Bank fraud qualification: distinguishing civil liability damages from penal damage for statutory aggravation

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus:

- în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A.G. din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., condamnă pe inculpata A.N., la pedeapsa de 12 ani închisoare.

- în baza art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

Constată că faptele din prezenta sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin sentința penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penala, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 2273 din 04 mai 2001 a CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE, sentința penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE, sentința penala nr. 456 din 14 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE sentința penala nr. 775/28JL2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE, sentința penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitiva prin neapelare la 18 iulie 2000 și Sentința penală nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitiva prin Decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE, sunt concurente, pedepse ce au fost contopite prin sentința penală nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în pedepsele componente, astfel:

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 145 din 01 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție: 6 ani închisoare, aplicata in baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicata in baza art. 292 C. pen., 2 ani închisoare aplicată în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., 2 ani închisoare, aplicata in baza art. 291 C. pen., 6 ani închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990.

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție: 9 ani închisoare, aplicată în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicata in baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., un an și 6 luni închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., un an și 6 luni închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., un an închisoare aplicată în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 292 C. pen., si 2 ani închisoare aplicata în baza art. 25 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/ 1990.

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție: 10 ani închisoare aplicata inculpatei in baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., un an si 6 luni închisoare rămasa de executat (ca urmare a grațierii cu ½ conform art. 1 Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani aplicata in baza art. 288 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen.), un an si 6 luni închisoare rămas de executat (urmare a grațierii cu Vi conform art. 1 din Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., 2 ani închisoare grațiata integral aplicata in baza art. 292 C. pen., 2 ani închisoare grațiata integral, aplicata in baza art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., 2 ani închisoare grațiata integral, aplicata în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului București, secția I penala, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție: 9 ani si 6 luni închisoare, aplicată inculpatei în baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicată în baza art. 292 C. pen., 3 ani închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen., contopește pedeapsa de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., aplicată prin prezenta cu pedepsele de 4 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicata prin sentința penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, cu un an si 6 luni închisoare aplicată în baza art. 26 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata prin sentința penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 București, rămasă definitivă prin neapelare la 18 iulie 2000, cu pedepsele de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare și 2 ani închisoare (aplicate prin sentința penală nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție), 9 ani închisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., 2 ani închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an închisoare si 2 ani închisoare (aplicate prin sentința penala nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție), 10 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., un an și 6 luni închisoare și un an si 6 luni închisoare (sentința penala nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitiva prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, 9 ani si 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare (sentința penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penala 2986 din 08 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție), urmând ca A.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe care o sporește cu 2 ani, în final urmând a executa pedeapsa de 14 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Deduce perioada executată de la 05 iunie 1998 la 14 aprilie 1999 și de la 10 noiembrie 1998 la 31 decembrie 2004.

Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 927/20 octombrie 2003 a Tribunalul București, secția a ll-a penală și dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul A.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Constată că fapta este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 775/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curii Supreme de Justiție, sentința penală nr. 392/2000 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curții Supreme de Justiție și sentința penală nr. 499/2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curții Supreme de Justiție, pedepse ce au fost contopite prin sentința penală nr. 1051 din 11 noiembrie 2002.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în pedepsele componente, respectiv:

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 775/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală: 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., grațiată cu 1/2, 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., grațiată și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/90 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Grațiată pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 392 din 26 iunie 2000: 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 499 din 31 iulie 2000: 9 ani și 6 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. și 3 ani pentru infracțiunea prevăzute de art. 291 C. pen., sporul de un an.

Contopește pedeapsa de 5 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele menționate anterior, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe care o sporește cu 2 ani, în final 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Deduce perioada executată de la 4 decembrie 1998 la 21 martie 2007. Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 1051 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpata A.N. la plata sumei de 93.908,09 lei către B.C.R.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpata A.N. în solidar cu inculpatul A.G. la 106.972,60 lei către partea civilă SC S.C. SRL.

Obligă în solidar pe inculpații A.N. și A.G. la plata către partea civilă lichidator judiciar SC R. SPRL, a sumei de 267.014,38 lei actualizată cu rata inflației la data plății efective, inculpatul A.G. numai în limita sumei de 200.011,77 lei actualizată cu rata inflației la data plății.

În baza art. 163 C. proc. pen., ia măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, în limita sumei de 467895,07 în privința inculpatei A.N. și 306984,37 lei pentru inculpatul A.G.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. pen., obligă pe fiecare dintre inculpați la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București nr. 11064/P/2007 din data de 14 mai 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: A.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul A.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în actul de sesizare s-a reținut că în perioada noiembrie 1996 - mai 1997, inculpata A.N. a indus în eroare, cu prilejul încheierii contractului de credit nr. 524 din 5 decembrie 1996, actelor adiționale nr. 1 din 19 iunie 1997, nr. 2 din 9 iulie 1997, contractului de credit nr. 663 din 16 mai 1997, contractelor de credit nr. 621 din 8 februarie 1997, 661 din 13 mai 1997 și 664 din 22 mai 1997, B.I.R, sucursala Plevnei, de la care a obținut în numele SC N.C. SRL respectiv SC C.C. SRL, pe care le administra, credite în valoare de 800.000.000 ROL pentru care a prezentat la bancă acte false (documente contabile, convenții și facturi de achiziție marfa) și drept garanție terenuri care nu-i aparțineau (terenul de 5000 mp din corn. Snagov, jud. Ilfov) sau pe care le ipotecase anterior în favoarea altor bănci în vederea obținerii de alte credite (în cazul actelor adiționale-terenurile de 1835 m.p. și 5000 m.p. iar la contractul nr. 664 din 22 mai 1997 - terenul de 6785 m.p.

Se reține că, totodată, inculpata a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a B.C.R., sucursala Sector 4, cu prilejul încheierii contractului de credit nr. 35 din 1 aprilie 1997, acesta obținând un împrumut în sumă de 330.000.000 ROL în numele SC G.T. SRL (pe care o administra), prezentând la bancă drept garanție terenul în suprafață de 5.000 m.p. (situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov) ce fusese ipotecat anterior și microbuzul marca I. ce fusese înstrăinat din data de 14 octombrie 1996. Se reține că inculpata a semnat și contractul de garanție mobiliară la rubrica „debitori” în numele inculpatului A.G.

Se retine că, în perioada aprilie 1997 - iunie 1997, inculpata A.N. a înlesnit cu intenție inducerea în eroare, fără vinovăție, de către inculpatul M.T a B.I.R., sucursala Plevnei și a B.C.R., sucursala Sector 4 cu ocazia acordării creditelor obținute de la aceste bănci.

Se retine în fapt că, profitând de încrederea pe care o avea în ea numitul M.T., l-a determinat pe acesta să împrumute în numele SC T.P.C. SRL suma de 720.000.000 ROL, sumă ce a fost folosită de către inculpata A. ulterior în interes propriu, procurându-i acestuia documente contabile și contracte de livrare marfa false și prezentând la bancă drept garanție un teren pe care îl vânduse fictiv pentru a nu figura grevat de sarcini și care fusese anterior succesiv ipotecat (terenul de 5000 m.p. din corn. Snagov, jud. Ilfov).

În sarcina inculpatului A.G. s-a reținut că la data de 01 aprilie 1997, în calitate de asociat unic și administrator al SC G.T. SRL a indus în eroare cu prilejul încheierii contractului de credit nr. 35, B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obținut un împrumut în sumă de 330.000.000 ROL, pentru care a garantat cu un microbuz marca I. ce fusese înstrăinat anterior și beneficiind de garanția pe un teren în suprafață de 5.000 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov (despre care cunoștea că fusese ipotecat anterior și vândut în mod fictiv în numele altor persoane pentru a nu figura grevat de sarcini).

Se retine că, în perioada noiembrie 1996 - mai 1997, inculpatul a înlesnit inducerea în eroare de către inculpata A.N. a B.I.R., sucursala Plevnei (aceasta obținând în numele SC C.C. SRL și SC N.C. SRL pe care le administra, mai multe credite în valoare de 800.000.000 ROL), prezentând drept garanție terenul în suprafață de 5.000 m.p. (situat în corn. Snagov, jud. Ilfov precum și facilitând prezentarea drept garanție a terenului în suprafață de 6785 m.p. (situat în intravilanul corn. Gruiu, sat Siliștea Snagovului, jud. Ilfov), despre care cunoștea că fuseseră ipotecat anterior în favoarea altei bănci (înstrăinându-l fictiv pentru a figura „liber de sarcini”).

Această situație de fapt a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: plângerile reprezentanților părților civile: B.I.R., sucursala Plevnei, B.C.R., sucursala Plevnei; cerere de credit nr. 3921 din 19 noiembrie 1996; cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997; cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997; contractul de împrumut bancar nr. 621; contract de împrumut bancar nr. 524; contractul de împrumut nr. 664; contractul de credit nr. 661; contract de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996; contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178; acte adiționale la contractul de credit nr. 524: nr. l din 19 iunie 1997, nr. 2 din 09 iulie 1997; contractul de împrumut nr. 663; facturi fiscale, convenții de achiziție țuică și produse agricole, contracte de închiriere, prestări servicii și vânzare; contract de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997; ordine de plată; declarațiile martorului C.A.; declarațiile martorului B.C.M.N.; declarațiile martorului T.B.M.; cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997; declarațiile martorul B.I.; contract de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997; contract de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997; contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997; contract de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997; contractul de credit nr. 661; contractul de împrumut nr. 664; contractul de credit nr. 621; contract de vânzare-cumpărare nr. 2649; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997; contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1185 din 30 iunie 1997; contractul de ipotecă nr. 3919 din 10 iulie 1996; declarațiile învinuitului G.E.; declarațiile învinuitului M.A.; declarațiile învinuitului A.N., declarațiile învinuitului A.G.; raportarea semestrială SC C.C. SRL, înregistrată la administrația financiară a sectorului 4 sub nr. 616725 din 31 iulie 1996; adresa A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996; adresele nr. 104 din 25 septembrie 1998 și nr. 111 din 02 octombrie 1998 ale B.P.I. din cadrul Judecătoriei Buftea raport de expertiză nr. 150284 din 19 ianuarie 1999 și nr. 182254 din 08 februarie 1999; raport de constatare tehnico-științifică nr. 256.026 din 10 aprilie 2007; cerere de credit; contract de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997; contract de garanție nr. 1391 din 01 aprilie 1997; contract de garanție imobiliară nr. 1394 din 01 aprilie 1997; contract de ipotecă nr. 1393 din 01 aprilie 1997; contract de garanție nr. 1392/0104.1997; adresa A.F.S. 4 București nr. 56061 din 16 aprilie 1998; ordine de plată; declarațiile martorei I.L.; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 09 decembrie 1996; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2836 din 29 mai 1997; contract de ipotecă nr. 2837 din 29 mai 1997; declarațiile martorului C.C.; declarațiile învinuitului A.G.; declarațiile învinuitului A.N.; contract de ipotecă nr. 7474 din 04 decembrie 1996, declarațiile martorilor L.G.

