Undercover bribery convictions upheld after court finds oral code-name disclosure cured timing of authorization order.

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 37 din 07 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar penal nr. 1937/119/2010, s-a dispus, în baza art. 289 C. pen., condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție).

În baza art. 81 C. pen., executarea pedepsei principale aplicată inculpatului R.M. a fost suspendată condiționat pe o durată de 2 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen., inculpatului R.M. i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 6 luni închisoare aplicate inculpatului R.M. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prima instanță l-a achitat pe inculpatul R.M. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat de sub acuza săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de 248 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că inculpatul R.M. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 16 iunie - 18 iunie 2010.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție) pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară ce se va executa în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 289 C. pen., inculpatul L.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului L.M. au fost contopite, fiind aplicată pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție) pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară ce se va executa în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție).

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen., executarea pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului L.M., a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de 5 ani reprezentând termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatului L.M. i-a fost stabilită obligația ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani stabilit de instanță, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acest serviciu; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În baza art. 359 C. proc. pen., inculpatului L.M. i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1), (2) și art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicate inculpatului L.M. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpatul L.M. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 16 iunie-18 iunie 2010 și că măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă în privința inculpatului L.M. prin încheierea nr. 46/R din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov a încetat de drept.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) rap. la art. 170 C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen., s-au constatat false și au fost anulate procesele verbale din 15 iunie 2010 privind pe contravenienții B.S. și Z.P.N.

S-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, a celor trei bancnote de câte 100 lei aflate la camera de valori a Tribunalului Covasna, Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna și a agendei personale a inculpatului L.M. acestui inculpat.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., Tribunalul Covasna a respins ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de părțile civile Primăria Mun. Sf. Gheorghe și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. pen., inculpatul L.M. a fost obligat la plata sumei de 2.260 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar inculpatul R.M. la plata a 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat; în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare în sumă de 1.260 lei, au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că, la termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2011 apărătorii inculpaților au invocat excepția neregularității actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen., arătând că, în opinia lor, rechizitoriul întocmit în cauză se bazează pe probe care sunt nule absolut. Astfel, s-a invocat nulitatea absolută a ordonanței procurorului prin care s-a autorizat folosirea investigatorilor sub acoperire Z.P.N. și B.S., arătându-se că această ordonanță a fost dată în data de 10 iunie 2010, în timp ce adresa D.G.A. care nominaliza persoanele cu identitate protejată ce au calitatea de investigatori sub acoperire ca fiind Z.P.N. și B.S. a fost comunicată procurorului abia în data de 11 iunie 2010, aspect care înseamnă că procurorul a autorizat folosirea unor investigatori sub acoperire înainte de primirea adresei de la D.G.A., care conferea persoanelor respective această calitate de investigatori sub acoperire, nefiind respectate dispozițiile art. 2241 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliției judiciare și pot fi folosiți în condițiile art. 2242 și 2243 C. proc. pen. în opinia apărării, atât ordonanța procurorului de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire Z.P.N. și B.S., cât și toate probele obținute în baza activității celor doi investigatori sub acoperire sunt ilegale și nu pot fi avute în vedere de instanță la pronunțarea unei hotărâri, fiind incidente dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2011, s-a constatat, în baza art. 300 C. proc. pen., regularitatea actului de sesizare a instanței, constatând că acesta întrunește condițiile prevăzute de art. 263 - 264 C. proc. pen. Instanța a apreciat că, eventuala nelegalitate a ordonanței procurorului de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire Z.P.N. și B.S. cât și a tuturor probelor obținute în baza activității celor doi investigatori sub acoperire nu poate constitui motiv de neregularitate a actului de sesizare, apreciind că cele invocate de apărători vor fi analizate de instanță cu ocazia deliberării și, în situația în care se va aprecia că aceste probe sunt nelegale, ele vor fi înlăturate conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen., respectiv, nu vor fi folosite la deliberare și nu vor putea constitui temei pentru pronunțarea unei soluții în cauză.

Analizând, în momentul deliberării, susținerile apărării instanța a constatat că nu există nici un motiv de nelegalitate a ordonanței procurorului de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire Z.P.N. și B.S. emisă în data de 10 iunie 2010 și, de asemenea, nu există nici un motiv de nelegalitate ori de nulitate absolută a probelor obținute în baza activității celor doi investigatori sub acoperire, astfel că, aceste probe au fost avute în vedere la deliberare și la pronunțarea soluției în cauză.

Astfel, s-a constatat că, la data de 26 mai 2010, procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză a solicitat D.G.A., printr-o adresă, nominalizarea unor lucrători ai poliției judiciare în vederea folosirii lor ca investigatori sub acoperire în condițiile art. 2241 alin. (2) C. proc. pen. Adresa procurorului a fost înregistrată la D.G.A. în data de 01 iunie 2010 după care, pentru celeritate, în data de 07 iunie 2010, D.G.A. a comunicat procurorului de caz numele de cod a unor lucrători de poliție cu identitatea protejată ce pot fi folosiți ca investigatori sub acoperire, între care și Z.P.N. și B.S. S-a întocmit astfel o notă telefonică de procurorul de caz, în care s-au consemnat cele comunicate de D.G.A.

Fiind în posesia datelor comunicate de D.G.A. procurorul de caz a emis, în condițiile legii, ordonanța prin care a autorizat folosirea investigatorilor sub acoperire Z.P.N. și B.S. în data de 10 iunie 2010, după care, în data de 11 iunie 2010, D.G.A. a trimis Parchetului o adresă în care s-a specificat că au calitatea de investigatori sub acoperire mai mulți lucrători ai poliției judiciare între care și Z.P.N. și B.S. Această adresă trimisă parchetului de către D.G.A. în data de 11 iunie 2010 are un simplu caracter informativ, cei doi lucrători ai poliției judiciare, respectiv Z.P.N. și B.S. având identitate protejată, nume de cod și putând fi utilizați ca investigatori sub acoperire de la o dată mult anterioară datei de 10 iunie 2010, așa cum rezultă din fișele de evidență a populației unde cei doi apar cu numele de cod încă din anii 2007-2008.

Practic, adresa D.G.A. din 11 iunie 2010 nu era o adresă prin care D.G.A. oferea lucrătorilor operativi din poliția judiciară Z.P.N. și B.S. calitatea de investigatori sub acoperire, această calitate cei doi o aveau deja mult anterior acestei adrese, astfel că, adresa D.G.A. era una de informare a Parchetului cu privire la numele de cod al lucrătorilor operativi ce pot fi folosiți ca investigatori sub acoperire. Din moment ce, la dosarul cauzei, există dovezi că procurorul de caz, pentru celeritate, a obținut deja informațiile conținute în adresa D.G.A. din 11 iunie 2010 în data de 07 iunie 2010, printr-o notă telefonică, ordonanța de autorizare a folosirii în calitate de investigatori sub acoperire a celor doi lucrători din poliția judiciară Z.P.N. și B.S., este perfect legală și este emisă în conformitate cu dispozițiile art. 2241 alin. (2) C. proc. pen. Practic, procurorul a folosit lucrători operativi din cadrul poliției judiciare exact cum prevede art. 2241 alin. (2) C. proc. pen., împrejurarea că a aflat telefonic numele de cod al acestora în data de 07 iunie 2010 și a emis ordonanța în data de 10 iunie 2010, după care D.G.A. a trimis și o adresă scrisă conținând numele de cod ale investigatorilor, în data de 11 iunie 2010, nu lovește de ilegalitate nici ordonanța de autorizare a folosirii în calitate de investigatori sub acoperire a celor doi lucrători din poliția judiciară Z.P.N. și B.S. și nici probele obținute prin activitatea investigatorilor sub acoperire, care au fost avute în vedere de instanță la deliberare și la pronunțarea unei soluții în cauză.

Procedura de nominalizare a lucrătorilor operativi din poliția judiciară cu identitate protejată și nume de cod ce pot fi folosiți ca investigatori sub acoperire, precum și toate adresele și notele telefonice ce au fost menționate anterior de instanță, se află la filele 54 - 65 din dosarul instanței, fiind remise în faza de judecată, cu explicații detaliate de către D.G.A. Covasna.

Apărarea a mai invocat, în dezbateri judiciare, și alte neregularități procedurale și anume: faptul că pentru infracțiunile de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.M. și respectiv pentru infracțiunile de fals intelectual pentru care au fost trimiși în judecată ambii inculpați, nu ar exista o ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale. Instanța a constatat că pentru aceste infracțiuni s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților prin rechizitoriu.

S-a mai invocat, de asemenea, că activitatea desfășurată de investigatorii sub acoperire nu ar putea fi folosită ca mijloc de probă, întrucât în cauză nu a fost întocmit un proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, conform art. 224 alin. (3) C. proc. pen. Instanța a constatat că, activitatea investigatorilor sub acoperire a fost consemnată în procese-verbale întocmite de aceștia, care pot fi folosite ca mijloace de probă în condițiile art. 2243 C. proc. pen.

Cu privire la situație de fapt, Tribunalul Covasna a reținut că, în data de 15 iunie 2010, inculpații R.M. și L.M. își exercitau atribuțiile de serviciu pe D.N. 11 localitatea Tinoasa, supraveghind circulația autovehiculelor în dreptul unui marcaj continuu.

Investigatorul sub acoperire Z.P.N., autorizat de procuror, în condițiile art. 2241, art. 2242 C. proc. pen., conducea autoturismul, efectuând, în mod intenționat, o depășire pe linia continuă în momentul în care a zărit mașina de poliție rutieră a celor doi inculpați.

Inculpatul R.M. l-a oprit pe investigatorul sub acoperire Z.P.N. și l-a predat în vederea sancționării, coinculpatului L.M.

Inculpatul L.M., așa cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor ambientale purtate de acesta cu investigatorul, i-a reproșat investigatorului sub acoperire Z.P.N. modul de depășire cu expresia „depășiți pe unde puteți.", investigatorul scuzându-se cu expresia „șefu, stau după el de atâta timp!" cu referire la autovehiculul pe care îl depășise.

Inculpatul L.M. i-a mai cerut investigatorului sub acoperire, pe lângă buletin, permis și certificat, rovignieta și dovada asigurării RCA.

Investigatorul sub acoperire nu a fost în măsură să prezinte inculpatului L.M. RCA-ul și rovignieta mașinii, motiv pentru care, inculpatul s-a lansat într-o lungă discuție cu investigatorul, în care i-a spus că trebuie să-l sancționeze pentru că a depășit pe linie continuă și pentru că nu are rovignieta și asigurare, precizându-i că urmează a-i suspenda permisul pe 30 de zile și că trebuie să-i rețină certificatul și plăcuțele mașinii, arătându-i și care este cuantumul amenzilor pe care urmează să i le aplice investigatorului.

Conform instrucțiunilor primite de la procuror, investigatorul sub acoperire a început să se roage de inculpatul L.M. să nu-i suspende permisul și să nu-i ia plăcuțele și, eventual, să-l sancționeze numai cu amendă, mai blând. Investigatorul nu a făcut propriu-zis nici o promisiune inculpatului, a folosit cuvinte și expresii ambigue, de genul „nu sunt băiat rău", „haideți că nu cred că-i lumea așa rea aicea", „se spune din popor că ardelenii sunt oameni faini", expresii din care nu se poate deduce existența unei promisiuni în sensul celei prevăzută ca alternativă a elementului material a infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 254 C. pen.

Pentru inculpatul L.M., se poate reține cel mult o atitudine nedeontologică, urmare a acestei discuții prelungite cu investigatorul sub acoperire, însă din expresiile folosite de inculpat nu rezultă nici o pretindere a vreunei sume de bani sau a unui alt folos pentru sine ori pentru altul.

Deoarece investigatorul sub acoperire nu a făcut o promisiune inculpatului, nu se poate reține nici din partea inculpatului o atitudine de acceptare expresă sau tacită, ori de nerespingere a unei atare promisiuni.

Se constată însă că inculpatul L.M. a săvârșit infracțiunea de luare de mită sub forma primirii sumei de 300 de lei, de la investigatorul sub acoperire, în timpul efectuării defectuoase a unui act de serviciu.

Astfel, inculpatul L.M. i-a întocmit investigatorului un proces-verbal de contravenție pentru fapte pentru care sancțiunile erau mult mai ușoare, respectiv, conducere fără a folosi luminile și fără a avea asupra sa documentele. Nu a fost menționată în procesul-verbal de contravenție depășirea neregulamentară efectuată de investigatorul sub acoperire, care ar fi atras suspendarea permisului.

Din declarațiile date de investigatorul sub acoperire, inculpatul a observat depășirea neregulamentară comisă de investigator, întrucât mașina poliției era poziționată special în fața unui marcaj continuu și într-o poziție din care să observe comiterea de către participanții la trafic a acestei contravenții. De altfel, în procesul-verbal de redare a convorbirilor ambientale dintre investigator și inculpatul L.M., prima chestiune pe care inculpatul o reproșează investigatorului este depășirea neregulamentară, cu expresia „depășiți pe unde puteți.".

Instanța a apreciat că inculpatul L.M. a fost de bună credință în momentul în care a fost convins de investigatorul sub acoperire, că mașina este împrumutată de la un prieten și că de aceea nu poate prezenta RCA-ul și rovignieta, astfel că, l-a sancționat pe investigator doar pentru lipsă documente (de altfel pentru lipsa RCA-ul și rovignieta ar fi trebuit sancționat proprietarul mașinii conduse de investigatorul sub acoperire ). Totuși procesul-verbal întocmit de inculpatul L.M., ca funcționar aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, este fals, întrucât s-a inserat în acesta comiterea de către investigator a unei contravenții mult mai blând sancționabile, aceea de conducere fără lumini în locul contravenției mai grave, de depășire neregulamentară, care atrăgea după sine și suspendarea permisului de conducere. Așadar, există probe pentru a reține în sarcina inculpatului L.M., prin această modalitate de întocmire a procesului-verbal de contravenție, săvârșirea cu intenție a infracțiunii de „fals intelectual" prev. de art. 289 C. pen.

După ce i-a citit investigatorului sub acoperire procesul-verbal întocmit în fals, în care a consemnat săvârșirea unei contravenții mai blânde, aceea de conducere fără lumini, în locul depășirii neregulamentare (instanța aplicând principiul „in dubio pro reo" nefiind sigură intenția inculpatului în ceea ce privește nesancționarea investigatorului pentru lipsa RCA și rovignieta, întrucât este posibil să se fi lăsat convins de explicațiile investigatorului cum că mașina nu este a lui și de aceea nu le găsește și, în plus, inculpatul i-a aplicat investigatorului o sancțiune pentru lipsa documentelor - rovignieta și RCA), inculpatul L.M. a cerut investigatorului să-i semneze procesul-verbal pe care tocmai i-l citise, după care, ar fi trebuie să înmâneze procesul verbal investigatorului împreună cu toate documentele acestuia.

Din vizionarea CD-ului pe care este înregistrată activitatea investigatorului sub acoperire Z.P.N., coroborată cu procesul-verbal de redare a discuției ambientale purtate de investigator cu inculpatul rezultă faptul că, după ce i-a cerut investigatorului să semneze procesul verbal, inculpatul L.M. a păstrat acest proces-verbal în mapa de procese verbale pe care o ținea asupra sa și, i-a remis investigatorului, la cererea acestuia, numai talonul, nu și procesul-verbal și celelalte documente. Chiar dacă s-ar accepta că inculpatul L.M. nu a înțeles nimic din expresia folosită de investigator „dați-mi certificatul și-l aduc la control", precedată de atitudinea evidentă de recunoștință a investigatorului care, era mulțumit de sancționarea sa mai blândă și care l-a îndemnat pe inculpat să-și exprime pretențiile care ar fi recompensat favorul făcut cu expresia „ziceți" urmată de expresia „păi nu mi-ați luat permisul. V-am zis că nu sunt băiat rău", pe suportul CD se vede clar cum investigatorul sub acoperire se duce la mașina sa și pune în talon cele trei bancnote de 100 de lei, pe care le avea de la procuror, special în acest scop, după care se întoarce la mașina inculpatului L.M.

Deși momentul înmânării banilor nu se vede clar pe casetă, investigatorul, audiat ca martor, a arătat că a dat banii inculpatului L.M. și că, a primit de la inculpat numai după acest moment al remiterii banilor, procesul-verbal și toate documentele.

În procesul - verbal în care au fost redate convorbirile ambientale, investigatorul îl întreabă pe inculpat „ 300 e bine ?", iar inculpatul răspunde „nu-i problemă!".

Cu ocazia flagrantului banii au fost găsiți în portiera scaunului pasagerului din dreapta-față, loc pe care-l ocupase tot timpul inculpatul L.M. în timpul întocmirii procesului-verbal. Martora A.D. a arătat că a văzut clar momentul în care organele judiciare au ridicat banii din portiera mașinii din locul corespunzător celui ocupat de inculpatul L.M.

Inculpatul nu a reușit să ofere nici o explicație plauzibilă cu privire la modul în care acești bani au ajuns în portiere mașinii de poliție.

