Human trafficking and organized crime conviction challenged on grounds of procedural nullities and fair trial violations

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 200 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 3118/100/2007, au fost condamnați inculpații H.G., L.V., O.S.V. (pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- inițiere, constituire, sprijinire și respectiv aderare și sprijinire pentru inculpatul O.S.V. a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la câte 5 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani,

- trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la câte 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani închisoare, precum și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani pentru fiecare.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă accesorie pentru fiecare inculpat.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive începând cu 29 martie 2007 până la 10 ianuarie 2008 pentru inculpatul O.S.V. și începând cu 29 martie 2007 până la 8 mai 2008 pentru inculpații H.G. și L.V.

S-a menținut, până la rămânerea definitivă a sentințe, măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpații H.G. și L.V. prin Încheierea penală din 26 martie 2008 (definitivă prin decizia penală nr. 293/R/2008 a Curții de Apel Cluj) și față de inculpatul O.S.V. prin încheierea penală din 19 decembrie 2007 (definitivă prin decizia penală nr. 16/R din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj).

- U.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la 1 an închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reținerea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.; trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reținerea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata arestării preventive începând cu 15 aprilie 2007 (data punerii în executare a mandatului de arestare) până la 10 ianuarie 2008.

S-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de acest inculpat prin încheierea penală din 19 decembrie 2007 (definitivă prin decizia penală nr. 16/R din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj), până la rămânerea definitivă a sentinței.

- L.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de: aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reținerea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.; trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reținerea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b C. pen. pe timp de 1 an.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat în folosul statului și au fost obligați inculpații la plata sumelor de bani obținute în urma săvârșirii infracțiunilor, după cum urmează: echivalentul în RON la data plății a sumei de 800 euro pe inculpata L.E.; echivalentul în RON la data plății a sumelor de câte 1.000 euro pe inculpații L.V. și H.G.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998-1003 C. civ. au fost obligați inculpații la plata despăgubirilor civile pentru daune materiale și morale, respectiv echivalentul în lei la data plății al sumelor solicitate de către părțile civile, după cum urmează:

- pe inculpatul L.V. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 200 euro către părțile civile: R.M., S.S.I., V.N., S.R., R.A., A.V., R.P., L.G.A., S.C.L., A.M.R., R.C.G., I.D.S., B.L.I., G.G.L.

- pe inculpatul L.V. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de 300 euro către partea civilă B.O.

Au fost respinse pretențiile având ca obiect despăgubiri civile pentru daune materiale formulate de părțile civile A.V., R.P., L.G.A., S.C.L., A.M.R., R.A., S.R. și A.F., față de acest inculpat.

- pe inculpații L.E. și L.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 100 euro către părțile civile G.V., L.T.O., B.V.A.

Au fost respinse celelalte pretenții formulate de partea vătămată B.V.A. față de acești inculpați.

- pe inculpații L.V. și O.S.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 euro către C.F. și P.D.

- pe inculpații L.V. și O.S.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 200 euro către C.C.A. și L.C.

- pe inculpatul H.G. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 de euro către părțile civile C.C.G. și I.V.

- pe inculpatul O.S.V. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 de euro către părțile civile L.M. și I.M.

- câte 300 euro către părțile civile N.G.A., N.D. și G.S.;

- 200 euro către partea civilă R.V.

Au fost respinse pretențiile având ca obiect obligarea acestui inculpat la despăgubirile civile pentru daune materiale formulate de partea civilă G.S.

- pe inculpații H.G. și O.S.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de 600 euro către partea civilă P.M.D.

- pe inculpații O.S.V. și H.G., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de 400 euro către partea civilă M.D.I.

- pe inculpata L.E. la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- 50 euro reprezentând daune materiale către partea civilă S.S.I.;

- 200 euro reprezentând daune materiale către partea civilă B.W.;

- 150 euro reprezentând daune morale către partea civilă R.C.;

- câte 100 euro reprezentând daune morale către părțile civile B.A.B. și N.G.;

- câte 50 euro reprezentând daune materiale către părțile civile R.C.G. și B.L.I.;

- 50 euro reprezentând daune materiale și 100 euro reprezentând daune morale către partea civilă B.P.;

- 100 euro reprezentând daune materiale către partea civilă P.I.

Au fost respinse pretențiile având ca obiect daune materiale formulate de partea civilă R.C. față de această inculpată.

- pe inculpații L.V. și H.G., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de:

- câte 300 euro către părțile civile P.D., O.V.;

- 500 euro către partea civilă N.L.M.;

- câte 400 euro către părțile civile A.F., L.I. și B.V.

Au fost respinse pretențiile având ca obiect obligarea acestor inculpați în solidar la despăgubiri pentru daune materiale formulate de partea civilă O.V.

- pe inculpații O.S.V., H.G. și L.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 euro către părțile civile B.V.B. și R.I.

Au fost respinse pretențiile având ca obiect obligarea acestor inculpați în solidar la despăgubiri civile pentru daune materiale formulate de partea civilă R.I.

- pe inculpații L.E. și H.G., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de:

- 400 euro către partea civilă T.M.C.;

- 200 euro către partea civilă V.D.D.

- pe inculpații H.G., L.E. și L.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 euro către partea civilă P.I. și B.A.A.

Au fost respinse toate pretențiile formulate de părțile civile: I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., T.V., A.I.C., S.P., B.G., N.V., B.F., H.V., C.L., P.C.L., B.I., P.I.M., B.G.A., S.I. și B.I.

S-a constatat că nu au formulat pretenții civile în cauză următoarele părți civile: P.V., G.A., B.A., H.F., B.S.D., M.A., K.R., T.T., P.G., N.A.I., N.A., T.O., S.M., R.O., C.C., D.G.N., V.G., C.M., D.A.

Conform art. 357 alin. (2) lit. c) și art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 3 aprilie 2007 a D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial Maramureș cu privire la autovehiculul marca F.T., an fabricație 1996, de culoare roșie (valoare între 5.000 euro-7.000 euro) și cu privire la autovehiculului marca F.G., an fabricație 2002, de culoare gri (valoare cuprinsă între 9.000 euro și 13.000 euro), aflate în custodia I.J.F.P. Maramureș potrivit proceselor-verbale de indisponibilizare din 4 aprilie 2007 (dosarul de urmărire penală) și dispune restituirea acestor bunuri către inculpatul H.G.

Au fost menținute celelalte măsuri asiguratorii dispuse prin ordonanța din 3 aprilie 2007 în faza de urmărire penală, mai puțin în ceea ce-l privește pe inculpatul U.V. cu privire la care măsura a fost ridicată prin încheierea penală din 18 iunie 2008.

În temeiul art. 913 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea până la rămânerea definitivă a sentinței și apoi arhivarea la sediul acestei instanțe a 1 CD marca V. conținând înregistrările convorbirilor telefonice și 1 set de copii ale notelor de redare a înregistrărilor telefonice înregistrate la poziția 52/2007 în Registrul mijloace de probă al tribunalului.

În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare ocazionate statului în proces.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în perioada 2003-martie 2007, inculpatul H.G. a inițiat și a constituit o grupare infracțională cu caracter de criminalitate organizată, împreună cu ceilalți inculpați și alte persoane de naționalitate ucraineană, în scopul racolării prin metoda inducerii în eroare, de persoane majore din diferite județe ale țării, traficându-le în Cehia în beneficiul membrilor ucrainieni ai grupării, care i-au exploatat prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizarea, sănătatea și securitatea.

În baza aceleiași rezoluții infracționale și în aceiași perioadă, inculpatul a recrutat prin înșelăciune zeci de persoane majore din diverse județe ale țării, folosind diferite metode ingenioase de racolare (cu concursul celorlalți inculpați), le-a transportat în Cehia, le-a reținut ilegal pașapoartele și documentele de identitate, le-a transferat prin vânzare traficanților ucrainieni din această țară, în scopul exploatării victimelor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, contribuind la sechestrarea lor de către exploatatori, obținând foloase bănești importante din aceste activități.

În perioada 2004-martie 2007, inculpatul L.V. a inițiat, a constituit și a sprijinit constant gruparea infracțională a cărei activitate a fost descrisă mai sus.

În luna februarie 2007, inculpatul U.V., a aderat la gruparea infracțională cu caracter de criminalitate organizată și a sprijinit-o constant în activitate, împreună cu ceilalți inculpați, în scopul racolării prin metoda inducerii în eroare, de persoane majore din județul Maramureș, respectiv părțile vătămate L.M., P.M.D. și I.M. din Sighetu Marmației, traficându-le în Cehia în beneficiul membrilor ucrainieni ai grupării, care i-au exploatat prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizarea, sănătatea și securitatea.

În perioada ianuarie-martie 2007, inculpatul O.S.V. și inculpata L.E. au aderat la gruparea infracțională a cărei activitate a fost descrisă mai sus pe care au sprijinit-o constant în activitate, împreună cu ceilalți inculpați, în scopul racolării prin metoda inducerii în eroare, de persoane majore din diferite județe ale țării, traficându-le în Cehia în beneficiul membrilor ucrainieni ai grupării, care i-au exploatat prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizarea, sănătatea și securitatea.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, cu excepția inculpatei L.E., care a precizat că îi cunoaște pe inculpații L.V. și O.S.V. și a oferit date cu privire la activitatea infracțională desfășurată de aceștia.

Procedând la judecarea cauzei, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală precum și a cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

În cursul lunii ianuarie 2007, Ambasada României la Praga a transmis în mod repetat autorităților române mai multe sesizări cu privire la situația unui număr tot mai mare de cetățeni români care solicitau sprijinul Oficiului diplomatic de la Praga în vederea revenirii în România. Funcționarii Ambasadei au comunicat faptul că un număr ridicat de români se prezintă aproape zilnic la ambasada țării noastre în Cehia, reclamând că sunt victime ale traficului de persoane în scopul ocupării necesarului de forță de muncă la negru, majoritatea dintre ei fiind oameni simpli, ușor de indus în eroare în România de către traficanți, prin promisiunea obținerii de venituri salariale cu mult superioare celor din România. Activitățile care li s-au oferit au fost în domeniul construcțiilor și în domeniul forestier în Cehia, preponderent. Din materialele transmise de Ambasada României la Praga autorităților române, a rezultat că victimele traficului de persoane au realizat la destinație că în realitate au fost vândute efectiv unor indivizi cu legături în rândul grupurilor de crimă organizată, aceștia înlesnindu-le deplasarea din țara noastră până în Cehia.

