Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1485/2011 AI generated

Reimbursement of SAPARD agricultural aid: jurisdictional threshold for tax-creditor administrative acts

Case Number Decizia nr. 1485/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's appeal, quashed the appellate court's decision, and remanded the case to the Satu Mare County Court for competent review, effectively ruling in favor of the plaintiff on procedural grounds. The dispute involved a challenge to an administrative decision ordering the repayment of a non-reimbursable financial aid sum plus late fees, originally granted under a rural development program, which the appellate court had previously dismissed as unfounded. The decisive legal basis was the violation of material jurisdiction: the Supreme Court determined that the challenged document constituted a tax credit title under specific ordinances, and because the amount in dispute was below the statutory threshold of 500,000 lei, the initial jurisdiction lay with the County Court rather than the Court of Appeal pursuant to Article 10 of Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 alin. (5) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 1 C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (3) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Reimbursement of SAPARD agricultural aid: jurisdictional threshold for tax-creditor administrative acts: The dispute involved a challenge to an administrative decision ordering the repayment of a non-reimbursable financial aid sum plus late fees, originally granted under a rural development program, which the appellate court had previously dismissed as unfounded. The decisive legal basis was the violation of material jurisdiction: the Supreme Court determined that the challenged document constituted a tax credit title under specific ordinances, and because the amount in dispute was below the statutory threshold of 500,000 lei, the initial jurisdiction lay with the County Court rather than the Court of Appeal pursuant to Article 10 of Law No. 554/2004.

Keywords

AI generated
agricultural law reimbursement credit legal aid grounds for cassation administrative fees statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 312 alin. (5) C. proc. civ
304 punctele 7 și 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
art. 10 din Legea nr. 554/2004
Prim urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
art. 3 pct. 1 C. proc. civ
554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamant.
art. 312 alin. (3) C. proc. civ
Procedural rule governing the appellate court's decision to quash the lower court's judgment and refer the case for competent resolution.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Specialized procedural provision for administrative and fiscal litigation applied to dismiss or quash the decision due to jurisdictional error.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural rule governing the appellate court's decision to quash the lower court's judgment and refer the case for competent resolution.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Specialized procedural provision for administrative and fiscal litigation applied to dismiss or quash the decision due to jurisdictional error.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal reclamanta SC A. SRL Satu-Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare, să se constate încetarea anticipată a contractului din 30 ianuarie 2007 de acordare a ajutorului financiar nerambursabil, în condițiile programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală S.A.P.A.R.D. - România, potrivit art. 11 din acesta, pentru caz excepțional și temeinic dovedit, fără a fi cerută plata finanțării nerambursabile în sumă de 177.538,78 lei; anularea Deciziei nr. 18.496/2009 și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulate în sensul anulării procesului-verbal de constatare nr. x/2009 privind obligarea la restituirea sumei de 177.538,78 lei și a majorărilor de întârziere de 10.297,25 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de folosință gratuită a construcțiilor zootehnice dezafectate și terenului aferent Fermei 4 aparținând SC S. SA în temeiul Contractului de atribuire în folosință gratuită a construcțiilor zootehnice dezafectate, a terenului de sub acestea și incintelor aferente nr. 176 din 27 iunie 2003 încheiat în condițiile O.U.G. nr. 168/2001 aprobată și modificată prin Legea nr. 387/2002.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat respingerea acțiunii și menținerea actelor administrative atacate ca fiind legale și temeinice.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 231/ CA din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Satu-Mare în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în mod corect s-a dispus de către pârâta A.P.D.R.P. încetarea contractului de finanțare din 30 ianuarie 2007 în temeiul art. 11 alin. (3) și în mod legal s-a stabilit obligația de rambursare a sumei de 177.538,78 lei, prin procesul - verbal de constatare din 19 iunie 2009.

Astfel, a constatat că solicitările reclamantei privind încetarea contractului în temeiul art. 11 alin. (1) invocând că la data contractării finanțării nu avea cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență față de SC S. SA și nici de situația că această societate nu va obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, deoarece acesta a fost revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 de foștii proprietari, sunt aspecte ce nu reprezintă cazuri excepționale care să atragă incidența prevederilor art. 11 alin. (1) din contractul de finanțare.

Referitor la temeinicia procesului verbal de constatare nr. 4376 din 19 iunie 2009, prima instanță a reținut că echipa de control și obiectul verificării au fost stabilite prin decizie emisă de directorul general al A.P.D.R.P., cu respectarea dispozițiilor art. 2 lit. e) din O.G. nr. 79/2003, conform cărora autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare e A.P.D.R.P. și cu respectarea art. 2 din H.G. nr. 1306/2007, conform cărora conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare stabilește comisia și obiectul verificărilor.

Procesul verbal de control a evidențiat faptul că există nereguli constând în nerespectarea prevederilor contractuale, respectiv neexecutarea proiectului de către beneficiar, situație în care în mod corect a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 177.538,78 lei.

Totodată, prima instanță a reținut că prin solicitarea de încetare anticipată a contractului, reclamanta a recunoscut faptul că obiectul contractului de finanțare nu mai poate fi îndeplinit, iar nerealizarea obiectului contractului de finanțare reprezintă o nerespectare a prevederilor contractuale.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 punctele 7 și 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și conține motive contradictorii. Astfel, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, a ingnorat prevederile art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ., neraportându-se la situația de fapt și de drept, iar hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conținând motive străine de natura pricinii.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat de recurentă, Înalta Curte reține că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

Obiectul acțiunii formulate de reclamantă îl constituie anularea procesului verbal de constatare nr. 4376 din 19 iunie 2009 privind obligarea la restituirea sumei de 177.538,78 lei și a majorărilor de întârziere de 10.297,25 lei, pentru nerealizarea obiectului contractului de finanțare de către reclamantă, ceea ce reprezintă o nerespectare a prevederilor contractuale.

Astfel, suma în litigiu a fost calculată în urma controlului efectuat, și atât echipa de control cât și obiectul verificării au fost stabilite prin decizie emisă de directorul general al A.P.D.R.P., cu respectarea dispozițiilor art. 2 lit. e) din O.G. nr. 79/2003, conform cărora autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare e A.P.D.R.P. și cu respectarea art. 2 din H.G. nr. 1306/2007, conform cărora conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare stabilește comisia și obiectul verificărilor.

Procesul verbal de control a evidențiat faptul că există nereguli constând în nerespectarea prevederilor contractuale, respectiv neexecutarea proiectului de către beneficiar, situație în care în mod corect a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 177.538,78 lei.

Potrivit art. 4 alin. (2) din această ordonanță, creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

Procesul verbal de constatare atacat în cauză reprezintă, conform art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificată, titlu de creanță, iar conform alin. (4), constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

Conform art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de C. proc. fisc.

Prim urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.

Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamant.

În cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamantul, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de lei.

Cum în speță cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 de lei, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu-Mare.

2. Soluția pronunțată în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile formulate, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL Satu Mare împotriva sentinței nr. 231/ CA din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.