Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 156/2013 AI generated

Excessive delay in administrative compensation procedure as violation of right to reasonable timeframe

Case Number Decizia nr. 156/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania rejected the appeal filed by the County Commission for the Settlement of the Right of Ownership over Movable and Immovable Property (CCSD), upholding the lower court’s order compelling the administrative authority to issue a decision representing the compensation title for an expropriated property. The dispute centered on the authority’s failure to process a compensation claim registered in May 2006 for over five years, constituting a violation of the right to a reasonable administrative timeframe despite the absence of specific statutory deadlines in Law No. 247/2005. The Court held that the principle of reasonable time, derived from Article 6 of the European Convention on Human Rights and Article 41 of the Charter of Fundamental Rights of the European Union, applies to administrative proceedings, and that internal regulations on case prioritization cannot justify arbitrary delays or inaction; consequently, the lower court’s ruling was affirmed on the grounds that the authority must issue the compensation decision while still adhering to the mandatory prior evaluation steps.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 din C. proc. civ, art. 20 din Constituția; Excessive delay in administrative compensation procedure as violation of right to reasonable timeframe: Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
compensation for expropriation statutory deadlines right to property settlement of dispute european Convention on Human Rights human rights violations

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 2815/2008
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 616 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligând-o pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, pentru imobilul menționat în cuprinsul dispoziției din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus reclamantei acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în aceeași localitate, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înaintat la C.C.S.D. la data de 2 mai 2006.

Cu toate acestea, nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de mare de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată, arată recurenta, prin decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.

Recurenta susține, de asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a evaluării.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției, respectiv 23 ianuarie 2006, și cea a înregistrării dosarului la Comisie - 2 mai 2006, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative.

Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre.

Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din CEDO.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO).

De asemenea, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 616 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.