Appeal against administrative challenge to prosecutor's judicial fine dismissed as inadmissible due to exclusive criminal procedural remedy

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința nr. 3916 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie și pe cale de consecință, a respins acțiunea completată, formulată de reclamanta R.L., în calitate de titulară a Cabinetului de Avocat „R.L.", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, a reținut că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății are ca obiect anularea actelor emise de procuror în Dosarul penal nr. 49/P/2006 înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie, privitoare la amenda judiciară în cuantum de 5.000 RON aplicată reclamantei R.L., în temeiul art. 198 alin. (4) lit. h), art. 198 alin. (3) și art. 199 C. proc. pen..

Prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care, fiu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Cu alte cuvinte, pentru contestarea actelor emise de procuror având ca obiect aplicarea amenzii judiciare, partea interesată are la îndemână procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen., ulterior, având posibilitatea de a contesta în fața judecătorului de fond legalitatea măsurii de aplicare a amenzii judiciare, în situația în care cauza este finalizată prin emiterea unui rechizitoriu, sau poate uza de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., în ipoteza în care cauza este finalizată cu soluție de netrimitere în judecată.

2.Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 3916 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Bucureși, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta R.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ., în raport de care a susținut, în esență, următoarele:

Astfel susține recurenta că instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității, înainte ca, în conformitate cu dispozițiile art. 129, raportat la dispozițiile art. 84 C. proc. civ., să califice corect din punct de vedere al încadrării juridice și din punct de vedere al competenței materiale, cererea cu care a fost sesizată.

Mai arată recurenta că, dacă după o eventuală precizare făcută, privind încadrarea corectă din punct de vedere al temeiului juridic al cererii formulate, instanța aprecia că nu este competentă cu soluționarea cauzei, trebuia să își constate necompetența materială, și în consecință, să decline soluționarea pricinii către instanța competentă.

Consideră recurenta că instanța de fond nu numai că nu și-a arătat rolul activ ce îi revenea dar a nesocotit și dispozițiile art. 21 din Constituția României, în condițiile în care nu s-a sesizat din oficiu și nu a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale, cu atât mai mult cu cât reține în considerente că pentru respectivul act atacat legea organică prevede o altă procedură.

Mai arată recurenta că formulând o plângere împotriva unei ordonanțe emise de procurorul de caz, prin care a fost amendată, plângere care este soluționată de același procuror, nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO.

Ca ultim argument, recurenta invocă decizia nr. 680 din 06 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, prin care într-o speță similară a fost admisă plângerea formulată de recurenta petiționară avocată în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen..

3.Hotărârea instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 3 și pct. 4 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrative actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În raport de prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu poate fi atacată în contencios administrativ actele emise de procuror având ca obiect aplicarea amenzii judiciarei, în condițiile în care acestea nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, iar în privința procedurii judiciare de contestare sunt incidente dispozițiile art. 275-278 și art. 2781 C. proc. pen..

Prin urmare actele emise de procuror, contestate de recurentă, sunt supuse unei alte proceduri judiciare, prin care se asigură controlul lor judecătoresc, astfel că nu se poate susține că aceste acte sunt sustrase controlului instanțelor judecătorești, așa încât critica privind încălcarea art. 21 din Constituția României și ale art. 6 parag. 1 din CEDO este neîntemeiată.

Vor fi înlăturate și criticile referitoare la lipsa de rol activ a judecătorului fondului, în condițiile în care obiectul acțiunii cu care recurenta a investit instanța de fond nu necesita lămuriri sau explicații și nici o altă încadrare juridică decât cea dată de recurentă.

Totodată, faptul că recurenta invocă o hotărâre pronunțată într-o speță similară de Curtea de Apel Bacău nu este de natură a conduce la conturarea unei alte soluții în cauză, în condițiile în care, în realizarea rolului său de jurisdicție supremă, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituția României și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, are rolul fundamental de a stabili conduita de urmat în interpretarea dispozițiilor în vigoare și de a regla divergențele de jurisprudență.

În consecință, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de cauza juridică invocată, instanța de fond a conchis în mod corect, asupra inadmisibilității cererii cu care a fost investită de către reclamantă, cu respectarea normelor de competență, așa încât vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă prin recursul declarat în cauză.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.L., împotriva sentinței nr. 3916 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.