Denial of provisional release under judicial control for qualified theft accomplice due to recidivism and risk of obstructing justice
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower court's decision to deny provisional release under judicial control and keeping the preventive detention measure in force, ordering the appellant to pay 300 lei in judicial expenses. The case involved a challenge to the refusal of provisional release for a defendant charged as an accomplice to qualified theft, who had been detained preventively for 29 days after breaking a car window to steal a handbag containing bank cards and cash. The court ruled that despite the offense not exceeding an 18-year prison sentence, the defendant's prior criminal record (recidivism) and the risk of obstructing justice or influencing witnesses necessitated continued detention, applying Article 1602 of the Code of Criminal Procedure which prohibits judicial control where such risks exist, and aligning with ECHR jurisprudence on the public security impact of serious crimes.
Legislator headnote
AI generatedart. 1602 C. proc. pen, art. 1602 alin. (2) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Denial of provisional release under judicial control for qualified theft accomplice due to recidivism and risk of obstructing justice: Potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 380/2/2012, inculpatul R.B. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar n temeiul art. 1602 alin. (l) și urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că prin încheierea din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția II-a penală, a dispus arestarea preventivă a sa pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 16 decembrie 2011.
Inculpatul este acuzat de comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 – art. 209 alin. (l) lit. e) și i) C. pen., reținându-se că a asigurat paza în timp ce făptuitorul M.C. a sustras prin spargerea geamului autoturismului părții vătămate P.V.M., o geantă de culoare roșu-maro, ce conținea mai multe cârduri bancare și suma de 300 lei.
Inculpatul a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat sub control judiciar, pedeapsa nu depășește 18 ani închisoare, nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la data arestării preventive.
A arătat că buna desfășurare a procesului penal poate fi realizată prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul R.B., în dosarul nr. 380/2/2012, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, dar liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că este posibilă împiedicarea aflării adevărului, influențarea unor părți sau martori.
S-a reținut că în cauză nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data arestării preventive a inculpatului și este de observat că inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar doar la câteva zile după ce s-a admis propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive.
S-a mai arătat că inculpatul prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică în condițiile în care, deși anterior a mai fost condamnat pentru comiterea altor infracțiuni, nu a înțeles necesitatea respectării regulilor sociale și a perseverat pe linia infracțională.
Măsurile care pot fi luate în cedrul liberării sub control judiciar nu sunt suficiente pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și pentru a evita influențarea martorilor și alterarea probelor ce urmează a fi administrate. Faptul că a recunoscut comiterea infracțiunii și că are patru copii minori în întreținere nu este suficient pentru a determina judecarea n stare de libertate în condițiile în care inculpatul este recidivist.
Împotriva încheierii instanței de fond, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât nu va influența probele dosarului și se va prezenta Ia instanță ori de câte ori va fi chemat, a recunoscut fapta comisă și are o situație familială grea. Recursul inculpatului nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte”.
În cauza de față, inculpatul R.B. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 – art. 209 alin. (l) lit. e) și i) C. pen., constând în aceea că a asigurat paza făptuitorului M.C., în timp ce acesta a sustras prin spargerea geamului autoturismului părții vătămate P.V.M., o geantă în care se aflau mai multe cârduri bancare și suma de 300 lei.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni care, prin natura ei prezintă un grad sporit de pericol pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care se presupune că a fost comisă, consecințele acesteia și sentimental de insecuritate al opiniei publice față de astfel de fapte.
Liberarea provizorie sub control judiciar presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că deși temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuși, datorită unor circumstanțe reale ale cauzei sau personale ale inculpatului nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.
Din datele dosarului, rezultă însă, că în cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, așa încât în acest moment procesual, Înalta Curte apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest se justifică față de asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, iar față de date care caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală, există presupunerea rezonabilă că acesta ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin distingerea unor mijloace materiale de probă sau prin tergiversarea judecării cauzei.
Menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului este în acord și cu jurisprudența C.E.D.O. referitoare la gravitatea deosebită a unor infracțiuni și la impactul negativ al acestora asupra opiniei publice, de natură să justifice detenția preventivă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul inculpatului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul R.B. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3 80/2/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2012.