Influence-peddling conviction upheld; 6-year sentence final, acquittal confirmed

Prin Sentința penală nr. 382 din 13 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 41070/3/2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 și 5 din rechizitoriu, din infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în concurs real cu două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în concurs real cu două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (capitolul I, punctul 1.1 din rechizitoriu).

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (capitolul I, punctele 1.2, 2.1, 2.2 și 5 din rechizitoriu).

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (capitolul I pct. 1.3 din rechizitoriu).

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 alin. (1) din aceeași lege și la art. 289 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual săvârșită în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunii de trafic de influență (capitolul I, punctul 1.4 din rechizitoriu).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (capitolul 1 punctul 4 din rechizitoriu).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul S.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (capitolul I punctul 3 din rechizitoriu).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul S.F. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul M.I., zis „B.” pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (capitolul I, punctul 3 din rechizitoriu).

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului S.F., reținerea și arestarea preventivă de la 2 noiembrie 2006 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului S.F.

În baza art. 346 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de martorii denunțători G.C. și G.F.D. în contradictoriu cu inculpatul S.F.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desființarea parțială a legitimației de membru al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului nr. O.p. X, emisă pe numele denunțătorului G.F.D., falsificată de inculpat, prin antedatarea acesteia. A constatat că legitimația nr. O.p. X atestă dobândirea calității de membru al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului de către denunțătorul G.F.D. începând cu data de 23 octombrie 2006.

În baza art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea către martorul denunțător G.I. a sumei de 24.000 Dolari S.U.A după cum urmează: suma de 1750 Dolari S.U.A., depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție- și suma de 22.250 Dolari S.U.A. în echivalent euro (la cursul B.N.R valabil pentru ziua 13 martie 2007) respectiv, 16.893 Euro, după cum urmează: 16.893 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție- și 963 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 22 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 și art. 255 alin. (3) și (5) C. pen., a dispus restituirea către martorul denunțător G.F.D. a sumei de 24.800 RON, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

A constatat că suma de 2.200 RON a fost restituită la data de 26 octombrie 2006 martorului denunțător G.F.D.

În baza art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul denunțător G.C. a sumei de 5000 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul denunțător S.B.O.I. a sumei de 17.500 RON, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Națională Anticorupție - asupra sumei de 22.700 RON, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, și a sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 22 noiembrie 2006, emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - asupra sumei de 9037 Euro, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, și restituirea acestora către inculpat.

A constatat că prin încheierea din 15 februarie 2007 s-a dispus, în baza art. 1605 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., ridicarea (radierea) inscripției ipotecare stabilită cu titlu de cauțiune la dispoziția Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra întregului imobil situat în Breaza de Jos, str. S. nr. 31 A, jud. Prahova, aparținând lui S.F. și S.M., întabulat în cartea funciară nr. 1672 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpina, măsură dispusă prin încheierea nr. 809 din 24 ianuarie 2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpina, în baza dispozițiilor încheierii pronunțată la data de 18 ianuarie 2007 în Dosarul penal nr. 41070/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală.

A constatat că suma de 10.000 Euro utilizată la realizarea flagrantului din data de 1 noiembrie 2006 a fost pusă la dispoziția martorului denunțător G.F.D. de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 15.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - emis în Dosarul de urmărire penală nr. 83/P/2006, la data de 27 noiembrie 2006, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile de trafic de influență și înșelăciune, descrise în capitolul I, punctele 3, 4 și 5 din rechizitoriu și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S.F., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (descrise în capitolul I punctele 1,1; 3 ; 4 din rechizitoriu); a unei infracțiuni de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (descrisă în capitolul I punctele. 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu); a unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă în capitolul I pct. 1.3 din rechizitoriu); a unei infracțiuni de fals intelectual săvârșită în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 raportat la art. 18 alin. (1) din aceeași lege și la art. 289 C. pen. (descrisă în capitolul 1, punctul 1.4 din rechizitoriu) și a două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (descrise în capitolul I punctul 5 din rechizitoriu).

Prin același rechizitoriu, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M.I., zis „B.” pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare a traficului de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (descrisă în capitolul I, punctul 3 din rechizitoriu).

În fapt, în actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:

În privința inculpatului S.F.:

Punctul 1.1 lit. a) din rechizitoriu: În cursul anului 2005, inculpatul S.F., în calitate de președinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (în continuare O.A.D.O.), a pretins de la denunțătorul G.I. suma de 20.000 Euro și a primit, în trei tranșe, echivalentul acestei sume reprezentând 24.000 Dolari S.U.A. Primele două tranșe în cuantum de câte 10.000 Dolari S.U.A. au fost remise inculpatului prin intermediul martorului B.S.V., iar ultima tranșă în cuantum de 4000 Dolari S.U.A. a fost remisă prin intermediul martorei G.Z. Inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care au compus completul desemnat să judece recursul formulat de martorii denunțători G.I. și G.V., recurs ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1597/2005 al acestei instanțe, afirmând că poate obține reducerea pedepselor de 19 ani închisoare aplicate acestora prin Sentința penală nr. 1123/F din 13 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3880/2003;

Punctele 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu: În perioada aprilie-octombrie 2006, inculpatul S.F. a lăsat să se creadă că are influență asupra magistratului Ș.H.V., procuror șef în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, și-l va determina să tergiverseze cursul anchetei în Dosarul nr. 21/P/2005 și să adopte în cauză o soluție favorabilă denunțătorilor G.C. și G.F.D., cercetați în acest dosar pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Pentru traficarea influenței, inculpatul a pretins de la denunțătorul G.F.D., atât în mod direct, cât și prin intermediul denunțătorului G.C., o sumă de bani care, inițial, nu a fost particularizată.

Ulterior, inculpatul a pretins câte 5.000 Euro atât de la denunțătorul G.C., cât și de la denunțătorul G.F.D., cu justificarea că dobândirea de către aceștia a calității de membru al O.A.D.O. îi era necesară pentru a exercita mai facil actele de traficare a influenței.

La 26 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins de la denunțătorul G.F.D. suma de 25.000 Euro (stabilind ca o primă tranșă de 10.000 Euro să-i fie remisă în ziua de 1 noiembrie 2006, iar diferența de 15.000 Euro la o dată ulterioară). Ca urmare a acestor pretinderi, inculpatul a primit eșalonat suma totală de 7.000 Euro în două tranșe, în cuantum de 5000 de Euro, respectiv de 2000 de Euro de la denunțătorul G.C. (în perioada aprilie-iunie 2006), precum și suma de 2.000 RON de la denunțătorul G.F.D. (în ziua de 26 octombrie 2006) (pct. 1.2 literele A, B și C din rechizitoriu).

S-a mai reținut că la data de 26 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins denunțătorului G.F.D. să suporte cheltuielile de cazare pentru două camere în Poiana Brașov, pe durata sărbătorilor de Anul Nou, tot în vederea continuării traficării influenței pretinse anterior (pct 2.1 din rechizitoriu).

De asemenea, s-a reținut că la data de 1 noiembrie 2006, inculpatul a primit suma de 10.000 de Euro de la denunțătorul G.F.D. în vederea continuării traficării influenței pretinse (pct. 2.2 din rechizitoriu).

Punctul 1.3 din rechizitoriu: În cursul lunii octombrie 2006, inculpatul S.F., în calitate de președinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, care a fost recunoscută prin Hotărârea nr. 1183 din 28 noiembrie 2000 a Guvernului României, ca fiind de utilitate publică), a pretins de la denunțătorul G.F.D. suma de 2.500 Euro în scopul de a face un act contrar privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru antedatarea unei legitimații pe numele denunțătorului care să ateste calitatea acestuia de membru al O.A.D.O. La data de 23 octombrie 2006, inculpatul a primit de la denunțător echivalentul în lei al sumei pretinse.

Punctul 1.4 din rechizitoriu: În cursul lunii octombrie 2006, inculpatul S.F., în calitate de președinte al O.A.D.O., cu prilejul eliberării unei legitimații de membru al acestei organizații pe numele denunțătorului G.F.D., a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la data emiterii respectivului înscris, acesta fiind antedatat.

Punctul 3 din rechizitoriu: În perioada iunie-octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins și primit, în mod eșalonat, foloase în sumă totală de 8.000 de Euro (respectiv, suma de 7.500 Euro în numerar, iar diferența constând în produse alimentare) de la inculpatul M.I., lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Ministerului Justiției și din cadrul Biroului Național Interpol, pentru derularea formalităților necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării de către acesta a pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de autoritățile judiciare spaniole.

Punctul 4 din rechizitoriu: În primăvara anului 2006, inculpatul S.F. a pretins de la denunțătorul S.B.O.I. suma de 10.000 Euro, din care a primit, prin intermediul denunțătorului C.T.F., suma de 5.000 Euro, în echivalent în lei, respectiv 17.500 RON, lăsând să se creadă că are influență asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel Ploiești și din cadrul parchetului de pe lângă această instanță și-i va determina să adopte o soluție favorabilă denunțătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 în care acesta a fost trimis în judecată.

Punctul 5 din rechizitoriu: În primăvara anului 2006 și în cursul lunii octombrie 2006, inculpatul S.F. le-a indus în eroare pe părțile civile G.C. și G.F.D., de la care a pretins și primit câte 5.000 Euro, susținând, contrar realității, că aceste sume reprezintă taxe percepute de către O.A.D.O. pentru eliberarea legitimațiilor care să ateste calitatea de membru al acestei organizații a părților civile și că cei 10.000 Euro vor fi remiși ulterior, către Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.).

În privința inculpatului M.I.:

Punctul 3 din rechizitoriu: În perioada iunie-octombrie 2006, inculpatul M.I. a dat suma totală de 8.000 Euro (respectiv, suma de 7.500 Euro în numerar, iar diferența constând în produse alimentare) inculpatului S.F. care a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Ministerului Justiției și din cadrul Biroului Național Interpol, pentru derularea formalităților necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare spaniole.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor G.I. (f. 41-45 dup. Vol. 1), B.S.V. (f. 46-57 dup. vol. 1), G.Z. (f. 66-74 dup. Vol. 1), L.O.C. (f. 76-84 dup. Vol. 1), G.V. (f. 86-91 dup. vol. 1), procesul-verbal de redare a dialogurilor ambientale și ale convorbirilor telefonice purtate de martorii B.S.V. și G.Z. cu inculpatul S.F., declarațiile martorilor G.C. (f. 47-49, 54-56 dup. vol. 2), G.F.D. (f. 6-14, 20-26 dup. vol. 2), C.R.C. (f. 355-356 dup. vol. 2), M.A.I. (f. 343-346 dup. vol. 2), Ș.H.V. (f. 340- 342 dup. vol. 2), Z.A. (f. 359 - 361, 362 - 363 dup. vol. 2), S.M. (f. 365 - 366, 367 - 368 dup. vol. 2), D.I. (f. 369 - 371 dup. vol. 2), procesul verbal de redare a dialogurilor ambientale și a convorbirilor telefonice dintre inculpatul S.F. și martorii G.C. și G.F.D., procesul-verbal din 1 noiembrie 2006 și planșa fotografică privind marcarea criminalistică a sumei de 10.000 Euro (f. 82 - 84, 85 - 93 dup vol. 2), procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 1 noiembrie 2006 (f. 82-116 dup. vol. 2), procesul-verbal din 23 octombrie 2006 și planșa fotografică privind consemnarea seriilor bancnotelor care au compus suma de 25.000 RON, prezentată de G.F.D. (f. 30 - 34, 35 - 44 dup. vol. 2), raport de constatare tehnico-științifică contabilă întocmit de specialiști din cadrul DNA (f. 277 - 322 dup vol. 2), procesele-verbale din 26 octombrie 2006 și 2 noiembrie 2006, privind ridicarea legitimației emise de O.A.D.O. pe numele martorului G.F.D. și a unei invitații adresate martorului de către aceeași organizație (f. 15 -18, 27 - 29, dup vol. 2), declarațiile martorilor S.B.O.I. (f.1 - 3, 5, 13 - 15, 16 - 18 dup. vol. 4) G.C. (f. 6, 19 - 20; 21-22 dup,vol.-4) și C.T.F. (f. 7, 23 - 26, 27, 30 vol. 4), declarațiile martorilor S.A., (f. 86, 92 - 93, 94 - 97 dup. vol. 4), A.D.G. (f. 98-99, 100 - 101 dup. vol. 4), T.M. (f.102- 104, 105-108 dup. vol. 4) și M.V.L. (f. 110 dup. vol. 4), procese verbale de redarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu martorul S.A. și cu învinuitul M.I., declarațiile învinuitului M.I. (f. 185, 192, 243 - 244, 245 - 247 dup. vol. 4), declarațiile inculpatului S.F. (f.203 -206, 207 - 213, 214, 218 -223, 226 - 229, 230 - 232 dup.vol. 4);

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații S.F. (vol. 1 f.95-101) și M.I. (vol. 1 f.94), martorii G.I. (vol. 1 f. 125-127), B.S.V. (vol. 1 f. 253-254), G.Z. (vol. 1 f. 251-252), L.O.C. (vol. 1 f.130-132), G.V. (vol. 1 f. 128-129), G.C. (vol. 1 f. 138-141), G.F.D. (vol. 1 f. 133-137), Ș.H.V. (vol. 1 f. 240-242), S.B.O.I. (vol. 1 f. 249-250), C.T.F. (vol. 2 f. 5), S.A. (vol. 2 f.1-2), A.D.G. (vol. 1 f.243), M.V.L. (vol. 1 f.244-245), Z.A. (vol. 1 f.255), S.M. (vol. 1, f.260), D.I. (vol. 1 f.256-258), G.V.V. (vol. 1 f.246-248), C.I. (vol. 1 f.259), au fost solicitate relații de la Administrația Națională a Penitenciarelor prin care să se precizeze data și motivul pentru care numitul M.V.L. a fost transferat din Penitenciarul Brăila în Penitenciarul Rahova, precum și perioada de timp în care acesta a fost deținut în cadrul Penitenciarului Rahova, a fost încuviințată proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru ambii inculpați.

Tribunalul, având în vedere concluziile formulate de părți și de reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2007, a apreciat ca fiind inutilă audierea martorilor: M.A.I., C.R.D., D.F., C.L., V.H.S., V.E., A.L., I.C.G., S.G.O., M.M., T.M.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2007, Tribunalul a respins ca inutile mijloacele de probă solicitate de inculpat a fi administrate, respectiv: efectuarea unei expertize psihologice și efectuarea unei expertize tehnice contabile.

În ce privește situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunilor deduse judecății, tribunalul, în urma analizării probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești a reținut următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 1123 din 13 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3880/2003, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpaților G.I. și G.V., la pedepsele rezultante de câte 19 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și la art. 12 alin. (1) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., hotărâre menținută prin Decizia penală nr. 83 din 7 februarie 2005 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I penală, urmare respingerii apelurilor declarate de inculpați.

Împotriva ambelor hotărâri au formulat recurs inculpații G.I. și G.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. de Dosar 1597/2005.

Înainte de judecarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpații G.I. și G.V. au hotărât, împreună cu fratele lor, martorul L.O.C., să îl contacteze pe inculpatul S.F. pentru a obține ajutorul acestuia în soluționarea favorabilă a căii de atac declarate.

Din declarațiile date de martorii G.I., G.V. și L.O.C. atât în faza de urmărire penală (f. 41-45, f. 76-84, f. 86-91 dup. vol. 1), cât și în fața Tribunalului (f. 125 -130 dosar instanță) rezultă că aceștia se aflau într-o relație de amiciție cu inculpatul S.F. de peste 5 ani de zile și cunoșteau că este o persoană influentă întrucât îi ajutase și în alte afaceri judiciare care se soluționaseră în favoarea lor.

Martorul L.O.C. a luat legătura cu inculpatul S.F., cu prilejul vizitei pe care acesta din urmă a efectuat-o la Penitenciarul Poarta Albă, prilej cu care inculpatul a pretins că poate interveni la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a obține reducerea pedepselor aplicate inculpaților G.I. și G.V. Martorul L.O.C. a transmis această informație fraților săi, care se aflau încarcerați în Penitenciarul Rahova, hotărând împreună să profite de influența pe care inculpatul S.F. pretindea că o are la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, legătura urmând să fie ținută cu acesta prin intermediul mamei lor, martora G.Z. și prin intermediul martorului B.S.V.

În acest context, inculpatul S.F. a pretins suma de 20.000 Euro de la denunțătorul G.I. și de la frații acestuia, prin intermediul martorului B.S.V., pentru a fi dată judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție care intrau în completul desemnat să judece Dosarul nr. 1597/2005, lăsând să se creadă că are influență asupra acestora și-i va determina să admită recursurile și să dispună reducerea pedepsei aplicată lui G.I. de la 19 ani la 10 ani închisoare, iar pentru G.V., reducerea pedepsei de la 19 ani la 6 ani închisoare.

Potrivit declarațiilor martorilor G.I., G.V. și L.O.C. care se coroborează cu declarațiile martorilor B.S.V. (f. 46-57 dup. vol. 1, dosar instanță vol. 1 f. 253-254) și G.Z. (f. 66-74 dup. vol. 1, dosar instanță vol. 1 f. 251-252), inculpatul S.F. a primit, în vederea traficării influenței personale pe,lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, suma de 24.000 Dolari SUA, reprezentând echivalentul celor 20.000 Euro pretinși, banii fiindu-i dați de martorul B.S.V. în două tranșe de câte 10.000 Dolari SUA înainte de judecarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar diferența de 4000 de Dolari SUA după judecarea recursului, dar tot ca urmare a pretinderii inițiale, prin intermediul martorei G.Z.

Declarațiile martorilor sus-menționați se coroborează și cu notele de redare a convorbirilor telefonice și a dialogurilor ambientale purtate de inculpat cu martorii B.S.V. și G.Z..

Astfel, din dialogul purtat la data de 13 iunie 2006 de martorul B.S.V. cu inculpatul S.F. la sediul O.A.D.O. (notă de redare a dialogului ambiental f. 303-307 dup vol. 1), precum și din dialogul din data de 26 iunie 2006 (notă de redare a dialogului ambiental f. 325-327, 329-330 dup vol. 1) rezultă fără echivoc că inculpatul a pretins și primit suma de 24.000 Dolari SUA în cursul anului 2005 pentru a-și trafica influența personală pe lângă judecătorii ce compuneau completul de judecată care urma să judece recursul fraților G.I. și G.V.

