Fictitious asset transfer and VAT refund: applicability of the three-person aggravating circumstance and personalization of criminal confiscation.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the two accused, thereby affirming the appellate decision that upheld their convictions for tax evasion, fraudulent bankruptcy, abuse of a company's interests, and various forms of forgery. The dispute centered on whether the lower courts correctly applied the statutory aggravating circumstance of participation by three or more persons and whether the individualized sentences and confiscatory measures were lawful, involving allegations that the defendants, acting with a third-party accountant, orchestrated a fictive sale of agricultural machinery from a dissolved limited liability company to a family association to hide assets from creditors and fraudulently claim a VAT refund. The Court determined that the participation of the third-party accountant was objectively established through forensic evidence and the defendants' admissions under the plea deal, validating the application of the aggravating circumstance under Article 75(1)(a) of the Penal Code; it further ruled that the sentences were justly individualized considering the legal reduction of penalties under Article 3201(7) of the Code of Criminal Procedure and mitigating circumstances, and that the confiscation of monetary sums equivalent to the profit gained from the crime (rather than the full value of the stolen goods) was legally required under Article 118(e) of the Penal Code because the original assets were no longer in the defendants' possession and the victim company had been deregistered.
Legislator headnote
AI generatedart. 75 lit. a) C. pen, art. 26 C. pen, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 3201 C. proc. pen, art. 80 alin. (2) C. pen, art. 20 C. pen; Fictitious asset transfer and VAT refund: applicability of the three-person aggravating circumstance and personalization of criminal confiscation: The dispute centered on whether the lower courts correctly applied the statutory aggravating circumstance of participation by three or more persons and whether the individualized sentences and confiscatory measures were lawful, involving allegations that the defendants, acting with a third-party accountant, orchestrated a fictive sale of agricultural machinery from a dissolved limited liability company to a family association to hide assets from creditors and fraudulently claim a VAT refund. The Court determined that the participation of the third-party accountant was objectively established through forensic evidence and the defendants' admissions under the plea deal, validating the application of the aggravating circumstance under Article 75(1)(a) of the Penal Code; it further ruled that the sentences were justly individualized considering the legal reduction of penalties under Article 3201(7) of the Code of Criminal Procedure and mitigating circumstances, and that the confiscation of monetary sums equivalent to the profit gained from the crime (rather than the full value of the stolen goods) was legally required under Article 118(e) of the Penal Code because the original assets were no longer in the defendants' possession and the victim company had been deregistered.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited as the main ground for dismissing the appeals as unfounded.
Provision cited to obligate the appellants to pay judicial costs.
Full text
Prin Sentința penală nr. 125 din 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-au respins cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptelor, prin înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen.
1. În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul P.S. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.
În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la evaziune fiscală.
În temeiul art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă.
În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz contra intereselor societății.
În temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În temeiul art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În temeiul art. 292 C. pen. în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea acestei pedepse pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat că, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
2. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata P.M. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În temeiul art. 26 comb. cu art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la evaziune fiscală.
În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la bancrută frauduloasă.
În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz contra intereselor societății.
În temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În temeiul art. 291 C. pen. în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În temeiul art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 C. proc. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea acestei pedepse pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat că, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpați a sumei de 73.780 RON, reprezentând prejudiciul cauzat SC I. SRL (în prezent radiată).
În temeiul art. 348 rap. la art. 357 C. proc. pen., au fost declarate false următoarele înscrisuri originale: chitanțele nr. 4901615 din 25 ianuarie 2007, 4901616 din 27 ianuarie 2007, 401617 din 31 ianuarie 2007, 4901618 din 5 februarie 2007, 4901622 din 1 martie 2007, 4901623 din 7 martie 2007, 4901624 din 15 martie 2007, 4901625 din 25 martie 2007, 4901626 din 5 aprilie 2007, 4901627 din 22 aprilie 2007, 4901628 din 30 aprilie 2007, 4901629 din 2 mai 2007, 4901632 din 6 mai 2007, toate emise de SC I. SRL (filele 228-243, vol.III, d.u.p.); dispozițiile de încasare nr. 2 din 25 ianuarie 2007, 3 din 27 ianuarie 2007, 4 din 31 ianuarie 2007, 5 din 5 februarie 2007, 6 din 10 februarie 2007, 7 din 12 februarie 2007, 8 din 22 februarie 2007, 9 din 1 martie 2007, 10 din 7 martie 2007, 11 din 15 martie 2007, 12 din 25 martie 2007, 13 din 5 aprilie 2007, 14 din 22 aprilie 2007, 15 din 30 aprilie 2007, 16 din 2 mai 2007, 17 din 6 mai 2007, toate emise în numele AF A. (filele 244-259, vol.III, d.u.p.); factura fiscală nr. 1488618 din 25 ianuarie 2007, ambele exemplare (roșu și albastru), emisă de SC I. SRL (filele 260-261, vol.V, d.u.p.); balanțele de verificare ale SC I. SRL din lunile ianuarie-martie 2007 (filele 262-263, vol.V, d.u.p.); notele de contabilitate ale SC I. SRL (filele 264-266, vol.V, d.u.p.); registru de casă al AF A., filele 2, 3, 4, 5, 6 și 8 (filele 267-272, vol.V, d.u.p.); decontul TVA al AF A. (filele 273-274, vol.V, d.u.p.); registrul inventar al AF A. (fila 276, vol.V, d.u.p.); jurnalul pentru cumpărături al AF A., în ceea ce privește mențiunile referitoare la SC I. SRL (fila 372, verso, vol.V, d.u.p.), precum și copiile următoarelor înscrisuri: decontul TVA al AF A. (filele 24-25, 106, vol.I, d.u.p și fila 39, vol.IV, d.u.p.); notele contabile ale SC I. SRL (filele 66-68, 73, 77, 79, vol.I, d.u.p.); registrul de încasări și plăți al AF A. (fila 71, vol.I, d.u.p.); factura fiscală nr. 1488618/2007 (filele 76, 127, vol.I, d.u.p., fila 38, vol.IV, d.u.p. și fila 185, vol.V, d.u.p.); jurnalul pentru cumpărături al AF A. (fila 80, vol.I, d.u.p.); registrul inventar al AF A. (fila 90, vol.I, d.u.p.); jurnalul pentru vânzări al SC I. SRL (filele 93, 94, vol.I, d.u.p.).
În temeiul art. 347 C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație ;i Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 736/P/2010 din 10 noiembrie 2011, înregistrat la această instanță sub nr. 4112/98/2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților P.S. și P.M.
Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmării penale și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ - amenda în valoare de 1000 RON față de G.I. cu referire la infracțiunile prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. și art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.I. cu referire la infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, anume latura subiectivă, respectiv fapta a fost săvârșită de altă persoană și neînceperea urmăririi penale față de S.I. și V.C. cu referire la infracțiunea prev. de art. 291 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind latura subiectivă.
Instanța a arătat că inculpații P.M. și P.S. s-au prevalat de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 202/2010, la începutul cercetării judecătorești, declarând personal că recunosc săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc.
Din analiza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 20 septembrie 2001 Societatea Comerciala I. SRL a fost înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul de ordine J21/xxx/2001, având ca asociați pe P.Ș. (cu 50% participare la beneficii/pierderi) și P.M. (cu 50% participare la beneficii/pierderi), aceasta din urma dobândind și calitatea de administrator (vol. V, filele 1-3).
Obiectul principal de activitate al societății îl constituia prestarea de servicii pentru mecanizarea, chimizarea agriculturii și protecției fitosanitară, iar cel secundar consta în cultura de cereale.
În data de 19 decembrie 2002 P.Ș. a cesionat în favoarea fratelui său P.S. (soțul lui M.P., vol. V, fila 164) părțile sociale deținute în societatea I. SRL, perfectându-se contractul autentificat sub nr. 914 la BNP A.G.; cesiunea nu a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului (vol. II, filele 9-14,165-166; vol. V, filele 256-261).
Sub numărul 121.168 din 18 decembrie 2003 a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița contractul individual de muncă încheiat între angajatorul S.C. I. SRL, reprezentat de administratorul P.M., și salariatul P.S., privind angajarea acestuia în funcția de director tehnic pe o perioadă nedeterminată (vol. V, filele 250-255).
Beneficiind de subvenții de la statul român, SC I. SRL a achiziționat în anii 2001-2002 mai multe utilaje agricole, respectiv un tractor, o grapa cu discuri, un plug reversibil și o mașină de tocat vegetal, iar în anul 2004 a cumpărat, în aceleași condiții, o cositoare.
SC I. SRL a desfășurat activitate de prestări servicii în agricultură până în anul 2006 și a depus ultimul bilanț pentru anul 2004. În temeiul Legii nr. 300/2004, în data de 4 august 2006, Primăria Orașului Fierbinți Târg a autorizat Asociația Familială A., având ca membrii asociați pe soții P.S. și P.M., să desfășoare activități de grădinărit peisagistic și de cultivare a cerealelor, porumbului și a altor plante (vol. I, filele 83-86).
Pentru desfășurarea activităților, AF A. P.S. a primit în folosință gratuită utilaje agricole - tractor, plug, grapa disc și semănătoare - de la SC I. SRL, perfectându-se un înscris sub semnătură privată (vol. V, fila 263).
Începând cu luna octombrie 2006, AF A. a efectuat prestări de servicii în agricultură, încheind contracte de arendă și declarând veniturile realizate (vol. V, filele 264-273).
Din întregul material probator, inclusiv din declarative lui P.Ș. (vol.V, fila 87), P.S. (vol. V, filele; 318-353) și P.M. (vol.V, filele 293-316) rezultă că, în fapt, soții P. au administrat atât societatea I. SRL, cât și Asociația familială A., deoarece împreună au luat deciziile legate de conducerea ambilor agenți economici; s-a reținut ca activitatea producătoare de venituri era desfășurată numai de către P.S.
Potrivit declarațiilor inculpatului P.S., în anii 2005-2006, pe rolul Tribunalului Ialomița s-a aflat un dosar comercial având ca obiect acțiunea în dizolvarea SC I. SRL, ca o consecință a nedepunerii situației financiare pentru anul 2004.
Acțiunea a fost respinsă, deoarece P.S. a întocmit bilanțul pe care l-a depus în cursul judecății (vol. V, filele 344-346).
Afirmația este reală întrucât pe rolul Tribunalului Ialomița a fost înregistrat Dosarul nr. 299/98/2006 (809/COM/2006); iar prin sentința pronunțată la 18 iulie 2006, Tribunalul a respins cererea ONRC pentru dizolvarea SC I. SRL.
