Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2005/2013 AI generated

Inheritance revision claim rejected as second appeal inadmissible against irrevocable appellate decision

Case Number Decizia nr. 2005/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the second appeal (recurs) filed by the applicant against the Bucharest Court of Appeal’s decision, thereby upholding the appellate court's dismissal of the initial appeal in a civil proceeding concerning the revision of a judgment on succession. The applicant had sought to revise a lower court decision that rejected his claim for inheritance from his mother, arguing that the lower courts failed to properly address his succession vocation; however, the lower courts had rejected the revision request for lack of proof of grounds under Article 322(4) of the Code of Civil Procedure, specifically regarding criminal conviction of a judge or witness. The Supreme Court held that the appealed decision from the Court of Appeal was already irrevocable under Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, meaning it could not be subject to a second appeal pursuant to Article 299 of the Code of Civil Procedure, which restricts appeals to specific instances and prohibits re-litigation in the same appeal route, thus rendering the applicant’s final recourse procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 4 C. proc. civ, art 137 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inheritance revision claim rejected as second appeal inadmissible against irrevocable appellate decision: The applicant had sought to revise a lower court decision that rejected his claim for inheritance from his mother, arguing that the lower courts failed to properly address his succession vocation; however, the lower courts had rejected the revision request for lack of proof of grounds under Article 322(4) of the Code of Civil Procedure, specifically regarding criminal conviction of a judge or witness. The Supreme Court held that the appealed decision from the Court of Appeal was already irrevocable under Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, meaning it could not be subject to a second appeal pursuant to Article 299 of the Code of Civil Procedure, which restricts appeals to specific instances and prohibits re-litigation in the same appeal route, thus rendering the applicant’s final recourse procedurally inadmissible.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure grounds for cassation appealability of remand decision determination of legal heir disclaimer of inheritance

Cited Legislation

AI generated
art. 322 pct. 4 C. proc. civ
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că revizuentul nu a făcut dovada existenței vreunei cauze expres și limitativ prevăzută de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
art 137 C. proc. civ
Înalta Curte, la termenul din 5 aprilie 2013, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art 137 C. proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
art. 299 C. proc. civ
Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, conform art.
art. 328 alin. (1) C. proc. civ
civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, conform art. 328 alin.
art. 377 alin. (2) C. proc. civ
civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ.
art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ
Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art.
art. 299 alin. (1) C. proc. civ
(1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
art. 312 alin. (1
civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1)

Procedural basis cited in the dispositive section to justify the rejection of the appeal as inadmissible.

art. 299 alin. (1)

Main legal ground cited in the dispositive section to determine that the appeal is inadmissible because it was directed against an irrevocable decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin Sentința civilă nr. 2762 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunțată în Dosarul civil nr. 1783/305/2011, având ca obiect succesiune - revizuire la Dosar civil nr. 3619/305/2008, s-a respins cererea formulată de revizuentul B.I. în contradictoriu cu intimații A.G., M.G., B.I.S., B.Z.M. și B.M., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de revizuire, motivând, în esență, că deși s-a judecat timp îndelungat, nu poate intra în posesia moștenirii lăsate de mama sa, cu toate că are vocație succesorală.

Prin Decizia civilă nr. 6/A din 21 februarie 2012 Tribunalul Covasna a respins ca neîntemeiat apelul formulat de revizuentul B.I. împotriva Sentinței civile nr. 2762 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că revizuentul nu a făcut dovada existenței vreunei cauze expres și limitativ prevăzută de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 6/A din 21 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă, a formulat recurs revizuentul B.I., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin Decizia civilă nr. 1026/R din 23 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.I., instanța de recurs reținând că, în speță, nici un judecător, martor sau expert care a participat la judecată nu a săvârșit și nu a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune care să fi fost determinantă pentru darea hotărârii a cărei revizuire se cere, nefiind dovedite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat din nou recurs revizuentul B.I., recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1783/305/2011.

Înalta Curte, la termenul din 5 aprilie 2013, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art 137 C. proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Deciziei nr. 1026/R din 23 mai 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG