Organized financial fraud and computer crime: rejection of discretionary mitigating circumstances and revocation of suspended sentences in plea bargain proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the prosecutor's appeal, partially quashing the lower courts' decisions to increase the sentences and mandate actual detention for two defendants involved in an organized criminal group specializing in computer fraud and financial crimes. The Court held that the trial and appeal courts erred by applying unauthorized mitigating circumstances under Articles 74 and 76 of the Penal Code and by suspending execution of sentences in violation of the gravity of the offenses, including the transfrontier nature of the fraud and the significant prejudice caused by forged payment instruments and unauthorized data modification. Applying Article 3201(7) of the Code of Criminal Procedure to reduce statutory limits by one-third for the plea deal, the Court imposed a maximum custodial sentence of four years on the principal organizer and two years on the accomplice, ordered both to serve their sentences in detention, removed all prior suspensions, and deducted the time spent in preventive detention from the principal's sentence.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 48 din Legea nr. 161/2003, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 26 C. pen; Organized financial fraud and computer crime: rejection of discretionary mitigating circumstances and revocation of suspended sentences in plea bargain proceedings: The Court held that the trial and appeal courts erred by applying unauthorized mitigating circumstances under Articles 74 and 76 of the Penal Code and by suspending execution of sentences in violation of the gravity of the offenses, including the transfrontier nature of the fraud and the significant prejudice caused by forged payment instruments and unauthorized data modification. Applying Article 3201(7) of the Code of Criminal Procedure to reduce statutory limits by one-third for the plea deal, the Court imposed a maximum custodial sentence of four years on the principal organizer and two years on the accomplice, ordered both to serve their sentences in detention, removed all prior suspensions, and deducted the time spent in preventive detention from the principal's sentence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for admitting the prosecutor's appeal and ordering the partial quashing of the lower court decisions to re-judge the case.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 22 octombrie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:
1. S.S., pentru comiterea infracțiunilor de: - „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003; - „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
și complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
2. S.C.C., comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003; - „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
3. O.B., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
și complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică", prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen., 4. A.E., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003; „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
5. M.I., pentru comiterea infracțiunilor de:- „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., - „efectuare de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen., 6. M.A., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat", prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) din Legea nr. 39/2003;- „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „efectuare de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.;
7. V.A.A., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat", prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) din Legea nr. 39/2003;- „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „efectuare de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică", prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.;
8. E.V., pentru comiterea infracțiunilor de:- „sprijinirea unui grup infracțional organizat", prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) din Legea nr. 39/2003;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
9. V.I.M., pentru comiterea infracțiunilor de:- „sprijinire a unui grup infracțional organizat", prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) din Legea nr. 39/2003;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.10. I.P.V., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003;- „introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzută de art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „falsificarea instrumentelor de plată electronică" prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
11. E.L.C., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003;- „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzută de art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
12. R.I., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003; „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare frauduloase", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
13. B.D.G., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional în scopul comiterii de infracțiuni", prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003;- „falsificarea instrumentelor de plată electronică", prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.;
14. M.S., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional în scopul comiterii de infracțiuni", prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003;- „falsificarea instrumentelor de plată electronică", prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- „falsificarea instrumentelor de plată electronică", prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,- „falsificarea instrumentelor de plată electronică", prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
15. M.F., pentru comiterea infracțiunilor de: „constituire a unui grup infracțional în scopul comiterii de infracțiuni", prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003; „falsificarea instrumentelor de plată electronică", prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen., și în stare de libertate a inculpaților:
16. S.R., pentru comiterea infracțiunilor de:- „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003;- complicitate la infracțiunea de „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
17. B.D.R., pentru comiterea infracțiunilor de: - „sprijinire a unui grup infracțional organizat", prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003;- complicitate la infracțiunea de „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
18. B.L., pentru comiterea infracțiunilor de:- „sprijinire a unui grup infracțional organizat", prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003;- „introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- complicitate la infracțiunea de „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și complicitate la infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
19. E.D., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de:- „sprijinire a unui grup infracțional organizat", prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003;- complicitate la infracțiunea de „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;- complicitate la infracțiunea de „introducere și modificare, fără drept, de date informatice", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos", prevăzută de art. 26 raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen. Prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2010, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpații S.S., I.P.V., E.L.C., E.D. și B.L. și a acțiunii civile pentru toți acești inculpați.
Prin sentința penală nr. 426 din 22 decembrie 2010, s-a luat act de acordul de recunoaștere din partea inculpaților M.S., S.C.C., O.B., A.E., M.I., M.A., V.A.A., E.V., R.I., B.D.G., M.S., V.I.M., S.R., B.D.R. și s-a dispus condamnarea acestora.
S-a format Dosarul penal cu nr. 19091/118/2011 înregistrat pe rolul instanței la data de 21 decembrie 2010. La primul termen de judecată, cu procedura completă, inculpații E.L.C. și E.D. au arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în aplicarea art. 3201 C. proc. pen. așa încât instanța să poată lua act de acordul lor de recunoaștere a faptelor în totalitate atâta vreme cât nu s-a început cercetarea judecătorească. Prin sentința penală nr. 36 din 31 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 19091/118/2011, s-a luat act de acordul de recunoaștere din partea inculpaților E.D. și E.L.C. și s-a dispus condamnarea acestora pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora și s-a disjuns cauza pentru inculpații S.S., I.P.V., B.L. și a acțiunii civile formulată în cauză.
S-a format Dosarul penal cu nr. 1247/118/2011 înregistrat pe rolul instanței la data de 25 ianuarie 2011. La primul termen de judecată, cu procedura completă, inculpații I.P.V., B.L. au arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru aplicarea art. 3201 C. proc. pen. așa încât instanța să poată lua act de acordul lor de recunoaștere a faptelor în totalitate atâta vreme cât nu s-a început cercetarea judecătorească.
Astfel, prin sentința penală nr. 89 din data de 28 februarie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 1247/118/2011, Tribunalul Constanța a hotărât: „1. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.
b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
c) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.P.V. pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
d) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea de „introducere și modificarea, fără drept, de date informatice" la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
e) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos" la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
e) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea de „falsificare a instrumentelor de plata electronice" la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
e) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea pentru infracțiunea de „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
d) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea de complicitate la „introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
e) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea de complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
d) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea de complicitate la „introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit.
e) C. pen., a condamnat inculpatul pentru infracțiunea de complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. raportat la art. 34 lit.
b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 862 C. pen. În baza art. 863 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la organele desemnate cu supravegherea sa; b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,reședință,sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c)să comunice și să justifice schimbarea locului său de muncă; d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e)să nu intre în legătură pe internet cu persoane cu care ar putea transmite(comunica) date de natura celor care fac obiectul prezentului dosar.
