Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 818/2013 AI generated

Incompatibility of acquittal with guilty-plea procedure in smuggling cases

Case Number Decizia nr. 818/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the prosecutor's appeal, quashed the first-instance sentence and the appellate decision, and remanded the case to the Tribunal of Satu Mare for retrial, ruling that the lower courts illegally issued acquittals within the simplified procedure. The dispute concerned three defendants charged with bribery, smuggling, illegal possession of excisable goods, and tax evasion following their admission of guilt to facilitate the illegal import of contraband cigarettes from Ukraine by bribing a border police officer. The decisive legal issue was the applicability of the simplified procedure for guilty pleas (Art. 3201 of the Code of Criminal Procedure), where the ICCJ held that this procedure permits only a conviction with a reduced penalty; the court reasoned that an acquittal for lack of constitutive elements (e.g., for tax evasion and illegal possession absorbed into smuggling) is incompatible with the plea, requiring the judge to either reject the simplified procedure and proceed to a standard trial or issue a guilty verdict, thus declaring the prior acquittals unlawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 274 din Legea nr. 87/2006, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen, art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003; Incompatibility of acquittal with guilty-plea procedure in smuggling cases: În baza art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure guilty verdict simplified procedure bribery tax evasion constitutive decision

Cited Legislation

AI generated
art. 274 din Legea nr. 87/2006
86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art.
art. 41 alin. (2) C. pen
87/2006, a art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 3201 alin. (7) C. proc. pen
și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art.
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
art. 10 lit. d) C. proc. pen
la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de: deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev.și ped.
art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003
de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum și de evaziune fiscală, faptă prev.și ped.
art. 34 lit. b) C. pen
În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art.
art. 71 C. proc. pen
În baza art. 71 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1.Tribunalul Satu Mare, secția penală în baza sentinței penale nr. 158 din 10 septembrie 2012 a condamnat pe inculpatul P.V., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de: deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev.și ped.de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum și de evaziune fiscală, faptă prev.și ped.de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. proc. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 26 iunie 2012 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.I., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de: deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev.și ped.de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum și de evaziune fiscală, faptă prev.și ped.de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. proc. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 26 iunie 2012 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.I., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de: deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev.și ped. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum și de evaziune fiscală, faptă prev.și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. proc. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 26 iunie 2012 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumei de 6.000 RON, câte 2000 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat suma de 5.000 euro asupra căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurator, sumă care a făcut obiectul infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea în favoarea statului a cantității de 99 baxuri de țigări (49.500 pachete de țigări), din care 88 baxuri de țigări marca „J.L.” și 11 baxuri de țigări marca „V.”, aflate în prezent la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare.

A disjuns soluționarea laturii civile a cauzei, fixând termen de judecată la 01 octombrie 2012, ora 10:00, cu citarea părților.

Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea - Biroul Satu Mare nr. 51/P/2012 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților P.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, în formă continuată, prev.și ped.de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și contrabandă, în formă continuată, prev.și ped.de art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de țigarete, în formă continuată, prev.și ped.de art. 2961, alin. (1), lit.

l) din Legea nr. 571/2003, cu aplic.art. 41 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală, în formă continuată, prev.și ped.de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplic.art. 33 alin. (1) lit.

a) C. pen.; T.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, în formă continuată, prev.și ped.de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., contrabandă, în formă continuată, prev.și ped.de art. 270 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de țigarete, în formă continuată, prev.și ped.de art. 2961 alin. (1) lit.

l) din Legea nr. 571/2003, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală, în formă continuată, prev.și ped.de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplic.art. 33 alin. (1), lit. a), C. pen.; G.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev.și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, contrabandă, prev.și ped.de art. 270 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de țigarete, prev. și ped. de art. 2961, alin. (1), lit.

l) din Legea nr. 571/2003, evaziune fiscală, prev.și ped.de art. 9, alin. (1), lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplic.art. 33 alin. (1) lit.

a) C. pen..

Actul de inculpare a reținut în esență că în perioada aprilie-iunie 2012 inculpații, în realizarea unei rezoluții infracționale unice au promis, remis diverse sume de bani agentului principal de poliție F.C. din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, pentru ca acesta, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să faciliteze introducerea în țară, în mod ilegal, a unor cantități de țigări de contrabandă provenite din Ucraina.

De asemenea, în sarcina inculpaților, rechizitoriul a mai constatat că au introdus în țară, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, în mod ilegal prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de țigări de contrabandă, marca J.L. și V..

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., dar și prin achitarea, potrivit art. 345 alin. (3) C. proc. pen., în condițiile în care s-a aplicat procedura simplificată a judecății, în condițiile recunoașterii vinovăției reglementată în art. 3201 C. proc. pen. - instanța fondului a reținut ca stare de fapt cele descrise în cuprinsul rechizitoriului, după cum urmează:

În cursul lunii decembrie 2011, prin intermediul martorului C.F.I., denunțătorul C.N. a fost contactat de către inculpatul G.I., care era interesat în găsirea unui polițist de frontieră dispus ca, în schimbul unor sume de bani, să-i faciliteze introducerea în țară a unor cantități de țigări din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. După aproximativ o săptămână, în municipiul Satu Mare, denunțătorul C.N. și martorul C.F.I. s-au reîntâlnit cu inculpatul G.I., ocazie cu care inculpatul le-a spus celor doi că „după plecarea zăpezii, are nevoie de un polițist". Totodată, în cadrul aceleiași discuții, inculpatul G.I. i-a solicitat denunțătorului C.N. să mobilizeze și acesta sume de bani pentru plata țigărilor de contrabandă, care urmau să fie introduse în țară din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.

La începutul lunii martie 2012, inculpații G.I. și P.V. l-au contactat din nou pe martorul C.F.I., întrucât intenționau să demareze activitățile de contrabandă. Sub conducerea inculpatului P.V., au fost reluate discuțiile referitoare la demararea unor activități de contrabandă și la găsirea unui polițist de frontieră dispus ca, în schimbul unor sume de bani, să faciliteze introducerea în țară, în mod ilegal, a țigărilor de contrabandă. Cu această ocazie, inculpatul P.V. i-a înmânat martorului C.F.I. un bilețel conținând semnele de frontieră, pe unde ar prefera să desfășoare activitatea de contrabandă, întrucât inculpatul cunoștea bine zona și relieful. Astfel, conform susținerilor martorului C.F.I., inculpatul P.V. ar fi preferat să introducă țigările în țară prin zona cuprinsă între semnele de frontieră X - Y.

Ulterior, inculpatul P.V. s-a reîntâlnit cu denunțătorul C.N. și martorul C.F.I., promițându-le diverse sume de bani, pentru situația în care vor găsi un polițist de frontieră dispus să „colaboreze".

După puțin timp, denunțătorul C.N. l-a sunat pe inculpatul P.V., comunicându-i faptul că a găsit polițistul de frontieră, inculpatul relatându-i că urmează să-l contacteze.

În data de 31 martie 2012, în urma solicitării inculpatului P.V., în municipiul Satu Mare, în apropierea digului râului Someș, s-a desfășurat o întâlnire între denunțătorul C.N. și inculpații P.V. și T.I.. Cu această ocazie, denunțătorul le-a povestit inculpaților despre polițistul de frontieră dispus să-i ajute, inculpatul T.I. avertizându-l pe denunțător asupra faptului că polițistul trebuie să fie un „om de cuvânt”.

În data de 02 aprilie 2012, în jurul orelor 20:15-20:30, în municipiul Satu Mare, în apropierea digului râului Someș, inculpații P.V. și T.I. s-au întâlnit cu agentul principal de poliție F.C. din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș - autorizat ca investigator cu identitate reală, întâlnire la care au mai participat denunțătorul C.N. și martorul C.F.I.. În cadrul discuției care a avut loc cu ocazia respectivei întâlniri, inculpații P.V. și T.I. le-au relatat celor prezenți că sunt implicați în activități de contrabandă cu țigări provenite din Ucraina, că au mai introdus ilegal în țară diferite cantități de țigări de proveniență ucraineană, prin zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș („mă, eu am adus și 700"), pe care ulterior le-au comercializat pe teritoriul României.

Totodată, inculpații P.V. și T.I. au mai precizat că sunt bine organizați în această activitate de contrabandă și că ar avea nevoie de "colaborarea" unui polițist de frontieră care, atunci când este repartizat de serviciu în punctele de interes pentru aceștia, să le faciliteze introducerea în țară a țigărilor de contrabandă, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control.

În acest sens, inculpații P.V. și T.I. i-au solicitat agentului de poliție de frontieră F.C. ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să-i lase să introducă țigări de contrabandă în țară, să le furnizeze date și informații referitoare la dispunerea și repartizarea lucrătorilor poliției de frontieră pe graniță, la amplasarea dispozitivelor de supraveghere pe timp de noapte a frontierei de stat, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș și la porțiunile de frontieră rămase neacoperite sau nesupravegheate, pe unde se putea desfășura activitatea de contrabandă, fără riscul de a fi identificați și trași la răspundere penală.

Totodată, inculpații P.V. și T.I. i-au mai solicitat agentului de poliție de frontieră F.C. să „facă liber pe drum", în sensul de a se asigura că nu vor fi controale pe traseul pe care țigările încărcate aveau să ajungă la depozit. În acest sens, semnificative sunt discuțiile purtate în mediu ambiental în data de 02 aprilie 2012, între investigatorul cu identitate reală și inculpat.

Pentru a beneficia de aceste servicii, inculpații P.V. și T.I., i-au promis agentului principal de poliție F.C. din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș diverse sume de bani, respectiv suma de 50 euro/bax de țigări, în general; suma de 5.000 euro pe tură (,,(...) dau 5.000 euro pe tură dacă vrei"); suma de 7.000-8000 euro, în cazul în care vor fi introduse în țară 300 baxuri de țigări de contrabandă („dacă aduc 300 îți dau 7.000-8.000 nicio problemă"), mergând până la suma de 20.000-24.000 euro, în cazul în care vor fi introduse în țară 700-800 baxuri de țigări de contrabandă, pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să le faciliteze introducerea în țară, în mod ilegal, a țigărilor de contrabandă provenite din Ucraina.

Aceștia urmau să se întâlnească a doua zi și, în funcție de numărul de baxuri de țigări de contrabandă introduse în țară, aveau să-i remită efectiv agentului principal de poliție F.C. suma de bani promisă. Cu privire la aceste aspecte, discuția ambientală purtată în data de 02 aprilie 2012, între agentul principal de poliție F.C. și inculpații P.V. și T.I., a fost deosebit de relevantă.

De asemenea, inculpații P.V. și T.I. au solicitat ca, discuțiile ce urmau să aibă loc, să se realizeze prin schimburi de mesaje text, nu prin voce, pentru ca organele de anchetă să nu le poată identifica timbrul vocal. În acest sens, agentului principal de poliție F.C. i-a fost înmânat un telefon mobil marca „S.", cu cartelă, pe care trebuia să-l folosească la transmiterea mesajelor text către inculpați, urmând ca, după fiecare act de contrabandă, telefonul să fie aruncat și înlocuit cu altul.

Cu ocazia întâlnirii din data de 02 aprilie 2012, inculpații P.V. și T.I. au stabilit ca, această „colaborare" cu polițistul de frontieră, să înceapă în noaptea de vineri spre sâmbătă, respectiv în noaptea de 06 din 07 aprilie 2012. Inculpații P.V. și T.I. i-au comunicat agentului principal de poliție F.C. că ar prefera ca acțiunea de contrabandă să se desfășoare prin zona semnelor de frontieră Z, X sau WW, întrucât cunoșteau bine zona respectivă, ba mai mult, în aceeași zi au verificat situația din teren în zona semnului de frontieră Z.

În perioada 06 aprilie 2012-11 aprilie 2012, între inculpații P.V. și T.I. și investigator au fost transmise mai multe mesaje text, prin care s-a amânat succesiv demararea activității de contrabandă. În data de 11 aprilie 2012, investigatorul F.C. s-a întâlnit cu inculpatul P.V., în municipiul Satu Mare, stabilindu-se ca, în noaptea de 18 din 19 aprilie 2012, să se desfășoare primul act de contrabandă, prin zona semnului de frontieră X.

Astfel, în perioada 17 aprilie 2012, ora 15:39 - 19 aprilie 2012, ora 00:30, între inculpații P.V. și T.I. și investigator au fost transmise mai multe mesaje text, stabilindu-se ca introducerea țigărilor în țară să fie efectuată în noaptea de 18 din 19 aprilie 2012, între orele 21.30-00.30.

În data 19 aprilie 2012, ora 00:30, inculpatul P.V. a transmis către investigator următorul mesaj text „Îi ok te sun mâine", semn că țigările au fost introduse în țară. Cu privire la mesajele text transmise și primite în această perioadă, agentului principal de poliție F.C. - autorizat ca investigator cu identitate reală - a întocmit un proces-verbal la care a fost anexată și planșa foto, cuprinzând fixarea prin imagini a mesajelor respective.

În perioada 18 aprilie 2012, ora 14:00-19 aprilie 2012, ora 04:00, lucrătorii Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș au desfășurat activități specifice în scopul identificării actelor preparatorii, supravegherii, surprinderii și captării cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare a eventualelor acțiuni de contrabandă.

Cu ajutorul aparatului de observare pe timp de noapte, marca OH, în data de 18 aprilie 2012, în jurul orelor 21:40, pe direcția semnului de frontieră X, la aproximativ 1500 metri față de frontiera de stat, către interior, pe drumul forestier, au fost observate două persoane care se deplasau înspre frontiera de stat a României cu Ucraina.

În jurul orelor 22:10, persoanele respective, dintre care una a fost identificată ulterior în persoana inculpatului P.V., au fost observate intrând în culoarul de frontieră, pe direcția semnului de frontieră X.

În jurul orelor 22:40, persoanele respective s-au întors din culoarul de frontieră împreună cu un grup de aproximativ 38-40 de persoane, care transportau mai multe colete voluminoase. În jurul orelor 23:30, grupul de persoane a fost observat deplasându-se, fără bagaje, spre culoarul de frontieră, după care au trecut frontiera de stat din România în Ucraina.

În noaptea de 18 din 19 aprilie 2012, în jurul orelor 21:50, o altă echipă de supraveghere din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, amplasată la aproximativ 1.000 metri, în interior, față de semnul de frontieră QQ, cu ajutorul aparatului de vedere pe timp de noapte marca „CC", a observat un autovehicul de teren marca M., aparținând inculpatului T.I., care se deplasa până la aproximativ 1.000 metri față de semnul de frontieră X, autovehicul din care au coborât două persoane.

În jurul orelor 22:20, echipa de supraveghere din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, a observat un alt autovehicul de teren, care tracta o remorcă și se deplasa pe același traseu, oprindu-se lângă primul autovehicul. Din acest autovehicul au coborât alte două persoane.

În jurul orelor 23:00, din direcția stâlpului de frontieră X, cu ajutorul aparatului de vedere pe timp de noapte, a fost observat un grup format din aproximativ 38-40 de persoane, care au transportat colete voluminoase până la cele două autovehicule, după care s-au întors spre culoarul de frontieră urmând același traseu.

Persoanele care au sosit cu autovehiculele, au încărcat coletele în acestea și în remorcă, după care s-au deplasat spre localitatea Bixad și au depozitat coletele în trei locații: depozitul de materiale de construcții din localitatea Bixad, proprietatea inculpatului T.I.; domiciliul inculpatului T.I. și domiciliul numitului M.V. din sat Trip, comuna Bixad.

Activitățile de supraveghere și observare pe timp de noapte au fost fixate pe bandă magnetică cu ajutorului camerei video marca „SO", întocmindu-se în acest sens procese-verbale.

În data de 19 aprilie 2012, în jurul orelor 18:00, în municipiul Satu Mare, inculpații P.V. și T.I. s-au întâlnit cu agentul principal de poliție F.C., întâlnire la care a mai participat și denunțătorul C.N.. Cu această ocazie, în prezența inculpatului T.I., inculpatul P.V. i-a relatat investigatorului că au introdus în țară cantitatea de 90 baxuri de țigări și i-a remis acestuia suma de 4.500 euro, conform promisiunii făcute. Discuția purtată cu ocazia acestei întâlniri a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental, fiind ulterior redată de către organele de urmărire penală.

Remiterea sumei de 4.500 euro către agentul principal de poliție a fost surprinsă, de asemenea, cu ocazia activităților de supraveghere și monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliție judiciară, fiind materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video și planșă fotografică.

Totodată, cu ocazia acestei întâlniri, inculpații P.V. și T.I. i-au solicitat agentului principal de poliție F.C. să-i ajute în continuare și au afirmat că intenționează să introducă în tară cantitatea de 500 baxuri de țigări, prin zona semnului de frontieră Z. Conform celor stabilite anterior, inculpații P.V. și T.I. i-au dat investigatorului un alt telefon mobil marca „S.", care urma să fie folosit pentru următorul act de contrabandă.

Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de către organele de cercetare penală din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, au fost descoperite și fotografiate cărările de urme lăsate de către participanții la activitatea de contrabandă, urme de încălțăminte și urme de pneu, activitatea fiind concretizată în procesul-verbal și planșa fotografică.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpații P.V. și T.I. au introdus în țară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 90 baxuri de țigări (45.000 pachete de țigări), marca J.L., cu ajutorul unor cetățeni ucrainieni.

După introducerea în țară a țigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, împreună cu alte persoane din anturajul acestora, inculpații P.V. și T.I. au preluat, transportat, deținut și depozitat țigările provenite din contrabandă, în vederea valorificării acestora în România. Astfel, inculpații P.V. și T.I. au deținut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit legislației românești, cantitatea totală de 900.000 de țigarete marca J.L..

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a țigărilor de contrabandă, prin nesupunerea acestora unui regim vamal și prin punerea lor în liberă circulație, inculpații P.V. și T.I. au ascuns bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și vamale, conform raportului de constatare întocmit de specialistul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.

În baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 22 aprilie 2012, între orele 21:30-22:30, inculpații P.V. și T.I., împreună cu persoane din anturajul acestora, au introdus în țară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 90 baxuri de țigări, marca J.L., cu ajutorul unor cetățeni ucrainieni.

Astfel, în perioada 21 aprilie 2012 - 22 aprilie 2012, între inculpații P.V. și T.I. și investigator, s-au transmis mai multe mesaje text cu privire la următorul act de contrabandă. În cele din urmă, în jurul orelor 21:23, inculpatul P.V. a transmis un mesaj text către investigator, mesaj având următorul conținut: „ îi ok (n.n. pot) da drumu". Ulterior, în jurul orelor 22:21, inculpatul P.V. a transmis către investigator un mesaj text cu următorul conținut „Am ieșit din zonă îi liber", în sensul că țigările de contrabandă au fost aduse în țară și au plecat spre Bixad.

Cu privire la mesajele text transmise și primite în această perioadă, agentului principal de poliție F.C. a întocmit un proces-verbal la care a fost anexată și planșa foto, în care au fost fixate prin fotografiere mesajele respective.

În vederea documentării cu exactitate a situației de fapt, a identificării tuturor persoanelor și mijloacelor implicate în activitatea de contrabandă, a stabilirii participației fiecăruia, activitatea de contrabandă a fost supravegheată de către echipe de polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, care în urma activităților de supraveghere au întocmit procese-verbale.

Astfel, în data de 22 aprilie 2012, în jurul orelor 21:15, lucrătorii de poliție care au efectuat activitatea de supraveghere a frontierei de stat, cu ajutorul aparatului de vedere pe timp de noapte marca „OH", pe direcția semnelor de frontieră Q-Z, la aproximativ 40 metri față de linia de frontieră, au observat un grup de aproximativ 50 de persoane care au trecut frontiera de stat, din Ucraina în România, transportând mai multe colete voluminoase. Acest grup de persoane s-a deplasat dinspre linia de frontieră spre locul numit Valea Roșie. În jurul orelor 22:35, echipa de supraveghere a observat că grupul de persoane se deplasa dinspre locul numit Valea Roșie spre frontiera de stat, intrând în culoarul de frontieră pe direcția semnului de frontieră Z.