Din dialogul purtat la data de 18 iulie 2006 de martora G.Z. cu inculpatul S.F. la sediul O.A.D.O. (notă de redare a dialogului ambiental f. 338 dup. vol. 1), precum și din dialogul din data de 31 iulie 2006 (notă de redare a dialogului ambiental, f.349-352, dup. vol. 1), rezultă că inculpatul a primit suma de 20.000 de Dolari SUA de la martorul B.S.V. și suma de 4.000 de Dolari SUA de la martora G.Z., în vederea traficării influenței personale, arătând că i-a mai ajutat pe frații G. și cu alte ocazii.

Inculpatul S.F. a recunoscut în declarațiile date în fața procurorului și instanței că a primit suma de 24.000 de Dolari SUA, însă susținerile sale în sensul că suma respectivă reprezintă contravaloarea serviciilor juridice prestate de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului au fost înlăturate de tribunal cu motivarea că nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, toți martorii audiații arătând fără echivoc că sumele de bani au fost pretinse în scopul traficării influenței pe care inculpatul a pretins că o are asupra judecătorilor ce compuneau completul care urma să judece recursurile declarate de inculpații G.I. și G.V.

Susținerile inculpatului cu ocazia discuțiilor purtate cu martorii B.S.V. și G.Z. în sensul că și-a traficat efectiv influență reală pe lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție și că le-a remis acestora suma de bani pe care a primit-o de martorii denunțători au fost înlăturate de instanța de fond cu motivarea că nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.

Tribunalul a reținut că inculpatul a pretins că are influență asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând pentru traficarea influenței suma de 20.000 Euro și că a primit echivalentul acesteia în Dolari (24.000 de Dolari SUA), lăsând să se creadă că poate interveni în favoarea martorilor denunțători G.I. și G.V., în vederea reducerii pedepselor aplicate acestora.

Instanța de fond a constatat că din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că inculpatul S.F. și-a traficat influența personală pretinzând că poate interveni pe lângă judecătorii ce compuneau completul care urma să judece recursul declarat de G.I. și G.V., demersurile sale ce formează obiectul infracțiunii de trafic de influență nevizând activitatea de consiliere desfășurată de O.A.D.O. sau activitatea inculpatului ca reprezentant al O.A.D.O. Sumele de bani pretinse și primite vizau activitatea de traficare a influenței personale.

S-a reținut că nu prezintă importanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență faptul că suma de 4000 de Dolari SUA a fost dată inculpatului după judecarea recursului, întrucât ea face parte din suma de 20.000 de euro pretinsă inițial de acesta în vederea traficării influenței la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, Tribunalul a reținut că primirea sumei de 4000 Dolari SUA este parte a unității infracționale naturale ce s-a înscris în cauzalitatea urmării socialmente periculoase produsă.

În concluzie, în drept, s-a reținut că fapta inculpatului S.F. de a pretinde de la denunțătorul G.I. suma de 20.000 Euro și de a primi, în trei tranșe, prin intermediul martorilor B.S.V. și G.Z., echivalentul acestei sume și anume, 24.000 Dolari SUA, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care au compus completul desemnat să judece recursul formulat de martorii denunțători G.I. și G.V. și-i va determina să reducă pedepselor aplicate acestora prin Sentința penală nr. 1123/F din 13 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3880/2003, întrunește atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 (cap.I, pct. 1.1 din rechizitoriu).

II. În luna aprilie 2006, în timpul desfășurării anchetei penale efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov - împotriva martorilor denunțători G.C. și G.F.D. în Dosarul nr. 21/P/2005, aceștia s-au întâlnit cu inculpatul S.F., care a afirmat că poate interveni la organele de urmărire penală, mai precis la procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, martorul Ș.H.V. și că prin influența pe care o are asupra acestuia, îl va determina să adopte o soluție în favoarea lor.

După câteva zile de la această întâlnire, G.C. i-a transmis lui G.F.D. că trebuie să îi dea inculpatului S.F. o sumă de bani (neparticularizată), pretinsă de acesta pentru a interveni în favoarea martorului la procurorul Ș.H.V., aspect ce rezultă din declarațiile martorilor G.F.D. (f.22 dup. vol. 2) și G.C. (f. 48 dup. vol. 2).

Inculpatul S.F. a spus și martorului G.C. că poate interveni la procurorul Ș.H.V. în scopul ușurării situației juridice a martorului.

Ambii martori au declarat că inculpatul le-a spus că este o persoană influentă, și că în baza acestei influențe personale poate interveni la procurorul Ș.H.V. din cadrul DNA Brașov, ce instrumenta dosarul în care erau cercetați.

Martorul G.F.D. a declarat în fața instanței, că activitatea de traficare a influenței pe care trebuia să o desfășoare inculpatul era o activitate strict personală, iar nu a organizației pe care o conducea (O.A.D.O).

În același sens, cu prilejul discuției avută de inculpatul S.F. cu cei doi martori la data de 23 octombrie 2006, inculpatul a învederat încă o dată, că este o persoană influentă arătând că: „eu dacă am nevoie s-ajung în Brașov știi pe cine sun? Pe șeful S.R.I.-ului, pe inspectorul șef, pe prefect și stau toți drepți și m-așteaptă la intrare cu antemergător… Nu trebuie să vorbesc eu cu tine. Stau ăia drepți după mine și mă roagă: (procesul-verbal de redare a conținutului discuției purtate în mediul ambiental, la data de 23 octombrie 2006, între denunțători și S.F. - dup.vol. 3, f.118), eu pot să vă ajut așa…și poziția mea e asta. Că am și eu puterea mea sau influența mea sau pătrunderea mea și așa mai departe, și pe care pot să o fac sau nu…Nu întâmplător ăștia vroiau să mă pună șeful SRI-ului” (dup.vol. 3, f. 115-116, 118).

Tribunalul a reținut că influența pe care inculpatul a lăsat să se creadă că o are asupra procurorului Ș.H.V. din cadrul DNA Brașov a fost credibilă pentru martorii denunțători, iar nu irealizabilă sau absurdă, imposibil de a exista și de a avea efect.

Astfel, inculpatul S.F. i-a pretins martorului G.C. pentru traficarea influenței promise, suma de 5000 de Euro arătând că îi va emite o legitimație de membru al O.A.D.O., pentru a avea acoperire pentru intervențiile pe care urma să le facă la procurorul anchetator (f. 47 verso dup. vol. 2 și dosar instanță f. 139).

Martorul G.C. a arătat în mod expres în fața instanței că suma de 5000 de Euro a dat-o inculpatului, nu pentru a deveni membru al O.A.D.O., ci pentru traficarea influenței de către inculpat la DNA Brașov, pe martor neinteresându-l legitimația O.A.D.O., ci rezolvarea problemei juridice de la parchet (dosar instanță vol. 1 f. 139). Primirea sumei de bani de către inculpat rezultă atât din declarația martorului G.C. (f.47 verso, 56, 60 dup. vol. 2 și dosar instanță f. 139), cât și din procesul-verbal de redare a conținutului discuției purtate în mediu ambiental, la data de 23 octombrie 2006, între denunțător și inculpatul S.F. - (dup.vol. 3, f.106), din procesul-verbal de redare a conținutului discuției purtate în mediul ambiental, la data de 24 octombrie 2006, între G.C. și S.F.-(dup.vol. 3, f. 133-137) și din procesul-verbal de redare a conținutului discuției purtate în mediu ambiental, la data de 26 octombrie 2006, între G.F.D. și S.F. (dup.vol. 3, f.197-198).

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu martorul G.C. la data de 20 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins, prin intermediul acestuia, de la G.F.D., în vederea traficării influenței la DNA Brașov, suma de 5000 de Euro, susținând că îi va emite și acestuia o legitimație de membru al O.A.D.O., aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor G.F.D. (dosar instanță vol. 1 f.134-135) și G.C. (dosar instanță vol. 1 f.139) și care se coroborează cu procesul-verbal de redare a conținutului discuției dintre inculpat și martorul denunțător (dup.vol. 3, f.38-40). Totodată, inculpatul a mai pretins și suma de 1500 de Euro pentru antedatarea legitimației de membru al O.A.D.O.

În considerarea acestei pretinderi, cu prilejul întâlnirii din data de 23 octombrie 2006, întâlnire ce a avut loc la restaurantul „D.", G.F.D. i-a dat inculpatului S.F., în prezența martorului G.C., suma de 25.000 RON. Din această sumă, inculpatul a predat martorului G.C. 2.200 RON, păstrând restul de 22.800 RON pentru sine (echivalent a 6500 Euro: 5000 Euro pentru traficarea influenței și 1500 Euro pentru antedatarea legitimației) - astfel cum rezultă din declarațiile martorilor G.C. ( f. 50-51, 54-55, 56, 63-64 dup. vol. 2 și dosar instanță f. 140) și G.F.D. ( f. 10-11, 23-25 dup. vol. 2 și dosar instanță f.134-136) și din procesul-verbal de redare a conținutului discuției purtate în mediul ambiental la data de 23 octombrie 2006, între denunțători și inculpatul S.F. - dup.vol. 3, f. 109-110). Suma de 2.200 RON a fost predată de către G.C. organelor de urmărire penală (conform procesului-verbal f. 70-71, din dup. vol. 2) și ulterior, restituită denunțătorului G.F.D. (procesul-verbal f. 45, dup vol. 2).

La data de 25 octombrie 2006, inculpatul S.F. l-a contactat telefonic pe martorul denunțător G.F.D. pentru a-i comunica faptul că în ziua următoare va veni în Brașov pentru a întreprinde acte de traficare a influenței sale asupra procurorului șef Ș.H.V. cerându-i martorului: „să-mi pregătești și mie, să-mi dai de-o ciocolată, ca să ..." astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conținutului discuției telefonice (f. 258, dup. vol. 3).

În ziua de 26 octombrie 2006, inculpatul S.F. l-a contactat pe martorul denunțător G.F.D., căruia i-a spus că se află la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov pentru a vorbi „...ce trebuie aici" și, totodată, i-a solicitat „Pregătește și tu ce trebuie!", aspecte ce rezultă din procesul-verbal de redare a conținutului discuției telefonice (f. 258 -259, dup. vol. 3). În aceeași zi, ulterior întâlnirii cu procurorul șef Ș.H.V., inculpatul S.F. s-a întâlnit cu martorul denunțător G.F.D., la pensiunea „P.” din Brașov care aparținea denunțătorului, convorbirea dintre aceștia fiind înregistrată audio și video.

În discuția purtată cu denunțătorul, inculpatul S.F. i-a comunicat că deși situația sa în Dosarul nr. 21/P/2005 este dificilă, întrucât procurorul șef Ș.H.V. intenționa să emită rechizitoriul și să dispună în cauză măsuri asigurătorii, ca urmare a actelor de traficare a influenței sale, „..am întors lucrurile, l-am întors, l-am aia! Păi, am făcut interviu, l-am făcut zob, zdrențe! „Deocamdată s-au calmat lucrurile. Le așezăm... O întindem și vedem poate nici nu se ajunge în instanță…Să dea o amendă penală, să propună să nu mai...” astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conținutului discuției ( f.197-198, 204 dup. vol. 3).

Tribunalul a reținut că inculpatul a spus martorului G.F.D. că prin traficarea influenței sale a reușit să-i îmbunătățească situația juridică în dosarul de urmărire penală în care era cercetat și l-a asigurat că va continua să-și trafice influența. Pentru a-l convinge pe denunțător de influența sa, inculpatul i-a spus că o să devină șeful procurorului Ș.H.V., întrucât va ocupa un post în Consiliul Superior al Magistraturii ( f.205 dup. vol. 3).

În cadrul acelorași discuții, inculpatul S.F. a pretins de la denunțătorul G.F.D. o sumă de bani (pe care nu a particularizat-o) pentru intervenția făcută în acea zi la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și a primit de la acesta 2.000 RON. Totodată, inculpatul a pretins suma de 25.000 Euro, pentru a o remite procurorului șef Ș.H.V., în vederea adoptării unei soluții favorabile martorului denunțător în Dosarul nr. 21/P/2005.

Martorului G.F.D., inculpatul i-a pretins să-i dea, mai întâi, suma de 10.000 Euro, la data de 1 noiembrie 2006, iar diferența de 15.000 Euro, la o dată ulterioară, aspecte ce rezultă din declarația martorului care se coroborează cu procesul-verbal de redare a conținutului discuției dintre cei doi existentă la fila 218 dup. vol. 3: „Pregătește să ... Acum la început, vreo zece mii”; „și pe urmă ... să-i mai dăm încă ..."; „După vreo zece, cincisprezece și o scoatem!”.

Tot în cadrul aceleiași discuții și tot în considerarea activității sale de traficare a influenței, inculpatul a cerut denunțătorului G.F.D. să suporte cheltuielile de cazare pentru două camere în Poiana Brașov, pe durata sărbătorilor de Anul Nou, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conținutului discuției, existent la filele 207-208 dup., vol. 3.

Aceeași manifestare infracțională a avut-o inculpatul și cu prilejul discuției avută cu denunțătorul G.F.D. la data de 1 noiembrie 2006, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conținutului acesteia (f. 246-250 dup. vol. 3).

În declarația dată în fața instanței (vol. 1 f.136), martorul G.F.D. a arătat că : „inculpatul mi-a solicitat să rezolv, iar nu să rezerv 2 camere în Poiana Brașov pentru sărbătorile de iarnă, eu înțelegând că trebuie să achit cele două camere, iar plata acestora am perceput-o ca fiind tot în continuarea traficării influenței”.

Martorul Ș.H.V. a arătat în declarația dată în fața instanței (dos. instanță vol. 1 f.240-242) că avea cunoștință, din interceptările convorbirilor telefonice efectuate în dosarul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov în care se efectuau acte de urmărire penală împotriva martorilor denunțători G.C. și G.F.D., că acesta din urmă a trimis bani la București pentru inculpatul S.F.

În privința întâlnirii pe care a avut-o cu inculpatul S.F. la sediul DNA Brașov, martorul Ș.H.V. a afirmat că „avea suspiciuni că în spatele discuțiilor avute cu inculpatul era altceva întrucât pe parcursul lor s-a făcut referire la cu totul alte aspecte decât activitatea O.A.D.O”.

Prin „altceva” martorul a declarat că înțelege că îi era traficată funcția, aspect pe care l-a constatat din comportamentul numiților G.C. și G.F.D., care după întâlnirea de la sediul DNA, pe care a avut-o cu inculpatul S.F., își permiteau să i se adreseze direct pe nume, deși înainte avuseseră un comportament normal, specific unor persoane care erau cercetate penal.

În ziua de 1 noiembrie 2006, denunțătorul G.F.D. s-a deplasat la sediul O.A.D.O., având asupra sa suma de 10.000 Euro, bani ce au fost marcați criminalistic, pretinși de inculpat la data de 26 octombrie 2006, pe care i-a dat acestuia. Pentru a-i confirma martorului influența pe care o are pe lângă procurorul Ș.H.V., inculpatul l-a contactat pe acesta pe linia telefonică guvernamentală și au discutat în legătură cu invitația la simpozionul organizat de O.A.D.O. și despre protocolul care urma după acesta „pentru cei apropiați”, și la care era invitat și procurorul.

Primirea sumei de 10.000 de Euro de către inculpat de la martorul denunțător G.F.D. rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 94-98 dup. vol. 2). Inculpatul S.F. a recunoscut primirea banilor, pretinzând însă că reprezentau donații pentru O.A.D.O.

Contrar celor susținute de inculpat, tribunalul a reținut, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, că inculpatul S.F. și-a traficat influența personală pretinzând că poate interveni pe lângă procurorul Ș.H.V. pentru a obține o soluție favorabilă martorilor denunțători G.F.D. și G.C. care erau anchetați în Dosarul nr. 21/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, demersurile sale ce formează obiectul infracțiunii de trafic de influență, nevizând activitatea de consiliere desfășurată de O.A.D.O. sau activitatea inculpatului ca reprezentant al O.A.D.O. Sumele de bani pretinse și primite vizau, în realitate, activitatea de traficare a influenței personale.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat ca nepertinente, neconcludente și inutile următoarele mijloace de probă: rapoartele de constatare tehnico-științifică contabilă întocmite de specialiști din cadrul DNA privind activitatea O.A.D.O. și declarația martorei S.M., contabila O.A.D.O.

Tribunalul a reținut că în cadrul unor discuții avute cu martorii denunțători G.C. și G.F.D., inculpatul S.F. a afirmat că sumele de 5000 de Euro primite de la aceștia pentru eliberarea legitimațiilor care să ateste calitatea lor de membru al O.A.D.O., urmau să fie virate către Organizația Națiunilor Unite, situație de fapt încadrată juridic de procuror în infracțiunea de înșelăciune.

Din analiza proceselor-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediu ambiental sau a convorbirilor telefonice, precum și a declarațiilor denunțătorilor G.C. și G.F.D., instanța de fond a reținut că toate sumele de bani care au fost date de aceștia au vizat activitatea de traficare a influenței pretinsă de inculpatul S.F., neexistând din partea inculpatului o activitate de inducere în eroare în scopul creării unui prejudiciu în patrimoniul denunțătorilor.

Martorul G.F.D. a declarat în fața instanței că a dat inculpatului suma de bani cerută de acesta pentru traficarea influenței pe care pretindea că o are pe lângă organele de urmărire penală, că nu avea nici un interes să devină membru O.A.D.O., că nu a fost interesat sub nicio formă de situația O.A.D.O. sau O.N.U. și că nu a fost indus în eroare cu privire la destinația sumei de bani pe care a dat-o pentru eliberarea legitimației.(f. 135-136).

În privința martorului G.C., Tribunalul a reținut că acesta a dat inculpatului S.F. următoarele sume de bani:

- 5000 de Euro în vederea traficării influenței, inculpatul precizând martorului că îi va emite o legitimație de membru al O.A.D.O. pentru a avea acoperire pentru intervențiile pe care urma să le facă pe lângă procurorii anchetatori,

- 5000 de Euro pentru eliberarea unui permis de conducere internațional,

- 2500 de Euro pentru achiziționarea unui microbuz,

- 7.000 lei (70 milioane lei vechi) pentru salariații O.A.D.O.

