Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 1286/2012 AI generated

Judicial review of prosecution's refusal to initiate criminal proceedings against a magistrate for abuse of function

Case Number Sentința nr. 1286/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Penal Section) dismissed as unfounded the complaint filed by the complainant against the resolution of the Prosecution Office, which had refused to initiate criminal proceedings against a prosecutor for abuse of function and falsification of documents; consequently, the prosecutor prevailed, and the original resolution was maintained. The dispute concerned the legality of the prosecution's decision not to open a criminal case, arguing that the prosecutor had improperly handled a related file, with the complainant contending that the prosecutor’s conduct constituted criminal offenses. The Court determined that the procedural decision was lawful and well-founded because the initial investigative acts failed to provide indicia confirming the commission of any crime, noting that mere performance of legal duties or procedural errors do not constitute the specific offenses charged under Articles 242 and 246 of the Penal Code. The decisive legal basis included Article 10(a) of the Code of Criminal Procedure (grounds for non-initiation due to non-existence of facts), Article 224(1) regarding preliminary acts, and Article 278(1)(8)(a) of the Code of Criminal Procedure, which governs judicial review of prosecution decisions, ultimately obliging the complainant to pay 300 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 21 din Constituția, art. 2781 alin. (8) C. proc. pen, art. 224 alin. (1) C. proc. pen; Judicial review of prosecution's refusal to initiate criminal proceedings against a magistrate for abuse of function: În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen..

Keywords

AI generated
judicial review code of criminal procedure duty of the prosecutor magistrate opening of proceedings grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 10 lit. a) C. proc. pen
(4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penaljp față de magistratul procuror T.D.
art. 246 C. pen
242 și art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.
art. 2781 C. proc. pen
s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
art. 21 din Constituția
pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art.
art. 2781 alin. (8) C. proc. pen
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen..
art. 224 alin. (1) C. proc. pen
în acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
art. 242 C. pen
246 și art. 242 C. pen., atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale și nu s-a făcut dovada că și-a exercitat abuziv funcția.
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 2781 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii de față,

În baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin rezoluția din 31 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1056/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penaljp față de magistratul procuror T.D. sub aspectul,: săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 242 și art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.

În argumentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că în acest caz nu au rezultat indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de către magistratul susmenționat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică nr. 951/II/2/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționară împotriva soluției anterior expuse, coristatându-se că aceasta este legală și temeinică.

S-a reținut în acest sens că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 1056/P/2011 nu au demonstrat existența unor dovezi care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni.

Nemulțumită de soluția adoptată, petenta F.M. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 aprilie 2012.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că plângerea formulată de petenta F.M. este nefondată pentru următoarele considerente:

Plângerea adresată instanței de judecată de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.:

Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen..

În prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet față de intimată este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de aceasta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, întrucât faptele nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârșirii acestor infracțiuni.

Criticile petentei, care se referă la modul de instrumentare și soluționare a Dosarului nr. 616/P/2011 nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost învestit și care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale. în acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.

În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale întrucât, nu sunt indicii cu privire la fapta reclamată de petentă, magistratul procuror T.D. îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Pe de altă parte, activitatea desfășurată de procurorul învestit cu soluționarea unei plângeri nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 și art. 242 C. pen., atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale și nu s-a făcut dovada că și-a exercitat abuziv funcția.

În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii. în situația în care, raportat la datele și indiciile rezultate din actul de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepții asupra situației de fapt, apreciază că sunt suficiente temeiuri și nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale.

Drept urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimata nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentă F.M. împotriva rezoluției nr. 1056/P/2011 din data de 31 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție care va fi menținută.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentă F.M. împotriva rezoluției nr. 1056/P/2011 din data de 31 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 septembrie 2012.