Defendants' murder-conviction appeals rejected; attempted murder upheld over lesser harm reclassification

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104 din 25 februarie 2009, Tribunalul Cluj, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și a condamnat pe inculpații U.F.I. și P.A.R. pentru această infracțiune, la pedepsele de câte 3 ani închisoare fiecare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza II-a C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen., respectiv acela de 6 ani.

Conform art. 863 alin. (1) C. pen., au fost obligați inculpații să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competența Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Conform art. 863 alin. (3) C. pen., au fost obligați ambii inculpați să nu frecventeze, pe durata termenului de încercare, nici un club, club de noapte sau discotecă de pe raza județului Cluj.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioada detenției preventive începând cu data de 25 februarie 2008 lăzi.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998, art. 999 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- în favoarea părții civile P.G., la plata sumelor de:

a) 3.402,45 RON și 2029,5 euro cu titlu de despăgubiri materiale și

b) 10.000 euro cu titlu de daune morale.

S-au respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă P.G..

- în favoarea părții civile Spitalul C.U. Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, la plata sumei de 4.219,92 RON, la care se adaugă dobânda legală de la data de 19 martie 2008 până la achitarea integrală.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile în sumă de câte 4.000 RON.

Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 1.500 RON.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr. 109/P/2009 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații U.F.I. și P.A.R. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpaților că, la data de 24 februarie 2008, în loc public, respectiv în municipiul Cluj Napoca, au lovit-o pe persoana vătămată P.G. cu pumnii și picioarele atât în timp ce se afla în picioare, cât și după ce a căzut, leziunile astfel provocate punându-i acestuia viața în primejdie.

Inculpații au recunoscut participarea la incident și faptul că i-au aplicat lovituri părții vătămate, însă au arătat că nu au acționat cu intenția de a suprima viața victimei, ci doar de a-i aplica acesteia o corecție după un incident care a avut loc în barul „J." între partea vătămată și inculpatul P.A.R.

Probele dosarului au reliefat următoarea stare de fapt reținută de prima instanță:

În noaptea de 23 din 24 februarie 2008, în barul „J." din municipiul Cluj-Napoca, se aflau, printre alți consumatori, și două grupuri de tineri care au stat la mese apropiate. Primul grup era format din persoana vătămată P.G., prietena acestuia R.S. și numiții P.I. și D.D.C.. Din cel de-al doilea grup făceau parte inculpații U.F.I., poreclit „P." și P.A.R., poreclit „R.", cât și numiții K.S.T.D., M.L., F.R.C. și C.M.D.. S-au consumat băuturi alcoolice și nealcoolice și s-a dansat. La un moment dat, inculpatul P.A.R. a intrat în vorbă cu martora R.S. de la masa alăturată, prietena părții vătămate.

Spre dimineață, în incinta barului, a avut loc un incident. în timp ce persoana vătămată P.G. dansa cu prietena sa R.S., inculpatul P.A.R. a încercat la rândul lui să danseze cu aceasta. În acel moment, persoana vătămată P.G. l-a împins pe inculpatul P.A.R., care s-a dezechilibrat și a căzut.

Urmare a incidentului, persoana vătămată P.G. și martorii R.S., P.I. și D.D.C. au părăsit barul deplasându-se pe B-dul E. După câțiva metri s-au despărțit, persoana vătămată și R.S. mergând într-o direcție, iar ceilalți doi martori în altă direcție.

Ulterior, după câteva secunde, a părăsit barul și celălalt grup. Mai întâi au plecat precipitați și cu intenția vădită de răzbunare inculpații U.F.I. și P.A.R. După câteva secunde, au părăsit localul C.M.D. și apoi ceilalți martori.

Cei doi inculpați i-au ajuns din urmă pe R.S. și pe persoana vătămată. Inculpatul U.F.I. i-a sărit în spate la partea vătămată în timp ce aceasta se afla în picioare și apoi, după ce a căzut, au continuat să o lovească amândoi cu picioarele în zona capului, a toracelui și a abdomenului. Martora R.S. a încercat să îi oprească și a început să strige, încercând chiar să îi lovească pe inculpați, moment în care, sesizând situația, martorii P.I. și D.D.C. s-au întors din drum și au încercat să intervină în apărarea părții vătămate care era căzută la pământ. Martorul P.I. a reușit sa îl ridice de jos pe partea vătămată, dar a fost la rândul său lovit de inculpatul P., moment în care celălalt inculpat i-a mai aplicat o lovitură părții vătămate în urma căreia acesta a căzut izbindu-se cu capul de caldarâm. Inculpații au părăsit în mare grabă locul faptei, plecând cu un taxi, în timp ce însoțitorii părții vătămate au anunțat salvarea și organele de poliție, persoana vătămată fiind dusă la spital.

Persoana vătămată a fost internată în perioada 24 februarie-18 martie 2008 la Clinica de Neurochirurgie și Clinica de Neurologie Cluj-Napoca, unde s-a intervenit chirurgical.

Din raportul de constatare medico-legală efectuat în cursul urmăririi penale a reieșit că partea vătămată a suferit următoarele leziuni în urma agresiunii:

a) contuzie toracică anterioară și a sternului, leziune produsă cel mai probabil prin lovire de corpuri dure;

b) excoriații hemifață dreaptă, gât și torace anterior, leziuni produse prin lovire după o direcție tangențială cu sau de corpuri dure cu suprafață neregulată;

c) plagă contuză parietală dreaptă;

d) traumatism cranio-cerebral (fractura calotei și bazei craniului, hematom extradural).

S-a reținut că leziunile descrise la pct. c) și d) s-au putut produce cel mai probabil prin cădere de la același nivel în cadrul unei auto sau heteropropulsii, fără a se exclude în totalitate lovirea cu un corp dur. De asemenea, s-a mai arătat că leziunile descrise la pct. a), b) și c) au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar cele descrise la punctul d) au pus în primejdie viața victimei, necesitând pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale.

În urma probatoriului administrat în faza de urmărire penală, acuzarea a concluzionat că, din împrejurările și modul în care a fost săvârșită fapta: inculpații au lovit victima cu pumnii și picioarele atât când aceasta era în poziție verticală, cât și după ce a căzut, încetând agresiunea numai la intervenția martorilor; din zonele vizate cap, torace, abdomen, din numărul mare de lovituri aplicate și intensitatea acestora fracturi osoase, a rezultat, fără dubiu, că inculpații au intenționat (cel puțin intenție indirectă) să suprime viața victimei și au acționat în acest sens.

În cursul judecății s-a procedat la readministrarea materialului probator din cursul urmăririi penale, s-a dispus întocmirea unor referate de evaluare psiho-socială privind pe cei doi inculpați, s-a procedat la efectuarea unor expertize medico-legale și medico-legală psihiatrică privind pe partea vătămată și s-a încercat să se procedeze la audierea părții vătămate, care a arătat însă că nu își mai amintește nimic. A fost omisă audierea martorilor C.M.D. și K.S.T.D., pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii din data de 10 iulie 2008 întrucât aceștia au fost prezenți în sală în timpul audierii martorei R.S., instanța având în vedere la pronunțarea hotărârii declarațiile pe care aceștia le-au dat în cursul urmăririi penale.

Astfel, a rezultat în mod cert faptul că întrucât inculpatul P.A.R. a încercat să danseze cu prietena persoanei vătămate, a fost împins de către aceasta și a căzut pe ringul de dans. De altfel, în declarațiile date, cei doi inculpați au admis că această acțiune a părții vătămate a determinat dorința lor de răzbunare. Inculpații au arătat că au ieșit din bar și s-au îndreptat direct înspre partea vătămată și prietena sa, că inculpatul U.F.I. i-a sărit în spate, trântindu-l la pământ, aspecte confirmate chiar de martori care făceau parte din grupul inculpaților. Astfel, martora M.L. a arătat că l-a auzit în bar pe inculpatul P. spunându-le celorlalți membri ai grupului să meargă după partea vătămată și să îl bată, a observat și ea o parte din incident, martorul C.M.D. a confirmat și el împrejurarea că ambii inculpați i-au aplicat lovituri părții vătămate, la fel ca și martora K.S.T.D.

În al doilea rând, nu a existat niciun dubiu în ceea ce privește numărul și identitatea persoanelor care au agresat-o fizic pe persoana vătămată, U.F.I. și P.A.R., aceasta neflind agresată fizic de către altcineva.

În ceea ce privește perceperea evenimentelor, importantă a fost împrejurarea că martorii s-au aflat la distanțe diferite de locul agresării fizice a persoanei vătămate, fiecare relatând incidentul de la momentul sau de la distanța de la care l-a văzut.

De asemenea, a fost în afara oricărui dubiu împrejurarea că, în urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni în zona toracelui, a gâtului, a feței și mai ales în zona capului, fractura calotei și bazei craniului, hematomul extradural, fiind cea mai gravă, precum și cea care a pus în primejdie viața victimei, necesitând pentru vindecare, potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecății, 90-100 zile de îngrijiri medicale.

Chiar după momentul audierii celor doi inculpați și anterior administrării oricăror alte probe în cauză, s-a solicitat de către inculpați, prin apărători, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestora din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzut și pedepsit de art 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În susținerea acestei cereri, apărătorii inculpaților au arătat, în esență, că altercația a fost una spontană, survenită pe fondul unei neînțelegeri minore, în condițiile în care atât partea vătămată, cât și inculpații consumaseră anterior băuturi alcoolice. Astfel, s-a arătat că nu ar fi existat nici un mobil serios care să îi determine pe inculpați să acționeze pentru a suprima viața victimei. Au fost invocate în sprijinul acestei cereri și concluziile raportului de constatare și a celui de expertiză medico-legală, din care reiese că cea mai mare probabilitate de producere a leziunii care a pus în primejdie viața victimei este prin cădere de la același nivel, în cadrul unei auto sau heteropropulsii. S-a mai invocat împrejurarea că, în afară de martora R.S., care este prietena părții vătămate, declarația sa fiind deci subiectivă, toți ceilalți martori au arătat că după ce partea vătămată s-a ridicat de la pământ, după primele lovituri și a căzut în urma unei alte lovituri, aceasta a dat puternic cu capul de caldarâm, unii martori spunând încă din cursul urmăririi penale că au auzit o „bufnitură". S-a mai arătat că nu poate fî vorba de o intensitate sporită a loviturilor aplicate, câtă vreme toate celelalte leziuni au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.

Analizând cererea formulată de inculpați prin apărători, de schimbare a încadrării juridice, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.

Astfel, în primul rând, cu referire la aspectele teoretice care diferențiază elementele constitutive ale celor două infracțiuni, instanța a reținut că, sub aspectul laturii obiective, trebuie avute în vedere modul și mijloacele de comitere a faptei, natura instrumentelor folosite, zona vizată și intensitatea loviturilor. S-a observat că, în prezenta cauză, inculpații au dorit să îi aplice o „corecție fizică" părții vătămate, sens în care au atacat-o, practic, cu mâinile goale, lovindu-o cu pumnii și picioarele, fără a folosi vreun instrument contondent. Incidentul a durat extrem de puțin, deoarece martorii au sosit imediat la fața locului, încercând să îi despartă. Deși există declarații de martori care confirmă că inculpații, amândoi sau doar unul din ei, au (a) lovit partea vătămată în cap și cu picioarele, s-a dovedit prin raportul de expertiză medico-legală că acele lovituri au provocat doar niște excoriații la nivelul feței [cele descrise la pct. b) și care s-au putut produce prin lovire în direcție tangențială cu sau de corpuri neregulate], ca atare doar despre acestea s-ar putea aprecia că au fost produse prin lovituri cu picioarele.

Sub aspectul laturii subiective, pe lângă împrejurarea că nu ar fi existat un mobil al comiterii faptei sau că ar fi fost în relații de dușmănie, prima instanță a apreciat că, raportat la motivul ce a determinat agresiunea, la durata scurtă în timp a evenimentului, precum și la împrejurarea că celelalte leziuni suferite de partea vătămată și descrise la pct. a)-c) din conținutul raportului de expertiză medico-legală au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, inculpații nu au acționat cu intenția indirectă de a suprima viața victimei (adică nu au acceptat producerea unui astfel de rezultat), ci cu praeterintenție, modalitate ce caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Prin urmare, în condițiile în care și concluziile medico-legale relevă că, cel mai probabil, leziunea constând în fractura calotei și a bazei craniului care a pus în primejdie viața victimei s-a produs prin cădere de la același nivel în cadrul unei auto sau heteropropulsii, s-a reținut că principiul in dubio pro reo ar pleda în sensul schimbării încadrării juridice a faptei.

În plus, însă, în sensul celor sus arătate au fost și depozițiile martorilor care au asistat la momentul când, după ce partea vătămată s-a ridicat de jos, ajutată fiind de martorul P.I., a mai primit o lovitură și a căzut instantaneu, izbindu-se cu capul de asfalt (M.L. Adela, P.I., care se afla chiar lângă partea vătămată în momentul căderii, K.S.T.D., D.D.C.). Indirect, în același sens, au fost și declarațiile din faza de urmărire penală ale martorului C.M.D., care a arătat că după incident a fost sunat de către inculpați, care erau speriați că în cădere partea vătămată să nu fi dat cu capul de asfalt.

Declarația martorei R.S., prietena părții vătămate, a fost luată în considerare doar parțial, nu pentru împrejurarea că ar fi subiectivă, datorită legăturii afective cu partea vătămată, acesta nefiind un motiv pentru a fi înlăturată de plano, ci pentru că sub aspectul loviturilor aplicate părții vătămate de cei doi inculpați și zonelor vizate de aceștia, se contrazice atât cu declarațiile celorlalți martori, cât și cu conținutul unei probe științifice, respectiv raportul de expertiză medico-legală.

Astfel, martora a arătat în fața instanței că, în timp ce partea vătămată era căzută la pământ, a observat cu certitudine că inculpații au lovit-o de cinci ori cu picioarele doar în zona capului. Pe lângă faptul că martora a fost implicată și ea în incident, încercând să își apere prietenul, astfel încât e posibil să nu fi observat totul în detaliu sub imperiul stării de teamă pe care o trăia, toți ceilalți martori au arătat că inculpații au lovit-o pe partea vătămată și cu piciorul în zona toracelui și a abdomenului, aspect confirmat și de concluziile actelor medico-legale.

Nu în ultimul rând, instanța de fond a reținut că nu are relevanță penală care dintre inculpați i-a aplicat părții vătămate pumnul în urma căruia a căzut și a suferit fractura de la baza craniului întrucât cei doi inculpați au acționat ca și coautori în scopul vătămării integrității fizice a părții vătămate, rezultatul mai periculos survenind pe fondul unei intenții depășite din partea amândurora.

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina celor doi inculpați din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută art. 182 alin. (2) C. pen.

Fapta descrisă mai sus a fost probată cu: proces-verbal sesizare, procese-verbale de cercetare a locului faptei, concluzii preliminare, raport de constatare medico-legală, raport de expertiză medico-legală, raport de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe partea vătămată, declarațiile numitei P.I.M., declarațiile martorilor: R.S., P.I., D.C., K.S.T.D., M.L., F.R.C., C.M.D.; declarațiile inculpaților P.A.R. și U.F.I. prin care au recunoscut în mare măsură comiterea faptei.

În drept, s-a reținut că fapta inculpaților U.F.I. și P.A.R. constând în aceea că, împreună, în data de 24 februarie 2008, în loc public, au lovit-o pe persoana vătămată P.G. cu pumnii și picioarele atât în timp ce se afla în picioare, cât și după ce a căzut, în urma ultimei lovituri aceasta căzând și izbindu-se cu capul de caldarâm și suferind o gravă leziune la baza calotei craniene, leziune ce i-a pus viața în primejdie, întrunește față de fiecare inculpat elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzut și pedepsit de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv modul și mijloacele de comitere a faptelor, urmările produse asupra integrității fizice a părții vătămate, precum și persoana și conduita inculpaților.

Fără îndoială, urmările pe care fapta celor doi le-au avut asupra sănătății părții vătămate au fost foarte grave, aspect care, coroborat cu faptul că agresiunea a avut loc în plină stradă, dintr-o ceartă banală, a condus instanța la concluzia că lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră și de regret a inculpaților după comiterea faptei nu sunt suficiente pentru a se putea da eficiență, așa cum apărarea a solicitat, circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., a căror aplicare, de altfel, este facultativă. Aceste aspecte care vizează persoana inculpaților au fost avute însă în vedere la stabilirea modalității de executare a pedepselor, precum și la orientarea sancțiunilor aplicate aproape de limita minimă prevăzută de lege [care este de 2 ani închisoare în cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.].

În consecință, instanța a dispus condamnarea inculpaților la o pedeapsă de câte 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) și art. 64 lit. a), teza a II-a C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate, având în vedere toate elementele care circumstantiază persoana și atitudinea celor doi inculpați, atât în cursul procesului penal, cât și anterior comiterii infracțiunii, văzând concluziile referatelor de evaluare întocmite în cauză și apreciind că raportat la perioada de detenție preventivă de un an de zile, reeducarea lor a început deja, instanța de fond a considerat că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere în condițiile prevăzute de art. 861 C. pen. este în măsură să contribuie la reeducarea acestora. Pe de altă parte, nu a putut fi acceptată nici varianta propusă de apărare, respectiv aceea de aplicare a unei pedepse cu suspendarea condiționată în condițiile art. 81 C. pen., deoarece nu se pot minimaliza efectele pe care fapta inculpaților le-a avut asupra persoanei părții vătămate, a cărei sănătate, viață socială și profesională au fost puternic afectate în urma incidentului.

La alegerea modalității de executare a pedepsei cu suspendare sub supraveghere, instanța de fond a avut în vedere și concluziile pozitive ale referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj în cazul ambilor inculpați. S-a reținut că aceștia provin din familii organizate, nu au mai fost niciodată implicați în activități cu caracter infracțional, inculpatul U.F.I. și-a câștigat singur sursele de venit de la o vârstă fragedă, ajutându-și familia de al cărei sprijin se bucură, în timp ce inculpatul P.A.R. era, la momentul comiterii faptei, student la Universitatea B.B. din Cluj, Facultatea de Marketing, în anul II. Cei doi inculpați au manifestat un regret profund pentru cele întâmplate pe întreg parcursul procesului penal și sunt la prima confruntare cu legea penală, împrejurări în care instanța a considerat că reeducarea acestora se poate realiza mai eficient prin aplicarea unei sancțiuni penale neprivative de libertate care le poate oferi șansa să se reintegreze în colectivitate, mai ales că și consilierii din cadrul Serviciului de probațiune au apreciat în cazul amândurora că această șansă este una reală, inculpații având atât motivații interioare puternice, cât și sprijinul celor apropiați.

În consecință, în temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., respectiv acela de 6 ani.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că, în cauză, s-au constituit părți civile partea vătămată P.G. și Spitalul C.U. Cluj, acesta din urmă încă din cursul urmăririi penale cu suma de 4219,92 RON plus dobânda legală de la data externării victimei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale acesteia.

Partea civilă P.G. a solicitat obligarea celor doi inculpați la plata sumelor de 1.498,7 RON reprezentând cheltuieli materiale, 2.029,15 euro/lunar, stabilită sub forma unei prestații periodice, începând cu data de 23 aprilie 2008 și până la data recuperării întregii capacități de muncă, sumă reprezentând salariul lunar pe care partea civilă 1-a încasat în baza contractului de consultanță încheiat cu societatea comercială N.Z.D., suma de 420 RON/lunar, stabilită sub forma unei prestații periodice, începând cu data de 23 aprilie 2008 și până la data recuperării întregii capacități de muncă, reprezentând media veniturilor lunare realizate în baza contractului de muncă din 10 decembrie 2007 încheiat cu SC I.S. SRL, 1.483,75 RON/lunar, reprezentând beneficiul nerealizat raportat la profitul din 2007 aferent cotei de 95% din SC I.S. SRL, în care partea civilă este asociat, începând cu data de 23 aprilie 2008 și până la data recuperării întregii capacități de muncă, precum și suma de 100.000 euro daune morale.

S-a arătat, în esență, că în ceea ce privește daunele materiale, în această categorie se includ sumele cheltuite de partea civilă și familia sa cu ocazia spitalizării din perioada 23 februarie 2008-18 martie 2008 și a celei începută în data de 28 mai 2008, precum și salariile pe care partea civilă nu le-a mai încasat ca urmare a incapacității de muncă în care s-a aflat în urma acțiunilor inculpaților. S-a arătat că partea vătămată desfășura o activitate remunerată, în baza unui contract de consultanță încheiat cu societatea N.Z.D., cu suma de 2.029,15 euro/lunar, iar în baza contractului de muncă din 10 decembrie 2007 încheiat cu SC I.S. SRL obținea o sumă medie de 420 RON/lunar.

În susținerea acestor pretenții, au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv bonuri fiscale, facturi care dovedesc plata salariului anterior incidentului de către SC N.Z.D., contractul de muncă încheiat cu SC I.S. SRL și state de plată, precum și raportul de gestiune al firmei SC I.S. SRL.

Inculpații, prin apărători, au achiesat la plata sumei de 1.498,7 RON reprezentând despăgubirile materiale care, de altfel, sunt și dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce privește celelalte pretenții materiale, apărarea a cerut acordarea lor de la data de 23 aprilie 2008 și până la recuperarea capacității de muncă a părții vătămate, și nu de la data producerii accidentului. În mod evident, partea civilă a dovedit că realiza aceste venituri anterior agresiunii și, ca atare, este îndreptățită la acordarea acestora, dar numai până la momentul recuperării capacității de muncă. Potrivit datelor existente la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiză medico-legală psihiatrică și raportul de expertiză medico-legală, a rezultat că, în urma agresiunii, performanțele intelectuale ale părții civile au fost afectate, însă în același timp, leziunile care i-au pus viața în primejdie au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale și nu i-au cauzat părții vătămate nici o infirmitate psihică sau fizică.

Teoretic, s-a reținut că partea civilă ar fi fost îndreptățită la plata fiecărei sume dintre celelalte solicitate lunar cu titlu de pretenții civile pe o durată de maxim 100 de zile (deci aproximativ trei luni de la data comiterii faptei, 24 februarie 2008). Având în vedere însă că apărarea a solicitat acordarea acestora doar din data de 23 aprilie 2008, au fost acordate doar pentru o lună, respectiv au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către partea civilă a sumelor de 2.029,15 euro, cuvenită lunii aprilie-mai 2008, sumă reprezentând salariul lunar pe care partea civilă l-a încasat în baza contractului de consultanță încheiat cu societatea comercială N.Z.D., suma de 420 RON, cuvenită lunii aprilie-mai 2008, reprezentând media veniturilor lunare realizate în baza contractului de muncă din 10 decembrie 2007 încheiat cu SC I.S. SRL și a sumei de 1.483,75 RON, cuvenită lunii aprilie-mai 2008, reprezentând beneficiul nerealizat raportat la profitul din 2007 aferent cotei de 95% din SC I.S. SRL, în care partea civilă este asociat.

Cu privire la daunele morale, suma solicitată cu acest titlu de către partea civilă a fost de 100.000 euro.

S-a reținut că este dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că părții civile i s-a cauzat o mare suferință atât fizică, cât și psihică prin agresiunea comisă asupra sa de către cei doi inculpați. Numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, gravitatea leziunii, intervenția chirugicală la care a fost supus, faptul că o perioadă de timp nu a fost în măsură să își recunoască nici măcar apropiații, teama că nu își va reveni complet și nu va mai putea duce o viață normală au reprezentant fiecare în parte o sursă generatoare de suferință.Aceste aspecte au fost confirmate și de martorii R.S., P.I. și D.D., care au fost în contact direct cu partea civilă în perioada imediat următoare agresiunii (atât pe perioada spitalizării, cât și după).

De asemenea, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat la data de 20 noiembrie 2008 a reieșit că în sfera afectivă se remarcă la partea civilă sentimente de neputință și inutilitate, deși activitatea voluntară este cu motivație păstrată. Diagnosticul pus de medicii psihiatri a fost acela de „tulburare organică de personalitate", deci în mod cert partea vătămată a suferit prejudicii morale ce se impun a fi reparate.

Raportat la cuantumul sumei solicitate cu titlu de daune morale de către partea civilă, având în vedere principiile care guvernează această instituție ca și cea a răspunderii civile delictuale, instanța de fond le-a apreciat ca fiind exagerate. S-a reținut că daunele morale trebuie să fie în măsură să asigure o justă reparație a prejudiciului fizic resimțit de partea civilă, însă, în același timp, ele nu pot constitui o sursă de îmbogățire fără just temei a acesteia în detrimentul inculpatului, trebuind să aibă un caracter rezonabil și să fie proporționale cu gravitatea prejudiciului cauzat.

Prin urmare, s-a apreciat că suma de 10.000 de euro acordată cu acest titlu poate fi în măsură să compenseze, într-o manieră justă și echitabilă, prejudiciul fizic și psihic resimțit de partea civilă și prin raportare la numărul total de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării.

A fost admisă, de asemenea, acțiunea civilă formulată de Spitalul C.U. Cluj, instituție care, încă din cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.219,92 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate raportat la internarea acesteia la Clinicile de neurochirurgie și neurologie din Cluj-Napoca.

Împotriva soluției Tribunalului Cluj au promovat apel Parchetul de pe lăngă Tribunalul Cluj, partea civilă P.G. și inculpații P.A.R. și U.F.I.

Prin căile de atac declarate, Parchetul a apreciat că fapta inculpaților constituie tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., sens în care a solicitat condamnarea acestora la pedepse privative de libertate, partea civilă a cerut obligarea inculpaților, în solidar, la plata tuturor despăgubirilor materiale și morale solicitate conform constituirii depuse în fața Tribunalului Cluj, iar inculpații au criticat sentința instanței de fond sub aspectul cuantumului sancțiunilor aplicate și a valorii ridicate a daunelor morale și materiale la care au fost obligați, invocând reducerea acestora, față de circumstanțele personale și cele reale referitoare la fapte.

Prin decizia penală 69/A din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și de partea civilă P.G., instanța omițând să se pronunțe cu privire la apelurile inculpaților.

Împotriva acestei decizii, inculpații U.F.I. și P.R.A. au declarat recurs.

Prin decizia penală nr. 564 din data de 15 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile inculpaților, a casat în întregime decizia penală nr. 69/2009 a instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

În rejudecare, la Curtea de Apel Cluj s-a format dosarul 1543/33/2010 având ca obiect soluționarea apelurilor promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, de partea civilă P.G. și de inculpații P.A.R. și U.F.I. împotriva sentinței penale 104 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj.

Prin motivele scrise și orale, Parchetul a solicitat ca inculpații să fie condamnați pentru tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și nicidecum pentru vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât activitatea infracțională desfășurată în cauză de către aceștia denotă că au acționat cu intenția indirectă de a ucide partea vătămată. Intenția de ucidere a victimei a fost relevată prin loviturile multiple cu pumnii și picioarele aplicate de către ambii inculpați asupra părții vătămate, peste tot corpul, atât când victima se afla în poziție verticală, cât și după ce era căzută la pământ, încetând agresiunea numai la intervenția martorilor P. și D. Față de împrejurarea că prin loviturile aplicate de către inculpați au fost vizate zone vitale cap, torace, abdomen, a rezultat fără dubiu că aceștia au intenționat să suprime viața victimei și nu doar să-i producă vătămări corporale. Din actele medico-legale depuse la dosar, a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale ce au necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața acesteia, salvarea datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat și în timp util. Mai mult, ca rezultat al agresiunii și a leziunilor suferite, părții civile i-au fost afectate performanțele intelectuale, suferind de „tulburare organică de personalitate", așa cum relevă raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 30 decembrie 2008.

Prin apelul declarat inițial la 27 februarie 2009, partea civilă P.G. a solicitat condamnarea inculpaților pentru tentativă la omor calificat, atât probele testimoniale, cât și cele științifice atestând vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii acestei infracțiuni, iar sub aspectul laturii civile, a cerut obligarea în solidar a acestora la plata sumelor de 2.029,15 euro lunar sub forma unei prestații periodice începând cu 24 februarie 2008 și până la data recuperării întregii capacități de muncă, reprezentând salariul lunar pe care îl încasa în baza contractului de consultanță încheiat cu societatea comercială N.Z.D.; 420 RON lunar stabilită sub forma unei prestații periodice, începând cu data de 24 februarie 2008 și până la data recuperării întregii capacități de muncă, reprezentând media veniturilor lunare realizate în baza contractului de muncă din 10 decembrie 2007 încheiat cu SC I.S. SRL; 1.483,75 RON lunar reprezentând beneficiul nerealizat raportat la profitul din 2007 aferent cotei de 95% din SC I.S. SRL, în care victima este asociată, începând cu 24 februarie 2008 și până la data recuperării întregii capacități de muncă; obligarea inculpaților la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro; acordarea sumei de 1.498,7 RON reprezentând cheltuieli materiale efectuate pe durata spitalizării; obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.

În prezentul ciclu procesual, înainte de judecarea în fond a apelurilor, între partea civilă P.G. și cei doi inculpați, a intervenit o tranzacție sub aspectul laturii civile a cauzei, aceștia achiesând integral la plata daunelor materiale și morale la care au fost obligați în favoarea victimei prin decizia penală nr. 69/2009 a Curții de Apel Cluj, hotărâre care a fost recurată doar de către cei doi, astfel că, în rejudecare, în propria cale de atac, nu li se poate agrava situația.

Astfel, deși decizia penală nr. 69/2009 a Curții de Apel Cluj a fost casată în întregime, atât sub aspect penal, cât și civil, a fost avut în vedere că limitele rejudecării nu pot fi încălcate, prin agravarea situației inculpaților în propria cale de atac, condiții în care partea civilă nu poate obține despăgubiri mai mari decât cele la care au fost obligați inculpații prin acea hotărâre.

În aceste condiții, victima a fost de acord să fie despăgubită de către inculpați cu sumele de 7.209,95 RON și 6.087,45 euro daune materiale și 20.000 euro cu titlu de daune morale. Corelativ, în baza principiului disponibilității, și inculpații au achiesat integral la pretențiile victimei. Astfel, la data de 4 ianuarie 2011 și 28 februarie 2011, din sumele datorate victimei, inculpații i-au achitat acesteia, în fața instanței: inculpatul U.F.I., suma de 8.000 euro, iar inculpatul P.A.R., suma de 10.000 lei.

Așa fiind, partea civilă a învederat prin apărătorul ales că nu mai susține apelul sub aspect penal, iar din punct de vedere al laturii civile, a solicitat a se constata că inculpații au achitat o parte din despăgubirile datorate, urmând a se lua act de tranzacția intervenită.

În esență, apărarea din apelul inculpatului U.F.I., în antiteză cu susținerea parchetului, a fost aceea că fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. și nicidecum ale tentativei la omor calificat, intenția sa fiind de a aplica o corecție părții vătămate, iar rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieții acestuia, a survenit din culpă. Neavând intenția, sub aspect subiectiv, de a ucide victima, a cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., aceea de vătămare corporală gravă. A învederat că datorită consumului excesiv de alcool atât de către el și prietenul său, inculpatul P.A.R., capacitatea de a discerne le-a fost substanțial diminuată, condiții în care, dorința de a aplica o corecție părții vătămate, pentru evenimentul petrecut în Barul „J." din Cluj, când victima l-a împins pe coinculpatul P., acesta căzând pe ringul de dans, a fost depășită prin survenirea din culpă a rezultatului mai grav, punerea în primejdie a vieții victimei. Nu a putut fi omis aspectul că și victima era în stare de ebrietate. Având în vedere că inculpatul U. nu posedă antecedente penale, că este student anul II la Facultatea de Administrație Publică, că a înregistrat rezultate meritorii la învățătură, că a achiesat în întregime și chiar a achitat o parte substanțială din despăgubirile datorate victimei, s-a apreciat că se impune a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante deja reținute în favoarea acestuia de către instanța de fond și a se coborî sancțiunea mult sub minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare a pedepsei, s-a solicitat ca instanța să se orienteze la suspendarea condiționată prev. de art. 81 C. pen.

Apărătorul inculpatului P.A.R., în susținerea apelului, a învederat, în esență, că față de o singură lovitură cu piciorul peste corp, aplicată părții vătămate, fapta inculpatului constituie infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., împrejurare atestată chiar prin declarațiile martorilor de la termenul din 28 februarie 2011, K.S.T.D. și C.M.D., sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice. Declarațiile celor doi inculpați au pus în evidență faptul că altercația avută cu partea vătămată s-a produs spontan, pe fondul unor neînțelegeri minore și a consumului excesiv de alcool de către toate părțile. S-a învederat că niciunul dintre inculpați nu a avut intenția de a suprima viața victimei, ci doar de a-i aplica o corecție, de a o lovi pentru evenimentul petrecut anterior în barul „J." din Cluj. S-a arătat că, așa cum reiese din raportul de constatare medico-legală, loviturile aplicate părții vătămate, deși au vizat zone vitale, respectiv cea a corpului și a capului, nu au produs în mod direct decât excoriații, care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, de aceea, încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul P.A.R. se circumscrie art. 180 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de lovire. S-a susținut că, după ce se va dispune schimbarea încadrării juridice în sensul celor relevate mai sus, se impune acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante deja reținute în favoarea ambilor inculpați și, pe cale de consecință, s-a apreciat că și o sancțiune mult redusă sub minimul special prevăzut de lege va contribui la reinserția socială a inculpatului. Ca modalitate de executare a pedepsei, s-a arătat că, în speță, există toate garanțiile cerute de textul art. 81 C. pen., în sensul suspendării condiționate a acesteia, față de împrejurarea că inculpatul nu posedă antecedente penale, a cooperat cu organele judiciare, a depus stăruință în repararea pagubei, a manifestat disponibilitate în a achita victimei deja suma de 10.000 RON, achiesând în întregime la pretențiile formulate de aceasta.

Prin decizia penală nr. 41/A din 9 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, de partea civilă P.G. și de inculpații P.A.R. și U.F.I. împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o în latură penală, cu privire la încadrarea juridică a faptei, cuantumul pedepselor, modalitatea de executare a acestora, precum și în latură civilă și, judecând în aceste limite:

A condamnat pe inculpații P.A.R., fără antecedente penale și U.F.I., fără antecedente penale, în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) raportat la art. 76 lit. a), b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, la pedepse de câte: 3 ani și 4 luni închisoare fiecare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepselor.

A înlăturat din hotărârea atacată art. 861 și 863 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, arestul preventiv pe perioada 25 februarie 2008-25 februarie 2009.

A constatat că din sumele de 7.209,95 RON și 6.087,45 euro daune materiale și 20.000 euro daune morale, la care au achiesat inculpații, aceștia au plătit către partea civilă P.G.: inculpatul U.F.I., suma de 8.000 euro, iar inculpatul P.A.R., suma de 10.000 RON.

A menținut dispozițiile sentinței penale atacate referitoare la obligarea în solidar a inculpaților la plata despăgubirilor civile față de Spitalul C.U. Cluj și la plata cheltuielilor judiciare către stat stabilită în sarcina inculpaților la instanța de fond, precum și obligația inculpaților de a achita cheltuielile judiciare în favoarea părții civile, la instanța de fond, în sumă de câte 4.000 RON fiecare.

A stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de câte 150 RON, reprezentând onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu, care va fi suportată din fondul.ministerului Justiției (av. B.O. și O.P.).

Cheltuielile judiciare în judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Instanța de apel, examinând apelurile declarate, a reținut că orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă.

Având în vedere apărările formulate de inculpații P.A.R. și U.F.I. în cursul urmăririi penale și al judecății, instanța de apel a reținut că jurisprudența C.E.D.O. a statuat în sensul că: „principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie, în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu". (plenul hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

S-a reținut că vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești, iar probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

În prezentul dosar, s-a constatat că garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelurilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, al părții civile P.G. și ale inculpaților P.A.R., U.F.I., s-a reținut că, în primă instanță, în fața Tribunalului Cluj, ambii inculpați au achiesat să dea declarație, prin care au învederat că intenția lor a fost doar de a lovi victima, ca urmare a incidentului din barul „J." din Cluj, în interiorul căruia partea vătămată l-a împins pe inculpatul P.A.R., acesta căzând pe ringul de dans, datorită împrejurării că a dansat cu prietena victimei, martora R.S. Niciunui dintre inculpați nu a urmărit uciderea victimei, punerea în primejdie a vieții acesteia survenind din culpă. Ca atare, amândoi au apreciat că se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În apel, cu acordul lor, inculpații au fost ascultați la 4 ianuarie 2011, aceștia recunoscând săvârșirea infracțiunilor, cu aceleași motivații care au fost arătate și în cursul urmăririi penale și în fața Tribunalului Cluj.

În fața instanței de apel, inculpații, prin apărători, nu au propus alte probe, nici scrise și nici testimoniale.

Motivele de apel ale inculpaților au fost aceleași cu cele invocate în fața instanței de fond cu titlu de apărări.

Partea civilă P.G., datorită alterării severe a stării de sănătate, produsă ca urmare a faptei inculpaților, nu a putut fi audiat nici în fața Tribunalului Cluj și nici a instanței de apel. Așa cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2008 efectuat de către I.M.L. Cluj, partea vătămată P.G. a suferit un traumatism cranio-cerebral care a necesitat pentru vindecare 90 zile îngrijiri medicale, dar, totodată, s-au produs și excoriații hemifață dreaptă, pe gât și torace, cu timp de refacere de 8-9 zile îngrijiri medicale, cu mențiunea că fractura calotei și a bazei craniului, precum și hematomul extradural au pus în primejdie viața victimei. în cursul judecății, în fața primei instanțe, partea civilă P.G. a fost supusă unei noi expertizări medico-legale, la 25 noiembrie 2008, din proba științifică rezultând că acesta a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin loviri active, repetate, cu corpuri dure. Leziunile cranio-cerebrale posttraumatice au necesitat în totalitate 90-100 zile îngrijiri medicale. S-a învederat că loviturile au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat și în timp util. între leziunile prezentate de victimă și agresiunea din 24 februarie 2008, s-a statuat că există legătură directă de cauzalitate.

Față de evoluția nefavorabilă a stării de sănătate a victimei, prima instanță a supus partea vătămată unei expertizări psihiatrice la 30 decembrie 2008, concluziile probei științifice fiind acelea că P.G. prezintă „tulburare organică de personalitate, iar ca urmare a agresiunii și a leziunilor suferite, acestuia i-au fost afectate performanțele intelectuale". Examenul psihologic a relevat totodată că victima prezintă „marcante sentimente de neputință și inutilitate".

Pentru respectarea dreptului la apărare, atât al părții civile, cât și al inculpaților, s-a dispus, din oficiu și s-a realizat ascultarea nemijlocită a martorilor K.S.T.D. și C.M.D., neaudiați de către prima instanță, ale căror depoziții au fost apreciate prin coroborare cu celelalte probe, conform art. 63 și 64 C. proc. pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpați, de partea civilă și de Parchet hotărârii primei instanțe, instanța de apel, ținând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat, precum și prin prisma noilor probe administrate.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanța de apel le-a oferit inculpaților P.A.R. și U.F.I., precum și părții civile ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franței, hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței, hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.

A fost avut în vedere că noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României, hotărârea din 15 decembrie 2007).

S-a reținut, de asemenea, că și C.E.D.O. arată faptul că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului, cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor", (cauza Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Față de motivele de apel formulate de către părți, cauza dedusă judecății a fost supusă analizei sub aspectul încadrării juridice corecte a faptei comise de inculpați și, corelativ, al sancțiunii ce trebuie aplicată acestora și al modalității de executare, individualizarea pedepsei trebuind realizată în așa fel încât apelanții să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de noi infracțiuni.

Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a constatat că înainte de judecarea pe fond a căilor de atac promovate, inculpații au achiesat la pretențiile părții civile, acelea de 7.209,95 RON și 6.087,45 euro cu titlu de daune materiale și suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale și au manifestat totodată disponibilitatea de a le achita, predându-le efectiv, după cum urmează: U.F.I., suma de 8.000 euro, iar inculpatul P.A.R., suma de 10.000 RON, restul prejudiciului urmând a fi recuperat, până la pronunțarea unei soluții definitive în cauză, sens în care au și încheiat o tranzacție cu victima.

În privința încadrării juridice a faptei comise de inculpați, s-a reținut că omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma, expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinzând implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. S-a avut în vedere că doctrina mai folosește noțiunea de „doi special", definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

S-a mai reținut că intenția are două forme: directă și indirectă, fapta fiind săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni" (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), respectiv cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.], iar ceea ce deosebește intenția directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă, făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce, iar în practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re") care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.

Astfel, s-a reținut că demonstrează intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul și pumnii, care au cauzat leziuni interne grave; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur (pumni, picioare), deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat fiind împrejurările în care s-a produs manifestarea de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.

Totodată, s-a reținut că esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpaților, după caz, în tentativă la omor calificat [art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care au săvârșit infracțiunea. Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor, intenția este de ucidere. A fost avut în vedere că, într-adevăr, infracțiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu cea generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieții persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenție".

S-a mai reținut că în cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, s-a reținut că există tentativă de omor și nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei sau folosește instrumente sau procedee specifice uciderii, neavând relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

De asemenea, a fost avut în vedere că anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

S-a mai reținut că forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

Pe de altă parte, s-a reținut că, pentru existența infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintenție.

Instanța de apel a mai reținut că în vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce și terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistențe medicale calificate și de urgență punea în primejdie viața victimei, iar ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor, este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.

A fost avut în vedere că, în timp ce în cazul faptelor prevăzute în art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., inculpatul acționează cu praeterintenție, în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă, și anume punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.

S-a constatat că practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor".

În cauză, s-a constatat că probele testimoniale ale dosarului, administrate nemijlocit în fața primei instanțe, relevă fără echivoc că inculpații au acționat cu intenția indirectă de a ucide, relevante în acest sens fiind declarațiile date de inculpatul P.A.R., care precizează: „îmi aduc aminte că U.F.I. a lovit victima de două ori în zona feței, tot U.F.I. l-a mai lovit o dată cu piciorul în aceeași zonă...apoi am mai văzut că victima s-a ridicat de la pământ și U.F.I. i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia partea vătămată a căzut din nou și s-a lovit la cap", martora R.S., care precizează:

„am fost ajunși din urmă de inculpatul U.F.I., care i-a sărit în spate părții vătămate și l-a trântit la pământ. După ce G. a căzut, inculpatul U.F.I. a început să-l lovească cu picioarele în cap. Am văzut clar când l-a lovit în partea dreaptă a capului, în zona tâmplei...a apărut și inculpatul P.A.R. care a început să-l lovească cu picioarele...La fața locului au apărut mai multe persoane, iar martorul P.I. l-a ridicat de jos pe partea vătămată, însă inculpatul P.A.R. a sărit din nou la el și l-a trântit la pământ, după care, au încercat să-l lovească...După ce partea vătămată a fost din nou trântită la pământ, ambii inculpați i-au aplicat lovituri, însă mi-a părut mai agresiv inculpatul P.A.R.", martora M.L., care învederează:

„bărbatul respectiv (victima) a reușit să se ridice în șezut și apoi în picioare, însă unul dintre cei doi inculpați, nu știu care, a sărit la el, astfel încât partea vătămată a dat cu capul de caldarâm...Acesta a rămas nemișcat, la pământ, în timp ce inculpatul U.F.I. continua să-l lovească pe partea vătămată în partea superioară a corpului, iar inculpatul P.A.R., la picioare", martorul P.I., care arată: „am văzut cum inculpatul P.A.R. îl lovea în partea superioară a toracelui pe partea vătămată...am încercat să-l ridic de jos pe victimă, moment în care am fost și eu lovit în spate de cineva și nu știu de cine, dar cele mai apropiate persoane în spatele meu erau cei doi inculp ați... m-am întors și am început să strig la inculpatul P.A.R., moment în care inculpatul U.F.I. l-a lovit puternic în față pe partea vătămată...care a căzut pe spate, dând cu capul de caldarâm", martorul D.D.C., care precizează:

„în timp ce mă îndreptam spre locul incidentului, am văzut clar cum ambii inculpați îl loveau pe partea vătămată cu picioarele în zona capului...Menționez că la un moment dat am observat că partea vătămată a vrut să se ridice, a căzut, după ce a căzut cei doi inculpați au continuat să-l lovească...Precizez că la un moment dat l-am văzut pe unul din inculpați, însă nu pot preciza pe care, lovindu-l și în ceafă cu piciorul pe partea vătămată...Menționez că acest lucru l-am observat înainte ca partea vătămată să se ridice de jos.

După ce s-a ridicat de la sol și a căzut din nou la pământ, i-am văzut pe ambii inculpați lovind pe partea vătămată în zona capului", martorul F.R.C., care precizează: „afară l-am văzut pe inculpatul U.F.I. că a sărit în spatele unuia, după care am auzit gălăgie în spatele meu, m-am întors în cealaltă direcție, după care, când m-am uitat înapoi spre inculpați, l-am văzut pe băiatul respectiv căzut la pământ", martorul C.M.D., care arată: „după ce am parcurs o anumită distanță pe str. E., la un moment dat, am observat în fața noastră pe inculpatul U.F.I., care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față și simultan o lovitură cu piciorul peste corp, părții vătămate, în urma căreia victima a căzut la sol.

Și inculpatul P.A.R. i-a aplicat victimei o lovitură cu piciorul peste corp sau poate chiar două. În acest interval de timp, prietena victimei striga și am observat că partea vătămată s-a ridicat în picioare. în acel moment, însă, inculpatul U.F.I. l-a mai lovit o dată cu pumnul pe partea vătămată, agresiune în urma căreia victima s-a dezechilibrat și în cădere s-a lovit cu capul de asfalt, auzindu-se o bufnitură puternică. De această dată, inculpatul P.A.R. nu a aplicat nicio lovitură victimei", martora K.S.T.D., care arată:

„Am observat că în stradă inculpatul U.F.I. i-a aplicat o lovitură cu mâna părții vătămate, în urma căreia s-a auzit o bufnitură și victima a căzut la sol". În fața instanței de apel, martora nu și-a mai adus aminte cu precizie derularea evenimentelor, dar a afirmat că-și menține declarația dată în fața procurorului, condiții în care, conform art. 63 C. proc. pen., aceasta a fost coroborată cu celelalte probe administrate în speță. Astfel, în declarația de la dosar, martora K.S.T.D. a precizat textual: „când am ieșit din bar, prietenul fetei (victima) era căzut la pământ la 60-70 m de ieșirea din bar.

Lângă el se aflau inculpații U.F.I. și P.A.R.. Datorită distanței, nu am văzut exact ce se întâmplă. Ne-am apropiat toți trei de ei și, la un moment dat, victima se ridicase de la pământ și inculpatul U.F.I. l-a lovit cu pumnul în față sau în piept, băiatul a căzut la pământ și s-a lovit rău cu capul de asfalt".

Din aceleași probe a rezultat, fără dubiu, că ceea ce a determinat agresarea deosebit de violentă a victimei, a fost un incident minor, generat de conduita inculpatului P.A.R. din barul „J." din Cluj, care, neobservând că martora R.S. este însoțită de partea vătămată P.G., a invitat-o la dans, atitudine în urma căreia, victima l-a împins pe inculpat, acesta căzând.

Nu în ultimul rând, din raportul de expertiză medico-legală a victimei a rezultat că aceasta a necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale, suferind un traumatism cranio-cerebral, o fractură a calotei și a bazei craniului, ceea ce pune în evidență cu claritate că inculpații au lovit victima cu mare intensitate.

S-a reținut că pentru caracterizarea laturii subiective a infracțiunii de omor, esențială este intensitatea loviturii aplicate, concretizată de consecințele produse și nu faptul că inculpații au aplicat o singură lovitură, așa cum a motivat printre altele, prima instanță.

A fost avut în vedere că intensitatea loviturilor, zonele vitale unde au fost aplicate și gravitatea numeroaselor leziuni produse, în raport și cu vârsta tânără a victimei, conduc la concluzia că inculpații au prevăzut rezultatul faptei lor și, cu toate că nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel tentativa la omor calificat cu intenție indirectă și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă sau cea de lovire, astfel cum au susținut, în mod nefondat, aceștia.

În surprinderea poziției psihice pe care inculpații au avut-o în momentul comiterii infracțiunii, s-a reținut că trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că apelanții au prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (cap, torace, abdomen, carotidă) și, chiar dacă orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenția de a ucide (care este directă), lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor astfel de regiuni, nu poate constitui o prezumție de înlăturare a intenției indirecte.

S-a constatat că practica judiciară este unanimă în a considera că „suntem în prezența tentativei de omor și nu a vătămării corporale grave ori de câte ori inculpatul acționează, în așa mod, încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei sau folosește instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voința acestuia și nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului".

A fost avut în vedere, însă, că atunci când inculpații au pus în primejdie viața părții vătămate P.G., având reprezentarea că prin aceasta s-ar putea produce și moartea, dacă au urmărit sau acceptat acest rezultat, fără ca decesul să se fi produs din cauze independente de voința lor, fapta constituie tentativă la omor calificat. Astfel, s-a reținut că proba științifică depusă în instanță, raportul de expertiză medico-legală a victimei, relevă că leziunile cranio-cerebrale posttraumatice au necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat și în timp util. Nu în ultimul rând, au fost avute în vedere consecințele dezastruoase ale faptei inculpaților asupra psihicului părții vătămate, aceasta suferind, ca efect al leziunilor și al agresiunii, de „tulburare organică de personalitate", fiindu-i afectate totodată și performanțele intelectuale, așa cum reiese din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică depus în instanță.

S-a constatat că inculpații au acționat în calitate de coautori în săvârșirea tentativei la omor calificat asupra victimei, deoarece, așa cum se arată în practica judiciară, „dacă mai multe persoane au lovit victima cu un instrument apt de a ucide, în speță pumni și picioare, lovituri multiple aplicate în toate zonele vitale ale corpului, chiar dacă numai lovitura unuia dintre participanți a fost mortală, ambii sunt coautori". Sub acest aspect, s-a reținut că loviturile nemortale aplicate părții vătămate de unul dintre coinculpați, (apărare formulată de inculpatul P.A.R.) nu pot fi desprinse de ansamblul acțiunilor agresive la care a fost supusă victima, neputându-se delimita măsura în care, o lovitură sau alta, obiectiv nemortală, a împiedicat-o să se apere și i-a diminuat capacitatea de ripostă față de ambii inculpați.

În speță, s-a reținut că faptele inculpaților care au aplicat multiple lovituri peste tot corpul părții vătămate cu pumnii și picioarele, în stradă, agresiune ce a interesat zone vitale ale corpului, cap, torace, abdomen, carotidă, constituie tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., iar nu infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. sau vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., atâta vreme cât viața victimei a fost salvată numai prin asistența medicală calificată și de urgență, iar rezultatul mai grav, decesul, nu s-a produs datorită tocmai intervenirii acestei cauze independente de voința lor, inculpații acceptând, cu ușurință, posibilitatea ca acțiunile lor să ducă la moartea celui lovit.

Nici numărul mic de zile de îngrijiri medicale de 8-9 zile de care a avut nevoie partea vătămată în recuperarea sa, ca urmare a contuziei toracice și a sternului și a excoriațiilor hemifață dreaptă, gât și torace anterior, nu au fost relevante pentru încadrarea juridică a infracțiunii, deoarece intenția de a ucide se deduce din modul de a acționa al inculpaților, ambii în stare avansată de ebrietate, cunoscând, de asemenea, gradul ridicat de îmbibație alcoolică a victimei, asupra căreia au acționat agresiv, tocmai profitând de starea fiziologică alterată a acesteia. Astfel, s-a reținut că cei doi inculpați care au lovit repetat, cu pumnii și picioarele, peste tot corpul, pe partea vătămată, cauzându-i traumatism cranio cerebral, fiind nevoie de 100 zile îngrijiri medicale, exteriorizează intenția de a ucide, nu de vătămare corporală.

Nu în ultimul rând, a fost avut în vedere că inculpații, după ce au lovit victima și au lăsat-o în nesimțire, pe caldarâm, nu i-au acordat niciun ajutor, abandonând-o în frig, martora R.S. contactând Serviciul de urgență 112 și Poliția.

Așa fiind, s-a apreciat că inculpații urmează să răspundă penal pentru săvârșirea tentativei la omor calificat prevăzut de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., actele de violență comise de aceștia, fiind îndreptate împotriva valorii sociale supreme, viața, atrăgând, în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică, psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorilor.

S-a reținut că atitudinea inculpaților și modul de comitere a faptei, nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de prima instanță în alegerea pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

Sub aspectul individualizării pedepselor, s-a constatat că, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise, agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, care au avut o atitudine sinceră cu privire la activitatea infracțională, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier și au contribuit la dezdăunarea părții civile, regretând sincer cele petrecute.

S-a reținut că fapta este, neîndoielnic, gravă, astfel că, în operația complexă a individualizării tratamentului penal, s-a ținut seama că acțiunea violentă a inculpaților putea să aibă drept consecință pierderea unei vieți omenești, ceea ce demonstrează că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.

În cauză, printr-o aplicare și corelare judicioasă a prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., inculpații au fost condamnați pe la pedepse care se situează sub minimul special prevăzut de lege.

S-a avut în vedere că, în propria cale de atac a inculpaților, aceste circumstanțe atenuante nu pot fi înlăturate și, mai mult, instanța de apel a apreciat că aplicarea lor a fost întemeiată, reținând în favoarea inculpaților și circumstanțele vizate la lit. b) a art. 74 C. pen., respectiv stăruința depusă de inculpați pentru a înlătura rezultatul infracțiunii, respectiv repararea pagubelor.

De asemenea, s-a constatat că probele dosarului au reliefat că inculpații nu posedă antecedente penale, regretă sincer loviturile aplicate părții vătămate, arată că, dacă îmbibația alcoolică nu ar fi fost atât de ridicată , atât pentru ei, cât și pentru victimă, nu s-ar fi ajuns la acel conflict, minor, dar care, prin consecințe, a pus în pericol grav viața părții vătămate.

S-a avut în vedere și faptul că martorii audiați nemijlocit în instanță au arătat că pe inculpați nu-i caracterizează un comportament violent, acest incident apărând cu totul izolat în existența acestora.

Din scriptele depuse la dosar a rezultat că inculpatul U.F.I. este student anul II la Facultatea de Administrație Publică, că are rezultate meritorii la învățătură, regretând sincer comiterea faptei, iar inculpatul P.A.R. nu este cunoscut cu antecedente penale, a cooperat cu organele judiciare, fiind sincer în cursul procesului penal, în prezent neavând loc de muncă.

Și conținutul referatelor de evaluare efectuate în cauză de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj a reliefat că inculpații nu au potențial violent, că incidentul petrecut este unul izolat și că șansele lor de reabilitare sunt maxime, aceștia având motivații interioare puternice, fiind sprijiniți și de către familii în acest sens.

Totodată, s-a constatat că ambii inculpați au achiesat la pretențiile formulate de partea civilă, manifestându-și disponibilitatea de a le achita integral.

În aceste condiții, pentru fapta comisă, aceea de tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) raportat la art. 76 lit. a), b) C. pen., li s-a aplicat inculpaților câte o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare care, față de natura infracțiunii și urmările produse, se va executa prin privare de libertate, apreciindu-se că numai un asemenea mod de executare a sancțiunii poate contribui la reinserția socială reală a acestora. Gravitatea deosebită a faptei reliefată prin modul de comitere și urinările produse, au exclus aplicarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei prev. de art. 81 C. pen.

Față de reținerea circumstanțelor atenuante, aplicarea pedepsei complementare a fost înlăturată.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepselor.

Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii, s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia C.E.D.O. din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, interdicția impusă inculpaților respectând principiul proporționalității, în sensul de a nu fi aleși în autorități publice sau în funcții elective publice și neavând dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că inculpații au achiesat integral atât la daunele materiale solicitate de partea civilă P.G., cât și la cele morale. în speță, operând principiul disponibilității, instanța de apel a luat act de înțelegerea părților cu privire la plata de către inculpați în favoarea părții civile a sumelor de 7.209, 95 RON și 6.087,45 euro daune materiale și 20.000 euro daune morale. S-a avut în vedere, de asemenea, că în cadrul ședințelor de judecată din fața instanței de apel, din datele de 4 ianuarie și 28 februarie 2011, inculpații au achitat părții civile următoarele sume: inculpatul U.F.I., suma de 8.000 euro, iar inculpatul P.A.R., suma de 10.000 RON, tranzacția dintre părți fiind în sensul că restul valorii prejudiciului moral și material se va achita până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

S-a reținut că cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce reiese din însăși redactarea art. 998 și 999 C. civ., care folosesc termenul general de „prejudiciu", fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci și a celor cu caracter penal.

Instanța de apel a avut în vedere că, dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele de a fi evaluate în bani, iar în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, s-a reținut că această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

Existând un raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaților și prejudiciul material, cât și cel nepatrimonial încercat de partea civilă, instanța de apel a apreciat că soluția pronunțată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Astfel fiind, au fost admise atât apelul părții civile P.G., cât și al inculpaților U.F.I. și P.A.R., conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul constatării recuperării parțiale a prejudiciului, iar în privința laturii penale, a recunoașterii unor efecte mai largi circumstanțelor atenuante vizate de art. 74 lit. a), c) C. pen. și chiar mai mult, a reținerii și a lit. b) a art. 74 C. pen. raportat la stăruința inculpaților în recuperarea prejudiciului, cu consecința scăderii substanțiale a sancțiunilor sub minimul special prevăzut de lege.

Totodată, s-a constatat că partea civilă nu și-a mai susținut apelul sub aspectul laturii penale a cauzei, ci doar sub aspectul laturii civile, respectiv de a se lua act de tranzacția intervenită între aceasta și inculpați cu privire la plata daunelor materiale și morale.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale atacate referitoare la obligarea în solidar a inculpaților la plata despăgubirilor civile față de Spitalul C.U. Cluj și la plata cheltuielilor judiciare către stat stabilită în sarcina inculpaților la instanța de fond, precum și obligația inculpaților de a achita cheltuielile judiciare în favoarea părții civile, la instanța de fond, în sumă de câte 4.000 RON fiecare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații P.A.R. și U.F.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recursurile promovate fiind întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Pe această cale, recurenții inculpați au solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în baza acestui text de lege, să se dispună condamnarea lor la pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, dându-se eficiență circumstanțelor atenuante care au fost deja reținute în favoarea acestora, ca modalitatea de executare a pedepsei, solicitând să se facă aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 861 C. pen.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută în prezenta cauză este în deplină concordanță cu probele administrate, din care rezultă, fără dubiu, că inculpații au săvârșit infracțiunea tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen..

Astfel, instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele și, în baza probatoriilor administrate, a reținut că, la data de 24 februarie 2008, inculpații P.A.R. și U.F.I. au aplicat multiple lovituri peste tot corpul părții vătămate P.G., cu pumnii și picioarele, în stradă, agresiune ce a interesat zone vitale ale corpului, cap, torace, abdomen, carotidă, viața victimei fiind salvată doar ca urmare a asistenței medicale calificate și de urgență, așa încât infracțiunea comisă de aceștia este cea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost corect stabilită de către instanța de prim control judiciar, reținând în acest sens că ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei, de tentativa la infracțiunea de omor, este poziția subiectivă a inculpaților față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii, iar pe de altă parte, în timp ce în cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acționează cu praeterintenție, în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care se află în culpă, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție, care poate să rezulte din împrejurările în care s-a produs manifestarea de violență, perseverența cu care s-a acționat, multitudinea loviturilor și zona în care au fost aplicate, unele interesând regiuni vitale ale corpului, intensitatea acestora și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se obiecte dure.

În prezenta cauză, pentru a se stabili poziția subiectivă a inculpaților, au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, obiectul folosit (pumnii și picioarele), regiunea corpului vizată (zona toracelui, a gâtului, a feței și, mai ales, a capului), precum și urmările care s-au produs sau care s-ar fi putut produce.

Intensitatea loviturilor a rezultat din gravitatea leziunilor produse părții vătămate care, după cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, au necesitat pentru vindecare 100 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată suferind un traumatism cranio-cerebral, o fractură a calotei și a bazei craniului.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că, în speță, nu se poate vorbi de o culpă a inculpaților, având în vedere că aceștia i-au aplicat părții vătămate multiple lovituri în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața, salvarea acesteia survenind doar ca urmare a tratamentului medical aplicat la timp, iar după ce au lovit-o și au lăsat-o în stare de inconștiență, pe caldarâm, nu i-au acordat niciun ajutor, abandonând-o în frig, martora R.S. fiind cea care a contactat Serviciul de urgență 112 și organele de poliție, situație în care nu se poate afirma că inculpații nu au acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, rezultatul letal neproducându-se din motive independente de voința lor.

În acest context, în cauză nu s-a putut vorbi de o culpă a inculpaților sau de o praeterintenție, ci numai de intenție, astfel că în mod corect s-a reținut că fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Se reține în acest sens că și practica judiciară a statuat în mod constant că fapta de lovire a unei persoane căreia i s-au provocat prin aceasta leziuni care i-au pus viața în primejdie constituie tentativă la infracțiunea de omor și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., dacă din momentul în care a acționat făptuitorul rezultă că acesta a avut reprezentarea survenirii morții și a acceptat producerea acestui rezultat, însă acesta nu s-a produs din cauze independente de voința sa.

Față de aceste considerente, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei celor doi inculpați care au agresat-o pe partea vătămată P.G., din infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzut de art. 182 alin. (2) C. pen. și, pe cale de consecință, critica recurenților inculpați, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., se privește ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenții inculpați, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite.

Se reține în acest sens că, în speță, s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea lor în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

În ce privește pedepsele aplicate inculpaților, Înalta Curte constată că prin decizia penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpaților, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte. în procesul individualizării pedepselor, se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc; făptuitor conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 C. pen.), dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de prim control judiciar a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, prin care s-a încercat suprimarea vieții unei persoane, modalitatea și împrejurările reale ale săvârșirii faptei, urmarea produsă (concretizată în leziunile cauzate părții vătămate, de natură să-i pună în primejdie viața), precum și circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au avut o atitudine de recunoaștere și regret a faptei comise și au depus diligente pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, în sensul reparării pagubelor.

Având în vedere aceste elemente, reținându-se în favoarea inculpaților și dispozițiile art. 74 lit. a), b), c) raportat la art. 76 lit. a), b) C. pen., în mod corect s-a apreciat că aplicarea unor pedepse de câte 3 ani și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate, sunt de natură să-și atingă scopul preventiv educativ urmărit de lege și să conducă la reeducarea inculpaților.

Totodată, în ceea ce privește critica formulată de recurenții inculpați cu referire la modalitatea de executare a pedepselor, se reține că suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acestora, ca mijloc de individualizare judiciară, poate fi acordată de către instanță dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speță, față de gravitatea faptei și de urmările produse, inculpații săvârșind infracțiunea în circumstanțele anterior menționate, dovedesc un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unor pedepse fără executare în regim de detenție ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea acestora și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

În plus, se constată că datele personale favorabile inculpaților, reliefate de actele existente la dosarul cauzei, au fost corect evaluate cu prilejul stabilirii modalității de executare a pedepsei, în mod just apreciindu-se că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim neprivativ de libertate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpaților, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepselor, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită.

Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenții inculpați apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.A.R. și U.F.I. împotriva deciziei penale nr. 41/A din 9 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2011.