Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3310/2013 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against an irrevocable appellate decision

Case Number Decizia nr. 3310/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the claimant against a civil decision of the Court of Appeal, thereby upholding the appellate judgment that had dismissed the underlying claim against the defendant pension house. The dispute involved an attempt to challenge a final judgment rendered on appeal, specifically concerning the inadmissibility of the procedural remedy sought. The court held that appeals against judgments delivered in cassation are irrevocable pursuant to Article 377(2)(4) of the Civil Procedure Code, and since Article 299 restricts cassation to specific types of judgments, the appeal failed to meet the statutory conditions; consequently, the court emphasized the principle of the uniqueness of the right to lodge an appeal, ruling that a party cannot be subjected to multiple judgments in the same procedural instance, and thus the challenged decision remained final and binding.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against an irrevocable appellate decision: În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
article of civil procedure procedural principle statutory right pension rights appealability of interlocutory decision right to remain

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1660 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis recursul declarat de pârâta Casa județeană de pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 266/C din 23 februarie 2011 a Tribunalului Neamț, în contradictoriu cu reclamanta M.I.E. și a fost modificată în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta, recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1313/103/2012.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepția inadmisibilității recursului, față de împrejurarea că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte, la termenul din 13 iunie 2013, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile,

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefîind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.I.E. împotriva deciziei civile nr. 1660 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.