Din cele relatate, instanța a ajuns la concluzia că, există probe mai presus de orice îndoială că, inculpatul L.M. a falsificat procesul-verbal de contravenție întocmit pe numele investigatorului sub acoperire Z.P.N. prin înserarea unei contravenții pe care acesta nu o comisese (conducere fără lumini) și omisiunea înserării contravenției săvârșite în mod real (depășire pe linie continuă) și, în timpul exercitării defectuoase a atribuțiunilor de serviciu, înainte de a-și fi încheiat aceste atribuțiuni care presupuneau, în final, remiterea către investigator a procesului-verbal și a tuturor documentelor, inculpatul a primit suma de 300 de lei, declarându-se mulțumit cu expresia „nu-i problemă", după care i-a înmânat investigatorului procesul-verbal și documentele.

Așadar, instanța a reținut că, inculpatul L.M. a săvârșit infracțiunea de „luare de mită" prevăzută de art. 254 C. pen. sub forma primirii, ca modalitate alternativă pentru verbum regens al acestei infracțiuni.

În privința momentului în care inculpatul a primit banii, instanța a apreciat, că în atribuțiunile de serviciu ale inculpatului L.M. intra întocmirea procesului-verbal, prezentarea conținutului acestuia investigatorului care avea posibilitatea să-l semneze sau să formuleze obiecțiuni după care, inculpatul trebuia să remită procesul-verbal întocmit împreună cu toate documentele investigatorului. Această ultimă fază, care ar fi încheiat actul de serviciu a inculpatul, respectiv remiterea procesului-verbal și a documentelor, nu a avut loc decât după primirea sumei de bani. în consecință, suma de bani a fost primită în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu ale inculpatului L.M., mai înainte de finalizarea acestora.

Această soluție apare și în jurisprudența recentă a Î.C.C.J. care a statuat că, primirea unei sume de bani de către un funcționar care aprobase o cerere mai înainte de a o comunica petiționarului, înseamnă primirea unui folos necuvenit, în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu dar, înainte de finalizarea acestora, deoarece actul final ar fi trebuit să fie comunicarea cererii (decizia penală nr. 473/1996 CSJ).

Situația în speță este similară, întrucât atribuțiunile de serviciu ale inculpatului L.M. s-ar fi finalizat numai în momentul în care acesta ar fi remis investigatorului procesul-verbal și documentele; rezultă din probatoriul administrat că inculpatul a primit întâi suma de bani și numai ulterior a înmânat procesul-verbal investigatorului. Nu este lipsit de importanță faptul că, atâta vreme cât procesul-verbal a rămas în posesia inculpatului, acesta ar fi putut să-l anuleze și să întocmească altul, situație care evident impunea, cerea chiar, o atitudine corespunzătoare de recunoștință din partea investigatorului dacă dorea să primească procesul-verbal în forma în care îl avantaja.

În ceea ce îl privește pe inculpatul R.M., s-a reținut că acesta a fost trimis în judecată în calitate de coautor al infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., pentru care instanța a statuat deja că, există probe suficiente pentru a fi reținută în sarcina inculpatului L.M.

Din probatoriul administrat, a rezultat că inculpatul R.M. doar l-a oprit pe investigatorul Z.P.N., după care, l-a predat pentru a fi sancționat inculpatului L.M.. întreaga discuție s-a purtat între investigator și inculpatul L.M., inculpatul R.M. intervenind o singură dată, cu o explicație pe care a dat-o investigatorului că, în situația reținerii permisului punctele se anulează, explicație care era reală și care nu conduce la concluzia că inculpatul R.M. vroia să intimideze sau să obțină o anumită atitudine de la investigator.

De altfel, infracțiunea de luare de mită a fost reținută în sarcina inculpatului L.M., sub forma primirii care este o modalitate de săvârșire a infracțiunii spontană. Dacă instanța a ajuns la concluzia că din lunga discuție purtată de investigator cu inculpatul L.M. nu se poate reține existența unei pretinderi, promisiuni, acceptări sau nerespingeri a unei promisiuni pentru inculpatul L.M., cu atât mai puțin nu se poate retine niciuna din aceste modalități alternative de comitere a infracțiunii de luare de mită în sarcina inculpatului R.M.

La activitatea inculpatului L.M., de primire a sumei de bani, inculpatul R.M. nu a participat în niciun fel în calitate de autor și nu există nici o dovadă că suma urma să fie împărțită între cei doi inculpați. Nu se poate reține nici faptul că, inculpatul R.M. a fost complice la infracțiunea de luare de mită săvârșită de colegul său, inculpatul L.M. Nu există nici un act de înlesnire sau de ajutor pe care inculpatul R.M. să-l fi comis. Chiar dacă acceptăm că inculpatul R.M. a fost de față la discuția dintre inculpatul L.M. și investigatorul Z.P.N. și a înțeles că inculpatul L.M. dorește să-și încalce atribuțiunile de serviciu (deși instanța a reținut că discuția este destul de ambiguă), nu putem aprecia această împrejurare ca un act de coautorat sau complicitate. Comentariile organelor de urmărire penală în cadrul discuțiilor ambientale dintre inculpatul L.M. și investigator cum că cei doi polițiști se uitau unul la altul, râdeau și eventual se încurajau, nu se observă și pe CD-ul aflat ca probă la dosar.

Declarația, ca martor, a investigatorului sub acoperire Z.P.N., din care rezultă că inculpatul R.M. a fost de față la întreaga discuție, a ascultat-o și eventual nu a dezaprobat-o, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, conform art. 861 alin. (6) C. proc. pen.

De altfel, această declarație, conduce la concluzia că inculpatul R.M. a privit și a ascultat și eventual nu a dezaprobat activitatea infracțională săvârșită de inculpatul L.M. or, în aceste condiții, nu se poate reține săvârșirea vreunui act de executare, ca și coautor ori, de înlesnire sau ajutor, ca și complice, din partea inculpatului R.M., relativ la infracțiunea de luare de mită, reținută în sarcina inculpatului L.M., sub forma primirii. In raport cu această situație de fapt, instanța a constatat vinovăția sub forma intenției directe a inculpatului L.M., în privința săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., constând în omisiunea înserării în procesul-verbal întocmit investigatorului sub acoperire Z.P.N., a contravenției mai grave, de depășire pe linie continuă și a înserării unei contravenții care nu a fost săvârșită în mod real, aceea de conducere fără lumini, și a infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., constând în aceea că a primit suma de 300 de lei, în timpul întocmirii defectuoase a procesului-verbal de contravenție, astfel cum s-a arătat anterior, dar mai înainte de finalizarea atribuțiunilor de serviciu, care ar fi presupus înmânarea procesului-verbal și a tuturor documentelor investigatorului Z.P.N.

Pentru infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului R.M., în calitate de coautor, instanța, pentru considerentele deja arătate, a dispus achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece inculpatul R.M. nu a comis această faptă.

Prin aceeași hotărâre, Tribunalul Covasna a mai reținut că, în data de 15 iunie 2010, investigatorul sub acoperire B.S., autorizat în baza aceleași ordonanțe a procurorului din 10 iunie 2010, conducea autoturismul pe DN 11, dinspre Bacău spre Brașov. Inculpații R.M. și L.M. se deplasau pe același drum, cu autoturismul de serviciu.

În localitatea Săsăuși, investigatoarea sub acoperire, B.S., a efectuat în mod intenționat o depășire neregulamentară pe linie continuă, fiind oprită de inculpatul L.M., care i-a reproșat modul în care a depășit, după care investigatoarea a fost preluată în vederea sancționării de către inculpatul R.M.

Din procesul verbal de redare a convorbirilor ambientale dintre investigatoare și inculpați, rezultă că de la bun început inculpatul L.M. i-a reproșat investigatoarei modul de depășire, cu expresia „așa depășiți Dvs." și cu expresia „păi vă băgați sub roțile ăluia". Din același proces-verbal rezultă clar că și inculpatul R.M. i-a reproșat investigatoarei depășirea, precizându-i „pentru depășire ați fost oprită".

Ulterior, atât din declarațiile, ca martor, ale investigatoarei sub acoperire, cât și din procesul-verbal de redare a discuțiilor ambientale, rezultă că inculpatul R.M. și investigatoarea sub acoperire B.S. s-au lansat într-o lungă discuție în care inculpatul i-a reproșat investigatoarei faptul că a depășit pe linie continuă, contravenție pentru care ar trebui să-i ia permisul pentru 30 de zile și faptul că nu poate prezenta rovignieta mașinii (rezultând din declarațiile investigatoarei că, în final, a reușit să găsească și să prezinte inculpatului asigurarea RCA). Inculpatul R.M., a întocmit în fals în cadrul atribuțiunilor sale de serviciu procesul-verbal, în care a înserat o contravenție blândă, conducere fără lumini, și a omis să însereze alte contravenții mai grave comise de investigatoare, și anume depășirea pe linie continuă și lipsă documente (constând în imposibilitatea prezentării rovignietei, pentru neplata rovignietei trebuia sancționat proprietarul mașinii conduse de investigatoare).