Aceste sesizări primite din partea Reprezentanței Diplomatice a României la Praga s-au adăugat de fapt unor sesizări mai vechi ale organelor de poliție din România, care încă din cursul anului 2006 au avut în vedere acest tip de activități.

Concret, în cursul anului 2006 s-au înregistrat mai multe sesizări, fie din oficiu, fie la plângerea unor persoane traficate, care i-au vizat pe inculpații H.G., L.V., pe învinuiții S.T. și H.T., ca desfășurând activități de trafic de persoane pe relația Cehia, scopul final fiind acela al exploatării prin muncă a victimelor traficate. În acest sens, s-au sesizat organele de cercetare penală ale Poliției municipiului Sighetu Marmației, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Mureș, Poliția municipiului Sighișoara, însă cele mai multe sesizări au fost înregistrate (inclusiv ulterior) la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maramureș care a și efectuat acte premergătoare și cercetări ample.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul H.G. împreună cu ceilalți inculpați, unii implicându-se ulterior, au inițiat și au constituit încă din anul 2004 o grupare infracțională organizată, funcționând după o strategie bine determinată și elaborată, în strânsă legătură și interdependență cu grupurile de crimă organizată ce acționează pe teritoriul Cehiei, acestea fiind formate sau coordonate în majoritate covârșitoare de cetățeni ucrainieni.

Metoda folosită de inculpați presupunea publicarea unor anunțuri la rubrica de mică publicitate din diverse ziare locale, prin care se lansau oferte de muncă în Cehia incluzând locuri de muncă bine plătite, de regulă salariile fiind indicate între 700-1.000 euro sau dolari, pe bază de contracte de muncă, doritorii urmând să beneficieze de masă și cazare asigurată. Potrivit propunerilor lansate de inculpați, victimele erau convinse foarte ușor de oportunitatea locului respectiv de muncă, mai cu seamă că proveneau din categorii sociale dezavantajate. Odată recrutate, victimele erau aduse fie la Sighetu Marmației, fie la Baia Mare sau la Satu Mare ori la Oradea, iar în unele situații inculpații s-au deplasat personal cu mijloace de transport în localitățile de domiciliu ale victimelor, preluându-le de acolo.

Traficanții din județele în care inculpații aveau legături și care realizau intermedierea, percepeau persoanelor traficate un comision pentru că le rezolvaseră intrarea în contact cu inculpații care le asigurau locuri de muncă în Cehia, iar inculpații, la rândul lor, le pretindeau și ei un tarif pentru faptul că îi duceau în Cehia la patronii unde urmau să lucreze. Adesea, înțelegerea inițială se referea la suma de 100-150 euro, însă la destinație, victimelor li se pretindeau sume mai mari, 200-250 euro, pe care se vedeau nevoite să le achite inculpaților.

Părțile vătămate erau transportate de autovehiculele conduse de inculpați sau, în unele situații chiar proprietatea acestora, iar pe traseu, pentru a nu atrage atenția asupra lor, părțile vătămate erau mutate dintr-un autovehicul în altul.

Odată ajunși în Cehia, inculpații luau legătura cu traficanții ucrainieni care îi așteptau în locații prestabilite și victimele erau predate acestora odată cu actele de identitate, care li se rețineau încă de la ieșirea din România de către inculpați.

Inculpaților li se achitau sume de bani de către traficanții ucrainieni fie la momentul predării victimelor, fie ulterior prin alte mijloace.

În Cehia părțile vătămate nu își primeau salariul promis deși erau obligate să lucreze în condiții grele primind drept plată sume derizorii care de cele mai multe ori nu le ajungeau nici pentru mâncare.

În cele mai multe situații părțile vătămate erau obligate să lucreze în construcții sau în serviciile de salubritate, iar condițiile de cazare erau inumane, fiind determinați să doarmă pe jos chiar și pe timp de iarnă.

Această stare de fapt a rezultat din probațiunea administrată respectiv: procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de constatare, procesele-verbale de recunoaștere a inculpaților făcute de către părțile vătămate, procesele-verbale de sesizare din oficiu ca urmare a adreselor primite de la Ambasada României din Praga cu privire la plângerile formulate de victimele traficului de persoane, procesele-verbale de constatare întocmite de organele de poliție și punctele de trecere a frontierei cu privire la intrarea în țară a victimelor ajutate de Ambasada României la Praga pentru a se întoarce în România, declarații, precum și titlurile de călătorie și documente ale părților vătămate: P.V., G.A., I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., A.F., N.L.M., L.I., B.V., B.A., B.G.A., H.F., B.S.D., T.M.C., T.V., T.T., L.T., B.V.A., B.A.B., B.O., R.C.G., B.A.A., V.D.D., S.I., I.D.S., B.L.I., R.M., K.R., A.I.C., C.C.G., S.P., P.G., L.M., P.M.D., I.M., N.G.A., N.A.I., B.G., N.D., G.S., M.D.I., N.A., P.D., T.O., B.F., B.V.B., V.N., S.R., R.I., R.A., S.M., A.V., R.P., C.F., L.G.A., R.O., O.V., A.M.R., S.C.L., R.V., C.L., C.C., L.C., C.C.A., procesele-verbale prin care s-a procedat la identificarea unor părți vătămate, a unor inculpați și a mijloacelor de transport folosite, situația intrărilor/ieșirilor în/din România a autovehiculelor folosite de inculpați pentru transportarea victimelor în Cehia, notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate, corespondența primită din partea atașatului de afaceri interne al M.I.R.A. în Cehia referitoare la problematica cetăților români victime ale traficului de persoane în această țară.

În cursul cercetării judecătorești, prin declarațiile date, inculpatul H.G. nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată precizând că nu o cunoaște pe inculpata L.E., a arătat însă că îi cunoaște și că a transportat pe părțile vătămate P.V. și G.A., dar nu în scopul exploatării acestora.

Prin declarația dată, inculpatul L.V. menționează că nu recunoaște faptele invocând că a acționat la rugămintea inculpatei L.E. care i-a solicitat să-i transporte niște băieți în Cehia. În schimb, prin declarația dată a recunoscut că a cerut diverse sume de bani în euro persoanelor pe care le transporta în Cehia fără să le dea chitanță.

Aceste împrejurări sunt confirmate în parte și prin declarația inculpatei L.E. care a menționat că îi cunoaște pe L.V. și O.S.V. și a oferit date cu privire la activitatea infracțională desfășurată de aceștia. Prin declarația dată de această inculpată, s-a susținut că prin intermediul ei au ajuns în Cehia un număr de până la 30 de părți vătămate și că în câteva cazuri a perceput și încasat de la aceștia diverse sume de bani în euro cu titlu de comision.

Activitatea desfășurată de inculpați a fost descrisă, în cursul cercetării judecătorești de părțile vătămate (victime ale infracțiunilor de trafic de persoane) care au fost audiate în instanță și care i-au indicat nominal pe inculpații care i-au racolat, care le-au cerut o sumă de bani cu titlu de comision, și care le-au oferit relații cu privire la munca pe care o vor desfășura în Cehia și cu privire la salariul pe care îl vor primi. Aceste părți vătămate au indicat și sumele remise în mod efectiv inculpaților și au precizat și pretențiile civile reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale și morale pe care le solicită de la aceștia.

Aceste părți vătămate au descris și condițiile de muncă și de trai inumane pe care au trebuit să le suporte în Cehia, unele dintre ele invocând că în momentul în care au dorit să plece au fost împiedicate și ținute în mod forțat la locul de muncă prin amenințări sau prin violențe exercitate asupra lor.

Instanța de fond a reținut ca fiind relevante în sensul celor mai sus arătate depozițiile date de următoarele părți vătămate:

- T.M.C. a precizat că a fost racolat de inculpata L.E., că împreună cu el au plecat în Cehia T.V. și G.V.A. menționând că pe traseu au fost schimbați dintr-un microbuz în altul, cele două mijloace de transport fiind conduse de inculpații H.G. și respectiv L.V.

- V.D.D., precizează că a fost racolat de inculpata L.E. și descrie regimul inuman de muncă și de viață pe care l-a îndurat în Cehia

- I.D.S., menționează că a fost racolat de inculpata L.E. și oferă date referitoare la activitatea infracțională desfășurată de aceasta și de inculpatul L.V.

- R.M. și S.S.I., de asemenea oferă date cu privire la activitatea desfășurată de inculpații L.E. și L.V., primul precizând că a fost racolat de inculpata L.E.

- B.O., precizează că a fost racolat de inculpata L.E. și că a ajuns în Cehia, i s-a spus că a fost vândut contra unei sume de bani de către inculpatul L.V.

- R.C.G. și S.I., descriu activitatea infracțională desfășurată de inculpații L.V. și L.E.

- C.C.G. și P.M.D., descriu activitatea de racolare și transport desfășurată de inculpatul H.G. precum și de către acesta împreună cu inculpatul O.S.V.

- P.V. și G.A., precizează că au fost racolați de către inculpatul H.G.

- N.L.M. și L.I., precizează că în activitatea de racolare și de transport în ceea ce îi privește au fost implicați inculpații H.G. și L.V., partea vătămată L.I. precizând că a remis lui Lemac suma de 150 euro cu titlu de comision

- B.A., precizează că a fost racolat de inculpatul L.V. căruia i-a dat suma de 150 euro cu titlu de comision

- B.S.D., T.T., B.A.A. și K.T., menționează că au fost racolați de inculpata L.E., ultimii trei precizând și faptul că au remis acesteia suma de câte 150 euro cu titlu de comision

- L.M., N.G.A., N.D., G.S., indică în declarațiile lor persoana inculpatului O.S.V. ca fiind acela care i-a racolat și transportat,

- M.D.I. și N.A., descriu activitatea desfășurată de inculpatul O.S.V. împreună cu inculpatul H.T.

- P.D., descrie activitatea desfășurată de inculpatul O.S.V. și inculpatul L.V.

- T.O., precizează că a fost dus în Cehia cu mașina după de a fost racolat, de către H.G. și L.V.

- B.F., a fost racolat și transportat în Cehia de către inculpatul O.S.V.

- R.V., precizează că a fost racolat de O.S.V. dar a fost transportat în Cehia de inculpatul L.V.

- C.C. și C.C.A., precizează că au fost racolați de O.S.V. și L.V. dar acesta din urmă i-a transportat în Cehia

- R.C., precizează că a fost racolat de inculpata L.E.

- B.A.B., V.G., N.G., B.P., C.M. și D.A., toți precizează că au fost racolați de către inculpata L.E., B.P., C.M., D.A. și V.G. arătând că i-au remis acesteia câte 50 euro cu titlu de comision. B.P. arătând și faptul că buletinul i l-a dat lui L.V.

- B.V.A. și G.V., oferă date cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpații L.E. și L.V.

- B.W. și P.I., au susținut că au fost racolați de inculpata L.E. și că i-au remis acesteia câte 50 euro cu titlu de comision

- G.G.L., susține că a fost racolat de inculpatul Lemac și că i-a remis acestuia suma de 100 euro cu titlu de comision

- R.I. și B.V.B., descriu activitatea desfășurată de inculpații L.V., O.S.V. și H.G.

- V.N., R.A., S.M. și A.V., descriu activitatea desfășurată de inculpatul L.V.

- R.P., C.F., R.O., indică activitatea desfășurată de inculpații O.S.V. și L.V.

- L.G.A., descrie activitatea desfășurată de L.V. precizând că a fost transportat de acesta în Cehia

- O.V., descrie activitatea desfășurată de inculpații L.V. și H.G.

- S.C.L. și A.M.R., care descriu activitatea desfășurată de inculpatul L.V.

- P.G.,

- I.M., descrie activitatea desfășurată de inculpații U.V. și O.S.V.

- D.G.N., care a susținut că a fost racolat de inculpata L.E. căreia i-a remis suma de 50 euro cu titlu de comision

- H.F., susține că a fost racolat de inculpatul L.V. căruia i-a remis, cu titlu de comision, suma de 150 euro

- I.V., susține că a fost racolat de inculpatul H.G. căruia i-a remis, cu titlu de comision, suma de 300 euro

- S.P., care a precizat că prin intermediul unui prieten l-a cunoscut pe inculpatul O.S.V. care i-a promis găsirea unui loc de muncă în Cehia (firmă fabricare paleți). A precizat că a ajuns în Cehia, a constatat că nu lucrează unde i s-a promis, a fost amenințat cu pistolul când a refuzat să mai lucreze spunându-i-se că a fost vândut de O.S.V. A mai arătat că a fost transport în Cehia de către inculpatul O.S.V. iar în Cehia condițiile de muncă și de trai au fost dure și mâncarea nu le era asigurată.

Instanța de fond nu a luat în considerare declarația dată în faza cercetării judecătorești de partea vătămată H.V., ci pe aceea dată de acesta în faza de urmărire penală întrucât în instanță a revenit asupra celor declarate anterior menționând că nu știe cine l-a dus în Cehia, susținând că nu este sigur că inculpatul H.G. este unul și același cu persoana care l-a racolat.

Deși prin actul de trimitere în judecată s-a reținut că activitatea infracțională desfășurată de inculpați a vizat și părțile vătămate B.I., P.I.M., P.C.L. și N.V., în raport de declarațiile date de aceștia, instanța de fond nu a reținut în sarcina inculpaților actele materiale în raport de aceste părți vătămate pentru că nu au fost confirmate de probele administrate în cauză.

De asemenea, instanța de fond a reținut ca fiind relevante în dovedirea stării de fapt descrise și reținute ca și context în care s-ar fi comis faptele de către inculpați, și următoarele depoziții de martori: U.A., O.N., T.I.M. aceasta oferind relații privind activitatea desfășurată de inculpatul O.S.V., respectiv racolarea și transportul părților vătămate, K.Ș. și L.P. aceștia din urmă confirmând transporturile făcute de inculpatul H.G. în Cehia pentru unele dintre părțile vătămate, C.M.V., P.I. acesta oferind date despre activitatea desfășurată de inculpatul O.S.V. care s-a prezentat ca fiind delegatul român al firmei din Cehia și care oferă date și cu privire la împrejurările în care inculpatul U.V. s-a implicat în activitatea infracțională desfășurată de ceilalți inculpați.

Toate probele la care s-a făcut referire mai sus conduc, fără nici un dubiu, la concluzia că toți inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, și care în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (față de fiecare inculpat).

În consecință, susținerile inculpaților potrivit cărora faptele reținute în sarcina lor nu există și că pe acest considerent s-ar impune achitarea acestora, se apreciază ca fiind nefondate.

Sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Toate părțile vătămate audiate au relatat că a existat o discrepanță evidentă între condițiile privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării și a mesei descrise de inculpați părților vătămate în racolarea cărora au fost implicați, și cele efectiv oferite în momentul în care ajungeau în Cehia.

Activitatea desfășurată de fiecare inculpat în parte, constând în recrutarea părților vătămate, transportul acestora și plasarea la diferiți angajatori în Cehia, în schimbul achitării unui comision în majoritatea situațiilor, conturează o acțiune organizată, fie inițiată și constituită de către unii dintre inculpați (H.G., L.V.) sau sprijinită de către alții (O.S.V., U.V. și L.E.). Astfel, în perioada 2003- martie 2007 au fost trimise în Cehia, la muncă, fără contracte de muncă un număr de aproximativ 90 de părți vătămate unde au fost obligate să lucreze „la negru” în condiții inferioare celor promise în România în scopul exploatării lor.

Din verificările efectuate în faza de urmărire penală a rezultat că nici unul dintre inculpați nu erau autorizați, potrivit legii, să îndeplinească atribuții de agenți de ocupare a forței de muncă pentru a desfășura activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate și nici nu figurau în evidențele pentru evidențele Registrului Comerțului ca având societăți comerciale cu obiectul de activitate ca fiind transportul de persoane.

Din modul în care au acționat inculpații, instanța de fond a reținut că infracțiunea de trafic de persoane s-a realizat în modalitățile normative indicate în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 constând în recrutarea și transportul părților vătămate în Cehia toate aceste activități fiind executate în scopul exploatării acestor persoane.

Instanța de fond a mai reținut că termenul de exploatare al unei persoane, astfel cum este definit în art. 2 din Legea nr. 678/2001 caracterizează activitatea desfășurată de către inculpați și a fost realizată prin acte de inducere în eroare a acestora deoarece în Cehia exploatarea părților vătămate s-a realizat în modalitățile descrise în textul de lege menționat anterior. Aportul inculpaților a fost substanțial în condițiile în care aceștia au vândut efectiv victimele către membrii de origine ucraineană ai grupării, acestea luând la cunoștință despre acest lucru din relatările persoanelor care îi exploatau efectiv în Cehia.

Sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 instanța de fond a considerat că și această infracțiune trebuie reținută în sarcina inculpaților, deoarece inculpații H.G. și L.V. în colaborare cu cetățeni ucraineni membrii ai grupării, au constituit pe teritoriul României grupul infracțional organizat având ca scop racolarea prin inducere în eroare a unor persoane de pe întreg teritoriul țării, traficându-le în Cehia în scopul exploatării lor prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condiții de muncă, salarizare, sănătate și securitate.

A mai rezultat din probe că la această grupare infracțională au aderat și au sprijinit-o constant ceilalți trei inculpați, rolul acestora fiind de a recruta în mod efectiv victimele (inculpații O.S.V., U.V. și L.E.) dar și de transportare a acestora, respectiv de către inculpatul O.S.V.

Procedând la individualizarea răspunderii penale a inculpaților, instanța de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, la stabilirea cuantumului acestora reținându-se pericolul social concret al faptelor săvârșite de către fiecare inculpat raportat la numărul de acte materiale efective la care a participat fiecare (cu referire la infracțiunea de trafic de persoane), la intervalul de timp îndelungat în care s-a desfășurat activitatea acestora, urmarea produsă, numărul mare de părți vătămate prin infracțiune și nu în ultimul rând persoana inculpaților, conduita post infracțională a acestora cu referire la poziția inculpatei L.E. care încă din faza de urmărire penală a recunoscut că a recrutat prin înșelăciune un număr de aproximativ 30 de părți vătămate, valoarea beneficiilor realizate din activitatea infracțională de către fiecare inculpat în parte, împrejurarea că doar inculpatul O.S.V. a mai intrat sub incidența legii penale raportat la condamnările suferite de acesta în perioada 1994-2004, aspect care rezultă din fișa de cazier, împrejurarea că ceilalți inculpați nu posedă antecedente penale.

Astfel, dând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților H.G., L.V. și O.S.V. la pedepsele de câte 5 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani, precum și la câte 7 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani pentru fiecare.

Faptele fiind comise în condițiile concursului real de infracțiuni, în baza art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-a aplicat acestor inculpați pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani închisoare, precum și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani pentru fiecare.

S-a dispus ca pedepsele să fie executate în regim privativ de libertate apreciindu-se de către instanța de fond că scopul educativ al pedepsei nu se poate realiza decât în modalitatea prev. de art. 71 C. pen., iar aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. este proporțională și legitimă în raport de natura infracțiunilor pentru care au fost judecați inculpații.

Procedând la individualizarea răspunderii penale a inculpatului U.V., instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea celor două infracțiuni menționate în dispozitiv la pedepsele de 1 an închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an și la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 1 an, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

Instanța de fond a apreciat că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante față de acest inculpat raportat la faptul că nu posedă antecedente penale și la numărul foarte mic de acte materiale (3 părți vătămate recrutate) la care a participat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an.

S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate apreciindu-se de către instanța de fond că scopul educativ al pedepsei nu se poate realiza decât în modalitatea prevăzută de art. 71 C. pen., iar aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. este proporțională și legitimă în raport de natura infracțiunilor pentru care a fost judecat inculpatul.

Individualizând răspunderea penală a inculpatei L.E., instanța de fond a dispus condamnarea acesteia pentru ambele infracțiuni reținute în sarcină la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an și respectiv la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

Instanța de fond a reținut în favoarea acestei inculpate circumstanțe atenuante justificate de lipsa antecedentelor penale și de conduita deosebit de sinceră pe care a adoptat-o aceasta pe tot parcursul procesului, întrucât a recunoscut atât propria sa activitate infracțională desfășurată și a oferit date concrete cu privire la activitatea infracțională desfășurată de ceilalți inculpați.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an.

S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei nu se poate realiza decât în modalitatea prevăzută de art. 71 C. pen., iar aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. este proporțională și legitimă în raport de natura infracțiunilor pentru care a fost judecată inculpata.

S-a constatat că inculpații O.S.V., H.G., L.V. și U.V. au fost cercetați o perioadă în stare de arest preventiv, situație în care instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 88 C. pen. în ceea ce-i privește pe aceștia și s-a dedus din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu 29 martie 2007-10 ianuarie 2008 pentru inculpatul O.S.V. și începând cu 29 martie 2007-8 mai 2008 pentru inculpații H.G. și L.V. și perioada începând cu data de 15 aprilie 2007 (data punerii în executare a mandatului de arestare) până la 10 ianuarie 2008 pentru inculpatul U.V.

De asemenea, instanța de fond a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de cei patru inculpați, după punerea în libertate a acestora de către Curtea de Apel Cluj, apreciind că această măsură restrictivă de libertate se justifică a fi menținută în continuare până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Instanța de fond a apreciat că menținerea acestei măsuri se impune pentru a asigura în continuare buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea inculpaților de la executarea pedepsei, această măsură este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu scopul urmărit, și satisface astfel cerințele art. 2 al Protocolului nr. 4 la Convenția europeană.

Instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 și a confiscat de la inculpați în favoarea statului, sumele de care aceștia au beneficiat în mod efectiv ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, după cum urmează:

- echivalentul în RON la data plății a sumei de 800 euro pe inculpata L.E.;

- echivalentul în RON la data plății a sumelor de câte 1.000 euro pe inculpații L.V. și H.G.

La calcularea acestor sume la plata cărora au fost obligați inculpații, instanța a avut în vedere precizările făcute de către:

- părțile vătămate D.A., C.M., P.I., T.V., M.A., T.T., L.T., B.A.A., I.D.S., R.M., K.R., B.I., B.W., D.G.N., G.V. și V.G., care prin declarațiile date au confirmat că au remis efectiv câte 50 euro către inculpata L.E.

- părțile vătămate I.P.D. și I.V. (câte 75 euro), C.C.C., L.I., B.A., H.F., L.C. (câte 150 euro), și G.G.L. (100 euro), care prin declarațiile date au confirmat că au remis efectiv aceste sume inculpatului L.V.

- părțile vătămate I.P.D. și I.V. (câte 75 euro), I.V. și G.A. (câte 300 euro) și A.D. (250 euro) care prin declarațiile date au confirmat că au remis efectiv aceste sume inculpatului H.G.

Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că majoritatea părților vătămate au solicitat obligarea inculpaților care i-au racolat sau care i-au racolat și transportat în Cehia la plata unor despăgubiri civile cu titlu de daune materiale și morale, reprezentând contravaloarea transportului și a cheltuielilor ocazionate cu plecarea în Cehia, precum și suferința îndurată în străinătate ca urmare a regimului de muncă impus.

Din analiza declarațiilor date de părțile vătămate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a constatat că au fost solicitate sume cuprinse între 1.000 de euro și respectiv 5.000 de euro, dar nu în toate cazurile aceste sume au fost justificate la nivelul acestui cuantum sau au fost formulate în mod evaziv fără să se precizeze în concret care dintre inculpați să fie obligați la plata acestor sume.

Acordându-se eficiență dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. și ca urmare a soluției de condamnare pronunțată de instanță de fond pentru infracțiunea prevăzută de Legea nr. 678/2001, instanța de fond a admis în parte constituirile de parte civilă formulate doar de către unele dintre părțile vătămate și a dispus obligarea inculpaților, fie singuri fie în solidar, la plata despăgubirilor civile (echivalentul în RON la data plății) în cuantumul menționat în dispozitiv, apreciindu-se că sumele stabilite acoperă într-o anumită măsură prejudiciul material și moral suferit de victimele acestei infracțiuni.

La calcularea sumelor precizate în dispozitiv, instanța de fond a ținut cont de specificul activității desfășurate de fiecare parte vătămată căreia i s-au acordat despăgubiri civile pentru daune morale și materiale și de durata de timp în care s-a desfășurat aceasta, luându-se în considerare că unele dintre părțile vătămate au fost exploatate efectiv în Cehia doar o perioadă de 2-3 zile situație în care nu s-a justificat acordarea unor despăgubiri la nivelul unui cuantum foarte ridicat. De asemenea, s-a avut în vedere precizările făcute de părțile vătămate în faza de urmărire penale sau în faza cercetării judecătorești cu privire la inculpații de la care solicită sumele respective.

Instanța de fond a respins toate pretențiile civile formulate de părțile civile I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., T.V., A.I.C., S.P., B.G., N.V., B.F., H.V., C.L., P.C.L., B.I., P.I.M., B.G.A., S.I. și B.I., deoarece s-a constatat că sumele solicitate de aceste părți civile sunt nejustificate și că nu au fost confirmate nici măcar parțial de probele administrată în cauză.

De asemenea, instanța de fond a respins pretențiile având ca obiect despăgubiri civile pentru daune materiale formulate de părțile civile R.C. față de inculpata L.E., de partea civilă G.S. față de inculpatul O.S.V., de partea civilă O.V. față de inculpații L.V. și H.G., de partea civilă R.I. față de inculpații O.S.V., H.G. și L.V., de părțile civile A.V., R.P., L.G.A., S.C.L., A.M.R., R.A., S.R. și A.F. față de inculpatul L.V. și de partea vătămată B.V.A. față de inculpații L.E. și L.V.

Instanța de fond a constatat că sumele solicitate de aceste părți civile cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale și menționate de altfel în declarațiile date de aceștia nu au fost dovedite de probele administrate.

Din declarațiile date în fața instanței de fond de părțile civile P.V., G.A., B.A., H.F., B.S.D., M.A., K.R., T.T., P.G., N.A.I., N.A., T.O., S.M., R.O., C.C., D.G.N., V.G., C.M. și D.A., a rezultat că aceștia nu au mai formulat pretenții civile în cauză și instanța de fond a constata acest aspect.

S-a constatat că în cursul urmăririi penale au fost instituite măsuri asiguratorii prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor inculpaților (ordonanța din 3 aprilie 2007 a D.I.I.C.O.T., Biroul teritorial Maramureș) în raport de sumele relativ ridicate solicitate de părțile vătămate și constituite părți civile.

Având în vedere soluția dată de instanța de fond sub aspectul laturii civile a cauzei, cuantumul sumelor stabilite în sarcina inculpaților de către instanță (cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale și morale precum și cele confiscate), s-a constatat că există o disproporție între valoarea bunurilor cu privire la care s-a instituit sechestrul asigurător (autovehicule, terenuri și apartamente), și valoarea efectivă a prejudiciului stabilit.

În consecință, s-a apreciat că nu se mai justifică menținerea în totalitate a măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanța dată în faza de urmărire penală, astfel că s-a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra celor două autovehicule menționate în dispozitiv și s-a dispus restituirea acestora către inculpatul H.G., apreciind că celelalte măsuri asiguratorii dispuse prin ordonanța din 3 aprilie 2007 în faza de urmărire penală sunt suficiente pentru a se asigura repararea pagubei cauzate prin infracțiune.

S-a constatat că în ce îl privește pe inculpatul U.V. măsura asiguratorie dispusă față de acesta în faza de urmărire penală a fost ridicată în cursul judecății prin încheierea din 18 iunie 2008.

În temeiul art. 913 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea până la rămânerea definitivă a sentinței și apoi arhivarea la sediul acestei instanțe a 1 CD marca V. conținând înregistrările convorbirilor telefonice și 1 set de copii ale notelor de redare a înregistrărilor telefonice înregistrate în Registrul mijloace de probă al acestui tribunal.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal inculpații H.G., L.V., O.S.V., U.V. și L.E.

I. În motivarea apelului inculpatului O.S.V. se arată că, se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât atât urmărirea penală cât și rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureș sunt lovite de nulitate absolută deoarece:

- activitățile desfășurare în etapa actelor premergătoare nu pot constitui mijloace de probă în lipsa unui proces-verbal întocmit în conformitate cu prevederile art. 224 C. proc. pen.

Faptul că actele premergătoare nu constituie probe în sensul art 63 C. proc. pen. a fost în mod expres stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție odată cu soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 48 din 4 iunie 2007. În motivarea acestei decizii, instanța supremă a stabilit în mod clar și univoc că „Fără îndoială, în lipsa garanțiilor specifice fazei de urmărire penală, actele premergătoare își păstrează caracterul de investigații prealabile, neputând constitui probe în sensul art. 63 C. proc. pen.”.

Prin urmare, procesul-verbal întocmit în temeiul art. 224 alin. (3) C. proc. pen. este singurul act efectuat în cursul actelor premergătoare ce poate constitui mijloc de probă. În lipsa acestuia, întreaga activitate desfășurată în etapa actelor premergătoare este golită de orice posibilitate de valorificare atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor de judecată.

- actele de cercetare penală întocmite de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție de Frontieră Maramureș sunt lovite de sancțiunea nulității absolute în condițiile art 197 alin. (2) C. proc. pen. întrucât au fost întocmite de către un organ de cercetare penală necompetent.

- nulitatea actului de sesizare a instanței raportat la faptul că urmărirea penală este incompletă, procurorul care a efectuat urmărirea penală nu a identificat cetățenii ucrainieni care au exploatat părțile vătămate în Cehia și începerea procesului penal împotriva acestora, precum și trimiterea în judecată .

