Bribery vs. Receiving Undue Benefits: Classification of Public Official’s Acceptance of Goods During Active Fiscal Controls

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul N.V.E. împotriva deciziei penale nr. 50 din 19 august 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. 139/43/2011 constată următoarele:

Prin decizia nr. 3129 din 13 septembrie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Tg. Mureș și de recurentul intimat inculpat N.V.E. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost casată decizia criticată și s-a trimis cauza, spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul N.V.E. împotriva sentinței penale nr. 103 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș, secția penală, la Curtea de Apel Tg. Mureș. Prin aceeași hotărâre a instanței supreme, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea acestor căi de atac au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța această soluție, examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursurile erau fondate, pentru existența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. S-a reținut în acest sens că instanța, de prim control judiciar, a omis să se pronunțe asupra cererii inculpatului, privind schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, stabilind eronat că obiectul judecății în apel era limitat de rezolvarea aspectelor ce vizau regularitatea actului de sesizare, greșita condamnare a inculpatului și reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță.

Din actele dosarului instanței de apel a rezultat că la termenul de judecată din 23 ianuarie 2009, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor, prin înlăturarea formei continuate de infracțiune, și reținerea distinctă a două infracțiuni de luare de mită, corespunzător celor două acte materiale menționate în rechizitoriu și calificarea faptei, de primire a autoturismului marca O., de la denunțător, ca infracțiune de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. Cererea formulată oral, în cursul dezbaterilor, nu a fost analizată, de îndată, de instanța de control judiciar, întrucât nu constituia o chestiune preliminară, care să necesite o examinare prealabilă fondului apelului, declarat în cauză.

Încheierea de ședință de la termenul din 23 ianuarie 2009 consemna expres dispoziția instanței, privind pronunțarea asupra cererii inculpatului, odată cu rezolvarea, pe fond, a apelului.

Cu toate acestea, în considerentele deciziei pronunțate în apel, se reține de către Înalta Curte, nu a fost deloc analizată cererea de schimbare a încadrării juridice, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, fiind evidentă vătămarea cauzată acestuia prin omisiunea instanței.

Schimbarea de încadrare juridică propusă constituia o cerere, esențială, de natură să garanteze drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului, încadrarea juridică prevăzută de art. 256 C. pen., modificând substanțial situația juridică a inculpatului, inclusiv sub aspectul pedepsei aplicabile, în ipoteza primirii acesteia și stabilirea vinovăției inculpatului.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte a constatat că, pronunțarea asupra cererii inculpatului, era cu atât mai necesară, în condițiile în care prima instanță, înlăturase din examinare, declarațiile denunțătorului C.Ș.R. în partea privitoare la predarea autoturismului, de către inculpat, după efectuarea controlului și în absența oricărei înțelegeri anterioare, ori a pretinderii bunului în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Deși prima instanță a apreciat că declarațiile denunțătorului nu puteau fi primite în totalitate, reținând vinovăția inculpatului în încadrarea prevăzută de art. 254 C. pen. și pentru actul material, constând în pretinderea și primirea autoturismului în discuție, nu a menționat în considerente motivele pentru care relatările denunțătorului trebuiau privite cu rezerve în partea favorabilă inculpatului, sub aspectul încadrării juridice.

Prin urmare, în prezența unei cereri, expres, formulate în apel, instanța de control judiciar avea obligația de a se pronunța asupra solicitării inculpatului, privind schimbarea de încadrare juridică, reținând și că soluția instanței de fond nu fusese deloc motivată sub acest aspect, iar susținerile invocate în apel nu aveau natura unei apărări formale, fiind justificate cu argumente de fapt și de lege.

În consecință, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recursurile declarate în cauză au fost admise conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., dispunându-se casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului la aceeași instanță a Curții de Apel Tg. Mureș.

Au fost menținute actele îndeplinite în fața instanței de apel până la termenul din 23 ianuarie 2009.

Cu ocazia rejudecării, s-a dispus a fi avute în vedere și celelalte critici formulate de parchet și de inculpatul N.V.E.

Reinvestită, în acest mod, cu soluționarea apelului declarat de către inculpatul N.V.E. împotriva sentinței penale nr. 103 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș, Curtea de Apel a constatat că inculpatul N.V.E. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., și anume: dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție ce implică atribuții de control fiscal.

În conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive din perioada 29 iulie 2004 - 20 iunie 2005, iar în conformitate cu prevederile art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a constatat că față de inculpat s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. pen., s-a constatat că, prin ordonanța din 30 iulie 2004 din dosarul de urmărire penală, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra autoturismului O.A.C., până la soluționarea definitivă a cauzei și în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea acestui autoturism, iar dacă bunul nu va fi găsit, obligarea inculpatului la plata echivalentului în bani, și anume 3500 de Euro în echivalent în lei la data plății, respingându-se ca neîntemeiată cererea formulată de Ministerul Public de obligare a inculpatului la plata celorlalte sume de bani și foloase enumerate în rechizitoriu ca fiind primite de la denunțător.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat „Contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 27 noiembrie 2003 între numiții B.C.L. și N.T.E.”, depus în copie la dosarul de urmărire penală și la dosarul instanței și în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2850 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpat prin apărător în concluziile scrise.

A fost reținut, de către instanța de fond, la pronunțarea acestei soluții, faptul că prin încheierea din data de 19 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 4977/2004 al Tribunalului Mureș, înregistrată ca nou act de sesizare, la numărul 2245/2005, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul N.V.E., de cauza privind pe inculpatul B.A.I., și formarea unui nou dosar privind pe inculpatul N.V.E.

Sesizată cu judecarea acestui nou dosar, instanța a reținut că prin rechizitoriul, din 20 septembrie 2004, al P.N.A. - Serviciul Anticorupție Tg. Mureș s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N.V.E. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 5 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (2) C. pen.

În motivare, s-a arătat că inculpatul a primit de la denunțătorul C.S.R. un autoturism O.A., o sticlă de whisky, opt milioane de lei vechi, 80 de litri de benzină, alți carburanți în valoare totală de 5 milioane de lei vechi, pentru ca, în schimb, în calitate de referent, în cadrul D.G.F.P. Mureș, să aibă o atitudine pasivă cu ocazia controalelor făcute la SC I. SRL Tg. Mureș, în datele de 20 septembrie 2002 și 1 noiembrie 2002, să întocmească un decont, fals, de TVA pentru a dovedi realitatea unei tranzacții, cu ocazia unui control încrucișat la SC C. SRL Tg. Mureș, în data de 18 noiembrie 2002 și să tergiverseze în perioada 21 octombrie 2003 - 8 iulie 2004 un control, fiscal, la SC A. SRL Sovata.

Instanța l-a audiat pe inculpat, care a declarat cu privire la mită: că nu recunoaște săvârșirea faptei. Inculpatul afirmă că era adevărat că fiul său, N.T.E., avea înmatriculat un autoturism O.A., roșu, dar acesta a fost cumpărat de la G.L. Nu a primit carburanți, whisky sau bani. Nu știa ca fiul său să fi primit benzină.

Cu privire la controalele fiscale efectuate inculpatul a arătat că nu a avut suspiciuni cu ocazia controalelor făcute la SC I. Era o aberație că ar fi întocmit un decont, fals, cu prilejul controlului încrucișat, nu avea cum să tergiverseze controlul la SC A., pentru că administratorul societății nu a prezentat documentele contabile. Apoi, inculpatul a intrat în concediu medical o lună și jumătate, după care, alt inspector, desemnat în echipa de control, a intrat în concediu.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpatul N.V.E. avea calitatea de funcționar public în cadrul D.G.F.P. Mureș, angajat în postul de Referent, conform fișei postului întocmită în iulie 2002, depusă la dosarul de urmărire penală. Conform acestui act, între atribuțiile sale, erau și cele de control asupra contribuabililor, precum și de constatare și sancționare a contravențiilor.

În perioada octombrie - noiembrie 2003, inculpatul a pretins și a primit, de la martorul C.S.R., un autoturism O.A.B. folosit, de culoare roșie. Autoturismul a fost înmatriculat pe numele fiului inculpatului, N.T.E., dar, așa cum ambii au arătat, a fost folosit atât de inculpat, cât și de fiul său. Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale acestui autovehicul au fost depuse în copie dosarul de urmărire penală. Modul în care autoturismul a ajuns în posesia inculpatul și fiului său a rezultat din declarațiile martorului G.L., care s-au coroborat cu susținerile martorului C.S.R., așa cum au rezultat ele din procesul-verbal de confruntare cu inculpatul.

Astfel, inculpatul i-a pretins lui C.S.R. să îi dea o mașină. Acesta din urmă, i-a cerut lui G.L. să îi vândă O., spunându-i că trebuie să îl dea cuiva pentru a-și rezolva o problemă. C.S. și G.L. s-au înțeles asupra unui preț de 3500 de euro, plătibil în două rate. C.S., însoțit de N.T.E. și de prietena acestuia, au preluat autoturismul în benzinăria Mol, din Tg. Mureș, iar C.S. i-a plătit lui G.L. 1700 de euro, urmând ca, în termen de 2 săptămâni, să îi achite restul de preț. În fapt, C.S. nu a plătit, la timp, restul de preț, și i-a cerut o păsuire lui G.L. Prețul a fost, în final, achitat integral, iar pentru întârziere C.S. i-a plătit lui G.L. o penalitate în sumă de 300 de euro.

Instanța de fond reține că la circa o lună, o lună și jumătate de la data predării mașinii, C.S. i-a cerut lui G.L. să se întâlnească cu N.T.E. la Biroul de copiat acte aflat la intersecția străzilor Bradului și Ștefan cel Mare din Tg. Mureș, unde cei doi au încheiat actul de vânzare-cumpărare a mașinii. Actul se află la dosar depus nu în original, ci în mai multe copii, dintre care cea mai ușor lizibilă era la dosarul instanței. Actul poartă pe el data întocmirii, și a rezultat că a fost încheiat în data de 27 noiembrie 2003. Plecând de la această dată și scăzând perioada de o lună, o lună și jumătate menționată de martorul G.L. a reușit instanța să stabilească perioada în care s-au petrecut faptele ca fiind octombrie - noiembrie 2003.

Instanța reține că în contract, pe lângă mențiunea achitării prețului erau inexacte și mențiunile că vânzător a fost B.C.L. și că el a semnat contractul. În realitate, precizează instanța de fond, B.C.L., unul dintre proprietarii anteriori ai autoturismului, a fost trecut în contract, deoarece G.L. încă nu înmatriculase mașina, pe numele său, dar nu a avut nici o participare la încheierea contractului și nu l-a semnat.

Declarațiile, în sens contrar date de N.V.E., G.L. și N.T.E. s-au apreciat a fi contradictorii și lipsite de credibilitate, iar semnăturile de comparație executate de B.C., la cererea instanței, pe copia contractului au fost în mod evident diferite de semnătura vânzătorului. Aceste declarații au fost făcute, precizează instanța de fond, pentru a contracara eventuala acuzație de fals, împotriva adevăraților semnatari ai contractului.

Contractul s-a apreciat a fi simulat, ajungându-se la concluzia că de fapt, autoturismul O.A., în valoare de 3500 de euro, a fost dat de C.S. inculpatului.

Situația de fapt reținută de instanța de fond a rezultat nu doar din declarațiile de martor sus-arătate, ci și din faptul că nici pretinsul cumpărător, N.T.E., nici inculpatul nu au putut justifica proveniența sumei de 3500 de euro pe care ar fi plătit-o pentru mașină.

Instanța de fond reține mai multe contradicții între declarațiile inculpatului precum și între declarațiile inculpatului și declarațiile fiului său. Astfel, inițial inculpatul a declarat că suma a provenit din economiile fiului său, și o mică parte din contribuția a sa și a părinților săi. Apoi, a arătat că N.T.E. a cumpărat autoturismul din banii săi personali. N.T.E. a susținut, însă, că suma provine din trei părți: o parte din economiile sale, o parte de la bunicii din partea tatălui și o parte de la părinți. În fața instanței, a precizat că el a contribuit cu 20.000.000 de lei vechi, restul i l-au dat părinții și bunicii dinspre tată. El însuși avea banii pentru că lucra de doi ani ca DJ. Nu a putut să indice vreo tranzacție, din care părinții sau bunicii săi au primit o anumită sumă de bani, poate bunicii să fi primit din vânzarea unui teren, dar nu știe sigur. La întrebările avocatului, a făcut referire la moșteniri ale bunicilor, pe care ei le-au vândut. Dar la dosar nu exista nicio dovadă a acestor moșteniri și vânzări. Cât privește susținerea că părinții i-au dat o parte din bani, aceasta se află în contradicție cu declarația inculpatului, că, în acea perioadă, nu avea decât 180 de euro, singura lui avere.

În aprecierea instanței de fond, neputința justificării sumei cu care s-ar fi plătit prețul era importantă chiar din acest motiv. Pentru o persoană care avea economii de 180 de euro, după propria afirmație, precum și pentru membrii familiei sale, suma de 3500 de euro era o sumă importantă. Dacă ar fi avut suma în cauză, ar fi știut de unde o au precizează instanța de judecată.

După primirea autoturismului, din declarațiile martorului N.T.E., care se coroborau cu afirmațiile martorului C.S.R., consemnate atât în procesul verbal de confruntare cu inculpatul, cât și la confruntarea cu N.T.E., realizată în prezența avocatului inculpatului, a rezultat că inculpatul a primit, prin fiul său, un plin de benzină pentru acest autoturism. C.S. i-ar fi indicat, prin telefon, lui N.T.E. să meargă la benzinăria MOL, din Tg. Mureș și să vorbească cu angajatul de acolo să îi facă un plin. Fiul inculpatului a mers la benzinărie, a vorbit cu angajatul, care i-a făcut un plin de benzină. Susținerile inculpatului și fiului său, primul, că nu a știut de această alimentare, al doilea, că nu și-a dat seama cu cine vorbește, s-au reținut a fi lipsite de credibilitate deoarece mașina era folosită, în comun, de cei doi, și ambii, inclusiv N.T.E., mai vorbiseră cu martorul C.S., de vreme de acesta le dăduse autoturismul. In plus, era nefiresc ca martorul C.S. să fi dat un asemenea cadou inculpatului, fără ca acesta să fie prevenit, ori să afle de el.

Nu s-a putut determina câți litri de benzină au primit inculpatul și fiul său, fiindcă aceasta din urmă nu cunoștea cât carburant, mai era, în rezervorul mașinii când a mers să facă plinul.

Din declarațiile lui C.S.R. și N.T.E. nu a rezultat data când a fost primită benzina. Cum, însă, martorul N.C.V. arată că în ianuarie 2004, C.S. avea cunoștință de declanșarea anchetei P.N.A., și i-a spus să ceară mașina înapoi de la inculpat, a rezultat că nu mai avea cu el o relație care să facă posibile asemenea cadouri. Așadar, benzina a fost dată anterior, precizează instanța de fond, după predarea mașinii.

Alte acte de mită nu au fost probate. C.S.R. pretindea că i-a dat inculpatului, în afară de autoturismul O.A. și plinul de benzină care au fost mai sus arătate, 80 de litri de benzină, în perioada când inculpatul conducea un autoturism O., și a făcut controalele la SC I. SRL, alți carburanți, și o sticlă de whisky în cutia căreia a pus 8.000.000 de lei vechi. Aceste afirmații nu au fost confirmate însă, prin nicio probă directă, ci doar de persoane care au reprodus ce știau de la C.S.. Martorul N.C.V. declara că i-a făcut el, însuși, la cererea lui C.S., pentru autoturismul O.A., un plin de benzină inculpatului. Confruntat cu acesta din urmă, nu a mai reluat afirmația, iar în fața instanței nu a putut fi adus, pentru a da lămuriri.

Autoturismul și plinul de benzină au fost date inculpatului de către C.S.R. pentru a fi favorizat, cu ocazia controalelor, pe care inculpatul le făcea, în acea perioadă, la SC C. SRL Tg. Mureș și la SC A. SRL Sovata.

La SC C. SRL inculpatul N.V.E. și inculpatul M.S. au făcut un control, conform Notei de constatare din data de 18 noiembrie 2003, depusă la dosar urmărire penală. Potrivit acestui act, s-a verificat legalitatea și realitatea livrării unui utilaj T.A.F., de către SC C. SRL către SC K.B. SRL, la solicitarea D.G.F.P. Harghita, făcută în data de 20 octombrie 2003. Controlul efectuat a scos în evidență faptul că unitatea verificată avea înregistrată, în evidența contabilă, factura seria MSACB nr. 6276284 din 18 iulie 2003, aceasta era înregistrată în jurnalul de vânzări aferent lunii iulie 2003 și era cuprinsă în decontul de TVA al acelei perioade.

Potrivit declarațiilor martorului C.S.R., făcute cu ocazia confruntărilor cu inculpatul, el vânduse părțile sociale pe care le avea la SC C. unui cetățean ungur, dar, la cererea acelui cetățean, a reprezentat interesele societății, la efectuarea controlului, și a fost de față la controlul făcut, împreună cu martorul N.V. A mai arătat că factura era „posibil falsă", societatea nu avea întocmit decontul de TVA pentru respectiva factură, așa că decontul a fost întocmit de cei doi inspectori. Mai întâi M.S. a întocmit și înregistrat un decont la Direcția Finanțelor, dar acesta avea mențiuni care nu corespundeau cu cele din factură. Așa încât, inculpatul N.V.E. a întocmit și înregistrat un alt decont, de această dată corespunzător, primul fiind anulat.

Al doilea decont este depus, în copie, la dosar urmărire penală, și pe el apare ștampila A.F.P. Tg. Mureș, cu nr. de înregistrare din 25 august 2003. Din procesul – verbal, întocmit în urma verificării evidențelor D.G.F.P. a rezultat că, inițial, a fost operat un decont în data de 17 noiembrie 2003, iar la data de 19 noiembrie 2003 a fost prelucrat un alt decont, care automat l-a invalidat pe primul.

Inițial, martorul C.Ș.R. a afirmat că inculpatul i-a pretins autoturismul, după acest control. Cu ocazia confruntării, însă, la întrebarea avocatului inculpatului, a precizat că inculpatul a pretins autoturismul, înainte de control, și l-a primit după. Având în vedere cronologia dării autoturismului, prezentată mai sus, dar și împrejurarea că, data efectuării, în fapt, a controlului putea fi anterioară datei Notei de constatare, instanța a reținut că autoturismul a fost cel puțin pretins de inculpat, anterior, controlului și în vederea acestuia.

În ce privește controlul la SC A. SRL Sovata, instanța a constatat următoarele:

Potrivit declarațiilor martorilor L.Z. și P.L.M., la cererea lui C.S., L.Z. i-a dat lui P.L.M. în vara lui 2003 șase facturi fiscale reprezentând tranzacții fictive, pentru ca acesta să ceară în numele SC A. SA Sovata, în baza facturilor, rambursarea de TVA în sumă de aproximativ un miliard de lei vechi. Această sumă urma să fie împărțită între cei doi, C.S.R. și inspectorii de finanțe ce urmau să facă controlul pentru rambursarea de TVA.

Conform actelor dosarului, SC A.C. SRL Sovata a depus, în data de 28 august 2003, cererea de rambursare TVA. Au fost desemnați pentru efectuarea controlului inculpatul și martora O.G., care nu au putut inițial realiza verificarea actelor, după care, în data de 4 septembrie 2003, societatea a renunțat la rambursarea TVA și controlul nu a fost finalizat.

În urma renunțării la rambursarea TVA, D.G.F.P. a dispus în octombrie 2002 un control fiscal la SC A. SRL Sovata, cu termen de finalizare 20 noiembrie 2003, așa cum singur inculpatul a arătat. Controlul a fost, însă, finalizat abia în iulie 2004, prin procesul verbal de control din data de 8 iulie 2004, întocmit de inculpatul N.V.E. și de inspectorii M.A. și O.M. La acea dată, C.S. formulase deja denunțul împotriva inculpatului.

Conform declarației martorului P.L.M., administratorul SC A. SRL, pentru acest control, în cursul toamnei anului 2003, nici el, nu s-a dus la D.G.F.P. Mureș și nici inspectorii nu s-au deplasat la Sovata la sediul firmei sale. L.Z. l-a asigurat, însă, că „totul este rezolvat”, fiindcă „omul a primit o mașină”, referindu-se la inculpat. În ianuarie 2004, a avut, cu inculpatul, o discuție, în mașină, în cursul căreia i-a spus că nu mai deține actele contabile, iar inculpatul i-a sugerat să meargă la Poliție și să pretindă că actele i-ar fi fost furate. Confruntat cu inculpatul, martorul a descris din nou aceeași discuție, pe care inculpatul nu a negat-o. Martorul, în declarația sa, a arătat că a mai avut o discuție cu inculpatul la Pensiunea A., din câte reținea în toamna anului 2003. În cursul acestei discuții, inculpatul i-a spus: „Stai liniștit că se rezolvă”. Inculpatul, în fața instanței, a recunoscut existența acestei discuții, dar cu mențiunea că, în cursul ei i-ar fi spus martorului altceva, și anume că, dacă nu are actele, va face un control prin estimare și sesizare penală.

Potrivit martorului I.A., echipa de control nu a finalizat acțiunea, la termen, motivând că nu au reușit să îl contacteze pe reprezentantul societății. În ianuarie sau februarie, conform precizărilor făcute, au întocmit o notă în acest sens, după care P.L.M. a fost invitat și s-a prezentat, la sediul D.G.F.P., unde a dat o Notă explicativă, și abia, din acel moment, s-a demarat, în mod efectiv, controlul. De menționat că, în acea perioadă, așa cum s-a arătat mai sus, relațiile dintre inculpat și C.S.R. își schimbaseră deja natura, și acesta, din urmă, dorea să-și recupereze mașina dată. Autoturismul și plinul de benzină au fost date, în vederea întârzierii controlului, în cursul anului 2003.

Atât inculpatul, cât și inspectorii O.M. și M.S., audiați în calitate de martori au oferit o serie de justificări pentru cele întâmplate la controalele făcute la SC C. și SC A.

Instanța reține că obiectul cauzei nu îl forma cercetarea unor eventuale infracțiuni de abuz în serviciu, iar infracțiunea de luare de mită se consumă indiferent de faptul că actul în vederea căruia s-a comis a fost ori nu îndeplinit, ori dacă, în primul caz, el este abuziv sau legal. Așa încât, dat fiind obiectul judecății, instanța nu s-a pronunțat asupra conformității cu serviciul a întârzierii, până în iulie 2004 a unui control cu termen de finalizare, noiembrie 2003, ori constatarea legalității și realității unei tranzacții, pentru care decontul TVA apărea ca înregistrat, în august 2003, dar introdus, în baza de date a Direcției Finanțelor, în noiembrie, și în două forme diferite. Pentru existența infracțiunii, reține instanța de fond, esențial era că mita a fost dată și luată, în scopul îndeplinirii lor, și că a fost probată.

Privitor la proba infracțiunii de luare de mită, instanța a observat următoarele:

Acuzațiile aduse inculpatului prin rechizitoriu erau preluate, în mare măsură după denunțul și declarațiile martorului C.S.R. Acesta, însă, nu a putut fi audiat nemijlocit în instanță. Mai concret, a fost adus la tribunal, de către poliție doar în data de 6 octombrie 2006, când apărătorul inculpatului era plecat din țară și când, oricum, a fost adus după strigarea cauzei. Deși ulterior s-a dispus, în mod repetat, aducerea martorului cu mandat de la adresele cunoscute, nu a mai fost găsit acasă de poliție. De asemenea, nu a putut fi adus martorul N.C.V., care era plecat din țară la o adresă necunoscută.

Chiar și așa, cauza nu se încadra în linia de jurisprudență a C.E.D.O., din hotărârile U., W., B., D., K. și V.M. în aceste hotărâri, s-a constatat violarea art. 6 paragraf 1 și paragraf 3 lit. d) din Convenție care, în citirea Curții, prevăd că, în principiu, probele trebuie administrate în prezența inculpatului, în ședință publică și cu respectarea principiului contradicționalității.

În cauza de față, martorii C.S. și N.C. au fost confruntați cu inculpatul, asistat de avocat, la urmărire penală. Inculpatului i s-a dat posibilitatea să pună întrebări martorilor, și să răspundă declarațiilor acestora. Identitatea martorilor era cunoscută, așa încât apărarea a avut posibilitatea să le pună la îndoială credibilitatea. Drept urmare, instanța a putut să țină seama de declarațiile martorilor de la urmărire penală, dar cu condiția ca drepturile apărării să nu fie afectate, în conformitate cu hotărârile Curții din cauzele I. contra Italiei și D. contra Olandei.

Chiar și în această din urmă jurisprudență, însă Curtea Europeană a arătat că declarațiile scrise ale martorilor nu pot să determine, în mod decisiv, soluția dată.

Ca urmare, instanța a utilizat informațiile cuprinse în declarațiile celor doi martori numai în măsura în care au putut fi coroborate cu probe suficiente de vinovăție. A manifestat prudență, în special, cu privire la declarațiile martorului C.S.R., care a avut calitatea de denunțător în acest dosar (în aplicarea hotărârii B. c. Belgiei).

În ce îi privește pe ceilalți martori, instanța a remarcat, cu privire la toți, existența unor diferențe între declarațiile date la urmărire penală și cele din cursul judecății. Nu a manifestat, însă, o preferință pentru acestea din urmă, în opoziție cu primele, ci a ținut seama de măsura în care ele sunt credibile, față de ansamblul probelor, și de împrejurarea că martorii nu au justificat motive temeinice pentru a-și modifica susținerile. Pentru a proceda în acest mod a avut în vedere că potrivit hotărârii din cauza D., Curtea Europeană nu susține, în abstract, că declarațiile date de martori în ședință publică trebuie întotdeauna să fie preferate, altor declarații, date în cursul procedurilor, chiar când sunt în conflict.

În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului N.V.E., funcționar public cu atribuții de control și de constatare și sancționare a contravențiilor, de a pretinde și primi un autoturism și, la o altă dată, un plin de benzină, în scopul constatării legalității și realității unei tranzacții și în cel al întârzierii unui control fiscal, cu ocazia exercitării îndatoririlor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de milă în formă continuată, prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicabile, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., între care caracterul continuat al faptei, și datele din care a rezultat că, în fapt, inculpatul a îndeplinit actele, în scopul cărora s-a dat mita.

A avut în vedere că inculpatul nu avea antecedente penale și că, potrivit colegilor săi, audiați de instanță în calitate de martori, S.L.D., O.M., M.S.C., I.A. și B.A., a fost un funcționar conștiincios. S-a observat, totuși, că lipsa antecedentelor penale și îndeplinirea cu corectitudine și conștiinciozitate a atribuțiilor de serviciu erau prevăzute în Fișa postului. În lipsa acestor condiții, inculpatul nu ar fi putut avea calitatea de funcționar cu atribuții de control și de constatare și sancționare a contravențiilor, calitate prevăzută în textul legal care incriminează forma calificată a luării de mită.

Pentru aceste motive, i-a fost aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în limitele speciale, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

De asemenea, i-a fost aplicată pedeapsa accesorie, în conformitate cu prevederile art. 71 C. pen., și cu Hotărârea C.E.D.O. din cauza S. și P. contra României.

În conformitate cu prevederile art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării și a constatat că prin încheierea din 11 noiembrie 2005 s-a luat față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, măsură care își va produce efectele în tot cursul judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

De asemenea, a constatat că prin ordonanța din 30 iulie 2004, s-a dispus sechestrul asigurător asupra autoturismului O.A.

Măsura, reține instanța, nu poate fi împiedicată de calitatea de proprietar asupra autoturismului a lui N.T.E., pentru că această calitate era aparentă, și nici de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta și B.C., pentru că acest contract s-a reținut a fi simulat. Cauza lui era ilicită: ascunderea mitei. Drept urmare, contractul a fost desființat, în conformitate cu prevederile art. 348 C. proc. pen.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea autoturismului, sau a contravalorii în bani. Cererea Parchetului de confiscare în natură sau echivalent a altor bunuri a fost caracterizată ca neîntemeiată. Valoarea plinului de benzină nu a putut fi determinată, iar darea altor bunuri nu a fost probată.

În conformitate cu prevederile art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

După închiderea dezbaterilor și anterior pronunțării hotărârii, inculpatul a formulat prin apărător cerere scrisă de repunere pe rol a cauzei, criticând neadministrarea unor probe de către instanță. Cererea a fost considerată de instanță ca neîntemeiată, pentru că dispozițiile instanței în acest sens au fost luate după punerea lor în discuție, au fost motivate și au avut în vedere respectarea dreptului apărării. Spre exemplu, constatarea imposibilității audierii martorului C.Ș.R. s-a făcut după numeroase termene de judecată la care s-a încercat aducerea lui. Ea a fost urmată de citirea declarațiilor lui și de audierea soției acestuia, C.A., probă care anterior fusese considerată inutilă.

Această hotărâre judecătorească, în termen legal, a fost atacată cu apel de către inculpatul N.V.E., care prin avocatul său ales, a solicitat ca în urma admiterii acestei căi de atac să se dispună:

I. În principal, în temeiul art. 380 C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv a rechizitoriului;

II. În subsidiar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond;

III. Tot în subsidiar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea pentru faptele care au făcut obiectul judecații, în temeiul art. art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele nu există; respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

IV. Tot în subsidiar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei, în sensul micșorării cuantumului acesteia și aplicării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-a susținut în apel că în principal, se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, deoarece în cuprinsul actelor de punere sub învinuire și a rechizitoriului, nu a fost individualizat în mod clar, fiecare act material în parte, cu referire la modalitatea și timpul de comiterii, respectiv scopul pretinderii/acceptării foloaselor materiale ilicite.

Întrucât rechizitoriul reprezintă actul de sesizare al instanței, limitându-se la o faptă și persoană determinată, instanța era obligată, înainte de a proceda la începerea cercetării judecătorești, să explice inculpatului învinuirea ce i se aduce (art. 322 C. proc. pen.). În acest sens, se prevedea și în art. 6 paragraful 3 lit. a) din C.E.D.O., adică „acuzatul are dreptul să fie informat cu privire la natura și cauzele acuzației care i se aduce.”

Prin urmare, înainte de a fi audiat, judecătorul era obligat să-i aducă la cunoștință inculpatului, fapta și încadrarea juridică pentru care era trimis în judecată. întrucât, cel puțin până în acest moment procesual, judecătorul, este legat de fapta și încadrarea juridică descrisă in rechizitoriu, acesta nu are altă posibilitate, decât să lectureze dispoziția cuprinsă în rechizitoriu.

Problema care se ridică, este aceea de a ști, ce se întâmplă în situația în care, rechizitoriul nu aprinde suficiente elemente de identificare cu privire la acuzațiile care se aduc inculpatului.

Într-o asemenea situație, C.E.D.O. a stabilit că informarea inculpatului cu privire la cauzele acuzației, trebuie să fie precisă și completă, astfel încât, inculpatului trebuie să-i fie aduse la cunoștință, în detaliu, faptele materiale de care este acuzat; această informare având ca scop, garantarea dreptului la un proces echitabil, și implicit, a dreptului la apărare (cauza B. c. Belgia; C., E. c. Franța).

Și art. 263 alin. (1) C. proc. pen., obligă procurorul, ca printre altele, să detalieze în cuprinsul rechizitoriului, elemente suficiente cu privire la „fapta reținută.”

În concluzie, se afirmă de apelant, pentru a respecta drepturile inculpatului, procurorul, trebuia să indice, în mod expres, în rechizitoriu, care erau actele materiale care intrau în conținutul fiecărei infracțiuni, cu arătarea modului și a timpului în care a fost comisă, făcând totodată trimitere și la mijloacele de probă din care rezultă aceste aspecte. Această obligație se justifica și prin faptul că, fiecare act material, privit individual, poate reprezenta o infracțiune de sine stătătoare.

Apărarea arată că aplicând toate aceste aspecte teoretice la cuprinsul rechizitoriului cu care a fost sesizată instanța de judecată, se putea, cu ușurință, observa, afirmă apărarea, că niciuna din cerințele jurisprudenței C.E.D.O., nu a fost respectată de procuror la întocmirea actului de sesizare al instanței, deoarece, rechizitoriul cuprinde, pe de o parte, acuzații foarte confuze.

Apelantul indică faptul că există un caracter confuz al actelor materiale de luare de mită prezentate la pct. l din rechizitoriu pag. 15-19 și sintetizate la pag. 24, care își are explicația în:

- caracterul general, confuz al faptelor invocate de denunțător în declarațiile sale și preluate la fel de general, confuz în actul de punere sub învinuire;

- „născocirea” de către denunțător a unor noi acuzații pe parcursul derulării urmăririi penale și /preluate fără nicio cenzură de către organul de urmărire penală;

- inconsecvența denunțătorului în descrierea actelor materiale și, mai ales, în ce privește motivul si momentul comiterii lor;

- lipsa vreunei calități a denunțătorului la S.C.A. S.R.L., dublată de necesitatea găsirii unei soluții pentru apărarea de răspundere penală a acestuia;

- slaba confirmare a susținerilor denunțătorului de către martori.

Datorită acestei stări de lucruri s-a ajuns ca, nici în acest moment procesual, să nu știe inculpatul cu exactitate, în ce constă acuzația. Apărarea afirmă că niciodată în cursul procesului penal nu i s-a prezentat o învinuire clară, sub aspectul stării de fapt, după cum va demonstra, atunci când va analiza învinuirea.

Având în vedere toate aceste aspecte arătate mai sus, s-a susținut că rechizitoriul este lovit de nulitate relativă, conform art. 197 alin. (4) C. proc. pen., întrucât, prin această descriere generală/confuză a faptelor de care era acuzat, i-a fost adusă o vătămare, care nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului.

S-a invocat această nulitate în termenul legal, însă instanța de fond, în mod greșit, a considerat că acest viciu nu există și, a respins cererea lui.

Oricum, chiar dacă s-ar fi invocat acest aspect în termenul legal, în conformitate cu art. 197 alin. (4) teza finală C. proc. pen., instanța de apel, putea să ia în considerare, din oficiu, aceste încălcări ale legii, întrucât anularea rechizitoriului era necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Apărarea afirmă că viciile de care suferă rechizitoriul, au pus în imposibilitate judecătorul fondului, să-i aducă la cunoștință, înainte de audiere, în mod precis și complet (dreptul la informare, conform C.E.D.O.), faptele de care era acuzat, încălcându-i-se astfel, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Întrucât dispozițiile relative la sesizarea instanței, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, se consideră că se impune, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., restituirea dosarului la procuror refacerea urmăririi penale, respectiv a rechizitoriului.

În subsidiar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond deoarece:

1. Judecătorul fondului, nu a verificat regularitatea actului de sesizare al instanței, deci nu a observat nelegalitățile descrise la pct. 1., trecând direct la audierea sa;

2. Întrucât rechizitoriul suferea de viciile arătate la anterior, judecătorul fondului, i-ar fi încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prin aceea că, nu a fost în măsură să-l informeze, înainte de audiere, în mod precis și complet, cu privire la acuzațiile care îi erau aduse. Așa cum a arătat mai sus, judecătorul fondului, a fost în imposibilitate obiectivă să-i respecte acest drept, întrucât, rechizitoriu cu care a fost sesizat, nu-i permitea acest lucru.

3. Instanța de fond nu a dispus achitarea pentru o parte din actele materiale reținute, în rechizitoriu, în conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită.

