Inadmissibility of appeal against final sentence rejecting complaint against prosecutor's non-prosecution decision

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din 29 mai 2012 înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 2351/P/2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 , art. 289, art. 291, art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen. și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291, art. 292 C. pen., de către numitele V.C.A.N. și P.G.L.

În motivare s-a reținut că prin ordonanța din 13 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea efectuării de cercetări față de notarul public M.T.

În fapt, la data de 21 octombrie 2011 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede plângerea numitului S.E. împotriva numitelor V.C.A.N. și P.G.L., arătând că acestea „prin folosirea unor înscrisuri nelegale și false, prin mijloace oculte și beneficiind și de foarte mult sprijin ilegal din partea administrației locale Roșiori de Vede” „au acaparat” bunurile imobile proprietatea bunicilor lor S.D. și S.C.

Fiind audiat la data de 14 noiembrie 2011, petentul S.E. a arătat că a fost folosit de către susnumite un act de donație din 21 iunie 1947, care nu se regăsește în Arhivele Statului dar care a fost „certificat ca autentic” de notarul M.T., care a autentificat în 1 aprilie 1986 contractul de vânzare-cumpărare încheiat între I.A. și V.M.

O plângere cu un obiect similar au avut și Dosarele înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. 327/P/1995 și nr. 965/P/2009.

Prin rezoluția din 22 iunie 1995, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 289 C. pen., precum și față de numita I.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute de art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., reținându-se că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Prin ordonanța a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București din 30 iunie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici M.T. și B.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 246 C. pen., făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen., apreciindu-se că numitul S.E. se referă la contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public M.T. și la certificatele de moștenitor din 11 august 2003 și din 29 noiembrie 2001 eliberate de notarul public B.F.

Procurorul a argumentat că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat elemente noi, de natură de a duce la concluzia că a dispărut sau că nu a existat împrejurarea pe care s-au întemeiat rezoluția din 22 iunie 1995 și ordonanța din 30 iunie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București [astfel cum cere în mod expres textul art. 228 alin. (7) C. proc. pen.], s-a constatat că în cauză există unul din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale față de numita M.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen.

Față de aspectele evidențiate mai sus și în conformitate cu principiul „non bis in idem” s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. În plus, de la data săvârșirii acestor fapte, anul 1986, în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.T. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. și s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, sub aspectul săvârșiri infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen. de către numitele V.C.A.N. și P.G.L.

Împotriva acesteia a formulat plângere petentul, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La data de 24 iulie 2012 numitul S.E. a formulat plângere împotriva rezoluției din 29 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Aceasta a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu nr. 4981/2/2012.

Prin sentința penală nr. 414/F din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul S.E.

În motivare, Curtea a constatat că aspectele invocate de către petent au mai făcut obiectul verificărilor în Dosarele penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 327/P/1995 și respectiv 965/P/2009, fiind emise soluții de neîncepere a urmăririi penale motivate de faptul că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele sesizate.

Totodată, a mai constatat că soluția de netrimitere în judecată, dispusă în Dosarul penal nr. 965/P/2009 a fost menținută prin sentința penală nr. 195/F din 25 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 576 din 15 februarie 2011, prin care instanța a respins plângerea formulată de petent împotriva soluției procurorului.

În acest context și față de exigențele principiului non bis in idem, în mod cprect s-a reținut că nu poate fi pornită o nouă cercetare penală față de faptuitoarea M.T., odată ce pentru faptele reclamate de petent s-au pronunțat anterior soluții de către Ministerul Public care își produc efectele și în prezent, nefiind infirmate în procedura prevăzută de art. 278 și urm. C. proc. pen. de către procurorul general al parchetului sau de instanța de judecată.

De asemenea, pentru faptele sesizate de petent ca fiind comise de notarul public M.T. a intervenit prescripția răspunderii penale, în condițiile în care se reclamă săvârșirea în cursul anului 1986 a unor infracțiuni de abuz în serviciu respectiv fals, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru aceste infracțiuni fiind de 5 ani de la data comiterii acestora potrivit art. 122 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

S-a considerat că, în mod justificat procurorul nu a trecut la efectuarea de cercetări pe fondul cauzei câtă vreme era incident unul din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv prescripția răspunderii penale prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen., iar continuarea procesului penal, potrivit art. 13 C. pen., poate să fie cerută doar de către făptuitoare, pentru a-și dovedi eventuala nevinovăție.

Împotriva sentinței penale nr. 412/F din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs petiționarul S.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs formulate în scris, a arătat în esență că, în mod greșit Curtea de Apel București a respins plângerea formulată ca nefondată, menționând faptul că plângerea sa este întemeiată iar intimata se face culpabilă de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 alin. lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către petiționarul S.E., este inadmisibil, întrucât sentința atacată cu prezentul recurs este definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Plângerea formulată împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează prin sentință sau încheiere, după caz, care, în temeiul art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., este definitivă.

În speță, Înalta Curte constată că petiționarul a formulat recurs împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., sentință care este definitivă și nesusceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petiționarul S.E. împotriva sentinței penale nr. 414/F din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul S.E. împotriva sentinței penale nr. 414/F din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.