În subsidiar, s-a considerat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este vădit nelegală fiind lovită de nulitate absolută deoarece:

- au fost încălcate dispozițiilor legale imperative care vizează legala compunere a completului de judecată, principiul continuității și unicității completului de judecată a fost nesocotit în mod flagrant cu ocazia judecării în fond a cauzei în contextul în care până la soluționarea dosarului, în cauză au intrat nu mai puțin de cinci judecători ai Tribunalului Maramureș, iar nerespectarea principiului continuității se răsfrânge în mod negativ asupra legalei compuneri a completului de judecată.

- instanța nu a verificat regularitatea actului de sesizare, respectiv dacă a fost legal învestită cu judecarea cauzei așa cum prevăd dispozițiile art. 300 C. proc. pen., astfel după înregistrarea cauzei au fost acordate mai multe termene de judecată, iar la data de 20 noiembrie 2007 instanța a trecut la audierea inculpatului O.S.V. fără a proceda inițial și la citirea actului de sesizare sau la explicarea acuzațiilor ce i se aduc, încălcându-se principiile legalității, oficialității, publicității, oralității și a garantării dreptului la apărare.

- judecarea fondului cauzei s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea părților astfel:

- pe numele părților vătămate, respectiv P.I.M. și P.C.L. nu au fost emise citații scrise și nu există vreo dovadă ca aceste părți vătămate să fie citate în vreo altă modalitate prevăzută de lege, adică nota telefonică sau telegrafică

- judecarea cauzei în lipsa unei părți nelegal citate, adică citația emisă pe numele părții civile L.T.O. pentru termenul din data de 23 martie 2010 s-a întors cu mențiunea adresă inexactă nu se poate face distribuirea, iar procesul-verbal al executării mandatului de aducere cu privire la L.T.O. care domiciliază în municipiul S., jud. Mureș și nu în comuna D., sat S. cum era menționat în cuprinsul citației.

Din procesul-verbal pentru executarea mandatului de aducere rezultă că partea civilă L.C. era încarcerat la Penitenciarul Botoșani din data de 16 septembrie 2009, locație de unde acesta nu a fost citat

- sentința atacată nu este motivată, astfel că instanța de fond a preluat starea de fapt expusă în rechizitoriu și nu a examinat apărările formulate de către inculpatul O.S.V. și chiar dacă din dezbateri a necesitat audierea martorilor audiați de către procuror, respectiv I.I., T.I., S.P.V., B.F.A., P.M., L.S., și P.P., instanța de fond nu i-a ascultat în mod nemijlocit pentru dovedirea modalităților concrete de comitere a faptelor.

Toate încălcările flagrante ale dispozițiilor procedurale în materia dreptului la apărare atrag nulitatea absolută a sentinței pronunțată în fond, impunându-se și din această perspectivă casarea în întregime a hotărârii instanței de fond și trimiterea spre rejudecare acesteia.

Ca atare s-a solicitat, admiterea apelului și în principal:

- 1.desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art 332 alin. (2) C. proc. pen.,

- 2. iar în subsidiar admiterea apelului și în consecință desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Maramureș.

II. În motivarea apelului inculpatului H.G. se reiterează aceleași motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului și în principal:

1. desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

2. iar în subsidiar admiterea apelului și în consecință desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Maramureș

III. În motivarea apelului inculpatului U.V. se reiterează aceleași motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului și în principal:

1. desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

2. iar în subsidiar admiterea apelului și în consecință desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Maramureș

IV. În motivarea apelului inculpatei L.E. se reiterează aceleași motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului și în principal:

1. desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art 332 alin. (2) C. proc. pen.,

2. iar în subsidiar admiterea apelului și în consecință desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Maramureș

V. În motivarea apelului inculpatului L.V. se reiterează aceleași motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului și în principal:

1. desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

2. iar în subsidiar admiterea apelului și în consecință desființarea sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Maramureș.

Prin decizia penală nr. 11/A din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au admis apelurile declarate de inculpații H.G., L.V., O.S.V., U.V. și L.E., împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 23 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureș, s-a desființat în întregime sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Maramureș.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen. instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, între altele, în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței, iar în cazul în care rechizitoriul ca act de sesizare la instanței cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen. și nu prezintă nici o neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanța nu poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăriri penale în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

În atare condiții, nu se poate extinde obiectul verificării de către instanță de la actul de sesizare la materialul probator, în speță invocându-se că actele premergătoare nu pot constitui probe în sensul art. 63 C. proc. pen. Aprecierea caracterul legal sau ilegal al unei probe sau dacă acele acte premergătoare constituie sau nu probe, (toate acestea constituind fundamentul trimiterii în judecată de către procuror), este atributul instanței de judecată care se pronunță prin hotărâre după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri.

Pentru aceleași considerente s-a apreciat superfluă și susținerea că actele de cercetare penală întocmite de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție de Frontieră Maramureș, sunt lovite de sancțiunea nulității absolute în condițiile art 197 alin. (2) C. proc. pen. întrucât au fost întocmite de către un organ de cercetare penală necompetent.

S-a reținut că nu s-a dovedit faptul că lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție de Frontieră Maramureș nu au fost desemnați de către ministrul administrației și internelor cu avizul procurorului general să colaboreze cu D.I.I.C.O.T. în baza art. 27 din Legea nr. 508/2004.

S-a apreciat neîntemeiată susținerea potrivit căreia actul de sesizare este lovit de nulitate absolută deoarece urmărirea penală nu este completă în contextul în care procurorul care a efectuat urmărirea penală nu a identificat cetățenii ucrainieni care au exploatat părțile vătămate în Cehia .

S-a arătat că potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă …fapta reținută în sarcina sa , încadrarea juridică…, iar Curtea a constatat că rechizitoriul, așa cum s-a menționat mai sus, respectă acest cuprins prevăzut în art. 263 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 317 C. proc. pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare al instanței.

Examinând rechizitoriul din perspectiva celor două texte de lege menționate, Curtea a constatat ca neîntemeiată concluzia existenței unor „neregularități ale actului de sesizare”.

A fost apreciată ca nefondată susținerea că principiul continuității și unicității completului de judecată a fost eludat , iar hotărârea este lovită de nulitate absolută.

Potrivit art. 292 C. proc. pen. instanța judecă în complet a cărei compunere este cea prevăzută de lege, iar completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei, iar când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

În acest sens, s-a reținut că după înregistrarea dosarului la Tribunalul Maramureș cauza a fost repartizată aleatoriu iar judecătorul care a procedat la audierea inculpaților, a unor părți civile și a unor martori, s-a pensionat, motiv pentru care s-a modificat regulamentar și compunerea completului de judecată participând succesiv mai mulți judecători.

S-a arătat că, în aceste condiții succesiunea mai multor complete de judecată s-a datorat intervenirii unor situații obiective , așa cu rezultă din actele dosarului, situații care nu au împietat în mod negativ asupra cursul procesului penal, deoarece s-a derulat în continuare cercetarea judecătorească fiind audiați martori și părți vătămate de către completele de judecată respective.

S-a arătat că, rămâne la latitudinea fiecărui judecător să aprecieze în ce moment faza cercetării judecării judecătorești este finalizată și să pronunțe o hotărâre prin prisma dispozițiilor art. 345 C. proc. pen., iar promovarea căilor de atacă conferă titularului exercitării acestora posibilitatea să critice și modalitatea de efectuare a cercetării judecătorești ceea ce nu echivalează însă cu nelegală compunere a completului de judecată sau eludarea principiului continuității care să atragă nulitatea absolută a hotărârii.

S-a constatat însă că hotărârea instanței de fond este deficitară prin eludarea normelor și principiilor de drept procesual penal, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.

În conformitate cu dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen. instanța este datoare să verifice din oficiu la prima înfățișare regularitatea actului de sesizare.

Această procedură implică, raportat la dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., verificarea actului procedural scris al rechizitoriului, ca act de sesizare propriu-zis al instanței, respectiv asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege cu privire la conținutul actului de sesizare și asupra respectării dispozițiilor art. 263 C. proc. pen., iar această activitate este prealabilă și distinctă de cea a demarării cercetării judecătorești .

Curtea a constatat ca neîntemeiată concluzia existenței unor neregularități ale actului de sesizare în sensul invocat în motivarea apelului inculpatului O.S.V. și incidența nulității absolute a hotărârii în acest context, deoarece rechizitoriul a fost întocmit în concordanță cu disp. art 263 C. proc. pen.

S-a reținut însă că, după înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Maramureș a fost stabilit primul termen de judecată la data de 9 august 2012, iar ulterior la datele de 25 septembrie 2007, 23 octombrie 2007 cauza a fost amânată fie datorită lipsei de procedură cu părțile, fie datorită lipsei de apărare a inculpaților .

Din practicaua încheierii ședinței de judecată din data de 20 noiembrie 2007 rezultă că președintele completului de judecată i-a întrebat doar pe cei patru inculpați H.G., L.V., O.S.V. și U.V. dacă au luat la cunoștință de cuprinsul rechizitoriului și după ce li s-a adus la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. s-a procedat la audierea acestora.

În mod similar ,din practicaua încheierii ședinței de judecată din data de 18 decembrie 2007 rezultă că președintele completului de judecată a întrebat-o pe inculpata L.E. dacă a luat la cunoștință de cuprinsul rechizitoriului și după ce i s-a adus la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. s-a procedat la audierea acesteia.

Omisiunea instanței de fond de a nu proceda la identificarea inculpaților, cât și de a nu dispune citirea rechizitoriului raportat la dispozițiile art. 322 C. proc. pen. și a explica învinuirile reținute în sarcina acestora prin prisma și a complexității cauzei, constituie o încălcare gravă a dreptului la apărare cu consecințe asupra eludării dreptului la un proces echitabil așa cum apare reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, inculpații prin aceste omisiuni s-au aflat în situație de nu își putea formula apărări reale, fiindu-le restrâns exercițiul dreptului la apărare .

