Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3255/2011 AI generated

Annulment challenge for defective service in cassation: failure to prove prejudice bars relative procedural nullity

Case Number Decizia nr. 3255/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the annulment challenge, rendering the lower appellate decision irrevocable and confirming the dismissal of the plaintiff’s request to suspend the execution of the challenged administrative orders. The case involved a civil servant suing the Ministry of Administration and Interior and the General Police Inspectorate to annul disciplinary measures issued in September and October 2010, arguing that the prior decision was illegal due to procedural violations in the summons process, specifically that the service agent did not personally hand over the summons to a permanent resident at the domicile and that the court failed to issue separate summons for each defendant. Relying on Articles 317, 92, and 85 of the Civil Procedure Code, the court held that the annulment was unfounded because the procedural requirements for summons were satisfied, and the plaintiff’s argument regarding the number of summons was moot as it constituted a relative nullity for which the party failed to demonstrate concrete prejudice.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 88 C. proc. civ, art. 92 alin. (1) C. proc. civ, art. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 92 C. proc. civ, art. 85 C. proc. civ; Annulment challenge for defective service in cassation: failure to prove prejudice bars relative procedural nullity: În conformitate cu prevederile art. 92 C. proc. civ. „înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia.

Keywords

AI generated
civil annulment procedural nullity dismissal of civil servant Civil Procedure Code summons service of process

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul N.G.I.G. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române din 2 septembrie 2010 și din 5 octombrie 2010, precum și suspendarea executării acestora, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin decizia nr. 1594 din 17 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de pârâți a casat sentința recurată și a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamant, reținând că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei decizii reclamantul N.G.I.G. a formulat contestație în anulare în temeiul art. 317 pct. 1 și art. 88 C. proc. civ..

Contestatorul a susținut că hotărârea contestată este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la citare (art. 92 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv citația nu i-a fost înmânată persoanei care se afla în permanență la domiciliu iar instanța nu a emis două citații pentru intimat, pentru fiecare din recurenți.

Contestația în anulare nu este fondată.

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1)când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În conformitate cu prevederile art. 92 C. proc. civ. „înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia.

La alin. (4) al acestui articol se prevede că „dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

În speță, judecarea cauzei de către instanța de fond a fost soluționată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.

Cât privește faptul că instanța de recurs nu a emis pe numele reclamantului-intimat două citații corespunzătoare celor doi recurenți cu care se judecă, urmează de asemenea să se constate că susținerea este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 85 C. proc. civ. nu precizează faptul că partea trebuie citată de atâtea ori câte părți potrivnice sunt în dosar, iar, pe de altă parte, chiar d acă ar fi admisă această susținere, fiind vorba de o nulitate relativă, partea care o invocă ar trebui să dovedească vătămarea suferită.

Față de cele ce preced se constată că în cauză nu-s îndeplinite cerințele art. 317 C. proc. civ. astfel că, contestația în anulare fiind nefondată, urmează să fie respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de N.G.I.G. împotriva Deciziei nr. 1594 din 17 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.