Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 168/2013 AI generated

Corruption Conviction Partially Quashed and Remanded Over Civil Rulings Against Non-Parties; Third-Party Appeals Admitted

Case Number Decizia nr. 168/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by third parties whose legitimate interests were harmed, partially quashed the lower court's criminal sentence solely regarding the civil aspect, and remanded that portion for retrial to be joined with the main case; all other provisions of the conviction were upheld. The case arose from a corruption prosecution in which one co-defendant, charged with continuous influence peddling, money laundering, and private forgery, had her case severed and was convicted under a simplified procedure, with the court also ordering cancellation of sham legal-assistance contracts and invoices used to disguise bribe payments. The decisive legal basis was that the lower court, in resolving the severed case, impermissibly ruled on the civil aspect (annulment of contracts) involving co-defendants who were not parties to that severed proceeding, thereby violating their right to a fair trial and presumption of innocence under procedural law (Article 3859(1) points 17 and 18 of the former Criminal Procedure Code); the court rejected the prosecutor's inadmissibility objection, holding that the appellants had standing as persons whose legitimate interests were harmed.

Legislator headnote

AI generated

art. 61 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 3201 C. proc. pen, art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 290 C. pen; Corruption Conviction Partially Quashed and Remanded Over Civil Rulings Against Non-Parties; Third-Party Appeals Admitted: În baza art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pe durata termenului de încercare stabilit să ia legătura cu numiții A.S., A.M.U. și B.R..

Keywords

AI generated
third-party proceedings bribe private criminal prosecution standing to appeal article of civil procedure civil annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 61 din Legea nr. 78/2000
Conform dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la disp.
art. 3201 C. proc. pen
art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe aceiași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată (23 de acte materiale).
art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002
În baza disp.art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap.la art.
art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000
656/2002 rap.la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
art. 290 C. pen
-art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).
art. 255 C. pen
art. 6 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Înalta Curte, deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 din 13 Iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a dispus:

Conform dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la disp. art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpata D.A. - asociat al SC G.F.A. SRL Cluj Napoca, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată (21 acte materiale).

În baza disp.art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap.la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap.la disp. art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe aceiași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată (23 de acte materiale).

Potrivit disp. art. 290 C. pen. rap.la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata anterior menționată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 de acte materiale).

Conform disp.art. 865 raportat la art. 85 alin. (1) și (2) C. pen. a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicate inculpatei D.A., prin sentința penală nr. 100 din 8 martie 2012 a Tribunalului Cluj, hotărâre judecătorească rămasă definitivă față de aceasta prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită faptă prev. și ped. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.. Pe cale de consecință a dispus anularea tuturor formelor de executare a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, emisă pe seama acestei inculpate în baza sentinței penale anterior menționate pronunțată de Tribunalul Cluj.

Constatând că cele trei fapte penale, pentru care inculpata D.A. a fost condamnată prin prezenta hotărâre au fost concurente cu fapta pentru care aceasta a fost condamnată prin sentința penală nr. 100 din 08 martie 2012 a Tribunalului Cluj definitivă prin neapelare, conform disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele patru pedepse cu închisoarea ce i-au fost aplicate acesteia, stabilind ca în final inculpata D.A. să execute pedeapsa rezultantă cea de 3 ani închisoare.

Potrivit disp. art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei rezultante aplicate prin aceasta exercitarea drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi aleasă în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În conformitate cu prevederile art. 861 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicată prin această hotărâre inculpatei D.A. pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit cu stricta respectare a prevederilor art. 862 C. pen., supravegherea urmând a fi încredințată serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare menționat, inculpata D.A. a trebuit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pe durata termenului de încercare stabilit să ia legătura cu numiții A.S., A.M.U. și B.R..

În conformitate cu prevederile art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția acestei inculpate asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen..

Date fiind prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În conformitate cu prevederile art. 348 rap. la art. 170 C. proc. pen. s-a dispus anularea contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009 încheiate între cabinetul individual de avocatură A.M.U. și SC G.F.A. SRL, precum și facturile în original emise de cabinetul individual de avocatură A.M.U. către SC G.F.A. SRL în perioada 2009-2011, înscrisuri aflate la primul volum de urmărire penală.

În conformitate cu prevederile art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata D.A. să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare aferente soluționării cauzei, atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești suma de 5.350 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj din 22 decembrie 2011, au fost trimiși în judecată inculpații:

- A.S. - primar, al municipiului Cluj Napoca (în stare de arest preventiv), pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de influență în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen.;

- S.C.M. (în stare de arest preventiv), pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen.;

- A.M.U. (avocat în cadrul Baroului Cluj) pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la trafic de influență în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

- D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

Cele două inculpate amintite au fost trimise în judecată în stare de libertate.

În esență, în actul de investire al instanței s-a susținut că:

A.În ceea ce-l privește pe inculpatul A.S.:

- Acesta în baza unei rezoluții infracționale unice, a pretins, de la inculpata D.A., remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă, față de aceasta, că are influență pe lângă directorul R.A.T.U.C. Cluj - N.L.G. și-l va determina pe acesta să încheie unele poliție de asigurare, al parcului auto al regiei, cu societatea învinuitei, primind în perioada mai 2009-septembrie 2011, în 21 de tranșe, suma totală de 274.330,54 RON, disimulată, prin încheierea a două contracte de asistență juridică, încheiate între societatea învinuitei, SC G.F.A. SRL și Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M.U., conduită ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale).

- Același inculpat, cu intenție, în baza unei rezoluții infracționale unice, a instigat pe inculpatele A.M.U. și D.A., la încheierea a două contracte de asistență juridică și a unui număr de 21 de facturi fiscale, în perioada iulie 2008-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului de avocatură al soției sale, suma de 274.330,54 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de trafic de influență de către inculpat, fată ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Practica judiciară recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că, disimularea prin acte false a adevăratei naturi a provenienței banilor, urmărind ascunderea comiterii infracțiunii de corupție, întrunește elementele constitutive, atât ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cât și ale infracțiunii de spălare de bani, în forma agravată, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (a se vedea în acest sens sentința penală nr. 1760 din 16 ianuarie 2011 din Dosar nr. 5273/117/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

-Tot inculpatul A.S., cu intenție, în baza unei rezoluții infracționale unice, a instigat pe inculpatele A.M.U. și D.A. să procedeze la încheierea fictivă a contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și, în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prev. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Același inculpat, în calitate de primar ai municipiului Cluj Napoca, în baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare al orașului Cluj Napoca, a acceptat primirea de la inculpatul S.C.M., administrator al SC B.V. SRL, primirea unor foloase necuvenite, disimulate printr-un contract de consultanță, încheiat la data de 02 aprilie 2010, între Cabinetul de avocatura al inculpatei A.M.U. și SC T.T.C. SRL, primind în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, în 18 tranșe în sumă totală de 262.560 RON, în scopul ca acesta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. SRL, precum și să asigure, derularea ulterioară, fără incidente, a acestui contract, prin emiterea oricăror acte necesare bunei desfășurări a activității societății, conduită care întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale).

- Același inculpat A.S., în baza unei rezoluții infracționale unice, a sprijinit-o, moral, pe inculpata A.M.U., dar și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea, fictivă, a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului de avocatură al soției sale, suma de 262.560 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpat, comportament ce s-a circumscris elementelor constitutive ale infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

- Același inculpat, în baza unei rezoluții infracționale unice, i-a sprijinit moral pe inculpata A.M.U. și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii infracțiunii de luare de mită, s-a susținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

- Tot acest inculpat A.S., în calitate de primar al municipiului Cluj Napoca, după încheierea, la data de 28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor publice, de salubrizare a municipiului Cluj Napoca, cu SC R. SRL București, contract încheiat de acesta în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a primit de la reprezentanții acestei societăți 2 carduri de alimentare cu carburanți, din care unul a fost utilizat ulterior, în perioada noiembrie 2010-noiembrie 2011 de către inculpata A.M.U., care a alimentat autovehiculele, proprietate personală, cu carburanți în valoare totală de 8.826,93 RON, s-a arătat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen..

Aceste șapte infracțiuni s-a susținut că au fost săvârșite de către inculpatul menționat în condițiile concursului real de infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen..

B.În ceea ce-l privește pe inculpatul S.C.M. s-a susținut că:

În cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare al orașului Cluj Napoca, a promis inculpatului A.S., primar al municipiului Cluj Napoca, remiterea unor foloase necuvenite, ce au urmat a fi disimulate printr-un contract de consultantă, încheiat la data de 02 aprilie 2010, între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M.U. și SC T.T.C. SRL, administrată de acesta, virând, ulterior, în contul cabinetului de avocatură, în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, în 18 tranșe, suma totală de 262.560 RON, în scopul ca inculpatul A.S., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. SRL, precum și să asigure, derularea, ulterioară, fără incidente a acestui contract, prin emiterea oricăror acte necesare bunei desfășurări a activității societății, conduită ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, în formă continuată, prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale).

