Detention upheld after release bid fails in multi-defendant corruption case

Asupra recursului de fată;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, pronunțata în dosarul nr. 1195/2/2012 (482/2012) s-a respins, în temeiul art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata M.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpatul M.A., alături de alți 10 inculpați, este cercetat în stare de arest preventiv din data de 22 decembrie 2011, aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă din 22 decembrie 2011 emis de C.A. București, pentru mai multe fapte de corupție prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 25 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Ulterior formulării prezentei cereri, s-a întocmit rechizitoriul și s-a sesizat de către Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A., instanța care la termenul de judecată de la 15 februarie 2012, a făcut aplicarea art. 3001 alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținând arestarea preventivă a inculpatului ca urmare a constatării legalității și temeinicie acestei măsuri, subzistând temeiurile care au determinat arestarea și care o impun în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal.

Curtea de Apel a arătat că, textele de lege aplicabile cererii cu care a fost învestită de la 160 și urm. C. proc. pen., statuează condițiile în care se acordă, lăsând la latitudinea judecătorului să aprecieze dacă este oportun și poate opera liberarea provizorie sub control judiciar, față de care inculpatul are o vocație ca beneficiar.

În aprecierea temeiniciei acestei solicitări, instanța de fond a avut în vedere atât elementele care privesc faptele reținute în sarcina inculpatului (grave și sever sancționate de lege), cât și datele care circumstanțiază persoana acestuia.

În considerarea deciziei I.C.C.J. (nr. 17/2011) și nu în ultimul rând a jurisprudenței C.E.D.O., Curtea de Apel a avut în vedere pe lângă activitatea infracțională care îl inculpă pe petent, existența unei stări de tensiune în rândul colectivității, al inducerii unui sentiment de îngrijorare, precum și identificarea unor eventuale elemente care ar putea conduce la zădărnicirea adevărului, denaturării lui.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se confruntă cu instituția distinctă a revocării arestării preventive dar pleacă de la o soluție premisă în raport de care admiterea cererii în principiu nu conduce automat la admiterea în fond în situația inexistenței unor date concrete care să susțină această măsură.

Epuizarea unei prime faze procesuale ce a condus la acumularea probatoriului incriminator, cu efecte inclusiv asupra restrângerii libertății în condiții de legalitate, este o etapă căreia îi urmează instrumentarea unor acte procesuale importante de la audierea inculpatului, la administrarea probatoriilor și coagularea unor posibile elemente definitorii care să susțină inclusiv primirea de către instanță a unei astfel de cereri.

Din actele dosarului, a reținut instanța de fond că nu rezultă că durata arestării preventive ar fi depășit un interval de timp „rezonabil" în sensul jurisprudenței C.E.D.O.

Totodată a reținut că, normele internaționale, jurisprudența este constantă în a admite că în împrejurări, cum este și cazul în speță, privarea temporară de libertate poate fi justificată prin necesitatea protejării unor valori sociale fundamentale. Or, în concret, acestea sunt: normala desfășurare a procesului și apărarea ordinii publice.

Criteriile de circumstanțiere personală, fără a le nega incidența, nu sunt în măsură, în această fază procesuală, să prevaleze probatoriului care fundamentează acuzațiile grave aduse inculpatului, ci justifică aplicarea art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., în detrimentul art. 136 alin. (2) C. proc. pen., prin exigențe de apărare socială, de protecție a colectivității și prin exigențe de ordine publică procesuală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.A. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar și cercetarea în stare de libertate. Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit art. 1601 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Analizând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, se constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea de primar a inculpatului), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual întrucât s-ar induce la nivelul colectivității o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.

Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de circumstanțele ce preced, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 1195/2/2012 (482/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca ne fondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 1195/2/2012 (482/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2012.