În data de 3 aprilie 2007 s-a constituit la Tribunalul Ialomița Dosarul comercial nr. 1237/98/2007 având ca obiect cererea promovată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița privind dizolvarea SC I. SRL, ca urmare a nedepunerii bilanțurilor și situațiilor financiare pentru perioada 2005-2006.
Potrivit înscrisurilor aflate la Dosarul nr. 1237/98/2007, soții P. au avut cunoștință despre existența și obiectul litigiului, deoarece au primit sub semnătură o copie a acțiunii formulată de ORC și invitații scrise pentru a se prezenta la judecată (vol. V, filele 237-252).
Pentru întocmirea documentelor contabile și a bilanțurilor pentru perioada aprilie 2005 - decembrie 2006, în luna aprilie 2007, P.S. a apelat la serviciile lui G.I., căruia i-a înmânat toate înscrisurile referitoare la societate și activitatea acesteia.
În lipsa părților, prin Sentința comercială nr. 443 din 30 aprilie 2007, Tribunalul Ialomița a admis cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, reprezentat de ORC Ialomița, și a dispus dizolvarea SC I. SRL. Hotărârea a fost comunicată părților, iar în data de 10 mai 2007 administratorul P.M. a semnat de primire (vol. V, filele 253-254).
Faptul ca semnăturile de primire a documentelor procedurale și hotărârii judecătorești aparțin inculpaților rezultă și din concluziile experților criminaliști, consemnate în raportul de expertiză nr. 206 din 21 iunie 2011 (vol. III, filele 209-226).
Din declarațiile lui G.I. (vol. V, filele 28-37), care se coroborează parțial cu declarațiile lui P.S. (vol. V, filele 340-353) rezultă că în luna mai 2007 (ulterior dizolvării firmei) a primit vizita inculpatului care i-a propus sa întocmească și actele contabile ale Asociației Familiale A.; P.S. i-a mărturisit că SC I. SRL înregistrează restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat, inclusiv la obligații fiscale cu stopaj la sursă și că, datorită acestor debite, exista riscul ca SC I. SRL să piardă proprietatea asupra utilajelor agricole la executarea silită.
Inculpatul a susținut în fața contabilului G.I. că soluția pentru a înlătura acest pericol constă în vânzarea utilajelor SC I. SRL către cumpărătorul AF A. și, totodată, obținerea de lichidități bănești (pe care nu le avea) din rambursarea TVA-ului aferent acestei operațiuni, bani cu care ar fi urmat să achite obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.
Deși inițial s-a opus unei astfel de soluții pe care a considerat-o ca lipsită de sens și succes, știind că între părțile contractuale nu se plătește un preț, la insistențele inculpatului, G.I. a acceptat să întocmească documentele primare privind înstrăinarea utilajelor și să înscrie această operațiune în registrele contabile ale SC I. SRL și AF A. P.S.
Ca urmare, în prezența și cu participarea lui P.S., contabilul G.I. a consemnat mențiunile din factura fiscală nr. 1488618 din 25 ianuarie 2007, prin care SC I. SRL ar fi vândut Asociației Familiale cele cinci utilaje agricole, precum și mențiunile din dispozițiile de încasare nr. 2 din 25 ianuarie 2007, 3 din 27 ianuarie 2007, 4 din 31 ianuarie 2007, 5 din 5 februarie 2007, 6 din 10 februarie 2007, 7 din 12 februarie 2007, 8 din 22 februarie 2007, 9 din 1 martie 2007, 10 din 7 martie 2007, 11 din 15 martie 2007,12 din 25 martie 2007, 13 din 5 aprilie 2007, 14 din 22 aprilie 2007, 15 din 30 aprilie 2007, 16 din 2 mai 2007, 17 din 6 mai 2007, emise în numele AF P. și chitanțele nr. 4901615 din 25 ianuarie 2007, 4901616 din 27 ianuarie 2007, 401617 din 31 ianuarie 2007, 4901618 din 5 februarie 2070, 4901622 din 1 martie 2007, 4901623 din 7 martie 2007, 4901624 din 15 martie 2007, 4901625 din 25 martie 2007, 4901626 din 5 aprilie 2007, 4901627 din 22 aprilie 2007, 4901628 din 30 aprilie 2007, 4901629 din 2 mai 2007, 4901632 din 6 mai 2007.
Prin dispozițiile de încasare se atestă nereal creditarea AF A. de către asociatul P.S. cu sume de cate 4.900 RON, iar prin chitanțele arătate se atestă nereal plata în rate de cate 4.900 RON a prețului utilajelor.
Factura fiscală (în ceea ce privește rubricile semnătura furnizor și semnătura de primire) și dispoziția de plată nr. 2 din 25 ianuarie 2007 au fost semnate de inculpatul P.S., iar toate celelalte documente sus menționate poartă semnătura efectuată de G.I.
Mențiunile manuscrise din registrul de casa AF A. P.S. pentru anul 2007, filele 2, 3, 4, 5, 6 și 8, notele de contabilitate ale SC I. SRL din 31 ianuarie 2007, 28 februarie 2007, 31 martie 2007 și balanța de verificare ianuarie-martie 2007 a SC I. SRL au fost executate de G.I.
Mențiunile manuscrise de la fila 2 a registrului inventar AF A. au fost executate de către P.S., care a semnat acest înscris; tot inculpatul a subscris și în jurnalul pentru cumpărări al asociației.
G.I. recunoaște contribuția sa la întocmirea documentelor contabile și susține că, în fața sa, P.S. a consemnat și semnat în documentele arătate; declarațiile lui G.I. se coroborează cu concluziile experților criminaliști, din raportul de expertiză nr. 89 din 23 martie 2011 (vol. III, filele 51-205).
Faptul că întocmirea documentelor contabile a avut loc doar într-o singură ocazie, în luna mai 2007, și nu în perioada anterioară pe parcursul mai multor luni, rezultă din declarațiile date de G.I. care se coroborează cu concluziile experților criminaliști, în sensul că mențiunile manuscrise și semnăturile aplicate pe factură (ambele exemplare), pe dispozițiile de plată, chitanțe și documente contabile centralizatoare ale societății și asociației au fost executate cu materiale de scriere care au același comportament.
Ulterior, inculpata P.M. a consemnat în jurnalul pentru cumpărări al AF A. mențiuni false referitoare la achiziția utilajelor agricole. Inculpata recunoaște executarea acestor mențiuni (vol. V, filele 315-316), declarația sa coroborându-se cu concluziile din raportul de expertiză nr. 89 din 2011 (vol. III, fila 202).
Motivând modalitatea de întocmire a documentelor contabile G.I. a arătat: „am întocmit, scris și semnat toate chitanțele prin care se dovedea încasarea banilor de către SC I. SRL, ca preț al utilajelor. Am menționat pe fiecare chitanță (n.n. emisă în numele SC I. SRL) suma de 4.900 RON, deoarece exista plafonul (n.n. legal) de 5.000 RON pentru plăți din casierie, iar modalitatea de plată prin bancă nu se putea face deoarece acești bani nu existau. Pentru a justifica aceste sume, am scris toate dispozițiile de încasare în numele AF A.; (..) am întocmit factura nr. 1488618/2007, chitanțele nr. 4901615-4901632/2007 ale SC I. SRL și dispozițiile de încasare nr. 1-17/2007 ale AF A. la cererea lui P.S.; acesta a justifica solicitarea și prin aceea că dorește ca înscrisurile contabile să fie în regulă din punct de vedere formal și trebuie să se calculeze și TVA-ul" (vol. V, filele 33-35).
Declarația lui G.I. se coroborează cu concluziile din raportul de expertiza contabilă nr. 2525 din 23 mai 2011; potrivit acestora, SC I. SRL nu a încasat de la AF P.S. contravaloarea utilajelor în sumă de 73.780 RON; suma nu a fost înregistrată în registrul de casă și nu este reflectată în decontul de TVA.
De asemenea, avându-se în vedere veniturile realizate de AF A. și soții P., rezultă că nu existau resurse financiare disponibile în sumă de 73.780 RON pentru achiziționarea utilajelor.
Expertiza susține concluzia că modalitatea de plată prin creditarea AF A. de către P.S. și emiterea de chitanțe de către SC I. SRL a fost agreată deoarece era singura modalitate de efectuare fictivă a tranzacției (vol. IV, filele 111-141).
Expertul consilier parte desemnat de inculpați pentru a participa la efectuarea expertizei a formulat inițial opinii separate și contradictorii între ele însele.
Astfel, expertul consilier parte a consemnat că AF A. și soții P. dețineau resurse pentru cumpărarea de utilaje, dar arată că în anii 2006-2007 (n.n. singurii în care a funcționat) asociația a înregistrat pierderi, iar documentele de la dosar nu dovedesc existența sumei de 73.780 RON în disponibilul familiei P. la momentul achiziției (vol. IV, filele 112-113).
Contradictorialitatea a fost înlăturată în suplimentul de expertiza contabilă (vol. IV, filele 90-99) unde experții au concluzionat în comun că, vânzarea a fost fictivă, AF A. P.S. nu dispune de mijloacele materiale pentru o astfel de achiziție, iar SC I. SRL nu a încasat contravaloarea utilajelor și nu a depus decontul TVA în termen legal (vol. IV, fila 92).
În consecință, chiar dacă am admite că voința părților a fost în sensul înstrăinării bunurilor (după cum susțin inculpații P.M. și P.S.), totuși „vânzarea-cumpărarea" utilajelor agricole nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1650 și următoarele C. civ.
Astfel, potrivit art. 1665 C. civ., prețul trebuie să fie sincer.
Prin preț sincer se înțelege un preț real, pe care părțile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut și plătit în realitate. Prețul este fictiv când din intenția ascunsă a părților rezultă că nu este datorat.
Cum nu au existat disponibilități bănești și nici nu a existat intenția de a plăti între părți (AF A. și SC I. SRL), rezultă că prețul este fictiv, iar „vânzarea" este anulabilă, contractul putând fi recunoscut cel mult ca donație deghizată.
În acest mod, prin voința asociaților, patrimoniul SC I. SRL a fost diminuat cu bunuri în valoare de 73.780 RON.
În data de 26 iunie 2007 sub nr. 4825 P.S. a întocmit, semnat și înregistrat la DGFP Ialomița - Administrația Finanțelor Publice Dridu decontul de TVA, solicitând în numele asociației familiale A. rambursarea taxei în suma de 12.216 RON (vol. III filele 273-274).
Data de înregistrare a decontului a fost modificată menționându-se 2 iulie 2007.
În vederea soluționării decontului TVA cu opțiune de rambursare, s-a dispus și efectuat de către DGFP Ialomița o inspecție fiscală parțială la AF A. P.S.
Potrivit raportului de inspecție fiscală nr. 402249 din 10 iulie 2007, întocmit de inspectorii T.C. și I.N., asociația familială a fost reprezentată în cadrul controlului de P.S., iar din verificarea documentelor contabile rezulta că „asociația are înregistrat TVA deductibil în suma de 12.216 RON aferent achiziției de utilaje agricole necesare desfășurării activității (tractor, grapă disc, plug, cositoare, mașină tocat)" și că suma negativă solicitată la rambursare coincide cu suma negativă cu drept de rambursare (vol. V, filele 73-76).
Din declarațiile martorilor T.C. și I.N. rezultă că documentele contabile ale AF A. (factura fiscală, note de recepție, registrul de încasări și plăți, registrul inventar, jurnalul de cumpărări și vânzări) au fost puse la dispoziție spre a fi verificate de către asociatul P.S., iar constatările au fost consemnate în raportul nr. 402249/2007.
Martorii susțin că anterior verificărilor din iulie 2007, au efectuat un control la aceeași asociație, urmărindu-se, printre altele și modul de stabilire a taxei pe valoare adăugată pentru perioada 28 august 2006 - 31 martie 2007, însă în evidențele contabile ale AF A. nu au regăsit facturi, chitanțe ori alte documente contabile privind achiziționarea de utilaje agricole (vol. V, filele 70-72).
Declarațiile martorilor se coroborează cu mențiunile din raportul de inspecție fiscală înregistrat la DGFP Ialomița sub nr. 401269 din 11 mai 2007 și înscrisurile anexă (vol. V, filele 77-86; vol. I, filele 44-48).
Potrivit declarației făcută la 11 mai 2007, P.S. a pus la dispoziția inspectorilor toate înscrisurile contabile necesare verificărilor (vol. V, fila 86).
În ceea ce privește constatările fiscale referitoare la taxa pe valoare adăugată aferentă perioadei 28 august 2006 - 31 martie 2007, în baza tuturor documentelor contabile, inspectorii au stabilit că AF A. deduce TVA în suma de doar 436 RON, fiind aferentă facturilor de aprovizionare cu motorină și îngrășăminte chimice (vol. V, fila 79).
În anexa 1 privind TVA colectat de AF A., înscris ce a fost întocmit, semnat și atașat raportului de control nr. 401269 din 11 mai 2007, s-a observat cu ușurință că pentru perioada august 2006 - mai 2007 nu există înregistrări privind achiziția de utilaje agricole, care ar fi trebuit să se reflecte în rubricile „baza de impozit" și „TVA" (vol. V, filele 82-84); totodată, dacă ar fi existat achizițiile ar fi trebuit înscrise și în Anexa 2 privind cheltuielile, venitul brut și venitul net, dar nu există astfel de mențiuni, iar înscrisul este semnat și de P.S. (vol. V, fila 85).
S-a apreciat că toate aceste împrejurări dovedesc încă o data că, la 11 mai 2007, nu a existat o înstrăinare a utilajelor agricole, că toate înscrisurile și mențiunile contabile privind „vânzarea-cumpărarea" acestora au fost întocmite în fals după jumătatea lunii mai 2007 în scopul obținerii nelegale a rambursării TVA.
Cu adresa nr. 3325 din 24 iulie 2007, Administrația Finanțelor Publice Dridu a comunicat DGFP Ialomița - Activitatea de Control Fiscal ca prin raportul de inspecție fiscală parțială înregistrat cu nr. 402249 din 10 iulie 2007 s-a aprobat rambursarea de TVA către AF A., reprezentată de P.S., pentru suma de 12.216 RON, precizându-se că taxa în cuantumul precizat provine din facturarea unor utilaje agricole - factura nr. 1488618/2007 emisă de I. SRL, care nu a depus deconturi TVA și declarațiile de obligații.
Administrația Financiară Dridu a solicitat să se dispună efectuarea de verificări pentru a se constata dacă operațiunile comerciale efectuate în scopuri de TVA de către SC I. SRL sunt legale (vol. IV, fila 42).
Cu adresa nr. 3326 din 24 iulie 2007, Administrația Finanțelor Publice Dridu a solicitat DGFP Ialomița să se dispună amânarea rambursării TVA, aprobată prin raportul de inspecție fiscală nr. 402249 din 10 iulie 2007 privind pe AF A., deoarece vânzătorul SC I. SRL nu a depus decont TVA pentru perioada 2006-2007, relația vânzător-beneficiar este între soț și soție și nu existau elemente certe care să conducă la realitatea operațiunilor (vol. IV, fila 43).
Constatându-se că, „furnizorul" SC I. SRL nu a depus deconturi TVA din trimestrul III 2006, DGFP Ialomița a dispus și efectuat un control fiscal la această societate.
Potrivit raportului de Inspecție nr. 402536 din 17 august 2007, rezultă că între principalii clienți ai SC I. SRL se regăsește AF A. P.S. și că în perioada 1 ianuarie 2002 - 30 iunie 2007 societatea a colectat TVA în sumă de 20.213 RON, având TVA de plată în sumă de 17.560 RON (vol. V, filele 97-106), făcându-se referire și la vânzarea utilajelor.
S-a arătat că, din declarațiile martorilor M.D., Ș.A. și L.C.G. rezultă că, în calitate de inspectori la DGFP Ialomița, au efectuat control fiscal verificând toate documentele contabile ale SC I. SRL puse la dispoziția lor de P.S. la sediul Administrației Financiare Urziceni (vol. V, filele 107-109; vol. I, filele 49-58).
Deoarece s-a constatat nedepunerea declarațiilor fiscale și neachiziționarea registrului unic de control, s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (vol. V, fila 94).
Considerându-se că operațiunea comercială nu este legală, rambursarea de TVA în sumă de 12.216 RON nu s-a mai efectuat, deși AF A. figurează și în prezent în evidențele fiscale cu TVA de restituit (conform comunicărilor din adresa neînregistrată a DGFP Ialomița - Administrația Finanțelor Publice Dridu, primită la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 25 februarie 2011 - vol. IV, fila 44).
Prin cererea înregistrată sub nr. 14664 din 14 noiembrie 2007, Administrația Finanțelor Publice Dridu a solicitat în temeiul art. 237 din Legea nr. 31/1990, înscrierea de mențiuni privind numirea unui lichidator al SC I. SRL.
Prin încheierea nr. 3251 din 20 noiembrie 2007 dată de judecătorul delegat în Dosarul nr. 14664/2007, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița a admis cererea Administrației Finanțelor Publice Dridu și a numit Cabinetul Individual de Insolvență V.I. ca lichidator al SC I. SRL (vol. IV, filele 10-13).
La data de 1 februarie 2008 s-a înregistrat la Tribunalul Ialomița cererea de declanșare a procedurii insolvenței SC I. SRL, formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, constituindu-se Dosarul comercial nr. 93/F la 22 februarie 2008, Tribunalul Ialomița - Judecătorul Sindic a admis cererea, a luat act că societatea debitoare I. SRL a fost dizolvată anterior, a deschis procedura simplificată a insolvenței și a numit lichidator pe Cabinetul Individual de Insolvență V.I. (vol. II, filele 20-24).
Din rapoartele lichidatorului judiciar și anexe (vol. V, filele 177-190 și vol. II, filele 139-144, 149-202, 205) rezultă că la verificările faptice și în scripte s-a constatat lipsa oricăror disponibilități bănești ale debitoarei, iar în patrimoniul acesteia se mai află subansambluri degradate ale unor utilaje agricole (cabină tractor U 445 și semănătoare SUP21); totodată, a fost identificată la organele de poliție factura fiscală nr. 1488618/2007 prin care SC I. SRL a vândut Asociației Familiale A. P.S. alte utilaje agricole: tractor U1033DT, grapă disc GD3.2, plug PRP3X36, cositoare CMD 44, mașină de tocat NUTRV 1,5.
Mențiunile sunt similare cu constatările făcute de referentul V.C. de la Administrația Finanțelor Publice Dridu, care în data de 18 noiembrie 2008 s-a deplasat la sediul SC I. SRL, aflat la domiciliul soților P., ocazie cu care a constatat ca se mai regăsesc subansambluri de utilaje agricole (cabina-tractor-445 și semănătoare SUP21) care pot fi valorificate doar ca fier vechi (conform referatului nr. 6610 din 19 noiembrie 2008, vol. II, fila 153).
Martorul V.I. a susținut că, în calitate de lichidator, deplasându-se la sediul SC I. SRL și locuința soților P. a constatat lipsa tuturor utilajelor înscrise pe factura nr. 1488618/2007, iar P.S. a refuzat să indice locul unde se afla acestea (vol. V, filele 39-40).
Rapoartele lichidatorului, constatările referentului și declarațiile martorului V.I. se coroborează cu declarațiile martorului D.A., care a arătat că a cumpărat de la AF A. o grapă disc pe care a văzut-o și ridicat-o dintr-o altă locație decât domiciliul asociatului P.S. (vol. V, filele 56-57).
Cu alte cuvinte, ulterior dizolvării și deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei SC I. SRL, asociații P.S. și P.M. au ascuns utilajele agricole ce au făcut obiectul vânzării către AF A. și nu au oferit lichidatorului judiciar informații cu privire la locul unde se afla acestea, în scopul vădit de a le sustrage de la urmărire.
În procedura insolvenței, datorită deschiderii unei cauze penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni sub nr. 1640/P/2007, în care se efectuau cercetări pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în reținerea și nevărsarea la bugetul de stat a obligațiilor fiscale cu reținere la sursă, inculpații au depus la lichidator suma de 2925 RON, reprezentând aceste contribuții - sumele de bani recuperate au fost distribuite ca onorariu lichidatorului judiciar (vol. V, filele 111-113 și vol. II, fila 205).
Creanțele avute de DGFP Ialomița (35.638 RON), ITM Ialomița (60 RON) și Primăria Fierbinți (1.330 RON) nu au fost acoperite.
Prin Sentința comercială nr. 706/F din 12 decembrie 2008, Tribunalul Ialomița - Judecătorul Sindic a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei SC I. SRL (vol. II, fila 212).
Prin acțiunea înregistrată la 17 octombrie 2008, Comitetul Creditorilor debitoarei SC I. SRL a solicitat atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății, formându-se la Tribunalul Ialomița Dosarul nr. 3008/98/2008 (vol. II, filele 159-203).
Cererea a fost motivată în sensul că administratorul a folosit bunurile în folosul propriu, înstrăinând utilajele agricole către AF A., și a ținut o contabilitate fictivă, făcând să dispară unele documente contabile.
La data de 31 octombrie 2008, pârâta P.M. a scris, semnat și depus o cerere de amânare a judecații cauzei (vol. II, fila 167).
La termenul din 28 noiembrie 2008, apărătorul pârâtei, av. S.I., a depus în apărare înscrisuri, chitanțe cu privire la bunuri și acte justificative contabile, atașate încheierii din 28 noiembrie 2008 se regăsesc factura fiscală nr. 1488618 din 25 ianuarie 2007 și chitanțele nr. 4901615, 4901621, 4901617, 4901618, 4901619, 4901620, 4901628, 4901629 și 4901632 - toate din 2007 - documente care atestă în fals vânzarea-cumpărarea utilajelor agricole și plata unui preț.
Din declarațiile martorului S.I. (vol. V, filele 45-47), care se coroborează cu declarațiile inculpatului P.S., rezultă că înscrisurile depuse la termenul din 28 noiembrie 2008 i-au fost remise de către inculpat pentru a fi utilizate în apărare, S.I. declară că nu a avut îndoieli cu privire la veridicitatea mențiunilor din aceste documente.
Prin Sentința comercială nr. 702/F din 12 decembrie 2008, Tribunalul Ialomița - Judecătorul Sindic a admis cererea Comitetului Creditorilor și a dispus ca pârâta P.M. să suporte pasivul debitoarei SC I. SRL în sumă de 37.028 RON (vol. H filele 202-203).
Din considerentele hotărârii judecătorești rezultă fără echivoc că instanța a analizat documentele contabile depuse în apărare de către pârâtă, reținând că starea de insolvență a debitoarei s-a datorat și transferului de bunuri către AF A., prețul încasat nefiind înregistrat în contabilitatea firmei.
Împotriva Sentinței nr. 702/2008 P.M. a formulat recurs.
La datele de 27 martie 2009 și 30 aprilie 2009 P.M. a semnat și depus la Dosarul nr. 3008/98/2008 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, o cerere de amânare a judecații cauzei și concluzii scrise.
În practicaua Deciziei comerciale nr. 666R din 30 aprilie 2009, se arată că la termenul de judecată din aceeași dată apărătorul recurentei, avocat I.C., a depus înscrisuri în apărare (vol. II, fila 235).
Atașate deciziei comerciale se regăsesc documentele produse ca probe, între care se regăsesc factura nr. 1488618 din 25 ianuarie 2007, nota de contabilitate nr. 1 din 31 ianuarie 2007, registrul jurnal din luna ianuarie 2007 și balanțele de verificare ale SC I. SRL, ce atestă în fals vânzarea-cumpărarea utilajelor agricole și cuprinde înregistrări contabile nereale privind încasarea prețului (vol. II, filele 214-216, 230-234).
Din declarațiile martorului V. (fostă I.) C., care se coroborează parțial cu declarațiile lui P.S., rezultă că înscrisurile depuse la termenul din 30 aprilie 2009 i-au fost remise de către soții P.M. și P.S. Martorul declară că nu a avut îndoieli cu privire la veridicitatea conținutului documentelor (vol. V, fila 49).
Prin Decizia comercială nr. 66/R din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția aVI-a comercială, a admis recursul și, modificând sentința atacată, a respins - ca neîntemeiată - cererea formulată de Comitetul Creditorilor (vol. II, filele 235-236).
Din considerentele deciziei rezultă că, pronunțând o astfel de soluție, Curtea a avut în vedere împrejurări rezultate din factura de vânzare-cumpărare și înregistrarea operațiunii în notele contabile, registrul jurnal și balanța de verificare ale debitoarei.
După finalizarea acestor litigii, sub antetul furnizorului AF A., inculpatul P.S. a vândut tractorul 1033DT, grapa disc CD4,2 și plugul PRP, primind în schimb de la cumpărătorii A.P., D.A. și Pana Tudor un preț total în suma de 19.765,2 RON.
În data de 30 iunie 2010 AF A. a fost radiată.
S-a mai arătat că, potrivit art. 2371 alin. (3) și 4 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, asociatul care, în frauda creditorilor abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății, răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate.
Răspunderea asociatului devine nelimitată în special atunci când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal ori al unor terți, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsura să își execute obligațiile.
Știind că societatea I. SRL a fost dizolvată și că înregistrează datorii la bugetul de stat, în scopul sustragerii de la plata acestora, inculpații P.S. și P.M. au diminuat patrimoniul societății, evidențiind contabil cu ajutorul lui G.I. operațiunea fictivă de vânzare cumpărare de active, cu consecința creării unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului în suma de 37.028 RON, reprezentând creanțele DGFP Ialomița, ITM Ialomița și Primăriei Fierbinți-Târg.
În calitate de asociați la SC I. SRL și AF A. P.S. și P.M. au stabilit împreună, cu rea credință, taxe pentru obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursare de TVA de la bugetul de stat, cererea de restituire fiind aprobată; urmarea nu s-a produs datorită suspendării plății.
Cu participarea lui G.I., cunoscând că SC I. SRL a fost dizolvată și există obligații fiscale restante, P.S. și P.M. au falsificat evidența contabilă și au ascuns activele averii societății.
Inculpații au falsificat, cu ajutorul lui G.I., și folosit la controalele ANAF- DGFP Ialomița mai multe înscrisuri contabile ale AF A.; de asemenea, prin aceste înregistrări inexacte au denaturat cheltuielile veniturilor și rezultatele financiare ale asociației.
Inculpatul P.S. a folosit înscrisurile contabile falsificate ale SC I. SRL la efectuarea controalelor ANAF- DGFP Ialomița, în procedura de judecată desfășurată în Dosarul nr. 3008/98/2008 al Tribunalului Ialomița și, cu participarea inculpatei P.M., la soluționarea Dosarului nr. 3008/98/2008 al Curții de Apel București.
În calitate de asociați, administrator și director la SC I. SRL, prin înstrăinarea activelor acesteia, P.S. și P.M. au folosit cu rea credință bunurile societății în scop vădit contrar intereselor acesteia, în folosul AF A. în care aveau în mod direct interese și, în final, în scopul de a-și satisface nevoi personale, cauzând în patrimoniul societății un prejudiciu în sumă de 73.780 RON.
Prima instanță a reținut că mijloacele de probă de la urmărirea penală sunt: nota de Constatare nr. 402050 din 8 noiembrie 2007 a Gărzii Financiare - Secția lalomița (vol. I și anexe 10 - 15);declarațiile inculpatei P.M. (vol. I, fila 17; vol. V, filele 293-301, 306-316); declarațiile inculpatului P.S. (vol. I, fila 21; vol. V, filele 318-327, 332-353); declarația martorului G.T. (vol. I, fila 22); adresa nr. 823 din 3 februarie 2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Dridu (vol. I, fila 23); copia decontului TVA AF A. (vol.
I, filele 24-26, 106-107); copii deconturi TVA SC I. SRL (vol. I, filele 26-29); raport de expertiză contabilă Dosar nr. 1493/P/2007 și anexe (vol. I, filele 30-37); raport de inspecție fiscală nr. 401269 din 11 mai 2007 (vol. I, filele 44-48); raport de inspecție fiscală nr. 402536 din 17 august 2007 (vol. I, filele 49-58); raport de inspecție fiscală nr. 402249 din 10 iulie 2007 și anexe (vol. I, filele 59-65); copii note de contabilitate SC I. SRL din 31 ianuarie 2007, 28 februarie 2007 și 31 martie 2007 (vol. I, filele 66-68, 73, 77-79); fișa sintetică totală AF A. (vol.
I, filele 69 și 87); copie registru de încasări și plăți AF A. pentru anul 2006 (vol. I, fila 70); copie registru de încasări și plăți AF A. pentru anul 2007 (vol. I, filele 71-72, 81-82); copie registru jurnal SC I. SRL (vol. I, fila 74); autorizația nr. 5 din 4 august 2006 privind înființarea AF A. (vol. I, filele 75 și 84); copie factură fiscală nr. 1488618 din 25 ianuarie 2007 (vol. I, fila 76); copie jurnal pentru cumpărări AF A. (vol. I, fila 80); certificat de înregistrare fiscală AF A. (vol. I, fila 83); contract de asociere AF A. (vol.
I, filele 85-86); registru inventar AF A. (vol. I, fila 90); situații TVA de rambursat (vol. I, filele 91-93, 99-101); jurnal pentru vânzări I. SRL (vol. I, filele 93-94); declarații fiscale (vol. I, filele 95-98); documente cumulative SC I. SRL (vol. I, filele 102-105); copii deconturi TVA (vol. I, filele 108-111); SC B.I. SA (vol. filele 112-121); adresa nr. 3794 din 10 decembrie 2007 a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală lalomița, împreună cu anexe (vol. I, filele 122-130); proces verbal ridicare înscrisuri contabile împreună cu aceste documente din anii 2005-2006, apaținând SC I.
SRL (vol. I, filele 131-295); documente contabile emise de SC M.P.C. SRL (vol. I, filele 297-299); documente contabile emise de SC F. SA (vol. I, filele 300-302); date privind SC I. SRL (vol. I, filele 303-305); copie Decizie comercială nr. 606R din 30 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială (vol. I, filele 327-329); proces verbal de identificare și ridicare înscrisuri de la Dosarul nr. 452/98/2008 al Tribunalului lalomița, împreună cu aceste documente (vol. II, filele 1-158); proces verbal de identificare și ridicare înscrisuri de la Dosarul nr. 3008/98/2008 al Tribunalului lalomița, împreună cu aceste documente (vol.
II, filele 159-203); proces verbal de identificare și ridicare înscrisuri de la Dosarul nr. 3008/98/2008 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, împreună cu aceste documente (vol. II, filele 204-236); proces verbal de identificare și ridicare înscrisuri de la Dosarul nr. 1237/98/2007 al Tribunalului lalomița, împreună cu aceste documente (vol. II, filele 237-256); proces verbal privind scripte de comparație ale lui G.I. (vol. II, filele 19-28); proces verbal privind scripte de comparație ale M.P. (vol. II, filele 29-38); proces verbal privind scripte de comparație ale lui P.S. (vol.
II, filele 39-48); raportul de expertiză criminalistică nr. 89 din 23 martie 2011 (vol. III, filele 49-206); raportul de expertiză criminalistică nr. 206 din 21 iunie 2011 (vol. III, filele 207-227); chitanțele în original nr. 4901615 din 25 ianuarie 2007, 4901616 din 27 ianuarie 2007, 401617 din 31 ianuarie 2007, 4901618 din 5 februarie 2070, 4901622 din 1 martie 2007, 4901623 din 7 martie 2007, 4901624 din 15 martie 2007, 4901625 din 25 martie 2007, 4901626 din 5 aprilie 2007, 4901627 din 22 aprilie 2007,4901628 din 30 aprilie 2007, 4901629 din 2 mai 2007, 4901632 din 6 mai 2007 -emise de SC I.
SRL (vol. III, filele 228-243); dispozițiile de încasare în original nr. 2 din 25 ianuarie 2007, 3 din 27 ianuarie 2007,4 din 31 ianuarie 2007, 5 din 5 februarie 2007, 6 din 10 februarie 2007, 7 din 12 februarie 2007, 8 din 22 februarie 2007, 9 din 1 martie 2007,10 din 7 martie 2007, 11 din 15 martie 2007, 12 din 25 martie 2007,13 din 5 aprilie 2007, 14 din 22 aprilie 2007, 15 din 30 aprilie 2007, 16 din 2 mai 2007, 17 din 6 mai 2007 - emise în numele AF A. P.S. (vol. III, filele 244-259); factura fiscală nr. 1488618 din 25 ianuarie 2007, exemplarele 1 și 2 (albastru și roșu), în original, emisă de SC I.
SRL (vol. III filele 260-261); balanța de verificare pe lunile ianuarie-martie 2007 SC I. SRL, în original, 2 file (vol.III, filele 262-263); notele de contabilitate ale SC I. SRL din 31 ianuarie 2007, 28 februarie 2007 și 31 martie 2007, 3 file, în original (vol. III, filele 264-266); registrul de casă al AF A. P.S., filele 2,3, 8 4, 6, 5, în original, 6 file (vol. III, filele 267-272); decontul TVA AF A., înregistrat la AFP Dridu sub nr. 4825 din 2 iulie 2007, în original, 2 file (vol. III, filele 273-274); registrul inventar AF A., în original (vol.
III, filele 275-370); jurnalul pentru cumpărări AF A., în original (vol. III, filele 371-463); adresa nr. 1125 din 31 martie 2011 ORC Ialomița și anexe (vol. IV, filele 1-19); adresa nr. 101.144 din 31 ianuarie 2011 emisă de DGFP Ialomița (vol. IV, filele 20-22 și 71-73); adresa nr. 609 din 8 februarie 2011 emisă de Primăria Orașului Fierbinți Târg (vol. IV, filele 22 și 65-68); adresa nr. 4305 din 29 iulie 2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Dridu împreună cu anexele: raport de inspecție fiscală nr. 402536 din 17 august 2007, nr. 402249 din 10 iulie 2007, adresa nr. 3325/2007 și nr. 3326/2007 (vol.
IV, filele 23-43); adresa emisă fără număr și dată de către Administrația Finanțelor Publice Dridu (înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 25 februarie 2011), împreună cu fișele sintetice totale și deconturi TVA ale AF A. și SC I. SRL (vol. IV, filele 44-61); adresa nr. 102.090 din 19 februarie 2011 emisă de DGFP Ialomița (vol. IV, filele 62-64; 69-70); raportul de expertiză contabilă nr. 2525 din 23 mai 2011 (vol.IV filele 100-141); supliment la raportul de expertiză contabilă nr. 2525 din 23 mai 2011 (vol I, filele 90-99); cerere din 18 februarie 2011 privind administrarea de probe prin depunerea de înscrisuri, formulată de P.S., împreună cu documentele atașate (vol.IV, filele 142-147); cerere din 4 aprilie 2011 privind administrarea de probe prin depunerea de înscrisuri, formulată de P.S., împreună cu documentele atașate (vol.
IV, filele 148-180); comunicarea nr. 1895 din 10 mai 2011 emisă de A.P.S., împreună cu anexele (vol. IV, filele 185-212); comunicarea nr. R 6578 din 30 decembrie 2010 emisă de BCR, împreună cu extrase de cont (vol. IV, filele 213-219); declarațiile martorilor G.I. (vol. V, filele 28-38); V.I. (vol. V, filele 39-44); S.I. (vol. V, filele 45-47); V. (fostă I.) C. (vol. V, fila 49); A.P. (vol. V, filele 50-55); D.A. (vol. V, filele 56-57); P.T. (vol. V, filele 58-62); proces verbal identificare și ridicare înscrisuri, împreună cu aceste documente (vol.
V, filele 63-69); declarația martorului I.N. (vol. V, fila 70); declarația martorului T.C., împreună cu documentele depuse de acesta la dosar: rapoartele de Inspecție nr. 402249/2007. 401269/2007 și anexele acestora (vol. V, filele 71-86); declarația martorului P.Ș. (vol. V, fila 87); proces verbal de ridicare înscrisuri împreună cu documentele atașate (vol. V, filele 89-106); declarația martorilor M.D. (vol. V, fila 107); Ș.A. (vol. V, fila 108); L.C.G. (vol. V, fila 109); proces verbal de identificare și ridicare înscrisuri de la Dosarul penal nr. 1640/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, împreună cu documentele atașate (vol.
V, filele 112-133); proces verbal de primire la dosar a înscrisurilor contabile aparținând AF A. (vol. V, filele 134-140); proces verbal de restituire a înscrisurilor contabile aparținând AF A. (vol. V, filele 141-147); declarațiile martorilor C.A. (vol. V, filele 155-156 200); T.M. (vol. V, filele 157-159; 202-203); R.S. (vol. V, filele 160-161, 201); C.C. (vol. V, filele 162-163, 199); certificat de căsătorie al soților P.S. și P.M. (vol. V, fila 164); Sentința comercială nr. 93F din 22 februarie 2008 a Tribunalului Ialomița - Judecătorul Sindic (vol.
V, filele 165-168); rapoartele lichidatorului și anexe (vol. V, filele 169-193); extrase de cont BCR (vol. V, filele 204-210); comunicarea nr. 4329/2010 emisă de Grupul Școlar Agricol Fierbinți Târg (vol. V, fila 211); proces verbal de primire înscrisuri, împreună cu documentele depuse la dosar (vol. V, filele 212-219); comunicarea nr. 7843 din 27 octombrie 2010 a Administrației Finanțelor Publice Dridu și documentele anexă (vol. V, filele 225-229); comunicarea nr. 9456 din 16 noiembrie 2010 a Administrației Finanțelor Publice Dridu împreună cu adeverințele de venit ale soților P. pentru perioada 2001-2007 (vol.
V, filele 230-245); copie ale Ordonanțelor nr. 301/P/2005 și nr. 985/P/1996 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni (vol. V, filele 246-255); adresa nr. 59 din 28 martie 2011 a BNP A.G., împreună cu anexele privind cesionarea părților sociale de la SC I. SRL (vol:V, filele 256-262); proces verbal privind comodatul încheiat între SC I. SRL și AF A. (vol. V, fila 263); declarațiile privind veniturile realizate de către inculpată (vol.V, filele 264-268); contract de asociere AF A. (vol.V, fila 269); situația contractelor de arendă (vol.V, fila 271); decizii de impunere (vol.V, filele 272-273); adresa nr. 406306AA din 24 februarie 2011 a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița (vol.V, fila 285); cazierele judiciare ale inculpaților (vol.V, filele 286-287).
Inculpații au declarat în fața instanței că sunt de acord ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și le însușesc. De asemenea, au solicitat disjungerea acțiunii civile.
Tribunalul, a constatat că faptele așa cum au fost prezentate există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați.
În drept, prima instanță a reținut că faptele inculpatului P.S. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în calitate de asociat, director și al doilea administrator în fapt la SC I. SRL, știind că firma a fost dizolvată și înregistrează restanțe la plata obligațiilor fiscale, în scopul sustragerii de la plata acestora, a ajutat pe P.M. să diminueze patrimoniul societății, evidențiind contabil cu ajutorul lui G.I. operațiunea fictivă de vânzare-cumpărare de active, cu consecința creării unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului în suma de 37.028 RON, reprezentând creanțele DGFP Ialomița, ITM Ialomița și ale Primăriei Fierbinți Târg;
- tentativă la evaziune fiscală prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, modificată, constând în aceea că, împreună cu P.M., în calitate de asociați la AF A. P.S. au stabilit cu rea-credință taxe pentru obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursare TVA de la bugetul de stat, urmare care nu s-a produs (deși cererea a fost aprobată), deoarece procedura de restituire a fost suspendată;
- bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, știind de existența unor restanțe la plata obligațiilor fiscale și că firma a fost dizolvată, împreună P.M. și G.I. au falsificat evidența contabilă și au ascuns activele averii SC I. SRL;
- abuz în contra intereselor societății, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, constând în aceea că, în calitate de asociat și director la SC I. SRL împreună cu P.M. au folosit cu rea credință bunurile societății (utilaje agricole) într-un scop vădit contrar intereselor firmei, în folosul AF A. P.S. și, în final, în scopul de a-și satisface interesul personal, cauzând patrimoniului societății un prejudiciu în valoare de 73.780 RON;
- fals intelectual prevăzut de legea contabilității, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că împreună cu P.M. și G.I. au efectuat înregistrări inexacte în contabilitatea AF A. cu consecința denaturării cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor financiare ale asociației;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., constând în faptul că împreună cu P.M. și G.I. au falsificat și folosit la controalele ANAF - DGFP Ialomița înscrisuri contabile ale AF A.;
- uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a folosit înscrisuri contabile falsificate ale SC I. SRL la efectuarea controalelor ANAF, la soluționarea Dosarului comercial nr. 3008/98/2008 al Tribunalului Ialomița și, împreună cu P.M., la judecarea recursului de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 3008/98/2008;
- fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., constând în faptul că a făcut declarații necorespunzătoare adevărului în decontul TVA depus la Administrația Finanțelor Publice Dridu.
Cât privește faptele săvârșite de inculpata P.M., instanța a reținut că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor:
- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator, știind că firma a fost dizolvată și înregistrează restanțe la plata obligațiilor fiscale, în scopul sustragerii de la plata acestora, împreună cu P.S. și G.I. a evidențiat în actele contabile ale societății operațiunea fictivă de vânzare-cumpărare de active, cu consecința diminuării patrimoniului firmei și crearea unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 37.028 RON, reprezentând creanțele DGFP Ialomița, ITM Ialomița și Primăriei Fierbinți Târg;
- complicitate la tentativa de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. combinat cu art. 20 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, modificată, constând în aceea că în calitate de asociat la AF A., a ajutat prin completarea unui registru contabil al asociației și susținerea voinței infracționale la stabilirea cu rea-credință a taxelor pentru obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlul de rambursare TVA de la bugetul de stat, urmare care nu s-a produs (deși cererea a fost aprobată) deoarece procedura de restituire a fost suspendată;
- complicitate la bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în faptul că, având știință de existența unor restanțe la plata obligațiilor fiscale și că SC I. SRL a fost dizolvată, a pus la dispoziția lui P.S. și G.I. actele de evidență contabilă ale SC I. SRL pentru ca acestea să fie falsificate și a susținut rezoluția infracțională de a ascunde activele averii societății;
- abuz contra intereselor societății, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, constând în faptul că, în calitate de asociat și administrator la SC I. SRL împreună cu P.S. au folosit cu rea credință bunurile societății (utilajele agricole) într-un scop vădit contrar intereselor firmei, în folosul AF A. și, în final, în scopul de a-și satisface interesul personal, cauzând patrimoniului societății un prejudiciu în sumă de 73.780 RON;
- fals intelectual, prevăzut de Legea contabilității, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în faptul că împreună cu P.S. și G.I. au efectuat înregistrări inexacte în contabilitatea AF A. cu consecința denaturării cheltuielilor, veniturilor rezultatelor financiare ale asociației;
- uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că împreună cu P.S. au folosit înscrisurile contabile falsificate ale SC I. SRL în procedura judiciară desfășurată în Dosarul comercial nr. 3008/98/2008 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) din C. pen., constând în aceea că împreună cu G.I. și P.S. au falsificat înscrisuri contabile ale AF A. care au fost înmânate și utilizate de P.S. la controalele ANAF - DGFP Ialomița.
Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prev. de art. 75 lit. a) C. pen. referitor la săvârșirea faptelor de trei sau mai multe persoane împreună întrucât, s-a apreciat că rezultă din probele administrate la urmărirea penală comiterea infracțiunii de către trei persoane și anume inculpații și făptuitorul G.I., contabilul societății.
S-a subliniat că, dacă prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative față de făptuitor, acesta a participat împreună cu cei doi inculpați la comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată. În consecință, inculpații au fost condamnați pentru faptele ce constituie infracțiuni așa cum au fost încadrate prin rechizitoriu.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al faptelor, limitele de pedeapsă prev. de lege, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmările acestora și persoana inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Stabilirea limitelor de pedeapsă s-a făcut ținând seama de incidența prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Fiind o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de lege pentru infracțiunile săvârșite, s-a menționat că incidența prev. de art. 3201 alin. (1) și (7) C. proc. pen., se va regăsi și în dispozitivul hotărârii.
Cât privește persoana inculpaților Tribunalul a reținut că nu au antecedente penale, au conduită bună în familie și societate, sunt absolvenți de studii superioare, profesori la Grupul Școlar Fierbinți. Inculpații au recunoscut în fața instanței comiterea faptelor, solicitând a fi judecați potrivit art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, Tribunalul a apreciat că poate da relevanță disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. privitor la circumstanțele atenuante după aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prev. de lege pentru fiecare infracțiune.
Împotriva sentinței au formulat apel inculpații P.S. și P.M.
Prin Decizia penală nr. 266 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de inculpați, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată inculpatului P.S. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile de tentativă la evaziune fiscală și fals în declarații, prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și respectiv de art. 292 C. pen., în infracțiunea de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
1. În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.
2. În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la evaziune fiscală.
3. În temeiul art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă.
4. În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz contra intereselor societății.
5. În temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în acte contabile.
6. În temeiul art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
7. În temeiul art. 291 teza a II-a cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel stabilite și a fost aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.
A fost menținută aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. cu privire la pedeapsa rezultantă, în sensul suspendării condiționate a executării acesteia pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
II. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată inculpatei P.M. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
1. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
2. În temeiul art. 26 comb. cu art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la evaziune fiscală.
3. În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la bancrută frauduloasă.
4. În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz contra intereselor societății.
5. În temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în acte contabile.
6. În temeiul art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
7. În temeiul art. 291 teza a II-a C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 500 RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel stabilite și a fost aplicată inculpatei pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.
A fost menținută aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. cu privire la pedeapsa rezultantă, în sensul suspendării condiționate a executării acesteia pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la fiecare dintre cei doi inculpați suma de câte 15.237,6 RON.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declarațiile inculpaților, care au recunoscut-o întocmai, prin opțiunea exprimată pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, bazată pe recunoașterea vinovăției, în condițiile reglementate de art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, s-a reținut în mod corect săvârșirea de către inculpați a faptelor ce fac obiectul trimiterii lor în judecată, care, sintetizate, au presupus, în materialitatea lor, următoarele acțiuni (necontestate):
În raport cu SC I. SRL:
1. În luna mai 2007, inculpata P.M. (în calitate de asociat și administrator de drept al societății), după dizolvarea acesteia (dispusă la cererea Oficiului Registrului Comerțului, pentru nedepunerea bilanțurilor și situațiilor financiare aferente anilor 2005-2006, în baza Sentinței comerciale nr. 443 din data de 30 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 1237/98/2007), cunoscând că societatea pe care o administra figura cu obligații fiscale restante către bugetul consolidat al statului, a evidențiat, prin intermediul inculpatului P.S. (soțul său, dar și cel de-al doilea asociat, directorul tehnic și administratorul în fapt al societății) și a contabilului G.I. (anume contactat de către cel din urmă), în actele contabile, în scopul sustragerii de la plata acelor obligații, în cadrul previzibilei proceduri judiciare de insolvență (care a și fost declanșată ulterior, prin cererea depusă de D.G.F.P. Ialomița la data de 1 februarie 2008), o operațiune fictivă de vânzare a principalelor bunuri aflate în patrimoniul societății, care puteau fi executate silit, respectiv cinci utilaje agricole (tractorul U1033DT, grapa disc GD4,2, plugul PRP3X36, cositoarea CMD44 și mașina de tocat vegetale NUTRV1,5), către AF A. (la care ambii inculpați erau, de asemenea, membrii asociați), creând astfel bugetului respectiv un prejudiciu în sumă totală de 37.028 RON, constând în creanțe ale D.G.F.P. Ialomița (35.638 RON), I.T.M. Ialomița (60 RON) și Primăriei orașului Fierbinți Târg (1.330 RON);
2. În cadrul operațiunii anterior menționate, inculpatul P.S. și contabilul G.I., în mod nemijlocit, cu ajutorul inculpatei P.M., cunoscând împrejurarea dizolvării societății, precum și existența obligațiilor fiscale deja precizate, au ascuns cea mai mare parte din activul patrimoniului acesteia, prin falsificarea evidenței contabile, în sensul menționării fictive a ieșirii celor cinci utilaje agricole din acel patrimoniu, prin vânzare către AF A., conform înscrisurilor întocmite de ei în fals, inclusiv în ceea ce privește data acestora (factura fiscală nr. 1488618 și 13 chitanțe de încasare a prețului de la asociația pretins cumpărătoare);
3. Inculpații P.S. și P.M., de comun acord, au folosit cu rea-credință bunurile societății (cele cinci utilaje agricole), într-un scop contrar intereselor acesteia, în folosul AF A. (la care, astfel cum deja s-a evidențiat, erau membrii asociați) și, în final, în interesul personal, cauzând societății respective un prejudiciu în cuantum de 73.780 RON, reprezentând contravaloarea acelor bunuri (dintre care trei, respectiv tractorul, grapa disc și plugul, au fost vândute de inculpatul P.S., în numele AF A., cu suma totală de 19.765,2 RON, iar celelalte două, respectiv cositoarea și mașina de tocat vegetale, nu au mai putut fi identificate);
4. Inculpații P.S. și P.M. au folosit înscrisurile contabile falsificate (care atestau operațiunea fictivă de vânzare a celor cinci utilaje agricole), cel dintâi la efectuarea controlului fiscal întreprins de D.G.F.P. Ialomița, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de rambursare TVA depusă de AF A. (finalizat prin Raportul de inspecție fiscală nr. 402536 din data de 17 august 2007) și la soluționarea, în primă instanță, de către Tribunalul Ialomița - Judecătorul Sindic, a Dosarului nr. 3008/98/2008, având ca obiect cererea Comitetului Creditorilor de angajare a răspunderii organelor de conducere ale societății pentru debitele nerecuperate (admisă prin Sentința comercială nr. 702/F din data de 12 decembrie 2008) și, amândoi, la soluționarea aceluiași dosar de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care, admițând recursul, a respins cererea respectivă.
Prima instanță de control judiciar a reținut că faptele anterior menționate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapta de la pct. 1), în forma de participație a autoratului (pentru inculpata P.M.) și respectiv în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 26 C. pen. (pentru inculpatul P.S. și făptuitorul G.I., față de care, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe considerentul lipsei vinovăției), de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapta de la pct. 2), în forma de participație a coautoratului (pentru inculpatul P.S. și făptuitorul G.I., față de care, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative, pe motivul lipsei de pericol social) și respectiv în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 26 C. pen. (pentru inculpata P.M.), de abuz contra intereselor societății, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (fapta de la pct. 3), în forma de participație a coautoratului (pentru ambii inculpați) și de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza a II-a C. pen. (fapta de la pct. 4), săvârșită în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (în cazul inculpatului P.S., autor a trei acte materiale, comise în realizarea unei rezoluții infracționale unice) și respectiv în forma simplă (în cazul inculpatei P.M., autoarea unui singur act material).
În raport cu AF A.:
5. La data de 2 iulie 2007, inculpatul P.S. (în calitate de membru asociat al AF A.), cu ajutorul inculpatei P.M. (soția sa și cel de-al doilea membru asociat al asociației), a stabilit cu rea-credință, prin decontul înregistrat sub nr. 4825 la Administrația Finanțelor Publice Dridu, iar apoi sub nr. 502249 la D.G.F.P. Ialomița, în raport cu operațiunea fictivă de cumpărare a celor cinci utilaje agricole de la SC I. SRL, o taxă nereală, în vederea obținerii sumei de 12.216 RON, cu titlu de rambursare TVA de la bugetul de stat, urmare care nu s-a produs, întrucât, deși cererea a fost aprobată prin Raportul de inspecție fiscală nr. 402249 din data de 10 iulie 2007, procedura de restituire a fost ulterior suspendată, operațiunea respectivă fiind considerată frauduloasă;
6. În luna mai 2007, corespunzător operațiunii fictive înregistrate în contabilitatea SC I. SRL, inculpatul P.S., inculpata P.M. și contabilul G.I., împreună, în mod nemijlocit și cu știință, au fost efectuate înregistrări nereale în contabilitatea asociației (privitoare la creditarea acesteia de către cel dintâi, în baza a 16 dispoziții de încasare întocmite în fals, inclusiv în ceea ce privește data lor și respectiv la cumpărarea, cu suma pretins creditată, a celor cinci utilaje agricole anterior menționate), cu consecința denaturării veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare.
7. În aceeași lună, inculpatul P.S., inculpata P.M. și contabilul G.I., împreună, au falsificat înscrisurile contabile ale asociației, inclusiv în ceea ce privește data lor (cele 16 dispoziții de încasare anterior menționate, notele de recepție, registrul de casă, registrul inventar, registrul de încasări și plăți, jurnalul de cumpărări), prin care se atesta operațiunea fictivă de cumpărare a celor cinci utilaje agricole, care au fost folosite apoi de către cel dintâi la controlul efectuat de D.G.F.P. Ialomița, ca urmare a depunerii decontului TVA (finalizat prin Raportul de inspecție fiscală nr. 402249 din data de 10 iulie 2007).
S-a reținut că faptele anterior menționate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută de art. 20 rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (fapta de la pct. 5), în forma de participație a autoratului (pentru inculpatul P.S.) și respectiv în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 26 C. pen. (pentru inculpata P.M.), de fals intelectual în acte contabile, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapta de la pct. 6), în forma de participație a coautoratului (pentru ambii inculpați și făptuitorul G.I., față de care, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative, pe considerentul lipsei de pericol social) și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapta de la pct. 7), săvârșită în forma de participație a coautoratului și, totodată, în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere falsificarea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a mai multor asemenea înscrisuri, folosite apoi în fața organului de control fiscal (în cazul ambilor inculpați și a făptuitorului G.I., față de care, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative, pe motivul lipsei de pericol social).
Referitor la încadrarea juridică, Curtea, referindu-se mai întâi la critica inculpaților, a constatat că aceasta este vădit nefondată, întrucât aplicarea, cu privire la patru dintre infracțiunile reținute în sarcina lor, a circumstanței agravante legale prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. este corectă.
În acest sens, Curtea a constatat, raportat la situația de fapt anterior prezentată, că, la săvârșirea faptelor respective, pe lângă cei doi inculpați, a participat, în calitate de coautor sau de complice, și făptuitorul G.I., care a recunoscut, în declarațiile din cursul urmăririi penale (însușite de inculpați prin declarațiile formulate în fața primei instanțe), participația sa, în modalitatea menționată în actul de sesizare. Mai mult, dispozițiile din rechizitoriu, prin care, reținându-se participația acestuia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în ceea ce îl privește (pe considerentul lipsei de vinovăție, într-un caz și respectiv pe motivul lipsei de pericol social, în celelalte trei cazuri) nu au fost atacate cu plângere, conform art. 2781 alin. (1) teza finală C. proc. pen.
De asemenea, inculpații, optând pentru desfășurarea judecății pe baza procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. (poziție procesuală care nu a fost contestată prin apelurile declarate), au recunoscut ei înșiși săvârșirea faptelor imputate, în modalitatea descrisă în rechizitoriu (care a presupus inclusiv participarea la comiterea lor a făptuitorului respectiv).
În schimb, Curtea a constatat, din oficiu, că este nelegală încadrarea juridică a faptei menționate la pct. 5, în ceea ce îl privește pe inculpatul P.S., în două infracțiuni, și anume tentativă la evaziune fiscală și fals în declarații, prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și respectiv de art. 292 C. pen.
Astfel, Curtea a menționat că, potrivit situației de fapt descrise în rechizitoriu, pe care, asemenea primei instanțe, o constată a fi corect determinată, inculpatul a stabilit cu rea-credință TVA aferentă operațiunii fictive de cumpărare a celor cinci utilaje agricole de către AF A., în vederea obținerii fără drept a rambursării ei de la bugetul de stat (urmare care nu s-a produs), făcând în acest sens declarații necorespunzătoare adevărului, cu privire la acea operațiune, în decontul TVA depus la Administrația Finanțelor Publice Dridu.
Raportat la această situație de fapt, Curtea a apreciat că, în sarcina inculpatului, trebuie reținută, prin schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen., numai infracțiunea de tentativă la evaziune fiscală (în varianta normativă anterior menționată), care absoarbe, în conținutul ei constitutiv, acțiunea acestuia de a face o declarație necorespunzătoare adevărului, în fața organului fiscal competent, cu privire la TVA solicitată la rambursare.
În acest sens, Curtea a menționat că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, infracțiunea de evaziune fiscală, incriminată prin acest text, presupune acțiunea contribuabilului de stabilire, cu rea-credință, între altele, a unei taxe, având ca rezultat obținerea fără drept a rambursării acesteia de la bugetul de stat, tentativa fiind și ea pedepsită, conform alin. (3). Acțiunea anterior menționată nu se poate realiza, în fapt, decât printr-o declarație necorespunzătoare adevărului cu privire la acea taxă, făcută în fața organului fiscal competent (în speță, în cuprinsul decontului TVA), în vederea producerii unei consecințe juridice pentru contribuabil (în speță, aprobarea de către organul respectiv, care este un organ de stat, a rambursării acelei taxe), această acțiune suprapunându-se astfel, în mod evident, celei care constituie și infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen.
În legătură cu încadrarea juridică, Curtea a constatat, deși nu a făcut obiectul vreunei critici, că este corectă reținerea, în sarcina ambilor inculpați, a infracțiunii de fals intelectual în acte contabile, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, întrucât aceasta a fost săvârșită în raport cu AF A., astfel că nu este absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii complexe de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, care a fost comisă în raport cu SC I. SRL, această din urmă infracțiune incluzând, în conținutul ei constitutiv, numai fapta de falsificare a actelor contabile ale societății respective (prin efectuarea înregistrării operațiunii fictive de vânzare a celor cinci utilaje), motiv pentru care, în acord cu Decizia nr. 4/2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prima infracțiune nici nu a fost reținută în raport cu acea societate.
Cu privire la pedepsele stabilite prin sentința penală atacată (necontestate), Curtea a constatat, din oficiu, că prima instanță, fie nu a făcut referire la aplicarea dispozițiilor art. 76 C. pen. (ca efect al reținerii, în favoarea ambilor inculpați, a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.), cărora le-a dat însă eficiența legală corespunzătoare, în cazurile respective, fie a indicat, în mod eronat, textul incident, ceea ce a determinat, cu privire la două infracțiuni, stabilirea unor pedepse nelegale.
Astfel, Curtea a constatat că, în urma aplicării cauzei legale de atenuare a răspunderii penale prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., minimul special redus cu o treime, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și de art. 20 rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în privința celei din urmă aplicându-se, în prealabil, și cauza de reducere a pedepsei determinată de rămânerea acesteia în faza de tentativă), este de 1 an și 4 luni închisoare și respectiv de 1 an închisoare, situație în care aplicarea circumstanței atenuante judiciare anterior menționate atrage incidența dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., laolaltă cu cele ale art. 80 alin. (2) C. pen. (în cazul primei infracțiuni, cu privire la care s-a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.).
În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și de art. 43 din Legea nr. 82/1991, minimul special redus cu o treime este de 4 luni închisoare, de 8 luni închisoare și respectiv de 4 luni închisoare, situație în care aplicarea circumstanței atenuante judiciare anterior menționate atrage incidența dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., laolaltă cu cele ale art. 80 alin. (2) C. pen. (în cazul primei infracțiuni, cu privire la care s-a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.).
În sfârșit, s-a arătat că în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 290 și de art. 291 teza a II-a C. pen., minimul special redus cu o treime este, în ambele cazuri, de 2 luni închisoare, situație în care aplicarea circumstanței atenuante judiciare anterior menționate atrage incidența dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen., laolaltă cu cele ale art. 80 alin. (2) C. pen. (în cazul primei infracțiuni, cu privire la care s-a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.), ceea ce impune condamnarea inculpaților la pedeapsa amenzii penale (care nu poate fi mai mică de 200 RON), iar nu la cea a închisorii, după cum, în mod nelegal, a procedat prima instanță.
În consecință, Curtea a procedat la reformarea sentinței penale atacate, pronunțând condamnarea inculpaților, în raport cu textele legale incidente, la pedeapsa închisorii (pentru fiecare dintre primele cinci infracțiuni), menținând durata stabilită de prima instanță (care este just individualizată, nefiind, de altfel, nici contestată) și respectiv la pedeapsa amenzii penale (pentru fiecare dintre ultimele două infracțiuni), în cuantum de 1.000 RON (în cazul fiecărei infracțiuni continuate) și respectiv de 500 RON (în cazul infracțiunii simple), urmând ca, prin contopirea pedepselor, conform art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen., fiecare inculpat să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, respectiv cea de 1 an. Sub acest aspect, Curtea a menționat că nu poate adăuga, la pedeapsa respectivă, amenda penală cea mai grea, întrucât, astfel, ar îngreuna situația inculpaților în propria cale de atac, contrar dispozițiilor imperative ale art. 372 alin. (1) C. proc. pen.
Cu privire la măsura confiscării (contestată de inculpați), Curtea a constatat, contrar criticii formulate, că dispunerea acesteia este legală, însă stabilirea ei în solidar este nelegală, iar cuantumul sumei la care se referă a fost incorect determinat de prima instanță, ceea ce impune reformarea corespunzătoare, în aceste ultime două limite, a sentinței penale atacate.
Astfel, sub primul aspect, Curtea a constatat că disjungerea laturii civile a cauzei nu împiedică măsura confiscării, întrucât aceasta din urmă a fost dispusă exclusiv în legătură cu infracțiunea de abuz contra intereselor societății, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, săvârșită de cei doi inculpați față de SC I. SRL, care a fost radiată în baza Sentinței comerciale nr. 706/F din data de 12 decembrie 2008 a Tribunalului Ialomița - Judecătorul Sindic, astfel că, pierzându-și însăși capacitatea de folosință, nu mai poate fi titulară de drepturi și, ca atare, nu mai poate pretinde a fi despăgubită.
În schimb, acțiunile civile au fost formulate de D.G.F.P. Ialomița și de I.T.M. Ialomița (filele 16-17 și 38-39, d.f.), în legătură cu o altă infracțiune, respectiv cea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar cealaltă instituție publică prejudiciată prin aceeași infracțiune (Primăria orașului Fierbinți Târg) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a menționat că măsura confiscării, asemenea răspunderii penale, are un caracter personal, ceea ce impune aplicarea ei cu privire la suma de bani dobândită de fiecare inculpat prin săvârșirea infracțiunii, conform art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (singura teză incidentă în speță).
Sub cel de-al treilea aspect, Curtea a constatat că, deși SC I. SRL a fost prejudiciată, prin infracțiunea de abuz contra intereselor sale, cu suma de 73.780 RON (care nu mai poate fi recuperată, în condițiile în care societatea a fost radiată), probatoriul cauzei dovedește că inculpații au dobândit, prin săvârșirea acelei infracțiuni, numai suma totală de 30.475,2 RON.
În acest sens, Curtea a constatat că inculpatul P.S. a vândut în mod fraudulos trei dintre utilajele agricole aflate în patrimoniul societății respective (tractorul, grapa disc și plugul), sub antetul fictiv al AF A., către cumpărătorii A.P., D.A. și P.T. (care au confirmat aceste tranzacții), cu sumele de 11.000 RON, 4.005,2 RON și 4.760 RON, în total 19.765,2 RON (filele 50-62, vol.V, d.u.p.). În privința celorlalte două bunuri (cositoarea și mașina de tocat vegetale), Curtea a constatat că acestea nu au fost identificate nici de lichidatorul judiciar, nici de referentul fiscal (fila 153, vol.II și filele 39-40, vol.V, d.u.p.), iar inculpații au refuzat să indice locul unde se află și nu au prezentat vreo dovadă cu privire la situația lor, deși chiar instanța de apel le-a încuviințat administrarea de înscrisuri pe acest aspect. Drept urmare, în lipsa oricăror alte probe, Curtea a reținut valoarea ultimelor două bunuri din factura fiscală nr. 1488618 din 25 ianuarie 2007, prin care s-a pretins că ar fi fost vândute către SC A. (fila 185, vol.V, d.u.p.), în cuantum total de 9.000 RON (5.000 RON + 4.000 RON), la care se adaugă TVA de 19% de la acel moment, de 1.710 RON, rezultând astfel o sumă de 10.710 RON, care, pe lângă suma anterior menționată, de 19.765,2 RON, a profitat inculpaților.
Raportat la împrejurarea că ambii inculpați erau atât asociați ai SC I. SRL, cât și membrii asociați ai AF A. și la calitatea de soți a acestora, Curtea a apreciat, în lipsa altor elemente probatorii, că amândoi au beneficiat în mod egal de sumele anterior menționate, în cuantum total de 30.465,2 RON, astfel că, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., va confisca de la fiecare jumătate din acel cuantum, respectiv suma de câte 15.237,6 RON.
Împotriva acestei decizii au promovat recurs inculpații P.S. și P.M. care au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, pct. 14 și pct. 172 C. proc. pen., solicitând:
- schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea circumstanței agravantei legale prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen., întrucât la comiterea faptelor nu a participat și numitul G.I., iar inculpata nu a luat niciodată legătura cu acesta, reținându-se greșit că au participat trei persoane;
- reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților ca o consecință a schimbării încadrării juridice, dar nu numai, și stabilirea unor pedepse rezultante în limite mai mici, în special pentru inculpata P.M., care nu are antecedente penale și a executat ceea ce soțul i-a solicitat;
- înlăturarea confiscării sumei de 73.780 RON, reprezentând contravaloarea utilajului întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 118 alin. (2) C. pen., impunându-se confiscarea utilajului, în speță a unui tractor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17, pct. 14 și pct. 172 C. proc. pen., precum și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cât privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. potrivit cu care hotărârile sunt supuse casării când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică
În acord cu instanțele de fond, Înalta Curte consideră că se impune reținerea circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a) C.p., referitoare la săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, fals intelectual în acte contabile prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
Din probatoriul administrat rezultă, fără dubiu, că inculpații P.M. și P.S., precum și G.I. au participat la săvârșirea acestor infracțiuni, fiind fără relevanță juridică, sub aspectul reținerii circumstanței agravante legale prev. de art. 75 lit. a) C. pen., contribuția acestora la comiterea infracțiunilor (autor sau complice), ca și împrejurarea că față de G.I. s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată.
Implicarea lui G.I., în activitatea infracțională, în virtutea calității sale de contabil, a fost urmarea contactării acestuia de către inculpatul P.S., acțiunile acestuia fiind probate prin declarațiile sale, înscrisurile contabile și raportul de expertiză criminalistică, care dovedesc că G.I. a întocmit documentele primare privind înstrăinarea fictivă a utilajelor agricole și a înscris această operațiune în registrele contabile al SC I. SRL și AF A. P.S. Referitor la inculpata P.M., actele și lucrările dosarului demonstrează că, în calitate de asociat și administrator de drept al SC I. SRL, a cunoscut contribuția contabilului G.I. la evidențierea, în actele contabile ale SC I. SRL, a operațiunii fictive de vânzare a principalelor bunuri aflate în patrimoniul societății (care puteau fi executate silit), către AF A., al cărei membru asociat inculpata era, de asemenea. Dovadă este faptul că, ulterior semnării și întocmirii documentelor contabile pentru SC I. SRL privind această vânzarea a utilajelor agricole, inculpata P.M. a consemnat în jurnalul pentru cumpărări al AF A., mențiuni false referitoare la achiziția acestor bunuri, așa cum rezultă chiar din declarațiile inculpatei cu care se coroborează concluziile raportului de expertiză criminalistică. În acest mod, în contabilitatea AF A. au fost efectuate înregistrări nereale, cu consecința denaturării veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare, iar înscrisurile falsificate au fost utilizate la controalele ANAF -DGFP Ialomița. Expertiza contabilă efectuată în cauză a evidențiat că modalitatea de plată prin creditarea AF A. de către P.S. și emiterea de chitanțe de către SC I. SRL a fost agreată deoarece era singura modalitate de efectuare fictivă a tranzacției, arătându-se că AF A. nu dispunea de mijloace materiale pentru o astfel de achiziție, iar SC I. SRL nu a încasat contravaloarea utilajelor și nu a depus decontul TVA în termen legal.
Ținând seama de cele ce preced, precum și de împrejurarea că săvârșirea faptelor de cele trei persoane este o circumstanță reală, aceasta se răsfrânge asupra ambilor inculpați.
Instanța de recurs reține, totodată, că inculpații au solicitat judecarea în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, ceea ce presupune însușirea probelor administrate în faza de urmărire penală și recunoașterea faptelor astfel cum acestea au fost prezentate în actul de sesizare a instanței, prin care s-a descris participarea numitului G.I. la comiterea faptelor.
În consecință, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată critica inculpaților privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 75 lit. a) C.p.
Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. potrivit cu care hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege
Înalta Curte consideră că s-a realizat o justă individualizare a pedepselor atât în ceea ce privește cuantumul acestora, cât și al modalității de executare, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor și datele ce caracterizează persoana inculpaților. Pedepsele rezultante de câte 1 an închisoare, aplicate inculpaților, nu se impun a fi reduse având în vedere împrejurarea că inculpații au săvârșit în concurs mai multe infracțiuni, de natură diferită, unele dintre acestea în formă continuată. În raport de întinderea pedepselor rezultante, de câte 1 an închisoare, se apreciază, totodată, că în procesul de individualizare s-a dat eficiența cuvenită faptului că inculpații nu au antecedente penale și au avut un comportament bun în societate (cum reiese din caracterizările depuse la dosar) înainte de comiterea infracțiunilor, ceea ce a condus la reținerea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C.p., și, implicit, la coborârea pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune în parte, sub minimul special prevăzut de lege, stabilit ca urmare a reducerii acestuia cu o treime, conform art. 3201 C. proc. pen.
Se constată, de altfel, că în apel inculpații nu au criticat modalitatea de individualizare a pedepsei, iar constatarea legalității aplicării circumstanței agravante legale prev. de art. 75 lit. a) C. pen. (după cum s-a arătat), are drept consecință menținerea acesteia alături de toate celelalte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpaților, avute în vedere de prima instanță, situație în care nu este întemeiată critica privind individualizarea pedepsei.
Înalta Curte evidențiază faptul că suspendarea condiționată a executării pedepsei constituie cea mai favorabilă modalitatea de individualizare a executării, astfel că, se consideră nefondat și acest motiv de recurs al inculpaților.
Cât privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. potrivit cu care hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii
Săvârșirea de către recurenții inculpați a infracțiunii de abuz contra intereselor societății, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, față de SC I. SRL, a avut drept consecință, cauzarea unei pagube în patrimoniul acesteia. În concret, inculpatul P.S., în calitate de asociat și director la SC I. SRL, împreună cu inculpata P.M., asociat și administrator al aceleași societăți, au folosit cu rea credință, bunurile societății (utilaje agricole - tractor, grapă, plug, mașină de tocat vegetale și cositoare) într-un scop contrar intereselor firmei, în folosul AF A., și în final în scopul de a-și satisface interesul personal, cauzând patrimoniului societății un prejudiciu de 73.780 RON.
Societatea comercială I. SRL a fost însă radiată în baza Sentinței comerciale nr. 706/F din data de 12 decembrie 2008 a Tribunalului Ialomița - Judecătorul Sindic, nemaiexistând ca subiect de drept. Prin urmare, față de imposibilitatea restituirii bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunii, către persoana vătămată, în mod legal s-au considerat incidente dispozițiile legale privind măsura de siguranță a confiscării speciale în varianta reglementată de art. 118 lit. e) C. pen. conform căreia bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă.
Cum din probele administrate a rezultat că inculpații nu se mai află în posesia niciunuia dintre utilajele agricole în discuție, în mod corect, instanța de apel a considerat că se impune confiscarea sumelor de bani reprezentând prețul cu care au fost comercializate, acesta reprezentând câștigul efectiv obținut de inculpați prin comiterea infracțiunii, respectiv suma de 30.475,2 RON. Se constată că apărarea, invocând acest caz de casare, s-a raportat eronat la suma de 73.780 RON (prejudiciul cauzat SC I. SRL), a cărei confiscare s-a dispus numai prin sentință, soluția fiind reformată de instanța de apel, sub aspectul cuantumului sumei confiscate, după cum s-a arătat. Legală este, de asemenea, înlăturarea solidarității la plata sumei confiscate și obligarea fiecăruia dintre inculpați la achitarea a jumătate din suma de 30.475.2 RON, ținând cont că nu există dovezi că inculpații ar fi beneficiat de aceasta în altă proporție.
Dispozițiile art. 118 lit. e) C. pen. sunt singurele care au incidență în cauză, întrucât utilajele agricole au fost dobândite prin comiterea infracțiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, acestea nefiind din categoria bunurilor la care se referă art. 118 lit. b) C. pen. (bunuri folosite în orice mod la săvârșirea infracțiunii), pentru a se lua eventual în discuție alineatul (2) al aceluiași articol care face trimitere exclusiv la bunurile din ultima categorie enunțată, supuse confiscării.
Ca atare, nu poate fi primit nici acest motiv de recurs, nefiind identificat vreun motiv pentru a se considera că hotărârea este contrară legii sau că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.S. și P.M. împotriva Deciziei penale nr. 266/A din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.S. și P.M. împotriva Deciziei penale nr. 266/A din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 20 februarie 2013.
Procesat de GGC - DG