A fost desemnat ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, căruia i s-au comunicat datele de la lit. a)-e).
În baza art. 359 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere și emiterea unei comunicări scrise în acest sens.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
2. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.L. pentru infracțiunea de complicitate la „introducere și modificare, fără drept, de date informatice" la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea de complicitate la „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedeapsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului B.L.
În baza art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 3 (trei) ani și 6(șase) luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 2 (doi) ani. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului B.L. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. care prevăd consecințele ce decurg din săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
S-a disjuns cauza privind pe inculpatul S.S. și acțiunea civilă formulată de părțile civile W.U. S.U.A., Ambasada S.U.A., Serviciul Secret S.U.A., Bank A., Ambasada S.U.A., Serviciul Secret S.U.A. U.T. Bank București. Cauza s-a înregistrat separat și s-a fixat termen la data de 7 martie 2011. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului."
Pentru pronunțarea hotărârii de condamnare, instanța de fond a stabilit pe baza probelor administrate numai în cursul urmăririi penale având în vedere recunoașterea vinovăției de către inculpați care au solicitat judecata conform art. 3201 C. proc. pen. următoarea situație de fapt. Constituiți în diverse grupuri infracționale, inculpații I.P.V. și B.L. au desfășurat activități infracționale după cum urmează. lnculpatul I.P.V. a deținut în cadrul grupului infracțional organizat constituit împreună cu E.L.C. și R.I., rolul de a efectua transferuri frauduloase online, prin sistemul W.U., din conturile aferente cardurilor aparținând unor cetățeni americani.
Astfel, în cursul lunii noiembrie 2009, acesta a transferat fraudulos mai multe sume de bani din conturile aferente cardurilor unor cetățeni americani, ce au fost ridicate de martora G.L. de la oficii W.U. din municipiul Constanța. Din datele puse la dispoziție de partea vătămata W.U. din S.U.A., precum și din formularele originale de ridicare a sumelor de bani, a rezultat că inculpatul I.P.V. a transferat sume de bani, ce au fost ridicate de G.L., după cum urmează:- la data de 1 noiembrie 2009, G.L. a ridicat suma de 350 dolari S.U.A., transferată fraudulos din contul aferent cardului aparținând cetățeanului american B.M.;- la data de 1 noiembrie 2009, G.L. a ridicat suma de 350 dolari S.U.A., transferată fraudulos din contul aferent cardului aparținând cetățeanului american P.S.;- la data de 7 noiembrie 2009, G.L. a ridicat suma de 187 dolari S.U.A., transferată fraudulos din contul aferent cardului aparținând cetățeanului american A.L.;- la data de 7 noiembrie 2009, G.L. a ridicat suma de 531 dolari S.U.A., transferată fraudulos din contul aferent cardului aparținând cetățeanului american A.L.
Faptul că s-au efectuat transferuri frauduloase ce au fost ridicate de G.L. a rezultat și din declarația acestei martore. La data de 28 octombrie 2009 inculpatul I.P.V. a transferat fraudulos online prin sistemul W.U. suma de 350 dolari S.U.A. din cardul aferent contului cetățeanului american, D.G., sumă de bani care a fost ridicată la data de 29 octombrie 2009 de martora R.S.G. de la oficiul W.U. aparținând Băncii T., situat în Constanța. În acest sens, sunt convorbirile purtate la data de 29 octombrie 2009 de acesta cu inculpatul S.S., atașate la dosarul cauzei.
Faptul că inculpatul I.P.V. cunoaștea modalitatea de realizare a transferurilor frauduloase online prin sistemul W.U. și a efectuat astfel de transferuri rezultă și din comunicările purtate în cursul lunii octombrie 2009, prin programul Y.M., cu inculpatul S.S., din convorbirile și comunicările telefonice purtate cu ceilalți membrii cu care a constituit grupul infracțional organizat, precum și din declarațiile martorilor G.L., C.D.I., R.O.Y. și D.T.C. În perioada mai-iunie 2009, inculpatul I.P.V. a deținut mai multe carduri contrafăcute cu ajutorul cărora împreună cu inculpatul B.D.G. a efectuat mai multe operațiuni financiare frauduloase la POS-urile aparținând U.T.
BANK SA și O. BANK SA, instalate la punctul de lucru al SC A. SRL, situat în Constanța, carduri emise de unități bancare din Marea Britanie, operațiuni în valoare de 214.852,36 RON (POS-ul U.T. BANK SA)și 62.286 RON (POS-ul aparținând O. BANK SA). Relevantă în acest sens este declarația inculpatului B.D.G. din data de 11 iunie 2010, care a precizat că l-a cunoscut pe un individ zis „W." din Constanța., prezentat de „M." care îi precizase că mai mulți tineri din Constanța se ocupă cu donarea de carduri bancare, iar în cadrul unei discuții purtate cu aceștia l-au pus să se intereseze de eventuale locații de unde pot efectua operațiuni cu cardurile donate.
„M." a venit la barul sau de pe str. A.l. din Constanța i-a propus să se întâlnească cu un individ în vederea purtării unor discuții în legătură cu efectuarea de operațiuni cu carduri donate la POS. A mai arătat că s-a deplasat împreună cu „M." în zona intersecției str. S. cu B.Ș.D. din Constanța și s-au întâlnit cu un tânăr ce avea în jos de 20 de ani, de 1,70-1,75 metri, părul șaten ușor ondulat, cu tenul deschis, ce s-a prezentat drept „W.". Întrucât „W." a dorit să vadă căror bănci îi aparțin POS-urile pe care le deține la bar s-au deplasat la sediul societății, unde acesta a studiat în amănunt POS-urile dorind să se convingă că aceste POS-uri acceptă carduri prevăzute numai cu bandă magnetică.
La despărțire a rămas ca „W." în 2-3 zile o să revină pentru a efectua tranzacții cu carduri donate urmând ca inculpatul B.D.G. să fie contactat prin intermediul lui „M.".Inculpatul B.D.G. a mai arătat că la un moment dat „W.", după ce a venit și a studiat POS-urile, i-a mai spus că întâmpină greutăți în a găsi un aparat care scrie date pe benzile magnetice ale cardurilor și nu știe dacă va întârzia în a veni cu carduri pentru a efectua operațiuni. După 2-3 zile, „M." l-a sunat și i-a făcut cunoscut că în cursul acelei zile într-o oră sau două, va sosi la bar pentru a efectua operațiunile despre care vorbise anterior.
