Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 123/2013 AI generated

Labor reinstatement vs. corporate nullity: unjustified suspension of employment proceedings under Art. 244 CPC due to absence of prejudicial character

Case Number Decizia nr. 123/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the employee's appeal, set aside the appellate court's 2006 suspension order, and remanded the case to the Cluj Court of Appeal to resume proceedings on the merits. The dispute involved a former employee seeking reinstatement and salary damages against a corporate employer, who had challenged the suspension of the labor lawsuit; the lower court had suspended the case in 2006 pending the irretrievable resolution of a separate lawsuit concerning the nullity of the company's shareholders' general assembly resolution. The Supreme Court held that the suspension was unjustified because the outcome of the related corporate dispute regarding the appointment of directors and auditors did not constitute a prejudicial issue decisive to the employment claims, particularly given the employee's urgent need to correct his work record and the employer's concurrent insolvency. Relying on Article 244(1)(1) of the Civil Procedure Code, the court determined that the suspension was both unnecessary and disproportionate, effectively voiding the procedural halt and ordering the labor trial to continue.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Labor reinstatement vs. corporate nullity: unjustified suspension of employment proceedings under Art. 244 CPC due to absence of prejudicial character: Conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata cauzei cu care a fost învestită în cazul în care dezlegarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existența sau neexistența unui drept ce formează obiectul unei alte judecăți.

Keywords

AI generated
procedural nullity Civil Procedure Code unjustified termination of employment appointment of auditor pending proceedings insolvency

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat soluționarea cauzei privind pe contestatorul M.V. și pe intimata SC S. SA Bistrița, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2131/112/2006 al Tribunalului Bistrița Năsăud.

Împotriva acestei încheieri, la data de 21 mai 2012, reclamantul M.V. a formulat recurs, susținând următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2006, s-a dispus suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2131/112/2006 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, dosar care are ca obiect nulitatea (în principal, absolută și, în subsidiar, relativă) hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC S. SA nr. 1 din 26 aprilie 2006.

În raport de motivele de nulitate invocate, precum și de conținutul acestei hotărâri, soluția ce se va pronunța în acest dosar nu are nicio relevanță în ce privește prezentul recurs.

Cauza de față are ca părți pe recurent, în calitate de salariat, și pe SC S. SA, în calitate de angajator, obiectul dosarului fiind reintegrarea recurentului în funcția de șef de producție, precum și despăgubiri civile - drepturi salariale.

Chiar dacă s-ar anula hotărârea Adunării Generale sus-menționată, prin care a fost reales în funcție un administrator al societății, aceasta nu are nicio înrâurire asupra prezentului dosar. Orice persoană ar avea calitatea de administrator, societatea - persoană juridică este ținută să-și îndeplinească obligațiile care i se vor stabili prin hotărârea judecătorească irevocabilă care se va pronunța în prezentul dosar.

Nici celelalte dispoziții ale A.G.A. din 26 aprilie 2006, contestate în Dosarul nr. 2131/112/2006, respectiv alegerea cenzorilor sau confirmarea unei alte hotărâri a Adunării Generale, nu au nicio relevanță în ce privește obiectul prezentului dosar.

Pe de altă parte, Dosarul nr. 2131/112/2006 este suspendat până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 3421/112/2006, care se află în recurs la I.C.C.J., cu termen de judecată la data de 13 septembrie 2012, iar SC S. SA s-a declarat în stare de insolvență, aflându-se în reorganizare judiciară (Dosar nr. 2685/112/2011 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud).

În această situație, prin menținerea stării de suspendare a prezentului dosar, drepturile recurentului, în calitate de salariat, sunt grav afectate, având în vedere, pe de o parte, mențiunile din carnetul de muncă (în prezent, nereale în ce privește funcția și salariul) și, în al doilea rând, recuperarea eventualelor drepturi salariale de la o societate aflată în insolvență. De altfel, pe rolul Judecătoriei Bistrița există și Dosarul nr. 6352/190/2010, cu termen de judecată la 04 mai 2012, având ca obiect rectificarea carnetului de muncă al recurentului, dosar care depinde, în parte, de soluția ce se va pronunța în dosarul de față.

Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii de suspendare și reluarea judecății cauzei.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata cauzei cu care a fost învestită în cazul în care dezlegarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existența sau neexistența unui drept ce formează obiectul unei alte judecăți.

Textul se referă la chestiuni prejudiciale a căror rezolvare ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării litigiului, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Astfel, litigiul pendinte vizează un recurs care pune în discuție critici referitoare la funcția în care a fost reintegrat recurentul contestator prin sentința atacată, precum și cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de drepturi salariale prin hotărâre, urmare a acestei măsuri, litigiu ce se poartă între fostul angajat și societatea angajatoare.

Procesul în raport de care s-a dispus suspendarea prezentei pricini are ca obiect nulitatea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC S. SA nr. 1 din 26 aprilie 2006, printre altele, contestându-se punctele de pe ordinea de zi referitoare la „realegerea și prelungirea mandatului administratorului unic și al comisiei de cenzori”, respectiv „aprobarea organigramei”.

Hotărârea atacată nu-l vizează pe recurent, nu prezintă importanță sub aspectul stabilirii administratorului și a componenței comisiei de cenzori și nici în ceea ce privește contestarea punctului referitor la organigramă. Sub acest din urmă aspect, chiar dacă, prin criticile formulate în recursul suspendat, recurentul a susținut că nu a avut loc reorganizarea societății și desființarea postului de șef de producție, în care a solicitat reîncadrarea, cerere respinsă de prima instanță, partea a raportat luarea acestor măsuri la hotărârea A.G.E.A. din 19 martie 2005, iar nu la hotărârea A.G.A. din 26 aprilie 2006, atacată în dosarul care a generat suspendarea cauzei de față.

Pe de altă parte, suspendarea în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are caracter facultativ, instanța putând aprecia asupra oportunității acesteia în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.

În speță, soluția dată în prezentul dosar are relevanță pentru litigiul în care recurentul a contestat înscrierile din carnetul de muncă și, în plus, există și riscul ca acesta să nu-și mai poată valorifica drepturile salariale solicitate sub formă de despăgubiri față de starea de insolvență în care se află intimata, măsura suspendării judecății fiind incertă ca întindere în timp.

Prin urmare, nu sunt întrunite cerințele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în cauză, astfel încât Curtea a procedat în mod greșit la suspendarea cauzei, ceea ce va determina admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea încheierii atacate, respingerea cererii de suspendare și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva încheierii din 15 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează încheierea recurată.

Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de reclamantul M.V. în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Trimite cauza, spre continuarea judecății, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2013.