Citirea actului de sesizare al instanței are relevanță și sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, a delimitării momentului final al posibilității de constituire de parte civilă, deoarece potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen. constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Curtea a reținut că instanța de fond pe lângă faptul că nu a procedat la citirea actului de sesizare a procedat la audierea celor patru inculpați la termenul din data de 20 noiembrie 2007 și doar partea vătămată G.A. prezentă s-a constituit parte civilă cu suma totală de 1.500 de euro și cu ocazia audierii inculpatei L.E. la data de 18 decembrie 2007, părțile vătămate T.M.C. și V.D.D. s-au constituit părți civile față de inculpații H.G. și L.E. cu sumele de câte 3.000 de euro, iar instanța de fond nu s-a pronunțat prin hotărâre în vreo modalitate și cu privire la aceste constituiri de parte civilă .

S-a mai reținut că, ulterior acestor termene de judecată au mai fost formulate și alte constituiri de parte civilă cum ar fi de exemplu la data de 25 martie 2008, când au fost audiate părțile vătămate: N.L.M., L.I., B.A.A., A.I.C., L.M., N.G.A., N.D., G.S., M.D.I., P.D., B.F., C.C.A., sau la termenul din data de 22 aprilie 2008, R.C., etc., ocazie cu care aceștia s-au constituit și părți civile.

De asemenea, s-a reținut că instanța de fond, cu privire la unele constituiri de parte civilă, (cum ar fi cele formulate de către N.L.M., B.A.A., A.I.C., L.M., N.G.A., M.D.I., P.D., B.F., C.C.A.) nu s-a pronunțat nici în sensul admiterii, nici în sensul respingerii acestora.

La termenul de judecată din data de 6 septembrie 2010 în fața instanței de apel apărătorul inculpatei L.E. a solicitat ca aceasta să fie asistată de către un interpret de limba maghiară deoarece nu înțelege bine limba română, astfel că pentru termenul de judecată sorocit de instanța de apel a depus diligențe pentru desemnarea unui interpret de limba maghiară.

Faptul că inculpatei L.E. nu i s-a asigurat și de către instanța de fond un interpret de limba maghiară așa cum a procedat instanța de apel, generează îndoieli care profită acesteia în sensul că ar fi a înțeles în mod neechivoc învinuirea ce i se aduce și că a avut posibilitatea exercitării efective a dreptului la apărare, fiind evident încălcate din nou dispozițiile art. 6 lit. d) în Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut că judecarea fondului cauzei s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor procesuale legale privind citarea părților.

Astfel, pe numele părților vătămate, respectiv P.I.M. și P.C.L. nu au fost emise citații scrise și nici nu au fost citate în vreo altă modalitate prevăzută de lege la data judecării cauzei conform art. 175 și urm. C. proc. pen., adică nota telefonică sau telegrafică pentru că nu există vreo dovadă în acest sens.

S-a arătat că, judecarea cauzei pe fond s-a efectuat în lipsa unor părți nelegal citate, adică citația emisă pe numele părții civile L.T.O. pentru termenul din data de 23 martie 2010 s-a întors cu mențiunea adresă inexactă și nu se poate face distribuirea, se găsește procesul-verbal al executării mandatului de aducere cu privire la partea vătămată L.T.O. care domiciliază în municipiul S., jud. Mureș și nu în comuna Daneș, sat S. cum era menționat în cuprinsul citației.

Din procesul-verbal pentru executarea mandatului de aducere rezultă că partea civilă L.C. era încarcerat la Penitenciarul B. din data de 16 septembrie 2009, locație de unde acesta nu a fost citat, chiar dacă acesta avea calitate de parte vătămată.

S-a mai reținut că sentința atacată nu este motivată în concordanță cu disp. art. 356 C. proc. pen., că instanța de fond s-a limitat să preia starea de fapt descrisă în rechizitoriu fără să procedeze la analiza probelor care au stat la baza soluționării laturii penale a cauzei, cât și acelor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei , precum și analiza oricăror elemente pe care se sprijină soluția dată în cauză.

Ca atare, instanța de fond nu a examinat apărările formulate de către inculpatul O.S.V. și chiar dacă din dezbateri a rezultat necesitatea audierii martorilor audiați de către procuror, respectiv I.I., T.I., S.P.V., B.F.A., P.M., L.S., și P.P., instanța nu i-a ascultat pe aceștia în mod nemijlocit, oral și contradictoriu, pentru stabilirea modalităților concrete de comitere a faptelor.

Curtea a mai reținut că instanța de fond a procedat la o examinare lapidară a incidenței cazurilor de achitare prevăzute de art. 10 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. invocate în apărare de către toți inculpații.

În cursul judecății instanța avea obligația de a verifica probele strânse în faza de urmărire penală prin administrarea lor în ședință publică, oral și nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, nerespectarea acestei obligații constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag.3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a apreciat că numai în urma unei asemenea verificări cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătorești și exercitând un rol activ, potrivit dispozițiilor art. 287 C. proc. pen. instanța putea să ajungă motivat, la o soluție temeinică și legală, care să exprime adevărul impus de probele administrate în mod legal.

Încălcările flagrante ale dispozițiilor procedurale expuse mai sus, în opinia Curții, au atras nulitatea absolută a sentinței pronunțată în fond, cu consecința desființării în întregime a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul admiterii apelurilor declarate de inculpații H.G., L.V., O.S.V., U.V. și L.E. împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 23 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureș, pe care Curtea de Apel Cluj a desființat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Maramureș, argumentându-se că s-au încălcat normele și principiile de drept procesual penal, respectiv: omisiunea instanței de fond de a nu proceda la identificarea inculpaților, de a nu dispune citirea rechizitoriului raportat la dispozițiile art. 322 C. proc. pen. și de a explica învinuirile reținute în sarcina inculpaților prin prisma complexității cauzei (ceea ce ar echivala, în opinia instanței de apel, cu încălcarea gravă a dreptului la apărare cu consecințe asupra eludării dreptului la un proces echitabil așa cum apare reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), de a nu se pronunța prin hotărâre cu privire la unele constituiri de părți civile, de a nu i se asigura la fond inculpatei L.E. un interpret autorizat de limbă maghiară, de încălcare a dispozițiilor procesuale legale privind citarea părților, de a nu motiva sentința în concordanță cu dispozițiile art. 356 C. proc. pen. de a proceda la o examinare lapidară a incidenței cazurilor de achitare prevăzute de art. 10 lit. a) și lit. d) C. proc. pen. și de a verifica probele administrate în faza de urmărire penală prin administrarea lor în ședință publică, oral și nemijlocit, în condiții de contradictorialitate, nerespectarea acestei condiții constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecății.

Recursul este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate dat și din oficiu conform dispozițiilor art. 3859 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată întemeiate motivele de recurs formulate de Parchet, pentru considerentele ce se vor arăta:

Prealabil examinării criticilor formulate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază necesar a face unele referiri la regimul nulităților, ca temei de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor legale, care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Dacă un act este nul, în sensul legii, orice activitate ulterioară ori întemeiată pe acel act devine contrară legii de procedură penală, este lovită de nulitate; o hotărâre penală recurată, dată cu încălcarea legii de procedură, fie prin actele procesuale care au premers-o, fie prin modul cum a fost pronunțată și redactată ea însăși, trebuie să atragă casarea și înlocuirea ei cu o hotărâre penală corespunzătoare legii de procedură penală, altfel, se poate ajunge la subiectivism și chiar la abuz în judecarea și soluționarea cauzelor penale.

Nu orice încălcare a legii de procedură penală atrage însă nulitatea (și, ca urmare, poate constitui un caz de casare), ci numai aceea care a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate.

În legătură cu condițiile cerute de lege pentru a opera nulitatea unui act procesual sau procedural, în doctrină se distinge între nulități absolute și nulități relative. Este de observat că una din trăsăturile nulităților absolute constă în caracterul lor de a fi exprese, în sensul că în lege să se prevadă care sunt dispozițiile a căror încălcare atrage o asemenea nulitate.

În art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se enumeră următoarele dispoziții care sunt sub sancțiunea nulității absolute: dispozițiile relative la competența după materie și după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia, la publicitatea ședinței de judecată, la participarea procurorului, la prezența inculpatului și asistența juridică a acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori.

În legătură cu această trăsătură a nulităților absolute, s-a pus problema dacă acestea au un caracter limitativ sau enunciativ, mai exact dacă poate fi lovită de o nulitate absolută și încălcarea altor dispoziții legale, decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În principiu, s-a adoptat soluția caracterului limitativ al nulităților absolute, argumentându-se că legea, prevăzând o excepție de Ia regula comună înscrisă în art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai dispozițiile legale indicate în mod expres de lege se pot afla sub sancțiunea unei nulități absolute.

Mai este de observat că o a doua trăsătură a nulităților constă în producerea, prin încălcarea legii de procedură penală, a unei vătămări procesuale.

În cazul nulităților absolute există întotdeauna o vătămare procesuală, consacrată prin dispoziția din art. 197 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căreia nulitatea nu poate fi înlăturată în nici un mod, nici prin tăcere și nici prin voința părților, ceea ce implică, întotdeauna, existența vătămării.

O asemenea vătămare nu trebuie dovedită, după cum nu este permisă dovedirea inexistenței vătămării, ceea ce înseamnă o prezumție legală juris et de jure. Ca urmare, vătămarea fiind întotdeauna prezentă și față de toată lumea, erga omnes, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, de orice parte din proces și de către procuror și instanță din oficiu.

În cuprinsul alin. (4) se stabilește în mod clar în ce condiții operează alte încălcări ale altor dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. (2), atrăgând nulitatea actului în condițiile alin. (1) „numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completa când partea a lipsit la efectuarea actului".

Raportat la considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție împărtășește opinia potrivit căreia nulitățile absolute sunt strict și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și operează exclusiv pentru cazurile reglementate ca atare de textul legal menționat.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică sub aspectul admiterii apelurilor declarate de inculpații H.G., L.V. O.S.V., U.V. și L.E. împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 23 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureș, a desființării acesteia și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Astfel, referitor la primul aspect criticat, anume că instanța de fond a omis să procedeze la identificarea inculpaților, să dea citire rechizitoriului raportat la dispozițiile art. 322 C. proc. pen., și să explice învinuirile reținute în sarcina inculpaților prin prisma complexității cauzei, fapt ce constituie o încălcare gravă a dreptului Ia apărare cu consecințe asupra eludării dreptului la un proces echitabil așa cum apare reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de fond a fost sesizată cu judecarea cauzei prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 32-D/P/2007, la data de 8 iunie 2007, în mod procedural.

