Jurisdiction over administrative audit acts: Material competence of county vs. appellate courts under Law 554/2004 and primacy of statute over internal regulations

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 316 din 1 februarie 2012, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010, competența de soluționare a unei acțiuni promovată de entitatea verificată împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Tribunalul a apreciat că această soluție este în concordanță cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., încheierea contestată fiind un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Prin Sentința nr. 176/2012 din 21 septembrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Județul Harghita în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Harghita și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, în speță, actul administrativ prin care s-au stabilit măsurile a căror anulare se solicită este un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia nr. 27 din 12 septembrie 2011 a Camerei de Conturi a Județului Harghita, iar față de faptul că decizia menționată produce efectele juridice contestate de reclamant, nu prezintă relevanță că se atacă și încheierea VI/395 din 23 noiembrie 2011, act care a fost pronunțat în soluționarea plângerii prealabile.

Curtea a apreciat că nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeași forță juridică ca regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 27 din 12 septembrie 2011, precum și a pct. 1-5 ale Încheierii nr. VI/395 din 23 noiembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.

În drept, Decizia nr. 27 din 12 septembrie 2011 și Încheierea nr. VI. 395 din 23 noiembrie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Actele normative susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal.

În ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită:

(1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană;

(2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană;

(3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita și pe pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2013.