Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1292/2012 AI generated

Criminal sentencing individualization for human trafficking and sexual offenses with minors

Case Number Decizia nr. 1292/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal Craiova’s reduction of the final sentence to four years’ imprisonment and two years’ complementary penalty of interdicted rights, confirming that the trial court’s initial harsher sentence was superseded by the appeal court’s individualized sentencing. The dispute involved a criminal prosecution for human trafficking, recruitment of minors for sexual exploitation, and sexual acts with a minor, where the defendant challenged the individualization of the penalties, arguing that the imposed sentences were excessive and that the evidence did not fully establish his guilt or the specific acts of recruitment and exploitation. The decisive legal basis relied on Article 72 of the Penal Code for proper individualization of penalties, considering the social danger of the acts, the defendant’s recidivism under Article 37, and the specific circumstances including the consent of one minor victim and the involvement of other victims, leading the appellate court to determine that the reduced sentence was sufficient for special and general prevention, with the defendant ordered to pay 800 RON in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 37 lit. a) C. pen, art. 198 alin. (3) C. pen, art. 61 C. pen, art. 35 C. pen, art. 198 C. pen; Criminal sentencing individualization for human trafficking and sexual offenses with minors: Împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul, el criticând hotărârea pentru greșita condamnare în ce privește faptele reținute, el susținând că probatoriul nu a demonstrat vinovăția sa, nu a cunoscut personal nicio parte vătămată, nu a amenințat, violentat, transportat, transferat, cazat sau constrâns un vreun alt mod pentru practicarea prostituției, nu a avut nici un folos de pe urma recrutării sau exploatării vreunei persoane, iar cu referire la infracțiunea prev.de art. 198 C. pen., a subliniat că, într-adevăr, a cunoscut-o pe C.M.A., când aceasta lucra ca dansatoare la bară, dar a crezut că este majoră.

Keywords

AI generated
individualization of criminal sentence human trafficking sexual offenses criminal recidivism victim rights imprisonment

Cited Legislation

AI generated
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001
pen., pentru infracțiunea prev.de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.
art. 37 lit. a) C. pen
(2), a art. 37 lit. a) C. pen., la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării acelorași drepturi pentru infracțiunea prev.de art.
art. 198 alin. (3) C. pen
pen., precum și la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prev.de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art.
art. 61 C. pen
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 933 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.
art. 35 C. pen
În baza art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor complementare în pedeapsa cea mai grea, 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.
art. 198 C. pen
pen., precum și la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prev.de art. 198 alin.
art. 34 lit. b) C. pen
a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
Apărătorul desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului inculpat a susținut cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 1108/2003
1506/2003 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 1108/2003 a Curții de Apel Galați, s-a contopit acest rest cu pedeapsa rezultantă din cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară .
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Gorj, prin sentința penală nr. 262 din 7 decembrie 2010, fond după casare, a condamnat pe inculpatul P.I., la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prev.de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării acelorași drepturi pentru infracțiunea prev.de art. 13 alin. (1) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., precum și la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prev.de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen..

În baza art. 33-34 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 933 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1506 din 8 mai 2003 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 1108 din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel Galați, contopirea restului de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor complementare în pedeapsa cea mai grea, 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..

S-a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 2.100 euro sau echivalentul în RON, a 150 RON și a două telefoane mobile marca N. și marca M..

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul, zis P.I., după liberarea din detenție, s-a deplasat la Mantova/Italia, aici cunoscând-o pe E.N.A., originară din orașul Motru, jud.Gorj, fată ce se prostitua, o perioadă el fiind proxenetul ei, dar având, la stradă, și alte fete, motiv pentru care a intrat în atenția organelor abilitate. Pentru a nu fi arestat, în iunie 2007, în înțelegere cu E.N.A., inculpatul s-a repatriat, el locuind o perioadă de timp la mama fetei. Ulterior, inculpatul s-a mutat la „L.” (B.I.), aici rămânând până în septembrie 2007, în tot acest timp continuând să racoleze tinere pentru a le exploata sexual în Italia, racolarea fiind urmare promisiunilor mincinoase că le va găsi locuri de muncă, le va caza, le va oferi masă gratuit și câștiguri bănești. Practic, pentru a le cunoaște, inculpatul frecventa baruri, terase, avea legături cu taximetriști (J.M. și E.C.).

În decursul a circa 3 luni, inculpatul a cunoscut-o pe C.M.A., minoră, acesteia oferindu-i transport cu taximetrul, țigări, sucuri, cafea, două telefoane mobile, toate acestea pentru a întreține raporturi sexuale cu el. Din discuțiile purtate de ambii, fata a aflat preocupările inculpatului din Italia, dar și că el, dacă acceptă, o va duce și pe ea. Aflând însă că este minoră, inculpatul i-a cerut să-i găsească alte fete care să fie duse pentru a se prostitua în Italia. Minora, inițial, s-a gândit să-l pună în legătură cu F.V., dar certându-se cu inculpatul, a renunțat.

Pe B.E.M., minoră, inculpatul a cunoscut-o prin intermediul taximetristului J.M., într-un bar, s-au împrietenit, îi achita consumația, a încercat să întrețină cu ea relații sexuale, a încercat să o determine să accepte să plece în Italia, minora reușind însă să-l refuze. Mama minorei, martora R.D., a declarat că inculpatul i-a relatat că el a cheltuit mulți bani cu fata și dacă refuză să se întâlnească „o va schilodi”.

V.D., a fost racolată de inculpat la discoteca „E.”, obligat-o să accepte relații sexuale cu el și a mai căutat-o la serviciu, ei spunându-i că are antecedente penale și că este căutat în Italia.

M.L.D., i-a fost prezentată inculpatului de taximetristul E.C., acesteia el propunându-i direct să o ducă în Italia sub pretextul că va câștiga „bani frumoși” „la stradă”.

Cunoscând de la el despre ceea ce făcuse în Italia, cu „A.”, fata a început să-l evite, astfel inculpatul amenințând-o.

În timp ce locuia la „L.”, inculpatul a cunoscut-o pe T.V., a încercat să și-o facă prietenă, i-a propus să meargă cu el în Italia pentru că-i va găsi loc de muncă, fata refuzându-l pentru că știa cu ce se ocupă.

În același mod, inculpatul a cunoscut-o și pe P.R.E., vecina „L.”, soțului ei spunându-i că dacă va accepta, i-ar da câte 500 euro.

E.N.A., tânăra cu care inculpatul a avut o relație în Italia și care se prostitua, îi trimitea bani în țară, iar când a încetat acest lucru, inculpatul i-a amenințat copilul și familia cu moartea și cu incendierea casei.

În vara anului 2007, în timp ce se afla în localitatea Râpa, la bunici, C.D.I., elevă, l-a cunoscut pe inculpat, la acel moment el întâlnindu-se cu C.M.A.. Aceasta, când a aflat de la fată că inculpatul i-a propus să iasă cu el pentru a o „trata” cu suc sau cafea, a informat-o că „P.I.” intenționa să o recruteze pentru a o duce în Italia, a sesizat poliția.

La cercetarea judecătorească, inculpatul a declarat că a cunoscut, pe raza orașului Motru, tinere, cu unele a întreținut relații sexuale plătite de el, a exemplificat C.M.A. și V.D., acestora dându-le câte 500 RON, iar relațiile respective au fost de comun acord. În ce privește primirea de bani de la E.N.A., inculpatul a declarat că a primit circa 300 euro, dar erau pentru închirierea unui autoturism necesar nunții fratelui ei, iar din sumele câștigate din prostituție, fata îi făcea cadouri.

C.M.A. a declarat în sensul stării de fapt, la fel minora B.E.M., V.D., E.N.A., E.C., T.V., T.G., M.L.D., N.L.R., C.D.I., E.C., J.M., R.D., U.G.L., P.R.E., B.I., V.I..

Împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul, el criticând hotărârea pentru greșita condamnare în ce privește faptele reținute, el susținând că probatoriul nu a demonstrat vinovăția sa, nu a cunoscut personal nicio parte vătămată, nu a amenințat, violentat, transportat, transferat, cazat sau constrâns un vreun alt mod pentru practicarea prostituției, nu a avut nici un folos de pe urma recrutării sau exploatării vreunei persoane, iar cu referire la infracțiunea prev.de art. 198 C. pen., a subliniat că, într-adevăr, a cunoscut-o pe C.M.A., când aceasta lucra ca dansatoare la bară, dar a crezut că este majoră.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 227 din 9 noiembrie 2011 a admis apelul declarat de inculpat sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, sens în care a desființat, în parte, sentința, a redus pedeapsa la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen. și pentru infracțiunea prev.de art. 13 alin. (1) din aceeași lege cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea prev.de art. 198 alin. (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen..

Sporul de 6 luni închisoare a fost înlăturat.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. .

S-a menținut dispoziția de revocare a liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 933 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1506/2003 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 1108/2003 a Curții de Apel Galați, s-a contopit acest rest cu pedeapsa rezultantă din cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară .

Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris.

Citarea inculpatului recurent s-a realizat la domiciliul indicat, el personal semnând dovada de îndeplinire a procedurii de citare (22 februarie 2012 - dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).

Inculpatul recurent nu s-a prezentat în fața instanței de recurs și nu și-a angajat avocat. Totodată, pentru termenul recursului (24 aprilie 2012), nu a formulat vreo cerere.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului inculpat a susținut cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen..

Recursul nu este fondat.

Instanța de apel, analizând din oficiu temeinicia pedepsei aplicată de judecătorului fondului, a apreciat că în procesul de individualizare nu s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cuantumul pedepselor stabilite pentru fiecare din infracțiunile săvârșite fiind prea mare comparativ scopului lor, acela de prevenție generală și specială, precum și de reinserție socială.

Ca atare, alături de pericolul social al faptelor, de limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare (3 la 12 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, 5 la 15 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 13 alin. (1) din aceeași lege și 3 la 12 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 198 alin. (3) C. pen.), instanța de prim control judiciar a reținut și împrejurările în care faptele s-au desfășurat, respectiv cu consimțământul unei părți vătămate (minoră), cu concursul altor părți vătămate, acesta chiar fără o valență penală, ele având și anumite foloase, acestea contribuind, sub aspectul percepției subiective a inculpatului, în persistența lui infracțională.

Ca atare, orientându-se la câte 4 ani închisoare și la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, instanța de apel a apreciat că executarea ei în regim de privare de libertate, inculpatul fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., va fi în măsură să-l reeduce.

Pentru considerentele expuse, decizia instanței de apel fiind temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpatul recurent va fi obligat să plătească, către stat, cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 227 din 09 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de câte 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate A.(fostă C.)M.A., B.E.M., E.N.A., M.L.D., T.V., C.D.I., P.R.E. și V.D..

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.