Inadmissibility of cassation against a final jurisdictional declination in criminal execution matters

Asupra cauzei penale de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 86 din 23 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul 23804/200/2012, Curtea de Apel Ploiești, în conformitate cu dispozițiile art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a recursului declarat de condamnatul D.C. împotriva sentinței penale nr. 1101 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Buzău, în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că sentința penală nr. 1101 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Buzău, este dată în materia executării hotărârilor penale, întrucât prin aceasta sentință, în baza art. 84 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului D.C..

Potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, competența de soluționare a recursurilor, declarate împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale, aparține tribunalului.

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale sus-menționate, Curtea a declinat competența de soluționare a recursului la Tribunalul Buzău.

Împotriva deciziei penale nr. 86 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, a formulat recurs condamnatul D.C..

Recursul nu a fost motivat.

Înalta Curte constată că recursul declarat de condamnatul D.G. este inadmisibil, pentru considerentele care urmează:

În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului, fiind definitivă.

În cauză, condamnatul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunțate în baza art. 42 alin. (4) C. proc. pen..

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia.

În cauză, se constată că cererea de recurs a fost formulată de condamnat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, condamnatul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 86 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2013.