În data de 22 aprilie 2012, în jurul orelor 22:15, o altă echipă de supraveghere, a observat autoutilitara marca F. înmatriculată, aparținând numitului L.G., dată spre folosință inculpatului T.I., care se deplasa dinspre localitatea Bixad spre localitatea Târșolț. După aproximativ 3 minute, echipa de supraveghere a observat autovehiculul marca M., înmatriculat în Anglia, aparținând inculpatului T.I., care se deplasa în aceeași direcție.

În data de 23 aprilie 2012, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș au efectuat cercetarea la fața locului, constatând că, la aproximativ 100 metri de semnul de frontieră Z spre semnul de frontieră Q, exista o cărare de urme prin stratul de vegetație, slab vizibilă datorită condițiilor meteorologice, cărare care traversa perpendicular peste linia de frontieră, având continuitate pe teritoriul ambelor state. Pe teritoriul României, cărarea de urme traversa o poiană, pe aproximativ 300 metri, apoi cobora pe un deal, până la pârâu, după care urca un deal pe o distanță de aproximativ 400 metri. Cărarea de urme continua pe lângă liziera pădurii, intra în pădure, în partea stângă, pe o distanță de 150 metri, după care continua până la ieșirea din localitatea Bixad. Activitatea de cercetare la fața locului a fost materializată prin întocmirea unui proces-verbal și a unei planșe fotografice.

În data de 24 aprilie 2012, în jurul orelor 10:00, în municipiul Satu Mare, în apropierea digului râului Someș, investigatorul cu identitate reală F.C. s-a întâlnit cu inculpatul P.V., acesta relatându-i faptul că, în data de 22 aprilie 2012, între orele 21:30-22:30, s-a introdus în țară cantitatea de 90 baxuri de țigări (45.000 pachete de țigări), marca J.L., după care i-a remis investigatorului suma de 4.500 euro, conform promisiunii făcute.

Din conținutul discuției purtate în mediu ambiental de investigator și inculpatul P.V. în data de 24 aprilie 2012, rezultă cu certitudine atât cantitatea de țigări introdusă în țară, în mod ilegal, cât și suma de bani remisă cu titlu de mită.

De asemenea, remiterea sumei de 4.500 euro către agentul principal de poliție a fost surprinsă, de asemenea, cu ocazia activităților de supraveghere și monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliție, fiind materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video și planșă fotografică.

Totodată, inculpatul P.V. i-a solicitat investigatorului să-i restituie telefonul mobil, pe care-l avea asupra lui și i-a remis un alt telefon mobil marca S., care urma să fie folosit în viitor. Cu privire la evenimentele desfășurate cu ocazia întâlnirii din data de 24 aprilie 2012, investigatorul cu identitate reală a întocmit un proces-verbal.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpații P.V. și T.I. au introdus în țară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 90 baxuri de țigări (45.000 pachete de țigări), marca J.L., cu ajutorul unor cetățeni ucrainieni.

După introducerea în țară a țigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, împreună cu alte persoane din anturajul acestora, inculpații P.V. și T.I. au preluat, transportat, deținut și depozitat țigările provenite din contrabandă, în vederea valorificării acestora în România. Astfel, inculpații P.V. și T.I. au deținut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit legislației românești, cantitatea totală de 900.000 de țigarete marca J.L..

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a țigărilor de contrabandă, prin nesupunerea acestora unui regim vamal și prin punerea lor în liberă circulație, inculpații P.V. și T.I. au ascuns bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și vamale, conform raportului de constatare întocmit de specialistul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.

În data de 18 mai 2012, în jurul orelor 11:10, în municipiul Satu Mare, în urma unor schimburi de mesaje text, investigatorul cu identitate reală s-a întâlnit cu inculpatul P.V.. Cu această ocazie, inculpatul P.V. i-a relatat investigatorului că dorește să-i prezinte o persoană din localitatea Bixad, interesată de o „colaborare" asemănătoare, în scopul introducerii în țară de țigări de contrabandă provenite din Ucraina. Totodată, inculpatul P.V. i-a precizat investigatorului că, persoana respectivă a mai fost implicată în activități de contrabandă cu țigări.

În cadrul discuțiilor purtate, inculpatul P.V. i-a precizat agentului principal de poliție că, în noaptea de 24 din 25 mai 2012, intenționează să introducă în țară, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 200 baxuri de țigări din Ucraina, pe direcția semnului de frontieră X, că ar avea nevoie să primească informații cu privire la repartizarea efectivelor poliției de frontieră pe zona respectivă, informații pentru care i-a promis agentului de poliție suma de 8.000-9.000 euro. Referitor la aceste aspecte, investigatorul cu identitate reală F.C. a întocmit un proces-verbal.

În data de 21 mai 2012, în jurul orelor 11:30, la hotelul Belvedere din Satu Mare, denunțătorul C.N. și martorul C.F.I. s-au întâlnit cu inculpatul G.I., care tocmai se întorsese în țară. Inculpatul G.I. le-a relatat celor doi că a luat cunoștință despre faptul că, în două rânduri, inculpații P.V. și T.I. au introdus în țară, în mod ilegal, țigări de contrabandă din Ucraina, fără să-l informeze și pe el și fără să împartă profitul obținut, inculpatul arătându-se extrem de afectat pentru că a fost dat la o parte.

În cursul aceleași zile, în jurul orelor 18:00, denunțătorul C.N. s-a reîntâlnit cu inculpatul G.I., la restaurantul „T." din municipiul Satu Mare, de unde s-au deplasat cu autoturismul condus de denunțător până la stația de distribuție carburanți, stație amplasată în municipiul Satu Mare. În timpul deplasării, inculpatul G.I. i-a solicitat denunțătorului C.N. să-i intermedieze o întâlnire cu agentul principal de poliție F.C., fiind interesat de introducerea în țară a țigărilor de contrabandă din Ucraina.

În data de 24 mai 2012, în jurul orelor 11:20, în municipiul Satu Mare, inculpatul G.I. s-a întâlnit cu agentul principal de poliție F.C. din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș - autorizat ca investigator cu identitate reală, întâlnire la care a mai participat numitul C.N.. După ce s-au făcut prezentările, inculpatul G.I. i-a solicitat investigatorului să se legitimeze pentru a se convinge că discută cu un polițist de frontieră.

Ulterior, în cadrul aceleiași discuții, investigatorul a întrebat dacă inculpatul G.I. este „omu de bază” inculpatul răspunzând fără ezitare „Io așe cred”.

În continuarea discuției, inculpatul G.I. i-a precizat agentului de poliție că intenționează să introducă în țară, în mod ilegal, țigări de contrabandă provenite din Ucraina, prin zona localității Cărmâzana. În acest sens, inculpatul G.I. i-a solicitat agentului de poliție ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să-i faciliteze introducerea în țară a țigărilor de contrabandă, să-i furnizeze date și informații referitoare la dispunerea și repartizarea lucrătorilor poliției de frontieră pe graniță, la amplasarea dispozitivelor de supraveghere pe timp de noapte a frontierei de stat, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș și la porțiunile de frontieră rămase neacoperite sau nesupravegheate, pe unde se putea desfășura activitatea de contrabandă, fără riscul de a fi identificat și tras la răspundere penală.

Cu această ocazie, inculpatul G.I. i-a promis agentului principal de poliție F.C. din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș diverse sume de bani sau alte foloase, respectiv suma de 40-45 euro/bax de țigări, în general; suma de 10.000 euro pe tură, în cazul în care vor fi introduse în țară peste 200 baxuri de țigări de contrabandă, mergând până la un autoturism marca BW, în cazul în care vor fi introduse în tară mai multe transporturi de țigări de contrabandă („Iți aduc telefonu. O mașină vrei? După ce facem mai multe ture?....Ți-o înscriu drept pe nume - Un BW. Pachetu M."), pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să-i faciliteze introducerea în țară, în mod ilegal, a țigărilor de contrabandă provenite din Ucraina.

De asemenea, inculpatul G.I. a solicitat ca, discuțiile ce urmau să aibă loc, să se realizeze prin intermediul mesajelor text, iar nu prin voce, agentul de poliție urmând să primească un telefon mobil cu cartelă și credit, care trebuia distrus sau aruncat după fiecare activitate de contrabandă.

Investigatorul i-a solicitat inculpatului G.I. să discute și cu inculpatul P.V., să nu se ivească neînțelegeri, răspunsul inculpatului fiind că va discuta cu acesta și vor colabora, întrucât „Mie mi-l duc băieții fără bani. lo-l știu pe băiatu de dincolo, din Ucraina... din Ucraina, din Franța. Am fost...''

Întâlnirea dintre agentul principal de poliție F.C. și inculpatul G.I. a fost surprinsă, de asemenea, cu ocazia activităților de supraveghere și monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliție, fiind materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video și planșă fotografică.

În perioada 27 mai 2012, orele 18:32-28 mai 2012, orele 10:49, între investigator și inculpatul P.V., s-au transmis mai multe mesaje text referitoare la o viitoare întâlnire la care avea să participe și „moșul din Bixad" (n.n. inculpatul G.I.).

În data de 28 mai 2012, în jurul orelor 12:15, în municipiul Satu Mare, inculpații G.I. și P.V. s-au întâlnit cu agentul principal de poliție F.C. din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș - autorizat ca investigator cu identitate reală. Cu ocazia acestei întâlniri, inculpații G.I. și P.V. i-au precizat agentului principal de poliție F.C. faptul că nu există nicio neînțelegere între aceștia, afirmând că „Am zis că ne cuplăm la olaltă pe la Cărmârzana, dacă ne dai bine și pe la Cărmârzana , ei le scot băieții, ă.. , 176, 177, 178..." și solicitând ca, în noaptea de 01 din 02 iunie 2012, să le faciliteze introducerea în țară, în mod ilegal, a cantități de 100 baxuri de țigări de contrabandă provenite din Ucraina.

Cu această ocazie, inculpații P.V. și G.I. i-au remis agentului de poliție un telefon mobil marca Nokia, spunându-i să arunce la gunoi telefonul mobil anterior folosit.