și L.M.; declarațiile martorului B.N.; raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 2555.955 din 24 martie; cererea de credit nr. 6032; contract de împrumut 656 din 25 aprilie 1997; contract de ipotecă nr. 1621 din 23 aprilie 1997; contract de ipotecă nr. 1622 din 03 aprilie 1997; contract de ipotecă nr. 1620 din 23 aprilie 1997; contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997; cererea de credit nr. 6216 din 12 mai 1997; contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997; convenții de achiziție și livrare marfa; adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998, contact de asociere nr. 7060 din 12 februarie 1996; contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997; ordine de plată; cererea de credit nr. 10384 din 06 iunie 1997; contract de credit nr. 66; contract de ipotecă; contract de ipotecă; contract de ipotecă; constatare tenico-științifică, raportul nr. 256028 din 13 martie 2007, declarațiile învinuitului M.T.; declarațiile învinuitului G.E.; declarațiile martorului M.A. a declarat; declarațiile învinuitului A.N.; adresa nr. 2503 din 25 iunie 1998 a Primăriei Comunei Snagov; fișa postului; declarațiile învinuitului I.L.; declarațiile învinuitului G.P.

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 19 iulie 2008.

În cursul cercetării judecătorești efectuate de această instanță, inculpata A.N. nu a dorit să dea declarație.

A fost audiat inculpatul A.G.

Au fost audiați martorii C.A., B.I., B.C.M.N. La data de 12 octombrie 2008 instanța a constatat imposibilitatea audierii martorului T.B.M., plecat din țară. A fost administrată proba cu înscrisuri. Au fost introduși în cauză lichidatorii judiciari ai părților civile.

După finalizarea cercetării judecătorești, prin sentința penală nr. 2169 din 01 noiembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei A.N., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul a menținut în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen., toate măsurile luate și probele administrate de prima instanță.

Analizând materialul probator existent Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul anilor 1996 - 1997, inculpata A.N. a adoptat, conceput și pus în aplicare decizia de a obține sume importante de bani prin încheierea de contracte de credit cu mai multe instituții bancare, credite pe care Ie-a garantat ipotecar cu imobile pe care anterior Ie-a înstrăinat fictiv, pentru a evita executarea garanției.

Inculpata a acționat în numele societăților comerciale pe care le administra personal sau prin membri ai familiei, scopul împrumuturilor solicitate fiind desfășurarea activității comerciale a acestor firme.

1. În calitate de asociat unic și administrator al SC N.C. SRL inculpata A.N. a obținut în perioada noiembrie - decembrie 1996 un credit de o valoare totală de 80.000 lei (800.000.000 rol), de la B.I.R. SA, sucursala Plevnei București, în următoarea modalitate:

Inculpata a formulat în numele acestei societăți o cerere de acordare de credit înregistrată la B.I.R., sucursala Plevnei, sub numărul 3921 și 19 noiembrie 1996, scopul acordării creditului fiind aprovizionarea cu marfă.

La data de 05 decembrie 1996 a fost încheiat contractul de împrumut nr. 524 prin care B.I.R., sucursala Plevnei, a acordat societății administrate de inculpata A.N. un credit în suma de 200.000.000 ROL, cu o dobândă de 60 % pe an.

Pentru încheierea acestui contract de creditare a fost necesară constituirea unei garanții, inculpata în calitate de administrator al societății garantând creditul cu un imobil și teren în suprafață de 1835 m.p., situat în localitatea Snagov, jud. Ilfov, proprietatea comună a inculpatei și soțului său, inculpatul A.G., și terenul în suprafață de 5000 m.p., situat în corn. Snagov, jud. Ilfov, de asemenea, proprietate comună.

Intenția inculpatei de a induce în eroare instituția bancară în scopul obținerii de foloase necuvenite rezultă în mod evident din modalitatea în care inculpata a dispus ulterior de terenul în cauză.

Mai exact, ulterior constituirii garanției imobiliare, terenul și imobilul în suprafață de 1835 m.p. a fost apoi ipotecat de inculpații A.N. și G. în favoarea B., sucursala World Trade Center, prin contractul de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996, la încheierea contractului fiind declarat „liber de sarcini”, iar terenul în suprafață de 5000 m.p., a fost similar ipotecat la data de 11 decembrie 1996 în favoarea B., sucursala World Trade Center, prin contractul de ipotecă nr. 7474 din 11 decembrie 1996, declarat de asemenea „liber de sarcini”.

Terenul de 5000 m.p. a fost ulterior vândut de către cei doi inculpați lui M.A.A., la data de 13 iunie 1997, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178. Intenția inculpaților a fost aceea de a folosi aceleași terenuri, ca și garanții, în scopul încheierii altor contracte de credit, în favoarea altor societăți.

Inculpata a ascuns reprezentanților B.I.R. aceste acte de dispoziție asupra terenurilor în cauză, astfel obținând încheierea unor acte adiționale la contractul de credit inițial.

La contractul de credit inițial au fost încheiate astfel două acte adiționale din 19 iunie 1997 și 09 iulie 1997, prin care se prelungea termenul de rambursare al creditului, până la data de 16 octombrie 1997, cu o majorare a dobânzii, actele adiționale având în vedere garanțiile instituite inițial, deși terenurile fuseseră grevate, respectiv înstrăinate de cei doi inculpați.

La data de 14 mai 1997, inculpata A.N. a formulat o nouă cerere de credit, înregistrată sub numărul 6249, prin care solicita acordarea unui alt credit de comerț, în valoare de 20.000 lei pe termen de trei luni, în condițiile în care creditul anterior nu fusese restituit.

La data de 06 mai 1997 este încheiat contractul de împrumut nr. 663 prin care creditul inițial se suplimentează cu o a treia tranșă, în sumă de 20.000 lei. Pentru obținerea acestui credit inculpata a depus facturi fiscale, convenții de achiziție țuică și produse agricole, contracte de închiriere și prestări servicii fictive.

Acest împrumut a fost garantat cu un imobil și teren în suprafață de 2500 m.p., situat în loc. Gruiu sat Siliștea Snagovului, proprietatea martorilor B.I. și B.M., conform contractului de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997.

Pentru a evita o urmărire civilă ulterioară, inculpata a deschis mai multe conturi personale, pe numele angajaților sau cunoștințelor sale, martorii C.A., B.C.M.N., în care inculpata a virat sumele obținute în baza contractelor de credit, la dispoziția inculpatei martorii ridicând din conturile personale aceste sume și remițându-le direct, în numerar, inculpatei.

Tribunalul a reținut această situație de fapt în baza înscrisurilor existențe menționate mai sus, a documentelor contabile, ordine de plată, prin care inculpata a virat sumele de bani către acești martori, și declarațiile martorilor C.A., B.C.M.N. și B.I.

Tribunalul a reținut că martorul B.I. a relatat în cursul urmăririi penale că a semnat contractul de ipotecă privitor la casa și terenul în suprafață de 2500 m.p., situat în loc. Gruiu sat Siliștea Snagovului, prin care garanta împrumutul acordat de B.I.R., sucursala Plevnei, la insistențele inculpaților, care i-au promis că ipoteca va fi ridicată într-o lună de zile, primind în schimb suma de 500 lei. Martorul a menținut aceste declarații și cu ocazia audierii în faza cercetării judecătorești.

Tribunalul a avut în vedere și declarațiile martorilor B.C. și C.A., însă a avut în vedere declarațiile detaliate date în cursul urmăririi penale, apreciind că poziția evazivă a celor doi martori în cursul cercetării judecătorești nu a fost sinceră, neexistând nici o altă rațiune pentru revenirea lor asupra declarațiilor inițiale în afara faptului că cei doi martori împărtășesc temerea că ar putea fi trași la răspundere penală pentru ajutorul dat inculpaților.

A reținut astfel, că declarațiile martorilor susțin învinuirea, și a avut în vedere faptul că martorul C.A. a relatat că în perioada ianuarie 1996 - iunie 1997, în care a lucrat ca șofer la SC N. SRL, inculpata A.N. i-a solicitat deschiderea unui cont personal, sens în care i-a adus un formular bancar, în care urmau să fie virate de către aceasta sume de bani pe care să le ridice ulterior. Martorul și-a deschis două conturi unul la B.I.R. și altul la B.C.R., filiala sector 4, conturi în care i-au fost virate sume de peste 160.000.000 ROL pe care i Ie-a predat inculpatei.

Martorul, a cărui semnătură figurează pe unul din contractele depuse la B.I.R. de inculpată pentru a obține a doua tranșă, de 20.000 lei, respectiv contractul de cumpărare vânzare țuică, a negat faptul că ar fi semnat o atare convenție. Este de altfel ilogic ca martorul să fi încheiat în mod real acest contract în condițiile în care, fiind angajat ca șofer al inculpatei, nu avea potența financiară pentru a încheia astfel de contracte.

S-a reținut că și martorul B.C. a confirmat faptul că inculpata i-a solicitat să deschidă la B.I.R., sucursala Plevnei, un cont personal unde urma să-i fie virate sume de bani pe care să i le predea acesteia în vederea achitării creditului luat de la B. și ridicării ipotecii constituite. Martorul a urmat această solicitare și a deschis astfel un cont personal de unde, în data de 05 decembrie 1996, a ridicat, la solicitarea inculpatei care I-a și însoțit la bancă, suma de 35.000.000. ROL, pe care i-a dat respectivei imediat ce i-a ridicat. Și acest martor a precizat faptul că nu a livrat către societatea sus-menționată nici un fel de produse și nu cunoaște proveniența acestor sume.

Lipsa oricărei activități comerciale a firmei administrate de inculpată și beneficiară a acestor contracte de credit este confirmată și de declarațiile martorului T.B.M. care a declarat în cursul urmăririi penale că a încheiat în cu SC N.C. SRL un contract de prestări servicii ce avea ca obiect executarea de către această din urmă societate de transporturi turistice cu două microbuze I., contract ce nu s-a derulat întrucât prestatorul de servicii nu a pus ia dispoziție cele două microbuze.

Situația de fapt este confirmată și de declarațiile de recunoaștere detaliate date de inculpata A.N. în cursul urmăririi penale, ce vor fi reținute conform art. 69 C. proc. pen.

Inculpatul A.G. a recunoscut în cursul urmăririi penale împrejurarea că a dispus de terenurile constituite ca și garanții, prin reipotecarea lor contrar normelor legale și înstrăinarea lor, în cursul cercetării judecătorești arătând că în opinia sa toate contractele încheiate cu băncile sunt legale.

2. Tribunalul a constatat că la începutul anului 1997, inculpata A.N. a instigat pe numitul M.A., fratele său, să inducă în eroare (fără intenție frauduloasă din partea acestuia) pe reprezentanții aceleiași societăți bancare, în vederea obținerii unui alt împrumut, în cuantum total de 40.000 lei, ce a fost folosit și de această dată de inculpată în interes personal. În aceleași împrejurări inculpata a acționat cu intenție în vederea inducerii în eroare a reprezentanților băncii, în același scop.

De această dată a fost folosită o altă societate comercială, SC C.C. SRL, asociați la aceasta fiind inculpata A.N. și fratele său, M.A. Prin contracte de credit succesive a fost obținută suma de 40.000 lei.

Tribunalul a reținut că, la data de 03 februarie 1997, inculpata A.N. a solicitat acordarea unui credit la B.I.R., sucursala Plevnei, prin cererea de credit înregistrată sub nr. 4782 din 03 februarie 1997, pe termen de trei luni, în sumă de 16.000 ROL, pentru aprovizionarea cu marfa a SC C.C. SRL.

La data de 08 februarie 1997 a fost încheiat contractul de credit nr. 621 prin care banca a acordat SC C.C. SRL suma solicitată.

S-a constituit garanție ipotecară, cu terenul situat în intravilanul comunei Gruiu, sat Siliștea Snagovului, jud. Ilfov, în suprafață de 2640 m.p., proprietatea comună a inculpaților A.N. și G., fiind încheiat contractul de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997 și cu imobilul compus din patru camere și teren în suprafață de 392 m.p., situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, proprietatea numitului M.N., fiind încheiat contractul de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997.

Prin contracte de credit succesive, nr. 661 din 13 mai 1997 și 664 din 22 mai 1997 creditul a fost suplimentat cu sumele de 11.000 și respectiv 13.000 lei. Pentru primul credit a fost constituită garanție ipotecară, imobilul proprietatea numitului M.N. (contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, iar pentru cel de-al doilea a fost încheiat un nou contract de ipotecă, constând în teren în suprafață de 6785 m.p. din suprafața totală de 11800 m.p., situat în corn. Gruiu, Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitei G.E., conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997.

În aceeași modalitate sumele obținute de inculpată cu titlul de credit au fost virate cu ordine de plată în alte conturi (aparținând societății SC G.T. administrată de soțul său, SC N. și conturi personale ale numitei G.E.), de unde au fost ridicate și folosite în interes personal de inculpată.

Tribunalul a reținut că terenul Gruiu, sat. Siliștea Snagovului, jud. Ilfov, aparținuse anterior inculpaților A.N. și G. și a fost vândut de aceștia, în mod fictiv, numitei G.E., după ce fusese ipotecat pentru garantarea unui împrumut către B.I.R. dar și pentru B., aspecte ce au fost expuse la primul punct al situației de fapt.

Pentru obținerea acestor credite, inculpata a folosit acte și documente contabile (contracte de furnizare marfă, bilanț contabil, etc.) întocmite în fals.

Tribunalul a reținut această situație de fapt în temeiul următoarelor mijloace de probă: contractele de credit și garanție încheiate cu banca, cu privire la care rapoartele de expertiză efectuate în cauză (150284 din 19 ianuarie 1999, 182254 din 08 februarie 1999, 256.026 din 10 aprilie 2007), au concluzionat că au fost semnate la rubricile debitor, împrumutat, de inculpata A.N., declarațiile numitei G.E., audiată în calitate de învinuită, care recunoaște că contractul de vânzare - cumpărare având ca obiect terenul menționat mai sus a fost fictiv, și nu a plătit niciodată prețul pentru acest teren, și declarațiile inculpatei A.N. date în cursul urmăririi penale, care a recunoscut în întregime situația de fapt așa cum a fost reținută.

Caracterul fals al contractelor de vânzare - cumpărare și alte acte folosite de inculpată pentru obținerea creditelor este confirmat atât declarațiile acesteia cât și de relatările numitei G.E. care a precizat faptul că a întocmit în fals convenția nr. 6306 din 16 mai 1997 care atesta faptul că a vândut SC N.C. SRL produse agricole în sumă de 50.000.000 rol pentru a justifica ridicarea acestei sume de la bancă, sumă ce i-a fost virată, de către inculpata A.N., fără ca această vânzare să fie reală, dar și că a completat balanța de verificare pe luna iunie 1996 pentru SC C.C. SRL după o ciorna primită de la inculpată și la ordinul acesteia.

Caracterul fals al bilanțurilor contabile folosite de inculpată reiese din adresele A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996 și 56061 din 16 aprilie 1998 din care rezultă că raportarea trimestrială depusă de inculpată în numele SC C. SRL aparținea în realitate SC N.C. SRL, și că bilanțul depus de inculpată pentru SC C.C. SRL pentru perioada 1995 - 1998 nu există în realitate, această societate depunând bilanț numai pe anul 1995.

Intenția frauduloasă a inculpatei rezultă, a mai reținut Tribunalul, din modalitatea de constituire a garanției asupra terenului situat în corn. Gruiu, sat. Siliștea Snagovului, jud. Ilfov, ce a fost vândut fictiv de inculpată și soțul său pentru a constitui garanție la creditele obținute de inculpată de la B.I.R., în cuantum de 40.000 lei, dar și din modalitatea în care și terenul aparținând numitului M.N. și constituit de două ori garanție pentru aceste împrumuturi a fost vândut fictiv inculpatei G.E., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997, acest teren fiind constituit ulterior garanție în favoarea B.C.R., filiala Sector 4 pentru un alt împrumut în sumă de 390.000.000 lei acordat de B.C.R., sucursala Sector 4, conform contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. I 185 din 30 iunie 1997.

3. O a doua instituție bancară prejudiciată a fost B.C.R., activitatea ilicită fiind desfășurată de inculpatul A.G. cu sprijinul soției sale, inculpata A.N. împrumutul obținut a fost în sumă de 33.000 lei.

Inculpatul A.G. a solicitat acest contract de credit în calitate de administrator al SC G.T. SRL, societate înființată în anul 1994.

Urmare a cererii de credit înregistrată sub numărul 6727, la data de 01 aprilie 1997 a fost încheiat contractul de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997 prin care B.C.R., filiala Sector 4, acorda SC G.T.I.E. SRL un credit în sumă de 33.000 lei pe termen de un an.

Contractul a fost garantat cu garanție ipotecară, constituită asupra următoarelor imobile: apartament cu trei camere situat în București, str. Frumușani, proprietatea martorilor M.A. și M.D., apartament cu două camere situat în București, proprietatea martorilor V.M. și V.Șt., dar și terenul în suprafață de 3.958 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, proprietatea inculpaților A.G. și N., terenul în suprafață de 5000 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, proprietatea martorilor L.G. și L.M. și autobuzul marca I. proprietatea SC G.T.I.E. SRL.

Inculpatul nu a respectat scopul comercial al creditului acordat (aprovizionarea cu marfă) ci a folosit în interes personal sumele obținute, creditele nefiind restituite băncii.

În aceeași modalitate, sumele virate de banca creditoare au fost virate în conturile altor societăți sau persoane fizice, care le-au remis inculpatului în numerar, după retragere. Sumele au fost virate astfel către SC T.P.C. SRL administrată de numitul M.T., sau către numiții G.E., C.A., O.V. și M.A. Aceste conturi au fost deschise la indicațiile inculpatei A.N., care era cea care și primea sumele ridicate în numerar de aceste persoane.

Inculpatul A.G. a invocat cu ocazia încheierii contractului de garanție asupra autoutilitarei I. faptul că actele mașinii se află asupra șoferului care este în cursă, reușind să ascundă faptul că la data încheierii contractului de garanție deja autoutilitara nu se mai afla în proprietatea SC G.T., la data de 14 octombrie 1996 fiind înstrăinat către SC V.T. SRL din București, în schimbul sumei de 85.000.000 ROL, deși anterior același autoturism fusese folosit pentru a garanta alte împrumuturi.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 5000 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, ce apărea aparent ca fiind proprietatea numiților L.G. și L.M., acest teren mai fusese ipotecat anterior tot în favoarea inculpaților, dar de către numiții M.D. și M.A., pentru a garanta un credit acordat inculpaților de B., și la inițiativa inculpatei A., pentru a creanța aparența de legalitate în scopul constituirii unei noi garanții, soții M. au fost de acord să vândă imobilul către soții L., prețul vânzării fiind real dar fiind achitat în realitate de inculpata A.N., aspect confirmat atât de inculpată cât și de celelalte patru persoane implicate în tranzacție.

Mai mult chiar, terenul respectiv a fost înstrăinat ulterior de către soții L., fără acordul băncii, numitului B.N., care la rândul său a ipotecat acest teren în favoarea B.I.R., sucursala Plevnei, fapte pentru care vânzătorii au fost cercetați penal.

Tribunalul a reținut această situație de fapt în baza înscrisurilor existente, contracte de credit, de garanție, ordine de plată prin care s-a făcut transferul sumelor de bani către alte persoane, dar și în baza declarațiilor inculpatei A.N. care a recunoscut în detaliu și această situație de fapt.

Inculpatul A.G. a susținut că toate contractele de credit și garanție încheiate cu B.C.R. au avut caracter legal, poziție menținută și în faza cercetării judecătorești.

Inculpatul a recunoscut însă că a virat suma obținută în urma creditului către numitul M.T., administrator al SC T.P.C., cu titlul de avans marfă deși în realitate nu achiziționase vreo cantitate de marfă de la această societate comercială, iar numitul M. i-a remis în numerar suma respectivă. Inculpatul a recunoscut că semnăturile aflate pe contractele de credit îi aparțin, fapt confirmat și de rapoartele de constatare efectuate în cursul urmăririi penale.

4. În cursul lunii iunie 1996, inculpata A.N. a solicitat numitului M.T. să obțină în mod similar un alt credit, de la aceeași societate bancară, B.C.R., sprijinind efectiv pe acesta în obținerea frauduloasă a creditului și beneficiind în totalitate de sumele astfel obținute.