Astfel, în jurul orelor 14.00-16.00, „W." și-a făcut apariția la bar împreună cu un alt individ pe care mi l-a prezentat drept A. persoana în jur de 20-21 de ani, de 1,80 m. înălțime, părul negru, constituție atletică, ocazie cu care „W." a scos mai multe carduri dintr-un pachet de țigări. Carduri ce nu erau complet albe ci aparțineau unor firme din străinătate. Apoi, „W." a început să efectueze mai multe operațiuni la POS-ul aparținând U.T. Bank, după ce se realiza tranzacția pe chitanța ce emitea aparatul era trecut drept „tranzacție OK", în sensul că tranzacția era reușită.
După mai multe încercări la POS-ul U. „W." a încercat să efectueze tranzacții și la POS-ul aparținând O. Bank, însă acestea nu au reușit întrucât POS-ul solicita existența unui cip. După ce au efectuat ultima operațiune, împreună au stabilit ca să revină după 2 zile, timp în care inculpatul B.D.G. trebuia să se prezinte cu chitanțele aferente tranzacțiilor la banca de care aparținea POS-ul „W." și A. oprind totodată câte un exemplar de pe acele chitanțe care fuseseră emise. După 2 zile de la efectuarea tranzacțiilor în cauză, B.D.G. s-a deplasat cu chitanțele, la U.T.
Bank, Agenția Constanța, unde i-au fost decontat toate operațiunile, însumând aproximativ 40.000 RON. S-a întâlnit cu „W." în aceeași zi și i-a inmanat acestuia jumătate din acea sumă, potrivit înțelegerii. Din acea sumă, „W." trebuia să-i dea jumătate lui A., iar „W." i-a returnat 2.000 RON, drept comision pentru „M.". S-a stabilit totodată cu W. „că urmează să revină în zilele următoare pentru a mai efectua tranzacții la POS-uri și că încearcă să găsească o soluție pentru a folosi și POS-ul de la O. Bank.
În acest sens, urma să vorbească cu alți băieți pe care îi cunoștea și care se ocupau tot cu astfel de lucruri pentru a face rost de carduri care să funcționeze la POS-ul cu cip. La 2-3 zile, „W." și A. au venit din nou la barul numitului B.D.G., au mai realizat în prezența acestuia mai multe tranzacții cu carduri donate, s-a incercat și a reușit să efectueze câteva tranzacții la POS-ul O. BANK, suma totală a tranzacțiilor fiind de 1.200 RON.Cu această ocazie, Andrei a afirmat că tranzacțiile făcute la POS-ul O. Bank au aparținut unor bănci din Norvegia sau Elveția.
După alte doua zile, B.D.G. s-a deplasat la bancă de unde a ridicat o sumă de bani aferentă acestor tranzacții, situată tot în jurul a 40.000 RON, după care m-am întâlnit cu „W.", înmânându-i jumătate din sumă. După aproximativ 7-10 zile, „W." a revenit telefonic spunându-i că vrea să vină la mine la bar fapt ce s-a și întâmplat, avea asupra sa mai multe carduri bancare iar în prezența lui B.D.G. a efectuat mai multe operațiuni la POS-ul U.T. Bank, urmând ca decontarea și înmânarea banilor să se efectueze ca anterior.
A mai a arătat ca a doua zi, a primit un telefon de la un anume G. care mi-a spus că „W." îi furase lui A. un folder ce conținea mai multe date ale unor carduri bancare și care de fapt îi aparțineau lui. Totodată, acesta i-a zis că transferurile pe care „W." le făcuse în urmă cu o zi erau făcute cu ajutorul datelor în acel folder și nu trebuie sa mai înmâneze lui „W." nici o sumă de bani, ci lui sau lui A. În urma acestei discuții a luat legătura cu numitul „W.", i-a adus la cunoștință cele spuse de G., iar „W." I-a asigurat ca totul ramâne ca până atunci.
A doua zi, B.D.G. s-a deplasat la U.T. Bank să ridice banii, I-a luat cu el și pe „M." și l-au întâlnit pe numitul A. Cu această ocazie „M." i-a reproșat lui A. că nu primise nici un ban drept comision de la transferurile anterioare și cu acceptul lui A. a oprit suma de 5.000 RON, din suma de 20.000 RON pe care urma să o primească A. După aproximativ o săptămână „W." I-a sunat pe numitul B.D.G. spunând că dorește să mai efectueze unele tranzacții la POS-ul aparținând O. Bank, iar în aceeași zi acesta a efectuat mai multe tranzacții la POS-ul menționat.
În momentul în care efectua tranzacția cu cardul, folosea din cardurile contrafăcute, introducând și scoțând de mai multe ori din POS, până ce cititorul de cip al POS-ului se bloca, iar aparatul solicita efectuarea tranzacției folosind datele inscripționate pe banda magnetică a cardului. Suma totală a tranzacțiilor din acea zi a fost de aproximativ 62.000 RON. Conform contractului încheiat cu O. Bank în privința funcționării POS-ului, banca urma să înștiințeze de fiecare dată când contul era alimentat cu sumele aferente tranzacțiilor efectuate la POS, printr-un SMS trimis pe telefonul mobil.
Întrucât în cursul zilei următoare nu s-a primit nici un SMS de la O. Bank, numitul B.D.G. s-a deplasat la Sucursala O. Bank Constanța, pentru a cere lămuriri în legătură cu acest lucru. Aici ofițerul meu de cont, i-a adus la cunoștință că sumele de bani aferente tranzacțiilor din ziua anterioară fuseseră blocate. A mai arătat ca „W." a insistat sa fie rezolvata neapărat problema cu banca, respectiv să-i determine pe reprezentanții băncii să deconteze tranzacțiile efectuate la POS-ul societății, întrucât el trebuie să dea din acești bani o mare parte unei alte peroane de la care are cardurile contrafăcute cu care se realizaseră tranzacțiile la POS.
Tot cu ocazia acestei discuții pe care a avut-o cu „W." acesta i-a dat numărul de telefon al persoane C. căreia trebuia să-i dea o parte importantă din suma de bani, pentru că de la această persoană primise cardurile cu care ulterior s-a intilnit și după ce acesta s-a convins că sumele de bani nu-i fuseseră virate, i-a spus să facă în continuare eforturi pentru ca situația să se clarifice, în sensul ca banca să efectueze decontările. Într-o altă întâlnire avută cu „W.", acesta i-a spus numitului B.D.G. că el efectuase mai multe tranzacții la POS-urile instalate la terasa „P.A." deținută de M.F., zis „F.", cu aceleași carduri și că el a făcut rost de datele cardurilor de la persoane din Anglia, pe care Ie-a cumpărat contra sumei de 10 lire pentru un card, la pachet de 1.000 de carduri.
„Fiindu-i prezentată de către procuror o fotografie, B.D.G. a recunoscut persoana ca fiind „W.", ocazie cu care a aflat că „W.” se numește I.P.V. și locuiește în Constanța. Aspectele precizate în declarație de B.D.G. se coroborează cu declarațiile lui G.M., care se regăsesc la dosar. Faptul că inculpatul I.P.V. a deținut mai multe instrumente de plată contrafăcute (carduri), cu ajutorul cărora a efectuat împreună cu B.D.G. mai multe operațiuni financiare frauduloase, rezultă și din convorbirile purtate între cei doi inculpați, din care exemplificăm pe cea din data de 7 august 2009, în cadrul căreia B.D.G.
îi solicită să-i facă rost de datele mai multor carduri, pe care acesta din urmă să le inscripționeze pe banda magnetică a unor blank-uri și ulterior să le folosească la un POS aparținând B.P. Bank, instalat la un alt comerciant. lnculpatul I.P.V. i-a spus inculpatului B.D.G. că are mai mulți prieteni în Anglia și o să sune o persoană din această țară, pentru a-i face rost de datele cardurilor, stabilind modalitatea în care să împartă sumele rezultate din tranzacțiile frauduloase, inculpatul I.P.V. spunându-i „păi cum a fost și până acum, nu?", celălalt inculpat răspunzându-i:
„Da, mă”. Inculpatul I.P.V. a ridicat sume de bani de la oficiile W.U. din municipiul Constanța, provenite din transferuri frauduloase realizate online din conturile aferente unor instrumente de plată electronică (carduri) aparținând unor cetățeni americani. Astfel, la data de 29 septembrie 2009 inculpatul a ridicat suma de 430 dolari S.U.A., transferată fraudulos din contul aferent cardului aparținând cetățeanului american P.B., pentru care a formulat plângere și s-a constituit parte civilă W.U., fiind raportată ca frauduloasă și de Bank A., banca emitentă a instrumentului de plată electronică.
Totodată, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a transmis inculpatului S.S. datele complete de identitate și ale cardurilor unor cetățeni americani, pentru efectuarea unor operațiuni financiare frauduloase, aspecte ce rezultă din datele de trafic ale inculpatului S.S., interceptate și înregistrate în baza autorizației din 9 octombrie 2009 emisă de Tribunalul Constanța.la data de 3 decembrie 2009, inculpatul I.P.V. îi transmite, de la adresa de mail, utilizată de acesta, datele unui număr de 15 (cincisprezece) carduri având ca titulari cetățeni americani.
Faptul că inculpatul cunoaște foarte bine și este specializat în comiterea infracțiunilor informatice rezultă din probele administrate în cauză, respectiv convorbirile și comunicările purtate de acesta cu numiții B.D.G., M.I., E.L.C., S.S., S.C.C. Și R.I., E.D. și G.M., dar și cu alte prsoane implicate în același gen de activitate infracțională, dar și din traficul de date rezultat în urma interceptării și înregistrării sistemului informatic utilizat de acesta, precum și din comunicările purtate prin programul Y.M. cu inculpatul S.S. Relevantă în acest sens este convorbirea purtată la data de 3 septembrie 2009, între M.I.
și E.V., cu privire la modalitate de efectuare a transferurilor frauduloase, prin sistemul W.U., aspect ce îi cunoștea de la inculpatul I.P.V., zis „W.". Aspectele discutate între cei doi coinculpați au fost confirmate și de convorbirile purtate în cursul lunii iulie 2009, între inculpatul I.P.V. și M.I., în cadrul cărora aceștia discută despre efectuarea unor transferuri cu o valoare de 800 dolari S.U.A. Totodată, M.I. îl întreabă pe I.P.V. despre ce întrebări sunt puse de către operatorii W.U., în momentul când sunt încercate transferuri on-line prin acest sistem, acesta din urmă spunându-i că întreabă „lucruri normale" și că „nu întreabă nimic neobișnuit".
Totodată, I.P.V. îi spune celuilalt inculpat că întrebările „de la om la om diferă" și că „la fiecare te întreabă câte ceva", de exemplu unde a fost ultimul domiciliu al persoanei în cauză. Acesta îl avertizează pe M.I. că nu trebuie să se bâlbâie când îi sunt adresate aceste întrebări, iar dacă operatorul W.U. îl întreabă cui trimite suma de bani, el să răspundă că banii îi sunt trimiși unui văr de-al său. Inculpatul M.I. îi relatează inculpatului I.P.V. că V.A.A., cunoaște o persoană în S.U.A., care îl ajută în realizarea transferurilor frauduloase prin W.U., în sensul că pe numele acesteia sunt transferate sume de bani din conturile altor cetățeni americani, pentru a nu ridica suspiciuni.
Având în vedere acest lucru, I.P.V. i-a făcut cunoscut lui M.I. că în acest fel, operatorii W.U. nu mai pun întrebări și transferul de bani se realizează mult mai ușor. în desfășurarea activității infracționale, inculpatul I.P.V., și-a schimbat în mod frecvent numerele de telefon, pe care Ie-a transmis în cadrul unor SMS-uri, altor persoane. Totodată, așa cum au declarat martorii audiați în cauză, precum și inculpații și martorii, inculpatul I.P.V. era cunoscut cu pseudonimul de "W.", pe care l-a folosit în cadrul convorbirilor și comunicărilor purtate.
În cursul lunii noiembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul B.L. a acceptat, cu știință, să figureze în calitate de destinatar al unor transferuri frauduloase și a determinat altă persoană să figureze ca destinatare a unor astfel de transferuri, ajutându-l, astfel, identificat în persona lui L.E., să introducă, fără drept, date necorespunzătoare adevărului și să efectueze transferuri financiare din conturile aferente unor instrumente de plată electronică, urmate de încasarea sumelor de bani de la ghișeele W.U. de la oficii W.U. din municipiul Constanța.
Împotriva hotărârii instanței de fond, în termenul legal, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța a declarat apel pe de o parte cu privire la condamnarea inculpatului I.P.V. în sensul că a fost condamnat pentru 10 infracțiuni, reținându-se forma continuată deși pentru patru dintre acestea, inculpatul nu fusese trimis în judecată pentru săvârșirea în formă continuată, iar pe de altă parte cu privire la individualizarea pedepselor pentru cel doi inculpați I.P.V. și B.L., considerând că în raport de numărul de infracțiuni, de actele materiale multiple care au intrat în conținutul faptelor săvârșite de natura și pericolul concret al faptelor pedepsele aplicate sunt vădit disproporționale în raport de pericolul fiecărei infracțiuni în parte și pericolul social concret al acestui gen de infracțiuni și nu este apt cuantumul pedepselor rezultante și modalitatea de executare să conducă la reeducarea inculpaților.
Totodată, sentința a fost apelată și de către inculpatul I.P.V. pentru reindividualizarea pedepsei în sensul schimbării temeiului suspendării executării conform art. 861 C. pen. cu suspendarea condiționată potrivit art. 81 C. pen.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de procuror, respectiv de apelantul inculpat I.P.V. și din oficiu în limitele art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele: Conform art. 345 C. proc. pen., instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat; dar potrivit art. 52, art. 66 C. proc. pen., vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public cu o durată rezonabilă în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 21 din Constituție.
Neformulându-se critici cu privire la respectarea garanțiilor procesuale, a regulilor de procedură aplicabile în fazele anterioare ale cauzei, și, verificând din oficiu în limitele competențelor legale aceste aspecte, s-a constatat că inculpații I.P.V., B.L. au dispus de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, au beneficiat de asistență juridică calificată și au avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, atât a probelor acuzării, martori, înscrisuri, cât și a probelor apărării, audierea lor, acte în circumstanțiere, evident în limitele impuse de procedura simplificată solicitată de către ambii inculpați conform art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul acțiunii penale, pe baza probelor administrate numai în cursul urmăririi penale având în vedere recunoașterea vinovăției de către inculpați care au solicitat judecata conform art. 3201 C. proc. pen., adresele emise de O. Bank, U.T., Banca T., R. Bank, G.E. G. Bank,Banca B., B.R.D. Banca, precum și înscrisurile anexate acestora, înscrisurile W.U. și Bank A., ambele din S.U.A., declarațiile martorilor, convorbirile și comunicările telefonice purtate de inculpați, procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și cele purtate prin intermediul Yahoo Messenger, comunicările desfășurate prin intermediul sistemelor informatice utilizate de inculpații S.S., M.A., V.A.A., I.P.V., M.I., O.B., formularele W.U., în original,pentru sumele ridicate din municipiile Constanța, și oraș O., județul Constanța, datele puse la dispoziție de autoritățile judiciare competente din Austria, Germania, Cehia și Marea Britanie, urmare a comisiilor rogatorii dispuse în cauză, declarațiile participanților O.C.D., G.M., D.I.
și N.D.A., perchezițiile informatice efectuate asupra sistemelor informatice și a suporturilor de stocare a datelor informatice utilizate de inculpații M.A., V.A.A., M.I., E.V., O.B., S.C.C., E.L.C., precum și de inculpații B.D.R., E.D. Și B.L., raportul de constatare tehnico-științifică din 23 septembrie 2010 întocmit de specialiștii din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate București, datele de trafic informatic privind pe inculpații S.S., M.A., V.A.A., I.P.V., O.B., hărțile relaționale, declarațiile inculpaților de recunoaștere a faptelor, a rezultat că:
Pe parcursul anului 2009, prefigurând obținerea de beneficii materiale din săvârșirea de infracțiuni grave, inculpatul I.P.V. a constituit un grup infracțional organizat împreună cu E.L.C. și R.I., având ca scop crearea unor filiere prin intermediul cărora să materializeze ideea infracțională, respectiv comiterea de infracțiuni informatice și operațiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică, grup care a fost sprijinit în anumite activități de E.D., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „constituire a unui grup infracțional organizat" prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003.
Tot în cursul anului 2009, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpatul I.P.V. a introdus în sistemele informatice, fără drept, date informatice, efectuând mai multe transferuri on-line, prin intermediul sistemului W.U., din conturi aferente unor instrumente de plată electronică (carduri), aparținând unor cetățeni străini și a transmis altor persoane, care desfășoară același tip de activitate infracțională, datele de identificare și ale cardurilor unor cetățeni străini pentru a fi folosite în vederea efectuării, în mod fraudulos a uneia dintre operațiunile prevăzute în art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; în perioada mai-iunie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul I.P.V. a deținut mai multe instrumente de plată electronică (carduri) contrafăcute cu ajutorul cărora împreună cu inculpatul B.D.G. a efectuat mai multe operațiuni financiare frauduloase la POS-urile aparținând U.T. Bank SA și O. Bank SA, instalate la punctul de lucru al SC A. SRL, situat în Constanța, carduri emise de unități bancare din Marea Britanie, operațiuni în valoare de 214.852,36 RON (POS-ul U.T. Bank SA) și 62.286 RON (POS-ul aparținând O. Bank SA), fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „falsificarea instrumentelor de plată electronică" prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În cursul anului 2006, inculpatul I.P.V. a ajutat altă persoană neidentificată să transfere, în mod fraudulos, prin sistemul W.U., suma de 250 dolari S.U.A. din contul aferent cardului cetățeanului american C.H., în sensul că a acceptat, cu știință, să figureze în calitate de destinatar al acestui transfer fraudulos, ulterior ridicând personal suma de la un agent W.U. din municipiul Constanța, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
Iar în cursul anului 2009, inculpatul I.P.V. a ajutat altă persoană neidentificată să transfere, în mod fraudulos, prin sistemul W.U., suma de 430 dolari SUA din contul aferent cardului cetățeanului american P.B., în sensul că a acceptat cu știință să figureze în calitate de destinatar al acestui transfer fraudulos, ulterior ridicând personal suma de la un agent W.U. din municipiul Constanța, tranzacție raportată ca frauduloasă de către W.U., pentru care s-a constituit parte civilă în plângerea formulată la data de 15 decembrie 2009, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
În cursul lunii noiembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul B.L. a acceptat, cu știință, să figureze în calitate de destinatar al unor transferuri frauduloase și a determinat altă persoană să figureze ca destinatare a unor astfel de transferuri, ajutându-l, astfel, identificat în persona lui L.E., să introducă, fără drept, date necorespunzătoare adevărului și să efectueze transferuri financiare din conturile aferente unor instrumente de plată electronică, urmate de încasarea sumelor de bani de la ghișeele W.U. de la oficii W.U. din municipiul Constanța, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „complicitate la introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin rechizitoriu, inculpatul I.P.V. a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și două infracțiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, iar instanța a reținut forma continuată pentru aceste fapte deși nu a constatat o altă situație de fapt. Cu ocazia apelului, starea de fapt nu a suferit vreo modificare și, pe cale de consecință, nici încadrarea juridică pentru faptele de „a ajuta la transferarea în mod fraudulos prin sistemul W.U. a sumelor de 250 dolari SUA și 430 dolari SUA din contul aferent cardurilor unor cetățeni americani, în sensul că a acceptat cu știință să figureze în calitate de destinatar al acestor transferuri frauduloase, ulterior ridicând personal banii de la un agent W.U. din municipiul Constanța, tranzacție raportată ca frauduloasă de către W.U." nu a suferit schimbări mai ales că intervalul lung de timp dintre fapte, primele în 2006, celelalte în 2009, nu a justificat reținerea formei continuate prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. Ca atare, critica formulată de procuror s-a apreciat că este întemeiată, impunându-se înlăturarea art. 41 C. pen.; în consecință, sub aspectul formei celor 4 infracțiuni, apelurile formulate de către procuror și inculpatul I.P.V. s-a apreciat că sunt fondate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise și, desființând hotărârea atacată, s-a înlăturat aplicarea art. 41 C. pen. pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 din 2006 în dauna cetățeanului american C.H. și celelalte două prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 și „complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 din 2009 în dauna cetățeanului american P.B.
Referitor la individualizarea pedepselor, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. printre care și pericolul social concret sporit în cauză al faptelor, dat de împrejurările comiterii acestora, în participație, urmările produse date nu numai de valoarea prejudiciilor ci și de cele colaterale (teama produsă cetățenilor cu privire la siguranța operațiilor bancare), pedepsele aplicate fiecăruia dintre cei doi inculpați I.P.V. și B.L. de la 7 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare, rezultantele fiind de 2 ani 6 luni închisoare pentru primul, respectiv 1 an 6 luni închisoare pentru ultimul s-a apreciat că sunt de natură să asigure prevenția generală și reeducarea inculpaților, respectiv să asigure o minimă protecție a drepturilor vătămate, să răspundă și sentimentelor opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate;la determinarea cuantumului, a modalității de executare s-a avut în vedere și atitudinea procesuală de recunoaștere a vinovăției de către inculpați și de solicitare a judecății conform art. 3201 C. proc. pen. numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Circumstanțele personale celor doi inculpați, tineri, provin din familii organizate, fără antecedente penale sau alte abateri, s-a apreciat că, conduc la convingerea că scopurile pedepsei printre care și reeducarea inculpaților se poate realiza fără executare în temeiul art. 861 C. pen., respectiv art. 81 C. pen. Însă, activitatea infracțională imputată inculpatului I.P.V., s-a apreciat că, constituie un motiv întemeiat pentru suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere conform art. 861 C. pen. având în vedere și împrejurarea că încă nu are o profesie, s-a abătut grav de la un comportament social corespunzător; în același sens, s-a arătat că sunt și concluziile consilierului de probațiune potrivit „Referatului" de evaluare din 23 februarie 2012 în care precizează „...I.P.V. prezintă perspective condiționate de supravegherea atentă din partea părinților".
Deoarece, de la pronunțarea hotărârii, nu au apărut date care să atenueze periculozitatea faptelor inculpatului apelant I.P.V., s-a reținut că, nu se poate da o eficiență mai accentuată art. 3201 C. proc. pen. sau circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. aplicate în favoarea sa așa încât nu se impune reindividualizarea pedepsei în sensul modificării modalității de suspendare.
Însă, și în lipsa unor date referitoare la agravarea faptelor sau făptuitorilor,s-a apreciat că, nu este justificată nici majorarea cuantumului pedepselor ori schimbarea modalității de executare solicitate de către procuror.
Prin urmare, criticile referitoare la individualizarea pedepselor s-a reținut că sunt neîntemeiate.
Admițând cele două apeluri numai cu privire la greșita aplicare a art. 41 alin. (2) C. pen. pentru faptele din 2006 și 2009, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței în măsura în care nu contravin prezentei.
Apelantul inculpat și intimat I.P.V. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1603 C. proc. pen., în principal ridicarea controlului judiciar, iar în subsidiar modificarea controlului judiciarjn condițiile în care temeiurile ce au stat la baza luării măsurii nu au încetat, dimpotrivă au fost confirmate prin recunoașterea totală și necondiționată a activității infracționale de către inculpat urmată de condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere, Curtea a considerat cererea de modificare/revocare a măsurii preventive nefondată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei, decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, criticând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17/1 și 172 C. proc. pen. și a solicitat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursulului, casarea sentinței primei instanțe și a deciziei instanței de apel și în rejudecare, să se dispună înlăturarea circumstanțelor atenuante pentru inculpații I.P.V. și B.L.; să se majoreze pedepsele cu închisoarea aplicate celor doi inculpați, pentru fiecare infracțiune, peste minimul special calculat conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., să se aplice sporuri de pedeapsă fiecăruia dintre inculpați, cu privire la aplicarea sporurilor, în concluziile orale din ședința publică, reprezentantul parchetului a arătat că nu mai susține această critică; să se dispună executarea în regim de detenție a pedepselor rezultante aplicate inculpaților I.P.V. și B.L.; să se deducă din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului I.P.V. timpul reținerii și al arestării preventive.
În motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, s-au menționat următoarele critici: Greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților I.P.V. și B.L. (cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), s-a arătat că prin respingerea apelului declarat de procuror, în partea relativă la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de apel a achiesat practic la considerentele expuse în sentința atacată,cu consecința păstrării regimului sancționator pentru P.V. și B.L. În concret, ambilor inculpați și pentru fiecare dintre infracțiunile ce au făcut obiectul judecății, instanța de fond a reținut circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen., permițând astfel coborârea pedepselor sub minimele speciale [reduse, la rându-le, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.].
Cu titlu generic și fără a lega explicit fiecare posibilă circumstanță de textul legal ce ar subsuma-o, prima instanță a făcut trimitere la: atitudinea parțial sinceră a inculpaților, vârsta tânără a celor doi, mediul familial din care provin, studiile făcute de inculpați, lipsa antecedentelor penale. Aproximativ aceleași considerente au stat și la baza alegerii pe care instanța de fond și cea de apel au făcut-o în privința modalităților de individualizare judiciară a executării pedepselor, apreciind că scopul preventiv va fi atins și fără încarcerarea inculpaților.
