Recharacterization of completed domestic drug trafficking as attempted international trafficking and reduction of concurrent criminal penalties

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat (constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc).

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a mai fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 13 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumelor de 100 dolari S.U.A. și 1.400 euro, precum și a oricăror alte bunuri ridicate de la acesta, dacă nu sunt folosite la instrumentarea altor cauze penale.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul M.M. a sumelor de 16.500 euro și 9.000 dolari SUA ridicate de la acesta în urma percheziției domiciliare efectuate la 13 ianuarie 2011 și predate la casieria D.I.I.C.O.T. (d.u.p.).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În urma investigațiilor efectuate în cursul anului 2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., au rezultat indicii că inculpații I.C., N.C., dar și alte persoane aflate pe teritoriul României, fac parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri al cărei nucleu se află în America de Sud (Columbia, Ecuador). Calitatea de lider al rețelei menționate era deținută de cetățeanul columbian V.M.P.S. zis „V.” (bătrânul), zis și „I.” (inginerul), născut în Columbia.

Potrivit informațiilor furnizate de către D.E.A. (Agenția Antidrog din S.U.A.), V.M.P.S., cunoscut pe teritoriul S.U.A. și sub numele de J.L.S., este implicat de foarte multă vreme în traficul de droguri, făcând obiectul mai multor investigații în anii ’70, fiind arestat în Peru în anul 1978 (pentru o captură de 78 kg cocaină), asociat cu o captură de 840 kg cocaină realizată în anul 1986 în America de Sud, implicat în încercarea de transporta o cantitate de aproximativ 2.000 kg cocaină în anul 2005 din Venezuela în Olanda (d.u.p.).

De asemenea, acesta avea numeroși asociați, cu toții cunoscuți ca traficanți de droguri, între care M.A.M.M., coordonator al unui cartel de droguri din Columbia (arestat de autoritățile americane în anul 2008 după o vastă operațiune și extrădat în S.U.A. în anul 2009).

În urma interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpații I.C. și N.C. în perioada mai-decembrie 2007, a rezultat că I.C. (cunoscut în cadrul rețelei și sub poreclele de „J.” sau „C.”) era cel care ținea legătura cu membrii rețelei din America de Sud, datorită faptului că este cunoscător al limbii spaniole (de altfel, numeroase conversații interceptate au fost purtate în limba spaniolă, procedându-se ulterior la traducerea acestora). Practic, cei doi inculpați, care reprezentau fațeta din România a rețelei de traficanți, purtau discuții între ei înainte ca inculpatul I.C. să ia legătura telefonic cu membrii din America de Sud ai rețelei, stabilind ce probleme urma să abordeze acesta în cursul discuției, uneori și ce atitudine să adopte, iar după ce inculpatul I.C. efectua convorbirea, îi relata inculpatului N.C. cele discutate.

Membrii sud-americani ai rețelei cu care inculpatul a luat legătura cel mai des sunt:

- persoana cu privire la care acesta folosea apelativul „B.” acesta este M.P.S., a cărui poreclă „V.” se traduce în limba română ca „bătrânul, B.”;

- numitul „B.Y.” sau „T.” sau „M.”, mâna dreaptă a „B.ui”, neidentificat până în prezent sub numele real;

- F. sau „V.” - numitul F.V.C., persoana care deținea compania ecuadoriană exportatoare a peștelui (SC P. SA), membru al rețelei arestat de autoritățile ecuadoriene la finalul anului 2007.

În afară de aceștia, inculpatul a mai discutat telefonic și cu alte persoane din America de Sud, în evidentă legătură cu activitățile de narcotrafic, însă identitatea lor nu a fost stabilită, iar inculpatul nu folosea un anume apelativ când se adresa acestora.

Pentru înțelegerea corectă a modului în care s-au purtat convorbirile telefonice și a felului în care inculpații și colaboratorii lor sud-americani disimulau subiectul real al acestora, instanța de fond a apreciat că este utilă reproducerea „regulilor” enunțate chiar de inculpatul I.C. într-o discuție cu unul din membrii rețelei (discuție din 7 august 2007, d.u.p.), reguli care îi fuseseră expuse anterior inculpatului de către o altă persoană la care se face referire în convorbire:

„(…) Și el mi-a spus: Eu îmi câștig pâinea din treaba asta, pentru că e o afacere de familie! E o afacere foarte mare, care durează de mai mulți ani și se presupune că nu ar trebui să vorbim de anumite lucruri la telefon, adică pe e-mail, și să facem o tranzacție normală pentru ca toată lumea știe deja despre ce este vorba. Mă înțelegi? (…) Uite ce se întâmplă, vreau ca prin acest e-mail, pe care le-am trimis, e e-mail-ul întreprinderii unde trebuie să facem o tranzacție absolut normală. Să nu vorbim de alte lucruri, pentru că astea se știu deja. Deci, sugestia ar fi ca…e normal ca mesajele să facă referire strict la chestiunea de care ne ocupăm. Mă înțelegi? La nimic altceva.”

Un alt element important, privind rolul lui I.C. în cadrul activităților celor doi inculpați a fost oferit chiar de acesta, cu ocazia audierii din data de 14 ianuarie 2011 (la propunerea de arestare preventivă), când inculpatul a arătat că, deoarece în anii 1987-1988 și 1990-1993 a lucrat în Mexic la circ, l-a cunoscut acolo pe un anume „T.”, care i-a făcut cunoștință cu o altă persoană, „B.”, iar aceștia l-au contactat din nou în anul 2007, spunându-i că „B.” ar fi interesat de efectuarea unor investiții în România (d.u.p.).

Deși inculpatul a revenit ulterior asupra declarației, fără a oferi însă explicații valabile pentru aceasta revenire („starea de groază” invocată de acesta nu poate fi un motiv serios pentru a inventa legături nereale cu anumite persoane, dosar instanță), Tribunalul a apreciat declarația inițială ca fiind cel puțin în parte adevărată (singurul element neplauzibil pare a fi faptul că, după ce i-a cunoscut pe cei doi în anii ’80-’90, aceștia l-au mai contactat pe inc. I.C. abia în anul 2007, fără a ține legătura cu acesta în intervalul 1993-2007; de altfel, instanța nici nu vede cum l-ar fi putut contacta după 14 ani fără a păstra legătura în acest timp).

Astfel, pe baza convorbirilor interceptate, s-a stabilit că la începutul lunii mai 2007, inculpatul I.C. pregătea o întâlnire între el, N.C. și M.S. „V.”, întâlnire ce urma să aibă loc în afara României (d.u.p.). Întâlnirea respectivă a avut loc la Madrid, în data de 12 mai 2007 și a fost supravegheată de poliția spaniolă, care a procedat la urmărirea celor doi inculpați pe întreaga perioadă a șederii lor la Madrid (12-13 mai 2007, comisie rogatorie Spania, d.u.p.). Organele poliției spaniole au efectuat fotografii ale întâlnirii dintre inculpați și M.S. (d.u.p.) și au comunicat datele de identificare ale acestuia (d.u.p.).

Cu privire la discuțiile purtate în cursul întâlnirii, cei doi inculpați au oferit de-a lungul cercetărilor explicații variate și contradictorii. Astfel, inculpatul N.C. a arătat inițial că nu cunoaște numele cetățeanului cu care el și I.C. s-au întâlnit la Madrid, ci doar porecla acestuia, „B.”, că la acea întâlnire s-a vorbit doar despre propuneri de afaceri (investiții imobiliare în România ce urmau a fi efectuate de către „B.”), nediscutându-se despre vreun import de pește sau despre droguri (d.u.p.) și și-a menținut aceeași poziție și cu ocazia audierii de la propunerea de arestare preventivă (d.u.p.).

Ulterior însă, inculpatul N.C. a revenit asupra primei declarații și a confirmat că la întâlnire s-a vorbit despre modalitatea de a aduce droguri în România, prin identificarea unei firme care să importe bunuri în țară, urmând ca în transporturi să fie introduse diverse cantități de droguri (d.u.p.). Această ultimă declarație pare a fi cea mai plauzibilă în raport de situația de fapt ce va fi prezentată în continuare.

Inculpatul I.C. a susținut cu ocazia audierii de la propunerea de arestare preventivă o variantă asemănătoare cu a inculpatului N.C. (discuții despre eventuale afaceri imobiliare cu o persoană pe nume „B.”) pentru ca în fața instanței să ofere o variantă întrucâtva schimbată (dos.inst.), în sensul că la întâlnirea de la Madrid, care a avut loc de fapt cu un anume „J.” (nu „B.”), s-a vorbit despre afaceri cu fructe și cafea, despre investiții imobiliare, fără să se discute direct nimic despre droguri.

După întâlnirea de la Madrid, cei doi inculpați au început pregătirile în vederea introducerii de droguri în România. Astfel, inculpatul N.C. a identificat prin intermediul martorului M.M. (la care cei doi inculpați se vor referi în cuprinsul convorbirilor telefonice) o societate comercială din România specializată în efectuarea de importuri de marfă din străinătate, SC O.F. SRL Prin intermediul acestei societăți, inculpații urmau să importe pe cale maritimă un container cu pește congelat (macrou) de la societatea comercială SC P. SA cu sediul în Ecuador, societate condusă de numitul F.V.C..

Alegerea peștelui ca marfă de import s-a făcut pe de o parte deoarece, datorită mirosului specific al peștelui, acesta este de natură să inducă în eroare câinii specializați în descoperirea narcoticelor și, pe de altă parte, deoarece containerele care conțin alimente „nu se scanează” (după cum credea inculpatul I.C. la data de 24 septembrie 2007, convorbire interceptată cu o persoană din America de Sud, d.u.p.).

Referitor la SC O.F. SRL (cu sediul în jud. Ilfov, com. Ștefăneștii de Jos, d.u.p.), Tribunalul a reținut că această societate a avut ca asociat unic și administrator în perioada 2006-2008 pe martorul E.O., iar principalul său obiect de activitate era efectuarea de importuri de legume, fructe și conserve. Practic, atunci când un comerciant român dorea să efectueze un import de astfel de produse, se adresa acestei societăți, care realiza importul și toate formalitățile aferente acestuia în schimbul unui comision (declarație E.O., d.u.p., dos.inst.). Martorul E.O. a arătat că de activitatea comercială a societății s-a ocupat exclusiv numitul Y.A., iar actele societății și ștampila/ștampilele se aflau la numita P.A.M., contabila societății (trebuie menționat că aceasta se ocupa de contabilitatea SC O.F. SRL în calitate de angajată a unei firme de contabilitate).

În privința martorului M.M., instanța de fond a reținut că acesta a arătat că, în cursul anului 2007, inculpatul N.C., pe care îl cunoștea de multă vreme, i-a solicitat să îl ajute în realizarea unui import de pește congelat din America de Sud (numitul M.M. se ocupa în mod curent cu astfel de activități prin intermediul mai multor societăți comerciale, fără a deține vreo funcție în cadrul uneia din acestea) prin găsirea unei societăți comerciale care să facă acest import. Martorul a confirmat că a folosit în acest scop SC O.F. SRL, fără a-și aminti cu cine a discutat în acest scop, fapt explicabil prin aceea că audierile în cauză s-au desfășurat abia în anul 2011 (d.u.p., d.u.p., dos.inst.). Totodată, cercetările efectuate nu au dovedit că martorul ar fi știut despre implicarea lui N.C. în traficul de droguri.