-Tot acest inculpat, în baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu inculpații A.S. și A.M.U., cu intenție, a determinat pe I.O., director al SC T.T.C. SRL, să semneze, fără vinovăție, contractul de asistentă juridică din 02 aprilie 2010 și să dispună plata a 18 facturi, emise de Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M.U. în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale, și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și, totodată, pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se, prin transfer bancar, în contul Cabinetului de avocatură al inculpatei A.M.U., suma de 262.560 RON, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prev. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în forma participației improprii, potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

- Același inculpat S.C.M., în baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu inculpații A.S. și A.M.U., cu intenție, a determinat pe I.O., director al SC T.T.C. SRL să semneze, fără vinovăție, contractul de asistență juridică din 02 aprilie 2010 și să dispună plata a 18 facturi emise de Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M.U., în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, din care 2 facturi au fost semnate de primire de către I.O., înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și, totodată, pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se, prin transfer bancar, în contul Cabinetului de avocatură al inculpatei A.M.U. suma de 262.560 RON, conduită ce întrunește elementele, constitutive ale infracțiunii de fals in înscrisuri sub semnătura privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

Cele trei infracțiuni au fost săvârșite de câtre inculpatul S.C.M. în condițiile concursului real de infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen..

C.În ceea ce o privește pe inculpata A.M.U. s-a susținut că:

În baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare, al orașului Cluj Napoca, l-a ajutat pe soțul său, inculpatul A.S., să primească de la inculpatul S.C.M., administrator al SC B.V. SRL, cu titlu de mită, disimulată printr-un contract de consultanță, încheiat la data de 02 aprilie 2010, de aceasta prin Cabinetul său avocatură și SC T.T.C. SRL, virându-i-se în contul Cabinetului de avocatură, în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, în 18 tranșe, suma totală de 262.560 RON, ca urmare a emiterii de către aceasta a unui număr de 18 facturi, banii fiind remiși în scopul ca inculpatul A.S., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare, dintre Primăria municipiului Cluj Napoca și SC B.V. SRL, precum și să asigure, derularea, ulterioară, fără incidente, a acestui contract, prin emiterea oricăror acte necesare bunei desfășurări a activității societății, este o conduită ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, această inculpată, la înțelegere cu inculpații A.S. și S.C.M., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatură, a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi â provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului său de avocatură, suma de 262.560 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., constituie o activitate ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în forma continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

-Totodată, în baza unei rezoluții infracționale unice, această inculpată, la înțelegere cu coinculpații A.S. și S.C.M., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatura, a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și ascunderea infracțiunii de luare de mită, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu coinculpații A.S. și D.A., aceasta l-a ajutat pe soțul său, coinculpatul A.S., să primească de la coinculpata D.A., ca obiect al traficului de influență, disimulat prin contractele de consultanță juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, încheiate de aceasta cu SC G.F.A. SRL, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, virându-i-se în contul Cabinetului de avocatură, suma totală de 274.330,54 RON, banii fiind remiși pentru ca inculpatul A.S. să-și traficheze influența, de care se prevala că o are, asupra directorului R.A.T.U.C. Cluj Napoca, N.L.G., în scopul determinării acestuia la încheierea unor polițe de asigurare, a parcului auto al regiei, cu societatea învinuitei D.A., SC G.F.A. SRL, conduită ce a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale).

-Aceeași inculpată, în baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu coinculpații A.S. și D.A., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatură, a contractelor de asistență juridică C. proc. pen. din 1 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului său de avocatură, suma de 274.330,54 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de trafic de influentă de către inculpatul A.S., fapt ce a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu coinculpații A.S. și D.A., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatură, a contractelor de asistență juridică, din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-sepfembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale, și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, totodată urmărind ascunderea comiterii infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul A.S., fapt ce a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev.de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Cele șase infracțiuni au fost săvârșite de către inculpata A.M.U. în condițiile concursului real de infracțiuni, devenind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen..

D.Legat de inculpata D.A., asociat al SC G.F.A. SRL Cluj Napoca, s-a susținut că:

-În baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu inculpata A.M.U., a promis coinculpatului A.S., remiterea unor foloase materiale, necuvenite, pentru ca acesta, prin influența de care s-a prevalat că o are asupra directorului R.A.T.U.C. Cluj, N.L.G., să-l determine, pe acesta din urmă, la încheierea unor poliție de asigurare, al parcului auto, al regiei cu societatea învinuitei, remițând, în perioada mai 2009-septembrie 2011, în 21 de tranșe, suma totală de 274.330,54 RON, disimulată prin încheierea a două contracte de asistență juridică încheiate între societatea învinuitei, SC G.F.A. SRL și Cabinetul de avocatura ai inculpatei A.M.U., conduită ce a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu coinculpații A.S. și A.M.U., a procedat la încheierea, fictivă, în numele societății sale, a contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și la înregistrarea unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, virându-se, prin transfer bancar, în contul Cabinetului de avocatură al inculpatei A.M.U., suma de 274.330,54 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii sale de cumpărare de influență, faptă ce a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu inculpații A.S. și A.M.U. a procedat la semnarea contractelor de asistență juridică, din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și înregistrarea unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale, și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, urmărind ascunderea comiterii infracțiunii sale de cumpărare de influență, conduită ce a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Cele trei infracțiuni au fost săvârșite de către inculpata D.A. în condițiile concursului real de infracțiuni, aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen..

Din evaluarea obiectivă a materialului probator administrat în faza urmăririi penale (probator reprezentat de declarațiile celor patru învinuiți/inculpați, înscrisuri, transcrieri convorbiri telefonice, autorizate a fi interceptate în cauză, declarațiile martorului N.L.G.) instanța a reținut următoarea stare de fapt, vis-a-vis de inculpata D.A., care, anterior debutului cercetării judecătorești, în prezenta cauză, prin declarație autentică, notarială, dată în data de 6 februarie 2012 (înscris aflat la volum al Curții de Apel Cluj Napoca), a învederat că înțelege să recurgă la procedura reglementată de prevederile art. 3201 C. proc. pen., însușindu-și toate probele ce au fost administrate în prima fază, cea a urmăririi penale, derulate în prezenta cauză:

S-a reținut că, în perioada 2008-2011, în calitatea sa de viceprimar, mai întâi, și, apoi, de primar al municipiului Cluj Napoca, având toate pârghiile necesare pentru condiționarea eliberării unor documente, avize, autorizații, semnarea de contracte, avizarea emiterii ordinelor pentru plăți către societățile aflate în parteneriat cu instituția pe care o conduce, inculpatul A.S. a înțeles să exercite această funcție în folosul său sau prin folosirea influenței de care se bucură în virtutea acestei funcții, în urmărirea obținerii de foloase necuvenite, sub forma unor sume de bani.

Acuza adusă inculpatului A.S. în cauză a constat în aceea că s-a urmărit obținerea de către acesta, de la reprezentanții unor societăți comerciale care au în derulare contracte cu Primăria municipiului Cluj Napoca (SC B.V. SRL prin administrator SC T.T.C. SRL Cluj Napoca și SC R. SRL București) sau cu regii aflate în subordinea Consiliului local Cluj Napoca (SC G.F.A. SRL Cluj Napoca), cu titlu de mită, obiect al traficului de influență sau sub formă de foloase necuvenite, suma totală de 545.717,39 RON, echivalent a 127.052 euro.

Pentru a disimula caracterul ilicit al primirii foloaselor necuvenite, inculpatul A.S. a angrenat-o în activitățile sale și pe soția sa, inculpata A.M.U., avocat în cadrul Baroului Cluj, banii pretinși ca obiect al infracțiunilor de corupție fiind primiți, de inculpatul A.S., prin intermediul Cabinetului de avocatură al soției sale, sub falsa justificare a unor contracte de consultanță.

Inculpata A.M.U. a absolvit cursurile unei Facultăți de Drept din Cluj, iar prin decizia nr. 91 din data de 05 martie 2008, a fost inclusă, ca avocat definitiv, în Baroul Cluj. Aceasta și-a declarat activitatea profesională a cabinetului avocațial la adresa din Cluj Napoca.

Inculpata D.A., a avut calitatea de asociat și administrator al SC G.F.A. SRL Cluj Napoca, societate pe care a înființat-o în cursul anului 2003 și ce a avut, ca principal obiect de activitate intermedieri/brokeraj în asigurări. Încă de la înființarea firmei, inculpata D.A. a derulat intermedieri de asigurări, principalul său client fiind societatea UQ (fostă U).

Această inculpată s-a aflat în relație de amiciție cu inculpatul A.S., pe care-l cunoștea de mai bine de 10 ani, prin intermediul acestuia cunoscând-o, ulterior, și pe inculpata A.M.U..

Din probele cauzei a rezultat că, în urmărirea încheierii unor contracte de asigurare, a parcului auto R.A.T.U.C. Cluj Napoca, în vara anului 2008, inculpata D.A., a apelat la coinculpatul A.S., viceprimar al municipiului Cluj Napoca, la acea dată, pentru a interveni la directorul R.A.T.U.C. Cluj - N.L.G. și, prin influența de care se bucura asupra acestuia, să-l determine la încheierea contractelor vizate. De asemenea, a mai rezultat că, pentru intervenția promisă, inculpatul A.S. i-a cerut acestei coinculpate ca, pentru primirea foloaselor necuvenite, să procedeze la încheierea unor contracte de consultanță juridică, cu Cabinetul de avocatură al soției sale, inculpata A.M.U., contractele astfel perfectate având menirea să disimuleze primirea folosului necuvenit, să dea o aparență de legalitate acestora.

