Permanent residence refusal for subsidiary protection beneficiary upheld on national security grounds

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Q.M.H. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea hotărârii comunicate prin adresa nr. X din 23 aprilie 2009 și pronunțarea unei hotărâri prin care să se aprobe stabilirea domiciliului său în România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decizia de respingere a cererii a fost întemeiată pe dispozițiile art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.

Pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1229 pronunțată în data de 9 martie 2010, a admis contestația formulată de reclamantul Q.M.H., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, a anulat hotărârea comunicată prin adresa nr. X din 23 aprilie 2009, a obligat pârâtul să emită o decizie de acordare a dreptului de ședere permanentă în România. Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, din analiza actelor depuse la dosar (cu mențiunea că cele clasificate „secret” și „secret de serviciu” au fost depuse în păstrarea persoanei autorizate și au fost analizate) următoarele:

În ceea ce privește noțiunea de „pericol”, instanța a constat că pârâtul și-a bazat soluția pe împrejurări de fapt care nu sunt în măsură prin ele însele să conducă la concluzia existenței unui pericol pentru siguranța națională, respectiv pe concluzii, aprecieri, fără un suport faptic.

Instanța a mai reținut că reclamantul are recunoscută de către statul român protecția subsidiară (cetățeanul străin nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, dar există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios - condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă - art. 26 din Legea nr. 122/2006).

Arată instanța că, în cazul în care această situație s-a descoperit după acordarea protecției subsidiare, aceasta se anulează (art. 101 din Legea nr. 122/2006).

Concluzionează prima instanță arătând că, reclamantul fiind căsătorit cu F.R., cu cetățenie română și având împreună doi copii minori, născuți în România, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 („nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională”).

Împotriva sus-menționatei sentințe a formulat recurs pârâtul oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut în esență că soluția instanței de fond este eronată întrucât, pe de o parte, a interpretat greșit noțiunea de „siguranță națională” doar prin raportare la prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 și nu prin raportare la dispozițiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, iar pe de altă parte, față de împrejurările concrete ale cauzei, instanța a nesocotit principiul rolului activ al judecătorului reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a solicitat lămuriri suplimentare cu privire la împrejurările obiective care au fundamentat susținerea că intimatul-reclamant reprezintă un pericol pentru ordinea și siguranța națională.

Intimatul Q.M.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond susținând, în esență, că instanța de fond a analizat cu temeinicie documentele depuse la dosarul cauzei, inclusiv cele cu caracter clasificat și a pronunțat, în mod temeinic și legal, sentința atacată, reținând că respingerea cererii de acordare a șederii permanente în România, nu are la bază împrejurări obiective, concrete, care să fundamenteze o astfel de concluzie.

În cauză, la data de 7 decembrie 2010 a fost încuviințată în temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ. proba cu înscrisuri solicitată de recurent, documentele având caracter secret, fiind depuse la biroul de documente secrete din cadrul instanței.

Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.

Reclamantul, cetățean irakian, Q.M.H. beneficiar al protecției subsidiare potrivit art. 26 din Legea nr. 122/2006 la data de 18 noiembrie 2008 s-a adresat Direcției de Azil și Integrare din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, solicitând acordarea dreptului de ședere permanentă în România, cererea fiind respinsă în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicată, în baza informațiilor transmise de S.R.I. prin adresa nr. Y din 23 februarie 2009.

Instanța de fond a admis cererea reclamantului și a anulat actul atacat, obligând pârâtul să-i acorde reclamantului dreptul de ședere permanentă în România cu motivarea că hotărârea de respingere a cererii pentru motivul că reclamantul prezintă pericol la adresa siguranței naționale „nu are la bază împrejurări obiective concrete care să fundamenteze o astfel de concluzie”.

Însă, din probatoriul administrat în cauză, respectiv a documentelor cu caracter clasificat, care au fost analizate de către instanța de fond ca și din probatoriul administrat în temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., rezultă că refuzul recurentului pârât privind cererea de acordare a dreptului de ședere permanentă este justificat, deoarece din actele depuse la dosar (documente clasificate), s-a putut reține existența unor fapte și împrejurări concrete din care rezultă că intimatul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională și în consecință, neîndeplinirea condiției legale prevăzute de dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.

Susținerile intimatului referitoare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin invocarea cauzei Tarău c. României din 24 februarie 2009 nu pot fi reținute, fiind irelevante în cauza supusă judecății, având în vedere că obiectul cauzei respective viza măsura menținerii arestării preventive.

În consecință, instanța de control judiciar constată că refuzul autorității de a acorda dreptul de ședere permanentă intimatului-reclamant este justificat deoarece din probele aflate la dosar există indicii că reclamatul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranță națională.

Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul formulat, va fi modificată sentința atacată și va fi respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinței nr. 1229 pronunțată în data de 9 martie 2010 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.