Inculpatul R.M. a săvârșit astfel infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., pentru care instanța a dispus condamnarea.

Prin rechizitoriu s-a reținut că fapta inculpatului R.M. de a întocmi în fals procesul-verbal de contravenție pe numele investigatoarei B.S., omițând să însereze în acesta contravenția de depășire pe linie continuă și lipsă documente, ar întruni elementele constitutive atât ale infracțiunii de „fals intelectual" prevăzută de art. 289 C. pen., cât și ale infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice", prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fapte aflate în concurs ideal, prevăzută de art. 33 lit. b) C. pen.

Instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține în sarcina inculpatului infracțiunea de „abuz în serviciu contra intereselor publice", prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în concurs ideal cu infracțiunea de „fals intelectual" prevăzută de art. 289 C. pen.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, s-a apreciat că se impune achitarea inculpatului R.M., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În acest sens, s-a reținut că infracțiunea susmenționată trebuie să întrunească toate condițiile prevăzută de art. 248 C. pen., precum și condițiile speciale prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000. Trebuie, așadar, ca prin întocmirea defectuoasă a procesului verbal de contravenție pe numele investigatoarei, inculpatul R.M. să fi produs o pagubă unei unități de la art. 145 C. pen. și, în plus, să fi fost săvârșită cu calitatea specială prevăzută de Legea nr. 78/2000, în scopul obținerii unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul.

Deși sunt îndeplinite toate celelalte condiții, fapta inculpatului nu a produs nicio pagubă certă unei unități dintre cele prevăzute la art. 145 C. pen., deoarece contravenția săvârșită de investigatoare, de depășire pe linie continuă, se sancționează cu limitele de amendă prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002, rep., dar, poate fi sancționată și cu avertisment, dacă organul de poliție apreciază că acesta este suficient, conform art. 95 alin. (2) din aceeași ordonanță. Posibilitatea aplicării avertismentului face ca paguba să devină incertă, o simplă eventualitate.

În ceea ce privește amenda pentru rovignietă, în cauză aceasta trebuia să cadă în sarcina proprietarului autoturismului și oricum nu s-a putut stabili dacă rovignietă pentru autoturism era plătită la data de 15 iunie 2010. Investigatoarea B.S. a recunoscut în fața instanței că nu știa dacă mașina avea sau nu plătită rovignietă. Prin urmare, și în această privință paguba este o simplă eventualitate.

Trebuie avut în vedere și faptul că, este puțin probabil ca, autoturismul folosit de investigatoare să nu aibă rovignietă, întrucât risca o sancțiune reală (oricum dubiu profită inculpatului).

Investigatoarea sub acoperire, conform instrucțiunilor primite de la procuror, nici nu ar fi urmat să plătească o eventuală amendă, chiar dacă proces ui-verbal era întocmit corect, pentru că, în mod evident, ar fi avut posibilitatea să-l conteste în instanță și să demonstreze că a săvârșit contravențiile, fără vinovăție, în îndeplinirea atribuțiunilor sale de investigator sub acoperire, fixate prin autorizația procurorului.

Chiar dacă nu este meritul inculpatului faptul că investigatoarea ar fi fost exonerată de amenzi, din moment ce paguba nu este reală, e numai una ipotetică, fiind vorba de o infracțiune de rezultat, această împrejurare profită inculpatului R.M., deoarece tentativa nu se pedepsește.

Prima instanță a apreciat că o pedeapsă de 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 289 C. pen., este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. în raport cu circumstanțele de săvârșire a faptei, gradul de pericol social concret destul de redus al acesteia, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, arătând totodată că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate dat fiind că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală și, în raport cu pericolul concret al infracțiunii săvârșite, nu se poate reține o tulburare gravă a încrederii cetățenilor în conținutul actelor oficiale.

La individualizarea pedepselor stabilite inculpatului L., s-au avut în vedere modalitatea de comitere a faptei, cuantumul sumei primite, modul în care au fost încălcate atribuțiunile de serviciu, dar și importanța valorii sociale ocrotite, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului. S-a apreciat că, dată fiind împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate cu atât mai mult cu cât respectarea obligațiilor pe care instanță Ie-a impus inculpatului pe perioada termenului de încercare vor contribui la reeducarea deplină și reintegrarea socială a inculpatului mai mult decât mediul penitenciar.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpații R.M. și L.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a criticat sentința sub aspectul greșitei achitări a inculpatului R.M. în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și sub aspectul modalității de individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați.

În dezvoltarea primului motiv de apel, s-a invocat faptul că atitudinea inculpatului R.M. de a nu constata în procesul-verbal încheiat realitatea contravențiilor percepute nu poate conduce decât la continuarea difuzării unui curent real de neîncredere publică în organele polițienești; tocmai această neîncredere colectivă duce la producerea unor „consecințe sociale negative" asupra instituției Serviciului Poliției Rutiere Covasna luate ca ansamblu, Curtea Constituțională raportând sintagma „tulburare însemnată bunului mers al uni organ sau al unei instituții de stat sau unei alte unități din cele la care se referă art. 145" la anumite „consecințe sociale negative". Nu se poate concepe o activitate eficientă a unui important organ al statului în afara unor principii de legalitate, respectare a ordinii și liniștii publice, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, principii ce au la bază tocmai premisa încrederii colective în corectitudinea persoanelor chemate să constate, printre altele, contravențiile săvârșite în traficul rutier. Invocând dispozițiile art. 2 din Legea nr. 218/200, apelantul a învederat că inculpatul R. a adus deservicii grave intereselor comunității prin aceea că, lăsând nesancționată o contravenție, a pus în pericol siguranța traficului rutier, consecințele sociale negative fiind clare, tulburarea însemnată bunului mers al Serviciului Politiei Rutiere Covasna luate ca ansamblu fiind certă, dată fiind și practica judiciară în materie, cu referire directă la decizia penală nr. 1446/2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși prima instanța a motivat soluția de achitare pe lipsa unei pagube patrimoniale, a omis a observa că infracțiunea prevăzută de art. 248 C. proc. pen. prevede un rezultat alternativ, subliniat și în decizia nr. 294/2003 a Curții Constituționale, astfel încât apelantul a arătat că o faptă gravă de corupție, materializată printr-un fals intelectual nu poate conduce, în cazul de față, decât la știrbirea prestigiului și încrederii publice în deplinătatea funcționării organelor de poliție îndreptățite să constate contravenții la regimul rutier ceea conduce la constatarea existentei tulburării însemnate aduse bunului mers al Serviciului Politiei Rutiere Covasna.

În ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, apelantul procurară invocat practica judiciară, care a statuat că sunt îndeplinite condițiile complicității morale în momentul în care complicele a creat autorului o stare psihică favorabilă comiterii infracțiunii respective; or, prezența la locul faptei a inculpatului R. și acceptarea din partea acestuia a luării banilor de către inculpatul L. constituie un astfel de act de participație penală; inculpatul L. a beneficiat de pasivitatea complice a colegului său, rezoluția infracțională fiind întărită în mod evident de lipsa de reacție intenționată a unei persoane care ar fi avut obligația legală de a sesiza infracțiunile despre care a luat cunoștință în cadrul atribuțiilor de serviciu. Prin urmare, instanța de judecată trebuia să schimbe încadrarea juridică prin reținerea complicității la luare de mită și să pronunțe condamnarea.

În fine, apelantul procuror a arătat că, dată fiind periculozitatea sporită a faptelor de corupție în actualul context economic și sociale, modalitatea în care inculpații au înțeles să se prezinte în fața organelor de urmărire penală (au negat constant faptele, nu au manifestat nici măcar un minim de regret), impactul deosebit pe care faptele de corupție ale organelor de poliție îl au în societate și necesitatea atingerii dezideratelor prevenției generale prin aplicarea unor sancțiuni exemplificative, aplicarea unor pedepse orientate spre minim, neaplicarea unui spor concursului de infracțiuni și aplicarea art. 81 C. pen., respectiv, art. 861 C. pen. nu poate fi considerată o sancțiune proporțională cu gravitatea infracțiunilor comise; ca atare, sunt necesare pedepse spre maximul special, aplicarea unor sporuri și executarea efectivă a sancțiunii închisorii.

