Scope of ancillary penalty prohibiting rights in criminal sentencing

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 643 din 17 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5252/2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.F. la 8 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de un an, 6 luni și 7 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 595 din 22 martie 1999 a Judecătoriei sector 5 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul T.F. să execute 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția de la 11 septembrie 2002, la zi.

A obligat pe inculpat la 1.300.000 lei, despăgubiri materiale către partea civilă SC A.P.C. SRL și a luat act că partea vătămată Ș.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut că în noaptea de 15 august 2002, inculpatul T.F. a pătruns prin efracție în incinta magazinului SC A.P.C. SRL, de unde a încercat să sustragă bunuri și și-a însușit suma de aproximativ 1.000.000 lei, apoi fiind surprins de partea vătămată Ș.P. a lovit-o pentru a-și asigura scăparea.

Faptele și vinovăția inculpatului au fost dovedite pe baza declarației părții vătămate, procesului verbal de cercetare la fața locului.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul T.F. a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt și pe cale de consecință reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 508 din 5 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, hotărâre care a fost recurată în termen legal, învederându-se motivele invocate în cerea introductivă.

Recursul declarat de inculpatul T.F. este fondat, pentru următoarele considerente cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului.

Curtea constată că aceasta a fost just individualizată prin raportare la criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța a reținut pe lângă împrejurările reale în care fapta a fost comisă, valoarea mică a prejudiciului, atitudinea sinceră a acestuia cât și faptul că este recidivist, și dând eficiența cuvenită acestora a aplicat o pedeapsă privativă de 8 ani închisoare, considerând că este în măsură să asigure și realizarea scopului preventiv educativ al sancțiunii penale, în conformitate cu art. 52 C. pen.

Reducerea acestui cuantum nu este oportună întrucât s-ar ignora cerințele textelor de lege invocate și s-ar aplica un tratament penal necorespunzător, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu pericol social ridicat.

Examinând din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este fondat, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Prima instanță cât și instanța de apel au considerat corect că se impune aplicarea, pe lângă pedeapsa principală, a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, dar greșit au interzis toate drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen., ceea ce este inadmisibil.

Potrivit art. 64 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, constă în interzicerea uneia sau unora din drepturile prevăzute la literele a-e din acel cod.

Deci, nu se pot interzice toate drepturile prevăzute în susmenționatul text de lege, ci numai a unuia sau unora din drepturi.

Greșeala instanțelor constituie motivul de recurs, prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 171 C. proc. pen.

Pentru considerentele ce preced, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite recursul declarat de inculpatul T.F. și a se casa ambele hotărâri pronunțate în cauză, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Rejudecând cauza sub acest aspect se va menține aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen. și interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor nefiind criticabile, urmează a se menține.

Din durata pedepsei închisorii, aplicată inculpatului, urmează a se deduce timpul arestării preventive, de la 11 septembrie 2002, la data pronunțării prezentei decizii.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T.F., împotriva deciziei penale nr. 508 din 5 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează hotărârea atacată precum și sentința penală nr. 643 din 17 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Menține dispozițiile art. 65 C. pen. și interzice numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 11 septembrie 2002, la 29 octombrie 2003.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2003.