Pentru realizarea importului, în cursul lunilor iulie-septembrie 2007, inculpatul I.C. a purtat numeroase convorbiri cu partenerii săi sud-americani, în cursul cărora s-au stabilit detalii cu privire la modul de întocmire a actelor necesare pentru realizarea tranzacției (factură proforma, bill of landing sau B.L. - conosamentul transportului, certificat sanitar etc.) și a modului în care acestea urmau să intre în posesia sa. De asemenea, înainte sau după discuțiile cu sud-americanii, inculpatul I.C. îi transmitea inculpatului N.C. cele stabilite cu aceștia, în timp ce inculpatul N.C. îi comunica la rândul său stadiul aranjamentelor pentru primirea transportului de pește.

Discuțiile pun în evidență, de asemenea, preocuparea tuturor celor implicați ca tranzacția să pară absolut normală din toate punctele de vedere (prețul produsului, actele transportului etc.). Un element al acestora este reprezentat de nemulțumirile celor doi inculpați cu privire la lipsa cunoștințelor în materia tranzacțiilor internaționale de marfă pe care o dovedeau membrii rețelei sud-americane (a fost necesar ca inc. I.C. că scaneze și să trimită prin e-mail facturi proforma deja completate și alte acte pentru ca ceilalți membri ai grupului să fie în măsură să redacteze aceste acte în mod corect).

Relevante pentru aspectele prezentate sunt majoritatea convorbirilor reproduse în d.u.p., instanța enumerând doar exemplificativ convorbirile din 12 iulie 2007 (I.C.-persoană din Columbia, d.u.p.), 17 iulie 2007 (I.C.-persoană din Columbia, d.u.p.), 24 iulie 2007 (I.C.-persoane din America de Sud, d.u.p.), 26 iulie 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 28 iulie 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, I.C.-N.C., d.u.p.), 30 iulie 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 31 iulie 2007 (I.C.-persoane din Columbia, I.C.-N.C., d.u.p.), 8 august 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 9 august 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, d.u.p.), 22 august 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, d.u.p.)

Mai mult chiar, inculpații I.C. și N.C. sunt îngrijorați de faptul că, din cauza modului în care fuseseră redactate anumite acte, angajații români ai societății-paravan (SC O.F. SRL) ar putea avea bănuieli cu privire la realitatea tranzacției comerciale ce urma a fi efectuată.

În acest sens, la data de 12 iulie 2007, inculpatul N.C. îi spune inculpatului I.C.: „(…) trebuie să-i spui că în compania asta a noastră este foarte mare și sunt puși niște directori ca să lucreze pentru companie, să înțeleagă B., iar ei încearcă să scoată lucrurile cele mai bune pentru companie. Înțelegi, ei nu știu despre business-ul nostru, asta să înțeleagă B..” (d.u.p.). La fel, în data de 26 iulie 2007: (…) Spune că trebuie să le demonstrăm celor de la firma de aici, care este super mare, că există firma asta acolo și trimite produsul ăsta.” (d.u.p.).

De asemenea, în data de 30 iulie 2007, inculpatul N.C. subliniază, într-o conversație cu inculpatul I.C.: „Bagă-i-o p-asta în continuu: B., noi avem control sută la sută în companie, că unul e din familia noastră, dar sunt doi asociați…și unul nu e al nostru…” (d.u.p.). Și, în fine, în aceeași zi, inculpatul I.C. pune în aplicare sfaturile primite de la inculpatul N.C. în conversația cu o persoană din Columbia: „Uite, ca să înțelegi și tu. Sunt doi parteneri în această afacere. Unul dintre aceștia este omul nostru. Aici sunt cam 100 de angajați și tot văd... (…) Documentele nu prea sunt…și nu dă bine. Adică nu este prea bine pentru afacere. Înțelegi? Ca eu să le dau explicații că de ce au trimis un document cu trei cuvinte în loc de o proforma…” (d.u.p.).

Totodată, într-o discuție din data de 6 august 2007, purtată între cei doi inculpați se menționează aproape clar faptul că societatea din România implicată în tranzacție este SC O.F. SRL Astfel, inculpatul N.C., explică inc. I.C. ce date au fost trimise „B.ui” cu privire la transport, pentru a fi menționate în documentele aferente acestuia: „Da, măi nene, i-a dat lui ăsta lui B.. (…) Ceva cu fructe și nu-ți mai zic numele celălalt. (…) Așa ceva cu fructe, altul nu are cum să fie și să-i dea răspuns, să-i zică să fie de acord și după aceea să-i cerem proforma lui B..” (d.u.p.).

După stabilirea tuturor detaliilor cu privire la documentele însoțitoare ale containerului cu pește, partenerii din America de Sud ai inculpaților au expediat containerul către România la data de 29 septembrie 2007 prin intermediul companiei maritime MK, la bordul vaporului RG, informându-l în aceeași zi pe inc. I.C. despre aceasta (convorbire I.C.-B.Y., d.u.p.). Din verificările efectuate de organele de poliție, s-a stabilit că numărul containerului era MW, acesta urmând să fie transportat pe ruta maritimă Guayaquil (Ecuador)-Algeciras (Spania)-Gioia Tauro (Italia)-Constanța Agigea Sud (România) la bordul a două vase, mai întâi RG până în Italia, iar apoi Olympia pe ruta Italia-România.

Deoarece până la sosirea containerului în România, trebuia ca cei doi inculpați să intre în posesia actelor necesare pentru ridicarea acestuia din port, membrii rețelei sud-americane au transmis documentele respective prin intermediul companiei de transport aerian D.H.L., purtând în acest sens mai multe convorbiri telefonice cu inc. I.C.. Astfel, la data de 29 septembrie 2007, inculpatului I.C. i se transmite că „(…) aștept să-mi aducă documentele (…) aștept să-mi aducă documentele ca să ți le trimit” (d.u.p., discuție I.C.-persoană din Ecuador).

Ulterior, la 1 octombrie 2007, într-o discuție cu B.Y., în care este menționat direct numele SC O.F. SRL (B.Y. numind-o chiar „firma ta”), inculpatul I.C. este întrebat despre adresa la care dorește să îi parvină actele, acesta solicitând trimiterea lor la biroul central al D.H.L. din București, cu menționarea pe plic a unuia din numerele sale de telefon, pe care îl transmisese anterior numitului B.Y. (d.u.p.).

În acest context, instanța a menționat că inculpatul I.C. și persoanele din America de Sud implicate în activitatea infracțională foloseau o metodă interesantă de a-și transmite numerele de telefon prin intermediul cărora urmau să ia legătura. Astfel, aceștia comunicau telefonic doar ultimele 3 sau 4 cifre ale numărului de telefon, urmând ca restul numărului să fie transmis prin e-mail. Acest aspect rezultă din convorbirile telefonice de la datele de 6 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, d.u.p.) și 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.).

Revenind la trimiterea actelor în România, tribunalul a reținut că, după cum rezultă din procesele-verbale din 09 octombrie 2007, întocmite de organele de poliție (în urma reținerii corespondenței expediate din Ecuador, conform art. 98 C. proc. pen.), la această dată a fost primit la sediul companiei de curierat rapid D.H.L. din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă un plic expediat din Guayaquil, Ecuador, de către SC P. SA, reprezentată de numitul F.V.C. către SC O.F. SRL, aparent reprezentată de către numitul M.A.Q. (conform mențiunilor făcute de către expeditor pe acel plic), care, conform datelor deținute, conținea înscrisuri constând în documentele de transport ale containerului (conosamentul și altele) trimis de către membrii rețelei aflați în America de Sud inculpaților I.C. și N.C..

De asemenea, s-a constatat că pe acest plic era menționat numărul de telefon, alături de numele lui M.A.Q. la rubrica persoană de contact (d.u.p.).

În privința martorului M.A.Q., care în anul 2007 deținea în România mai multe societăți comerciale (nu și SC O.F. SRL însă) prin care a realizat împreună cu martorul M.M. importuri de alimente, inclusiv de pește congelat, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit nicio implicare a acestuia în infracțiunile săvârșite de inculpați. Audiat în cauză, acesta a arătat că nu cunoaște nimic despre importul de macrou din Ecuador și nu știe de ce numele său a fost menționat ca destinatar al plicului (dos.inst., d.u.p.).

Cu referire la numărul de telefon respectiv, instanța de fond a reținut că în data de 10 octombrie 2007, inculpatul I.C. a fost sunat pe acest număr de telefon de către reprezentanții D.H.L. care l-au informat despre sosirea plicului din Ecuador, menționând inclusiv faptul că destinatarul acestuia este SC O.F. SRL (convorbire I.C.-reprezentant D.H.L., d.u.p.).

De asemenea, aparatul telefonic mobil corespunzător celui în care a fost introdusă cartela telefonică, de la care au fost purtate discuții cu reprezentanții D.H.L. în momentul sosirii plicului din Ecuador, a fost găsit și ridicat de către organele de poliție de la domiciliul părinților inculpatului I.C. după reținerea acestuia în prezenta cauză (d.u.p.).

În fine, ultimele 4 cifre ale acestui număr de telefon au fost comunicate de către inculpatul I.C. lui B.Y. în convorbirea telefonică din 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.) și la același număr de telefon se face referire într-o altă convorbire dintre I.C. și B.Y., reprodusă mai sus (d.u.p.).

Organele de poliție au supravegheat sediul D.H.L. din zona Unirii în data de 10 octombrie 2007, pentru a observa pe cel care urma să ridice plicul trimis din America de Sud, însă acesta a fost predat unei persoane neidentificate (care a deținut însă ștampila SC O.F. SRL) după terminarea programului (la ora 17.48, programul încheindu-se la ora 17.30) și după ce angajații D.H.L. au închis punctul de lucru (proces-verbal, d.u.p.).

După toate probabilitățile, această persoană a fost inculpatul N.C., după cum rezultă din convorbirea telefonică din data de 10 octombrie 2007, ora 8.33, când, la 2 minute după ce a fost sunat de reprezentanții D.H.L. (la ora 8.31, d.u.p.), inculpatul I.C. îi spune inculpatului N.C. să ia ștampila (ștampila SC O.F. SRL) și să meargă în cursul zilei respective la Unirea (sediul central al D.H.L., d.u.p.). În aceeași zi, la ora 19:59, cei doi poartă o nouă convorbire în care ridicarea plicului și documentele conținute de acesta sunt camuflate sub aparența unei discuții despre afaceri imobiliare (d.u.p.).

A doua zi, 11 octombrie 2007, la ora 18:55, inculpatul I.C. l-a apelat pe numitul B.Y. la un număr de telefon din Columbia și i-a transmis că „au sosit documentele, sunt bune, totul este bine, dar lipsesc niște originale, ar fi fost mai bine dacă le-ar fi trimis trei, dar este bine și cu unul”. În această situație, B.Y. i-a comunicat faptul că se află în posesia celorlalte exemplare originale ale înscrisurilor trimise (d.u.p.).

Containerul expediat din Ecuador a ajuns în Portul Constanța la data de 12 noiembrie 2007 la bordul navei Olympia. În prealabil, prin ordonanța nr. 171/D/P/2007 din 10 noiembrie 2007 a D.I.I.C.O.T. se dispusese, în baza art. 30 din O.U.G. nr. 121/2006, art. 20 din Legea nr. 143/2000, art. 16 din Legea nr. 39/2003 și art. 203 C. proc. pen., autorizarea efectuării unei livrări supravegheate privind cantitatea de aproximativ 1,5 tone de cocaină, cu substituirea totală a drogurilor, de către organele de poliție în colaborare cu A.N.V., fiind, totodată, trimise cereri de comisie rogatorie către autoritățile judiciare ale statelor tranzitate în vederea luării măsurilor necesare (d.u.p.).

Astfel, la data de 13 noiembrie 2007, o echipă formată din procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și din lucrători de poliție s-a deplasat în Portul Agigea Sud - Constanța, pentru a proceda, împreună cu reprezentanții Autorității Naționale Vamale, la efectuarea unui control asupra containerului menționat.

După identificarea sa, containerul respectiv a fost inspectat de autorități (inclusiv structura acestuia și, prin sondaj, mai multe cutii din încărcătura sa), constatându-se că acesta conține 22 tone pește congelat (macrou), în cutii de 10, respectiv 20 kg. Nu au fost descoperite bunuri sau substanțe a căror deținere să fie interzisă de lege. Ulterior, au fost închise și sigilate ușile containerului cu sigilii aparținând Autorității Naționale a Vămilor și companiei MK (d.u.p.).

Deoarece organele de urmărire penală nu aveau cum să cunoască dacă primul container expediat din Ecuador către cei doi inculpați reprezenta doar un test sau conținea narcotice, operațiunea descrisă mai sus a fost indiscutabil necesară. S-a stabilit astfel că acest transport a avut doar rolul de a verifica dacă modul de operare ales de membrii rețelei era eficient sau nu și, totodată, de a observa reacția autorităților - controalele la care era supus transportul, formalitățile ce trebuiau efectuate pentru recepționarea sa etc. Acest mod de operare este logic, în condițiile în care grupul infracțional nu mai efectuase vreun alt transport maritim pe ruta Ecuador - România, iar până la sosirea în România erau prevăzute două escale în state europene diferite (Spania și Italia), crescând și riscurile de descoperire a activității ilicite.

După sosirea containerului în Portul Constanța, inculpații au început demersurile pentru ridicarea acestuia. Aceștia s-au izbit însă de dificultăți neprevăzute, determinate de faptul că certificatul fitosanitar emis de autoritățile ecuadoriene nu era semnat de un medic autorizat de Uniunea Europeană, dar și de faptul că SC P. SA nu era nici ea autorizată să efectueze importuri în Uniunea Europeană (d.u.p., d.u.p.).

În consecință, inculpatul N.C. a efectuat, ajutat fiind de martorul M.M., o serie de demersuri pentru a reuși să ridice containerul chiar și în aceste condiții (convorbiri N.C.-I.C. din 16 noiembrie 2007, d.u.p., 19 noiembrie 2007, d.u.p., 23 noiembrie 2007, d.u.p., convorbire M.M.-persoane necunoscute, d.u.p., d.u.p., convorbiri M.M. - N.C. din 19 noiembrie 2007, d.u.p., 22 noiembrie 2007, d.u.p., 26 noiembrie 2007, d.u.p.).

Și cu ocazia acestor conversații, inculpații I.C. și N.C. folosesc un limbaj codificat, referindu-se la pește ca fiind „medicamente” și descriind problema survenită în felul următor: „(…) trebuia o companie mult mai mare care era agreată, înțelegi ce zic, să vândă medicamente” (d.u.p.).

Cu toate acestea, containerul nu a putut fi ridicat din port, din cauza problemelor deja arătate, astfel că inculpații l-au abandonat pur și simplu acolo, acesta fiind remutat de către transportatorul MK Line către Sri Lanka, pentru ca peștele să fie folosit drept hrană pentru animale (d.u.p.). Trebuie menționat că reprezentanții companiei MK au încercat să ia legătura cu societatea exportatoare (SC P. SA), însă, după cum rezultă din documentele întocmite cu această ocazie, societatea respectivă nu a putut fi identificată la sediul declarat (d.u.p.).

În același timp, inculpatul I.C. ținea legătura în continuare cu membrii sud-americani ai rețelei și, după ce inițial le-a comunicat acestora că există anumite probleme pentru recepționarea transportului, în cele din urmă, de comun acord cu N.C., a decis să le relateze acestora că au reușit să intre în posesia containerului, deși acest aspect era cu desăvârșire fals.

Practic, cei doi inculpați au fost obligați să ia această decizie, deoarece, dacă ar fi relatat sud-americanilor dificultățile întâmpinate, și-ar fi pierdut credibilitatea în fața acestora (containerul nu a putut fi ridicat din cauza inculpaților, care nu cunoșteau ce formalități trebuie îndeplinite pentru ca acesta să poată intra în țară) și, totodată, s-ar fi amânat/anulat expedierea celui de-al doilea transport, care urma să conțină cocaină.

Relevante în acest sens sunt mai multe conversații dintre inculpați purtate în perioada 16 noiembrie 2007-26 noiembrie 2007, dar mai ales cele din 16 noiembrie 2007, când inc. N.C. îi spune lui I.C. „Încă nu spune nimic la nimeni tu” (d.u.p.), 23 noiembrie 2007, când, din nou, N.C. îi dă aceleași sfaturi inc. I.C. „Deci ideea e clară, am reușit să facem ce trebuie, am întârziat puțin pentru că nu era o hârtie care ne trebuia și am rezolvat-o, OK, totul e bine.” (d.u.p.) și 26 noiembrie 2007 cu un conținut aproape identic „Omule, deci ai înțeles, dacă sună ăsta îi spui: Gata, mă, s-a rezolvat!” (d.u.p.).

Inculpatul I.C., presat fiind de membrii sud-americani ai rețelei, care începuseră să achiziționeze deja cocaina care urma să fie inclusă în transportul al doilea și se pregăteau să îl expedieze, a acceptat să le dea acestora informații false (inclusiv lui M.S. „V.”), astfel cum stabilise cu N.C., planul inculpaților fiind ca, simultan cu trimiterea transportului care urma să ajungă la destinație în aproximativ două luni, să îi convingă pe cei din Ecuador să efectueze demersurile pentru ca SC P. SA să fie inclusă pe lista firmelor autorizate să efectueze importuri de alimente către Uniunea Europeană.

În acest sens, inculpatul poartă mai multe discuții cu B.Y., F. și M.S. „V.” în cursul cărora afirmă că, pentru a evita problemele care au dus la „întârzieri în ridicarea primului container” (afirmație evident falsă, primul container nefiind ridicat deloc), este necesar ca aceștia să includă firma pe lista deja menționată.

Mai mult decât atât, inculpatul I.C., aflând că pentru a se face aceasta este necesară plata în Ecuador a unei mite de aproximativ 10.000 dolari SUA, se oferă să achite el și cu N.C. această sumă de bani, care urma să fie expediată prin WU sau transfer bancar. De altfel, inculpatul N.C. a încredințat acești bani lui M.M., care urma să se ocupe de transferul lor.

A reținut instanța fondului că relevante în acest sens sunt un număr de 15 convorbiri telefonice (reproduse și în cuprinsul rechizitoriului), cu privire la care, pentru a se înțelege cu claritate subiectele abordate și modul în care membrii rețelei conversau, a apreciat ca fiind necesară redarea lor integrală, subliniind că în cuprinsul acestora, s-a menționat și interpretarea pe care Parchetul a dat-o termenilor folosiți de inculpați, interpretare cu care instanța a fost, în totalitate, de acord, deoarece corespundea cu modul în care au acționat inculpații. Aceste convorbiri sunt redate la paginile din sentința instanței de fond.

Tribunalul a apreciat că, din cuprinsul acestor convorbiri telefonice (în special convorbirea dintre M.S. și I.C., confirmată și de celelalte conversații), rezultă că la sfârșitul lunii noiembrie 2007 membrii sud-americani ai rețelei erau pregătiți să trimită cel de-al doilea container către România.

Însă, la data de 5 decembrie 2007, poliția ecuadoriană din portul Guayaquil a descoperit containerul în care se afla cantitatea de 364 de kg de cocaină. Identificarea acestuia a fost facilitată de faptul că membrii rețelei au încercat să corupă pe unul dintre membrii unității antidrog care urma să verifice containerul, însă acesta a denunțat tentativa de mituire superiorilor săi. Poliția ecuadoriană a procedat la inspectarea containerului, unde au fost descoperite, disimulate în cadrul unui transport de macrou congelat, 300 de pachete care conțineau în total 364 kg de cocaină (d.u.p., expertiză substanță, d.u.p.).

Au fost reținuți imediat (d.u.p.) numiții G.E.G.M. (polițist ecuadorian care încercat să ofere mită colegului său), R.P.R.D. (comisionar vamal care reprezenta SC P. SA) și R.M.C.F. (angajat al SC P. SA).

În cadrul audierilor ce au urmat, numitul R.P.R.D., comisionar vamal, a arătat că la data de 29 noiembrie 2007, a fost angajat de către numitul F.V.C. să se ocupe de formalitățile necesare pentru realizarea unui export de macrou congelat în România al cărui volum trebuia confirmat pentru data de 05 decembrie 2007. Totodată, numitul R.P.R.D. a declarat că l-a cunoscut pe F.V.C. în urmă cu circa 3 luni față de momentul descoperirii drogurilor, când s-a ocupat pentru acesta de exportarea unui alt container cu macrou congelat, mai exact la 30 septembrie 2007, cu vaporul RG, având aceeași destinație și același destinatar. Solicitându-i-se detalii, acesta a arătat că societatea din România care trebuia să primească macroul era SC O.F. SRL (traducere limba spaniolă, d.u.p., declarație originală, d.u.p.).

Având în vedere că această audiere a survenit la 6 decembrie 2007 (așadar la o zi după descoperirea neplanificată a drogurilor), înainte ca autoritățile române să comunice celor ecuadoriene datele deținute cu privire la grupul de traficanți, instanța de fond a apreciat ca fiind exclusă orice influențare a numitul R.P.R.D. de către autoritățile ecuadoriene în sensul de a da o declarație defavorabilă inculpaților din prezenta cauză.

Declarația numitului R.P.R.D., coroborată cu convorbirile telefonice, din care rezultă cu claritate că trimiterea către România a unui container cu pește în care urma să fie disimulată cocaină era iminentă, au creat convingerea instanței că drogurile descoperite la data de 5 decembrie 2007 de către autoritățile ecuadoriene erau destinate inculpaților I.C. și N.C., aceștia urmând să le preia în aceeași modalitate ca în cazul primului transport (cu mențiunea că, în acest caz, actele de expediție fiind în regulă, cei doi inculpați aveau să reușească să intre în posesia containerului).

De altfel, după captura realizată de autoritățile ecuadoriene, conversațiile telefonice interceptate au relevat faptul că inculpații erau direct implicați în acest transport. Astfel, la data de 11 decembrie 2007, ora 18:16, inculpatul I.C. (care aflase despre captură de pe internet, fapt confirmat de propria declarație, dos.inst., dar și de faptul că știrea fusese publicată în ziarul ecuadorian U. încă din 8 decembrie 2007 îi spune inculpatului N.C. să nu mai trimită banii (necesari pentru mituirea funcționarilor responsabili pentru includerea SC P. SA pe lista firmelor autorizate) în America de Sud, precizându-i în același timp că trebuie să se întâlnească (d.u.p.). De asemenea, imediat după aceasta, la ora 18:18, inculpatul N.C. îl sună pe martorul M.M., spunându-i să nu mai trimită banii pe care îi dăduse (bani destinați mitei care trebuia plătită pentru autorizarea SC P. SA pentru exporturi în U.E., d.u.p.).

Sub aspectul apărărilor formulate de cei doi inculpați după reținerea lor la începutul anului 2011, tribunalul a reținut că inculpatul N.C., după ce inițial a negat comiterea faptelor, ulterior, la data de 2 mai 2011 (d.u.p.), a revenit asupra poziției inițiale, recunoscând săvârșirea infracțiunilor de care era acuzat și descriind în detaliu modul în care el și inculpatul I.C. au acționat. De asemenea, în faza de judecată, acesta a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., ceea ce a dus la disjungerea cauzei și formarea dosarului de față, privindu-l doar pe inculpatul I.C..

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.C., acesta a oferit de-a lungul procesului mai multe variante ale modului în care s-au petrecut faptele:

- la data de 14 ianuarie 2011 (cu ocazia arestării preventive), în afara aspectelor privind întâlnirea de la Madrid din 12 mai 2007 și relațiile anterioare cu „B.” și B.Y., deja prezentate, inculpatul a arătat că discuțiile telefonice ulterioare au privit doar importul de mâncare la prețuri bune și actele necesare realizării importului (d.u.p.);

- la data de 4 august 2011 (audiat în cursul judecății), inculpatul a afirmat în esență că nu a fost decât un intermediar între inculpatul N.C. și sud-americani, deoarece el cunoștea limba spaniolă, iar inculpatul N.C. nu. A mai arătat inculpatul că nu și-a dat seama despre faptul că aceștia intenționau să realizeze un transport de droguri decât după o discuție cu „F.”, care i-a reproșat faptul că într-un e-mail trimis de firma importatoare se foloseau „cuvinte necenzurate”.

Inculpatul a precizat că după acea discuție a dorit să înceteze orice colaborare cu N.C., însă, date fiind legăturilor de familie cu acesta (este căsătorit cu verișoara inc. N.C., de asemenea, acesta este nașul său de cununie și la acel moment urma să fie nașul unuia din copii săi) și insistențelor sale, a acceptat să intermedieze în continuare tranzacțiile, dar strict conform indicațiilor primite de la N.C.. Mai mult chiar, inculpatul a susținut că a încercat să blocheze cel de-al doilea transport, care urma să conțină droguri și din acest motiv a cerut sud-americanilor să obțină certificarea firmei pentru export în UE (știa că acest lucru va fi foarte dificil). Acesta a precizat că a aflat de pe internet despre captura din 5 decembrie 2007 și i s-a confirmat acest aspect de către T. (B.Y.) într-o convorbire telefonică.

Separat de aceste declarații, inculpatul I.C. a adresat, la data de 6 mai 2011, o cerere către D.I.I.C.O.T. (dosar instanță de fond), în care preciza că deține date despre persoane din America de Sud care „se ocupă cu traficarea unor cantități de ordinul sutelor de kilograme de cocaină”, drogurile fiind transportate pe cale maritimă în România și apoi în Europa de Vest și că va formula un denunț după ce se va gândi la „modul în care aceștia pot fi identificați și trași la răspundere penală”, însă ulterior nu și-a îndeplinit această promisiune.

Raportat la materialul probator prezentat anterior, instanța de fond a înlăturat aceste apărări, întrucât ansamblul convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpați nu trădează nici pe departe un raport de subordonare a inculpatului I.C. față de inculpatul N.C.. Aceștia se aflau în evidente relații de prietenie, se înțelegeau foarte bine, își relatau diverse probleme apărute în viața de zi cu zi, iar în privința afacerii cu droguri contribuiau amândoi cu opinii referitoare la modul în care ar trebui gestionată relația cu partenerii sud-americani.

Nici afirmația inculpatului referitoare la momentul în care și-ar fi dat seama de faptul că intermediază o afacere cu droguri nu este mai credibilă - arată judecătorul fondului - întrucât, discuția la care inculpatul a făcut referire, indicând-o ca momentul la care a înțeles că este implicat într-o tranzacție cu narcotice, a avut loc cândva în jurul datei de 7 august 2007, iar aspectele abordate în cuprinsul său au fost deja înfățișate de instanță cu ocazia expunerii principiilor generale după care membrii rețelei discutau despre tranzacțiile cu droguri (d.u.p.). Se poate constata însă, din convorbirile interceptate că, în preajma acelei date, nu a survenit nicio schimbare majoră în atitudinea inculpatului I.C., privind persoanele din America de Sud cu care discuta și nici în relațiile dintre el și inculpatul N.C..

De altfel, dacă inculpatul I.C. și-a dat seama de caracterul ilicit al tranzacțiilor abia la începutul lunii august 2007, apare lipsită de realism convorbirea dintre el și N.C. din data 1 iunie 2007.

Nici susținerile inculpatului, în sensul că ar fi cerut ca societatea comercială din Ecuador să fie trecută pe lista celor acreditate pentru export în UE, tocmai pentru a îngreuna desfășurarea afacerilor cu narcotice nu este credibilă. Practic, dacă SC P. SA ar fi reușit să obțină acreditarea respectivă, atunci cel de-al doilea transport nu ar mai fi fost blocat în vamă, iar cei doi inculpați ar fi intrat în posesia sa (evident, în ipoteza în care autoritățile ecuadoriene nu ar fi descoperit containerul la 5 decembrie 2007). De asemenea, această cerință (acreditarea societății ecuadoriene) nu a fost inventată de inculpat ci, după cum reiese din convorbirile telefonice interceptate, din relațiile furnizate de MK Line și de autoritățile vamale române, pentru ca primul container să poată fi ridicat din port era necesar atât ca certificatul fitosanitar să fie semnat de un medic autorizat de U.E. și, de asemenea, ca SC P. SA să fie și ea autorizată să exporte alimente în U.E.

Oricum, chiar și din declarațiile inculpatului, prin care acesta a încercat să își diminueze responsabilitatea, se poate trage concluzia că acesta era perfect conștient de faptul că este implicat în traficul internațional de droguri și, de asemenea, că acesta deține informații importante cu privire la alte persoane angrenate în același tip de activități.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului I.C., de a adera la un grup infracțional organizat constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, coordonat de numitul V.M.P.S. zis „V.”, cetățean columbian și apoi de a sprijin activitățile acestui grup în perioada mai-decembrie 2007, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a apreciat că elementele constitutive ale infracțiunii sunt - în mod evident întrunite - grupul a fost format din cel puțin 5 persoane (cele identificate - inc. I.C., inc. N.C., M.S. „V.”, numitul B.Y., F.V.C.), era de asemenea structurat (conducător era M.S., ajutat de B.Y., iar pe palierul inferior se afla F.V.C.; inculpații I.C. și N.C. se bucurau de autonomie operațională, dată fiind distanța dintre America de Sud și România dar, după cum reiese din convorbirile interceptate, îl respectau și îl tratau cu deferență pe numitul M.S.) și scopul constituirii era cel de a comite infracțiuni privind regimul drogurilor.

De asemenea, fapta inculpatului I.C. - care, în perioada mai-decembrie 2007, a ajutat pe membrii sud-americani ai rețelei la trimiterea, transportul și distribuirea cocainei provenind din America de Sud pe piața europeană realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului I.C. - care în perioada mai-decembrie 2007 a luat măsuri în vederea introducerii pe teritoriul României a cantității de 364 kg cocaină, provenind din America de Sud (prin identificarea modalității de introducere a acesteia în țară, testarea rutei de transport, întocmirea actelor necesare pentru formalitățile vamale etc.) realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc.

Cele trei fapte au fost săvârșite atât în condițiile concursului real de infracțiuni, cât și în condițiile celui ideal, conform art. 33 lit. a) și b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile oferite de dispozițiile art. 72 C. pen. În acest sens, tribunalul a reținut gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite de inculpat - colaborarea acestuia cu una dintre cele mai temute organizații criminale din lume (cartelurile columbiene), cantitatea imensă de droguri de mare risc pe care acesta intenționa să o aducă pe teritoriul țării, modalitatea extrem de elaborată a săvârșirii infracțiunilor și numeroasele măsuri de precauție luate de inculpat.

În același timp, tribunalul a reținut datele personale ale inculpatului, în sensul că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și dovedește o inteligență peste medie, aspect reflectat atât de modul de desfășurare a activității infracționale, cât și de faptul că acesta a absolvit Liceul de Aeronautică, stăpânește foarte bine două limbi străine (spaniolă și engleză) și are cunoștințe în numeroase domenii (comerț internațional, reparații auto, I.T.). Astfel, s-a apreciat că inculpatul I.C. ar fi fost în măsură să își obțină cu ușurință mijloacele de existență în mod onest, fără a fi nevoie să se angajeze în activități ilicite (de altfel, inculpatul are un nivel de viață corespunzător fără a fi obținut vreun beneficiu material din infracțiunile săvârșite în prezenta cauză). În același timp însă, implicarea inculpatului în infracțiuni grave la o vârstă matură și implicit asumarea riscului de a fi privat de libertate o lungă perioadă de timp, în condițiile în care are doi copii minori, dovedesc un grad scăzut de responsabilitate a acestuia și înclinația sa către obținerea de beneficii materiale pe căi ilicite.

Raportat la ansamblul celor menționate, tribunalul a aplicat inculpatului pedepse între limitele medii și maxime prevăzute de lege, după cum urmează: 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc și 13 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Pe lângă fiecare din aceste pedepse, instanța a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În mod corespunzător, aceste drepturi i-au fost interzise inculpatului și pe perioada executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se că o persoană implicată în traficul internațional de droguri nu este în măsură să ocupe o funcție electivă publică sau o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Referitor la starea de arest, instanța de fond a arătat că se impune menținerea acesteia, pentru aceleași motive ca și până la momentul analizat (gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite, implicarea sa într-un grup infracțional cu ramificații internaționale, perioada lungă de timp în care s-a întins activitatea infracțională), la care s-a adăugat existența unei hotărâri de condamnare.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumelor de 100 dolari SUA și 1.400 euro, precum și a oricăror alte bunuri ridicate de la acesta, dacă nu sunt folosite la instrumentarea altor cauze penale.

În baza art. 169 C. proc. pen., instanța de fond a admis cererea martorului M.M. și a dispus restituirea a sumelor de 16.500 euro și 9.000 dolari SUA ridicate de la acesta în urma percheziției domiciliare efectuate la 13 ianuarie 2011 și predate la casieria D.I.I.C.O.T. (d.u.p.).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, tribunalul a dispus prelevarea de la inculpatul I.C. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., apreciind că această măsură se impune în raport cu implicarea inculpatului în activități infracționale de amploarea și gravitatea celor descrise în prezenta hotărâre.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său, parchetul a arătat că instanța de fond nu a respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen..

Pedeapsa prevăzută de lege trebuie să corespundă gradului de pericol social generic al infracțiunii, iar pedeapsa concretă trebuie să corespundă pericolului social concret al infracțiunii.

Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță în condițiile existenței tragerii la răspundere penală pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social.

Ministerul Public a mai arătat că realizarea funcțiilor pedepsei penale, respectiv constrângerea, reeducarea și eliminarea temporară trebuie să se raporteze la schimbarea conduitei viitoare a condamnatului.

Instanța trebuia să aibă în vedere multitudinea de elemente de fapt ce se impunea a fi reținute, de circumstanțe agravante, perseverența infracțională, perioada mare de timp în care inculpatul a desfășurat activitatea ilicită, precum și cantitatea și felul drogurilor - de mare risc - și anume 364 kg cocaină.

Parchetul a mai menționat în apelul său că judecătorul fondului cauzei a manifestat incontestabil o reticență nejustificată, în stabilirea unor pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret al faptelor sesizate.

Orientarea instanței spre aplicarea unor pedepse îndreptate spre minimul prevăzut de lege și fără aplicarea unui spor face ca hotărârea pronunțată să apară ca netemeinică și nelegală.

Parchetul a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (1) lit. a) și art. 382 C. proc. pen., să fie admis apelul, iar după rejudecare, să se dispună majorarea pedepsei aplicată inculpatului I.C..

În ceea ce privește apelul inculpatului, precum și cererile formulate de acesta, Ministerul Public a solicitat respingerea, în totalitate, a acestora.

Prin apelul său, inculpatul a criticat sentința pronunțată de Tribunalul București ca netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea apelului său, iar în ceea ce privește apelul parchetului, a solicitat respingerea acestuia.

Prin decizia penală nr. 297 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpatul I.C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor, de efectuare a unor comisii rogatorii, cu Spania și Ecuador și de invalidarea mijloacelor de probă obținute legal - respectiv convorbiri telefonice.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată de inculpatul I.C..

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și de inculpatul I.C. împotriva sentinței penale nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

În baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului I.C..

A computat prevenția inculpatului I.C. de la 13 ianuarie 2011 la zi.

A obligat pe inculpatul I.C. la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Analizând și verificând probele existente la dosarul cauzei, cererile formulate în cauză, precum și apelurile declarate de Parchet și de inculpat, precum și cauza în ansamblul său, atât în ceea ce privește descrierea și reținerea situației de fapt, dar și în ceea ce privește încadrarea acesteia în drept, dar și legalitatea îndeplinirii procedurilor penale, Curtea de apel a constatat și reținut că atât cererile formulate de inculpatul I.C., de schimbare a încadrării juridice a faptelor, precum și de administrare probei cu efectuarea unor comisii rogatorii, în Regatul Spaniei și Republica Ecuador și de invalidare a mijloacelor de probă obținute legal, respectiv convorbiri telefonice, cât și apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și inculpatul I.C., sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., au fost respinse.

În temeiul dispozițiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., Curtea a menținut starea de arest a inculpatului I.C., iar în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. a computa prevenția inculpatului de la 13 ianuarie 2011, la zi.

Considerentele de fapt și de drept avute în vedere de Curte la pronunțarea prezentei decizii sunt următoarele:

Prealabil analizării celor două apeluri declarate în cauză, Curtea de apel a verificat și s-a pronunțat pe cererile prealabile formulate de inculpatul I.C., prin care acesta a solicitat: a)schimbarea încadrării juridice a faptelor; b)efectuarea unor comisii rogatorii în Spania și Ecuador și c)invalidarea mijloacelor de probă obținute ilegal, respectiv convorbirile telefonice.

În altă ordine de idei, apelantul inculpat a solicitat aplicarea disp.art. 3201 C. proc. pen. și respectiv reducerea pedepsei în conformitate cu aceste dispoziții.

a) Inculpatul I.C. a fost trimis în judecată penală prin actul de sesizare a instanței nr. 171/D/P/2007 din 5 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T, pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar Tribunalul București l-a condamnat pe acesta, prin sentința penală nr. 42/F din 20 ianuarie 2012, la o pedeapsă principală rezultantă, după aplicarea art. 33 și art. 34 C. pen., de 13 ani și 6 luni închisoare.

Cererea apelantului inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată este nefondată.

Instanța de fond a constatat în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod direct, că inculpatul a comis faptele în forma și în condițiile reținute de Parchet și că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Curtea a constatat și reținut - după verificarea cererii inculpatului - că, la dosarul cauzei nu există niciun fel de probă care să susțină argumentele și motivele apelantului inculpat, prin care acesta consideră că nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Așa fiind, cererea inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată este nefondată și a fost respinsă.

b)cererea de efectuare a unor comisii rogatorii în Ecuador și Spania a mai fost formulată de apelantul inculpat în fața instanței de fond. Temeiurile juridice ale cererii inculpatului sunt art. 301 alin. (1), în referire la art. 13 coroborat cu art. 201, 203, rap.la art. 1 alin. (1), lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, autoritatea judiciară străină, urmând a efectua și administra proba în vederea clarificării situației judiciare a cetățeanului român I.C.. S-a solicitat ca instanțele de judecată străine să comunice instanțelor competente române, respectiv atât Tribunalului București, cât și - ulterior - Curții de Apel București, următoarele date și înscrisuri:

-dacă cercetarea judecătorească efectuată de instanța de judecată străină în cauza penală, având ca obiect fapta comisă la data de 5 decembrie 2007, cu referire la containerul identificat de unitatea Antinarcotice din Portul maritim Guayaquil-Ecuador, încărcat cu pește congelat, în care se afla disimulată o cantitate de cocaină, a evidențiat vreo legătură între persoanele trimise în judecată în fața acelei instanțe și cetățeanul român I.C.; dacă cu privire la destinația finală a containerului, cercetarea judecătorească a evidențiat date certe, neechivoce, în sensul că acesta privește portul românesc ca destinație a substanțelor descoperite, iar în caz afirmativ, în ceea ce privește ambele răspunsuri solicitate, comunicarea în copie a declarațiilor relevante sub acest aspect și a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză.

Apelantul inculpat a arătat că procurorul, „prin afirmații lipsite de consistență, apte strict legal a producerii de consecințe juridice, în scopul vizat de către acesta, ca urmare a nesusținerii alegațiilor de mijloace de probă, cu valoare informativă certă sub acest aspect, invocă raporturi cu referire la acțiuni desfășurate în timp, intrând în conținutul laturii obiective a unor infracțiuni, între I.C. și persoanele trimise în judecată, în instanța de judecată competentă din Ecuador, cu referire la containerul din 5 decembrie 2007”.

În continuare, inculpatul a arătat că „înscrisurile referitoare la containerul menționat sub aspectul destinației sunt dubitabile. Drept urmare, în lipsa unor elemente determinative, certe sub acest aspect devin credibile și, pe cale de consecință, producătoare de efecte juridice, declarațiile inculpatului N.C., referitoare la împrejurarea, constând în aceea că drogurile despre care face vorbire urmau a fi preluate în Italia și valorificate de persoane din această țară”.

Aceste date și informații, în raport de conținutul lor concret vor confirma sau infirma - după caz - construcția juridică ipotetică dedusă judecății în instanța națională, creând astfel condițiile pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, dintre cele reglementate prin art. 345 C. proc. pen., după cum acestea vor evidenția comiterea sau necomiterea acțiunilor intrând în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ulterioare, săvârșite/nesăvârșite în forma tentativei și sub aspectul participației penale, cooperarea/necooperarea în modalitatea complicității.

Cererea apelantului inculpat a fost respinsă de instanța de fond, ca nefiind utilă cauzei.

Comisia rogatorie, astfel cum este reglementată în Capitolul II, Secțiunea a XIII-a - Mijloacele de probă, poate fi efectuată, atât de „organul de urmărire penală sau instanța de judecată, când aceasta nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la fața locului, să procedeze la procedarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural(…)”; „Instanța care judecă procesul se poate adresa unei alte instanțe care are posibilitatea să administreze proba în cauză.”

Dispozițiile art. 133 C. proc. pen. menționează ce trebuie să cuprindă încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie, iar prevederile art. 134 C. proc. pen., arată drepturile părților în cazul comisiei rogatorii.

După cum se poate observa din conținutul probelor administrate în timpul urmăririi penale, în cauză a fost efectuată o comisie rogatorie și în afară de aceasta există și toate actele și relațiile solicitate cu privire la susținerile invocate de inculpatul apelant.

Prin urmare, Curtea găsește că cererea apelantului inculpat este nefondată. Toate probele necesare clarificării situației de fapt menționate de inculpat în cadrul apărărilor sale, există la dosarul cauzei, astfel că administrarea acestei probe ar duce la tergiversarea nejustificată a soluționării procesului penal.

Apelantul inculpat nu a invocat situații noi, față de etapa urmăririi penale, care să prefigureze noi aspecte, diametral opuse celor reținute de organul de anchetă penală și, astfel, cererile sale nu au putut fi primite de către Curte.

c)Referitor la interceptările telefonice realizate în perioada 4 mai 2007-11 decembrie 2007 și ulterior, transcrierea lor și invocarea ca mijloace de probă în cauză, Curtea ca instanță de control judiciar, precum și Tribunalul București ca instanță de fond, constată că acestea au fost efectuate în baza mandatelor emise de Tribunalul București, conform procedurii prevăzute de legea penală specială și în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform disp.art. 21 din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 3 lit. k) și i) din Legea nr. 51/1991.

Durata mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost de cel mult 6 luni, respectându-se art. 21 din Legea nr. 535/2004, iar durata mandatelor emise de Tribunalul București a fost de cel mult 30 de zile, fără a se depăși însă perioada maximă de 120 de zile, respectându-se astfel dispozițiile art. 911 alin. (5) C. proc. pen..

În situația centralizatoare a tuturor interceptărilor efectuate, existentă la d.u.p., se menționează autorizația în baza căreia au fost autorizate interceptările.

Verificând și comparând acest centralizator, cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor și a autorizațiilor emise de Tribunalul București și Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată că nu există nici depășiri ale perioadelor maxime prevăzute de lege, pentru interceptarea convorbirilor și nici efectuarea unor interceptări cu privire la numerele de telefon și aparatele telefonice, față de care să nu fi existat autorizație.

Inculpatul nu a invocat cazuri precise și situații clare, privind nelegalitatea interceptărilor telefonice și, prin urmare, acest mijloc de probă va fi avut în vedere de Curte atunci când se va pronunța în cauză.

Curtea a apreciat că solicitările inculpatului, precum și criticile acestuia cu privire la administrarea și evidențierea mijlocului de probă analizat mai sus sunt lipsite de fundament și nu vor fi reținute ca atare.

Orice persoană se bucură de prezumția constituțională de nevinovăție, chiar dacă împotriva acesteia a început și se desfășoară o procedură penală, prezumție care operează până la condamnarea definitivă, prin parcurgerea tuturor fazelor procesuale penale. În momentul în care persoana trimisă în judecată penală este condamnată definitiv, această prezumție este înlăturată.

Prezumția de nevinovăție nu poate fi înlăturată decât prin administrarea legală a tuturor probelor necesare, utile și concludente aflării adevărului și stabilirii corecte a situației de fapt, precum și a încadrării juridice a acesteia în textul sau textele penale incriminatorii.

După cum se poate constata, inculpatul s-a folosit de toate mijloacele procedurale legale pentru a combate probele și susținerile procurorilor acuzatori și a organelor de cercetare penală.

În fața instanței de fond, inculpatul a formulat cereri, apărări, a solicitat probe, respectându-i-se astfel dreptul la apărare și un proces echitabil.

Din probele administrate în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și în apel, rezultă - fără putință de tăgadă - că inculpatul I.C. se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea, analizând sentința pronunțată de Tribunalul București, precum și rechizitoriul întocmit în cauză și verificând fiecare probă solicitată de acuzare, dar și de inculpat în apărarea sa - a constatat și reținut că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, acestea încadrându-se în textele de lege invocate în ședință publică, în temeiul cărora a fost condamnat.

Curtea a analizat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept și nu a constatat situații de fapt nereținute sau greșit interpretate și nici încălcări ale procedurilor penale în timpul procesului.

Prin urmare, atât apelul inculpatului, cât și apelul Parchetului sunt nefondate, fapt pentru care în temeiul disp.art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. au fost respinse.

Instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultată prin contopirea celor trei sancțiuni penale aplicate acestuia de 13 ani și 6 luni închisoare.

Această pedeapsă este apreciată de Parchetul Înalta Curte de Casație și Justiție ca insuficientă reeducării inculpatului.

Parchetul consideră că pedeapsa este nelegală, deoarece se încalcă dispozițiile art. 72 C. pen..

Curtea, analizând argumentele invocate de Parchet, în susținerea tezei sale, dar și circumstanțele reale ale faptelor și personale ale inculpatului, rezultate din mijloacele de probă administrate în cauză, a constatat și reținut că pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare este corect individualizată, este o pedeapsă legală, temeinică și dreaptă, bine proporționată și de natură să realizeze, atât scopul preventiv, cât și rezultatul reeducării inculpatului.

Cele două dispoziții legale în materie, art. 72 și 52 C. pen., fiind respectate, Curtea a respins apelul Parchetului ca nefondat.

Curtea de apel reține că din susținerile orale ale inculpatului, cât și din cererile scrise ale acestuia, s-a trecut prin toate fazele posibile ale apărării, începând cu susținerea nevinovăției și achitarea, până la recunoașterea vinovăției și aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen..

De asemenea Curtea de apel reține că atitudinea inculpatului dovedește inconsecvența, nesinceritatea, duplicitatea, neasumarea faptelor comise, minimalizarea pericolului social, încercarea de evitare a răspunderii penale și a oricărei răspunderi.

În final, inculpatul a considerat că atitudinea sa nu trebuie avută în vedere de către Curte, iar simpla invocare a unui text de lege, referitor la dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., poate să i asigure o pedeapsă redusă.

Dispoziția legală însă a fost introdusă în C. proc. pen., pentru stimularea sincerității persoanelor trimise în judecată, pentru ca acestea să conștientizeze că poziția sinceră este apreciată de organele judiciare ca un început al reeducării și, prin urmare, pedeapsa ce trebuie aplicată trebuie să fie proporțională, redusă, în raport de aceste reglementări.

Împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul I.C..

În recurs s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14, 17, 172 și 18 C. proc. pen..

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., cu referire la paginile 74-75 ale deciziei atacate, se susține că hotărârea instanței de apel nu este motivată sau că motivarea realizată nu are legătură cu motivele de apel formulate de inculpat.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., se menționează că o parte din cererile formulate în cursul judecății apelului au fost respinse de această instanță, fie nemotivat, fie fără acordarea cuvântului apărării în susținerea acestor cereri.

Prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 18 C. proc. pen., precizează că acuzația de săvârșirea a infracțiunii de trafic intern de droguri de mare risc, reținută în sarcina recurentului, nu este susținută de probe, din acest punct de vedere decizia atacată suferind din pricina unei grave erori de fapt, ce a dus la greșita condamnare a recurentului. Învederează instanței de recurs împrejurarea că, pe teritoriul național nu a pătruns nici măcar un gram de drog ce ar putea fi pus în legătură cu vreo faptă a recurentului, astfel că nu există dovezi în susținerea acuzației de trafic intern de droguri de mare risc.

Față de aceste aspecte, în baza art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc în infracțiunea de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, cu consecința pronunțării de către instanța de recurs a unei soluții de achitare, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru acuzațiile de săvârșire a infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și a infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, iar în privința infracțiunii de trafic intern de droguri de mare risc, a unei soluții de achitare pronunțată în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen..

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se consideră că pedeapsa de 13 ani și șase luni aplicată recurentului este disproporționat de severă, având în vedere faptul că, în cauză, infracțiunea de trafic intern de droguri de mare risc nu este dovedită.

La dosarul cauzei a fost depusă (dosar recurs) la data de 31 ianuarie 2013, prin serviciul registratură o cerere prin care se solicită:

- precizarea declarație de culpabilitate

- schimbarea încadrării juridice a faptelor;

- sesizarea Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 7 din Legea nr. 39/2003;

- sesizarea Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 20 din Legea nr. 535/2004;

- efectuarea unei comisii rogatorii în Spania;

- efectuarea unei comisii rogatorii în Ecuador;

- excepția de nelegalitate;

- cerere privind solicitarea de informații;

- cerere de interpretare;

- revocarea măsuri arestării preventive

Prin aceeași cerere, recurentul a precizat că solicită punerea în discuție a cererii privind revocarea detenției preventive, precizarea acuzație, punerea în discuție a recursului cu prioritate sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 7, 9, 10 C. proc. pen.

Apărarea nu a mai susținut, la termenul de la 19 februarie 2013, cererile de la pct. 3, 4, 7, 8, 9.

În ceea ce privește comisia rogatorie în Ecuador, susținută la termenul de la 19 februarie 2013, s-a solicitat în recurs, să se comunice de către autoritățile judiciare dacă există o cercetare judecătorească în legătură cu traficul de droguri descoperit la 05 decembrie 2007, dacă în cursul cercetării judecătorești s-a determinat destinația finală a containerului cu pește congelat, dacă cei cercetați în dosarul din Ecuador au dat declarații în legătură cu cetățenii români. În ceea ce privește comisia rogatorie cu autoritățile din Spania, s-a solicitat în recurs comunicarea cazierului cetățeanului spaniol J., care sunt activitățile legale și ilegale cunoscute îndeplinite de cetățeanul menționat, dacă cetățeanul spaniol J. este sau nu aceeași persoană cu J.L.S.. Niciuna dintre aceste cereri nu a mai fost susținută de către apărare

Anterior, probele au fost respinse de către instanța de apel prin încheierea de la 06 septembrie 2012, dosar apel, iar de către instanța de fond la 14 octombrie 2011, dosar fond.

Respingerea probelor de către instanța de fond și de către cea de apel este justificată de faptul că anterior au fost efectuate comisii rogatorii în aceste țări, iar la întrebările solicitate de către inculpat au existat deja răspunsuri.

Astfel în ceea ce privește cazierul lui J., cunoscut și ca V.M.P.S., există răspunsul autorităților americane (DEA, dosar apel), precum și corespondența purtată în cauză, în limba engleză și în traducere în limba română. În apel, la cererea inculpatului, corespondența a fost depusă de către D.I.I.C.O.T. (dosar de apel), menționându-se și activitățile ilicite pentru care este acuzată persoana pentru care se solicită datele, ca și celelalte identități sub care este cunoscut. Toate aceste elemente au fost solicitate de inculpat pentru a proba lipsa de credibilitate a constatărilor organelor judiciare cu privire la existența unui grup infracțional organizat. Instanța de recurs constată că instanța de fond și cea de apel au constat existența grupului pornind în primul rând de la certitudinea celor două transporturi de pește unul ajuns în portul Constanța, celălalt interceptat în Ecuador. Legătura dintre transporturi s-a făcut pe baza discuțiilor interceptate avându-l ca parte pe inculpatul Iosif și pe baza documentelor de transport.

În ceea ce privește comisia rogatorie din Ecuador, probele de la dosar, comisia rogatorie deja efectuată în cursul urmăririi penale, d.up, înscrisurile, documente portuare necontestate de inculpat, sunt suficiente pentru clarificarea elementului criticat (existența unei infracțiuni consumate de trafic de droguri), astfel încât nu este necesară efectuarea de comisii rogatorii pentru lămurirea acestui aspect, constatările autorităților române cu privire la conținutul containerului ajuns în portul Constanța fiind suficiente.

În ceea ce privește efectuarea unei comisii rogatorii referitoare la legătura inculpatului cu grupul din America de Sud, având în vedere că la dosar există transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice instanța constată că discuțiile purtate de inculpat pot lămuri mai bine semnificația dialogului decât declarațiile unor persoane neprecizate de inculpat în cererea de comisie rogatorie (întrebarea solicitată în comisa rogatorie era dacă cercetarea judecătorească efectuată de instanța ecuadoriană în cauză a evidențiat o legătură între persoanele trimise în judecată în acea cauză și inculpatul I.C.). Totodată instanța constată că volumul de la urmărire penală este consacrat actelor provenind din comisia rogatorie din Ecuador, în care se află declarațiile celor în cauză și actele care leagă transportul din containerul în care s-au găsit droguri de SC O.F. SRL.

Pentru a crea convingerea instanței că drogurile descoperite la data de 5 decembrie 2007 de către autoritățile ecuadoriene erau destinate inculpaților I.C. și N.C., declarația lui R.P.R.D. a fost coroborată cu discuțiile telefonice ale inculpaților I.C. și N.C., din care a rezultat că trimiterea către România a unui container cu pește în care urma să fie disimulată cocaină era iminentă, aceștia urmând să le preia în aceeași modalitate ca în cazul primului transport.

Audierea lui R.P.R.D. a avut loc la 6 decembrie 2007 (așadar la o zi după descoperirea neplanificată a drogurilor), înainte ca autoritățile române să comunice celor ecuadoriene datele deținute cu privire la grupul de traficanți. Pentru aceste considerente a fost exclusă orice influențare a numitul R.P.R.D. de către autoritățile ecuadoriene în sensul de a da o declarație defavorabilă inculpaților din prezenta cauză.

Analizând decizia penală nr. 297 din 01 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, instanța de recurs constată fondate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen. și nefondate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 7(invocat în scris și nesusținut de recurent) 9, 10 și 18 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 7 C. proc. pen., nu a mai fost susținut de către recurent pentru considerentul evident al lipsei de relevanță în prezenta cauză. Cazul de casare se referă la judecata în cauzele cu infractori minori.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii ori acesta nu se înțelege

Recurentul a invocat faptul că hotărârea nu este motivată. Critica este nefondată.

Decizia instanței de apel este motivată cu privire la toate aspectele invocate de recurent, analizându-se fiecare cerere formulată de acesta, astfel că nu se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte constată că nu au fost identificate în recurs chestiunile pe care Curtea de apel nu le-a motivat. Hotărârea este motivată cu privire la probatorii (dosar de apel) vinovăția inculpatului, prin raportare la poziția procesuală (dosar de apel), sancțiunile ce urmează a fi aplicate (dosar de apel), aprecierea asupra incidenței art. 3201 C. proc. pen. (dosar de apel).

În motivarea vinovăției inculpatului, Curtea de apel reține caracterul contradictoriu al declarațiilor date de inculpat: inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii la 14 ianuarie 2011 (propunerea de arestare preventivă), că l-a cunoscut în Mexic pe un anume „T.”, care i-a făcut cunoștință cu o altă persoană, „B.”, iar aceștia l-au contactat din nou în anul 2007, la audierea în fața instanței după citirea rechizitoriului a arătat că nu recunoaște faptele, iar declarațiile anterioare au fost determinate de spaima provocată de procuror (audierea la care face referire inculpatul, la luarea măsurii preventive, a avut loc în prezența avocatului), în apel a solicitat aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției, dar a negat săvârșirea faptelor, a trimis o solicitare D.I.I.C.O.T. în care arătat că are cunoștință despre persoane care se ocupă cu traficul de droguri din America de Sud și dorește să facă denunț, pentru ca ulterior, la 17 mai 2011, să arate că nu poate formula denunțul deoarece trebuie să meargă în America de Sud pentru a strânge datele despre ruta urmată de droguri. Curtea de apel analizând apărările inculpatului și probele administrate ajunge la concluzia caracterului fondat al acuzațiilor din Rechizitoriu.

Având în vedere că decizia din apel cuprinde atât motivarea cererilor respinse cât și motivarea vinovăției inculpatului, cazul de casare este nefondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului

Recurentul invocă omisiunea de a se pronunța cu privire la probe și cereri esențiale pentru inculpat. Critica este nefondată.

Instanța de recurs are în vedere existența unei motivări pentru fiecare dintre problemele supuse judecății, cu privire la probele pe care reținute, cu privire la consecința probatoriului asupra vinovăției, cu privire la cuantumul sancțiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care reține vinovăția persoanei acuzate.

Respingerea unor probe nu se încadrează în cazul de casare invocat de recurent. Nemulțumirea recurentului cu privire al probele respinse nu este echivalentă cu omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți. Astfel, instanțele au analizat atât solicitările de achitare cât și cele de admitere a probelor. Instanțele au motivat, din interpretarea coroborată a probelor cauzei, faptele pentru care inculpatul a fost deferit justiției, ajungând la concluzia că probele administrate în cauză au demonstrat vinovăția sa.

În ceea ce privește comisia rogatorie solicitată de inculpat la fond, apel și recurs, instanța constată instanțele s-au pronunțat motivat, în sensul respingerii probei, precum și că în cursul urmăririi penale au fost efectuate comisii rogatorii cu autoritățile din Ecuador, Spania, Grecia, Italia, Olanda, Franța, Turcia (urmărire penală).

Anterior, probele au fost respinse de către instanța de apel prin încheierea de la 06 septembrie 2012, dosar apel, iar de către instanța de fond la 14 octombrie 2011, dosar fond. Respingerea probelor de către instanța de fond și de către cea de apel este justificată de faptul că anterior au fost efectuate comisii rogatorii în aceste țări, iar la întrebările solicitate de către inculpat au existat deja răspunsuri depuse la d.up.

Inculpatul a mai criticat hotărârile pentru omisiunea audierii martorilor Y.A. și I.G.. Din verificarea hotărârilor, instanța constată că soluția de condamnare nu decurge din declarațiile acestor două persoane.

Inculpatul a mai criticat hotărârile ambelor instanțe pentru faptul că s-au fundamentat pe înregistrarea convorbirilor telefonice, interceptare apreciată de inculpat ca fiind contrară legii(în acest sens a fost solicitată și sesizarea Curții Constituționale). Instanța de recurs consideră că această critică se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172C. proc. pen., greșita aplicare a legii.

Caracterul legal al interceptărilor în prezenta cauză decurge din faptul că restricția vieții private este prevăzută de lege, iar procedura intervine doar în cazuri limitativ prevăzute. Instanța constată atât că există un cadru legal care să permită interceptarea convorbirilor în cazul unor existenței de suspiciuni cu privire la săvârșirea de infracțiuni de trafic internațional de droguri, cât și că dispozițiile legii au fost respectate.

În primul rând instanța constă că suportul interceptărilor, 21 Cd-uri și dvd-uri, au fost depuse la dosarul cauzei(dosar apel), fiind la dispoziția apărării. Transcrierea acestora se află la dosarul de urmărire penală. În consecință atât interceptările (suport și transcriere, d.up, volumul de apel), cât și autorizarea acestora (d.up) se află în dosarul de față, la dispoziția apărării.

Interceptările telefonice au fost efectuate în baza mandatelor emise de Tribunalul București, conform procedurii prevăzute de legea penală specială și în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 21 din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 3 lit. k) și i) din Legea nr. 51/1991 (d.up).

Durata mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost de cel mult 6 luni, respectându-se art. 21 din Legea nr. 535/2004. Durata mandatelor emise de Tribunalul București a fost de cel mult 30 de zile, fără a se depăși însă perioada maximă de 120 de zile, respectându-se astfel art. 911 alin. (5) C. proc. pen.. În situația centralizatoare a tuturor interceptărilor efectuate, d.u.p., se menționează autorizația în baza căreia au fost autorizate interceptările. Astfel cum a apreciat și curtea de apel, nu există nici depășiri ale perioadelor maxime prevăzute de lege, pentru interceptarea convorbirilor și nici efectuarea unor interceptări cu privire la numerele de telefon și aparatele telefonice, față de care să nu fi existat autorizație. Natura faptelor pentru care a fost cercetat și trimis în judecată inculpatul, grup infracțional organizat și trafic internațional de droguri, permitea interceptarea convorbirilor atât potrivit C. proc. pen., cât și Legii nr. 535/2004.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că proba a fost legal administrată.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare sau de achitare

Recurentul a invocat grava eroare de fapt în principal în legătură cu infracțiunea consumată de trafic de droguri. Situația de fapt privindu-l pe inculpat a fost, în mod constant, corect reținută, atât de actul de sesizare cât și cu ocazia judecării cauzei de către instanțele de fond și apel. Critica recurentului nefondată, având în vedere că ceea ce se contestă este interpretarea situației de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond și de către cea de apel. Inculpatul a cerut în recurs, alături de achitare, schimbarea de încadrare juridică apreciind că faptele din rechizitoriu nu pot fi încadrate în infracțiunea consumată de trafic de droguri, deoarece containerul ajuns în portul Constanța nu conținea droguri. Din modul de formulare a criticilor din recursul inculpatului, rezultă că s-a invocat greșita încadrare juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată în raport de situația de fapt reținută în Rechizitoriu, pe care inculpatul însuși o invocă în susținerea criticii sale. De altfel, situația de fapt din Rechizitoriu este avută în vedere de inculpat atât atunci când solicită achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat cât și pentru trafic internațional de droguri, inculpatul invocând eroarea instanțelor cu privire la interpretarea probelor, iar nu cu privire la reținerea unei probe care nu există sau care are un alt conținut.

Cazul de casare invocat nu se referă la interpretarea probelor cu privire la consecințele juridice date faptelor reținute. Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, și nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente și utile sau din interpretarea unor probe.

Instanța de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe. Instanțele de apel și de fond au analizat infracțiunile pentru care este acuzat inculpatul conform rechizitoriului, dar și apărarea acestuia referitoare la inexistența infracțiunilor.

Modul de formulare a criticilor din recursul inculpatului conduce la concluzia că s-a invocat greșita încadrare juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată în raport de situația de fapt reținută în Rechizitoriu, respectiv consecințele juridice (încadrare juridică, conținut constitutiv, latură subiectivă, vinovăție) decurgând din faptele reținute (pct. 12) și nu existența unei grave erori de fapt.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Critica recurentului este fondată în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor de trafic de droguri și reținerea a două infracșiuni în concurs, o tentativă la trafic internațional de droguri și o infracșiune consumată de trafic de droguri pe teritoriul României.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că, în perioada mai-decembrie 2007, a ajutat pe membrii sud-americani ai rețelei la trimiterea, transportul și distribuirea cocainei provenind din America de Sud pe piața europeană, prin identificarea modalității de introducere a acesteia în țară, testarea rutei de transport, întocmirea actelor necesare pentru formalitățile vamale etc., luând măsuri în vederea introducerii pe teritoriul României a cantității de 364 kg cocaină, provenind din America de Sud.

Inculpatul a afirmat că acuzațiile nu i-au fost aduce la cunoștință, că rechizitoriul nu se referă la el. Instanța constată că descrierea participației inculpatului Iosif se regăsește în rechizitoriu filele 488-505, iar la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatul I.C. a declarat că preferă să nu dea un răspuns, în acest moment, la întrebarea dacă recunoaște faptele reținute în sarcina sa. De asemenea a arătat că nu are de propus probe precum și că nu mai dorește să studieze materialul de urmărire penală deoarece a finalizat studierea acestuia. Inculpatul a fost audiat după citire actului de sesizare, la 04 august 2011.

O primă acuzație reținută în sarcina inculpatului este săvârșirea infracșiunii de grupul infracșional organizat. Grupul infracțional organizat reprezintă o formă a pluralității constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracțiuni grave, prin care se urmărește obținerea direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material prin săvârșirea unei infracțiuni grave. Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin intenție calificată prin scop.

În accepțiunea dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, cum este traficul internațional de droguri (menționat la art. 2 pct. 11 ca infracțiune ce face parte din scopul grupului infracșional organizat). În consecință art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu presupune aplicarea legii prin analogie. În definirea grupului infracțional organizat legiuitorul are în vedere elemente strict definite și infracșiuni indicate expres în chiar conținutul legii.

În raport cu dispozițiile legale menționate, există un grup infracțional organizat, dacă inculpații au acționat pentru o perioadă de timp și în mod coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracțional, în scopul comiterii infracțiuni grave, pentru a obține un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar inițierea și constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Grupul infracșional organizat are ca elemente distinctive organizarea membrilor grupării în vederea săvârșirii unei infracțiuni grave și scopul obținerii unui beneficiu financiar ori alt beneficiu material. Cele două condiții trebuie întrunite cumulativ. În ceea ce privește scopul grupării, acesta nu poate fi disociat de infracșiunile efectiv comise, decât atunci când există probe cu privire la planificarea săvârșirii altor fapte.

