Decizia nr. 1603/2012 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedScoaterea de sub urmărire penală a înv. P.O.T., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 328 C. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Aplicarea față de P.O.T. a unei sancțiuni cu caracter administrativ, amendă în cuantum de 300 RON.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 33 lit. a) C. pen, art. 329 alin. (1) C. pen, art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; Decizia nr. 1603/2012 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: De asemenea fapta inc. T.F.T., care la sfârșitul anului 2003 și-a asigurat beneficiul ilicit al transferării de către făptuitorul B.(C.)S.D., fost CH, a părții vătămate V.C. la dispoziția sa în Anglia, exploatând-o sexual pentru o perioadă de un an și trei luni pe această victimă, pe care a controlat-o prin constrângere morală a fost considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev de prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005,.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriu nr. 16/P/2007 din 16 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus următoarele:
I - Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului:
Ț.S.C. zis „M.”, administrator la SC P.F. SRL Onești, fără antecedente penale în țară, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen și art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că începând cu anul 2003 a pus bazele unei grupări infracționale organizate cu o structură ierarhizată în cadrul căreia se identifică ca lider, din care făceau parte mai mulți membri - inc. G.G., B.I., T.F.T., având reprezentarea neechivocă a apartenenței sau sprijinirii acestui anturaj de conivență - a recrutat direct sau indirect în modalități incriminate penal - promisiuni mincinoase de muncă, constrângere fizică și/sau morală, a plasat în țară și/sau străinătate pe piața prostituției - pe persoanele vătămate D.A.M. (minoră la momentul traficării), B.L., J.A.M., R.(M.)D. și martorele protejate/victime P.E. și C.I. în scop de exploatare sexuală prioritar scopul ilicit fiind materializat, astfel obținând la dispoziția sa și a acoliților săi importante beneficii financiare ilicite. De menționat că partea vătămată J.A.M. a fost recrutată de inc. Ț.S.C., intermediat prin aportul infracțional al făptuitoarei L.(V.)T., exploatarea sexuală a acesteia nefiind finalizată întrucât nu s-a reușit transferul victimei în străinătate.
II - Punerea în mișcare a acțiunii penale ,
- Trimiterea în judecată a inculpatului Ț.S.C. zis M., cu datele de stare civilă cunoscute pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada anilor 2004-2006 a înlesnit practicarea prostituției de către P.O.T. și P.A.M., în cluburi de noapte din țară și străinătate, având beneficiul unor conexiuni ilicite cu persoanele care gestionau aceste locații, obținând astfel beneficii ilicite de la acestea.
Se aplică în raport cu faptele penale reținute în sarcina sus-numitului prevederile art. 33 lit. a) C. pen.
III. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inc. G.G., agent de pază la SC T. SA Onești, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că începând cu anul 2003 se identifică ca membru al grupului infracțional organizat condus de inc. Ț.S.C., desfășurând în țară activități specifice circumscrise infracțiunii de trafic de minori, asigurând funcționalitatea acestui anturaj ilicit, sub aspectul recrutării și implicării în acte de organizare transferului de victime în principal minore în zone interne și externe pe piața prostituției, victimizând împreună cu ceilalți acoliți părțile vătămate D.A.M. și martora protejată victimă M.V. (minore la momentul traficării). Implicarea infracțională a inc. G.G. detaliază conform probatoriului că acesta alături de activități de recrutare victime direct sau intermediat a desfășurat și acțiuni ilicite de constrângere fizică și morală, asigurând în beneficiul grupului infracțional controlul continuu asupra victimelor și înlăturarea imixtiunilor unor eventual concurenți pe piața prostituției controlate de această grupare.
IV. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.I. zis „C.”, agent de pază la SC M.A. SA Onești, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că începând cu anul 2003 a aderat la gruparea infracțională condusă de Ț.S.C. zis M. și în conexiune infracțională directă cu liderul grupării precum și cu alți membri - inc. G.G., T.F.T. - a desfășurat activități de traficare și exploatare sexuală, victimizând pe partea vătămată D.A.M. și martora protejată M.V. (minore la momentul recrutării). De menționat că în cadrul grupării infracționale acest inc. este identificat ca acționând prioritar pe componenta criminogenă de constrângere fizică și morală a tinerelor controlate de membrii acestui anturaj ilicit.
V. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inc. T.F.T., fără ocupație, cu antecedente penale, fără a fi recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că începând cu anul 2003 a aderat la gruparea infracțională condusă de Ț.S.C. zis M. și în conexiune infracțională directă cu liderul grupării precum și cu alți membri - inc. G.G., B.I. - a desfășurat activități de traficare în scop de exploatare sexuală, victimizând pe partea vătămată D.A.M. (minoră la momentul traficării) vizând plasarea acesteia succesiv pe piața prostituției din Marea Britanie unde avea potențial de plasare, destinație nefiind accesată, în condițiile în care această persoană vătămată a fost identificată de autorități ca pătrunzând fraudulos în punctele de frontieră de stat și a unor state străine, folosind documente false, impus a fi utilizate de membrii grupării.
VI. Punerea în mișcare a acțiunii penale,
Trimiterea în judecată în stare de libertate a inc. T.F.T., cu date de stare civilă cunoscute pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, constând în aceea că la sfârșitul anului 2003 și-a asigurat beneficiul ilicit al transferării de către făptuitorul B.(C.)S.D., a părții vătămate V.C. la dispoziția sa în Anglia, exploatând-o sexual pentru o perioadă de un an și trei luni pe această victimă, pe care a controlat-o prin constrângere morală.
Se aplică în cauză prev. art. 33 lit. a) C. pen. cu privire la faptele penale reținute în sarcina înc. T.F.T..
VII. Trimiterea în judecată în lipsă a inc. J.T., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că începând cu anul 2004 a aderat la grupul infracțional organizat condus de coinculpatul Ț.S.C. zis „M.” și în cadrul acestuia o perioadă îndelungată de timp a desfășurat activități de recrutare de victime, în diferite modalități incriminate penal, pe care le-a plasat prioritar în străinătate în zonele de influență controlate de liderul grupării. Au fost identificate ca fiind victimizate sub aspectul traficului de persoane părțile vătămate: P.F., C.G., M.A. și martora protejată victimă P.E., probațiunea cauzei indicând că numărul persoanelor vătămate este mult mai mare, însă nu au putut fi audiate întrucât acestea sunt plecate în străinătate.
VIII Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului J.T., cu datele de stare civilă cunoscute pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada anilor 2004-2006 a înlesnit practicarea prostituției de către P.O.T. și P.A.M., în cluburi de noapte din țară și străinătate, având beneficiul unor conexiuni ilicite cu persoanele care gestionau aceste locații, obținând astfel beneficii ilicite de la acestea.
Prin același rechizitoriu s-a mai dispus;
1. Scoaterea de sub urmărire penală a înv. P.O.T., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 328 C. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Aplicarea față de P.O.T. a unei sancțiuni cu caracter administrativ, amendă în cuantum de 300 RON.
2. Scoaterea de sub urmărire penală a înv. P.A.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 328 C. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Aplicarea față de P.A.M. a unei sancțiuni cu caracter administrativ, amendă în cuantum de 200 RON.
3. Neînceperea urmăririi penale față de numita P.O.T., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art. 12, art. 13 din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005 și art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii subiective.
4. Neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea M.N. cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 întrucât aspectele sesizate nu se confirmă.
5. Neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul J.T. cercetat cu referire la infracțiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000 întrucât fapta nu există.
6. Neînceperea urmăririi penale față de numitele D.A.M., C.G., M.A., P.F., R.(M.)D., V.C., B.L. cu referire infracțiunea prev. de art. 328 C.pen, consecință a incidenței unei cauze de nepedepsire constatată conform prevederilor art. 20 din legea 678/2001, cu referire la art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen.
A. Disjungerea cauzei cu privire la învinuitul I.V., făptuitorul I.G., făptuitorul B.(C.)S.D., făptuitorul B.C., făptuitoarele I.A., L.(V.)T., Ț.M.A. și alți subiecți infracționali în vederea continuării cercetărilor cu referire la infracțiunile prev. de art. 12, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003.
B. Disjungerea cauzei cu privire la numiții B.I. zis C., Ț.S.C., T.F.T. despre care s-au identificat date că au desfășurat multiple acte ilicite de victimizare alte persoane vătămate în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003.
C. Disjungerea cauzei referitor la persoana. înv. G.G., în vederea continuării investigațiilor penale cu referire la infracțiunilor prev. de art. 12, alin. (1), alin. (2) lit. a), din Legea nr. 678/2001și art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât verificările prezentului dosar subliniază că acesta a săvârșit fapte penale cu specificul menționat și în dauna altor persoane vătămate, care nu au reușit să fie identificate până la momentul actual.
D. Disjungerea cauzei cu referire la numitul M.T. în vederea efectuării de cercetări penale de unitate de parchet cu referire la faptele penale prev. de art. 260, art. 291 C. pen.
E. Disjungerea cauzei cu referire la numiții V.Z., I.C.A., B.I.R., B.S. în vederea efectuării de cercetări penale de către unitatea de parchet competentă, cu referire la infracțiunea prev. și ped. de art. 260 C. Pen.
Prin sentința penală nr. 346/D din 25.11.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 997/110/20090 s-au dispus următoarele:
A. Condamnă pe inculpatul Ț.S.C. zis „M.”, administrator la SC P.F. SRL Onești, fără antecedente penale, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- a. prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, părți vătămate B.L., J.A.M., R.(M.)D. și martorele protejate/victime P.E. și C.I. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
- b. art. 13 alin. (1), 2, 3 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prin înlăturarea prev. art. 41 alin. (2) C. pen. persoană vătămată D.A.M. (minoră la momentul traficării), la pedeapsa de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
- c. art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
- d. art. 329 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Pedeapsă de executat: 11 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 14 septembrie 2008 la zi
B. Condamnă inculpatul G.G., agent de pază la SC T. SA Onești, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor, prev. și ped.:
a. art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, părțile vătămate D.A.M. și M.V. (minore la momentul traficării), la pedeapsa de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
b. art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Pedeapsă de executat: 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 12 noiembrie 2008 la 31 decembrie 2008
C. Condamnă inculpatul B.I. zis „C.”, conducător auto, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
a. art. 13 alin. (1), 2, 3 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, partea vătămată D.A.M. și martora protejată M.V. (minore la momentul recrutării) la pedeapsa de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
b. art. 7 din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Pedeapsă de executat: 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 12 noiembrie 2008 la 17 noiembrie 2008
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
D. Condamnă inculpatul T.F.T., fără ocupație, cu antecedente penale, fără a fi recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
a. art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, parte văt. D.A.M. (minoră la momentul traficării) la pedeapsa de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
b. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, parte vătămată V.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
c. art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 86 ind. 5 C. pen. anulează măsura suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. aplicată prin sentința penală nr. 15/2007 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 44/A/2008 a Curții de Apel Oradea, la data de 04 iunie 2008.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele de la pct. a)-c) cu pedeapsa de 3 ani și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la care adaugă un spor de 6 luni închisoare.
Pedeapsă de executat: 10 ani și 6 luni închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 12 noiembrie 2008 la 17 noiembrie 2008.
E. Condamnă inculpatul J.T., fără antecedente penale, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
a. art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. persoane părțile vătămate: P.F., C.G., M.A. și martora protejată victimă P.E., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
b. art. 329 alin. (1) C. pen., privind pe P.O.T. și P.A.M., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
c. art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Pedeapsă de executat: 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. proc. pen. interzice inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen cu referire la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modif. Tribunalul a dispus confiscarea următoarelor sume:
50.000 euro de la inc. Ț.S.C. rezultați în urma exploatării sexuale a părții vătămate D.A.M. în Olanda;
400 de euro de la inc. Ț.S.C. rezultați în urma exploatării sexuale a părții vătămate B.L.;
4.500 euro de la inc. J.T. obținuți din exploatarea părții vătămate C.G.;
600 de euro de la inc. G.G. sumă primită de la inc. Ț.S.C..
40.000 lire sterline de la inc. T.F.T. rezultați în urma exploatării sexuale a părții vătămate V.C. în Marea Britanie.
Conform art. 329 alin. (4) teza II C. pen. cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumelor, după cum urmează:
6.500 RON și 1.650 euro de la inc. Ț.S.C. și suma de 1.700 RON și 9.350 euro de la inc. J.T. primiți de la a P.O.T..
de la inculpatul J.T., sumele de 300 RON și 300 euro beneficii ilicite din activitatea de prostituție, desfășurată de numita P.A.M..
S-au păstrat ca mijloace de probă terminalele telefonice aparținând inculpaților Ț.S.C. și G.G., și restituirea către aceștia la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații Ț.S.C., T.F.T., B.I. și G.G. la plata sumei de 5.000 euro sau echivalentul în RON la data punerii în executare, daune morale către partea civilă D.A.M. și s-a luat act că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
Onorariu avocat oficiu de câte 400 RON (8 x 400) - privind părțile vătămate a fost suportat din fondul M.J.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu privind părțile vătămate.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 16 octombrie 2006, lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău s-au sesizat din oficiu privind necesitatea efectuării de investigări penale cu privire la numiții J.T., Ț.S.C., G.G., Ț.M.A., P.O.T., B.M., T.F.T., B.C. și C.M., în condițiile în care s-au identificat, urmare a investigațiilor specifice, că aceștia, începând cu anul 2002, în modalitate organizată, desfășoară activități de racolare prin înșelăciune de tinere, în vederea exploatării sexuale în țară și străinătate.
A rezultat că subiecții infracționali menționați, cu roluri bine prestabilite în cadrul unui grup infracțional organizat, al cărui lider a fost identificat numitul Ț.S.C. zis M., au procedat, în mod organizat, începând cu anul 2003, la recrutarea prin mijloace incriminabile penal de persoane tinere, speculând semnificativ situațiile de dificultate financiară, disfuncționalitățile de educație a victimelor, absența sau controlul diminuat în mediul familial, precum și împrejurările de vulnerabilitate afectivă a acestora, datorată vârstei.
S-a constatat că începând încă din anul 1999, inc. Ț.S.C. zis „M.” a desfășurat activități ilicite pe linia traficului de ființe umane, sub aspectul exploatării sexuale în țară, inițial asigurându-și beneficiul unor legături infracționale cu alți traficanți zonali, ulterior implicând în acest context infracțional și alte persoane, care au emis predispoziție la materializarea de comportamente criminogene cu acest specific, fiind identificați astfel în coeziune infracțională inc. G.G., B.I. pseudonim „C.”, T.F.T., care au aderat indubitabil la această grupare infracțională inițiată și coordonată de susnumitul.
Probațiunea cauzei a identificat indicii certe că în acest grup infracțional au fost implicate mult mai multe persoane, anturajul de conivență cunoscând extinderi progresive și mobilitate privind componența grupului, sub aspectul aderării și prioritar al sprijinirii acestuia, constatându-se existența unor paliere de ierarhizare, la nivel decizional identificându-se liderul grupării, care împreună cu ceilalți coinculpați coordonau și realizau activitățile de recrutare, transportare, cazare etc., de victime vizate a fi exploatate sexual. La nivelele inferioare ale grupării, la inițiativa inculpaților, membri ai grupării, care aveau putere de decizie atunci când liderul era plecat în străinătate, acționau alți complici, care aveau atribuții de culegere de informații privitoare fie la potențialele tinere aflate în situații de risc la trafic, fie la eventualii „concurenți”, care ar fi vizat accesarea zonelor de influență deja controlate de această grupare.
Astfel, începând cu anul 2003, susnumiții au acționat ilicit de o manieră organizată pe acest segment de criminalitate, inițial impunându-se în mediile sociale ale localității de domiciliu, controlând segmentul zonal Onești și așezămintele limitrofe, apoi acționând și în alte localități din țară, privind plasarea de tinere în scop de exploatare sexuală (cazul loc. Miercurea Ciuc - Club XX). La un moment dat activitatea acestui grup infracțional s-a extins și în afara granițelor țării, în condițiile în care liderul grupării, prin conexiuni infracționale cu alți traficanți/proxeneți/patroni de cluburi de noapte, cetățeni români și străini (italieni, albanezi, etc), a ajuns să controleze zone de influență pe „piața prostituției”, în principal în Italia.
Informații elocvente privind faptul că inc.Ț.S.C. și acoliții lui se identificau ca având ascendent exclusiv privind controlul activității de exploatare sexuală în principal în Italia, rezultă din convorbirea telefonică avută de acesta cu G.G. din data de 28 decembrie 2006, ora 16:57, cel din urmă fiind cel care anihila, la nivelul Oneștiului, orice inițiativă de pătrundere manifestată de alți traficanți privind plasarea de fete în străinătate.
În acest sens, relevantă a fost considerată discuția:
„M.: Auzi, când îl vezi pe B. …
G.G. (G.G.): L-am văzut azi după aia.
M.: N-am știu. Când îl vezi pe B., să-i spui când mai vrea cineva din oraș să-și aducă fete să le bage aicea, să-i spui la acel cineva mai întâi să te întrebe pe tine dacă poate sau dacă nu poate, nu să facă de capul lui. (…) ceea ce demonstrează faptul că, la rândul său, coinculpatul G.G. asigura în țară funcționalitatea grupului și coordona în mod activ activitățile de paralizare la nivel zonal a altor „concurenți” de pe „piața prostituției”, care vizau și ei obținerea de beneficii din aceste activități infracționale)
G.G.: Da?
M.: Da.
G.G.: Da ce-a făcut?
M.: Nu, păi da (…) ce știu eu ce i-a zis lui S., că e locul lui, că poate să facă ce vrea și omul … na, a înțeles de la B. … Până la urmă i-am explicat eu legile fizicii lui S.. I-am zis: „Măi băiete, nu-ți convine schimbă macazul, du-te-n p … mea. Vrei așa, bine, respecți regulile mele care le am eu aicea, nu-mi faci tu de capul tău”. …..ceea ce demonstrează faptul că inc. Ț.S.C. zis „M.” era decidentul în această grupare infracțională, iar „mâna dreaptă” a acestuia era inc. G.G., care la rându-l său transmitea mai departe deciziile liderului)
G.G.: Îi spun și eu și când îl văd îi spun să te sune și pe tine.
M.: Să mă sune să-i explic eu, că nu face chiar de capul lui, că dacă e, îl pun pe B. la plată. …asta-i treaba, acum-s aicea, nu mai sunt în România și nu mai știm noi nimic. Acum cine vrea din Onești să-și pună să vorbească cu tine mai întâi. …..se referă la inc. G.G. care asigura cu asiduitate punerea în aplicare a planurilor infracționale, în funcție de situațiile concrete identificate) Ca să nu intru la din altele, să-l caut și pe acela, cum îl cheamă, pe … G. și să-i pun pe toți la plată, dacă vor să stea în Italia.
G.G.: Da ce, G. are și el femei?
M.: Nu, nu are, dar zic așa un exemplu, înțelegi?
G.G.: Da.
M.: Că pot să fac treaba asta. Mă duc și stau călare pe ei și spun: „vrei să stai în Italia?”. „Da.” „Trimite în România câte 200 de euro pe lună”.
G.G.: Da ce i-a zis lui S., ca să știu ce să-i spun, mai concret.
M.: I-a zis lui S. că: „poți să iei o femeie - două - zece, să bagi la lucru acolo, cu nu-i nici o problemă, că-s locurile mele, că … dar dacă vrea altcineva să bage, să plătească…”, cui, nu știu. Înțelegi? Chestii din astea.
G.G.: Trimite-i niște albanezi. …. se referă la faptul că inc. G.G. se implică personal, sugerându-i liderului grupării materializarea unor acte de violență prin intermediul unor cetățeni străini)
M.: Nu, că nu-i problemă, că mă duc eu personal.
G.G.:Da mai ești prieten cu ei?
M.: Da. Oamenii se duc … mi-au zis că oricând am nevoie, se îmbarcă în mașini și mă ajută cu orice problemă.
G.G.:Le-ai zis că și tu i-ai rezolvat aici, ca să vadă.
M.: Normal.
G.G.: Așa.
M.: Îs băieți de treabă. Bine, că sunt și bulangii printre ei, dar îs doi-trei care-s de drum lung, înțelegi? Nu-s de ăia papagali să vorbească mult. Ce contează că-s albanezi? Eu mă uit cum sunt persoanele.
G.G.: Așa e.
M.: Poate să fie și kongolezi. Bine, că S. n-a știu. Ce i-a zis B.. El mi-a zis: „dom-le, mie B. așa mi-a zis. Credeam că mi-a dat mie locul …”. „Ce loc măi …? Deocamdată cât sunt în picioare aici în Italia … dacă eu vreau acum, pizda asta a ta zboară și tu plătești”.
G.G: Corect. Cei de la Onești …
M.: Tot ce pleacă de acolo, eu trebuie să știu. Nu că vine N., și-și bagă el fete aici, că i-a zis lui B.. Mă doare pe mine în p… de B..
G.G.: Corect.
M.: Asta-i treaba: cine poate oase roade. Și așa ai fost tu prea bun cu ei pe acolo și i-ai lăsat. Aicea eu nu-i iert. Mă hac în gura lor, care cum îl găsesc, îl și tăvălesc.
G.G.: Corect.
M.: Numai să-mi spui care are de făcut plată. Eu de unde să știu?
G.G.: Da.”
Din aceste înregistrări instanța a reținut că rezultă fără nici un dubiu, că inc. G.G. făcea parte din acest algoritm infracțional, fiind unul dintre membrii grupării, care se implica cu caracter determinant în activitățile specifice de acțiune ilicită sub aspectul traficului de ființe umane.
Probele cauzei subliniază faptul că, atât liderul cât și ceilalți membri ai grupării desfășurau activități de recrutare de victime, în scop de exploatare sexuală. Ca și coordonator al grupului infracțional, inc. Ț.S.C., având beneficiul relațiilor deja stabilite în străinătate, privind controlarea „pieții prostituției” își desfășura activitatea în principal în afara granițelor țării, supraveghind direct sau prin alți complici, tinerele plasate, care erau puse la dispoziția sa, de ceilalți membri ai grupării care acționau în țară prin recrutarea de victime identificate ca vulnerabile la trafic.
Se constată că recrutarea victimelor, inc. Ț.S.C. și ceilalți membri ai grupării, au realizat-o în principal, prin emiterea de promisiuni mincinoase adresate victimelor, referitoare la obținerea unor locuri de muncă decente și bine remunerate în țară și/sau în străinătate - ex: ospătăriță, damă de companie baby-sitter etc., totodată persuadându-le cu multiple povești iluzorii, atrăgându-le astfel în mirajul succesului financiar rapid, mizând pe gradul ridicat de sugestibilitate a acestora.
Vizând să capteze interesul cât mai multor victime, traficanții care aveau ca și atribuții în cadrul grupului recrutarea de tinere, se angajau să suporte contravaloarea tuturor cheltuielilor de transport și de obținere a documentelor necesare accesării graniței de stat și altor țări, aceasta fiind o manieră clasică de constrângere indusă, aservindu-le pe victime financiar prin plata datoriilor pe care le impuneau.
Faptul că inc. Ț.S.C. și membrii grupului, în speță G.G., se ocupau direct de realizarea transferului în străinătate a tinerelor, procurându-le pașapoarte, astfel determinându-le să se conformeze scopului infracțional, a rezultat din convorbirea telefonică a înv. G.G. (G.G.) din data de 05 martie 2007, ora 20:13, când acesta îi reproșează unui anume BX, că a reușit să o convingă să practice prostituția pentru el pe o anume A., căreia M. și el i-au făcut pașaport.
Odată ajunse în străinătate victimele luau cunoștință de adevăratul scop pentru care au fost transferate, realizând astfel că au fost induse în eroare privind ofertele de muncă emise de traficanți și aflându-se în împrejurări deficitare, cum ar fi faptul că nu aveau disponibilități bănești pentru a se întreține sau a se întoarce în țară, exploatatorii fiind singurele persoane pe care le cunoșteau și nu aveau nici cunoștințe lingvistice pentru a evita situația victimizării, prin solicitarea de sprijin autorităților străine, în final se conformau să se prostitueze la dispoziția acestora.
De fiecare dată când aceștia constatau că tinerele ezitau să accepte propunerile făcute, procedau la expuneri de detalii mincinoase de natură a le convinge, în sensul că au legături cu persoane atât din țară cât și din străinătate, care sunt serioase și că ajutorul pe care îl expuneau exclude orice posibilitate de a fi exploatate sexual. Mai mult, în raport cu unele tinere, aceștia încercau să le manipuleze afectiv determinându-le să fie interesate de persO. lor și după ce le aserveau sentimental prin emiterea de promisiuni mincinoase cu referire la proiecte comune de realizare financiară, reușeau să obțină controlul asupra acestora, privind realizarea scopului infracțional de exploatare sexuală.
Cu referire la aspectul de manipulare sentimentală a victimelor, conform declarațiilor unor părți vătămate și a unor martore protejate victime, a reținut că prioritar inc. J.T. uzita această manieră, profitând de aspectul său fizic și de ascendentul pe care îl dobândea prin maniera verbală de abordare.
Instanța a menționat, referitor la colaborarea infracțională dintre inc. Ț.S.C. și inc. J.T., pentru scopul ilicit comun, faptul că aceasta avea o amprentă specifică, cel din urmă asigurându-și contactul direct cu liderul grupării, fără ca ceilalți membri ai grupului să ia cunoștință în totalitate de preocupările lor comune, convergența lor infracțională fiind materializată în funcție de specificul de acțiune ilicită al fiecăruia, primul fiind cel care acapara zonele de influență pe piața prostituției din țară și străinătate, iar cel din urmă identificându-se ca un veritabil recrutator, fiind identificat ca având potențial sub aspectul aservirii sentimentale a victimelor vizate.
Aspectul de colaborare ilicită privind exploatarea sexuală de tinere, dintre inc. Ț.S.C. și inc. J.T., a fost reținut a rezulta și din convorbirea telefonică dintre aceștia din data de 05 ianuarie 2007 ora 17:14, redată după cum urmează:
……….
M. - Aici ți-am zis, în local nu se fac bani. Adică se fac, da nu ce vreau eu.
JT – Știu.
M. – adică fac ele cum să spun. Își fac pentru ele bani. Adică îl agață pe acela, îl jumulește pe ăla de 500 săptămâna asta, ele-s bucuroase așa. Da la mine tre să facă pe zi un minim de 5-6-7 sute .
JT – Bați câmpii și tu cu 5-6-7 sute! Măcar 2-3 sute pe seară zi de zi.
M. – Ei p…. ! Păi așa le face la stradă.
JT – da mă, da nu vor acolo. O am pe A., pe M.…
M. – Face 3-4 sute pe stradă, face pe seară!
JT – Da mă, dar nu vor acolo. Astea nu vor acolo …
M. – Ei, alea numai în localuri. Localurile aici fac ele bani, noi p… Prinde 1-2.. dacă prinde 1 pe zi e bun. Și nici acela.
JT – Mă enervează lucrul acesta!
M. – Și pe noi. Că îmi convenea mult aici, aici măcar cunosc, înțelegi? Da uite, dacă nu merge cum vreau eu, ce vrei să faci?
……….
JT Eu te-am întrebat, că aș pleca și eu cu astea, profit și eu că astea vor să plece acum.
M. – Pleci, da uite aici unde? Singurul loc e să le ieie să le bage la Parma acolo!
JT – A, păi acolo am vorbit pe la Brescia pe aici nu dă salarii, numai din consumație
JT – Acolo vrea bă,că uite acum i-a trimis FA lui A. vreo
M. –300 de euro …. Să se ducă acolo, da eu vreau să probez Germania…
………….
M. - …..m-am mutat nu mai sunt în Verona.
JT – A nu?
M. – Nu că am făcut prea multe pe-acolo.
JT – Deja?
M. – Păi da, na , ce vrei am nevoie de bani ….Așa, mai stai, mai pică câte ceva, știi când stai în așteptare…
JT – Așteptare, așteptare că asta e bună, da trebuie să fie ceva zilnic.
M. – Da zilnic iau de la asta, de la D..
JT – Păi n-ai luat-o pe R.?
M. – Nu , pe asta o duc în Germania. Când plec o sun, o pun pe bus și o iau din Germania.
JT – Aha.. Păi dacă e ceva bun la Germania zi-mi și mie, că le am pe astea ți-am zis.
M. – Da îți spun, îți dai seama ….
JT – Păi asta zic și eu, că nu știu ce să fac acum.
M. – Acum tre să iau niște bani de undeva.
JT – Vreau să bat și eu fierul cât le mai am pe astea în mână, că pe urmă se duc dracului și …
Din convorbirea telefonică dintre inc. Ț.S.C. zis M. și J.T. 16 februarie 2007 orele 19:41 a rezultat că primul este în străinătate dându-i celuilalt relații privind inițiativa de a prospecta noi zone de influență în diferite țări, privind plasarea de fete, făcând referire la Malta, Sicilia și că vrea să meargă în Olanda, Belgia, Germania sau Anglia, stabilind o eventuală colaborare la acest moment, așa cum făcuseră și anterior.
………….
M. – Mergem pe combinație, bara-bara să facem
JT – Absolut!
M. – Păi eu stau cu ele și dacă n-au percutat atâta bătaie le dau de se cacă pe ele!
JT – Absolut!
M. – Mi-a ajuns cuțitul la os….
Și conținutul discuției telefonice din data de 16 aprilie 2007 ora 13:50 între înv. J.T. (JT) și inc. Ț.S.C. zis „M.” (M) expune același aspect privind preocupările comune de plasare a fetelor, primul angajându-se că îi trimite 2 fete: ……..
JT – Fii atent M., îți trimit două odată.
M – Una J.T., nu două, ce fac…
JT – Nu pleacă una fără cealaltă
…………
JT – … nu e nici O. (n.n. - P.O.T.), nici M. (n.n. P.A.M.) e alta. Păi nu pleacă M., nu are încredere și de-abia am agățat-o pe aia, să plece cu asta odată cu A..
M – Păi săptămâna asta mai stau aicea și luni sau marți, când vrei, trimite-le.
JT – Nu așa de mult, că eu vreau să le trimit cât mai repede, să nu se sucească aia, că totuși să găsești una să vrea să-ți dea atâta nu găsești, știi că nu vor (n.n. se referă la refuzul părților vătămate de a practica prostituția). În jur de o săptămână așa.
M – Păi și cum să fac?
JT – Auzi, vorbește și tu cu CX, că am văzut că e în țară, poate vine în Germania și le aduce el.
M – Da….
Aspecte relevante au rezultat și din dialogul telefonic dintre inc. Ț.S.C. și inc. J.T. din data de 17 aprilie 2007 ora 15:38, constatându-se colaborarea dintre aceștia sub aspectul exploatării sexuale de tinere, pe care urmează să le transfere inc. J.T. la dispoziția lui M., aflat în străinătate, cel de-al doilea spunând că le învață el ce să facă (n.n. se referă la instruirea victimelor privind practicarea prostituției) și totul va fi bine, discutând în același timp și despre procentul lor de câștig.
Din conținutul SMS-urilor trimise/primite de inc. J.T. în Italia la data de 05 ianuarie 2007, orele 14:51, 14:56, 14:57 și 15:03 a rezultat că acesta vizează să transfere în străinătate două tinere în scop de exploatare sexuală “la stradă”, sau în cluburi de noapte. În acest sens se redă conținutul SMS-urilor:
14:51 - „Un loc unde se fac lovele în afară de stat în post nu-i?”
14:56 - „Eu vreau să vin eu cu două”
14:57 - „Aici”
14:57 - „Da”
15:03 - „Aici doar la strada sau la Parma la FA, dar problem cu casa”.
În sublinierea aceleiași idei a fost reținută și convorbirea din data de 20 februarie 2007 ora 17:16, dintre inc. Ț.S.C. zis M. și J.T., redată după cum urmează:
…………………………
JT – Acolo cum stă treaba băi, se fac bani sau nu?
M. – Ei, fac, da..
JT – Da nu e așa bine, nu?
M. – Îs și proaste, dă-le în p… mea. M-am băgat oleacă în ele, i-am zis și lu M. aia: „Ia strânge-ți bani, 300 de euro și îi trimiți lui J.T.”. Îmi venea să-i zic: „Ia vină oleacă afară” să-i f… una-n gură..
……………
M. – Și O. să-ți trimită că i-am zis: „Îi spui și lu O. să-i trimită”… Le doare-n p…. Altceva? Mă duc să le tăvălesc , dă-le dracului!
De asemenea, și din conținutul convorbirii telefonice purtate între J.T. (JT) și un alt bărbat din străinătate, din data de 13 aprilie 2007 ora 17:44, a rezultat legăturile infracționale ale acestuia, cu M., privind activitatea de exploatare sexuală de tinere, interlocutorul informându-l pe J.T. despre „prețurile” raporturilor sexuale practicate în Germania și necesitatea găsirii unor locații cu acest specific, pentru interesul ilicit al grupului:
……………
JT – Ai găsit ceva?
X- Am găsit, cum să nu găsesc? Trebuie mai întâi să-mi trimiți una, și după câteva zile 4-5-6, ca să se rezolve cu casa, cu prostii, cu astea. Așa trebuie să facem. N-ai casă, nu faci nimic, unde stai?
JT – Da.
X – trimiți pe oricine, nu mă interesează pe cine, oricare. Așa. Imediat cum a ajuns o bag la muncă (n.n. - practicarea prostituției), am vorbit deja. Am să stau tot la niște cunoștințe de-ale mele la un motel la care plătesc 15 euro pe seară… Așa și câteva zile face bani, banii care-i face în 4-5-6-7 zile iau o casă și după aia veniți toți și în felul acesta …
………………..
X – Na, tu știi. Eu știu ce fac acolo: 50 scurtul, suta jumătate de oră.
JT – Vorbesc cu M. la telefonul ălalalt.
X- așa e. Mă auzi …………. 50 scurtul, suta jumătate de oră, așa merge. Și sunt mulți………….
Din convorbirea telefonică din data de 15 aprilie 2007 ora 20:30 dintre J.T. (JT) și Ț.S.C. zis „M.” (M) au rezultat date privind plasarea de fete în scop de exploatare sexuală, obținerea de sume importante de bani din această activitate, totodată constatându-se și aspectul conlucrării unor tinere, care erau de acord să practice prostituția:…
JT - Uite, eu acum am fost și cu A. sus și am vorbit cu ele.
M- Să-ți dea ție 300 de euro pe lună și ele-și fac câte 20.000. Păi da … ce e aia?
JT – Băi frățică, începuse să se înroșească venele pe gât: păi tu să-ți faci 4-5.000 pe lună și eu să iau 300?
M – Ce-i aia? Ce 4-5.000? Eu dacă-i găsesc loc , ea-și face 15-20.000 pe lună.
JT – Cât o fi M..
M – Stai așa, că eu am umblat pe aicea și știu.
JT – Nu auzi că nu vor parte?
………………….
M – Deci, hai să-ți spun ceva: o fată acolo face minim 5-600 pe seară. Minim. Sunt seri în care face și 1.000 și 1.200.
JT – Știu că sunt locuri unde se face și 1.000 pe seară.
M – Păi da … Și fă calculul că în 10 zile ia 7.000 – 8.000 de euro.
JT – Domle, eu am făcut. Pune 5.000, dar nu să iau 300 și să mai fiu și acolo.
M – Nu există 5.000 într-o lună J.T., unde zic eu, acolo se fac minim 10-12.000-15.000 ….
JT – Păi tocmai de asta m-am enervat la culme.
M – Să dea 10.000 și o duc în loc bun.
………………….
Aceeași zi ora 21:48 convorbire între aceeași interlocutori
……………
JT – Dar aia e cu tine sau nu? (n.n. se referă la D.A.M. zis „AL”)
M - …..am băgat-o undeva dar nu mai zi la nimeni
JT – de ce?
M – Ca să mănânc.
JT – Știi de ce, că are să-mi dea și mie 200 de euro.
M – lasă aia că îți dau eu nu-i problemă.
……………………
M – Am băgat-o undeva și vreau să-ți spun că AL face bani și are să le demonstreze la muistele alea că face bani. Hai să-ți spun ceva: într-o seară a făcut 1.000 de euro, în altă zi a făcut 1.500 și în altă seară 1.200. deci mai jos de 1.200 de euro AL nu a făcut. Se fac bani.
JT – Știu că se fac bani M.. 1.000 de euro nu e grozăvie.
M – Cum nu e grozăvie? În zece zile ai 10.000 de euro.
………………
M – …... Mergem așa, trimite-o pe A. ca să văd care zonă merge bine ca să știu unde să iau casă.
JT – Ea mai are o fată și vrea să vină cu aia, adică pe naitul meu să faci peșteală sau cum? 10.000 de euro și eu să vin cu 1.000 sau cum?
M – da da.
Și din conținutul convorbirii din data de 28 decembrie 2006, la ora 20:26, dintre aceeași interlocutori, au rezultat date certe privind preocupările infracționale comune ale acestora, indicativul de telefon folosit de M. indicând că cel din urmă se afla în Italia. În acest sens se redă un fragment din conținutul dialogului telefonic dintre persoanele menționate:
M. – Dar tot la Onești ești?
JT – Nu, nu. Sunt acasă. Tu ce faci?
M. – Păi ce să fac? Am întâlnire cu cineva.
JT – Și e vreo treabă, ceva?
M. – Băi, ai una să trimiți la așa. Pe statale, înțelegi tu. (n.n. se referă la tinere vizate a fi exploatate sexual „la stradă” în Italia)
JT – Da, am înțeles.
M. – Nici o problema. Face 3-2-4…2-3 pe zi.
…
M. – La statale… Ăstelalte…na, nu se câștigă. Ce dracu faci? Ce iei pe mere, dai pe pere.
JT – Păi nu știi!
M. – Ia-le așa. Dacă vrei să îți faci așa în fiecare zi, să ai 150-100, două, acolo la zi, poți să cauți una, că nu e problemă, că am „pacino” aici. Am făcut pe dracu în patru să organizez un pic treburile aici.
…
M. – Și acum le-am pus pe picioare, am mai luat o mașină ca să aibă cu ce să se miște.
JT – A, da? Bravo!
…
M. – Armado mai e ceva?
JT – Nu, eu n-am nimic.
…
M. – Păi da. Asta, R..
JT – A…R. e acolo?
M. – Nu, nu. În ianuarie. Pe asta o trimit acasă, să stea o săptămână-două cu copilul și o iau pe aialaltă.
JT – Bun.
M. – Mă duc cu ea în Germania.
JT – Da!?
…
JT – Băi în Germania vreau să ajung.
…
JT – Acolo vreau și eu în Germania. Era o treabă bune așa cu Germania. Veneam și eu cu AD și cu MM. (n.n. se referă la I.A. și P.A.M.)
….
M. – Da.! Să văd. Nu am ce să zic până nu văd. Dar de ce nu te duci cu ele la aia, cum o cheamă…
JT – S.?
M. – Da
JT – Da, dar nu mai am nici o treabă că femeia se mărită ...........................
Instanța a făcut referire la conținutul unei convorbiri dintre inc. J.T. (JT) și inc. Ț.S.C. zis „M.” (M) din data de 13 decembrie 2006, ora 18:41, din care a rezultat conexiunea lor infracțională, identificându-se și informația că aceștia procedează de regulă de maniera influențării persoanelor, care au cunoștință de preocupările lor ilicite, în scopul neantrenării răspunderii penale cu referire la persoana lor, constatându-se în concret că, la un moment dat, aceștia au luat act de faptul că se efectuează cercetări penale care îi vizează, discuția fiind redată fragmentat după cum urmează:
……….
JT – Ce să fac băi M., uite am fost să mai vorbesc cu una, cu alta (n.n. prezumate părți vătămate care au fost exploatate sexual de către aceștia), că a mai fost garda (n.n. poliția) pe la mai multe pe acasă.
M – A fost pe la mai multe pe acasă?
JT – Da?
M- La cine?
JT – Ei, la care …. La astea, ultimele, noi.
M – Hî?
JT – La astea, ultimele.
M – Ei… băi,hai să-ți spun ceva. Am stat și am copt-o și m-am gândit.
JT – Ce?
M – Vreo muistă…
JT – Ce-i cu ea?
M – Păi una din alea, din … vreo muistă o spus la gardă fazele alea (nn. se referă la faptul că au preocupări infracționale cu specific de traficare și exploatare sexuală) . Nu că s-o apucat ei să caute de-ampulea.
JT – Băi M., problema e că râcâiala e mai demult. Aia e pentru mine, pentru tine. Înțelegi? Eu știu doar ce știu. Eu știu pe la care de-ale tale a fost sau cine a fost sau unde a fost? Nu știu. Eu știu doar de astea apropiate…
………………
M – Păi ultimele, care-s alea?
JT – M. dar eu știu dacă a fost la nu știu cine?
M – Păi nu, dar ai zis că la ultimele a mai fost…
JT – Păi cu cine mai pot eu să țin legătura?
……………..
JT – Păi da,dar la cine e mai vechi a fost, dar spune cineva? Nu știi.
M – Ăaa.. la cine-i mai vechi cine dracu. Că toate-s plecate prin Groenlanda de Sud. Dar nu-i nici una pe acasă.
JT – Îi bun…
M – Îs duse cu sorcova,cine știe pe unde?…. .
JT – Păi da?
M – Păi, și se duc degeaba. Astea acum, căcate de astea, cine știe.
JT – Habar n-am.
Unele tinere erau racolate și exploatate sexual de această grupare infracțională prin acte de coerciție fizică și morală, detalii privind aceste conduite intimidate având efect cu rezultat de supunere, fiind emise de martorii audiați cu protejarea datelor reale de identitate. În cadrul grupului a fost identificat inc. B.I. zis C. care, pe lângă atribuțiile de recrutare, desfășura și activități de constrângere fizică și/sau morală a victimelor ce refuzau să întrețină raporturi sexuale în beneficiul lor ilicit.
De asemenea, și inc. G.G. asigura funcționalitatea grupului, în baza atribuțiilor conferite de liderul grupării, prin exercitarea de violențe asupra persoanelor care desfășurau activități ce prejudiciau interesul grupului.
Date relevante despre maniera violentă pe care o emiteau inc. Ț.S.C. („M.”) și membrii anturajului de conivență, în principal înc. G.G. (G.G.), a rezultat din convorbirile telefonice purtate între cei doi din data de 24 decembrie 2006, orele 00:49, 00:52, 01:01, 14:25, redate în formă sintetică, constatându-se că M., aflat în Italia, vorbește la telefon, fiind contactat de G.G., cu un anume CY, care îi reproșează lui M. că a fost tăiat de G.G. din cauza lui, împrejurare în care M. îl acuză pe CY că a vorbit urât despre el, deși acesta l-a ajutat să nu fie împușcat de arabi în Italia, când CY i-a vândut aparatura unuia care și-a ascuns prafurile în alea. În continuare, cei doi se acuză reciproc, totodată CY reproșându-i lui M. că nu merita pedeapsa pe care i-a aplicat-o G.G., adică să-l taie pe față și pe mână. Conținutul convorbirii dintre aceiași, în continuare, expune aspectul că M. discută cu același CY, căruia îi spune să îl sune pe un anume AY, să discute cu acesta, care pretinde că a fost turnat la poliția italiană de către CY. (nn - de menționat este faptul că persoana. denumită AY este unul dintre cetățenii italieni, manager sau patron de club de noapte, care asigura locațiile din Italia unde erau plasate fetele plasate de această grupare).
Ulterior, M. discută cu G.G., cel din urmă precizând că l-a tăiat pe CY de la ceafă până la frunte și pe mână, împrejurare în care M. îl întreabă dacă CY s-a dus la „gardă” (n.n.: poliție). G.G. îi spune că nu a avut curajul să meargă la gardă. M. îi explică lui G.G. cum CY a avut fete la produs în Italia și când a fost prins de poliție, acesta a spus că fetele și casa în care stăteau ei sunt ale unor albanezi. Cetățenii străini respectivi au fost nevoiți să fugă din acea zonă și acum vor să se răzbune pe el.
În reliefarea mesajului dialogului telefonic expus anterior, instanța a reținut că această grupare infracțională condusă de inc. Ț.S.C. acționa în mod excesiv de violent în raport cu toți cei care intră în contradicție cu interesele lor, de la sine înțeles că însăși victimele exploatate de aceștia sexual se aflau într-o permanentă stare de teroare și un eventual sprijin cerut de la autorități reprezenta un exacerbat pericol pentru viața lor și a familiilor lor. Și din declarațiile martorilor protejați audiați în cauză a rezultat prioritar conștientizarea pericolului grav și iminent pe care îl reprezenta acest grup infracțional organizat.
Pentru aceste rațiuni, s-a impus cu prioritate audierea unor persoane victimizate și a unor martori cu protejarea datelor de stare civilă, pentru a se preveni și evita presiunile, amenințările și riscurile represaliilor la care sunt expuse victimele/martorii și pentru a preîntâmpina denaturarea adevărului judiciar necesar a fi asigurat în cauză.
Inc. Ț.S.C., împreună cu ceilalți membri ai grupului, exploatau tinerele recrutate atât la stradă, cât și în cluburi, deținute de cetățeni străini, constatându-se cooperarea acestuia cu patroni sau angajați în baruri și cluburi, în principal din Italia, Germania și Spania, astfel făcându-se referire la persoanele identificate intruziv ca fiind FA, FR, E., AY etc. S-au identificat informații că Ț.S.C., împreună cu complicii lui exploatau fete prealabil recrutate din țară în modalități incriminate penal și în Olanda, în Amsterdam, la vitrine, făcând demersuri de a da preocupărilor lui ilicite o aparență legală, încercând cu referire la unele dintre acestea să le înregistreze cu contract de muncă.
Relevantă în acest sens a fost considerată discuția telefonică din data de 15 martie 2007, ora 11:44, dintre G.G. (G.G.) și „X”, cel din urmă fiind stabilit probațional ca fiind Ț.S.C. (M.), redată după cum urmează:
„…”X”: Luni încep de muncă, pentru că vineri … am luat casa dar de abia vineri îi face contract… Că acolo așa funcționează, deci trebuie să te duci la poliție să-i pui o ștampilă, i-am pus-o, trebuie să te duci în primărie să te înregistrezi, ea, nu eu, înțelegi ce vreau să zic, face meseria asta de prostituată la, la, la înțelegi? …”
„X”: … de aici se fac bani, nu e problemă, aici merge știi? Deci îți face pe zi minim 400, minim.
G.G.: Minim, da? Da e pe casă acolo sau cum?
„X”: Nu nimic, sunt în vitrine și …
G.G.: A, la Cartierul Roșu acolo.
„X”: da sigur, nu, în centrul Amsterdamului acolo…
G:G:: Nu e cartierul Roșu acolo?
„X”: Da, da e cam peste tot cartierele astea roșii.
G.G.: A, s-a mai mărit?
„X”: Da eu vreau să o bag în Amsterdam în centru, înțelegi? Că de asta …
G.G.: Unde vin …
„X”: Păi da că acolo sunt banii. Așa puteam să o bag pe la periferie și fără acte și fără astea, dar făcea 100, ca în Italia, ce mai. …”.
Coroborat cu probe testimoniale, s-a reținut că dialogul telefonic menționat anterior se referă la victima D.A.M., care a fost exploatată sexual de către inculpatul Ț.S.C. zis M. și în Olanda, pentru interesul ilicit al grupării, verificările cauzei constatând că aceasta anterior a practicat prostituția pe timpul minoratului și în țară în Onești, apoi în Clubul de noapte „XX” din Miercurea Ciuc precum și în Italia, anterior plasării în Localitatea Amsterdam. Mai mult, din alte monitorizări, a rezultat că banii obținuți de către această victimă din activitatea de prostituție desfășurată în Olanda, îi punea la dispoziția liderului grupării care o supraveghea în mod direct, acesta din urmă trimițându-i o parte din aceste beneficii ilicite și inc. G.G., cu care colabora infracțional pe acest segment de criminalitate organizată.
Aceste aspecte au rezultat din conținutul convorbirii dintre inc. Ț.S.C. și înv. G.G. din data de 22 martie 2007, ora 17:40, care atestă că primul face vorbire despre aspectul că urmează să-i trimită celuilalt diferite sume de bani pentru conlucrarea lor infracțională, totodată cei doi expunând și interesul comun al recrutării de noi victime: „…G.G.: Cam așa mi-ar trebui, 600. M.: Da, îți trimit 600 îți trimit luni.” Ulterior aceștia discută că mai au nevoie de fete: „ … M.: Acum na, ce mai rămâne de făcut, să mai caut pe cineva, înțelegi, că na, mai trebuie una pe aici. G.G.: Da, dacă ar mai fi 2, văleu. M.: Da de unde dracu, că nu mai știu pe nimeni … Nu știu, vezi și tu pe acolo poate … G.G.: Nu, nu sunt … Îi sărăcie și pe aici. Sunt copile din astea de a 9-a. Nu mă încurc cu ele.
De menționat că dialogurile telefonice conținute la dosar, au atestat că interlocutorul Ț.S.C. avea numărul de telefon cu indicativul de Olanda în timp ce vorbea cu inc. G.G. aflat în țară.
Preocuparea continuă a inc. Ț.S.C. privind recrutarea de victime în scop de exploatare sexuală a rezultat și din convorbirea cu același G.G., aceștia schimbând informații în acest sens:
„ … M.: Poate iese ceva pentru … mai trimiți pe aici.
G.G.: Da. Băi fii atent, are B., am vorbit, două răgălii.
M.: Așa.
G.G.: El vroia să le ducă în Anglia, zis: „bă, stai așa mă, uite așa și așa” i-am explicat care e treaba. … Și i-am zis: „bă vorbește cu M. să-ți explice el”, știi ca să vorbești tu cu el, să prindă încredere și … na, are două bagaje … frumoase, frumoase … „.
Ulterioara discuție telefonică dintre aceiași, din data de 13 aprilie 2007, la ora 17:16, s-a referit tot la aspectul privind interesul de a obține controlul asupra fetelor pe care le cunoștea și controla B.:
„M.: O gogoașă ar mai trebui, nu ai niciuna pe acolo?
G.G.: Ce?
M.: O gogoașă ceva?
G:G: A, nu sunt, nu sunt. Da nu îți spuneam? A venit B. acasă?
… M.: Zii bă să îmbarce pe alea două de care zicea el și să vină încoace … sau să le trimită aici.
G.G.: Eu vorbesc cu el. De abia azi a …
M.: Zii să le trimită la mine și îi dăm 2.000 pe lună …
G.G.: Păi da, stai să vedem că de abia a venit.
M.: Păi ce, stă acasă nu face nimic, își ia 2.000, ce dracu mai? Da numai să fie din alea, nu cu fițe că pe aici le îngrop, le sui în mașină, le duc în Belgia și le îngrop dracu. …”
Și din convorbirea telefonică dintre G.G. și „X”, prezumat inc. Ț.S.C., din data de 21 aprilie 2007, ora 21:20, a rezultat interesul susținut al acestora de a recruta tinere în scop de exploatare sexuală, redată fragmentat după cum urmează:
„X”: Ia bă și mai caută o pi…, băga-mi-aș p…
G.G.: Caut mă, dar nu caut? Ți-am zis, B. are vreo două, dar sunt proaste din alea, nu … nu … alea nu. Dacă găsesc eu, nu te sun?
„X”: Vezi pe sulăii ăia prin oraș cine mai re? Cine mai are?
…G.G.: Da mă, nu mai găsești, greu găsești, ce dracu? L-am sunat și pe GH pe toți.
„X”: Hai bă, chiar așa? … Da chiar GH nu are vreo cotoarbă?
G:G: Nu are mă, ce dracu?
….”X”: Păi da în discoteci nu sunt pi …?
G.G.: Sunt mă, dar nu poți să le iei nici cu japca… Nu ești din acela, știi?
„X”: Le aburești.
G.G.: Dar ce, eu stau la abureală?”
Aceleași aspecte au fost reliefate și din convorbirea telefonică dintre aceiași din data de 09 mai 2007, de la ora 16:11:
„ … M.: … dacă nu ai 2-3 mândre, nu faci bani.
G.G.: Așa e. …
… M.: Asta e treaba. Am să-l sun pe Adi să văd ce pi…, eu am să-i zic „du-te bă în România, caută-ți fete și vin-o încoace cu ele”. Că i-am zis în Germania și aici, aici e oleacă f… cu actele, dar în Germania nici nu mai trebuie acte, înțelegi? Că am fost peste tot și am văzut. Acum … fete trebuie. Și imediat le plasez le bag p… mea, că am direct neamțul care are 2-3 localuri în Germania, de exemplu, înțelegi? Și mi-a zis „oricând vii e casă, e loc imediat intră la muncă” nu trebuie acte, știi?
G.G.: Aha.
M.: Și face 2, 3, 5, …2,3, 400 face. Dar îți trebuie 1, 2, 3.
G.G.: Păi da, normal. „
Exploatarea sexuală a tinerelor în unele cluburi de noapte din străinătate era realizată într-o manieră mascată, sub aspectul obținerii consimțământului, de altfel periclitat, al victimelor de a se prostitua, acestea fiind puse în ipostaza fortuită de a se lăsa controlate de această grupare infracțională, care își asigura beneficiul prin intermediul complicilor lor, cetățeni străini, patroni/manageri de cluburi, care sprijineau acest anturaj de conivență.
În mod concret, victimele ajunse la destinație luau act de faptul că în cadrul activității pe care urmau să o desfășoare ca dame de companie, trebuiau să determine clienții să facă cât mai multe consumații.
De regulă, patronii stabileau un barem ridicat al numărului minim de consumații la care erau obligate fetele, de altfel greu realizabil, ipostază în care acestea pentru a-și menține slujba, trebuiau să accepte și să se prostitueze, beneficiile financiare obținute atât din consumații cât și din prestațiile sexuale, fiind gestionate de inc. Ț.S.C., împreună cu unii dintre angajații sau patronii barurilor. Conform înțelegerii, susnumitul și ceilalți membrii ai grupului primeau cotă parte atât de la proprietarii cluburilor, cât și de la victime.
Determinat de colaborarea infracțională în care s-au implicat și ceilalți membri ai grupării, liderul acestui anturaj trimitea în țară o parte din banii obținuți din activitatea de exploatare sexuală, atât prin intermediul unor transportatori, dar și prin sisteme publice de transfer de bani, însăși victimele fiind obligate să efectueze transferuri de acest gen, aceste aspecte fiind constatate prin relațiile puse la dispoziție de către instituții bancare, precum și din monitorizări intruzive, astfel facem trimitere și la conținutul convorbirii dintre inc. J.T. (JT) și o femeie din data de 02 mai 2008 ora 17:00, din care au rezultat date precum că cea din urmă trebuie să-i trimită comisionul ce i se cuvine, totodată aceștia discutând și despre o anume tânără, care a fost trimisă de inc. Ț.S.C. zis M. să practice prostituția, fără știrea acestuia.
Relevantă a fost apreciată și convorbirea telefonică din data de 22 februarie 2007 dintre J.T. (JT) și A. care îi explică acestuia modalitatea în care sunt plătite de către patronii barurilor FA și M., rezultând date despre consumațiile impuse de către patroni.
……….
JT – Deci 5 pe seară și ia FA de la voi!
AD – AL are 80 pe seară și 55 din consumație .
JT – Păi de ce așa?
A. – Așa lucrează ea, că a vorbit ea cu Mauro …
JT – Păi și atunci AL cum spune că a luat …
AD – E mai nasol pentru ea, înțelegi?
JT – Păi de ce?
AD - Păi ea dacă nu a făcut consumație… ea trebuie să facă obligatoriu alea 10 consumații pe seară, înțelegi? Și dacă după alea 10 consumații pe seară începe să-i dea 55 de cenți la consumație, că are fixul de 80, înțelegi? Și dacă nu le-a făcut a… Deci la noi, în funcție de câtă consumație ne plătește, înțelegi? Deci la ea primele 10 nu sunt plătite, după aia la 10, 50 de cenți, așa e plătită. Și alelalte de la București, tot așa lucrează ca AL.
Mai mult, din conținutul convorbirii telefonice menționate, a rezultat și faptul că fetele erau puse nu numai în postura de a fi determinate să practice prostituția ci erau exploatate și sub aspectul impunerii executării unor munci fără corespondent echitabil privind cuantumul remunerației.
În atare împrejurări, tinerele se identificau într-o situație de dependență materială, în final acceptând să practice prostituția la solicitările inc. Ț.S.C. și a complicilor lui.
S-a constatat faptul că acest grup infracțional reușea să își asigure controlul în mod continuu asupra victimelor, prin acte de amenințare, atunci când acestea încercau să pună capăt activității de exploatare sexuală, atribuții în acest sens având în principal G.G., B.I. pseudonim C. și alți acoliți ai lor, care amenințau cu pericole exacerbate, atât victimele cât și rudele acestora. Mai mult, actele de amenințare cu violențe erau chiar materializate de către traficanți asupra tinerelor pe care le controlau, aplicându-le corecții corporale, aceste împrejurări constituind situații de natură a asigura funcționalitatea grupului infracțional ce acționa pe acest segment ilicit.
Cooperarea infracțională între membrii grupării privind modalitățile de control a tinerelor care practicau prostituția pentru ei în străinătate, prin maniere de constrângere fizică și morală, a fost reliefată de conținutul convorbirii din data de 12 ianuarie 2007 dintre inc. Ț.S.C. „M.” și înv. G.G., redată după cum urmează:
…
„M.: Am fost pe la pizdele astea că nu face nimic dacă nu mă duc acolo.
G.G.: N-a mai ieșit nimic?
M.: Păi aseară au stat … cum am ajuns, imediat au început să lucreze al dracului. (nn. să presteze sexual)
G.G.: Te trage în p… .
M.: Normal că trage, dar … trebuie să stau acolo în boscheți, ce dracu. …
G.G.: Vezi mă, se șmecheresc toate.
M.: Toate se șmecheresc. După ce le ajuți … Bătaie. Și pe D.a, săptămâna trecută am bătut-o. P… mea, dacă nu face nimic, e vina mea? I-am spus: „păi tu ascunzi bani, trimiți acasă și când vin îmi zici că ai făcut 60-20-80 … Ia vin-o încoace”. Am băgat-o în baie și cu acela care se dă perdeaua la o parte, i-am f… niște de alea la cur de dracu a luat-o. Ea fură … Și aseară când m-am dus, i-am spus: „Fii atentă că-s pe aici prin zonă și te pândesc”, a făcut 160.
G.G.: S-a mărit.
M.: Deci în seara asta mă duc iar. Să vezi și în seara asta, 200.
G.G.: E week-end.
M.: Da, e week-end. P … mă-sii, că e trafic pe acolo. Las că stau eu călare pe ea. …”
Date relevante privind constrângerea morală și fizică a tinerelor pe care le plasa în străinătate acești exploatatori, au rezultat și din convorbirea din data de 22 februarie 2007, de la ora 15:51, dintre Ț.S.C. („M.”) și G.G. (G.G.), redată după cum urmează:
„M.: …Că nu mai vrea să lucreze, că p… mea. Acum pe cine am găsit aici, ia ghicește!
G.G.: Păi de unde să știu?
M.: Pe AL. … Da, era la Parma la un local unde mai duceam eu înainte fete, știi? M-am dus într-o seară așa … Și cine era? Era Dințoasa. (nn. P.O.T.)
G.G.: Îu!!
M.: Era AL. Făilei, auzi! „Ce p… mamei voastre faceți aici, f… în gură de haimanale! Vă târâți una pe alta!” Că eu am trimis niște pi… mai demult, știi? Alea le-o fi dat adresa, numărul de telefon și s-au dus ele singurele, știi?
G.G.: I-auzi!
M.: Da. Le-am luat în niște șuturi de acolo! Zic: „F… în gură să vă f…!” AL cică: „Nu domnule, stai că eu plec acasă!”. „Fă, vrei să faci bani sau nu?”. Cică: „Da”. „Ei, mergi cu mine dacă vrei să faci bani!”. Cică: „Da, merg”.
G.G.: Trimite albanezii acolo.
M.: Da nu … și a zis că merge cu mine AL. Și dacă a plecat și aia, și DD, p… mea, nu mai e niciuna, o iau pe asta.”
Aceleași aspecte au fost relevate și prin conținutul convorbirii din data de 21 mai 2007, ora 20:31, dintre G.G. (G.G.) și Ț.S.C. (M.), redată după cum urmează:
G.G.: Ce-ai mai făcut?
M.: Ce să fac, numai figuri îmi face asta pe aici. (n.n.: în străinătate)
G.G.: Cine?
M.: AL asta, numai figuri îmi face.
G.G.: De ce?
M.: Răspunde, p… mea chestii din astea. Și aseară îi zic la telefon: „fă…” nu știu ce dracu … și nu a mai venit acasă.
G.G.: S-a șmecherit, poate și-a găsit vre-o unul.
M.: Fu … în gură să le f… deseară mă duc să o caut. Băga-mi-aș p…, mă lasă așa cu ochii în soare?
G.G.: Vezi că toate se șmecheresc, ce dracu. … Nici acum nu știi unde e?
M.: Nu.
G.G.: O fugit, fu… în gură. …
M.: Da, o caut și în gură de șarpe, să îmi bag p …, îi tai picioarele. …”
Și din conținutul convorbirii telefonice dintre înv. J.T. (JT) și O. (O) prezumat P.O.T., (ora 19:19) au rezultat date despre tratamentul aplicat fetelor de AY, un alt patron de bar care colabora cu membrii grupului infracțional:
…………………..
O – Măi, ai mai vorbit cu AY?
JT – Da am vorbit.
O - …ăsta le penalizează în fiecare săptămână …. Păi nu mai are voie să iasă să mănânce, J.T., nu mai are voie să se ducă la Western, să sune, n-are voie să se ducă în stânga în dreapta să-și cumpere o haină, să-și cumpere de mâncare?
……………….
Conform unor monitorizări a rezultat aspectul că și inc. J.T., în condițiile în care constata faptul că tinerele controlate de el și ceilalți membri ai grupării refuzau să continue să practice prostituția în interesul lor, se manifesta violent față de acestea verbal, amenințându-le cu pericole privind integritatea lor corporală.
Relevantă în acest sens a fost considerată și convorbirea telefonică din data de 24 ianuarie 2007, ora 18:12, când J.T. (JT) discută cu S (S), redată fragmentat astfel:
………..
JT – Știi ceva? Dacă joi nu ești în țară, Sâmbătă îți iau gâtul! Ai înțeles?
S – Cred că nu ești normal! Nu auzi că am vrut să vin și nu se poate?
JT – Deci joi ești în țară! Așa vreau eu! Ajunge! Suficient!
S – Te rog frumos să mă înțelegi, să nu mă stresezi!
……………….
JT – Mamă, fir-ai tu a dracului de zdreanță, dacă joi nu ești, f… morții mă-ti, tu nu mai vii în țară! Cred că îți iau gâtul! Ai auzit! Mă sufoc!
S – De ce te sufoci? Că nu-ți dau bani, sau de ce?
JT – Da, da, că nu-mi dai bani.
S – Păi vezi, asta e singura ta problemă.
……………………………………………
S-a constatat că unele dintre tinerele recrutate de către înv. Ț.S.C. zis „M.” și J.T. - fiind cazul numitelor I.A., Ț.M.A. (soția primului învinuit), L.(V.)T. - acceptau să se prostitueze pentru aceștia și, obținând din această activitate beneficii financiare substanțiale, atât la dispoziția lor cât și a susnumiților, ulterior deveneau ele însele traficante, implicându-se conștient astfel în acest mecanism infracțional.
În timp susnumitele au devenit foarte experimentate în atragerea victimelor la dispoziția grupului, datele de investigare penală subliniind că acestea au racolat personal multiple victime.
S-a constatat o colaborare infracțională continuă a acestora, atât cu învinuiții mai sus menționați, cât și cu ceilalți membri ai grupului, acestea mizând pe disponibilitățile de manipulare dobândite progresiv, reușind să capteze ușor încrederea și interesul tinerelor prin maniere dolosive, totodată oferindu-se ca exemplu personal privind beneficiile materiale substanțiale pe care le obțineau.
În perioadele în care acestea se aflau în străinătate, lucrând în baruri cu un astfel de profil, colaborau infracțional direct cu înv. J.T. și intermediat cu inc. Ț.S.C., în sensul determinării și supravegherii tinerelor, care practicau prostituția la dispoziția lor în barurile controlate de aceștia.
Ț.M.A., soția inc. Ț.S.C., în timp, a obținut multiple beneficii financiare ilicite, urmare a exploatării sexuale de tinere prin intermediul grupării conduse de soțul său, ajungând astfel să administreze o locație cu acest specific infracțional în Italia, zona Bergamo.
În acest sens a fost considerată relevantă discuția telefonică purtată de J.T. (JT) cu o anume O. (O), din data de 03 decembrie 2006, ora 19:42, care expune circuitul de interes financiar, privind exploatarea victimelor, și din care rezultă faptul că interlocutoarea îi redă un citat lui J.T. cu referire la o victimă:
………………
O – În rest nimic nu m-a întrebat, nimic nu mi-a zis. De MA nu m-a întrebat, a adus discuția. „Da MA?”, direct. Și zic „ Păi da MA am trimis-o prin M., nu mai aveam nici un rost să mă mai combin prin J.T., pentru că M. mi-a făcut niște oferte mai bune și de asta.”
JT – Aha.
O – Înțelegi? Zic: „Am trimis-o prin M. și … „ Și zice: „Da își ia M. de le ea?”. Zic: „Asta nu mai știu,. De la ea personal nu știu, da probabil își ia de la patron.”
JT – De ce n-ai zis: „Eu îmi iau de la ea, ăla își ia de dincolo și gata”.
O – Păi nu, i-am zis că M. nu își ia de la ea. De la ea personal.
JT – Da.
O – Își ia de la patron și de la ea îmi iau eu.
JT – Da, bun!.
Discuția din data de 06 decembrie 2006, ora 05:09, între J.T. și E. (patron de club) prin intermediul unei femei necunoscute, discuție în care intervine și I.A., concubina lui J.T., a expus detalii privind maniera de lucru la barul cetățeanului străin susmenționat, din care rezultă că fetele întrețineau raporturi sexuale în camerele din incinta barului:
…………………
A – Eu sunt interesată să știu cum se lucrează acolo, cum…
………..
X – Se lucrează așa: se lucrează (nn. se întrețin raporturi sexuale) se merge frumos pe camere, se face jumătate-jumătate cu barul, se face. Se dansează strep-tease, dacă știi să dansezi, așa ceva se face …
A – Și cum se plătește la bar?
X – Cum se plătește? Se plătește jumătate rămâne la tine – jumătate rămâne la bar. Dacă dansezi, asta e plus. Deci că dansezi îți dă ceva în plus.
A – Bun, asta e OK.
X – Bani se fac. Ajungi la 3-4 sute pe noapte.
A – E bine. Nu trebuie să bei neapărat, nu?
X – Nu trebuie neapărat să bei. Ce trebuie să iei e șampania……(nn. care reprezenta regula că, clientul este interesat de prestații sexuală, astfel exploatarea sexuală făcându-se voalat prin intermediul acestei consumații)
Una dintre interlocutoarele din cadrul dialogului telefonic citat anterior, conform probațiunii se identifică ca fiind I.A. (A), aceasta practicând consimțit o perioadă îndelungată de timp prostituția, astfel dobândind în timp încrederea inc. J.T. (JT) a ajuns se implice în activitatea de recrutare de tinere în scop de exploatare sexuală a acestora la dispoziția grupului.
În acest sens a fost apreciat relevant conținutul convorbirii telefonice dintre cei doi, din data de 30 noiembrie 2006, ora 21:13:
………….
A – Aici e gagici muritoare de foame o grămadă.
JT – Știu.
A – Vai da cei aici, de moare lumea!
JT – Acolo e sărăcie mare!
………………….
JI – Băi, zona aia, nu e zona aia defavorizată, nu e Petrila aproape?
A - ….. Și cred că aici te teleportează mami de Crăciun, de sărbători. Ca să te trimită mami, că facem treabă. O grămadă, o grămadă, îs muritori de foame o grămadă.
………..
A – Și știi cum e? Aici e multe, multe moldovence de la noi de acolo. (nn. se referă la tinere potențiale victime)
JT – Acum e perfect de atacat, pentru că eu sunt nou, asta 1, pe urmă acum este, să zic că e NN, e casele alea, se poate face ….
A – Este treabă aici.
JT – Îți dai seama că ar putea să dea și orașul acela tributul.
A – Mie îmi spus, ce-i aici! Am ieșit astăzi în oraș … o grămadă, o grămadă! Ce, la noi nu mai vezi J.T.e nimic prin oraș. (nn. se referă la tinere potențiale victime).
JT – Nu mai e domnule, nimic aici!
A – Nimica! Aici e plin.
…
JT – Domnule, am mai fost și eu, am fost și la Iași, atunci cu moldoveanul (nn. Ț.S.C., zis M.), am fost la Bacău, mai sunt…
A – Îs multe. Nu e una, două, să zici că mai sunt. Îs multe.
JT – Păi și când atacăm?
A – Crezi că stau cu mâinile în sân?
…………………………….…
Un alt SMS, ora 05.22, trimis la data de 12 februarie 2006 de către I.A. către inc. J.T. a expus fără nici un dubiu că cel din urmă are preocupări infracționale pe linia traficului de ființe umane. În acest sens a fost redat conținutul, după cum urmează:
„Toată viața ta ai să trăiești din sperma femeilor. Ziceai că-s femeia ta, nu trebuia să-mi reproșezi că ascund bani de tine! Nu-i așa! R. în două luni nu ți-a trimis nimic. N-ai mai amenințat-o și nu i-ai mai scos ochii, dar când vine ac (nn. acasă) ai s o ti. Sa ti mai plece și altă dată. Eu n am meritat așa cuvinte”
În colaborarea infracțională a grupului existau reguli prestabilite, femeile traficant, foste prostituate, neavând voie să lucreze pe cont propriu, plasând fete în interes personal, aspect care a rezultat neechivoc și din conținutul convorbirii telefonice din data de 18 aprilie 2007, ora 12:46, dintre J.T. și o tânăra Andreea, prezumat E.A., redată după cum urmează.
……………
JT – Te rog un singur lucru: nu cumva, în numele tău să aduci vreo fată acolo, că ne stricăm toată prietenia,……………
Din monitorizări a rezultat că la începutul anului 2008, înv. Ț.S.C., zis „M.” a revenit în țară, continuând activitatea de plasare de tinere în străinătate, asigurându-și, de la distanță, continuitatea legăturilor infracționale în străinătate, în principal cu patronii de cluburi, cetățeni străini. Se constată că o parte dintre tinerele care practicau prostituția colaborau cu acesta și alți membrii ai grupului, împărțind beneficiile financiare obținute din această activitate, constatându-se astfel că inc. Ț.S.C. și complicii săi desfășoară și activități de proxenetism privind prestațiile sexuale la care se angajează unele tinere, apropiate lor.
Din conținutul convorbirii telefonice purtate de înv. Ț.S.C., la data de 11 februarie 2008 ora 19:46 cu o persoană de sex feminin, au rezultat detalii privind preocupările infracționale ale acestuia, redată după cum urmează: ………….
X – Auzi, m-a întrebat patronul aseară, vorbea cu un client și nu a mai rămas decât eu și o fată la bar aicea. Și mi-a zis dacă nu am un impresar (nn. traficat de persoane/proxenet) în România ca să trimită niște fete și îi dă banul. ….
M. – Ce bani?
X – Are nevoie de 2 fete și a zis că plătește bine, nu e problemă de bani.
M. – Păi cât plătește?
X – Păi nu știu, dacă vrei să vorbești tu cu el, îi dau numărul mâine seară, te sună și vorbești cu el.
M. – Dar nu pot să vorbesc la telefon.
X – Atunci cum facem?
M. – Îl întrebi tu, băi cât îi dai la impresar , la astea.
……………………..
Și din următoarea convorbire din data de 18 februarie 2008 la ora 00:51 dintre același și o persoană de sex feminin au rezultat date privind interesul inc. Ț.S.C. cu cât sunt plătite fetele la care se angajează să le trimită el în străinătate.
Conform conținutului convorbirii din data de 04 aprilie 2008, de la ora 13:11:51, dintre Ț.S.C. și o persoană de sex masculin „X”, s-a reținut că primul solicita relații privind banii ce trebuia să-i fie trimiși din străinătate, cotă-parte din colaborarea infracțională privind plasarea de fete pe piața prostituției din Italia, redată după cum urmează:
M.: - Vroiam să-ți spun că trebuie să mai trimiți niște bani.
X: - Dar cât ți-a trimis?
M.: Trei sute, 150,150, în total sunt 300, e o lună și mai sunt 10 zile
X: Pentru 10 zile trebuie să-ți mai trimită 200 de euro
M.:Aaa
X:Corect , a mai rămas 600 de euro, 300 ți le-am trimis eu și 300 Ricardo (nn. patron de club în Italia)
M.: Aaa
X: Care e problema, au mai rămas 50 de euro! Cât vine?
M.: 200.
X: Lipsesc 200 de euro?
M.: Da
X: Fă calculul și vezi
M.: L-am făcut.
X: În total era 800 de euro
…
X: Ce vroiam să-ți spun M.. Cealaltă când ajunge?
M.: Cred că în două săptămâni, pentru că are probleme cu părinții.
Din conținutul convorbirii din data de 10 martie 2008, între inc. Ț.S.C. (M.) și o persoană de sex feminin aflată în străinătate (X), prezumat Germania, după indicativul nr. de telefon, a rezultat date privind maniera voalată de exploatare sexuală a tinerelor sub pretextul consumației unei șampanii, care reprezenta contravaloare de prestații sexuale pentru un anumit interval de timp. În acest sens redăm un fragment din conținutul convorbirii:
„…..M.: ia zi și mie cum e.
X: Ce să-ți zic? A… cu faza de aicea…..
M.: Cu?
X:Cum se lucrează aici?
M.: Da, dar zi așa în mare.
X: Jumătate de oră e 120, cu jumătatea barului așa, ora-i 180, jumătate tot așa, și numai la șampanie, la băuturi de astea, la gin nu. Și procentajul e mic la șampanie, de 150 e numai 30 a individei. …..
S-a făcut referire și la conținutul convorbirii din data de 31 ianuarie 2009, ora 11:25, între Ț.S.C. și un anume L.N., prezumat aflat în Anglia, după indicativul nr. de telefon, din care a rezultat date privind preocupările infracționale comune, aceștia schimbând informații despre regulile-cutumă privind activitatea de exploatare sexuală de tinere, în acest sens redăm un fragment:
………
L.N.: M., e greu tare. Hai să vorbim oleacă pe Internet, să vorbim acolo mai multe, că vreau să-ți explic niște chestii, îs mai complicate. Și multe și complicate, înțelegi? Îs multe chestii de care trebuie să ții cont, trebuie să tragă pe nas fata, trebuie să o facă fără…
M.: Ei acolo……. Dar ce te leagă pe tine Anglia dacă nu se face bani. Mergi unde se fac bani, adică Germania, Olanda…….Știu cu acte nașpa.
L.N.: Nu e vorba de acte. Se poate face și fără acte, dar e vorba de tras pe nas, e vorba de f…t, fără prezervative, e vorba de multe chestii…..
M.: eu totdeauna m-am orientat unde se fac bani ușor și simplu.
L.N.: Da și dă garda în ele mult aicea.
M.: Da știu.
……….
Conform verificărilor penale, s-au identificat date certe că înv. P.O.T. și P.A.M. au desfășurat activități de prostituție, fiind cooptate de inc. Ț.S.C. și J.T., la acest gen de îndeletniciri în modalitate controlată, în condițiile în care aceștia constataseră în prealabil că acestea au mai întreținut anterior raporturi sexuale plătite cu diferiți clienți din țară. De menționat că susnumitele au acceptat conexiunea infracțională cu aceștia sub condiția de a le plasa în locațiile plasate de ei. Astfel, aceștia le-au plasat în zonele de influență din țară și străinătate pe care le gestionau, beneficiind de rezultatul financiar al activității de prostituție la care acestea au consimțit, în colaborare cu ei.
Instanța a subliniat faptul că acești inculpați au vizat și au obținut în timp, conformarea înv. P.O.T. de a furniza date privind comportamentul victimelor plasate de membrii grupării, în condițiile în care i s-a permis să practice prostitua în perimetrul controlat de aceștia, fie în țară, fie în străinătate.
De asemenea s-a reținut că sus-numita a încercat în mai multe rânduri să evite controlul liderului grupării și a inc. J.T., sub aspectul asigurării beneficiului la dispoziția lor de a oferi date cu privire la posibilități de recrutare de alte tinere sau continuarea exercitării controlului asupra unor victime deja recrutate, rezultatul fiind neconform voinței acesteia, determinat de aspectul că aceștia au amenințat-o în multiple ocazii cu pericole privind atât persoana sa cât și a membrilor familiei.
S-a identificat faptul că înv. P.O.T. era deosebit de vulnerabilă în fața acestor traficanți, motivat de aspectul că aceștia cunoșteau că are un copil minor, iar amenințările cu privire la integritatea fizică a acestuia îi paralizau acesteia orice reacție de excludere a controlului, pe care aceștia îl aveau asupra ei, în cadrul activităților de traficare și exploatare sexuală a altor tinere.
Conexiunea infracțională a liderului grupării, cu inc. T.F.T. a fost identificată probațional prin declarațiile victimelor, martorilor și martorilor protejați audiați în cauză, constatându-se preocuparea extinderii zonelor de influență pe linia traficului de ființe umane, nu numai în Italia și Olanda, ci și în Anglia, unde cel din urmă avea informații și dispunea de aportul infracțional al altor complici din această țară.
În mod concret s-a constatat că acesta avea acces în Londra la locații de genul saunelor, unde sub aparența desfășurării unor activități de reconfortare prin masaj și băi de aburi, cât și în apartamente (care serveau ca locuri de toleranță) se realiza activitatea de exploatare sexuală a tinerelor, recrutate din România și puse la dispoziția sa de către ceilalți membri ai grupării. Astfel, inculpatul T.F.T., asigura controlul asupra victimelor, fie direct, fie prin intermediul altor complici. Verificările cauzei, indică faptul că multe fete au fost plasate în zona de influență a inc. T.F.T., până la momentul actual nereușindu-se identificarea în totalitate a acestora.
Mai mult, s-a constatat că însăși inc. T.F.T. își asigura și beneficiul ilicit din activitatea de prostituție desfășurată de unele fete personal recrutate de el sau de acoliți ai lui, care le aduceau în această țară și le cazau în locațiile puse la dispoziție de susnumitul (cazul părții vătămate V.C.).
În perioadele când inc. T.F.T. se afla în țară împreună cu liderul grupării, pentru beneficiul lor comun și al anturajului infracțional, organizau transportul victimelor în străinătate (Marea Britanie), acestea fiind minore și/sau majore, fie prin accesarea frauduloasă a granițelor României și a altor state străine prin ascunderea acestora, prin modalități de a pune în pericol viața lor, în diferite mijloace de transport (TIR-uri), fie prin utilizarea de documente românești sau străine falsificate.
În sublinierea acestui aspect s-a avut în vedere rechizitoriul nr. 5D/P/2004, emis de D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Oradea, care atestă preocupările infracționale ale inc. T.F.T., identificat ca lider al unei grupări infracționale, care avea ca scop scoaterea frauduloasă din țară a unor cetățeni români, fiind constatată printre emigranți și numita D.A.M. – minoră în vârstă de 17 ani la momentul accesării ilegale a graniței, persoană care a fost returnată în țară din Italia la data de 06 august 2003. Aceeași acțiune ilicită a fost identificată și în raport cu numita D.E. returnată din Franța la data de 25 septembrie 2003. Pentru fapta de accesare ilegală a granițelor unor state străine, au fost trimise în judecată numitele D.A.M. și D.E..
Verificările din prezenta cauză, conținând atât audierea părții vătămate D.A.M. cât și de martori, au conturat scopul infracțional al transferului acesteia în străinătate, destinația vizată fiind Anglia, care nu era altul decât cel al exploatării sexuale.
Această victimă a fost identificată ca fiind recrutată pe perioada minoratului de inc. Ț.S.C., care inițial a plasat-o pe piața prostituției din țară la dispoziția lui și a membrilor grupării, și ulterior în străinătate, în Italia apoi a vizat să o transfere în Anglia prin aportul inc. T.F.T., care avea posibilități de punere la dispoziție de locații cu acest specific ilicit. Acest din urmă demers delictuos nu a fost finalizat în condițiile în care aceasta a fost reperată de autoritățile italiene ca accesând ilicit granițele acestei țări.
Datele de verificare ale actului de inculpare susmenționat emis de D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Oradea finalizat cu soluție definitivă de condamnare au confirmat fără nici un dubiu susținerile părții vătămate D.A.M., care expune detalii privind organizarea transferului său în străinătate, activități în care s-au implicat în mod direct și dominant inc. Ț.S.C., G.G., B.I. și nu în ultimul rând inc. T.F.T., care, după ce au reușit obținerea consimțământului acesteia prin acte de înșelăciune, au declanșat procedurile de plecare prin obținerea de documente false, suportând totodată și cheltuielile ocazionate de transportul acesteia în străinătate.
După ce partea vătămată menționată a fost returnată în țară, liderul grupării și ceilalți membri, prioritar inc. G.G., s-au preocupat să reactiveze controlul asupra acesteia, traumatizând-o în condițiile în care i-au solicitat din nou să plece cu aceeași destinație, prin implicarea aceluiași inc. T.F.T., în aceeași zonă de influență, de această dată victima știind că urmează să fie exploatată sexual la dispoziția grupului, aspect cu care nu a fost de acord, dar cu care s-a conformat, fiind constrânsă de aceștia, care i-au impus o taxă substanțială și nejustificată, sub motivul că este datoare cu bani, pentru cheltuielile pe care le-au făcut cu ea și obligând-o ca pentru recuperarea acestor sume să accepte plecarea în Anglia, unde să practice prostituția pentru ei.
În atare împrejurări victima D.A.M. a fost nevoită să plece din nou, fiindu-i teamă de toți acești inculpați care o controlau, și astfel, conform rechizitoriului cu nr. 201/P/2004, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, la data de 12 octombrie 2003 a trecut fraudulos frontiera de stat prin PTF Borș, apoi a tranzitat Ungaria și Austria, fiindu-i vizat pașaportul, după care a trecut fraudulos frontierele Austria - Franța și Franța - Spania, și ulterior în cea din urmă țară, la data de 30 octombrie 2003 a fost depistată de către organele de poliție spaniole care au returnat-o în țară.
Aceste date oficiale au fost confirmate de partea vătămată menționată, în declarațiile date în prezenta cauză, care expune și detalii privind organizarea celui de-al doilea transport al său în străinătate, cu aceeași destinație Anglia, călătorie ce a fost întreruptă urmare a intervenției organelor străine. Partea vătămată a dat detalii că și de această dată, inc. T.F.T. i-a procurat personal prin complicii săi un document de accesare ilegală a graniței de stat, respectiv un pașaport conținând datele de identificare ale fostei sale soții. De menționat că această grupare infracțională care o controla, i-au impus părții vătămate D.A.M. folosința ilicită a pașaportului falsificat pentru a-și asigura transportul acestei în Anglia, unde trebuia să practice prostituția controlat. Din nou această victimă minoră, s-a aflat în postura de a fi cercetată penal în calitate de inculpată, pentru alte infracțiuni de trecere frauduloasă a frontierei statului român și a frontierelor unor state străine, în condițiile care inc. Ț.S.C., G.G., B.I. și T.F.T., au exercitat un control exacerbat și inuman asupra acesteia, exploatând-o sexual atât în țară, cât și în străinătate, în Italia, vizând să o plaseze și pe piața prostituției din Anglia.
Mai mult, preocupările infracționale ale inc. T.F.T. au fost confirmate și printr-un alt act de inculpare, rechizitoriul cu nr. 56/P/2004 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. București, acesta fiind trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru alte fapte incriminabile în legi speciale – art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 112/2001 modif. prin Legea nr. 252/2003 și condamnat prin sentința penală nr. 15/2007 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 44/A/2008 a Curții de Apel Oradea, la data de 04 iunie 2008.
Din situația faptică a rezultat că acesta, împreună cu alți complici, au organizat alte transferuri frauduloase de persoane în afara țării prin ascunderea acestora în compartimente secrete ale unor mijloace de transport în special TIR-uri, fiind cazul și a numitelor V.O.D. și D.E., despre care partea vătămată D.A.M., face referire în declarațiile date în prezenta cauză, mai mult, aceasta precizând că scopul susnumitului în transferul victimelor în străinătate era cel de exploatare sexuală, tinerele fiind racolate dintr-un club „VV” din Comănești, jud. Bacău.
De asemenea, s-a făcut referire, printre alți subiecții infracționali, și la numitul O.M., față de acesta și implicit față de T.F.T. s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea continuării cercetărilor penale, finalizate ulterior cu actul de inculpare 5D/P/2004 emis de D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Oradea, totodată și numitele D.A.M. și D.E. fiind trimise în judecată pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Mai mult, a fost audiată în prezenta cauză, în calitate de parte vătămată numita V.C., ce a confirmat aspectul de victimizare a sa de către făptuitorul B.(C.)S.D., care a transferat-o în Anglia, probațional stabilindu-se că prin filiera circuitului infracțional materializat de inc. T.F.T. și alți complici ai săi. Aceștia au exploatat-o sexual succesiv, în locațiile controlate de cel din urmă (la saună), care a asigurat și cazarea acesteia într-o casă închiriată de el, unde el însuși locuia, tocmai pentru a-și asigura controlul asupra acesteia.
Inc. T.F.T. a susținut că nu a cunoscut-o pe această persoană vătămată, dar din actul de inculpare cu nr. 56D/P/2004 a rezultat că aceasta a ajuns în străinătate prin filiera menționată, mai mult la dosarul cauzei finalizat cu rechizitoriul menționat, numita V.C., a pus la dispoziție organelor de anchetă fotografii efectuate în Anglia, în fața unui autoturism, vehicul despre care există informații ale autorităților engleze că aparține inc. T.F.T.. De menționat că numita V.C. nu a putut fi audiată în cauza instrumentată de D.I.I.C.O.T. București, întrucât în acea perioadă nu se afla în țară.
În cursul urmăririi penale nu s-a reușit audierea numitelor V.O.D. și D.E., dar verificările efectuate au identificat pe martora P.V.A., care în declarația dată în calitate de martor a expus detalii că în perioada august-septembrie 2004, în timp ce aceasta lucra la clubul de noapte „VV” din Comănești, împreună cu D.E., poreclită AL, a fost abordată de inc. T.F.T., acesta fiind însoțit de inc. B.I. zis „C.”, G.G., Ț.S.C. și un alt bărbat poreclit „D.”. Aceștia i-au propus să meargă în Anglia, să lucreze la saune sau baruri, și să întrețină raporturi sexuale cu clienții, condiționând-o să împartă sumele de bani din activitatea de prostituție la care se angaja. Martora a subliniat faptul că inc. T.F.T. a asigurat-o că va primi integral dimineața de la bar, banii rezultați în urma consumațiilor realizate, iar cei realizați din activitatea de prostituție trebuie să îi împartă cu el.
La două săptămâni de la momentul abordării, martora, împreună cu numita D.E., au plecat cu transportul organizat prioritar de către inc. T.F.T., folosind ruta aeriană Bacău - Viena - Londra, însoțite fiind de numitul „D.”. Întrucât martora P.V.A., a fost constatată că avea interdicție în spațiul Schengen, în Viena i s-a pus în vedere să părăsească această țară în 48 de ore. Cu referire la complicele inculpatului T.F.T., respectiv D. și tânăra D.E., martora subliniază că și-au continuat drumul către Londra.
În actul de inculpare cu nr. 56D/P/2004 menționat anterior s-a făcut referire la declarația numitei V.O.D., care expune date despre transportul organizat de inc. T.F.T., indicând că le cunoaște pe numitele D.E. și P.V.A., pe care le-a recunoscut după planșe foto, precizând că le-a întâlnit în casa din țară a inc. T.F.T., care ulterior le-a trimis în Anglia.
Conexiunea infracțională a inc. Ț.S.C. zis M. și inc. G.G., cu inc. T.F.T. în cadrul grupului infracțional obiect de cercetare în cauză, a rezultat și dintr-un dialog telefonic dintre primii doi (inc. Ț.S.C. zis M. aflat la acel moment în Olanda) din data de 11 iunie 2007 ora 13:45, identificându-se date că cel din urmă urma să pună la dispoziția liderului grupării două tinere controlate de el pentru a le plasa pe piața prostituției din această țară, din care redăm fragmentat următoarele.
……..
M. - …….. Când eram în țară aveam 200 de pi… (nn. se referă la tinere pe care exploata sexual), acum sunt aici (nn. Olanda) și n-am niciuna.
GG – Așa se întâmplă.
M. – Când eram în țară și B. zicea: „ Hai domnule, am două, acela are una, acela are … (nn. ceea ce demonstrează că inc. Ț.S.C. avea sprijinul nemijlocit al altor traficanți cu aceleași preocupări). Acum nici unul n-are una. T.F.T. a zis că are două (nn. tinere pe care le controla în scop de exploatare sexuală), le trimite aici (nn. Olanda), p…! „
……………………
Din declarațiile părții vătămată D.A.M., ale făptuitoarei P.O.T., ale martorelor protejate victime și ale martorilor protejați, a rezultat date certe care atestă implicarea delictuoasă a inc. B.I. zis „C.” în cadrul grupului infracțional organizat condus de inc. Ț.S.C., acesta aflându-se în conexiune directă atât cu liderul grupării cât și cu coinculpatul G.G., asigurând în timp, în cadrul atribuțiilor pe care și le-a asimilat pe acest segment criminogen, atât recrutarea de tinere, cât și controlul acestora prin transportarea lor la locațiile unde urmau să desfășoare activitățile de prostituție (cazul Clubului de noapte „XX” din loc. Miercurea Ciuc). Mai mult de atât acest inculpat asigura funcționalitatea grupului din care făcea parte și prin punerea directă a victimelor la dispoziția clienților interesați, conducându-le/preluându-le la/ de la diferite hoteluri sau apartamente ale solicitanților (cazul clienților cazați sau proprietarilor de hoteluri din Slănic Moldova).
Inculpatul B.I. zis „C. era perceput de multe dintre fetele exploatate sexual de această grupare, ca fiind unul dintre cei care (alături de inc. G.G.) desfășurau activități de constrângere fizică și morală cu caracter extrem de violent în dauna victimelor, acestea aflându-se permanent într-un climat de teroare cu consecințe evidente de conformare din partea acestora.
De regulă inculpatul B.I. pseudonim C., în condițiile în care identifica faptul că victimele încercau să iasă de sub influența grupării, le agresa fizic și le amenința cu pistolul în nenumărate împrejurări, asigurându-și astfel supunerea necondiționată a acestora.
Acțiunile de violență psihică și fizică materializate de susnumitul erau o amprentă specifică a acestei grupări infracționale, în condițiile în care și ceilalți membri, implicit liderul, acționau de aceeași manieră, dobândind notorietate în mediile sociale în care acționau, (prioritar la nivelul mun. Onești), comportamentul de lezionare a victimelor de către acești traficanți având ecouri de legendă în opinia publică, în condițiile în care unele persoane vătămate au fost puse în postura de a fi duse la pădure, dezbrăcate, violate, bătute și lăsate noaptea la locul abuzurilor.
În situații aproximativ similare s-au aflat și alte persoane, care îndrăzneau să devină potențiali „concurenți” ai grupării pe „piața prostituției” sau cei care nu se conformau solicitărilor de a plăti taxe de protecție, impuse nejustificat.
Aceste comportamente criminogene, au creat grupării un statut de invincibilitate la nivelul mun. Onești, aspect care paraliza orice inițiativă a persoanelor victimizate de a face apel la autoritățile zonale puse astfel în imposibilitatea de a controla acest fenomen de crimă organizată, implicit și de a asigura protecția cetățenilor.
Conform probațiunii administrate în cauză, a reținut că această grupare infracțională a acționat pe segmentul intern, pe piața prostituției, atât în Onești, localitatea de domiciliu a principalilor subiecți infracționali, cât și în alte zone ale țării, exemplificând în acest sens clubul de noapte „XX” din loc. Miercurea Ciuc, jud. Harghita.
De regulă tinerele recrutate și controlate de traficanți erau plasate individual clienților solicitanți din Onești, Slănic Moldova și alte zone ale țării, iar în Miercurea Ciuc acestea erau exploatate sexual în clubul de noapte patronat de martorul M.T., având acordul ilicit al acestuia și angajaților clubului. Au rezultat date certe că în această locație au practicat prostituția, partea vătămată D.A.M., partea vătămată R.(M.)D., martora protejată – victimă M.V. și alte tinere, cercetările penale urmând a fi continuate în vederea identificării acestora.
La același club de noapte din Miercurea Ciuc, învinuitele P.O.T. și P.A.M. au întreținut relații sexuale consimțit în legătură infracțională cu inc. Ț.S.C. și J.T., care le-a înlesnit această activitate prin plasarea la locația menționată. În clubul de noapte „XX”, administrat de numitul M.T., tinerele care lucrau în acest bar întrețineau raporturi sexuale cu clienți identificați în bar, atât în interiorul acestei locații, în separeuri special amenajate, cât și în afara clubului, dar sub controlul riguros al patronului și al angajaților și sub pretextul cumpărării unei „șampanii”, pe care solicitanții o plăteau la bar, aceștia beneficiau de prestațiile sexuale ale tinerelor controlate în acest circuit infracțional.
Modalitatea voalată de practicare a prostituției în acest club este evidențiată prin prețul exorbitant de 300 RON impus clienților pentru „șampanie”, băutură care de regulă nu se consuma, dar reprezenta taxa pentru prestații sexuale. Au fost audiați în cauză patronul clubului, M.T., alți angajați – barmani și animatoare – care au confirmat prezența părților vătămate și a altor tinere aduse în club de inculpații Ț.S.C. și B.I., zis „C.”, dar au ținut sub tăcere regula clubului, în sensul că tinerele angajate acolo practicau prostituția.
Identificându-se disfuncțiile de coroborare a susținerilor martorilor menționați, care evident au încercat să țină sub tăcere aspectul de ilegalitate cu referire la faptul că în acel club se practica prostituția de către tinerele angajate, s-a procedat la efectuarea de confruntări și declanșarea unor proceduri de verificare a sincerității acestora cu referire la conduita procesuală emisă în cazul audierilor. A rezultat, fără nici un dubiu, conduita procesuală mincinoasă a martorilor menționați luându-se în considerație și rezultatul testelor poligraf, care a suplimentat raționamentul analitic că depozițiile acestora sunt neveridice.
În atare împrejurări, organele de anchetă s-au sesizat din oficiu cu referire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev de art. 260 C. pen.
Mai mult s-a reținut că numitul M.T. a surmontat și alte aspecte de legalitate privind tinerele controlate în acel club, identificându-se în mod concret că acesta, pentru a nu se identifica faptul că partea vătămată D.A.M. a fost controlată în perioada minorității în clubul său, a uzitat de un contract de muncă semnat în fals la rubricația persoanei angajate. Semnătura în fals a fost identificată prin intermediul unei constatări grafice.
În cauză a fost audiată partea vătămată D.A.M., iar prin conținutul declarației sale se conturează elocvent activitatea infracțională desfășurată de inc. Ț.S.C. zis „M.”, evidențiindu-se indubitabil conexiunea infracțională a acestuia cu inc. G.G., B.I. zis „C. „și T.F.T., persoane care s-au coalizat în mai multe rânduri, la diferite intervale de timp, și au procedat la exploatarea sexuală distructivă a susnumitei, atât în țară, cât și în străinătate, veniturile realizate în acest mod fiind substanțiale.
Precizările persoanei vătămate menționate, au indicat faptul că aceasta a fost recrutată în cursul anului 2003, la vârsta de 16 ani, de către inc. Ț.S.C. zis „M.”, acesta profitând de starea de vulnerabilitate în care se afla victima, generată de conflicte familiale, de trauma suferită de aceasta, ca urmare a unui abuz sexual la care a fost supusă, precum și de starea de minoritate în care se afla.
Aceasta a fost determinată de către inc. Ț.S.C. zis „M.” să practice prostituția inițial în Onești, jud. Bacău, fiind plasată timp de 2-3 luni diferiților clienți identificați de susnumitul, beneficiul financiar ilicit revenind acestuia integral.
Ulterior, inc. Ț.S.C. zis „M.” a urmărit să aibă un control total asupra acestei victime, întrucât viza să o trimită în străinătate să o exploateze sexual împreună cu ceilalți membri ai grupării, amânând momentul transferului motivat de faptul că partea vătămată D.A.M. era minoră și nu deținea un pașaport turistic.
După ce inc. Ț.S.C. zis „M.” a obținut informații sigure din străinătate, privitor la posibilitatea de plasare a victimei pe „piața prostituției” din Anglia, a hotărât împreună cu inc G.G. și inc. B.I. să o transfere pe partea vătămată D.A.M. în această țară.
Personal inc. G.G. și inc. Ț.S.C. zis „M.” s-au ocupat de obținerea pașaportului în regim de urgență pentru această victimă minoră, trimițând-o la Serviciul de Pașapoarte din Bacău cu un bărbat necunoscut, căruia i-au pus la dispoziție sumele de bani necesare obținerii acestui act.
Victima, până la momentul plecării spre Marea Britanie, unde i s-a spus că urma să lucreze la o saună, a fost controlată de inc. Ț.S.C. zis „M.”, prin intermediul inc T.F.T., prieten cu inculpatul, care a ținut legătura cu partea vătămată D.A.M. pentru a cunoaște în permanență locul în care se află, și care s-a ocupat și de organizarea plecării prin contactarea reprezentantului unei firme de transport din Onești, respectiv pe un anume I..
Pe drum, partea vătămată a constatat că T.F.T. mai transfera în străinătate alte două tinere, respectiv D.E. și V.O.D., despre care a aflat că urmau să aibă aceeași destinație.
Transportatorul, victima și celelalte două tinere au ajuns din Italia în Spania, intenționând să călătorească în Anglia. Prin intermediul unei persoane neidentificate au obținut spre folosire frauduloasă pașapoarte ungurești falsificate, aceștia fiind monitorizați de autoritățile străine spaniole au fost reținuți. Partea vătămată D.A.M. a fost returnată în țară de către autoritățile spaniole și ocazie a cercetărilor făcute asupra acesteia la București, victima a ținut sub tăcere implicarea infracțională a traficanților G.G., M. și T.F.T., în condițiile în care prealabil aceștia îi puseseră în vedere acest aspect, încă înainte de a pleca din țară.
În Onești inc. Ț.S.C. zis „M.”, inc. G.G. și inc B.I. zis „C.”, au avut din nou inițiativa în raport cu aceeași victimă de a încerca un nou transfer în străinătate, perioadă în care, până la momentul plecării aceasta a fost agresată fizic în barul G. de către cel din urmă, care i-a imputat împrejurări nereale, tocmai pentru a reuși manipularea acesteia și a conștientiza că trebuie să se conformeze solicitărilor lor ulterioare.
Întrucât victima a refuzat să mai plece în străinătate, știind că va fi supusă exploatări sexuale, traficanții i-au stabilit o „amendă” de 7.000 de euro, impunându-i să plece din nou în Anglia, unde practice prostituția pentru a plăti această datorie fictivă.
Astfel, în toamna anului 2003 partea vătămată D.A.M. a fost nevoită să părăsească țara împreună cu O.M., cu destinația Londra, fiind obligată de recrutatori să folosească o identitate falsă, în condițiile în care era minoră, înmânându-i-se un pașaport fals pe numele de T.C..
Reușind să ajungă în Ungaria, a plecat ulterior în Franța cu avionul și din Paris a ajuns în Marea Britanie în aeroport, ocazie cu care autoritățile străine au identificat că partea vătămată avea documente false.
Și de această dată, partea vătămată D.A.M. a fost returnată în țară, fiind cercetată penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei. În aceste împrejurări, inc. Ț.S.C. zis „M.” a obligat-o pe aceasta să meargă în loc. Miercurea Ciuc și să practice prostituția în folosul său, la un club de noapte, unde a fost transportată chiar de el.
În acest club de noapte din Miercurea Ciuc partea vătămată a fost exploatată sexual circa 2 ani, nu a avut contract de muncă întrucât era minoră, după care, la un moment dat, nemaiputând suporta regimul de exploatare la care era supusă, după ce a împlinit vârsta de 18 ani, a fugit în localitatea Arad la o prietenă, căreia i-a solicitat sprijinul.
În această împrejurare inc. Ț.S.C. zis „M.” i-a pus din nou o „amendă” de 3.000 de euro, așa cum precizează partea vătămată în cursul urmăririi penale: „ …. Atunci M., pentru că am plecat fără consimțământul lui de la club mi-a pus „amendă” 3.000 de euro și trebuie să-i dau acei bani altfel voi avea probleme cu el și prin telefon a început să mă amenințe spunându-mi că mă omoară pe mine și pe părinții mei. Eu i-am spus lui M. că nu am nici o datorie față de el, că a făcut destui bani pe spinarea mea, împrejurare în care M. mi-a spus să nu fiu „tare în clonț” că va veni după mine și că oricum mă găsește și în „gaură de șarpe” ….”
Realizând situația de pericol în care se afla, partea vătămată a fost nevoită să plece în Italia, unde se afla și numita P.O.T., ocazie cu care a constatat că aceasta lucra la un night club din Parma, gestionat de un anume FA.
În condițiile în care, la un moment dat inc. Ț.S.C. zis „M.” a venit în Italia însoțit de soția sa, Ț.M.A., i-a impus aceleiași victime să meargă în Olanda, în cursul verii anului 2006, unde să practice prostituția pentru el și ceilalți complici, în principal inc. G.G..
Astfel, în Olanda, inc. Ț.S.C. zis „M.” a obligat-o pe partea vătămată D.A.M. să practice prostituția la vitrină, inițial în localitatea Levarde, aceasta lucrând circa 3 săptămâni, obținând zilnic din raporturi sexuale cu clienții sume cuprinse între 600-800 de euro, bani pe care îi punea la dispoziția acestuia.
În declarația dată în cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat că:
„………Programul de lucru era de dimineață de la 10,00 până la ora 2,00 noaptea (16 ore pe zi). Vitrinele erau în cadrul unui club, stăteam la vitrină și aferent acesteia era o cameră unde trebuia să întrețin raporturi sexuale cu clientul interesat.
……. Din activitatea de prostituție la care mă obliga M. eu nu am reținut pentru mine nici un ban, toți banii mi-i lua M., aflând de la acesta că o parte dintre aceștia i-a trimis lui G.G. în țară, motivând că are datorii față de acesta, eu știam că de fapt M. îi trimitea banii lui G.G. pentru colaborarea infracțională privind exploatarea mea sexuală. Acesta a reușit să închirieze un apartament în Amsterdam, care costa 1.300 de euro pe lună și pe mine mă cazase acolo. Vișan l-a ajutat pe M. privind obținerea documentației de la autorități pentru a lucra ca prostituată în mod legal, acesta a mers cu mine peste tot și astfel am obținut actele necesare: permis de muncă, am plătit taxele aferente. Menționez că de regulă cu privire la fetele care se angajau să practice prostituția, era reglementată această activitate numai cu referire la tinerele care lucrau, iar „peștii” care ne controlau erau în ilegalitate, iar M. se ferea foarte tare și-mi spunea să nu mai vorbim la telefon despre banii pe care-i încasez și-i dădeam lui, fiindu-mi teamă că va fi prins de autorități.
Cât am practicat prostituția la Levarde la vitrine i-am dat toți banii lui M. și i-am pus la dispoziție aproximativ 10-15.000 de euro, pe o perioadă de 3 săptămâni.
Pe zi aveam circa 15-20 de clienți, ajungând să am și probleme mari de sănătate în zona intimă, mergeam la doctor, care-mi spunea că dacă merg în acel ritm durerile vor continua. Deși aveam aceste probleme de sănătate îmi impunea să continui această activitate și să încerc să întrețin și raporturi sexuale orale până ce îmi revin cu sănătatea.
Am întreținut și raporturi sexuale orale la solicitarea lui M.. Un raport sexual normal și oral era de 35 de euro.
Ulterior M. m-a transferat în Amsterdam după ce Vișan mi-a făcut toate actele și am practicat acolo prostituția inițiindu-mă cu regulile zonei o anume fată din Onești Luș, nu știu cine o adusese pe aceasta aici.
Am lucrat în zona Cartierelor Roșii la diferite vitrine, în acea perioadă locuiam cu el în locuința închiriată de M.. Plecam dimineața la ora 10-11.00, aveam o pauză de la ora 19.00 la ora 20.00, dar nu în fiecare zi, după care mă întorceam înapoi la vitrină și lucram până la 4.00 dimineața. Zilnic făceam această activitate, era un efort supraomenesc, am ajuns de la 52 de kg. la 41 de kg. și în ultima perioadă M. văzând că nu mai rezist mă îndopa cu medicamente și mâncare pentru a practica în continuare prostituția pentru el.
…….. În primele 4 zile în Amsterdam la vitrine am făcut 4.000 de euro pe care i-am dat toți lui M.. M. îmi dădea voie să cheltuiesc din banii pe care-i câștigam să-mi cumpăr haine și bunuri de îngrijire personală. Zilnic făceam între 6-800 de euro și pe perioada week-endului câte 1.000 de euro. Tariful pe raport sexual oral sau normal era de 50 de euro și aveam tot cam 15-20 de clienți pe zi. Raportul sexual dura 10-15 minute.
Când veneam dimineața la ora 4 acasă, constatam că M. dormea, că era sub influența alcoolului și a drogului, în casă erau împrăștiate cutii cu bere, droguri, cocaină, era mizerie cruntă în casă. Mai mult, de multe ori se aduna cu Vișan, cu B. și Diliul, cei doi din urmă tot din Onești, consumau droguri, alcool . când era foarte drogat M. îmi impunea să întrețin raporturi sexuale cu el și mă obliga să fumez marijuana. Mai aduceau în casa în care locuiam împreună și alte femei cu care întreținea raporturi sexuale. De regulă după serviciul de la vitrine veneam acasă și făceam numai eu curat și M. nu mă respecta deloc sub acest aspect și mă categorisea proastă și mă jignea și în alte feluri și pe motiv că nu știu să fac mâncare.
Și aici m-am îmbolnăvit foarte rău și întrucât nu am avut posibilitatea să merg la doctor întrucât programul de lucru nu-mi permitea, l-am sunat la telefon într-o zi pe M. și i-am spus că vreau să vin acasă întrucât sunt foarte bolnavă. Acesta nu a fost de acord să vin acasă, m-a înjurat foarte urât, mi-a zis să rămân acolo să lucrez în continuare, mi-a spus să întrețin și raporturi sexuale orale pentru că știu să fac asta și dacă altfel nu pot să lucrez, m-a amenințat că vine să mă omoare și sparge vitrina, că el s-a purtat foarte frumos cu mine și-și va schimba atitudinea.
Văzând că-mi vorbește foarte urât i-am spus că este un nemernic și că de fapt asta este fața lui, că este doar agresiv și nemilos, împrejurare în care a devenit și mai violent verbal, mi-a spus să stau acolo să fac bani pentru el. Mai mult m-a amenințat cu moartea că va sparge vitrina peste mine și că nu am încotro și că trebuie să rămân la lucru.
………..
În Amsterdam am lucrat aproximativ 2 luni la diferite vitrine în diverse zone și i-am pus la dispoziția lui M. aproximativ 50.000 de euro pe care i-a cheltuit în interes personal, cumpărând droguri: cocaină, ecstasy și marijuana. Dintre aceste droguri trimitea și în România. Știu că cumpăra câte 1 kg de cocaină, îl prelucra prin amestec cu alte substanțe, trimitea în Italia și primea bani de acolo. Țin să mai menționez faptul că consuma fără număr afrodisiace, respectiv niște ciuperci pe care le cumpăra de la coffe shop.
Mi-a solicitat în mai multe rânduri să consum și eu cocaină pentru că nu voi avea probleme întrucât amestecă substanța psihotropă cu un praf din comerț pentru bebeluși, eu refuzând. Dar fără știrea mea e posibil ca M. să-mi fi pus droguri în cafea întrucât aveam o senzație foarte ciudată, aveam o energie pe care nu mi-a explicat, dat fiind că lucram foarte mult, și cred că el proceda de această manieră pentru ca eu să lucrez la vitrine și să fac față la cât mai mulți clienți………”
În declarația dată în fața instanței penale partea vătămată și-a menținut acuzațiile din depoziția de la urmărirea penală și arată că:
L-am cunoscut pe inc. Ț.S.C. în cursul anului 2003, nu mai rețin exact data, prin intermediul unul prieten al meu la care stăteam. Știu că ne-am întâlnit în satul catolic din mun. Onești, prietenul meu i-a spus inculpatului că eu am plecat de acasă, că nu mai i-au legătura cu părinții, fapt pentru care în momentul în care ne-am despărțit, inculpatul mi-a dat mie suma de 50 RON, Iar prietenului meu suma de 100 RON. Am reveni la locuința unde stăteam cu prietenul meu5 aici am intrat în conflict cu o altă persoană care a încercat să abuzeze sexual de mine, motiv pentru care împreună cu același prieten me-am întâlnit cu Ț.S.C. care m-a dus la o cunoștință a sa. După câteva zile m-am, întâlnit din nou cu inc. Ț.S.C. la restaurantul Z. din Onești, unde se mai aflau inculpatul G.G. și un alt tânăr pe nume C..
Împreună cu aceștia, și în special inculpatul G.G. mi-au spus că poate să-mi asigure un loc de muncă în Anglia la o saună unde urma să câștig destul de bine, iar dacă vreau din câștig pot să le dau și lor o sumă de bani. Discuțiile au avut loc între mine și cele trei persoane prezente.
Cât eram în restaurantul Z., inculpatul G.G. l-a sunat pe inculpatul T.S., și i-a spus că are nevoie de o sumă de bani pentru a mi se elibera mie un pașaport pentru a pleca în Anglia.
Față de aceste discuții m-am întâlnit cu o persoană al cărui nume nu îl cunosc, am mers la Serviciul de pașapoarte unde mi s-a eliberat acest document.
În această perioadă, după eliberarea pașaportului m-am mai întâlnit cu Ț.M.A. însă nu foarte des deoarece țineam legătura cu inculpatul T.S. în legătură cu plecarea mea în Anglia. Am plecat în Anglia însă nu mai rețin nici anul, nici perioada, e posibil în anul 2004. Fac precizarea că am plecat din Onești până în Ungaria și întrucât nu aveam viză de intrare în Anglia, am mers prima dată în Italia, iar de acolo în Spania.
În momentul în care am ajuns în Spania, în Tenerife, am primit un pașaport fals, emis de autoritățile din Ungaria, am vrut să restitui pașaportul meu în țară, însă în acel moment am fost prinsă de autoritățile spaniole.
Fac precizarea că împreună cu mine mai erau și alte două fete și eram conduse de un șofer de la autobuz al unei firme de transport din Onești.
În momentul în care am ajuns în țară, am fost așteptată la tren de inc. Ț.S.C., acesta m-a condus până în barul G. unde eram așteptați de inc. G.G. și B.I. C., și mi-au propus să mai plec odată în străinătate, urmând să plec din nou în Anglia la o saună, unde trebuia să practic prostituția.
La propunerea inculpaților de a practica prostituția eu am refuzat, am plecat acasă, însă după o anumită perioadă de câteva zile, nu pot preciza exact câte, am mers la un bar, aici m-am întâlnit cu inc. B.I. zis C., a început să facă presiuni asupra mea spunându-mi că trebuie sa plec în Anglia pentru a practica prostituția și față de refuzul meu m-a introdus în toaleta barului, a început să mă lovească, m-a izbit cu capul de o oglindă care s-a și spart, m-am umplut de sânge datorită loviturilor primite, inițial inculpatul s-a speriat, m-a udat cu apă și văzând că mi-am revenit a început să mă lovească din nou.
Au fost anunțate organele de ordine față de scandalul produs, am ieșit afară din bar, a apărat și inc. G.G., inculpatul B.I. a continuat să mă insulte, să mă lovească, inculpatul G.G. mi-a sărit în ajutor însă nu a reușit să-l potolească pe inc. B.I. care m-a lovit în continuare.
După o anumită perioadă am fost contactată de inculpatul T.F.T., care mi-a spus că, față de plecarea mea prima dată în străinătate s-au cheltuit niște bani, că pentru aceasta trebuie să plec neapărat în Anglia pentru a le plăti cheltuielile cauzate cu transportul meu, și mi-a spus că am de achitat suma de 7.000 euro, precizându-mi că după ce voi achita această sumă voi fi lăsată în pace.
Față de acest aspect am convenit să plec în Anglia, fapt pentru care împreună cu un prieten al inculpaților, pe nume Măritiș, am plecat înspre Arad, am trecut fraudulos frontiera până în Ungaria, aici m-am reîntâlnit cu Marius, am luat un avion, ne-am deplasat până la Paris, intenționând să plecăm în Anglia.
Am fost prinsă de autoritățile franceze și nu am reușit să plec în Anglia, am revenit în țară, unde m-am reîntâlnit cu inc. Ț.S.C., acesta mi-a spus că față de procesul care mi s-a deschis cu privire la trecerea frauduloasă a frontierei, trebuie să lucrez pentru a face rost de bani pentru a-mi plăti avocatul
Și în acest sens, am fost transportată de către inculpat în Miercurea Cioc la un bar, împreună cu acesta a mers și inc. B.I. și o altă persoană pe care nu am mai văzut-o până atunci și al cărui nume nu îl cunosc. Am fost angajată la acel bar din Miercurea Ciuc și la sugestia proprietarului barului, am început să practic prostituția, să întrețin relații sexuale cu diverși bărbați, aveam în jur de 1 -2 bărbați pe zi. Fac precizarea că plata era mascată, se plătea la bar o șampanie care era plătită cu suma de 150 RON
După aproximativ o lună de zile din momentul în care s-a deschis procesul împotriva mea, eu nu am mai primit banii de la patronul barului așa cum mi se dădeau înainte deoarece o sumă din banii care mi se cuveneau mie li se dădeau inculpatului Ț.S.C. sau B.I..
Am lucrat în barul respectiv până la împlinirea vârstei de 18 ani, aproximativ o perioadă de 2 ani de zile.
În această perioadă la barul respectiv a venit de mai multe ori inculpatul B.I. care mă lua de la locul de muncă și mă ducea la diverși cetățeni pentru a întreține relații sexuale cu aceștia. La un moment dat am refuzat să fac acest lucru, fapt pentru care inculpatul B.I. a început să mă lovească, m-a amenințat cu un pistol și chiar mi-a spus că mă va duce la un interlop din Miercurea Ciuc, pe nume C.I.Ș., unde voi primi o corecție cu privire la refuzul meu.
Am reușit la un moment dat să plec, după ce am împlinit 18 ani din Miercurea Ciuc, am mers la Arad unde am lucrat la un restaurant, în această perioadă am fost sunată de către inculpatul Ț.S.C.. cât și de patronul localului, iar inc. Ț.S.C., mi-a spus că pentru faptul că am plecat de la bar, mi-a fixat o amendă de 3.000 euro pe care trebuie să o achit.
Am rămas în Arad, aprox. un an de zile, după care prin intermediul unei prietene ale mele. pe nume O., am plecat în Italia.
Prin intermediul acesteia, am ajuns la un bar, care am înțeles că aparține inc. J.T.. Acesta mi-a spus că urmează să îi achit suma de 300 euro pe lună. Când am ajuns în localul respectiv, patronul barului m-a întrebat dacă doresc să întrețin relații cu diverși bărbați și eu am refuzat.
Prin intermediul soției sale sau concubinei, nu știu exact, inculpatul J.T. care am înțeles că administra acel bar, mi-a spus că trebuie să dau suma de 300 euro ce o obțineam în urma practicării prostituției, eu am refuzat în continuare să fac acest lucra, fapt pentru care am primit un telefon de la inc. J.T., care a început să mă amenințe telefonic, mi-a spus că ne va da foc la casă deoarece știa unde stau, și că îl va trimite pe inc. Ț.S.C. să îmi aplice o corecție.
Acest lucru s-a și întâmplat într-o seară când am vrut să ies cu un client în oraș, acesta a venit împreună cu soția sa. Inc. Ț.S.C. a discutat atât cu mine cât și cu celelalte fete care erau în localul respectiv, pe mine m-a luat deoparte a început să mă amenințe, să mă jignească, mi-s spus că nu trebuie să-i dau banii lui J.T., ci să-i achit lui acea amendă de 3.000 euro. Am fost luată de la barul unde fusesem inițial, am fost dusă de inc. Ț.M.A. la un alt bar însă aici nu am practicat prostituția, unde am stat o perioadă foarte scurtă, după care am fost luată de inc. Ț.M.A. și dusă în Olanda. Am stat o perioadă scurtă în Olanda, am vrut să lucrez inițial „la vitrină" însă nu am putut să fac acest lucru, deoarece nu aveam actele necesare însă între timp inculpatul Ț.S.C. a luat legătura cu inc. T.F.T. pentru a pleca în Anglia să lucrez la acea saună.
Cât timp am stat în Olanda nu am practicat prostituția, am plecat după aceasta în Anglia, aici m-am întâlnit cu inc. T.F.T., mi-a spus că nu poate să-mi asigure să lucrez la saună deoarece nu am acte, fapt pentru care după câteva zile, am revenit în Olanda. Aici am fost dusă într-un orășel mai mic, motivat de faptul că nu avem acte, am fost pusă de inc. Ț.S.C. să practic prostituția. Aici aveam relații sexuale cu înjur de 15-20 clienți pe zi. Primeam câte 30-35 euro pentru raport sexual normal. Am fost obligată să întrețin și raporturi sexuale orale și primeam cam 50 euro de la fiecare client. Fac precizarea că banii erau ridicați la 2-3 zile de inc. Ț.S.C. care venea și lua banii și de la celelalte fete.
Erau în jur de 3 fete din Onești. Acel orășel de numea Levardo. în Olanda am stat cam 3 săptămâni de zile după care am plecat în Amsterdam pentru a-mi scoate actele necesare legale.
Am rămas în Amsterdam unde am început să practic prostituția, aveam la fel un număr de 10-15 persoane pe zi, obțineam sume mai mari pentru practicarea sexului normal, respectiv 50 euro, iar dacă practicam și perversiuni sexuale mi se majora suma cu cel puțin 20 euro. Am rămas în Amsterdam cam o lună de zile.
Cred că pe toată perioada i-am dat inc. Ț.S.C. suma de aprox. 100.000 euro. Nemairezistând tratamentului la care eram supusă am reușit să fug din Amsterdam am fugit la sora mea în Italia, după care la scurt timp am revenit în țară, am fost contactată pe internet de inculpatul Ț.S.C. care mi-a spus că mi-a fixat pentru plecarea mea neanunțată o amendă de 10.000 euro, și m-a amenințat pentru faptul că am plecat din Olanda.
Fac precizarea că atât cât am stat în Amsterdam făceam cam 800 euro pe zi, iar la sfârșit de săptămână cam 1.000 euro.
Cred că am rămas în țară cam 1 an de zile, însă față de insistențele pe care le-am menționat făcute de inc. Ț.M.A., m-am reîntors în Amsterdam unde am început să practic din nou prostituția, mi s-a fixat de către inculpat să-i dau săptămânal suma de 500 euro, bani pe care îi trimiteam acestuia prin intermediul unei persoane pe nume Cobuz, însă am aflat de la acesta că de fapt nu-i dădea banii inculpatului ci îi procura acestuia droguri.
Nu am stat a doua oară prea mult în Amsterdam, deoarece inc. Ț.M.A. a fost arestat, iar eu am revenit în țară. Fac precizarea că a doua oară am mers tot în localitatea Levardo, unde am fost prima dată.
Cât am fost în Olanda, nu m-am întâlnit cu ceilalți inculpați pe care i-am menționat. Cât am fost în Olanda am avut discuții numai cu inc. Ț.S.C. în condițiile în care le-am arătat.
În urma întreținerii de raporturi sexuale, am avut probleme de sănătate, am fost internată în spital atât în Italia, cât și în Olanda, însă nu am acte medicale.
După câte am aflat în perioada cât am lucrat la Miercurea Ciuc, și inc. Ț.M.A. și inc. B.I. primeau bani prin intermediul patronului.
Acest lucru l-am aflat și de la celelalte fete care lucrau împreună cu mine la acel bar.
Nu am reclamat fapta la poliție deoarece îmi era teamă de inculpați, de altfel din acest motiv am solicitat audierea în aceste condiții.
Eu l-am cunoscut personal pe inc. T.F.T. deoarece acesta când a venit din străinătate m-a luat la un moment dat, m-a dus la un hotel unde a întreținut relații sexuale cu mine și în acest fel l-am cunoscut foarte bine. Am înțeles că s-a vorbit la telefon cu T.F.T., în momentul în care i s-a solicitat bani pentru procurarea pașaportului deoarece inc. Ț.S.C. i s-a adresat pe numele său Turi.
Am fost căutată de inc. T.F.T. înainte de a mi se elibera pașaportul pentru a vedea cum arăt, și cred că m-a dus la hotel și a întreținut relații sexuale cu mine, însă după ce s-a purtat discuția cu privire la obținerea pașaportului.
Inc. T.F.T. nu mi-a dat de înțeles că atunci când voi ajunge în Anglia și voi practica prostituția, însă ultima dată așa cum am relatat când mi-a spus că trebuie să plătesc cheltuielile de transport mi-a dat de înțeles că trebuie să-i dau banii.
Fac precizarea că cel mai teamă îmi este de inc. Ț.S.C. și B.I. deoarece aceștia m-au amenințat așa cum am arătat.
Cât timp eram la Miercurea Ciuc știu că inc. B.I. a adus și alte fete, respectiv pe LI și CC, Așa cum am arătat cu mine mai erau și alte fete pe care le-am menționat în declarații însă nu cunosc numele acestora.
Întrucât M. se manifesta exagerat de violent, prin intermediul unui cetățean străin de culoare, partea vătămată D.A.M. a reușit să fugă în Italia, după care a revenit în țară.
Întrucât inc. Ț.S.C. zis „M.” îi pusese o amendă de 10.000 de euro amenințând-o pe victimă că dacă nu primește banii va face rău familiei acesteia, partea vătămată a încercat să aibă un dialog cu acesta, să-l roage să o lase în pace. Acesta nu a dat curs rugăminții victimei și a trimis-o din nou în Olanda să practice prostituție, ocazie cu care a controlat-o prin intermediul unui acolit al său, Cobuz, din Onești, victima fiind obligată să-i trimită la diferite intervale scurte de timp diferite sume de bani.
Această victimă a dat detalii privind activitatea de exploatare sexuală desfășurată de acest anturaj infracțional împotriva altor tinere, identificând după planșele foto arătate de organele de anchetă, și pe numitele D.E., N.G. și A.D.F.,
Mai mult decât atât, victima a evidențiat conduita violentă materializată de inc. Ț.S.C. zis „M.”, inc. G.G., inc. B.I. zis C. și alți complici ai lor, în diferite împrejurări, asupra tinerelor obligate să practice prostituția la dispoziția lor, ea personal fiind amenințată cu moartea și agresată fizic în repetate rânduri, ceea ce a dus la traumatizarea sa, având stări de depresie psihică, atacuri de panică necontrolată, și consultând servicii medicale a constatat că urmare a exploatării sexuale la care a fost supusă nu va putea să devină mamă.
De menționat este aspectul că victima D.A.M. a fost evaluată psihologic de către instituții abilitate care au concluzionat că aceasta prezintă un tablou psihic complet al sindromului de stres post traumatic cu implicații negative în adaptarea sa viitoare totodată, recomandându-se evitarea de tensiuni emoționale traumatizante și introducerea subiectului într-un program de consiliere psihologică de lungă durată..
2. Fiind audiată partea vătămată J.A.M., în declarația dată în fața organelor de anchetă, a expus informații din care a rezultat că făptuitoarea L.(V.)T., aflată în conexiune ilicită cu inc. Ț.S.C. zis „M.” a desfășurat în cursul anului curent în raport cu persO. sa acțiuni ilicite de recrutare, prin oferte de muncă mincinoase, vizând transferarea sa în străinătate din dispoziția susnumitului.
Pentru a reuși convingerea victimei de a da curs propunerii de a fi transferată în străinătate și pentru a avea controlul asupra acesteia, făptuitoarea a cazat-o la locuința sa în satul catolic – un cartier din mun. Onești și a angajat-o la un bar din împrejurimi. După ce victima a obținut anumite informații de la cetățeni din zonă, privind preocupările infracționale pe linia traficului de persoane și legătura delictuoasă a făptuitoarei L.(V.)T. cu inculpatul Ț.S.C. zis M., aceasta a încercat să înlăture controlul exercitat asupra ei.
Această conduită a victimei de nesubordonare, a avut ca rezultat victimizarea sa, în sensul că făptuitoarea a agresat-o fizic și a amenințat-o cu pericole privind persoana sa, expunându-i și informația că va avea probleme cu M. („aceasta în timp ce mă bătea a început să mă amenințe spunându-mi că îl va anunța pe M. privind neconformarea mea și că acesta mă va băga în spital, totodată subliniind că nici ei și nici lui nu-i este frică de nici o poliție. Tot L.(V.)T. mi-a spus să iau în considerație și ceea ce susține ea privind amenințările întrucât, alte fete care nu s-au conformat solicitărilor lui M. de a practica prostituție, au fost duse la pădure, legate de copaci, bătute, dezbrăcate și lăsate acolo în plină noapte”).
În declarația dată în instanță partea vătămată a arătat că își menține declarațiile de la urmărirea penală, și a precizat următoarele:
„În cursul anului 2008 m-am mutat cu un prieten de al meu pe nume Ionuț intr-un apartament situat in Onești aparținând unei persoane pe nume MNA care avea in jur de 55 de ani. În acel apartament numitul MNA locuia cu o fată pe nume L.(V.)T., la un moment aceasta s-a certat cu numitul MNA, la scurt timp m-am certat și eu cu prietenul meu Ionuț și m-am mutat la numita L.(V.)T. care stătea in acel timp intr-o locuință din satul catolic din mun. Onești. O perioadă de timp cât am stat la numita L.(V.)T. aceasta mi-a spus că a lucrat in străinătate, a insistat să plec și eu, a discutat chiar și cu părinții mei însă la refuzul acestora de a mă lăsa să plec am renunțat și eu la ideea de a pleca. În satul catolic am discutat cu mai multe persoane nu pot preciza numele acestora și la un moment mi-a indicat o persoană pe nume M. și mi-au spus că acesta trimitea fete in străinătate în scopul de a le vinde la produs, adică să practice prostituția. Fac precizarea că această informare am aflat-o de la niște patroni de bar din cartierul in care locuia. Am plecat din domiciliu numitei L.(V.)T., m-am dus la părinți in comuna M. Cașin, la scurt timp m-am reîntors in mun. Onești m-am întâlnit cu numita L.(V.)T., m-a luat forțat de pe stradă m-a dus la ea acasă, a început să mă lovească, probabil făcea acest lucra deoarece dorea să plec in străinătate. Nu este adevărat afirmația pe care am făcut-o in declarația dată la urmărirea penală că dacă nu voi da curs solicitărilor numitei L.(V.)T. aceasta mă va da pe mina lui M.. Fac precizarea că in momentul in care mă ținea imobilizată in casă numita L.(V.)T. m-a amenințat și mi-a spus să nu merg să reclam cele întâmplate deoarece voi păți la fel ca celelalte fete, spunându-mi că voi fi dusă în pădure de către M. și voi păți cum au pățit celelalte care au fost legate de copaci, bătute și dezbrăcate.
În timp ce eram in locuința numitei L.(V.)T. la un moment a venit un bărbat pe nume Tilea care m-a luat din apartament și m-a dus la el acasă. Am înțeles că acesta era fostul soț al numitei L.(V.)T.. Eu l-am cunoscut pe numitul M. nu-i cunoșteam numele lui adevărat, a venit de câteva ori la numita L.(V.)T., insă acesta mergea in altă cameră cu L.(V.)T., nu știu ce discutau cei doi, față de mine personal numitul M. nu a avut nici un fel de atitudine. Am aflat adevărata identitate a numitului M. in cursul urmăririi penale când mi s-au prezentat anumite fotografii judiciare. Este adevărat că in cursul urmăririi penale am arătat in declarație că numita L.(V.)T. insista tot timpul să plec in străinătate să practic prostituția însă fac precizarea că niciodată aceasta nu a făcut afirmații in sensul că trebuie să fac acest lucru în folosul inculpatului Ț.S.C. zis M.. Știu că împreună cu numita L.(V.)T. stăteau și alte 2 fete, pe una o chema Ana și pe una M.N. însă nu cunosc dacă acestea practicau sau nu prostituția. Revin și arăt că numita L.(V.)T. mi-a spus doar că mi-a găsit un loc de muncă in străinătate fără a-mi indica că trebuie să practic prostituția. îmi reformulez afirmația făcută mai sus in sensul că aceasta nu mi-a spus că trebuie să plec in străinătate pentru a practica prostituția. Fac precizarea că am făcut mai mult prezenta sesizare deoarece am fost lovită de către numita L.(V.)T.. Am fost luată de către numitul Țilea de la L.(V.)T. deoarece acesta nu dorea să mai fiu bătută. Acesta a văzut faptul că L.(V.)T. mă lovea. Nu cunosc numele patronilor de la local care mi-au spus că L.(V.)T. obișnuia să trimită fete in străinătate și nu cunosc nici denumirea localului.”
De asemenea și mama părții vătămate audiată ca martoră, J.M., a arătat că fiica sa a locuit o perioadă la numita L.(V.)T. (făptuitoarea L.(V.)T.) că, fiica sa a venit acasă însoțită de aceasta și, L.(V.)T. i-a solicitat de mai multe ori să o lase să lucreze în străinătate lucru cu care martora nu a fost de acord. A mai precizat că, la un moment dat fiica sa a venit cu urme evidente de lovituri.
Chiar dacă partea vătămată J.A.M., nu a perceput direct care este intenția infracțională atât a făptuitoarei L.(V.)T. cât și a inculpatului Ț.S.C., intenția infracțională a acestora, de a o trimite în străinătate și de a o exploata sexual, a fost apreciată ca fiind clară, deoarece textul de la art. 12 din Legea nr. 678/2001, modificată, arată că: constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, …. în scopul exploatării acestei persoane, astfel că și pentru această parte vătămată se va reține fapta prev de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005.
Aceeași victimă a subliniat că a luat act în aceleași împrejurări consumate și de faptul că făptuitoarea L.(V.)T. a mai avut controlul asupra altor 2 tinere, anume Ana și M.N., care au fost trimise în Italia, prezumat la dispoziția traficanților cercetați în cauză. Susținerile părții vătămate privind legătura infracțională dintre făptuitoare și inculpatul Ț.S.C. zis „M.” sunt subliniate și prin mijloace intruzive.
În acest sens a fost redat parțial conținutul convorbiri telefonice dintre AN zis M. și o persoană de sex masculin X, cel din urmă interlocutor fiind în Italia, ce a avut loc la data de 12 ianuarie 2008, ora 00:04: …..
M.: Marți pleacă M.N. cu Ana.
X- Stai puțin că nu aud nimic. Marți?
M.: Marți pleacă M.N. cu Ana.
X: Marți pleacă M.N. cu Ana?
M.: Da.
X: Numai ele?
M.; Da apoi mai e o altă situație și mai trebuie să aștept.
X: Ajung direct aici?
M.: Mă gândesc că da.
X: Bine. Pe urmă mă anunți. Marți o să fiu acolo. Bine Pa.
….
Cu aceeași persoană a fost identificată o altă convorbire telefonică, anterior celei redate, respectiv la data de 11 ianuarie 2008, ora 12:09, din care a rezultat că inculpatul Ț.S.C. zis M. are preocupări privind transferarea de fete în străinătate în scop de exploatare sexuală (…”X: Aceeași Problemă. Fete puține aproape deloc. M.: Aha. Să vedem ce fac eu pe aici, s-ar putea să fie ceva, nu știu”).
Împrejurarea că inc. Ț.S.C. avea controlul asupra tinerelor puse la dispoziția sa de L.(V.)T., a rezultat și din conținutul convorbirii din data de 19 martie 2008, ora 16:24, când M. vorbește cu o persoană de sex masculin X, căreia îi solicită să-i dea numărul lui Ana sau M.N., interlocutorul confirmând că va face demersuri în acest sens.
Conexiune infracțională dintre inc. Ț.S.C. și făptuitoarea L.(V.)T. a rezultat și dintr-o altă convorbire telefonică cu un interlocutor X, aflat în străinătate, din data de 06 martie 2008, ora 16:19:
X: Eu o cunosc sau nu o cunosc M.?
M.: O cunoști, o cunoști, L.(V.)T.. (nn. făptuitoarea L.(V.)T.)
X: E puțin mai micuță?
M.: L.(V.)T., L.(V.)T..
X: Bine hai că mă duc.
M.: E brunetă.
X: Bine, te-a sunat acum M..
M.: Da acum m-a sunat, a zis că nu mai are credit pe telefon.
…….
În aceeași zi, următoarea convorbire a avut loc între aceeași, rezultând informația că persO. din străinătate – Germania – a reușit să ia contactul cu prezumata făptuitoare L.(V.)T., discuția purtându-se ulterior între inculpatul Ț.S.C. și aceasta.
Colaborarea dintre inculpatul Ț.S.C. și făptuitoarea L.(V.)T., a rezultat și din convorbirea telefonică din data de 04 aprilie 2008, orele 23:01.
Martora J.M., mama părții vătămate J.A.M., în declarația dată, a conformat aspectele expuse de victimă, respectiv acele împrejurări de care a luat act privind acțiunile de violență exercitate asupra fiicei sale, cât și informațiile, privind preocupările infracționale ale făptuitoarei L.(V.)T., cu referire la racolarea de tinere în vederea exploatării sexuale, cu atât mai mult cu cât precizează că a identificat personal la locuința acesteia, alte două fete care urmau să plece în străinătate, una dintre acestea fiind o anume Ana (nn. despre care se face vorbire în discuția telefonică menționată anterior).
S-a procedat și la audierea martorului P.L., pseudonim B., care, în declarația dată, a emis informația că de la mai multe persoane din Onești a aflat că inculpatul Ț.S.C., pe care-l cunoaște după porecla „M.” desfășoară activități de exploatare sexuală de tinere și că acesta se identifică ca făcând parte din lumea interlopă locală denumind-o „lume așa-zisă a șmecherilor” și că acesta este în legătură cu G.G., C.M. zis BB ș.a. sub aspectul acestui gen de preocupări, extinzând datele informative că aceștia se ocupă și cu taxe de protecție, sunt cunoscuți ca persoane violente și poartă în locuri publice arme albe (cuțite).
Martorul a subliniat că el însuși a făcut obiectul unei acțiuni agresive materializate de inc. G.G., când acesta împreună cu alți 10 agresori, l-au lipsit de libertate, ducându-l în afara orașului la o rampă de gunoi, loc în care l-au bătut, leziunile suferite determinându-l să stea 3 luni în spital, totodată aceștia cerându-i neîndreptățit o sumă substanțială de bani.
Acest gen de atitudini agresive manifestate de această grupare infracțională au fost confirmate, făcându-se referire la dialogul telefonic dintre inc. Ț.S.C. (M.) și inc. G.G. (GIGĂ) din data de 07 martie 2008, ora 12:26, victima fiind „B.”, respectiv martorul P.L., redată parțial după cum urmează: ………..
Gică - ……….să facă plata pentru tot ce a făcut, că m-a reclamat la pârnaie. Ce să vorbesc eu cu el.
M. – Să facă plata.
Gigă – Păi spune-i să facă plata tu, dacă vrea să îl las în pace. Să-și repare greșeala că m-a reclamat.
……………………
M. – N-are bani.
Gică – Ei n-are, are dă-l dracului.
………………….
Gică – Pe acela sună-l că nu am ce discuta cu el, să facă plata pentru greșeală.
M. – Păi și cât să-ți dea?
Gică – Păi să dea vreo 2 mii.
M. – Ei, 5.
Gică – 5, dar dacă spui că nu are bani, vreo 2.
……………………………………………….
3. Partea vătămată R.(M.)D., în declarațiile date în fața organelor de anchetă, a subliniat faptul că în cursul anului 2005, a fost recrutată de către inc. Ț.S.C. zis M., prin promisiuni mincinoase cu referire la obținere unui loc de muncă decent la un bar în loc. Miercurea Ciuc, și exploatată sexual de către acesta, în colaborare cu înv. J.T. și făptuitoarea P.O.T., pentru o perioadă scurtă de timp.
Întrucât se afla într-o situație materială precară, victima a dat curs propunerii inc. Ț.S.C., și a plecat la destinația indicată de acesta, unde a constatat că de fapt, a fost trimisă să practice prostituția. Acolo a identificat un număr de 9 fete, printre care și pe făptuitoarea P.O.T., în barul în care urma să presteze sexual.
Timp de 2-3 săptămâni motivat de faptul că avea probleme financiare a desfășurat activitate de dansatoare în acea locație, și la solicitarea lui P.O.T. a întreținut în acel bar, într-un separeu, un raport sexual cu un client cetățean străin. Ulterior, nevrând să fie exploatată sexual în continuare de către P.O.T. și M. care o controla prin legături telefonice, a plecat la Onești. Deși legal citată această victimă nu s-a prezentat la instanță .
4. Partea vătămată B.L., în declarația dată a precizat că, urmare a unui schimb de informații cu un amic al fratelui său, care a constatat că aceasta vrea să plece în străinătate unde să obțină o slujbă decentă, motivat de faptul că în țară avea o situație materială precară, a fost pusă în legătură cu inc. Ț.S.C. zis „M.”.
Acesta, în barul „G.” din Onești, i-a făcut oferta de muncă mincinoasă precizând că are beneficiul unor relații prolifice cu cetățeni italieni, care îi pot oferi un loc de muncă decent și bine plătit într-un bar, ascunzându-i victimei regula clubului că fetele care lucrează în bar sunt determinate să practice prostituția, în condițiile în care anterior aceasta i-a precizat că nu acceptă să se prostitueze.
Determinat de aspectul că inc. Ț.S.C. nu a reușit să o convingă pe această victimă să dea curs ofertei sale, acesta a pus-o în legătură cu cetățeanul italian FA, care la acel moment în vizitase în țară, oferindu-se totodată să îi plătească cheltuielile de transport. Astfel, victima a fost de acord cu această propunere emisă de inc. Ț.S.C. și confirmată direct de cetățeanul italian, nedându-și seama că în realitate se viza exploatarea ei sexuală.
Plecarea în străinătate a fost precipitată, la câteva zile, tocmai pentru a nu da posibilitate victimei să se răzgândească, aceasta fiind transferată în străinătate însoțită de cetățeanul italian FA și alte două tinere, L.(V.)T. și o alta Brenda, ambele din Onești, despre care ulterior a aflat că erau plasate de „M.” pe piața prostituției din străinătate. Destinația vizată era localitatea Bergamo din Italia, clubul de noapte „Las Vegas” cartierul Albino. Acolo această parte vătămată a identificat alte 2 victime o anume Mimi și o tânără Silvia, totodată luând act de faptul că toate fetele care lucrau în acel club trebuia să practice prostituția.
În declarația dată în cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat că:
„……..Patronul FA mi-a dat indicații că trebuie să procedez de maniera să determin clienții să facă cât mai multe consumații și peste câteva zile am constatat că regula clubului, cu referire la fetele care acceptau să meargă „pe combinații” cu clienții identificați în bar, era ca acești clienți să plătească contravaloarea de consumații, pentru timpul cât fata în realitate mergea să întrețină raporturi sexuale cu clienții.
În mod direct patronul venea la fata pe care o alegea clientul să iasă cu el și îi spunea acesteia că este preferată de client, împrejurare în care fata trebuia să se ducă cu acesta. Patronul indica și timpul cât trebuia să stăm cu clientul, în afara barului în timpul programului, după suma pe care acesta o plătea la bar. Suma reprezentând prestațiile sexuale ale fetelor din bar era cuantimizată în acele consumații.
Menționez că și clientul știa timpul care îi este acordat în raport de suma plătită la bar pentru prestații sexuale, sub aparența de consumații.
Inițial nu am vrut să practic prostituția cu clienții identificați în bar și în condițiile în care aproape toate fetele făceau asta, în final am fost de acord să întrețin și eu raporturi sexuale cu clienții din bar, știind că patronul agreează această idee.
După circa 3-4 săptămâni, cât am lucrat ca damă de companie, și urmare a insistențelor fetelor am început să practic prostituția fiind nevoită de împrejurări. Mai precizez faptul că, în afară de fetele menționate, în acel club de noapte mai lucrau și alte 2 fete din Onești, care ajunseseră acolo tot prin M., o anume C.L.C. și Laura, sora acesteia, înțelegând de la C.L.C. că era foarte apropiată lui M., de altfel am văzut-o vorbind cu acesta la telefon.
Toate fetele menționate, atât cele pe care le-am găsit în club când am venit eu, cât și Brenda și L.(V.)T. care au venit cu mine, practicau prostituția în afara localului sub controlul lui FA. Programul de lucru era de la 22.00 la 04 sau 05 dimineața, și pe timpul zilei nu aveam voie să ieșim din casă decât la cumpărături, fiindu-ne interzis să ne întâlnim cu eventuali clienți, întrucât astfel patronul nu mai avea controlul asupra noastră privind clienții interesați de noi și nu ar mai fi perceput tariful pe prestațiile sexuale la care noi ne angajam.
La acest club de noapte Las Vegas am stat inițial 3 luni, am practicat prostituția cam 2 luni, și de regulă pe săptămână avea aprox. 3-4 clienți interesați de prestațiile mele sexuale. Cu referire la celelalte fete, unele ieșeau mai mult cu clienții, altele mai puțin, în funcție de solicitări.
Clientul care ieșea cu noi trebuia să plătească așa cum am precizat acel tarif la bar și ne dădea și nouă bani după întreținerea raportului sexual, constatând că inițial primeam câte 50 euro, 80 euro sau chiar și 100 de euro, în funcție de timpul în care stăteam cu el, 10 minute, sau jumătate de oră.
Regula era ca acel client care ne lua pentru prestații sexuale să ne aducă tot el la bar, și dacă întârzia i se percepea o altă taxă la bar, minimul fiind o jumătate de oră de la ieșirea din bar. De regulă raporturile sexuale se desfășurau în mașină, eu am acceptat să întrețin numai raporturi sexuale normale, protejate, iar celelalte fete nu știu la ce se angajau.
Țin să precizez că erau situații în care, dacă o fată era solicitată de mai mulți clienți succesiv, patronul încerca să-i taxeze pe timpul lor încă o dată, ajungând să perceapă bani pentru 3 consumații în decurs de o oră. Patronul ținea sub tăcere suma cu care îi taxa pe clienții interesați de raporturi sexuale.
În prima lună, din salariul meu de 800 de euro reprezentând consumații, implicit și raporturi sexuale la care mă angajasem la sfârșitul lunii, i-am trimis lui M. prin intermediul patronului cam 400 de euro, aflând însă ulterior de la FA că acesta îi dădea lui M. peste datoria pe care eu o plătisem un procent din salariul meu, obținut din consumații și raporturi sexuale la care am dat curs.
Nu le-am întrebat pe fete ce regulă li s-a impus, dar posibil ca FA să îi dea lui M. un anume procent și din bani acestora.
La acel bar am lucrat 3 luni ca damă de companie și 2 luni am întreținut raporturi sexuale sub controlul patronului FA. La un moment dat a plecat Brenda, ulterior și L.(V.)T. întrucât au fost găsite de carabinieri cu clienți în mașină, în timp ce întrețineau raporturi sexuale ……….
Îmi amintesc faptul că după aprox. o lună sau două de la venirea mea în Italia a venit tot prin M. o anume A.D.F., pe care am cunoscut-o după numele de DD. Pe aceasta am recunoscut-o după planșele foto ce mi-au fost prezentate de organele de anchetă.
Mai precizez și faptul că înainte de a ajunge eu în Italia la clubul Las Vegas, în afară de fetele menționate mai era acolo și o anume Gabriela trimisă tot de M.. Atât Gabriela cât și DD practicau prostituția sub controlul patronului FA, constatând cu referire la prima dintre acestea că nu prea era de acord să întrețină raporturi sexuale cu clienții, și astfel avea probleme cu FA.
………… Țin să menționez că văzând că această Gabriela era certată de FA că nu se duce pe „combinații” și astfel nu are consumații și nu va avea nici salariu, această împrejurare m-a determinat pe mine să mă conformez solicitărilor patronului să accept să ies cu clienții. Mai mult, știam că trebuie să îi plătesc datoria lui M. și știam că nu pot obține alt sprijin sau altă slujbă fiind izolată într-o țară străină și nu știam nici limba. …….”
În declarația dată în instanță, partea vătămată a arătat că:
„În luna aprilie 2002, fratele meu - Baciu Silviu - mi-a spus că are un amic al său, pe nume MNA care îmi poate oferi un loc de muncă în străinătate. În acest sens am mers cu fratele meu la restaurantul G. din Onești, unde m-am întâlnit cu numitul MNA care era însoțit de un alt tânăr, căruia i se zicea „M.".
Am purtat discuții cu acesta din urmă și mi-a spus că îmi poate asigura un loc de muncă în Italia, unde urma să câștig 800 de euro lunar.
Nu i-am dat un răspuns acestuia pe loc, am zis că vreau să mă mai gândesc, fapt pentru care după câteva zile, m-am întâlnit cu acel tânăr pe nume M. la restaurantul Z. din Onești, unde se afla și un cetățean Italian, pe nume FA.
Aici am discutat cu M., mi s-a iterat din nou oferta cu privire la salariul de 800 euro, mi-a spus că urmează să fiu damă de companie, că voi obține profituri și din consumație, însă țin să fac precizarea că i-am atras atenția lui M. că sunt fată serioasă și nu înțeleg să practic prostituția. Mi s-a spus de asemenea, de către M., că urmează ca acesta să suporte cheltuielile de transport, urmând să-i restitui banii respectivi din salariul după ce voi pleca în Italia.
Am venit în aceeași lună aprilie 2008 la Bacău la aeroport, unde ne aștepta acel cetățean pe nume FA, cu care mă întâlnisem anterior la restaurantul Zaliana, eram însoțită de alte două fete, care au mers cu mine pe nume L.(V.)T. Văcarii și alta pe nume „Brenda". Am mers cu avionul până în localitatea Bergano din Italia, împreună cu cetățeanul Italian FA. Am ajuns în localitatea Adine din Italia și am fost cazată în incinta unui bar denumit „Las Vegas".
A doua zi la indicațiile numitului FA, am început să practic activitatea de damă de companie, în sensul că trebuia să stau la masă împreună cu un client, aprox. jumătate de oră, perioadă în care trebuia să port discuții cu acel client, însă eu necunoscând limba italiană, nu purtam discuții, ci doar stăteam la masă cu clientul respectiv,
Am fost damă de companie în sensul arătat, cam o lună de zile. Am văzut că alte fete, după ce făceau consumația la masă, plecau împreună cu clienții pentru a întreține relații intime și datorită stării financiare precare pe care o aveam, la propunerea numitului FA am fost de acord să practic și eu prostituția.
Am început să am relații intime cu trei-patru bărbați pe săptămână, și primeam în jur de 50 euro pentru jumătate de oră, sau 80 euro pentru o perioadă mai lungă. Am întreținut relații sexuale în condițiile arătate aprox. 2 luni de zile.
Nu aveam prea mulți clienți și așa cum am arătat aveam doar 3-4 pe săptămână, uneori chiar mai puțini.
Banii pe care îi primeam de la clienți îi păstram în folos propriu.
FA primea bani de la clienți doar de la consumație, însă eu nu îi dădeam acestuia nici o sumă de bani din banii primiți de la clienți.
Fac precizarea că de la FA primeam suma de 800 euro lunar, în prima lună acesta mi-a spus că trebuie să îmi rețină din salar suma de 400 euro, pentru a-i restitui lui M., pentru cheltuielile de transport plătite anterior de acesta, când am venit în Italia.
De la două fete care lucrau împreună cu mine, respectiv de la C.L.C. și Laura, am aflat că M. are prenumele de Cătălin, fără a-i afla numele de familie.
Cât timp am stat la barul LAS VEGAS nu l-am văzut pe M. în locul respectiv.
Tot de la fete am înțeles că patronul îi trimitea lui M. și o sumă de bani din salariul care ni s-ar fi cuvenit nouă. Eu primeam lunar suma de 800 euro așa cum m-am înțeles inițial cu FA.
După trei luni de zile am revenit în țară, deoarece în momentul respectiv șederea în Italia era permisă doar pentru această perioadă.
Am revenit după o lună în Italia, însă nu mai rețin cât am stat de această dată, însă fac precizarea că între timp localul numitului FA a fost închis de către autorități…Numitul FA și-a deschis un alt local unde am mers să lucrez și eu, am continuat să practic relații intime cu diverși bărbați, cam o lună de zile, după care am refuzat să mai fac acest lucru.
În localul lui FA erau mai multe fete, însă din România erau doar două respectiv Laura și alta C.L.C..
Știu că acestea practicau relații intime cu diverși bărbați însă nu pot preciza dacă acestea dădeau banii cuiva în urma practicării prostituției.”
După ce partea vătămată B.L. a revenit în țară dat fiind regula strictă de ședere în spațiul Schengen pentru numai 3 luni, după o perioadă de timp s-a reîntors în Italia și a solicitat un loc de muncă aceluiași FA, punându-i acestuia în vedere că nu mai vrea să practice prostituția, aspect acceptat de patron întrucât între timp acesta a fost nevoit să închidă clubul „Las Vegas” care intrase în atenția autorităților urmare a activităților de prostituție desfășurate de fetele angajate în acea locație. Patronul FA în atare împrejurări a deschis un alt club în altă localitate, Vertova, evitând să mai pretindă prestații sexuale angajatelor, implicit părții vătămate B.L., tocmai pentru a nu mai avea alte probleme cu autoritățile, dat fiind faptul că fusese și cercetat penal cu privire la situația barului „Las Vegas”.
Partea vătămată a precizat că la momentul raziei făcute de carabinieri la clubul „Las Vegas” a dat declarații, menționând că a ținut sub tăcere faptul că a practicat prostituția la clubul lui FA motivat de faptul că patronul îi impusese acest lucru.
5. Conform declarației părții vătămate P.F. s-a reținut că aceasta în anul 2004, perioada verii, a fost recrutată de către inc. J.T., care i-a făcut o ofertă de muncă mincinoasă, și obținând fraudulos consimțământul acesteia de a pleca în străinătate, în Italia, a făcut demersuri personale de obținere a pașaportului, în regim de urgență, suportând atât cheltuielile ocazionate de obținerea acestui act, cât și cele legate de transport (alegând chiar firma care să efectueze transportul la destinație).
Ulterior, la 2/3 săptămâni de la momentul abordării frauduloase, după ce a oferit părții vătămate coordonatele de contact ale persoanei de legătură, inc. J.T. a transferat-o pe aceasta în Italia localitatea Brescia, care a fost preluată de un cetățean italian cunoscut după prenumele „Giani”, ce a cazat-o într-o garsonieră, ocazie cu care victima a identificat o altă tânără C.G., trimisă în străinătate prin aceeași filieră ilicită.
După ce a fost cazată, victima P.F. urmare a precizărilor făcute de C.G. a identificat aspectul că a fost înșelată cu referire la oferta de muncă emisă de inc. J.T., realizând că acesta viza să o exploateze sexual având aportul ilicit al cetățenilor italieni care o controlau.
Relevante în acest sens au fost considerate precizările părții vătămate P.F., care au fost redate fragmentat, după cum urmează:
„………După ce am vorbit cu GE, care a venit a doua zi dimineață acasă, în jurul orei 05.00, am luat cunoștință despre faptul că am fost înșelată privind oferta de muncă, că J.T. m-a trimis cu scopul de a mă exploata sexual în Brescia, pentru că și ea făcea același lucru. A doua zi seara, a venit Giani barmanul de la clubul E., care i-a spus să încep să lucrez ca damă de companie, solicitându-mi să fac cât mai multe consumații.
Ulterior, la câteva zile, în timp ce lucram la night club, l-am sunat pe J.T. și i-am reproșat că nu sunt de acord că sunt damă de companie, acesta spunându-mi că trebuie să mă duc pe combinații, adică să mă prostituez, pentru că în acest scop m-a trimis el în străinătate. Eu i-am spus că nu sunt de acord să întrețin raporturi sexuale împrejurare în care acesta a început să mă amenințe, că mă taie dacă nu mă conformez solicitărilor lui, mi-a adresat nenumărate cuvinte injurioase, și mi-a spus că trebuie să-i restitui banii pe care i-a cheltuit cu mine, constatând că datoriile erau mult peste cuantumul cheltuit de el. Exemplifică, că pentru drumul Onești – Bacău când mi-a solicitat 100 de euro, iar pentru drum și pașaport mi-a solicitat o sumă imensă, însă nu-mi mai amintesc cuantumul.
Văzând că nu reușește să obțină consimțământul meu pentru a practica prostituția pentru el, mi-a spus că vine în Italia și mă va căuta, mă va bate și că mă taie pe față, mă mutilează pe viață, și că va chema oameni și mă violeze în pădure.”
Urmare a refuzului de a practica prostituția partea vătămată P.F. s-a întors în țară și fiind identificată de inc. J.T., acesta a încercat din nou să o controleze pe aceasta, încercând să o pună într-o situație de dezorientare în esență destabilizantă prin impunerea de plată a unei datorii nejustificate și inevitabile spunându-i că nu are încotro decât să practice prostituția tot în străinătate, în Italia, dar într-o altă localitate.
În atare împrejurări partea vătămată a reacționat informându-l pe susnumitul că va aduce la cunoștință organele de poliție atât situația ei de victimizare, cât și a altor tinere, despre care avea cunoștință că acesta le exploata sexual prin constrângere fizică și morală, făcând referire la G.A.M.. G.A., G.D., o anume RR, verișoara surorilor G. și o altă tânără DD din com. Gura Văii, jud. Bacău.
Cu referire la maniera violentă expusă de inc. J.T., în condițiile în care victimele refuzau să se conformeze solicitărilor lui de a practica prostituția în folosul său și a complicilor săi, partea vătămată a detaliat informația că a luat act personal de faptul că G.A.M. a fost amenințată cu cuțitul la gât, în loc public, în mun. Onești, jud. Bacău.
De asemenea din declarația părții vătămate P.F. a rezultat că:
„………Mai știu că după ce aceste fete au venit acasă, J.T. le-a căutat și identificând-o pe AMA pe stradă în Onești, a chemat-o la mașina în care se afla și i-a pus acesteia cuțitul la gât în plină stradă spunând că o omoară dacă nu-i dă banii.
Prietenele mele mi-au spus că și ele au fost înșelate cu oferta de muncă făcută de J.T., că se consideră victime dar le este teamă să se ducă la poliție, pentru că știu că este o persoană violentă. Mai mult, tatăl Ramonei, când eu mă aflam în țară a venit la mine și m-a rugat să ne coalizăm toate fetele și să-l reclamăm pe J.T. pentru faptele penale de trafic de persoane săvârșite în dauna noastră, eu la acel moment spunându-i că îmi este teamă, pentru că m-a amenințat cu moartea.”
În declarația dată în instanță partea vătămată a arătat că:
„L-am cunoscut pe inc. Ț.S.C. în anul 2004, prin intermediul unei prietene care lucra la un bar.
Mă întâlneam aproape zilnic cu inculpatul după ce ne-am cunoscut și mă întâlneam zilnic cu acest inculpat în momentul în care mergeam la barul prietenei mele.
Prin intermediul unui prieten al inculpatului, am aflat că acesta, respectiv inculpatul se ocupă cu trimiterea de fete în străinătate care urmau să lucreze la barul de noapte.
După aprox. l an de zile, după ce l-am cunoscut pe inculpat, respectiv în anul 2005, am luat inițiativa de a discuta cu acesta pentru a-mi asigura un loc de muncă.
Acel prieten care mi-a spus de inculpatul Ț.S.C. este vorba de inculpatul J.T..
Am discutat împreună cu inculpatul Ț.S.C. la domiciliul acestuia, în acel moment era prezent și inc. J.T. și mi s-a promis că voi merge în Spania și voi lucra într-un club de noapte.
Fac precizarea că în momentul în care am plecat eu aveam pașaport însă cel care s-a ocupat de transport cât și de cheltuieli a fost inc. Ț.S.C..
Mi s-a pus în vedere că urmează să achit acel transport din veniturile pe care le obțineam din activitatea ce urma să o desfășor în Spania.
Am plecat din Onești cu mașina personală a inc. J.T., care a mers cu mine până în mun. Deva, unde am fost urcată într-un microbuz și am mers până în Spania.
Am primit indicații înainte de plecare de la inc. Ț.S.C. cu privire la locul de destinație, respectiv până în orașul Pamplona, mi-a spus că trebuie să mă întâlnesc cu un bărbat, nu mi-a dat numele acestuia, însă în momentul în care am ajuns la destinație, am fost căutată de un bărbat care era cetățean român, nu i-am aflat numele adevărat al acelui cetățean, însă era poreclit „JJ”.
Am fost cazată la un imobil care am înțeles că era a acelui bărbat unde se aflau alte 5-6 fete, și acestea erau românce.
Am început activitatea ca damă de companie, însă acel bărbat pe nume „JJ” mi-a spus că trebuie să întrețin raporturi sexuale cu clienții pe care îi aveam, lucru cu care nu am fost de acord inițial, însă acea persoană „JJ” mi-a spus că altfel nu se poate. Până la urmă am acceptat să întrețin raporturi sexuale cu acei clienți deoarece JJ mi-a spus că trebuie să achit c/val transportului și să trimit bani acasă, care erau banii mei de buzunar.
Am întreținut relații sexuale în jur de 4-5 clienți pe noapte, după câte rețin obțineam de la aceștia în jur de 100 – 150 euro bani care la sfârșitul zilei îi dădeam numitului JJ.
Am practicat relații sexuale din luna august până în noiembrie 2005, nu mi s-a spus cât reprezintă c/val cheltuielilor de transport însă toți banii obținuți îi dădeam numitului JJ. Din discuțiile purtate am înțeles că o parte din bani erau trimiși în țară inc. Ț.S.C..
Am auzit aceste discuții deoarece numitul JJ vorbea la microfon pe internet cu inc. Ț.S.C..
Am vorbit tot prin microfon pe internet cu inc. Ț.S.C., am solicitat relații de acasă și fac precizarea că după ce voi reveni în țară inculpatul Ț.S.C. trebuia să-mi dea și mie o parte din banii pe care eu îi obținusem și care erau trimiși acestuia de către numitul JJ.
E posibil ca suma pe care am dat-o numitului JJ să se fi ridicat la 10.000 euro, sumă ce a fost trimisă inc. Ț.S.C., așa cum am declarat și la urmărirea penală.
Am plecat după cele 3 luni de zile menționate deoarece m-am îmbolnăvit, i-am adus la cunoștință despre acest lucru numitului JJ care a fost de acord să mă lase să plec.
Nu am primit nici o sumă de bani de la numitul JJ din banii pe care i-am dat acestuia cât timp am stat în Spania.
În momentul în care am revenit în țară, m-am întâlnit atât cu inc. J.T. cât și cu inc. Ț.S.C., așa cum am arătat în declarația la u.p., i-am cerit inc. Ț.M.A. să-mi dea o parte din banii pe care i-a încasat din străinătate din cei trimiși de numitul JJ, însă acesta a spus că nu are nici o implicare și nu am primit nici un ban de la acesta. Am discutat și cu inc. J.T. despre acești bani și acesta mi-a relatat că nu cunoaște nimic în acest sens.
Așa cum am arătat în casa unde am fost cazată, se mai aflau și alte fete, știu că și acestea practicau prostituția, că banii erau dați numitului JJ, însă nu cunosc dacă și din banii aceștia se trimiteau sume de bani inc. Ț.M.A..
Am înțeles că 2 sau 3 fete din cele aflate în imobilul respectiv au fost trimise în străinătate tot de inc. Ț.S.C..
Am înțeles, de asemenea, că numita P.O.T. se ocupa de racolarea de fete și care erau prezentate inc. Ț.S.C. și acesta le trimitea în străinătate.
Despre acest lucru am aflat în momentul când m-am întors în țară. Acest lucru l-am aflat de la numita P.O.T..
Eram prietenă cu inc. J.T. și l-am auzit de mai multe ori discutând cu P.O.T. iar din discuțiile acestora am înțeles că și unul și celălalt se ocupau de racolarea de fete pentru a fi trimise în străinătate, însă personal nu am asistat niciodată la momentul în care cei doi se ocupau efectiv de acest lucru.
Nu știu prin intermediul cui acele fete erau trimise în Italia.
Nu mi s-a plâns nici o fată față de mine că ar fi fost trimisă în Italia sau în altă locație să facă o anumită activitate sau să practice prostituția.
Eram majoră în momentul în care am plecat în Spania.
Nu am avut nici o înțelegere cu numitul J.T. înainte de a pleca în Spania, nici cu privire la procurarea locului de muncă și nici cu privire la plata c/val transportului.
O cunoșteam de foarte mult timp pe P.O.T.. Nu mai cunosc alte persoane în afară de P.O.T. și J.T. că s-ar ocupa de racolare de fete în favoarea inculpatului Ț.S.C.”
6. Partea vătămată C.G. în declarația dată a expus detalii privind situația sa de victimizare sub aspectul săvârșirii faptei de trafic de persoane de către inc. J.T..
Această victimă a menționat că în luna octombrie 2004, a fost abordată de inc. J.T., în aceeași manieră ilicită de racolare utilizată în cazul părții vătămate P.F., mai mult în acest caz, identificându-se și intenția acestuia de a o aservi sentimental.
După ce inc. J.T. a reușit determinarea acestei victime să consimtă să plece în străinătate în baza promisiunilor mincinoase de oferte de muncă, a trimis-o la aceeași destinație, Clubul E. din localitatea Brescia, fiind controlată de persoanele de legătură Giovani și unul dintre patronii acestui club, respectiv FA Carboonara. Acesta din urmă a fost cel care a pus-o în temă cu privire la atribuțiile ei în cadrul clubului de noapte, spunându-i că slujba oferită este ca damă de companie, totodată încercând să o convingă că regula acestui bar era că fetele trebuie să întrețină raporturi sexuale cu clienții, care veneau în bar.
Această parte vătămată, urmare a nenumăratelor acte de persuadare emise de patronul FA, de altfel aceasta aflându-se într-o stare deficitară privind mijloacele bănești și aspectul de izolare a sa într-o țară străină, a dat curs într-un final și a prestat sexual la solicitare a 2 clienți din bar.
Întrucât nu era de acord să aibă această îndeletnicire înjositoare, partea vătămată C.G. a încercat să se apropie de unul din clienți sexuali, care să o sprijine în demersurile ei de a ieși de sub controlul cetățeanului italian și a inc. J.T., care o amenința telefonic de multe ori pentru a-i trimite bani în țară.
În acest sens, a fost considerat relevant următorul fragment din declarația părții vătămate C.G.:
„… După ce am început munca, aproape în fiecare seară, patronul îmi spunea că ar fi cazul să merg și eu cu clienții să întrețin raporturi sexuale, că astfel voi obține bani mulți, și că vom câștiga amândoi, și eu și el, dacă sunt de acord să practic prostituția.
Eu am refuzat inițial să dau curs solicitării lui FA, spunându-i că eu nu am venit pentru acest gen de muncă în Italia, el lăsându-mă în continuare în pace, văzând că nu cooperez.
După 2 săptămâni de muncă a venit și Florentina, care impacientată mi-a spus că trebuie să îl sun urgent pe J.T., eu spunându-i că nu am nici o obligație față de acesta întrucât discuția nu a stabilit vreo obligație din partea mea față de el. Florentina mi-a spus că nu este chiar așa, că trebuie să îl sun, împrejurare în care eu m-am conformat și l-am sunat, constatând că îmi cere explicații de ce nu l-am sunat când am ajuns acolo, de ce nu îi trimit bani.
Eu i-am spus că înțelegerea în țară nu a fost ca eu să îi trimit bani și nici ca el să mă controleze pe mine. Întrucât J.T. a văzut că eu știu să mă apăr, a încheiat dialogul, și m-a amenințat că sigur o să ne vedem în România și voi avea de suferit, în sensul că se jură pe copilul lui că îmi pune cuțitul la gât, că mă dă pe mâna la golani și că eu trebuie să-i trimit neapărat bani pentru că mi-a găsit slujbă.
Mai menționez faptul că tot în cadrul discuției telefonice mi-a spus că trebuie să îi trimit o anumită sumă de bani, pentru 3 luni dacă stau în Italia, eu spunându-i că nu am nici o obligație față de el, pentru că deja mi-a făcut o ofertă de muncă mincinoasă și că nu vreau să practic prostituția pentru el ca să îi dau bani, el continuând să mă amenințe că în momentul când voi veni în țară voi avea acele probleme pe care le-am expus.
După ce am vorbit cu J.T., Florentina mi-a spus că trebuie să am grijă de J.T., întrucât este periculos, are legături cu persoane dubioase din Onești, respectiv că are un prieten un anume M., care era cunoscut ca traficant de fete pe care le plasa in night-uri din străinătate.”
Partea vătămată C.G. a expus în declarația dată detalii privind modalitatea de disimulare a exploatării sexuale de tinere desfășurată în cadrul clubului Esquinador, în activități de damă de companie, tinerele fiind obligate să iasă cu clienții numai în timpul programului, interval de timp care era plătit la bar de aceștia și reprezenta o consumație fictivă.
Partea vătămată a precizat că a lucrat la acest club de noapte din octombrie 2004 până în cursul lunii ianuarie 2005 și a pus la dispoziția lui FA sume importante de bani, în condițiile în care a fost nevoită să dea curs mai multor „ieșiri” cu clienții, făcând referire la un total de 9.000 de euro, înțelegând de la patron că acest beneficiu infracțional era împărțit cu alte persoane, care reprezentau legăturile sale infracționale, printre care și inc. J.T..
Această victimă a subliniat și aspectul că are cunoștință de faptul că inc. J.T. a mai plasat și alte fete la alte cluburi din străinătate, făcând referire la surorile G., și o tânără RR, verișoara acestora, care au plecat în străinătate urmare a acelorași promisiuni mincinoase de muncă și că aceste tinere au avut probleme cu traficantul menționat, care le-a amenințat în mai multe rânduri și le-a obligat să-i pună la dispoziție mai multe sume de bani, confirmând și împrejurarea expusă de anterioara parte vătămată, că G.A.M. a fost amenințată cu cuțitul la gât de acesta când a venit în țară.
7. Conform verificărilor penale a fost identificată ca persoană vătămată și numita M.A., reținându-se conform declarației date că aceasta în vara anului 2006 a fost recrutată de inc. J.T. în aceeași manieră infracțională - ofertă de muncă mincinoasă - căreia victima i-a dat curs, punându-se la dispoziția acestuia și plecând în Italia, în localitatea Parma.
Mai mult, a constatat că acest traficant s-a ocupat și de această dată de obținerea pașaportului pentru partea vătămată M.A., având cooperarea ilicită a numitului B.S., care a transportat-o în Bacău pentru obținerea acestui document. Partea vătămată a plecat la scurt timp de la momentul inițierii ofertei de muncă de către inc. J.T., folosind aceeași un mijloc de transport aparținând firmei din Onești patronate de I.V., cel din urmă verificat în cauză pentru implicare infracțională pe acest segment ilicit de crimă organizată.
La destinație, în Italia această victimă a fost preluată de conexiunile infracționale ale inc. J.T., respectiv un anume FX., despre care a indicat că se cunoștea cu șoferul mijlocului de transport angajat la firma patronului menționat. Un alt complice indicat, tot cetățean italian, a procedat la transportarea acesteia la clubul de noapte „Sexi Club” din Parma și a predat-o patronului de club, un anume Mauro.
După ce partea vătămată M.A. a început activitatea în club a constatat că inițial avea în atribuții să determine clienții să facă consumații sau să danseze, după care a luat act că regula clubului era ca fetele angajate să meargă să întrețină raporturi sexuale cu clienții din bar.
Solicitarea directă de a practica prostituția i-a fost făcută de FX. - persoana de contact a inc. J.T. - angajat la barul lui Mauro, căreia victima i-a dat curs forțată fiind.
În declarația dată în cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat că:
„ ……..FX. m-a luat prima oară ușor, mi-a spus să merg să fac consumație cu clienții, după care mi-a spus că trebuie să dansez, eu am refuzat spunându-i acestuia că nu știu să dansez, împrejurare în care acesta a insistat spunând că trebuie să fac ce spune el și că trebuie să învăț acest lucru, după care, după aprox. o săptămână sau două, mi-a impus să ies cu clienții fideli ai barului, în final constatând că trebuie să întrețin raporturi sexuale.
Eu i-am spus lui FX. că nu sunt de acord să practic prostituție, împrejurare în care acesta mi-a impus forțându-mă să ies cu 5 clienți, în decurs de aprox. o lună de zile. De fiecare dată, eu am refuzat, însă FX. m-a obligat să ies cu bărbați interesați de prestații sexuale, ultima dată fiind amenințată cu pistolul de un client, prieten al lui FX. pentru a mă convinge să ies cu el și să întrețin raporturi sexuale. …………………..”
Aceeași parte vătămată a expus detalii privind modalitatea de exploatare sexuală a tinerelor angajate în barul „Sexi Club” din Parma Italia, constatându-se că se proceda într-o manieră subterană, disimulat în consumații fictive, controlul asupra victimelor care erau determinate să practice prostituția în beneficiul prioritar al traficanților exploatatori, identificând la un moment dat și filiera legăturilor acestora, prezentând algoritmul infracțional dintre cetățenii italieni – inc. Ț.S.C. zis „M.”, J.T. și alți complici.
În declarația dată în cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat că:
„ ……..Pe perioada cât eu eram obligată să plec cu clienții stabiliți de FX., nu primeam nici un ban de la aceștia urmare a prestațiilor sexuale. FX. primea bani pe timpul cât eu sau fetele stăteam la dispoziția clienților și dacă lipseam o seară de la bar fiind cu clientul tocmit de FX., acesta obținea între 400-600 de euro pe noapte. Au existat și dăți când clienții ne luau și pentru perioade mai scurte de 2 ore pe noapte plătind contravaloarea unei șampanii sau două (o șampanie costa 150 de euro).
Și eu și celelalte fete primeam doar o parte din banii de pe consumații, din care plăteam casa, curățenie, cheltuielile de întreținere și suportam și suma stabilită pentru impresar care de fapt era M.. Eu în decurs de o lună am reușit să obțin pentru mine suma de 150 euro din consumațiile pe care le-am făcut la bar, iar toți banii din activitatea de prostituție la care m-a obligat FX. erau încasați de acesta, care îi împărțea cu J.T. și cu M., personal acesta spunând că la lună trebuie să dea o anumită sumă „impresarului” care era de fapt M.. În atare împrejurări am realizat că oferta de muncă făcută de J.T. era de fapt un act de înșelăciune și am fost exploatată sexual în beneficiul lui J.T., M. și FX..
La barul lui FX. lucrau circa 30 de tinere, prioritar românce, și cele mai multe practicau prostituția la solicitarea lui FX., clienții plătindu-i acestuia perioada cât lipseau din bar. Am constatat că cele mai multe dintre acestea arau plasate de J.T. și M..
În perioada cât am stat la bar am aflat de la fete că barul este de fapt al lui M., că J.T. este băgat la înaintare pentru a recruta fete din țară. Dintre fetele care practicau prostituția la barul gestionat FX. era și o anume AD, concubina lui J.T., care ea însăși recruta fete pe această filieră.
Din discuțiile cu fetele, respectiv O. (P.O.T.), CC, AL, MM, NN (M.N.), și alte fete al căror nume nu-l cunosc, am înțeles că acestea erau plasate de M. împreună cu J.T.. De fiecare dată când existau probleme privind plata banilor către J.T., acesta ne amenința la telefon că îl trimite pe M. peste noi și ne „taie gâtul”. Mi-am dat seama că această afacere de plasare fete în străinătate, în principal la barul gestionat de FX., era coordonată în principal de M., întrucât atât noi cât și FX. îi trimiteam bani în următoarea modalitate: fetele transferau bani lunar lui J.T., iar FX. ne spunea că și el trebuie să trimită bani la „impresar” făcând referire la M.. Personal AD, concubina lui J.T. mi-a spus că FX. știe că M. este „impresar”, iar J.T. era cel care recruta fetele din țară și le trimitea în străinătate, la acest club……….
Am înțeles de la fete că în momentul când M. venea la acel club FX. îi dădea raportul, ce se întâmplă cu fetele, care se conformează să meargă să practice prostituția și care nu, care sunt de acord să plătească sumele solicitate și care nu, împrejurare în care M., în raport cu fetele care nu se conformau le amenința cu bătaia.
Au fost situații când fetele erau agresate fizic, circulând informația în zonă că multe dintre tinerele controlate de el, care nu se conformau, erau duse la pădure, erau dezbrăcate, legate de copaci și violate atât de M. cât și de alți acoliți ai lui, cum ar fi J.T., BB, G.G., B..
Tot P.O.T. mi-a spus că ea și AL din Cașin, au fost sechestrate de M. și J.T. la locuința lui M. din satul catolic, Onești, în beciul casei, timp de 2 zile, pentru a se învăța minte să nu îi mai amenințe cu poliția. …………..
Tot de la alte fete plasate de M. și J.T. am aflat că aceștia au mai multe cluburi controlate în străinătate, în principal în Italia, dar eu știu doar de localitatea Salerno fiind de față când 2 fete, respectiv CC din Onești și o altă fată D.E., au fost trimise de J.T. în această localitate fiind plasate în cluburi.
Am înțeles că la un moment dat D.E. a fugit din clubul din Salerno, a fost nevoită să stea pe stradă neavând posibilități să-și găsească un loc de cazare, aceste informații obținându-le de la ea personal.
Tot de la P.O.T. am înțeles că AL din Casin – nn. partea vătămată D.A.M. - a practicat prostituția la stradă pentru M., în aceeași situație fiind și alte fete al căror nume nu-l cunosc, aceeași AL actualmente practică prostituția „la vitrină” în Amsterdam, Olanda. Știu că M. a recrutat-o pe AL în momentul când era minoră dar nu cunosc detalii privind împrejurările recrutării. Această AL când venea în țară, deși era din zona Oneștiului, stătea mai mult în Arad ascunsă, de teama lui M. și venea rar doar să-și vadă familia.
………………..
Mai cunosc faptul că o anume L.(V.)T. din satul catolic, recrutează fete pentru M., această activitate o face de câțiva ani și dintre fetele recrutate știu despre o anume J.A.M. din Cașin, fostă prietenă a fratelui meu. Personal L.(V.)T. i-a spus la telefon fratelui meu să o lase în pace pe această MM, pentru că este fata lui M. și a trimis-o în Italia în scop de exploatare sexuală.
Am înțeles că și la momentul actual, AL care este în străinătate este controlată de complici ai lui M., însă nu cunosc detalii de identificare a acestora.…………..”
În declarația dată în judecății, partea vătămată a arătat că:
„În primăvara anului 2005, fiind în vizită la o prietenă a mea, pe nume P.O.T., l-am cunoscut pe inc. J.T., însă nu am discutat cu acesta în acel moment, cu privire la lucrul pe care urma să îl fac în străinătate.
După aprox. o lună de zile am fost căutată la locul de muncă, lucram tot la un bar, și mi-a propus să plec în străinătate la muncă, ca damă de companie, în Italia.
I-am solicitat amănunte cu privire la activitatea ce urma să o desfășor și mi-a spus că urma să fac consumație la mese cu diverși clienți.
Nu mi-a spus că urmează să întrețin și relații sexuale cu clienții respectivi.
I-am explicat inculpatului J.T. că nu am pașaport și nici bani pentru a pleca în Italia, acesta mi-a spus că nu e nici o problemă, că se va ocupa el de procurarea pașaportului, și în, acest sens, am înțeles că a luat legătura cu numitul B.S. pentru a-mi facilita procurarea unui pașaport. Am fost căutată la locul de muncă de B.S., a-m plecat cu acesta din Onești la Bacău, am mers la Poliție, unde mi s-a întocmit pașaport în regim de urgență, pașaport pe care l-am și primit a doua zi după ce a fost solicitat.
După câteva zile, era într-o zi de joi, am plecat din Bacău, cu un autocar pe care l-am luat din apropierea Scolii nr. l din Bacău; am fost însoțită de părinți până la autocar, iar la locul de îmbarcare m-am întâlnit cu inc. J.T.. Am mers până în Budapesta, de aici am schimbat autocarul până în Austria, într-o localitate al cărui nume nu îl rețin, de aici am fost luată de un autoturism în care se afla un cetățean român pe nume R.C.L., care m-a condus până în Italia, respectiv până în orașul Parma, am fost dusă până în fața unui club și preluată de patronul acestui local, respectiv de numitul FX..
În momentul în care am ajuns la club, am fost trimisă de patron, să mă schimb, să fac duș, după care am coborât în bar.
Aici patronul, m-a întrebat ce activitate vreau să desfășor, adică dacă vreau să fiu damă de companie sau să dansez,
I-am spus patronului că am venit în Italia doar pentru a fi damă de companie și că nu știu să dansez.
Am lucrat ca damă de companie, cam 2 săptămâni de zile, însă la un moment dat, patronul mi-a sugerat să ies cu prieteni de - ai săi, iar din spusele acestuia, am înțeles că urmează să întrețin și raporturi sexuale, nu numai să fiu damă de companie.
Am refuzat inițial să fac acest lucru, însă mai mult forțată, ani fost luată de un prieten al acestuia, care m-a amenințat cu un pistol și mi-a solicitat să merg cu el.
Am fost dusă de acel prieten al numitului FX., care era cetățean italian, pe acesta îl chema Rozario, m-a transportat până la o locuință a sa, care era în afara orașului, însă fiind într-o stare avansată de ebrietate, cred că era și sub influența drogurilor, acesta nu a întreținut relații sexuale cu mine, motiv pentru care la scurt timp, m-am întors la bar și i-am povestit patronului cele întâmplate.
În momentul în care am fost luată de numitul Rozario, eu eram la o masă, nu cunosc dacă acesta a plătit o sumă de bani pentru mine, însă cred că a achitat banii prin consumația pe care a făcut-o la bar.
După câteva zile, am fost silită de către patronul barului, să ies cu diverși prieteni ai săi, cred că am ieșit cu în jur de 4-5 clienți
Am ieșit cu acești prieteni ai patronului, deoarece acesta a insistat și acesta a spus că așa este bine să întreținem relații sexuale cu prietenii săi.
Fac precizarea că nu primeam direct bani pentru relațiile sexuale pe care le-am avut cu cei 4-5 clienți așa cum am arătat, aceștia mergeau la bar unde plăteau o șampanie, și timpul pe care îl petreceau cu noi, aceasta ajungea până la suma de 300 euro, iar în momentul în care plecat cu clientul respectiv pentru a întreține relații sexuale, valoarea putea să fie și mai mare.
La aprox. 2 săptămâni de zile uneori și chiar o lună primeam pentru activitatea depusă în jur de 200 euro, însă puteam primi și o sumă mai mare sau mai mică, acest lucru se întâmpla în funcție de prestația pe care o făceam,
Fac precizarea că din banii pe care îi obțineam noi, patronul spunea că trebuie să plătească și o parte din bani către impresar,
Fac precizarea că pentru banii primiți de la inc. J.T. și pentru faptul că acesta mi-a asigurat transportul și pașaportului, trebuia să dau suma de 300 euro, eu nu am avut decât suma de 150 euro, pe care i-am dat inculpatului J.T., prin intermediul numitei P.O.T., m-ai îi trimit toți banii. I-am dat inculpatului o parte din bani, însă nu am achit toți banii, diferența fiind plătită de numita Pană DD. După aprox, o lună jumătate m-am certat cu patronul barului deoarece mi-a cerut în continuare să merg să practic relații sexuale cu diverși bărbați, iar eu nu eram de acord, astfel că în momentul în care numita Pană a venit în țară, am plecat împreună cu aceasta.
Nu rețin exact luna în care am fost plecată, dar era în vara anului 2006.
Cât timp am fost în barul din Italia, inculpatul J.T. nu a venit niciodată să mă viziteze, nici nu l-am văzut în bar, a venit doar prietena lui, pe nume AD, dar nu îi știu numele. Aceasta a venit cu o săptămână înainte de a pleca din bar, și în momentul în care a venit mi-a transmis din partea inc. J.T. să îi trimit banii pe care îi aveam datorie față de acesta.
Revin și arăt că cei 300 euro pe care trebuia să-i dau nu erau pentru banii cheltuiți pentru transport și pașaport, ci doar erau pentru locul de muncă.
Fac și precizarea că în bar lucrau mai multe fete, o parte de cetățenie română și altele asoaice, cred că românce erau în jur de 20 poate chiar mai multe, nu mai rețin exact.
Din discuțiile pe care le-am avut cu fetele din România, am înțeles că patronul barului îl știa pe inculpatul J.T. ca impresar, acestea spunând că de fapt erau trimise de o altă persoană pe nume M..
Fac precizarea că pe această persoană pe nume M. nu l-am văzut niciodată la bar, însă personal nu știam cine este.
Știu că o parte din fete, în special rusoaicele, intrau cu clienții și în separeuri și am înțeles totuși că acestea practicau și prostituția, însă nu am amănunte în concret în acest sens. Am înțeles că aceste fete de cetățenie rasă, nu erau trimise la barul respectiv de numitul M., ci de persoane din țara lor de origine. Rețin dintre fetele române, pe o fată pe nume CC, MM, AAA, NN, O. și AL care erau din Onești.
Am înțeles de numitele AL și P.O.T. că în momentul în care au fost aduse în. Italia, ar fi fost luate de numitul M., ținute într-un beci, după care au fost duse într-o pădure unde au fost amenințate, deoarece acestea voiau să meargă la poliție pentru a reclama că sunt ținute sau sechestrate de numitul M.. Acest lucra îl cunosc doar din povestirile celor două fete, din altă parte nu am mai auzit. În afară de faptul de a mi se solicita de către inc. J.T. să îi trimis suma de 200 euro, nu am fost amenințată de acesta în nici un fel și nu mi s-a solicitat să întrețin relații sexuale cu diverși clienți, de asemenea, acest lucru nu s-a făcut nici de patronul barului unde locuiam, acesta spunea doar că ne va da afară dacă nu întreținem relații sexuale însă fără a face alte presiuni asupra noastră.
Am întreținut relații sexuale cu cei 4-5 prieteni ai patronului deoarece mi-a fost teamă că acesta mă va da afară de la locul de muncă.
Așa cum am arătat din banii pe care noi îi obțineam, o parte din aceștia erau trimiși „impresarului" însă așa cum am arătat patronul barului nu îl cunoștea personal ca impresar pe inc. J.T. ci doar în această calitate îl știa doar pe numitul M.. Nu cunosc în concret dacă inc. J.T. primea vreo sumă de bani pentru activitatea ce o desfășuram noi la bar.
Fac precizarea că după ce am venit din Italia, nu am fost contactată de nici un inculpat, ci doar înainte de termenul anterior am fost căutată de inc. J.T., care mi-a solicitat prin internet să nu mă prezint la proces. Acest lucru s-a făcut prin intermediul prietenei inculpatului, pe nume AD, cu care eu mai corespondam prin poșta electronică.
În momentul în care am discutat cu J.T., acesta mi-a spus să nu mă prezint la proces deoarece va primi o pedeapsă de 10 - 15 ani închisoare și față de acest lucru nu își mai poate vedea copilul.
Fac precizarea că suma de 300 euro trebuia plătită lunar către inculpatul J.T..
Separat de suma de 300 euro, patronul barului mi-a oprit suma ce urma a fi achitată inc. J.T. și plătită în avans acestuia și care reprezenta cheltuieli de transport și pașaport, respectiv 150 euro drumul, însă pentru pașaport nu mai știu cât s-a oprit.
Știu că acești bani au fost plătiți chiar în momentul în care am ajuns în Italia, de către FX., iar acesta și-a recuperat banii de la mine, în momentul în care trebuia să facă plata pentru activitatea pentru care eu am prestat-o la bar,
Știu că între J.T. și P.O.T. era o relație de prietenie, nu cunoșteam în concret dacă erau concubini,
Așa cum am arătat eu știu de la P.O.T., că aceasta a fost dusă în pădure și amenințată de numitul M., în momentul în care aceasta nu a mai vrut să practice prostituția.
Același lucru 1-a pățit și prietena acesteia, numita AL.
Față de împrejurarea că numitul M. ar consuma droguri și că ar fi în înțelegere cu poliția, cu privire la activitatea pe care acesta o desfășura în Italia, am auzit tot de la prietena mea P.O.T..
Pe M. nu îl cunosc personal, cred că totuși l-am văzut în bar în România, am înțeles că este numitul M., însă personal nu am discutat cu acesta niciodată,
Știu că M. se cunoștea cu J.T., mi-am dat seama de acest lucru, deoarece la un moment dat a intervenit un incident, în sensul că două fete respectiv MM - cred că pe nume real Ane-Marie, iar cea de-a doua M.N. au refuzat să plătească banii obținuți, și am înțeles că J.T. a făcut amenințări față de acestea, că dacă nu vor plăti sumele de bani solicitate, îl va trimite pe numitul M. să rezolve problema.
Eu am aflat de la P.O.T. de amenințările pe care le-am arătat anterior față de aceasta, în momentul în care P.O.T. a revenit în țară, de asemenea, și eu eram venită acasă.
Am auzit de cele întâmplate cu privire la actele de violență doar de la numita P.O.T..
Eu am fost chemată de organele de la Parchet pentru a relata despre activitatea din Italia.
Nu mă constitui parte civilă în prezenta cauză.”
Declarațiile părții vătămate M.A. privind exploatarea sa sexuală de către inc. J.T., s-a coborat cu declarațiile martorilor U.A., M.I., totodată martorii emițând informația că această victimă a avut probleme de sănătate, fiind internată la mai multe unități medicale din țară și străinătate, secția Psihiatrie urmare a traumelor psihice cauzate de exploatarea sa sexuală de către traficantul susmenționat. La dosarul cauzei partea vătămată a atașat și un înscris medical emis de unitate medicală din Italia, care atestă că aceasta a avut probleme de sănătate, respectiv stări anxioase și atacuri de panică. De menționat că și numita P.O.T., care în prezenta cauză are calitatea de făptuitoare și martora P.A.M. au expus în declarațiile date detalii convergente ce subliniază elocvent conexiunea infracțională dintre inc. Ț.S.C. și J.T..
De asemenea, în cursul desfășurării procesului inculpații au amenințat în continuare partea vătămată, așa cum a rezultat din suplimentul la declarația dată inițial, după cum urmează:
„Așa cum am arătat și în memoriul depus la dosar la data de 16 iunie 2009, după ce am fost audiată, am fost căutată la locul de muncă de o persoană pe nume I.T., care mi-a spus că este prieten cu Ț.S.C. și să fiu atentă ce declar, deoarece lui nu-i este teamă de nimic. Fac precizarea că această persoană m-a căutat și înainte de a da declarația la instanță, când a făcut aceleași presiuni asupra mea, nu am arătat acest lucru când am fost audiată, fiindu-mi teamă.
Am mai fost căutată și de o altă persoană al cărui nume nu îl cunosc, acesta mi-a spus la fel, să am grijă ce vorbesc în cursul procesului, mi-a transmis că este prieten cu inculpatul Ț.S.C., spunându-mi că inculpatul mi-a transmis că „în momentul în care va ieși din închisoare va avea grijă de mine”.
Aceeași afirmație a făcut-o și față de celelalte părți vătămate.
Nu m-au influențat în nici un fel amenințările pe care mi le-au făcut acele persoane față de declarația pe care eu am dat-o în instanță.
Am înțeles să fac acest memoriu pentru a le pune în vedere inculpaților să fiu lăsată în pace.
Solicit să fiu integrată în programul de protecție a martorilor.
Fac precizarea că amenințările nu au fost auzite niciodată de o altă persoane, eram luată deoparte de prietenii inculpatului.”
8. Partea vătămată V.C. în declarația dată a precizat faptul că în cursul anului 2003, în timp ce frecventa cursurile Liceului de Chimie din Onești, întâlnindu-se într-un loc public cu numitul B.(C.)S.D., acesta i-a făcut o ofertă de muncă în străinătate, oferindu-i detalii acesteia despre faptul că multe alte fete au profitat de avantajele relațiilor de care dispunea el în străinătate.
În condițiile în care această victimă a fost de acord să plece să muncească în Marea Britanie, în luna septembrie 2003, numitul B.(C.)S.D. a organizat plecarea acestei victime împreună cu o altă tânără, R. (identificată de această după planșe foto ca fiind A.R.N.), într-o modalitate periculoasă, uzitând filiera specifică a inc. T.F.T., respectiv ascunderea în locuri special amenajate sub TIR-uri, în cutia de scule de la roțile din spate ale mijlocului de transport.
La destinație, partea vătămată V.C. și A.R.N., au fost predate de transportator personal recrutatorului B.(C.)S.D., care între timp se deplasase și el în această țară pe o altă rută. Acesta le-a cazat la conexiunea lui infracțională, respectiv inc. T.F.T., locația indicată de victimă fiind Royal Douglas Britania Village, unde locuia acesta din urmă împreună cu prietena sa S.A. și o altă tânără, tot AL, despre acesta aflând că practicau prostituția.
După cazarea în locuința închiriată de inc. T.F.T. această victimă a luat act de faptul că trebuie să practice prostituția. În acest sens a fost redat un fragment din declarația părții vătămate V.C.:
„………Când am aflat că trebuie să practic prostituția pentru B.(C.)S.D. eu m-am opus inițial, chiar am și plâns, ulterior fiind nevoită să mă conformez întrucât eram singură în acea țară, nu aveam nici un sprijin, nici bani, nu cunoșteam nici limba și-mi era teamă de B.(C.)S.D. și T.F.T., aceștia dându-mi de înțeles că voi avea probleme dacă nu voi face ce mi se cere.
Astfel, forțată de împrejurări am practicat prostituția aproximativ o perioadă de 2 luni impunându-mi-se să merg într-o anumită casă, unde am constatat că mai era și o altă tânără de altă naționalitate, unde trebuia să întrețin raporturi sexuale cu diferiți clienți. Pe zi veneau câte 20-30 de bărbați interesați de prestațiile sexuale la care eram obligată eu de regulă eu trebuia să întrețin raporturi sexuale cu o parte dintre aceștia, mergând pe cameră zilnic în jur de 10-15 persoane……….”
După o perioadă de 2 luni, cât această victimă a fost exploatată sexual de B.(C.)S.D. cu colaborarea inc. T.F.T., cel dintâi s-a reîntors în România, lăsând-o la dispoziția și sub supravegherea celui de-al doilea, care a încercat să o acapareze în mod exclusiv, punându-i acesteia în vedere faptul că trebuie să presteze sexual în folosul lui și în condițiile în care nu se conformează, i-a precizat că după revenirea în țară va avea probleme cu un anume G.G. din Onești.
Relevant în acest sens a fost considerat un fragment din declarația părții vătămate V.C., fiind redat după cum urmează:
„…Văzând că T.F.T. expune că are influențe, m-am conformat solicitării lui de a practica prostituția pentru acesta întrucât îmi era teamă de el, auzind de la alte persoane că acesta va pune pe alți prieteni de-ai lui din țară să mă agreseze. Personal T.F.T. mi-a spus că dacă nu mă conformez voi avea probleme cu un anume G.G. care este cel mai tare din Onești.
La un moment dat i-am spus lui T.F.T. că vreau să plec și că nu vreau să mai întrețin raporturi sexuale cu diferiți clienți, împrejurare în care T.F.T. mi-a înmânat telefonul lui spunându-mi că trebuie să vorbesc cu cineva, eu speriată m-am conformat și un anume bărbat care s-a recomandat a fi G.G. mi-a spus că trebuie să stau în Anglia să practic prostituția că dacă voi veni în țară mă găsește și voi avea mari probleme cu el și astfel că nu am încotro și trebuie să fac tot ce zice T.F.T. .
Astfel, fiindu-mi teamă, constrânsă de T.F.T. am practicat prostituția pentru acesta cam încă 1 an și 3 luni de la momentul când m-a preluat acesta de la B.(C.)S.D..……….
De regulă acesta ne ducea la muncă la case și saune, pe mine, pe o altă tânără care a venit ulterior la aproximativ o lună de zile de când am început eu să lucrez eu pentru T.F.T., o anume D.E., zisă AL din Iași.
Și prietena lui T.F.T. practica prostituția pentru acesta, respectiv Manișa, aceasta era deja în Anglia când eu am fost adusă de B.(C.)S.D.. Țin să menționez faptul că în timp ce eu practicam prostituția pentru T.F.T., S.A. lucra încă pentru B.(C.)S.D., aflând la un moment dat că aceasta la un moment dat a plecat de la acesta.
T.F.T. impunea aceeași regulă privind predarea banilor obținuți din activitatea de prostituție, cu excepția că nu trebuia să-i plătesc datoria de transport pe care o plăteam lui CH, întrucât acesta mi-a dat banii.
Întrucât eu aveam cheltuieli mari de întreținere și de cazare, banii de cazare plătindu-i lui T.F.T. nu ajungeam să rețin pentru mine absolut nimic, trăind de pe azi pe mâine, în țară la părinții mei trimiteam foarte rar bani și în cuantum foarte mic.
Și celelalte fete Manișa și AL (D.E.) erau obligate de T.F.T. să-i dea bani din activitatea de prostituție pe care o prestau pentru acesta și să suporte și ele aceleași cheltuieli de întreținere și cazare.
Clienții erau numeric aceeași la case - 8-10 clienți și câștigam 150 – 300 lire pe zi. La saune numeric erau aceeași clienți, dar prețurile erau puțin mai mari, sub pretextul masajului, în camere izolate, tinerele plasate, de altfel și eu întrețineam raporturi sexuale cu clienții, banii fiind predați de aceștia către recepționere într-o manieră voalată, întrucât erau camere de luat vederi, fiind instalate de patronii englezi, care în acest mod își verificau afacerea.
Timp de un an am lucrat la mai multe saune și o perioadă îndelungată de timp am lucrat în Londra la Sauna Masage. Toate saunele și casele unde eram plasată de T.F.T. se aflau în Londra.
Din activitatea de prostituție determinată fiind de B.(C.)S.D., acesta a obținut un beneficiu de 5-6.000 de lire, iar T.F.T. a obținut circa 30-40.000 de lire.
După 1 an și ceva cât am lucrat pentru T.F.T., întrucât m-am împrietenit cu D.E., am prins curaj și i-am adus la cunoștința acestuia că vrem să plecăm.
Acesta nu a fost de acord și când l-am amenințat cu autoritățile, acesta neavând încotro ne-a lăsat să plecă, astfel, cu ajutorul unui prieten al D.E., un cetățean indian am reușit să închiriem o cameră într-o casă, am mai muncit o scurtă perioadă de timp în acest fel pentru a obține bani să ne întoarcem în țară…”
………….
Activitatea de prostituție pe care am desfășurat-o fiind controlată de T.F.T. nu am făcut-o consimțit ci constrânsă fiind moral de către acesta.
Am avut probleme de sănătate, respectiv suferind traume psihice în raport cu activitate de prostituție la care eram obligată și ritmul de muncă care îmi era impus.
Țin să mai menționez faptul că în momentul când eu eram în Anglia am auzit că și o altă tânără poreclită AL pitica, organele de anchetă prezentându-mi planșe foto, recunoscând-o ca fiind D.A.M., urma să vină în această țară tot la dispoziția lui T.F.T., care urma să practice prostituția la saune, sau pe case.
Despre venirea acesteia am aflat din dialogurile telefonice pe care le purta T.F.T. cu G.G., M. și alți complici ai lor. De obicei acesta se ferea ca eu să aflu faptul că vor să mai aducă din țară și alte fete în scop de exploatare sexuală, dar eu am surprins acest dialog telefonic și întrucât o cunoșteam pe aceasta mi-am dat seama despre cine este vorba.
Mai mult, D.E., pseudonim AL din Iași, mi-a spus când mă aflam cu ea în Anglia că T.F.T. a mai încercat anterior să o aducă pe aceasta în această țară folosind acte false. D.E. mi-a spus că era da față în Franța când AL controlată de T.F.T. și acoliții lui a fost identificată de autoritățile franceze cu pașaport fals întrucât era minoră.
Determinat de aspectul că s-a constatat starea de minoritate privind-o pe aceasta, a fost returnată în țară.
Tot de la D.E. știu că AL pitica a fost exploatată sexual în țară de către alți complici ai lui T.F.T., respectiv un anume M. din Onești.
D.E. a cunoscut-o pe AL Pitica prin intermediul lui D., un văr de-a lui T.F.T..
În perioada cat am practicat prostituția pentru T.F.T. acesta m-a supravegheat personal, acesta pleca foarte rar în țară pentru o perioadă foarte scurtă de timp de o săptămână – două.
Personal nu-l cunosc pe G.G., doar am vorbit la telefon cu el când eram în Anglia și m-a amenințat.
Pe M. nu-l cunosc personal, știu că este din Onești și că în țară și străinătate se ocupa cu traficul de persoane”.
9. Martora protejată victimă P.E., conform declarațiilor date în fața organelor de anchetă, prin detaliile expuse se identifică ca persoană victimizată sub aspectul infracțiunii de trafic de persoane săvârșită în dauna sa de inc. Ț.S.C. și J.T.. Aceasta a renunțat la calitatea de parte vătămată și a solicitat audierea în sensul aplicabilității prev. art. 861 C. proc. pen., expunând necesitatea protejării identității sale, întrucât îi este teamă de represaliile posibil emise de persoanele cercetate în cauză, întrucât deține date că acestea sunt persoane violente.
Martora-victimă menționată a subliniat că în anul 2004, aflându-se în Onești, a fost abordată de Ț.S.C. zis „M.”, care i-a făcut o ofertă de muncă în străinătate ca damă de companie, respectiv în Spania, orașul Pamplona.
Neidentificând actul de înșelăciune emis în raport cu persO. sa, victima a dat curs inițiativei lui M. de a pleca în străinătate și la destinație i s-a adus la cunoștință de către un anume JJ, aflat în legătură infracțională cu Ț.S.C., că trebuie să practice prostituția.
Victima a fost nevoită să se conformeze să presteze sexual, fiindu-i teamă de cei doi traficanți, deținând date că Ț.S.C. este o persoană violentă, astfel întreținând raporturi sexuale cu clienți identificați în barul unde o angajase JJl.
Aceasta timp de aprox. o lună de zile a întreținut raporturi sexuale cu 4-5 clienți pe noapte, concomitent cu determinarea clienților la cât mai multe consumații, toți banii obținuți din aceste activități fiind obligată să-i pună la dispoziția lui JJ, care îi împărțea cu M.. Mai mult, aceasta a precizat că a pus la dispoziția acestora circa 10.000 euro.
Aceeași martoră victimă a făcut precizări despre cooperarea infracțională pe linia traficului de persoane, dintre inc. Ț.S.C. zis M., J.T. și P.O.T.
În declarația din instanță martora a arătat următoarele:
„L-am cunoscut pe inc. Ț.S.C. în anii 2004, prin intermediul unei prietene care lucra la un bar.
Mă întâlneam aproape zilnic cu inculpatul după ce ne-am cunoscut și mă întâlneam zilnic cu acest inculpat în momentul în care mergeam la barul prieteni mele.
Prin intermediul unui prieten al inculpatului, am aflat că acesta, respectiv inculpatul se ocupă cu trimiterea de fete în străinătate care urmau să lucreze în baruri de noapte.
După aprox. 1 an de zile, după ce l-am cunoscut pe inculpat, respectiv în anul 2005, am luat inițiativa de a discuta cu acesta pentru a-mi asigura un loc de muncă.
Acel prieten care mi-a spus de inculpatul Ț.S.C. este vorba de inculpatul J.T..
Am discutat împreună cu inculpatul Ț.S.C. la domiciliul acestuia, în acel moment era prezent și inc. J.T. și mi s-a promis că voi merge în Spania și voi lucra într-un club de noapte.
Fac precizarea că în momentul în care am plecat eu aveam pașaport însă cel care s-a ocupat de transport cât și de cheltuieli a fost inc. Ț.S.C..
Mi s-a pus în vedere că urmează să achit acel transport din veniturile pe care le obțineam din activitatea ce urma să o desfășor în Spania.
Am plecat din Onești cu mașina personală a inc. J.T., care a mers cu mine până în mun. Deva, unde am fost urcată într-un microbuz și am mers până în Spania,
Am primit indicații înainte de plecare de la inc. Ț.S.C. cu privire la locul de destinație, respectiv până în orașul Pamplona, mi-a spus că trebuie să mă întâlnesc cu un bărbat, nu mi-a dat numele acestuia, însă în momentul în care am ajuns la destinație, am fost căutată de un bărbat care era cetățean român, nu i-am aflat numele adevărat al acelui cetățean, însă era poreclit „JJ".
Am fost cazată la un imobil care am înțeles că era a acelui bărbat, unde se aflau alte 5-6 fete, și acestea erau românce.
Am început activitatea ca damă de companie, însă acel bărbat pe nume .JJ", mi-a spus că trebuie să întrețin raporturi sexuale cu clienții pe care îi aveam, lucru cu care nu am fost de acord inițial, însă acea persoană , „JJ” mi-a spus că altfel nu se poate. Până la urmă am acceptat să întrețin raporturi sexuale cu acei clienți deoarece JJ mi-a spus că trebuie să achit c/val transportului și să trimit bani acasă, care erau banii mei de buzunar.
Am întreținut relații sexuale în jur de 4-5 clienți pe noapte, după câte rețin obțineam de la aceștia în jur de 100 - 150 euro bani care la sfârșitul ziRON îi dădeam numitului JJ.
Am practicat relații sexuale din luna august până în noiembrie 2005, nu mi s-a spus cât reprezintă c/val cheltuielilor de transport însă toți banii obținuți îi dădeam numitului JJ. Din discuțiile purtate am înțeles că o parte din bani erau trimiși în țară inc. Ț.S.C..
Am auzit aceste discuții deoarece numitul JJ vorbea la microfon pe internet cu inc. Ț.S.C..
Am vorbit tot prin microfon pe internet cu inc. Ț.S.C., am solicitat relații de acasă și fac precizarea că după ce voi reveni în țară inculpatul Ț.S.C. trebuia să-mi dea și mie o parte din banii pe care eu îi obținusem și care erau trimiși acestuia de către numitul JJ.
E posibil ca suma pe care am dat-o numitului JJ să se fi ridicat la 10.000 euro, sumă ce a fost trimisă inc. Ț.S.C., așa cum am declarat și la urmărirea penală.
Am plecat după cele 3 luni de zile menționate deoarece m-am îmbolnăvit, i-am adus la cunoștință despre acest lucra numitului JJ care a fost de acord să mă lase să plec.
Nu am primit nici o sumă de bani de la numitul JJ din banii pe care i-am dat acestuia cât timp am stat în Spania.
În momentul în care am revenit în țară, m-am întâlnit atât cu inc. J.T. cât și cu inc. Ț.S.C., așa cum am arătat în declarația la u.p., i-am cerit inc. Ț.M.A. să-mi dea o parte din banii pe care i-a încasat din străinătate din cei trimiși de numitul JJ, însă acesta a spus că nu are nici o implicare și nu am primit nici un ban de la acesta. Am discutat și cu inc. J.T. despre acești bani și acesta mi-a relatat că nu cunoaște nimic în acest sens.
Așa cum am arătat în casa unde am fost cazată, se mai aflau și alte fete, știu că și acestea practicau prostituția, că banii erau dați numitului JJ, însă nu cunosc dacă și din banii aceștia se trimiteau sume de bani inc. Ț.M.A..
Am înțeles că 2 sau 3 fete din cele aflate în imobilul respectiv au fost trimise în străinătate tot de inc. Ț.S.C..
Am înțeles, de asemenea, că numita P.O.T. se ocupa de racolarea de fete și care erau prezentate inc. Ț.S.C. și acesta le trimitea în străinătate.
Despre acest lucru am aflat în momentul când m-am întors în țară. Acest lucru l-am aflat de la numita P.O.T..
Eram prietenă cu inc. J.T. și l-am auzit de mai multe ori discutând cu P.O.T. iar din discuțiile acestora am înțeles că și unul și celălalt se ocupau de racolarea de fete pentru a fi trimise în străinătate, însă personal nu am asistat niciodată la momentul în care cei doi se ocupau efectiv de acest lucru.
Nu știu prin intermediul cui acele fete erau trimise în Italia.
Nu mi s-a plâns nici o fată față de mine că ar fi fost trimisă în Italia sau în altă locație să facă o anumită activitate sau să practice prostituția.
Eram majoră în momentul în care am plecat în Spania.
Nu am avut nici o înțelegere cu numitul J.T. înainte de a pleca în Spania, nici cu privire la procurarea locului de muncă și nici cu privire la plata c/val transportului.
O cunoșteam de foarte mult timp pe P.O.T.. Nu mai cunosc alte persoane în afară de P.O.T. și J.T. că s-ar ocupa de racolare de fete în favoarea inculpatului Ț.S.C.”
10. Martora protejată/ victimă C.I. – a precizat în declarația dată că, pe timpul minoratului, a dat curs ofertei mincinoase de muncă ce i-a fost făcută de inc. Ț.S.C. zis „M.” și, în Italia, într-un night club denumit „Las Vegas”, situat în localitatea Bergamo, pentru o perioadă de 2 luni și jumătate, în anul 2002 a consimțit să practice prostituția, prestând și activitatea efectivă de damă de companie în acest bar, astfel punând la dispoziția patronului italian FA, sume importante de bani, care prezumat au fost împărțite cu recrutatorul din România, respectiv liderul grupării verificate în cauză.
Victima/martor protejat, în declarația dată a arătat că a realizat un beneficiu personal lunar de 3.000 - 4.000 euro (consumațiile pe noapte fiind în cuantum de 100-150 euro, iar prestațiile sexuale 300-400 euro pe seară), indicând un beneficiu ilicit pus la dispoziția reprezentanților clubului (unul dintre patroni fiind un anume FA) de circa 7.000-8.000 euro pe lună, de la sine înțeles, împărțit cu inc. Ț.S.C. ș.a., conform înțelegerilor lor.
În același local, alături de această parte vătămată, în aceeași perioadă, lucrau încă 8 tinere românce, dintre care 6 erau din loc. Onești, jud. Bacău, fiind indicată și o anume A.D.F., toate trimise în străinătate pentru scopul ilicit menționat, de același inc. Ț.S.C., zis „M.”.
Aceeași martoră a subliniat că, în cursul anului 2005, patronul acestui club, respectiv FA, a fost cercetat penal de autoritățile italiene din Fiorano al Serio, o localitate în apropierea localității Bergamo Italia, referitor la condițiile de legalitate ale angajării și remunerării tinerelor transferate din România, fiind chemată să dea declarații la Tribunalul din Bergamo, aceasta menționând că a ținut sub tăcere aspectul de exploatare sexuală materializat în dauna sa de patronul italian și inc. Ț.S.C..
11. Martora protejată/victimă M.V. a declarat că în perioada cât era elevă în clasa a IX-a și avea vârsta de 16 ani, a fost recrutată în anul 2003 prin promisiuni mincinoase de către inc. B.I. zis „C.” și un alt tânăr, neidentificat din cercetări, în timp ce se afla în discoteca „B.S.” din Onești.
Aceștia au abordat-o sub pretextul intermedierii unei întâlniri cu o prietenă a sa din Onești, care se afla în Miercurea Ciuc, transportând-o în această localitate, la clubul de noapte „XX” unde i-au precizat că îi pot sigura un loc de muncă alături de prietena sa, pe care a și întâlnit-o.
În condițiile în care inițial nu a perceput regula barului că fetele care lucrează acolo practică prostituția, a acceptat să rămână la această locație patronată de numitul M.T., care îi asigura și cazarea într-un apartament unde se mai aflau alte 10 fete, doar pentru a obține beneficii bănești din activitatea de damă de companie. Ulterior, a aflat că în realitate, scopul transferării ei în această locație a fost cel al exploatării sale sexuale, constatând că și celelalte fete se aflau în aceeași situație de victimizare.
La 2-3 zile de la momentul sosirii sale în acest club de noapte, a constatat că inc. B.I. zis „C.” și inc. G.G. erau cei care dobândeau beneficiul material ilicit rezultat atât în urma exploatării ei sexuale, cât și al celorlalte tinere deja identificate acolo, motivat de faptul că cei doi s-au deplasat personal la clubul de noapte „XX” pentru a controla situația fetelor plasate în acest club.
Relevant în acest sens a fost considerat un fragment din declarația martorei protejate victimă, redat, după cum urmează:
„…Oferta de muncă consta în salariu de 3 milioane și C. și patronul barului mi-au spus că eu doar trebuie să dansez și să determin clienții să facă cât mai multe consumații. Apreciind că aceștia sunt de bună credință, eu am fost de acord să rămân acolo, mai ales pentru că era și D.E., fapt pentru care patronul Tibi m-a cazat într-un apartament cu trei camere în care erau cazate și celelalte fete, în total cam 10 fete și dormeam în paturi supraetajate……..”
Din precizările acestei martore protejate victimă au rezultat indicii certe privind acțiunile violente materializate de inc. B.I. zis „C.” care a amenințat-o cu pericole iminente privind integritatea sa corporală și siguranța familiei sale.
În acest sens relevant a fost apreciat următorul fragment:
„ …………..Eu am refuzat, i-am spus că nu sunt de acord, pentru că oferta lui de muncă era alta, împrejurare în care m-a luat într-un vestiar și a început să mă amenințe din nou, spunându-mi că nu am încotro și trebuie să mă conformez la tot ce îmi solicită el și patronul.
Până la acel moment eu am întreținut raporturi sexuale consimțite cu un singur prieten al meu și nu eram de acord să mă prostituez, dar de teamă, întrucât C. nu înceta cu amenințările cu moartea, bătaia și alte pericole privind familia mea, am acceptat să rămân acolo la Miercurea Ciuc să lucrez la bar ca dansatoare și să practic prostituția acestuia și a complicilor lui.
Așa cum am mai menționat anterior, la acea vreme aveam 16 ani, părinții erau plecați în străinătate, mă aflam într-o altă localitatea decât cea de domiciliu, nu cunoșteam pe nimeni și nu aveam cui să cer sprijin pentru a mă apăra de C. și cei din anturajul lui.
Mai mult, fetele din bar, în special AL, mi-au spus că acesta este foarte violent, că și ele au fost agresate verbal și fizic de către acesta, și că nu am încotro și trebuie să mă conformez solicitărilor lui.
În anul 2003 din luna noiembrie și până la fârșitul lunii februarie 2004 am practicat prostituția cu clienții identificați în bar sau clienții aduși de C. în barul XX. În această perioadă aproximez ca au fost 60 de clienți, cu care am întreținut relații sexuale contra cost, pe seară fiind cam 2-3 clienți dar nu în fiecare zi. Pentru a întreține relații sexuale cu noi clientul trebuia sa achite la bar o șampanie in valoare de 200 RON și 200 RON pentru fată, pentru o oră, bani care erau plătiți tot la bar. Din banii câștigați in acest fel noi nu primeam decât două trei sute de RON la sfârșitul lunii și jumătate din banii de pe consumație. Banii de pe consumație ii primeam in fiecare dimineața de la bar. Banii din prestațiile sexuale ii primeam de la patronul Tibi și constatam de fiecare dată ca ne dădea sume mai mici decât cele promise. În acea perioadă lucra la acel club de noapte barmanii Otilo și cu Cristi iar un individ pe nume Beți era asociat și bodyguard și toți știau și participau la exploatarea noastră sexuală, mai ales barmanii care încasau banii de la clienți din prestații sexuale. Programul de lucru in acel club de noapte începea seara la orele 20.00 și se termina dimineața la ora 07.00, perioadă in care dansam, determinam clienții la consumație și bărbații care erau interesați de sex mergeam cu ei, prestând sexual atât in separeurile clubului sau în hotelurile din împrejurimi. Clienții care doreau să stea in compania fetelor o perioadă mai îndelungată de timp plăteau mai mult, pentru toată noaptea iar banii îi dădeau tot la bar ca tarif pentru raporturile sexuale de care urmau să beneficieze.
În perioada mai sus menționată am reușit sa plec acasă de două ori, in acest sens invocând diferite pretexte, pentru a fi lăsată să ajung acasă. De fiecare dată nu am vrut să mă întorc iar C. mă suna și mă amenința cu violențe atât asupra mea cât și asupra familiei mele. Îmi amintesc ca odată m-a găsit în discoteca B.S. din Onești a început să mă înjure, m-a tras de păr afară din discotecă și m-a bătut, lovindu-mă cu pumnii și cu picioarele peste față și peste corp. Am avut vânătăi pe tot corpul o lungă perioadă de timp și am stat în casă foarte mult întrucât eram vânată în zona ochilor.
Mai menționez că am fost sechestrată pentru două zile într-o locație controlată de C.. Când mi-am mai revenit m-a luat și m-a dus iar la Miercurea Ciuc unde am fost exploatată sexual din nou. Eu și celelalte fete, fiind aproximativ 10, eram cazate de Tibi într-un apartament din Miercurea Ciuc care avea trei camere și dormeam in paturi supraetajate. Spre sfârșitul perioadei cât lucram la Miercurea Ciuc la un moment dat C. m-a luat pe mine și alte doua fete și ne-a trimis pe combinație solicitându-ne să întreținem raporturi sexuale cu un bărbat la o altă zonă decât Miercurea Ciuc. Țin să menționez faptul că pentru a ne controla pe mine și pe fete C. ne înscena fel de fel de situații, scoțându-ne pe noi responsabile cu privire la unele împrejurări tocmai pentru a avea controlul asupra noastră, respectiv pentru a reuși să ne determine să practicăm prostituția la dispoziția lui și a celorlalți cu care se afla în legătură privind exploatarea noastră sexuala. A existat și situația în care C. pentru a mă controla m-a amenințat cu pistolul pe care mi l-a pus la cap in timp ce mă aflam în mașină și mi-a dat cu picioarele în toate zonele corpului de mai multe ori. Ulterior împrejurările pe care mi le-a reproșat mie reprezentând un motiv fals pentru agresiunile asupra mea au fost aplanate de alți complici ai acestuia încercând în continuare C. să mă determine să mă duc să lucrez din nou la bar la Tibi, eu refuzând. Mama și tatăl meu care erau în străinătate la acea perioada și lucrau au aflat doar faptul ca am lucrat, ca dansatoare, in Miercurea Ciuc, ținând sub tăcere aspectul că am fost exploatată sexual de C. și alte persoane aflate în legătură cu acesta.
Mai menționez faptul că de cele mai multe ori când venea C. la barul lui Tibi era însoțit de doi bărbați pe nume G.G. și M. din Onești. Despre M. știam de la AL – nn. D.A.M. - că a plasat fete în acel bar tot în scop de prostituție și presupun că veneau pentru a lua banii câștigați de pe urma fetelor. De regulă aceștia se duceau în separeuri sau în birou la Tibi și discutau, evitând de fiecare data discuțiile în prezența noastră.
Tot de la fetele din club am aflat că M. era violent cu cele pe care le controla și când acesta venea în club acestora le era teamă de el. Mai știu că D.E. a fost agresată de C. în discoteca B.S., luând-o la baie forțat a obligat-o la perversiuni sexuale (sex oral) i-a pus cuțitul la gât și a lovit-o pentru că a refuzat să se întoarcă la clubul din Miercurea Ciuc, unde să continue să practice prostituția pentru el și M.. ………”
În declarația dată in instanță martora a arătat că:
„Am solicitat să fiu audiată ca martoră protejată, de frică în special față de inc. B.I. zis C.. Am fost amenințată de acesta în timp ce am fost dusă în orașul Miercurea Ciuc.
În anul 2003, eram elevă în clasa a IX a. Frecventam cursurile la un liceu din Onești, locuiam împreună cu frații mei, părinții fiind plecați la muncă în străinătate.
În perioada nov. 2003 – ian. 2004, am fost abordată de către inc. B.I. zis C. în timp ce frecventam discoteca B.S. din Onești.
M-a abordat prin intermediul prietenei mele D.E. care îl cunoștea pe inculpat, aceasta a plecat la un moment dat în or. Miercurea Ciuc, iar inculpatul mi-a solicitat să o urmez pe prietena mea.
Revin și arăt că am fost abordată de inculpat înainte de luna noiembrie 2003, iar la insistențele acestuia am acceptat să merg după prietena mea D.E. în luna nov. 2003 în or. Miercurea Ciuc.
Am plecat împreună cu inculpatul B.I. în luna noiembrie. fiind însoțiți și de un prieten al acestuia pe nume Costel. Am mers la Clubul XX din Miercurea Ciuc.
Aici am găsit-o pe prietena mea D.E.. Am constatat că prietena mea D.E. dansa în bar, mi s-a solicitat și mie acest lucru cu care am fost de acord. Aveam nevoie de bani, de asta am acceptat să fiu dansatoare și datorită faptului că prietena mea era dansatoare.
Mi s-a solicitat atât de inc. B.I. cât și de un anume lucrător de la bar pe nume „Tibi” să mă dezbrac și să dansez în bar. Lucru cu care nu am fost de acord, însă cei doi au insistat și am făcut până la urmă acest lucru.
Am primit inițial suma de 2.000.000 ROL pentru dans și mai primeam încă 2 milioane de ROL dacă mergeam la bar și făceam consumație împreună cu clienții.
După aprox. 2-3 zile inculpatul B.I. mi-a spus că trebuie să întrețin și relații sexuale cu diverși bărbați, eu nu am fost de acord, însă inculpatul B.I. a insistat, m-a amenințat și a început să mă lovească, solicitându-mi să practic prostituția. Am început să fac acest lucru, fiindu-mi frică, iar în perioada nov. 2003 – ian. 2004, cred că am întreținut relații sexuale cu un număr de în jur de 50-60 de bărbați.
Plata nu mi se făcea mie pentru serviciul făcut, știu că se plătea suma de 200 RON noi - c/val unei sticle de șampanii la bar și 200 RON noi - pentru un raport sexual, bani care erau plătiți tot la bar. La sfârșitul lunii primeam pentru această activitate de întreținere de raporturi sexuale în jur de 200-300 RON noi. Acești bani îi primeam de la numitul Tibi care era patronul clubului. Am reușit să plec din acel bar din Miercurea Ciuc în luna decembrie 2003, însă am fost reținută de B.I. în aceeași discotecă B.S. din Onești, a început să mă lovească, m-a sechestrat timp de 2 zile într-un apartament, solicitându-mi să mă întorc în orașul Miercurea Ciuc.
În această perioadă am locuit într-un apartament cu 3 camere în Miercurea Ciuc, eram împreună cu alte fete pe nume AL, Carmen, MM, eram în jur de 10 fete, toate stăteam în acel apartament de 3 camere și toate practicam prostituția la barul respectiv.
Am fost dusă chiar la un moment dat și am întreținut relații sexuale o perioadă în Slănic Moldova, Am fost dusă de inc. B.I..
Am fost amenințată de mai multe ori cu pistolul de către inc. B.I. odată a făcut acest lucru pentru că i-au dispărut niște bunuri, însă de mai multe ori am fost amenințată deoarece eu nu vroiam să mai practic prostituția.
În această perioadă la barul unde lucram a venit la un moment dat și niște prieteni de-ai inc. B.I., respectiv inc. Ț.S.C. zis M., cât și un altul Costel, nu rețin să fi venit inc. G.G. acolo, am înțeles că aceștia au venit să ia banii de la patronul Tibi, deoarece și aceștia au dus fete la bar, și după câte cunosc M. a adus-o pe o fată pe nume AL.
Am fost de față când inc. B.I. a amenințat-o pe prietena mea D.E. deoarece acesta nu vroia să meargă la Miercurea Ciuc.
Nu cunosc amănunte dacă inc. B.I. sau prietenii acestuia au dus fete în străinătate pentru a practica prostituția.
Nu pot aprecia ce sumă s-a câștigat în total după ce am întreținut eu relații sexuale.
Am reușit să plec din orașul Miercurea Ciuc, i-am spus inc. B.I. că merg acasă, însă de fapt eu am plecat în străinătate.
Personal nu am discutat niciodată cu inc. Ț.S.C..”
12. Martora protejată victimă M.L. în declarația dată a expus date de detaliu privind activitățile ilicite desfășurate de gruparea infracțională obiect de cercetare în cauză, mai mult decât elocvent, prin precizările sale, conturează tabloul infracțional pe specificul de traficare și exploatare de tinere minore și majore, plasate în țară și străinătate de către inculpați în scopul obținerii de beneficii material ilicite substanțiale, totodată oferind informații și despre alți complici care făceau parte din acest grup ilicit și se situau la nivele inferioare în ierarhia grupului, indicând pe numiții Copăcel, Mărcuț, B.(C.)S.D.).
Această martoră a apreciat că are cunoștință despre faptul că inc. Ț.S.C., încă din anul 2002, desfășura activități de recrutare și exploatare sexuală de tinere, inițial în țară, ulterior în străinătate, și că la un moment dat a ajuns să dețină zone personale de influență, în special în Italia, privind plasarea de tinere pe piața prostituției din această țară, colaborând în acest sens cu inc. G.G., cu C. (nn. B.I.) și CH.
Martora a subliniat faptul că cei susmenționați recrutau fete, atât din Onești cât și din comune și sate limitrofe, prin oferte de muncă mincinoase - promițându-le slujbe ca și baby-sitter, ospătărițe în baruri, cameriste, bine plătite și că le asigură și condiții de cazare.
Această martoră a emis informații referitoare la alte maniere de abordare a victimelor, în sensul că unele tinere erau aservite sentimental de membrii grupării, pentru a obține consimțământul acestora de a se pune la dispoziția traficanților, sau le ofereau diferite cadouri (parfumuri, bijuterii etc.) sau le promiteau o așa zisă protecție în condițiile în care acestea întâmpinau situații problemă privind persO. lor.
Relevant în acest sens a fost considerat următorul fragment din declarația martorei protejate victimă M.L., redat după cum urmează:
„……..De regulă M., G.G. și C. dădeau bani la complicii lor pentru a reuși să controleze tinerele pe care vizau să le exploateze, pentru a le scoate în oraș, pentru a le face diferite cadouri, pentru a le face diferite cadouri, astfel ca acestea să creadă că este cea mai bună alegere pentru ele să iasă din situația financiară în care erau.
De regulă G.G. se ocupa de recrutarea de fete mai voalat susținând financiar demersurile de convingere a fetelor să răspundă solicitărilor lor, în discoteci le promitea oferte de muncă și le promitea sprijin că dacă sunt persoane care le pot crea probleme, le spunea că el le va apăra și simplu fapt a expunerii informațiilor că este protectorul ei crea eventualului bărbat interesat o teamă.
Au existat și situații în care G.G. întreținea relații sexuale cu acestea promițându-le fel de fel de beneficii financiare, aceasta pentru că el era însurat și fetele o cunoșteau pe soția acestuia. Mai mult, în condițiile în care fetele erau greu de controlat și convins să se pună la dispoziția lui și a lui M. le aducea la soția sa pentru a le convinge că el le oferă o viață frumoasă și lipsită de greutăți financiare.
De regulă G.G. și C. mai făceau și anumite scenarii, în sensul că trimitea băieți la fetele care se aflau în discotecă (în principal Discoteca B.S.) sau cluburi din Onești pentru a se lega de ele, după care veneau ei și se prezentau în ochii lor ca protectori ai fetelor, tocmai pentru a obține încredere fetele în ei și a se pune la dispoziția lor, respectiv să răspundă solicitărilor de a pleca în străinătate unde M. le plasa în zonele lui de influență.
În concret, G.G. și C., în fața fetelor îi agresa fizic pe acei băieți puși tot de ei să se lege de acestea, după care le dădea bani acestora pentru scenariile la care s-au implicat sau îi ajutau în alte situații în care aveau probleme. Băieții care erau interesați de fetele pe care le controlau ei și care astfel le stricau interesele de exploatare sexuală a acestora erau bătuți de către G.G., C., crunt. Cei agresați nu se duceau la poliție pentru că îi știau pe sus-numiții foarte violenți și de obicei poliția din zonă nu lua măsuri de protejare a acestor persoane vătămate.
Cei care îndrăzneau să facă sesizări la poliția din Onești ajungeau să fie bătuți și mai tare de G.G., C. și alți acoliți ai lor………”
Martora a expus detalii și referitoare la maniera violentă în care acționau membrii acestei grupări asupra tinerelor pe care le controlau, aspecte ce rezultă fără nici un dubiu dintr-un alt fragment al declarației acesteia, redat astfel:
„………Mai cunosc și faptul că și fetele care nu cooperau cu aceștia, ele însele erau agresate fizic și amenințate cu moartea sau alte pericole, punându-le interdicții că nu au voie să meargă pe o anumită stradă, să meargă într-o anumită discotecă. Acest anturaj amenința fetele care nu vroiau să mai coopereze cu ei, că le duce la pădure unde le bătea, le obliga le perversiuni sexuale și după aceste rele tratamente le spunea că, cu alte ocazii în care se mai opun vor fi supuse la același tratament, astfel reușind să le intimideze, chiar să le sperie și în final fetele făceau ce le spuneau ei. ……………….
Am mai auzit că M., care era cel care conducea această grupare, pe unele fete le tatua cu anumite semne, astfel să se știe de cei interesați că sunt fetele lui și nu trebuie să se atingă nimeni de ele, în sensul de a le acapara pentru diversele lor interese licite sau ilicite……….”
Martora a precizat că și ea personal s-a aflat într-o posibilă situație de victimizare, în condițiile în care inc. B.I. zis C., i-a făcut în mod insistent o ofertă de muncă ca animatoare într-un night club în Italia, căreia nu i-a dat curs întrucât avea informații concrete despre preocupările infracționale ale acestuia și ale anturajului său dubios.
În acest sens, a fost redat un fragment al declarației martorei protejate victimă M.L., redat după cum urmează:
„………Eu personal am fost abordată de C. când aveam vârsta de 17 ani și jumătate, care mi-a făcut o ofertă de muncă ca animatoare într-un night club din Italia, spunându-mi că persoanele lui de legătură din străinătate nu mă vor obliga să practic prostituția și dacă vreau să merg cu clienții o voi face din proprie voință, mizând că eu nu o să-mi dau seama datorită stării de minoritate în care mă aflam, în ce situație de pericol mă bagă.
C. mi-a promis că-mi asigură protecție ori de câte ori voi avea probleme, voi obține un salariu de 2.500 de euro în Italia și a vrut să-mi facă cadou un lanț de aur și un parfum, eu nefiind interesată nici de cadou nici de parfum. Știu că acest C. avea un pistol și îl folosea în diferitele conflicte în care se angrena cu diferite persoane care nesocotea interese lui și ale grupului din care făcea parte.
C. a insistat în diferitele ocazii unde mă întâlnea în oraș să accept să mă duc în străinătate spunând că vor avea grijă de mine prietenii lui, precizându-mi că el a ajutat multe fete cu oferte de muncă, că eu nu am nici o datorie față de el dacă vreau să mă duc acolo. Mai mult, acest C. văzând că eu nu dau curs solicitărilor lui a început să mă întrebe dacă nu cunosc alte fete interesate să lucreze în străinătate ca animatoare și dacă am informații să i le furnizez lui………..”
În instantă martora a arătat că:
„Am solicitat să fiu audiată ca martor protejat de frică in principal de inculpatul C.. Știu că are prenumele Ionuț, nu-i cunosc numele de familie. Fac precizarea că in cursul urm. penale mi s-au prezentat mai multe fotografii judiciare am aflat adevărata identitate a numitului C., s-a încheiat un proces-verbal de identificare și l-am semnat pe acesta. Am uitat intre timp numele de familie al inculpatului. Începând din anul 2001 in special de la fetele care au fost supuse la exploatare sexuală insă și din informații din oraș in timp ce frecventam anumite baruri și localuri am aflat de un grup care se ocupa de activități de exploatare sexuală a fetelor, grup din care făceau parte mai multe persoane al cărui nume de familie nu-l cunosc, știu că li se spunea M., C., G.G.
și alte nume care nu le rețin. Nu pot preciza nici un numele al unei fete care a fost exploatată de grupul respectiv. Revin și arat că eu cunosc numele acelor fete insă nu vreau să le arăt identitatea lor reală deoarece am făcut parte din același anturaj și prin numirea acestora s-ar ajunge la a se afla și adevărat a mea identitate iar eu nu doresc acest lucru. Din persoanele care le-am menționat mai sus l-am cunoscut personal pe numitul C.. am luat legătura cu acesta in timp ce frecventam anumite localuri și cluburi împreună, acesta mi-a propus de mai multe ori să-i fiu prietenă, acesta a insistat inițial să plec la muncă în străinătate, mi-a spus că dacă vom deveni prieteni îmi va acorda o protecție deosebită, după ce ne-am cunoscut mai bine acesta mi-a propus să merg în străinătate să practic prostituția.
Am refuzat acest lucru insă atunci mi-a propus să-mi găsească un loc de muncă în țară, oricum acest loc de muncă nu era in mun. Onești și trebuia să merg in alt oraș deoarece nu dorea să se afle ce voi face eu in locul respectiv. Am înțeles că în străinătate urma să practic prostituția prin intermediul unei alte persoane insă nu mi-a spus prin ce persoană anume in schimb mi-a dat de înțeles că in România voi practica prostituția sub ocrotirea lui directă. Am refuzat propunerea făcută de către inculpat insă prin intermediul unei alte persoane am aflat că de fapt dacă voi accepta acest lucra numitul C. se va purta foarte urât cu mine lucru care 1-a făcut și cu alte fete, nu doresc să spun numele persoanei de la care am aflat acest lucru.
De la aceeași persoană am aflat că numitul C. se ocupa de racolarea mai multe fete din sate din mun. Onești in general le căuta pe cele care aveau o situație familială mai deosebită, erau din familii de oameni necăjiți. Am înțeles că aceste fete erau trimise in țară, intr-un fel de motel, gen club de noapte și am înțeles că acestea practicau prostituția, nu pot să spun in ce locații erau trimise acele fete deoarece s-ar ajunge la identificarea mea. De la fete care au fost racolate am înțeles că acestea erau abordate nu numai de numitul C. ci și de către M., G.G.
și alte persoane din anturajul lor. Nu pot să dau numele nici unei fete care a fost racolată. Nu pot să spun nici un nume din aceste fete. Nu le cunosc doar după înfățișare nu le știu numele de familie in concret. Știu că la un moment intre numitul M. și o anumită persoană pe nume BB a intervenit o ceartă și cu această ocazie am aflat că numitul M. trimitea fete in Olanda dar și in alte țări. Am înțeles că această ceartă de la faptul că numai unul din cei doi dorea să coordoneze activitatea fetele de trimitere in străinătate.
În declarația pe care am dat-o la unu. penale am menționat numele mai multor fete despre care am arătat că am cunoștință că au fost trimise in străinătate pentru a practica prostituția, așa cum am declarat cei care intermedia trimiterea in străinătate erau numiții C. și M. insă de acest lucra se ocupau și alte persoane din anturajul celor doi. Cu o parte din fetele pe care le-am menționat în declarație și pe care nu vreau să le menționez astăzi in instanță, am discutat de mai multe ori, acestea mi-au spus inițial că sunt încântate de activitatea pe care o desfășurau în străinătate, majoritatea dintre acestea lucrau în cluburi de noapte, dansau, am înțeles că la un moment dat mergeau și cu clienți în camere, dacă la început erau încântate de activitatea pe care o desfășurau pe parcurs au intervenit neînțelegeri cu privire la bani, au fost lovite și amenințate.
Am înțeles că acest lucru erau făcute de persoanele de legătură pe care numiții C., M. și BB le aveau in străinătate. Așa cum am arătat și în declarația dată la u.p. numiții C., M. și G.G. erau cunoscuți in zona mun. Onești cu purtări violente, am discutat și cu cele 3-4 fete care veneau din străinătate, mi-au spus că au fost lovite și tăiate pe corp de aceste persoane deoarece fetele au încercat să fugă din localul respectiv. După câte rețin perioada când am fost racolată de numitul C. și mi-a propus să lucrez, fie in străinătate, fie in țară s-a întâmplat in anul 2005.
De această activitate a persoanelor sus menționată știu de aprox. 10 ani. Fac precizarea că în momentul când am fost racolată de numitul C. cunoșteam deja cu ce se ocupa acesta, inițial inculpatul s-a purtat frumos cu mine și în momentul când mi-a propus să practic prostituția mi-a confirmat de modul său de comportare. Personal nu-l cunoșteam pe numitul C. în anul 2005 ci doar îl știam din anturaj îl mai văzusem anterior. Personal am mers la organele de poliție în momentul când am aflat că se fac cercetări.”
Această martoră, consultând planșe foto ce i-au fost puse la dispoziție de organele de anchetă a indicat ca victime sub aspectul traficării și exploatării sexuale de către această grupare pe numitele: C.A., P.M., B.A., R.R., o altă tânără LI, B.C., S.R., P.L.A., G.M., B.L., A.B., D.A.M.. De asemenea face referire și la numitele D.L., I.A., T.S. care practicau consimțit prostituția în străinătate în colaborare cu inculpați menționați și alți complici ai acestora.
În cauză au fost audiați martori în contextul aplicări dispozițiilor art. 861 C. proc. pen., rațiunile stabilite de lege ca ipostaze de protecție fiind invocate de aceste persoane, care au cunoștință de activitățile desfășurate de către învinuiți pe linia traficului de persoane.
1. Martora protejată P.T., a expus în declarația dată informația că are cunoștință că în cursul anului 2005 i-a identificat pe numiții Ț.S.C. zis M., J.T. zis „Bucureșteanul”, G.G., în locuri publice, baruri și restaurante, locații unde recrutau fete, minore și majore, pe care, prin persoane de legătură, le trimiteau în Germania, Italia și Austria, unde erau exploatate sexual la dispoziția acestora.
Totodată, martora a subliniat că, aceste preocupări infracționale ale susnumiților erau de notorietate în mun. Onești, aceștia acționau într-o formă organizată fiind identificat ca șef inc. Ț.S.C.. Ca și tehnică de recrutare, acești traficanți atrăgeau victimele cu povești iluzorii, oferte de muncă mincinoase, sprijin material și manipulându-le și din punct de vedere sentimental.
Aceeași martoră a făcut referire și la aspectul că cei menționați aveau legături cu cetățeni din străinătate, proprietari de baruri, cu care colaborau în activitatea de exploatare sexuală a tinerelor prealabil racolate și transferate în străinătate.
Această martoră a expus că are cunoștință despre faptul că, în principal inc. Ț.S.C., G.G. și J.T., procedau la agresarea fizică a tinerelor, care reveneau în țară și voiau să renunțe la activitatea de prostituție pe care o desfășurau constrânse pentru ei, detaliind că acestea erau sechestrate în diferite locații de pe raza mun. Onești, și ajungeau și în postura să fie duse în pădure, legate de copaci, dezbrăcate, violate, bătute și lăsate acolo.
Și această martoră a făcut vorbire despre aservirea materială a tinerelor cărora traficanții le suportau cheltuielile ocazionate de deplasarea în străinătate.
De asemenea, martora a precizat că de-a lungul timpului și până în prezent M., J.T. și ceilalți membri ai grupului coordonat de cel dintâi, au recrutat și transferat în străinătate mai mult de 50 de tinere, printre care și minore, asigurându-și beneficii ilicite substanțiale de pe urma exploatării sexuale a acestora și dintre acestea enumără pe: T.E.A., V.E., I.A.R., O.C., C.R., B.A.M., S.C.M., C.L.C., M.A.C., T.R.M., C.A.D., D.M., S.M.G., B.C., V.A.M., C.B., B.C., R.(M.)D., B.O.C..
2. Și martora protejată U.I., în declarația dată a expus date că la sfârșitul anului 2005 J.T. se ocupa cu recrutarea de fete și plasarea în străinătate subliniind legătura acestuia privind aceste preocupări infracționale cu inc. Ț.S.C., totodată menționând că victimele vizate a fi exploatate sexual de aceștia erau convinse să se pună la dispoziția lor prin promisiuni mincinoase sau prin aservire afectivă.
Aceeași martoră a expus detalii privind aspectul că fetele transferate în străinătate la dispoziția traficanților în scop de exploatare sexuală, erau obligate să le trimită acestora în mod continuu sume de bani și în ipostaza neconformării pretențiilor lor erau amenințate că le duce în pădure, le violează și alte asemenea amenințări.
Martora a mai subliniat colaborarea infracțională cu inculpații a numiților C.M., A.N.I., M.B., Iorga Ion zis „Moșu”, G.G., C.C. și M.E. și indică ca victime exploatate sexual pe următoarele: L.R., D.L., S.D., V.A., P.O.T., B.A.M., R.C., M.S., C.M., H.M.M., F.G.L., M.C., T.D.V., T.A.M., I.A.R., L.I., T.C., S.M.G., G.M.I., P.T., M.A., S.C.M., C.L.C., T.R.M., P.A.M., I.A., P.M., N.G., M.I., C.C.C., G.I., R.R., C.R.L., A.B. și I.P..
3. Martorul protejat P.L. a expus în declarația dată faptul că a luat act direct cu referire la preocupările infracționale ale unui anume M. (nn. inc. Ț.S.C.) care în principal era în legătură cu un anume J.T., și că aceștia au recrutat tinere prin oferte de muncă mincinoase, pe care le-au transferat în străinătate în Anglia, Italia și Germania, în scop de exploatare sexuală și că în această activitate s-au implicat, atât concubina primului (nn. I.A.), respectiv soția celui de-al doilea (nn. Ț.M.A.), cât și P.O.T. și P.A.M., tinere care practicau prostituția de bună voie, atât în țară cât și în străinătate.
Victimele erau aservite material, în condițiile în care recrutatorii suportau cheltuielile de transport sau serviciile privind eliberarea de pașapoarte, în cazul celor care nu aveau aceste documente și la destinație acestea aflau adevăratul motiv pentru care au fost transferate în afara granițelor țării, în sensul să se conformeze să practice prostituția.
Martora a indicat faptul că din anturajul inc. Ț.S.C. zis „M.” și J.T. făceau parte inc. T.F.T., inc. G.G., B.I. zis „C.” și alți complici (C.G. și BB) care recrutau fete din Onești, prin false promisiuni de obținere a unor slujbe în baruri din străinătate, fiind victimizate sub aspectul exploatării sexuale un număr impresionant de tinere.
Tinere astfel recrutate, ajunse în străinătate constatau că au fost induse în eroare cu privire la slujbele promise și că nu aveau altă posibilitate decât să practice prostituția. Această martoră oferă detalii despre regulile pe care trebuia să le respecte tinerele plasate de această grupare, în sensul că li se impunea realizarea unui barem exagerat de „consumații” pe seară, fiind nevoite pentru a-și păstra locul de muncă și pentru a avea cu ce se întreține în această țară (Italia) să practice prostituția cu clienții care veneau în barurile controlate de patronii complici ai inc. Ț.S.C. și J.T..
Aceeași martoră a oferit date și despre comportamentul agresiv materializat de către liderul și membri grupării infracționale, sens în care a fost redat un fragment din declarația dată de aceasta.
„…………. La nivel local în Onești, G.G. era persoana de încredere a lui M., acesta ocupându-se atât cu recrutarea de fete, cât și cu activități de intimidare a acestora, în sensul că se purta violent cu ele, motivat de faptul că nu mai doreau să practice prostituția sau nu mai trimiteau banii obținuți din prostituție.
În mod regulat M. îl informa telefonic pe G.G. și îi spunea să aplice corecții fizice fetelor pe care nu mai reușea să le controleze. În mod concret știu că G.G. și C., în 2005, aflându-se în Onești, și identificând că AD, care la acel moment se prostitua pentru M. și T.F.T., dar nu era încă concubina lui J.T., nu le dăduse datoria pe care o avea la ei în urma practicării prostituției în Anglia, a fost stropită cu motorină și amenințată că i se dă foc dacă nu aduce banii și nu continuă activitatea de prostituție pentru ei. Aceasta de teamă s-a conformat și a continuat practicarea prostituției inițial în țară la dispoziția lui M., la cluburi din Miercurea Ciuc, Bârlad, după care a plecat în străinătate și a continuat această activitate obligată fiind. Ulterior aceasta a devenit ea însăși recrutatoare pentru M. și J.T..”
În declarația dată în instanță martora a arătat că:
„Am dat o declarație la u.p. declarație ce a fost scrisă de mine și mențin declarația pe care am dat-o în cursul urmării penale.
L-am cunoscut pe inc. Ț.S.C. de foarte mult timp, inițial îl știam sub numele de M., l-am cunoscut la discotecă B.S. din Onești.
De asemenea, l-am cunoscut și pe inc. J.T. prin intermediul numitei P.O.T..
De la numita P.O.T. am înțeles că atât inc. Ț.S.C. cât și inc. J.T., se ocupau de racolarea de fete pe care le trimiteau în străinătate pentru ca acestea să practice prostituția.
Am fost de multe ori de față în locuința numitei P.O.T. când se purtau discuții și când fete erau trimise în străinătate. Cu prilejul acelor discuții am înțeles că acele fete erau trimise în străinătate pentru a lucra ca dame de companie, în acest sens, trebuia să dea o anumită parte din cheltuieli către inc. Ț.S.C., și chiar am auzit când li se propunea acestora să practice și prostituția, însă de data aceasta procentul era de 40 % din sumele obținute.
Am asistat la astfel de discuții, cu anumite fete, respectiv cu AL, GG ~~ sora ei, SS, CC și MM, însă nu cunosc numele de familie ale acestora, însă cunosc domiciliile acestora, respectiv: AL și GG locuiau în com. Cașin, MM și Cătălin locuiau în Onești, și SS în satul catolic din Onești.
De față la discuții, așa cum am arătat era P.O.T., concubinul acesteia J.T. cât și inc. Ț.S.C..
Eu am discutat cu o fată din cele plecate în Italia, respectiv cu AL, mi-a spus că în perioada cât a fost în Italia a fost obligată să întrețină raporturi sexuale, că a fost obligată să facă acest lucru și că în momentul în care s-a întors în țară în municipiul Onești, a fost căutată și amenințată de numitul C. și inc. Ț.S.C..
Am discutat și cu o fată pe nume SS când a venit din Italia, și aceasta mi-a spus că a fost în Italia, a mers ca damă de companie însă în momentul în care a ajuns acolo a fost obligată să întrețină raporturi sexuale să practice prostituția.
Am înțeles că aceasta a fost amenințată de către inc. J.T. telefonic prin intermediul numitei P.O.T..
Știau că la un moment dat în Italia se aflau P.O.T., împreună cu sora acesteia, o altă fată pe nume AD, AL, CC, SS, Am înțeles că acestea erau obligate să se prostitueze deoarece nu le ajungeau banii pe care îi obțineau ca dame de companie. Am înțeles că banii erau luați de o anumită persoană cetățean italian pe nume Pausta care le lua banii și îi trimitea în România, bani care erau trimiși inc. Ț.S.C. cu care era prieten, acest lucru l-am aflat tot de la numita P.O.T.. Am aflat toate aceste lucruri de la P.O.T. deoarece eram o prietenă veche cu aceasta.
Știu că în anturajul inc. Ț.S.C. se aflau mai mulți prieteni, respectiv T.F.T., G.G., C., BB și din informațiile pe care le obțineam din Onești, am aflat că aceștia racolau fete pentru a le trimite în străinătate.
Știu că la un moment dat inc. T.F.T. a trimis o fată pe nume AD în Anglia, a rămas în această țară cam 8 luni de zile, a practicat prostituția, acest lucru l-am aflat de la numita AD, în momentul în care s-a reîntors din Anglia, acest lucru se întâmpla cu mult timp după ce a venit, cred că era prin 2006.
Am înțeles că după ce a venit din Anglia inc. T.F.T. a trimis niște persoane care au urmărit-o pe AD și în momentul în care aceasta a ieșit din scara blocului a fost stropită cu benzină sau motorină și am înțeles că s-a făcut acest lucru deoarece inculpatul mai avea de recuperat niște sume de bani de la numita AD.
Știu că de teamă să nu i se întâmple ceva numita AD a plecat în Italia, fiindu-i teamă să nu i se întâmple ceva.
După ce a venit din Anglia, AD a lucrat o perioadă la niște baruri din Miercurea Ciuc unde a fost trimisă de inc. T.F.T. și Ț.S.C., unde a dansat în baruri și a practicat prostituția. Acest lucru l-am aflat tot de la numita AD.
După aceea inc. T.F.T. s-a ocupat de procurarea unui nou pașaport deși AD avea interdicție și a reușit să o trimită pe aceasta în Italia.
Știu că în Italia AD a fost damă de companie și a practicat prostituția.
Acest lucru l-am aflat în anul 2007, în momentul în care am fost la ziua acesteia, venise în țară din Italia.
Am înțeles că banii pe care aceasta îi obținea erau trimiși inc. J.T..
În momentul în care am fost la ziua numitei AD erau și alte două fete al căror nume nu-1 cunosc însă din discuțiile pe care le-am avut am înțeles că acestea trebuiau să plece împreună cu inc. J.T. în Germania.
Cunosc și pe o fată pe nume GE, care am înțeles că prin intermediul inc. Ț.M.A. și J.T. a fost plecată în Italia. Am înțeles că aceasta a fost damă de companie și a practicat prostituția. Acest lucra l-am aflat tot de la numita P.O.T.. Am cunoscut-o pe numita GE printr-o cunoștință comună al cărui nume nu vreau să-l spun.
Am înțeles că în momentul în care GE a venit în țară a fost luată de inc. Ț.S.C. de J.T. și de fratele acestuia, a fost dusă într-o locuință aparținând inc. Ț.M.A. unde a fost agresată, i s-au făcut poze indecente cu telefonul mobil și a fost amenințată că dacă va reclama ceva la poliție i se vor afișa aceste poze în municipiul Onești.
Cunosc două surori CC și MM, care locuiau în Onești, au fost racolate de inc. J.T., și prin intermediul inc. Ț.S.C. au fost trimise în Italia, unde au fost obligate să se prostitueze. Acest lucru îl știu tot de la numita P.O.T..
Știu că și surorile AL și GG au fost recrutate de către T.F.T., au fost trimise în străinătate, de fapt a fost trimisă numai AL, inițial a fost trimisă în Anglia, i s-a întocmit pașaport fals, a mers prin Spania, însă aici s-a constatat că pașaportul este fals, a fost arestată și după care a fost trimisă înapoi în țară.
Mai cunosc pe o fată pe nume DD. Am cunoscut-o pe aceasta într-un bar în Onești, am văzut când aceasta a fost lovită, erau mai multe persoane, printre care și inc. Ț.S.C. și I.T., au lovit-o deoarece aceasta nu vroia să meargă cu persoanele respective.
De asemenea, și numita M.A. a fost trimisă în Italia de către inc. Ț.S.C. și J.T., aceasta a fost trimisă împreună cu grupul celălalt de fete, și știu că la fel cu celelalte fete aceasta a trebuit să practice prostituția, Acest lucru l-am aflat din relatările numitei AL.
Îl cunosc și pe numitul B.S. știu că acesta se ocupa de racolare de fete cât și cu transportul în Italia, acest lucru l-am aflat de la fete care au plecat cu acesta în Italia, respectiv de la AL. Dintre fetele care au plecat cu B.S. le arăt pe: SS, P.O.T., AL și AD, însă aici nu sunt prea sigură.
Nu pot să arăt în concret de unde am aceste informații întrucât dacă aș da amănunte mi s-ar afla adevărata identitate și aș avea de suferit în acest sens.
Am această temere deoarece personal am asistat la acte de violență, când fetele erau bătute de către inc. Ț.S.C., G.G. și C..
Am văzut când sau fost lovite mai multe fete, chiar șl când a lovit-o pe AL, aceasta a fost lovită în toaleta de la discotecă de către C. și G.G., inculpatul Ț.M.A. nu era prezent și lucru acesta a făcut să mă tem.
Am fost amenințată personal de către inculpatul J.T., în anul 2006 nu vreau să dau în concret data când a avut loc acest lucru deoarece s-ar ajunge la identificarea persoanei mele.
Nu am fost plecată niciodată în străinătate.
Martora protejată P.L., consultând planșa foto de interes judiciar a indicat mai multe tinere care au fost exploatate de acest anturaj de conivență, a făcut referire la M.A. (SS), G.L., H.B., C.A.D., surorile L.L. și L.P., N.G. MM, surorile C.B. și MM, I.G., surorile D.A.M. și GG, Ș.A., o anume Ina din Onești.
4. Martora protejată D.F. în declarația dată a expus detalii privind preocupările infracționale ale inc. Ț.S.C. zis M., menționând faptul că are cunoștință că acesta plasa fete în străinătate, în scop de exploatare sexuală, indicând cooperarea sa infracțională cu o anume AD, care inițial a practicat prostituția în străinătate pentru el, ulterior devenind soția acestuia. Despre AD, respectiv Ț.M.A. martora a subliniat că aceasta controla fetele care practicau prostituția în cluburi din Italia și transfera la dispoziția lui M. importante sume de bani prin WU la dispoziția acestuia.
Despre inc. Ț.S.C. aceeași martoră a susținut că a identificat informații despre legăturile sale ilicite pe linia traficului de persoane cu G.G., B.M., C. (inc. B.I.), GH și alții, toți fiind cunoscuți la nivelul orașului Onești, ca persoane violente, protejați de autoritățile locale, în sensul evitării responsabilizării penale a acestora, deși săvârșesc fapte penale grave. Mai mult, aceeași martoră a subliniat că are cunoștință și de maniera violentă pe care o emiteau membrii acestei grupări, în raport cu fetele care nu se conformau solicitărilor lor, în sensul că le amenințau că le duc în pădure, le agresează fizic și le violează.
În instanță martora a arătat că:
„Îl cunosc pe Ț.S.C. de foarte mult timp, eram prieteni apropiați și la un moment dat, întrebându-l de situația financiară care era destul de bună acesta mi-a relatat că trimitea fete în străinătate în Italia, în Spania.
Am înțeles de la acesta că trimitea fetele afară pentru a practica prostituția cât și ca dame de companie.
Am cunoscut și o prietenă a inc. care era concubina acestuia și aceasta mi-a spus că în urmă cu mult timp a fost trimisă și ea în străinătate și aceasta mi-a relatat că a practicat prostituția în străinătate și mi-a spus că a practicat prostituția în folosul inc. Ț.S.C..
Am înțeles că aceasta îi trimitea bani din străinătate pur și simplu.
Am aflat în momentul în care frecventam cluburile din Onești că inc. Ț.S.C. a trimis mai multe fete în străinătate pentru a practica prostituția însă eu pot preciza numele acestor fete.
Nu pot preciza numele fetelor de la care am auzit deoarece acestea nu-și dădeau numele real în timp ce se aflau în club.
Nu am discutat cu nici o fată care a fost trimisă în străinătate despre activitatea avută de acestea în afara țării.
Nu cunosc persoanele care se ocupau pentru racolarea fetelor către inculpatul Ț.S.C.
Revin și arăt că am cunoștință de faptul că inculpatul Ț.S.C. era ajutat de mai multe persoane ca să racoleze fete și așa cum am arătat și în declarația dată la urmărirea penală acestea ar fi G.G., B.M., o persoană pe nume BB, C. și I.G.H.. De aceste persoane am aflat din discuțiile purtate în oraș, nu pot preciza concret de la cine.
Fac precizarea că inițial nu am vrut să arăt acest lucru deoarece în continuare îmi este teamă deoarece aceste persoane sunt foarte violente.
Mi s-a plâns o fată față de mine că s-a purtat violent față de aceasta una din persoanele din anturajul lui Ț.M.A. însă nu pot da nume tot datorită stării de temere.
După câte rețin prin anul 2004, am fost și eu în Italia, trimisă de inc. Ț.S.C. și cu această ocazie am aflat că acesta este prieten cu mai mulți patroni de baruri din Italia unde erau trimise fete din România, Am discutat cu mai multe fete despre acest lucru în timp ce mă aflam în Italia. Acestea mi-au spus că au fost trimise în Italia de inc. Ț.M.A., însă nu știu dacă acestea au fost și obligate să se prostitueze.
Am înțeles din discuțiile avute cu fete că dacă nu respectau condițiile impuse de inc. Ț.M.A. au fost amenințate de către acesta.
Personal nu am asistat la astfel de amenințări.
Am stat în Italia o perioadă de aprox. 3 luni de zile. Cât timp am stat în Italia, am făcut consumație, însă nu am practicat prostituția.
În barul în care mă aflam eu nu se practica prostituția însă am înțeles că erau fete care făceau acest lucru în afara barului, acestea erau dintre fetele care au fost trimise în locul respectiv de către inc. Ț.S.C..
Nu pot da nici un nume al fetelor care se aflau în barul respectiv, deoarece am înțeles de la acesta că numele sub care erau strigate nu era cel real, acestea dându-și numele false.
Eram majoră în momentul în care am mers în Italia.
Nu știu ce vârste aveau fetele care erau în Italia în condițiile arătate.
Declarația dată la u.p. este scrisă de mine și nu mi s-a sugerat ce anume trebuie să scriu.”
5. Martora protejată R.C. în declarația dată a confirmat preocupările infracționale ale lui Ț.S.C. pe linia traficului de persoane, subliniind aspectul că are cunoștință că despre faptul că sus-numitul, de circa 4-5 ani se ocupă cu exploatarea sexuală de tinere, pe care le transferă în Italia, totodată menționând că victimele au fost racolate de acesta sau alți complici ai lui din discoteci, școli și zone rurale.
În declarația dată în cursul urmăririi penale martora a precizat că personal, G.G. i-a solicitat să-i găsească o fată, înțelegând cu ocazia discuțiilor că acesta vizează să le exploateze în străinătate. Tot aceeași martoră a menționat că are cunoștință despre faptul că inc. Ț.S.C. „… era violent cu fetele pe care le controla, respectiv le exploata sexual, precum și cu alte persoane din Onești, care intrau în contradicție cu interesele ilicite ale acestuia. De obicei cetățenii din Onești se feresc de acesta și de complicii lui, unul dintre aceștia fiind G.G., aceștia fiind foarte periculoși și autoritățile locale nu reacționează în sensul tragerii lor la răspundere penală.” (fragmente din declarația dată de martora protejată).
Aceeași martoră a expus și faptul că „… este de notorietate în Onești faptul că M. se ocupă cu exploatarea sexuală de fete în special în Italia și că este violent cu acestea. El personal se lăuda că are fete la night cluburi în străinătate pentru prostituție. Știu că M. nu desfășoară nici o muncă retribuită, era identificat în Onești ca o persoană cu bani, știindu-se că sunt obținuți din exploatarea sexuală a tinerelor”. (fragmente din declarația dată de martora protejată).
Cu ocazia audierii în instanță martora a arătat că nu dorește să fie audiată deoarece ar putea fi cu ușurință identificată de inculpatul Ț.S.C., pentru motive ce au fost consemnate în procesul verbal încheiat cu ocazia identificării acestuia, motive care, întradevăr nu pot fi arătate datorită unor împrejurări ce ar duce la repercusiuni din partea inculpatului.
6. Martorul protejat I.C.I., în declarația dată, în cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat că a identificat aspectul că inculpatul Ț.S.C., respectiv M., se ocupă cu activități de exploatare sexuală de tinere în țară și în străinătate, începând cu anul 2002. Cu referire la perioada anului menționat martorul a expus că inculpatul a plecat în Italia și ulterior a început să caute fete să le transfere în această țară, unde reușise să aibă contacte de plasare a victimelor pe piața prostituției.
Începând cu anul 2003, în această afacere ilicită, a fost cooptat inc. G.G., și numiții B.M. și C.M., în timp acest cerc extinzându-se cu referire și la alte persoane, care sprijineau acest anturaj infracțional, în acest sens cităm fragmente din declarația martorului protejat I.C.I., după cum urmează:.
„În perioada anului 2003 și ulterior, o perioadă de 2-3 ani, toți cei menționați recrutau fetele prin promisiuni mincinoase spunându-le că le găsește de lucru ca chelnerițe sau cameriste în Italia și după ce reușea să le convingă să meargă în această țară le obliga să practice prostituția.
Am aflat că tinerele care nu se conformau solicitărilor lor erau bătute și amenințate cu diferite pericole privind persoana lor și a familiilor lor.
Știu că au fost și situații când amenințările au fost transpuse în fapt, în sensul că, atât în Italia cât și în țară au fost fete, care au fost bătute de B., G.G. și M. pentru că nu colaborau cu ei pentru a practica prostituția pentru aceștia.
Când M. revenea în țară se instala teroarea în Onești privind percepția tinerelor din zonă, pe care le lua cu „japca”, le abuza sexual, le bătea, în condițiile în care nu reușea să obțină controlul asupra acestora.
……………………..
Pe unele dintre tinere acești traficanți reușeau să le sechestreze în Onești, după care le transferau în Italia, fiind transportate, în principal de B. și când M. era în țară le ducea personal în Italia. Și M. și B., fetele prealabil recrutate le țineau în apartamentele lor din Onești. Aceștia căutau tinere spre exploatare sexuală, atât în Onești, cât și din alte localități, cum ar fi Cluj, mizau pe situațiile dezavantajoase ale acestora, cum ar fi lipsa de experiență și de bani și alte împrejurări exploatabile.
Căutau fete prin școli, prin sate, prin discoteci, astfel transferând în Italia, atât minore cât și majore, le plătea cheltuielile de transport, le făcea pașapoarte când acestea nu aveau, având relații la serviciul pașapoarte din Bacău, atât M., cât BB și G.G.. De regulă, aceștia se deplasau cu fetele personal la Bacău unde le făceau actele în regim de urgență pentru a părăsi țara.”
Același martor a subliniat faptul că victimele erau controlate de M. când se afla în Italia, și în lipsa acestuia, pe segmentul extern soția sa (nn. Ț.M.A.) le supraveghea determinându-le să practice prostituția.
Unele fete erau exploatate sexual și în țară, martorul exemplificând un bar din localitatea Miercurea Ciuc, relatări care sunt confirmate și de făptuitoarea P.O.T. în declarațiile ulterioare date în fața organelor de anchetă.
Martorul protejat a expus și unele detalii privind indicarea unor nume de tinere victimizate de această grupare infracțională făcând referire la: O.P. (minoră la momentul recrutării), R. din Onești (tentativă de recrutare, activitatea de exploatare sexuală nefiind finalizată întrucât victima a plecat în București), o anume O. (minoră la momentul recrutării), P.M., R.A.M., Ș.A. și B.R..
Martorul a indicat faptul că membrii acestei grupări, implicit și M., liderul grupării, pe acest segment infracțional, foloseau ca modalități de recrutare a victimelor, emiterea atât de promisiuni mincinoase de muncă cât și exercitarea de constrângeri fizice și morale sau procedau la aservirea financiară și sentimentală a acestora.
Martorul a făcut referire și la impactul social identificat la nivel zonal, pe care îl aveau activitățile infracționale desfășurate de această grupare și că este identificată lipsa de reacție a autorităților competente, detalii fiind expuse rezumativ după cum urmează:
„ ……….. La nivelul localității Onești sus-numiții sunt cunoscuți ca făcând parte din lumea interlopă, au putere financiară și multe relații, nu le este teamă de nimeni, pun taxe de protecție, sunt recunoscuți ca recuperatori, cetățenilor din zonă le este teamă de ei și am aflat că multe persoane care au intrat în contradicție cu interesele lor au avut probleme în sensul că au fost agresați fizic de aceștia.
Un anume M.C., care are o trupă de dans în Onești la Casa de Cultură, a avut probleme cu gruparea acestora, aflând că B.M. și alți complici, cu cagule pe față, într-o noapte, în cursul anului 2007, perioada de toamnă, au intrat peste el în casă, l-au luat și l-au dus în pădure, în zona Perchiu și l-au bătut băgându-l în spital. În grupul acestora era și un anume N.M. care l-a agresat fizic pe sus-numitul împreună cu ceilalți. Am înțeles că victima a sesizat autoritățile locale, situația judiciară fiind mușamalizată în favoarea agresorilor.”
7. Și martorul protejat C.V. a expus informații care se coroborează cu celelalte depoziții ale martorilor audiați în cauză, în concret subliniind că a identificat aspectul că începând cu perioada anilor 2002-2003 Ț.S.C., pe care îl cunoștea după porecla „M.” se ocupa cu activități de trafic de persoane, victimele vizate a fi exploatate de acesta fiind transferate în principal în străinătate.
Martorul a indicat ca și zone de exercitare a controlului sub aspectul exploatării sexuale de tinere, localități din Italia, cum sunt Brescia, Torino, Bergamo, Salermno, Vicenza, și din Olanda, fetele practicând prostituția în folosul grupării atât la stradă, în cluburi, cât și la vitrine.
Acest martor a expus informații privind faptul că M. era deosebit de violent cu tinerele pe care le controla și își asigura disponibilitatea sumelor obținute de acestea din prestațiile sexuale.
De asemenea martorul a indicat unele informații despre anturajul infracțional al inculpatului Ț.S.C. zis M., și impactul acestuia la nivelul orașului Onești, date pe care le redăm parțial, în citat, după cu urmează:
„Lumea interlopă la nivel zonal este alcătuită de mai multe persoane, printre care sunt identificați G.G., M., BB, frații B., C., V. - cetățean moldovean, M.A., I.G.H., N.M., CH, M.B., MȘ, T.F.T., B., C.N. - are o rețea de internet și TV prin cablu în Onești - și alții, aceștia săvârșesc la nivel zonal fel de fel de infracțiuni, mai mult sau mai puțin grave și de multe ori autoritățile nu reacționează și dacă cetățeni din Onești formulează plângeri împotriva acestora, de obicei cursul sesizărilor se finalizează în modalitatea avantajării lor.
Pentru aceste motive multe persoane care au avut probleme cu aceștia au evitat să mai apeleze la autoritățile locale știind că nu le sunt protejate interesele legale. Știu că fără motiv un anume Clain a fost bătut de M. în grupul sanitar de la London House și acesta nu a făcut sesizare știind că nu va avea sorți de izbândă.
În aceeași situați au fost mulți alți cetățeni care au fost violentați de unul sau altul din lumea interlopă zonală și nu au reușit să obțină dreptate, întrucât autoritățile sunt în legătură cu agresorii și primesc bonusuri de la aceștia.”
8. Martora protejată A.M. a expus că are cunoștință de faptul că un anume M., din Onești „…… se ocupă cu trafic de carne vie, în sensul că trimite în străinătate fete, atât din Onești, cât și din alte localități din țară (Craiova, Bârlad), în principal în Italia, pe care le exploatează sexual…… Mai știu faptul că acesta cooperează sub aspectul preocupărilor menționate cu G.G., în sensul că cel din urmă racola fete pe care le punea la dispoziția lui M., fiind transferate în Italia, în principal în localitățile Brescia și Bergamo. Ca modalitate de determinare a tinerelor să plece în Italia, M. și G.G. emiteau oferte de muncă mincinoase, fetele dădeau curs acestora și luau cunoștință la destinație că de fapt trebuie să practice prostituția în interesul acestora.
Am mai auzit și faptul că fetele care nu cooperau cu sus-numiții erau amenințate unele cu bătaia și le punea „brișca” (un cuțit), pe care o țineau de regulă la ei, iar altele erau chiar agresate fizic. Este legendară amenințarea emisă de M. în raport cu tinerele care nu cooperau sau nu vroiau să mai coopereze cu el sub aspectul consimțirii de a mai practica prostituția în interesul lui, precum că le duce la pădure, le bate, le abuzează sexual și le lasă acolo”.
„În iarna anului trecut, de revelion, într-un local, G.G. împreună cu V., au agresat o minoră, (aproximativ în vârstă de 16-17 ani, blondă, înălțime 1,65 cm, slăbuță), văzând-o personal pe aceasta cu leziuni în zona feței, nu am fost de față la momentul agresiunii, dar am înțeles că aceștia s-au manifestat violent în raport cu aceasta, întrucât nu vroia să dea curs solicitărilor lor de a pleca în străinătate pentru a practica prostituția. Nu o cunosc personal pe această minoră, atunci a fost prima dată când am văzut-o, știu doar că este din Onești și a fost apropiată cu V.…..” (fragment din declarația dată de martora protejată A.M.).
9. Și martora protejată C.M. în declarația dată a expus informații că are cunoștință despre faptul că inc. J.T., racolează tinere în vederea exploatării sexuale în străinătate, luând cunoștință despre aceste aspecte în condițiile în care a lucrat în străinătate fiind trimisă de acesta, ea personal nepracticând prostituția.
10. Martora protejată R.C. a subliniat aceleași aspecte în sensul că inc. J.T. racolează fete din mun. Onești și împrejurimi, pe care le trimite în Italia să lucreze ca dame de companie și să întrețină relații sexuale cu clienții, în scopul realizării de beneficii de pe urma acestora.
Aceasta prezintă că ea însăși a primit o propunere de la susnumitul să plece în Italia să lucreze în folosul acestuia la un club, dar această ofertă a fost refuzată. Totodată, aceeași martoră, a menționat că o anume AD, este una dintre fetele care practica prostituția în Italia și îi trimitea inc. J.T. bani în mod regulat.
Martora a precizat că știe din zvon public că inc. J.T. racolează de circa 6 ani fete pe care le trimite în Italia pentru a practica prostituția la stradă, în scopul realizării de beneficii materiale, menționând că aceleași preocupări infracționale le are și un anume T.F.T. zis Turi și M..
Despre inc. J.T. aceasta a mai precizat că avea obiceiul să se laude peste tot cu violența pe care o exercita asupra fetelor racolate și trimise în străinătate în vederea exploatării sexuale, povestind despre bătăile administrate acestora.
11. Martorul protejat R.D. a precizat că are cunoștințe despre faptul că Ț.S.C., zis M., se ocupă cu traficul de persoane încă din anul 2002, plasând tinere pe piața prostituției din Italia (zonele Brescia, Bergamo) și Anglia și că are legături cu cetățeni albanezi și sicilieni privind controlul zonelor de influență, plasând și fete „la stradă”. Martorul precizează că victimele erau racolate în principal din zona Oneștiului și din împrejurimile acestei localități și că M., în această activitate de recrutare, era ajutat de acoliți de-ai săi, indicând pe S.G., G.G., B.I., zis C.. Martorul mai subliniază aspecte că Ț.S.C., zis M., era în legătură cu T.F.T., pe segmentul Marea Britanie, privind preocupările de exploatare sexuală de tinere. În acest sens a fost redat un fragment din declarația martorului protejat menționat:
„Am auzit de la alte persoane că în Anglia M. era în legătură cu T.F.T. privind exploatarea sexuală de fete, pe care le duceau la saune în Londra.
O anume tânără din Onești, I.A. care a fost dusă în Anglia de către B.(C.)S.D. și un altul S.V.M., zis N., căsătorit H., a fost ulterior convinsă de G.G. și T.F.T. să lucreze pentru ei, respectiv să practice prostituția în această țară, trimițând bani în țară la aceștia, în fiecare săptămână.
În aceleași împrejurări T.F.T. și cu G.G. au mai controlat în Anglia o altă fată care a venit după I.A. și aceasta lucrând ulterior pentru aceștia, aceasta lucrând anterior la saună, ca prostituată pentru CH și S.V.M..
Țin să mai menționez faptul că în perioada anului 2004 eu frecventam clubul de noapte VV din Comănești și discutând cu niște fete care lucrau în acel bar ca stripteuse am aflat că D. și T.F.T. au racolat o tânără din Iași, care prealabil a lucrat cu ele, aflând despre aceasta că o obligă să practice prostituția la o saună din Anglia, în condițiile în care au transferat-o prealabil din țară în străinătate prin intermediul unor TIR-uri. E posibil ca acea tânără să se numească D.E., care a fost transferată în străinătate de către T.F.T.. Cel din urmă avea cunoștințe în Oradea care se ocupau de acte false, nu știu prin ce filiere obținea pașapoarte ungurești falsificate, atât pentru fete cât și pentru alți emigranți, iar tinerelor pe care viza să le transfere în scop de exploatare sexuală și nu reușeau să le obțină acte false le transporta cu TIR-ul, taxa fiind de 3.500 de euro în cel din urmă caz.
Astfel fetele trebuiau să practice prostituția în străinătate pentru a achita această taxă cât și alte taxe impuse de ei.
Informațiile privind exploatarea sexuală a fetelor în Anglia de către T.F.T. și complici ai lui, printre care și M., le-am aflat și de la fetele care lucrau la clubul de noapte VV din Comănești.
Clienții care veneau acolo întrețineau raporturi sexuale cu fetele, iar astfel, sub acest regim de servicii de saună se desfășura o adevărată activitate de prostituție, tocmai pentru a nu se identifica acest aspect.
Țin să mai menționez faptul că un amic, personal în anul 2006 s-a întâlnit cu M. în Italia, a identificat faptul că acesta plasa fete pe piața prostituției din Bergamo, identificând 3 fete din Onești, despre care am înțeles că M. împreună cu S. și alt tânăr din Onești le-au adus acolo pentru a practica prostituției pentru ei, M. fiind cel care controla zona de influență sub acest aspect.
Una dintre fetele controlate de M. și S.G. se numea DD din Onești, o fată brunetă, slăbuță, care ulterior a fugit de la M. cu un cetățean albanez.
Multe persoane din Onești știu cu ce se ocupă M. și complici ai lui, respectiv G.G., C. - B.I., T.F.T. și am mai aflat și faptul că, în principal M. și C. sunt foarte violenți cu fetele pe care le controlează, identificând aspectul că o anume L.L. din Onești a fost tăiată cu cuțitul în mai multe zone, pe pulpa piciorului, o alta O. aflându-se în apartamentul unui anume Artur din Onești care făcea tatuaje, a fost în situația de a se interveni de către alte persoane prezente, în favoarea ei pentru a nu fi aruncată de M. de la etajul 9.
În legătură cu M., în ultimii ani, respectiv cam din 2006, am aflat că un anume J.T. din București, care avea o mașină F., bleu metalizat, cu nr. de București, acesta de multe ori venea în Onești, recrutau fete pe care le trimiteau în străinătate și când aceștia se aflau în țară, fetele transferate în Italia erau controlate de soția lui M., Ț.M.A., care avea o mașină M., cu nr. de Italia.
Cei menționați fac parte din lumea interlopă a Oneștiului, sunt foarte violenți, atât cu fetele controlate de ei pe care le amenință și le agresează fizic, cât și cu alți tineri din Onești, care nu slujesc intereselor lor.
Regula impusă de M. și complicii lui cu referire la fetele care nu mai vroiau să se conformeze să practice prostituția pentru ei, era că le punea taxe, sume mari de bani pentru a le lăsa în pace, fetele astfel, fiind în continuare la dispoziția lor și fiind nevoite să se prostitueze în continuare pentru a achita datoriile impuse de ei”.
12. Martorul protejat P.I. în declarațiile date a expus informații cu referire la activitatea infracționala desfășurată de G.G., B.I., pe care îl cunoaște după porecla „C.” și alți complici ai acestuia, indicați după porecle, care se ocupă cu transferul de tinere în străinătate în țări ca Italia, Franța și Anglia, pe care le exploatează sexual. Martorul face referire la modalitățile de recrutare a victimelor și predilecția traficanților de a exploata în principal minore pe care reușeau să le transfere în străinătate prin inducerea în eroare a părinților lor, determinați să le ofere înscrisuri doveditoare (procuri) care să le asigure accesarea granițelor statelor tranzitate. De asemenea, același martor a subliniat că are cunoștință despre aspectul că inculpații G.G. și B.I., zis „C.”, împreună cu alți complici ai lor au transferat în străinătate multe tinere (aproximativ 30-40) recrutate din Onești și comunele învecinate precum: Mănăstirea Cașin, Dofteana, Cașin, Ștefan cel Mare, Căiuți, Helegiu, Oituz, Gura Văii, și că aceștia speculau situațiile de vulnerabilitate în care se aflau tinerele, sub aspectul dificultăților financiare, lipsa controlului familial asupra acestora, etc.
13. Martorul protejat R.C.L. în declarația dată a expus date despre preocupările infracționale ale inculpaților G.G., B.I., zis „C.”, care încă din anul 2002 au exploatat sexual tinere în localitatea de domiciliu, Onești, și apoi în alte localități din țară, precum Miercurea Ciuc, Slănic Moldova și alte zone ale țării, și că ulterior, urmare a legăturilor infracționale cu Ț.S.C., zis M., care a stat mult timp în străinătate, au început să plaseze victime în străinătate împreună în zone de influență controlate de cel din urmă. Totodată, acesta a precizat că are cunoștință despre faptul că susnumiții erau violenți atât cu tinerele care refuzau să practice prostituția pentru ei, cât și cu cei care îndrăzneau să intre în contradicție cu interesele lor ilicite, totodată expunând și detaliul că aceștia puneau „taxe de șmecher” unor cetățeni care veneau din străinătate cu bani, în sublinierea acestor aspecte, au fost redate fragmente din declarația martorului protejat:
„… aceștia în perioada anilor 2001-2002 au început să se ocupe cu recrutarea de tinere pe care inițial le-au plasat în Onești și în alte localități din țară precum Miercurea Ciuc, Slănic Moldova, zona de sud a țării și chiar și în capitală.
La un moment dat aceștia au început să plaseze tinere și în străinătate, ulterior fiind în legătură cu un alt cetățean, tot din Onești, un anume M., respectiv Ț.S.C..
Despre cel din urmă am aflat multe informații că este foarte violent, multor cetățeni din Onești, inclusiv fete, le era teamă de el. Personal am văzut cum M. în Onești, aflându-se în discoteca B.S. acum 4 ani de zile, a scos-o de păr din această locație și a târâit-o pe jos în afara incintei și nimeni nu a intervenit întrucât le era teamă …
Erau cunoscuți ca violenți și C. și G.G., atât cu tinerele care refuzau să practice prostituția pentru ei cât și cu cei care intrau în contradicție cu interesele lor.
C. și G.G. cereau drept de șmecher, respectiv identifica persoane care veneau din străinătate cu bani și fără nici un drept le cerea bani pentru a fi lăsați în pace. Pot indica în acest sens pe BX, B., Ine - respectiv C.O.F., B.P.. Aceste taxe erau sume cuprinse între 2.000 și 10.000 de euro și de regulă oamenii plăteau întrucât le era teamă de ei.
Aceștia procedau la amenințarea directă sau prin intermediul telefoanelor persoanelor, care apreciau că-i deranjează, fete sau băieți din Onești, Târgu Ocna și alte zone apropiate, cu moartea, cu pericole asupra familiei lor.
De regulă pe fetele care nu se lăsau controlate de ei le duceau la pădure, le dezbrăcau, le băteau își băteau joc de ele, obligându-le la perversiuni sexuale.
Personal cunosc două fete care au avut probleme cu M., acesta ducându-le la pădure, acestea sunt din Onești, o anume CR, I și A, cea din urmă fiind plecată în Irlanda.
Țin să menționez că legăturile infracționale dintre C. și G.G. cu M., în principal pe linia traficului de persoane a început în perioada anilor 2001-2002, aceștia recrutau fete pe care le duceau în străinătate. Anterior M. a fost arestat în Anglia 9 ani pentru tentativă de omor, după ce s-a eliberat venea în țară, stătea perioade scurte de timp 2-3 săptămâni, o lună, după care pleca iar în străinătate începând să aibă legături, în principal în Italia cu persoane care îi creau posibilitatea să controleze anumite zone de influență privind piața prostituției din această țară. Am înțeles că acesta a avut probleme și în Italia cu autoritățile, dar nu știu date concrete în acest sens și de regulă îl ajutau albanezii sau marocanii la plasat fete la stradă.
M. plasa fete nu numai la stradă ci și în cluburi, în acest sens începând să aibă legături cu cetățeni italieni patroni ai cluburilor de noapte. …
De regulă G.G., C. și M. recrutau fetele în diferite modalități, căutau fete care proveneau din familii fără bani, care nu se înțelegeau cu părinții, nu aveau unde să stea și erau lipsite de experiență de viață.
Fetele erau căutate în discoteci, se duceau și în sate, căutau informații despre ele și când vedea că sunt vulnerabile le acaparau și chiar le oferea droguri, multe dintre tinere ajungând să facă ce spuneau ei în condițiile în care deveneau dependente de droguri.
Unele fete erau aservite afectiv, altora le făceau oferte de muncă mincinoase spunând că au cunoștințe în străinătate care le pot oferi o slujbă ca ospătărițe, dansatoare în cluburi. Unele dintre fete erau chiar constrânse pentru a da curs solicitărilor lor de a pleca în străinătate, agresându-le fizic și amenințându-le cu diferite pericole privind familia lor sau integritatea lor corporală. Au fost fete care nici nu mai ieșeau din casă și evitau locurile publice pentru a nu se întâlni cu M., C., G.G.. … Mai precizez faptul că M. se ocupa și cu falsificarea de acte de identitate, având persoane care lucrau pentru el, percepând taxe persoanelor interesate între 1.000-2.000 de euro. Și fetelor minore pe care vizau să le trimită în străinătate le făcea pașapoarte false, astfel pentru a ajunge la destinațiile vizate de el. M. controla zone privind piața prostituției străine și în Spania, Olanda și știu că în Spania avea o persoană de legătură, respectiv un anume „JJ”, tot cetățean român din Onești care supraveghea fetele plasate acolo. … M. a recrutat și trimis foarte multe fete în străinătate pe care le-a plasat pe piața prostituției după ce acesta s-a eliberat din închisoarea din Anglia, nu pot da nume de tinere care au fost exploatate sexual dar pot afirma că au fost aproximativ 70-80 de fete.
Personal am văzut că M. în Olanda plasa fete la vitrine întrucât eu eram acolo în anul 2007 cu o tânără care practica prostituția tot la vitrine.
La fel și G.G. și C. pentru interes propriu și ulterior în legătură cu M., aproximativ 50 de fete, au recrutat și trimis în străinătate . …
O perioadă îndelungată de timp acest T.F.T. a stat în Anglia și știu că a început să colaboreze cu M., G.G. și C. tot de 4 ani, privind plasarea de fete și în această țară. Posibil ca legăturile acestora să fi fost și anterior, dar eu cunosc date cu privire la această perioadă. T.F.T. în Anglia avea legături cu cetățeni englezi și indieni care patronau saune unde fetele sub pretextul că efectuau masaje clienților, de fapt întrețineau raporturi sexuale cu bărbații interesați. T.F.T. lua cotă parte din banii care îi producea fetele din activitatea de prostituție fiind în legătură cu patronii și de fapt acesta „alimenta” aceste saune cu fete din țară pe care le recruta personal, prin intermediul fostei lui soții și împreună cu M., G.G. și C.. T.F.T. mai plasa fete în scop de prostituție și prin intermediul unor site-uri pe internet, această activitate desfășurând-o în Anglia. Fetele de regulă erau românce care lucrau și la saunele tot din Londra și erau recrutate din țară de acesta și de cei cu care se afla în legătură, M., C. și G.G..
Știu că în activitatea de recrutare fete, pe M., G.G. și C. îi ajuta și B., respectiv C.C.I., B.M., Copăcel, cei din urmă în cadrul grupului ascultau de primii și făceau tot ce le solicitau în principal de M. când se afla în țară și de G.G. când acesta era plecat”.
Numita P.O.T., audiată în calitate de făptuitoare, a expus detalii cu privire la colaborarea infracțională materializată cu inc. Ț.S.C. zis „M.” și inc. J.T., totodată evidențiind aspectul că s-a implicat în circuitul infracțional forțată de împrejurări, fiind controlată de aceștia prin eventuale situații de pericol cu privire la membri ai familiei, în principal fiica sa minoră.
Aceasta a expus informații de detaliu, privind preocupările infracționale pe linia traficului de persoane desfășurate de această grupare, făcând referire și la colaborarea ilicită pe care a avut-o personal cu inc. Ț.S.C. zis M. și inc. J.T., subliniind că a procedat de această manieră determinată de faptul că a fost amenințată în mai multe rânduri de către aceștia cu pericole iminente privind persoana sa și a copilului său minor, actualmente în vârstă de 9 ani.
Mai mult aceasta a menționat că a fost abuzată sexual de susnumiții, care au manipulat-o o perioadă îndelungată de timp, detaliind și aspectul ori de câte ori încerca să se detașeze de acest cerc infracțional controlat de inc. Ț.S.C., din care făceau parte și numiții C.M. zis BB, C., atât ea personal cât și familia ei aveau de suferit (ea și-a pierdut locul de muncă la un moment dat, fratele său a fost bătut sub diferite motivații neveridice și a primit deseori amenințări privind răpirea copilului) amenințările culminând cu împrejurarea materializată în care M. a încercat să o arunce de la etajul 9 al unei clădiri din Onești, pentru salvarea acesteia intervenind un anume B.N.E..
Făptuitoarea a furnizat, în susținerea conduitei agresive pe care o expunea inc. Ț.S.C. zis M., informații privind situații de victimizare în care s-au aflat și alte persoane, din care au fost redate în citat următoarele:
„…………Ulterior am mai aflat că a mai declanșat și alte evenimente de aceeași natură vătămătoare, a înjunghiat un avocat - pe nume N.S., care este patronul barului G., a mai bătut fete care au refuzat să practice prostituția pentru el, eu personal am văzut că a înjunghiat-o pe anume DD cu cuțitul în zona piciorului pe pulpă și la spate. La momentul când a fost agresată fizic de M. DD se afla în barul G. în calitate de consumatoare. Această DD era din Bacău și lucra ca dansatoare la barul RO. ... Am înțeles că la un moment dat M. a bătut-o pe această N.G. și J.T. a pus-o să întrețină raporturi sexuale forțat cu niște persoane din anturajul lor, când aceasta a revenit din Italia în România. Abuzul sexual asupra acesteia am înțeles că s-a consumat în casă la M. în Onești în satul catolic. Mai mult, aceste împrejurări au fost înregistrate pe un telefon de J.T., care ne-a arătat nouă fetelor ca exemplu, respectiv mie, AD, AL, că dacă nu ne conformăm solicitărilor lui și a lui M. și a celorlalți cu care sunt în legătură, vom păți și noi la fel. Când am reușit să vorbesc cu GE am sfătuit-o să meargă la poliție, aceasta a spus că îi este teamă atât pentru ea cât și pentru sora ei S, care a fost agresată de M. și a practicat prostituția pentru el în Spania. Mai mult am înțeles că J.T. s-a lăudat că-i pune pozele stocate pe telefonul mobil, pe internet, și această împrejurare determinând-o pe GE să evite să solicite sprijinul organelor de poliție.”
Făptuitoarea a indicat ca victime ale acestei grupări infracționale pe numitele: N.G. (recrutată de M.), CC din Onești (care a fost recrutată de J.T. și trimitea bani atât acestuia cât și lui M.), AD și GG (care au practicat prostituția la stradă pentru M.), D.A.M. zis AL (care a practicat prostituția pentru M. atât în țară, cât și în străinătate, în Italia și Olanda).
Și numita P.O.T. a expus faptul că inc. Ț.S.C. zis „M.”, J.T., C.M. zis BB, B.I. zis C., G.G., și alți complici ai acestora sunt cunoscuți ca făcând parte din lumea interlopă a mun. Onești, au victimizat multe tinere sub aspectul activității de exploatare sexuală, că mulți cetățeni din Onești au cunoștință despre activitățile ilicite ale acestora desfășurate pe diferite segmente de infracționalitate, și că multe sesizări împotriva susnumiților nu au avut ca finalitate tragerea lor la răspundere penală.
Față de datele coroborate care expun aspectul că numitele P.O.T. și P.A.M. au practicat prostituția în țară cu intermitențe în anul 2004 și 2006, la clubul de noapte „XX” administrat de M.T. și în străinătate în localitatea Parma din Italia la barul de noapte „GC” cu înlesnirea inculpaților Ț.S.C. și J.T., care le-au asigurat locațiile unde să desfășoare această activitate cu condiția împărțirii beneficiilor financiare obținute, s-a procedat la punerea sub învinuire a acestora cu referire la infracțiunea de prostituție conex cu infracțiunea de proxenetism, reținută în sarcina plasatorilor menționați.
Astfel, audiată ca martoră, în instanță, P.O.T. a arătat următoarele:
Așa cum am declarat la u.p. am colaborat mai mult timp cu inculpații Ț.S.C. și J.T., pe linia traficului de persoane. Am făcut acest lucru deoarece în mai multe rândul inc. J.T., m-a amenințat în special cu privire la siguranța fiicei mele B.S.V..
L-am cunoscut pe inc. Ț.S.C. începând cu anul 2002 - 2003, la Barai RO din Onești. L-am cunoscut pe acesta doar în calitate de client, eu lucram în perioada respectivă la barul menționat.
M-am întâlnit de mai multe ori cu inculpatul la începutul anului 2003, în timp ce eram cu acesta la o masă la barul G. din Onești, Nu știu de ce inculpatul Ț.M.A. a făcut o afirmație față de mine în sensul că „să-mi țin gura, să nu vorbesc prea mult, deoarece îmi va lua fata și o va duce la pădure" însă nu a precizat în ce constă acest lucru.
Eu am reluat activitatea la barul RO și la un moment dat m-am întâlnit cu inc. Ț.S.C., nu mai rețin exact perioada anului, acesta mi-a propus să plec în Italia, unde urma să practic prostituția și i-am spus că nu plec, mi-a spus să am încredere în el și dacă o să fie nevoie să apelez la ajutorul lui, o va face cu siguranță. O perioadă de timp nu m-am mai întâlnit cu inc. Ț.S.C. însă la un moment dat GE să merg în locul respectiv, m-am întâlnit cu inc. Ț.S.C., acesta era împreună cu inc. J.T.. Atunci l-am cunoscut prima dată pe inc. J.T., cred că era prin anul 2004, - 2005, nu mai rețin exact data, mi-a făcut cunoștință cu acesta, și am fost la inc. Ț.S.C. C. să întreținem relații sexuale unde chiar am și făcut acest lucru.
Am întreținut relații sexuale cu cei doi inculpați, la un moment dat am vrut să plec acasă, moment în care inc. J.T. a început să mă insulte, să mă înjure.
Am reușit să plec acasă, însă după câteva zile, la ușă la mine a venit inc. J.T. însoțit de N.G.. Fac precizarea că în această perioadă am fost sunată de mai multe ori de inc. J.T. ca să ia legătura cu mine.
În acel moment inc. J.T., mi-a propus să plec la muncă în străinătate - în Italia, mi-a spus că urma să lucrez la un Club, unde urma să intra în combinații cu diverși bărbați iar din beneficiul obținut să împart jumătate cu acesta. Am refuzat propunerea făcută de inc. J.T., însă după câteva zile, acesta mi-a propus să merg în or. Miercurea Ciuc unde la fel trebuia să lucrez la un bar. Cu acea ocazie inculpatul mi-a propus să merg la Miercurea Ciuc unde urma să lucrez la un bar de stripteas unde urma să intru în combinații cu diverși bărbați, și cu care trebuia să întrețin raporturi sexuale. Am acceptat să merg în Miercurea Ciuc deoarece știam că în barul respectiv se află numita D.A.M., care îmi era și prietenă.
În luna mai a anului 2005 am plecat la Miercurea Ciuc, și după ce am plecat eu, inc. J.T., s-a mutat în apartamentul în care locuiam în Onești, unde se aflau frații și copilul meu. Inculpatul nu m-a întrebat dacă are voie să se mute în acel apartament și nici frații mei nu au reacționat însă nu știu de ce nu au făcut acest lucru.
La Miercurea Ciuc am fost dusă de inc. B.I. pe care l-am cunoscut tot în acea perioadă, și nu am discutat înainte de a pleca cu inc. Ț.S.C.. Fac precizarea că inc. B.I. mi-a spus inițial că dacă voi merge la bar nimeni nu va avea nici o pretenție de la mine.
Am lucrat o lună de zile la barul din Miercurea Ciuc - Club XX - unde dansam stripteas, făceam consumație cu diverși clienți și cu care și ieșeam și întrețineam raporturi sexuale. Deși înțelegerea a fost să primesc 6 milioane ROL, reprezentând salariu și un procentaj din consumație, am constatat că la sfârșitul lunii patronul de la bar mi-a dat doar suma de 3 milioane ROL, l-am întrebat de ce face acest lucru și acesta mi-a spus că jumătate din bani trebuie să-i dea inc. Ț.S.C. și lui B.I., însă fără a specifica ce reprezintă această datorie. Am lucrat la barul respectiv în 2005 - 2006 însă cu unele întreruperi. în bar lucrau mai multe fete 9-12 fete. Știu că toate făcea același lucru ce făceam eu la bar, mai puțin una numita AL, aceasta nu întreținea raporturi sexuale cu bărbați.
În această perioadă cât am lucrat la bar a venit de mai multe ori inc. B.I. de 2 ori inc. J.T., și o singură dată l-am văzut pe inc. Ț.S.C. C.
Fac precizarea că cei doi inculpați B.I. și J.T. nu au discutat personal cu mine, însă inc. B.I. mergea la bar se interesa dacă fac consumație, și dacă ies cu clienții, același lucru se interesa și de celelalte fete care lucrau în barul respectiv. Nu am văzut ca inc. J.T. să întrebe același lucru; Și de asemenea, și inculpatul Ț.S.C. nu a făcut același lucru.
Știu că inc. B.I. a dus la barul respectiv mai multe fete, pe CC din Onești, LI din Iași, R. din Onești. J.T. știu că dus în bar pe N.G., I.A., O.A.M. cât și pe mine.
Știu că pe prietena mea D.A.M. a adus-o la bar inculpatul Ț.S.C..
Fac precizarea că în momentul în care făceam consumație cu un client, se plătea de obicei suma de 2 milioane ROL, în cazul în care rămâneam cu clientul respectiv în bar, sumă din care 1 milion ROL rămânea la bar. Iar 1 milion ROL era dat fetei respective însă atunci când se ajungea la înțelegea că acea fată să meargă cu clientul să întrețină raporturi sexuale se achita la bar suma de 3 milioane ROL din care 1,5 milioane ROL rămâne la bar, iar 1,5 milioane ROL rămânea fetei respective.
Fac precizarea că ieșeam cam cu 2 clienți pe seară, din suma ce mi se cuvenea mie în momentul în care veneam acasă, 50% din bani îi dădeam inc. J.T..
Știu că se ținea o evidentă a acestor consumații, B.I. era cel care se interesa de acest lucra deoarece l-am văzut la bar, astfel că știam câți bani trebuie să-i dau inc. J.T..
Am înțeles de la prietena mea D.A.M., că în același fel proceda și inculpatul Ț.S.C..
Știu că am renunțat să mai merg la barul din Miercurea Ciuc, am rămas acasă, însă la scurt timp am fost căutată telefonic de inc. Ț.M.A. S. Cătălin care m-a întrebat de ce nu vreau să mai merg la acel bar, spunându-mi că îmi era bine acolo, însă nu am fost amenințată telefonic de acesta.
Fac precizarea că în continuare inc. J.T. a rămas să locuiască la mine, și în momentul în care și-a dat seama că nu vreau să mai merg la barul din M. Ciuc a început să mă amenințe, mi-a pus cuțitul la gât, m-a amenințat că îi va face rău și copilului meu, chiar l-a luat de la grădiniță, m-am urcat la el în mașină și a început să mă amenințe în același fel.
Fac precizarea că sora mea P.A.M. a lucrat la barul din Miercurea Ciuc doar 2 săptămâni, fiind trimisă tot de inc. J.T.. A plecat din M. Ciuc deoarece avea un contract pentru a pleca în Elveția, printr-o firmă din București. În Elveția am înțeles că sora mea lucra tot la un club de noapte, inc. J.T., a reușit să obțină numărul de telefon de la mine, moment în care a început să o amenințe pe sora mea, că dacă nu îi va trimite bani îmi va face rău mie. Am înțeles că sora mea a început să-i trimită bani însă nu pot preciza ce sume,
La insistențele inc. J.T. am acceptat ca în luna iulie 2006, să plec în Italia cu un autocar, eram însoțită de o fată CC care am înțeles că era trimisă tot de inc. J.T..
Am plecat în Italia cu un autocar, am ajuns în Parma unde am fost preluate de către un cetățean italian pe nume FX.. Acesta a plătit și c/val transportului și ne-a dus într-un club de noapte situat în orașul Parma. Am înțeles de la FX. că se cunoaște cu inc. Ț.S.C..
Cât timp am lucrat la barai respectiv am desfășurat aceeași activitate, respectiv dansam în bar, eram și damă de companie, întrețineam și relații sexuale cu diverși bărbați, procedeul era același de a plăti consumația la bar, iar din suma ce mi se cuvenea, jumătate o trimeteam de obicei lunar, inc. J.T..
Din salariul care ni se cuvenea nouă, jumătate din bani îi lua patronul barului respectiv însă nu pot preciza concret dacă acești bani erau trimiși inc. J.T. sau inc. Ț.S.C..
Am înțeles că inițial patronul barului nu l-a cunoscut pe inc. J.T. ci doar îl cunoștea pe inc. Ț.M.A. și de asta am spus că banii ar putea fi trimiși către Ț.S.C..
În clubul respectiv erau 40 fete, iar din România cam 10 fete. După ce am început activitatea în barul respectiv, au început să vină mai multe fete, respectiv M.A., D.A.M., I.A., P.A.M., și R.(M.)D., o parte din acestea au fost trimise de inc. Ț.S.C. sau de inc. J.T.. Aceste fete menționate le cunoșteam deoarece anterior au lucrat cu mine la barul din M. Ciuc. Am lucrat inițial o perioadă de 3 luni în anul 2006, am venit în țară, după care am revenit la clubul respectiv în luna ianuarie unde am lucrat cam o lună de zile.
Cât timp am lucrat în barul respectiv am văzut că a venit inc. Ț.S.C. acesta a venit la sora mea, P.A.M., i-a spus acesteia că are de plătit o datorie, fără însă a-i spune de unde provine, am văzut că a discutat cu D.A.M. și cu I.A., însă nu știu ce a discutat cu cele două, iar cu mine nu a discutat.
Când am venit prima oară în țară, rețin că i-am dat inc. J.T. o sumă de bani în euro, nu mai rețin exact cât anume, știu că erau banii pe o lună de zile. Inc. J.T. a aflat că eu da fapt mai primesc și alte sume de bani din Italia, a început să mă amenințe, astfel că după câteva zile i-am mai dat acestuia suma de 500 euro. Am fost vizitată de câteva ori de inc. Ț.S.C., am fost împreună cu inc. J.T. care locuia la mine, la domiciliul acestui inculpat . Am auzit că cei doi purtau unele discuții însă se fereau să facă aceste discuții în prezența mea, însă ulterior inc. J.T. T, îmi povestea că discuțiile se refereau la faptul că inc. Ț.S.C., trimitea fete în străinătate făcând referire ia D.A.M. și N.G., de fapt fiind fetele cu care am și lucrat cu ele în Italia.
De la sora mea P.A.M. știu că inc. J.T. s-a purtat violent față de ea, a amenințat-o, De asemenea, am înțeles de la p.v. D.A.M. că a primit o palmă de la inc. Ț.M.A. în momentul în care aceasta a refuzat să mai lucreze cu el, însă nu știu nimic în concret.
Fac precizarea că am aflat în mod concret de la D.A.M. că a fost lovită la barul RO de către inc. B.I. deoarece aceasta a refuzat să lucreze pentru el. Am fost sunată, de o prietenă când D.A.M. era lovită în baie, după care D.A.M. a venit la mine acasă, am văzut că prezenta urme de lovituri la cap fiind umflată la față. Atunci mi-a povestit D.A.M.. că a fost lovită de B.I. deoarece refuzase să lucreze pentru el, spunându-mi că la conflict a fost prezent și G.G. și a scos-o pe partea vătămată din mâinile lui B.I.
Am surprins o discuție telefonică între J.T. și inc. Ț.S.C., am înțeles că acesta din urmă racolase niște fete din zona Tg. Neamț și că urma să plece în locul respectiv pentru a le face pașapoarte și să le trimită în străinătate.
Am înțeles din auzite că inc. Ț.M.A. se purta violent cu fetele care știau de frică. Acesta s-a purtat și cu mine violent la un moment dat, însă precizez că atunci se afla în stare de ebrietate.
Știu că o persoană pe nume I.G.H. ar fi prieten cu inc. Ț.M.A. și că acesta din urmă chiar i-a solicitat lui I.G.H. să agreseze fizic pe numita I.A. și am înțeles că aceasta din urmă întreținea raporturi sexuale în beneficiul inc. J.T..
Am înțeles de la numita N.G. că a fost lovită de inc. J.T. și Ț.S.C. că ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale cu aceștia, și chiar au și filmat scena respectivă, însă nu știu exact motivul pentru care au acționat în acest fel. În timp ce lucram în clubul RO știu că inc. Ț.M.A. S. a venit cu doi cetățeni italieni, însă nici unul dintre ei nu era dintre cei la care am lucrat în Italia.
Inițial nu am făcut mențiunile pe care le-am dat în declarațiile asupra cărora am revenit și care corespunde cu declarația dată azi în instanță, am negat anumite fapte deoarece îmi era teamă de inc. Ț.S.C., G.G., B.I. și J.T., deoarece erau cunoscuți în oraș ca persoane cu atitudini violente.
Am dedus din modul în care s-au desfășurat faptele având în vedere că inc. J.T. a locuit mai mult timp la mine, că între inculpați exista o atitudine de colaborare, că aceștia se ajutau reciproc, astfel pot să menționez faptul că în momentul în care, de ex, eu arătam că nu mai vreau să desfășor activitatea la care eram obligată de inc. J.T., acesta mă amenința spunându-mi că mă va da pe mâna inc. Ț.S.C.. De asemenea, consider că această colaborare exista între inculpați, deoarece așa cum am arătam aceștia se sunau și puneau la punct anumite intermedieri cu privire la racolarea de fete. Nu cunosc pe numita G.C..
Eu am fost condamnată pentru alte fapte de trafic de persoane, însă care nu au legătură cu prezentul dosar.
Eu cunosc din activitatea inculpaților susmenționați doar aspectele menționate în declarație.
Fac precizarea că de la numite fete care erau trimise de J.T., am primit sume de bani pe numele meu în timp ce mă aflam în România, și împreună cu acesta am fost la poștă și am ridicat banii.
Fac precizarea că o perioadă de timp p.v. D.A.M. a locuit la mine în apartament în municipiul Onești.
În Italia, în afară de numitul FX. care m-a preluat în momentul în care am ajuns în orașul Parma, nu cunosc alte persoane cetățeni italieni.
Patronul de la Clubul XX din M. Ciuc se numea M.T..
Așa cum am arătat J.T. racola fete din Tg. Neamț, însă a făcut acest lucra și din zona Focșani, însă nu cunosc dacă mergea la vreun bar și cum se numea patronul barului respectiv.
Rețin că prima declarație în prezentul dosar am dat-o în perioada în care a fost arestat inc. Ț.S.C..
Nu mi s-au adus la cunoștință disp. art. 19 din Lg. 679/2001, cu privire la faptul că dacă voi spune adevărul mi se va aplica o pedeapsă mai blândă.
Personal nu am dus fete la club XX din M. Ciuc.
Nu am reclamat la Poliție că J.T. s-a mutat abuziv în domiciliul meu, eu la acea dată eram deja la M-Ciuc, nu am făcut acest lucru deoarece aveam bănuieli că inc. este ocrotit de organele de poliție din Onești.
…… am depus și acte medicale și nu s-au luat nici un fel de măsuri.
Nu am reclamat nici în Italia că am fost obligată să practic prostituția deoarece am primit telefoane de amenințate atât de la inc. Țucă cât și de la inc. J.T. că îi vor face rău fetei mele,
J.T. a locuit în domiciliul meu începând cu anul 2005, cam un an de zile, nu am fost prieteni și nu am trăit în concubinaj cu acesta, am avut doar relația care am relatat-o în declarație.”
situația de fapt a rezultat, Potrivit judecătoriului fondului, din următoarele mijloace de probă:
- declarații parte vătămată D.A.M., procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, prezentate părții vătămate D.A.M., raport de evaluare psihologică a părții vătămate D.A.M. emis de I.P.J. Bacău - Serviciul de management resurse umane, declarații parte vătămată J.A.M. și procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, declarații parte vătămată R.(M.)D. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, declarații parte vătămată P.F, declarații parte vătămată C.G. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, declarații parte vătămată M.A., declarații parte vătămată V.C., declarații parte vătămată B.L., proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.E. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto.
- proces-verbal transcriere declarație martor protejat C.I. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat M.V. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat M.L.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.T.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat U.I.;
- proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.C. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.L.și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat D.F. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat C.M. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.C..
- proces-verbal transcriere declarație martor protejat I.C.I.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat C.V.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat A.M.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.D.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.I.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.C.L.; declarația martorei B.S.E. și procesul verbal de recunoaștere după planșe foto; declarații martori: AAA, D.A.M., Ș.C., U.A., G.M., M.I., J.M., P.L. (zis B.), L.V., M.T., V.Z., I.C.A., T.B., B.I.R., K.H., M.A.G., B.S., P.V.A., P.A.M.;
- declarații martori în apărare:
- planșă foto conținând persoanele identificate de martora P.V.A.
- procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, prezentate martorului U.A.;
- procese-verbale de confruntare
- raport de expertiză grafică asupra înscrisului litigios contractul de muncă încheiat de persoana juridică SC club XX cu angajata D.A.M. și contract individual de muncă al acesteia în xerocopie
- declarații făptuitor/învinuit P.O.T.
- proces-verbal și acte doveditoare depuse la dosar de P.O.T. coroborate cu declarații inculpaților Ț.S.C. zis M., G.G., T.F.T., B.I. zis C.
- proces-verbal privind verificările efectuate referitor la mijloacele de transport utilizate de membrii grupării la transportarea victimelor în străinătate
- proces-verbal privind verificările efectuate cu privire la SC S. SRL;
- procese-verbale privind intrările ieșirile victimelor cu autoturisme aparținând societăților administrate de membrii grupării
- datele furnizate de ORC privind SC S. SRL;
- adresa către ORC și relațiile furnizate de această instituție cu privire la societățile deținute de inc. Ț.S.C.;
- relațiile furnizate de ORC cu privire la societățile deținute de inc. J.T.;
- cupoane de transfer de bani și chitanțele WU aferente - privind primirea/expedierea unor sume de bani din străinătate de către membrii grupării;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin B.C.R.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca L. România;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca C.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin A.B.N. A.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin I.N.G.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin H.V.B.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către Banca R.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către Banca E.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca R.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca T.;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin banca RF - sistemul WU;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin sistemul M.;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca B. - sistemul WU;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin sistemul TX;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca V. România;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin B.C.R. Onești;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Compania Națională PR SA;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca CE;
- adresă de la Primăria mun. Onești privind bunurile proprietate deținute de membrii grupării;
- adresă ORC referitoare la societăți deținute de inc. J.T.;
- procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de J.T. interceptate în baza autorizației cu nr. AB/2006 emisă de Tribunalul Bacău;
- procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de J.T. interceptate în baza autorizației cu nr. AC/2006 emisă de Tribunalul Bacău;
- procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de J.T. interceptate în baza autorizației cu nr. AD/2007 emisă de Tribunalul Bacău;
- procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de J.T. interceptate în baza autorizației cu nr. AE/2007 emisă de Tribunalul Bacău;
- procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de J.T. interceptate în baza autorizației cu nr. AF/2007 emisă de Tribunalul Bacău;
- procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de J.T. interceptate în baza autorizației cu nr. AG/2007 emisă de Tribunalul Bacău;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AH/2007, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AI/2008, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AJ/2008, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AK/2008, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AC/2006, purtate de G.G.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AD/2007, purtate de G.G.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AE/2007, purtate de G.G.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AM/2007, purtate de G.G.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AN/2007, purtate de G.G.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AR/2007, purtate de G.G.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AP/2007, purtate de G.G.;
- procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare și informatice;
- declarații martori asistenți la perchezițiile domiciliare: Ț.M., S.C.O., A.G.
- copie contract de muncă a părții vătămate D.A.M.;
- raportul de expertiză grafic aferent;
- procesul verbal de analiză și harta relațională I;
- harta relațională II;
- rapoarte de expertiză - teste poligraf;
- verificări în baza de date intrări/ieșiri din țară pentru inculpați;
- comisie rogatorie internațională – Italia;
- copie rechizitoriu nr. 5D/P/2004 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea;
- copie rechizitoriu nr. 201/P/2004 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești;
- copie rechizitoriu nr. 56/P/2004 emis de D.I.I.C.O.T. București;
În drept, fapta inculpatului Ț.S.C. zis „M.” a fost considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, părți vătămate B.L., J.A.M.,R.(M.)D. și martorele protejate/victime P.E. și C.I. art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prin înlăturarea prev art. 41 alin. (2) C. pen - persoană vătămată D.A.M. (minoră la momentul traficării), cât și a infracțiunii prev de art. 7 din Legea nr. 39/2003,
La termenul din data de 21 octombrie 2010 în fața Tribunalului Bacău s-a pus în discuție schimabarea de încadrare juridică din art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen părți vătămate B.L., J.A.M., R.(M.)D. și martorele protejate/victime P.E. și C.I. - și din art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea prev art. 41 alin. (2) C. pen în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prin înlăturarea prev art. 41 alin. (2) C. pen . – parte vătămată D.A.M. (minoră la momentul traficării), fapta lui Ț.S.C. constând în aceea că începând cu anul 2003 a pus bazele unei grupări infracționale organizate cu o structură ierarhizată în cadrul căreia se identifică ca lider, din care făceau parte mai mulți membri - inc. G.G., B.I., T.F.T., având reprezentarea neechivocă a apartenenței sau sprijinirii acestui anturaj de conivență - a recrutat direct sau indirect în modalități incriminate penal - promisiuni mincinoase de muncă, constrângere fizică și/sau morală, a plasat în țară și/sau străinătate pe piața prostituției - pe persoanele vătămate D.A.M. (minoră la momentul traficării), B.L., J.A.M., R.(M.)D. și martorele protejate/victime P.E. și C.I. în scop de exploatare sexuală prioritar scopul ilicit fiind materializat, astfel obținând la dispoziția sa și a acoliților săi importante beneficii financiare ilicite. De menționat că partea vătămată J.A.M. a fost recrutată de inc. Ț.S.C., intermediat prin aportul infracțional al făptuitoarei L.(V.)T., exploatarea sexuală a acesteia nefiind finalizată întrucât nu s-a reușit transferul victimei în străinătate.
De asemenea fapta aceluiași inculpat care, în perioada anilor 2004-2006 a înlesnit practicarea prostituției de către P.O.T. și P.A.M., în cluburi de noapte din țară și străinătate, având beneficiul unor conexiuni ilicite cu persoanele care gestionau aceste locații, obținând astfel beneficii ilicite de la acestea, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prev de art 329 alin. (1) C. pen..
Fapta inculpatului G.G., care începând cu anul 2003 se identifică ca membru al grupului infracțional organizat condus de inc. Ț.S.C., desfășurând în țară activități specifice circumscrise infracțiunii de trafic de minori, asigurând funcționalitatea acestui anturaj ilicit, sub aspectul recrutării și implicării în acte de organizare transferului de victime în principal minore în zone interne și externe pe piața prostituției, victimizând împreună cu ceilalți acoliți părțile vătămate D.A.M. și martora protejată victimă M.V. (minore la momentul traficării). Implicarea infracțională a inc. G.G. detaliază conform probatoriului că acesta alături de activități de recrutare victime direct sau intermediat a desfășurat și acțiuni ilicite de constrângere fizică și morală, asigurând în beneficiul grupului infracțional controlul continuu asupra victimelor și înlăturarea imixtiunilor unor eventual concurenți pe piața prostituției controlate de această grupare, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
Fapta inculpatului B.I. zis „C.” - care începând cu anul 2003 a aderat la gruparea infracțională condusă de Ț.S.C. zis M. și în conexiune infracțională directă cu liderul grupării precum și cu alți membri - inc. G.G., T.F.T. - a desfășurat activități de traficare și exploatare sexuală, victimizând pe partea vătămată D.A.M. și martora protejată M.V. (minore la momentul recrutării). De menționat că în cadrul grupării infracționale acest inc. este identificat ca acționând prioritar pe componenta criminogenă de constrângere fizică și morală a tinerelor controlate de membrii acestui anturaj ilicit a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
Fapta inculpatului T.F.T. care începând cu anul 2003 a aderat la gruparea infracțională condusă de Ț.S.C. zis M. și în conexiune infracțională directă cu liderul grupării precum și cu alți membri - inc. G.G., B.I. - a desfășurat activități de traficare în scop de exploatare sexuală, victimizând pe partea vătămată D.A.M. (minoră la momentul traficării) vizând plasarea acesteia succesiv pe piața prostituției din Marea Britanie unde avea potențial de plasare, destinație nefiind accesată, în condițiile în care această persoană vătămată a fost identificată de autorități ca pătrunzând fraudulos în punctele de frontieră de stat și a unor state străine, folosind documente false, impus a fi utilizate de membrii grupării a fost considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
De asemenea fapta inc. T.F.T., care la sfârșitul anului 2003 și-a asigurat beneficiul ilicit al transferării de către făptuitorul B.(C.)S.D., fost CH, a părții vătămate V.C. la dispoziția sa în Anglia, exploatând-o sexual pentru o perioadă de un an și trei luni pe această victimă, pe care a controlat-o prin constrângere morală a fost considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev de prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005,.
Fapta inc. J.T., constând în aceea că începând cu anul 2004 a aderat la grupul infracțional organizat condus de coinculpatul Ț.S.C. zis „M.” și în cadrul acestuia o perioadă îndelungată de timp a desfășurat activități de recrutare de victime, în diferite modalități incriminate penal, pe care le-a plasat prioritar în străinătate în zonele de influență controlate de liderul grupării. Au fost identificate ca fiind victimizate sub aspectul traficului de persoane părțile vătămate: P.F., C.G., M.A. și martora protejată victimă P.E., probațiunea cauzei indicând că numărul persoanelor vătămate este mult mai mare, însă nu au putut fi audiate întrucât acestea sunt plecate în străinătate s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev de art art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 7 din Legea nr. 39/2003,.
Fapta aceluiași inculpat J.T., constând în aceea că în perioada anilor 2004-2006 a înlesnit practicarea prostituției de către P.O.T. și P.A.M., în cluburi de noapte din țară și străinătate, având beneficiul unor conexiuni ilicite cu persoanele care gestionau aceste locații, obținând astfel beneficii ilicite de la acestea s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. Pen.,
Din examinarea acestor mijloace de probă, specifice aflării adevărului în cazul infracțiunilor privind traficul de persoane prin exploatarea victimelor în scopul obținerii de foloase din practicarea prostituției, a rezultat cu certitudine că, în contextul unor relații stabilite în anul 2003, în înțelegere, coinculpații din cauză au comis acțiuni prevăzute ca modalități alternative în sensul art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, constând în recrutarea prin înșelăciune (sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă), transportul, transferarea, cazarea, găzduirea și plasarea părților vătămate - parte din ele minore în străinătate, constrângându-le fizic și moral să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați, contra unor sume de bani, beneficii pe care și le-au însușit, împărțindu-le proporțional participației la activitatea infracțională.
În concret, în intervalul de timp reținut mai sus conjugându-și acțiunile și profitând de situația materială precară sau conflictele familiale cu care se confruntau respectivele tinere, inculpații au reușit să le convingă să accepte să lucreze în cluburi de noapte, asigurându-le că vor obține venituri mari, în baza unor relații contractuale licite.
Potrivit atribuțiilor stabilite în cadrul grupului, după racolarea acestora, inculpații s-au preocupat pe rând, de obținerea pașapoartelor, plătindu-le parțial sau în tot transportul, însoțindu-le uneori până la destinația finală, unde erau primite de persoane fidele în special inculpatului Ț.S.C., acesta acționând ca un adevărat lider a grupului, și cu care victimele erau amenințate de ceilalți colaboratori, dacă acestea nu se supuneau.
Așa cum s-a mai arătat, limitarea libertății de voință și acțiune privind viața sexuală s-a realizat, în primul rând, prin reținerea pașapoartelor, după care, în contextul inexistenței vreunei surse de venituri, victimele treceau sub persoanele împuternicite de inculpați, în special de inculpatul Ț.S.C. și desemnate să colecteze sumele realizate de victime.
S-a dovedit de asemenea că, în scopul executării rezoluției infracționale, credibilitatea și vicierea consimțământului s-au obținut în unele cazuri chiar de la primirea în locațiile din străinătate, când, fiind informate fiind asupra scopului real în care a fost racolate și refuzând să practice prostituția la stradă, victimele erau amenințate, lovite și li se puneau o amendă pentru plata drepturilor cuvenite inculpaților.
Pe de altă parte, în situația în care avea dubii asupra stăruinței victimelor în racolarea clienților, în prezența acestora, inculpatul Ț.S.C. purta convorbiri telefonice, lăsând să se înțeleagă solicitarea intervenției coinculpaților, prin acte de presiune, violență, amenințări, acesta purtându-se ca un adevărat lider.
Pe cale de consecință faptele inculpaților, coordonate în cadrul aceluiași grup de către inculpatul Ț.S.C., au fost apreciate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și nu se impune schimbarea de încadrare așa cum au solicitat apărătorii inculpaților.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate de tribunal inculpaților instanța de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, constând în racolarea de fete, promisiunea mincinoasă a obținerii unui loc de muncă în străinătate, pe care le prelua și le obliga să se prostitueze; nereușind să identifice în totalitate actul de înșelăciune, victimele au dat curs inițiativei inculpaților de a pleca în străinătate iar în cazul în care exista vreun gest de opunere inculpații se purtau violent, bestial chiar, cu victimele, așa cum a rezultat din situația descrisă mai sus ce a reieșit din depozițiile acestora.
Victimele au fost nevoite să se conformeze, să presteze sexual, fiindu-le teamă de traficanți, deținând date în special că inculpatul Ț.S.C. este o persoană violentă, însă și ceilalți inculpați le-au agresat. Acest comportament violent a inculpaților a făcut ca multe victime și chiar martori să ceară audierea ca victime sau martori protejați, au refuzat să dea declarații de teama inculpaților (a se vedea procesul verbal încheiat pentru martorul cu identitate protejată R.C.) sau de teamă, nu s-au prezentat în instanță, plecând în străinătate tocmai pentru a nu depune mărturie.
De asemenea, se reține că victimele au întreținut raporturi sexuale cu foarte mulți clienți pe noapte, concomitent cu determinarea clienților la cât mai multe consumații, toți banii obținuți din aceste activități fiind obligată să-i pună la dispoziția inculpaților în condițiile descrise mai sus, aceștia primind importante sume de bani, acceptând o îmbogățire pe seama ființelor traficate.
S-a motivat de către apărătorii inculpaților că aceste victime ale traficului au știut pentru ce pleacă în străinătate, respectiv pentru a practica prostituția. Trebuie avut în vedere, în acest sens că victimele erau forțate să facă acest lucru, că, atunci când făceau cea mai mică opunere erau amenințate, lovite și obligate de către inculpați și de către intermediarii acestora să lucreze în folosul inculpaților. Nu în ultimul rând a fost avut în vedere mediul social din care proveneau aceste victime, gradul redus de educație și intelect, de condițiile materiale precare, aspecte de care inculpații profitau din plin, astfel încât fapta acestora apare și mai gravă și josnică. Fetele erau căutate în discoteci, se duceau și în sate, căutau informații despre ele și când vedea că sunt vulnerabile le acaparau și chiar le oferea droguri, multe dintre tinere ajungând să facă ce spuneau ei în condițiile în care deveneau dependente de droguri.
Unele fete erau aservite afectiv, altora le făceau oferte de muncă mincinoase spunând că au cunoștințe în străinătate care le pot oferi o slujbă ca ospătărițe, dansatoare în cluburi. Unele dintre fete erau chiar constrânse pentru a da curs solicitărilor lor de a pleca în străinătate, agresându-le fizic și amenințându-le cu diferite pericole privind familia lor sau integritatea lor corporală, profitând și de situațiile de dificultate financiară, disfuncționalitățile de educație a victimelor, absența sau controlul diminuat în mediul familial, precum și împrejurările de vulnerabilitate afectivă a acestora, datorată vârstei.
S-a reținut, din situația de fapt, că victimele erau puse în situația de a nu avea nici un document asupra lor, de a nu avea bani, aservite prin datorii (contravaloare transport, pașaport, chirii, așa zisele amenzi) și uneori amenințate și agresate, părțile vătămate nu puteau decât să urmeze conduita ce le-a fost impusă de traficanți.
A arătat Tribunalul Bacău că s-a mai solicitat de către apărători reținerea de circumstanțe atenuante, însă instanța nu a constatat temeiuri pentru care s-ar da eficiență acestor circumstanțe, o pedeapsă într-un cuantum mai redus de minimul prevăzut de lege nefiind aptă a îndeplini funcțiile și a realiza scopul pedepsei în contextul în care infracțiunile au fost săvârșite și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp. Aceste infracțiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate. În astfel de condiții, a reduce pedeapsa pentru autorii unor asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea de fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției. În plus, asemenea fapte, de gravitatea celor descrise mai sus, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține un climat infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
S-a avut în vedere și faptul că inculpații nu au antecedente penale, mai puțin inculpatul T.F.T., precum și atitudinea procesuală negativă a acestora care, fie nu au recunoscut faptele în ciuda probelor evidente, fie nu s-au prezentat în instanță la termenele fixate (T.F.T. și J.T.), fie aveau o atitudine sfidătoare față de complet, ce excedea cadrul unei apărări legitime (inc. Ț.S.C.).
În consecință, s-a aplicat inculpaților pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege fără a se reține în favoarea acestora și circumstanțe personale prev de art. 74 C. pen. așa cum au solicitat apărătorii acestora, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 865 C. pen. s-a dispus, pentru inc T.F.T., anularea măsurii suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15/2007 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 44/A/2008 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpaților în pedeapsa cea mai grea cu adăugarea unui spor pentru inculpatul T.F.T..
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate perioadele de reținere și de arest preventiv iar pentru inculpatul Ț.S.C. s-a menținut și starea de arest.
În baza art. 71 C. proc. pen. li s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
A reținut Tribunalul Bacău că aplicarea pedepselor accesorii inculpaților trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata Condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că art. 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.
În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen..
Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia a determinat instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Tribunalul a constatat incidența prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b) C.pen cu referire la terminalele telefonice aparținând inculpaților Ț.S.C. și G.G., identificate în baza probațiunii ca fiind folosite prilej al activității infracționale verificate în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen cu referire la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, față de declarațiile victimelor, la urmărirea penală cât și în instanță, judecătorul fondului a constatat că se impune confiscarea unor sume de bani stabilite în baza probatoriului cauzei ca reprezentând beneficiul ilicit la dispoziția subiecților infracționali, după cum urmează:
50.000 euro de la inc. Ț.S.C. rezultați în urma exploatării sexuale a părții vătămate D.A.M. în Olanda;
400 de euro de la inc. Ț.S.C. rezultați în urma exploatării sexuale a părții vătămate B.L.;
4.500 euro de la inc. J.T. obținuți din exploatarea părții vătămate C.G.;
600 de euro de la inc. G.G. identificat intruziv ca primind această suma de la inc. Ț.S.C. urmare a colaborării infracționale a acestora pe linia traficului de persoane.
40.000 lire sterline de la inc. T.F.T. rezultați în urma exploatării sexuale a părții vătămate V.C. în Marea Britanie.
Urmare a activității de prostituție desfășurată de numita P.O.T. pe segmentul intern și extern, în locațiile controlate (clubul XX din loc. Miercurea Ciuc și clubul de noapte din Parma Italia) de către proxeneți pe inc. Ț.S.C., J.T., tribunalul a constatat că se impune confiscarea specială a sumelor de bani puse la dispoziția acestora de către susnumita, conform art. 329 alin. (4) teza a II-a C. pen. cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. după cum urmează:
6.500 RON și 1.650 euro de la inc. Ț.S.C.;
1.700 RON și 9.350 euro de la inc. J.T.
De asemenea, față de același inculpatul J.T., care a obținut beneficii ilicite din activitatea de prostituție, desfășurată și de numita P.A.M., s-a impus aplicarea dispoziției de confiscare menționate anterior, cu referire la sumele de 300 RON și 300 euro.
Instanța de fond a dispus păstrarea ca mijloace de probă a terminalelor telefonice aparținând inculpaților Ț.S.C. și G.G., nu se impune confiscarea acestora , având în vedere că acestea nu au fost hotărâtoare la comiterea faptelor cât și restituirea către aceștia la rămânerea definitivă a hotărârii.
Prezentă în instanță, partea vătămată D.A.M. a formulat pretenții civile în cauză reprezentând daune morale, solicitând dezdăunarea sa în raport cu inculpații Ț.S.C., G.G., T.F.T. și B.I., însumând un total de 110.000 euro, defalcat în funcție de participația penală a fiecăruia după cum urmează: 80.000 de la primul inculpat și câte 10.000 de euro de la ceilalți inculpați, însă instanța de fond a considerat că un cuantum de 5.000 de euro este îndestulător pentru a asigura acestei părți o dezdăunare corespunzătoare suferințelor fizice și psihice la care a fost supusă.
Pe cale de consecință, în baza art 14, 346 C. proc. pen., art 998 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații Ț.S.C., T.F.T., B.I. și G.G. la plata sumei de 5.000 euro sau echivalentul în RON la data punerii în executare, daune morale către partea civilă D.A.M. și s-a luat act că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații Ț.S.C., G.G., B.I., T.F.T. și J.T., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie
Apelantul inculpat Ț.S.C., a criticat sentința atacată atât cu privire la latura penală cât și modul de soluționare al acțiunii civile.
Pe latură penală, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor, deoarece prin hotărârea Tribunalului Bacău s-a aplicat o pedeapsă excesivă.
A învederat un motiv de nulitate a hotărârii, respectiv faptul că individualizarea pedepsei nu s-a făcut în raport de pericolul social, de împrejurările concrete, de declarațiile inculpatului și declarațiile victimei.
A precizat că partea vătămată este condamnată pentru trafic de persoane și a beneficiat ulterior de o diminuare a pedepsei pentru declarațiile date la Ministerul Public.
A arătat că partea vătămată care în declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței de judecată s-a considerat atât de vătămată, avea de fapt propria ei rețea de trafic de persoane, infracțiune pentru care a fost condamnată definitiv.
A menționat că din datele dosarului rezultă că victima se află în străinătate și în continuare se ocupă cu aceeași activitate, întrucât are o pedeapsă cu suspendare.
Cu privire la partea vătămată P.O.T., a apreciat că sunt îndoieli și nu se poate vorbi de o incriminare a activității inculpatului.
În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice, s-a arătat că din punct de vedere procedural s-au făcut greșeli, întrucât instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice pentru un anumit articol pentru grup infracțional, deși era sesizată cu rechizitoriu; astfel că în mod greșit s-a încercat o îndreptare eroare materială a rechizitoriului de către instanță.
Cu privire la constituirea de grup infracțional, a arătat că s-a reținut că există un grup infracțional la care chiar și liderul acestuia aderă.
A apreciat că pentru grup infracțional nu este îndeplinită nicio condiție, nu este o strategie, nu este o activitate constantă în racolarea și transportul persoanelor pentru a fi traficate, iar împrejurarea că inculpatul Ț.M.A. a fost considerat lider de grup nu este dovedită cu nimic.
A arătat că nefiind dovedită această infracțiune, trimiterea în judecată pentru grup infracțional care se ocupă cu traficul de persoane nu se justifică, nu îndeplinește condițiile legale se impune achitarea după desfiintarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare verificând întreg probatoriul administrat.
A învederat că pentru infracțiunea de trafic de persoane, inculpatul Ț.M.A. este singurul rămas în stare de arest, ceilalți coinculpații fiind puși în libertate și a apreciat că nu există nicio diferență între motivările instanței de fond, doar finalul în care pentru inculpatul Ț.M.A. s-a reținut un grad de periculozitate dificultate și faptul că este lider de grup - lucru nedovedit.
A arătat că a fost condamnat ca și un criminal în serie, întrucât chiar și la o infracțiune deosebit de violentă nu s-a aplicat o pedeapsă atât de mare, așa cum rezultă din consultarea practicii judiciare pentru fapte simulare.
A apreciat că inculpații au primit o pedeapsă exemplară, întrucât în cauze similare, cu un numar aproximativ egal de victime, au fost aplicate pedepse mai mici de Curtea de Apel Bacău.
A susținut că cea mai mare pedeapsă aplicată de Curtea de Apel a fost de 6 ani închisoare pentru astfel de infracțiuni de trafic de persoane similare din punct de vedere al victimelor și a învederat că va depune concluzii scrise, în care va atașa împrejurări din care rezultă că victime din dosarul de față au fost și în alte dosare, iar acest lucru se perpetuează în mai multe dosare din Moldova.
A arătat inculpatul că procedura este tributară în ce privește martorii sub acoperire, întrucât chiar dacă se adresează întrebări, nu există certitudinea a ceea ce se întâmplă dincolo de ecran, martorul fie nu răspunde, fie nu dorește să răspundă invocând că s-ar deconspira, fie nu se știe dacă a fost singur în acea sală.
A arătat că martora C.R. a răspuns în sala de judecată și a arătat cum se procedează la audierile sub acoperire.
Făcând discuții cu privire la victima D.A.M., a solicitat cenzurarea declarației martorului sub acoperire în situația în care îl vizează direct pe inculpatul Ț.M.A., achitarea inculpatului Ț.M.A. pentru grup infracțional și diminuarea pedepsei sub limitele minime prevăzute de lege având în vedere circumstanțele concrete care se referă la această victimă condamnată pentru aceeași infracțiune.
În subsidiar, inculpatul a solicitat a se avea în vedere nulitatea sesizării instanței cu privire la constituirea de grup infracțional organizat și înlăturarea sesizării făcută de D.I.I.C.O.T..
Pe latură civilă, a solicitat respingerea pretențiilor civile întrucât nu au fost dovedite în fața instanței și le apreciază ca fiind exagerate și lipsite de orice temei legal, în condițiile în care aceste părți civile se deplasează în străinătate și au propria rețea de trafic de persoane.
Apelantul inculpat G.G., a criticat sentința atacată, deoarece nu au existat probe care să contureze vinovăția sa, fapta nu a fost descrisă, nu sunt indicate locul și data producerii.
A arătat că participația inculpaților a fost analizată ,,in corpore,, iar pentru inculpatul G.G. nu a fost analizată separat contribuția sa la acest grup infracțională, și deși în rechizitoriu s-a arătat că inculpatul încă din anul 2003 se identifică în grupul infracțional organizat condus de inculpatul Ț.M.A., nu se arată care au fost părțile vătămate recrutate de el, data și modalitatea când le-a recrutat, cui anume au fost vândute.
A învederat inculpatul că la dosarul de fond (Sentința Penală nr. 346 a Tribunalului Bacau) când judecătorul descrie fapta inculpatului G.G. spune că fapta constă în…, și s-a copiat efectiv din rechizitoriu.
Consideră că la instanța de fond nu s-a perceput, printr-o analiză concretă a probelor, situația inculpatului G.G., nu s-a verificat nimic.
A învederat că soluția nu cuprinde motivele pe care s-a întemeiat și solicită trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Bacău pentru acest motiv și față de lipsa probelor, apreciază că nu se poate ca în baza unei motivări lapidare, nespecificând în concret faptele, să se aplice o pedeapsă de 10 ani închisoare.
A apreciat inculpatul că parchetul nu a adus nicio dovadă concretă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, nu s-a precizat în concret faptele și față de declarațiile martorilor și a martorei cu identitate protejată, apreciază că nu se poate reține nicio activitate infracțională în sarcina sa.
Inculpatul a criticat soluția instanței de fond deoarece nu s-au aplicat pedepse corect individualizate judiciar și nu a avut în vedere în concret participarea infracțională a fiecăruia.
A solicitat să se constate că inculpatul G.G. nu are o activitate infracțională proporțională cu a celorlalți coinculpați, astfel că ar putea fi aplicată o pedeapsă mai mică și cu suspendare sub supraveghere.
În final, apelantul, in principal, a solicitat achitarea întrucât nu există probe, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nemotivare pe aspectele infracțiunilor reținute și în al doilea subsidiar - micșorarea pedepsei și aplicarea suspendării sub supraveghere.
Apelantul inculpat B.I., a invocat în principal nelegalitatea sentinței penale nr. 346 din 25 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, pentru nemotivare și a învederat că la fond doar s-au copiat motivele care au stat la baza actului de sesizare și de trimitere în judecată întocmit de D.I.I.C.O.T. completat doar cu fragmente din declarații, fără a fi prezentat un raționament propriu al judecătorului care l-a condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003, infracțiuni care nu există și, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen..
A apreciat apelantul că sentința este total nemotivată, întrucât s-a preluat actul de sesizare al instanței și s-au inserat anumite pasaje din declarațiile unor persoane audiate.
A mai susținut că cercetarea judecătorească în cauză nu este completă; s-au înlăturat o serie de probe administrate, depoziții ale martorilor I.C.A., R.B., B.I.R. ș.a.- persoane angajate la Club XX din Miercurea Ciuc, unde se presupune că au fost exploatate D.A.M. și M.V., aceste declarații fiind înlăturate fără un raționament logic și fără a se motiva de ce , astfel că, se impunea lămurirea cauzei întrucât inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru fapte care nu există.
Inculpata a mai invocat nelegala condamnare pentru infracțiunile prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin Legea nr. 287/2005 față de D.A.M. și M.V., având în vedere atât declarațiile presupusei victime din care a rezultat că așa zisa activitate infracțională s-a desfășurat în perioada 2003-2004, cât și datorită faptului că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 13 raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, când nu erau în vigoare aceste dispoziții care abia după aproximativ 1 an și jumătate - 2 ani au fost publicate în M. Of. nr. 917/2005 și au intrat în vigoare la 13 octombrie 2005, astfel că instanța de fond trebuia să aplice dispozițiile art. 13 C. pen..
S-a susținut de apelant că în mod greșit a fost condamnat pentru trafic de persoane în dauna părții civile D.A.M. și a martorului cu identitate protejată M.V., reținându-se că în anul 2003 a aderat la grupul infracțional.
A arătat că în motivarea sentinței se face vorbire și de o participare a inculpatului la transportarea peste graniță în ce le privește pe D.A.M. și M.V., dar condamnarea vizează doar exploatarea acestor 2 victime la Clubul XX din Miercurea Ciuc, transportarea nefiind susținută de nici un probatoriu.
În susținerea acestui aspect a invocat actele depuse la dosar prin care se demonstrează că D.A.M. a fost cercetată și condamnată în alte dosare, iar aceste declarații ale ei sunt infirmate de patronul Clubului XX – M.T. și de angajații acestuia care au spus că inculpatul B.I. doar i-a facilitat angajarea.
Credibilitatea părții vătămate trebuie pusă sub semnul întrebării și vizează moralitatea lui D.A.M. neputându-se da credibilitate susținerii că ar fi fost constrânsă fizic și moral de a practica o activitate; în acest caz activitatea de prostituție sub imperiul fricii generate de atitudinea inculpatului B.I., iar această declarație, așa cum cere art. 75 C. proc. pen., trebuie să fie coroborat cu alte probatorii, respectiv, filaje, interceptări dar care în cauză, nu-l privesc pe inculpatul B.I..
A invocat în apărare inculpatul, declarația martorei cu identitate protejată M.V., singura care a susținut declarația părții civile D.A.M., care s-a prezentat în fața instanței de apel, și-a declinat identitatea protejată și solicită să se aibă în vedere poziția acesteia.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa unui element constitutiv al infracțiunii atât pe latură subiectivă cât și pe latură obiectivă.
A apreciat că în cauză nu poate fi reținut un grup infracțional organizat ci este un caz de pluralitate infracțională, respectiv art. 323 C. pen..
A solicitat achitarea inculpatului B.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen..
În ceea ce privește netemeinicia sentinței penale apelate, a apreciat că nu s-au respectat niciunul dintre criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen..
A arătat inculpatul că, în situația în care instanța de apel va aprecia și va reține vinovăția pentru D.A.M., a solicitat ca la individualizarea pedepsei în ceea ce privește cuantumul pedepsei întrucât având în vedere practica instanțelor și poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru o parte vătămată cu o moralitate îndoielnică este exagerată, care nu are puterea de a răsturna prezumția de nevinovăție.
A apreciat cererea formulată ca fiind fondată și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, raportat la toate circumstanțele reale și personale ale inculpatului B.I..
A precizat inculpatul ca nu are bunuri în patrimoniu, este singura persoană împotriva căreia nu s-a dispus o măsură de confiscare și nu a realizat beneficii materiale ca urmare a infracțiunilor și a solicitat ca, în cazul în care este totuși găsit vinovat, să se aplice o pedeapsă cu reținerea art. 74 -76 C. pen. și să se coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune, având în vedere că erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 678/2001 înainte de modificare, cu aplicarea art. 81 C. pen., apreciind că scopul și funcțiile pedepsei pot fi atinse și prin aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Pe latură civilă, a solicitat respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă D.A.M. care a cerut inițial suma 110.000 euro din care suma de 10.000 euro de la inculpatul B.I., iar instanța a cenzurat la câte 5.000 euro de la fiecare inculpat.
Inculpatul T.F.T., a criticat sentința atacată deoarece hotărârea nu este motivată fiind structurată în 2 părți: ce s-a scris în rechizitoriu și, respectiv, declarațiile părților vătămate și ale martorilor, iar instanța de fond nu a analizat toate probatoriile făcute de inculpat, deși era obligația judecătorului, să lămurească care sunt apărările înlăturate și de ce sunt înlăturate.
Cu privire la infracțiunea de aderare la grup infracțional organizat condusă de inc. Ț.M.A., a arătat apelantul că la dosar nu este nimic referitor la persO. sa, nici interceptări, nici trimiteri de bani, declarațiile inculpaților sunt clare în sensul că se cunosc de când erau mici dar nu au nicio legătură în prezenta cauză, iar declarațiile martorilor sunt evazive., în sensul că spun că au auzit că și Turi se ocupa cu acest lucru și nu se poate dispune condamnarea unei persoane fără probe concrete și invocă moralitatea părților vătămate P.O.T. și D.A.M..
A arătat apelantul că nu poate fi reținut art. 7 din Legea nr. 39/2003- aderarea la grup infracțional cât timp T.F.T. nu are nicio legătură cu ceilalți inculpați, singura parte vătămată care i se impută- D.A.M. fiind prinsă în alt dosar.
A precizat că trebuie dovedită asocierea, trebuie dovedit scopul asocierii în vederea săvârșirii infracțiunii - banii și trebuie arătat care este legătura financiară dintre inculpați, întrucât prostituția presupune venituri foarte mari, iar inculpatul T.F.T. a stat în Anglia și nu avem la dosar venituri transferate care să concretizeze o legătură financiară între acesta și ceilalți inculpați.
A apreciat că nu există infracțiunea de asociere la grup infracțional și nu există nici infracțiunea de trafic de persoane, este doar o singură infracțiune de trafic de persoane pentru partea vătămată V.C., care a declarat că nu a avut nicio legătură cu inculpatul T.F.T., nu a adus-o el ci a adus-o B.(C.)S.D. care nu a fost audiat în acest dosar, dar a ajuns în casa lui T.F.T. în septembrie 2003 și a făcut prostituție timp de o lună, de frica lui T.F.T..
A învederat că la termenul de judecată anterior a depus la dosar o copie a pașaportului inculpatului T.F.T. prin care arată că în septembrie 2003 era în țară, pe 20 octombrie 2003 a obținut viza de Anglia și la data de 28 octombrie 2003 a plecat în Anglia.
A arătat că partea vătămată a spus că în septembrie 2003 l-a găsit pe T.F.T. în Anglia și că după ce a plecat C., ea a rămas în casa lui T.F.T. care a exploatat-o în continuare.
Cu privire la aceste aspecte, a apreciat că nu sunt alte probe în dosar pentru vinovăția inculpatului T.F.T., dar acesta a prezentat 3 martori care au locuit în casă cu inculpatul, dintre care doi cetățeni britanici și acte în circumstanțiere, că a făcut o facultate și urmează să se căsătorească, este o persoană respectabilă și a declarat că nu s-a întâmplat nimic, iar ce a făcut partea vătămată V.C., a făcut pe spatele ei, a stat 1-2 luni acolo.
Având în vedere că inculpatul a făcut probe în apărare, iar parchetul nu a adus alte probe, apreciază că instanța de fond în mod greșit i-a înlăturat probele inculpatului T.F.T. fără a le analiza.
Cu privire la partea vătămată D.A.M., a apreciat că, deși s-a reținut că inculpatul T.F.T. ar fi traficat-o, inculpatul nu o cunoaște, aceasta nu a făcut niciodată bani pentru T.F.T., iar ea nu a fost niciodată în Anglia; nu s-a analizat în ce modalitate s-a săvârșit infracțiunea, întrucât din declarațiile ei, T.F.T. nici nu a recrutat-o, nici nu a traficat-o, singura discuție fiind cu privire la transportare, referitor la transportarea părții vătămate.
A învederat că a depus o hotărâre pronunțată într-un dosar instrumentat de D.I.I.C.O.T. Oradea cu trafic de migranți, în care au fost condamnați și T.F.T. și D.A.M., reținându-se că el ar fi intermediat plecarea în Anglia.
A precizat că prin același act material - încercare de trecere frauduloasă a graniței, acum după 5 ani D.I.I.C.O.T. Bacău spune că T.F.T. ar fi săvârșit 2 infracțiuni, iar în cauză nu s-a analizat dacă cele 2 infracțiuni sunt în concurs real sau în concurs ideal.
A menționat inculpatul că are situația cea mai grea, aplicându-i-se un spor de un an, având pedeapsa de 11 ani închisoare.
A apreciat că dacă partea vătămată era traficată, întrucât a fost de cel puțin 2 ori în fața procurorului și a instanței și nu a spus niciodată că a fost traficată, iar dacă partea vătămată susține că îi era frică de Poliția de la Onești, când a ajuns la Oradea, avea posibilitatea să spună, dar nu a făcut acest lucru și spune abia acum după 5 ani probabil pentru că i s-a sugerat posibilitatea obținerii unor bani, iar aceste aspecte trebuie analizate de instanță.
A solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru neanalizarea probatoriului.
În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare, urmând a se aprecia cu privire la oportunitatea pedepsei. Pentru infracțiunea de asocierea la grup infracțional a solicitat achitarea, pentru partea vătămată V.C., iar în situația în care sunt discuții cu privire la contribuția infracțională pentru partea vătămată D.A.M., dacă există probe în sensul vinovăției, la condamnare să se precizeze motivația clară pe care se bazează pedeapsa.
Apelantul inculpat J.T., prin apărător a criticat soluția cu privire la greșita reținere a vinovăției sale și cuantumul pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiuni.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - aderare la grup infracțional, a arătat că dispozițiile art. 2 din Legea nr. 39/2003 care definesc grupul infracțional organizat:” reprezintă grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține în mod direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material în cauză nefiind aplicabile;
Nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului”
A apreciat că din sentința penală apelată, a rezultat că această existență a grupului infracțional organizat se bazează pe interceptări telefonice pe diferiți inculpați din această cauză și a invocat dispozițiile Deciziei nr. 21 din 8 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se arată că „acuzarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 se sprijină exclusiv pe interceptările telefonice purtate de inculpați între ei sau cu alte persoane; aceste convorbiri nu relevă însă existența unei structuri organizate care acționează coordonat și după reguli bine stabilite, constituită de inculpați sau care să fi aderat, completat sau să fi sprijinit și în cadrul căruia să aibă un rol prestabilit, nu există nicio dovadă certă care să ateste în concret existența unui grup infracțional organizat”.
A arătat că grupul organizat presupune întâlniri repetate, stabilirea unor ierarhii, discuții între membrii acestui grup cu referire la atribuțiile membrilor, iar inculpatul J.T. nu putea să vină 300 de km ca să participe la aceste întâlniri care ar fi avut loc periodic, întrucât a făcut un sport de performanță care presupune antrenamente zilnice.
A solicitat achitarea întrucât nu există probe sigure, certe, complete de vinovăție și există o îndoială care, conform principiului „in dubio pro reo” trebuie să fie apreciată în favoarea inculpatului.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, inculpatul , prin apărători a învederat că s-au reținut părțile vătămate P.F., C.G., M.I. și martora cu identitate protejată P.E., însă toate acuzațiile se bazează în exclusivitate pe declarațiile părților vătămate fără alte probe.
A invocat că s-a reținut o înșelare a părților vătămate cu privire la activitățile pe care trebuia să le desfășoare, dar în toate declarațiile, părțile vătămate au spus că oferta făcută de inculpați a fost de dame de companie, nu despre activități de natură sexuală și au fost convinse de clienți să întrețină relații sexuale pentru perioade foarte scurte de timp; astfel că nu se poate reține că inculpatul ar fi traficat aceste părți vătămate în scopul exploatării sexuale, însă în sarcina sa se poate reține doar că le-ar fi trimis fără forme legale, fără asigurări medicale, fără alte elemente care țin de dreptul muncii, atât la noi în țară cât și din locul unde au desfășurat activitatea.
A arătat că la unele părți vătămate se fac presupuneri că inculpatul J.T. ar fi intervenit pentru a determina aceste părți vătămate să plece în străinătate pentru a desfășura o activitate de natură sexuală și la alte părți vătămate se vorbește de alte persoane nu de inculpatul J.T..
Cu privire la a 3-a infracțiune, prevăzută de art. 329 C. pen. - proxenetism, pentru P.O.T. și P.A.M., a precizat că acestea sunt cunoscute cu condamnări pentru prostituție și și-au câștigat existența în acest mod.
A menționat că inculpatul J.T. a avut relații de concubinaj cu P.O.T., dar din care nu rezultă că inculpatul a profitat de pe urma activității desfășurate de P.O.T..
A precizat că P.O.T. audiată fiind în fața instanței, într-o altă cauză, a declarat că nu i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privitoare la faptul că ar fi beneficiat de o reducere a pedepsei.
A arătat că P.A.M. a susținut, dar fără să probeze că i-ar fi trimis sume de bani inculpatului J.T., și a învederat că inculpatul J.T. având relații de concubinaj cu P.O.T. și locuind în casa acesteia, în perioada în care ele au fost plecate, el s-a îngrijit de familia acestora și de frații lor, a avut grijă de copilul acesteia.
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și achitarea inculpatului J.T., întrucât nu sunt probe sigure, certe, indubitabile, complete și în măsură să justifice condamnarea acestuia și să se aplice principiul „in dubio pro reo”.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că există probe de natură să justifice o condamnare, la individualizarea pedepsei, a solicitat a se avea în vedere înscrisurile în circumstanțiere, faptul că inculpatul este la primul contact cu legea penală, urmând a se aprecia asupra cuantumului și a modalității de executare.
Cu privire la latura civilă, a solicitat respingerea pretențiilor civile ca fiind nedovedite.
Prin decizia penală nr. 73 din 29.04.2011 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpații Ț.S.C., T.F.T. și J.T. împotriva sentinței penale nr. 346/D/2010 din 25 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 997/110/2009, cu privire ;
A.la individualizarea pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului Ț.S.C. zis „M.” pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) C. pen., precum și a cuantumului pedepsei principale rezultante.
B. la individualizarea pedepsei principale și complementare aplicate inculpatului T.F.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005 (parte vătămată V.C.), reținerea art. 13 C. pen. privind legea mai favorabilă referitor la această infracțiune și aplicarea greșită a sporului de 6 luni închisoare la pedeapsa rezultată în urma contopirii.
C. la individualizarea pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului J.T., pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) C. pen., precum și a cuantumului pedepsei principale și complementare rezultante.
A desființat doar sub aceste aspecte sentința penală atacată, și a reținut cauza spre rejudecare și în consecință;
A. A redus pedeapsa aplicată inculpatului Ț.S.C. zis „M.” pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen (părți vătămate B.L., J.A.M., R.(M.)D. și martorele protejate/victime P.E. și C.I.) de la pedeapsa de 11 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la pedeapsa 8 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
- A redus pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., de la 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse astfel reduse cu pedepsele de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 8 ani pedeapsă complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II -a și lit. b) C. pen..
Pedeapsă de executat: 10 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 383 alin. (11) cu referire la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului Ț.S.C..
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus în continuare durata arestului de la 25 noiembrie 2010 la zi.
A constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apelul acestui inculpat au rămas în sarcina statului.
B. A redus pedeapsa aplicată inculpatului T.F.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (parte vătămată V.C.), de la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la pedeapsa 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa astfel redusă cu pedepsele de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 precum și cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. aplicată prin sent. penală nr. 15/2007 a Tribunalului Bihor, urmare anulării suspendării sub supraveghere dispusă de prima instanță în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 8 ani pedeapsă complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
A înlăturat sporul de 6 luni închisoare aplicat de prima instanță.
Pedeapsă de executat 10 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
A constatat că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apelul acestui inculpat au rămas în sarcina statului
C. A redus pedeapsa aplicată inculpatului J.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modif. prin Legea nr. 287/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen (părți vătămate P.F., C.G., M.A., și martora protejată/victimă P.E.) de la pedeapsa de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la pedeapsa 8 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
- A redus pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., de la 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse astfel reduse cu pedeapsa și 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
Pedeapsă de executat 8 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apelul acestui inculpat au rămas în sarcina statului
II. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile declarate de inculpații G.G. și B.I., ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe cei 2 apelanți la plata sumei de 1.000 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
A constatat că apelanții inculpați au fost asistați de apărători aleși.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Onorarii apărători desemnați din oficiu pentru părțile vătămate, în sumă de 600 RON (av. N.S.) , 300 RON (av. N.M.) și 300 RON (av. S.D.) s-a dispus decontarea din fondul M.J. către B.A. Bacău .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut că apelul inculpatului Ț.S.C. este fondat doar cu privire la individualizarea pedepsei, situația de fapt fiind corect reținută de către instanța de fond pe baza probelor administrate, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită.
S-a apreciat că inculpatul Ț.S.C. a fost liderul grupului infracțional organizat care, începând cu anul 2003 a recrutat prin mijloace ce țin de domeniul faptelor penale, tinere în scopul exploatării sexuale.
Instanța de prim control judiciar a apreciat ca relevante în dovedirea vinovăției inculpatului fiind declarațiile părții vătămate D.A.M., a martorilor protejați A.M., C.V., R.C., D.F., J.A.M., a părților vătămate R.(M.)D., B.L., P.E..
În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului, s-a apreciat că acestea sunt prea mari, fiind orientate peste media pedepsei, motiv pentru care a dispus reducerea acestora.
Cu privire la apelul inculpatului G.G., instanța de apel l-a considerat nefondat, din probele administrate (interceptarea convorbirilor, declarații părți vătămate D.A.M. și M.V., martor protejat R.C., P.L., D.F., R.I., P.I.) rezultând vinovăția inculpatului, care era în conexiune infracțională cu inculpatul Ț.S.C., având controlul activității de exploatare sexuală în principal în Italia.
În ceea ce privește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului s-a apreciat că aceasta a fost just individualizată în raport de criteriile prev.de art. 72 C. pen., neimpunându-se reducerea cuantumului acesteia.
Nefondat a fost considerat apelul inculpatului B.I., din declarația părții vătămate D.A.M., ale făptuitoarei P.O.T., ale martorelor protejate victime și ale martorilor protejați a rezultat implicarea inculpatului B.I. în cadrul grupului infracțional organizat, care recruta tinere și deținea controlul acestora prin transportarea lor la locațiile unde urmau să desfășoare activități de prostituție.
Celelalte critici invocate de apelant, referitoare la nemotivarea hotărârii și înlăturarea nejustificată a declarației părții vătămate M.V. dată în fața instanței de judecată au fost apreciate ca nefondate.
Raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. s-a considerat corect individualizată pedeapsa aplicată inculpatului.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul T.F.T. a fost apreciat ca fiind fondat, doar cu privire la individualizarea pedepselor.
Implicarea sa în activitatea infracțională a fost dovedită prin declarațiile victimelor, ale martorilor și martorilor protejați, constatându-se preocuparea extinderii zonelor de influență pe baza traficului de ființe umane, nu numai în Italia și Olanda, ci și în Anglia.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului în funcție de implicarea acestuia în săvârșirea faptei s-a dispus reducerea cuantumului pedepsei.
Inculpatului J.T. i s-a considerat fondat apelul, numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei, motiv pentru care s-a dispus reducerea cuantumului acesteia.
Implicarea sa în activitatea infracțională fiind dovedită cu înregistrările telefonice, SMA transmise/primite, cu declarațiile părților vătămate P.F., M.A. și C.G..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpații Ț.S.C., G.G., B.I., T.F.T. și J.T..
Inculpatul Ț.S.C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și în principal, achitarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost cercetat, iar în subsidiar individualizarea pedepsei. Cu privire la soluționarea laturii civile, a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului sumelor de bani, confiscate, solicitând respingerea pretențiilor civile formulate de către părțile vătămate ca nefondate și nedovedite. În drept, și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 14 și 17 și 12 C. proc. pen..
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul a învederat că instanța a fost sesizată cu mai multe infracțiuni reținute în sarcina sa, respectiv art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1),2,3 rap.la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 33 lit. a) C. pen., art. 392 alin. (1) C. pen. (rechiz.), despre care se susține că nu s-a făcut nici o mențiune de către instanța de fond, fiind vorba de nulitatea absolută a hotărârii instanței de fond.
Un alt motiv de nelegalitate vizează împrejurarea că deși s-a propus o schimbare de încadrare juridică de către instanța de fond, aceasta nu a luat concluziile tuturor părților din dosar și a procedat la o schimbare de încadrare juridică inadmisibilă, neexistând prima încadrare prevăzută de art. 392 C. pen.. Schimbarea de încadrare este considerată inadmisibilă, în opinia recurentului inculpat, deoarece actul de sesizare al instanței nu poate fi îndreptat de către instanță ca eroare materială și totodată este vorba de o infracțiune inexistentă în codul penal, fapt ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate.
Inculpatul a criticat hotărârea și prin faptul că pedeapsa aplicată este exagerat de mare în raport de actele dosarului.
În legătură cu probatoriile administrate, în motivele scrise, inculpatul a criticat faptul că rechizitoriul nu menționează în cuprinsul său probele pe care se sprijină, iar ulterior, după ce s-au administrat probe nu s-a dovedit vinovăția sa. În ceea ce privește interceptările telefonice, acestea nu au fost redate integral, nu au fost puse la dispoziția inculpatului conținutul integral al acestora, iar mare parte dintre acestea au fost realizate înainte de începerea urmăririi penale, motiv pentru care solicită înlăturarea lor.
Inculpatul B.I. și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prev. art. 3859 pct. 17, 172, 18 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal casarea hotărârilor și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea refacerii cercetării judecătorești și administrării de probe, constând în audierile părților vătămate și ale martorilor pe situația de fapt, confruntarea numitelor C.R., D.A.M. și P.O.T., lămurirea situației privind sesizarea Parchetului cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către C.R.. Într-un alt subsidiar, redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special cu aplicarea dispozițiilor art. 861 și urm.C. pen..
În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs inculpatul B.I. a arătat că întreaga acuzație formulată de către Parchet este doar o construcție fictivă, neavând suport probatoriu concret.
Astfel, partea vătămată D.A.M. nu a fost recrutată de către inculpatul B.I. , ci de către inculpatul Ț.S.C., când avea vârsta de 16 ani, fapt ce rezultă din declarația acesteia, dată la 4 noiembrie 2008.
De asemenea, din probele administrate nu a rezultat poziția și rolul îndeplinit de B.I. în cadrul presupusei grupări infracționale. Presupusele violențe exercitate de către B.I. asupra părții vătămate D.A.M. nu au avut nicio legătură cu activitatea de prostituție a acesteia. Mai mult, în opinia inculpatului, declarația părții vătămate D.A.M., cât și alte lui P.O.T., sunt lipsite de credibilitate, dovadă fiind ușurința cu care prima a început să se prostitueze. Mai mult se arată că declarația prezintă numeroase contradicții neanalizate de către instanțe. Faptul că inculpatul B.I. făcea parte din anturajul lui M. nu înseamnă că era și participant la săvârșirea infracțiunilor. De altfel, din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice nu rezultă nici o convorbire care să aibă un conținut incriminator cu privire la inculpatul B.I.. Mai mult, retractarea declarației dată de către martora protejată Mănescu Vasilica este relevantă în susținerea nevinovăției inculpatului.
Inculpatul B.I. mai critică și lipsa rolului activ al instanței reflectată în faptul că nu a determinat cu exactitate rolul avut de acesta în activitățile presupus infracționale.
Inculpatul B.I. și-a întemeiat recursul și pe cazul de casare prev.art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 329 C. pen., din materialul probator nerezultând faptul că inculpații au vândut victimele și ar fi obținut vreun folos din această infracțiune, iar acestea au fost de acord să practice prostituția.
Inculpatul B.I. a atașat recursului un set de înscrisuri în circumstanțiere.
Inculpatul J.T. a invocat în recursul său cazurile de casare prev. art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând achitarea pentru infracțiunea prev.de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în sensul că inculpatul nu a săvârșit faptele, apreciind că nu există probe pentru a se dispune condamnarea sa.
În subsidiar a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și schimbarea modalității de executare, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. sau art. 81 C. pen..
Inculpatul T.F.T. a solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de fond nu a analizat apărările pe care le-a făcut în dosar (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.).
În subsidiar, a solicitat achitarea atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cât și pentru infracțiunea de trafic de persoane, în sensul că faptele nu există. În cazul în care nu se va dispune achitarea sa, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane față de partea vătămată D.A.M., să se dispună reținerea faptei doar sub forma tentativei (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).
Inculpatul G.G. a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prev. art. 3859 pct. 9,18 C. proc. pen. și art. 3859 pct. 14 C. proc. pen..
Inculpatul a susținut că hotărârea atacată nu este motivată, nefăcând trimitere la probele administrate și pe ce probe se bazează condamnarea sa. Singura sa implicare în activitatea infracțională o constituie faptul că era contactat telefonic de către inculpatul Ț.S.C., cu care schimba diferite impresii, astfel încât nu se poate reține pentru acest fapt, participarea sa infracțională în cadrul grupului. De asemenea, din probele dosarului nu rezultă că ar fi avut vreo contribuție și în traficul de persoane, motiv pentru care se impune achitarea sa.
În subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, ținându-se seama de faptul că este încadrat în muncă și are un copil minor în întreținere.
Înalta Curte de Casație și Justiție , examinând recursurile declarate de către inculpații Ț.S.C., G.G., B.I., T.F.T. și J.T. prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată fondat doar recursul declarat de inculpatul J.T. și nefondate recursurile celorlalți inculpați, pentru următoarele considerente:
Înainte de a proceda la examinarea apărărilor inculpaților, Înalta Curte apreciază necesare următoarele considerații cu privire la cadrul legal în materia probațiunii, raportat și la scopul procesului penal.
Conform art. l C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză (conform speței Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil inculpatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de nevinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea dezbaterii în contradictoriu (cauza Barbera vs.Spania).
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
„Dreptul să probeze lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăție, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.
Folosind expresia „are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și acuzării, obligația de a proba apărările sale, obligația de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.
În consecință, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinice a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Înalta Curte apreciază, pentru motivele care se vor arăta, insuficiente explicațiile inculpaților cu privire la „lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanțele au oferit inculpaților ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul la apărare (Vaturi împotriva Franței -Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței -Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.
Inculpații și-au exercitat dreptul de a-și alege un apărător, la dosar existând delegații de apărător ales (atât în faza instanței de fond, apel, cât și a celei de recurs), aceștia prezentându-se la termenele de judecată și efectuând diverse activități legate de asigurarea asistenței juridice.
Inculpații au fost întrebați atât la instanța de fond, cât și la cele de control judiciar dacă doresc să dea declarație, poziția acestora fiind consemnată.
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la momentul comiteri infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activități sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului, cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
I.Cu privire la recursul declarat de inculpatul Ț.S.C.:
1. Critica întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 12 C. proc. pen. este nefondată.
Deși inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., care se referă la greșita încadrare juridică dată faptei, în criticile din motivele scrise de recurs și susținute oral de apărătorul ales, nu se solicită schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, într-o altă infracțiune, ci se solicită achitarea inculpatului. Or, această critică a inculpatului, practic se circumscrie cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza propriului demers analitic, analizând hotărârea recurată constată că, în mod corect, s-a dispus condamnarea inculpatului Ț.S.C. pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, la baza vinovăției sale stând probe certe, respectiv declarațiile părții vătămate D.A.M., procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto prezentate părții vătămate D.A.M., raport de evaluare psihologică a părții vătămate D.A.M. emis de IPJ Bacău - Serviciul de management resurse umane, declarații parte vătămată J.A.M.
și procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, declarații parte vătămată R.(M.)D. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, declarații parte vătămată P.F., declarații parte vătămată C.G. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, declarații parte vătămată M.A., declarații parte vătămată V.C., declarații parte vătămată B.L., proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.E. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, proces-verbal transcriere declarație martor protejat C.I.
și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat M.V. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat M.L.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.T.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat U.I.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.C. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.L.
și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat D.F. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat C.M. și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.C.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat I.C.I.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat C.V.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat A.M.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.D.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat P.I.; proces-verbal transcriere declarație martor protejat R.C.L.; declarația martorei B.S.E. și procesul verbal de recunoaștere după planșe foto; declarații martori:
AAA, D.A.M., Ș.C., U.A., G.M., M.I., J.M., P.L. (zis B.), L.V., M.T., V.Z., I.C.A., T.B., B.I.R., K.H., M.A.G., B.S., P.V.A., P.A.M.; declarații martori în apărare: planșă foto conținând persoanele identificate de martora P.V.A.; procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto, prezentate martorului U.A.; procese-verbale de confruntare; raport de expertiză grafică asupra înscrisului litigios contractul de muncă încheiat de persO. juridică SC club XX cu angajata D.A.M. și contract individual de muncă al acesteia în xerocopie ; declarații făptuitor/învinuit P.O.T.; proces-verbal și acte doveditoare depuse la dosar de P.O.T. coroborate cu declarații inculpaților Ț.S.C. zis M., G.G., T.F.T., B.I. zis C. ; proces-verbal privind verificările efectuate referitor la mijloacele de transport utilizate de membrii grupării la transportarea victimelor în străinătate; proces-verbal privind verificările efectuate cu privire la SC S. SRL; procese-verbale privind intrările ieșirile victimelor cu autoturisme aparținând societăților administrate de membrii grupării; datele furnizate de ORC privind SC S. SRL;
-adresa către ORC și relațiile furnizate de această instituție cu privire la societățile deținute de inc. Ț.S.C.;
- cupoane de transfer de bani și chitanțele WU aferente – privind primirea/ expedierea unor sume de bani din străinătate de către membrii grupării;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin B.C.R.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca L. România;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin BC C.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin ABN A.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin I.N.G.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin H.V.B.;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către Banca R;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către Banca E;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca Românească;
- adresă și verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca T.;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca RF - sistemul WU;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin sistemul M.;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca BP - sistemul WU;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin sistemul T.;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin banca V. România;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin BCR Onești;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Compania Națională PR SA;
- verificări privind transferurile de bani efectuate de către membrii grupării prin Banca C.E.;
- adresă de la Primăria mun. Onești privind bunurile proprietate deținute de membrii grupării;
- adresă ORC referitoare la societăți deținute de inc. J.T.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AH/2007, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AI/2008, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AJ/2008, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. AK/2008, purtate de inc. Ț.S.C.;
- procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare și informatice;
- declarații martori asistenți la perchezițiile domiciliare: Ț.M., S.C.O., A.G.
- copie contract de muncă a părții vătămate D.A.M.;
- raportul de expertiză grafic aferent;
- procesul verbal de analiză și harta relațională I;
- harta relațională II;
- rapoarte de expertiză – teste poligraf;
- verificări în baza de date intrări/ieșiri din țară pentru inculpați;
- comisie rogatorie internațională – Italia;
- copie rechizitoriu nr. 5D/P/2004 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea;
- copie rechizitoriu nr. 201/P/2004 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești;
- copie rechizitoriu nr. 56/P/2004 emis de D.I.I.C.O.T. București;
Astfel, din întreg materialul probator administrat și analizat a rezultat existența unui grup infracțional organizat al cărui lider a fost inculpatul Ț.S.C., (deși inculpatul a susținut că nu a existat acest grup și nicio colaborare între inculpați, critica sa fiind întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. este nefondată), care începând cu anul 2003, a recrutat persoane tinere, vulnerabile, aflate în dificultate financiară, provenind din familii în care controlul în acest mediu era diminuat sau inexistent.
Activitatea grupului a început în anul 2003, în municipiul Onești și localitățile limitrofe, ulterior extinzându-și activitatea și în alte localități (Miercurea-Ciuc), precum și în afara țării (în principal în Italia, Olanda, Anglia).
Relevante în acest sens au fost considerate depozițiile părților vătămate D.A.M., R.(M.)D., P.E., B.L., ale martorilor Andreea MA, C.V., R.C., D.F., J.A.M., declarații care au fost redate amplu de către instanța de prim control judiciar, Înalta Curte, apreciind că nu se mai impune redarea conținutului acestora, ci doar subliniază că acestea se coroborează și cu interceptările telefonice, fapt ce demonstrează că la baza condamnării inculpatului au stat probe certe de vinovăție. Din declarațiile martorilor și ale părților vătămate rezultă modul în care inculpatul a conceput întreaga activitate infracțională, persoanele care l-au sprijinit, modul violent în care a acționat asupra victimelor, beneficiile materiale obținute în urma activității desfășurate, activitate care s-a prelungit în timp. Majoritatea celor audiați îl menționează pe inculpatul Ț.S.C. ca fiind liderul grupului, neexistând activitate desfășurată de vreo partea vătămată sau de alt inculpat despre care acesta să nu cunoască și de pe urma căreia să nu beneficieze material.
Inculpatul Ț.S.C. - prin promisiuni mincinoase cu referire la obținerea unui loc de muncă decent, racola victimele și le exploata sexual atât în țară, cât și în străinătate (declarații părți civile R.(M.)D., B.L., C.I.).
Pentru a fi recunoscute ca fiind „fetele lui M.” (inculpatul Ț.S.C.), acesta proceda la tatuarea lor cu anumite semne „distinctive” pentru a nu se atinge nimeni de ele, în sensul de a le acapara pentru diversele interese licite sau ilicite ale grupului infracțional (declarație parte vătămată M.L.), fapt de natură să demonstreze periculozitatea acestui inculpat.
D.F., audiată în calitate de martoră, a dat detalii despre preocupările infracționale ale inculpatului Ț.M.A., cât și de legăturile acestuia ilicite pe linia traficului de persoane cu inculpații G.G., C., G. și alții, descriind maniera violentă pe care o abordau membrii acestei grupări în raport cu fetele care nu se conformau solicitărilor lor, în sensul că le amenințau că le duc în pădure, le violează și le agresau fizic.
Aceleași aspecte sunt relatate și de către martora R.C.: „era violent cu fetele (Ț.S.C.) pe care le controla, le exploata sexual, precum și cu alte persoane din Onești, care intrau în contradicție cu interesele ilicite ale acestuia. Cetățenii din Onești se feresc de acesta și complicele lui (G.G.), aceștia fiind foarte periculoși.”
Despre modalitatea în care erau racolate tinerele de către Ț.S.C., cât și de tratamentul la care erau supuse, face vorbire și martorul protejat I.C.I..
„În perioada anului 2003 și ulterior, o perioadă de 2-3 ani, toți cei menționați recrutau fetele prin promisiuni mincinoase spunându-le că le vor găsi de lucru ca și chelnărițe sau cameriste în Italia, și după ce reușea să le convingă, le obligau să practice prostituția (…) Tinerele erau bătute și amenințate.”
Aceleași aspecte sunt confirmate și de către martorul C.V., acesta oferind și informații despre anturajul infracțional al inculpatului Ț.S.C. și impactul acestuia la nivelul orașului Onești.
„Lumea interlopă la nivel zonal este alcătuită de mai multe persoane printre care G.G., M., C., V., G., N.M., CH, M.B., T.F.T., B., C.N.”.
Martora A.M. a expus la rândul său preocupările și contribuția inculpatului Ț.S.C. în cadrul grupului organizat, făcând referire și la activitatea inculpatului G.G..
Martorul R.D. a învederat conlucrarea infracțională între membrii grupului, zonele de influență ale acestora, cât și violențele fizice exercitate de către aceștia asupra victimelor.
Martorul R.C.L. în declarația dată vorbește despre comportamentul violent al inculpatului Ț.S.C. față de victimele supuse exploatării sexuale „acum 4 ani de zile M. a scos-o de păr din această locație și a târât-o pe jos în afara incintei și nimeni nu a intervenit întrucât le era teamă”, cât și despre existența grupului organizat „Legăturile infracționale dintre C. și G.G. cu M., în principal pe linia traficului de persoane au început în perioada 2001-2002, aceștia recrutau fete pe care le duceau în străinătate (…) M. plasa fete nu numai la stradă ci și în cluburi”.
Despre preocupările infracționale pe linia traficului de persoane desfășurate de aceste persoane, despre comportamentul agresiv al inculpatului Ț.S.C. a expus detaliat în declarația sa și P.O.T..
Toate aceste declarații de martori sau părți vătămate se coroborează cu interceptările telefonice care confirmă existența grupului organizat condus de inculpatul Ț.S.C. cât și practicile acestui grup pe linia traficului de persoane.
Inculpatul Ț.S.C., în motivele scrise de recurs, aduce unele critici și cu privire la conținutul rechizitoriului, în sensul că nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen..
Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nefondată critica recurentului Ț.S.C., întrucât acestea erau aspecte care se luau în discuție la prima zi de înfățișare atunci când instanța de fond era datoare să verifice din oficiu regularitatea actului de sesizare. Or, inculpatul nu a învederat instanței de fond asemenea critici, deși a fost prezent și asistat de apărător ales, motiv pentru care instanța, considerându-se legal investită a procedat la judecarea cauzei. Inculpatul nu a dovedit nici existența vreunei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, pentru a se dispune refacerea actului de sesizare.
Cu privire la critica inculpatului Ț.S.C. în sensul că a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru o infracțiune care nu există (art. 392 C. pen.), iar instanța de judecată nu putea îndrepta această eroare, Înalta Curte apreciază că atâta timp cât fapta inculpatului este descrisă în rechizitoriu, instanța nu era ținută de încadrarea juridică dată faptei, schimbarea de încadrare juridică propusă de instanță fiind un act procesual necesar, în cazul în care din eroare s-a reținut o altă încadrare juridică, iar inculpatului i s-a dat posibilitatea să facă apărări în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. instanța de judecată a pus în discuție noua încadrare juridică, apărătorul inculpatului, punând concluzii și făcând apărările cuvenite pe acest aspect, astfel încât garanțiile unui proces echitabil au fost îndeplinite.
Inculpatul a criticat faptul că nu au expus concluzii toate părțile pe cererea de schimbare a încadrării juridice, critică nefondată, deoarece textul de lege prevede în mod expres obligația instanței de a pune în discuție noua încadrare juridică nu și obligația tuturor părților de a pune concluzii.
Astfel, în cauză au fost respectate dispozițiile legale, i s-a dat inculpatului posibilitatea de a-și pregăti apărarea în mod temeinic, astfel încât nu sunt elemente care să conducă la nulitatea hotărârii pronunțate.
Inculpatul Ț.S.C. a criticat și faptul că în rechizitoriu au fost redate doar o parte din interceptările convorbirilor telefonice, acestea nefiind prezentate integral. Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, au fost redate doar acele pasaje esențiale care aveau legătură cu activitatea infracțională a inculpatului și erau relevante în dovedirea vinovăției, însă inculpatul, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală (12-13 februarie 2009), putea solicita luarea la cunoștință a conținutului tuturor înregistrărilor efectuate în cauză, de asemenea acest aspect putea fi solicitat și în fața instanței, ori, așa cum rezultă din actele dosarului, o asemenea cerere din partea inculpatului nu a existat, astfel încât, necontestarea conținutului acestor interceptări, face nefondată susținerea inculpatului.
Inculpatul a arătat că înregistrările convorbirilor telefonice au fost efectuate înainte de începerea urmăririi penale și astfel nu pot fi luate în considerare ca probe.
Înalta Curte apreciază că atâta timp cât aceste acte premergătoare au fost consemnate, conform prevederilor art. 224 alin. (3) C. proc. pen. într-un proces-verbal, acesta poate constitui mijloc de probă, fapt care trebuie privit prin prisma dispozițiilor art. 89 și 90 C. proc. pen.. Înregistrările nu sunt altceva decât mijloace de investigație, iar dacă se efectuează înainte de începerea urmăririi penale au valoare de acte premergătoare, putând fi valorificate pe plan probator doar prin intermediul procesului verbal de consemnare a actelor premergătoare. Inculpatul are posibilitatea de a contesta pe parcursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești conținutul acestor înregistrări, fapt pe care inculpatul Ț.S.C. nu l-a făcut în prezenta cauză.
De altfel, la baza condamnării inculpatului nu au stat doar aceste înregistrări, ci și declarațiile părților vătămate, care se coroborează cu cele ale martorilor.
De altfel, în fața instanțelor de judecată s-au administrat probe atât în acuzare, cât și în apărare, în condiții de contradictorialitate cu respectarea și asigurarea egalității de arme între acuzare și apărare, acoperindu-se orice motiv de nulitate relativă ce ar fi putut exista în faza de urmărire penală.
Față de aceste considerente, criticile inculpatului sunt nefondate, la baza condamnării sale au stat probe certe de vinovăție, fiind exclusă posibilitatea achitării acestuia.
2.Cu privire la critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră neîntemeiată.
În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului Ț.S.C., Înalta Curte constată că acesta a fost just individualizat, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de apel, a dispus o reducere a acestora și s-a orientat către minimul prevăzut de lege.
Raportat la gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite de inculpat, la modalitatea în care au fost săvârșite (victimele au fost forțate să practice prostituția prin diferite metode violente, li se luau documentele, banii, erau aservite prin datorii, agresate), la numărul victimelor, la urmările produse (aceste infracțiuni au dobândit caracter de fenomen, aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății, reprezentând și una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), la circumstanțele personale ale inculpatului (deși în prezența unor probe certe de vinovăție inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, mai mult a încercat să influențeze depozițiile părților vătămate și ale martorilor, continuând cu amenințările asupra acestora în cursul procesului, relevante fiind declarațiile date în fața instanței de judecată de către martorele P.O.T., B.L., M.A., care au învederat că au fost amenințate de inculpat să-și retracteze declarațiile), Curtea apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este de natură să contribuie la reeducarea acestuia și pe cale de consecință, atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen..
În ceea ce privește conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, Înalta Curte apreciază că această trăsătură a personalității acuzatului nu poate fi ridicată la rangul de conduită socială exemplară, raportat la modalitatea în care a săvârșit faptele, comportamentul său concret, trădând o anumită dispoziție către fapte antisociale, motiv pentru care nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.
De altfel, a reduce pedeapsa pentru asemenea infracțiuni nu ar echivala decât cu încurajarea tacită a inculpatului și a altora la săvârșirea de fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției, creându-le făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
3.Cu privire la criticile recurentului inculpat Ț.S.C. referitoare la greșita soluționare a laturii civile, în sensul solicitării respingerii pretențiilor civile ale părții civile ca nedovedite, și totodată ca inadmisibile (inculpatul a susținut că partea vătămată D.A.M. s-a constituit parte civilă doar la instanță, iar restul părților civile după citirea actului de sesizare), cât și cu privire la cuantumul sumelor de bani confiscate, critici ce se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte le consideră nefondate.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, care vizează soluționarea laturii civile, Înalta Curte constată că partea vătămată D.A.M. a formulat încă din faza de urmărire penală, pretenții civile reprezentând despăgubiri morale în cuantum de 110.000 euro, respectiv, solicitând 80.000 euro de la Ț.S.C. și câte 10.000 euro de la ceilalți inculpați, instanța de fond, raportat la suferințele îndurate de această parte vătămată i-a acordat despăgubiri sub forma daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
Instituția daunelor morale constituie și o reprobare morală a faptei ilicite față de care cel ce a săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii penale, cât și pe plan individual, prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părții vătămate și în domeniul vieții sufletești.
Prejudiciile ce pot fi aduse prin comiterea unei infracțiuni sunt departe de a fi limitate doar la leziuni fizice, fiind extinse de la tangibil la intangibil, de la obiecte pur corporale la interese și valori necorporale. În infracțiunile de trafic de persoane/minori noțiunea de vătămare de natură penală trebuie să fie stabilită cu preponderență în termeni de necorporabilitate, cum ar fi prejudiciul adus autonomiei femeilor, prestigiului etc. Prejudiciul este considerat astfel o negație, o depreciere și o lipsă a condițiilor naturale. De aceea s-a apreciat că prejudiciul semnifică pierderea unei valori, punctul central al unei valori sau al unei deprecieri nefiind numai obiectul în sine ci și aprecierea și atitudinea altora față de acesta. În determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane în cadrul desfășurării procesului penal, a reținut prima instanță, trebuie să se aibă în vedere principiul echității și stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.
Durerile fizice și psihice reprezintă cele mai frecvente, mai obișnuite și mai firești, dar în același timp și cele mai grave dintre urmările negative ale infracțiunilor ce lezează valorile sociale ocrotite de lege, fiind consacrate sub denumirea de pretium doloris. Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecția victimei, iar prestația cuvenită acesteia nu constituie atât un echivalent, cât un lucru subrogat, o compensație acordată în urma unei operații complexe și delicate de apreciere multilaterală a aspectelor în care se exteriorizează vătămările și suferințele cauzate.
Evaluarea daunelor morale neputând fi făcută în aceleași condiții ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice. Un asemenea criteriu ar putea fi importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite. În acest caz, valoarea poate avea atât un conținut subiectiv (implicând o prețuire din partea persoanei lezate) dar și un aspect obiectiv, fiind expresia unei cerințe obiective a realității. Prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea vătămată. Personalitatea victimei poate fi un alt criteriu care completează criteriul importanței valorii lezate. În raport cu valoarea lezată se mai poate avea în vedere drept criteriu și gravitatea, precum și intensitatea durerilor fizice și psihice, provocate. Importanță vor primi și repercusiunile asupra situației victimei, inclusiv în plan familial și social, prin atingerile aduse onoarei și demnității sale. Un alt criteriu ar putea fi acela al echității și anume ca daunele morale să exprime cerințele de dreptate și echitate.
Prin urmare, în ceea ce privește pretențiile, reprezentând daune morale, formulate de partea civilă D.A.M., instanța de fond a apreciat că acestea sunt în totalitate întemeiate. Se atribuie-însușirea de a prezenta o valoare oricărui bun, interes care satisface o trebuință individuală sau socială, ca urmare a concordanței dintre calitățile acestor bunuri, interese și nevoile individuale sau ale grupului social într-o etapă determinată a existenței lor. Valoarea reprezintă, prin urmare, nu o calitate intrinsecă a bunului sau intereselor ci o evaluare din exterior a acestora, este expresia prețuirii pe care o acordăm, bunului, interesului în raport cu trebuințele noastre. Există, deci, o corespondență inalienabilă între însușirile unui fapt valoric și trebuințele sau idealurile umane.
Partea vătămată fiind angrenată, prin specularea vulnerabilității sale psihologice și financiare, în mod vădit i s-a deviat cursul firesc al vieții. Fiind astfel debusolată urmare a acțiunii dăunătoare îndreptată asupra sa, va avea nevoie de timp pentru a se redresa și reechilibra emoțional, întrucât cu siguranță a suferit traume psihice.
Aceste fapte, de trafic de persoane, sunt așezate nu întâmplător în „fruntea" infracțiunilor de crimă organizată, deoarece sunt forme brutale de încălcare a valorilor sociale ocrotite de lege, consecințele comiterii acestora sunt de o mare gravitate, fiind de luat în considerare dezechilibrul moral ce intervine, cu implicații negative ce se răsfrâng în viața personală și de familie a victimelor acestui gen de fapte, care ajung să realizeze pericolul la care s-au expus, cu accent pe aspectul general valabil că persoanele traficate sunt reduse la condiția de '"marfa", sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare.
Chiar dacă victima unor infracțiuni de natura celor în discuție și pentru care inculpații au fost condamnați reușește să „evadeze" din lumea traficului, impactul social devine mai puternic: aceasta se poate lovi de reacția de respingere a societății, de stigmatizare, nu mai are aceleași abilități sociale, educative, ca a celorlalte persoane, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut; sentimentele de rușine și vinovăție conduc la lipsa încrederii,
conduc la gânduri negative și chiar la tentative de sinucidere.
Întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora a rămas la latitudinea primei instanțe și s-a apreciat astfel suma de 5.000 euro ca fiind rezonabilă față de suferința părții vătămate, subliniindu-se în același context că și soluția de condamnare pronunțată în planul acțiunii penale asigură victimei satisfacția echitabilă, directă și imediată, de ordin moral, pentru nedreptatea suferită, justiția fiind înfăptuită prin întrepătrunderea celor două modalități.
Conceptul de „daune morale" nu poate fi definit fără a aminti noțiunea de răspundere civilă, care reprezintă acea formă a răspunderii juridice care dă naștere unui raport juridic constitutiv de drepturi și obligații, în temeiul cărora o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa, iar aceasta din urmă are dreptul să pretindă repararea prejudiciului.
Temeiul răspunderii civile a inculpaților pentru prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii comise în dauna celei în discuție îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 C. civ., care prevede că "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara ". În afară de răspunderea pentru fapta proprie, C. civ. mai consacră în art. 1003 și caracterul solidar al răspunderii persoanelor cărora le este imputabilă cauza prejudiciului. dispoziții ce operează în speță.
Existând un raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului și prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată este corespunzătoare principiului răspunderii civile delictuale stabilit prin dreptul intern și exigențelor art. 3 din Protocolul nr.7 CEDO, cuantumul sumei fiind de natură să mai atenueze din suferințele părții vătămate.
În privința celorlalte părți vătămate, acestea nu s-au constituit părți civile, inculpatul fiind în eroare când susține că s-au constituit părți civile după citirea actului de sesizare, motiv pentru care, în mod corect, raportat la probele dosarului în baza art. 118 alin. (1) lit. e) cu referire la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea sumelor de bani ce au reprezentat beneficiul ilicit obținut de inculpat.
Cuantumul sumelor de bani confiscate a fost corect stabilit, existând înscrisuri la dosar din care rezultă operațiuni privind transferul de sume de bani obținute din exploatarea sexuală a victimelor, neimpunându-se reformarea hotărârii sub acest aspect.
Relevant pentru dovedirea cuantumului sumelor de bani câștigate de către inculpați, în urma practicării prostituției de către victimele traficului de persoane și pentru care în mod corect s-a dispus confiscarea acestora pe lângă înscrisurile existente la dosar, este chiar și dialogul purtat de către liderul grupării infracționale Ț.S.C. cu inculpatul J.T. din care rezultă ce sume câștigau inculpații „M (T.S.C.): o fată acolo face minim 5-600 pe seară. Minim. Sunt seri în care face și 1.000 și 1.200.
JT: Știu că sunt locuri unde se face și 1.000 pe seară.
M: Păi da… și fă calculul că în 10 zile ia 7000-8000 de euro.
JT: Domnule, eu am făcut. Pune 5.000, dar nu să iau 300 și să mai fiu și acolo.
M: Nu există 5.000 într-o lună J.T., unde zic eu, acolo se fac minim 10-12.000-15.000…
………..
M: Am băgat-o undeva și vreau să-ți spun că AL face bani și are să le demonstreze la muștele alea că face bani. Într-o seară a făcut 1.000 euro în altă zi a făcut 1.500 și în altă seară 1.200….
JT: Ea mai are o fată și vrea să vină cu aia, adică pe …….. meu să facă peșteală sau cum ? 10.000 de euro și eu să iau cu 1.000 sau cum.
II. Cu privire la recursul inculpatului B.I.
1.Cu privire la critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră nefondată.
Inculpatul B.I. a criticat hotărârea Curții de Apel Bacău susținând că, instanța de prim control judiciar, încălcând dispozițiile procedurale, cât și dreptul la un proces echitabil al inculpatului, a preluat argumentația instanței de fond, fără să examineze problemele ridicate de către inculpat.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată prin prisma acestui caz de casare, constată că aceasta este motivată în fapt și în drept, răspunzând criticilor formulate de inculpat și combătând apărările acestuia cu pasaje din declarațiile părților vătămate, ale martorilor, cât și din interceptările convorbirilor telefonice.
Faptul că au fost redate aceste declarații, cât și o parte din interceptări care au fost considerate relevante în dovedirea vinovăției inculpatului, nu reprezintă o preluare a motivării instanței de fond și a celor consemnate în rechizitoriu, reprezintă o analiză a probelor și a elementelor de fapt pe care se sprijină soluția dată, instanța făcând o analiză amănunțită a probelor administrate, motivând reținerea sau înlăturarea unora dintre acestea. De altfel, conform practicii CEDO este permisă însușirea de către instanța superioară a motivării hotărârii instanței de fond, relevant în acest sens fiind speța privind cazul Halle c.Finlandei, hotărârea instanței de prim control judiciar nu poate fi supusă reformării sub acest aspect.
2. Critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.
Inculpatul B.I. a solicitat achitarea sa pentru cele două infracțiuni, reținute a fi săvârșite de acesta, respectiv art. 13 alin. (1),2 și 3 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003, considerând că nu sunt probe certe din care să rezulte vinovăția sa.
În accepțiunea dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, cum sunt infracțiunea privind traficul de persoane, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
În raport cu dispozițiile legale menționate, există grup infracțional organizat dacă inculpații au acționat pentru o perioadă de timp și în mod coordonat, fiecare îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracțional, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 sau art. 13 din Legea nr. 78/2001, pentru a obține un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar inițierea și constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Din declarațiile părții vătămate D.A.M., ale făptuitoarei P.O.T., ale martorilor protejați victime și ale martorilor protejați rezultă implicarea inculpatului B.I., zis C., în activitatea infracțională din cadrul grupului organizat condus de inculpatul Ț.S.C., acest inculpat asigurând în timp, atât recrutarea de tinere, cât și controlul acestora, prin transportarea lor la locațiile unde urmau să desfășoare activitățile de prostituție (cazul Club de noapte XX din localitatea Miercurea Ciuc).
Din probe a rezultat faptul că inculpatul era perceput de fetele exploatate sexual de această grupare, ca fiind unul dintre cei care (alături de G.G.) desfășurau activități de constrângere fizică și morală cu caracter extrem de violent în dauna victimelor, acestea aflându-se permanent într-un climat de teroare cu consecințe evidente de conformare din partea acestora. Astfel ori de câte ori identifica faptul că victimele încercau să iasă de sub influența grupării, le agresa fizic și le amenința cu pistolul în nenumărate împrejurări (relevantă fiind declarația părții vătămate M.V.), asigurându-și astfel supunerea necondiționată din partea acestora.
De altfel și ceilalți membrii ai grupului acționau de aceeași manieră, fiind de notorietate modul în care se manifestau la nivelul municipiului Onești (declarații martori P.L., R.C., I.C.I., C.V., R.C.L.).
De același tratament beneficiau și potențialii „concurenți” ai grupării pe piața prostituției sau cei care nu se conformau solicitărilor de a plăti taxe de prostituție.
Implicarea inculpatului în activitatea infracțională a grupului și rolul acestuia sunt demonstrate prin declarațiile părții vătămate D.A.M. din care rezultă conlucrarea dintre inculpați: „Ț.M.A., G.G. și B.I. mi-au propus să plec în Anglia, unde trebuia să practic prostituția. B.I. a exercitat presiuni asupra mea, m-a introdus în toaletă, m-a lovit și m-a izbit cu capul de oglindă, umplându-mă de sânge”. Declarația acesteia se coroborează cu cea a numitei M.L. care a arătat la rândul său că a fost racolată de B.I., care conlucra cu „M.”, iar P.O.T. arată că a fost transportată de B.I. la Miercurea Ciuc, obligată să practice prostituția, amenințată de inculpatul J.T. cu cuțitul în acest sens, confirmând și faptul lovirii părții vătămate D.A.M. de către inculpatul B.I., relatând și discuții dintre inculpații Ț.M.A. și J.T. cu privire la racolarea de noi victime.
Astfel nu se poate susține că inculpatul B.I. nu a avut nicio legătură cu grupul infracțional, că nu a desfășurat în timp activități specifice traficului de persoane, că nu a avut un rol determinant în cadrul grupului, motiv pentru care Înalta Curte constată a fi lipsite de suport probator afirmațiile sale.
Aspecte privind recrutarea părților vătămate, cât și violențele la care erau supuse, sunt pe larg învederate și prin declarațiile martorilor protejați R.C., R.D., D.F., P.I.uț, P.L., ale părții vătămate D.A.M. și ale martorilor protejați victime M.V., declarații care au fost redate de către instanța de fond, Înalta Curte apreciind că nu se mai impune redarea conținutului acestora, însă va face referire la unele aspecte învederate de aceștia, din al căror conținut rezultă pe deplin implicarea infracțională a inculpatului B.I. și rolul avut de acesta în cadrul grupării infracționale.
Martora M.L. în declarațiile date atât la urmărirea penală cât și în instanță descrie activitatea infracțională a inculpatului B.I., zis C., precum și conlucrarea acestuia cu ceilalți membri ai grupului.
„C., M. și G.G. erau cunoscuți în zona mun.Onești cu purtări violente. Cele 3-4 fete cu care au discutat și care veneau din străinătate mi-au spus că au fost lovite și tăiate pe corp de aceste persoane deoarece fetele au încercat să fugă din localul respectiv”.
Martora P.L. a arătat că a asistat la acte de violență când fetele erau bătute de inculpații Ț.M.A., G.G. și C.: „Am văzut când a lovit-o pe AL, aceasta a fost lovită în toaleta de la discotecă de către C. și G.G.”.
Martorul P.I. a expus informații cu privire la activitatea infracțională a inculpatului B.I., arătând că se ocupa cu transferul de tinere în străinătate, precum și modalitățile de recrutare ale acestora și predilecția traficanților de a exploata minore pe care le transferau în străinătate prin inducerea în eroare a familiilor lor.
Aceleași aspecte sunt confirmate și de martorul R.C.L. care arată că G.G., B.I. și Ț.S.C. erau violenți cu tinerele care refuzau să practice prostituția pentru ei, cât și cu cei care îndrăzneau să intre în contradicție cu interesele lor ilicite, expunând și detaliul privind taxele de șmecher puse unor cetățeni care veneau din străinătate cu bani.
Despre implicarea inculpatului B.I. în activitatea infracțională a grupului pe linia traficului de persoane vorbește și martora P.O.T.:
„B.I. se interesa dacă fac consumație și dacă ies cu clienții, același lucru se interesa și de celelalte fete. Știu că acesta a adus la barul respectiv mai multe fete. Se ținea o evidență a consumațiilor (…) inculpatul B.I. se interesa de acest lucru.”
Activitatea infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar inculpații au avut în mod constant același rol și aceeași contribuție la executarea planului infracțional.
Inculpatul a cunoscut și acceptat circumstanțele în care ceilalți inculpați au organizat activitatea infracțională, a supravegheat părțile vătămate, le-a transportat și exercitat violențe asupra lor.
Sub aspectul infracțiunii de trafic de persoane vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită prin declarația părții vătămate D.A.M. și a martorei protejată victimă M.V..
Faptul că martora protejată victimă M.V. și-a schimbat depoziția în fața instanței, nu prezintă relevanță în stabilirea vinovăției inculpaților, atâta timp cât această revenire este nejustificată, versiunea prezentată de aceasta fiind în contradicție cu aspectele care rezultă în mod explicit și neechivoc din declarațiile celorlalte părți vătămate și martori, precum și din conținutul interceptărilor telefonice.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de către instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.
În cauză, în cadrul operațiunii de sinteză a probelor, instanțele de fond și apel au apreciat în mod întemeiat că declarația dată de această martoră în faza de urmărire penală, într-un moment apropiat de producerea faptelor și în care a arătat cu lux de amănunte cele întâmplate, reflectă adevărul, în timp ce declarațiile date ulterior, apar ca fiind făcute în vederea disculpării, iar ceea ce este esențial este faptul că declarațiile date în faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe administrate atât în faza de cercetare judecătorească cât și de urmărire penală.
Cum în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, (aceasta nu a oferit explicații plauzibile pentru revenirea asupra declarației sale), instanțele de fond și apel au avut temeiuri suficiente să considere ca numai declarațiile făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză și au înlăturat motivat declarația dată în cursul cercetării judecătorești (de altfel o parte dintre martori și părți vătămate au învederat instanței că au fost amenințate de către inculpați pentru a-și retrage declarațiile). Susținerile inculpatului privind lipsa de credibilitate a declarațiilor părții vătămate D.A.M., ce ar rezulta din faptul că a fost de acord să practice prostituția, nu prezintă relevanță în ceea ce privește nevinovăția acestuia, întrucât consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea făptuitorului, atâta timp cât din probe au rezultat elemente specifice traficului de persoane. De asemenea, faptul că aceasta era „total aservită” lui „M.” (inculpatul Ț.S.C.), așa cum arată același inculpat, nu înlătură contribuția inculpatului la săvârșirea faptelor, contribuție ce este detaliată în declarațiile părții vătămate și ale martorilor, cu atât mai mult cu cât, prin mijloacele violente de amenințare exercitate asupra acestora se poate explica așa-zisa atitudine de „aservire” a victimelor.
Astfel, susținerile inculpatului B.I., în sensul că nu a exercitat violențe asupra părții vătămate în legătură cu activitatea de prostituție (inculpatul nu neagă practic existența acestor violențe, însă încearcă să le dea o interpretare de natură să excludă vinovăția sa) sunt lipsite de suport probator.
De asemenea, „contradicțiile” existente în declarațiile părții vătămate R.(M.)D. date în faza de urmărire penală, așa cum susține inculpatul B.I. și care ar fi esențiale în dovedirea nevinovăției sale, au fost înlăturate odată cu audierea acestei părți vătămate, în prezența inculpatului și a apărătorului acestuia, când i s-a dat posibilitatea acestuia să adreseze întrebări și să lămurească orice aspect contrar probelor existente la dosar.
Nerelevant este și faptul că transportul părții vătămate D.A.M. la clubul XX din Miercurea Ciuc a fost efectuat de „M.” și nu de către B.I., atâta timp cât inculpatul B.I. i-a însoțit pe aceștia, a cunoscut și acceptat circumstanțele în care inculpatul Ț.S.C. a acționat, iar prezența sa, alături de inculpatul Ț.S.C., nu a făcut decât să conducă la constrângerea părții vătămate la practicarea prostituției, aceasta neputând să riposteze.
Faptul că se reține implicarea inculpatului B.I. în activitatea infracțională numai în țară, nu exclude vinovăția sa, în sensul că nu a avut legături infracționale în străinătate cu gruparea condusă de inculpatul Ț.S.C., atâta timp cât această grupare a desfășurat activități specifice traficului de persoane în țară.
Inculpatul a arătat că nu există interceptări ale convorbirilor telefonice din care să rezulte implicarea sa, însă instanța constată că nu există alte probe (declarațiile părților vătămate, martori protejați) care demonstrează în mod evident contribuția sa infracțională.
Față de aceste considerente este exclusă posibilitatea achitării inculpatului, la baza condamnării sale stând probe certe de vinovăție.
3. Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. este nefondată.
Inculpatul B.I. a susținut că îi erau aplicabile disp. art. 13 C. pen., întrucât a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar prin Legea nr. 287/2005 publicată în M. Of. nr. 17/13.10.2005 s-a aprobat O.U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001, în sensul că la alin. (2) al art. 12 din lege, lit. a) va avea următorul cuprins: „de două sau mai multe persoane împreună”. Or, la data la care inculpatul a comis faptele (2003-2004) disp. art. 12 lit. a) din Legea nr. 678/2001, nu erau în vigoare, astfel încât trebuiau aplicate disp. art. 13 C. pen..
Critica inculpatului este nefondată, instanțele au aplicat în mod corect dispozițiile legale, inculpatul B.I. nu putea beneficia de disp. art. 13 C. pen., atâta timp cât s-a reținut caracterul continuat al activității sale infracționale care s-a prelungit și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005 (declarație martor protejat victimă M.L.).
Prin prisma aceluiași caz de casare, Înalta Curte apreciază ca nefondată solicitarea inculpatului B.I. de a se dispune schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de trafic de persoane în infracțiunea de proxenetism , întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a acționat față de părțile vătămate prin mijloace care au înfrânt libertatea de voință și conștiință a acestora, atât prin ținerea lor sub strictă supraveghere, fără a avea libertate de mișcare cât și prin violențele exercitate fie asupra lor, fie asupra altor angajate, pentru a le inspira temeri, în cazul în care se opuneau exploatării lor sexuale, acțiuni de natură să excludă existența infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen..
În speță, recrutarea și traficul de persoane s-au făcut în scopul obligării la practicarea prostituției, persoanele recrutate sau traficate nu au practicat de bună voie prostituția. Constrângerea a fost folosită de inculpat pentru care părțile vătămate să fie determinate să practice prostituția. Ori, în cazul infracțiunii de proxenetism, constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii, în formă agravată, iar în cazul infracțiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie unul dintre mijloacele de realizare a elementului material al laturii obiective al acestei infracțiuni, în toate modalitățile lor alternative de săvârșire.
Victimele au fost supuse condițiilor de muncă forțată, au fost aservite inculpaților și uneori lipsite de libertate. Ori, infracțiunea de proxenetism restrânge exploatarea persoanei doar la forma specifică de exploatare sexuală, ceea ce în cauză nu a existat. Consimțământul persoanelor supuse exploatării sexuale din prezenta cauză a fost unul viciat, întrucât a fost luat sub amenințare, și exercitare de violențe, nefiind un consimțământ neviciat, specific infracțiunii de proxenetism.
Astfel, din probe rezultă, că persoanele vătămate au fost recrutate și traficate în scopul obligării la traficarea prostituției, nu au practicat-o de bună voie, neputându-se susține că în speță există infracțiunea de proxenetism, întrucât proxenetismul sub forma constrângerii la prostituție nu presupune recrutarea sau traficul de persoane în acest scop.
4. Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. este nefondată.
Ca și în cazul inculpatului Ț.S.C., o nouă reducere a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, cât și schimbarea modalității de executare nu se justifică, raportat la criteriile prev. de art. 72 C. pen..
Faptele inculpatului sunt extrem de grave, contribuția sa infracțională îmbrăcând forma violentă, astfel încât sancțiunea sa nu poate fi decât corespunzătoare acestei participări.
În cauză nu se pot reține circumstanțele atenuante atâta timp cât inculpatul a adus atingere unor valori sociale fundamentale ocrotite de lege.
Infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar sănătății acesteia, reprezentând una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, astfel încât regimul sancționator pentru persoanele care săvârșesc asemenea fapte trebuie să fie pe măsura gradului ridicat de pericol social al acestor infracțiuni, în contextul în care au dobândit caracterul de fenomen.
Cu privire la recurentul inculpat J.T.;
1. Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.
Inculpatul J.T. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât din probele administrate nu au rezultat raporturi de subordonare, în cadrul unei ierarhii prestabilite între inculpatul J.T. și inculpatul Ț.S.C., ci a existat doar un schimb de informații, inculpatul J.T., acționând separat de restul grupului și având propria sa metodă de lucru.
Susținerile recurentului inculpat J.T. sunt nefondate. Din probele administrate rezultă, în mod evident, conlucrarea dintre inculpatul Ț.S.C. și J.T., dovadă fiind interceptările telefonice care se coroborează cu declarațiile martorilor protejați P.E., ale învinuitelor P.O.T., P.A.M., M.A..
Astfel, rezultă că inculpatul J.T. i-a furnizat inculpatului Ț.S.C., fete în vederea exploatării sexuale, relevant fiind următorul dialog între cei doi: „ Fii atent M., îți trimit două odată”;
M: „Una J.T., nu două, ce fac”;
JT: „Nu pleacă una fără cealaltă”;
M: „Păi săptămâna asta mai stau aicea și luni sau marți, când vrei trimite-le”;
JT: „Eu vreau cât mai repede să nu se sucească”:
M:”Păi și cum să fac?”;
JT: „Auzi, vorbește și tu cu CX au văzut că e în țară, poate vine în Germania și le aduce el”:
La o dată ulterioară (28 decembrie 2006) într-o altă convorbire, cei doi inculpați vorbesc despre deplasarea unor tinere pentru a fi exploatate sexual „la stradă” în Italia.
M.: „ Băi, ai una să trimiți la așa pe statale, înțelegi tu”;
JT:”Da am înțeles”;
M.: „Face 3-2-4...2-3 pe zi.
Ia-le așa. Dacă vrei să îți faci așa în fiecare zi, să au 150-100, două, acolo la zi, poți să cauți una, că nu e problemă, că am „pacino” aici. Am făcut pe dracu în patru să organizez un pic treburile aici.”
De asemenea din interceptările convorbirilor telefonice a rezultat că unele dintre tinerele recrutate de către inculpații Ț.S.C. și J.T., (AL, MM, L.(V.)T.), acceptau să se prostitueze pentru aceștia și obțineau din această activitate beneficii financiare substanțiale, atât la dispoziția lor, cât și a susnumiților, ulterior, conștient deveneau ele însele traficante.
Susținerile inculpatului în sensul că nu s-a dovedit aderarea, sprijinirea sau participarea inculpatului J.T. la grupul infracțional organizat sunt infirmate de conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice.
Multitudinea convorbirilor (care au fost redate pe larg de către instanța de apel, Înalta Curte, apreciind că nu se mai impune redarea acestora) și activitățile realizate de inculpatul J.T. dovedesc participarea acestuia la acest grup infracțional al cărui lider era inculpatul Ț.S.C..
Toate interceptările convorbirilor telefonice se coroborează cu declarațiile părților vătămate și ale martorilor, care au arătat că lucrau în baruri cu profil specific (practicarea prostituției) colaborau infracțional cu inculpații J.T. și Ț.S.C..
Relevantă este discuția dintre J.T. și o anume O., din data de 3 decembrie 2006, din care rezultă circuitul financiar privind exploatarea victimelor.
O – În rest nimic nu m-a întrebat , nimic nu mi-a zis. De MA nu m-a întrebat, a adus discuția. „Da MA?”, direct. Și zic „Păi da MA am trimis-o prin M., nu mai aveam niciun rost să mă mai combin prin J.T., pentru că M. mi-a făcut niște oferte mai bune și de asta.”
JT- Aha.
O- Înțelegi? Zic: „Am trimis-o prin M. și ...” Și zice „Da își ia M. de la ea?”. Zic: „Asta nu mai știu. De la ea personal nu știu, dar probabil își ia de la patron”.
JT – De ce n-ai zis: „Eu îmi iau de la ea , ăla de la ea , ăla își ia de dincolo și gata.
O- Păi nu, i-am zis că M. nu își ia de la ea . De la ea personal.
JT- Da
O -Își ia de la patron și de la ea îmi iau eu.
JT – Da, bun!.
De altfel și martora M.A. a învederat implicarea inculpatului J.T. în activitatea infracțională, legătura acestuia cu Ț.S.C.:
„Știu că M. se cunoștea cu J.T., ne-am dat seama de acest lucru, deoarece la un moment dat a intervenit un incident în sensul că, două fete au refuzat să plătească banii obținuți și am înțeles că J.T. a făcut amenințări față de acestea, că dacă nu vor plăti suma de bani solicitată, îl va trimite pe numitul M. să rezolve problema”.
Ca și ceilalți membri ai grupului, inculpatul J.T. se manifesta violent atunci când tinerele controlate de ei refuzau să continue să practice prostituția în interesul lor, amenințându-le cu pericole grave, privind integritatea corporală.
JT: Dacă joi nu ești în țară, sâmbătă îți iau gâtul ai înțeles?
Silvia: Nu auzi că am vrut să vin și nu se poate?
JT: Deci joi ești în țară! Așa vreau eu (…) Cred că-ți iau gâtul! Ai auzit mă sufoc!
S: De ce te sufoci? Că nu-ți dau bani?
JT: Da, da, că nu-mi dai bani.
Modul violent în care acționa inculpatul J.T. este relevat și prin declarația părții vătămate P.F. care și aceasta a fost racolată de către inculpat și exploatată sexual prin constrângere fizică și morală:
„Identificând-o pe AMA pe stradă în Onești, a chemat-o la mașina în care se afla și i-a pus acesteia cuțitul la gât în plină stradă spunând că o omoară dacă nu-i dă banii.
C.G. și MM, alte victime racolate și exploatate de inculpatul J.T. descriu modul violent în care se purta inculpatul J.T..
Astfel, J.T., în cadrul grupului infracțional organizat, era cel care recruta victimele supuse exploatării sexuale fiind exclusă posibilitatea achitării sale pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Inculpatul J.T. a solicitat și achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, săvârșită față de martora P.E., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece aceasta a declarat la urmărirea penală că i s-a adus la cunoștință că trebuie să practice prostituția de către un anume „JJ” , nu de inculpatul J.T., aceasta precizând și că banii obținuți îi punea la dispoziția lui JJ, care-i împărțea cu Ț.S.C., astfel fapta nu a fost săvârșită de inculpatul J.T..
Înalta Curte constată că în faza de cercetare judecătorească, martora victimă P.E. a fost audiată, dându-se posibilitatea inculpatului să pună întrebări și să lămurească toate aspectele contradictorii din declarațiile acesteia.
Din depoziția martorei rezultă, într-adevăr că aceasta vorbește despre un anume JJ, însă nu oferă niciun indiciu cu privire la acesta, fiind greu de crezut că nu cunoștea mai multe detalii despre persO. acestuia, (prenume, domiciliu, înfățișare), atâta timp cât era exploatată de el și se afla în legătură directă cu Ț.S.C..
Chiar și în aceste condiții, ale exploatării părții vătămate P.E. de către numitul JJ, aceasta face precizări despre cooperarea infracțională pe linia traficului de persoane dintre inculpații Ț.S.C., J.T. și P.O.T., astfel încât nu se poate dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, vinovăția sa neîntemeindu-se doar pe declarația acestei martore.
2. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen..
Înalta Curte apreciază că, în raport de denunțul formulat de către inculpatul J.T., care s-a materializat prin trimiterea în judecată a inculpatei B.I.L. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție - adresa nr. 112/P/2012), sunt aplicabile în cauză disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, având drept consecință reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, motiv pentru care îi va admite inculpatului recursul sub acest aspect, vor fi descontopite pedepsele și repuse în individualitatea lor, iar ca urmare a reținerii disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpat, vor fi reduse pedepsele, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen., pedeapsă care prin cuantum și modalitate de executare asigură scopul acesteia prev.de art. 52 C. pen..
Cu privire la recurentul inculpat T.F.T..
1.Critica recurentului inculpat întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. este nefondată.
Inculpatul a criticat hotărârea instanței de apel pe motiv că instanța nu a analizat și nu a răspuns apărărilor formulate de acesta.
Afirmațiile inculpatului T.F.T. sunt lipsite de suport probator. Așa cum rezultă din analiza considerentelor hotărârii instanței de prim control judiciar, aceasta a răspuns motivat tuturor criticilor formulate de inculpat, motivând în fapt și în drept hotărârea, Înalta Curte apreciind că hotărârea nu poate fi reformată sub acest aspect.
2. Critica recurentului inculpat întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.
Inculpatul a susținut nevinovăția sa, privind săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat condus de inculpatul Ț.S.C., apreciind că nu sunt probe certe pentru a se dispune condamnarea sa.
Înalta Curte, în baza propriului demers analitic, constată că există probe certe de vinovăție a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2001.
Inculpatul T.F.T. avea acces în Londra la locații de genul saunelor, unde sub aparența desfășurării activității reconfortante prin masaj și băi de abur, cât și în apartamente se realiza exploatarea sexuală a tinerelor recrutate din România și puse la dispoziția inculpatului de ceilalți membri ai grupării.
Relevante în acest sens sunt declarațiile părții vătămate D.A.M., care se coroborează cu cele ale părții vătămate V.C., cu interceptările convorbirilor telefonice, care au demonstrat existența unei structuri organizate care acționa coordonat și după reguli bine stabilite, inculpatul T.F.T. făcând parte din aceasta.
Dovezile prezentate de către inculpat, în sensul că în septembrie 2003 era în țară, obținând viza pentru Anglia la 20 octombrie 2003, iar plecarea în această țară a efectuat-o la 28 octombrie 2003, iar partea vătămată D.A.M., a învederat că a fost exploatată în septembrie 2003 nu sunt de natură să înlăture vinovăția acestuia, , întrucât precizarea părții vătămate este făcută la un interval destul de lung de la data săvârșirii faptei și este posibil ca aceasta să nu mai țină foarte bine minte luna exactă. Însă faptul că precizează anul (2003) și o lună (septembrie) apropiată plecării inculpatului (octombrie) în Marea Britanie duce la concluzia veridicității afirmațiilor sale.
Legătura existentă între Ț.S.C., T.F.T. și J.T. este dovedită prin declarațiile părții vătămate P.L.: „T.F.T. a trimis o fată pe nume AD în Anglia (...) a rămas în această țară 8 luni. După ce a venit din Anglia, T.F.T. a trimis niște persoane care au urmărit-o pe AD, a fost stropită cu benzină sau motorină, deoarece inculpatul mai avea de recuperat niște sume de bani de la AD. După ce a venit din Anglia a lucrat la niște baruri din Miercurea Ciuc, fiind trimisă de T.F.T. și Ț.M.A.. După aceea T.F.T. s-a ocupat de procurarea unui nou pașaport și a reușit să o trimită în Italia. Banii erau trimiși lui J.T.”.
Martora P.V.A. în declarația dată arată legătura și conlucrarea existentă între inculpații B.I., G.G., Ț.S.C. și inculpatul T.F.T..
Aceasta a învederat că în timp ce lucra pentru Clubul de noapte „VV” din Comănești, împreună cu D.E. poreclită AL, a fost abordată de inculpatul T.F.T., acesta fiind însoțit de inculpații B.I., G.G., Ț.S.C., propunându-i să meargă în Anglia, să lucreze la saune sau baruri și să întrețină raporturi sexuale cu clienți, condiționând-o să împartă sumele de bani din activitatea de prostituție la care se angaja. Martora a fost asigurată că urma să primească dimineața de la bar banii rezultați în urma consumațiilor realizate, iar cei obținuți din activitatea de prostituție urma să-i împartă cu inculpatul.
De asemenea, atunci când inculpatul Ț.S.C. se afla în Olanda, inculpatul T.F.T. urma să-i pună la dispoziție două tinere controlate de el pentru a le plasa pe piața prostituției, fapt de natură să demonstreze conexiunea infracțională dintre inculpați.
Relevant în acest sens este următorul dialog:
M.: Când eram în țară aveam 200 de pi..., acum sunt aici (Olanda) și n-am nimic.
G.G. Așa se întâmplă
/.../ T.F.T. a zis că are două le trimite aici.
Faptul că inculpatul T.F.T. se ocupa cu traficul de persoane, rezultă și din faptul că prin rechizitoriul nr. 5 D/P/2004 emis de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea s-a reținut că inculpatul T.F.T., era liderul unei grupări infracționale care avea ca scop scoaterea frauduloasă din țară a unor cetățeni români, printre emigranți fiind și numita D.A.M., minora în vârstă de 17 ani, care inițial fusese recrutată de inculpatul Ț.S.C. și exploatată sexual în țară, după care în Italia, pentru ca în cele din urmă din dispoziția membrilor grupării să fie transferată în Anglia, prin aportul inculpatului T.F.T., care avea posibilități de punere la dispoziție de locații cu acest specific obiect.
Așa cum demonstrează probele dosarului în acest transfer au fost implicați pe lângă inculpatul T.F.T. și inculpații Ț.S.C., G.G. și B.I., care au obținut consimțământul acesteia prin acte de înșelăciune, au declanșat procedurile de plecare prin obținerea de documente false, suportând, totodată și cheltuielile ocazionate de transportul acesteia în străinătate.
După returnarea acesteia în țară, liderul grupării, și prioritar inculpatul G.G., s-a preocupat să reactiveze controlul asupra acesteia, traumatizând-o în condițiile în care i-au solicitat plecarea în Anglia, prin intermediul aceluiași inculpat T.F.T., care i-a obținut un pașaport ce conținea datele de identificare ale fostei sale soții.
Partea vătămată a arătat că inculpații Ț.S.C., G.G. și B.I. i-au propus să plece în Anglia la o saună unde trebuia să practice prostituția. Ulterior, a învederat că a fost contactată de T.F.T. care i-a spus că s-au cheltuit cu plecarea sa în străinătate bani și pentru recuperarea acestora trebuie să plece în Anglia. În cazul în care va restitui suma de 7.000 euro va fi lăsată în pace. De asemenea, partea vătămată a arătat că inculpatul Ț.S.C., a luat legătura cu inculpatul T.F.T. pentru a o trimite în Anglia.
Prezența părții vătămate D.A.M. în transportul fraudulos peste graniță, organizat de inculpatul T.F.T., a fost confirmată și de numitele V.O.D. și D.E. .
O altă parte vătămată care a ajuns în Anglia prin intermediul inculpatului și care a fost exploatată sexual este numita V.C., care a pus la dispoziția organelor de anchetă fotografii executate în Anglia, în fața unui autoturism, vehicul despre care, conform informațiilor autorităților engleze, aparținea inculpatului T.F.T..
Această parte vătămată a fost amenințată de inculpatul T.F.T., punându-i în vedere faptul că, trebuie să presteze sexual în folosul grupului și în condițiile în care nu se conformează, i-a precizat că după revenirea în țară va avea probleme cu un anume G.G. din Onești, fapt ce demonstrează conlucrarea infracțională dintre inculpați.
„La un moment dat i-am spus lui T.F.T. că vreau să plec, împrejurare în care T.F.T. mi-a înmânat telefonul lui spunându-mi că trebuie să vorbesc cu cineva. Eu speriată m-am conformat și un anume bărbat care s-a recomandat a fi G.G. mi-a spus că trebuie să stau în Anglia să practic prostituția că dacă voi veni în țară mă găsește și voi avea mari probleme cu el și astfel că nu am încotro și trebuie să fac tot ce zice T.F.T.”.
Martorul R.D. a învederat activitatea de racolare a victimelor realizată de către inculpatul Ț.S.C., activitate în care era ajutat de B.I., G.G. și T.F.T..
Despre inculpatul T.F.T. acesta arată că se ocupa de exploatarea sexuală a tinerelor pe segmentul Marea Britanie.
„Am auzit de la alte persoane că în Anglia, M. era în legătură cu T.F.T., privind exploatarea sexuală de fete pe care le duceau la saune în Londra. I.A. a fost dusă în Anglia de către CH și ulterior a fost convinsă de G.G. și T.F.T. să lucreze pentru ei, respectiv să practice prostituția în acea țară, trimițând bani la aceștia, în fiecare săptămână. T.F.T. și G.G. au mai controlat în Anglia o altă fată care a venit după Iftonca”.
Astfel, deși inculpatul T.F.T. a susținut că nu este dovedită implicarea sa în activitatea infracțională probele administrate și redate pe larg de către instanța de prim control judiciar pe care Înalta Curte și le însușește, combat susținerile acestuia.
Faptul că partea vătămată D.A.M. a fost condamnată în calitate de inculpată pentru infracțiunea de trafic de minori, precum și faptul că nu a fost forțată să practice prostituția, nu prezintă relevanță în dovedirea nevinovăției inculpatului, atâta timp cât consimțământul persoanei, victima traficului de persoane, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, iar probele dosarului dovedesc o altă situație decât cea învederată de către recurent, respectiv asupra părții vătămate s-au exercitat amenințări și violențe, modalități care au avut capacitatea intrinsecă de a vicia consimțământul victimei, acestea fiind mijloace de realizare a acțiunii principale specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane.
Inculpatul T.F.T. nu a făcut dovada existenței unei hotărâri definitive pentru ca instanța să fie în măsură să constate existența autorității de lucru judecat cu privire la fapta de trafic de persoane având-o ca parte vătămată pe D.A.M..
Infracțiunea de trafic de persoană se consumă în momentul realizării uneia din acțiunile prevăzute dacă a fost realizată în scopul exploatării unei persoane, ea consumându-se chiar dacă scopul nu a fost realizat, astfel încât nu poate fi reținută forma tentativei la infracțiunea de trafic de minori, așa cum a solicitat inculpatul, atâta timp cât asupra minorei D.A.M. s-au exercitat forme de amenințare și violență în vederea deplasării în Anglia în vederea exploatării sexuale, aceasta făcând chiar deplasarea către Anglia, însă, odată returnată în țară, inculpații au continuat presiunile și amenințările asupra ei în vederea practicării prostituției, exploatând-o sexual și încercând din nou să o trimită în străinătate, în același scop și cu aceeași destinație.
Față de aceste considerente, nu se poate dispune achitarea inculpatului, vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită.
3.Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. este nefondată.
În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului, Înalta Curte, prin raportare la criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor, modul și mijloacele în care au fost săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că au fost judicios individualizate, neimpunându-se reducerea cuantumului acestora sub limita minimului prevăzut de legea penală, numai o pedeapsă aplicată, într-un cuantum ridicat (de altfel, orientat spre minim) este aptă să asigure realizarea scopului prev. de prev. de art. 52 C. pen..
Reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este facultativă și nu obligatorie. Având în vedere împrejurările reale de comitere a infracțiunilor din prezenta cauză, care indică o periculozitate sporită a inculpatului, se impune un tratament sancționator adecvat în scopul reparației valorii sociale ocrotite prin norma penală încălcată, astfel încât este exclusă reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul G.G..
1.Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen..
Inculpatul G.G. la rândul său a susținut că în cauză nu sunt probe certe din care să rezulte vinovăția sa, soluția care s-ar impune, fiind cea de achitare.
Susținerile inculpatului, privind nevinovăția sa, în raport de amplul material probator administrat în cauză, sunt nefondate.
Relevante sunt interceptările convorbirilor telefonice, redate pe larg de către instanța de apel, din care rezultă că inculpatul G.G., asigura în țară funcționalitatea grupului, coordonând în mod activ activitățile de paralizare la nivel zonal a altor „concurenți” de pe piața prostituției, care vizau obținerea de beneficii din această activitate infracțională.
Inculpatul recurent G.G., așa cum rezultă din probele administrate, se ocupa direct de realizarea transferului în străinătate a tinerelor, procurându-le pașapoarte și determinându-le să se conformeze scopului infracțional.
Convorbirile telefonice se coroborează cu declarațiile părților vătămate D.A.M., M.L. și M.V. (care, deși și-a retractat depoziția, în acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte apreciază că aceasta nu a oferit o justificare plauzibilă schimbării declarațiilor, apreciind, prin raportare la întreg materialul probator, ca exprimând adevărul, declarațiile date în faza de urmărire penală), rezultând activitatea de recrutare și exploatare sexuală a victimelor. Acesta își asigura controlul asupra victimelor prin acte de amenințare, atunci când acestea încercau să pună capăt activității de exploatare sexuală.
În susținerea acuzațiilor privind activitatea infracțională a inculpatului G.G., sunt și declarațiile martorilor protejați R.C., P.L., D.F., R.I., P.I. din care rezultă implicarea inculpatului G.G. în activitățile de recrutare a victimelor direct sau intermediat, de constrângere fizică și morală, asigurând în beneficiul grupului infracțional controlul continuu asupra victimelor și înlăturarea imixtiunilor unor eventuali concurenți pe piața prostituției.
Susținerile sale, privind neimplicarea sa în activitatea infracțională, singura sa vină fiind aceea că era contactat de inculpatul Ț.S.C., care-l informa cu privire la activitățile desfășurate de acesta, sunt nefondate.
Într-una dintre discuțiile telefonice avute cu inculpatul Ț.S.C., acesta îi transmite că „atunci când cineva din oraș vrea să-și aducă fete să le bage aicea, să-i spui la acel cineva mai întâi să te întrebe pe tine dacă poate sau dacă nu poate, nu să facă de capul lui; fapt de natură să demonstreze rolul jucat de inculpatul G.G., în cadrul grupului, respectiv acela de a coordona în mod activ operațiunile de înlăturare la nivel zonal al altor concurenți de pe piața prostituției.
Faptul că inculpatul G.G., era practic mâna dreaptă a inculpatului Ț.S.C. și asigura punerea în aplicare a planurilor infracționale rezultă din altă convorbire a celor doi:
M.: -Până la urmă i-am explicat eu legile fizicii lui S. (...) Vrei așa, bine, respectă regulile mele care le am eu aici, nu-mi faci tu de capul tău.
GG: - Îi spun și eu când îl văd și îi spun să te sune pe tine.
M.: - Acum care vrea din Onești să-și pună să vorbească cu tine mai întâi...”
Faptul că inculpatul G.G. se ocupa direct de realizarea transferului în străinătate a tinerelor, procurându-le pașapoarte și astfel le determina să se conformeze scopului infracțional, rezultă și din convorbirile acestuia din data de 5 martie 2007, ora 20,13 când îi reproșează unui anume Birte că a reușit să o convingă să practice prostituția pentru el pe o anume Angela, căreia „M.” (Ț.S.C.) și el i-au făcut pașaport.
Astfel aceste dialoguri se coroborează cu declarațiile părților vătămate D.A.M. și M.V., probe din care rezultă că această grupare infracțională condusă de Ț.S.C., acționa violent în raport cu toți cei care intrau în contradicție cu interesele lor (GG chiar îl „taie” pe un anume C, care ar fi vorbit urât de M.), victimele exploatate de aceștia sexual fiind într-o permanentă stare de teroare.
Conlucrarea și beneficiile obținute de cei doi inculpați Ț.S.C. și G.G. rezultă dintr-o altă convorbire a celor doi din 22 martie 2007, ora 17,40.
GG „Cam așa ne-ar trebui 600,
M. - Da îți trimit 600 luni.
M.: Mai caut pe cineva, mai trebuie una pe aici.
GG: Nu, nu sunt. Îi sărăcie și pe aici sunt copile din astea de a 9-a. Nu mă încurc cu ele.
Activitatea de recrutare desfășurată de inculpatul G.G. este relevată în aceleași discuții telefonice.
G.G.: Ce?
M.: O gogoașă ceva?
G:G: A, nu sunt, nu sunt Da nu îți spuneam? A venit B. acasă?
... M.: Zii bă să îmbarce pe alea două de care zicea el și să vină încoace ... sau să le trimită aici
G.G.: Eu vorbesc cu el De abia azi a ...
M.: Zii să le trimită la mine și îi dăm 2.000 pe lună ...
G.G.: Păi da, stai să vedem că de abia a venit
M.: Păi ce, stă acasă nu face nimic, își ia 2.000, ce dracu mai? Da numai să fie din alea, nu cu fițe că pe aici le îngrop, le sui în mașină, le duc în Belgia și le îngrop dracu. ..."
Și din convorbirea telefonică dintre G.G. și „X", prezumat inc. Ț.S.C., din data de 21 aprilie 2007, ora 21:20, rezultă interesul susținut al acestora de a recruta tinere în scop de exploatare sexuală, redată fragmentat după cum urmează:
„X": Ia bă și mai caută o pi..., băga-mi-aș p...
G.G.: Caut mă, dar nu caut? Ți-am zis, B. are vreo două, dar sunt proaste din alea, nu ... nu ... alea nu. Dacă găsesc eu, nu te sun?
„X": Vezi pe sulăii ăia prin oraș cine mai are? Cine mai are?
...G.G.: Da mă, nu mai găsești, greu găsești, ce dracu? L-am sunat și pe GH pe toți
„X": Hai bă, chiar așa? ...Da chiar GH nu are vreo cotoarbă?
G:G: Nu are mă, ce dracu?
.... "X": Păi da în discoteci nu sunt pi ...?
G. G.: Sunt mă, dar nu poți să le iei nici cu japca... Nu ești din acela, știi?
„X": Le aburești
G.G.: Dar ce, eu stau la abureală?"
Aceleași aspecte sunt reliefate și din convorbirea telefonică dintre aceiași din data de 09 mai 2007, de la ora 16:11:
„ ... M.:... dacă nu ai 2-3 mândre, nu faci bani
G.G.: Așa e. ...
... M.: Asta e treaba. Am să-l sun pe A. să văd ce pi..., eu am să-i zic „du-te bă în România, caută-ti fete și vin-o încoace cu ele". Că i-am zis în Germania și aici, aici e oleacă f... cu actele, dar în Germania nici nu mai trebuie acte, înțelegi? Că am fost peste tot și am văzut Acum ... fete trebuie. Si imediat le plasez le bag p... mea, că am direct neamțul care are 2-3 localuri în Germania, de exemplu, înțelegi? Și mi-a zis „oricând vii e casă, e loc imediat intră la muncă" nu trebuie acte, știi?
G.G.:Aha.
M.: Și face 2, 3, 5, ...2, 3, 400 face. Dar îți trebuie 1, 2, 3.
G.G.: Păi da, normal„.
Exploatarea sexuală a tinerelor în unele cluburi de noapte din străinătate era realizată într-o manieră mascată, sub aspectul obținerii consimțământului, de altfel periclitat, al victimelor de a se prostitua, acestea fiind puse în ipostaza fortuită de a se lăsa controlate de această grupare infracțională, care își asigura beneficiul prin intermediul complicilor lor, cetățeni străini, patroni/manageri de cluburi, care sprijineau acest anturaj de conivență.
În mod concret, victimele ajunse la destinație luau act de faptul că în cadrul activității pe care urmau să o desfășoare ca dame de companie, trebuiau să determine clienții să facă cât mai multe consumații.
Acest grup infracțional reușea să își asigure controlul asupra victimelor, prin acte de amenințare, atunci când acestea încercau să pună capăt activității de exploatare sexuală, atribuții în acest sens având în principal G.G., B.I. pseudonim C. și alți „parteneri,, ai lor, care amenințau cu pericole exacerbate, atât victimele cât și rudele acestora.
Cooperarea infracțională între membrii grupării privind modalitățile de control a tinerelor care practicau prostituția pentru ei în străinătate, prin maniere de constrângere fizică și morală, este reliefată de conținutul convorbirii din data de 12 ianuarie 2007 dintre inc. Ț.S.C. „M." și înv. G.G., redată după cum urmează:
„M.: Am fost pe la astea că nu face nimic dacă nu mă duc acolo.
G.G.: N-a mai ieșit nimic?
M.: Păi aseară au stat ... cum am ajuns, imediat au început să lucreze al dracului, (nn. să presteze sexual)
G.G.: Te trage în p....
M.: Normal că trage, dar ... trebuie să stau acolo în boscheți, ce dracu....
G.G.: Vezi mă, se șmecheresc toate.
M.: Toate se șmecheresc. După ce le ajuți ... Bătaie. Și pe DD, săptămâna trecută am bătut-o. P... mea, dacă nu face nimic, e vina mea? I-am spus: ,j)ăi tu ascunzi bani, trimiți acasă și când vin îmi zici că ai făcut 60-20-80 ... Ia vin-o încoace". Am băgat-o în baie și cu acela care se dă perdeaua la o parte, i-am f... niște de alea la cur de dracu a luat-o. Ea fură ... Și aseară când m-am dus, i-am spus: „Fii atentă că-s pe aici prin zonă și te pândesc", a făcut 160.
G.G.: S-a mărit.
M.: Deci în seara asta mă duc iar. Să vezi și în seara asta, 200.
G.G.: E week-end.
M.: Da, e week-end. P ... mă-sii, că e trafic pe acolo. Las că stau eu călare pe ea...."
Date relevante privind constrângerea morală și fizică a tinerelor pe care le plasa în străinătate acești exploatatori, rezultă și din convorbirea din data de 22 februarie 2007, de la ora 15:51, dintre Ț.S.C. („M.”) și G.G. (G.G.), redată după cum urmează:
„M.: ...Că nu mai vrea să lucreze, că p... mea. Acum pe cine am găsit aici, ia ghicește!
G.G.: Păi de unde să știu?
M.: Pe AL. ... Da, era la Parma la un local unde mai duceam eu înainte fete, știi? M-am dus într-o seară așa ... Și cine era? Era Dințoasa. (nn. P.O.T.)
G.G.: îu!!
M.: Era AL. Făilei, auzi! „Ce p... mamei voastre faceți aici, f... în gură de haimanale! Vă târâți una pe alta!" Că eu am trimis niște pi... mai demult, știi? Alea le-o fi dat adresa, numărul de telefon și s-au dus ele singurele, știi?
G.G.: I-auzi!
M.: Da. Le-am luat în niște suturi de acolo! Zic: „F... în gură să vă f...!" AL cică: „Nu domnule, stai că eu plec acasă!". „Fă, vrei să faci bani sau nu?". Cică: „Da". „Ei, mergi cu mine dacă vrei să faci bani!". Cică: „Da, merg".
G.G.: Trimite albanezii acolo.
M.: Da nu ... și a zis că merge cu mine AL. Și dacă a plecat și aia, și DD, p... mea, nu mai e niciuna, o iau pe asta."
Aceleași aspecte sunt relevate și prin conținutul convorbirii din data de 21 mai 2007, ora 20:31, dintre G.G. (G.G.) și Ț.S.C. (M.), redată după cum urmează:
G.G.: Ce-ai mai făcut?
M.: Ce să fac, numai figuri îmi face asta pe aici. (n.n.: în străinătate)
G.G.: Cine?
M.: AL asta, numai figuri îmi face.
G.G.: De ce?
M.: Răspunde, p... mea chestii din astea. Și aseară îi zic la telefon: „fă..." nu știu ce dracu ... și nu a mai venit acasă.
G.G.: S-a șmecherit, poate și-a găsit vre-o unul.
M.: Fu ... în gură să le f... deseară mă duc să o caut. Băga-mi-aș p..., mă lasă așa cu ochii în soare?
G.G.: Vezi că toate se șmecheresc, ce dracu.... Nici acum nu știi unde e?
M.: Nu.
G.G.: O fugit, fu... în gură....
M.: Da, o caut și în gură de șarpe, să îmi bag p ..., îi tai picioarele. ..."
Relevant, în sensul recrutării tinerelor în vederea exploatării acestora, este următorul fragment din declarația martorei protejate victimă M.L., redat, din care rezultă conlucrarea între membrii grupului și rolul îndeplinit de fiecare.
„...De regulă M., G.G. și C. dădeau bani la complicii lor pentru a reuși să controleze tinerele pe care vizau să le exploateze, pentru a le scoate în oraș, pentru a le face diferite cadouri, astfel ca acestea să creadă că este cea mai bună alegere pentru ele să iasă din situația financiară în care erau.
De regulă G.G. se ocupa de recrutarea de fete mai voalat susținând financiar demersurile de convingere a fetelor să răspundă solicitărilor lor, în discoteci le promitea oferte de muncă și le promitea sprijin că, dacă sunt persoane care le pot crea probleme, le spunea că el le va apăra și simplu fapt a expunerii informațiilor că este protectorul ei crea eventualului bărbat interesat o teamă.
Au existat și situații în care G.G. întreținea relații sexuale cu acestea, promițându-le fel de fel de beneficii financiare, aceasta pentru că el era însurat și fetele o cunoșteau pe soția acestuia. Mai mult, în condițiile în care fetele erau greu de controlat și convins să se pună la dispoziția lui și a lui M. le aducea la soția sa pentru a le convinge că el le oferă o viață frumoasă și lipsită de greutăți financiare.
De regulă G.G. și C. mai făceau și anumite scenarii, în sensul că trimiteau băieți la fetele care se aflau în discotecă (în principal Discoteca B.S.) sau cluburi din Onești pentru a se lega de ele, după care veneau ei și se prezentau în ochii lor ca protectori ai fetelor, tocmai pentru a obține încredere fetele în ei și a se pune la dispoziția lor, respectiv să răspundă solicitărilor de a pleca în străinătate unde M. le plasa în zonele lui de influență.
În concret, G.G. și C., în fața fetelor îi agresa fizic pe acei băieți puși tot de ei să se lege de acestea, după care le dădea bani acestora pentru scenariile la care s-au implicat sau îi ajutau în alte situații în care aveau probleme. Băieții care erau interesați de fetele pe care le controlau ei și care astfel le stricau interesele de exploatare sexuală a acestora erau bătuți de către G.G., C., Crunt. Cei agresați nu se duceau la poliție pentru că îi știau pe sus-numiții foarte violenți și de obicei poliția din zonă nu lua măsuri de protejare a acestor persoane vătămate.
Cei care îndrăzneau să facă sesizări la poliția din Onești ajungeau să fie bătuți și mai tare de G.G., C. și alți acoliți ai lor".
Din probele administrate rezultă că inculpatul G.G. a desfășurat în țară activități specifice -circumscrise infracțiunii de trafic de minori, asigurând funcționalitatea acestui grup infracțional, sub aspectul recrutării și implicării în acte de organizare transferului de victime, în principal minore, în zone interne și externe pe piața prostituției, victimizând împreună cu ceilalți inculpați părțile vătămate D.A.M. și martora protejată victimă M.V. (minore la momentul traficării).
Astfel victima M.V. a declarat in cursul urmăririi penale ca in timp ce „lucra, la Miercurea Ciuc de cele mai multe ori când venea C. la barul lui Tibi era însoțit de doi bărbați pe nume G.G. și M. din Onești. Despre M. știam de la AL - (nn. D.A.M.) - că a plasat fete în acel bar tot în scop de prostituție și presupun că veneau pentru a lua banii câștigați de pe urma fetelor. De regulă aceștia se duceau în separeuri sau în birou la Tibi și discutau, evitând de fiecare data discuțiile în prezența noastră.
Astfel la 2-3 zile de la momentul sosirii sale în acest club de noapte din județul Harghita, victima a constatat că inculpatul B.I. zis „C." și inc. G.G. erau cei care dobândeau beneficiul material ilicit rezultat atât în urma exploatării ei sexuale, cât și al celorlalte tinere deja identificate acolo, motivat de faptul că cei doi s-au deplasat personal la clubul de noapte „XX" pentru a controla situația fetelor plasate în acest club”.
Referitor la victima D.A.M. probele demonstrează ca după ce inculpatul Ț.S.C. zis „M." a obținut informații sigure din străinătate, privitor la posibilitatea de plasare a victimei pe „piața prostituției" din Anglia, a hotărât împreună cu inculpatul G.G. și inc. B.I. să o transfere pe partea vătămată D.A.M. în această țară.
De altfel personal inculpații G.G. și Ț.S.C. s-au ocupat de obținerea pașaportului în regim de urgență pentru această victimă minoră, trimițând-o la Serviciul de Pașapoarte din Bacău cu un bărbat necunoscut, căruia i-au pus la dispoziție sumele de bani necesare obținerii acestui act.
Transportatorul, victima și celelalte două tinere au ajuns din Italia în Spania, intenționând să călătorească în Anglia. Prin intermediul unei persoane neidentificate au obținut spre folosire frauduloasă pașapoarte ungurești falsificate, aceștia fiind monitorizați de autoritățile străine spaniole au fost reținuți. Partea vătămată D.A.M. a fost returnată în țară de către autoritățile spaniole și cu ocazia cercetărilor făcute asupra acesteia la București, victima a ținut sub tăcere implicarea infracțională a traficanților G.G., M. și T.F.T., în condițiile în care prealabil aceștia îi puseseră în vedere acest aspect, încă înainte de a pleca din țară.
În Onești, inculpatul Ț.S.C. zis „M.", inculpatul G.G. și inculpatul B.I. zis „C.", au avut din nou inițiativa în raport cu aceeași victimă de a încerca un nou transfer în străinătate.
Întrucât victima a refuzat să mai plece în străinătate, știind că va fi supusă exploatării sexuale, inculpații i-au stabilit o „amendă" de 7.000 de euro, impunându-i să plece din nou în Anglia, unde să practice prostituția pentru a plăti această datorie fictivă.
Astfel, în toamna anului 2003 partea vătămată D.A.M. a fost nevoită să părăsească țara împreună cu O.M., cu destinația Londra, fiind obligată de recrutatori să folosească o identitate falsă, în condițiile în care era minoră, înmânându-i-se un pașaport fals pe numele de T.C..
Reușind să ajungă în Ungaria, a plecat ulterior în Franța cu avionul și din Paris a ajuns în Marea Britanie în aeroport, ocazie cu care autoritățile străine au identificat că partea vătămată avea documente false.
Și de această dată, partea vătămată D.A.M. a fost returnată în țară, fiind cercetată penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei. În aceste împrejurări, inculpatul Ț.S.C. zis „M." a obligat-o pe aceasta să meargă în localitatea Miercurea Ciuc și să practice prostituția în folosul său, la un club de noapte, unde a fost transportată chiar de el.
Activitatea infracțională deosebit de intensă a inculpatului G.G. în cadrul grupării conduse de inc. Ț.M.A. este confirmată și de martorii protejați R.C. P.L., D.F. R.I., P.I..
În aceste condiții, faptele inculpatului G.G. de implicare în activități de recrutare a victimelor direct sau intermediat și de desfășurare de acțiuni de constrângere fizică și morală, asigurând în beneficiul grupului infracțional controlul continuu asupra victimelor și înlăturarea imixtiunilor unor eventual concurenți pe piața prostituției controlate de această grupare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..
Față de aceste considerente este exclusă posibilitatea achitării inculpatului G.G., pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
2. Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este nefondată, Înalta Curte consideră că hotărârea instanței de prim control judiciar este motivată prin redarea conținutului convorbirilor telefonice a subliniat aspectele relevante de activitatea infracțională a inculpatului, acestea nefiind singurele probe care au stat la baza condamnării inculpatului, coroborându-se cu declarațiile părților vătămate, ale martorilor, instanța răspunzând tuturor apărărilor formulate de către inculpatul G.G., neputându-se susține că hotărârea judecătorească atacată este nemotivată.
3. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen..
Inculpatul G.G. a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate și schimbarea modalității de executare a pedepsei, solicitare pe care, Înalta Curte, o consideră nefondată, având în vedere gradul de pericol ridicat de pericol social al faptelor constând în racolarea de fete, modalitatea de săvârșirea a faptelor (victimele erau forțate să se prostitueze, iar la cea mai mică opunere erau amenințate, lovite și obligate de către inculpați să lucreze în folosul acestora; de asemenea, erau puse în situația de a nu avea niciun document asupra lor, de a nu avea bani, fiind aservite prin datorii, așa zisele „amenzi”), circumstanțele personale ale inculpatului (nu a recunoscut săvârșirea faptelor, are 1 copil minor în întreținere).
De altfel, în operațiunea complexă a individualizării pedepselor, instanța de prim control judiciar s-a orientat spre minimul special, iar coborârea pedepsei sub acest minim nu ar echivala decât cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea de fapte similare cu consecința scăderii încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul peste termen declarat de inculpatul J.T. împotriva deciziei penale nr. 73 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Casează în parte atât decizia penală atacată cât și sentința penală nr. 346/D din 25 noiembrie 2010 a Tribunalului Bacău, numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei principale și a pedepsei complementare aplicate inculpatului J.T. și, rejudecând:
Descontopește pedeapsa de 8 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- 8 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (părți vătămate P.F., C.G., M.A., martor protejat/victimă P.E.);
- 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.;
- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (părți vătămate P.F., C.G., M.A., martor protejat/victimă P.E.) condamnă pe inculpatul J.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul J.T. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul J.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre și dispune ca inculpatul J.T. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ț.S.C., G.G., B.I. și T.F.T. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Ț.S.C., durata prevenției de la 14 septembrie 2008 la 16 mai 2012.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Obligă recurenții inculpați Ț.S.C., G.G., B.I. și T.F.T. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărărilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat J.T., în sumă de 100 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă D.A.M. în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2012.