Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 387/2013 AI generated

Venue transfer in criminal appeal based on objective impartiality concerns from alleged local enmities and judge involvement

Case Number Sentința nr. 387/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Penal Section) granted the defendant's motion for venue transfer, ordering the case to be reassigned from the Oradea Court of Appeal to the Cluj Court of Appeal while preserving all previously completed procedural acts. The dispute concerned a request to move jurisdiction for a criminal appeal, where the petitioner argued that local enmities and the alleged involvement or professional misconduct of several judges at the Oradea Court of Appeal compromised the impartiality of the proceedings. Relying on Article 55 of the Code of Criminal Procedure, the court applied the doctrine of objective impartiality, determining that the circumstances of the case—including the Ministry of Justice's concurrence on the existence of local biases—generated reasonable suspicion regarding the judges' neutrality, thereby necessitating a transfer to safeguard the integrity of the justice system and the parties' trust.

Legislator headnote

AI generated

art. 57 C. proc. pen, art. 55 alin. (1) C. proc. pen, art. 55 alin. (2) C. proc. pen, art. 60 alin. (2) C. proc. pen; Venue transfer in criminal appeal based on objective impartiality concerns from alleged local enmities and judge involvement: În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen., apreciază că față de motivele invocate, admiterea cererii de strămutare ar fi în interesul înfăptuirii actului de justiție, ferit de orice suspiciuni din partea celor implicați în procesul de față, pentru a se păstra pe de o parte încrederea petentului într-o justiție imparțială, iar pe de altă parte, a pune la adăpost și pe magistrații vizați de orice bănuială a lipsei de imparțialitate, echidistanță, sau chiar imixtiune.

Keywords

AI generated
judicial impartiality code of criminal procedure e-justice professional misconduct transfer of sentenced persons local access to the law

Cited Legislation

AI generated
art. 57 C. proc. pen
Potrivit art. 57 C. proc. pen.
art. 55 alin. (1) C. proc. pen
În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin.
art. 55 alin. (2) C. proc. pen
În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin.
art. 60 alin. (2) C. proc. pen
Drept urmare, având în vedere împrejurările cauzei, Înalta Curte va admite cererea și va dispune conform art. 60 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul L.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 13/35/2013 al Curții de Apel Oradea, motivând că la această instanță nu va avea loc o judecată dreaptă și imparțială, datorită dușmăniilor locale și împrejurărilor cauzei, asupra magistraților din Oradea exercitându-se o presiune deosebită.

S-a mai susținut că,așa cum rezultă din rechizitoriu, precum și din articolele din presă, în cauză este presupusă implicarea mai multor magistrați judecători de la Curtea de Apel Oradea, reproșându-se îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către trei magistrați judecători ai Curții de Apel Oradea cu privire la care se susține că ar fi fost sancționați prin soluțiile ulterioare date de către alte complete de judecată.

Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Ministerul Justiției.

În informarea transmisă, Ministerul Justiției, după ce prezintă parcursul dosarului, arată că aspectele reliefate de petent sunt reale, opinându-se pentru strămutarea cauzei.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen., apreciază că față de motivele invocate, admiterea cererii de strămutare ar fi în interesul înfăptuirii actului de justiție, ferit de orice suspiciuni din partea celor implicați în procesul de față, pentru a se păstra pe de o parte încrederea petentului într-o justiție imparțială, iar pe de altă parte, a pune la adăpost și pe magistrații vizați de orice bănuială a lipsei de imparțialitate, echidistanță, sau chiar imixtiune.

Drept urmare, având în vedere împrejurările cauzei, Înalta Curte va admite cererea și va dispune conform art. 60 alin. (2) C. proc. pen. strămutarea judecării cauzei la o instanță egală în grad, cu menținerea actelor îndeplinite la instanța de la care se va dispune strămutarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de petentul L.V. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 13/35/2013 al Curții de Apel Oradea.

Strămută judecarea cauzei la Curtea de Apel Cluj.

Menține actele îndeplinite la instanța de la care sa strămutat judecarea cauzei.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG