Dispute over indemnities for abnormally taken properties; sufficiency of factual record to establish land identity and prevent double reparation under cassation review limits

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Asupra cauzei de față, constată următoarele.

Prin decizia nr. 24 din data de 20 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantele I.N.O.G. și I.N.V. împotriva sentinței civile nr. 282 din 23 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Pitești - prin primar. S-a schimbat sentința, în sensul că s-a admis contestația și s-a anulat în parte dispoziția nr. 2813 din 25 aprilie 2007 emisă de Municipiul Pitești, prin primar, dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru terenul în suprafață de 5.000 mp. din Pitești, str. Craiovei, județul Argeș. S-a menținut în rest dispoziția contestată și a fost obligat intimatul la 1.003,40 lei cheltuieli de judecată, către apelante, reprezentând onorariu expert.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 2007, I.N.V. și I.N.O.G. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 2813/2007 emisă de Municipiul Pitești, prin primar, solicitând desființarea în parte a acesteia, numai cu privire la refuzul acordării despăgubirilor bănești pentru suprafața de teren de 5.000 mp. din Pitești, str. Craiovei, județul Argeș și obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri bănești pentru acest teren.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 282 din 23 decembrie 2009, a respins contestația, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 8265 din 14 iunie 1993 pronunțată de Judecătoria Pitești reclamantele au fost puse în posesie cu suprafața de 10 ha pe raza municipiului Pitești, pentru care li s-a eliberat și titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar această hotărâre judecătorească a avut la bază și actele de proprietate pentru terenul din str. Craiovei, pct. ”L.”.

Reclamantele s-au folosit de aceleași documente depuse și în susținerea cererii formulate potrivit Legii nr. 18/1991, din care rezultă că autorii lor au dobândit suprafața totală de 10.000 mp., din care 5.000 mp. preluați prin Decretul de expropriere nr. 1013/1965, iar pentru diferența de 5.000 mp. au primit despăgubiri în cuantum de 32.955,42 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, cu privire la care s-au reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8265 din 14 iunie 1993 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost admisă în parte plângerea formulată de I.N.O.G. împotriva hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar și s-a constatat că aceasta și P.M. au dreptul să le fie reconstituită proprietatea în natură pe un teren de 10 ha. situat pe raza municipiului Pitești (filele 106-108 dosar fond). Nu s-a stabilit amplasamentul terenului cu indicarea punctului unde se află, față de competența stabilită instanței de Legea nr. 18/1991 nefiind posibilă o astfel de precizare, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, ultimul alineat.

Prin sentința civilă nr. 197 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respinsă contestația formulată de aceleași reclamante împotriva dispoziției nr. 2816/2007 emisă de Primarul Municipiului Pitești, prin care se solicitau despăgubiri bănești pentru un teren în suprafață de 5000 mp situat în Pitești, Prelungirea Craiovei, sentință irevocabilă urmare respingerii apelului formulat de reclamante prin decizia civilă nr. 71/ A din 19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și constatării nulității recursului prin decizia nr. 4865 din 7 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa după cum rezultă în mod cert din raportul de expertiză tehnică efectuat în apel, cât și din completarea acestuia, terenul în litigiu este diferit atât de cel în suprafață de 10 ha. pentru care reclamantele au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, cât și de cel ce a format obiectul dispoziției nr. 2816/2007.

Terenul ce face obiectul prezentei contestații este situat în Pitești, între str. Exercițiu și Calea Craiovei și nu se învecinează cu terenurile din punctul „V.”, nefiind atribuit apelantelor prin sentința civilă nr. 8265 din 14 iunie 1993.

Terenul din decizia civilă nr. 71/ A din 19 mai 2010 a fost solicitat de reclamante în același punct „Valea cu tei”, în care prin sentința civilă nr. 8265/1993 s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea acestora asupra unei suprafețe de 10 ha. Prin urmare, terenul în litigiu nu face parte din suprafața de 5 ha. solicitată în pct. ”V.” pentru care acțiunea a fost respinsă.

În dosarele soluționate prin sentința civilă nr. 8265/1993 și decizia civilă nr. 71/2010 nu a fost identificat Decretul de expropriere nr. 1013 din 31 decembrie 1965.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a respins contestația, reținând, în baza unui probatoriu incomplet, că terenul în suprafață de 5000 mp. face parte din cel în suprafață de 10 ha. reconstituit pe Legea nr. 18/1991.

Pentru aceste motive, având în vedere și faptul că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat de blocuri și spații verzi, cât și faptul că s-au solicitat despăgubiri, cu aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a admis apelul și s-a dispus în consecință.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, criticând-o pentru următoarele motive, pentru care s-au invocat în susținere dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ:

1. Instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale active a apelantei I.N.V., care nu a făcut dovada acceptării succesiunii.

Nici apelanta I.N.O.G. nu a făcut dovada acceptării succesiunii de pe urma bunicilor, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Actele de stare civilă depuse la dosar nu pot suplini certificatul de moștenitor sau dovada că au acceptat succesiunea, în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă motivele ce au stat la baza respingerii cererii formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, soluționată prin dispoziția nr. 2813 din 25 septembrie 2007, au fost privitoare la situația de fapt, instanța are posibilitatea analizării calității procesuale active a persoanelor îndreptățite, în condițiile legii speciale.

2. Potrivit registrului agricol și certificatul de rol fiscal din anul 1971, I.D. a deținut, împreună cu soțul acesteia, I.D., suprafața de 10 ha, teren situat în Pitești, str. Craiovei, cu întindere până la bariera Craiovei.

Celor două petente le-a fost emis titlul de proprietate din 21 noiembrie 1995 pentru suprafața de 10 ha pe varianta Craiovei, astfel că prin prezenta acțiune apelanta I.N.O.G. nu mai este îndreptățită să primească vreo suprafață de teren nici în natură, dar nici prin aplicarea prevederilor legii speciale, respectiv sub formă de despăgubiri.

Întregul drept de proprietate al pretinșilor autori, I.D. și D.I., a fost preluat printr-un singur decret de expropriere, respectiv Decretul nr. 1013 din 31 decembrie 1965, preluarea făcându-se efectiv pentru suprafața de 5.000 mp, restul terenului fiind administrat și stăpânit de aceștia.

Din declarația autentificată sub nr. 3435 din 11 octombrie 1996, dată de apelanta I.N.V. și depusă o dată cu actele ce au stat la baza soluționării notificării, rezultă că întregul drept de proprietate ce a aparținut autorilor săi a fost de 10.000 mp, iar exproprierea s-a făcut numai pentru suprafața de 5.000 mp și casa de locuit.

Astfel, în prezent, terenul indicat a fost atribuit în natură, fiind puse în posesie I.N.O.G. și P.M., iar pentru construcții au fost acordate despăgubiri la momentul preluării.

În considerentele hotărârii, instanța reține că terenul în suprafață de 5.000 mp se află pe Str. Craiovei, iar cel restituit în natură se afla în pct. „V.”.

Punerea în posesie pentru întreaga suprafață de 10 ha teren atribuită în natură s-a realizat, la acel moment, din rezerva statului, întrucât terenul deținut de autorii celor două contestatoare era ocupat de blocurile de locuințe, despre care se face vorbire în raportul de expertiză tehnică efectuat în prezenta cauză.

Autorii I.D. și D.I. nu au deținut niciodată teren în pct. „V.”, singura lor proprietate fiind la imobilul din Pitești, str. Craiovei, astfel că există identitate de bun, acesta fiind și motivul pentru care au solicitat atașarea Dosarului nr. 1574/109/2007 al Tribunalului Argeș și a Dosarului nr. 3628/1993 al Judecătoriei Pitești.

Aceste susțineri sunt dovedite cu actele din cele două cauze ce au fost atașate la prezentul dosar, dar instanța de apel a trecut peste aceste susțineri.

Înalta Curte constată că recursului este fondat, în limitele arătate în cele ce urmează:

1. Primul motiv de recurs, ce se circumscrie formal dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate face obiectul cenzurii în fața instanței de judecată.

Acesta, invocat în fața instanței de apel, vizează îndreptățirea reclamantelor de a beneficia de măsurile reparatorii solicitate în procedura Legii nr. 10/2001, ce fac obiectul dosarului de față.

Chiar pârâtul recunoaște în recurs că motivele ce au stat la baza respingerii cererii formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, soluționată prin dispoziția nr. 2813 din 25 septembrie 2007, au fost privitoare la situația de fapt. În aceste condiții, aspectele criticate prin recurs au fost considerate ca fiind dezlegate cu ocazia soluționării notificării și nu mai pot fi invocate în fața instanței de către emitentul actului contestat.

Limitele de judecată în cadrul contestației formulate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt fixate de aceste dispoziții legale la decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură - deci la motivele pentru care notificarea nu a fost admisă. Pe de altă parte, într-o contestație formulată de persoanele îndreptățite, critica ar ridica problema înrăutățirii situației acestora în propria cale de atac.

2. Elementele care fundamentează decizia de apel nu reflectă o completă stabilire a situației de fapt - activitate incompatibilă în recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În primul rând, nu s-a stabilit cu certitudine dreptul de proprietate, ca întindere, ținându-se cont totodată și de faptul că s-a dispus deja restituirea în natură a unei suprafețe de 10 ha în procedura Legii nr. 18/199, iar pentru o suprafață de 5.000 mp a mai existat un litigiu pe Legea nr. 10/2001.

În al doilea rând, s-a făcut referire la raportul de expertiză efectuat în dosarul de apel din care ar rezulta că terenul în litigiu este diferit atât de cel în suprafață de 10 ha. pentru care reclamantele au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, cât și de cel ce a format obiectul dispoziției nr. 2816/2007.

Este esențial să se verifice dreptul reclamat în prezentul dosar și prin procedurile declanșate și soluționate deja, sub aspectul amplasamentului inițial.

Nu este suficientă în soluționarea prezentei cauze poziționarea terenului solicitat în raport de cel restituit în procedura Legii nr. 18/1991 și cel solicitat în celălalt dosar pe Legea nr. 10/2001. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de apel reține că în hotărârea de reconstituire a dreptului asupra celor 10 ha nu s-a stabilit amplasamentul terenului cu indicarea punctului unde se află, iar pârâtul susține că punerea în posesie pentru această suprafață de 10 ha s-a realizat din rezerva statului, întrucât terenul deținut de autori era ocupat de blocuri de locuințe, despre care s-ar face vorbire în raportul de expertiză tehnică efectuat în prezenta cauză.

În ipoteza în care reconstituirea terenului în procedura Legii nr. 18/1991 s-a făcut pe un alt amplasament, care în mod evident nu are aceeași poziționare cu cel situat pe vechiul amplasament, este necesar să se stabilească dreptul reclamat în procedura respectivă - pentru a se evita astfel o dublă reparație în ipoteza în care acesta este același.

Aceeași verificare se impune și față de imobilul ce a făcut deja obiectul unei proceduri declanșată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Având în vedere că situația de fapt nu este pe deplin stabilită pentru ca instanța de recurs să facă aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze decizia, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești, prin primar împotriva deciziei nr. 24 din data de 20 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2013.