Inculpații din prezenta cauză pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, au luat cunoștință de conținutul materialului de urmărire penală administrat de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureș, fiind asistați de avocați aleși și din oficiu, după caz, astfel că au cunoscut în amănunt nu doar învinuirea, ci și probele existente la dosar.

Din actele dosarului rezultă că odată cu înaintarea dosarului cauzei la instanța competentă, împreună cu acesta au fost atașate și 4 exemplare din rechizitoriul întocmit, pentru a fi comunicat, în parte, fiecărui inculpat aflat în stare de arest preventiv la data sesizării instanței.

Susținerile formulate ulterior de inculpați și de apărătorii acestora făcute în fața instanței de apel, în sensul că nu ar fi primit câte o copie a actului de inculpare și, ca atare, ei nu au luat cunoștință despre conținutul acestuia, sunt nefundamentate.

Potrivit art. 322 C. proc. pen., care reglementează începerea cercetării judecătorești, „Președintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare a instanței, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată, înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar ".

Pornind de la dispozițiile legale menționate, Înalta Curte observă că instanța de apel a precizat în decizia sa, că în fața instanței de fond la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2007 când procedura a fost legal îndeplinită, au fost întrebați dacă au luat cunoștință de cuprinsul rechizitoriului, ocazie cu care le-a adus la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., procedând apoi la audierea acestora.

În mod similar s-a procedat și ulterior, la termenul din 18 decembrie 2007, cu inculpata L.E.

Din examinarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de prim control judiciar a notat că instanța de fond nu a procedat Ia citirea actului de sesizare a instanței și la identificarea inculpaților eludând dispozițiile art. 322 C. proc. pen., și nu a explicat inculpaților învinuirile reținute în actul de inculpare, ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a dreptului la apărare, cu consecințe asupra încălcării dreptului la un proces echitabil așa cum este reglementat de art. 6 din Declarația Europeană a Drepturilor Omului.

Această constatare a instanței de apel este contrazisă de conținutul adresei privind Dosarul nr. 32-D/P/2007, emisă de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj, din care rezultă că la data de 8 iunie 2007, s-a anexat 4 exemplare de pe rechizitoriu pentru a fi înmânate inculpaților arestați H.G., L.V., O.S.V. și U.V.

Pe de altă parte, din conținutul declarațiilor inculpaților H.G., L.V., O.S.V., U.V. și L.E., date în fața instanței de fond la data de 20 noiembrie 2007, respectiv 18 decembrie 2007, rezultă că aceștia au declarat clar și neechivoc, sub semnătură, fără obiecții, în ședință publică, faptul că, au luat cunoștință de cuprinsul rechizitoriului, de starea de fapt și încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu.

Rezultă, așadar, că inculpații au luat cunoștință de cuprinsul rechizitoriului confirmând că au intrat fiecare în posesia propriului exemplar atașat dosarului, și, totodată, că li s-a adus la cunoștință de către instanța de fond, în condițiile art. 322 C. proc. pen., o prezentare succintă a actului de sesizare a instanței, constând în explicații referitoare la învinuirea ce li se aduce.

Mai este de observat că, în cuprinsul încheierii din 20 noiembrie 2007, este consemnat faptul că întrebați fiind, toți cei patru inculpați, au arătat că au luat cunoștință de cuprinsul rechizitoriului întocmit în cauză, că li s-au adus la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și că, după ce s-a procedat la identificarea inculpaților, conform art 70 alin. (1) C. proc. pen. au fost audiați inculpații H.G., L.V., O.S.V. și U.V., declarațiile acestora fiind consemnate în procese-verbale atașate la dosarul cauzei.

Încheierea din 18 decembrie 2007 cuprinde aceleași mențiuni și în ceea ce privește pe inculpata L.E.

Dispozițiile art. 70 alin. (1) C. proc. pen. reglementează tocmai identificarea învinuitului și a inculpatului de către organul judiciar, înainte de a proceda la audierea lui, incluzând întrebările despre nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii etc.

În aceste condiții, constatarea instanței de apel potrivit căreia instanța de fond nu a procedat la identificarea inculpaților înaintea audierii lor și nu s-a dat citire actului de sesizare a instanței, este lipsită de fundament procedural, fiind contrazisă de actele aflate Ia dosarul cauzei indicate în ptrecedent.

Așa fiind, instanța de fond a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 322 C. proc. pen., neexistând astfel nici un considerent în temeiul căruia să se aprecieze că s-ar fi încălcat norme procedurale de natură să constituie o încălcare gravă a dreptului Ia apărare cu consecințe asupra eludării dreptului la un proces echitabil așa cum este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând cauzele și condițiile în care o eventuală încălcare de natura celei invocate de instanța de prim control judiciar, (referitoare la identificarea inculpaților și citirea rechizitoriului raportat la dispozițiile art. 322 C. proc. pen., și la explicarea învinuirilor reținute în sarcina inculpaților), s-ar încadra în categoria nulităților absolute expres și limitativ reglementate de textul art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se constată că în cauza pendinte, nu se identifică incidența acestora.

Chiar în situația în care instanța de fond nu ar fi procedat Ia identificarea inculpaților (arestați la acea dată) și nu ar fi dat citire actului de inculpare în scopul explicării învinuirilor reținute, în condițiile în care s-a procedat la judecarea cauzei, iar la termenele de judecată ulterioare în care s-a administrat probatoriul aferent în faza de judecată, inculpații nu au invocat faptul că li s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin omiterea sau eludarea unor dispoziții legale, deci o vătămare a drepturilor lor procesuale circumscrisă unei nulități relative.

Raportat la dispozițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen. (nulitățile relative, posibil de acoperit și ulterior), trebuie reținut că o eventuala încălcare a dreptului inculpaților în sensul arătat de instanța de apel la punctul 1, ar fi trebuit invocată „numai în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului".

Din verificarea actelor dosarului se constată că inculpații nu au ridicat excepția nulității relative a actului procedural menționat, nu au invocat o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului procedural respectiv și care să fi fost dovedită în cauză.

Referitor la critica parchetului vizând greșita la constatare a instanței de apel că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererile de constituire de parte civilă formulate în faza de judecată de G.A., T.M.C. și V.D.D., și cu privire la unele cereri de constituire de parte civilă, acesta nu s-a pronunțat (ale numiților N.L.M., B.A.A., A.I.C., L.M., N.G.A., M.D.I., P.D., B.F., C.C.A.), Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

Efectuând propriul examen cu privire la acest aspect, se constată că pretențiile civile ale persoanelor menționate au fost soluționate, cu referire la fiecare în parte, în cuprinsul sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010, făcându-se mențiune în acest sens, după cum urmează: - G.A. despre care se constată că nu a formulat pretenții civile în cauză; -T.M.C. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 400 de euro împotriva inculpaților H.G. și L.E., în solidar; -V.D.D. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 200 euro împotriva acelorași inculpați, în solidar; - N.L.M. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 500 de euro împotriva inculpaților H.G. și L.V., în solidar; - B.A.A. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpaților H.G., L.E. și L.V., în solidar; - A.I.C. i s-au respins pretențiile civile formulate în cauză; - L.M. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpatului O.S.V., în solidar; - N.G.A. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpatului O.S.V., în solidar;

- M.D.I. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 400 de euro împotriva inculpaților H.G. și O.S.V., în solidar; - P.D. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpaților H.G. și L.V., în solidar; - B.F. i s-au respins pretențiile civile formulate în cauză ;- C.C.A. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 200 euro împotriva inculpaților L.V. și O.S.V., în solidar.

Așa fiind, constatările instanței de apel sub acest aspect nu justifică dispoziția de desființare a sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Referitor la critica formulată de Parchet în sensul că instanța de apel a apreciat în mod subiectiv faptul că inculpata L.E. nu a înțeles contextul în care a fost trimisă în judecată, fiind lipsită de dreptul de a avea un interpret de limba maghiară, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată reținând următoarele:

Inculpata L.E. este cetățean roman de etnie maghiară.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut prin actul de inculpare că a inițiat și a întreținut o activitate intensă de comunicare (fie verbală, fie scrisă sub forma unor SMS-uri după cum s-a relevat din interceptările telefonice autorizate, ori sub forma anunțurilor publicate în ziare locale pe raza jud. Mureș, privind ofertele de locuri de muncă în Cehia, anunțuri redactate și prezentate publicului larg în limba română) atât cu inculpații pentru care efectua recrutări de persoane, cât și cu victimele cu care a intrat în contact. Acestora le-a explicat detaliile afacerii inițiate de inculpați, condițiile ofertelor de muncă, modul de transport, destinația unde urmau să fie aduși etc, folosind limba română ca limbă de comunicare.

Nici unul dintre ceilalți inculpați trimiși în judecată nu este etnic maghiar și nici vorbitor de limbă maghiară, iar teritoriul țării pe suprafața căruia și-au desfășurat activitatea ilicită inculpații, deci, și inculpata L.E., nu a inclus și nu s-a limitat la zone în care populația maghiară este majoritară aspect care să fi impus, utilizarea obligatorie a limbii maghiare în comunicare.

Raportat la aceste considerente, este de reținut că inculpata L.E. nu a invocat disfuncționalități în comunicarea sa fie cu coinculpații, fie cu victimele în perioada în care a acționat, fapt ce prezumă o bună cunoaștere a limbii române pe care ea însăși a folosit-o atât în cursul urmăririi penale, când a dat declarații și a formulat cereri. Inculpata nu a formula cerere pentru a i se asigura un interpret autorizat de limbă maghiară, atunci când a luat cunoștință de conținutul materialului de urmărire penală redactat în limba română, cu privire la care nu a formulat obiecțiuni.

