Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4619/2003 AI generated

Complicity in robbery: evidentiary sufficiency of co-accused testimony and refusal to acquit despite alibi claim

Case Number Decizia nr. 4619/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant, upholding the Court of Appeal's decision which reduced the sentence imposed for complicity in robbery and attempted robbery, thereby allowing the conviction and the adjusted penalty to stand. The defendant challenged the lower courts' findings, arguing for acquittal on the grounds that he was not present at the scene of the crime and did not participate in the offenses. However, the court found that testimonial evidence from co-accused individuals, witnesses, and confrontation records definitively proved the defendant's participation in the conspiracy to steal from two stores, including his role in driving the getaway vehicle and his share of the proceeds, which refuted his alibi. The ruling relied on the principles of criminal liability for complicity and attempted crimes under the Penal Code, specifically Articles 20, 21, 211, and 13, concluding that the evidentiary record established guilt beyond reasonable doubt and that no grounds for cassation existed.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 C. pen, art. 13 C. pen, art. 74 lit. a) C. pen, art. 76 lit. d) C. pen, art. 76 C. pen, art. 34 lit. b) C. pen; Complicity in robbery: evidentiary sufficiency of co-accused testimony and refusal to acquit despite alibi claim: The defendant challenged the lower courts' findings, arguing for acquittal on the grounds that he was not present at the scene of the crime and did not participate in the offenses. However, the court found that testimonial evidence from co-accused individuals, witnesses, and confrontation records definitively proved the defendant's participation in the conspiracy to steal from two stores, including his role in driving the getaway vehicle and his share of the proceeds, which refuted his alibi. The ruling relied on the principles of criminal liability for complicity and attempted crimes under the Penal Code, specifically Articles 20, 21, 211, and 13, concluding that the evidentiary record established guilt beyond reasonable doubt and that no grounds for cassation existed.

Keywords

AI generated
sufficiency of witness testimony robbery alibi criminal sentence grounds for cassation statement of claim

Cited Legislation

AI generated
art. 20 C. pen
26, raportat la art. 20 C. pen., art.
art. 13 C. pen
pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art.
art. 74 lit. a) C. pen
pen., art. 74 lit. a) C. pen.
art. 76 lit. d) C. pen
și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.E.
art. 76 C. pen
a) și art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la:
art. 34 lit. b) C. pen
a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare.
art. 88 C. pen
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată între 23 decembrie 2001, 22 martie 2002, cu aplicarea prevederilor art.
art. 71 C. pen
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată între 23 decembrie 2001, 22 martie 2002, cu aplicarea prevederilor art. 64 și art. 71 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b)

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În baza art. 26, raportat la art. 20 C. pen., art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.E. la:

- 2 ani închisoare, pentru complicitate la tentativă de tâlhărie.

În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la:

- 2 ani și 3 luni închisoare, pentru complicitate la tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată între 23 decembrie 2001, 22 martie 2002, cu aplicarea prevederilor art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC C. SRL, prin administrator, S.T., suma de 1.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.700.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

În data de 30 decembrie 2000, în jurul orelor 12,00, inculpații V.O., C.O., S.S., H.R. s-au întâlnit la barul T.B. și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-au înțeles ca în acea seară să sustragă bani din magazinele din oraș.

În jurul orelor 17,00 cei patru inculpați s-au deplasat cu un autoturism ce-l avea în posesie inculpatul C.O. la locuința inculpatului S.E. Acesta a preluat conducerea mașinii și în continuare toți cei 5 inculpați s-au deplasat la magazinul aparținând AF E. În timp ce trei din inculpați au intrat în magazin, inculpații S.E. și C.O. au rămas în mașină așteptându-i pe ceilalți, cu care s-au reîntâlnit ulterior. Cum nu au reușit să sustragă bani inculpații s-au hotărât să meargă la magazinul, aparținând SC C. SRL. Autoturismul a fost condus tot de inculpatul S.E., care a rămas singur în mașină. După comiterea infracțiunii cei patru inculpați au părăsit locul faptei separat, la mașină întorcându-se doar inculpații V.O. și H.R. Cei trei s-au deplasat la poligonul din zona Suta, unde au ars măștile și hainele folosite la comiterea infracțiunilor și au împărțit banii sustrași. Pentru ajutorul dat inculpatul S.E. a beneficiat și el de o sumă de bani.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.E., care a criticat-o sub aspectul greșitei condamnări și în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 44 din 26 martie 2003, Curtea de Apel Tg. Mureș a admis apelul inculpatului și a redus pedeapsa aplicată.

Pentru a pronunța astfel s-a reținut că deși inculpatul a negat săvârșirea faptelor, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile de martori și împrejurarea că inculpatul a beneficiat de o parte din suma de bani, obținută urmare a săvârșirii infracțiunilor a rezultat că a participat alături de ceilalți inculpați la săvârșirea celor două fapte de tâlhărie, în calitate de complice.

În același timp, s-a apreciat că în raport de participarea concretă a acestuia la săvârșirea celor două fapte pedeapsa este prea aspră, astfel că a dispus reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul solicitând achitarea, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

A rezultat cu certitudine, din probele administrate în cauză că inculpatul S.E. a participat la săvârșirea faptelor, pentru care s-a dispus condamnarea.

Astfel cum pe larg s-a motivat la instanța de fond și apel, susținerea inculpatului în sensul că la data săvârșirii faptei nu se afla în acest loc, a fost înlăturată de celelalte probe din dosar, respectiv declarațiile celorlalți inculpați, procesele-verbale de confruntare și declarațiile martorilor.

Coinculpații, au relatat cu lux de amânunte cum a avut loc înțelegerea la data de 30 decembrie 2000, în jurul orei 12,00, cum s-au reîntâlnit, în jurul orei 17,00, în aceeași zi, cum inculpatul S.E. a preluat conducerea mașinii, aparținând inculpatului C.O., apoi au descris modalitatea în care nu au reușit prima încercare de sustragere a banilor din magazin, precum și cum au săvârșit infracțiunea de tâlhărie la magazin, cu contribuția concretă a fiecăruia la săvârșirea faptei.

Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b), să se respingă recursul declarat de inculpatul S.E., împotriva deciziei penale nr. 44 din 26 martie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul S.E., împotriva deciziei nr. 44 din 26 martie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2003.