Întâlnirea dintre agentul principal de poliție F.C. și inculpații G.I. și P.V. a fost surprinsă, de asemenea, cu ocazia activităților de supraveghere și monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliție, fiind materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video și planșă fotografică.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 14:00, în municipiul Satu Mare, după un schimb de mesaje text, agentul principal de poliție F.C. s-a întâlnit cu inculpații P.V. și G.I.. Cu această ocazie, inculpații i-au precizat agentului de poliție că sunt pregătiți pentru ca, în noaptea de 01 din 02 iunie 2012, să introducă în țară din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 100 baxuri de țigări de contrabandă.

Inculpații i-au solicitat agentului de poliție să le furnizeze date și informații cu privire la dispunerea lucrătorilor de poliție de-a lungul frontierei de stat și la zonele rămase nesupravegheate, stabilind că se vor întâlni în data de 02 iunie 2012 și îi vor remite suma de 5.000 euro.

În noaptea de 01 din 02 iunie 2012, conform procesului verbal întocmit de agentul principal de poliție F.C., între investigator și inculpați s-au transmis mai multe mesaje text. Astfel, în data de 01 iunie 2012, ora 22:39, inculpatul P.V. i-a transmis agentului de poliție următorul mesaj text „eu am trecut", semn că activitatea de contrabandă a început. De asemenea, la ora 23:58, investigatorul cu identitate reală a primit de la inculpați următorul mesaj: „Pornim" și „Cu duba galbenă", semn că țigările de contrabandă au fost încărcate în mașini și pornesc spre locul de depozitare.

În data de 02 iunie 2012, ora 00.28, polițistul de frontieră a primit de la inculpați mesajul text: „îi bine ne vedem mâine", semn că țigările de contrabandă au fost depozitate.

Conform înțelegerii anterioare, în data de 02 iunie 2012, în jurul orei 19:15, în municipiul Satu Mare, în apropierea digului râului Someș, după un alt schimb de mesaje text, agentul de poliție F.C. s-a întâlnit cu inculpații P.V. și G.I., ocazie cu care aceștia i-au relatat că, în noaptea de 01 din 02 iunie 2012, au introdus în țară cantitatea de 100 baxuri de țigări de contrabandă, marca J.L., de proveniență Ucraina și i-au remis suma de 5.000 euro.

Întâlnirea dintre agentul principal de poliție F.C. și inculpații G.I. și P.V. a fost surprinsă, de asemenea, cu ocazia activităților de supraveghere și monitorizare efectuate în cauză, fiind materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video și planșă fotografică, prin care se evidențiază cu exactitate momentul remiterii sumei de 5.000 euro.

În noaptea de 01 din 02 iunie 2012, între orele 22:00-01:30, lucrătorii de poliție din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș au desfășurat activități specifice în scopul identificării actelor preparatorii și supravegherii, surprinderii și captării cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare a eventualelor acțiuni de contrabandă, în vederea documentării cu exactitate a situației de fapt, a identificării tuturor persoanelor și mijloacelor implicate în activitatea de contrabandă și a stabilirii participației fiecăruia.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 22:44, echipa de supraveghere repartizată la Sistemul Optronic de Recunoaștere Instalat pe Catarg cu vedere pe timp de noapte a observat două persoane care se deplasau dinspre localitatea Cămârzana spre semnul de frontieră ZZ, unde au ajuns în jurul orelor 23:04. În jurul orelor 23:13, aceeași echipă de supraveghere a observat un grup de persoane care se deplasau pe direcția semnului de frontieră ZZ+250 m, în culoarul de frontieră, transportând colete voluminoase dinspre Ucraina spre localitatea Cămârzana, după care s-au întors spre culoarul de frontieră.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 22:10, o altă echipă de supraveghere, amplasată în localitatea Cămârzana, la aproximativ 1.000 metri față de drumul județean, a observat un autovehicul tip dubă de culoare albă, două autoturisme mici și un autoturism de teren deplasându-se dinspre drumul județean, spre ieșirea din localitatea Cămârzana. În data de 02 iunie 2012, în jurul orelor 00:05, echipa de supraveghere a observat autovehiculele susmenționate întorcându-se pe același traseu.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 22:45, echipa de supraveghere amplasată la 200 de metri față de locul situat la ieșirea din localitatea Cămârzana, pe direcția semnului de frontieră ZZ, a observat că, în apropierea podului s-a deplasat și a staționat un autoturism, în jurul orelor 23:30, în aceeași locație, a mai ajuns un autovehicul, după care s-au auzit zgomote provocate de mai multe persoane. În jurul orei 00:00, autovehiculele au părăsit zona, deplasându-se pe valea Vîrșor, spre localitatea Cămârzana.

În data de 02 iunie 2012, cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de către lucrătorii de poliție din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, au fost identificate diferite urme de pași și de pneuri, care au fost fixate prin fotografiere.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpații P.V. și G.I. au introdus în țară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 100 baxuri de țigări (50.000 pachete de țigări), marca J.L., cu ajutorul unor cetățeni ucrainieni.

După introducerea în țară a țigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, împreună cu alte persoane din anturajul acestora, inculpații P.V. și G.I. au preluat, transportat, deținut și depozitat țigările provenite din contrabandă, în vederea valorificării acestora în România.

Astfel, inculpații P.V. și G.I. au deținut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit legislației românești, cantitatea totală de 1.000.000 de țigarete marca J.L..

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a țigărilor de contrabandă, prin nesupunerea acestora unui regim vamal și prin punerea lor în liberă circulație, inculpații P.V. și G.I. au ascuns bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și vamale, conform raportului de constatare întocmit de specialistul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.

În data de 25 iunie 2012, în jurul orelor 10:20, în municipiul Satu Mare, după un schimb prealabil de mesaje text, agentul de poliție de frontieră F.C. s-a întâlnit cu inculpatul P.V., ocazie cu care acesta din urmă, i-a solicitat ca, în noaptea de 25 din 26 iunie 2012, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să faciliteze introducerea în țară, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a cantității de 100 baxuri de țigări de contrabandă, prin zona semnului de frontieră X. Totodată, inculpatul P.V. i-a solicitat agentului de poliție ca, în noaptea respectivă, să rămână în centrul localității Bixad, pentru a se asigura că nu vor veni în control alte echipaje ale poliției de frontieră, care ar fi putut să-i identifice în cursul activității de contrabandă.

În seara zilei de 25 iunie 2012, ora 21:48, inculpatul P.V. i-a transmis agentul principal de poliție F.C. următorul mesaj text „Putem porni mai devreme dacă plouă?". Întrucât se pregătea activitatea de prindere în flagrant a contrabandiștilor, agentul principal de poliție F.C. i-a răspuns inculpatului prin mesaj text „La zece jumătate", în sensul că activitatea de contrabandă putea fi demarată numai după ora 22:30.

Începând cu ora 23:30, inculpatul P.V. a transmis cu insistență mai multe mesaje text către agentul principal de poliție F.C., prin care îi reproșa faptul că nu i-a înștiințat despre prezența în zonă a unui autovehicul de teren al Poliției de Frontieră, mesaje cu privire la care investigatorul a întocmit un proces-verbal.

Prin adresa din 05 iulie 2012, Sectorul Poliției de Frontieră Negrești Oaș a comunicat faptul că, în data de 25 iunie 2012, începând cu orele 22:00, a fost creat un dispozitiv de prindere în flagrant a suspecților din prezenta cauză, în locul numit „PH", situat în localitatea Bixad, jud. Satu Mare, pe direcția semnului de frontieră X, pe calea de acces dinspre frontieră spre localitatea Bixad.

În jurul orelor 22:00, lucrătorii poliției de frontieră au observat un autovehicul marca F., și un autovehicul de teren marca M., care se deplasau spre culoarul de frontieră.

În jurul orelor 23:40, autovehiculele susmenționate au fost observate deplasându-se dinspre culoarul de frontieră spre localitatea Bixad, în mare viteză. Lucrătorii poliției de frontieră au procedat la efectuarea unor semnale regulamentare de oprire, folosind dispozitive reflectorizante și luminoase.

În momentul observării semnalelor efectuate de polițiștii de frontieră, conducătorii autovehiculelor susmenționate au dat impresia că vor opri, însă, când s-au apropiat de echipa constituită, au accelerat brusc, refuzând să oprească și continuându-și deplasarea, pe o distanță de aproximativ 400 metri, fiind necesară folosirea dispozitivelor anti-pneu. Autovehiculele în cauză au derapat și au intrat în pârâul Valea Cornească, iar persoanele din interiorul acestora au reușit să fugă de la fața locului la adăpostul întunericului.

În momentul trecerii autovehiculelor prin dreptul dispozitivului post-control, lucrătorii poliției de frontieră au observat că, la volanul autovehiculului de teren marca M., se afla învinuitul H.G.F., iar la volanul autovehiculului marca F., se afla inculpatul T.I.. Pe scaunul din dreapta al autovehiculului marca F., lucrătorii poliției de frontieră l-au observat pe inculpatul P.V..

Lucrătorii de poliție din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, care au făcut parte din dispozitivul post-control, în locul numit „PH", au întocmit rapoarte de activitate, în care au menționat cele observate și constatate.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculelor abandonate de inculpații P.V. și T.I. și de învinuitul H.G.F., în autovehiculul marca M., a fost descoperită cantitatea de 13.500 de pachete de țigări (27 baxuri de țigări), marca J.L., cu timbru fiscal ucrainian, precum și cantitatea de 1.000 pachete de țigări (2 baxuri de țigări), marca V., cu timbru fiscal ucrainian, iar în autovehiculul marca F., a fost descoperită cantitatea de 30.500 pachete de țigări (61 baxuri de țigări), marca J.L., cu timbru fiscal ucrainian, precum și cantitatea de 4.500 pachete de țigări (9 baxuri de țigări), marca V., cu timbru fiscal ucrainian.

Lucrătorii de poliție din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș au efectuat o cercetare la fața locului cu privire la traseul urmat de țigările de contrabandă, din momentul introducerii acestora pe teritoriul României și până în locul unde au fost abandonate, aspectele constatate fiind cuprinse într-un proces-verbal și o planșă fotografică. Astfel, s-a constatat că țigările au fost trecute peste graniță, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cu ajutorul unui grup de cetățeni ucrainieni.