De asemenea, nu s-a reținut ca vreunul dintre cei doi inculpați să fi ajutat la descoperirea și arestarea altor participanți; cât privește studiile superioare pe care inculpații le-au invocat, s-a menționat că este de reținut că I.P.V. a absolvit o facultate, dar fără a promova și examenul de licență (potrivit mențiunilor de pe adeverința aflată la dosarul instanței de fond, acesta avea, la momentul 14 iunie 2010, restanțe la nu mai puțin de 9 materii), iar B.L. a terminat „Dreptul", ceea ce presupunea din partea sa un plus de conștientizare a ceea ce înseamnă normă de drept penal și consecințele nesocotirii unei astfel de reguli; s-a arătat că pedepsele aplicate inculpatului I.P.V. nu reflectă gravitatea faptelor comise, aspect dedus din constatări precum: caracterul continuat și transfrontalier al unora dintre infracțiunile comise;
I.P.V. a făcut parte dintre cei care au inițiat un grup infracțional organizat, deținând unul dintre rolurile fundamentale în cadrul structurii, acela de a efectua transferurile frauduloase on-line, prin sistemul W.U.; cuantumul sumelor ridicate și însușite în mod ilicit de către inculpat (rechizitoriu arată că, utilizând card-uri contrafăcute, I.P.V. a făcut în cursul anului 2009 operațiuni frauduloase cifrate la peste 270.000 lei, dar și că acesta și-a adus contribuția la efectuarea prin sistemul W.U. a unor transferuri frauduloase în valută); activitatea ilicită desfășurată de I.P.V. s-a întins și în afara granițelor României, probele indicând faptul că, în aprilie-iunie 2010, alături de S.S. și alte persoane, inculpatul s-a aflat pe teritoriul Olandei și al Marii Britanii, unde a derulat operațiuni frauduloase similare; pedepsele aplicate inculpatului B.L. nu sunt pe măsura gradului de pericol social prezentat de faptele săvârșite.
Concluzia are în vedere circumstanțe cum ar fi: caracterul continuat al faptelor reținute; cuantumul total al sumelor ridicate în mod ilicit (peste 15.000 dolari SUA); numărul mare al păgubiților, dintre care unii sunt cetățeni străini ori persoane juridice străine etc; s-a arătat că alegând să nu aplice sporuri de pedeapsă, în virtutea normelor care reglementează regimul sancționator în cazul concursului de infracțiuni, prima instanță și instanța de apel au lipsit de eficiență instituția pluralității de infracțiuni (sub forma concursului real), ca stare de agravare a răspunderii penale.
Cum bine se știe, în privința sistemului sancționator pentru concursul de infracțiuni legiuitorul român a optat pentru soluția cumulului juridic (contopire cu posibilitate de sporire a pedepsei), tocmai pentru a evita neajunsurile celorlalte două sisteme principale întâlnite în legislațiile statelor, respectiv cel al cumulului aritmetic și cel al absorbției totale. Fără îndoială că sporirea pedepsei celei mai grele nu este obligatorie, făcând parte dintre mijloacele de individualizare a sancțiunii pe care judecătorul le are la îndemână,însă, în condițiile în care, urmare primelor etape ale individualizării, instanța a ajuns la concluzia că pentru fiecare dintre cele nouă fapte (în cazul lui I.P.V.), respectiv două fapte (în cazul lui B.L.), sunt optime, după caz, pedepse de între 7 luni și 2 ani și 6 luni închisoare, aplicarea finalmente a pedepsei celei mai grele nu face în fapt decât să limiteze răspunderea inculpaților la una singură dintre faptele comise.
Cu privire la această critică, reprezentantului parchetului a precizat oral în ședința publică din data de 16 ianuarie 2013, că nu o mai susține. Cu privire la greșita aplicare a legii în privința stabilirii duratei termenului de încercare în cazul inculpatului B.L. (cazul de recurs de la art. 3859 pct. 171, 172 C. proc. pen.), s-a arătat că Tribunalul Constanța a stabilit pentru inculpatul B.L. pedepse de 1 an și, respectiv, 7 luni închisoare. Dintre acestea, dând relevanță dispozițiilor art. 33 lit. a), b) C. pen. raportat la art. 34 lit.
b) C. pen., prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare. Realizând că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare nu figura printre cele stabilite de instanță, Tribunalul Constanța a procedat ulterior la îndreptarea erorii materiale constatate, în sensul ca, în loc de „inculpatul B.L. va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare", în dispozitiv să apară varianta corectă, anume „inculpatul B.L. va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare". S-a observat că prima instanță a rezolvat numai chestiunea legată de durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.L., nu și pe cea a termenului de încercare aferent suspendării condiționate, termen care a rămas tot 3 ani și 6 luni.
Potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În condițiile în care pedeapsa rezultantă pentru inculpatul B.L. a fost stabilită la 1 an închisoare, s-a arătat că este evident că durata maximă a termenului de încercare, în ipoteza suspendării condiționate, este aceea de 3 ani. Or, sentința primei instanțe, menținută de Curtea de Apel Constanța, a impus inculpatului un termen de încercare cu 6 luni mai mare decât maximul admisibil, calculat potrivit art. 82 alin. (1) C. pen.
Examinând recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că în ceea ce privește individualizarea pedepselor, față de inculpații B.L. și I.P.V., Înalta Curte apreciază că instanțele inferioare nu au analizat riguros criteriile enumerate de art 72 C. pen., care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpați este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise, pluralitatea de infracțiuni, pluralitatea de infractori, durata îndelungată de timp pe parcursul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională, respectiv în anul 2006 și aproximativ întreg anul 2009, și nu în ultimul rând caracterul continuat și transfrontalier al unora dintre infracțiunile comise; modalitatea și mijloacele frauduloase prin care inculpații și-au însușit în mod ilicit sume importante de bani prin utilizarea unor card-uri contrafăcute, respectiv inculpatul I.P.V. a efectuat în cursul anului 2009 operațiuni frauduloase cifrate la peste 270.000 RON, iar inculpatul B.L. a ridicat în mod ilicit (peste 15.000 dolari SUA) precum și numărul mare al păgubiților, dintre care unii sunt cetățeni străini ori persoane juridice străine;
Înalta Curte, reține că, susținerile prezentate în circumstanțierea inculpaților prin înscrisurile atașate la dosar, și cărora în mod netemeinic instanțele anterioare le-au acordat credit total, respectiv atitudinea sinceră a inculpaților, vârsta tânără a celor doi, mediul familial din care provin, studiile inculpaților, lipsa antecedentelor penale, faptul că au loc de muncă, aceleași considerente au stat și la baza alegerii pe care instanța de fond și cea de apel au făcut-o în privința modalităților de individualizare judiciară a executării pedepselor, apreciind în mod eronat că scopul preventiv poate fi atins și fără încarcerarea inculpaților, aceste susțineri, nu sunt de natură să antameze reținerea vreunei circumstanțe atenuante raportat la caracterul faptelor inculpaților, astfel că nu se impunea sub nici un motiv reținerea circumstanțelor atenuante altele decât cele legale prevăzute de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., astfel că, instanța de recurs va înlătura circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) și (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.
Așadar, potrivit art 3201 C. proc. pen., (Judecata în cazul recunoașterii vinovăției) (1)Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
(4) Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșiră de inculpat.