De altfel, beneficiind de serviciile unui apărător ales prin intermediul căruia aceastaa luat cunoștință de piesele dosarului în limba română, ar fi avut posibilitatea să solicite, invoce, prin intermediul acestuia, o eventuală vătămare în sensul arătat.

Astfel, se constată că nici personal, nici prin apărător, în fața instanței de fond, inculpata nu a învederat că ar întâmpina dificultăți de comunicare sau de înțelegere a desfășurării procesului în limba română. În aceste condiții, nefiind create premisele desemnării în mod obligatoriu a unui interpret de limbă maghiară, în mod eronat s-a considerat că i s-a cauzat o vătămare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât inculpata este cetățean român, născut în România.

În condițiile arătate, faptul că inculpatei L.E. nu i s-a asigurat de către instanța de fond un interpret de limbă maghiară, nu generează îndoieli care să profite acesteia în sensul că nu ar fi înțeles în mod neechivoc învinuirea ce i se aduce și că astfel nu a avut posibilitatea efectivă a exercitării dreptului la apărare, conform dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Simpla cerere făcută în fața instanței de apel de a i se desemna un interpret de limbă maghiară nu echivalează cu certitudinea că prin absența acestuia din celelalte faze ale procesului, inculpata nu ar fi înțeles învinuirea adusă și nu ar fi avut posibilitatea efectivă a exercitării dreptului la apărare, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, ea însăși nu a formulat o astfel de cerere și nu a adus la cunoștința instanței de fond că ar avea dificultăți datorate limbii române în care se desfășura procesul.

Este statuat că, dreptul la apărare al inculpatului și exercitarea acestuia nu se limitează strict la asigurarea unui interpret autorizat în cauză de limbă maghiară, ci include, în primul rând, asigurarea unui apărător calificat care să depună toate diligentele specifice și să vegheze la respectarea drepturilor acestuia de către autorități, conform art. 171, 172 C. proc. pen.

În cauză inculpata a beneficiat de acest drept în tot cursul urmăririi penale și al judecării în primă instanță, apărătorul său ales constituind o garanție a respectării tuturor drepturilor sale.

Nu trebuie omis nici faptul că inculpata însăși a declarat în ședința de judecată din data de 18 decembrie 2007 că a înțeles conținutul învinuirii reținute în cuprinsul rechizitoriului.

În contextul menționat este, fără echivoc că neasigurarea în prima instanță a unui interpret autorizat de limbă maghiară, nu se încadrează în categoriile de nulități absolute cuprinse expres și limitativ în textul art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Faptul că inculpata nu a invocat în cursul judecării în primă instanță necesitatea desemnării unui interpret de limba maghiară și nu a solicitat în mod expres desemnarea acestuia, nu poate fi încadrat nici în situațiile la care face referire art. 197 alin. (4) C. proc. pen., pentru că, așa cum s-a arătat, aceste pretinse neregularități ar fi trebuit invocate „în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului".

Referitor la critica formulată de Parchet, potrivit căreia în mod greșit s-a reținut că judecarea fondului cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor procesuale legale privind citarea părților, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este întemeiată.

Instanța de apel a apreciat și reținut că părțile vătămate P.I.M. și P.C.L. nu au fost citate în nici o modalitate prevăzută de lege la data judecării cauzei, conform art. 175 și urm. C. proc. pen.

De asemenea, s-a reținut că judecarea pe fond a cauzei s-a făcut în lipsa unor părți nelegal citate, făcându-se referire la situația părții civile L.C. care între timp, la doi ani după începerea judecății în fond, a fost încarcerată la Penitenciarul B., din data de 16 septembrie 2009, loc de unde instanța de fond nu l-a mai citat.

Din materialul existent la dosarul cauzei se reține cu privire la părțile vătămate P.I.M. și P.C.L., că acestea au fost citate în fața instanței de fond cu respectarea dispozițiilor legale în materie, procesele verbale făcând dovada îndeplinirii în cursul procesului, după cum urmează: - numitul P.I.M. a primit personal citația emisă de instanța de fond la data de 30 decembrie 2009 și a semnat de primire, conform dovezii îndeplinirii procedurii de citare existentă din dosarul Tribunalului Maramureș; - numitul P.C.L. a primit personal citația emisă de Tribunalul Maramureș la data de 30 decembrie 2009 și a semnat de primire, potrivit dovezii îndeplinirii procedurii de citare.

Faptul că ulterior aceștia nu s-au prezentat în fața instanței de judecată pentru a da declarații, este expresia dreptului de opțiune al acestora în procesul penal.

În ceea ce o privește pe partea civilă L.C., din verificările efectuate, rezultă că aceasta a primit citația emisă de instanța de fond, la data de 30 noiembrie 2007, a semnat personal de primire, așa cum rezultă din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.

Așadar, partea civilă a luat cunoștință de faptul că era citată în cauză. Împrejurarea că ulterior, la data de 16 septembrie 2009 a fost încarcerată în Penitenciarul Botoșani, iar instanța de fond, începând cu această dată, nu l-a citat și acolo, în condițiile în care nu i s-a învederat această situație, nu constituie un motiv care să conducă automat la aprecierea că o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond este soluția oportună pentru justa soluționare a cauzei, în condițiile în care la data de 4 ianuarie 2010 instanța de fond a realizat procedura de citare cu acesta și sub forma afișării la Consiliul Local.

Referitor la critica formulată de parchet vizând greșita reținere a faptului că instanța de fond s-a limitat să preia starea de fapt descrisă în rechizitoriu, fără să procedeze la analiza probelor care au stat la baza soluționării laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, Înalta Curte reține că aceasta este întemeiată.

Examinând hotărârea instanței de fond se constată că ea face referire la analiza motivelor de fapt care au stat la baza pronunțării, analizându-se conținutul unor declarații (cu trimitere la paginile unde se regăsesc) în raport cu alte mijloace de probă, reținându-se ca relevante o serie de probe pe care instanța de fond a considerat să le aprecieze astfel, combătându-se unele aspecte care nu s-au mai coroborat cu mijloacele de probă administrate nu numai în faza de judecată, ci și în aceea a urmăririi penale.

De asemenea, se constată că instanța de fond a înlăturat declarațiile unor părți vătămate (B.I., P.I.M., P.C.L. și N.V.) pe care le-a apreciat că nu se coroborează cu probele administrate în ceea ce privește ansamblul actelor materiale infracționale realizate de inculpați.

Tot astfel, se constată că instanța de fond a argumentat de ce a considerat că unele depoziții ale unor martori sunt relevante pentru stabilirea adevărului în cauză, în raport cu datele stării de fapt, concluzionând că toate probele analizate conduc la ideea că susținerile inculpaților care au solicitat achitarea, nu sunt fondate.

Din această perspectivă nu se poate aprecia că instanța de fond nu a procedat la analizarea cazurilor de achitare invocate de inculpați în condițiile în care s-au verificat probele administrate în cursul urmăririi penale și s-au făcut aprecieri asupra acestora în raport cu cele administrate nemijlocit în fața instanței, comentându-se detaliat motivul pentru care instanța de fond a reținut în final că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, își confirmă existența.

De asemenea, se constat că s-au dat detalii despre modul în care instanța de fond a înțeles să individualizeze pedepsele aplicate inculpaților, pentru fiecare în parte, s-a făcut vorbire despre motivele pentru care instanța de fond a considerat că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante față de inculpatul U.V. și față de inculpata L.E. Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a luat în considerare pretențiile fiecărei persoane care s-a constituit parte civilă în cauză, doar în măsura în care acestea s-au coroborat cu ceea ce s-a dovedit ca fiind efectiv produs ca prejudiciu, menționându-se că „nu în toate cazurile sumele pretinse ca despăgubiri au fost justificate la nivelul cuantumurilor solicitate sau au fost formulate evaziv, fără să se precizeze în concret care dintre inculpați să fie obligați la plata acestor sume".

Constatând că instanța de fond a făcut referire în sentința pronunțată la toate aspectele cauzei, incluzând toate probele administrate și raportându-se la toate măsurile dispuse atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, că probatoriul administrat a fost analizat și că s-au făcut raportări concludente la alte mijloace de probă , reține că, motivul casării cu trimitere spre rejudecare din acest considerent, nu este întemeiat.

În fine, contrar celor reținute în considerentele deciziei atacate constată că instanța de fond a procedat la examinarea efectivă a incidenței cazurilor de achitare invocate de inculpați. Din cuprinsul sentinței penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 rezultă că instanța de fond s-a preocupat să facă o analiză cât mai detaliată a probelor existente în cauză. Relevant în acest sens este faptul că, odată cu aprecierile făcute asupra probelor și mijloacelor de probă, instanța s-a pronunțat implicit și asupra concluziilor inculpaților care au solicitat achitarea lor, motivând de ce această soluție nu este îmbrățișată de instanță și explicând considerentele pentru care s-a pronunțat, ca atare, condamnarea.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureș, a casa decizia penală atacată și a trimite cauza spre continuarea judecății aceleiași instanțe, Curtea de Apel Cluj.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Parchetului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 11/A din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe, Curtea de Apel Cluj.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați H.G. și O.S.V., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați L.V., U.V. și L.E. în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile în cuantum de câte 150 RON cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele părți civile P.V., G.A., I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., N.L.M., L.I., A.F., B.V., B.A., B.G.A., H.F., B.S.D., T.M.C., T.V., M.A., T.T., L.T.O., B.V.A., B.A.B., B.O., R.C.G., B.A.A., V.D.D., S.I., I.D.S., B.L.I., R.M., S.S.I., K.R., A.I.C., C.C.G., S.P. ,P.G., L.M., P.M.D., I.M., N.G.A., N.A.I., B.G., N.D., G.S., N.A., M.D.I., P.D., T.O., B.F., B.V.B., V.N., S.R., R.I., R.A., S.M., A.V., R.P., C.F., L.G.A., R.O., O.V., A.M.R., S.C.L., R.V., C.D., C.C.A., L.C., C.C., B.I., B.W., D.G.N., G.V., V.G., R.C., N.G., B.P., G.G.L., I.V., H.V., B.I., P.I.M., P.I., C.M., P.C.L., D.A., P.G.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.