În data de 26 iunie 2012, lucrători de poliție din cadrul S.C.T.F. Negrești Oaș, în colaborare cu lucrători din cadrul poliției de frontieră din Ucraina, au procedat la efectuarea unor verificări în teren, ocazie cu care au constatat că, între semnele de frontieră YY și X, la aproximativ 100 metri de semnul de frontieră X, exista o cărare de urme care avea continuitate pe teritoriul ambelor state.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpații P.V. și T.I. și învinuitul H.G.F. au introdus în țară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 88 baxuri de țigări (44.000 pachete de țigări), marca J.L., precum și cantitatea de 11 baxuri de țigări (5.500 pachete de țigări), marca V., cu ajutorul unor cetățeni ucrainieni.

După introducerea în țară a țigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, inculpații P.V. și T.I. și învinuitul H.G.F. au preluat, transportat și deținut țigările provenite din contrabandă, în vederea valorificării acestora în România, până în momentul în care au fost depistați de organele de poliție.

Astfel, inculpații P.V. și T.I. au deținut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit legislației românești, cantitatea totală de 990.000 de țigarete marca J.L. și V..

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a țigărilor de contrabandă, prin nesupunerea acestora unui regim vamal și prin punerea lor în liberă circulație, inculpații P.V. și G.I. au ascuns bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și vamale, conform raportului de constatare întocmit de specialistul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.

Cu privire la latura civilă, prin rechizitoriu s-a arătat că prin adresa din 03 iulie 2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. Cluj s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.977.249 RON, respectiv suma de 258.477 RON - taxe vamale, suma de 1.249.207 RON - accize și suma de 469.565 RON - taxă pe valoare adăugată.

În vederea stabilirii cu certitudine a prejudiciului cauzat de inculpații P.V., T.I. și G.I. prin comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, prin rezoluția din data de 06 iulie 2012, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare a dispus efectuarea în cauză a unei constatări de specialitate în domeniul vamal.

Conform raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, prin comiterea infracțiunilor care constituie obiectul prezentei cauze penale, s-a cauzat un prejudiciu după cum urmează: pentru inculpatul P.V., un prejudiciu în cuantum total de 1.977.315 RON (447.147 euro), reprezentând taxe vamale, accize și taxă pe valoare adăugată, pentru inculpatul T.I., un prejudiciu în cuantum total de 1.454.251 RON (329.994 euro), reprezentând taxe vamale, accize și taxă pe valoare adăugată și pentru inculpatul G.I., un prejudiciu în cuantum total de 523.064 RON (117.153 euro), reprezentând taxe vamale, accize și taxă pe valoare adăugată.

Având în vedere poziția procesuală manifestată de cei trei inculpați, în a declara că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a arătat următoarele:

Raportat la recunoașterea vinovăției în ceea ce privește faptele inculpaților instanța i-a condamnat pe aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și contrabandă la o pedeapsă cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. reducând limitele de pedeapsă cu 1/3, de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă iar în ceea ce privește infracțiunea de dare de mită, prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a aplicat inculpaților o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. inculpații urmează să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În ceea ce privește infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare al instanței, și anume, deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate și marcare necorespunzător peste limita a 10.000 țigarete, faptă prev.și ped.de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 precum și evaziune fiscală, faptă prev.și ped.de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, instanța a dispus achitarea acestora reținând ca temei al achitării art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că faptele săvârșite de către cei trei inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale acestor două infracțiuni.

Analizând în paralel infracțiunea de contrabandă, cea de evaziune fiscală și cea prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, s-a constatat că deși există unele similitudini în ceea ce privește conținutul constitutiv, acestea se deosebesc în mod fundamental în unele aspecte esențiale.

Obiectul juridic al infracțiunii de contrabandă îl constituie regimul vamal ca valoare socială majoră și relațiile sociale ce apar și se desfășoară în raport cu acesta.

Prin săvârșirea acesteia sunt, în principal, periclitate relațiile sociale referitoare la operațiunile vamale, formalitățile specifice și drepturile statului în legătură cu importul sau exportul de mărfuri.

Obiectul material al infracțiunii îl constituie bunul sustras controlului vamal și taxării sale, putând fi în principiu orice marfă sau obiect supus controlului vamal.

Evaziunea fiscală incriminată în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în „ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”.

Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privitoare la stabilirea corectă a stării de fapt fiscale, colectarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor și îndeplinirea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor și a altor persoane.

Obiectul material, în ipoteza unei ascunderi juridice a sursei impozabile, îl constituie declarația de impunere sau evidențele financiar contabile al căror conținut a fost alterat de către contribuabil.

În cazul în care are loc o ascundere fizică obiectul material îl constituie bunul sustras obligațiilor fiscale privind în materialitatea sa.

Pentru a se putea discuta despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu ascunderea unui bun este necesar ca de bunul respectiv să fie legată obligația fiscală.

Noțiunea de sursă impozabilă sau taxabilă include venitul, profitul, valoarea adăugată, adică resursa din care se plătește în fapt impozitul sau taxa.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, din analiza C. fisc. aceasta se referă la obligațiile fiscale care decurg din săvârșirea acesteia reprezentată de plata impozitului pe venit, plata pe valoare adăugată, și plata accizelor și taxelor speciale.

Față de cele arătate s-a considerat în mod firesc că acest impozit este datorat implicit și de persoanele care obțin venituri din acte de comerț. Totuși, având în vedere că desfășurarea actelor de comerț cu produse accizabile în cadrul nereglementat a fost calificat de legiuitor drept infracțiune, toate veniturile realizate din aceste fapte sunt supuse confiscării speciale, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., astfel încât nu mai subzistă temeiul economic al aplicării unui asemenea impozit.

În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, obligativitatea plății acesteia pentru operațiuni de comerț de către persoana fizică rezultă din interpretarea disp.art. 125-127 din C. fisc., aceasta se naște și este exigibilă odată cu punerea în liberă circulație a mărfii.

Deși ambele infracțiuni vatămă în mod generic bugetul de stat, prin crearea pericolului nerealizării resurselor acestora, totuși cele două infracțiuni au obiecte juridice distincte.

De asemenea, în ceea ce privește conținutul constitutiv al celor două infracțiuni există diferență notabilă, rezultând din natura diferită a acestora.

S-a apreciat că infracțiunea de contrabandă este o infracțiune complexă în conținutul său constitutiv fiind absorbit, și implicit conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, acestea neputând fi reținute în concurs ideal, aceeași fiind și argumentația în ceea ce privește reținerea infracțiunii prev.de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 care incriminează deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 țigarete.

Raportat la dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. care permit disjungerea soluționării laturii civile a cauzei de soluționarea laturii penale tocmai datorită recunoașterii vinovăției de către inculpați și a suprimării fazei cercetării judecătorești, în care se putea administra probe în procedură publică contradictorie instanța a încuviințat solicitarea inculpaților de disjungere a acesteia, având în vedere constituirea de parte civilă formulată la dosar de către D.R.A.O.V. Cluj.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpați instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., după cum urmează:

- toți cei trei inculpați se află la primul contact cu legea penală;

- limitele de pedeapsă au fost reduse cu 1/3 în conformitate cu alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen.;

- raportat la împrejurările concrete în care cei trei inculpați au săvârșit faptele instanța a apreciat că pedepsele aplicate își vor atinge scopul doar în regim privativ de libertate raportat la cantitatea mare de țigări transportate, la sumele de bani pe care inculpații le câștigau din săvârșirea acestor fapte, precum și încrederea pe care aceștia au avut-o raportat la „racolarea” unui funcționar al statului, investigator cu identitate reală agent de poliție de frontieră, ceea ce a creat instanței convingerea că aceștia au acționat în mod organizat, numărul mare de participanți dând și pericolul social deosebit al faptelor săvârșite de către cei trei inculpați.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților, în baza art. 88 C. pen. deducând din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

Raportat la condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă a celor trei inculpați, instanța, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea în favoarea statului a cantității de țigări aflată în prezent la Camera de corpuri delicte a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare.

De asemenea, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat suma de 5.000 euro, sumă care a făcut obiectul infracțiunii de dare de mită.

2.Împotriva sentinței penale invocate au formulat apeluri în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații P.V., T.I. și G.I..

În motivele sale de apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a apreciat că hotărârea pronunțată este nelegală prin prisma manierei de aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., ce sunt incidente în materia procedurii speciale simplificată în cazul recunoașterii vinovăției, respectiv prin prisma soluției de achitare a inculpaților pentru două din infracțiunile reținute în sarcina acestora, soluție ce se remarcă sub dublu aspect.

Sub aspectul de ordin procedural instanța, în speță, nu a avut în mod obiectiv posibilitatea pronunțării unei soluții de achitare, în contextul în care s-a recurs la o procedură simplificată de judecată. S-a arătat în motivele scrise că, potrivit art. 3201 C. proc. pen., judecata poate să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar în ipoteza în care inculpații recunosc în totalitate săvârșirea faptelor din actul de sesizare, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a solicitat administrarea de probe. Din încheierea de ședință publică din data de 03 septembrie 2012 s-a observat că fiecare din cei trei inculpați au arătat în mod invariabil că doresc aplicarea procedurii speciale de judecată, recunoscând faptele în integralitatea lor, așa cum au fost descrise în rechizitoriu și au solicitat ca această cauză să se soluționeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Crede că este relevant că, ulterior, atunci când fiecăruia dintre inculpați i s-a acordat ultimul cuvânt, aceștia au solicitat propria lor condamnare pentru faptele care au fost reținute acolo. Deci, există două etape procesuale, una în care li s-au luat declarațiile cu privire la fapte și una în care inculpaților li s-a acordat ultimul cuvânt, în care aceștia au menținut solicitarea judecării în condițiile procedurii speciale, solicitând condamnarea în condiții de clemență. Este adevărat că avocații inculpaților, cu ocazia acordării cuvântului pe fond, au solicitat achitarea acestora, dar acest lucru nu reprezintă un impediment în aplicarea procedurii speciale, pentru că ea vizează manifestarea unilaterală exclusivă de voință manifestată a inculpaților și nu a apărătorilor acestora. De aceea, aplicarea respectivei proceduri a apreciat-o ca fiind corect stabilită de către instanță.