(7)lnstanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Înalta Curte, reține că scopul și funcțiile pedepselor pot fi atinse numai prin aplicarea unor pedepse privative de libertate, față de ambii inculpați, iar la stabilirea cuantumului pedepselor principale instanța de recurs va ține cont de formele de participație, de numărul actelor materiale săvârșite de fiecare inculpat, cât și de valoarea prejudiciului, respectiv, inculpatul I.P.V. a fost condamnat pentru săvârșirea unui număr de 9 infracțiuni,(4 pentru complicitate și 5 pentru autorat), cauzând un prejudiciu în valoare de 270.000 RON, iar inculpatul B.L. a fost condamnat pentru săvârșirea unui număr de 2 infracțiuni, în forma complicității, cauzând un prejudiciu în valoare de peste 5.000 dolari SUA.
Cuantumul pedepselor principale ce se vor aplica inculpaților B.L. și I.P.V. de către instanța de recurs, urmează a reflecta rezultatul reținerii unei cauze legale de atenuare a răspunderii penale, respectiv, cea prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
În aceste condiții pedepsele principale ce se vor aplica pentru infracțiunile cercetate în prezenta cauză, vor fi ușor orientate spre minimul special rezultat din incidența art. 3201 C. proc. pen., însă vor fi majorate față de cele stabilite de către instanța de fond, ca efect al înlăturării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) și (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., urmând a fi executate în regim de detenție, pentru atingerea scopului pedepsei, crearea premiselor conștientizării de către inculpați a faptelor săvârșite și asumării consecințelor lor.
Având în vedere dispozițiile din legile speciale, precum și cele prevăzute de art. 65 C. pen.,se va aplica inculpatului I.P.V. și pedeapsa complementară, în sensul că i se va interzice acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an.
Totodată Înalta Curte reține că întradevăr termenul de încercare care a fost stabilit cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului B.L. de către instanța de fond, nu respectă dispozițiile art. 82 alin. (1) C. pen. Însă, în raport de soluția pronunțată de instanța de recurs, această critică nu va mai fi analizată.
De asemenea instanța constată că la pronunțarea sentinței de fond, Tribunalul Constanța, a omis deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului I.P.V., a timpului reținerii și arestării preventive, astfel că, în urma verificărilor înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul a fost reținut la data de 30 iunie 2010, iar la data de 3 august 2010, a fost pus în libertate ca urmare a admiterii cererii de liberare sub control judiciar, astfel că, această perioadă va fi dedusă din predeapsa aplicată prin prezenta decizie, conform dispozițiilor art. 88 C. pen.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, împotriva deciziei penale nr. 28/P din 8 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimații inculpați B.L. și I.P.V.
Va casa în parte atât decizia, cât sentința penală nr. 89 din data de 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1247/118/2011 și rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată intimatului inculpat I.P.V. în pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare; 1 an închisoare; 7 luni închisoare; 7 luni închisoare; 7 luni închisoare; 1 an închisoare; 7 luni închisoare; 1 an închisoare; 7 luni închisoare, pe care le va repune în individualitatea lor.
Va înlătura art. 74 alin. (1) și (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. reținute în favoarea susnumitului inculpat și va majora pedepsele aplicate acestuia după cum urmează: - de la 2 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an; - de la 1 an închisoare la 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice, prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 7 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronice prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an; - de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 1 an închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de introducere și modificare, fără drept, de date informatice prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 1 an închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de introducere și modificare, fără drept, de date informatice prevăzute de 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele susmenționate de 4 ani închisoare, 1 an și 10 luni închisoare, 10 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare și va dispune ca inculpatul I.P.V. să execute pedepasa cea mai grea de 4 ani închisoare în regim de detenție și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen.
Va înlătuara dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., cu toate consecințele.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.P.V., timpul reținerii și arestării preventive de la 30 iunie 2010 la 3 august 2010.
ll. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.L. în pedepse componente de 1 an închisoare și de 7 luni închisoare, pe care le va repune în individualitatea lor.
Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) și (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., reținute în favoarea susnumitului intimat inculpat și va majora pedepsele aplicate acestuia după cum urmează:- de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de introducere și modificare, fără drept, de date informatice prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele susmenționate, de 2 ani închisoare și de 10 luni închisoare și va dispune ca inculpatul B.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare în regim de detenție.
Va înlătura dispozițiile art. 81 C. pen., art. 82 C. pen., art. 83 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. cu toate consecințele.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Va menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei care nu contravin prezentei decizii.
Onorariul parțial în sumă de 150 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat I.P.V. și suma de 300 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L. se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, împotriva deciziei penale nr. 28/P din 8 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimații inculpați B.L. și I.P.V.
Casează în parte atât decizia, cât sentința penală nr. 89 din data de 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1247/118/2011 și rejudecând:
I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată intimatului inculpat I.P.V. în pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare; 1 an închisoare; 7 luni închisoare; 7 luni închisoare; 7 luni închisoare; 1 an închisoare; 7 luni închisoare; 1 an închisoare; 7 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură art. 74 alin. (1) și (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. reținute în favoarea susnumitului inculpat și majorează pedepsele aplicate acestuia după cum urmează:
- de la 2 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an.
- de la 1 an închisoare la 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea și modificarea, fără drept, de date informatice, prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
- de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
- de la 7 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronice prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an.
- de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
- de la 1 an închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de introducere și modificare, fără drept, de date informatice prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
- de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
- de la 1 an închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de introducere și modificare, fără drept, de date informatice prevăzută de 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
- de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele susmenționate de 4 ani închisoare, 1 an și 10 luni închisoare, 10 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare și dispune ca inculpatul I.P.V. să execute pedepasa cea mai grea de 4 ani închisoare în regim de detenție și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen.
Înlătură dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., cu toate consecințele.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.P.V., timpul reținerii și arestării preventive de la 30 iunie 2010 la 3 august 2010.
II. Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.L. în pedepse componente de 1 an închisoare și de 7 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură aplicarea art. 74 alin. (1) și (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., reținute în favoarea susnumitului intimat inculpat și majorează pedepsele aplicate acestuia după cum urmează:
- de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de introducere și modificare, fără drept, de date informatice prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
- de la 7 luni închisoare la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 Iit. b) C. pen. contopește pedepsele susmenționate, de 2 ani închisoare și de 10 luni închisoare și dispune ca inculpatul B.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare în regim de detenție.
Înlătură dispozițiile art. 81 C. pen., art. 82 C. pen., art. 83 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. cu toate consecințele.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei care nu contravin prezentei decizii.
Onorariul parțial în sumă de 150 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat I.P.V. și suma de 300 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L. se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2013.