Inculpatul s-a apărat afirmând că persoanele despre care se presupune că alcătuiesc grupul infracțional nu sunt urmărite penal, iar unele nu sunt nici măcar identificate. Despre aceste persoane există doar informații extrase de pe portalul W. și un raport al unei subcomisii a guvernului american. Informațiile din dosar cu privire la cetățenii străini provin de la D.E.A., Agenția Antidrog din S.U.A. (d.u.p., dosar de apel).

Apărarea a afirmat că grupul nu poate fi format din persoane care fie nu se cunosc una pe alta, fie nu au cunoscut scopul asocierii și nici din persoane între care există și legături apropiate (inculpatul Iosif este căsătorit cu verișoara lui N.C., este finul lui N. și la acel moment N.C. urma să fie nașul unuia din copii săi). Contrar susținerilor apărării, se constată că în cauză inculpatul a acționat pentru a sprijini traficul internațional de droguri, într-un grup format din mai multe persoane, ținând legătura cu membrii grupării ocupându-se de aparența de legalitate a transporturilor provenind din America de Sud.

Scopul grupării este probat prin fapta comisă, traficul internațional de droguri, rămas în forma tentativei, dată fiind intervenșia autorităților din Ecuador.

La data de 5 decembrie 2007, poliția ecuadoriană din portul Guayaquil a descoperit containerul în care se afla cantitatea de 364 de kg de cocaină. Identificarea acestuia a fost facilitată de faptul că membrii rețelei au încercat să corupă pe unul dintre membrii unității antidrog care urma să verifice containerul, însă acesta a denunțat tentativa de mituire superiorilor săi.

Instanțele au ajuns la concluzia că I.C. și N.C. erau cei la care urma să ajungă transportul de droguri, dat fiind că

- între mai 2007-septembrie 2007, cei doi au pregătit sosirea unui alt transport, operașiune încheiată conform documentelor vamale între aceleași părși și având același obiect, transportul de pește congelat, pentru a verifica șansele de succes ale acestei modalități de a introduce droguri în Uniunea Europeană;

- identitatea de părți între transportul luna septembrie, ajuns în portul Constanța și cel interceptat în Ecuador în luna decembrie (astfel cum rezultă din actele aflate la d.up). Alegerea peștelui ca marfă de import s-a făcut pe de o parte deoarece, datorită mirosului specific al peștelui, acesta este de natură să inducă în eroare câinii specializați în descoperirea narcoticelor și, pe de altă parte, deoarece containerele care conțin alimente „nu se scanează” (după cum credea inculpatul I.C. la data de 24 septembrie 2007, convorbire interceptată cu o persoană din America de Sud, d.u.p.).

- caracterul de act de punere în executare a rezolușiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. folosea în discușiile referitoare la transportul de pește congelat menșiunea medicamente„(…) trebuia o companie mult mai mare care era agreată, înțelegi ce zic, să vândă medicamente” (d.u.p.).;

- caracterul de act de punere în executare a rezolușiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. a confirmat, contrar adevărului, intrarea containerului pe teritoriul României. Dacă transportul primului container ar fi fost consecința unui act comercial licit, inculpatului nu i-ar fi fost indiferent că, prin confirmarea primirii bunurilor, pierdea orice posibilitate de a nu plăti prețul contractului;

- I.C. și N.C. au abandonat transportul din luna septembrie, acesta fiind remutat de către transportatorul MK Line către Sri Lanka, pentru ca peștele să fie folosit drept hrană pentru animale (d.u.p.). Reprezentanții companiei transportatoare MK au încercat să ia legătura cu societatea exportatoare (SC P. SA). Documentele întocmite cu această ocazie arată că societatea respectivă nu a putut fi identificată la sediul declarat (d.u.p.);

- caracterul de act de punere în executare a rezolușiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. avea o grijă constantă pentru ascunderea obiectului tranzacțiilor. Conform interceptărilor, inculpatul Iosif a afirmat„(…) Și el mi-a spus: Eu îmi câștig pâinea din treaba asta, pentru că e o afacere de familie! E o afacere foarte mare, care durează de mai mulți ani și se presupune că nu ar trebui să vorbim de anumite lucruri la telefon, adică pe e-mail, și să facem o tranzacție normală pentru ca toată lumea știe deja despre ce este vorba. Mă înțelegi? (…) Uite ce se întâmplă, vreau ca prin acest e-mail, pe care le-am trimis, e e-mail-ul întreprinderii unde trebuie să facem o tranzacție absolut normală. Să nu vorbim de alte lucruri, pentru că astea se știu deja. Deci, sugestia ar fi ca…e normal ca mesajele să facă referire strict la chestiunea de care ne ocupăm. Mă înțelegi? La nimic altceva.”

- caracterul de act de punere în executare a rezolușiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din modul în care inculpații își transmiteau numerele de telefon la care puteau fi contactași precum și din indicarea expresă a firmei SC O.F. SRL;

Inculpatul N.C., explică inc. I.C. ce date au fost trimise „B.ui” cu privire la transport, pentru a fi menționate în documentele aferente acestuia: „Da, măi nene, i-a dat lui ăsta lui B.. (…) Ceva cu fructe și nu-ți mai zic numele celălalt. (…) Așa ceva cu fructe, altul nu are cum să fie și să-i dea răspuns, să-i zică să fie de acord și după aceea să-i cerem proforma lui B..” (d.u.p.).

La 1 octombrie 2007, inculpatul I.C. este întrebat despre adresa la care dorește să îi parvină actele, acesta solicitând trimiterea lor la biroul central al D.H.L. din București, cu menționarea pe plic a unuia din numerele sale de telefon, pe care îl transmisese anterior numitului B.Y. (d.u.p.), este menționat direct numele SC O.F. SRL (B.Y. numind-o chiar „firma ta”),

Instanța de fond a reținut că în data de 10 octombrie 2007, inculpatul I.C. a fost sunat pe acest număr de telefon de către reprezentanții D.H.L. care l-au informat despre sosirea plicului din Ecuador, menționând inclusiv faptul că destinatarul acestuia este SC O.F. SRL (convorbire I.C.-reprezentant D.H.L., d.u.p.).

De asemenea, aparatul telefonic mobil corespunzătoare celui în care a fost introdusă cartela telefonică, de la care au fost purtate discuții cu reprezentanții D.H.L. în momentul sosirii plicului din Ecuador, a fost găsit și ridicat de către organele de poliție de la domiciliul părinților inculpatului I.C. după reținerea acestuia în prezenta cauză (d.u.p.). Ultimele 4 cifre ale acestui număr de telefon au fost comunicate de către inculpatul I.C. lui B.Y. în convorbirea telefonică din 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.) și la același număr de telefon se face referire într-o altă convorbire dintre I.C. și B.Y., reprodusă mai sus (d.u.p.).

- caracterul de act de punere în executare a rezolușiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. a adresat, la data de 6 mai 2011, o cerere către D.I.I.C.O.T. (dosar instanța de fond), arătând că deține date despre persoane din America de Sud care se ocupă cu traficarea unor cantități de ordinul sutelor de kilograme de cocaină, drogurile fiind transportate pe cale maritimă în România și apoi în Europa de Vest. Inculpatul a scris că va formula un denunț după ce se va gândi la modul în care aceștia pot fi identificați și trași la răspundere penală. Denunțul nu a mai fost formulat;

- inculpatul s-a ocupat în mod direct de identificarea societății comerciale care să asigure aparența de legalitate a operațiunii de import și a asigurat instruirea persoanelor din Ecuador prin trimiterea de modele de conosamente și de facturi proforma utilizate în Uniunea Europeană către membrii rețelei;

Cu ocazia audierii din data de 14 ianuarie 2011 inculpatul a arătat că, deoarece în anii 1987-1988 și 1990-1993 a lucrat în Mexic la circ, l-a cunoscut acolo pe un anume „T.”, care i-a făcut cunoștință cu o altă persoană, „B.”, iar aceștia l-au contactat din nou în anul 2007, spunându-i că „B.” ar fi interesat de efectuarea unor investiții în România (d.u.p.).

Acuzașia din rechizitoriu cu privire la complicitatea la trafic de droguri pe teritoriul României, faptă consumată, art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, se referă la transportul din luna septembrie 2007, când containerul respectiv a fost inspectat de autorități (inclusiv structura acestuia și, prin sondaj, mai multe cutii din încărcătura sa), constatându-se că acesta conține 22 tone pește congelat (macrou), în cutii de 10, respectiv 20 kg și că nu au fost descoperite bunuri sau substanțe a căror deținere să fie interzisă de lege. Ulterior, au fost închise și sigilate ușile containerului cu sigilii aparținând Autorității Naționale a Vămilor și companiei MK (d.u.p.).

Date fiind considerentele ce preced, instanța apreciază că acest transport a constituit un act de executare intenției de a trafica droguri din America de Sud în Uniunea Europeană, astfel că este inclus în tentativa de trafic internațional de droguri care formează,de asemenea obiectul trimiterii în judecată a inculpatului, sens în care urmează a fi schimbată încadrarea juridică.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege

Critica recurentului este fondată.

Conform art. 3, din Legea nr. 143/2000, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

În cauză limitele de pedeapsă pentru tentativa de trafic internațional de droguri sunt de la 7 ani și șase luni la 12 ani și 6 luni.

Pedeapsa pentru grupul infracșional organizat, nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, în consecință fiind prevăzute aceleași limite.

Instanța de recurs va aplica o pedeapsă orientată spre minimum, având în vedere referatul serviciului de probațiune (dosar de fond) în care se menționează că din analiza datelor obținute rezultă faptul că I.C. a dovedit un comportament prosocial și s-a bucurat de aprecieri favorabile în rândul comunității, al prietenilor, cunoscuților, atât înainte cât și după comiterea faptei pentru care este judecat. Serviciul de probațiune consideră că implicarea în săvârșirea infracșiunii a avut un caracter izolat și nu descrie conduita generală a inculpatului.

Se mai menționează că inculpatul beneficiază atât de resurse interne (conștientizarea comportamentului infracșional, dorința de a munci, de a-și întreține familia și de a contribui activ la îngrijirea copiilor), cât și resurse externe în scopul reintegrării sale sociale. Inculpatul dispune de sprijinul necondiționat al familiei precum și de sprijinul comunității. Prietenul său cel mai bun a relatat că, împreună cu soția, intenționează să-l implice pe I.C. într-o activitate lucrativă.

Având în vedere ușurința cu care s-a lăsat implicat în faptă în condițiile în care a conștientizat caracterul ilegal al activităților, instanța de recurs apreciază că nu se impune aplicarea unei pedepse egale cu minimul special. Pe lângă fiecare dintre pedepsele pentru grup infracșional organizat și tentativă la trafic internațional de droguri, instanța aplică și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În mod corespunzător, aceste drepturi i-au fost interzise inculpatului și pe perioada executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se că o persoană implicată în traficul internațional de droguri nu este în măsură să ocupe o funcție electivă publică sau o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Conform art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunile prevăzute de infracțiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, va condamna pe inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și în baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, va condamna pe inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. - 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele menționate mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 ianuarie 2011 la 19 februarie 2013.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunile prevăzute de infracțiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, condamnă pe inculpatul I.C., la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și în baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. - 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele menționate mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 ianuarie 2011 la 19 februarie 2013.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 februarie 2013.