Nu era suficientă afirmația instanței. „Alte acte de mită nu sunt probate”, ci trebuia să dispună achitarea pentru respectivele acte materiale, atâta timp cât instanța a fost sesizată prin rechizitoriu și cu acele acte materiale de luare de mită.

4. Instanța de fond a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat de fiul său N.T.E. și martorul B.C., fără să introducă în cauză cele două persoane.

Latura civilă a cauzei penale se soluționează potrivit legii civile. Contractul de vânzare cumpărare, litigios, era afectat de o nulitate absolută, potrivit susținerilor procurorului, însă era absolut obligatorie citarea, în proces, a părților contractante, în situația în care instanța era sesizată, sub aspectul laturii civile, cu anularea contractului de vânzare cumpărare ce urmează.

Trimiterea făcută de procuror, la finele rechizitoriului, la dispozițiile art. 257 alin. (2) C. pen., nu era, însă, de natură să lămurească voința sa în privința unei eventuale sesizări a instanței de judecată și cu o acțiune în anularea contractului sus menționat.

Drept urmare, acest argument, în sprijinul soluției de retrimitere a cauzei la instanța de fond era valabil doar în ipoteza în care se interpretau trimiterile arătate mai sus în sensul sesizării instanței și cu o acțiune în anulare.

5. De asemenea, i-a fost încălcat dreptul prevăzut în art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenția C.E.D.O.: „Orice acuzat are, în special, dreptul: să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martori lor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.” Se putea observa, afirmă apărarea că au fost audiați toți martorii acuzării, mai puțin C.S.R., în timp ce inculpatului i-au fost încuviințați doar, o mică parte, din martorii propuși în apărare. Din examinarea listei cu martorii propuși în apărare și a tezelor probatorii menționate pentru fiecare martor în parte, a rezultat că a fost obstrucționat de către instanța de fond, în dovedirea nevinovăției, sub aspectul acuzației pe care procurorului i le aducea, prin rechizitoriu.

Cea mai gravă încălcare a dreptului său la apărare constă în neaudierea de către instanța de fond a martorului/denunțătorului C.S.R., astfel că, această omisiune a avut un efect negativ asupra hotărârii instanței de fond.

Audierea acestei persoane de către instanța de apel evidenția următoarele aspecte:

- instanța de fond nu a făcut demersurile legale necesare administrării acestei probe, astfel că, susținerile sale în legătură cu această chestiune sunt nereale;

- instanța de fond nu a avut la dispoziție, atunci când a hotărât, o probă esențială pentru corecta soluționare a cauzei și, drept urmare, hotărârea sa este nelegală și netemeinică;

- din analiza comportamentului procesual al acestei persoane în fața instanței de apel, precum și a declarației sale rezulta verdicitatea susținerilor repetate referitoare la caracterul mincinos al declarațiilor sale, mobilul comportamentului său procesual simulat, precum și nevinovăția sa.

Pentru toate aceste considerente, s-a arătat că soluția instanței de fond era nelegală, astfel încât, se impunea desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond, să clarifice, pe bază de probe certe, starea de fapt a speței și să respecte drepturile procesuale ale inculpatului.

Achitarea sa, în baza prevederilor art. 11 pct. l lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în cazul infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 și 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. (l) și (i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru următoarele motive:

A. - C.S.R. a devenit un denunțător de profesie, dar nu întâmplător, ci din nevoia de a-și salva propria libertate, de a obține foloase materiale nejustificate, de a-și proteja interesele sale și ale persoanelor din anturajul său și din dorința de răzbunare;

- aceste nevoi ale denunțătorului au fost satisfăcute până dincolo de limita legalității de către organele de urmărire penală;

- după primul denunț făcut în luna ianuarie 2004 C.S.R. a extins ținta atacurilor sale înspre toate persoanele care într-un fel, ori altul au avut neșansa de a lua contact cu el în «exercitarea atribuțiilor lor de serviciu; era vorba, foarte probabil, de un caz patologic, care ar necesita mai mult decât o analiză strict juridică (un exemplu elocvent în acest sens îl constituie denunțurile formulate împotriva av. G.V., avocatul inculpatului din prezenta cauză, ori a comisarului O.E.);

- în toate denunțurile sale se folosea de anumite evenimente care s-au petrecut în realitate, dar semnificația acestora era complet distorsionată de către denunțător, cu ajutorul conștient ori inconștient al organelor de urmărire penală, pentru a crea convingerea existenței faptelor de corupție și a celor conexe acestora;

- în toate denunțurile sale se folosește de același nucleu de martori, C.A., N.C.V., F.I., care confirmau indirect evenimentele precizate mai sus;

- în toate denunțurile sale se folosea de martori care știau lucruri aflate de la el, în cele mai multe cazuri, după declanșarea cercetărilor, ca urmare la primului său denunț;

- în majoritatea cazurilor a influențat martorii din ultima categorie să dea declarații care să-i confirme afirmațiile despre actele de corupție;

- în toate cazurile a încercat să-și creeze o imagine de victimă, în fața unor funcționari, preocupați, exclusiv de satisfacerea propriilor interese materiale și chiar satisfacerea instinctelor primare, este vorba despre denunțul făcut împotriva d-lui F.C.A. în care, însă, a menționat că pentru a-i favoriza firmele la controalele fiscale șeful de serviciu I.A. i-a solicitat să-i pună la dispoziție o femeie pentru a întreține raporturi sexuale cu ea, iar el a dat curs acestei solicitări);

- a premeditat nu numai obținerea unor venituri ilicite, prin crearea unui sistem de societăți comerciale, între care erau relații comerciale, fictive, greu de identificat, datorită ariei de răspândire a acestora, a gamei variate de activități comerciale care intrau în obiectul de activitate al acestor societăți și a numărului mare de persoane implicate în activitatea acestor societăți, ci și modalitatea de reacție în situația unui deznodământ nefericit al acestei activități infracționale;

B. - organele de urmărire penală i-au acordat denunțătorului în mod nemijlocit un sprijin portant în elaborarea și „cosmetizarea” denunțurilor și declarațiilor sale incriminatoare la adresa sa și a altor funcționari;

- organele de urmărire penală au obținut în mod nelegal „probe” în vederea susținerii afirmațiilor denunțătorului;

- organele de urmărire penală au șantajat martorii apărării prin amenințări, prin inițierea unor controale la firmele acestora, prin întocmirea unor dosare penale (exemple în acest sens: punerea sub învinuire a fiului său N.V.E., a tatălui dlui B.I.A., a soției dlui C.R., a martorului Ț.F.C. etc.);

- organele de urmărire penală nici până în prezent nu au finalizat urmărirea penală pentru faptele și persoanele pentru care s-a dispus disjungerea prin rechizitoriu, s-au avut în vedere, îndeosebi, faptele de evaziune fiscală reținute în sarcina denunțătorului;

C. - martorii din nucleul de bază amintit mai înainte erau fie în relații de rudenie, fie în relații de afaceri cu denunțătorul;

- acești martori erau direct interesați în distragerea atenției, de la faptele penale comise de denunțător, fie singur, fie împreună cu ei;

- atât acești martori cât și majoritatea celorlalți martori propuși de denunțător, pentru confirmarea denunțurilor și declarațiilor sale erau șantajabili fie de către denunțător, fie de către organele de urmărire penală întrucât erau direct implicați în activitatea ilicită de obținere de rambursări de TVA, distrugerea documentelor contabile de la firmele la care a făcut referire mai sus și în comiterea altor fapte penale de înșelăciune, fals etc.;

D. - deși nu a fost indicat printre mijloacele de probă, folosite de procuror, în sprijinul acuzațiilor sale, din analiza atentă a rechizitoriului, rezulta că raportul întocmit de specialistul G.D. a avut un rol determinant în formarea de către procuror a convingerii sale că era vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată;

- de asemenea, procurorul a invocat la pagina 14 din rechizitoriu, toate concluziile raportului sus menționat, pentru a convinge instanța de judecată de veridicitatea acuzațiilor, formulate împotriva inculpatului. Falsitatea concluziilor pe care le conține, în opinia apărării rezultă din:

1. În controalele de rambursare, "inspectorii fiscali nu au respectat H.G. nr. 886/1999. Observația inculpatului a fost că în controalele de rambursare se aplica legislația specifica TVA si nu actul normativ mai sus invocat, care reglementa controlul fiscal [(H.G. nr. 886/1999 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 70/1997, privind controlul fiscal (M. Of. nr. 546/8.11.1999)].

O.G. nr. 70 - privind controlul fiscal (M. Of. nr. 227/30.08.1997).

2. „În controalele de rambursare, inspectorii fiscali nu au respectat art. 19 din O.G. nr. 62/2002, care modifica O.G. nr. 70/1997”, se afirma, eronat ca inspectorii aveau obligația de a efectua controale încrucișate la furnizorii firmelor la care s-au efectuat rambursări.

Apărarea observă aceeași confuzie între actele care reglementau controlul fiscal și cele în baza cărora se efectua controlul privind rambursarea de TVA precum și faptul că s-a redat conținutul art. 19 din actul normativ invocat în raport, pentru a se constata că acesta nici măcar nu se refera la efectuarea de controale încrucișate, ci la situația în care aceeași perioada poate fi reverificata de organele fiscale.

Art. 19 prevede că un control fiscal la sediul contribuabilului sau în alt loc stabilit de comun acord cu acesta se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), conducătorul organului fiscal competent poate decide verificarea unei anumite perioade dacă, de Ia data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescripție prevăzut de prezenta ordonanță, apar date suplimentare, necunoscute organului la data efectuării controlului, care influențează sau modifică rezultatele acestuia.

Din tot conținutul O.G. nr. 62/2002 nu a rezultat ca organele fiscale care efectuau controale de rambursare TVA ar fi avut obligația de a efectua verificări faptice cu privire la elementele patrimoniale înregistrate in contabilitatea agenților economici; controlul în vederea rambursării era unul documentar, efectuat pe baza actelor si documentelor puse la dispoziție de împuterniciții firmelor controlate, iar răspunderea pentru realitatea și legalitatea acestor documente revenea persoanelor în cauza (a se vedea O.M.F. nr. 1950/2001).

3. „Inspectorii nu au raportat tranzacțiile cu sume de peste 10.000 euro”.

Această afirmație era contrazisă de existența în dosarele de rambursare (arhiva din cadrul D.C.F.) a fișelor în care aceste sume erau consemnate.

4. „Inspectorii nu au analizat și informat organele competente cu privire la contul 455”.

Și această afirmație era contrazisă de existența în dosarele de rambursare (arhiva din cadrul D.C.F. a fișelor cu aceste date).

E. În declarația dată în fața instanței de judecată în cazul lui B.l.A. denunțătorul a afirmat că întreaga activitate desfășurată la firmele în care avea interese s-a desfășurat legal, astfel că în raport cu această declarație susținerea sa în sensul mituirii sale și a celorlalți colegi de serviciu apărea contradictorie și lipsită de orice sens; la rândul ei, soția sa susținea ipoteza corectitudinii activității comerciale desfășurate de firmele în care ei aveau interese.

F. Deși în denunțurile și declarațiile sale denunțătorul C.S.R. a arătat, în mod explicit, faptul că a mai solicitat o sumă de 30.000.000 Iei pentru a soluționa favorabil controlul generat de cererea de rambursare de TVA, formulată pentru SC C.L. SRL, din luna martie-aprilie 2003 și, în pofida faptului că, aceeași martori, C.A., N.C.V., au confirmat, în același mod, indirect, aceste susțineri, totuși, nu a fost acuzat și pentru respectiva faptă (act material). Pentru a ușura sarcina instanței s-au redat în continuare declarațiile care au confirmat această afirmație și anume:

Cu ocazia confruntării dintre dl. B.l.A. și denunțător la data de 18 august 2004 acesta din urmă a declarat:

„Cu privire la rambursarea TVA la SC C. ”SRL, din martie 2003, echipa desemnata pentru efectuarea controlului era B. si O. B. i-a comunicat personal faptul că decisese să plece în concediu medical. În această situație, la sediul de pe 8 Martie, nr. 59, a venit o echipa de control formata din inspectorii N. și O. Cunosc că B. a contactat-o telefonic pe O. și a rugat-o „să facă să fie bine”. La finalizarea lucrărilor, acei inspectori i-au spus că nu constataseră probleme și că rambursarea solicitată să fie aprobată. Pentru aceasta, știu că O.M. a discutat eu soția mea, căreia i-a cerut suma de 30 mil. lei. Această sumă urma să o dau lui O., la locuința noastre de pe str. Cutezanței, a doua zi, unde ea urma să vină. De altfel, de atunci cunosc că O. urma să împartă cu N. respectiva sumă, spunând ca acestuia din urmă îi sunt necesari banii pentru că fiul său urma să meargă în Franța la o intervenție chirurgicală, pentru a-i extirpa un testicul”.

Cu ocazia confruntării dintre dl. B.I.A. și denunțător la data de 19 august 2004 (aproape identică cu cea din 18 august 2004) acesta din urmă a arătat:

„La începutul anului 2003, nu pot preciza cu exactitate luna, cu siguranță s-a întâmplat până în luna februarie sau martie, pentru că B.A. îmi spusese că se modificase legea privind rambursările TVA în sensul că nu mai era obligatoriu ca, clienții să fie achitați, am întocmit o cerere de rambursare TVA în numele SC C. SRL (..) Pentru efectuarea acestui control (..) i-am solicitat ajutorul lui B.A. în scopul rezolvării favorabile a rambursării. Acei inspectori mi-au spus că nu constataseră probleme și că rambursarea solicitată urma să fie aprobată. Pentru aceasta știu că O.M. a discutat cu soția mea, căreia i-a cerut suma de 30 milioane lei. Această sumă urma să i-o dăm lui O.M. la locuința noastră de pe str. Cutezanței, a doua zi, unde ea urma să vină. De altfel, de atunci cunosc că O.M. urma să împartă cu N.E. respectiva sumă (..).”.

Contrar celor stabilite cu cei doi inspectori, în dimineața zilei următoare, la firma noastră a venit N.E., care a purtat discuții cu soția mea, arătând că nu vor mai definitiva controlul (..).

Aceste aspecte mi le-a comunicat soția mea telefonic, eu fiind plecat la Satu Mare. Soția mi-a mai spus că inspectorul respectiv ne indicase să facem cerere de renunțare la rambursarea TVA și că luase niște copii xerox de pe toate facturile fiscale ce proveneau de la firme din afara județului Mureș. Eu am luat legătura telefonic cu B.A. și cu șeful său I.A. și i-am rugat să vadă ce se poate face. I.A. mi-a spus că el este în concediu și că un alt inspector se ocupă de respectivele probleme, însă B.A. mi-a spus că va vedea ce se poate face. Știam că nu îndrăznește să apeleze la N.E., însă am sperat că va rezolva problema cu O.M., cu care îmi spusese că se află în relații bune”.

Cu ocazia confruntării cu el la data de 28 iulie 2004 denunțătorul a declarat:

„Îmi amintesc faptul ca acasă la N. am fost împreună cu B.A., acolo se mai afla și O.M. Nu mai rețin daca era și soția mea. Aceasta întâlnire a avut loc după ce am depus: de renunțare la rambursarea de TVA pentru SC C. SRL. Referitor la aceasta rambursare de TVA, țin să precizez ca N. si O. au efectuat controlul la firmă, dar I.A. nu a fost de acord cu procesul verbal încheiat de aceștia si a dispus distrugerea procesului verbal. Mie mi-a fost luat acel proces verbal de către N. sau O., iar B. m-a sfătuit să depun cererea de renunțare (..). La întâlnirea de la domiciliul lui N., rețin ca am discutat cam ce s-ar putea întâmpla ca urmare a renunțării la cerere și am fost atenționat de cei trei inspectori ca ar trebui sa fac tot felul de intervenții, ca sigur va urma un control fiscal. La acea discuție a participat O.M. Ceea ce a rămas practic stabilit, ca urmare a acestei discuții, a fost faptul ca singurul care mă poate ajuta cu ocazia controlului fiscal, este șeful de serviciu R.C”.

În fine, în fața instanței, la termenul de judecată din 3 aprilie 2006 în dosarul d-lui B.l.A., denunțătorul a declarat că:

Revin și arăt că în numele SC C.L. SRL, am mai adăugat o a doua cerere de rambursare, iar controlul a fost efectuat de aceasta dată de N., care a fost împreună cu o doamnă, iar procesul verbal efectuat cu ocazia controlului, a doua zi a fost anulat și știu acest lucru deoarece soția mea trebuia sa-i dea 30.000.000 lei domnului N., însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, adică soția mea nu a dat banii și așa cum am arătat, procesul verbal a fost anulat. În legătură, cu cea de-a doua cerere de rambursare, menționez că în perioada efectuării controlului, I.A. era în concediu și N. a raportat acest lucru și ulterior, după un an de zile, am aflat ca acel control efectuat de N. a fost anulat la momentul respectiv din dispoziția lui I.A. și, așa cum am arătat, procesul verbal întocmit a fost distrus, iar după aceea eu am făcut o renunțare la cererea formulată la sugestia lui N. precum și a lui B. După ce a fost anulat procesul verbal, împreună cu B. ne-am dus la N., care a afirmat că a distrus xeroxurile efectuate pe actul SC C.L. SRL, iar N. m-a sfătuit să iau legătură cu C.R. și că dânsul mă va putea ajuta în ceea ce privește controlul fiscal care urma să se efectueze (..). (pag.3). În cursul anului 2003 luna februarie-martie i-am dat lui B. un autoturism G. de culoare albă și nu mai știu dacă el mi-a solicitat expres acest lucru sau eu m-am oferit să îi dau mașina respectivă; cert este că am discutat și deoarece vedeam numai dosare penale în jurul meu, îmi era frică și nu mai știu ce se poate întâmpla, motiv pentru care, ca să mă ajute să îmi rezolv respectivele probleme „controale fiscale”, în sensul că „controalele fiscale să iasă bine, am purtat anumite discuții și am ajuns la soluția de compromis că în schimbul ajutorului oferit, o să-i dau o mașină.”

În declarația sa din 25 iulie 2004 martora C.A. susține că:

„În privința relațiilor pe care atât eu, cât și soțul meu C.S.R., le-am avut aproximativ din luna septembrie sau octombrie 2002, când acesta însoțit de un coleg al său a efectuat la firma noastră SC I. SRL un control pe linia rambursării de TVA. După acel control, soțul meu a rămas în relații amicale cu inspectorul N., relații care au fost întărite de-a lungul timpului prin intermediul unui alt inspector, B. Din câte îmi amintesc, anterior efectuării controlului pentru rambursarea TVA la SC C. SRL, soțul meu a purtat discuții cu B.A., rugându-l să intervină pe lângă N. pentru a fi îngăduitor pe timpul, verificărilor si pentru a propune soluționarea în mod favorabil a cererii noastre de rambursare TVA, ocazie cu care B. i-a precizat lui R. că acelui inspector ar fi bine să-i dea „o atenție”, mai exact o sumă de bani, fiindcă avea mare nevoie pentru că fiul îi era bolnav si urma să fie supus unei operații.”

G. Aceeași situație s-a întâlnit și în cazul fraților I.O. și I.A. și, cu toate acestea, aceste persoane nici măcar nu au fost puse sub învinuire. Apărarea arată că în declarația sa din 3 aprilie 2007, dată în dosarul lui B.I.A., denunțătorul a arătat că: „în cursul anului 2002, vara, la sugestia unui „prieten” care era comisar la G.F. și care se numește I.O., am înființat SC I. SRL. De la dânsul am aflat că pentru a putea face rambursare de TVA este cel mai bine să înființez o nouă societate deoarece exista posibilitatea de a muta o parte din activitățile desfășurate de pe una pe alta (..) de contabilitatea acestei societăți, după înființare, s-a ocupat d-na I.M., soția d-lui I.O. După ce s-au efectuat ceva operațiuni comerciale, transporturi de cherestea, am depus în numele societății, o cerere de rambursare de TVA, și de întocmirea actelor s-a ocupat d-na I. (..).

La rândul ei, soția denunțătorului, C.A., în declarația sa din 24 iulie 2004 a confirmat sursa informațiilor privind rambursările de TVA astfel:

„Soțul meu mi-a spus la un moment dat, că a fost sfătuit de I.O. să înființeze cât mai multe societăți comerciale în care să aibă interese, adică să fie administrator sau asociat, pentru a putea solicita și obține rambursări de TVA. I.O. îi explicase soțului că în acea situație, putea derula mai multe tranzacții comerciale între societăți, în care să ruleze de la una la alta diferite mărfuri și bunuri, în urma cărora să solicite rambursări de TVA.

În privința acestei colaborări mai sus arătate cu I.O., și ca urmare a sfaturilor pe care le dăduse soțului meu, i-am oferit cu titlu gratuit, un telefon mobil.

Arăt că I.O., în mod repetat, i-a solicitat soțului meu să-i alimenteze cu carburant autoturismul ce-l avea în proprietate.

Urmare a acestui sfat, practic am decis înființarea SC I. SRL, societate pentru care la cca. 2 luni de la înființare, am solicitat și obținut rambursare de TVA”.

Aceeași confirmare s-a regăsit și în declarația sa din 25. 07. 2004:

„N.E. cunoștea că I.A., arătase de-a lungul timpului protecție față de firmele noastre în baza acelei relații de colaborare pe care am avut-o cu I.M.

Soțul meu s-a arătat nemulțumit de faptul că acesta nu se arătase dispus să intervină pe lângă fratele său, cu toate că anterior ne dăduse indicații în privința obținerii unor rambursări TVA și beneficiase din partea noastră de atenții consistente, însă inspectorul B. i-a promis soțului meu că-l va ajuta.”

H. Analiza atentă a declamațiilor făcute de denunțător, în celelalte dosare penale, în care erau cercetați foști colegi de-ai săi scotea în evidență un lucru foarte important și anume că valoarea totală a foloaselor solicitate de ei de la denunțător, în același scop,este mult mai mare decât sumele pe care acesta Ie-a obținut sau trebuia să le obțină cu titlu de TVA rambursat, expunându-se următoarele calcule:

C.R. a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru o mită în valoare totală de 1.386.800.000 lei, B.A. a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru o mită în valoare totală de 578.502.246 lei, iar M.S.C. a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru o mită în valoare totală de 758.682.802 lei.

În total cuantumul mitei este de 2.723.985.048 Iei.

Situația sumelor solicitate și a celor rambursate la serviciul condus de dl. C.R., în subordinea căruia se aflau și ceilalți doi inspectori:

Apărarea face o comparație în sensul că din probe rezultă

a) Rambursări = 2,4 mld Iei (din care 1,4 rambursați efectiv și 1 mld. lei compensate cu impozite datorate bugetului);

b) Mita pentru aceste rambursări = 2,7 mld lei - deci mai mare decât sumele rambursate.

Așa cum s-a arătat mai sus, arată apărarea, actele materiale de luare de mită erau extrem de general/confuz prezentate la pct. l din rechizitoriu-pag. 15-19 și sintetizate la pag. 24.

Actele materiale descrise de denunțător, în declarația sa, din 15 septembrie 2004, pentru care s-a extins acțiunea penală, prin rezoluția din 15 septembrie 2004, 80 litri de benzină în canistre, în valoare de cca. 1.600.000 lei, o sticlă de Wisky și suma de 8.000.000 lei, nu erau probate cu nici o altă probă, iar instanța de fond înlăturat din acuzare, motiv pentru care nu le-a mai analizat, ci s-a rezumat la redarea unui citat din respectiva declarație: „Nu am făcut de la început toate aceste precizări întrucât aceste elemente mi le-am amintit pe parcursul derulării anchetei, dar și datorită faptului că am considerat că nu are rost să le relev, fiind greu de probat.”

Depășind atât limitele legalității cât și pe cele ale bunului simț procurorul s-a detașat cu nonșalanță chiar de „realitatea” prezentată de denunțător.

Argumente extrase din declarațiile denunțătorului C.R.S., prezentate în ordine lor cronologică:

- 05 iulie 2004

„Mai știu despre inspectorul N. că a primit, de la un administrator, de firma, suma de 100 - 120 mil. lei, dar nu pot da mai multe amânunte numai după ce vorbesc cu persoana care mi-a spus acest lucru pe care nu știu cum îl cheamă.”

- 07 iulie 2004

„Înainte de cesionarea pârtilor sociale am avut control fiscal efectuat de inspectorii de la D.G.F.P. Mureș fără a se constata nereguli. Am plătit cca. 180-200 mil. lei. Activitatea societății a fost continuată de cetățeanul maghiar J.A. și de la D.G.F.P. Harghita a venit o adresa de control încrucișat. Am fost contactat de N. întrucât el a crezut că eu sunt administrator. I-am comunicat că societatea nu îmi aparține i-am arătat actul de cesiune și listingul de la O.R.C.

Am luat legătura telefonic cu cetățeanul maghiar și mi-a spus să rezolv eu problema cu controlul. S-a efectuat controlul respectiv, precum și proveniența mărfii și toate fiind în regulă către D.G.F.P. a plecat un răspuns favorabil.

La scurt timp inspectorul N. m-a contactat și mi-a cerut sprijinul în sensul de al ajuta în achiziționarea unui autoturism pe care să-l plătească când o să aibă bani, în rate. Între timp am discutat și cu N.E., i-am spus despre ce mașină este vorba, s-a întâlnit cu proprietarul G.L. a verificat-o si a fost de acord cu ea. La verificare fiind și băiatul lui de față. După ce a văzut mașina am făcut negocieri cu proprietarul privind valoarea si modalitatea de plată, respectiv în mai multe rate, în total plătind aprox. 3500-3800 Euro. Actele de vânzare-cumpărare au fost efectuate între G.L. și N. junior. Menționez că până în prezent nu am primit banii de la N.E.”

- 20 iulie 2004

„În privința consemnării unor rezultate favorabile mie pe timpul controlului încrucișat la SC C. SRL, ce mi-au fost făcute de inspector N., i-am oferit acestuia, iar, el a acceptat, un autoturism O.A. Fac mențiunea ca acest autoturism mi-a fost de fapt pretins de inspectorul N.

Spun aceasta întrucât după control, ca mulțumire pentru rezultatul favorabil, i-am invitat la sugestia lor, pe cei doi, la restaurantul R.G. (..). Înainte de a pleca însă din restaurant, doresc să menționez de asemenea ca N. mi-a spus că șeful său I. apela în mod frecvent la d-na D.T. pentru a i se repartiza serviciului său, spre control, diferite firme pe care le proteja, printre acestea se număra și SC I. SRL.

N. m-a așteptat în fata blocului său și manifestând indignare mi-a spus si m-a întrebat cum este posibil ca eu să fiu „atent” cu alți colegi de-ai săi si cu el nu.

Referitor la inspectorul N. doresc să mai arăt că în cursul anului 2003 în urma unor înțelegeri pe care le-am avut cu L.Z., pe linia unor rambursări de TVA, la un moment dat știu că acesta mi-a dat suma de 100.000.000 lei pentru a i-o da lui N.. Despre aceasta, mie, L.Z., mi-a precizat că fusese pretinsă de N. lui P.L.M. administrator la SC A. SRL, pentru a-i soluționa favorabil controlul ce trebuia să-l facă în urma unei cereri de rambursare de TVA în valoare de aprox. 1 miliard lei.

Tot în această situație am aflat de la L.Z. ca N. îi ceruse acei bani „juristului” P. întrucât nu reușise să dea de documentele contabile de la SC A. SRL (..). În cele din urmă aproximativ în cursul lunii septembrie sau octombrie 2003, L.Z. a adus respectivele acte la firma mea, la birou, spunându-mi că discutase și se înțelesese cu inspectorul M.S. ca acesta să verifice documentele și să discute cu N. pentru soluționarea favorabilă a cererii de rambursare, respectiv a controlului fiscal pe care acesta fusese desemnat sa-l execute la SC A. SRL după ce P. făcuse cerere de rambursare (renunțare) TVA.

Intr-adevăr lucrurile au decurs după cum mi-a spus L.Z., M.S. a venit la firma mea si verificând acele acte ele au fost luate la scurt timp după aceea de L.Z. și nu știu unde au fost duse.

Nu este adevărat că eu am pierdut acele documente și neg orice implicare în acea rambursare de TVA solicitată de P.L.

Așa cum am arătat mai sus aproape de sfârșitul anului 2003 L.Z. a venit la firma mea și mi-a dat suma de 100 milioane lei, despre care mi-a spus că îi fusese solicitată ca mită de N. pentru soluționarea favorabilă a controlului fiscal. Acești bani, m-a rugat să îi dau eu lui N. însă eu i-am folosit în interesul firmelor mele întrucât aveam de decontat o filă C.E.C. și nu mai aveam acoperiri pentru ea. Prin urmare eu nu i-am dat acei bani lui N. si nici nu i-am spus despre aceasta lui L.Z. sau lui P.L. lăsându-l să creadă că îi dădusem banii lui N.

- 28 iulie 2004

„N. a mai venit împreună cu M.S. la domiciliul meu de pe str. Cutezanței, pentru efectuarea unei verificări încrucișate, cu privire la factura emisă de SC C. SRL către o firmă din jud. Harghita.

După câteva zile, dacă rețin eu bine, am fost sunat atât de C. cât și de N., care mi-au cerut să rezolv odată problema cu acel autoturism.

Ca urmare a acestor presiuni, am mers și l-am luat pe fiul lui N. de la domiciliu și l-am condus la sediul firmelor mele pentru a ne întâlni cu G. și a-i da mașina. G. a întârziat la acea întâlnire, întrucât între timp deja vânduse O.A., dar pentru a nu mă face pe mine de rușine, a mers și l-a răscumpărat, dând în schimb un O.V.

Deși la discuțiile inițiale cu privire la acest autoturism, N. îmi spusese că îmi va achita contravaloarea lui eșalonat, nici până în prezent nu am primit vreun ban de la acesta.”

- 16 septembrie 2004

„Până la începerea controlului încrucișat efectuat la SC C. SRL, ca urmare a solicitării D.G.F.P. Harghita (..).

După controlul efectuat, N. mi-a pretins sa-i dau un autoturism, lucru pe care l-am și făcut. Alimentările efectuate la autoturismul lui N. trebuie să apară pe fișele de alimentare de la stația M.B.O.

La întrebarea av. G.V., precizez ca autoturismul mi-a fost pretins și l-am dat lui N. numai pentru acel control încrucișat efectuat la SC C. SRL ca urmare a solicitării D.G.F.P. Harghita, întrucât acel control era mai important.”

Cu toate că nici o altă probă din dosar nu infirmă aceste susțineri ale denunțătorului, iată ce inventează procurorul în rechizitoriu: „Fapta inculpatului N.V.E. care .. în vara și toamna anului 2003, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător sarcinile de serviciu și a-i favoriza pe administratorii SC C.L. SRL Tg. Mureș și SC A. SRL Sovata, jud. Mureș, la controalele efectuate, a pretins și primit de la denunțătorul S.R., un autoturism O.A.C.B., în valoare de 3.800 Euro, 8 milioane lei, carburanți în valoare de 5 milioane lei și o sticlă de wisky, în valoare de 600.000 lei constituie..”

D. Nici o persoană audiată în cauză nu susține, afirmă apărarea, că i-a pretins ori a acceptat mită pentru controalele efectuate al SC A. SRL

Declarațiile denunțătorului C.S.R. au fost prezentate mai sus, astfel că, nu a înțeles să revină asupra lor.

S-au prezentat, în continuare, afirmațiile martorului P.L.M. în legătură cu această chestiune:

Declarația din 08 iulie 2004 luata de subcomisar O.E.:

„În cursul lunii iulie 2003 am fost contactat telefonic de către L.Z. care mi-a propus să ne întâlnim că are ceva să-mi dea .. Mi-a spus să înregistrez aceste facturi în contabilitate și apoi să solicit rambursarea de TVA aferenta acestei achiziții .. El mi-a spus să stau liniștit ca are inte. la D.G.F.P. Mureș D.C.F. și poate rezolva controlul ulterior. De asemenea, mi-a spus că dacă sunt de acord cu această operațiune voi primi suma de 300 mii lei, restul se împarte între el, C.S.R. și inspectorii de la finanțe care vor efectua controlul. În cursul lunii august 2003 am introdus cererea de rambursare a TVA aferenta acestor achiziții la A.F. Sovata. În baza acestei cereri la sfârșitul lunii august 2003 am fost căutat personal de către inspectorul N. care mi-a comunicat faptul că a fost desemnat să efectueze un control cu privire la legalitatea acordării de rambursare a TVA la SC A. SRL.

Vreau să fac mențiunea că în cursul lunii noiembrie 2003, tot la presiunea exercitată de a prezenta documentele contabile, m-a sunat L.Z. care mi-a spus că în ziua următoare trebuie să ducă 100-200 milioane lei la „băieții” eu înțelegând că băieții fiind N. si inspectorul A. sau C.

După câteva zile, cam la sfârșitul lunii noiembrie 2003, numitul L.Z. mi-a spus că pentru rezolvarea controlului la firma mea N. a primit un autoturism, nu-mi amintesc ce marcă.”

Declarația din 21 iulie 2004.

„În cursul unor discuții pe care le-am purtat ulterior, L.Z. mi-a spus că rambursarea TVA va fi de 960 milioane lei si mi-a spus că pentru participarea mea voi primi 300 milioane lei. L-am întrebat cine va primi restul de bani, iar el mi-a răspuns că o parte îi va reveni lui, altă parte din bani lui C.S. si o altă parte inspectorilor de finanțe care urmau să facă controlul ca urmare a solicitării rambursării TVA-ului. Știam că L.Z. este în relații apropiate cu C.S. pe care eu îl cunoșteam din vedere.

L-am anunțat din nou pe L.Z. despre cele întâmplate și acesta (..)mi-a spus: „Omul a primit mașina”, referindu-se la inspectorul N., cu precizarea: „cel cu ochelari”. Nu i-a pronunțat însă numele (..).

În acea perioadă, noiembrie 2003, L.Z. m-a chemat în fata blocului în care locuiește și, referindu-se la inspectorul N. mi-a spus: „Pe mâine trebuie 100 milioane lei” sau 200 milioane lei, nu mai rețin exact. Nu mi-a cerut expres mie să dau banii, m-a lăsat să înțeleg acest lucru, dar eu i-am răspuns: „- Nu am bani să dau pentru așa ceva!”. Atunci L.Z. a spus „Mă duc să cer de la cineva, până mâine fac rost de bani”. N-a precizat de unde face rost de bani.

Întrebat fiind, arăt că mie, personal, inspectorii de la finanțe nu mi-au pretins si nu le-am dat sume de bani sau foloase materiale. Rețin însă că la un moment dat L.Z. mi-a spus: „- Dacă C. n-ar fi fost neglijent si ar fi mers mai repede la inspectorul N., atunci am fi putut să primim rambursarea TVA”.

Declarația dată cu ocazia confruntării cu apelantul:

„Întrebare pentru P.L.: Dacă N.V.E. v-a pretins direct sau prin intermediari bani ori foloase materiale?

Răspuns: - Probabil că inspectorul N. să-mi fi spus că îmi va face și o verificare fizică a produselor și arăt că direct, acesta nu mi-a pretins niciodată nimic, dar la un moment dat L.Z. mi-a spus că trebuie să îi dea în ziua următoare, 100 milioane lei la „omul”. Am întrebat cine-i omul acela, L.Z. mi-a răspuns: „- Omul cu ochelari!” si sigur, că eu am considerat că va duce banii lui N.V.E. N-a pomenit însă numele lui. Mie N.V.E. nu mi-a pretins nimic și nici nu a afirmat că va face ceva contrar legii ori atribuțiunilor de serviciu."

Declarația din 21 ianuarie 2008;

„S-a făcut un control fiscal la SC A. SRL, nu au fost probleme, din echipa a făcut parte și O.M. Controlul s-a finalizat fără ca inculpatul să ne fi favorizat în vreun fel. Nu am cunoștință ca inculpatul să fi primit mită de la C.R.S.

La întrebarea cum urma să se împartă banii rezultați din rambursarea TVA, P.L.M. a răspuns că în nici un fel (..).

Despre control nu am vorbit cu L.Z.

V-a zis L.Z. vreodată că totul este rezolvat ? - probabil așa a fost cum este consemnat în declarația mea de la dosar, dar nu-mi mai amintesc.

În ce privește partea a 2-a a declarației în sensul în care L.Z. i-a zis că inculpatul a primit o mașină, nu cred că am zis așa ceva, nu știu de așa ceva ca să fi primit inculpatul vreo mașină. Ce a trecut P.N.A.-ul în procesul verbal numai ei știu. De ce la urmărire penală s-a declarat altfel, P.L.M. răspunde că nu mai știe ce a declarat acum 3-4 ani, dar știe că inculpatul de la mine nu a primit nimic și de la alții nu are cunoștință de așa ceva.

Nu-mi amintesc nici de împrejurarea ca L.Z. să-mi fi cerut 100 mii lei, nici nu-mi amintesc dacă am declarat așa ceva la urmărire penală si nici nu-mi explic o asemenea declarație. În acea perioada eram purtat Politie și Parchet, dădeam multe declarații. Nu mai știu ce am declarat.”

A fost continuată cu declarația din 19 mai 2007 a martorului L.Z.:

„Nu l-am sfătuit pe P.L.M. să înființeze o societate comercială nici să ceară rambursare de TVA.

Eu mă simțeam vinovat de pierderea actelor, așa că i-am dat lui C.R.S. 100 mii lei. Ulterior, în anul 2004 înainte de iunie mi-a spus că nu i-a mai dat banii inspectorului N., ci o mașină cu precizarea că aceasta a fost între martie-iunie 2004.

Nu i-am spus că restul se împarte între mine, C. și inspectorii de la finanțe.

Nu mi-a spus P.L. că trebuie să ducă 100 mii la băieții de la finanțe.

Cu actele pierdute a fost în octombrie 2003 și cam peste 2 luni C.R.S. mi-a cerut cei 100 milioane lei, era la sfârșit de noiembrie, început de decembrie.

Față de P. mă simțeam responsabil pentru pierderea actelor.

Nu l-am văzut niciodată pe N. înainte de proces.”

În fine s-au analizat și declarațiile martorei C.A. pe marginea acestei probleme:

- 25 iulie 2004

Aproximativ în cursul lunii mai sau iunie 2003, la SC C. SRL a fost demarat controlul fiscal de către o echipă de inspectori din cadrul D.C.F. Mureș, nu-mi amintesc cum se numeau, iar pe timpul derulării acestuia, soțul meu mi-a spus la un moment dat că trebuie să-i cumpere și să-i dea cu titlu gratuit o mașină și inspectorului N.

- 29 iulie 2004

În perioada imediat următoare, nu aș putea preciza exact după cât timp, soțul meu mi-a spus că aflase de la N. sau de la B., că SC C. SRL urma să fie supusă unui control fiscal. De altfel, acest control a și avut loc în vara anului 2003, fiind efectuat de către inspectorii din cadrul D.C.F. Mureș.

Din câte rețin, pe timpul efectuării acelui control fiscal, soțul meu mi-a relatat în una din zile că inspectorul N. îi ceruse cu titlu gratuit o mașină. Personal nu am participat la achiziționarea acestei mașini și nu cunosc condițiile în care ea a fost predată fiului lui N.E.

Mie personal, N.V.E. nu mi-a solicitat vreodată vreun bun sau vreo sumă de bani, iar pe timpul controalelor pe care N. le-a efectuat la firmele noastre, nu consider că și-a depășit atribuțiunile de serviciu. Arăt că personal consider că N. nu a intervenit pe lângă alți colegi de-ai dumnealui în scopul favorizării firmelor noastre pe linia obținerii de rambursări TVA.”

- 01 octombrie 2007.

„A trecut foarte mult timp, de fapt de administrarea firmelor se ocupa C.R.S. si că de la el am aflat că odată i-a dat un O.A. lui N.V.E., ceva sume de bani si alimentări cu carburanți, dar nu mai știu când a fost.”

Declarațiile martorilor C.A., P.L.M., L.Z., N.C. erau extrem de contradictorii în privința motivelor pentru care i s-ar fi dat autoturismul O.A.C.

Apărarea indică drept argumente:

Declarațiile martorei C.A. din 25 iulie 2004.

Aproximativ în cursul lunii mai sau iunie 2003, la SC C. SRL a fost demarat controlul fiscal de către o echipa de inspectori din cadrul D.C.F. Mureș, ea neamintindu-și cum se numeau, iar pe timpul derulării acestuia, soțul ei i-a spus, la un moment dat, că trebuie să-i cumpere și să-i dea cu titlu gratuit o mașină și inspectorului N.,

- din 29 iulie 2004.

„În perioada imediat următoare, nu aș putea preciza exact după cât timp, soțul meu mi-a spus că aflase de la N. sau de la B. că SC C. SRL urma să fie supusă unui control fiscal. De altfel, acest control a și avut loc în vara anului 2003, fiind efectuat de către inspectorii din cadrul D.C.F. Mureș.

Din câte rețin, pe timpul efectuării acelui control fiscal, soțul meu mi-a relatat în una din zile că inspectorul N. îi ceruse cu titlu gratuit o mașină.”

Declarațiile martorului P.L.M. din 08 iulie 2004 luată de subcomisar O.E. „..După câteva zile, cam la sfârșitul lunii noiembrie 2003, numitul L.Z. mi-a spus faptul că pentru rezolvarea controlului la firma mea N. a primit un autoturism, nu-mi amintesc ce marcă.”

- din 21 ianuarie 2008.

În ce privește partea a 2-a a declarației în sensul în care L.Z. i-a zis că inculpatul a primit o mașină, nu cred că am zis așa ceva, nu știu de așa ceva ca să fi primit inculpatul vreo mașină. Ce a trecut P.N.A.-ul în procesul verbal numai ei știu.”

Declarațiile martorului L.Z. din 19 mai 2007:

„Eu mă simțeam vinovat de pierderea actelor, așa că i-am dat lui C.R.S. 100 mil. lei. Ulterior, în anul 2004 înainte de iunie mi-a spus că nu i-a mai dat banii inspectorului N., ci o mașină cu precizarea că aceasta a fost între martie-iunie 2004..”

Declarațiile martorului N.C. din 25 iulie 2004.

„..În cursul anului 2003, nu-mi amintesc cu exactitate când, lui C.S.R. i-a mai fost pretinsă o mașină și de către un alt inspector .. N.E.”

- din 29 iulie 2004.

„..am aflat că R.C. i-a dat lui N.E. un autoturism O.A.C. .. ca și cadou nu cunosc amănunte în privința modului în care C.R. i-a dat acel cadou d-lui N.V.E. pentru ca acesta să rezolve unele probleme legate de un control financiar ce se efectua în acea perioadă la una din firmele soților C. Nu pot face alte precizări în privința respectivului control.”

Cu toate că la controalele efectuate la S.C.A. S.R.L. a fost în echipă cu alți colegi, numai în sarcina mea s-a reținut tergiversarea acestor controale.

Mai mult, nu s-a ținut seama de faptul că:

- primul control la această societate a rămas fără obiect, la doar câteva zile de la declanșarea lui ca urmare a renunțării la cererea de rambursare a TVA-ului;

- la al doilea control s-au lovit de refuzul martorului P.L.,de a le pune la dispoziție documentele contabile ale societății; primele înscrisuri și documente contabile au fost predate, în urma imitației scrise, a notei adresată Poliției Sovata, a solicitărilor repetate în urma convorbirilor telefonice, dlui L.A., abia în 23 februarie 2004, adică după 4 luni de zile de la data declanșării controlului;

- pe parcursul derulării acestui ultim control a fost în concediu de boală, o lungă perioadă de timp, ca urmare a unei fracturi la picior;

- s-au confruntat cu aceeași situație și la SC C.L. SRL Sovata, despre care, ulterior declanșării procedurilor penale s-a aflat că ar fi făcut parte din grupul firmelor controlate de denunțător;

- în luna februarie 2004 a sesizat și organele de poliție pentru a le acorda sprijin în identificarea documentelor contabile;

- în luna ianuarie 2004 s-a declanșat urmărirea penală împotriva altor colegi, F.A.C. și H.C., astfel că, era imposibil de crezut că, în respectivele condiții, ar mai fi tergiversat controalele la solicitarea denunțătorului;

- și pe linie internă încă începând cu data de 8 ianuarie 2004 s-au declanșat ample acțiuni de verificare a firmelor din-grupul de firme controlat de denunțător;

Nici din punct de vedere al mobilului faptei nu se justifică acuzația deoarece:

- nu a aprobat rambursarea vreunei sume de bani la SC C.L. SRL ori SC A. SRL;

- nici cu ocazia controlului din luna martie-aprilie 2003 la SC C.L. SRL nu a aprobat rambursarea TVA-ului;

- de fiecare dată denunțătorul și „acoliții” săi au fost nevoiți să renunțe la cererile de rambursare de TVA formulate;

- de fiecare dată s-a încercat schimbarea sa din echipa de control, lucru lipsit de orice logică dacă ar fi fost mituit;

- dacă ar fi fost mituit era simplu să aprobe restituirea de TVA la SC A. SRL

- dacă ar fi fost mituit nu era necesar să tergiverseze soluționarea controlului fiscal Ia SC A. SRL, ci ar fi putut să-l soluționeze favorabil într-un termen foarte scurt;

- din declarațiile martorilor S.L., I.A. și O.M., din data de 21 ianuarie 2008, reiese foarte clar faptul că a informat conducerea D.G.F.P. Mureș, respectiv pe S.L. și I.A., despre suspiciunile cu privire la realitatea tranzacțiilor de la SC A. SRL și SC C.L. SRL, ambele din Sovata, care solicitaseră rambursare de TVA;

Din analiza foarte atentă a declarațiilor denunțătorului și a martorilor G.L., H.C. au rezultat contradicții esențiale cu privire la condițiile și împrejurările în care au vândut autoturismul O.A.C. fiului său N.T.E.

Una dintre aceste contradicții se referă la schimbul de mașini anterior predării lui către fiul său.

Astfel, cu ocazia confruntării sale cu denunțătorul din 28 iulie 2004 acesta a declarat următoarele: „N. a mai venit împreună cu M.S. la domiciliul meu de pe str. Cutezanței, pentru efectuarea unei verificări încrucișate, cu privire la factura emisa de SC C. SRL către o firma din jud. Harghita.

După câteva zile, dacă rețin eu bine, am fost sunat atât de C. cât și de N., care mi-au cerut să rezolv odată problema cu acel autoturism.

Ca urmare a acestor presiuni, am mers si l-am luat pe fiul lui N. de la domiciliu si l-am condus la sediul firmelor mele pentru a ne întâlni cu G. și a-i da mașina. G. a întârziat la acea întâlnire întrucât între timp deja vânduse O.A., dar pentru a nu mă face pe mine de rușine, a mers și l-a răscumpărat, dând în schimb un O.V.”

Iată ce spuneau martorii cu privire la același aspect: Declarația din 03 septembrie 2007 a martorului B.C.:

„O.A. în cauză l-am vândut în piața auto unei persoane de naționalitate maghiară din Harghita, apoi am auzit că acea persoană a făcut schimb cu G.L. (F.), iar acesta a dat la schimb un M. si a primit un O., apoi am auzit că a vândut autoturismul O. lui N.T.E.”

Declarația din 07 februarie 2007 a martorului G.L.:

„Eu i-am vândut autoturismul lui C.R.S., mai precis i-am dat-o lui si el mi-a dat prețul. Mi-a plătit peste 3500 Euro cred că 3600 Euro. Când m-a contactat pentru a cumpăra autoturismul nu mi-a mai spus altceva decât să ne întâlnim la o benzinărie unde mi-a plătit o parte din preț (acum 4 sau 5 ani), atunci i-am lăsat și mașina apoi am plecat cu un taxi.

Actele de vânzare-cumpărare pe autoturism le-am făcut după vreo 2-3 luni. În actele de vânzare-cumpărare figura drept cumpărător fiul inculpatului N.V.E.. L-am mai văzut pe fiul inculpatului N.V.E. și în stația de carburanți MOL în ziua când i-am dat autoturismul lui C.R.S., era în autoturismul lui C.

O.A. îl luasem în schimbul unui M. (..). Eu am schimbat autoturismul în Târgu Mureș cu un M. albastru.

O.A. l-am schimbat cu un M. în piața auto din Târgu Mureș, nu știu exact data, cu un harghitean care era din Gheorgheni.

O altă contradicție importantă se referea la condițiile în care s-a realizat întâlnirea celor doi martori la R.A.R. Tg. Mureș și semnarea contractului de vânzare cumpărare.

Astfel, martorul B.C. a declarat, la data de 03 septembrie 2007, că:

„Cu N.T.E. eu am încheiat contract de vânzare-cumpărare. Mă aflam la R.A.R. pentru o identificare auto. Acolo m-am întâlnit întâmplător cu G.L. si mi-a spus că se află acolo ca să încheiem contractul de vânzare-cumpărare pentru autoturismul O. Eu am plecat 20-30 min. din curtea aceea, iar când m-am întors G.L. mi-a spus să merg la biroul de copiat acte din incinta R.A.R. fiindcă s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare. Am mers în birou și am semnat actul la rubrica vânzător. Nu-mi explic de ce declara G.L. că nu știe când am vorbit cu N.T.E. și nici când am semnat actul fiindcă eu nici nu am vorbit cu N.T.E. G.L. fiind cel care s-a ocupat de acte.

Fiindu-mi prezentată o copie după contractul de vânzare-cumpărare arăt că semnătura îmi aparține. Eu am mai multe semnături pe care le execut acum pe aceasta copie. Cele de deasupra și dedesubtul semnăturile fiind identice cu acea semnătură, celelalte două fiind diferite. Nu este adevărat că mi-am schimbat semnătura.

Buletinul i l-am dat lui G. înainte să plec din curtea R.A.R. si nu mai rețin dacă atunci când am predat actele, N.T. era de față.”

Martorul G.L., a arătat la data de 7 februarie 2007, în legătură cu acest aspect că:

„Actele de vânzare-cumpărare pe autoturism le-am făcut după vreo 2-3 luni. În actele de vânzare-cumpărare figura drept cumpărător fiul inculpatului N.V.E. Am predat mașina în benzinăria M. și actele au fost făcute și la biroul de copiat acte de lângă Tribunal (..)”

Dacă contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la biroul de copiat acte de lângă tribunal, atunci de unde avea funcționara care a întocmit actele datele de identificare ale martorului B.C., în fine, este foarte lesne de observat, arată apărarea, că semnătura de pe contract nu poate fi justificată de acest martor, decât într-un mod mai mult decât hilar.

Aprovizionarea cu combustibil realizată de către fiul sau nu-i putea fi imputată atâta timp cât nicio altă probă nu confirma susținerea denunțătorului C.S.R.

De asemenea, nici naivitatea ori imaturitatea acestuia nu-i puteau fi imputate.

Nu existau probe în dosar din care să fi rezultat falsificarea vreunui decont de TVA ori înregistrarea în mod nelegal a unui asemenea decont la D.G.F.P. Mureș de către el, inculpatul apelant.

Controlul încrucișat nu a necesitat mai mult de câteva minute și a presupus doar verificarea unui document contabil.

Nu s-a dovedit în dosar că acel control încrucișat era de natură să acopere un alt control fiscal nelegal efectuat ori că a acoperit un asemenea control.

Operarea decontului de TVA în baza de date a D.G.F.P. Mureș nu a intrat în atribuțiile echipei de control, deci, implicit a sa.

Nici procurorul, nici instanța de fond nu au analizat consecințele înregistrării manuale a decontului sub nr. 2921 din 25 august 2003; dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi constatat că eventual prin acea înregistrare ar fi putut acoperi o tranzacție fictivă.

Și această ultimă afirmație ar fi fost valabilă doar în ipoteza în care factura litigioasă nu ar fi fost înregistrată în jurnalul de vânzări al SC C. SRL aferent lunii iulie 2003; din actele docarului rezultând, însă, existența respectivei înregistrări, fapt consemnat și de echipa de control din care făcea parte, în nota de constatare nr. 3271 din 18 noiembrie 2003.

Nu exista nicio probă în dosar din care să fi rezultat fictivitatea tranzacției aferentă facturii verificată de el și colegul său de echipă.

Martorul N.C.V. era împuternicit în scris să reprezinte societatea, motiv pentru care a semnat nota de constatare.

„Sărăcia” sa, fals interpretată de procuror și instanța de fond, nu putea să constituie un motiv plauzibil pentru înlăturarea probelor în apărarea sa, cu atât mai mult cu cât, valoarea autoturismului litigios nu a fost una mare.

Veniturile familiei sale, incluzându-i în familie pe părinții săi, pe fiul său și chiar părinții soției, a căror moștenire a fost culeasă integral, de soția sa, erau în măsură să justifice pe deplin achiziționarea de către fiul său a autoturismului litigios sunt în măsură să justifice pe deplin posibilitatea achiziționării de către fiul său a autoturismului litigios.

Aceeași „sărăcie” era de natură să constituie un argument solid în sprijinul corectitudinii sale și a soției sale în exercitarea atribuțiilor de funcționari publici.

Comportamentul procesual al denunțătorului/martorului C.S.R. și declarațiile acestuia în fața instanței, în opinia sa, demonstrează următoarele:

- corectitudinea susținerilor sale cu privire la nevinovăție;

- abuzurile de interpretare a probelor de către procuror;

- netemeinicia și nelegalitatea argumentelor instanței de fond datorate neadministrării directe, nemijlocite, publice a acestei probe și a imposibilității folosirii ei în procesul decizional;

- necesitatea valorificării în apel a acestei probe în sensul celor arătate de el mai sus.

Tot în subsidiar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat desființarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei, în sensul, micșorării cuantumului acesteia prin aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare și să se dispună aplicarea prevederilor art. 81 și urm. C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Pedeapsa aplicată era mult prea severă, la aplicarea acesteia, neținându-se seama de criteriile generale de individualizare prevăzute la art. 72 C. pen.; de asemenea, s-a considerat că modalitatea de executare a pedepsei, a fost greșit aleasă.

Au fost avute, în vedere, în special, persoana inculpatului, vârsta acestuia, starea familială, nivelul de pregătire, pericolul social redus pe care îl prezintă, lipsa oricăror antecedente penale.

Aceste elemente enumerate mai sus, pe lângă faptul că pot concura la reducerea pedepsei prin aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., trebuie să aibă efecte și asupra modalității de executare a pedepsei, în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a mai susținut că: nu se putea dispune anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat de fiul său N.T.E. cu martorul B.C. deoarece instanța nu a fost sesizată cu un asemenea petit.

Chiar dacă era sesizată în acest sens instanța tot nu putea, dispune, legal, anularea contractului fără să citeze în cauză cele 2 persoane indicate mai înainte și, drept urmare, nu se putea dispune confiscarea autoturismului care a făcut obiectul respectivului contract.

Pe cale de consecință, se impunea ridicarea măsurii sechestrului asigurător de pe acest autoturism, iar cheltuielile de judecată nu au fost corect stabilite deoarece amânarea cauzei, în majoritatea cazurilor, nu s-a datorai culpei sale.

Analizând motivele de apel, invocate de către inculpatul apelant, atât prin apărătorul său ales, cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc în data de 5 august a.c., cât și cele formulate în scris și aflate la dosarul nr. 607.2/43/2007 al Curții de Apel Tg. Mureș și dat fiind art. 370 – 374, 378 C. proc. pen., apelul a fost respins ca nefondat.

Prin decizia penală nr. 50 din 19 august 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, au fost respinse, ca nefondate, cererile formulate de inculpatul N.V.E., prin apărătorul său ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei, pentru care a fost condamnat la prim grad jurisdicțional din:

a) infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni de luare de mită, fapte prevăzute de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

b) infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 6 și 61 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen., două fapte.

A fost respins, ca nefondat, apelul promovat de inculpatul N.V.E. împotriva sentinței penale nr. 103 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 2245/2005 și a fost obligat inculpatul apelant să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 300 lei.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că prezenta cauză a luat naștere în urma disjungerii operate la data de 19 mai 2005, în dos. nr. 4977/2004 al Tribunalului Mureș, de către instanța menționată, disjungere în urma căreia s-au format dosarele privindu-i pe inculpații B.A.I. și N.V.E. și care au avut ca punct de plecare dosarul de urmărire penală nr. 34/P/2004 al Serviciului Anticorupție Tg. Mureș (din cadrul fostului P.N.A.), actualul D.N.A.

Inculpatul apelant, prin apărătorul său ales, a înțeles să solicite, în primul rând, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale in integrum. Verificându-se această cerere, cu stricta respectare a prevederilor art. 262 – art. 264 C. proc. pen., se constată că, o astfel de cerere formulată de către inculpat, este lipsită de fundament, deoarece în faza de urmărire penală, efectuându-se actele necesare atât în acuzare, cât și în apărare, s-a ajuns la punctul final, materializat în întocmirea rechizitoriului la data de 20 septembrie 2004 în dos. nr. 34/P/2004 al S.T.A. Tg. Mureș – D.N.A. Actul de inculpare, întocmit la data menționată și privindu-i inițial pe inculpații B.A.I. și N.E.V., cuprinde toate mențiunile prevăzute în mod imperativ de legiuitor în art. 263 C. proc. pen., respectiv descrierea faptei, persoana presupusă a fi autorul faptei penale respective, încadrarea juridică a acestei fapte, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată, durata acestei măsuri preventive, măsurile asiguratorii, dar și dispoziția de sesizare a instanței cu soluționarea cauzei, respectiv cea de trimitere în judecată a prezumtivilor autori. Coroborându-se dispozițiile art. 263 cu cele ale art. 260 C. proc. pen., român se reține că actul de sesizare al instanței corespunde exigențelor legiuitorului român, expuse în aceste texte legale, procurorul de caz neabătându-se de la obligațiile legale, ce îi reveneau, atât în desfășurarea anchetei penale, cât și în întocmirea actului de sesizare al instanței.

De asemenea, inculpatul a înțeles să solicite în subsidiar, restituirea cauzei, spre reinstrumentarea ei, instanței de fond, respectiv Tribunalului Mureș. Și această cerere apreciază Curtea de Apel este situată în afara unui fundament legal, în contextul în care, din toamna anului 2004, de când instanța a fost, primar, sesizată cu soluționarea cauzei, și pană la momentul actual, al rejudecării apelului, instrumentarea prezentei cauze la cele două grade jurisdicționale s-a realizat cu stricta respectare a principiului „egalității armelor”; aspectele expuse în actul de inculpare și cele expuse de apelantul N.V.E., în apărare, fiind riguros verificate în cadrul ședințelor publice desfășurate la nivelul Tribunalului Mureș și la nivelul Curții de Apel Tg. Mureș (această instanță de control judiciar reținând acest aspect are în vedere faptul că prin decizia nr. 3129 din 13 septembrie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actele îndeplinite în fața instanței de apel pană la data de 23 ianuarie 2009 au fost menținute). Prin urmare, desfășurarea cauzei privindu-l pe inculpat, reținându-se a fi desfășurată în cadru strict legal, rezultă că această cerere, subsidiară, reiterată în motivele de apel a inculpatului, este lipsită de fundament.

Curtea de Apel reține că, la nivelul instanței de fond cauza a suportat o îndelungată soluționare, date fiind excepțiile la care inculpatul a înțeles să recurgă, prin intermediul apărătorului său, excepții ridicate în fața Tribunalului Mureș, cererilor de conexare a acestui dosar la cauze aflate pe rolul altor tribunale din alte zone ale țării (se au în vedere încheierile Tribunalului Mureș de la termenele din 11 noiembrie 2005, 25 noiembrie 2005, 05 decembrie 2005, 04 ianuarie 2006, 01 februarie 2006, 08 martie 2006, 12 aprilie 2006, 18 mai 2007). Nu se impune restituirea cauzei pentru o nouă instrumentare la instanța de fond deoarece așa cum s-a mai arătat Tribunalul Mureș a făcut o strictă respectare a principiului egalității armelor, apărătorul său ales adresând direct, nemijlocit întrebările pe care le-a apreciat pertinente pentru realizării apărării clientului său, tuturor martorilor audiați în cauză.

Tot în subsidiar, s-a solicitat de către inculpat, achitarea sa de acuza reținută în sarcină ca urmare a existenței temeiului reglementat de art. 10 alin. (1) lit. a), respectiv lit. d) C. proc. pen.

Analizându-se aceste solicitări (de achitare a inculpatului de fapta ce i se impută, în baza acelor două texte invocate în principal și în subsidiar), Curtea constată că nici acestea nu au fundament legal deoarece, din interpretarea coroborată a probelor cauzei, rezultă că fapta pentru care inculpatul N.V.E. a fost deferit justiției, există, este incriminată ca infracțiune de către legiuitorul român în art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a fost comisă cu forma de vinovăție a intenției directe de către acesta.

Probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul apelant, în calitate de funcționar public, referent în cadrul D.G.F.P. Mureș – Direcția de control fiscal, având atribuții de control, dar și atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, în cursul anului 2003 a pretins și a primit de la denunțătorul C.R.Ș. un autoturism și, într-o altă ocazie, a pretins și a primit, de la același denunțător, un plin de benzină, în scopul constatării legalității și realității unei tranzacții, respectiv în scopul întârzierii unui control fiscal, la firmele deținute de denunțător la nivelul municipiului Tg.

Mureș, respectiv la nivelul orașului Sovata (este vorba despre firmele controlate de denunțător denumite SC C.L. SRL Tg. Mureș și SC A. SRL Sovata). Activitatea infracțională, imputată inculpatului, a fost desfășurată în vara - toamna anului 2003, avea legătură directă cu atribuțiile sale de serviciu (inculpatul era referent în cadrul D.G.F.P. Mureș, așa cum s-a mai arătat) și, din punctul de vedere al laturii obiective și subiective, ale infracțiunii de luare de mită, această conduită reprobabilă, adoptată de inculpat, se circumscrie prevederilor art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul s-a lăsat influențat, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, de către denunțător și pentru a nu acționa corespunzător acestor atribuții, la firmele deținute de denunțător, a pretins și a primit, de la acesta, autovehiculul marca O.A.C.B. și un plin de benzină, pentru acest autoturism, în două momente distincte, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale. Inculpatul, având reprezentarea faptelor sale, a pretins aceste bunuri de la denunțător, pentru a-l favoriza pe acesta la controalele efectuate la cele două societăți anterior menționate, activitatea sa infracțională, așa cum s-a mai arătat desfășurându-se (astfel cum a rezultat din administrarea probelor) în două momente distincte.

Inculpatul a înțeles să conteste existența infracțiunii de luare de mită în formă continuată, reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnat la prim grad jurisdicțional, invocând nu doar aspecte rezultate, din interpretarea fragmentată, a vastului probatoriu administrat în cauză, pentru dovedirea acestei acuze, dar și invocând aspecte legate de starea material-financiară a membrilor familiei sale. Ori, dacă se interpretează, în mod imparțial și obiectiv, acest probatoriu al cauzei, administrat atât în acuzare, cât și în apărare, rezultă că inculpatul a pretins de la denunțătorul C.S.R. autoturismul O.A.B. de culoare roșie, pentru ca acesta (inculpatul) să nu-și exercite corespunzător atribuțiile de control ce-i reveneau cu ocazia efectuării controalelor, ce avea obligația să le desfășoare, potrivit sarcinilor de serviciu, la unele dintre societățile administra/conduse de denunțător și soția acestuia, la acea vreme C.A.

Instanța de fond a reținut într-o manieră precisă, fără echivoc, modalitatea în care inculpatul a derulat, cu denunțătorul, această primire a bunului mobil anterior menționat, mai precis, modul în care inculpatul a înțeles să mascheze această primire a mitei, reținându-se cu exactitate modalitatea de derulare a așa ziselor operațiuni de vânzare-cumpărare ce ar fi fost desfășurate între fiul inculpatului și G.L. S-a reținut, în mod corect, faptul că actul de achiziționare a acestui bun mobil, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.L.

și N.T.E. are caracter simulat. Justificările oferite de inculpat și, de martorii propuși în apărare, pentru dovedirea provenienței banilor, cu care fiul inculpatului ar fi achiziționat acest bun mobil, au fost motivat înlăturate, de către instanța de fond, prin verificarea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului și a faptului că, în cauză, nu s-au putut dovedi potrivit dispozițiilor legale, proveniența licită a acestuia. Dacă apărările la care a înțeles să apeleze inculpatului s-ar fi circumscris prevederilor art. 1169 C. civ.

și principiului potrivit căruia „onus probandi incumbit ei qui dicit” atunci N.T.E. ar fi putut dovedi faptul că poseda 3500 de Euro și că acumularea acestei sume ar fi rezultat, parțial, din banii lăsați ca moștenire de bunici, efort propriu și un mic sprijin financiar provenit din partea părinților săi. Ori, la data la care se susține că ar fi avut loc tranzacția de achiziționare a acestui bun mobil, era mai mult decât puțin probabil ca această persoană, fiul inculpatului, să dețină această sumă de bani.

S-a demonstrat și faptul că, prin intermediul fiului său, inculpatul N.V.E. a primit de la denunțător pentru autoturismul astfel achiziționat, un plin de benzină, alimentarea a acestui autovehicul realizându-se, de către fiul inculpatului, în baza indicațiilor primite de denunțător.

Modalitatea în care inculpatul a înțeles să-și desfășoare activitatea infracțională imputată demonstrează, așa cum s-a mai arătat că, acesta pentru a nu-și îndeplini corespunzător atribuțiile de serviciu, ce-i reveneau în calitate de funcționar public, cu ocazia desfășurării controalelor la firmele conduse de denunțător sau de soția acestuia, a pretins și primit de la denunțător, în două rânduri, bunurile menționate anterior, această activitate infracțională îmbrăcând din punctul de vedere a laturii obiective, a infracțiunii de luare de mită, forma unei acțiuni. În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a pretins și primit, cele două bunuri enunțate, de la denunțător, pentru ca acesta, în calitate de funcționar public, să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, ce-i reveneau potrivit legii, în mod corespunzător, cu ocazia efectuării controalelor la cele două societății comerciale menționate anterior.

Toate aceste considerente, reține curtea de Apel, demonstrează că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită în formă continuată, faptă incriminată de dispozițiile art. 6și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nicidecum două infracțiuni de luare de mită, fiecare cu aceeași încadrare juridică, art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare art. art. 254 alin. (1) C. pen. Elementele constitutive ale activității infracționale, desfășurate în perioada de timp critică, de inculpat, se circumscriu, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, infracțiunii de luare de mită, în formă continuată și, nicidecum, nu se circumscriu elementelor constitutive a două fapte de infracțiuni de luare de mită. De asemenea, se reține de către Curtea de Apel, prin prisma considerentelor menționate, că activitatea infracțională desfășurate de către inculpat nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, deoarece acesta a primit cele două bunuri (anterior menționate), nu după efectuarea controalelor și verificărilor, ce trebuia să le realizeze la două dintre societățile comerciale controlate de denunțător, ci anterior și pe parcursul demarării acestor activități ce-i reveneau în calitate de funcționar public, referent al D.G.F.P. Mureș.

Instanță de apel apreciază a fi oportun inserarea în prezentele considerente a următoarelor aspecte: inițial Tribunalul Mureș a fost investit, ca instanță de fond, prin rechizitoriul P.N.A. – Serviciul Anticorupție Tg. Mureș, întocmit la data de 20 septembrie 2004, cu soluționarea cauzei privindu-i pe inculpații B.A.I. și N.V.E. Ca urmare a admiterii cererii de disjungere a cauzei, prin încheierea din data de 19 mai 2005, dispusă de către Tribunalul Mureș, s-au format două dosare, în contextul, în care, în opinia acestei instanței se impunea ca, cercetarea celor doi inculpați să se realizeze în același dosar.

Dacă se analizau probele, avute în vedere la soluționarea cauzei, privindu-l pe inculpatul B.A.I., în coroborare cu cele din prezenta cauză, rezultă că, B.A.I., a fost cel care l-a condus pe denunțătorul C.S.R. la locuința inculpatul N.V.E. De reținut că, în primăvara anului 2003, când la nivelul D.G.F.P. Mureș, s-a dispus efectuarea controalelor de fond la SC C.L. SRL Tg. Mureș (societatea denunțătorului C.S.R.) echipa ce trebuia să desfășoare acest control, a fost inițial alcătuită din B.A.I. și O.M. Cum între B.A.I.

și denunțător erau deja stabilite „relații de colaborare” B.A.I. s-a retras, din această echipă de control, locul fiind preluat de inculpatul-apelant din prezenta cauză. B. Adrian Ioan (ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate, rezultante de 5 ani și 6 luni de închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 315/2007 a Tribunalului Mureș, modificată prin decizia penală nr. 20/2009 a Curții de Apel Tg. Mureș confirmată prin decizia nr. 1181/2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție) pentru a-și respecta obligațiile anterior menționate față de denunțător, l-a condus pe acesta la locuința numitului N.V.E., unde se afla și colega lor de serviciu O.M.

La locuința inculpatului-apelant N., toate cele patru persoane menționate, au discutat care este procedura oportună ce trebuie urmată de denunțător pentru ca societatea C.L. SRL, ce o conducea, să nu fie supusă unor noi controale din partea instituției la care funcționau B., N. și O., respectiv l-au sfătuit pe acesta, să renunțe la cererea inițială de rambursare a TVA-ului formulată pe seama societății comerciale anterior menționate. Prin urmare, este evident, faptul că, pe baza unei rezoluții infracționale luate în primăvara anului 2003, de către cele patru persoane anterior menționate, inculpatul N.V.E., a înțeles să-i acorde sprijinul necesar denunțătorului C.S.R., în protejarea a două societăți comerciale pe care acesta le conducea/administra (SC C.L.

SRL Tg. Mureș și SC A. SRL Sovata), activitate pentru care acesta a primit de la denunțător cele două bunuri anterior menționate (autoturism marca O.A.C.B. și un plin de benzină). Aceste bunuri așa cum s-a mai reținut, au fost date, anterior finalizării controalelor pe care inculpatul-apelant trebuia să le desfășoare la cele două societăți comerciale anterior menționate și nu după terminarea acestora, respectiv după întocmirea de către inculpatul-apelant a rapoartelor ce trebuiau întocmite de către acesta, cu privire la aspectele constatate la firmele controlate.

Tocmai această diferențiere face ca activitatea infracțională imputată inculpatului, să se circumscrie infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nicidecum infracțiunile prevăzute de art. 6 și 61 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. (două fapte).

Referitor la susținerea inculpatului potrivit căreia, în mod greșit în hotărârea instanței de fond, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare a vehiculului, primit cu titlu de mită, de la denunțător, se reține că și această susținere este lipsită de suport, în contextul, în care, reținându-se existența faptei de luare de mită de către inculpat și, avându-se în vedere prevederile art. 254 alin. (3) C. pen., coroborate cu prevederile art. 357 alin. (2) lit. e) și f) C. proc. pen., impuneau adoptarea acestei soluții în contextul în care așa cum s-a mai arătat contractul a cărei anulare s-a dispus avea caracter simulat.

Analizându-se și motivul invocat de către apelant prin care se solicita reducerea cuantumului pedepsei aplicate de instanța de fond și schimbarea modalității de executare a acesteia din privare de libertate în cea de suspendare condiționată se constată că la nivelul instanței de fond au fost riguros interpretate și aplicate prevederile art. 72 C. pen., raportat la art. 52 C. pen. Dată fiind gravitatea faptei reținută a fi fost comisă de către inculpat, calitatea de funcționar public cu atribuții de control ce-i revenea acestuia, durata soluționării prezentei cauze, atingerea adusă de către inculpat prin fapta comisă relațiilor sociale, referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu în cadrul D.G.F.P. Mureș, se constată că, pedeapsa ce i-a fost aplicată acestuia prin sentința penală criticată, a fost corect individualizată, din punctul de vedere al cuantumului acestuia și al modalității ei de executare. Se reține de către Curtea de Apel că, nu se impune, atenuarea pedepsei aplicate inițial inculpatului, deoarece numai în acest mod poate fi atins scopul pedepsei penale.

Se constată de către Curtea de Apel că pe baza unei obiective interpretări a probatorului cauzei, instanța de fond, a stabilit o stare de fapt corectă, ce a primit încadrarea juridică adecvată, rezultând fără putință de echivoc că, inculpatul N.V.E., funcționar public, cu atribuții de control și de constatare și sancționare a contravențiilor, pretinzând și primind un autoturism și un plin de benzină, în scopul constatării legalității, și al întârzierii unui control fiscal, cu ocazia exercitării îndatoririlor sale de serviciu, a comis infracțiunea de luare de mită în formă continuată, incriminată de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 cu referire la dispozițiile art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Constatându-se că sentința penală criticată se caracterizează prin legalitate și temeinicie în conformitate cu art. 334 C. pen., s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpatul N.V.E. prin apărătorul său ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei, pentru care a fost condamnat la prim grad jurisdicțional din:

a) infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni de luare de mită, fapte prevăzute de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

b) infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 6 și 61 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen., două fapte.

Împotriva deciziei penale nr. 50 din 19 august 2011 a Curții de Apel Tg. Mureș și a încheierii de îndreptare a erorii materiale a declarat recurs la data de 24 august 2011, în termenul legal, N.V.E.

Motivele de recurs invocate de inculpat reiau motivele de apel pentru care a fost criticată sentința instanței de fond și care au fost respinse prin decizie de către Curtea de Apel Tg. Mureș

Astfel, în recurs se solicită:

I. Casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel deoarece nu motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege, 3859 pct. 9 C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în actul de sesizare [(…) ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului)], respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel, nu a dispus achitarea și nici schimbarea de încadrare juridică, i-a fost încălcat dreptul de a obține citarea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării, nu s-a pronunțat asupra reținerii circumstanței atenuante, nu s-a pronunțat asupra respingerii cererii de confiscare a autoturismului și a ridicării sechestrului asigurător, cheltuielile de judecată nu sunt corect stabilite. S-a cerut, de asemenea, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv a rechizitoriului.

II. Tot în subsidiar, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 3859 pct. 8 C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea pentru faptele care au făcut obiectul judecații, în temeiul art. art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele nu există.

III. În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 3859 pct. 17 și 18 C. proc. pen., teza a doua, achitarea conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv oral au fost completate cu achitarea conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., sau schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care este acuzat în primire de foloase necuvenite (sau abuz în serviciu) și achitarea pentru această faptă în temeiul art. art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele nu există; respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen.

IV. În subsidiar, casarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei, în sensul micșorării cuantumului acesteia și aplicării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

V. Tot în subsidiar casarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei, în sensul micșorării cuantumului acesteia și aplicării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Analizând decizia penală nr. 50/2011 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de N.V.E. conform art. 38515 cpt.1 lit. b) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Unul dintre cazurile de casare invocate în scris și anume cel prevăzut la art. 3859 pct. 8 C. proc. pen., nu se aplică în prezenta cauză, deoarece vizează neefectuarea expertizei psihiatrice, atunci când este prevăzute de art. 117 C. proc. pen., Având în vedere că din descrierea argumentelor rezultă invocarea unei grave erori de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. va fi analizat mai jos.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau aceasta nu se înțelege, cazul de casare este nefondat.

Ambele instanțe au dat aceeași soluție cu privire la vinovăția inculpatului și au apreciat la fel probele administrate. Contrar celor afirmate în motivele de recurs, sentința și decizia recurate nu sunt discreționare. Dimpotrivă acestea sunt întemeiate pe motivări raționale, iar soluția de condamnare este conformă cu legea.

Hotărârile ambelor instanțe cuprind în considerente descrierea faptelor reținute în sarcina inculpatului gradul de vinovăție, analiza probelor care au servit la soluționarea laturii civile și a celei penale precum și analiza susținerilor apărării (în cazul instanței de fond), respectiv temeiurile de fapt și de drept care au condus la respingerea apelului (decizia din apel). Astfel, ambele instanțe au arătat în motivare că inculpatul N.V.E. a primit de la denunțătorul C.S.R. un autoturism O.A., și un plin de benzină, pentru ca, în schimb, în calitate de referent, în cadrul D.G.F.P. Mureș, să întocmească un decont nereal de TVA pentru a dovedi realitatea unei tranzacții, cu ocazia unui control încrucișat la SC C. SRL Tg. Mureș, în data de 18 noiembrie 2002 și să tergiverseze în perioada 21 octombrie 2003 - 8 iulie 2004 un control, fiscal, la SC A. SRL Sovata.

Ambele instanțe au avut în vedere faptul că Tribunalul Mureș a fost investit cu soluționarea cauzei privindu-i pe inculpații B.A.I. și N.V.E., iar prezenta cauză s-a format ca urmare a disjungerii cauzei, prin încheierea din data de 19 mai 2005. B.A.I., condamnat deja la o pedeapsă privativă de libertate l-a condus pe C.S.R. la locuința inculpatul N.V.E. Echipa care trebuia să desfășoare controlul de fond la SC C.L. SRL Tg. Mureș a fost inițial alcătuită din B.A.I. și O.M. Având în vedere relațiile dintre denunțător și B.A.I., acesta s-a retras din echipa de control, locul său fiind preluat de inculpatul N.V.E. La locuința inculpatului N., B.A.I., O.M., inculpatul N. și denunțătorul au discutat asupra conduitei de urmat pentru ca societatea C.L. SRL, să nu fie supusă unor noi controale din partea instituției la care funcționau B., N. și O. Conform probelor l-au sfătuit pe denunțător să renunțe la cererea inițială de rambursare a TVA-ului formulată. Ambele instanțe au reținut că, pe baza unei rezoluții infracționale luate în primăvara anului 2003, inculpatul N.V.E., a înțeles să-i acorde sprijinul necesar denunțătorului C.S.R., în protejarea a două societăți comerciale pe care acesta le manageria (SC C.L. SRL Tg. Mureș și SC A. SRL Sovata), fapt pentru care inculpatul recurent a primit de la denunțător un autoturism marca O.A.C.B. și un plin de benzină.

De altfel recurentul, deși afirmă că hotărârile sunt nemotivate face ample referiri în motivele de recurs la susținerile din considerentele instanțelor care au condus la stabilirea vinovăției sale.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10.C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate sau cu privire la cereri esențiale pentru recurent de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului, cazul de casare este nefondat.

Instanța de recurs observă că pentru a fi incident acest caz de casare trebuie să existe o omisiune cu privire la examinarea unor probe administrate sau cu privire la cereri formulate de părți. Pentru a fi incident cazul de casare mai trebuie ca omisiunea instanței de a se pronunța să se refere la o cerere esențială, care i-ar fi apărat interesele legitime în soluționare a cauzei.

Recurentul afirmă că martorilor apărării nu au fost audiați în aceleași condiții ca și martorii acuzării, iar instanțele nu s-au pronunțat asupra reținerii circumstanței atenuante, nu s-au pronunțat asupra respingerii cererii de confiscare a autoturismului și a ridicării sechestrului asigurător, iar cheltuielile de judecată nu sunt corect stabilite.

Curtea constată că probele au fost administrate în condiții de contradictorialitate, în ședință publică, iar instanțele au motivat admiterea sau respingerea probelor. Nu există o discrepanță între probele apărării și acuzării deoarece au fost audiați cinci martori propuși de apărare, S.L.D., O.M., M.S.C., I.A., M.A.N. și șase martori G.L., L.Z., N.T.E., B.C.L., C.A., P.L.M., menționați în Rechizitoriu și solicitați de Ministerul Public. A fost audiat C.S.R. la instanța de apel în primul ciclu procesual, act menținut de instanța de recurs, dându-i-se posibilitatea inculpatului să pună întrebări nemijlocit denunțătorului. În fiecare ciclu procesual s-au pronunțat soluții de condamnare.

Instanța de fond și cea de apel au judecat toate faptele de care era acuzat inculpatul prin actul de sesizare constatând că acuzațiile sunt fondate pentru unele dintre actele materiale (pretinderea și primirea unui autoturism și a unui plin de benzină) și nefondate pentru celelalte acte materiale. Instanța de fond, și cea de apel, au făcut o analiză completă a probelor pe baza declarațiilor depuse la dosarul cauzei de martorii G.L., L.Z., N.T.E., B.C.L., C.A., S.L.D., P.L.M., O.M., M.S.C., I.A. și M.A.N., primul ciclu procesual, act menținut de instanța de recurs la casarea cu trimitere, C.S.R., dosar de apel primul ciclu procesual, act menținut de instanța de recurs la casarea cu trimitere și a înscrisurilor depuse de inculpat.

Înalta Curte apreciază motivul de casare ca nefondat deoarece respingerea unor probe nu se încadrează în critica invocată de recurent. Nemulțumirea recurentului cu privire al probele respinse nu este echivalentă cu omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți. Astfel instanțele au analizat atât solicitările de achitare cât și cele de admitere a probelor. Instanțele au motivat din interpretarea coroborată a probelor cauzei, fapta pentru care inculpatul N.V.E. a fost deferit justiției, ajungând la concluzia că probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul apelant, în calitate de funcționar public, referent în cadrul D.G.F.P. Mureș – Direcția de control fiscal, având atribuții de control, dar și atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, în cursul anului 2003 a pretins și a primit de la denunțătorul C.R.Ș. un autoturism și, într-o altă ocazie, a pretins și a primit, de la același denunțător, un plin de benzină, în scopul constatării legalității și realității unei tranzacții, respectiv în scopul întârzierii unui control fiscal, la firmele deținute de denunțător în municipiul Tg. Mureș, respectiv în orașul Sovata (este vorba despre firmele controlate de denunțător denumite SC C.L. SRL Tg. Mureș și SC A. SRL Sovata).

De asemenea, au fost invocate considerente ce țin de încălcarea procesului echitabil, respectiv faptul că nu a putut lua la cunoștință despre învinuiri și nu a avut înlesnirile necesare apărării.

Ambele instanțe au administrat probe, inculpatul fiind audiat de două ori la fond și o dată în apel, au fost audiați de asemenea martori la instanța de fond, în apel primul ciclu procesual, acte menținute de instanța de recurs la casarea cu trimitere, înscrisuri și semnături de comparație privind contractul de vânzare cumpărare. De asemenea, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la probele propuse de inculpat, fila x dosar de fond admițând proba cu martori și audiind în condiții de contradictorialitate martorii propuși de inculpat (S.L.D., O.M., M.S.C., I.A.) și respingând motivat audierea altor martori. În apel au fost admiși martorii M.A.N., C.S.R. fiind administrată proba declarațiile acestora fiind depuse la dosarul cauzei. Față de analiza făcută de ambele instanțe cu privire la vinovăție și probele cu înscrisuri administrate la dosar de apel, Înalta Curte apreciază motivul de casare ca nefondat.

În ceea ce privește faptul că inculpatul nu a cunoscut natura acuzațiilor ce i se aduc, Înalta Curte constată că la termenul de la 17 iunie 2005 avocatul inculpatului a făcut vorbire despre acuzațiile aduse, respectiv criticând faptul că i-au fost aduse noi învinuiri în cursul urmăririi penale (pentru care de altfel a fost achitat la instanța de fond, soluție confirmată în apel). Inculpatul a cunoscut natura acuzațiilor aduse de Parchet, astfel cum rezultă din modul de desfășurare a urmăriri penale. Astfel, cu ocazia confruntării dintre inculpat și denunțător, în faza de urmărire penală, la întrebarea avocatului inculpatului, a precizat că inculpatul a pretins autoturismul, înainte de control, și l-a primit după.

Instanța de recurs constată și că la prezentarea materialului de urmărire penală avocatul ales G.V. care l-a asistat pe inculpat în tot acest dosar, la fond, apel și recurs nu a fost prezent, dar inculpatul a fost de acord să fie asistat de un alt avocat ales L.G., dosar de urmărire penală. Procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală prezintă expres poziția inculpatului, din care rezultă că a cunoscut natura acuzațiilor aduse, în sensul că nu l-a favorizat nu l-a ajutat, nu a primit nimic de la C.S., iar autoturismul a fost achiziționat în condițiile descrise în declarație de fiul său.

Recurentul a invocat drept motiv de casare și pronunțarea unei hotărâri cu privire la altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Instanța de recurs constată că dintre cele patru acte materiale pentru care a fost cercetat instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărâri de condamnare pentru două fapte, cu privire la care inculpatul a și făcut precizări la prezentarea materialului de urmărire penală.

În ceea ce privește lipsa cercetării judecătorești, instanța de recurs constată că au fost administrate probe nemijlocit de către ambele instanțe, de fond și de apel, inculpatului i s-a dat cuvântul în cadrul dezbaterilor și a pus concluzii cu privire la fondul cauzei fiind asistat de avocatul său ales.

Inculpatul contrar cu ceea ce afirmă în motivele de recurs a avut cunoștință de faptele din actul de acuzare fiind întrebat expres cu privire la acestea așa cum rezultă din consemnarea declarațiilor sale. Astfel, inculpatul a afirmat că nu ar fi întocmit un decont, fals, cu prilejul controlului încrucișat, nu avea cum să tergiverseze controlul la SC A., pentru că administratorul societății nu a prezentat documentele contabile. Apoi, inculpatul a intrat în concediu medical o lună și jumătate, după care, alt inspector, desemnat în echipa de control, a intrat în concediu. Instanța l-a audiat pe inculpat, care a declarat cu privire la mită: că nu recunoaște săvârșirea faptei. Inculpatul afirmă că era adevărat că fiul său, N.T.E., avea înmatriculat un autoturism O.A., roșu, dar acesta a fost cumpărat de la G.L. Nu a primit carburanți, whisky sau bani. A precizat că nu știa ca fiul său să fi primit benzină.

În ceea ce privește plinul de benzină instanța de fond reține că după primirea autoturismului, din declarațiile martorului N.T.E., care se coroborau cu afirmațiile martorului C.S.R., consemnate atât în procesul verbal de confruntare cu inculpatul, cât și la confruntarea cu N.T.E., realizată în prezența avocatului inculpatului, a rezultat că inculpatul a primit, prin fiul său, un plin de benzină pentru acest autoturism. Susținerile inculpatului, că nu a știut de această alimentare, și ale fiului său, că nu și-a dat seama cu cine vorbește, s-au reținut a fi lipsite de credibilitate deoarece mașina era folosită, în comun, de cei doi, și ambii, N.T.E. și fiul său, mai vorbiseră cu martorul C.S.

Situația de fapt reținută de instanța de fond a rezultat nu doar din declarațiile de martor, ci și din faptul că nici pretinsul cumpărător, N.T.E., nici inculpatul nu au putut justifica proveniența sumei de 3500 de euro pe care ar fi plătit-o pentru mașină, precum și din caracterul simulat al înscrisului, contract de vânzare cumpărare. În mod corect instanța a constat că semnăturile de comparație, cele trei tipuri de semnături precizate de martorul B.C.L., a fi folosite de-a lungul timpului sunt în mod evident diferite de semnătura vânzătorului de pe contractul privind mașina în discuție.

Instanțele de fond și de apel s-au pronunțat și asupra măsurilor asigurătorii respectiv confiscării, astfel cum rezultă din dispozitiv, făcând aplicarea corectă a textelor de lege în cauză. În ceea ce privește latura civilă, instanța de recurs constată că soluția este conformă cu legea și decurge din stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la primirea autoturismului și a unui plin de benzină în legătură cu îndatoririle de serviciu. De asemenea, a fost motivată individualizarea pedepsei.

Instanța de recurs constată că instanțele s-au pronunțat în mod corect asupra cheltuielilor judiciare dată fiind lipsa avocatului ales la mai multe termene. La doar de fond, se constată o cerere a inculpatului de studiere a dosarului. Au exista cereri de amânare a cauzei din partea avocatului ales: cereri de amânare fiind plecat la D.N.A. fiind plecat în concediu, fiind în imposibilitate de prezentare, fiind plecat din țară, interviu la Ambasada S.U.A., imposibilitate de prezentare, dosar de apel primul ciclu procesual.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., care nu a fost precizat în scris, dar a fost invocat oral de recurent, respectiv nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, cazul de casare este nefondat.

Faptele de care inculpatul este acuzat au avut legătură directă cu atribuțiile sale de serviciu (inculpatul era referent în cadrul D.G.F.P. Mureș, așa cum s-a mai arătat). Atât din punctul de vedere al laturii obiective cât și subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită conform art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu cele ale infracțiuni de primire de foloase necuvenite, pentru că bunurile au fost pretinse anterior (autoturismul) sau în timpul (plinul de benzină) controalelor efectuate de inculpat și nici ale infracțiunii de trafic de influență deoarece primirea bunurilor avea legătură cu îndatoririle de serviciu ale inculpatului și nu ale altei persoane.

Chiar probele invocate de recurent în notele scrise, paginile 6-25 din motivele de recurs, scot în evidență primirea autoturismului de către acesta de la denunțător.

Sunt astfel invocate

a) declarațiile martorei C.A. din:

- 25 iulie 2004.

Aproximativ în cursul lunii mai sau iunie 2003, la SC C. SRL a fost demarat controlul fiscal de către o echipa de inspectori din cadrul D.C.F. Mureș, ea neamintindu-și cum se numeau, iar pe timpul derulării acestuia, soțul ei i-a spus, la un moment dat, că trebuie să-i cumpere și să-i dea cu titlu gratuit o mașină și inspectorului N.,

- 29 iulie 2004.

„În perioada imediat următoare, nu aș putea preciza exact după cât timp, soțul meu mi-a spus că aflase de la N. sau de la B. că SC C. SRL urma să fie supusă unui control fiscal. De altfel, acest control a și avut loc în vara anului 2003, fiind efectuat de către inspectorii din cadrul D.C.F. Mureș.

Din câte rețin, pe timpul efectuării acelui control fiscal, soțul meu mi-a relatat în una din zile că inspectorul N. îi ceruse cu titlu gratuit o mașină.”

b) declarațiile martorului P.L.M. din:

- 08 iulie 2004 luată de subcomisar O.E. „..După câteva zile, cam la sfârșitul lunii noiembrie 2003, numitul L.Z. mi-a spus faptul că pentru rezolvarea controlului la firma mea N. a primit un autoturism, nu-mi amintesc ce marcă.”

- 21 ianuarie 2008.

„În ce privește partea a 2-a a declarației în sensul în care L.Z. i-a zis că inculpatul a primit o mașină, nu cred că am zis așa ceva, nu știu de așa ceva ca să fi primit inculpatul vreo mașină. Ce a trecut P.N.A.-ul în procesul verbal numai ei știu.”

c) Declarațiile martorului L.Z. din 19 mai 2007:

„Eu mă simțeam vinovat de pierderea actelor, așa că i-am dat lui C.R.S. 100 mil. lei. Ulterior, în anul 2004 înainte de iunie mi-a spus că nu i-a mai dat banii inspectorului N., ci o mașină cu precizarea că aceasta a fost între martie-iunie 2004.”

d) Declarațiile martorului N.C. din:

- 25 iulie 2004.

„..în cursul anului 2003, nu-mi amintesc cu exactitate când, lui C.S.R. i-a mai fost pretinsă o mașină și de către un alt inspector .. N.E.”

- din 29 iulie 2004

„..am aflat că R.C. i-a dat lui N.E. un autoturism O.A.C. .. ca și cadou nu cunosc amănunte în privința modului în care C.R. i-a dat acel cadou d-lui N.V.E. pentru ca acesta să rezolve unele probleme legate de un control financiar ce se efectua în acea perioadă la una din firmele soților C. Nu pot face alte precizări în privința respectivului control.”

Cu toate că la controalele efectuate la S.C.A. S.R.L. a fost în echipă cu alți colegi, numai în sarcina mea s-a reținut tergiversarea acestor controale.

Ceea ce recurentul neagă este reprezentat de lipsa unei legături între primirea autoturismului și îndatoririle de serviciu precizând că în raport de data controalelor nu se poate stabili o asemenea legătură.

De asemenea, se precizează că acuzația nu se justifică nici din punct de vedere al mobilului faptei.

În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs reține că inculpatul a stabilit cu denunțătorul primirea autoturismului, mascând primirea mitei, reținându-se modalitatea de derulare a operațiuni simulate de vânzare-cumpărare între fiul inculpatului și G.L. Justificările oferite de inculpat și de martorii propuși în apărare, cu privire la motivul primirii autoturismului și plinului de benzină, respectiv data primirii bunurilor au fost corect înlăturate.

Potrivit martorului I.A., echipa de control nu a finalizat acțiunea, la termen, motivând că nu au reușit să îl contacteze pe reprezentantul societății. În ianuarie sau februarie, conform precizărilor făcute, au întocmit o notă în acest sens, după care P.L.M. a fost invitat și s-a prezentat, la sediul D.G.F.P., unde a dat o Notă explicativă, și abia, din acel moment, s-a demarat, în mod efectiv, controlul. Deja în acea relațiile dintre inculpat și C.S.R. își schimbaseră natura, denunțătorul dorind să-și recupereze mașina dată. Atât inculpatul, cât și inspectorii O.M. și M.S., audiați în calitate de martori au oferit o serie de justificări pentru cele întâmplate la controalele făcute la SC C. și SC A.

Deși acuzațiile aduse inculpatului prin rechizitoriu erau preluate, în mare măsură după denunțul și declarațiile martorului C.S.R., instanțele au făcut o evaluare a declarațiilor martorilor din care a rezultat primirea autoturismului și mobilul primirii acestuia.

Martora C.A., la data de 25 iulie 2004, a arătat că aproximativ în cursul lunii mai sau iunie 2003, la SC C. SRL a fost demarat controlul fiscal de către o echipa de inspectori din cadrul D.C.F. Mureș, ea neamintindu-și cum se numeau, iar pe timpul derulării acestuia, soțul ei i-a spus, la un moment dat, că trebuie să-i cumpere și să-i dea cu titlu gratuit o mașină și inspectorului N. Declarația sa se coroborează cu declarația de la 29 iulie 2004, în conformitate cu care „în perioada imediat următoare, nu aș putea preciza exact după cât timp, soțul meu mi-a spus că aflase de la N. sau de la B. că SC C. SRL urma să fie supusă unui control fiscal. De altfel, acest control a și avut loc în vara anului 2003, fiind efectuat de către inspectorii din cadrul D.C.F. Mureș.

Din câte rețin, pe timpul efectuării acelui control fiscal, soțul meu mi-a relatat în una din zile că inspectorul N. îi ceruse cu titlu gratuit o mașină.”

Cele două declarații indicate anterior sunt în concordanță cu declarația martorului P.L.M. din 08 iulie 2004, în care acesta a afirmat că „..la sfârșitul lunii noiembrie 2003, numitul L.Z. mi-a spus faptul că pentru rezolvarea controlului la firma mea N. a primit un autoturism, nu-mi amintesc ce marcă.”

Deși ulterior martorul a revenit afirmând că (21 ianuarie 2008) „în ce privește partea a 2-a a declarației în sensul în care L.Z. i-a zis că inculpatul a primit o mașină, nu cred că am zis așa ceva, nu știu de așa ceva ca să fi primit inculpatul vreo mașină. Ce a trecut P.N.A.-ul în procesul verbal numai ei știu.”, această declarație este infirmată de cea a martorului L.Z. din 19 mai 2007: „Eu mă simțeam vinovat de pierderea actelor, așa că i-am dat lui C.R.S. 100 mil. lei. Ulterior, în anul 2004 înainte de iunie mi-a spus că nu i-a mai dat banii inspectorului N., ci o mașină cu precizarea că aceasta a fost între martie-iunie 2004..”

Primirea bunului rezultă și faptul că nu a plătit bani pentru acesta rezultă și din declarațiile martorului N.C. din 25 iulie 2004 „..în cursul anului 2003, nu-mi amintesc cu exactitate când, lui C.S.R. i-a mai fost pretinsă o mașină și de către un alt inspector .. N.E...”, respectiv declarația din 29 iulie 2004, conform căreia „..am aflat că R.C. i-a dat lui N.E. un autoturism O.A.C. .. ca și cadou;nu cunosc amănunte în privința modului în care C.R. i-a dat acel cadou d-lui N.V.E. pentru ca acesta să rezolve unele probleme legate de un control financiar ce se efectua în acea perioadă la una din firmele soților C.”

În aceste condiții în mod corect instanțele au înlăturat declarațiile inculpatului în care nu a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că fiul său, N.T.E., avea înmatriculat un autoturism O.A., roșu, dar acesta a fost cumpărat de la G.L. și că nu știa ca fiul său să fi primit benzină.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17.C. proc. pen., când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, cazul de casare este nefondat.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită în formă continuată, faptă incriminată de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nicidecum două infracțiuni de luare de mită, fiecare cu aceeași încadrare juridică, art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. Elementele constitutive ale activității infracționale, desfășurate în perioada de timp critică, de inculpat, se circumscriu, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, infracțiunii de luare de mită, în formă continuată și, nicidecum, nu se circumscriu elementelor constitutive a două fapte de infracțiuni de luare de mită. Fapta nu poate fi încadrată juridic nici în elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, deoarece acesta a primit cele două bunuri nu după efectuarea controalelor și verificărilor, ce trebuia să le realizeze la două dintre societățile comerciale controlate de denunțător, ci anterior și pe parcursul demarării acestor activități ce-i reveneau în calitate de funcționar public, referent al D.G.F.P. Mureș.

Infracțiunea de luare de mită se consumă indiferent de faptul că actul în vederea căruia s-a comis a fost ori nu îndeplinit, ori dacă, în primul caz, el este abuziv sau legal. Așa încât, dat fiind obiectul judecății, instanțele în mod corect au avut în subliniat că apărările inculpatului referitoare la conformitatea cu legea a întârzierii, până în iulie 2004 a unui control cu termen de finalizare, noiembrie 2003, ori constatarea legalității și realității unei tranzacții, pentru care decontul TVA apărea ca înregistrat, în august 2003, dar introdus, în baza de date a D.F., în noiembrie, și în două forme diferite. Pentru existența infracțiunii, reține instanța de fond, corect, esențial era că mita a fost dată și luată, în scopul îndeplinirii lor, și că a fost probată.

Aceste bunuri așa cum s-a mai reținut, au fost date, anterior finalizării controalelor pe care inculpatul N.V.E. trebuia să le desfășoare la cele două societăți comerciale și nu după terminarea acestora, respectiv după întocmirea de către inculpatul-apelant a rapoartelor ce trebuiau întocmite de către acesta, cu privire la aspectele constatate la firmele controlate. Tocmai această diferențiere face ca activitatea infracțională imputată inculpatului, să se circumscrie infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu infracțiunilor prevăzute de art. 6 și 61 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. (două fapte)și nici a unui singur act de primire de foloase necuvenite.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 respectiv nelegala sesizare a instanței, Curtea constată că motivele de fapt invocate nu se regăsesc în dosar, astfel încât cazul de casare este nefondat.

Instanța de recurs constată că la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatul a fost asistat de un avocat ales, L.G., dosar de urmărire penală. Inculpatul a fost asistat de avocat ales pe parcursul urmăririi penale, astfel încât a beneficiat de ajutorul avocaților săi în ceea ce privește natura acuzațiilor formulate. De altfel, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală prezintă expres poziția inculpatului, din care rezultă că a cunoscut natura acuzațiilor aduse, în sensul că nu l-a favorizat nu l-a ajutat, nu a primit nimic de la C.S., iar autoturismul a fost achiziționat în condițiile descrise în declarație de fiul său.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare procesului, cazul de casare este nefondat.

Motivul a fost invocat oral de către recurent.

Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, și nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente și utile (caz de casare care se examinează în cadrul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., analizat mai anterior).

Recurentul invocă în cadrul acestui caz de casare lipsa de rol activ a instanțelor, critică analizată deja conform art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. Instanța de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a situație ide fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

Vinovăția inculpatului rezultă din înscrisuri (contractul încheiat pe numele fiului inculpatului, cu privire la autoturism și nota de constatare semnată de inculpatul N.E., care s-au coroborat cu declarațiile în care s-a arătat scopul primirii autoturismului și a plinului de benzină, respectiv mobilul care a determinat întocmirea notei de constatare. Autoturismul și plinul de benzină au fost date inculpatului de către C.S.R. pentru a fi favorizat, cu ocazia controalelor, pe care inculpatul le făcea, în acea perioadă, la SC C. SRL Tg. Mureș și la SC A. SRL Sovata. La SC C. SRL inculpatul N.E. și inculpatul M.S. au făcut un control, conform Notei de constatare din data de 18 noiembrie 2003. Potrivit acestui act, s-a verificat legalitatea și realitatea livrării unui utilaj TAF, de către SC C. SRL către SC K.B.L. SRL, la solicitarea D.G.F.P. Harghita, făcută în data de 20 octombrie 2003. Controlul efectuat a scos în evidență faptul că unitatea verificată avea înregistrată, în evidența contabilă, factura seria MSACB nr. 6276284 din 18 iulie 2003, aceasta era înregistrată în jurnalul de vânzări aferent lunii iulie 2003 și era cuprinsă în decontul de TVA al acelei perioade.

Actul de constatare este semnat de inculpatul N.

Potrivit declarațiilor martorului C.S.R., făcute cu ocazia confruntărilor cu inculpatul, el vânduse părțile sociale pe care le avea la SC C. unui cetățean ungur, dar, la cererea acelui cetățean, a reprezentat interesele societății, la efectuarea controlului, și a fost de față la controlul făcut, împreună cu martorul N.V. A mai arătat că factura era „posibil falsă”, societatea nu avea întocmit decontul de TVA pentru respectiva factură, așa că decontul a fost întocmit de cei doi inspectori. Mai întâi M.S. a întocmit și înregistrat un decont la D.F., dar acesta avea mențiuni care nu corespundeau cu cele din factură. Așa încât, inculpatul N.V.E. a întocmit și înregistrat un alt decont, de această dată corespunzător, primul fiind anulat.

Al doilea decont este depus, în copie, la dosar urmărire penală Tg. Mureș, cu nr. de înregistrare din 25 august 2003. Din procesul – verbal, întocmit în urma verificării evidențelor D.G.F.P. a rezultat că, inițial, a fost operat un decont în data de 17 noiembrie 2003, iar la data de 19 noiembrie 2003 a fost prelucrat un alt decont, care automat l-a invalidat pe primul.

Instanța de recurs constată că ambele instanțe cea de fond și cea de apel au făcut o corectă interpretare a textelor de lege și au dat o semnificație comună probelor din dosar, în sensul stabilirii vinovăției inculpatului pentru unele dintre actele materiale de care este acuzat. Nemulțumirea inculpatului cu privire la modul în care instanțele au interpretat probele a fost analizat anterior, în cadrul cazurilor de care referitoare la încadrarea juridică și omisiune a pronunțării pe probe esențiale. De altfel, instanța a explicat de ce anume consideră credibile doar unele dintre declarații. Dubiile invocate de apărare cu privire la credibilitatea denunțătorului decurg din faptul că acesta a formulat mai multe plângeri în ceea ce privește funcționarii D.G.F.P. Mureș și sunt nefondate. Denunțul făcut de C.S. cu privire la un alt funcționar al D.G.F.P. a fost analizat de instanțe în dosarul nr. 719./43/2007, fiind pronunțată o hotărâre de condamnare, astfel încât în mod corect instanțele au constat, după coroborarea probelor, credibilitatea declarațiilor sale.

Instanța de fond a înlăturat motivat declarația martorului B. cel de la care inculpatul afirmă că ar fi cumpărat autoturismul. În cazul martorului B. instanța a analizat declarație privind vânzarea autoturismului în contextul unei aprecierii asupra realității semnăturii sale de pe contract.

Ambele instanțe au analizat infracțiunea de luare de mită cu care fuseseră sesizate, dar și apărarea inculpatului referitoare la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

De altfel, din modul de formulare a criticilor rezultă că inculpatul a invocat netemeinicia motivării instanței de judecată și nu existența unei erori grave de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-au aplicat pedepse greșit individualizate procesului, cazul de casare este nefondat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului invocat de inculpat, Curtea constată că soluția instanței de fond și a celei de apel, în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de trei ani și nouă luni închisoare, este justificat. Pedeapsa este orientată spre minimul de trei ani prevăzut de lege. Instanțele au avut în vedere forma tipică a infracțiunii, timpul scurs de la săvârșire a faptei, dar și poziția de nerecunoaștere a faptei, respectiv valoarea bunurilor primite (un autoturism și un plin de benzină). În mod corect nu s-a reținut în favoarea inculpatului existenta circumstanțelor atenuante, în raport de atitudinea procesuală. Pedeapsa astfel stabilită de 3 ani și nouă luni închisoare a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., și corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia, în sensul micșorării ei.

Sunt temeiuri care să justifice cuantumul pedepsei aplicate perseverența infracțională respectiv faptul că au existat două acte materiale de pretindere și primire de bunuri.

Solicitarea de suspendare a executării pedepsei este nejustificată față de lipsa unei recunoașteri a faptelor de care este acuzat. Curtea constată că scopul educativ al unei pedepse poate fi atins fără privare de libertate doar atunci când cel acuzat conștientizează fapta și înțelege consecințele acesteia pentru societate, dând astfel posibilitatea instanței să aprecieze că persoana condamnată va evita pentru viitor o conduită ilicită. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță. Inculpatul avea o atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Mureș pe care le-a încălcat cu intenție în mod repetat. Poziția de funcționar implica respectarea legii. Încălcarea obligațiilor de serviciu de către inculpat nu a fost urmată de recunoașterea faptei nici după confruntarea cu denunțătorul C.S. și administrarea de probe în cadrul cercetării judecătorești, astfel încât instanța de recurs constată că pedeapsă privativă de libertate și interzicerea unor drepturi aplicate de instanța de fond și menținute de cea de apel, se justifică.

Cu toate acestea inculpatul are posibilitatea să fie liberat înainte de executarea integrală a pedepsei ce i-a fost aplicată. În condițiile pedepsei aplicate, de trei ani și nouă luni închisoare, condamnatul se poate libera condiționat după executarea efectivă a minimum un an 10 luni și 15 zile. Inculpatul a fost arestat preventiv de la 29 iulie 2004 la 20 iunie 2005, perioadă ce se deduce din pedeapsa dispusă de instanța.

După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani.

Apreciind recursul, ca nefondat, instanța va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. și va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.E. împotriva deciziei penale nr. 50/ A din 19 august 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.