Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 593/2013 AI generated

Challenge to refusal to investigate officials over disciplinary demotion rejected as unfounded

Case Number Sentința nr. 593/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected as unfounded the complainant's challenge to the prosecutor's resolution no. 717/P/2012, upholding the decision not to commence criminal investigation against a police inspector, several interior ministers, and prosecutors for offenses including torture (art. 267¹ Criminal Code), failure to notify judicial authorities (art. 263), intellectual forgery (art. 289), use of forgery (art. 291), and destruction of documents (art. 242). The complainant, a former police sub-commissioner, alleged these officials refused to investigate procedural violations regarding his disciplinary demotion. The court found the pre-investigation acts revealed no evidence that the alleged facts existed in materiality, and the disciplinary sanction dispute was a civil labor matter, not criminal. The court ordered the complainant to pay 200 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 242 C. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 10 lit. b) C. proc. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen; Challenge to refusal to investigate officials over disciplinary demotion rejected as unfounded: 717/P/2012, upholding the decision not to commence criminal investigation against a police inspector, several interior ministers, and prosecutors for offenses including torture (art. 267¹ Criminal Code), failure to notify judicial authorities (art. 263), intellectual forgery (art. 289), use of forgery (art. 291), and destruction of documents (art. 242). The complainant, a former police sub-commissioner, alleged these officials refused to investigate procedural violations regarding his disciplinary demotion. The court found the pre-investigation acts revealed no evidence that the alleged facts existed in materiality, and the disciplinary sanction dispute was a civil labor matter, not criminal. The court ordered the complainant to pay 200 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
disciplinary authority criminal investigation forgery of official documents procedural violations penal sanctions matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 132 din Legea nr. 78/2000
131 și art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, art.
art. 242 C. pen
pen.) și sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 242 C. pen.).
art. 10 lit. a) C. proc. pen
b) și d) în art. 10 lit. a) C. proc. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale rezoluției.
art. 10 lit. b) C. proc. pen
Pentru a se reține incidența art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a arătat că trebuie ca fapta să existe în mod obiectiv, dar să nu fie apreciată de lege ca infracțiune, iar impedimentul prevăzut de art.
art. 10 lit. d) C. proc. pen
pen., s-a arătat că trebuie ca fapta să existe în mod obiectiv, dar să nu fie apreciată de lege ca infracțiune, iar impedimentul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
Într-adevăr, prin dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art.
art. 2671 C. pen
78/2000, republicată, art. 2671, art.
art. 263 C. pen
pen.), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.) fals intelectual (art.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 5291/2005
87/CF-C/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 5291/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 278^1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Basis for rejecting the complaint as unfounded and maintaining the prosecutor's resolution.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the petitioner to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra plângerii de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Petentul B.N., pe fondul contestării unor sancțiuni disciplinare care i s-au aplicat de către conducerea unității de poliție în care a activat, a formulat o serie de acuzații critice la adresa personalului de poliție implicat în cercetarea faptelor sale și a magistraților care au soluționat plângerile penale pe care Ie-a formulat.

În declarația dată la 10 mai 2012, petentul B.N. a precizat că solicită cercetarea penală pentru săvârșirea „infracțiunilor prevăzute de art. 131 și art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, art. 2671, art. 263, art. 289, art. 291 și art. 242 C. pen., și pentru alte fapte care vor reieși din cercetarea față de autori, complici și făptuitori", a chestorului de poliție S.F., a miniștrilor de interne I.R., C.D., D.N., G.O., M.S., precum și a magistraților procurori C.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și M.I., procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât „ar fi refuzat să cerceteze încălcările procedurale cu privire la emiterea și punerea în aplicare a măsurii de retrogradare din funcție".

Prin rezoluția nr. 717/P/2012, din 24 octombrie 2012, a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în baza art. 228, raportat la art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față S.F., I.R., C.D., D.N., G.O., M.S., C.A. și M.l., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2671, art. 263, art. 289, art. 291 și art. 242 C. pen.

Pentru a adopta această soluție procurorul de caz a reținut că prin dispoziția nr. 0770 din 17 februarie 2003 a Inspectoratului General al Poliției Române, semnată de chestorul F.S., în calitate de Inspector General al Poliției Române, s-a dispus, începând cu data de 12 februarie 2003, „retrogradarea din funcție până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut" a subcomisarului B.N., șef al Biroului I Arme, Explozivi, Substanțe Toxice din cadrul IPJ Argeș, pentru imixtiune ilegală în activitatea altui polițist și intervenție pentru influențarea soluționării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane.

Petentul B.N. a solicitat Curții de Apel Pitești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ anularea dispoziției nr. 0770 din 17 februarie 2003, dar acțiunea acestuia a fost respinsă prin sentința civilă nr. 87/CF-C/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 5291/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Petentul a solicitat, totodată, prin numeroase plângeri penale cercetarea persoanelor pe care Ie-a considerat vinovate de retrogradarea sa din funcția deținută, cauza fiind cercetată astfel sub toate aspectele de fapt și de drept, iar soluțiile dispuse, de netrimitere în judecată, fiind menținute de instanța de judecată, reținându-se că, în intervalul 2003-2012, pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție au fost înregistrate 10 dosare penale, având ca obiect plângeri formulate de sus-numitul, astfel încât nu pot fi reținute susținerile acestuia privind refuzul procurorului șef secție M.l. de a da curs solicitărilor sale.

Referitor la procurorul C.A. s-a reținut că acesta a instrumentat dosarul nr. 4142/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a avut ca obiect plângerea penală formulată de B.N., prin care se viza faptul, că la data de 25 iulie 2006, când a consultat dosarul personal din cadrul Serviciului Management și Resurse Umane al I.P.J. Argeș, ar fi constatat dispariția mai multor file din acest dosar.

Împotriva sus arătatei rezoluții petentul a formulat plângere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 1185/C2/2012 din 3 decembrie 2012 a Prim Adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, s-a dispus infirmarea, ca nelegală, a Rezoluției nr. 717/P/2012 din 24 octombrie 2012, în sensul schimbării temeiului juridic al soluției adoptate din art. 10 lit. b) și d) în art. 10 lit. a) C. proc. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale rezoluției.

Pentru a se adopta această soluție, s-a reținut că în cauză au fost administrate toate probele apreciate de procurorul de caz ca pertinente, concludente și utile, procedându-se inclusiv la audierea petentului, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, iar soluția este motivată în fapt și în drept.

În urma examinării actelor existente la dosarul cauzei, s-a constatat că soluția dispusă prin rezoluția nr. 717/P/2012, din 24 octombrie 2012 este nelegală sub aspectul temeiului juridic indicat, respectiv art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. Pentru a se reține incidența art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a arătat că trebuie ca fapta să existe în mod obiectiv, dar să nu fie apreciată de lege ca infracțiune, iar impedimentul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. implică lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracțiunii or, în speță se constată că faptele reclamate de petent nu există în materialitatea lor, motiv pentru care s-a apreciat că se impune schimbarea temeiului de drept, în art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva sus-arătatelor rezoluții petentul B.N., în termen legal, a formulat plângerea de față.

La termenul de judecată din 29 mai 2013, deși a fost legal citat, petentul nu s-a prezentat pentru a-și susține plângerea.

În motivarea scrisă a plângerii petentul a afirmat că soluțiile pronunțate sunt nelegale și netemeinice și că cercetarea este incompletă, că procurorul nu a manifestat rol activ, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați.

Analizând plângerea formulată, potrivit motivelor invocate de petent, precum și potrivit actelor și lucrărilor de la dosar, înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, prin dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Din actele existente la dosar, și care constituie acte premergătoare începerii urmăririi penale, nu a rezultat existența unor acte sau fapte săvârșite de către intimați cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a infracțiunilor de tortură ( art. 2671 C. pen.), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.) fals intelectual (art. 289 C. pen.), uz de fals (art. 291 C. pen.) și sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 242 C. pen.).

Or, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții: prima constă în existența acelui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, iar cea de-a doua condiție este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

În cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu au confirmat acuzațiile din plângerea penală formulate de petent, nefiind relevate indicii în sensul că persoanele reclamate de petent ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală.

Așa cum a reținut și procurorul de caz, aspectele invocate de persoana vătămată cu privire la modalitatea în care s-a dispus și realizat sancționarea sa disciplinară exceda sferei dreptului penal, intrând în sfera de aplicare a dispozițiilor referitoare la natura civilă a cauzei, mai exact un conflict de muncă dintre angajat, pe de o parte, și M.A.I., ca angajator, pe de altă parte.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul B.N. împotriva rezoluției nr. 717/P/2012 din 24 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică se va respinge ca nefondată, cu consecința menținerii, ca fiind legală și temeinică, a soluției adoptate de procuror.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.N. împotriva rezoluției nr. 717/P/2012 din 24 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2013.