În motivele de apel au mai fost invocate prevederile art. 4 al art. 3201 C. proc. pen., care impun mai multe condiții ce trebuiesc întrunite cumulativ și nu alternativ pentru aplicarea acestei proceduri, una fiind aceea ca faptele reținute în sarcina inculpaților să constituie infracțiuni. În ipoteza în care instanța ar fi constatat că aceste fapte nu constituie infracțiuni, ar fi fost în imposibilitatea de a aplica procedura specială, în ciuda manifestării de voință a inculpaților. În aceste condiții, având în vedere și articolul 7 al art. de referință care prevede că instanța a pronunțat condamnarea inculpatului, instanța de fond nu avea această alternativă legală de pronunțare a unei soluții de achitare. Dacă ar fi constatat că faptele nu sunt infracțiuni, nu neparat că ar fi incidente lit. b) sau d) ale art. 10 C. proc. pen., nu avea posibilitatea de a recurge la adoptarea procedurii simplificată.

O altă chestiune de nelegalitate pe care o invocă constă în soluția de achitare efectivă pe fondul cauzei, instanța limitându-se la argumente de ordin strict teoretic, în esență că cele două infracțiuni pentru care s-a pronunțat soluția de achitare, evaziune fiscală și cea prevăzută de C. fisc. în articolul 2961 lit. b) din Legea nr. 671/2003, ar fi absorbite în conținutul infracțiunii de contrabandă. În realitate aceste infracțiuni nu pot fi absorbite în conținutul infracțiunii de contrabandă, există o analiză detaliată a acestor infracțiuni aflată la rechizitoriu, astfel încât consideră că este inutil să se repete.

În motivele lor de apel inculpații T.I. și P.V., au solicitat admiterea apelului penal declarat, desființarea sentinței atacate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare. S-a arătat că cele susținute de reprezentanta parchetului sunt parțial corecte, apreciind că soluția ce se impune este cea de desființare cu trimitere spre rejudecare, întrucât s-a pronunțat acea soluție de achitare pentru cele două infracțiuni, de evaziune fiscală, respectiv cea prevăzută de C. fisc. în articolul 2961 lit. b) din Legea nr. 671/2003. Soluția nu este cea de reținere spre rejudecare și eventuală condamnare direct în apel, pentru că ar fi prejudiciat într-o cale de jurisdicție.

În subsidiar, au solicitat admiterea apelului, să se rețină în favoarea lor circumstanțe atenuante favorabile inculpaților dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv conduita bună avută de inculpați anterior săvârșirii faptelor, precum și atitudinea de recunoaștere și regret manifestată încă în cursul urmăririi penale. Totodată, au solicitat să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, să se reducă pedeapsa în principal până la o limită care să permită executarea cu suspendarea condiționată a acesteia, iar în subsidiar cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. De asemenea, să se țină cont de persoana inculpaților, de atitudinea acestora în cursul urmăririi penale. Dincolo de modalitatea de instrumentare, de desfășurare a activității infracționale, practic acel denunțător a organizat întreaga activitate de la început, iar dacă inculpații au săvârșit o infracțiune aceștia trebuiau trași la răspundere penală. S-a pus problema ce se întâmplă atunci când instanța constată că nu pot fi reținute atât infracțiunile asimilate celei de contrabandă în concurs cu evaziunea fiscală și cu deținerea de mai mult de 10.000 de țigarete în afara C. fisc., ceea ce se poate asimila cu trimiterea în judecată pentru loviri și alte violențe, furt și tâlhărie. Nu s-a putut reține în concurs infracțiunile de tâlhărie, loviri și violențe și furt calificat. În mod corect instanța de fond a apreciat că nu poate să pronunțe o hotărâre de condamnare pentru acestea. Asta nu înseamnă că dacă încadrarea juridică dată de procurori este greșită inculpații nu pot să beneficieze de această prevedere legală, pentru care au și optat, de recunoaștere a stării de fapt. Recunoașterea stării de fapt nu are nimic de a face cu o greșită încadrare juridică și nu poate să-i prejudicieze pe inculpați în reducerea pedepsei cu o treime. Soluția dată de instanță sub aspectul celor trei infracțiuni este corectă. În mod corect s-a reținut doar art. 270 alin. (3) C. vam., infracțiunea asimilată infracțiunii de contrabandă.

Textul art. 3201 C. proc. pen. este deficitar, nu este destul de complex. Este absurd ca într-o astfel de situație, în care inculpații recunosc în întregime starea de fapt, doar scriptic, dispozitivul și expozitivul actului de acuzare s-a reținut că acea stare de fapt n-ar întruni elementele unei singure infracțiuni, ci elementele a trei infracțiuni, inculpații să fie prejudiciați de dreptul de a li se reduce pedeapsa cu o treime.

În subsidiar, a apreciat că față de persoana inculpaților, față de împrejurarea că se află la primul contact cu legea penală, că au familii, că muncesc, că au regretat săvârșirea faptelor, că s-au aflat o perioadă mai mult decât suficientă în stare de arest preventiv, se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate, reducând acel cuantum al pedepsei.

În motivele sale de apel inculpatul G.I. a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de parchet, apreciind că criticile formulate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea vis a vis de hotărârea pronunțată de Tribunalul Satu Mare în această cauză sunt argumentate pe faptul că nu s-ar fi aplicat dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., susținere în care s-a făcut o oarecare confuzie, care a pornit de la confuzia făcută între fapta recunoscută și încadrarea juridică pe care se pretinde că ar fi trebuit să o recunoască inculpatul. Legiuitorul, atunci când a prevăzut această procedură simplificată, nu a avut în vedere să pună la dispoziția instanței o modalitate prin care să nu analizeze cauza ci doar să aplice pedepse. Așa cum s-a susținut de către D.N.A. invocând dispozițiile art. 3201, ar însemna că judecătorul nu face altceva decât ia act de recunoașterea încadrării juridice, nu a faptelor și a aplicat pedeapsa reducând o treime din limitele prevăzute pentru fiecare infracțiune. Or, legiuitorul nu asta a urmărit, ci a urmărit să nu se mai piardă vremea cu aplicarea unor forme care sunt recunoscute de către inculpat și pe baza cărora instanța poate să tragă o concluzie concretă privind existența faptei și a vinovăției inculpatului. Dacă încadrarea juridică este corectă sau nu, urmează să stabilească judecătorul atunci când analizează această cauză și urmează să aplice o pedeapsă. El are latitudinea și libertatea de a decide dacă o faptă care este recunoscută de către inculpat întrunește elementele constitutive a uneia sau mai multor infracțiuni, dacă încadrarea juridică făcută prin rechizitoriu este corectă sau nu, și-o însușește, o schimbă sau achită pentru una dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Această procedură simplificată nu i-a luat judecătorului acest drept, în nici un fel.

Drept urmare, în această situație, inculpații au recunoscut faptele pentru care au fost trimiși în judecată, constând în aceea că au introdus pe teritoriul României, în concurs cu alți parteneri din străinătate, din Ucraina, țigări de contrabandă, servindu-se de un lucrător de poliție pe care l-au plătit să nu intervină. Dacă aceste fapte constituie șapte infracțiuni, patru sau o infracțiune, este la latitudinea judecătorului să stabilească atunci când va pronunța hotărârea. Judecătorul a stabilit că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, pentru că l-au mituit pe lucrătorul de poliție. Celelalte două infracțiuni s-a considerat că nu pot fi reținute în sarcina inculpaților și instanța a pronunțat în mod corect soluția de achitare.

Inculpații nu au cerut condamnarea pentru toate infracțiunile reținute în rechizitoriu, ci pentru faptele pe care le-au recunoscut. Aici s-a făcut confuzia între fapte și încadrările juridice, atunci când parchetul a susținut că avocații inculpaților nu aveau dreptul să solicite achitarea pentru că clienții lor au recunoscut faptele. Avocații nu au contestat faptele săvârșite de inculpați, ci au învederat nelegalitatea unor încadrări juridice, ceea ce nu înseamnă nerecunoașterea faptei.

S-a invocat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. întrucât s-a spus că instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cadrul urmăririi penale nu sunt suficiente, dar în speță nu s-au aflat în această situație.

Cu privire la cele două infracțiuni pentru care s-a pronunțat achitarea, a solicitat să se aibă în vedere că introducerea în țară de țigări prin alte puncte decât cele vamale lezează două conflicte juridice: în primul rând regimul frontierei de stat și, în al doilea rând, relația Statului Român cu cetățeanul care este obligat să raporteze statului veniturile pe care le realizează pentru a plăti taxele și impozitele prevăzute de lege. În prevederile art. 270 C. vam. este prevăzută sancționarea pentru ambele aceste două obiecte realizate prin infracțiunea de contrabandă, motiv pentru care legea frontierei de stat nu prevede nici o sancțiune și nu incriminează trecerea peste frontieră a țigărilor, pentru că este incriminată în C. vam.. Tot astfel, nu trebuie incriminată nici dacă ea este cuprinsă în alte legi, cum este Legea evaziunii fiscale sau cea care reglementează deținerea în afara antrepozitului fiscal.

Odată ce în articolul 270 C. vam. este prevăzută sancționarea trecerii peste frontieră a țigaretelor prin alte puncte decât cele vamale, nu a mai putut fi sancționat încă odată prin Legea evaziunii fiscale și, încă odată, prin legea care reglementează antrepozitele fiscale. De altfel, cu privire la aceste aspecte, s-au formulat și în practica judiciară și în doctrină anumite puncte de vedere. În cartea referitoare la Legea evaziunii fiscale, a cărei autori sunt M., C. și I., s-a apreciat că o corectă încadrare juridică a fost stabilită în complet de către instanță pe baza principului conform căruia pentru veniturile pentru care există obligația atât a evidențierii cât și obligația subsecventă și inevitabilă a declarării, s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b). În schimb, pentru veniturile pentru care există doar obligația declarării s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), nedeclararea constituind o ascundere. S-a pus problema cine trebuie să declare: fiecare cetățean al României, fiecare persoană fizică sau juridică, trebuie să declare veniturile realizate, fiind vorba de venituri licite, nu de venituri ilicite. Deci, s-a considerat că aprecierile făcute pe marginea încadrării juridice și susținerea acestor două încadrări juridice ca fiind opozabile raportat la faptele recunoscute de către inculpatul G.I., ceea ce este valabil și pentru ceilalți inculpați, nu se justifică în această cauză.

Parchetul a făcut trimitere la o activitate de comerț, arătând că toți cetățenii care efectuează comerț cu astfel de produse sunt datori să plătească taxe și impozite, însă, din nici o probă nu rezultă că inculpații ar fi făcut comerț. În al doilea rând, nu s-a susținut niciodată că s-ar efectuat vreun act de comerț din partea inculpaților. Pe cale de consecință nu este vorba de un comerț ilicit, ci de un comerț licit. Activitatea unui comerciant care vinde în mod obișnuit ceva și ascunde sursa și plătește mai puțin impozit față de cât trebuia să plătească în raport cu ce a vândut în mod legal da, poate fi impozitat.

A solicitat instanței să se aibă în vedere că G.I. nu solicită achitarea, recunoaște faptele reținute în sarcina sa, adică fapta de a fi participat la introducerea peste linia de frontieră prin alte locuri decât cele marcate pentru trecerea țigărilor în noaptea de 25 din 26 iulie 2012 a cantității de 100 de baxuri de țigări, sens în care, împreună cu coinculpatul P.V., a promis suma de 5.000 de euro și, după realizarea trecerii țigărilor, respectiv a actului de contrabandă, a și plătit suma de 5.000 de euro, nu el personal, dar a fost prezent. Deci, el a solicitat ca în raport cu această faptă, pe care o recunoaște și probele administrate care demonstrează acest lucru, să i se aplice o pedeapsă care să fie orientată în raport de criteriile art. 72 C. pen., ținând cont de faptul că el a pledat ca vinovat, primind 2 ani și 7 luni. Este infractor primar, a participat doar la un singur act infracțional, deși este tratat la fel ca ceilalți inculpați în sarcina cărora se mai rețin 3 acte infracționale. Cu toate acestea, instanța de fond i-a aplicat art. 41 alin. (2), atât pentru darea de mită cât și pentru contrabandă, concurs de infracțiuni continuate printr-un singur act infracțional, greșindu-i-se încadrarea juridică.

În raport de aceste aspecte și de valoarea reală a prejudiciului adus de G.I., a solicitat să se dispună o pedeapsă cu aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării, oferindu-i posibilitatea reintegrării în societate și acoperirii prejudiciului adus exclusiv prin săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa. Inculpatul muncește în Franța, are un loc de muncă, a venit în țară doar pentru acest proces, fapta săvârșită nu reprezintă o îndeletnicire a sa, a vrut doar să obțină niște bani cu această lovitură, deci nu poate fi analizat sub aspectul pericolului concret, ca fiind un infractor înrăit care în mod repetat a prejudiciat bugetul de stat prin neplata taxelor și impozitelor.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

I. Criticile parchetului sunt nefondate.

Analiza dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. impune a se face următoarele distincții:

a) Legiuitorul a condiționat aplicarea acestor dispoziții legale de recunoașterea vinovăției. Prin prisma acestui aspect deosebit de important s-a reținut sau nu în favoarea inculpatului dispozițiile art. 3201 C. proc. pen..

b) Recunoașterea vinovăției este urmată de solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

c) Recunoașterea vinovăției și solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (aspect ce ține de materia procedurii speciale simplificată)sunt atributul exclusiv al inculpatului.

d) Analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală revine instanței de judecată. Existența sau inexistența unei infracțiuni nu poate fi lăsată la aprecierea inculpatului, altfel, în actul de judecată s-ar instala arbitrariul, posibilitatea ca orice stare de fapt reținută într-un rechizitoriu și recunoscută de către inculpat să se transpună într-o hotărâre judecătorească.

De aceea s-a considerat greșită teza parchetului potrivit căreia instanța de fond nu avea posibilitatea să pronunțe o soluție de achitare în cauză, procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. interzicând categoric acest fapt.

În concluzie, s-a apreciat că această procedură specială (art. 3201 C. proc. pen.) nu exclude apriori analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală și nici pronunțarea unei soluții de achitare în cauză, după analiza acelui material probator.

Pentru toate aceste considerente s-au respins aceste critici ale parchetului ca nefondate.

e) Un alt aspect de nelegalitate sesizat de parchet se referă la faptul că cele două infracțiuni de evaziune fiscală pentru care s-a pronunțat soluția de achitare, nu pot fi absorbite în conținutul infracțiunii de contrabandă.

Această critică este nefondată. În mod legal a reținut instanța de fond că, în ceea ce privește infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare al instanței, și anume, deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate și marcare necorespunzător peste limita a 10.000 țigarete, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 precum și evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, instanța a dispus achitarea acestora reținând ca temei al achitării art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că faptele săvârșite de către cei trei inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale acestor două infracțiuni.

Analizând în paralel infracțiunea de contrabandă, cea de evaziune fiscală și cea prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, tribunalul a constatat că deși există unele similitudini în ceea ce privește conținutul constitutiv, acestea se deosebesc în mod fundamental în unele aspecte esențiale.

Obiectul juridic al infracțiunii de contrabandă îl constituie regimul vamal ca valoare socială majoră și relațiile sociale ce apar și se desfășoară în raport cu acesta.

Prin săvârșirea acesteia sunt, în principal, periclitate relațiile sociale referitoare la operațiunile vamale, formalitățile specifice și drepturile statului în legătură cu importul sau exportul de mărfuri.

Obiectul material al infracțiunii îl constituie bunul sustras controlului vamal și taxării sale, putând fi în principiu orice marfă sau obiect supus controlului vamal.

Evaziunea fiscală incriminată în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în „ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”.

Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privitoare la stabilirea corectă a stării de fapt fiscale, colectarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor și îndeplinirea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor și a altor persoane.

Obiectul material, în ipoteza unei ascunderi juridice a sursei impozabile, îl constituie declarația de impunere sau evidențele financiar contabile al căror conținut a fost alterat de către contribuabil.

În cazul în care are loc o ascundere fizică obiectul material îl constituie bunul sustras obligațiilor fiscale privind în materialitatea sa.

Pentru a se putea discuta despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu ascunderea unui bun este necesar ca de bunul respectiv să fie legată obligația fiscală.

Noțiunea de sursă impozabilă sau taxabilă include venitul, profitul, valoarea adăugată, adică resursa din care se plătește în fapt impozitul sau taxa.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, din analiza C. fisc. aceasta se referă la obligațiile fiscale care decurg din săvârșirea acesteia reprezentată de plata impozitului pe venit, plata pe valoare adăugată și plata accizelor și taxelor speciale.

Față de cele arătate s-a considerat în mod firesc că acest impozit este datorat implicit și de persoanele care obțin venituri din acte de comerț. Totuși, având în vedere că desfășurarea actelor de comerț cu produse accizabile în cadrul nereglementat a fost calificat de legiuitor drept infracțiune, toate veniturile realizate din aceste fapte sunt supuse confiscării speciale, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., astfel încât nu mai subzistă temeiul economic al aplicării unui asemenea impozit.

În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, obligativitatea plății acesteia pentru operațiuni de comerț de către persoana fizică rezultă din interpretarea disp. art. 125-127 din C. fisc., aceasta se naște și este exigibilă odată cu punerea în liberă circulație a mărfii.

Deși ambele infracțiuni vatămă în mod generic bugetul de stat, prin crearea pericolului nerealizării resurselor acestora, totuși cele două infracțiuni au obiecte juridice distincte.

De asemenea, în ceea ce privește conținutul constitutiv al celor două infracțiuni există diferență notabilă, rezultând din natura diferită a acestora.

S-a apreciat că infracțiunea de contrabandă este o infracțiune complexă în conținutul său constitutiv fiind absorbit, și implicit conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, acestea neputând fi reținute în concurs ideal, aceeași fiind și argumentația în ceea ce privește reținerea infracțiunii prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 care incriminează deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 țigarete.

II. Criticile inculpaților T.I., P.V. și G.I. vizează în special reducerea pedepselor aplicate și schimbarea modalităților de executare a pedepselor aplicate.

Aceste critici au fost apreciate ca fondate.

Așa cum rezultă din actele de la dosar, cei trei inculpați erau încadrați în muncă la data săvârșirii infracțiunilor, au trecut nepedepsit, sunt tineri, existând în mod cert posibilitatea de a fi reeducați și fără privarea lor de libertate.

Desigur, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite și poziția lor procesuală de recunoaștere a vinovăției.

Toate aceste elemente sunt în concordanță cu dispozițiile art. 52 C. pen., potrivit căreia pedeapsa este o măsură de constrângere dar și un mijloc de reeducare al inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza deciziei penale nr. 123/A din 1 noiembrie 2012 a respins ca nefondat apelul penal formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpații P.V., G.I. și T.I. împotriva sentinței penale nr. 158 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o în sensul că:

A descontopit pedepsele de câte 3 ani și 4 luni închisoare aplicate inculpaților P.V., G.I. și T.I. în pedepsele componente de câte 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen..

A redus pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la câte 3 ani și 4 luni închisoare până la câte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

În baza art. 33-34 C. pen. a recontopit pedepsele aplicate inculpaților G.I., P.V. și T.I. în pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților G.I., P.V. și T.I. pe durata unor termene de încercare de câte 6 ani pentru fiecare inculpat, stabilite conform art. 862 C. pen..

În baza art. 863 C. pen. a obligat pe inculpații G.I., P.V. și T.I. ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de lit. a)-d) ale art. 863 C. pen..

În baza art. 350 raportat la art. 383 alin. (11) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților G.I., P.V. și T.I. dacă aceștia nu sunt arestați în alte cauze.

În baza art. 381 C. proc. pen. a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive până la zi.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 C. pen..

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestora.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

3.Împotriva deciziei amintite a formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea invocând greșita modalitate de aplicare a dispozițiilor cuprinse în art. 3201 C. proc. pen., circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a celei prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., circumscris cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpaților sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen..

În dezvoltarea motivelor scrise de recurs și în cadrul dezbaterilor, procurorul a susținut nelegalitatea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de cea de prim control judiciar în privința soluției de achitare a celor trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de „deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării - art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și „evaziune fiscală”, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, inclusiv din perspectiva posibilității pronunțării unei soluții de achitare în contextul aplicării procedurii simplificate de judecată.

Astfel, se arată că potrivit art. 3201 C. proc. pen., care reprezintă norma legală incidentă în materia judecării unei cauze în situația recunoașterii vinovăției de către inculpați în urma admiterii cererii acestora de judecare în cazul recunoașterii vinovăției, manifestarea de voință a instanței nu putea fi fundamentată decât pe prealabilul îndeplinirii cerințelor legal instituite prin alin. (4) al art. invocat, care consacră cele trei elemente de raportare în adoptarea soluției procedurale de aplicare a procedurii simplificate și anume: existența faptei, includerea ei în sfera ilicitului penal și săvârșirea acesteia de către cel care are calitatea de inculpat.

O astfel de prevedere legală, în opinia procurorului, nu permite pronunțarea unei soluții de achitare pentru una sau mai multe dintre faptele deduse judecății, indiferent de temeiul juridic invocat drept cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale. Prin urmare, soluția achitării dispusă în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. este în vădită discrepanță cu cerința prealabilă admiterii cererii de aplicare a procedurii speciale de judecată instituită în alin. (4) al art. 3201 C. proc. pen., constând în catalogarea faptei, existența în materialitatea ei, ca fiind infracțiune.

Or, dacă, în baza materialului de urmărire penală, instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive, indiferent dacă e vorba de latură obiectivă sau subiectivă, acea faptă nu poate fi considerată ca fiind infracțiune și, în consecință se arată de către procuror, ar fi trebuit continuată judecata potrivit procedurii de drept comun, în caz contrar creându-se un dezechilibru procesual între pozițiile exprimate de participanți la judecată.

În sprijinul susținerilor, se invocă și textul alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. care prevede că „instanța va pronunța condamnarea inculpatului” …în oricare dintre situațiile în care se admite de către judecător cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate de judecată.

Pe fondul cauzei, se apreciază că soluția de achitare e nelegală, instanțele particularizând argumentația penală la aspecte de ordin teoretic, concluzionând greșit că infracțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării și respectiv evaziune fiscală ar fi absorbite în conținutul infracțiunii complexe de contrabandă.

Se susține că încadrările juridice date faptelor inculpaților de către procuror sunt adecvat argumentate și, în plus, potrivit art. 222 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, o datorie vamală de import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import, arătându-se totodată că debitor vamal este și orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul primirii sau achiziționării mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin deținerea și comercializarea țigărilor introduse fără documente justificative pe teritoriul României care provin din afara Uniunii Europene se compune din taxe vamale, accize și T.V.A., iar potrivit aprecierii procurorului susținerea instanței potrivit căreia desfășurarea actelor de comerț cu produse accizabile în cadrul nereglementat a fost calificat de legiuitor drept infracțiune, toate veniturile realizate din aceste fapte fiind supuse confiscării speciale astfel încât nu mai subzistă temeiul economic al aplicării unui asemenea impozit - nu este fundamentată, atâta vreme cât așa zisul „temei economic” este consacrat legislativ și reprezintă temeiul nașterii obligației pecuniare către stat.

În fine, într-o ultimă critică, se arată că hotărârea instanței de apel este netemeinică prin prisma modului în care s-a înțeles să se procedeze la individualizarea pedepsei aplicate inculpaților, prin reducerea pedepselor aplicate de prima instanță și dispunerea executării lor în regim suspensiv de executare.

Individualitatea contextuală a cauzei nu poate fi imprimată de „trecutul nepedepsit” al inculpaților, de „tinerețea” acestora și „încadrarea lor în muncă”, în raport cu gravitatea infracțiunilor, atingerea adusă relațiilor socio-profesionale pe care le implică atributele conferite de funcția deținută de persoana căreia i-a fost oferită mita. Pe de altă parte, se arată că valoarea țigărilor introduse în țară într-un interval de timp extrem de scurt, cuantumul obligațiilor pecuniare de la care s-au sustras, dar și împrejurarea că activitatea infracțională a fost stopată în mod involuntar reprezintă criterii de raportare la periculozitatea inculpaților și gravitatea faptelor pe care instanța s-ar fi impus a le avea în vedere.

Din oficiu a fost pus în discuție cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în contextul în care instanța de prim control judiciar nu a răspuns criticilor, motivelor de apel formulate.

Examinând hotărârile atacate, legalitatea și temeiurile acestora, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, dar și potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Analizând cu prioritate critica formulată de procuror care privește greșita achitare a inculpaților P.V., T.I. și G.I. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării - art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală - art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, soluția dispusă în condițiile judecării acestora în procedura simplificată reglementată de art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea - Biroul Satu Mare nr. 51/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.V., T.I. și G.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 255 alin. (1) C. pen. - art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 270 alin. (13) din Legea nr. 86/2006 combinat cu art. 274 din aceeași lege, cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și respectiv art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..

În esență, actul de inculpare a reținut că în perioada aprilie 2012-iunie 2012, în temeiul unei rezoluții infracționale unice, în mod repetat, inculpații au promis, remis diferite sume de bani agentului principal de poliție F.C. din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, pentru a le permite, facilita, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, introducerea în țară, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a unor cantități de țigări de contrabandă provenite din Ucraina; de asemenea, acuzațiile aduse celor trei inculpați au vizat și introducerea repetată în baza unei hotărâri infracționale unice a unor cantități de țigări în România, cu nerespectarea dispozițiilor legale.

Până la debutul cercetării judecătorești la instanța de fond, inculpații au declarat că doresc să uzeze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., prin încheierea instanței din 3 septembrie 2012 a Tribunalului Satu Mare, secția penală, luându-se act de poziția procesuală a inculpaților, apreciindu-se totodată că procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. permite disjungerea cauzei pe latura civilă și soluționarea sa separată, sens în care a admis cererea apărătorilor aleși ai inculpaților.

Prin urmare, în contextul procedurii reglementate în art. 3201 C. proc. pen., în considerarea îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru aplicarea acestei proceduri simplificate, instanța fondului a procedat la rezolvarea acțiunii penale exercitate împotriva celor trei inculpați în manierea expusă în precedent, instanța de prim control judiciar însușindu-și argumentele primei instanțe și înlăturând ca nefondate criticile procurorului cu privire la eronata soluție de achitare în condițiile incidenței art. 3201 C. proc. pen..

Efectuând propriul demers analitic asupra legalității procedeului folosit de instanțe, a corectei aplicări a legii, în speță, a procedurii reglementată în art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, introdusă prin Legea nr. 202/2010 (cunoscută ca fiind „legea micii reforme în justiție” - publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010) reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite cerințele statuate în textul de lege. Astfel, instanța trebuie să fie competentă să judece cauza și legal sesizată, inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar în ceea ce privește exigențele de ordin procedural se impune ca inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care și le însușește.

Conținutul, esența instituției reglementată în art. 3201 C. proc. pen. și finalitatea urmărită de către legiuitor prin introducerea acestei noi instituții de drept procesual penal, cu caracter inedit, dar și controversat, exclud pronunțarea unei soluții de achitare față de inculpatul care, până la începerea cercetării judecătorești declară personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de inculpare și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.

O interpretare contrară lipsește de conținut instituția judecății în cazul recunoașterii vinovăției și înfrânge voința legiuitorului.

Contrar celor statuate de instanțe și în acord cu criticile aduse de procuror soluțiilor pronunțate, din perspectiva unei greșite aplicări a legii, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că interpretarea logică a textului art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. permite, fără vreun echivoc, observația că legiuitorul a statuat în mod imperativ că instanța nu poate pronunța, într-un asemenea context procesual, decât soluția condamnării inculpatului, care beneficiază astfel de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu 1/4 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dintr-o astfel de perspectivă, reiese că singurul temei în baza căruia se poate pronunța o soluție de achitare în cadrul acestei proceduri este doar cel reținut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute de art. 10 C. proc. pen., impunând efectuarea cercetării judecătorești în urma căreia să se stabilească existența faptei, dacă aceasta constituie infracțiune și dacă a fost săvârșită de inculpați, toate celelalte temeiuri fiind deci incompatibile cu această procedură.

În cauza de față, în mod greșit instanța fondului, în examinarea probelor administrate în faza de urmărire penală, pe baza cărora inculpații au cerut a se desfășura judecata simplificată, a uzat de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., în împrejurările în care nu a constatat că rezultă că faptele inculpaților sunt stabilite și există suficiente date cu privire la persoana acestora pentru a permite stabilirea unor pedepse.

Legiuitorul a pus la îndemâna judecătorului posibilitatea legală de a respinge solicitarea inculpaților în a aplica procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției și a proceda la continuarea judecării cauzei potrivit normelor de drept comun (art. 3201 alin. (8) C. proc. pen.), știut fiind că în aplicarea unei asemenea proceduri, judecătorul nu are un rol „decorativ”, ci dimpotrivă, o sarcină activă în a constata că, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, faptele există, sunt stabilite, iar elementele cauzei oferă suficiente date pentru stabilirea unei pedepse.

Prin urmare, numai în aceste împrejurări, instanța de judecată va soluționa acțiunea penală în acord cu prevederile art. 3201 C. proc. pen., în caz contrar având obligația de a trece peste solicitarea inculpaților și de purcede la o veritabilă cercetare judecătorească, conform procedurii de drept comun.

În consecință, soluția de achitare a inculpaților P.V., T.I. și G.I., pronunțată de instanța de fond, în procedura reglementată în art. 3201 C. proc. pen. pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv ale infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen., dar și decizia instanței de prim control judiciar de menținere a hotărârii instanței de fond, este nelegală și netemeinică.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 123/A/2012 din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa decizia penală atacată și sentința penală nr. 158 din 10 septembrie 2012 a Tribunalului Satu Mare, secția penală și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați G.I., T.I. și P.V. în sumă de câte 75 RON, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

Cu ocazia judecării cauzei, instanța de fond urmează să analizeze și celelalte critici avansate de procuror.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 123/A/2012 din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 158 din 10 septembrie 2012 a Tribunalului Satu Mare, secția penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați G.I., T.I. și P.V. în sumă de câte 75 RON, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 7 martie 2013.