Penitentiary official’s salary order claim fails as emergency ordinance repeal moots annulment and damages suit

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul U.T.F. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Ordinul Ministrului Justiției nr. 409 din 30 ianuarie 2009 și obligarea acestuia din urmă la plata unei despăgubiri, reprezentând daune materiale, egale cu diferența dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit și salariul efectiv încasat ca urmare a ordinului contestat, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat și suspendarea actului administrativ anterior individualizat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.

2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 424 din 22 ianuarie 2010, a respins capătul principal de cerere privind anularea actului din cadrul acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiat, și a respins capătul de cerere privind suspendarea executării actului ca fiind rămas fără obiect.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 204/2009 se poate considera că O.U.G. nr. 222/2008 a produs efecte juridice și a constituit temeiul legal în baza căruia a fost emis ordinul contestat în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului în discuție, prima instanță a constatat ca fiind rămas fără obiect, față de împrejurarea că O.U.G. nr. 222/2008, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 409 din 30 ianuarie 2009, a fost respinsă prin Legea nr. 204/2009, publicată în M. Of. nr. 389/09.06.2009, ordinul încetându-și astfel efectele.

3. Recursul exercitat de reclamant

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul U.T.F., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:

Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, în condițiile în care O.U.G. nr. 222/2008 a fost adoptată la o dată ulterioară numirii sale în funcția publică.

Recurentul a susținut faptul că, în raport de prevederile art. 2 din Legea nr. 293/2004 și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2004, nu se poate susține că activitatea funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor este similară cu cea a unui angajat din sistemul bugetar, statutul special al funcționarului public din sistemul administrației penitenciare fiind conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite.

În plus, recurentul a precizat faptul că salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar a fost stabilită până la data de 01 ianuarie 2010 de O.G. nr. 64/2006, aprobată prin Legea nr. 462/2006, modificată și completată prin O.G. nr. 20/2007, aprobată prin Legea nr. 187/2007; ultima modificare și completare a O.G. nr. 64/2006 a fost adusă prin O.G. nr. 8/2008.

4. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susținut că Ordinul Ministrului Justiției nr. 409 din 30 ianuarie 2009 a fost emis în baza și în executarea legii, temeiul acestuia fiind O.U.G. nr. 222/2008, act normativ care a produs efecte juridice depline până în momentul respingerii prin Legea nr. 204/2009.

Cu alte cuvinte, nu este vorba de aplicarea greșită a legii, în discuție fiind un text de lege care nu ridică probleme de interpretare, O.U.G. nr. 222/2008 fiind pe deplin aplicabilă și în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale directorilor din A.N.P, fiind fără relevanță în speță, împrejurarea că salarizarea personalului din sistemul penitenciarelor este stabilită prin lege specială, respectiv O.G. nr. 64/2006.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea Ordinului nr. 409 din 30 ianuarie 2009 prin care Ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești a dispus, la art. II, că, în perioada ianuarie - decembrie 2009, unica formă de remunerare a directorilor generali adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, domnii comisari șefi de penitenciare I.C.M. și U.T.F., o reprezintă o sumă egală cu indemnizația prevăzută de lege pentru funcția de secretar de stat din ministere, respectiv suma de 5.648 RON.

După cum rezultă din preambulul său, ordinul în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 222/2008 pentru modificarea art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsurile economico-financiare la nivelul unor operatori economici și unele măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.

În mod corect, prima instanță a reținut faptul că acest act normativ are o aplicabilitate imediată, inclusiv raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici care sunt în derulare la momentul intrării sale în vigoare.

De altfel, este menționat faptul că, în art. IV din O.U.G. nr. 222/2008, se prevede că se aplică conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice „a căror remunerație depășește, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nivelul indemnizației”.

Cu alte cuvinte, Ordinul Ministrului Justiției și Libertăților Cetățenești nr. 409 din 30 ianuarie 2009 a fost emis în baza și în executarea O.U.G. nr. 222/2008, act normativ care a produs efecte juridice depline până la momentul respingerii sale prin Legea nr. 204/2009.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.T.F. împotriva sentinței nr. 424 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.