Maintenance of preventive detention based on first-instance conviction and public danger over claim of changed circumstances for provisional release

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 22 ianuarie 2013 în dosarul nr. 13003/63/2012, Curtea de Apel Craiova - Secția Penala si pentru Cauze cu Minori, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării inculpatului R.P., și în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menținut această măsură. Prin aceeași încheiere, instanța a respins ca neîntemeiata cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că deși sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu, pe fond cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut că probele administrate nu confirmă existența unor date în sensul în care inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau ar exista riscul comiterii unor noi infracțiuni, existența acestora trebuind a fi certă și nu eventuală, însă acest fapt nu poate conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie, în condițiile în care se constată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publica.

În cauză, față de natura și gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul și pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare în detenție, ținând cont de numărul mare de persoane participante la activitatea infracțională, de rolul esențial pe care l-a avut inculpatul, amploarea fenomenului infracțional, urmările produse ca urmare a prejudiciilor produse unor persoane fizice din România și din străinătate, Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, iar punerea acestuia în libertate sub control judiciar, chiar sub condiția respectării obligațiilor corelative prevăzute de lege, nu oferă suficiente garanții pentru protecția ordinii publice, înlăturarea riscului de comitere de noi infracțiuni și buna desfășurare a procesului penal.

Prin urmare, cererea formulată de inculpatul R.P. este neîntemeiata, iar menținerea arestului preventiv este justificată.

Instanța de apel a constatat că de la data când s-a verificat ultima dată legalitatea și temeinicia arestării preventive nu au intervenit elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol public, subzistând temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar durata detenției preventive nu a depășit un termen rezonabil.

În consecință, Curtea a dispus în sensul menținerii arestării preventive, pentru motivele arătate si, având în vedere considerentele expuse, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive.

Înalta Curte de Casație si Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel Craiova.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului în primă instanță, prin sentința penală nr. 522 din 7 decembrie 2012 a Tribunalului Dolj, la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Or, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituie un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația interna și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte retine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Pe de altă parte, liberarea provizorie constituie o modalitate de individualizare neprivativă de libertate a arestării preventive. Așadar, liberarea provizorie are caracterul unei masuri subsecvente, ce nu poate fi dispusă în condițiile în care menținerea arestării preventive apare ca fiind necesară.

Or, cum instanța de apel a constatat îndeplinirea condițiilor menținerii măsurii legale și temeinice a arestării preventive, în mod judicios a respins cererea formulată de inculpat.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 13003/63/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2013.