Martorul G.C. a arătat în fața instanței, că suma de 2500 de Euro a fost dată inculpatului pentru achiziționarea unui microbuz, iar suma de 7000 lei a fost dată pentru plata salariaților O.A.D.O. Întrucât aceste sume nu au legătură cu suma de 10.000 de Euro, instanța de fond nu le-a reținut ca fiind date de către martor inculpatului în vederea traficării influenței promise acestuia.

În privința legalității emiterii de către inculpatul S.F. a unor permise de conducere internaționale, precum și referitor la pretinderea de către acesta a unor sume de bani pentru eliberarea permisului de conducere internațional procurorul a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar penal (capitolul I, punctul 7 din rechizitoriu).

Raportat la obiectul sesizării instanței, tribunalul a reținut că martorul G.C. a dat inculpatului S.F., pentru traficarea influenței, numai suma de 5.000 Euro, fiindu-i remisă de către acesta și o legitimație de membru O.A.D.O.

Din declarația martorului denunțător G.C., dată în fața instanței rezultă că acesta a dat inculpatului suma de 5000 de Euro, nu pentru a deveni membru al O.A.D.O., ci în schimbul influenței pe care inculpatul pretindea că o are pe lângă procurorii din cadrul DNA Brașov, că nu îl interesa legitimația O.A.D.O. și nici situația ONU sau a O.A.D.O., ci să îi fie rezolvată problema pe care o avea la DNA.

În raport de situația de fapt reținută mai sus, Tribunalul a înlăturat ca nepertinentă și neconcludentă declarația martorului C.S. care a arătat în cursul urmăririi penale că a predat inculpatului S.F. o sumă de 10.000 de Euro din partea martorului G.F.D. (aspect ce rezultă și din declarația martorului G.C. dup. vol. 2 f. 56), cu motivarea că vizează o situație de fapt cu care Tribunalul nu a fost sesizat prin rechizitoriu.

Prin urmare, Tribunalul a reținut că sumele de 5000 de Euro au fost date de martorii denunțători G.C. și G.F.D. inculpatului S.F. pentru traficarea influenței pe care a pretins că o are pe lângă procurorul Ș.H.V. pentru a obține o soluție favorabilă martorilor denunțători care erau anchetați în Dosarul nr. 21/P/2005, neexistând în cauză o activitate din partea inculpatului de inducere în eroare a martorilor denunțători în scopul obținerii pentru sine a sumelor respective de bani, mențiunea sporadică a inculpatului că banii vor fi dați la ONU, neavând relevanță juridică. Atât martorii cât și inculpatul au avut reprezentarea reală a scopului pentru care au fost dați banii și anume, traficul de influență.

Pentru aceste motive, Tribunalul a concluzionat că activitatea infracțională a inculpatului S.F. de a pretinde de la martorii denunțători G.C. și G.F.D. sumele de 5000 de Euro pentru traficarea influenței pe lângă procurorul Ș.H.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și nu ale infracțiunii de înșelăciune.

Întrucât activitatea infracțională susmenționată a fost desfășurată de inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale, Tribunalul a reținut că primirea de către inculpatul S.F. a sumelor de 5000 de Euro de la martorii denunțători G.C. și G.F.D., în vederea traficării influenței personale, urmată de emiterea pe numele acestora a unor legitimații care să ateste calitatea lor de membru O.A.D.O. pentru ca inculpatul să aibă acoperire pentru intervențiile pe care urma să le facă pe lângă procurorul Ș.H.V., constituie acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență comisă în formă continuată.

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 și 5 din rechizitoriu, din infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în concurs real cu două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de trafic de influență comisă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a constatat, totodată, că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 și 5 din rechizitoriu, în sensul reținerii unei singure infracțiuni continuate de înșelăciune întrucât, din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că întreaga activitate infracțională a inculpatului a fost desfășurată în baza unei rezoluții infracționale unice și a constat în pretinderea și primirea de sume de bani de la martorii denunțători spunându-le acestora că își va exercita influența pe lângă procurorul Ș.H.V. pentru a obține o soluție favorabilă în Dosarul nr. 21/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov în care erau cercetați.

În consecință, Tribunalul a respins cererea inculpatului S.F. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în concurs real cu două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului S.F., care în perioada aprilie-noiembrie 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins în repetate rânduri, de la martorul G.F.D., sume de bani și suportarea cheltuielilor de cazare pentru două camere în Poiana Brașov pe perioada sărbătorilor de Anul Nou și a primit efectiv sumele de 22.800 RON, 2000 RON și 10.000 de Euro, respectiv a pretins și primit de la martorul G.C. suma de 5000 de Euro afirmând că poate interveni pe lângă procurorul Ș.H.V. pentru a obține o soluție favorabilă martorilor denunțători susmenționați care erau cercetați în Dosarul nr. 21/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, întrunește, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (cap.I, pct. 1.2, 2.1, 2.2 și 5 din rechizitoriu).

III. La data de 20 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins suma de 5000 de Euro de la martorul G.F.D., prin intermediul martorului G.C., în vederea traficării influenței pe lângă procurorii de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, susținând că îi va emite acestuia o legitimație de membru O.A.D.O. pentru a avea acoperire pentru intervențiile pe care urma să le facă la procurorul Ș.H.V., precum și suma de 1500 de Euro pentru antedatarea legitimației de membru O.A.D.O., tot în considerarea activității de traficare a influenței, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor G.F.D. (dosar instanță vol. 1 f.134-135) și G.C. (dosar instanță vol. 1, f.139), care se coroborează cu procesul-verbal de redare a conținutului discuției înregistrată în medul ambiental (dup.vol. 3, f.38-40).

Inculpatul S.F. a predat martorului G.C. înscrisurile tipizate, redactate în limba engleză, care trebuiau completate de către G.F.D. pentru emiterea legitimației de membru O.A.D.O.

În ziua de 23 octombrie 2006, denunțătorul G.F.D. a completat înscrisurile tipizate și le-a transmis prin fax inculpatului S.F. la sediul O.A.D.O. (f.147-148, dup.vol. 2).

După primirea, la data de 23 octombrie 2006, a sumei de 25.000 RON de la martorul G.F.D., inculpatul a dispus emiterea legitimației de membru O.A.D.O. nr. O.p. X, vizată pe ambele semestre ale anului 2006 și a remis-o denunțătorului în ziua de 26 octombrie 2006.

Atât inculpatul S.F., cât și martora D.I. au susținut că vizarea legitimației și pe semestrul anterior celui în care a fost emisă, era o problemă a softului calculatorului în care erau scanate ștampila O.A.D.O. și semnătura inculpatului, fiind de notorietate acest aspect în cadrul organizației (dosar instanță vol.I, f.99-256).

Având în vedere situația de fapt mai sus expusă, tribunalul a constatat că inculpatul S.F. a pretins și primit de la martorul G.F.D. suma de 1500 de Euro pentru antedatarea legitimației de membru O.A.D.O. și, cunoscând modalitatea în care softul calculatorului reda vizele pe legitimații, a dispus emiterea unei legitimații pentru G.F.D. din care rezultă că acesta a avut calitatea de membru al organizației pe întreg anul 2006, deși cererea de a deveni membru fusese aprobată de inculpat la data de 23 octombrie 2006 (dup vol. 2 f.131). Falsificarea legitimației a fost dispusă de inculpat în considerarea traficării influenței pe care acesta susținea că o va efectua la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov.

Tribunalul a reținut că inculpatul are calitate de funcționar public în sensul art. 147 C. pen. pentru următoarele motive:

Prin H.G. nr. 1183 din 21 noiembrie 2000 publicată în M. Of. nr. 627 din 4 decembrie 2000 a fost recunoscută Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului -O.A.D.O.-, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în Municipiul București, str. Maior Băcilă nr. 4, bloc 18, parter, sector 2, ca fiind de utilitate publică.

Potrivit art. 38 și 39 din O.G nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații, recunoașterea unei asociații sau fundații de utilitate publică se face prin Hotărâre a Guvernului dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: activitatea acesteia se desfășoară în interes general sau al unor colectivități, după caz; funcționează de cel puțin 3 ani; prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfășurarea unei activități anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoțit de situațiile financiare anuale și de bugetele de venituri și cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoașterea statutului de utilitate publică; valoarea activului patrimonial pe fiecare din cei 3 ani anteriori, în parte este cel puțin egală cu valoarea patrimoniului inițial.

Potrivit art. 381 din O.G. nr. 26 din 30 ianuarie 2000 „prin utilitate publică se înțelege orice activitate care se desfășoară în domenii de interes public general sau al unor colectivități”.

Având în vedere actele normative susmenționate, Tribunalul a reținut că Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului este o persoană juridică de interes public care, din punct de vedere al dreptului penal, reprezintă o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen.

Raportat la activitatea desfășurată de inculpat în cadrul Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, s-a reținut că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 147 C. pen. pentru a fi funcționar public și deci, este subiect activ al infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual.

Inculpatul S.F. avea atribuții de acordare a calității de membru al O.A.D.O., precum și de a dispune întocmirea și eliberarea legitimațiilor cu acest titlu.

Legitimațiile emise de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, provenind de la o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen., sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen.

În drept, s-a reținut că primirea de către inculpatul S.F. a sumei de 1.500 Euro (în echivalent în lei) în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru antedatarea legitimației nr. O.p. X, emisă pe numele G.F.D., care să ateste calitatea acestuia de membru al O.A.D.O. pe întreg anul 2006, întrunește atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 1.3 și 1.4 din rechizitoriu).

Falsificarea de către inculpatul S.F. a legitimației de membru al O.A.D.O. nr. O.p. X (înscris oficial) prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de membru al O.A.D.O. a martorului G.F.D. pe întreg anul 2006, în considerarea traficării influenței pe care inculpatul arăta că o va efectua la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov -, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual săvârșită în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 alin. (1) din aceeași lege și la art. 289 C. pen. (cap.I, pct. 1.3 și 1.4 din rechizitoriu).

IV. Prin Sentința penală nr. 135 din 27 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 141/2005, menținută prin Decizia nr. 904 din 16 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalului Prahova în Dosarul nr. 3889/2005, inculpatul S.B.O.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și art. 282 alin. (2) C. pen.

După pronunțarea hotărârii de către instanța de apel, dar înainte de judecarea de Curtea de Apel Ploiești, la data de 22 mai 2006, a recursului formulat de S.B.O.I. împotriva celor două hotărâri judecătorești, acesta a luat legătura cu inculpatul S.F. pentru a discuta despre situația sa juridică din cauza sus-menționată.

La cererea inculpatului, martorul denunțător S.B.O.I. a formulat un memoriu și a achitat o taxă în cuantum de 1.000 RON (eliberându-i-se chitanța cu nr. CH 9931016 din 1 martie 2006) la casieria Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Inculpatul S.F. i-a mai pretins martorului denunțător suma de 10.000 Euro despre care a afirmat că trebuie să o dea șefului procurorului care participă la judecarea recursului, precum și președintelui Curții de Apel Ploiești pentru a-i obține o soluție favorabilă în cauza în care era condamnat, aspecte ce rezultă din declarația martorului S.B.O.I. (dup. vol 4 f. 13-14, dos. inst. vol. 1 f. 249-250).

Inculpatul S.F. a lăsat să se înțeleagă că urma să își trafice influența pe lângă șeful procurorului care participa la judecarea recursului, precum și pe lângă președintele Curții de Apel Ploiești și chiar că le va remite acestora o parte din banii ceruți de la S.B.O.I.

Martorul G.C. în declarația dată la instanță (dup. vol. 4 f.19-22, dosar instanță vol. 1 f.138) a arătat că a aflat de la martorul C.T.F. că inculpatul i-a cerut suma de 10000 Euro martorului S.B.O.I. pentru a obține o soluție favorabilă acestuia în dosarul penal pe care îl avea pe rolul instanțelor din Ploiești.

În urma pretinderii sumei de 10.000 de Euro, inculpatul a primit suma de 17.500 RON (echivalentul a 5000 de Euro) de la S.B.O.I., prin intermediul martorului C.T.F., în perioada dinaintea sărbătorilor de Paști (10-23 aprilie 2006).

Martorul C.T.F., la solicitarea lui S.B.O.I., s-a deplasat împreună cu G.C. la sediul O.A.D.O. pentru a remite suma de 17.500 RON inculpatului S.F. (declarația martorului G.C. - dup. vol. 4 f.19-22 dosar instanță vol.I f.138, declarația martorului C.T.F. dup vol. 4, f.23-25; 27-28, dosar instanță vol. 2 f. 5).

Ulterior, inculpatul i-a solicitat martorului S.B.O.I. suma de 5000 de Euro, reprezentând diferența dintre suma pretinsă și suma de bani primită efectiv.

Din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice purtată de inculpatul S.F. cu denunțătorul S.B.O.I. la data de 24 iunie 2006 (dup. vol. 4, f. 163 - 164), rezultă că referitor la discuția privind plata diferenței de 5000 de Euro, martorul îi spune inculpatului: „În câteva zile, mă achit datoria! Deci nu mai trebuie să suni pe nimeni, te rog eu! Eu sunt dator cu ăia cinci și plus ce am să-ți dau ție! Deci eu îmi plătesc datoria! În câteva zile îmi plătesc datoria față de tine!", iar inculpatul îi spune martorului că și-a traficat influența pentru rezolvarea favorabilă pentru S.B.O.I. a dosarului în care acesta fusese anterior condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare: „Eu când ți-am zis un lucru, așa a fost și nu știu dacă te mai salva cineva din ce poziție erai! Da?”.

Inculpatul S.F., cu ocazia unei discuții ambientale pe care a purtat-o cu martorul G.C. la data de 24 octombrie 2006 (dup.vol. 3, f. 140) a menționat că S.B.O.I. încă nu îi plătise datoria, în condițiile în care, potrivit propriilor susțineri, a remis banii pe care i-a primit, persoanei care a rezolvat favorabil situația juridică a acestuia în dosarul aflat pe rolul unei instanțe din Ploiești. (că tu crezi că eu am...ă.. rămas dator față de ala! Eram vreun prost, nu? Da, de acela mai avem nevoie nu? La Ploiești)”.

Din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice purtată de inculpatul S.F. cu martorul G.C. la data de 25 octombrie 2006 (dup.vol. 4, f.131 -134) rezultă că inculpatul și-a arătat nemulțumirea că S.B.O.I. nu i-a plătit suma de 5000 de Euro reprezentând diferența dintre suma pretinsă și suma de bani primită: „Auzi? Da-ia, dacă tot tu ai discuții cu S., pe zona aia, spuneți-i, „Păi, hă, vere, nu-l mai sunați, mă! Nu mai sunați nici mă-sa, nici ăla pe omu', că omu' nu vrea să vă mai facă nimic! Dați-i datoria, care o aveți să i-o dați și pe urmă vorbește!”.

Declarațiile inculpatului S.F. în care a arătat că a primit echivalentul în lei al sumei de 5000 de Euro de la S.B.O.I. prin intermediul denunțătorului C.T.F. pentru demersurile efectuate de O.A.D.O. și nu ca preț al influenței pretinse au fost înlăturate de instanța de fond cu motivarea că nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză.

Cu toate că în discuțiile purtate cu martorii G.C. și S.B.O.I. inculpatul a spus că și-a traficat efectiv influența reală și că a remis suma de bani primită de la martorul denunțător, judecătorilor și procurorilor, instanța de fond a reținut că declarația sa nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.

Tribunalul a reținut că, în realitate, inculpatul a pretins că are influență asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel Ploiești și din cadrul parchetului de pe lângă această instanță, pentru a-i determina să adopte o soluție favorabilă denunțătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 al Curții de Apel Ploiești, pretinzând în acest sens suma de 10.000 Euro și primind efectiv suma de 17.500 RON.

A constatat instanța de fond, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, că demersurile inculpatului ce formează obiectul infracțiunii de trafic de influență vizează traficarea influenței personale și nu activitatea de consiliere desfășurată de O.A.D.O. sau de inculpat în calitate de reprezentant al O.A.D.O. Sumele de bani pretinse și primite de inculpat vizau activitatea de traficare a influenței personale pretinse, fiind primite pentru a fi date, potrivit susținerilor sale, șefului procurorului care participa la judecarea recursului și președintelui Curții de Apel Ploiești.

În drept s-a reținut că fapta inculpatului S.F. de a pretinde de la denunțătorul S.B.O.I. suma de 10.000 Euro și de a primi în cursul lunii aprilie 2006 (10-23 aprilie 2006), prin intermediul denunțătorului C.T.F., suma de 17.500 RON (echivalent a 5.000 Euro), lăsând să se creadă că are influență asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel Ploiești și din cadrul parchetului de pe lângă această instanță, pentru a-i determina să adopte o soluție favorabilă denunțătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 al Curții de Apel Ploiești, întrunește atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 4 din rechizitoriu).

V. Prin Sentința penală nr. 39 din 19 aprilie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 1266/2005, rămasă definitivă prin nerecurare, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut efectele Sentinței penale nr. 218/2003 a Curții Provinciale Madrid, S 15 Pol și a dispus transferarea condamnatului M.V.L. în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de autoritățile judiciare spaniole, într-un penitenciar din România, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 69 din 25 mai 2005.

Întrucât din luna aprilie 2005, M.V.L. nu fusese transferat într-un penitenciar din România, inculpatul M.I. l-a rugat pe martorul S.A., vărul inculpatului S.F. să îi faciliteze contactul cu acesta pentru a încerca să rezolve situația juridică a fiului său.

Din declarația martorului S.A. (dup. vol. 4 f. 86, 92-97, dosar instanță vol. 2 f. 1-2) rezultă că l-a însoțit pe inculpatul M.I. în cursul lunii iunie 2006 la sediul Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului din București unde acesta din urmă i-a adus la cunoștință inculpatului S.F. demersurile pe care le-a efectuat pe lângă autorități pentru transferarea fiului său, M.V.L., în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Inculpatul S.F., în prezența martorului S.A., a spus inculpatului M.I. că s-a mai întâlnit cu astfel de situații, că a mai adus din străinătate și alte persoane arestate și că îl va ajuta și pe el, solicitându-i să întocmească un memoriu în care să expună dificultățile întâmpinate cu privire la transferul fiului său.

Inculpatul M.I. a achitat O.A.D.O. contravaloarea demersurilor juridice pe care organizația urma să le efectueze.

În acest sens, O.A.D.O. a emis o adresă (nr. 772 din 28 iulie 2006) către Ministerul Administrației și Internelor - Biroul Național Interpol - cu privire la demersurile efectuate de inculpatul M.I. în vederea transferării efective a condamnatului M.V.L. în România. Urmare a acestei adrese, Ministerul Administrației și Internelor - Biroul Național Interpol - a comunicat O.A.D.O. la data de 8 august 2006 (dup. vol. 4 f.117) că Interpol Madrid a amânat transferul condamnatului M.V.L., întrucât acestuia i se aduceau și alte învinuiri de către autoritățile spaniole și că imediat ce aceste autorități vor informa despre posibilitatea efectuării transferului, Biroul Național Interpol va dispune, în regim de urgență, măsurile necesare aducerii în țară a sus-numitului condamnat.

Potrivit art. 149 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004, după emiterea de către Curtea de apel a mandatului de executare a pedepsei închisorii, Ministerul Justiției îl transmite autorității centrale competente din statul de condamnare (Spania în speța de față), în vederea transferării persoanei condamnate. Predarea condamnatului va avea loc, de regulă, pe teritoriul statului de condamnare, iar preluarea acestuia de către statul român se face prin grija Ministerului Administrației și Internelor, cu înștiințarea Ministerului Justiției.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul a constatat că față de stadiul procedurii de transfer al condamnatului M.V.L., competența funcționarilor trebuie apreciată numai prin raportare la cei din Ministerul Administrației și Internelor - Biroul Interpol -, întrucât în faza preluării condamnatului de către autoritățile române, competența exclusivă aparține acestora, funcționarii din cadrul Ministerului de Justiție trebuind doar să fie informați.

Din nicio declarație a martorilor audiați în cauză nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins de la inculpatul M.I. în perioada iunie 2006 - 25 septembrie 2006 (data transferării în România a condamnatului M.V.L.) vreo sumă de bani pentru traficarea influenței pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol, competenți în efectuarea demersurilor pentru preluarea de către autoritățile române a persoanelor condamnate de autoritățile judiciare străine în vederea continuării executării pedepselor în România sau că ar fi pretins că are o influență credibilă asupra reprezentanților acestor autorități.

Nici din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu inculpatul M.I. la datele de: 23 iunie 2006, 29 iunie 2006, 30 iunie 2006, 4 iulie 2006, 17 iulie 2007, 19 iulie 2006, 8 august 2006, 21 august 2006 (dup. vol. 4, f.160-177) nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins sau primit vreo sumă de bani de la inculpatul M.I. în scopul traficării influenței pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol.

Din procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate la datele de 26 septembrie 2006 și 27 septembrie 2006 (dup. vol. 4, f.179-181) rezultă că inculpatul S.F. i-a transmis inculpatului M.I. să îi aducă, în măsura posibilităților, diverse produse alimentare, acesta din urmă fiind de acord, fără a rezulta că scopul acestei solicitări are legătură cu vreun demers efectuat de inculpatul S.F. sau de O.A.D.O. în ceea ce îl privește pe M.V.L.. De asemenea, în convorbirea telefonică purtată de cei doi inculpați la data de 29 septembrie 2006 se face referire la aducerea unei „diferențe" pe data de 26 ale lunii. Nici din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu martorul S.A. la datele de 28 iunie 2006, 3 august 2006, 21 august 2006, 23 septembrie 2006 (dup. vol. 4. f. 165-166, 173-174, 176, 178-179) nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins sau primit vreo sumă de bani de la inculpatul M.I. în scopul traficării influenței pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol.

La data de 25 septembrie 2006, condamnatul M.V.L. a fost transferat din Spania și încarcerat în Arestul Direcției Cercetări Penale.

În declarația dată în faza de urmărire penală (dup. vol. 4 f. 227) în prezența avocatului ales, inculpatul S.F. a recunoscut primirea, în mai multe tranșe, a sumei de 7500 de Euro de la inculpatul M.I. în considerarea demersurilor efectuate de O.A.D.O.

Din declarațiile date de inculpatul M.I. atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești (f.185, 192, 243-244, 245 - 247 dup. vol. 4 și f. 94 vol. 1 dos instanță), rezultă că acesta a plătit inculpatului sau O.A.D.O. doar sumele de bani percepute pentru redactarea memoriului de către O.A.D.O.

Inculpatul S.F. a arătat în faza cercetării judecătorești că a fost în eroare cu privire la primirea sumelor de bani la care a făcut referire în declarațiile date în faza de urmărire penală.(f. 100 vol. 1 dos instanță).

Primirea unor sume de bani neindividualizate în privința monedei, rezultă din discuția din data de 26 octombrie 2006 dintre inculpații M.I. și S.F. (dup. vol. 4, f.137-140). Din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din data susmenționată nu rezultă însă scopul pentru care au fost date, respectiv primite sumele de bani și nici data remiterii lor.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că în cauză nu se poate reține pretinderea și primirea, înaintea datei de 25 septembrie 2006, de către inculpatul S.F., de la inculpatul M.I. a vreunei sume de bani în scopul traficării influenței pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol, competenți în efectuarea demersurilor pentru preluarea persoanelor condamnate de autoritățile străine în vederea continuării executării pedepselor în România. De asemenea, nu se poate reține că inculpatul S.F. ar fi pretins, înaintea datei de 25 septembrie 2006, față de inculpatul M.I., că are o influență credibilă asupra funcționarilor competenți în efectuarea procedurilor de transfer din Spania în România a condamnatului M.V.L.

În concluzie, tribunalul a reținut că nu sunt satisfăcute cerințele esențiale ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență respectiv: 1. inculpatul să fi lăsat să se creadă că are o influență reală sau pretinsă (credibilă) asupra funcționarilor competenți și 2: pretinderea și primirea de bani sau alte valori să fi avut loc mai înainte ca funcționarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în atribuțiile sale de serviciu. De asemenea, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii s-a constatat că lipsește scopul ce califică intenția cu care trebuie să acționeze traficantul de influență.

Referitor la mențiunile din discuția telefonică purtată la data de 29 iunie 2006 de inculpatul S.F. cu inculpatul M.I. (dup. vol. 4, fil. 166 - 167, „ca să achităm acolo ce trebuie, să aia..să-l aducem”, instanța de fond a apreciat că nu pot fi interpretate ca având semnificația pretinderii unor sume de bani în vederea traficării influenței.

Doar în convorbirea telefonică din data de 3 august 2006, purtată de inculpatul S.F. cu martorul S.A. (dup. vol. 4, f.173 - 174), inculpatul a afirmat față de acesta că a făcut valuri la Ministerul de Externe, la Ministerul Justiției și la Interpol și că a vorbit peste tot pentru a-l aduce pe M.V.L. în România. De asemenea, tot față de martorul S.A., inculpatul a afirmat la data de 28 iunie 2006 (dup. vol. 4, f.165 verso): „și repetă și tu ce mi-ai promis și aduși tu treaba aia, ca să ne rezolvăm și noi de cadouri acolo unde avem să le dăm''' și la data de 23 septembrie 2006 „dacă nu eram eu, nu-l aducea niciodată, pe .M.V.L. din Spania”.

S-a apreciat că aspectele susmenționate au fost învederate de inculpatul S.F. martorului S.A. și nicidecum inculpatului M.I., astfel că nu se poate reține că inculpatul S.F., în calitate de traficant de influență, ar fi pretins față de inculpatul M.I., în calitate de cumpărător de influență, că are o influență credibilă asupra funcționarilor competenți în efectuarea procedurilor de transfer din Spania în România a condamnatului M.V.L..

Martorul S.A. a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul S.F. i-ar fi spus într-o discuție telefonică faptul că inculpatul M.I. îi este dator cu suma de 2000 de Euro fără a ști ce reprezenta acea sumă (dup. vol. 4, f. 96).

În privința sumelor de bani despre care inculpatul S.F. a afirmat în faza de urmărire penală că le-ar fi primit de la inculpatul M.I. (aspect confirmat și de procesele verbale de redarea a convorbirilor telefonice), tribunalul a reținut că nu rezultă că ar fi fost primite în perioada iunie - 25 septembrie 2006, nici datele la care ar fi fost primite, nici cuantumul acestora și nici scopul pentru care ar fi fost primite.

De asemenea, Tribunalul a constatat că nu se poate reține faptul că inculpatul M.I. a dat suma de 7500 de Euro inculpatului S.F. în scopul traficării influenței pe care pretindea că o are asupra funcționarilor competenți să își exercite atribuțiile de serviciu în materia preluării condamnaților români în privința cărora s-a dispus de către instanță transferul în vederea continuării executării pedepsei în România.

Tribunalul a mai constatat că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă nici faptul că inculpatul S.F. ar fi pretins sau primit de la inculpatul M.I. produse alimentare în scopul traficării influenței pe lângă funcționarii competenți în materia preluării condamnaților români în privința cărora instanțele au dispus transferul în vederea continuării executării pedepselor în România sau că inculpatul M.I. ar fi dat produse alimentare inculpatului S.F. în același scop.

Prin urmare, în privința inculpatului S.F. s-a concluzionat că nu se poate reține în sarcina sa comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, neexistând în cauză o pretindere, ca element material al laturii obiective a acestei infracțiuni și nici cerințele esențiale ale primirii de bani sau alte valori și anume: inculpatul să fi lăsat să se creadă că are o influență reală sau pretinsă (credibilă) asupra funcționarilor competenți sau că ar fi primit bani sau alte valori, mai înainte ca funcționarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii susmenționate s-a constatat că nu se poate reține că inculpatul a primit bani sau alte foloase în scopul traficării influenței pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol, competenți în efectuarea demersurilor pentru preluarea persoanelor condamnate de către autoritățile străine în vederea continuării executării pedepselor în România, pentru a-i determina să facă un act ce intra în atribuțiile lor de serviciu.

În privința inculpatului M.I., tribunalul a reținut că nici în sarcina acestuia nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 întrucât lipsesc cerințele esențiale ale elementului material al laturii obiective a acestei infracțiuni și anume: inculpatul să fi acționat, având în vedere o influență reală sau pretinsă (credibilă) pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol, pe care inculpatul S.F. ar fi trebuit să lase să se creadă că o are asupra acestora pentru întreprinderea demersurilor în vederea preluării persoanelor condamnate de autoritățile străine pentru a continua executarea pedepselor în România, iar predarea banilor să se fi realizat mai înainte ca funcționarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

De asemenea, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de cumpărare de influență, s-a constatat că nu se poate reține că inculpatul M.I. a dat o sumă de bani inculpatului S.F. în scopul traficării de către acesta a influenței promise, pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol, competenți în efectuarea demersurilor în privința preluării persoanelor condamnate de autoritățile străine pentru a continua executarea pedepselor în România, pentru a-i determina să facă un act ce intra în atribuțiile lor de serviciu.

În consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul a dispus achitarea inculpatului S.F. în privința acuzației de a fi săvârșit infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a inculpatului M.I., în privința acuzației de a fi săvârșit infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 3 din rechizitoriu).

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului S.F., Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită comise de inculpat, care a pretins că are influență, fie asupra magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care au compus completul desemnat să judece recursul formulat de martorii denunțători din prezenta cauză, G.I. și G.V. și-i va determina să reducă pedepsele aplicate acestora, fie asupra procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, Ș.H.V. pentru a obține o soluție favorabilă martorilor denunțători G.F.D. și G.C. care erau anchetați în Dosarul nr. 21/P/2005 al acestei unități de parchet, fie asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel Ploiești și din cadrul parchetului de pe lângă această instanță, pentru a-i determina să adopte o soluție favorabilă denunțătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 al Curții de Apel Ploiești.

S-a reținut că activitățile infracționale desfășurate de inculpatul S.F. aduc atingere principiilor statului de drept, pe baza cărora este consacrată supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia, precum și credibilității sistemului judiciar întrucât, realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial, credibil și eficient reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept.

Tribunalul a avut în vedere, pe lângă faptul că infracțiunile de corupție, prin amploarea, intensitatea și formele lor de manifestare perturbă grav desfășurarea relațiilor sociale la nivel instituțional și interpersonal, determinând scăderea prestigiului autorităților și instituțiilor publice române, creșterea indicelui de percepție a corupției în domeniul justiției, și existența a două cauze ce agravează răspunderea penală a inculpatului S.F. și anume, concursul de infracțiuni și forma continuată a infracțiunii de trafic de influență.

În consecință, instanța de fond a apreciat, față de natura infracțiunilor săvârșite, de modalitatea concretă de comitere a acestora și de cuantumul pedepselor aplicate, că scopul preventiv și educativ al acestora poate fi atins numai prin executarea lor de către inculpat în regim de detenție.

Referitor la pedepsele accesorii, având în vedere dispozițiile art. 71 C. pen., jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabău și Pârcălab contra României, cauza Cumpănă și Mazăre contra României, cauza Hirst contra Marii Britanii), precum și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg (cauza Skanavi set Chryssanthakopoulos 193/94), tribunalul a apreciat, față de natura și gravitatea infracțiunilor de trafic de influență, luare de mită și fals intelectual comise de inculpatul S.F., de împrejurările concrete ale cauzei, de scopurile urmărite prin comiterea acestor fapte penale, de urmările socialmente periculoase produse prin săvârșirea lor, de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este doctor în drept și profesor universitar, că se impune interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., respectiv, interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., tribunalul a reținut că o atare pedeapsă nu se impune a fi aplicată inculpatului S.F., față de împrejurarea că infracțiunile de trafic de influență au fost comise de acesta prin traficarea influenței personale. Demersurile inculpatului, ce formează obiectul infracțiunii de trafic de influență, nu vizează activitatea de consiliere desfășurată în calitate de reprezentant al O.A.D.O. sau ca președinte al acestei organizații.

Referitor la pedepsele complementare, reținând dispozițiile art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, tribunalul a apreciat, față de natura infracțiunii de luare de mită săvârșită de inculpat, pentru care legea prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare pe lângă pedeapsa închisorii de cel puțin 2 ani, față de împrejurările și modalitatea comiterii faptei și de persoana inculpatului, că se impune interzicerea ca pedeapsă complementară a exercițiului drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.

În ce privește latura civilă a cauzei, Tribunalul a reținut că sumele de 5000 de Euro au fost date inculpatului S.F. de către martorii denunțători G.F.D. și G.C. în scopul traficării de către acesta a influenței personale pe lângă procurorul Ș.H.V. pentru a obține o soluție favorabilă martorilor denunțători care erau anchetați în Dosarul nr. 21/P/2005, neexistând în cauză o activitate de inducere în eroare a acestora de către inculpat în scopul obținerii pentru sine a sumelor respective de bani, mențiunea sporadică a inculpatului că banii vor fi dați la O.N.U., neavând relevanță juridică. Atât martorii, cât și inculpatul au avut reprezentarea reală a scopului pentru care au fost dați banii și anume, traficul de influență.

Prin urmare, reținând că activitatea infracțională a inculpatului de a pretinde sumele de 5000 de Euro pentru traficarea influenței pe lângă procurorul Ș.H.V., nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ci pe cele ale infracțiunii de trafic de influență, tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 și 5 din rechizitoriu, din infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen în concurs real cu două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen, în infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul, reținând în sarcina inculpatului S.F. infracțiunea de trafic de influență și pentru faptele descrise la punctul 5 din rechizitoriu, a concluzionat că despăgubirile solicitate de G.F.D. și G.C., în calitate de părți civile (raportat la încadrarea juridică eronată reținută de către procuror), trebuie interpretate ca cereri de restituire a sumelor de bani date inculpatului S.F. de către aceștia ca obiect al infracțiunii de trafic de influență. Pentru aceste pretenții materiale G.F.D. și G.C. au calitatea de martori denunțători, iar nu de părți civile, infracțiunea de trafic de influență fiind o infracțiune de pericol, ce nu este susceptibilă de a produce un prejudiciu patrimonial pentru a deschide calea exercitării unei acțiuni civile în cauză, prin constituire de parte civilă.

Prin urmare, în baza art. 346 C. proc. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de martorii denunțători G.C. și G.F.D. în contradictoriu cu inculpatul S.F.

În privința infracțiunii de fals intelectual săvârșit în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunii de trafic de influență, tribunalul a reținut că inculpatul S.F. a falsificat legitimația de membru al O.A.D.O. nr. O.p. X (înscris oficial) prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de membru al O.A.D.O. a martorului G.F.D. pe întreg anul 2006 în considerarea traficării influenței pe care inculpatul arăta că o va efectua la D.N.A. Brașov.

Prin urmare, în baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desființarea parțială a legitimației de membru al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului nr. O.p. X, emisă pe numele denunțătorului G.F.D., falsificată de inculpat prin antedatarea acesteia. A constatat că legitimația nr. O.p. X atestă dobândirea calității de membru al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului a denunțătorului G.F.D. începând cu data de 23 octombrie 2006.

Referitor la infracțiunile de trafic de influență și luare de mită, s-a reținut că denunțătorii G.I., G.C., G.F.D. și S.B.O.I. au sesizat faptele mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat în alt mod, iar prin rechizitoriu procurorul a dispus:

- neînceperea urmăririi penale față de G.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000, reținând incidența cauzei de nepedepsire prevăzută de alin. (2) al art. 61 din Legea nr. 78/2000 (fapta prezentată în capitolul I, punctul 1.1, lit. A);

- neînceperea urmăririi penale față de G.C. și G.F.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, reținând incidența cauzei de nepedepsire prevăzută de alin. (2) al art. 61 din Legea nr. 78/2000 (fapta prezentată în capitolul 1, punctele 1 și 2);

- neînceperea urmăririi penale față de S.B.O.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 și față de C.T.F. și G.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C.p.rap.la art. 61 din Legea nr. 78/2000, reținând incidența cauzei de nepedepsire prevăzută de alin. (2) art. 61 din Legea nr. 78/2000 (fapta prezentată în capitolul 1, punctul 4);

Având în vedere soluțiile date de procuror, tribunalul a dispus:

- în baza art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, restituirea către martorul denunțător G.I. a sumei de 24.000 Dolari SUA după cum urmează: suma de 1750 Dolari SUA, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, și suma de 22.250 Dolari SUA în echivalentul euro (la cursul B.N.R.din ziua de 13 martie 2007 euro=3,373 lei, Dolari SUA= 2,561 lei), respectiv a sumei de16.893 Euro, după cum urmează: 15930 Euro, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție- și 963 Euro sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 22 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție;

- în baza art. 61 alin. (2) și 4 din Legea nr. 78/2000 și art. 255 alin. (3) și 5 C. pen., restituirea către martorul denunțător G.F.D. a sumei de 24.800 RON, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție;

- în baza art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, restituirea către martorul denunțător G.C. a sumei de 5000 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție;

- în baza art. 61 alin. (2) și 4 din Legii nr. 78/2000, restituirea către martorul denunțător S.B.O.I. a sumei de 17.500 RON sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, indisponibilizată prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Referitor la suma de 2.200 RON s-a constatat că a fost restituită la data de 26 octombrie 2006 martorului denunțător G.F.D.

În ce privește suma de 10.000 Euro utilizată la realizarea flagrantului din data de 1 noiembrie 2006 s-a constatat că a fost pusă la dispoziția martorului denunțător G.F.D. de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție.

De asemenea, s-a constatat că organele de urmărire penală au indisponibilizat pe lângă aceste sume și sumele de 22.700 RON, respectiv 9037 Euro.

Totodată, Tribunalul a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - asupra sumei de 22.700 RON depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, și a sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 22 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra sumei de 9037 Euro, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție și restituirea acestora către inculpat.

Tribunalul a mai constatat că prin încheierea din 15 februarie 2007 s-a dispus, în baza art. 1605 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., ridicarea (radierea) inscripției ipotecare stabilită cu titlu de cauțiune la dispoziția Tribunalului București, Secția a II-a Penală, asupra întregului imobil situat în Breaza de Jos, str. S. nr. 31 A jud. Prahova, aparținând lui S.F. și S.M., întabulat în cartea funciară nr. 1672 a Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Prahova, Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Câmpina, măsură dispusă prin încheierea nr. 809 din 24 ianuarie 2007 a Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Prahova, Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Câmpina, în baza dispozițiilor încheierii pronunțată la data de 18 ianuarie 2007 în Dosarul penal nr. 41070/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, ca urmare a respingerii ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie pe cauțiune.

Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, inculpatul S.F. și părțile civile G.F.D. și G.C.

Parchetul a invocat următoarele motive de apel:

- greșita achitare a inculpatului S.F. pentru infracțiunea de trafic de influență reținută la cap.I pct. 3 din rechizitoriu. În opinia parchetului, din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil că inculpatul S.F. a pretins de la inculpatul M.I. suma de 8000 Euro, din care a primit 7500 Euro înainte de a se realiza transferul într-un penitenciar din România a deținutului M.V.L., fiul celui din urmă;

- greșita achitare a inculpatului M.I. pentru infracțiunea descrisă la Cap.I pct. 3 din rechizitoriu, între fapta de trafic de influență comisă de inculpatul S.F. și fapta de cumpărare de influență săvârșită de inculpatul M.I., existând o strânsă legătură;

- netemeinicia sentinței sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.F., la pct. 5 din rechizitoriu;

- netemeinicia sentinței sub aspectul nereținerii ca act material al infracțiunii de trafic de influență și a celui referitor la primirea sumei de 2500 Euro de către inculpatul S.F. de la martorul G.C.;

- greșita stabilire a cuantumului sumelor de bani care au fost date inculpatului S.F. de către martorul G.C.. În opinia parchetului, instanța de fond ar fi trebuit să rețină primirea de către inculpat și a sumei de 5000 Euro care rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 24 octombrie 2006 în care se face referire expresă la această sumă de bani;

- netemeinicia sentinței sub aspectul neaplicării pedepselor complementare, în sensul că acestea trebuiau aplicate inculpatului S.F. și pentru infracțiunea de trafic de influență.

În apelul său, inculpatul S.F. a solicitat să se constate nulitatea absolută a urmăririi penale care atrage achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul a susținut că dreptul la apărare i-a fost încălcat în faza de urmărire penală în momentul organizării flagrantului, al întocmirii procesului-verbal și al audierii, acte de urmărire penală care sunt nule absolut, iar efectele acestei nulități se extind asupra întregului proces penal.

Părțile civile nu au depus la dosar motivele de apel și, deși legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței pentru susținerea apelurilor.

Prin Decizia penală nr. 261 din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet, inculpatul S.F. și părțile civile G.F.D. și G.C.

Împotriva Deciziei penale nr. 261 din 28 octombrie 2008 au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, și inculpatul S.F.

Parchetul și-a întemeiat criticile pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., susținând următoarele motive de recurs:

- greșita achitare a inculpatului S.F. pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 3 din rechizitoriu);

- greșita achitare a inculpatului M.I. pentru infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 3 din rechizitoriu);

- greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor, prin nereținerea în sarcina inculpatului S.F. și a infracțiunilor expuse la pct. 5 din rechizitoriu;

- nereținerea, ca element material al infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (cap.I, pct. 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu) a primirii de către inculpatul S.F. a sumei de 2500 Euro;

- nereținerea, ca element material al infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (cap.I, pct. 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu) a primirii de către inculpatul S.F. de la martorul G.C., a sumei de 5000 Euro, în scopul traficării influenței la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov;

- neaplicarea pedepselor complementare pentru infracțiunile de trafic de influență reținute în sarcina inculpatului S.F. (cap.I, pct. 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, cap.I, pct. 4 din rechizitoriu).

S-a solicitat de către parchet, admiterea recursului, casarea sentinței și deciziei și, pe fond, condamnarea inculpatului S.F. pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, aplicarea pedepsei complementare pentru infracțiunea de trafic de influență și condamnarea inculpatului M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul S.F. a criticat decizia prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 2, 9, 10 și 18 C. proc. pen.

Într-un prim motiv de recurs, inculpatul a susținut că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, fiind lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În susținerea acestei critici, inculpatul a arătat că dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale astfel că, încălcarea dreptului la apărare al inculpatului arestat preventiv impune casarea sentinței și deciziei și trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale;

- hotărârea instanței de apel este nemotivată, numeroasele critici aduse sentinței, amplu argumentate, au fost tratate în mod superficial de către curtea de apel, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel;

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pe care el le-a formulat, apte să garanteze dreptul său la apărare și care erau de natură să influențeze soluția în dosar (calitatea de ofițeri sub acoperire a denunțătorilor, expertizarea înregistrărilor efectuate în mediu ambiental și a interceptărilor convorbirilor telefonice, legalitatea autorizării interceptărilor sub aspectul competenței persoanei emitente a autorizației și a momentului efectuării lor). Sub acest aspect, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel;

- instanța competentă să judece cauza în fond este, potrivit normelor de competență după calitatea persoanei, curtea de apel și nu tribunalul, deoarece inculpatul are calitatea de avocat în cadrul structurii de avocați Baroul București - A.B. - a cărei existență și funcționare a fost acceptată de instanțele naționale. Sub acest aspect, a solicitat trimiterea cauzei pentru judecata pe fond la Curtea de Apel București;

- greșita sa condamnare întrucât infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată le lipsește un element constitutiv și anume, situația premisă, constând în aceea că intervenția trebuie să se facă pe lângă un funcționar public; or, magistrații au un statut special și nu pot fi asimilați funcției publice, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.;

- în mod greșit instanțele au reținut că este președinte al O.A.D.O., în realitate este membru fondator și președinte de onoare al acestei organizații, calitate în care este îndreptățit să primească bunuri, bani ori alte valori având în vedere faptul că a sponsorizat mulți ani organizația, fiind creditorul acesteia, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauza disjunsă.

Potrivit Regulamentului Organizației, sumele de bani primite se păstrează inițial în casierie, urmând ca după obținerea acordului de voință al celor interesați (sponsori, donatori) să se procedeze la înregistrarea acestora în contabilitate.

Întrucât Organizația nu are scop lucrativ, nefuncționând în vederea obținerii de profit impozabil, nu există nici o justificare de eludare a înregistrării sumelor de bani intrate în casierie;

- nu mai există temeiuri pentru menținerea față de el a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, impunându-se revocarea acesteia.

Prin Decizia penală nr. 3357 din 28 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 41070/3/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, și de inculpatul S.F., a casat Decizia penală nr. 261 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, menținând actele procedurale îndeplinite până la data de 20 octombrie 2008.

În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut următoarele:

Critica formulată de inculpatul S.F., referitoare la nerespectarea de către instanță a dispozițiilor privind competența după calitatea persoanei, nu este fondată.

Recurentul inculpat a invocat deținerea calității de avocat, calitate în raport de care, instanța competentă să judece cauza în primă instanță era curtea de apel și nu tribunalul. În dovedirea acestei calități, inculpatul a prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție și a depus la dosar xerocopia legitimației cu seria 021453x2, eliberată pe numele său de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul București - și având inscripționată pe verso mențiunea „data înscrierii în Barou/data definitivării în profesie: 6/09/2007”. Totodată, inculpatul a învederat instanței de recurs faptul că baroul al cărui membru este în calitate de avocat este cunoscut și sub denumirea de Baroul „B.P.”.

Organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt reglementate prin Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, adoptate la data de 25 septembrie 2004.

Potrivit art. 1, 2 și 3 din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită în condițiile acestei legi, numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.).

Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise.

Articolul 48 alin. (1) și (2) din legea susmenționată prevede că baroul este constituit din toți avocații dintr-un județ sau din municipiul București, că are personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu.

În articolul 57 alin. (1), (2), (4) și (5) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004 se arată că: Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R. - este formată din toate barourile din România și are sediul în București; U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu și buget proprii; Baroul de avocați se constituie și funcționează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi și statutului profesiei; U.N.B.R. este succesoarea de drept a Uniunii Avocaților din România.

Articolul 68 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 81/2010 prevede că baroul asigură asistența judiciară în toate cazurile în care apărarea este obligatorie potrivit legii, precum și la cererea instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a organelor administrației publice locale în cazurile în care acestea apreciază că persoanele se găsesc în imposibilitate vădită de a plăti onorariul.

În cazuri de excepție, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistență gratuită.

Baroul organizează servicii de asistență judiciară la sediile tuturor instanțelor de judecată din județ, care asigură asistență juridică și la organele de urmărire penală locale.

La data de 5 august 2002, printr-o hotărâre a Judecătoriei Deva s-a acordat statut juridic asociației de caritate „B.P.” (președinte și reprezentant B.P.) care, printre obiectivele sale statuare prevăzuse, pe lângă ajutorarea orfanilor, a copiilor în dificultate și ajutorarea spitalelor județene, constituirea unei unități economice, a unui studio de înregistrări, de ziare, canale de radio și de televiziune, barouri, saune, saloane de cosmetică și de masaj.

Prima decizie a asociației, luată la 10 septembrie 2002 a fost constituirea „Baroului constituțional român”.

La data de 4 octombrie 2002, Baroul Județean Hunedoara, membru al Uniunii Naționale a Avocaților a cerut Judecătoriei Deva dizolvarea Asociației „B.P.” și radierea sa din registrul asociațiilor pe motivul obiectului activității sale și anume, crearea de barouri. S-a susținut că Legea nr. 51/1995 prevede exercitarea profesiei de avocat într-un cadru național unic și sub controlul Uniunii, în timp ce asociația, prin scopul propus, contravine ordinii publice instaurate de această lege și permite exercitarea profesiei de avocat ca o activitate ilicită.

Prin Sentința pronunțată la data de 3 februarie 2003, rămasă definitivă prin Decizia din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara s-a admis acțiunea Baroului Județean, s-a dispus dizolvarea asociației pe motiv că obiectul său statutar era ilicit și contrar ordinii publice instituite de Legea nr. 51/1995 și s-a deschis împotriva ei o procedură de lichidare judiciară. Totodată, cererea de radiere a asociației din Registru a fost respinsă pe motiv că radierea nu putea să aibă loc decât după închiderea procedurii de lichidare judiciară.

La data de 2 iunie 2003, reclamantul B.P. s-a adresat Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocând, printre altele, încălcarea dreptului de liberă asociere prin obligarea asociației de a fi membră a Uniunii Avocaților din România.

Prin Decizia din 12 octombrie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a doua) a declarat cererea ca fiind inadmisibilă.

În considerentele deciziei, Curtea observă că Judecătoria Deva și-a fondat judecata din 3 februarie 2003 pe importanța rolului ce revine avocatului în organizarea sistemului judiciar și prin necesitatea de a prezerva calitatea asistenței judiciare.

Curtea a notat că printre activitățile statutare ale asociației „B.P.” figura „crearea de barouri”, ceea ce contravine dispozițiilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri și exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaților din România.

Instanța de contencios european a luat în considerare mai ales faptul că membrii asociației s-au dedat la acte concrete, precum crearea unui barou și că și-au arogat prerogative care erau de competența exclusivă a Uniunii Avocaților din România.

De asemenea, Curtea a considerat că dizolvarea asociației „B.P.” pare proporțională cu scopul vizat și că motivele invocate de jurisdicțiile interne se dovedesc pertinente și suficiente.

În consecință, instanța de contencios european a conchis că ingerința în exercitarea dreptului membrilor asociației la libertatea de asociere era prevăzută de lege, îndreptată în scopuri legitime și necesară într-o societate democratică, pentru a le atinge.

În sensul celor mai sus arătate și anume, că nu este posibilă îndeplinirea profesiei de avocat în afara cadrului instituționalizat de lege, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 27 din 16 aprilie 2007, dată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii.

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și care avea la bază cazuistica generată de activitatea desfășurată de membrii Baroului Constituțional au stabilit că asistența juridică acordată în procesul penal unui învinuit sau inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.

S-a arătat că, în condițiile în care art. 6 C. proc. pen. garantează dreptul la apărare învinuitului și inculpatului în tot cursul procesului penal, sub sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) și 3 C. proc. pen. atunci când asistarea acestora este obligatorie, numai asistența juridică acordată de avocații care fac parte din barourile Uniunii Naționale a Barourilor din România îndeplinește condițiile imperative ale legii speciale și asigură realizarea dreptului.

În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte a constatat că invocarea de către recurentul inculpat S.F. a calității sale de avocat, membru al Baroului B.P. (indiferent de titulatura asimilată ulterior) se situează în afara condițiilor legale și, în consecință, nu poate constitui temei de stabilire a competenței instanței după calitatea persoanei.

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că recurentul inculpat S.F. a fost trimis în judecată la data de 27 noiembrie 2006, prima instanță, Tribunalul București, secția a II-a penală, pronunțându-se în cauză la 13 martie 2007.

Or, dispozițiile legale potrivit cărora infracțiunile săvârșite de avocați sunt date în primă instanță în competența curții de apel au fost introduse prin articolul unic al Legii nr. 79/2007 de modificare a articolului 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., publicată în M. Of. din 2 aprilie 2007, adică ulterior învestirii Tribunalului și pronunțării acestuia ca instanța de fond, dispozițiile legale privind competența după calitatea persoanei fiind pe deplin respectate.

Infracțiunile de corupție pentru care inculpatul S.F. a fost trimis în judecată, se reține că au fost comise în perioada 2005 - octombrie 2006.

Recurentul inculpat a susținut că a dobândit calitatea de avocat la 6 septembrie 2007, dată la care cauza se afla în judecata în apel.

Potrivit art. 40 alin. (2) C. proc. pen., dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1, dispoziție finală care nu se aplică inculpatului.

Concluzionând în privința cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că în cauză, competența instanței de judecată a fost respectată pe tot parcursul procesului penal, neimpunându-se admiterea recursului și casarea hotărârilor sub acest aspect.

Instanța de recurs a constatat însă ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., reținând că instanța de apel s-a limitat la aprecieri generale de genul că tribunalul a reținut în mod corect activitatea infracțională și încadrarea juridică a faptelor, neîndeplinindu-și astfel, obligația instituită prin dispozițiile art. 256 și 383 C. proc. pen. potrivit cărora, hotărârea instanței trebuie să arate temeiurile de fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat.

În esență, în considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că instanța de prim control judiciar nu a examinat probele care conduc la stabilirea tuturor actelor materiale ce compun latura obiectivă a infracțiunilor pentru care inculpatul S.F. a fost condamnat, că nu a motivat în drept constatarea legalității urmăririi penale, mărginindu-se la aserțiuni generale, formale, care nu răspund criticilor formulate de apelant, că nu a examinat susținerile apărătorului inculpatului în sensul că i s-a interzis de către organul de urmărire penală dreptul de a participa la activitățile procedurale, inclusiv la audierea martorilor și coinculpaților, încălcându-se astfel dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., împrejurare față de care se impunea restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale și nici apărărilor inculpatului cu privire la credibilitatea unor martori și la valoarea probatorie a declarațiilor date de aceștia prin prisma calității lor de ofițeri SIE, calitate pe care ar fi avut-o.

Concluzionând în sensul că decizia curții de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Înalta Curte, urmare admiterii recursurilor declarate de parchet și de inculpat, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Curtea de Apel București, secția I penală, învestită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -, de inculpatul S.F. și de părțile civile G.C. și G.F.D., după casarea cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia penală nr. 359 din 15 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 5206/2/2011 (2099/2011) a respins ca nefondate toate apelurile declarate în cauză și a menținut Sentința penală nr. 382 din 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41070/3/2006.

În considerentele deciziei, instanța de prim control judiciar a reținut, în privința criticilor formulate de inculpatul S.F., că tribunalul a administrat toate probele necesare aflării adevărului, a stabilit corect situația de fapt, concluzionând în mod judicios că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Înscrisurile și actele existente la dosarul cauzei, respectiv, declarațiile martorilor audiați la cererea inculpatului S.F. și anume: B.S.V., Ș.H.V., S.B.O.I., G.Z., D.I., P.F., nu confirmă susținerile acestuia, a cărui vinovăție s-a reținut a fi pe deplin dovedită.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 și 52 C. pen., aplicându-i sus-numitului inculpat o sancțiune penală al cărei cuantum și modalitate de executare sunt de natură să realizeze scopul preventiv și educativ al pedepsei, ținând seama atât de circumstanțele reale ale faptelor, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului.

Referitor la criticile invocate de parchet, Curtea a reținut că sunt nefondate.

Instanța de fond a reținut în mod corect că faptele săvârșite de inculpatul S.F. au avut la bază aceeași rezoluție infracțională, respectiv primirea sumei de 5000 Euro de la denunțătorii G.F.D. și G.C., în vederea traficării influenței personale, urmată de emiterea pe numele acestora a unor legitimații care să ateste calitatea lor de membru al O.A.D.O. pentru acoperirea intervențiilor pe care inculpatul urma să le facă pe lângă procurorul Ș.H.V. și reprezintă acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență comisă în forma continuată.

În ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei s-a reținut că a fost dispusă în mod corect de către instanța de fond, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență comisă în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunile de trafic de influență (pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.F.), respectiv, de cumpărare de influență (pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.I.), instanța de prim control judiciar a reținut că în mod corect tribunalul a pronunțat achitarea celor doi inculpați.

Martorii audiați în cauză în fața instanței de fond, dar și în fața instanței de apel au arătat că în perioada iunie 2006 - septembrie 2006, inculpatul S.F. nu a pretins și nici nu a primit vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol și nici nu a susținut că are vreo influență asupra acestora.

Inculpatul M.I. a plătit O.A.D.O. numai sumele de bani percepute de inculpatul S.F. pentru redactarea memoriilor.

În privința motivelor de apel ale parchetului conținute la pct. 4 și 5, instanța de apel a reținut că nu sunt susținute de probele administrate în cauză, suma de 2500 Euro dată inculpatului S.F. de către denunțătorul G.C. ca reprezentând prețul traficului de influență pe lângă procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Brașov, nu este dovedită, martorul revenind asupra declarațiilor sale.

Referitor la suma de 1500 Euro primită de inculpatul S.F. de la martorul G.F.D. prin intermediul denunțătorului G.C. s-a reținut că nu este aceeași cu suma de 5000 Euro cu privire la care parchetul susține că a primit-o inculpatul, ci reprezenta contravaloarea unei taxe pentru eliberarea legitimației O.A.D.O.

S-a mai reținut de către instanța de apel că, prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2011, inculpatul S.F. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 172 alin. (1) C. proc. pen. și a Legii nr. 78/2000 în integralitatea ei; excepția de necompetență materială și funcțională a judecătorului fondului și a procurorilor de caz și a solicitat sesizarea Curții Europene de Justiție de la Luxembourg, în vederea lămuririi aspectelor aplicabile în cauză.

Analizând cererile formulate, instanța de apel a reținut că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Neconstituționalitatea art. 172 alin. (1) C. proc. pen., se referă la un text de lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei care se află în faza de judecată a apelului.

Prima cerință impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și anume, excepția să privească neconstituționalitatea unui text de lege sau a unei ordonanțe și să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia este îndeplinită. Dreptul la apărare se exercită în tot timpul procesului penal, astfel că acesta nu poate fi exercitat și apreciat în diferite faze procesuale.

Neîndeplinirea acestei condiții atrage sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și reprezintă o garanție a asigurării dreptului la un proces echitabil.

Cu toate acestea, Curtea a reținut că lipsa avocatului inculpatului la efectuarea unui act de urmărire penală nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și nu se regăsește nici în norma constituțională din art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României.

Mai mult, persoana împotriva căreia se exercită o procedură penală are obligația de a manifesta diligență în realizarea și respectarea drepturilor sale și este obligată să ia toate măsurile pe care legea i le permite pentru ca apărarea să fie efectivă și completă.

În dosar există dovezi din care rezultă că avocatul inculpatului a fost încunoștințat despre datele la care s-au efectuat actele de urmărire penală, însă nu s-a prezentat.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 78/2000, în integralitatea ei, sub aspectul nerespectării procedurii de adoptare a ei și a lipsei calității membrilor Parlamentului care au participat la adoptarea acesteia, precum și a art. 6 din Legea nr. 78/2000, a art. 254 și art. 257 C. pen., instanța de apel a reținut că din motivarea celor două excepții nu rezultă - în mod indubitabil - că inculpatul este nemulțumit de faptul că normele de incriminare nu corespund acțiunii legii penale și convențiilor internaționale privind combaterea corupției.

Neconstituționalitatea textelor de lege invocate de inculpat ar rezulta din contrarietatea existentă între textele legale criticate, cuprinse în legislația penală națională și convențiile internaționale privind combaterea corupției la care România este parte.

Articolul 124 din Constituția României intitulat înfăptuirea justiției nu este incident în cauză, deoarece privește autoritatea judecătorească.

Aceeași este situația și în privința articolului 20 din Constituția României care consacră corelația dintre dreptul internațional și dreptul intern în domeniul drepturilor constituționale.

Referitor la cererea inculpatului de sesizare a Curții Europene de Justiție, analizând conținutul acesteia, actele și lucrările dosarului, stadiul procesual actual, procedura de urmat în fața acestei instanțe europene, precum și cazurile în care această instanță poate fi sesizată și investită, instanța de apel a reținut că nu se încadrează în cazurile în care poate fi sesizată Curtea Europeană de Justiție.

Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, și inculpatul S.F.

Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 pct. 14, 172 și 18 C. proc. pen. a criticat decizia pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- greșita achitare a inculpatului S.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, descrisă în cap.I pct. 3 din rechizitoriu. În opinia parchetului, din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile date de inculpatul S.F. în ziua de 17 noiembrie 2006, în prezența apărătorilor aleși, care se coroborează cu mențiunile din procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul M.I. la datele de 29 iunie 2006, 17 iulie 2006, 29 septembrie 2006 și 26 octombrie 2006 rezultă, fără dubiu, că inculpatul S.F. i-a pretins inculpatului M.I. suma de 8000 de Euro pentru a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol pentru aducerea în țară în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritățile judiciare spaniole, a deținutului M.V.L., fiul celui din urmă;

- greșita achitare a inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută în art. 61 din Legea nr. 78/2000, descrisă în cap.I pct. 3 din rechizitoriu. În opinia parchetului, din înregistrările convorbirilor telefonice din datele de 3 august 2006, 23 septembrie 2006, 29 octombrie 2006, 30 octombrie 2006 și 28 iunie 2006, rezultă că inculpatul M.I. i-a remis inculpatului S.F. sume de bani și produse alimentare în scopul traficării de către cel din urmă a influenței pretinse, atât pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol, cât și pe lângă funcționarii din cadrul altor instituții competente a urgenta transferarea deținutului M.V.L. în România, în vederea continuării executării pedepsei la care fusese condamnat în străinătate;

- greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului S.F., reținute la punctul 5 din rechizitoriu, din infracțiunea de înșelăciune, în infracțiunea de trafic de influență comisă în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (fapte reținute la pct. 1.2, 2.1. și 2.2. din rechizitoriu);

În opinia parchetului, precizarea făcută de inculpatul S.F. martorilor G.F.I. și G.C. (martorului G.F.I., atât direct, cât și prin intermediul martorului G.F.) că aceștia datorează suma de 5000 Euro, ca taxă pentru O.A.D.O. în scopul emiterii legitimațiilor care să ateste calitatea lor de membru al organizației, este cea care realizează inducerea în eroare a celor doi martori cu privire la destinația sumelor de bani remise inculpatului;

- greșita nereținere ca act material al infracțiunii de trafic de influență comisă în formă continuată, a primirii sumei de 2.500 Euro de către inculpatul S.F. de la martorul G.C. pentru achiziționarea unui microbuz, faptă descrisă la cap.I, pct. 1.2, 2.1 și 2.2 din rechizitoriu. În opinia parchetului, fapta este dovedită cu declarația martorului G.C. dată în faza de urmărire penală în care arată că suma de 2.500 Euro, alături de alte sume de bani au fost date atât de el, cât și de martorul G.F.D. inculpatului S.F., tot în considerarea intervențiilor făcute de acesta pentru soluționarea favorabilă a dosarului nr. 21/P/2005 în care cei doi erau cercetați, dosar aflat pe rolul Direcției Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov;

- instanța de apel trebuia să rețină că, pe lângă sumele de bani primire de inculpatul S.F. de la martorul G.F. de: 5000 Euro, pentru eliberarea unei legitimații de membru O.A.D.O., 5000 Euro pentru eliberarea unui permis de conducere internațional; 2500 euro pentru achiziționarea unui microbuz și 7000 RON pentru salariații O.A.D.O. a mai primit suma de 5000 Euro pentru traficarea influenței la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov;

- în mod greșit instanța de fond și cea de apel nu au aplicat inculpatului S.F. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi și pentru infracțiunile de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cap.I pct. 1.1 din rechizitoriu); art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. (cap.I pct. 1.2 2.1., 2.2. din rechizitoriu); art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.l pct. 4 din rechizitoriu).

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris și susținut oral și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Inculpatul S.F., prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 9 și 10 C. proc. pen. a susținut că decizia instanței de apel este nelegală pentru următoarele motive:

- urmărirea penală este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece procurorul i-a încălcat dreptul la apărare prin interzicerea apărătorului său de a participa la activitățile procedurale desfășurate în cursul urmăririi penale, inclusiv la audierea martorilor și a coinculpaților;

- decizia este nemotivată, instanța de apel a tratat superficial criticile amplu argumentate aduse sentinței, nu a oferit o motivare acoperitoare pentru soluția de respingere a căii de atac declarate;

- instanța de fond și, deopotrivă, instanța de apel nu s-au pronunțat asupra unor cereri esențiale formulate de inculpat, apte să garanteze dreptul său la apărare și care erau de natură să influențeze soluția dată în dosar.

În concret, inculpatul a susținut că încă din faza de judecată la instanța de fond a arătat că denunțătorii sunt, în realitate, ofițeri sub acoperire care au fost infiltrați în anturajul său cu scopul evident de a-l determina să-i accepte în calitate de membri ai organizației pe care o conducea, solicitând să fie examinate aceste aspecte din perspectiva relațiile denunțătorilor cu organul de urmărire penală, precum și a împrejurărilor în care acești pretinși martori au ajuns să formuleze denunțuri și să participe la prinderea sa în flagrant; a cerut să se analizeze rolul și influența organizației pe care o conducea în administrarea justiției, să fie expertizate înregistrările efectuate în mediu ambiental, precum și interceptările convorbirilor telefonice, deoarece fragmentele prezentate instanței de către parchet sunt desprinse din context; să se verifice modalitatea în care au fost autorizate interceptările convorbirilor telefonice și să se constate că autorizațiile au fost date în alte condiții decât prevede art. 911 C. proc. pen., respectiv, de alți magistrați decât președintele instanței competente să soluționeze fondul cauzei, că majoritatea interceptărilor au fost realizate înainte de începerea urmăririi penale, respectiv în faza actelor premergătoare, că la data de 13 decembrie 2011 a invocat o chestiune incidentală circumscrisă dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și anume, că magistratul fondului nu îndeplinea cerințele legale de a ocupa funcția de judecător și de a fi numit în această funcție, deoarece nu avea avizul medical la momentul numirii în funcția de procuror, iar la data numirii în funcția de judecător nu a mai depus jurământul, fapt ce atrage nulitatea absolută a actelor efectuate, chestiune calificată de instanța de apel ca motiv de apel, dezbătut ca atare de părți, asupra căruia însă nu s-a pronunțat prin decizie;

În consecință, inculpatul prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel (filele 83-98 dosar instanță recurs).

În completarea motivelor de recurs, inculpatul, prin apărătorul ales a susținut că la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2011 a adresat instanței de apel o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru obținerea unei hotărâri preliminare asupra determinării câmpului de aplicare a Convenției Penale privind Corupția adoptată la Strasbourg în anul 1999, adoptată de România prin Legea nr. 27/2000, care este în contradicție cu Legea nr. 78/2000 - art. (1) lit. f) și art. 13-, cerere pe care în mod greșit instanța a respins-o ca nefondată prin încheierea din data de 13 decembrie 2011, încheiere împotriva căreia a formulat recurs.

În opinia inculpatului, întrebările pe care instanța de apel trebuia să le adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene erau și pertinente și utile soluționării cauzei, atâta timp cât în prezent, această instanță este garantul aplicării unitare a dreptului comunitar în țările membre, iar în România a fost extrapolat câmpul de aplicare a unei Convenții europene la o categorie de persoane care nu a fost avută în vedere de către state la momentul asumării obligațiilor prevăzute în Convenție.

Hotărârea atacată cu apel fiind pronunțată la data de 8 martie 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să verifice pe cale preliminară dacă dreptul comunitar în materie a fost încălcat și să stabilească în mod concret dacă persoanele care exercită demnități sau funcții onorifice la asociații, fundații sau ONG-uri, pot avea calitatea de subiecți activi ai infracțiunilor de luare/dare de mită ca urmare a exercitării unui act comercial.

Din examinarea dispozitivului Sentinței penale nr. 382 din 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, rezultă că judecătorul fondului a făcut o mențiune explicită asupra calității inculpatului de autor al infracțiunii de luare de mită în condițiile în care l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

Concluzionând în sensul că cererea formulată se încadrează în dispozițiile art. 234 din Tratatul Fundamental al Uniunii Europene, inculpatul a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare (filele 366-368 dosar instanță recurs).

În memoriul depus la dosar, inculpatul a arătat că în mod greșit a fost condamnat, deoarece nu a fost și nu este funcționar public, astfel cum rezultă din documentul elaborat de Autoritatea Funcționarilor Publici.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet și de inculpatul S.F. care se circumscriu cazurilor de casare prev. în art. 3859 alin. (1) pct. 2, 9, 10, 14, 172 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu disp art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.

În ce privește recursul declarat de inculpatul S.F., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de fond și instanța de prim control judiciar au reținut corect situația de fapt, vinovăția recurentului inculpat și încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.

Vinovăția recurentului inculpat este dovedită cu mijloacele de probă enumerate și judicios analizate de instanța de fond în considerentele sentinței, analiză însușită și de instanța de prim control judiciar și care nu va mai fi reluată în considerentele prezentei decizii.

Cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. este incident când instanța nu a fost legal sesizată.

Solicitarea recurentului inculpat de a se constata că urmărirea penală este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece i-a fost încălcat dreptul la apărare de către procuror prin împiedicarea apărătorului său de a participa la activitățile procedurale efectuate în cauză nu poate fi primită.

În conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. unic din Legea nr. 57/2008 „în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces - verbal”.

Anterior modificărilor aduse Codului de procedură penală prin legea sus-menționată, alin. (1) al art. 172, modificat prin Legea nr. 356/2006 avea următorul conținut: „În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces - verbal”.

Prin Decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007 publicată în M. Of. nr. 866 din 18 decembrie 2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen. și a constatat că prevederea care implică „audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea” cuprinsă în acest text este neconstituțională, fiind contrară art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare pentru următoarele argumente:

- conform art. 24 din Constituție, dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Se observă că prin acest text nu se condiționează, limitează și nici nu se restrânge în vreun fel dreptul la apărare al părților din proces în tot cursul procesului, că textul constituțional nu distinge între fazele procesului și nici față de natura juridică a acestuia;

- sintagma „care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului”, raportat la art. 24 din Constituție, reprezintă o condiționare și o restrângere a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală privindu-l pe învinuitul sau inculpatul căruia îi asigură apărarea și, prin aceasta, este o restrângere și o limitare a însăși dreptului la apărare;

- dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală; din aceste motive, în mod consecvent, se prevede că apărătorul care asistă la efectuarea actelor de urmărire penală de către procuror sau de către ofițerul de poliție judiciară, poate formula cereri și depune memorii;

- art. 172 alin. (1), în redactarea anterioară modificărilor aduse prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006, constituia o restrângere a dreptului la apărare prin modalitatea stabilită pentru apărătorul învinuitului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală; această restrângere este determinată de natura anchetei penale, de exigențele acesteia și corespunde prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituție privitoare la „desfășurarea instrucției penale” cazuri în care legea poate restrânge exercitarea dreptului apărătorului; introducerea însă, în cuprinsul art. 172 alin. (1) a sintagmei „care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea reprezintă o condiționare și o limitare a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală și, prin aceasta, o încălcare a garantării dreptului la apărare a învinuitului sau inculpatului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, că în cursul urmăririi penale a fost respectat principiul legalității în desfășurarea procedurilor, inclusiv, dreptul la apărare al inculpatului.

Recurentul inculpat S.F. a fost cercetat și trimis în judecată, prin rechizitoriul întocmit la data de 27 noiembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- pe lângă comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. și pentru infracțiunile de trafic de influență, luare de mită și fals intelectual săvârșit în realizarea scopului urmărit prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fapte prevăzute și pedepsite de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 18 alin. (1) din aceeași lege și la art. 289 C. pen.

Art. 21 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, în Capitolul IV, care reglementează dispozițiile procedurale aplicabile în materia infracțiunilor de corupție dispune că „infracțiunile prevăzute de prezenta lege ca infracțiuni de corupție sau ca infracțiuni asimilate acestora ori ca infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, dacă sunt flagrante, se urmăresc și se judecă potrivit dispozițiilor art. 465 și art. 467-479 C. proc. pen. Dacă infracțiunile prevăzute la alin. (1) nu sunt flagrante, urmărirea penală și judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun”.

Potrivit articolului 31 din Legea nr. 78/2000, prevederile prezentei legi se completează, în ceea ce privește urmărirea și judecata, cu dispozițiile C. proc. pen., iar conform articolului 33 (Capitolul V, dispoziții finale), orice prevedere contrară prezentei legi se abrogă.

Singurul act material al infracțiunii continuate de trafic de influență denunțată de G.F.D. și G.C., reținut a fi comis de recurentul inculpat S.F. și cu privire la care s-a recurs la procedura flagrantă, este cel din data de 1 noiembrie 2006 când inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 10.000 Euro de la denunțătorul G.F.D., obiect al infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. pen., „în caz de indivizibilitate (art. 33 lit. c) C. proc. pen., cu referire la infracțiunea continuată) dacă procedura prevăzută în prezentul capitol se aplică numai unora dintre fapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibilă, urmărirea și judecata se fac potrivit procedurii obișnuite”.

Rezultă din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate - având în vedere unitatea legală de infracțiune ce există în cazul infracțiunii continuate și legătura necesară între actele infracționale săvârșite cu aceeași rezoluție infracțională - că procedura aplicabilă este cea de drept comun, atât pentru faza urmăririi penale, cât și pentru faza judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., „este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire”, iar art. 467 alin. (1) C. proc. pen., prevede că „organul de urmărire penală sesizat, întocmește un proces-verbal în care consemnează cele constatate cu privire la fapta săvârșită. În procesul- verbal se consemnează de asemenea, declarațiile învinuitului și ale celorlalte persoane ascultate”.

Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, „organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10”.

Din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate rezultă, fără echivoc, că rezoluția de începere a urmăririi penale este un act procesual distinct și, ulterior întocmirii procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Așadar, până la data emiterii rezoluției de începere a urmăririi penale, persoana prinsă în flagrant are calitatea de făptuitor, nu de învinuit.

Prin urmare, în cazul infracțiunilor flagrante, procesul verbal de constatare a infracțiunii, întocmit de organul de urmărire penală potrivit art. 467 C. proc. pen., nu mai reprezintă actul de începere a urmăririi penale care conferă calitatea de învinuit persoanei prinsă în flagrant, ci are doar valoarea unui act de sesizare. Rezoluția de începere a urmăririi penale se dispune de procurorul competent, sesizat prin procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Prevederile art. 467 C. proc. pen. care au aceeași reglementare ca și înainte de modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 când procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante reprezenta și actul de începere a urmăririi penale, conferind persoanei prinsă în flagrant calitatea de învinuit și care dispun că în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante trebuie consemnate declarațiile învinuitului, trebuie analizate în actualul context al reglementării începerii urmăririi penale care, așa cum prevede art. 228 alin. (1) C. proc. pen., mai sus enunțat, se dispune prin rezoluție, act distinct de procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și ulterior acestuia.

În consecință, consemnările făcute în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante îl privesc pe făptuitorul S.F., iar nu pe învinuitul S.F.

Ulterior constatării infracțiunii flagrante, prin rezoluția din data de 1 noiembrie 2006, ora 23:00, întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 (vol.I, filele 16-20 dosar urmărire penală), procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul S.F. pentru că: a primit la data de 1 noiembrie 2006 suma de 10.000 Euro, pretinsă în ziua de 26 octombrie 2006, de la denunțătorul G.F.D. reprezentând obiect al infracțiunii de trafic de influență, infracțiune constatată în flagrant, conform procesului verbal încheiat la 1 noiembrie 2006; a pretins la data de 20 octombrie 2006 denunțătorului G.F.D. să suporte cheltuielile de cazare pentru două camere în Poiana Brașov pe durata sărbătorilor de Anul Nou. S-a apreciat de către procuror că cele două infracțiuni reprezintă două acte materiale distincte, realizate în baza aceleiași rezoluții infracționale care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de trafic de influență prev. în art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută ca învinuire prin rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 31 octombrie 2006 ora 9:00.

După începerea urmăririi penale, când făptuitorul S.F. a dobândit calitatea de învinuit, organul de urmărire penală i-a adus la cunoștință învinuirile și a procedat la ascultarea sa în calitate de învinuit și ulterior în calitate de inculpat în prezența apărătorilor aleși care au asistat la efectuarea actelor procedurale (efectuarea percheziției domiciliare, întocmirea proceselor verbale de desigilare bunuri și însemnare spre neschimbare a înscrisurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuința inculpatului și în biroul acestuia din sediul O.A.D.O., aducerea la cunoștința inculpatului a luării măsurilor asigurătorii, a luării împotriva sa a măsurii preventive a reținerii și arestării preventive, prezentarea materialului de urmărire penală, vol. 2, filele 178, 180, 184, 188, 234, vol. 4, filele199, 203-253 dosar urmărire penală) beneficiind astfel de toate garanțiile procedurale în vederea respectării dreptului la un proces echitabil în faza de urmărire penală. Dreptul la apărare al recurentului inculpat i-a fost garantat de către organul de urmărire penală pe toată durata cercetărilor, imediat ce acesta a dobândit calitatea de învinuit, astfel că susținerea potrivit căreia urmărirea penală este lovită de nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu este întemeiată.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (9) pct. 9 C. proc. pen. este incident când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.

Este adevărat că potrivit art. 256 și art. 383 C. proc. pen., hotărârea instanței trebuie să arate temeiurile de fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat și că instanțelor le revine obligația de a-și motiva hotărârile pentru a permite instanțelor de control a le verifica, o motivare insuficientă fiind de natură a împiedica realizarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.

Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești este instituită și în art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat însă că articolul 6 din Convenție nu trebuie interpretat ca impunând instanțelor obligația de a da un răspuns detaliat la toate argumentele avansate de părți. Întinderea obligației instanțelor de a-și motiva hotărârile, astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care acestea se fundamentează poate varia în funcție de natura deciziei pronunțată și trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanțelor cauzei. Astfel, Curtea a considerat că, respingând o cale de atac, instanța sesizată poate, în principiu, să își însușească motivele reținute în decizia atacată (cauza Garcia Ruiz contra Spaniei din 21 ianuarie 1999, cauza Driemund Bouw BV contra Olandei din 2 februarie 1999).

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a acceptat starea de fapt reținută de prima instanță după care și-a însușit motivarea acestei instanțe a cărei hotărâre a apreciat-o ca fiind legală și temeinică. Chiar dacă o motivare mai amplă și explicită a deciziei ar fi fost de dorit, Înalta Curte constată, față de argumentele mai sus expuse, că în cauză nu își găsește aplicabilitate cazul de casare invocat de recurent, în speță nefiind vorba de o nemotivare a deciziei.

Cazul de casare prev. în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., este incident când „instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului”.

Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității interceptărilor convorbirilor telefonice, a interceptărilor și înregistrărilor audio - video, a convorbirilor purtate în mediu ambiental de către recurent, asupra pretinsei calități de ofițeri sub acoperire atribuită martorilor denunțători care, în opinia inculpatului, ar fi fost infiltrați în anturajul său cu scopul de a-l determina să-i accepte în calitate de membri ai organizației pe care o conducea, asupra probelor solicitate în apărare de inculpat, motivând de ce a înlăturat susținerile acestuia potrivit cărora interceptările convorbirilor telefonice și în mediu ambiental sunt lovite de nulitate absolută, de ce a reținut ca persoanele audiate ca martori nu se încadrează în noțiunile de martori anonimi sau agenți infiltrați, de ce probele propuse în apărare de inculpat nu sunt utile și concludente soluționării cauzei, argumente însușite de instanța de apel.

Nesoluționarea cererilor formulate de inculpat în sensul dorit de el nu echivalează cu nepronunțarea asupra acestora, cerință esențială prevăzută în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și care trebuie să fie îndeplinită pentru a se reține cazul de casare invocat și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Referitor la susținerea recurentului inculpat în sensul că interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice, precum și interceptările și înregistrările audio - video ale convorbirilor purtate în mediu ambiental sunt lovite de nulitate, întrucât pe de o parte, autorizarea acestora a fost dispusă în faza actelor premergătoare, iar pe de altă parte, completul de judecată care a emis autorizațiile a fost constituit cu vicepreședintele Tribunalului București și nu cu președintele acestei instanțe, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea din data de 12 iunie 2006, Tribunalul București a autorizat, în conformitate cu disp. art. 911 și urm. C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea audio și video, pe o durată de 30 de zile, de la 12 iunie 2006 la 11 iulie 2006 a convorbirilor purtate în mediu ambiental de martorul B.S.V., denunțătorul G.I. sau de alte persoane cu făptuitorul S.F. ori cu alte persoane, în legătură cu fapta care face obiectul cauzei, fiind emisă autorizația nr. 354/A.I./2006 din aceeași dată ( vol.I filele 270-272 dosar urmărire penală);

Prin încheierea din data de 15 iunie 2006 Tribunalul București a autorizat, în conformitate cu disp. art. 911 și urm. C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate de la posturile telefonice cu nr. 07xxxxxxxx, nr. 07yyyyyyyy, nr. 02x/xxxxxx, nr. 02y/yyyyyy și nr. 02z/zzzzzz, utilizate de S.F., precum și a convorbirilor efectuate de la postul telefonic nr. 07qqqqqqqq utilizate de martorul B.S.V., pe o durată de 30 de zile, de la 15 iunie 2006 până la 14 iulie 2006, fiind emisă autorizația nr. 369/A.I./2006 din aceeași dată (vol.I filele 273-280 dosar urmărire penală);

Prin încheierea din 10 iulie 2006, Tribunalul București a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile, de la 12 iulie 2006 până la 10 august 2006, a autorizației nr. 369/A.I./2006 emisă la data de 15 iunie 2006 (vol.I filele 281-283, 284-287, 288-290 dosar urmărire penală);

Prin încheierea din data de 9 august 2006, Tribunalul București a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile, de la 11 august 2006 până la 9 septembrie 2006, a autorizațiilor nr. 354/A.I./2006 și nr. 369/A.I./2006 (vol.I filele 284-286, dosar urmărire penală);

Prin încheierea din data de 8 septembrie 2006, Tribunalul București a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile de la 10 septembrie 2006 până la 9 octombrie 2006 a autorizațiilor nr. 354/A.I./2006 și nr. 369/A.I./;

Prin încheierea din data de 19 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 648/A.I./2006, Tribunalul București a autorizat, în conformitate cu disp. art. 911 și urm C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate de la posturile telefonice nr. 0745.975.175, utilizat de denunțătorul G.C., nr. 07bbbbbbbb, utilizat de denunțătorul G.F.D. și nr. 07xxxxxxxx, utilizat de S.F., precum și interceptarea și înregistrarea audio - video a convorbirilor purtate în mediu ambiental de denunțătorii G.F.D., G.C. sau de alte persoane cu inculpatul S.F. ori cu alte persoane, fiind emisă autorizația nr. 648/A.I./2006 din aceeași dată.

Potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., „interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată”.

Din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiții strict determinate și anume: să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni (datele sau indiciile temeinice pot privi, fie pregătirea, fie săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua și înainte de săvârșirea oricărei infracțiuni); să privească o infracțiune din cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, să fie utilă pentru aflarea adevărului (utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice), să existe o autorizație din partea judecătorului competent.

Potrivit art. 913 alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces verbal ce constituie mijloc de probă.

Rezultă, așadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interceptate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care se ia o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoștință despre înregistrări, având totodată posibilitatea de a contesta conținutul acestora.

Prin urmare, împrejurarea că în cauza de față autorizațiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice și în mediu ambiental au fost date de judecător înainte de începerea urmăririi penale nu poate să constituie un motiv de restituire a cauzei la procuror, nefiind incident niciunul din cazurile limitativ prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, compunerea completului de judecată cu vicepreședintele tribunalului și nu cu președintele instanței nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., care trebuie interpretate coroborat cu prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu prevederile Regulamentului de ordine inferioară al instanțelor, precum și cu decizia Președintelui Tribunalului București nr. 1 din data de 11 ianuarie 2006, în conformitate cu care, atribuția de autorizare a interceptărilor și înregistrărilor audio sau video este exercitată de președintele și de vicepreședintele tribunalului care se înlocuiesc reciproc în caz de imposibilitate temporară de exercitare a acestei atribuții.

Prin urmare, completul de judecată care a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, precum și interceptarea și înregistrarea audio- video a convorbirilor purtate în mediu ambiental la datele de 12 iunie 2006, 15 iunie 2000 și 10 iulie 2006 a fost legal constituit cu vicepreședintele Tribunalului București.

Încheierile din datele de 9 august 2006 și 8 septembrie 2006 prin care s-au prelungit pentru o perioadă de 30 de zile, de la 11 august 2006 până la 9 septembrie 2006, respectiv, de la 10 septembrie 2006 până la 9 octombrie 2006 autorizațiile nr. 354/A.I./2006 și nr. 369/A.I./2006 au fost pronunțate de președintele Tribunalului București.

Încheierea pronunțată la data de 19 octombrie 2006 prin care a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate de la posturile telefonice nr. 07aaaaaaaa, utilizat de denunțătorul G.C., nr. 07bbbbbbbb, utilizat de denunțătorul G.F.D. și nr. 97xxxxxxxx, utilizat de inculpatul S.F., precum și interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediu ambiental de către denunțătorii G.F.D., G.C. sau de alte persoane cu inculpatul S.F. a fost dispusă de vicepreședintele Tribunalului București, după modificarea adusă art. 911 C. proc. pen. prin Legea nr. 356/2006 și prin O.U.G. nr. 60/2006, potrivit cărora, autorizarea convorbirilor sau comunicărilor se dispune de către judecătorul din cadrul instanței competente material.

Înalta Curte mai constată că interceptările și înregistrările audio-video au fost efectuate de organele de urmărire penală cu respectarea dispozițiilor din încheierile de autorizare emise de Tribunalul București, plasarea mijloacelor tehnice de interceptare pe corpul martorilor denunțători nefiind de natură a conduce la concluzia incidenței în cauză a dispozițiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen., concluzie la care în mod corect a ajuns și instanța de fond.

Apărarea recurentului inculpat în sensul că persoanele audiate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești în calitate de martori denunțători se înscriu în categoria persoanelor cărora li se atribuie calitatea de martori anonimi sau agenți infiltrați a fost analizată de instanța de fond care a înlăturat-o în mod judicios și temeinic argumentat, pentru motivele expuse în considerentele sentinței și care au fost însușite și de instanța de prim control judiciar.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că martorul anonim este persoana care a fost audiată cu protejarea identității sau prin includerea în programe specializate de protecție și care a dat declarații cu privire la faptele de care este acuzată o persoană (cauza Krasniki contra Republicii Cehe, cauza Visser contra Olandei, cauza Doorsan contra Olandei, cauza Van Mechelen ș.a.contra Olandei, cauza Kostowski contra Olandei). În noțiunea de martori anonimi, instanța de contencios european include și agenții infiltrați care sunt reprezentanți ai organelor de urmărire penală care, prin activitatea desfășurată sub protecția anonimatului, contribuie la strângerea de mijloace de probe în acuzarea unei persoane.

În cauza dedusă judecății, toți martorii au fost audiați de instanța de judecată în ședință publică, sub identitatea lor reală, atât inculpatul, personal, cât și prin intermediul avocaților aleși, dar și acuzarea, având posibilitatea de a adresa direct întrebări acestora, de a le observa reacțiile la întrebările directe, putând astfel să controleze fiabilitatea lor.

De asemenea, procurorul a audiat martorii sub identitate reală, organele de urmărire penală nerecurgând în ancheta deschisă împotriva recurentului inculpat la investigatori sub acoperire (lucrători operativi din cadrul poliției judiciare desemnați potrivit art. 2241 C. proc. pen.).

Agenții provocatori, în jurisprudența instanței de contencios european (cauza Teixerer de Castro contra Portugaliei, cauza Vanyan contra Rusiei, cauza Kemdobin contra Rusiei) sunt agenții infiltrați ai statului sau orice persoană ce acționează sub coordonarea sau supravegherea unei autorități care în activitatea desfășurată își depășesc limitele atribuțiilor conferite de lege de a acționa în scopul relevării activității infracționale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracțiuni, în vederea administrării de probe în acuzare. În cauza dedusă judecății, nici unul din martorii audiați nu au provocat pe recurent să comită infracțiunile de trafic de influență, luare de mită sau fals intelectual.

Actele premergătoare începerii urmăririi penale și actele de urmărire penală au vizat infracțiunile de trafic de influență și de luare de mită comise de recurent atât sub forma pretinderii, cât și sub forma primirii de bani sau alte foloase.

Întrucât pretinderea, ca modalitate normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență,- pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată- presupune o acțiune (comisiune) a persoanei ce are influență reală sau pretinsă, constând în formularea unei pretenții neechivocă, precisă, exactă cu privire la o sumă de bani sau la un folos în scopul prevăzut de legiuitor (inițiativa aparține traficantului de influență), Înalta Curte reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și care a fost însușită de instanța de apel că nu poate fi primită apărarea recurentului inculpat S.F. în sensul că ar fi fost provocat să pretindă o sumă de bani cu atât mai mult cu cât, chiar el a susținut că banii au fost pretinși de el pentru activitățile desfășurate de organizația pe care o conducea.

Denunțătorul G.I. și martorii G.Z., L.O.C., G.V., B.S.V., cu ocazia audierii în cursul lunii martie 2006 au declarat că în anul 2005, recurentul inculpat S.F. le-a pretins suma de 20.000 Euro pentru a-și trafica influența pe lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea reducerii pedepselor aplicate lui G.I. și G.V. de instanța de fond și menținute de instanța de apel. Cu ocazia audierii de către instanța de fond, denunțătorii și martorii sus-menționați au arătat că au formulat denunțuri și au dat declarații în acuzarea recurentului inculpat din proprie inițiativă, deoarece acesta a refuzat să le restituie suma de bani pe care i-au dat-o ca obiect al traficului de influență, provocarea nefiind posibilă întrucât fapta s-a consumat în anul 2005.

De asemenea, martorii G.C., G.F.D., S.B.O.I. și C.T.F. au arătat în denunțurile și în declarațiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale, că recurentul inculpat S.F. le-a pretins diferite sume de bani sau foloase pentru a-și trafica influența pe lângă magistratul Ș.H.V. -procuror șef în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov -precum și pe lângă magistrații din cadrul Curții de Apel Ploiești și din cadrul parchetului de pe lângă această instanță în vederea obținerii unor soluții favorabile în dosarele în care erau cercetați sau judecați. Nici martorii sus-menționați nu au învederat existența unor presiuni, promisiuni sau îndemnuri venite din partea organelor de urmărire penală pentru a-i determina să dea declarații în scopul incriminării inculpatului . Și în acest caz, inițiativa infracțională a aparținut recurentului inculpat care a pretins sume de bani precis determinate în vederea traficării influenței personale sau a falsificării de înscrisuri ( legitimații care să ateste calitatea de membrii ai O.A.D.O. a martorilor denunțători ), prin antedatare.

Primirea de către recurent de la martorii denunțători a sumelor de bani menționate în actul de sesizare a instanței, fiind consecința acțiunii inculpatului de a pretinde de la aceștia respectivele sume de bani, în cauză nu se poate reține o provocare din partea denunțătorilor care, nu au făcut altceva, decât să se conformeze solicitărilor inculpatului.

Referitor la probele propuse de inculpat în apărare, Înalta Curte constată că instanța de fond și cea de apel, s-au pronunțat asupra admiterii sau respingerii acestora prin încheierile motivate din datele de 18 ianuarie 2007, 15 februarie 2007, 6 octombrie 2011 (filele 15, 50 dosar instanță fond, filele 129-131 dosar instanță apel).

În ce privește susținerea recurentului inculpat în sensul că actele întocmite de judecătorul care a soluționat cauza în fond, fost procuror, sunt lovite de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece la data numirii în funcția de judecător- urmare transferării din funcția de procuror-, nu a mai depus jurământul, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Judecătorul respectiv are calitatea de magistrat, dobândită în condițiile legii, iar depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau promovării judecătorului sau procurorului în altă funcție, concluzie ce rezultă din dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, potrivit cărora depunerea jurământului este obligatorie înainte ca judecătorul sau procurorul să înceapă activitatea. Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului sau procurorului în altă funcție.

Nici susținerea recurentului inculpat în sensul că în mod greșit a fost condamnat deoarece nu are calitatea de funcționar, calitate cerută de lege pentru existența infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență și fals intelectual săvârșit în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracțiunii de trafic de influență nu poate fi primită.

Pe de o parte, pentru existența infracțiunii de trafic de influență, art. 257 C. pen. nu cere ca subiectul activ să aibă calitatea de funcționar public sau funcționar. Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (1) C. proc. pen., „prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități, dintre cele la care se referă art. 145”.

Aliniatul 2 al textului de lege sus-menționat definește funcționarul ca fiind persoana menționată în alin. (1), precum și orice alt salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.

Articolul 145 C. pen. definește termenul public ca fiind „tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”.

Prin H.G. nr. 1183 din 21 noiembrie 2009 publicată în M. Of. nr. 627 din 4 decembrie 2000 a fost recunoscută Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului -O.A.D.O.- persoană juridică română de drept privat fără scop patrimonial, cu sediul în mun.București, str. Maior Băcilă nr. 4, bl.18, sector 2, ca fiind de utilitate publică.

Potrivit art. 38 și art. 39 din O.G. nr. 26/30 ianuarie 2000 referitoare la asociații și fundații, recunoașterea unei asociații sau fundații de utilitate publică se face prin Hotărâre a Guvernului dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: activitatea acestora se desfășoară în interes general sau al unor colectivități, după caz: funcționează de cel puțin 3 ani, prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfășurarea unei activități anterioare semnificative, prin derularea unor programe sau proiecte specifice scopului său, însoțit de situațiile financiare anuale și de bugetele de venituri și cheltuieli pe ultimii 3 ani anterior datei depunerii cererii privind recunoașterea statutului de utilitate publică; valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori în parte este cel puțin egală cu valoarea patrimoniului inițial.

Prin noțiunea de „utilitate publică” se înțelege orice activitate care se desfășoară în domenii de interes public general sau al unor colectivități (art. 381 din O.U.G. nr. 26/2000).

Raportând dispozițiile legale susmenționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, că Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului este persoană juridică de interes public care din punctul de vedere al dreptului penal reprezintă o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen.

Având în vedere activitatea desfășurată de recurent în cadrul O.A.D.O., este corectă concluzia la care a ajuns instanța de fond și anume, că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 147 C. pen. pentru a fi funcționar public și deci subiect activ al infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual săvârșit în realizarea scopului urmărit prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Recurentul inculpat avea atribuții de acordare a calității de membru al O.A.D.O. și de a dispune întocmirea și eliberarea de legitimații care să ateste calitatea unei persoane de membru al organizației, legitimații care, provenind de la o unitate din cele prevăzute de art. 145 C. pen. sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen.

În ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea obținerii unei hotărâri preliminare, formulată de recurent în apel, la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2012, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de prim control judiciar.

Analizând chestiunea prejudicială invocată de recurent, Înalta Curte constată următoarele:

Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, menit să confere instanțelor naționale mijloacele de a asigura o interpretare și o aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre.

Acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare este o procedură necontencioasă, de colaborare judiciară, independentă de orice inițiativă a părților.

Procedura trimiterilor preliminare este reglementată cu titlu general prin art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p.47, denumit în continuare TFUE), reglementări particulare de acțiuni privind pronunțarea unei hotărâri preliminare regăsindu-se și în alte surse ale dreptului Uniunii Europene, respectiv în Protocolul din 3 iunie 1971 privind Convenția relativă la recunoașterea reciprocă a societăților comerciale și a persoanelor juridice din 29 februarie 1968 și în Convenția de la Lugano din 16 decembrie 1968 privind competența instanțelor judecătorești și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, încheiată între state membre ale Comunității Europene și AELS.

În raport cu reglementarea dată chestiunilor prejudiciale prin normele Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii instanței naționale asupra admisibilității cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, doctrina a stabilit că acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiții de admisibilitate privind: calitatea procesuală activă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanță a unui stat membru- ; obiectul chestiunii prejudiciale, care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare; momentul formulării unei astfel de cereri, precum și condiția de pertinență și concludență a chestiunii prejudiciale asupra soluționării fondului litigiului dedus judecății instanței naționale.

Dacă în ceea ce privește calitatea procesuală activă, curtea de apel îndeplinește condiția de jurisdicție națională competentă să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, îndeplinită fiind și condiția formulării chestiunii prejudiciale în cursul unei judecăți aflate în derulare la o instanță națională, condiția privind obiectul chestiunii prejudiciale în raport cu competența generală de jurisdicție a instanței comunitare reglementată prin art. 267 TFUE nu este îndeplinită.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (T.U.E.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene și cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, neavând în mod evident, competența de a interpreta legile sau reglementările naționale, dar nici posibilitatea de a decide asupra validității unei proceduri a autorității interne.

Textul de lege sus-menționat stabilește că obiectul cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare se referă, exclusiv, la interpretarea dreptului Uniunii Europene sau la aprecierea validității acestuia, Curtea nefiind competentă să răspundă unor chestiuni prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.

Prin urmare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu poate fi sesizată decât în scopul clarificării unor dispoziții ale actelor normative ale Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din care acestea fac parte.

În sensul celor de mai sus, este art. 288 din TFUE care prevede posibilitatea formulării unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare în interpretare privind tratate ale Comunităților Uniunii Europene, actele juridice care fac parte din dreptul derivat al Uniunii Europene, acordurile externe încheiate de Uniunea Europeană și statutele organismelor create printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute prevăd astfel de dispoziții.

În egală măsură, competența Curții de a pronunța hotărâri preliminare cu privire la aprecierea validității actelor juridice se referă, exclusiv, la norme juridice adoptate prin actele juridice ale Uniunii Europene, Curtea neputând efectua un control de legalitate al normelor dreptului național.

Din această perspectivă, raportat la cazul particular dedus judecății, se constată că prin cererea formulată, recurentul inculpat S.F. a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea interpretării Convenției penale privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 cu privire la aspectul dacă persoanele care exercită demnități sau funcții onorifice la asociații, fundații sau ONG-uri pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunilor de luare/dare de mită ca urmare a exercitării unui act comercial și dacă reglementarea de la art. 1 lit. f) teza finală din Legea nr. 78/2000 „-o funcție de conducere… într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație” este în concordanță cu reglementările dreptului comunitar?

Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 este un act normativ internațional emis de Consiliul Europei în aplicarea programului de acțiune împotriva corupției, adoptat de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei în luna noiembrie 1996, care nu constituie izvor de drept comunitar întrucât Consiliul Europei nu participă la procesul formal de luare a deciziilor stabilit prin tratatele comunitare, rolul său rezumându-se la exprimarea exclusivă a unui punct de vedere politic. În plus, sarcina punerii în aplicare a politicii comunitare revine instituțiilor comunitare, în special, Consiliului Uniunii Europene.

Consiliul Europei, nefiind o instituție a Comunităților Europene sau a Uniunii Europene, hotărârile sau actele emise de această instituție nu sunt adoptate potrivit procedurii prevăzute în tratatele comunitare, deoarece nu sunt acte ale unei instituții comunitare.

Prin urmare, neavând efectele juridice ale unui act normativ comunitar, actele juridice emise de Consiliul Europei -în speță Convenția penală privind corupția adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 - nu intră în sfera controlului jurisdicțional al Curții și ca atare, nu poate face obiectul unei trimiteri prejudiciabile în interpretare sau în examinarea validității, în condițiile art. 267 TFUE.

În consecință, întrucât obiectul chestiunii prejudiciale nu constituie o normă comunitară, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a respins cererea inculpatului de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene,- cu precizarea însă, că aceasta trebuia respinsă, nu ca nefondată, ci ca inadmisibilă-, constatare ce face de prisos analiza pertinenței și concludenței chestiunii prejudiciale invocate asupra soluționării fondului litigiului dedus judecății instanței naționale.

În plus, se constată că, deși întrebările formulate vizează interpretarea Convenției pe aspectul privind angajarea răspunderii penale a persoanelor care exercită demnități și funcții onorifice în asociații, fundații sau ONG-uri pentru săvârșirea infracțiunilor de luare/dare de mită, intenția reală a recurentului este aceea de a obține o hotărâre asupra conformității legii naționale cu actul normativ sus-menționat, verificare ce excede controlului de jurisdicție efectuat de Curtea de Justiție.

În ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul inculpat S.F. a fost trimis în judecată, printre alte infracțiuni și pentru infracțiunea de trafic de influență prev.de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 descrisă în Cap.I pct. 3 din rechizitoriu constând în aceea că în perioada 2 iunie-octombrie 2006 a pretins și primit, în mod eșalonat sume de bani și foloase în sumă totală de 8.000 Euro, respectiv suma de 7500 euro în numerar, iar diferența constând în produse alimentare, de la inculpatul M.I., lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Ministerului Justiției și din cadrul Biroului Național Interpol, pentru derularea formalităților necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de către autoritățile judiciare spaniole.

În acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și care a fost însușită și de instanța de apel, Înalta Curte constată că soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea susmenționată, dispusă de tribunal în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență, sub aspectul elementului material al laturii obiective se cer a fi îndeplinite două condiții: pe de o parte, inculpatul să fi lăsat să se creadă că are o influență reală sau pretinsă asupra unui funcționar, iar pe de altă parte, pretinderea și primirea de bani sau alte valori să fi avut loc mai înainte ca funcționarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de trafic de influență se comite cu intenție directă, calificată prin scopul urmărit de făptuitor și anume, acela de a-l determina pe funcționar să facă ori să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu.

Din analiza probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești și anume, declarațiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu inculpatul M.I. și cu martorul S.A., nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins -modalitate normativă alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență- vreo sumă de bani sau alte foloase materiale de la inculpatul M.I. în scopul traficării influenței sale pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol pentru a întreprinde demersurile necesare aducerii în țară a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de către autoritățile judiciare spaniole. Suma de 7500 euro a fost într-adevăr primită de inculpatul S.F. de la inculpatul M.I., dar în considerarea demersurilor efectuate de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului al cărei președinte era inculpatul și în numele căreia a emis adresa nr. 772/28 iulie 2006 la Ministerul Administrației și Internelor și la Biroul Național Interpol în vederea transferării efective a condamnatului M.V.L. în România.

De asemenea, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi spus inculpatului M.I. că are o influență credibilă asupra funcționarilor din cadrul Biroului Național Interpol și că va interveni pe lângă aceștia pentru soluționarea favorabilă a situației fiului celui din urmă.

Intimatul inculpat M.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev.de art. 61 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în perioada iunie-octombrie 2006, a dat suma totală de 8.000 Euro (7500 Euro în numerar, diferența constând în produse alimentare) inculpatului S.F. care a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Ministerului Justiției și din cadrul Biroului Național Interpol pentru derularea formalităților necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare, ce i-a fost aplicată de către autoritățile judiciare spaniole.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 78/2000, sub aspectul laturii obiective, condițiile necesare ce se cer a fi îndeplinite pentru realizarea acțiunii cumpărătorului de influență sunt:

- să se fi realizat una dintre modalitățile alternative de săvârșire a faptei, respectiv „promisiunea”, „oferirea”, „darea de bani, daruri ori alte foloase”;

- promisiunea, oferirea sau darea să se fi comis anterior sau concomitent cu îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcționar a actului pentru care a fost traficată influența;

- actul pentru realizarea căruia autorul cumpără influența se referă la un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului sau la un act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspectul laturii subiective, cumpărarea de influență se comite numai cu intenție directă, calificată de scopul special urmărit de făptuitor.

Raportând considerațiile teoretice sus-menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și care a fost însușită de instanța de prim control judiciar, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective și, în consecință, că soluția de achitare a inculpatului M.I. dispusă de tribunal în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și menținută de instanța de apel este legală și temeinică.

Din examinarea probatoriului administrat în cauză nu rezultă că intimatul inculpat M.I. a acționat având în vedere o influență reală sau pretinsă pe care inculpatul S.F. a lăsat să se creadă că o are asupra funcționarilor competenți să întreprindă demersurile necesare pentru preluarea condamnatului M.V.L. și aducerea lui în țară în vederea continuării executării pedepsei ce i-a fost aplicată de autoritățile judiciare spaniole sau că predarea banilor s-a realizat mai înainte ca funcționarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective nu rezultă că inculpatul M.I. a dat inculpatului S.F. suma de 7500 Euro în scopul traficării influenței acestuia din urmă pe lângă funcționarii din cadrul Biroului Național Interpol pentru a-i determina să facă un act ce intră în atribuțiile lor de serviciu și anume întreprinderea demersurilor necesare pentru preluarea condamnatului M.V.L. și aducerea lui în țară în vederea continuării executării pedepsei ce i-a fost aplicată de autoritățile judiciare spaniole.

Inculpatul S.F. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni de înșelăciune constând în aceea că în luna aprilie 2006, în timpul anchetei efectuate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Brașov, împotriva numiților G.C. și G.F.D. în dosarul nr. 21/PI/2005 (martori denunțători în cauza de față), aceștia s-au întâlnit cu inculpatul S.F. care a afirmat că poate interveni la organele de urmărire penală în favoarea celor doi în vederea obținerii unei soluții favorabile acestora prin influențarea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, Ș.H.V.

După câteva zile de la această întâlnire, G.C. i-a transmis lui G.F.D. că trebuie să îi dea inculpatului S.F. o sumă de bani (neparticularizată) pentru a interveni în favoarea sa la procurorul Ș.H.V.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, analizat pe larg în considerentele sentinței, nu rezultă o acțiune de inducere în eroare a martorilor G.C. și G.F.D., din partea inculpatului S.F., ci faptul că suma de 5.000 Euro a fost dată de martori inculpatului pentru a-și trafica influența la procurorul Ș.H.V. în vederea obținerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. 21/P/2005 în care erau cercetați. Atât martorii, cât și inculpatul au avut reprezentarea reală a scopului pentru care au fost dați, respectiv primiți banii și anume, traficul de influență.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul reținerii în sarcina inculpatului S.F. a infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

În ce privește actul material constând în primirea de către inculpatul S.F. a sumei de 2500 de Euro de la martorul G.C. în schimbul promisiunii făcute de cel dintâi că va interveni pentru soluționarea favorabilă a dosarului nr. 21/P/2005 instrumentat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov- în care martorul era cercetat, act material care în opinia procurorului trebuia reținut ca făcând parte din conținutul infracțiunii de trafic de influență săvârșită în formă continuată, Înalta Curte constată că în mod corect nu a fost reținut în sarcina inculpatului S.F.

Trimiterea în judecată a sus-numitului inculpat pentru fapta mai sus descrisă s-a făcut, exclusiv, pe baza declarației martorului G.C. dată în cursul urmăririi penale și asupra căreia acesta a revenit în faza de judecată, ocazie cu care a arătat că suma de 2500 de Euro a dat-o inculpatului pentru achiziționarea unui microbuz.

Raportat la obiectul sesizării instanței, Înalta Curte constată că martorul G.C. a dat inculpatului S.F. numai suma de 5.000 de euro pentru traficarea influenței pe lângă procurorul de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, primind în schimb de la inculpat și o legitimație de membru al O.A.D.O.

Referitor la sumele de bani care au fost date inculpatului S.F. de către martorul G.C., Înalta Curte constată, din probele administrate în cauză, enumerate și analizate pe larg în considerentele sentinței, că martorul a dat inculpatului suma de 5000 de Euro în vederea traficării influenței pe lângă procurorii care instrumentau dosarul în care acesta era cercetat, inculpatul asigurându-l pe martor că îi va emite și o legitimație de membru O.A.D.O. pentru a avea acoperire pentru intervențiile pe care urma să le facă pe lângă procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, martorul Ș.H.V. Suma de 2500 Euro, fiind dată inculpatului pentru achiziționarea unui microbuz, precum și suma de 7000 RON, fiind dată inculpatului pentru salariații O.A.D.O,. nu pot face obiect al infracțiunii de trafic de influență. În privința pretinderii de către inculpat a sumei de 5.000 Euro pentru eliberarea unui permis de conducere internațional, procurorul a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar penal.

Împrejurarea că suma de 5000 Euro cu referire la care se reține în motivele de recurs ale parchetului că ar fi fost pretinsă de inculpat tot în scopul traficării influenței, rezultă doar din declarația martorului C.S. dată în fața organului de urmărire penală, declarație care în mod judicios și temeinic argumentat a fost înlăturată de tribunal cu motivarea că vizează o situație de fapt cu care instanța nu a fost sesizată prin rechizitoriu.

În ce privește cererea parchetului de a se aplica inculpatului S.F. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi și pentru infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influență se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

Întrucât în textul de lege susmenționat nu este prevăzută pe lângă pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, Înalta Curte constată că, chiar dacă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență este mai mare de 2 ani, neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pe lângă pedeapsa principală nu atrage netemeinicia hotărârii pronunțate.

Din interpretarea dispozițiilor art. 65 C. pen. în conformitate cu care, „pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară” rezultă că legiuitorul a lăsat la aprecierea judecătorului oportunitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi atunci când nu este obligatorie potrivit legii.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii de trafic de influență, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, Înalta Curte apreciază că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi și pentru infracțiunea de trafic de influență, fiind suficientă aplicarea unei atare pedepse pentru infracțiunea de luare de mită.

În consecință, constatând că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție și inculpatul S.F. se vor respinge ca nefondate în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 359 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.I. în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG