Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6563/2012 AI generated

Inadmissibility of appeal against a final judgment of a court of appeal due to exhaustion of the right to appeal

Case Number Decizia nr. 6563/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal filed by the claimant against the Court of Appeal's final decision, leaving the appellate decision affirming the lower court's rejection of the claimant's challenge to the pension house's administrative acts irrevocably in force. The dispute concerned a labor law contestation aimed at annulling decisions issued by a county pension house, which the initial instance had rejected based on the plea of res judicata, a ruling upheld by the appeal court. The High Court held that the appeal was inadmissible under Article 299 and Articles 377(4) and (5) of the Civil Procedure Code, applying the doctrine of the unity of the right of appeal, which prohibits re-litigating a case through the same procedural route (appeal) once the right to appeal has been exhausted by the issuance of a final decision by the court of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against a final judgment of a court of appeal due to exhaustion of the right to appeal: Potrivit art. 299 C. proc. civ. pot fi supuse recursului doar hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Keywords

AI generated
social security litigation challenge of administrative decisions res judicata pension rights article of civil procedure social security

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2466 din 6 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 3254/108/2011, Tribunalul Arad a admis excepția autorității lucrului judecat.

A respins contestația formulată de contestatorul F.A., în contradictoriu cu intimata C.J.P. Arad, având ca obiect anularea Deciziilor din 15 februarie 2010 și din 27 ianuarie 2011 emise de intimată și emiterea unei noi decizii.

Prin Decizia civilă nr. 427 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins recursul formulat de către recurentul reclamant F.A. împotriva Sentinței civile nr. 2466 din 6 octombrie 2011, pronunțată de către Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3254/108/2011 în contradictoriu cu pârâta-intimată Casa Județeană de Pensii Arad, hotărârea dată în recurs, fiind astfel irevocabilă.

Deși irevocabilă, această hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către recurentul reclamant F.A., cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 februarie 2012.

În ședința publică din 29 octombrie 2012 instanța a ridicat, din oficiu, excepția dirimantă a inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Față de excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 299 C. proc. civ. pot fi supuse recursului doar hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Or, în condițiile în care Decizia civilă nr. 427 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în calea de atac a recursului, devenind irevocabilă, nu mai este susceptibilă de a mai fi atacată cu aceeași cale de atac a recursului.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, prevăzute de lege, de la care nu se poate deroga.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Hotărârea atacată pe calea extraordinară a recursului, este irevocabilă, fiind pronunțată de o instanță de recurs, motiv pentru care este incidență excepția inadmisibilității recursului pendinte.

Din perspectiva celor ce preced și raportat la dispozițiile art. 299 și art. 377 pct. 4 și 5 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul F.A. urmează a fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva Deciziei nr. 427 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL