Procedural standing of State and Municipality in ecclesiastical usucapion claims and presumption of accessory ownership for constructions

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 396A din 07 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 1570 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că apelantul nu a invocat în fața instanței de fond excepția lipsei calității procesuale pasive în prezentul litigiu, ci a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive de către pârâtul Municipiul București, astfel că nu se poate pune problema greșitei respingeri a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului de către instanța de fond.

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a apreciat că este neîntemeiată întrucât potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. unic al Legii nr. 455/2006 acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, formulate de cultele religioase recunoscute în România se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate.

Prin urmare, atât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cât și Municipiul București, în calitatea lor de autorități/persoane interesate în soluționarea acestei cauze, raportat la posibilitatea de a invoca drepturi cu privire la construcțiile și terenurile în litigiu, au calitate procesuală pasivă în speță.

În ceea ce privește invocarea lipsei de calitate procesuală pasivă, prin raportare la cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune, nici aceasta nu poate fi primită întrucât potrivit art. 492 C. civ., orice construcție se prezumă a fi făcută de către proprietarul terenului, astfel că au calitate procesuală pasivă aceleași autorități.

Susținerile Statului Român privind apartenența bunului la domeniul public al statului, sens în care nu ar putea fi uzucapat nu au fost primite întrucât înscrisurile existente la dosarul cauzei nu confirmă o atare situație juridică (adresa emisă de Primăria Municipiului București - în 02 septembrie 2010, istoricul de rol fiscal).

Nu a fost primită nici susținerea potrivit căreia, anterior anului 1989, bunurile aparținând Statului sau unităților administrativ-teritoriale nu puteau fi uzucapate întrucât o asemenea chestiune a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 4/2006, prin care s-a stabilit că, în perioada ulterioară adoptării Legii nr. 58 și 59/1974 terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, astfel că nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripției, în sensul prevăzut de art. 1864 pct. 2 C. civ. care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

2. Recursul

2.1. Motive

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză. În mod greșit a fost admisă acțiunea în contradictoriu cu acest pârât în condițiile în care la dosarul cauzei nu s-au depus suficiente probe din care să reiasă în mod indubitabil faptul că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent.

Din probe nu s-a dovedit apartenența terenului la domeniul privat al statului, astfel încât prin efectul Legii nr. 18/1991, se regăsește în patrimoniul și administrarea municipiului București.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren, față de dispozițiile Legii nr. 50/1991. O astfel de cerere trebuie îndreptată împotriva unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află construcția.

În subsidiar, în măsura în care se va considera că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, hotărârea este nelegală pentru că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1890 C. civ. față de faptul că nu sunt incidente dispozițiile art. 1847 C. civ.

Anterior consacrării legale a proprietății private a statului prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998 bunurile aparținând statului și unităților administrativ-teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Ambii pârâți au calitate procesuală în cauză, față de prevederile art. unic al Legii nr. 455/2006, pe care s-a întemeiat acțiunea.

Astfel, potrivit acestei legi, acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate se soluționează în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate.

Atât municipiul București, cât și Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în lipsă de dispoziție contrară - pot fi considerate autorități interesate în legătură cu terenul în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta, în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Pentru aceleași considerente, ambii pârâți au legitimare procesuală în capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor. Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra construcțiilor. Or, de vreme ce art. 492 C. civ. prevede că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul, înseamnă că cel care are calitate procesuală în capătul de cerere privind uzucapiunea asupra terenului poate pretinde un drept și asupra construcțiilor edificate pe teren.

Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare precaritatea posesiei exercitate de către Parohia Ortodoxă Militari asupra terenului. Ambele instanțe de fond au făcut interpretarea corectă a dispozițiilor art. 1854 C. civ. care arată că posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.

Așadar, revenea pârâților să probeze că reclamanta nu a avut o posesie utilă, lucru pe care nu l-au făcut. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite asupra recursului în interesul legii s-a stabilit, cu valoare de principiu, că în cazul posesiilor începute înainte de legi adoptate în perioada regimului comunist prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi.

Terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 396A din 07 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.