Astfel, la inițiativa inculpatului A.S., coinculpatele D.A. și A.M.U. au încheiat, la data de 1 iulie 2008, între Cabinetul avocațial al inculpatei A.M.U. și SC G.F.A. SRL Cluj Napoca, contractul de asistență juridică din 01 iulie 2008, contract în baza căruia, au fost emise 3 facturi fiscale, în perioada mai-iulie 2009, în valoare totală de 49.785,70 RON, suma fiind achitată de inculpata D.A., prin virament bancar. Suma menționată reprezenta, în realitate, folosul necuvenit, pretins de inculpatul A.S. (facturile fiscale din 19 mai 2009, din 30 iunie 2009, din 01 iulie 2009).

Ulterior, pentru a face același gen de intervenții, asupra directorului R.A.T.U.C. Cluj Napoca, și în anul 2009, inculpatul A.S. a primit foloase, necuvenite, de la inculpata D.A., mascate într-un nou contract de asistență juridică, respectiv contractul din 01 iulie 2009, încheiat între Cabinetul de avocatură A.M.U. și SC G.F.A. SRL, contract în baza căruia, au fost emise un număr de 6 facturi fiscale, în perioada septembrie 2009-mai 2010, în valoare totală de 89.934,28 RON, suma reprezentând, în realitate, folosul necuvenit pretins de inculpatul A.S. (facturile fiscale din 23 septembrie 2009, din 20 noiembrie 2009, din 25 februarie 2010, din 24 februarie 2010, din 23 aprilie 2010, din 26 mai 2010).

Activitatea infracțională a continuat și în a doua parte a anului 2010, precum și în anul 2011, perioadă în care, în baza aceleiași înțelegeri infracționale avute cu coinculpații A.S. și A.M.U., și în lipsa oricărui contract de asistență juridică, inculpata A.M.U. a emis, în numele Cabinetului său avocațial, un număr de alte 12 facturi fiscale, în perioada august 2010-septembrie 2011, în valoare totală de 134.610,56 RON, plățile fiind efectuate de către inculpata D.A. ca „modalitate de revanșare”, pentru intervențiile promise de inculpatul A.S. pentru a obține, în continuare, asigurarea parcului auto R.A.T.U.C. Cluj Napoca, prin traficarea influenței pe care inculpatul o avea asupra directorului regiei. (facturile fiscale din 02 august 2010, din 24 august 2010, din 28 septembrie 2010, din 29 septembrie 2010, din 30 septembrie 2010, din 29 octombrie 2010, din 26 ianuarie 2010, din 30 martie 2011, din 31 mai 2011, din 14 iulie 2011, din 30 iulie 2011, din 01 septembrie 2011).

A reieșit, astfel, că cele două contracte de asistență juridică (din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009), precum și cele 21 facturi fiscale, acte care au fost întocmite la inițiativa inculpatului A.S., au consemnat împrejurări nereale, în sensul că, în realitate, între părți nu a intervenit nicio consultanță juridică, actele fiind încheiate în scopul de a disimula, adevărata natură, a provenienței banilor, prin spălarea acestora și, totodată, pentru a ascunde comiterea infracțiunilor de corupție. Practic, prin încheierea contractelor de asistență juridică și emiterea facturilor fiscale, care au stat la baza viramentelor bancare în sumă totală de 274.330,54 RON, în perioada mai 2009-septembrie 2011, inculpatul A.S. a urmărit să ascundă și să disimuleze adevărata natură a provenienței sumelor obținute din fapta de corupție.

Ca urmare a intervenției inculpatului A.S., societatea inculpatei D.A. a obținut încheierea contractelor de asigurare, cu R.A.T.U.C. Cluj Napoca (în calitate de broker de asigurare al SC UQ) pentru anul 2009, asupra unui număr de 270 de autovehicule (crescând astfel cifra de afaceri a societății sale, prin mărirea numărului de autovehicule asigurate cu 170%), pentru anul 2010 pentru un număr de 290 de autovehicule și pentru anul 2011 pe un număr de 280 de autovehicule, toate cele trei contracte de asigurare fiind semnate de directorul R.A.T.U.C., N.L.G. (aceste contracte aflându-se în volum de urmărire penală).

Prin actul de începere a urmăririi penale s-a reținut remiterea unui folos material, necuvenit, în sumă de 208.936 RON, actele de cercetare penală ulterior efectuate în cauză, demonstrând că această sumă era mai mare, respectiv de 274.330,54 RON. De altfel, cu privire la această faptă, pentru care la data de 08 noiembrie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru comiterea infracțiunilor corelative de dare și luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale aferente celor trei ani în care au fost remise sumele de bani), urmare a consolidării probatoriului administrat în cauză, s-a dispus extinderea cercetărilor și schimbarea încadrării juridice, fapta fiind recalificată sub încadrarea juridică de trafic de influență, în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., corelativ cu infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.. De asemenea, după declanșarea urmăririi penale, împrejurare ce a permis accesul la contracte, precum și la documentele care au stat la baza efectuării plăților (până la acea dată acest acces fiind evitat pentru păstrarea confidențialității investigațiilor preliminare efectuate), s-a constatat că tranșele, în care au fost remise sumele de bani, aferente folosului necuvenit obținut de inculpatul A.S. prin intermediul Cabinetului de avocatură al soției sale, inculpata A.M.U. erau mai mari, numeric, reținându-se, finalmente, remiterea banilor, prin 21 de viramente bancare, constituind tot atâtea acte materiale ale aceleiași infracțiuni de corupție (aferent a 21 de facturi emise în numele Cabinetului avocațial), pentru încheierea contractelor și polițelor de asigurare cu R.A.T.U.C. Cluj din anii 2009, 2010 și 2011.

Probațiunea cauzei a relevat faptul că, inculpata D.A. a urmărit, și obținut, asigurarea parcului auto al R.A.T.U.C. Cluj, iar, pentru atingerea acestui scop, a intervenit și a apelat la influența pe care inculpatul A.S. se prevala că o are asupra directorului R.A.T.U.C., martorul N.L.G., regia fiind o instituție aflată în subordinea Consiliului local Cluj Napoca. S-a stabilit din actele dosarului că, pentru semnarea acestor contracte, atribuțiile reveneau directorului regiei, persoană la care inculpatul A.S. a intervenit la solicitarea inculpatei D.A. (împrejurare confirmată de însuși directorul R.A.T.U.C. N.L.G. în mărturia depusă) și în urmărirea obținerii unui folos necuvenit (ce s-a ridicat la suma totală de 274.330,54 RON, echivalent a 64.000 euro): „(…)D.A. a venit la biroul meu din cadrul R.A.T.U.C. spunându-mi că dorește să încheie contracte de asigurare (polițe), pentru anul următor, cu R.A.T.U.C., totodată aceasta spunându-mi că vine din partea lui A.S.. Arăt că știam despre faptul că aceasta urma să vină pentru o discuție la mine, acest lucru spunându-mi-l chiar A.S. cu prilejul unei întâlniri pe care am avut-o cu acesta, când A.S. mi-a spus că mă va căuta D.A., persoană ce se ocupă cu asigurări, și care dorește să îmi prezinte oferta de asigurări spre a fi avută în vedere la asigurarea parcului R.A.T.U.C.(...)” (declarația martorului N.L.G.).

De asemenea, potrivit declarației date de inculpata D.A., în cursul lunii octombrie 2011 a convenit cu inculpatul A.S. să o ajute, prin noi intervenții la directorul R.A.T.U.C. Cluj, în vederea obținerii contractului de asigurări pentru anul 2012 al aceluiași parc auto.

Audiat fiind, în faza urmăririi penale, inculpatul A.S. a negat orice implicare, a sa, în faptele de corupție, ce făceau obiectul anchetei penale, arătând punctual că nu discuta niciodată cu soția sa de problemele profesionale ale fiecăruia, nu cunoștea care sunt clienții acesteia, așa cum nici soția sa nu cunoștea și nu era implicată în activitatea sa de la Primărie; nu a avut cunoștință de contractele de consultanță încheiate de soția sa cu niciunul din clienții săi, deci nici cu inculpata D.A.; nu a cunoscut că inculpata D.A. se ocupă cu asigurări și aceasta niciodată nu i-a cerut să intervină la directorul N.L.G. pentru a obține asigurarea parcului auto R.A.T.U.C.; nu a intervenit niciodată la directorul R.A.T.U.C. N.L.G. pentru ca inculpata D.A. să obțină contracte cu această regie; niciodată nu a fost căutat de inculpata D.A. acasă sau la birou pentru a discuta despre afacerile acesteia și nu a discutat cu aceasta despre asigurarea sprijinului pentru contractul de asigurări pe anul 2012.

Poziția inculpatului, susținută de altfel și prin declarațiile soției sale, coinculpata A.M.U. (care a arătat că relațiile cu învinuita D.A. au fost strict de natură juridică, că a realizat numeroase consultații juridice pentru aceasta, întocmind un număr de 12 rapoarte, în care a tratat probleme din domeniul asigurărilor - rapoarte ce se aflau în calculatorul ridicat la percheziția domiciliară -, că a consiliat-o pe D.A. în numeroase ocazii, ședințele de consiliere fiind consistente, de durata orelor și cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână) a fost combătută de întreg probatoriul cauzei relativ la aceste fapte.

Astfel, din declarația inculpatei D.A. a rezultat că, la solicitarea sa, inculpatul A.S. a promis că va interveni la directorul R.A.T.U.C. Cluj, N.L.G., pentru a-i obține încheierea unui număr cât mai mare de polițe de asigurare: „(…)în vara anului 2008 când l-am căutat pe A.S. la birou la acesta și l-am întrebat dacă poate să mă ajute să vorbească la R.A.T.U.C. Cluj, ca să pot obține contract de asigurare pe un parc auto mai mare față de cel asigurat la acel moment.(…) În discuția purtată cu A.S., acesta mi-a spus să mă duc să vorbesc cu directorul R.A.T.U.C. N.L.G. și să fac referire la numele lui A.S., ca o recomandare din partea acestuia și de asemenea mi-a spus că va vorbi și el (…)(declarația inculpatei D.A., aflată la vol. de urmărire penală).

Pentru ajutorul dat, inculpatul A.S. i-a cerut coinculpatei D.A. să procedeze la încheierea unui contract de asistență juridică cu soția sa, A.M.U., sens în care i-a dat numărul de telefon al acesteia pentru a o putea contacta. Relevant a fost faptul că, cele două nici măcar nu se cunoșteau înainte, nu aveau niciun fel de relații, legătura dintre acestea fiind facilitată tocmai de inculpat, însuși contractul de asistență juridică fiind încheiat la inițiativa acestuia:

„(…)A.S. mi-a zis să iau legătura cu soția sa A.M.U., mi-a spus că este avocat și să închei cu ea un contract de consultanță juridică. Până la acel moment nu am avut relații cu A.M.U., o știam doar din vedere. A.S. mi-a dat cu prilejul acelei discuții numărul de telefon al soției sale pentru a o contacta, am sunat-o și ne-am întâlnit în oraș din câte rețin la un restaurant, i-am spus lui A.M.U. că vorbisem cu soțul ei anterior și că trebuie să încheiam un contract de asistență juridică, ea a zis că ok(…).” (declarația inculpatei D.A..

De asemenea, inculpata D.A. a arătat că, deși au fost încheiate două contracte de asistență juridică și au fost emise un număr de 21 de facturi fiscale, fiind achitată în perioada 2009-2011 suma totală de 274.330,54 RON, inculpata A.M.U. nu a efectuat niciun act de consultanță juridică, nu i-a remis niciodată niciun raport și nici nu i-a cerut vreodată o astfel de conduită, fiind clar, între părți, că acele contracte aveau doar rolul de a masca foloasele, necuvenite, remise în contextul celor mai sus arătate. De altfel, inculpata D.A. a subliniat că, atunci când a avut nevoie de serviciile unui avocat, a angajat o altă casă de avocatură: „(…)Precizez că A.M.U. nu a făcut nici un fel de investigație juridică, consultanță sau raport, în baza contractului de asistență juridică încheiat, între cabinetul ei și firma mea și, așa cum am arătat în declarați anterioară, nici nu s-a pus problema deoarece convenția dintre noi nu presupunea nici o consultanță juridică, plățile fiind făcute în mod evident, potrivit celor convenite cu A.S. și pentru a mă revanșa față de sprijinul acordat de acesta(…)(declarația inculpatei D.A.).

Finalmente, inculpata D.A. a arătat că l-a căutat pe inculpatul A.S., în ultima perioadă, obținând, prin intermediul învinuitei A.M.U., o întâlnire cu acesta, în cursul lunii octombrie 2011, când a apelat, din nou, la sprijinul acestui inculpat, urmărind obținerea contractului de asigurare cu R.A.T.U.C. pentru anul 2012, inculpatul promițându-i că totul va fi ok:

”(…)În ultima perioadă, în luna octombrie 2011, am căutat să mă întâlnesc cu A.S., pentru a-l ruga să mă ajute să asigur, în continuare, parcul auto R.A.T.U.C. și pentru anul 2012, am reușit să discut cu acesta, la el acasă, într-o după-masă, când am fost anunțată de A.M.U. că el este acasă, i-am cerut să mă ajute, el mi-a spus că este în ordine și că mergem mai departe tot așa, prin aceasta eu înțelegând că nu voi întâmpina probleme în asigurare.(…)(declarația inculpatei D.A.).

Declarația inculpatei D.A. a capătat o valoare probantă sporită, în sensul prevederilor art. 63 și 69 C. proc. pen., ea coroborându-se cu absolut toate celelalte probe din dosar.

Intervențiile inculpatului A.S. asupra directorului R.A.T.U.C. N.L.G. au fost confirmate chiar de directorul regiei, în declarația dată în prezenta cauză. Astfel, acesta a arătat că, inculpatul A.S. i-a recomandat-o pe D.A., spunându-i că aceasta este interesată să asigure parcul auto al R.A.T.U.C..

Pe de altă parte, deși inculpata A.M.U. a declarat că, în exercitarea calității de avocat, a avut numeroase întâlniri cu coinculpata D.A., ședințe de consiliere pentru dezbaterea unor „probleme” pe care D.A. le-ar fi avut la firmă, din interceptările realizate în cauză a rezultat că, în perioada iulie-noiembrie 2011, singurele contacte dintre inculpata A.M.U. și coinculpata D.A. au fost cele din zilele în care s-a realizat transmiterea facturilor pentru plată, activitate care dura câteva minute și avea loc pe fugă, întotdeauna la domiciliul lui A.M.U., sau cele în care, prin intermediul inculpatei A.M.U. au fost stabilite întâlniri cu coinculpatul A.S., ce s-au derulat tot la domiciliul celor doi soți. Intervalele dintre aceste contacte erau lipsite cu desăvârșire de vreo relație între părți.

Așadar, deși inculpatul A.S. a negat că ar fi avut vreun contact, întâlnire sau vreo înțelegere cu inculpata D.A., din aceleași interceptări a rezultat fără echivoc faptul că, aceste întâlniri și înțelegeri au avut loc, chiar la domiciliul inculpatului, și că ele au fost intermediate de inculpata A.M.U., fiind dovedite, ca nereale, susținerile celor doi soți sub aceste aspecte.

Astfel, în perioada iulie-noiembrie 2011, inculpata D.A. a avut nu mai puțin de 3 întâlniri cu inculpatul A.S. (în datele de 29 iulie 2011, 30 septembrie 2011 și 17 octombrie 2011), toate intermediate de coinculpata A.M.U. și petrecute la domiciliul soților A.. Aceste întâlniri au fost fixate prin activitatea de supraveghere operativă, la dosar fiind atașate planșele foto și procesele-verbale aferente activităților rezultate din filaj.

Spre exemplu, în data de 30 septembrie 2011, inculpata A.M.U. a contactat-o la ora 17,15 pe coinculpata D.A. căreia i-a stabilit o întâlnire cu inculpatul A.S.:

„A.M.U. - Pe unde ești?

D.A. - Prin oraș.

A.M.U. - No dacă poți să ajungi până la 5,30 ar fi foarte bine.

D.A. - Păi să văd dacă, deci într-un sfert de oră? A, ok, ok în 10-15 minute sunt la voi.

A.M.U. - Că acum o ajuns și după aia tre să și plecăm. Că de aia zic.

D.A. - Ajung în 10-15 minute, te pup(...)”.

Din modul în care a avut loc discuția a rezultat fără echivoc faptul că cele două conveniseră anterior ca inculpata D.A. să fie anunțată de A.M.U. când poate veni la întîlnire cu inculpatul A.S., iar în după-amiaza zilei de 30 septembrie 2011 A.M.U. a chemat-o urgent, spunându-i că „acum a ajuns”, cu referire, evidentă, la soțul ei.

În aceeași zi, în intervalul orar 17,34-17,42 întâlnirea dintre inculpata D.A. și coinculpatul A.S. a avut loc, ea fiind fixată și prin activitatea de supraveghere operativă realizată în cauză, transpusă în planșele foto atașate la dosar.

Aceste probe ale dosarului au demontat susținerile inculpatei A.M.U., evidențiindu-se astfel nesinceritatea acesteia, care a arătat că:

„(…)D.A. nu mi-a cerut niciodată să se întâlnească cu soțul meu și nici nu i-am intermediat acesteia vreo întâlnire cu soțul meu. Nu cunosc ca acesta să fi avut vreo problemă de rezolvat cu soțul meu, nu mi-a spus niciodată că ar dori să discute ceva cu acesta(…)”.

O altă întâlnire intermediată de A.M.U. a avut loc în a doua parte a lunii octombrie 2011, prilej despre care inculpata D.A. a declarat că l-a folosit pentru a discuta cu inculpatul A.S., solicitându-i acestuia, din nou, sprijin pentru a obține contractul cu R.A.T.U.C. și pentru anul 2012. Împrejurarea că, fixând întâlnirea, prin intermediul inculpatei A.M.U., aceasta din urmă știa motivul pentru care soțul ei este căutat, a rezultat din succesiunea convorbirilor purtate. Astfel, după ce l-a contactat telefonic pe martorul N.L.G., directorul R.A.T.U.C., inculpata D.A. a contactat-o pe coinculpata A.M.U. și, spunându-i că tocmai a vorbit cu „prietenul” (cu referire la N.L.G.) care a programat-o, doar pentru a doua zi, la întâlnire și, ca atare, îi cere să amâne și întâlnirea cu inculpatul A.S. tot pentru a doua zi:

-19 octombrie 2011, ora 12,42:

N.L.G.: Sărut mâna. Ă ... mâine sunteți în oraș?

D.A.: Da, sigur că da.

N.L.G.: Na, mâine ne vedem atunci.....

-19 octombrie 2011, ora 13,05:

D.A.: Bine, uite, m-a sunat prietenul meu și mi-a amânat ... nu mă mai duc astăzi pe la el, mă duc mâine, știi?

A.M.U.: Da?

D.A.: Na și atuncea nu... astăzi, chiar nu am timp să ajung la tine.

A.M.U.: Nu-i nici o problemă draga mea, nu-i nici o problemă.

D.A.: Ne vedem mâine atunci, ești acasă? Aștept să mă sune.

A.M.U.: Mă suni și vedem. Deci eu, mâine la patru plec din localitate. Numai atâta vreau să-ți zic.........”.

A doua zi însă, familia A. a plecat în vacanță în Dubai, ceea ce a condus la amânarea, încă o dată, a întâlnirii dintre inculpatul A.S. și coinculpata D.A.. Convorbirile telefonice purtate de D.A. cu A.M.U. au venit să susțină declarațiile inculpatei D.A. și să pună în evidență nesinceritatea inculpatului și a soției acestuia.

- 20 octombrie 2011 ora 15,50:

„(...)

A.M.U.: Servus. Bine, uite îs în avion(...) Când mă întorc? Marți seara.

D.A.: Marți seara. S.?

A.M.U.: Tot la fel.(...)

D.A.: Spune-i lui S. că miercuri dimineață trec pe la..dacă îi ok și tu ești trezită, trec pe la voi pe la o cafea.

A.M.U.: Dimineață?

D.A.: Da îi ok. Ce zici?(...)”

-26 octombrie 2011, ora 17,23:

„(...)

D.A.: Deci mâine după-masă ne vedem.

A.M.U.: Deci rămâne valabil(...) atunci poate rămâne valabil pe mâine seară?

D.A.: Da, pe mâine seară. Da’ rămâne, rămâne că trebuie să(.. )

A.M.U.: Da, am înțeles. Numai ca să fim în formație(...) ca să fim toți, numa’ seara.

D.A.: Da, da, da(...) Ca să știi(...) Da, da, da.

A.M.U.: Bine. Bine. Bine.

D.A.: Știi, de aceea te-am(...)”

În după-amiaza zilei de 27 octombrie 2011, inculpata D.A. s-a deplasat la domiciliul soților A., unde s-a întâlnit cu coinculpatul A.S., în intervalul orar 18,58-19,08, întâlnire fixată și prin activitatea de supraveghere operativă la care a fost atașată planșa foto.

Toate aceste probe coroborate între ele au demonstrat poziția total nesinceră a inculpatului A.S., fiind dovedit că acesta a intervenit la directorul R.A.T.U.C. pentru ca inculpata D.A. să obțină asigurarea parcului auto al regiei, că a avut legături și întâlniri punctuale cu coinculpata, pentru a discuta problemele acesteia, cunoscând fără îndoială că aceasta lucrează în asigurări, toate în schimbul obținerii folosului material injust. A rezultat și faptul că, deși inculpata D.A. avea relații contractuale cu R.A.T.U.C. Cluj și înainte de anul 2009, după intervenția inculpatului A.S., a crescut semnificativ numărul de autovehicule asigurate, după cum a rezultat și din actele de la dosar, din anul 2009 procentul de poliție încheiat crescând cu 170%.

Urmare a autorizațiilor emise de Curtea de Apel Cluj, în cauză a fost efectuată percheziție în sistem informatic asupra calculatorului ridicat de la domiciliul inculpatei A.M.U., la dosarul cauzei fiind atașat raportul en case rezultat din această activitate tehnică.

Și această probă a venit în dovedirea acuzațiilor formulate, în sensul că inculpata A.M.U. nu a prestat nicio activitate juridică pentru societatea inculpatei D.A., prestație care să stea la baza sumelor de bani facturate și încasate. Astfel, deși inculpata A.M.U. a declarat că, pe parcursul perioadei în care a asigurat asistență juridică, pentru societatea învinuitei D.A., a întocmit un număr de 12 „rapoarte” pe marginea unor probleme juridice ridicate de clienta sa, și care se găseau în folderul denumit „F.”, percheziția informatică efectuată asupra calculatorului ridicat de la domiciliul lui A.M.U. a stabilit că nu a existat niciun document care să aibă denumirea raport sau care, din conținut, să rezulte că analiza vreo problemă de natură juridică legată de legislația asigurărilor.

Așa cum a rezultat din raportul en case, în folderul „F.” se află un număr de 17 documente Word (din perioada 19 aprilie 2008-11 iulie 2011) conținând exclusiv legislație internă și din Republica Moldova. Din datele tehnice privind data creării documentelor precum și cele ale ultimei accesări, a rezultat că, cele mai multe au fost create și accesate la aceeași dată și oră, de unde a reieșit că nu cuprindeau o activitate de concepere (așa cum ar impune redactarea oricărui raport, act), ci reprezentau documente al căror conținut a fost introdus în calculator și păstrat ca atare, fără a mai fi accesate vreodată. Pe de altă parte, conținutul acestor acte, fără excepție, nu cuprindea nicio analiză juridică sau de altă natură, ele referindu-se strict la legislație. Ca atare, deși inculpata A.M.U. a susținut că a întocmit de-a lungul celor mai bine de 3 ani un număr de 12 rapoarte, din actele identificate în calculatorul acesteia (despre care a declarat că îl utiliza în activitatea profesională) a rezultat că, în realitate, nu a desfășurat nicio activitate juridică nemijlocită prin care să conceapă, să redacteze vreun raport. Nu s-a putut susține că, descărcarea de pe internet a unor documente putea justifica „onorariile” în valoare de peste 274.000 RON încasate de această inculpată.

Cu prilejul audierii sale, inculpata A.M.U. a mai arătat că, în calculatorul său existau salvate și actele adiționale, care au prelungit contractele de asistență juridică, încheiat între Cabinet și SC G.F.A. SRL, împrejurare totalmente nereală, în memoria calculatorului neexistând niciun act în acest sens (fiind confirmată astfel, încă o dată, declarația inculpatei D.A., care a arătat că, după expirarea celui de-al 2 lea contract, i-a cerut în repetate rânduri lui A.M.U. să procedeze la întocmirea unui nou contract, însă aceasta a amânat-o sine die).

De asemenea, inculpata A.M.U. a susținut că, ultimul raport întocmit pentru societatea coinculpatei D.A. data din octombrie 2011, raport pe care l-a predat acesteia în cursul acelei luni. Or, așa cum a rezultat din probe, percheziția informatică a pus în evidență faptul că, ultimul document creat și accesat în calculatorul învinuitei A.M.U., aflat în folderul „F.”, data din 11 iulie 2011 și nu conținea, ca niciun alt document de altfel, considerații teoretice sau practice de natură juridică, proprii rapoartelor invocate de învinuită.

Astfel cum s-a mai reținut, în prezentele considerente, în cauza aflată, inițial, pe rolul Curții de Apel Cluj, inculpata D.A., prin declarația autentică notarială, depusă la dosar, a învederat că își însușește probele administrate în faza urmăririi penale, că recunoaște comiterea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul emis la data de 22 decembrie 2011 în Dosarul nr. 60/P/2011 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, arătând, în mod expres, faptul că solicită să beneficieze de procedura simplificată de soluționare a cauzei sale, respectiv că solicită să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen..

Instanța a apreciat a fi oportun, în cauza aflată pendinte pe rolul său, să opereze disjungerea reglementată de dispozițiile art. 38 C. proc. pen., la termenul de judecată din 10 iulie, respectiv 12 iulie a.c., având în vedere următoarele argumente:

-inculpata D.A. suferă de afecțiuni grave, a căror existență a fost dovedită cu înscrisuri, ce pot evolua, chiar dacă aceasta respectă strict prescripțiile medicale aplicate, spre un final nefast;

-aceasta are dreptul la soluționarea, înlăuntrul termenului rezonabil, reglementat de disp. art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a cauzei în care are calitatea de inculpată, aceasta cu atât mai mult cu cât și-a recunoscut, integral și fără vreo rezervă, vinovăția.

Starea de fapt anterior expusă și dovedită de probele administrate, în faza urmăririi penale, cu privire la inculpata D.A. au permis concluzionarea certă a faptului că aceasta a comis, în condițiile concursului real de infracțiuni, faptele incriminate de: - art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 de acte materiale);

-art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale);

-art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Legat de prima acuză ce i-a fost reținută în sarcină și a cărei comitere inculpata a recunoscut-o fără rezerve, s-a constatat că probele administrate în faza urmăririi penale au demonstrat, fără echivoc, că aceasta, în baza unei conivențe infracționale prestabilite cu coinculpata A.M.U., a promis coinculpatului A.S. remiterea unor foloase materiale necuvenite. Prin intermediul soției inculpatului A.S. (ce este ea însăși inculpată în cauză) inculpata D.A. urma să remită inculpatului menționat (ce în intervalul cuprins între mai 2009-octombrie 2011 avea calitatea de primar al municipiului Cluj-Napoca), substanțiale foloase materiale, pentru ca acesta, în calitatea sa de edil al municipiului menționat, exercitându-și influența asupra directorului R.A.T.U.C. Cluj - asupra numitului N.L.G., să-l determine pe acesta să încheie polițe de asigurare, al parcului auto al acestei regii, cu societatea de asigurări administrată de D.A.. Pentru a cumpăra influența pe care inculpatul A.S. o avea asupra martorului N.L.G., în scopul anterior amintit, inculpata D.A., în baza înțelegerii infracționale prestabilite cu coinculpata A.M.U., a remis coinculpatei menționate o sumă de 274.330,54 RON, în intervalul cuprins între mai 2009-septembrie 2011, suma menționată fiind disimulată prin încheierea a două contracte de asistență juridică între societatea de asigurări condusă de D.A. și cabinetul individual de avocatură, aparținând coinculpatului A.M.U.. Suma de bani menționată anterior a fost plătită de inculpata D.A. coinculpatei A.M.U., în 21 de tranșe, conform clauzelor celor două contracte de asistență juridică încheiate între cele două entități menționate și ea a avut destinația amintită anterior: de a asigura cumpărarea influenței pe care inculpatul A.S. și-a traficat-o asupra martorului N.L.G., pe seama și în interesul acestei inculpate.

Inculpata D.A., pentru realizarea unui interes direct, personal, a cumpărat cu o semnificativă sumă de bani (274.330,54 RON) influența ce o avea coinculpatul A.S. asupra martorului N.L.G. și astfel a ajuns să încheie, prin societatea de asigurare, ce o administra, polițe de asigurare pentru o parte a parcului auto ce aparținea R.A.T.U.C. Cluj. Așa cum s-a mai precizat inculpata D.A. a realizat această faptă cu concursul coinculpatei A.M.U., ce era mediatorul, intermediatorul dintre aceasta și soțul său - coinculpatul A.S.. Prin această conduită ilicită inculpata a adus o evidentă atingere relațiilor sociale ce guvernează normala desfășurare a activității ce trebuie desfășurată de un funcționar public (primar al unui municipiu) într-un stat democratic. Această conduită manifestată de inculpata D.A. în intervalul de timp menționat, întrunește din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, infracțiune ce este incriminată, de legiuitorul român, într-o lege specială și care a fost săvârșită de această inculpată cu forma de vinovăție a intenției directe. Conduita expres manifestată de această inculpată se circumscrie pe deplin prevederilor art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 de acte materiale).

În ceea ce privește cea de-a a II-a acuză pentru care inculpata amintită a fost deferită justiției, din aceleași probe anterior menționate, a rezultat, mai presus de orice dubiu, că în baza rezoluției infracționale prestabilite, avute cu coinculpații A.S. și A.M.U., aceasta a procedat la încheierea fictivă, pe seama societății comerciale ce o administra, a două contracte de asistență juridică (din 1 iulie 2008 și din 1 iulie 2009) cu cabinetul individual de avocatură al celei de-a a II-a coinculpate menționate. În baza acestor două contracte de asistență juridică, inculpata D.A. a emis un număr de 21 de facturi, prin care pretindea că ar fi achitat contravaloarea consultațiilor juridice primite de la coinculpata A.M.U., prin intermediul cabinetului său individual de avocatură.

Deși prin facturile, astfel emise de D.A., se susținea că societatea comercială administrată de aceasta ar fi beneficiat de consultanță de specialitate juridică din partea coinculpatei A.M.U., astfel de servicii nu au fost prestate de coinculpata menționată, sumele de bani ce figurau în aceste înscrisuri emise între mai 2009-septembrie 2011, reprezentând, de fapt, „costul” cu care D.A. cumpăra influența - ce o exercita în interesul ei - coinculpatul A.S.. În prezenta cauză, cei trei inculpați menționați, au recurs la acest procedeu (al emiterii de facturi fiscale de SC G.F.A.

SRL Cluj Napoca pe seama Cabinetului individual de avocatură al inculpatei A.M.U.) pentru a se disimula reala proveniență a banilor primiți, în final, de inculpatul A.S.. Se recurgea la transferul de lichidități, între cele două entități juridice mai sus amintite pentru că se realiza cumpărarea de influență săvârșită de inculpata D.A. față de inculpatul A.S., iar acesta din urmă reușea să ascundă proveniența ilicită a banilor ce îi primea prin intermediul cabinetului de avocatură al soției sale. Conduita astfel manifestată de inculpata D.A., în intervalul de timp critic, mai-sus menționat, întrunește, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prev.

și ped. de disp. art. 23 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit.

e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 de acte materiale). Această infracțiune este incriminată, de legiuitorul român, ca atare într-o lege specială (reprezentată de Legea nr. 656/2002), există și a fost comisă de inculpata D.A. cu forma de vinovăție a intenției directe, astfel cum este aceasta definită prin cuprinsul dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit.

a) C. pen..

Referitor la cea de-a a III-a acuză, reținută în sarcina aceleiași inculpate, s-a constatat că prin încheierea celor două contracte de asistență juridică anterior amintite (între SC G.F.A. SRL Cluj Napoca și Cabinetul individual de avocatură A.M.U.) și emiterea celor 21 de facturi fiscale, de către D.A. pe seama cabinetului de avocatură amintit, aceasta a atestat în mod nereal, că efectua plata serviciilor de consultanță juridică, ce-i fuseseră prestate, în contextul în care, respectând rezoluția infracțională cu coinculpații A.S. și A.M.U., ea disimula adevărata proveniență a banilor, ce ajungeau, într-un final, la A.S..

Prin activitatea astfel desfășurată, inculpata D.A. a alterat conținutul înscrisurilor sub semnătură privată ce le-a încheiat cu Cabinetul individual de avocatură A.M.U., respectiv pe care le-a emis pe seama entității juridice anterior menționate, alterare ce a constat în atestarea ca reală a unor împrejurări fictive, și prin care s-a ajuns să fie disimulată adevărata proveniență a banilor primiți de soții A.. Acest comportament infracțional, expres manifestat de această inculpată întrunește, din punct de vedere subiectiv și obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 de acte materiale), faptă incriminată de disp.art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.. Fapta comisă de inculpată există, este calificată a fi infracțiune de legiuitorul român atât în dispozițiile C. pen., cât și în dispozițiile unei legi speciale, ea fiind săvârșită de către D.A. cu forma de vinovăție a intenției directe, astfel cum este aceasta reglementată de dispozițiile art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen..

Dată fiind și declarația de recunoaștere - în formă autentică, din 06 februarie 2012 - a comiterii celor trei infracțiuni imputate, ce aparține inculpatei D.A., pe baza celor anterior expuse instanța a concluzionat că vinovăția acesteia s-a demonstrat mai presus de orice dubiu, neimpunând angajarea răspunderii sale penale. Considerentele deja menționate au justificat de ce nu se poate dispune față de aceasta, soluțiile de achitare solicitate de avocatul ales al acesteia. S-a apreciat că nici pentru infracțiunea de spălare de bani în formă continuată și nici pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu s-a putut dispune achitarea inculpatei D.A., în baza temeiului legal reprezentat de prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece în considerentele prezentei hotărâri au fost expuse temeiurile ce au demonstrat că, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, aceasta a comis infracțiunile ce i-au fost reținute în sarcină.

Astfel cum s-a mai menționat, vinovăția inculpatei, fiind mai presus de orice dubiu, demonstrată în cauză, că s-a impus a fi angajată răspunderea penală a acesteia, cu stricta respectare a dispozițiilor art. 72 C. pen.. Deși apărătorul ales al inculpatei a solicitat instanței ca, la individualizarea pedepselor, ce i se vor aplica acesteia să se rețină incidența dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., se constată că prevederile legale invocate din art. 74 C. pen. se subsumează, sunt absorbite de prevederile alin. (1) și (2) ale art. 3201 C. proc. pen.. Când va determina cuantumul pedepsei ce se impune a-i fi aplicată acestei inculpate pentru fiecare infracțiune săvârșită instanța a avut în vedere:

-starea de sănătate a acesteia;

-faptul că, expres a solicitat să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen.;

-că prezintă antecedență penală, care însă nu îi atrage statutul de recidivist;

-că a acționat, împreună cu coinculpații A.S. și A.M.U., potrivit conivenței lor infracționale, un interval de timp substanțial, ignorând regulile economiei de piață și manipulând piața de capital, existentă la nivelul municipiului Cluj Napoca;

-că a adus atingere semnificativă unor valori sociale expres ocrotite de legiuitorul român:funcționarul public, ce trebuie să aibă un comportament - în exercitarea atribuțiilor de serviciu - caracterizat prin profesionalism; concurență loială ce trebuie manifestată de jucătorii pieței de capital în relațiile dintre ei și dintre ei și terți;

-substanțiala sumă de bani transferată, în intervalul de timp menționat în prezentele considerente, către familia A., în scopul menționat.

Date fiind cele anterior expuse, conform dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la disp. art. 3201 C. proc. pen. o a condamnat pe inculpata D.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată (21 acte materiale).

În baza disp.art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap.la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap.la disp.art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe aceiași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată (23 de acte materiale).

Potrivit disp. art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata anterior menționată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 de acte materiale).

Conform disp.art. 865 raportat la art. 85 alin. (1) și (2) C. pen. a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicate inculpatei D.A., prin sentința penală nr. 100 din 8 martie 2012 a Tribunalului Cluj, hotărâre judecătorească rămasă definitivă față de aceasta prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită faptă prev. și ped. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.. Pe cale de consecință a dispus anularea tuturor formelor de executare a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, emisă pe seama acestei inculpate în baza sentinței penale anterior menționate pronunțată de Tribunalul Cluj.

Constatând că cele trei fapte penale, pentru care inculpata D.A. a fost condamnată prin această hotărâre au fost concurente cu fapta, pentru care aceasta a fost condamnată prin sentința penală nr. 100 din 08 martie 2012 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare, conform disp. art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit cele patru pedepse cu închisoarea ce i-au fost aplicate acesteia, stabilind ca, în final, inculpata D.A. să execute pedeapsa rezultantă cea de 3 ani închisoare.

Potrivit disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei rezultante, aplicate prin aceasta, exercitarea drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II, lit. b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi aleasă în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa funcție implicând exercițiul autorității de stat).

Apreciind că scopul pedepsei penale, astfel cum este el definit de dispozițiile art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei și că reeducarea și resocializarea ei se poate realiza prin supunerea ei unor restricții.

În conformitate cu prevederile art. 861 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, aplicată prin această hotărâre inculpatei D.A., pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit cu stricta respectare a prevederilor art. 862 C. pen., supravegherea urmând a fi încredințată serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare menționat, inculpata D.A. ar fi trebuit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen., i-a interzis inculpatei ca, pe durata termenului de încercare stabilit, să ia legătura cu numiții A.S., A.M.U. și B.R..

În conformitate cu prevederile art. 359 C. proc. pen., i-a atras atenția acestei inculpate asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen..

Date fiind prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

Deoarece inculpata D.A. a comis infracțiunile pentru care a fost condamnată prin prezenta hotărâre, recurgând la atestarea, în fals, în cele două contracte de asistență juridică încheiate (cu Cabinetul individual de avocatură A.M.U.) și în cele 21 de facturi emise (de către SC G.F.A. SRL Cluj Napoca către entitatea juridică anterior menționată), a unor împrejurări nereale, a urmat să fie restabilită situația anterior existentă încheierii, respectiv emiterii acestor înscrisuri.

În conformitate cu prevederile art. 348 rap. la art. 170 C. proc. pen. a dispus anularea contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009 încheiate între cabinetul individual de avocatură A.M.U. și SC G.F.A. SRL, precum și facturile în original emise de cabinetul individual de avocatură A.M.U. către SC G.F.A. SRL în perioada 2009-2011, înscrisuri aflate la primul volum de urmărire penală.

În conformitate cu prevederile art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpata D.A. să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare aferente soluționării cauzei, atât în faza urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești suma de 5.350 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal în conformitate cu dispozițiile art. 362 alin. (1) lit. f) rap. la art. 3852 C. proc. pen. recurenții persoane ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărârea recurată A.S. și A.M.U. motivat de faptul că instanța prin sentința de condamnare a inculpatei D.A. a anulat contractele de asistență juridică în pofida faptului că aceste contracte, având caracter bilateral, nu puteau fi anulate atâta timp cât una dintre părțile contractului nu este parte în cauza în care s-a dispus anularea. În aceste condiții, rezultă faptul că sentința de condamnare prejudiciază grav interesele legitime ale unor persoane, în speță ale recurenților care nu au avut niciun moment calitatea de parte în dosarul în care a fost dată.

Totodată recurenții au precizat că dat fiind că anularea contractelor de asistență juridică și a facturilor fiscale emise de cabinetul de avocat „A.M.U." privește în mod direct și latura penală a dosarului în care sunt inculpați li s-a încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil și în mod special principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond, conform art. 52 C. proc. pen..

În motivarea recursului, recurenții au invocat și cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 și 172 C. proc. pen., întrucât hotărârea primei instanțe este contrară legii, deoarece cauza a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., din care rezultă că dacă într-o cauză sunt mai mulți inculpați, dintre care unii solicită să fie judecați potrivit procedurii simplificate reglementată de acest text, cum este cazul în speță, disjungerea nu se poate dispune și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, din moment ce aceasta face obiectul acuzațiilor aduse tuturor inculpaților, ci doar în privința laturii penale.

În concret aceștia au arătat că dispoziția de anulare a contractelor de asistență juridică privește în mod direct latura penală a cauzei în care sunt inculpați, în condițiile în care, în opinia procurorului din rechizitoriu, aceste contracte reprezintă modalități „disimulate" de săvârșire a faptelor materiale de care sunt acuzați (spălare de bani în formă continuată, respectiv instigare la spălare de bani în formă continuată; trafic de influență în formă continuată, respectiv complicitate la trafic de influență în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, respectiv instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată) astfel că din moment ce, o data cu disjungerea cauzei, s-a dat o sentință care soluționează aspecte ce țin de fondul cauzei în care sunt inculpați și care se află pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, hotărârea dată aduce atingere gravă dreptului la un proces echitabil care absoarbe în conținutul său și dreptul Ia respectarea prezumției de nevinovăție.

În raport de motivele invocate și întrucât sentința recurată le vatămă grav interesele legitime, recurenții au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș, în vederea reunirii cu dosarul în care sunt inculpați.

În ceea ce privește calitatea recurenților care au exercitat în calitate de calea de atac a recursului, reprezentantul parchetului a invocat excepția inadmisibilității recursului în calitate de recurenți persoane ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărârea recurată întrucât a apreciat că aceștia nu pot avea o atare calitate procesuală, motivat de faptul că prin hotărărea pronunțată recurenților nu li s-a produs nici un fel de vătămare, vătămarea neputând fi urmarea pronunțării unei soluții care vizează condamnarea unei persoane, respectiv a inculpatei D.A.. De asemenea s-a mai arătat în susținerea excepției, că vătămarea celor doi recurenți trebuie dovedită și determinată de alte aspecte în afara celor ce vizează strict soluția pronunțată pe fondul cauzei, respectiv condamnarea inculpatei D.A..

Cu privire la excepția inadmisibilității recursurilor formulată de reprezentantul Ministerului public, Înalta Curte urmează a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate

Astfel, în baza principiului constituțional a liberului acces la justiție atunci când este investită de către o parte în proces, de către o persoana vătămată sau de orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, instanța trebuie să efectueze un control judecătoresc asupra actului cu care a fost investită.

Instanța este obligată să examineze dacă persoana care solicită efectuarea unui astfel de control se circumscrie categoriei de „orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate” astfel cum este prevăzut în art. 362 alin. (1) lit. f) rap. la art. 3852 C. proc. pen. și totodată trebuie să examineze legitimitatea interesului său.

Verificând îndeplinirea acestor condiții care să le confere calitatea de a recura hotărârea pronunțată în speță,prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată că, recurenții A.S. și A.M.U. sunt cercetați într-o cauză unde sunt mai mulți inculpați, dintre care unii au solicitat să fie judecați potrivit procedurii simplificate reglementată de art 3201 C. proc. pen., cum este cazul lui D.A., iar prin soluționarea nu doar a laturii penale ci și a laturii civile a cauzei interesele legitime ale acestora au fost vătămate în condițiile în care, potrivit actului de sesizare, contractele ce au fost anulate de instanță cu prilejul soluționării laturii civile reprezintă modalități „disimulate" de săvârșire a faptelor materiale de care recurenții sunt acuzați.

Față de aceste aspecte constatate și necontestate de reprezentantul parchetului, Înalta Curte apreciază că interesul legitim al recurenților a fost dovedit, nu numai prin declanșarea efectivă de cercetări față de aceștia, care și în prezent se află în derulare, ci și prin soluționarea separată a laturii civile dar în strânsă legătura cu pretinsa activitate infracțională reținută în sarcina lor și cu privire la care nu s-a pronunțat nici o soluție pâna la acest moment.

Așa fiind, nu soluționarea laturii penale și pronunțarea unei soluții de condamnare cu privire la inculpata D.A.,este cea care conferă calitate procesuală celor doi recurenți ci, lipsei oricăror posibilități ca aceștia să-și poată formula sau exercita în vreun mod dreptul la apărare cu prilejul soluționării laturii civile în raport de acuzațiile aduse.

Totodată, posibilitatea formulării recursului în condițiile art. 362 alin. (1) lit. f) rap. la art 3852 C. proc. pen. de către categoriile de titulari arătați, din care fac parte și recurenții, iar ulterior exercitarea unui recurs în condițiile legii, reprezintă o acțiune în justiție de care recurenții au uzat, ce se înscrie, în accepțiunea prevederilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul dreptului la un recurs efectiv în fața instanței naționale și a unui control judiciar, așa încât nu poate fi admisă excepția invocată sens în care în raport de motivele și considerentele expuse urmează a o respinge.

Cu privire la recursul formulat de recurenții persoane ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărârea recurată A.S. și A.M.U. Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj din 22 decembrie 2011, au fost trimiși în judecată inculpații:

I. A.S. - primar, al municipiului Cluj Napoca (în stare de arest preventiv), pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de influență în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen.;

II. S.C.M. (în stare de arest preventiv), pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen.;

III. A.M.U. (avocat în cadrul Baroului Cluj) pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la trafic de influență în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

IV. D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

Reținându-se că în baza unei rezoluții infracționale unice, recurentul A.S., a pretins, de la inculpata D.A., remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă, față de aceasta, că are influență pe lângă directorul R.A.T.U.C. Cluj - N.L.G. și-l va determina pe acesta să încheie unele poliție de asigurare, al parcului auto al regiei, cu societatea învinuitei, primind în perioada mai 2009-septembrie 2011, în 21 de tranșe, suma totală de 274.330,54 RON, disimulată, prin încheierea a două contracte de asistență juridică, încheiate între societatea învinuitei, SC G.F.A. SRL și Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M.U., conduită ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale).

-Același inculpat, cu intenție, în baza unei rezoluții infracționale unice, a instigat pe inculpatele A.M.U. și D.A., la încheierea a două contracte de asistență juridică și a unui număr de 21 de facturi fiscale, în perioada iulie 2008-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului de avocatură al soției sale, suma de 274.330,54 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de trafic de influență de către inculpat, fată ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Tot cu privire la recurentul A.S., se reține că, cu intenție, în baza unei rezoluții infracționale unice, a instigat pe inculpatele A.M.U. și D.A. să procedeze la încheierea fictivă a contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și, în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prev. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Același inculpat, în calitate de primar ai municipiului Cluj Napoca, în baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2010, pânâ ia momentul încheierii contractului de salubrizare al orașului Cluj Napoca, a acceptat primirea de la inculpatul S.C.M., administrator al SC B.V. SRL, primirea unor foloase necuvenite, disimulate printr-un contract de consultanță, încheiat la data de 02 aprilie 2010, între Cabinetul de avocatura al inculpatei A.M.U. și SC T.T.C. SRL, primind în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, în 18 tranșe în sumă totală de 262.560 RON, în scopul ca acesta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. SRL, precum și să asigure, derularea ulterioară, fără incidente, a acestui contract, prin emiterea oricăror acte necesare bunei desfășurări a activității societății, conduită care întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale).

-Același inculpat A.S., în baza unei rezoluții infracționale unice, a sprijinit-o, moral, pe inculpata A.M.U., dar și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea, fictivă, a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului de avocatură al soției sale, suma de 262.560 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpat, comportament ce s-a circumscris elementelor constitutive ale infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

-Același inculpat, în baza unei rezoluții infracționale unice, i-a sprijinit moral pe inculpata A.M.U. și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii infracțiunii de luare de mită, s-a susținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

- Tot acest inculpat A.S., în calitate de primar al municipiului Cluj Napoca, după încheierea, la data de 28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor publice, de salubrizare a municipiului Cluj Napoca, cu SC R. SRL București, contract încheiat de acesta în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a primit de la reprezentanții acestei societăți 2 carduri de alimentare cu carburanți, din care unul a fost utilizat ulterior, în perioada noiembrie 2010-noiembrie 2011 de către inculpata A.M.U., care a alimentat autovehiculele, proprietate personală, cu carburanți în valoare totală de 8.826,93 RON, s-a arătat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen..

În ceea ce o privește pe inculpata A.M.U. s-a susținut că:

În baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare, al orașului Cluj Napoca, l-a ajutat pe soțul său, inculpatul A.S., să primească de la inculpatul S.C.M., administrator al SC B.V. SRL, cu titlu de mită, disimulată printr-un contract de consultanță, încheiat la data de 02 aprilie 2010, de aceasta prin Cabinetul său avocatură și SC T.T.C. SRL, virându-i-se în contul Cabinetului de avocatură, în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, în 18 tranșe, suma totală de 262.560 RON, ca urmare a emiterii de către aceasta a unui număr de 18 facturi, banii fiind remiși în scopul ca inculpatul A.S., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare, dintre Primăria municipiului Cluj Napoca și SC B.V. SRL, precum și să asigure, derularea, ulterioară, fără incidente, a acestui contract, prin emiterea oricăror acte necesare bunei desfășurări a activității societății, este o conduită ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, această inculpată, la înțelegere cu inculpații A.S. și S.C.M., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatură, a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi â provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului său de avocatură, suma de 262.560 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., constituie o activitate ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în forma continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

-Totodată, în baza unei rezoluții infracționale unice, această inculpată, la înțelegere cu coinculpații A.S. și S.C.M., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatura, a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010, cât și a unui număr de 18 facturi fiscale, emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și ascunderea infracțiunii de luare de mită, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu coinculpații A.S. și D.A., aceasta l-a ajutat pe soțul său, coinculpatul A.S., să primească de la coinculpata D.A., ca obiect al traficului de influență, disimulat prin contractele de consultanță juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, încheiate de aceasta cu SC G.F.A. SRL, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, virându-i-se în contul Cabinetului de avocatură, suma totală de 274.330,54 RON, banii fiind remiși pentru ca inculpatul A.S. să-și traficheze influența, de care se prevala că o are, asupra directorului R.A.T.U.C. Cluj Napoca, N.L.G., în scopul determinării acestuia la încheierea unor polițe de asigurare, a parcului auto al regiei, cu societatea învinuitei D.A., SC G.F.A. SRL, conduită ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale).

-Aceeași inculpată, în baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu coinculpații A.S. și D.A., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatură, a contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând, prin virament bancar, în contul Cabinetului său de avocatură, suma de 274.330,54 RON și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de trafic de influentă de către inculpatul A.S., fapt ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

-În baza unei rezoluții infracționale unice, la înțelegere cu coinculpații A.S. și D.A., a procedat la încheierea, fictivă, în numele Cabinetului său de avocatură, a contractelor de asistență juridică, din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009, cât și a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009-sepfembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică, nereale, și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, totodată urmărind ascunderea comiterii infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul A.S., fapt ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev.de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Prin sentința penală recurată, întrucât inculpata D.A.,trimisă în judecată prin același rechizitoriu cu recurenții a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., instanța a disjuns soluționarea cauzei doar în privința inculpatei D.A., iar prin dispozitivul sentinței recurate, instanța a dispus atât condamnarea inculpatei D.A., cât și „anularea contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009 încheiate între cabinetul individual de avocatură A.M.U. și SC G.F.A. SRL, precum și facturile în original emise de cabinetul individual de avocatură A.M.U. către SC G.F.A. SRL în perioada 2009-2011, înscrisuri aflate la urmărire penală", în acest dosar recurenții nefiind citați în nici un mod și neavând nici o calitate.

Întrucât inculpata D.A., a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 s-a disjuns din Dosarul 1767/33/2011 - în care erau cercetați toți inculpați-soluționarea cauzei în ceea ce o privește pe inculpata D.A..

Prin sentința de condamnare a inculpatei D.A. instanța pe lângă soluționarea laturii penale a rezolvat și latura civilă; anulând contractele de asistență juridică ce au fost încheiate între inculpată și recurenta A.M.U., în pofida faptului că aceste contracte, având caracter bilateral, nu puteau fi anulate atâta timp cât una dintre părțile contractului nu era parte în cauza în care s-a dispus anularea, prejudiciind grav interesele legitime ale recurenților care nu au avut niciun moment calitatea de părți în dosarul în care a fost dată hotărârea.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că actele dosarului relevă în mod cert că anularea contractelor de asistență juridică și a facturilor fiscale emise de cabinetul de avocat „A.M.U." privește în mod direct și latura penală a dosarului în care aceștia sunt inculpați încălcându-li-se practic acestora dreptul la un proces echitabil și principiul prezumției de nevinovăție astfel cum este el reglementat art. 52 C. proc. pen. întrucât cu referire strictă la aceste contracte ,dispoziția de anulare dispusă de instanță cu prilejul judecării cauzei doar în ceea ce o privește pe D.A.; a contractelor de asistență juridică privește în mod direct latura penală a cauzei în care sunt inculpați și recurenții A., pentru că potrivit actului de sesizare, aceste contracte reprezintă modalități „disimulate" de săvârșire a faptelor materiale de care sunt acuzați aceștia (spălare de bani în formă continuată, respectiv instigare la spălare de bani în formă continuată; trafic de influență în formă continuată, respectiv complicitate la trafic de influență în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, respectiv instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată) astfel că, din moment ce odată cu disjungerea cauzei, s-a dat o sentință care soluționează aspecte ce țin de fondul cauzei în care sunt inculpați A.S. și A.M.U. și care se află pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș; hotărârea dată aduce neechivoc atingere gravă dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare și prezumției de nevinovăție; astfel cum de altfel corect au constatat și inculpații și au și criticat hotărârea.

Practic, odată cu disjungerea cauzei instanța fondului a dat o sentință de rezolvarea laturii civile a unor aspecte ce țin de fondul cauzei în care recurenții au calitatea de inculpați și care se află pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, hotărâre care, prin modul în care a fost soluționată vatămă neechivoc interesele legitime ale acestora; soluționarea în tot a laturii civile prin reunirea cauzelor sub acest aspect impunându-se cu atât mai mult cu cât sentința recurată privește situația juridică a altor persoane care nu au fost părți în dosarul disjuns, iar, pe de alta parte, atâta timp cât recurenții nu au renunțat la dreptul de a se judeca potrivit dreptului comun, trebuie să li se permită dreptul de a-și formula apărările pe care le consideră necesare pentru apărarea drepturilor lor.

Prin hotărârea pronunțată în cauză, recurenții au fost lipsiți de acest drept astfel încât Înalta Curte, constatând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 171 și 172 C. proc. pen., va admite recursurile formulate, va casa în parte sentința recurată doar în ceea ce privește latura civilă și va trimite cauza spre rejudecare în vederea reunirii cu dosarul în care recurenții sunt inculpați, Curtea de Apel Târgu Mureș.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursurilor formulată de reprezentantul Ministerului Public.

Admite recursurile declarate de persoanele ale căror interese au fost vătămate A.S. și A.M.U. împotriva sentinței penale nr. 37 din 13 iulie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte sentința penală atacată doar în ceea ce privește soluționarea laturii civile și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sume de câte 25 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2013.