Nullity of appeal for untimely submission of grounds under civil procedure code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as null, thereby upholding the Court of Appeal's final decision that had rejected the claimant's substantive action as unfounded. The dispute involved a commercial liability claim where the claimant sought approximately 7.47 million lei from the defendant for unauthorized fund withdrawals from its accounts between December 2001 and February 2002, which the lower courts had dismissed after rejecting the defendant's limitations and inadmissibility defenses. The decisive legal basis for the nullity was the violation of Article 302(1)(c) of the Code of Civil Procedure, which mandates that the grounds of appeal and their development be included in the appeal petition or explicitly reserved for a subsequent memorandum within the statutory deadline; because the appellant transmitted the grounds via fax only after the appeal period expired and failed to provide valid proof of timely submission, the court applied the procedural sanction of nullity under Articles 302 and 306, absent any grounds of public order.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 303 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Nullity of appeal for untimely submission of grounds under civil procedure code: Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC C.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7.469.867,66 lei reprezentând sume executate din conturile societății în perioada 20 decembrie 2001 - 27 februarie 2002.
Prin sentința comercială nr. 133 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială, s-a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilitătii. Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.
Împotriva sentinței sus-menționate, prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2010, a declarat recurs reclamanta SC C.I. SA București prin administrator judiciar V.R.P., precizând că își rezervă dreptul de a depune motivele de recurs după comunicarea hotărârii atacate.
La data de 14 ianuarie 2011, recurenta-reclamantă a transmis prin fax, motivele de recurs, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea în parte a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte, constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC C.I. SA București prin administrator judiciar V.R.P.:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată.
În speță, se constată că sentința primei instanțe a fost comunicată recurentei la data de 23 decembrie 2010, iar motivele de recurs au fost transmise prin fax la data de 14 ianuarie 2011, cu depășirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
În ceea ce privește afirmația recurentei potrivit căreia ar fi depus motivele de recurs la data de 3 ianuarie 2011, aceasta nu poate fi reținută, având în vedere că înscrisul depus la fila 61, respectiv raportul de fax, nu face dovada susținerilor sale, în lipsa mențiunii instanței, numărului de dosar la care au fost transmise și a conținutului înscrisurilor ce au făcut obiectul transmiterii.
Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția invocată și va constata nul recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta SC C.I. SA București prin administrator judiciar V.R.P. împotriva sentinței comerciale nr. 133 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 4 octombrie 2011.