Territorial jurisdiction for exclusive parental authority: defendant's domicile at filing controls under conflict-of-laws transition rules

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 24 octombrie 2012, sub nr: 37747/301/2012, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâtul B.B. pentru a se dispune exercitarea autorității părintești, cu privire la minorul B.D., de către un singur părinte.

Prin Sentința civilă nr. 19022 din 6 decembrie 2012, Judecătoria sectorului 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, reținând că pârâtul nu are domiciliul sau reședința, în sensul dat de legea procesuală, acela de locuință stabilă, în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 3 București, ci în Onești.

Învestită prin declinare, Judecătoria Onești a pronunțat Sentința civilă nr. 721 din 26 februarie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Judecătoria sectorului 3 București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.'

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că la data promovării cererii pârâtul avea domiciliul în București, că față de obiectul cererii de chemare în judecată - exercitarea exclusivă a autorității părintești - va face aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Noul C. civ. cu privire la instanța de tutelă, că prevederile Noului C. civ. au fost corelate cu cele ale Noului Cod de procedură civilă, însă acesta din urmă a intrat în vigoare la o altă dată, că față de această împrejurare nu pot fi aplicate automat, în materia instanței de tutelă, dispozițiile art. 5 din vechiul cod și că, față de interesul superior al minorului, instanța de tutelă este instanța locului unde domiciliază minorul, adică Judecătoria sectorului 3 București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la 24 octombrie 2012.

Față de această împrejurare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 398 din Noul C. civ., care dispun că „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia".

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Noul C. civ., procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită instanță de tutelă.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil și Codului de procedură civilă.

Art. 1 C. proc. civ. stabilește plenitudinea de competență a judecătoriilor. Prin urmare, întrucât nu există un text de lege prin care să fie dată în competența de primă instanță a tribunalului judecarea cererii de exercitare a autorității părintești, competența materială de primă instanță aparține judecătoriei.

În raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ., cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului.

Din actele dosarului (fila 9 dosar Judecătoria sectorului 3 București) rezultă că la data introducerii acțiunii pârâtul avea domiciliul în municipiul București, sector 3.

În condițiile art. 87 din Noul C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Împrejurarea că pârâtul avea un domiciliu ales, pentru comunicarea actelor de procedură, nu este de natură a determina competența teritorială de soluționare a pricinii, deoarece aceasta ar însemna că partea și-ar putea alege instanța la care ar dori să se desfășoare procesul prin indicarea arbitrară a unui domiciliu procesual

În aceeași măsură, schimbarea domiciliului în timpul procesului nu poate produce consecințe asupra competenței teritoriale a instanței, astfel încât instanța legal învestită cu soluționarea pricinii rămâne în continuare competentă, indiferent de schimbările survenite până la pronunțarea hotărârii cu privire la domiciliile părților.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile legale reținute a fi incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG