Recidivist conviction for rape and illegal detention upheld; rejection of recidivism-based sentencing aggravation and procedural translation challenges
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal of the defendant, upholding the lower courts' decision that ordered him to serve a total prison term of 12 years and 6 months plus a 3-year prohibition of certain rights. The dispute involved a criminal prosecution for illegal deprivation of liberty, rape, sexual perversion, and robbery, where the defendant challenged the legal classification of the acts, the adequacy of the judicial motivation, the lack of a translator for the victim, and the excessive severity of the sentence. The Court held that the lower instances correctly established the defendant's guilt based on substantial evidence, including medical reports and witness statements, and dismissed the procedural challenges, noting that the defendant failed to prove that these issues affected the outcome. The legal basis for the decision included the application of Articles 37, 41, 75, and 88 of the Penal Code for the offenses and recidivism, and Article 38515 of the Code of Criminal Procedure for the dismissal of the unfounded appeal. The Court also ordered the defendant to pay state judicial costs, with the official defense fee advanced by the Ministry of Justice.
Legislator headnote
AI generatedart. 189 alin. (2) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 201 C. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 61 C. pen; Recidivist conviction for rape and illegal detention upheld; rejection of recidivism-based sentencing aggravation and procedural translation challenges: The dispute involved a criminal prosecution for illegal deprivation of liberty, rape, sexual perversion, and robbery, where the defendant challenged the legal classification of the acts, the adequacy of the judicial motivation, the lack of a translator for the victim, and the excessive severity of the sentence. The Court held that the lower instances correctly established the defendant's guilt based on substantial evidence, including medical reports and witness statements, and dismissed the procedural challenges, noting that the defendant failed to prove that these issues affected the outcome. The legal basis for the decision included the application of Articles 37, 41, 75, and 88 of the Penal Code for the offenses and recidivism, and Article 38515 of the Code of Criminal Procedure for the dismissal of the unfounded appeal. The Court also ordered the defendant to pay state judicial costs, with the official defense fee advanced by the Ministry of Justice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for rejecting the appeal as unfounded and dismissing the case at the cassation stage.
Procedural provision governing the court's authority to examine the appeal and render the final decision.
Basis for ordering the deduction of the preventive detention period from the final prison sentence.
Basis for imposing judicial costs and state fees on the appellant.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 101 din 19 martie 2002 a Tribunalului Brăila, a fost condamnat inculpatul T.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c), art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de dispozițiile art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) și a art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c), art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare, sporită cu 2 ani, respectiv 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 386 de zile din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 719 din 23 octombrie 2001 a Judecătoriei Slobozia, care a fost contopit, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicându-se un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în total 12 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada stabilită de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 6 mai 2002 la zi.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu coinculpatul B.F. la plata sumei de 330.990 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Sf. Pantelimon Brăila.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu coinculpatul B.F. la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă S.K. și a sumei de 10.000.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 900.000 lei, onorariu avocat oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Prin aceeași sentință au fost condamnați și inculpații: B.F., Șt.N., Z.Șt.I. și S.S.
Față de încadrarea faptelor reținute în sarcina inculpatului T.M. prin rechizitoriu, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța de fond a schimbat încadrarea juridică din art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c), art. 201 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) în: art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 201 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) și art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că, inculpatul T.M. împreună cu ceilalți făptuitori, aflat fiind în stare de ebrietate le-au deplasat pe părțile vătămate H.I. și S.K., împotriva voinței acestora din gara în care se aflau, în zona lizierei din spatele S.C. P. S.A. Brăila. S.K. a rămas sub supravegherea altor inculpați, iar T.M. a întreținut un raport sexual oral cu partea vătămată H.I. împotriva voinței acesteia. Ulterior, și alți inculpați au întreținut raporturi sexuale normale, anale și orale cu partea vătămată H.I. În acest timp, partea vătămată S.K. a încercat să fugă, dar a fost prinsă și bătută de inculpații T.M. și B.F. Apoi, inculpatul T.M. i-a cerut să scoată ce are în buzunare și i-a luat suma de 200.000 lei.
În jurul orelor 3,30 - 4,00 a.m., inculpații T.M. și B.F. l-au alungat pe S.K. și au dus-o pe H.I. împotriva voinței sale la locuința inculpatului B.F. unde inculpatul T.M. a întreținut cu aceasta raporturi sexuale normale și orale. Partea vătămată a fost ținută în locuința inculpatului B.F., de către inculpații T.M. și B.F. până în data de 6 mai 2002 când a fost depistată de organele de poliție (sesizate anterior de către partea vătămată S.K.).
Din raportul de constatare medico-legală nr. 376 din 6 mai 2002 întocmit de Serviciul de medicină legală Brăila rezultă că H.I. prezenta deflorarea completă recentă ce datează de 1-2 zile, leziuni recente la nivelul toracelui dorsal și pe brațul stâng, necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale și leziuni la nivelul regiunii anale recente necesitând 7-8 zile de îngrijiri medicale. Leziunile s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp dur și comprimare (posibil cu pulpa degetelor )și prin acțiune mecanică în cadrul unui raport sexual cu violență.
În privința părții vătămate S.K. din raportul de constatare medico-legală nr. 374 din 5 mai 2002 efectuat de Serviciul de medicină legală Brăila a rezultat că prezintă leziuni produse prin lovire repetată cu corpuri dure și care necesită 11-13 zile de îngrijiri medicale.
În urma examinării medico-legale a inculpatului T.M. a rezultat că acesta prezenta la nivelul penisului șase corpuri dure în formă paralelipipedică, de mici dimensiuni, implantate subtegumentar (raport de constatare medico-legală nr. 402 din 10 mai 2002 întocmit de Serviciul de medicină-legală Brăila).
Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza materialului probator administrat în cauză: proces verbal de depistare a inculpatului T.M., planșa fotografică, cu obiectele părții vătămate H.I., proces verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică efectuată cu ocazia conducerii în teren a părții vătămate S.K., raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, declarațiile părților vătămate, rapoartele de constatare medico legală, procese verbale de confruntare, declarațiile martorilor, proces verbal de recunoaștere din grup a inculpatului B.F., proces verbal de ridicare a buletinului de identitate al părții vătămate H.I. și a unei ștampile de la domiciliul inculpatului B.F., dovada de restituire către partea vătămată S.K. a unui ceas de mână găsit la domiciliul inculpatului B.F., declarațiile învinuiților și inculpaților. Inculpatul T.M. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a încercat să acrediteze ideea că partea vătămată H.I. a fost de acord cu întreținerea raporturilor sexuale în contul unei sume de bani pe care urma să o primească S.K.
Curtea de Apel Galați prin decizia penală nr. 308/ A din 28 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului T.M.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 6 mai 2002, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei din care 450.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul T.M. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în principal, achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) și c) C. pen., pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și tâlhărie, în conformitate cu prevederile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
S-au mai invocat drept motive de casare prevederile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., susținându-se că hotărârile pronunțate nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluțiile; art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru partea vătămată H.I. căreia nu i s-a asigurat translator de limba română; art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., deoarece partea vătămată și martorii nu s-au prezentat în fața instanței de fond.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de judecată a reținut în mod complet situația de fapt, a stabilit în mod temeinic vinovăția inculpatului T.M. pentru faptele reținute în sarcina sa și a dat încadrarea juridică corespunzătoare acestora.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol, perversiuni sexuale și tâlhărie de către inculpatul T.M.
În acest sens, sunt relevante declarațiile părților vătămate H.I. și S.K., actele medico-legale, procesele verbale de confruntare, raportul de constatare științifică dactiloscopică din care rezultă că urma digitală ridicată de pe sticla de coniac găsită la fața locului a fost creată de degetul mijlociu de la mâna stângă a inculpatului T.M., declarațiile coinculpaților.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., Curtea constată că și acesta este nefondat.
Hotărârile judecătorești pronunțate în cauză sunt amplu motivate cu privire la toate aspectele esențiale ale cauzei, permițând efectuarea controlului de către instanța de recurs.
Nici motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., nu poate fi primit ca fondat.
Declarațiile părții vătămate au fost date în prezența unui traducător autorizat. Inculpatul T.M. nu a formulat nici o cerere legată de modul de asigurare și efectuare a traducerii declarațiilor părții vătămate, așa încât să se poată aprecia că dacă ea s-ar fi admis, ar fi condus la schimbarea soluției în cauză, prin urmare, motivul invocat este nereal și neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., se dovedește, de asemenea, nefondat.
Acest motiv se referă la judecarea cauzei în primă instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate.
Curtea constată că judecarea cauzei în fond și în apel s-a făcut în condițiile îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare cu partea vătămată H.I. și partea civilă S.K., lipsa acestora neîmpiedicând soluționarea cauzei.
De asemenea, martorii din acte au fost prezenți la termenele de judecată, cercetarea judecătorească fiind completă.
Examinând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că nu este întemeiat.
Instanța de judecată a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului T.M., dând eficiența cuvenită criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Faptele comise prezintă un grad mare de pericol social, iar comiterea lor de către o persoană care a mai fost condamnată penal, inculpatul T.M. fiind recidivist, pentru săvârșirea tot a unor infracțiuni de același gen (viol, furt) sporește și mai mult periculozitatea lor și a autorului lor.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, având o poziție procesuală nesinceră.
Toate aceste date și împrejurări au fost corect evaluate de instanța de fond atunci când s-a orientat la stabilirea pedepselor, dispunând ca în final inculpatul T.M. să execute o pedeapsă de 12 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Curtea apreciază că această pedeapsă corespunde și scopului coercitiv-educativ al sancțiunii penale, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., prin urmare nu se impune reducerea cuantumului acesteia.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Timpul arestului preventiv se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 6 mai 2002, la 15 octombrie 2003.
Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b), art. 38517 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 308/ A din 28 mai 2003 a Curții de Apel Galați.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 6 mai 2002, la 15 octombrie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.