Reinsurance dispute over policy termination sent to English jurisdiction; Romanian courts ruled incompetent and claimant's action rejected.

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 46632/3/2007, reclamanta SC A.R.A. SA a chemat în judecată pe pârâta AL S.I. CO, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare din data de 24 mai 2007 încheiat între SC A.R.A. SA, în calitate de reasigurator și AL S.I. CO, în calitate de asigurat, din culpa exclusivă a asiguratului.

Tribunalul București, secția a VI a comercială, prin sentința comercială nr. 4203 de la 24 martie 2008, a admis acțiunea introductivă și a constatat reziliat contractul de reasigurare încheiat de părți la data de 24 mai 2007, cu motivarea că pârâta nu și-a îndeplinit principala obligație de a achita la termenele negociate primele de asigurare pentru cele două nave maritime.

Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a V a comercială, care, prin decizia nr. 191 de la 9 aprilie 2009, a respins ca nefondat apelul pârâtei AL S.I. CO, reținând, în esență, că nu a fost încălcată nici o dispoziție legală imperativă în materia declarării exprese a propriei competențe, pârâta SC A.R.A. SA are calitate de reasigurat în contractul de reasigurare, fiind legitimată procesual pasiv și, în mod legal și temeinic, s-a făcut aplicarea articolelor 1020-1021 C. civ. împotriva acestei decizii, pârâta AL S.I. CO a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată formulată ca inadmisibilă, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, pârâta SC AL S.I. CO a arătat că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 75 din legea nr. 105/1992, precum și prevederile Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, fiind nefondată și susținerea potrivit căreia clauzele contractului se judecă de altă instanță și după altă lege decât părțile, obiectul și prețul contractului

Analizând actele și lucrările dosarului. Înalta Curte reține următoarele :

Potrivit art. 157 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, instanța sesizată verifică, din oficiu, competența acesteia de a soluționa procesul privind raporturi de drept internațional privat și, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea și nici o altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor române, această dispoziție legală reluând principiul general statuat de art. 158-159 C. proc. civ. privind obligația verificării competenței instanței.

Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internațional privat stabilește, în mod limitativ, la articolele 148-151, cazurile în care instanța română este competentă jurisdicțional; potrivit acestui act normativ, cu excepția cazurilor de competență exclusivă, fie a unei instanțe române, fie a unei instanțe străine, este permis părților să stabilească prin convenție instanța competentă jurisdicțional să soluționeze litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naște din actul pe care l-au încheiat.

Față de natura actului dedus judecății, era necesar ca intenția părților de a exclude aplicabilitatea clauzei de atribuire a jurisdicției din polița inițială de asigurare (care, prin trimitere la forma standardizată MAR 91, supunea litigiile născute din asigurarea respectivă jurisdicției instanțelor engleze) să fie expres prevăzută în cadrul poliței de reasigurare; condițiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time Clauses, care prevăd, în mod expres, în cuprinsul lor că se pot utiliza numai cu formularul actual de asigurare MAR, în speță MAR 91, ambele formulare fiind supuse jurisdicției britanice. Făcând trimitere directă către această formă de reasigurare, părțile au avut în vedere toate aspectele legate de aceasta, inclusiv acelea privind jurisdicția și legea aplicabilă contractului astfel încheiat.

În lipsa unei astfel de clauze, stabilirea legii aplicabile în conformitate cu art. 74 din Legea nr. 105/1992 poate fi convenită de părțile la contract în mod expres sau prin trimitere la un formular tip incident în raport de natura contractului dintre părți și, în care legea aplicabilă, ca și instanța competentă, sunt determinate, cum este cazul formularului tip MAR 91 menționat în polița de asigurare în speța dedusă judecății.

Contractul de reasigurare din litigiu are în vedere o poliță de asigurare de timp care trimite la formularul tip poliță de asigurare MAR 91 și la clauzele tip elaborate de Institutul Asigurătorilor Maritimi; așadar, părțile au înțeles să aibă în vedere conținutul poliței tip MAR 91 la care fac referire clauzele Institutului Asigurătorilor Maritimi, poliță în care se prevede competența instanțelor engleze și aplicarea legii engleze, dacă nu s-a prevăzut altfel în mod expres de către părți, or, intimata nu a probat că ar fi convenit cu recurenta o derogare la prevederile cuprinse în polița MAR 91 în acest sens.

Această soluție rezultă și din dispozițiile art. 154 din Legea nr. 105/1992 care statuează posibilitatea părților la un litigiu internațional de a supune, prin convenție, litigiile ce se vor naște din contractul pe care l-au încheiat competenței unei anumite instanțe, sub condiția ca litigiul să nu intre în competența exclusivă a unei instanțe române, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Înalta Curte, va respinge susținerea intimatei cu privire la necesitatea ștampilării formulării MAR91, deoarece polița de reasigurare nu se rezumă la acest formular, cuprinzând alte clauze sau excluzându-le, după caz.

Constatând că sunt fondate criticile recurentei, în baza art. 312 pct. 6 C. proc. civ. raportat la art. 304 punct 9 din același act normativ, Înalta Curte, va admite recursul pârâtei AL S.I. CO București împotriva deciziei nr. 191 de la 9 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, va modifica decizia recurată, va admite apelul și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.R.A. SA ca nefiind de competența instanțelor române.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC AL S.I. CO București împotriva deciziei nr. 191 de la 9 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia, admite apelul și respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.R.A. SA ca nefiind de competența instanțelor române.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2011.