Audiovisual company's appeal for annulment of sanctions dismissed as time-barred under 15-day statutory deadline.

Prin Sentința nr. 1143 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta S.C. „E.F.M." S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, prin care solicita anularea Deciziilor nr. 946 din 12 noiembrie 2009 și nr. 1010 din 26 noiembrie 2009, emise de pârât în temeiul Legii nr. 504/2002, prin care postul TV „E.F.M." a fost sancționat cu somație publică și, respectiv, a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. și susținând, în esență, că soluția atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Decizia nr. 946 din 12 noiembrie 2009, prin care postul TV „E.F.M." a fost sancționat cu somație publică și care face obiectul contestației în cauză, a fost emisă de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului în temeiul art. 91 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Conform acestor dispoziții legale, „Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 391 și art. 48, precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu'" (alin. (1)) și „În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate" (alin. (2)).

De asemenea, potrivit prevederilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, „Actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) (actele de sancționare - n.r.) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora".

Considerând că data comunicării deciziei contestate este data de 23 noiembrie 2009, data ieșirii de la Registratura recurentei-reclamante, sub nr. 431, a plângerii formulate împotriva deciziei de sancționare (f.8 - dosar fond) și reținând că, potrivit prevederilor legale citate, acțiunea reclamantei este una directă, necondiționată de procedura prealabilă, exercitarea acțiunii la data de 1 iunie 2010, la peste 6 luni de la data comunicării actului, este vădit tardivă, cum corect a reținut și instanța de fond.

Nu poate fi primită, ca întemeiată, critica recurentei, referitoare la lipsa din cuprinsul deciziei contestate a mențiunilor privind termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, întrucât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, invocate de recurentă, ci cele speciale, ale Legii nr. 504/2002; pe de altă parte, însă, se constată că însăși O.G. nr. 2/2001, prin dispozițiile art. 17, nu prevede mențiunile privind termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea printre cele care atrag nulitatea actului sancționator.

Nici „teoria" avansată de recurentă, potrivit căreia procedura prevăzută de Legea nr. 504/2002 cu privire la contestarea deciziilor de sancționare emise conform acestei legi nu ar fi „imperativă", ci alternativă celei prevăzute de Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită, întrucât când legiuitorul a considerat necesar a se aplica legea generală a prevăzut în mod expres această posibilitate, făcând trimitere la dispozițiile acesteia, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul în discuție, când, dimpotrivă, la art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, s-a prevăzut, explicit, o procedură specială de contestare a actelor de sancționare.

Pentru considerentele arătate, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. „E.F.M." S.R.L. împotriva Sentinței nr. 1143 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - DG