Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4607/2003 AI generated

Suspension of imprisonment execution under art. 455 & 453 lit. c) C. proc. pen.: family hardship and pre-existing conditions

Case Number Decizia nr. 4607/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the convicted person's cassation appeal, thereby upholding the lower courts' decisions and mandating the continuation of the eight-year imprisonment sentence, while ordering the convicted individual to pay 700,000 lei in judicial expenses to the state. The case concerned a petition for the suspension of the execution of the prison sentence under Article 455 in relation to Article 453(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, where the appellant argued that special family circumstances, specifically a mother suffering from heart insufficiency and relying on a modest pension, necessitated a suspension. The court held that the alleged circumstances were not "special" within the meaning of the law because the mother's condition was of a durable nature and predated the application of the penalty, meaning the execution of the sentence would not exacerbate the situation in a way that justified legal intervention; furthermore, the appeal lacked valid grounds for cassation under Article 3859 of the Code of Criminal Procedure, resulting in the rejection of the petition and the enforcement of the original sentence.

Legislator headnote

AI generated

art. 455 C. proc. pen, art. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 3859 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen; Suspension of imprisonment execution under art. 455 & 453 lit. c) C. proc. pen.: family hardship and pre-existing conditions: Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțate de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs condamnatul M.D., care fără să critice hotărârile pronunțate, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., a susținut în esență, prin apărătorul său, admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor iar pe fond întreruperea executării pedepsei pentru motive de ordin familial.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence imprisonment grounds for cassation code of criminal procedure case of hardship suspension of payments

Cited Legislation

AI generated
art. 455 C. proc. pen
5757/2002, în baza art. 455 C. proc. pen., raportat la art.
art. 453 lit. c) C. proc. pen
pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la 450.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 150.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
art. 3859 C. proc. pen
Cum motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 3859 C. proc. pen.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
și examinându-se și din oficiu cauza în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 3876/2002
377/2001 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 3876/2002 a Curții Supreme de Justiție, formulată de condamnatul M.D.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122 din 13 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5757/2002, în baza art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 377/2001 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 3876/2002 a Curții Supreme de Justiție, formulată de condamnatul M.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la 450.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 150.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de judecată a reținut că petentul condamnat a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 375/2001 a Tribunalului Prahova, invocând motive de ordin familial.

Din referatul de anchetă socială a rezultat că mama condamnatului, în vârstă de 62 de ani, suferă de insuficiență cardiacă, având nevoie de ajutor, deoarece are o pensie de urmaș în cuantum de 800.000 lei, iar sora sa este căsătorită.

Față de cele de mai sus, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt împrejurări speciale, care să aibă consecințe grave asupra familiei condamnatului, pentru a justifica întreruperea executării pedepsei, în condițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei soluții a formulat apel condamnatul M.D., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, în raport de concluziile anchetei sociale se impune admiterea cererii, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a i se întrerupe executarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 253/ A din 5 mai 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat recursul declarat de condamnat, apreciind sentința atacată legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțate de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs condamnatul M.D., care fără să critice hotărârile pronunțate, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., a susținut în esență, prin apărătorul său, admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor iar pe fond întreruperea executării pedepsei pentru motive de ordin familial.

În ultimul cuvânt acordat, cu ocazia dezbaterilor, condamnatul a lăsat soluționarea recursului la aprecierea instanței.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale, Curtea Supremă de Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Din raportarea acestor prevederi legale la speța concretă, se reține că, motivele invocate de recurentul condamnat nu constituie acele împrejurări speciale, care să impună întreruperea executării pedepsei, întrucât situația în care se găsește familia sa, mai precis mama sa care suferă de insuficiență cardiacă, este de durată și anterioară aplicării pedepsei în a cărei executare se află condamnatul nefiind în măsură să conducă la ameliorarea acesteia, situație în care recursul declarat este nefondat.

Cum motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 3859 C. proc. pen. și examinându-se și din oficiu cauza în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. și neconstatându-se existența vreunui caz de casare, recursul declarat de condamnat urmează să fie respins ca atare, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.D., împotriva deciziei penale nr. 253/ A din 5 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă condamnatul la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2003.