Apelantul inculpat R.M. a solicitat, prin intermediul concluziilor orale ale apărătorului ales, achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din declarațiile nemijlocite luate inculpaților, precum și din celelalte probe administrate, din înregistrările aflate de la dosar nu rezultă că investigatorul sub acoperire B.S. ar fi săvârșit contravenția de care se face vorbire în actul de sesizare, respectiv, depășire prin loc nepermis; referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, a învederat faptul că nu există nicio probă referitoare la tulburarea însemnată a bunului mers al Inspectoratului Județean de Poliție Covasna; potrivit înregistrărilor aflate la dosar, inculpatul R. nu a participat la activitatea inculpatului L., astfel că nu se poate reține o complicitate la infracțiunea de luare de mită, întrucât între cei doi inculpați nu a existat o înțelegere prealabilă și nu există dovezi că prin atitudinea sa, inculpatul R. ar fi încercat să-l acopere pe inculpatul L.

Ordonanța privind autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire este nulă, întrucât a fost emisă la data de 10 iunie 2010, cu o zi înainte de desemnarea acestora ca investigatori sub acoperire, astfel încât toate actele întocmite în cursul urmăririi penale sunt nule astfel că se impune achitarea celor doi inculpați.

Apelantul inculpat L.M. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. și a criticat modul în care instanța de fond a soluționat excepția nulității ordonanței procurorului de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire; din nota telefonică la care a făcut referire prima instanță nu rezultă vreun nume sau vreo dispoziție de desemnare a investigatorilor contestați, astfel încât ordonanța procurorului este nulă, aceeași soartă urmând să aibă și actele subsecvente, respectiv actele întocmite de investigatorii desemnați prin respectiva ordonanță. înregistrările efectuate nu au surprins nici momentul comiterii contravenției și nici pe cel al remiterii sumei; din rechizitoriu și mărturia investigatorului rezultă că acesta a remis suma în discuție după ce inculpatul a întocmit procesul-verbal respectiv, după ce a îndeplinit actul în virtutea funcției, fără a avea o înțelegere prealabilă cu investigatorul. Aspectele reținute de Tribunalul Covasna privind momentul în care inculpatul și-ar fi încheiat atribuțiile de serviciu sunt nefondate întrucât nu se poate considera că doar după comunicarea procesului-verbal atribuțiile agentului constatator se consideră îndeplinite întrucât legea prevede posibilitatea comunicării procesului-verbal prin poștă, caz în care comunicarea este realizată de o altă persoană, etapa comunicării neavând legătură cu atribuțiile agentului de constatare și sancționare a contravenției; nu agentul procedural este vinovat de comunicarea defectuoasă, ci serviciul însărcinat cu comunicarea, astfel încât este evident că cele două etape sunt distincte.

Relativ la infracțiunea de fals, apelantul a învederat că fapta nu există dat fiind că a sancționat toate contravențiile pe care Ie-a constatat în mod direct și nemijlocit în exercitarea atribuțiilor de serviciu; nu el a oprit autovehiculul investigatorului, ci coinculpatului, nu a perceput direct comiterea de către investigator a unei depășiri neregulamentare, iar zona în care se afla la momentul la care acesta a fost oprit de colegul lui nu îi permitea să constate această faptă.

Pe fondul cauzei solicită a se observa că inculpatul L.M. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, reținându-se că acesta nu ar fi sancționat investigatorul sub acoperire Z. pentru depășire prin loc nepermis, însă din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi constatat în mod direct vreo neregulă în legătură cu manevra efectuată de martor. în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, nu există dovezi că martorul i-ar fi remis inculpatului banii, întrucât acest moment nu a fost reținut pe înregistrările efectuate.

Prin decizia penală nr. 117/Ap din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, Secția Penală a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, care a fost desființată sub aspectul soluției de achitare a inculpatului R.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a modalității de executare a pedepsei.

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei de luare de mită reținută în sarcina inculpatului R.M. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul R.M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. și s-a aplicat inculpatului R.M. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție].

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului R.M., pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (2) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Covasna, conform programului stabilit de acesta,

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea,

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă,

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 raportat la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

S-a menținut pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță și, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., și s-a suspendat și executarea acesteia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații R.M. și L.M. împotriva aceleiași sentințe. Examinând sentința apelată în raport cu toate actele și lucrările aflate la dosarul cauzei și ținând seama de motivele de apel invocate, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Urmărirea penală efectuată în prezenta cauză este la adăpostul oricărei critici, iar ordonanța emisă de procuror la data de 10 iunie 2010, privind autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire respectă dispozițiile art. 2242 C. proc. pen. și ale art. 261 din Legea nr. 78/2000, susținerile apelanților inculpați privind nulitatea absolută fiind nefondate.

În acest sens, se constată că ordonanța menționată este motivată, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 2241 C. proc. pen. și îndeplinește toate condițiile de formă și de fond impuse prin prevederile art. 2242 C. proc. pen.

Cât privește identitatea sub care investigatorii sub acoperire urmează să desfășoare activitățile autorizate, actul menționat îi identifică pe investigatori sub identitățile „B.A.", „Z.P.N.", „O.A." și „B.S.", în condițiile în care, prin adresa nr. 128/P/2009, din data de 26 mai 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna solicitase Direcției Generale Anticorupție comunicarea numelor de cod ale investigatorilor care urmează a fi folosiți.

Modalitatea concretă în care organul de urmărire penală a ajuns în posesia acestor identități ține de dinamica anchetei penale și în nici un caz nu este de natură să afecteze valabilitatea ordonanței procurorului din data de 10 iunie 2010; la dosarul primei instanțe există dovezi în sensul că identitățile „Z.P.N." și „B.S." au fost atribuite lucrătorilor operativi în baza Ordinului Ministrului Administrației și Internelor din 07 decembrie 2007, fiind atașate și copiile fișelor de evidență a populației; activitatea desfășurată de cei doi investigatori este în limitele mandatului încredințat și se încadrează în perioada stipulată în ordonanța de autorizare.

Prin urmare, corect a reținut prima instanță faptul că adresa pe care D.G.A. a transmis-o Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în data de 11 iunie 2010 are un simplu caracter informativ, câtă vreme nu prin această adresă s-au conferit lucrătorilor de poliție atribuții de investigatori sub acoperire, respectiv, identități sub care să desfășoare activitățile autorizate de procuror.

Relativ la acuzațiile aduse celor doi inculpați, temeinic a constatat prima instanță că aceștia sunt vinovați de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., constând în aceea că la întocmirea proceselor-verbale au omis să insereze contravenția mai gravă săvârșită de B.S. (depășire pe linie continuă și lipsă documente), respectiv, de Z.P.N. (depășire pe linie continuă), consemnând că cei doi au condus fără să aprindă luminile de întâlnire, respectiv, fără luminile de întâlnire și fără dovada RCA și rovignetă (filele 99-100 dosar urmărire penală).

Susținerile inculpaților relative la împrejurarea consemnării în procesele-verbale doar a faptelor pe care le-au constatat personal sunt contrazise de probele administrate în cauză.

În acest sens, se constată că din transcrierea înregistrărilor realizate în mediul ambiental rezultă că inculpatul R.M. îi aduce la cunoștință contravenientei B.S. „Pentru depășire ați fost oprită!", iar inculpatul L. îi reproșează și el investigatorului Z.P.N. „Depășiți unde puteți .", aspecte care se coroborează și cu declarațiile date în cauză de cei doi investigatori sub acoperire.

Chiar dacă s-ar admite teza susținută de inculpați referitor la ceea ce au consemnat în actul de constatare și sancționare a contravenției, nu trebuie omis faptul că infracțiunea de fals intelectual se săvârșește și prin inacțiune, respectiv, prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări. Or, tocmai această modalitate alternativă a elementului material al laturii obiective este dovedită în speță.

Cu privire la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, temeinic s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte și, drept urmare, a fost condamnat inculpatul L.M.

În acest sens, din vizionarea înregistrărilor audio-video efectuate, autorizat, în mediul ambiental de către investigatorul Z.P.N. coroborate cu declarațiile acestuia și cu procesul-verbal de transcriere a discuțiilor ambientale rezultă că, ulterior completării procesului-verbal cu contravenții mai puțin grave decât aceea de depășire neregulamentară și ulterior semnării actului constatator de către contravenient, inculpatul L. i-a predat investigatorului doar certificatul de înmatriculare, dând curs solicitării acestuia „Dați-mi certificatul atuncea sau ceva . și-l aduc la control!"; este vizibil în înregistrarea realizată cum investigatorul se duce la mașina sa și pune în certificatul de înmatriculare cele trei bancnote de câte 100 lei, primite special în acest scop de la procuror (aproximativ minutul 20 al înregistrării), după care revine la mașina în care se aflau inculpații, L. așezat pe scaunul din dreapta față, iar R. pe scaunul din stânga față.

Contrar celor menționate de prima instanță, Curtea apreciază că înregistrarea surprinde exact momentul în care investigatorul înmânează inculpatului L. certificatul de înmatriculare în care se aflau banii, fiind vizibil că acesta conținea bancnote îndoite (aproximativ minutul 21:05); cu acea ocazie, Z. întreabă „300 e bine?", iar inculpatul L. îi răspunde „Nu-i problemă!".

Potrivit declarației investigatorului Z., după predarea banilor, a primit înapoi de la inculpat procesul-verbal și certificatul de înmatriculare.

Cele trei bancnote au fost identificate în portiera dreapta față a autoturismului în care se aflau inculpații la momentul intervenției organelor judiciare și corespund ca serie celor înmânate spre folosire investigatorilor sub acoperire pentru a fi folosite în cauză (filele 16, 25-26 dosar urmărire penală).

Curtea apreciază ca nefondate susținerile apelantului inculpat L. privind epuizarea atribuțiilor de serviciu ale agentului constatator odată cu constatarea și sancționarea contravenției, cu consecința încadrării faptei comisă după acest moment în infracțiunea de primire de foloase necuvenite.

Prima instanță a stabilit corect că fapta inculpatului L. care a primit suma de 300 lei după întocmirea procesului-verbal în condițiile analizate anterior, dar înainte de înmânarea acestuia contravenientului întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită.

Este adevărat că legea prevede posibilitatea comunicării procesului-verbal și prin poștă, caz în care această operațiune nu mai intră în atribuțiile de serviciu ale agentului constatator, însă în speță, contravenientul a semnat dovada că a primit procesul-verbal, fapt atestat și prin semnătura agentului și care impunea obligația acestuia din urmă de a-l preda efectiv (fila 100 dosar urmărire penală).

Prin urmare, doar remiterea procesului-verbal și a documentelor ar fi încheiat atribuțiile de serviciu ale inculpatului L., Curtea achiesând la argumentele instanței de fond în acest sens.

În mod netemeinic însă Tribunalul Covasna a apreciat că inculpatul R.M. nu a avut nicio participație penală la fapta de luare de mită comisă de inculpatul L.

Contrar celor reținute de prima instanță relativ la necoroborarea declarației investigatorului Z. (conform căruia inculpatul R. a asistat la întreaga discuție, a ascultat-o și eventual nu a dezaprobat-o) cu alte mijloace de probă, Curtea constată că în înregistrarea ambientală realizată este vizibilă prezența inculpatului R. în mașină alături de inculpatul L. și cel puțin din momentul în care investigatorul revine la mașina echipajului de poliție pentru a semna procesul-verbal (aproximativ începând cu minutul 19 al înregistrării) rămâne în mașină, pe locul șoferului, uitându-se puțin lateral stânga, în față și spre inculpatul L.; în plus, aproximativ în minutul 21:13, deci imediat după predarea banilor, inculpatul R. este surprins uitându-se către locul din dreapta față, astfel încât este de prisos a susține că nu a văzut primirea banilor sau că nu a auzit când investigatorul a întrebat dacă „300 e bine?", iar L. a răspuns „Nu-i problemă!".

Totodată, relevantă sub aspectul atitudinii psihice a acestui inculpat față de fapta săvârșită de inculpatul L. este și împrejurarea că nici măcar la momentul intervenției echipei operative și identificării celor trei bancnote în autoturismul inculpaților, R.M. nu a înțeles să indice ceea ce văzuse și auzise relativ la primirea banilor de către inculpatul L.

Instanța de apel apreciază că prezența inculpatului R. alături de inculpatul L. atât în momentul imediat premergător, cât și în cel al primirii mitei constituie un act de complicitate morală, inacțiunea sa fiind de natură să sporească încrederea, curajul coinculpatului L. în reușita activității infracționale desfășurată.

Împrejurarea că în speță nu a rezultat existența vreunei înțelegeri anterioare între inculpați este lipsită de relevanță câtă vreme complicitatea poate fi și concomitentă săvârșirii infracțiuni.

Constatând însă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, inculpatul R.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și întrucât în speță a rezultat că forma de participație penală care poate fi imputată acestui inculpat este complicitatea, în baza art. 334 C. proc. pen., Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

La individualizarea acestei pedepse Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că fapta comisă, prin modalitatea concretă de săvârșire, analizată în cele ce preced, prezintă un grad ridicat de pericol social dat fiind actualul context al luptei împotriva corupției și calitatea în care acest inculpat a acționat; totodată, R.M. se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, în cadrul profesiei a fost evaluat cu calificativele foarte bun (1995-1999, 2002-2009) și bun (1992-1994, 2000-2001), are studii superioare, este căsătorit și are 2 copii.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, apreciind că fapta comisă îl face impropriu să exercite drepturile menționate, indisolubil legate de o conduită și probitate morală exemplară.

În privința criticilor aduse de apelantul procuror soluției de achitare a inculpatului R.N. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, s-a constatat că sunt nefondate, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică sub acest aspect.

Astfel, prin rechizitoriu s-a reținut că prin fapta inculpatului R.M. - constând în falsificarea procesului-verbal de contravenție în care a omis, cu știință să insereze două contravenții comise de B.S. (depășire neregulamentară și neplata taxei de drum) - s-a cauzat o pagubă bugetului local al Primăriei Mun. Sf. Gheorghe, constând în neplata sumelor cu titlu de amendă, precum și un avantaj patrimonial (neplata amenzii) și nepatrimonial (nereținerea permisului) contravenientei, astfel încât sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În mod corect, instanța de fond a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiunii, fapta imputată inculpatului R. nefiind de natură să creeze o pagubă certă unei unități din cele prevăzută de art. 145 C. pen.

Curtea apreciază că în speță nu este realizată nici urmarea imediată constând în cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen.

Tulburarea bunului mers al unei instituții, cum este Serviciul Poliției Rutiere Covasna, constă în orice stânjenire, în orice atingere adusă funcționării ireproșabile a acesteia, însă pentru ca fapta să prezinte gradul de pericol social specific infracțiunii este necesar ca tulburarea produsă să fie însemnată, adică de anumite proporții.

Or, în speță, nu se poate susține că, prin conduita adoptată cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu la momentul depistării în trafic a investigatorului B.S., inculpatul R. a afectat în așa măsură întreaga activitate a Serviciului Poliției Rutiere Covasna încât a fost zdruncinată buna sa funcționare. Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că acesta a fost apreciat la locul de muncă (dovadă calificativele obținute) și nu a fost nominalizat între agenții de poliție cu privire la care se formulaseră denunțuri penale.

În plus de infracțiunea de fals intelectual comisă cu această ocazie, inculpatului R. i se poate imputa, eventual, încălcarea deontologiei profesionale, cu consecința posibilității sancționării disciplinare.

Totodată, tulburarea însemnată a bunului mers al unei instituții trebuie să rezulte din probe certe, nefiind suficientă presupunerea că neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu produce automat această consecință.

Relativ la modul în care prima instanță a individualizat pedepsele aplicate inculpaților, Curtea apreciază criticile formulate de procuror drept nefondate. Este adevărat că fenomenul corupției a luat amploare în societatea românească, însă gradul de pericol social al faptei este doar unul dintre criteriile enumerate în art. 72 C. pen. Or, pedepsele egale cu minimul special, stabilite de judecătorul fondului, reflectă valorificarea atât a pericolului faptelor, cât și a circumstanțelor personale ale inculpaților; aspectele pe care le-am redat anterior cu privire la inculpatul R., sunt valabile și în cazul inculpatului L., astfel încât în cauză nu se impune nici majorarea pedepselor și nici executarea lor în regim privativ de libertate.

În ceea ce îl privește pe inculpatul R., se constată că sunt îndeplinite condițiile concursului de infracțiuni, astfel încât, în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., se va proceda la contopirea pedepselor stabilite de această instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., urmând să fie aplicată acestuia pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de agent de poliție).

Atât în cazul acestui inculpat, cât și relativ la inculpatul L., Curtea de Apel apreciază că pedeapsa cea mai grea, rezultată prin aplicarea regulilor de sancționare a concursului de infracțiuni, este aptă să asigure realizarea scopului pedepsei, fără să fie necesară sporirea acesteia în sensul solicitat de apelantul procuror.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, se constată că nu există nici un motiv pentru a aplica un tratament diferențiat celor doi inculpați.

Ținând seama de conduita adoptată de aceștia pe parcursul derulării prezentelor proceduri, dar și de datele care îi caracterizează sub aspect personal, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 861 C. pen. și că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepsei, nu vor mai săvârși infracțiuni.

Drept urmare, apreciind că în mod corect a fost individualizată modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului L., în baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen., Curtea de Apel a suspendat sub supraveghere și executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului R.M., stabilind un termen de încercare de 5 ani și atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 864 raportat la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații R.M. și L.M.

Inculpatul R.M. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și 18 C. proc. pen., solicitând achitarea cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru complicitatea la infracțiunea de luare de mită, respectiv art. 10 lit. b1) C. proc. pen. pentru infracțiunea de fals intelectual.

În esență, s-a susținut că ordonanța privind autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire este nulă, întrucât a fost emisă cu o zi înainte de desemnarea numiților B.S. și Z.P.N. ca investigatori sub acoperire.

În ce privește soluția de condamnare a inculpatului pentru complicitate la luare de mită, s-a susținut că aceasta s-a bazat pe o reevaluare și o interpretare incorectă a probelor aflate la dosar; nu există probe din care să rezulte că prin atitudinea sa subiectivă, a înlesnit realizarea intenției infracționale ce a aparținut în exclusivitate inculpatului L., simpla sa prezența în apropierea coinculpatului nefiind suficientă pentru a reține participarea la comiterea faptei sub forma complicității morale.

În ce privește infracțiunea de fals intelectual, fapta săvârșită constând în neconsemnarea în procesul verbal contravențional a depășirii neregulamentare nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât nu a urmărit un scop ilicit, iar datele ce caracterizează persoana sa reprezintă o garanție pentru îndreptare chiar și în situația în care îi va fi aplicată una din sancțiunile cu caracter administrativ.

Inculpatul L.M. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2, 12 și 18 C. proc. pen.

S-a susținut astfel instanța de fond nu a fost legal sesizată prin rechizitoriu, care a fost dat cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale prev. de art. 262 alin. (1) lit. a) și b) și 264 alin. (3) și (4) C. proc. pen., a celor privitoare la aflarea adevărului, garantarea dreptului la apărare, prezumția de nevinovăție, legalitatea probelor, dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea vieții private.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. reținută în sarcina sa nu este întemeiată pe dovezi certe de vinovăție, ci pe speculații, în condițiile în care el nu l-a sancționat pe contravenient decât pentru faptele constatate în mod nemijlocit de către inculpat.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., nu există o dezvoltare a acestuia, ci doar o trimitere la primele două cazuri invocate anterior.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. invocat de inculpatul L., acesta privește strict sesizarea instanței din perspectiva condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească rechizitoriul: să fie emis de procurorul competent, să fi fost îndeplinită procedura de verificare din partea procurorului ierarhic superior, să cuprindă mențiunile esențiale prevăzute de lege (determinarea faptei și a persoanei pentru care s-a dispus sesizarea instanței, precum și încadrarea juridică dată faptei).

Prin urmare, orice alte presupuse neregularități procedurale comise în faza de urmărire penală nu pot fi cenzurate în limitele acestui caz de casare, căci ele nu privesc sesizarea instanței, ci modul în care s-a desfășurat urmărirea penală.

Or, din examinarea rechizitoriului întocmit în cauză, rezultă că acesta întrunește toate condițiile prevăzute de lege pentru ca instanța să fie regulat sesizată, inculpatul criticând de fapt aspecte legate de modul de desfășurare a urmăririi penale, mai precis autorizarea și folosirea investigatorilor sub acoperire.

Deși nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, Curtea constată ca fiind nefondate criticile formulate deopotrivă de inculpați privitoare la autorizarea investigatorilor sub acoperire și la modul în care aceștia au acționat.

În acest sens, Curtea constată că folosirea investigatorilor sub acoperire nu a avut doar bază legală, ci și faptică, astfel încât nu se poate reține că aceștia au acționat ca agenți provocatori.

Din actele dosarului rezultă că la baza cercetărilor din prezenta cauză s-au aflat denunțuri penale ( unul se află chiar la dosar, fii.1-4 dup) ale unor conducători auto care au reclamat săvârșirea unor fapte de corupție de către echipaje ale serviciului poliției rutiere Covasna, ce acționau pe DN 11, în special pe traseul Târgu Secuiesc-Brețcu, care pretindeau și primeau diferite sume de bani pentru a nu aplica sancțiunile corespunzătoare pentru contravențiile comise în trafic.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că inițial s-au format dosare penale pentru asemenea fapte de corupție săvârșite de alți polițiști decât inculpații, fiind suficientă existența unor indicii privitoare la săvârșirea acestui gen de fapte de către lucrători ai poliției rutiere din cadrul aceluiași serviciu județean ce își desfășurau activitatea pe același sector de drum național.

În consecință, plecându-se de la existența unor date referitoare la încălcarea atribuțiilor de serviciu de către polițiștii din cadrul serviciului poliției rutiere Covasna, s-a impus folosirea investigatorilor sub acoperire tocmai pentru identificarea în concret a celor care comit fapte dintre cele reclamate.

Că așa stau lucrurile, o dovedesc și mențiunile din Ordonanța privind autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire din 10 iunie 2010, nefiind menționate exact identitățile polițiștilor față de care există presupunerea că vor săvârși infracțiuni de corupție, ci doar determinată generic categoria funcționarilor cărora ei aparțin (lucrători de poliție rutieră care își desfășoară activitatea pe DN 11 - fii. 22 dup).

Or, este evident că între aceste persoane se aflau și cei doi inculpați.

In privința investigatorilor sub acoperire utilizați în prezenta cauză, este lipsit de relevanță faptul că adresa prin care se comunica identitatea acestora este datată 11 iunie 2010 (fii. 48 ds. fond), adică o zi după ordonanța prin care ei fuseseră deja autorizați să-și desfășoare activitatea.

Actele depuse la dosar (fii. 47, 54 și urm. ds. fond) sunt lămuritoare, în sensul că în realitate numele investigatorilor sub acoperire a fost comunicat Parchetului mai întâi telefonic, anterior datei de 10 iunie și doar în scris ulterior, prin adresa sus-menționată. în ce privește activitatea propriu-zisă a investigatorilor, aceasta s-a circumscris dispozițiilor legale și ordonanței prin care ei au fost autorizați să acționeze.

În acest sens, ei au interacționat cu inculpații, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu fără a-i provoca să comită fapte prevăzute de legea penală.

Dimpotrivă, așa cum se poate observa din înregistrările convorbirilor purtate în mediul ambiental, inculpații au fost cei care au lăsat să se înțeleagă că sunt de acord să-și trafice atribuțiile de serviciu, așteptând să fie recompensați pentru modul în care (nu) au sancționat conduită investigatorilor, ca și conducători auto care săvârșiseră mai multe contravenții.

Împrejurarea că respectivii investigatori s-au manifestat deschiși și disponibili în relația cu inculpații nu a reprezentat decât conduita pe care ei trebuiau să o adopte, conform ordonanței prin care au fost autorizați și a dispozițiilor legale în materie; săvârșirea infracțiunii de către inculpați nu a fost determinată de investigatorii sub acoperire, ci doar prilejuită de conduita acestora, confirmându-se astfel datele preexistente privind actele de corupție comise de lucrători de poliție rutieră care își desfășoară activitatea pe DN 11. Conchizând sub acest aspect, Curtea constată pe de o parte că folosirea investigatorilor sub acoperire nu a fost una întâmplătoare, ci a avut la bază date și informații preexistente privind săvârșirea unor fapte de corupție de către o categorie de determinată de funcționari (lucrători de poliție rutieră care își desfășoară activitatea pe DN 11) în care se încadrau și inculpații; pe da altă parte, investigatorii sub acoperire nu au acționat ca agenți provocatori, inculpații fiind cei care, prin modul lor de comportare, au lăsat să se înțeleagă că se pretează la fapte de corupție (în primul caz), determinând o conduită corespunzătoare a investigatorului (în al doilea caz).

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. invocat de ambii inculpați, Curtea constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Astfel, în cazul inculpatului R., Curtea constată că în cauză nu este vorba despre o simplă prezență a acestuia alături de inculpatul L., autorul infracțiunii de luare de mită.

Modul de comportare a celor doi inculpați relevă coeziunea psihică stabilită între aceștia în legătură cu activitatea infracțională desfășurată.

În acest sens, Curtea apreciază că cele două episoade ale căror protagoniști au fost cei doi investigatori sub acoperire nu trebuie disociate, chiar dacă numai ultimul s-a finalizat prin comiterea unui act de corupție.

Astfel, în primul caz "actorul principal" a fost inculpatul R., iar conduita acestuia nu diferă cu nimic de cea a inculpatului L. din cel de-al doilea caz, fiind vorba despre aceeași predispoziție spre negociere.

Ceea ce l-a împiedicat pe inculpatul R. să comită și în primul caz o infracțiune de corupție a fost doar telefonul intempestiv primit în cursul "negocierilor", privitor la sosirea unui superior în zona lor de acțiune.

Este relevant dialogul purtat între investigatorul B.S. și inculpatul R.: " (B.S.):Faceți ceva numai să fie bine (inc. R.): Sună frumos, dar trebuie să fiți mai exactă (B.S.) Știu și eu ce să spun, spune-ți și dvs. ceva. (inc. R.).Ce aș putea să vă zic?Ați mai fost în situații de astea? (B.S.) Am mai fost, da am mai luat și puncte. ce să vă spun, știți cum e, câteodată te mai iartă, câteodată te mai pedepsește, depinde de persoană! (inc. R.): Și, și când nu ați primit puncte sau nu vi s-a reținut permisul, cum ați rezolvat? (B.S.) în mai multe situații! (inc. R.): Deci au fost mai multe situații! (B.S.) Au fost mai multe, da! (inc. R.): Și au fost rezolvate în mai multe feluri! (B.S.) Exact! (inc. R.):Dar nu vreți să mi le spuneți! (B.S.) Cred că le știți și dumneavoastră prea bine! (inc. R.): Am lucrat în Constanța doi ani de zile, colegii de acolo aveau mai mult tupeu!"

Această conduită a inculpatului R. este în mod indubitabil cea a unei persoane care se pretează la săvârșirea de acte de corupție, diferența față de inculpatul L. fiind aceea că doar acesta din urmă a finalizat, printr-un act concret de luare de mită, un asemenea tip de comportament.

Mai mult, din probatoriul administrat în cauză rezultă chiar că cei doi inculpați aveau un adevărat mod de operare, constând în esență în oprirea unui participant la trafic, altul decât contravenientul, căruia i se luau doar datele, după care era eliberat, urmată de negocierea cu contravenientul și finalizarea prin încheierea unui proces verbal care nu cuprindea contravenția cea mai gravă.

Acest modus operandi, ca și conduita explicită a inculpatului R. în primul caz, denotă existența unei înțelegeri între inculpați privitoare la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, care a existat în ambele situații reținute ca stare de fapt, în condițiile în care acestea s-au petrecut în aceeași zi (15 iunie 2010), la puțin timp una de cealaltă (19,20-20,55).

La toate acestea se adaugă și conduita inculpatului R. la momentul prinderii în flagrant, acesta declarând că nu știe despre proveniența banilor găsiți în autoturism, deși potrivit înregistrărilor efectuate în cauză acesta a văzut momentul primirii banilor de către inculpatul L. și a auzit dialogul dintre investigator și acest inculpat: " (ZPN): 300 e bine? (inc. L.): Nu-i problemă!".

Prin urmare, corect s-a reținut că fapta comisă de inculpatul R. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită sub forma complicității morale, critica acestuia fiind astfel nefondată.

În cazul inculpatului L.M., Curtea constată că acesta a invocat doar formal acest motiv de casare, fără a-l dezvolta, mărginindu-se să susțină că acesta ar rezulta din celelalte două cazuri de casare (art. 3859 pct. 2 și 18 C. proc. pen.)

Or, o asemenea trimitere nu echivalează cu o motivare a recursului, în condițiile în care inculpatul nu menționează în concret care este (sunt) elementul constitutiv (elementele constitutive) care nu ar fi întrunit(e) în speță.

Din oficiu, Curtea constată că faptele sale, constând în aceea că în ziua de 15 iunie 2010 a primit suma de 300 de lei de la investigatorul sub acoperire Z.P.N. pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu și a falsificat prin omisiune procesul verbal de contravenție încheiat pe numele acestuia, întrunesc atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual.

Sub acest aspect, atât instanța de fond, cât și cea de apel au examinat prin coroborare probele administrate în cauză, stabilind în mod legal și temeinic faptul că acestea converg spre stabilirea vinovăției inculpatului pentru ambele infracțiuni ce i s-au reținut în sarcină.

Prin urmare, acest motiv de casare este neîntemeiat. În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. invocat de inculpatul L., cu referire expresă și exclusivă la infracțiunea prev. de art. 289 C. pen., Curtea constată că soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni are la bază probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că inculpatul a falsificat prin omisiune procesul-verbal încheiat pe numele investigatorului sub acoperire Z.P.N., neinserând contravenția pe care acesta o săvârșise, aceea de depășire pe linie continuă.

Susținerile inculpatului, în sensul că el a menționat în procesul verbal doar faptele pe care Ie-a constatat nemijlocit, sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză, în special înregistrarea convorbirii purtate în mediu ambiental între inculpat și investigatorul sub acoperire.

Rezultă astfel că încă de la momentul opririi acestuia din urmă, inculpatul L. a făcut referire la manevra prohibită de lege pe care investigatorul o comisese, rațiunea opririi sale fiind tocmai aceea a depășirii neregulamentare pe care acesta o făcuse.

Dacă lucrurile ar fi stat altfel, nu ar mai fi avut vreun rost negocierea care a urmat, finalizată cu mituirea inculpatului și care a vizat măsura suspendării permisului contravenientului pe o durată de 30 de zile; or, niciuna din faptele menționate de inculpat în procesul verbal de contravenție nu era de natură a atrage și această sancțiune, ci doar depășirea neregulamentară săvârșită de investigator și neinserată ulterior în înscrisul oficial întocmit de inculpat.

Prin urmare, reținând vinovăția inculpatului L., instanțele de fond și apel nu au denaturat conținutul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, ci au dispus condamnarea inculpatului coroborând în condițiile legii acest probatoriu. în consecință, critica inculpatului este nefondată. în privința inculpatului R., acesta a invocat același caz de casare în susținerea solicitării de achitare a sa pentru infracțiunea de fals intelectual, cu referire la dispozițiile art. 10 lit. a) sau 10 lit. b1) C. proc. pen.

Referitor la primul temei de achitare, Curtea constată că situația inculpatului R. este similară cu cea a inculpatului L., fiind pe deplin aplicabile aceleași argumente în susținerea vinovăției sale pentru infracțiunea prev. de art. 289 C. pen.

Din aceleași înregistrări rezultă astfel că însuși inculpatul R. i-a precizat investigatoarei B.S. motivul opririi sale, precizându-i expres: "pentru depășire ați fost oprită".

Ca și în cazul inculpatului L., negocierea pe care inculpatul R. o poartă cu investigatoarea Barbu are în vedere reținerea permisului de conducere, măsură care nu putea fi dispusă decât pentru depășirea neregulamentară.

De altfel, în acest caz această manevră a fost efectuată chiar față de mașina condusă de inculpați, care se afla în deplasare, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de procuror (fii.24 dup).

Prin urmare, în deplină cunoștință de cauză inculpatul R. a omis să insereze în procesul verbal de constatare contravenția privitoare la depășirea neregulamentară săvârșită de investigatoarea B.S., astfel încât solicitarea de achitare întemeiată pe disp.art.10 lit. a) C. proc. pen. nu poate fi primită.

Nici cel de-al doilea temei de achitare nu este incident în cauză.

Curtea constată mai întâi că inculpatul nu a formulat un motiv de apel care sa vizeze o solicitare similară, astfel încât Curtea nu este în măsură de a cenzura hotărârea instanței de apel din această perspectivă.

Dincolo de acest aspect, Curtea constată că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin raportare la criteriile enumerate în art. 181 alin. (2) C. pen.

Astfel, fapta inculpatului R. de a omite cu intenție să insereze în procesul verbal de contravenție toate faptele comise de conducătorul auto nu poate fi disociată de contextul în care a fost săvârșită.

În realitate, așa cum s-a arătat, încheierea procesului verbal de contravenție într-o asemenea manieră a fost doar o parte dintr-un modus operandi comun al celor doi inculpați, care avea ca finalitate primirea unor sume de bani de la contravenienți pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Cu alte cuvinte, ceea ce are relevanță și conferă faptei comise un grad ridicat de pericol social, este scopul urmărit de inculpat, care era nu doar ilicit, ci chiar infracțional, fiind fără importanță împrejurarea că în primul caz acesta nu a fost atins.

În privința circumstanțelor personale ale inculpatului, acestea au fost valorificate în procesul de individualizare a pedepsei, inclusiv referitor la modalitatea de executare a acesteia, neconstituind argumente pentru soluția de achitare solicitată de inculpat.

Prin urmare, nici această critică nu poate fi primită. Concluzionând, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate și vor fi respinse conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluționarea căilor de atac, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați R.M. și L.M. împotriva deciziei penale nr. 117/Ap din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, Secția Penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica, azi 22 martie 2012.