Tribunalul a reținut că în calitate de administrator al SC T.P.C. SRL și la solicitarea inculpatei A.N., numitul M.T. a solicitat și obținut de la B.I.R., sucursala Plevnei și B.C.R., sucursala Sector 4 București, două credite în valoare de câte 36.000 lei, sume pe care Ie-a remis în întregime inculpatei A.N. Obținerea creditelor s-a realizat după următoarea procedură: După ce a depus cererea de credit nr. 6032 la B.I.R., filiala Plevnei, în numele SC T.P.C. SRL, numitului M.T. i s-a aprobat, la data de 25 aprilie 1997, un credit de comerț în cuantum de 16.000 lei.

Împrumut a fost garantat cu mai multe imobile, respectiv: apartamentul cu trei camere situat în București, str. Izvorul Crișului, aparținând numitei V.E., apartamentul cu patru camere situat în București, str. Izvorul Rece, proprietatea numitului D.G., apartamentul cu două camere situat în București, str. Soldat Barbu Nicolae, proprietatea numitei T.I.; teren în suprafață de 6.400 m.p. situat în corn. Gruiu sat Siliștea Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitului B.N. Ultimul teren a fost, așa cum s-a reținut anterior, vândut succesiv de la numiții M.D. și M.A. către familia L. (prețul fiind plătit în realitate de către inculpata A.), de la cei din urmă trecând în mod fictiv în patrimoniul numitului B.N.

La data de 12 mai 1997 numitul M.T. a solicitat suplimentarea împrumutului, prin cererea nr. 6216 din 12 mai 1997 și la data de 14 mai 1997 a fost încheiat contractul de împrumut nr. 662 prin care B.I.R., sucursala Plevnei, a majorat împrumutul inițial cu 20.000 lei pe termen de trei luni.

Au fost folosite aceleași garanții, suplimentate însă prin apartamentul cu trei camere situat în București, str. Vatra Dornei, proprietatea numitei G.E., contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997.

Pentru a obține aceste credite numitul M.T. a depus acte false, respectiv mai multe convenții de achiziție și livrare marfa completate în fals de numita G.E. la indicația inculpatei A.N., și ștampilate cu ștampila SC T.P.C. SRL, și alte documente contabile falsificate (bilanț contabil, balanță de verificare). Caracterul fals al acestor acte rezultă în primul rând din relațiile A.F., și adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998 din care rezultă că SC T.P.C. SRL nu a depus bilanțul contabil pe anii 1996 și 1997, iar bilanțul contabil nr. 958324 din 21 aprilie 1997 (depus la bancă de SC T.P.C. SRL) aparține SC G.T. SRL

Sumele obținute astfel au fost remise inculpatei A.N., prin aceeași metodă, sumele au fost virate prin ordine de plată în conturile SC C. SRL, și ale numiților M.A. și G.E., astfel cum rezultă din ordinele de plată aflate la dosar, care le-au remis în numerar către inculpata A.N.

La data de 06 iunie 2007 s-a solicitat de același M.T. de această dată către B.C.R., sucursala sector 4, un alt împrumut comercial, cerere ce a fost aprobată, fiind încheiat contractul de credit nr. 66 din 16 iunie 1997 prin care a fost acordat împrumutul de 36.000 lei.

La încheierea acestui contract numitul M.T. a prezentat aceleași acte întocmite în fals ce fuseseră depuse și reprezentanților B.I.R.

Acest din urmă credit a fost garantat cu mai multe imobile, respectiv un apartament cu două camere situat în București, Șos. Pantelimon, proprietatea numitelor N.E. și N.M., teren intravilan în suprafață de 5.000 m.p., situat în corn. Snagov, jud. Ilfov, proprietatea numitului M.A.; teren în suprafață de 2600 m.p. situat în corn. Gruiu, sat Siliștea Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitului M.A. (contractul de vânzare cumpărare nr. 1546 din 16 iunie 1998) imobil compus din teren în suprafață de 965 m.p. și construcție cu șase camere situat în corn. Gruiu, sat. Siliștea Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitului C.I.

Sumele împrumutate au fost virate în conturile SC P.C. SRL, SC C.V. SRL și SC L.U. SRL de unde au fost preluate de inculpata A.N.

Această situație de fapt rezultă din declarațiile date în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit de numitul M.T., ce se coroborează cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatei A.N. Audiat în această calitate, numitul M.A., fratele inculpatei, a arătat că a cumpărat două terenuri la indicațiile inculpatei, fără a plăti vreun preț, terenuri ce au fost ipotecate imediat în scopul obținerii unor credite comerciale.

Tribunalul a reținut că modalitatea de obținere a creditelor de mai sus, și remiterea sumelor către inculpata A.N., folosirea cu titlu de garanție a unor terenuri vândute succesiv la indicația și inițiativa acesteia, relevă în mod clar contribuția efectivă a inculpatei, la obținerea creditelor menționate anterior.

Sub aspectul încadrării juridice, tribunalul a reținut că fapta inculpatei A.N. care, în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada noiembrie 1996 - iunie 1997 a indus în eroare B.I.R., sucursala Plevnei, în scopul obținerii de contracte de credit în numele SC N.C. SRL și SC C.C. SRL, a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a reprezentanților B.C.R., sucursala Sector 4, în scopul obținerii unui contract de împrumut în numele SC G.T. SRL, și a ajutat pe numitul M.T. să inducă în eroare pe reprezentanții B.I.R., sucursala Plevnei, și a B.C.R., sucursala Sector 4, în vederea obținerii unor împrumuturi în numele SC T.P.C. SRL, prezentând sau înmânând autorilor acte falsificate și vânzând sau ipotecând succesiv imobile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a reținut unicitatea rezoluției infracționale, având în vedere tipologia comună tuturor actelor materiale, intervalele reduse de timp dintre actele materiale, condiții în care este evident că inculpata a acționat în baza unui plan infracțional unic, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

A constatat că sunt incidente dispozițiile consecințelor deosebit de grave, fapta încadrându-se în dispozițiile alin. (5) al art. 215 C. pen., pentru următoarele motive: inculpata este în culpă pentru prejudiciile provocate B.I.R. și B.C.R. prin acordarea creditelor către SC N.P.C., SC C.C. SRL, și SC T.P.C. SRL.

La data de 13 martie 1998, B.I.R. a formulat plângere penală și s-a constituit parte civilă în ceea ce privește creditul acordat SC C.C. SRL cu suma de 667. 624. 781 rol și față de creditul acordat SC N.C. SRL cu suma de 574.882.422 rol. Ulterior, partea civilă a indicat o valoare a prejudiciului mai mare, ca urmare a acumulării dobânzilor.

La data de 11 august 1998, B.C.R. a formulat plângere și s-a constituit parte civilă, în ceea ce privește creditul acordat SC T.P.C. SRL, cu suma de 587.230.000 rol.

La data de 18 noiembrie 1998, B.I.R. a formulat plângere și s-a constituit parte civilă pentru creditul acordat SC T.P.C. SRL cu suma de 776.865.285 rol.

La data de 02 iunie 1998, B.C.R. a formulat plângere și s-a constituit parte civilă în ceea ce privește creditul acordat SC G.T. cu suma de 545.712.203 rol.

Tribunalul a constatat că suma rezultată în urma cumulului prejudiciilor constatate de părțile vătămate la data formulării plângerilor penale depășește suma de 200.000.000 rol (sau 20.000 lei), aflându-ne în prezența consecințelor deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen. Tribunalul a reținut, pentru a stabili încadrarea juridică, nu sumele menționate cu titlu de credit în contractele încheiate cu părțile civile ci sumele cu care acestea s-au constituit părți civile și care reprezintă prejudiciul constatat la data formulării plângerilor penale, având în vedere următoarele considerente: dispozițiile art. 146 C. pen., fac vorbire despre cauzarea unui prejudiciu, ori sumele de bani ridicate efectiv de inculpată din liniile de credit deschise ca urmare a inducerii în eroare a instituțiilor bancare reprezintă folosul necuvenit și nu prejudiciul cauzat. Cele două sintagme au în opinia Tribunalului în mod evident un sens distinct, folosul necuvenit reprezentând spre exemplu sumele de bani de care inculpatul a beneficiat în mod direct, în timp ce prejudiciul este urmarea faptei reflectată în patrimoniul persoanei vătămate. Spre exemplu, în cazul unei infracțiuni de furt folosul obținut de autor prin vânzarea bunului (de regulă un preț mai mic decât cel al pieței) este distinct de prejudiciul suferit de partea vătămată, prejudiciu ce constă în valoarea de înlocuire a bunului sustras, care de regulă este mult mai mare decât folosul obținut de autor.

Definirea noțiunii de prejudiciu se face unitar în doctrină prin referire la damnum emergens și lucrum cesans, iar inculpatul este ținut să răspundă de prejudiciul previzibil.

Tribunalul a apreciat că în cazul instituțiilor bancare dobânzile contractuale intră în noțiunea de damnum emergens întrucât intră în noțiunea de preț al contractului de credit, contractele de credit nefiind încheiate în scopul ajutorării beneficiarilor ci în scopul obținerii unui venit sau beneficiu, ce constau în dobânda contractuală. În lipsa acestui beneficiu, însăși existența instituției de credit este periclitată. Mai mult, are în vedere că aceste credite au fost acordate pe perioade de minim 3 luni, răstimp în care instituțiile de credit nu au verificat și urmărit restituirea sumelor de bani.

Momentul formulării plângerii penale are relevanță întrucât marchează cu caracter cert momentul la care părțile vătămate au constatat inducerea în eroare, moment la care, teoretic, puteau bloca liniile de credit acordate acestor societăți, ceea ce ar fi diminuat prejudiciul, dacă, bineînțeles, creditele nu ar fi fost epuizate în întregime. Prejudiciul în cuantumul reținut de instanță era în mod cert previzibil din punctul de vedere al inculpatei care cunoștea faptul că va datora băncilor nu numai suma efectiv obținută ci și dobânzile aferente.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată acestei inculpate, Tribunalul a avut în vedere în temeiul art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă speciale, modalitatea elaborată de comitere a faptelor (deși este necesar a puncta că demersurile inculpatei au avut aceste șanse de succes doar datorită neglijenței angajaților societăților bancare care nu au făcut niciun fel de verificări cu privire la creditele acordate), faptul că a antrenat în activitatea infracțională membrii ai familiei, prieteni, angajați, parteneri de afaceri, și împrejurarea că în aceeași perioadă, prin același modus operandi inculpata a săvârșit un număr impresionant de infracțiuni ce s-au concretizat în condamnări definitive.

Față de împrejurarea că cel puțin în cursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, văzând și cuantumul pedepselor aplicate acesteia pentru infracțiunile concurente, a aplicat o pedeapsă de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) pe perioada maximă. A apreciat că se impune și interzicerea dreptului de vot întrucât modalitatea de comitere a faptei și atitudinea generală infracțională a inculpatei denotă o lipsă vădită de respect față de normele sociale, norme minime referitoare la buna credință în raporturi civile, și a apreciat că un astfel de comportament relevă inaptitudinea inculpatei de a se pronunța în probleme de importanță majoră pentru societate.

Interzicerea dreptului de a deține calitatea de administrator sau asociat în orice societate comercială ocrotește interesul general, pentru evitarea unor astfel de acte ilicite.

A constatat că faptele din prezenta sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin următoarele sentințe:

- sentința penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penala, rămasa definitiva prin decizia penală nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, sentința penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasa definitivă prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală, nr. 456 din 14 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție sentința penala nr. 775/28JL2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală, nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare la 18 iulie 2000 și sentința penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție. Aceste pedepse ce au fost contopite prin sentința penală nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în pedepsele componente.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., aplicată prin prezenta cu pedepsele de mai sus.

A aplicat pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și a aplicat un spor de 2 ani, pentru a da relevanță concursului de infracțiuni raportându-se la numărul foarte mare al infracțiunilor concurente ce denotă o amplă activitate infracțională ce se impune a fi sancționată mai aspru.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în ceea ce privește pe inculpatul A.G., a constatat că în calitate de administrator al SC G.T. SRL a indus în eroare B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obținut un împrumut în sumă de 330.000.000 rol, garantând cu un autoturism ce fusese deja înstrăinat la momentul încheierii creditului, și cu un imobil ce fusese anterior ipotecat și în favoarea altor instituții bancare, dar și vândut succesiv în scopul eludării unei eventuale urmăriri, și a ajutat pe inculpata A.N. să obțină în mod fraudulos de la B.I.R. credite pentru societățile SC N.C. SRL și SC C.C. SRL garantând aceste credite cu imobile despre care cunoștea că nu le mai are în proprietate sau respectiv fuseseră anterior ipotecate cu cunoștința sa în favoarea altor instituții bancare.

Tribunalul a constatat că și acest inculpat a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, dat fiind modul absolut similar de obținere a sumelor de bani, folosirea acelorași terenuri ca și garanții, perioadele mici de timp între datele creditelor, astfel încât constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a schimbat încadrarea juridică.

A constatat că inculpatul este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin acordarea creditelor către SC N.C. SRL și SC C.C. SRL și SC G.T., iar sumele cu care părțile vătămate s-au constituit părți civile nu depășesc suma de 20.000 lei, încadrarea juridică a faptelor inculpatului fiind așadar art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, modul concret de desfășurare a activității infracționale, prejudiciul mare cauzat, ce se apropie de pragul consecințelor deosebit de grave, faptul că infracțiunea a fost comisă într-un context infracțional mult mai amplu, inculpatul fiind condamnat definitiv pentru mai multe infracțiuni concurente, și poziția procesuală constant nesinceră a inculpatului care a negat constant săvârșirea faptelor, afirmând că a procedat în mod legal la încheierea tuturor contractelor.

A aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare. A constatat că fapta este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin următoarele sentințe:

- sentința penală nr. 775/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală nr. 392/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curții Supreme de Justiție și sentința penală nr. 499/2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curții Supreme de Justiție, pedepse ce au fost contopite prin sentința penală nr. 1051/11 noiembrie 2002.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în pedepsele componente.

A contopit pedeapsa de 5 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele menționate anterior, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 10 ani, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, pentru a da relevanță concursului de infracțiuni ca și cauză facultativă de agravare a pedepsei, având în vedere amploarea și gravitatea activității infracționale.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) c) C. pen. Sub aspectul laturii civile, a constatat că în urma intrării în lichidare judiciară a părții civile B.I.R., a desemnării ca lichidator a SC R. SA și intrării în lichidare a acestei ultime societăți s-a constituit parte civilă lichidatorul judiciar R. SPRL, cu sumele de 951.927.403 rol pentru SC N.C. SRL, 1.048.190.264 rol pentru SC C.C. SRL și 16.422.332 rol, pentru SC T.P.C. SRL.

În urma cesionării creanțelor B.C.R. s-a constituit parte civilă SC S.C. SRL, cu suma de 106.972, 60 lei, pentru creditele acordate SC G.T.I.E. SRL.

B.C.R. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de.93.908,09 lei pentru creditul acordat SC T.P.C. SRL.

Tribunalul a constatat întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale și a admis în tot pretențiile civile urmând a obliga inculpații A.G. și A.N. către părțile civile, conform culpei fiecăruia în raport de societățile comerciale ce aparent au fost beneficiarele creditelor.

Ca atare, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpata A.N. la plata sumei de 93.908,09 lei către B.C.R.

A obligat pe inculpata A.N. în solidar cu inculpatul A.G. la 106.972,60 lei către partea civilă SC S.C. SRL.

A obligat în solidar pe inculpații A.N. și A.G. la plata către partea civilă SC R. SPRL a sumei de 267.014,38 lei actualizată cu rata inflației la data plății efective, inculpatul A.G. numai în limita sumei de 200.011,77 lei actualizată cu rata inflației la data plății, actualizarea fiind solicitată în constituirea de parte civilă.

În baza art. 163 C. proc. pen., a luat măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, în limita sumei de 467895,07 în privința inculpatei A.N. și 306984,37 lei pentru inculpatul A.G.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, arătând că s-a omis a se constata ca fapta inculpatului A.G. este concurentă și cu o altă infracțiune, s-a omis deducerea reținerii pentru același inculpat, s-a omis desființarea înscrisurilor falsificate de către inculpați, s-a omis dispunerea efectuării înregistrărilor către Registrul Comerțului și s-a arătat că pedepsele sunt mici în raport de ansamblul infracțional, solicitându-se îndreptarea acestor nelegalități și majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpați. Inculpații au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență nulitatea absolută a sentinței față de împrejurarea că inculpaților nu Ie-a fost respectat dreptul la apărare, aceștia nefiind asistați de apărător la momentul prezentării materialului de urmărire penală, au mai arătat că părțile citate în proces ca părți civile nu aveau această calitate, nefiind prejudiciate, creanțele față de bănci neexistând, cadrul procesual nu a fost astfel corect și legal stabilit, aspect care implică trimiterea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale sub acest aspect, respectiv restituirea cauzei la instanța de fond, care este Judecătoria sector 4 București, nu Tribunalul cum greșit s-a apreciat, prejudiciul nefiind mai mare de 200.000 de lei, inculpații arătând că sentința este greșită și în ceea ce privește încadrarea juridică, care este cea de înșelăciune fără reținerea și a alin. (5) C. pen., respectiv participație improprie la înșelăciune în ceea ce îl privește pe inculpatul A.G., pretinsul prejudiciu nefiind mai mare de 200.000 de lei, inculpații solicitând reducerea pedepselor aplicate și menținerea beneficiului liberării condiționate.

Curtea reține că pe tot parcursul judecății apelului, inculpații au depus la dosar completări ale motivelor de apel, dar în esență toate solicitările au fost în același sens, inculpații considerând că nu se pot face vinovați de infracțiunile reținute pentru că nu a fost corect stabilit cadrul procesual în ceea ce privește debitorii și ca atare nu se poate aprecia că s-a săvârșit o infracțiune de prejudiciu de vreme ce nu mai există nici creditorii nici debitorii, acele societăți fiind preluate de altele, respectiv radiate din Registrul Comerțului.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 381 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat că instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut în mod corect situația de fapt, asupra acestui aspect Curtea apreciind că nu se impune a face analize față de necontestarea sa de către inculpați, situația de fapt fiind corect determinată pe baza plângerilor reprezentanților părților civile B.I.R., sucursala Plevnei, B.C.R., sucursala Plevnei, cerere de credit nr. 3921 din 19 noiembrie 1999, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, contractul de împrumut bancar nr. 621, contract de împrumut bancar nr. 524, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 661, contract de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178, acte adiționale la contractul de credit nr. 524: nr. I din 19 iunie 1997, nr. 2 din 09 iulie 1997, contractul de împrumut nr. 663, facturi fiscale, convenții de achiziție țuică și produse agricole, contracte de închiriere, prestări servicii și vânzare, contract de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997, ordine de plată, declarațiile martorului C.A., declarațiile martorului B.C.M.N., declarațiile martorului T.B.M., cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, declarațiile martorul B.I., contract de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contractul de credit nr. 661, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 62, contract de vânzare-cumpărare nr. 2649, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997, contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1185 din 30 iunie 1997, contractul de ipotecă nr. 3919 din 10 iulie 1996, declarațiile învinuitului G.E., declarațiile învinuitului M., declarațiile inculpatei A.N., declarațiile inculpatului A.G., raportarea semestrială SC C.C. SRL, înregistrată la administrația financiară a sectorului 4 sub nr. 616725 din 31 iulie 1996, adresa A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996, adresele nr. 104 din 25 septembrie 1998 și nr. 111 din 02 octombrie 1998 ale B.P.I. din cadrul Judecătoriei Buftea, raport de expertiză nr. I 50284 din 19 ianuarie 1999 și nr. 182254 din 08 februarie 1999, raport de constatare tehnico-științifică nr. 256.026 din 10 aprilie 2007, cerere de credit nr. 6727, contract de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997, contract de garanție nr. 1391 din 01 aprilie 1997, contract de garanție imobiliară nr. 1394 din 01 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1393 din 01 aprilie 1997, contract de garanție nr. 1392 din 01 aprilie 1997, adresa A.F.S. 4 București nr. 56061 din 16 aprilie 1998, ordine de plată, declarațiile martorei I.L., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 09 decembrie 1996, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2836 din 29 mai 1997, contract de ipotecă nr. 2837 din 29 mai 1997, declarațiile martorului C.C. contract de ipotecă nr. 7474 din 04 decembrie 1996, declarațiile martorilor L.G.

și L.M., declarațiile martorului B.N., raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 2555.955 din 24 martie 2007, cererea de credit nr. 6032, contract de împrumut 656 din 25 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1621 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1622 din 03 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1620 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, cererea de credit nr. 6216 din 12 mai 1997, contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997, convenții de achiziție și livrare marfa, adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998, contact de asociere nr. 7060 din 12 februarie 1996, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, ordine de plată, cererea de credit nr. 10384 din 06 iunie 1997, contract de credit nr. 66, contract de ipotecă nr. 1118, contract de ipotecă nr. I, contract de ipotecă nr. I 19, constatare tehnico-științifică, raportul nr. 256028 din 13 martie 2000, declarațiile învinuitului M.T., declarațiile învinuitului G.E., declarațiile martorului M.A., adresa nr. 2503 din 25 iunie 1998 a Primăriei Comunei Snagov, fișa postului, declarațiile învinuitului I.L., declarațiile învinuitului G.P.

Pe baza acestor probe administrate instanța a reținut și încadrarea juridică a faptelor, în mod eronat însă, Tribunalul arătând că fapta inculpatei A.N. care, în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada noiembrie 1996 - iunie 1997, a indus în eroare B.I.R., sucursala Plevnei, în scopul obținerii de contracte de credit în numele SC N.C. SRL și SC C.C. SRL, a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a reprezentanților B.C.R., sucursala Sector 4, în scopul obținerii unui contract de împrumut în numele SC G.T.

SRL, și a ajutat pe numitul M.T. să inducă în eroare pe reprezentanții B.I.R., sucursala Plevnei și a B.C.R., sucursala Sector 4, în vederea obținerii unor împrumuturi în numele SC T.P.C. SRL, prezentând sau înmânând autorilor acte falsificate și vânzând sau ipotecând succesiv imobile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținând unicitatea rezoluției infracționale față de tipologia comună tuturor actelor materiale, intervalele reduse de timp dintre actele materiale, condiții în care este evident că inculpata a acționat în baza unui plan infracțional unic, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul A.G. a reținut că fapta acestuia care în calitate de administrator al SC G.T.

SRL a indus în eroare B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obținut un împrumut în sumă de 330.000.000 rol, garantând cu un autoturism ce fusese deja înstrăinat la momentul încheierii creditului, și cu un imobil ce fusese anterior ipotecat și în favoarea altor instituții bancare dar și vândut succesiv în scopul eludării unei eventuale urmăriri, și a ajutat pe inculpata A.N. să obțină în mod fraudulos de la B.I.R. credite pentru societățile SC N.C. SRL și SC C.C. SRL garantând aceste credite cu imobile despre care cunoștea că nu le mai are în proprietate sau respectiv fuseseră anterior ipotecate cu cunoștința sa în favoarea altor instituții bancare, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Tribunalul reținând că și acest inculpat a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, dat fiind modul absolut similar de obținere a sumelor de bani, folosirea acelorași terenuri ca și garanții, perioadele mici de timp între datele creditelor.

În ceea ce privește primul motiv de apel menționat de inculpați, referitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, în ceea ce o privește pe inculpata A.N. sub aspectul reținerii eronate de către Tribunal a dispozițiilor referitoare la forma calificată prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., Curtea apreciind că nu este incident în cauză acest aliniat final, relativ la cuantumul prejudiciului de peste 200.000 de lei.

Curtea reține astfel că inculpata a încheiat în mod fraudulos contractele de credit nr. 524 din 5 decembrie 1996 în cuantum de 200 milioane lei vechi, în calitatea sa de administrator al SC N.C. SRL, pe o perioadă de 5 luni, credit suplimentat la data de 6 decembrie 1997 cu 40 milioane lei vechi, perioada de rambursare fiind mărită de la 5 luni, cum fusese stabilit la data încheierii contractului cu încă 5 luni, până la data de 16 octombrie 1997, contractul de credit nr. 663 din 16 mai 1997, acesta suplimentând primul contract pentru încă 200 de milioane de lei vechi, pentru o perioadă de 3 luni, acestea fiind încheiate cu B.I.R. De asemenea, Curtea reține că inculpata a încheiat la data de 08 februarie 1997 contractul de credit nr. 621 pentru suma de 160 milioane lei vechi, suplimentat la datele de 13 mai 1997 și respectiv 22 mai 1997 cu contractele de creditare nr. 661 și respectiv 664 pentru alte sume de 110 milioane și respectiv 130 de milioane, contracte încheiate de inculpată cu aceeași bancă, în calitatea sa de administrator al SC C. SRL.

S-a mai reținut că inculpata a determinat pe martorul M.T. să solicite un credit în cuantum de 720 de milioane de lei vechi B.I.R., acesta în calitatea sa de administrator al SC T.P. SRL, creditul fiind primit de acesta în perioada aprilie-iunie 1997, sumele de bani fiind preluate de inculpată iar la data de 1 aprilie 1997 a înlesnit inculpatului A.G. obținerea creditului în cuantum de 330 de milioane de la B.C.R., inculpatul obținând creditul în calitatea sa de administrator la SC G.C. SRL.

Curtea constată așadar că tribunalul a procedat în mod just la reținerea unei singure infracțiuni de înșelăciune săvârșită în formă continuată față de similaritatea modului de operare utilizat de inculpată, de timpul scurt scurs între actele materiale săvârșite, de identitatea de părți vătămate, însă constată că a procedat eronat la reținerea formei de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., față de sumele reprezentând prejudiciile calculate față de cele 2 părți vătămate prin contractele de creditare, toate contractele de creditare însumând suma de 1.850.000.000 de lei vechi, adică sub minimul sumei de 2.000.000.000 de lei vechi, respectiv de 200.000 ron, la care se referă art. 146 C. pen., care definește consecințele deosebit de grave.

Considerentele reținute de Tribunal la reținerea acestei forme au avut în vedere că trebuie calculate nu doar sumele reprezentând cuantumul creditelor efective dar și sumele reprezentând dobânzile la credite, arătând Tribunalul că prejudiciul este nu doar damnum emergens, adică paguba efectiv suferită, dar și lucrum cesans, adică prejudiciul care s-ar fi putut în mod cert produce prin infracțiune și câtă vreme inculpata a cunoscut de la momentul încheierii contractelor de credit că nu intenționează să restituie sumele obținute, este evident că intenția acesteia a fost aceea de a determina ca pagubă inclusiv dobânzile calculate.

Curtea apreciază că această interpretare dată de Tribunal prejudiciului, analizat ca element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, este greșită, Tribunalul făcând o confuzie între prejudiciu privit ca element în raport de care se stabilește încadrarea juridică a unei infracțiuni și prejudiciu, ca sumă la care trebuie obligat inculpatul, în cazul condamnării sale, și care poate fi mult mai mare decât paguba efectiv suferită, căci încadrarea juridică a unei infracțiuni se face prin raportare la paguba suferită în patrimoniul părții vătămate la momentul săvârșirii infracțiunii, iar nu ulterior, până la achitarea prejudiciului de către inculpat, căci această împrejurare poate interveni mult după ce hotărârea de condamnare rămâne definitivă, iar obligațiile civile ale inculpatului sunt determinate de regulă, la momentul condamnării prin raportare la împrejurări viitoare, ca de exemplu acordarea dobânzilor sau penalităților care se vor calcula până la achitarea integrală a debitelor. Curtea reamintește că răspunderea civilă este un corolar al răspunderii penale dar presupune în general obligații mai mari sub aspectul cuantumului sumelor care trebuie achitate de cei răspunzători de producerea delictului civil, însă aceste sume mai mari nu pot fi stabilite drept prejudiciu, nu au aceeași conotație cu paguba ce ține de încadrarea juridică a faptei care a atras răspunderea penală.

Prejudiciul în sens penal, ca element al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune nu poate fi decât ceea ce a însemnat paguba și cuantumul său la acel moment, al săvârșirii faptei care a atras răspunderea penală, momentul putând fi cel al consumării sau al epuizării infracțiunii astfel încât stabilirea unei obligații civile mai împovărătoare decât cea determinată strict de infracțiunea săvârșită este posibilă, determinată fiind de calcularea penalităților sau dobânzilor sau a oricăror tipuri de majorări de întârziere, dar aceasta nu înseamnă că în funcție de această sumă, care trebuie reparată în integralitatea sa, se face încadrarea juridică a infracțiunii, cele 2 chestiuni fiind absolut diferite ca natură juridică.

Infracțiunea care a atras condamnarea inculpatei este înșelăciunea constând în inducerea în eroare a părților vătămate cu prilejul încheierii, respectiv executării contractelor de creditare, infracțiunea consumându-se și epuizându-se așadar la momentul realizării urmării prevăzute de lege, adică la momentul încheierii contractului de creditare, iar în cazul inducerii în eroare cu prilejul executării contractului, epuizarea se realizează la momentul când părții vătămate i-a devenit evidentă inducerea în eroare, căci executarea contractului oricum nu se realizează, inculpatul acționând ab initio, cu intenția de a nu-și respecta obligația de restituire a sumei obținute, în ambele variante, paguba, la care face trimitere art. 215 alin. (1) definind infracțiunea în forma sa simplă, fiind suma efectiv obținută de inculpată la momentul încheierii contractelor de creditare, acesta fiind momentul consumării infracțiunii de înșelăciune, forma continuată determinând calculul acestui moment prin raportare la data ultimului act material, a ultimului contract de credit încheiat, în luna iunie 1997.

A interpreta altfel această noțiune, prin raportare la sumele majorate prin calcularea de majorări, așa cum a procedat instanța de fond, este o adăugare la lege, la norma de incriminare, a unor condiții pe care legiuitorul însuși nu Ie-a prevăzut, și este practic inadmisibil a stabili încadrarea juridică în funcție de data achitării sumei integrale, așa cum a procedat Tribunalul, căci aceasta pe de o parte este posibil să nu se întâmple niciodată, dacă inculpatul nu achită sumele din cauza insolvabilității perpetue și pe de altă parte, ar face întotdeauna nesigură nu doar încadrarea juridică a infracțiunii dar mai ales competența materială a instanței care poate deveni oricând alta, prin adăugarea la suma inițială mereu de noi și noi penalități sau majorări de întârziere, care continuă să curgă, căci rareori inculpatul își achită pe parcursul procesului obligațiile civile.

Curtea arată că și în cazurile în care inducerea în eroare se realizează prin menținerea în eroare a părții cu prilejul executării contractului, paguba se analizează prin raportare la momentul epuizării infracțiunii, care este cel în care partea a constatat și sesizat inducerea sa în eroare, independent de durata pentru care s-a încheiat contractul, neputându-se aprecia că în acest caz s-ar determina paguba prin raportare la momentul executării contractului, căci contractele nu se mai execută vreodată în aceste cazuri de vreme ce s-a stabilit intenția inculpatului de a induce în eroare partea contractantă exact prin neexecutarea frauduloasă a acelui contract și ar fi de altfel inadmisibil a aprecia altfel căci s-ar ajunge la situația în care infracțiunea nu s-ar mai putea epuiza niciodată, contractul nemaifinalizându-se, iar un moment al epuizării trebuie să existe pentru orice infracțiune consumată deja, în funcție de acesta fiind incidente multe instituții de drept penal.

În orice caz, în cauza de față, dacă se reține că inducerea în eroare s-a realizat cu prilejul executării contractelor de credit și că fapta s-a epuizat astfel ulterior momentului încheierii contractelor de credit, Curtea constată că paguba nu poate fi determinată decât prin raportare la termenul de 3 luni de la data încheierii fiecărui contract de creditare, căci în acesta cazuri contractele s-au încheiat pe perioade foarte scurte de timp, de câte 3 luni, dobânzile fiind datorate de la data epuizării, astfel încât în orice caz nu se poate determina că paguba determinată de săvârșirea infracțiunii este mai mare decât suma de 200.000 de ron, încadrarea juridică corectă fiind cea care nu implică reținerea consecințelor deosebit de grave, Curtea opinând că nu putea dispune o altă soluție decât aceea de a analiza această împrejurare ca motiv de apel al inculpaților, neputând să dispună în acest cadru procesual și în lipsa sesizării sub acest aspect de către Tribunal o altă soluție.

Pentru a epuiza discuția sub aspectul încadrării juridice, reținând că inculpații au solicitat și reținerea în ceea ce îl privește pe inculpatul A.G. a dispozițiilor art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., Curtea arată că pentru motivele corect reținute de Tribunal și apreciate ca atare de Curte, forma corectă reținută este cea a unei singure infracțiuni săvârșite în formă continuată, pentru ambii inculpați, mai favorabilă de altfel acestora decât reținerea a 2 sau mai multe infracțiuni săvârșite în concurs, astfel încât reamintește că formele principale de participație absorb pe cele secundare, în cazul de față autoratul a absorbit complicitatea pentru inculpată și complicitatea a absorbit participația improprie, în cazul inculpatului.

În ceea ce privește celelalte motive de apel invocate de inculpați, Curtea constată că acestea sunt nefondate, cu excepția celui referitor la individualizarea pedepselor aplicate.

Referitor la motivul de apel vizând individualizarea pedepselor aplicate, Curtea apreciază că acestea este fondat, pedepsele aplicate de instanța de fond fiind, în opinia Curții, excesiv de mari față de circumstanțele și împrejurările săvârșirii faptelor, Curtea apreciind că față de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de ari. 72 C. pen., se impune aplicarea unor pedepse mai reduse, în ceea ce o privește pe inculpată aceasta impunându-se și ca urmare a înlăturării alin. (5) al art. 215.

Curtea arată astfel că faptele inculpaților sunt grave într-adevăr dar nu se poate face abstracție de perioada mare scursă de la data săvârșirii acestora, Curtea reținând că din anul 1997 au trecut 14 ani iar trimiterea în judecată a inculpaților s-a realizat în anul 2008, așadar după 9 ani da la data săvârșirii faptelor, și aceasta nu se datorează în nicio măsură culpei inculpaților, aceștia neavând o conduită prin care să împiedice desfășurarea procesului. Curtea apreciază astfel că față de perioada mare de timp scursă, efectele și ecourile negative ale faptelor inculpaților s-au estompat. Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că după executarea pedepselor aplicate inculpaților pentru fapte concurente, aceștia nu au mai săvârșit alte infracțiuni, fiind eliberați în cursul anilor 2007, respectiv 2008, astfel încât apreciază că rolul pedepselor aplicate a fost înțeles de către inculpați, aceștia dovedind că și-au schimbat atitudinea cu privire la valorile sociale, dobândind o nouă perspectivă asupra acestora după executarea unor pedepse cu închisoarea, astfel încât Curtea constată că scopul pedepsei, privită ca măsură de constrângere dar și ca mijloc de reeducare poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, de 5 ani închisoare în cazul inculpatei și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară și respectiv de 4 ani închisoare în cazul inculpatului.

În ceea ce privește motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București, Curtea constată că acestea sunt fondate în parte.

Astfel, Curtea reține că în ceea ce îl privește pe inculpatul A.G., Tribunalul a omis să observe că infracțiunea pentru care a dispus condamnarea acestuia este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 775/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală nr. 392/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei sector 4 București și sentința penală nr. 499/2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curții Supreme de Justiție, pedepse ce au fost contopite prin sentința penală nr. 1051 din 11 noiembrie 2002, sens în care a înlăturat această nelegalitate.

În final a contopit pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele anterioare, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe care o sporește cu un an, reținând că de vreme ce sporul a fost aplicat anterior în considerarea cunoașterii unei părți din activitatea infracțională a inculpatului, cu atât mai mult se impune menținerea sa cel puțin în același cuantum în considerarea cunoașterii activității în ansamblul său, în final inculpatul având de executat 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

Referitor la motivul de apel vizând omisiunea de a dispune desființarea înscrisurilor falsificate folosite de inculpați, Curtea constată că acesta este nefondat, Curtea reamintind că pentru infracțiunile de fals s-a dispus prin rechizitoriu încetarea urmăririi penale urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, astfel încât Curta constată că nu mai poate dispune cu privire la înscrisurile falsificate vreo măsură, de vreme ce acțiunea penală s-a stins, inculpații nefiind trimiși în judecată pentru infracțiuni de fals, Curtea reamintind și decizia în interesul legii nr. XV din data de 21 noiembrie 2005 când Înalta Curte de Casația și Justiție, secțiile unite, unde s-a decis că în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 C. proc. civ., în celelalte cazuri, aceeași acțiune aparținând părților.

Cu privire la motivul de apel referitor la omisiunea instanței de a dispune efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în Registrul Comerțului, Curtea constată că acest motiv nu a mai fost susținut de procurorul de ședință, însă arată că această mențiune nu este una pe care instanța trebuie să o dispună, această mențiune fiind una care este prevăzută de lege, fiind fără relevanță împrejurarea că este dispusă sau nu de instanță prin dispozitiv, urmând ca la momentul rămânerii definitive a sentinței să fie pusă în executare prin efectul legii.

În fine, referitor la ultimul motiv de apel, cel referitor la individualizarea pedepselor aplicate, prin majorarea sporului inculpatului și a pedepsei, respectiv sporului de pedeapsă inculpatei, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru toate considerentele arătate anterior, la momentul analizării aceluiași motiv de apel formulat de inculpați, în sens contrar însă, Curtea reținând că cererile de majorare sunt motivate de gravitatea faptelor față de consecințe și atitudine procesuală a inculpaților, fără însă a se face vreo referire la împrejurările invocate de Curte anterior, cu privire la perioada lungă de timp care s-a scurs de la data săvârșirii faptelor, care nu este imputabilă inculpaților, ci organului de urmărire penală în cea mai mare parte, căci trimiterea în judecată s-a realizat după 9 ani de la data faptelor, timp în care inculpații nu au avut vreo culpă, Curtea reținând că această împrejurare a fost în detrimentul inculpaților, care între timp au fost condamnați și au și executat pedepsele pentru infracțiuni concurente, fiind puși în situația de a fi acum trimiși în judecată pentru o singură infracțiune concurentă, deși în mod evident interesul acestora ar fi fost ca la data la care au suferit condamnările anterioare să poată fi condamnați și pentru infracțiunile prezente.

De asemenea, Curtea nu poate reține susținerea procurorului din motivele de apel scrise, în sensul că formularea unor cereri de recuzare poate fi interpretată în sensul de conduită care să atragă majorarea pedepsei, abuzul de drept sub acest aspect putând fi sancționat la termenele când a fost constatat, de către instanța în fața căreia a fost exercitat, prin aplicarea de amenzi, Curtea apreciind că eventualul abuz de drept nu poate fi în niciun caz sancționat prin aplicarea unei pedepse, acesta având o altă sancțiune prevăzută de lege.

Pentru motivele arătate, pe calea deciziei penale nr. 167/ A din 26 mai 2011, Curtea de Apel București a dispus:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații A.N. și A.G. împotriva sentinței penale nr. 69 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală.

Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând: în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei A.N. din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 13 C. pen., condamnă pe inculpata A.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

Constată că faptele din prezenta sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin sentința penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penala, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, sentința penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penala nr. 456 din 14 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție sentința penala nr. 775/28JL2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare la 18 iulie 2000 și sentința penală nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, sunt concurente, pedepse ce au fost contopite prin sentința penală nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., în pedepsele componente, astfel:

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitiva prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție: 6 ani închisoare, aplicata in baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicată în baza art. 292 C. pen., 2 ani închisoare aplicată în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., 2 ani închisoare, aplicata in baza art. 291 C. pen., 6 ani închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicată în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990.

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitiva prin decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție: 9 ani închisoare, aplicata în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicata în baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., un an si 6 luni închisoare aplicata in baza art. 290 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., un an si 6 luni închisoare aplicata in baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., un an închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 292 C. pen., si 2 ani închisoare aplicata in baza art. 25 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție: 10 ani închisoare aplicata inculpatei in baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., un an si 6 luni închisoare rămasa de executat [(ca urmare a grațierii cu 1/2 conform art. l Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani aplicata in baza art. 288 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen.)], un an si 6 luni închisoare rămas de executat (urmare a grațierii cu V conform art. l din Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata in baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., 2 ani închisoare grațiata integral aplicată în baza art. 292 C. pen., 2 ani închisoare grațiata integral, aplicata in baza art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., 2 ani închisoare grațiata integral, aplicata in baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- pedepsele aplicate prin sentința penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție: 9 ani si 6 luni închisoare, aplicata inculpatei in baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen., 2 ani închisoare aplicata in baza art. .292 C. pen., 3 ani închisoare aplicata in baza art. .291 C. pen.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen., contopește pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată prin prezenta cu pedepsele de 4 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicata prin sentința penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penala, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, cu un an si 6 luni închisoare aplicata in baza art. 26 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata prin sentința penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 București, rămasa definitiva prin neapelare la 18 iulie 2000, cu pedepsele de 6 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare și 2 ani închisoare (aplicate prin sentința penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție), 9 ani închisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., 2 ani închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an închisoare si 2 ani închisoare (aplicate prin sentința penala nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție), 10 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., un an si 6 luni închisoare și un an si 6 luni închisoare (sentința penala nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, 9 ani si 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare (sentința penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penala 2986 din 08 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție), urmând ca inculpata A.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe care o sporește cu un an, în final urmând a executa pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Deduce perioada executată de la 05 iunie 1998 la 14 aprilie 1999 și de la 10 noiembrie 1998 la 31 decembrie 2004.

Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a ll-a penală și dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul A.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Constată că fapta este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 775/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală nr. 392/2000 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei sector 4 București și sentința penală nr. 499/2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curții Supreme de Justiție, pedepse ce au fost contopite prin sentința penală nr. 1051 din 11 noiembrie 2002.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în pedepsele componente, respectiv:

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 775/2000 a Tribunalului București, secția a ll-a penală: 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., grațiată cu 1/2, 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., grațiată și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/90 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., grațiată pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 392 din 26 iunie 2000: 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 499 din 31 iulie 2000: 9 ani și 6 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. și 3 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

- pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei sector 4 București pentru infracțiunea prevăzute de art. 292 C. pen.; sporul de un an

Contopește pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele menționate anterior, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe care o sporește cu un an, în final inculpatul având de executat 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Deduce perioada executată de la 4 decembrie 1998 la 21 martie 2007 și reținerea din data de 13 iulie 1998.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 1051 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei doi inculpați.

Inculpații au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență nulitatea absolută a sentinței față de împrejurarea că în cauză competența judecării în fond revenea Judecătoriei Sector 4 București; nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual, părțile citate în proces ca părți civile nu aveau această calitate, nefiind prejudiciate, creanțele față de bănci neexistând, cadrul procesual nu a fost astfel corect și legal stabilit, aspect care implică restituirea cauzei la instanța de fond, care este Judecătoria sector 4 București, nu Tribunalul cum greșit s-a apreciat, prejudiciul nefiind mai mare de 200.000 de lei; instanța nu s-a pronunțat pe două adrese efectuate către SC R. și SC L. prin care acestea nu înțeleg să formuleze pretenții față de inculpați; instanțele nu au stabilit prejudiciul cert al infracțiunilor, inculpații solicitând în subsidiar cererii de rejudecare și reducerea pedepselor aplicate, sporul aplicat este nejustificat și menținerea beneficiului liberării condiționate.

În latură civilă s-a solicitat constatarea prescripției dreptului material la acțiune civilă.

Așadar inculpații consideră că nu se pot face vinovați de infracțiunile reținute pentru că nu a fost corect stabilit cadrul procesual în ceea ce privește debitorii și ca atare nu se poate aprecia că s-a săvârșit o infracțiune de prejudiciu de vreme ce nu mai există nici creditorii nici debitorii, acele societăți fiind preluate de altele, respectiv radiate din Registrul Comerțului.

Analizând actele dosarului prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv pct. 1, 3, 10, 12, 17 și 14, și din oficiu sub aspectul celor ce pot fi luate astfel în dezbatere, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 C. pen., Înalta Curte constată:

Solicitările de restituire a cauzei determinat de nelegala determinare a cadrului procesual, părțile vătămate fiind fie radiate din Registrul Comerțului, fiind preluate de alte societăți, care la rândul lor au fost declarate în procedura falimentului, fie creanțele au fost preluate de alte societăți, și același este motivul pentru care inculpații arată că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute, arătând că de vreme ce nu există un cadru procesual stabilit nu există părți vătămate și nu există creditori, astfel că atâta timp cât societățile pe care le-au administrat și în numele cărora au făcut creditele nu mai există iar băncile de la care au obținut creditele nu mai există (B.I.R.), respectiv creanța a fost cesionată unei alte societăți, nu se poate vorbi despre săvârșirea unei infracțiuni și despre răspundere penală, nu pot fi primite.

Deși inculpații încearcă în această formulă de apărare în a aduce în discuție un amalgam situațional ce le-ar apărea favorabil, este de învederat în esență că au recunoscut săvârșirea infracțiunilor în cursul urmăririi penale iar inculpata a dat declarație în fața Curții de Apel arătând, de asemenea, că recunoaște infracțiunile pentru care a fost condamnată.

Cele anterior arătate cu privire la aspectele de ordin procedural care, în opinia inculpaților determină imposibilitatea pronunțării unei soluții de condamnare cât timp nu mai există efectiv părțile semnatare ale contractelor de credit încheiate, au fost pe deplin elucidate de către instanțele ierarhic inferioare.

Curtea a arătat cu deplin temei că în cauză plângerile penale au fost formulate, la momentul sesizării imposibilității restituirii creditelor, de către părțile vătămate, respectiv B.I.R. și B.C.R., acestea fiind și cele care s-au constituit părți civile în cauză.

Curtea constată că în urma intrării în lichidare judiciară a părții civile B.I.R., a fost desemnat ca lichidator SC R. SA și ulterior și această societate a intrat în lichidare, fiind desemnat lichidator R. SPRL, care s-a constituit parte civilă cu sumele de 951.927.403 rol pentru SC N.C. SRL, 1.048.190.264 rol pentru SC C.C. SRL și 16.422.332 rol, pentru SC T.P.C. SRL, Tribunalul analizând condițiile răspunderii civile delictuale fată de această din urmă societate și a apreciat în mod corect că poate acorda despăgubiri în raport de calitatea sa de succesor în drepturi a părții civile, susținerea inculpaților în sensul că nu există creditor neputând fi în mod evident reținută, fată de posibilitatea explicit recunoscută de legiuitor în dispozițiile art. 21 alin. (2) C. proc. pen., ca, în măsura în care o parte civilă persoană juridică se reorganizează se introduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de desființare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii. Curtea a constatat că aceasta a fost situația și în cauza de fată, de la data săvârșirii faptelor de către inculpați, respectiv 1996-1997, părțile civile s-au desființat și locul acestora în proces a fost luat de lichidatori în mod succesiv, astfel încât cadrul procesual a fost corect stabilit prin citarea ca părți civile a lichidatorilor.

Susținerile inculpaților cu privire la faptul că nu mai există un raport juridic debitor creditor care să le permită lichidatorilor să participe în proces ca părți civile nu au niciun temei legal, acestea fiind de fapt doar speculații care nu se sprijină pe niciun argument nu doar juridic, dar pe niciun argument în general.

De asemenea, faptul că pe parcursul procesului penal, respectiv de la data punerii în mișcare a acțiunii penale, acești succesori în drepturi s-au schimbat prin preluări succesive de către alți succesori, nu face să se schimbe cu nimic nu numai raportul de drept penal dintre inculpați și părțile vătămate/civile, ale căror drepturi cu privire la pretențiile civile au fost preluate de către succesori dar cu atât mai puțin ar fi putut avea vreo influență în raportul de drept penal între inculpați și stat, ca titular al acțiunii penale, guvernată de principiul oficialității.

Astfel, susținerile inculpaților în sensul că prin dispariția raportului juridic debitor creditor odată cu dispariția societăților creditoare și debitoare dispare inclusiv temeiul răspunderii penale sunt nefondate și nu se sprijină pe niciun argument logic și juridic.

Tot Curtea de Apel este cea care a arătat, totodată, că și în măsura în care ar interveni în situația părților civile schimbări după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, raporturile juridice se pot rezolva, căci și în cadrul procedurii de executare există remedii și căi prin care părțile care au dobândit/pierdut drepturi ulterior rămânerii definitive a sentinței pot solicita și obține în cadrul procedurii de executare remedierea în sensul dorit și dovedit a situației noi intervenite.

În acest sens, Curtea arată că toate înscrisurile depuse de inculpați care atestă fie anumite situații juridice ale unora dintre societățile care au preluat ulterior creanțele părții civile B.I.R., fie încetarea raporturilor juridice dintre unele dintre aceste societăți și partea civilă sau succesori sunt nerelevante în cauza de față, doar inculpații acordându-le un rol semnificativ, toate aceste aspecte țin de executarea obligațiilor civile dispuse prin hotărâre și care pot fi analizate în cadrul procedurii punerii în executare a dispozițiilor civile din sentință, Curtea arătând că aceasta se impune în cauza de față cu atât mai mult cu cât faptele care au atras răspunderea penală a inculpaților sunt săvârșite cu foarte mult timp în urmă, aspect care a și determinat atâtea modificări în situația juridică a părților civile, în contextul în care acestea nu au nicio influență asupra raportului juridic de drept penal, asupra răspunderii penale, ci, cel mult, asupra părții în patrimoniul căreia ar trebui să se realizeze îndestularea creanțelor preluate succesiv de la părțile civile.

Așadar, Curtea arată că aceste împrejurări pot fi reglementate în cadrul procedurii de punere în executare a hotărârii penale, acestea neavând influență sub aspectul penal sau civil al infracțiunii, nici măcar sub aspectul cadrului procesual, căci, dacă s-ar determina vreo eroare în acest sens, inculpații nu ar fi cu nimic prejudiciați și dreptul de a invoca pretinsa eroare ar aparține exclusiv celor care ar dovedi că prin eventuala lor lipsă din cadrul procesului au suferit vătămări care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea hotărârii, fiind așadar incidență instituția nulității relative, care impune condiții atât în ceea ce privește dovedirea vătămării de către cel care se pretinde vătămat dar și în ceea ce privește termenul până la care poate fi invocată.

Învederările de concretețe precum și de ordin juridico-procesual penal anterior detaliate sunt valabile și pentru judecata din recurs, unde aceleași apărări au fost îmbrăcate în forma unor cazuri de casare, pct. 3 (că instanța nu a fost legal sesizată, deoarece B.I.R. prin lichidator RVA I. a comunicat că creanța a fost cesionată grupului de firme Reconversia și SC A.K. și SC P. și ca atare nu se constituie parte civilă, că Reconversia a intrat în lichidare fiind desemnat lichidator R., însă și acesta și-a cesionat creanțele către SC L. sau P.G., că nu se constituie parte civilă) sau pct. 10,12 (unde se reiau aceleași motivări de succesiune neclarificată raportat la B.I.R., sau lipsă documente justificative raportat la creanța B.C.R. întrucât creditul acordat SC T. vizează o firmă în stare de insolvabilitate, așa încât nu avem stabilit prejudiciu cert).

Cert este că la momentul trimiterii în judecată a inculpaților, succesorii în drepturi ai părților civile erau cei desemnați în actul de sesizare al instanței, astfel încât susținerile inculpaților în sensul că nu au fost determinate în mod corect părțile civile nu pot fi reținute (reamintind și contextul arătat mai sus, că este lipsit de relevanță aspectul în ceea ce îi privește pe inculpați, că aceștia nu au fost în niciun mod prejudiciați prin eventuala necitare a altor părți civile, dreptul de a invoca atât necitarea cât și eventual nerespectarea dreptului la apărare aparținând exclusiv acestor potențiale părți civile).

Instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut în mod corect situația de fapt, fiind complet determinată pe baza plângerilor reprezentanților părților civile B.I.R., sucursala Plevnei, B.C.R., sucursala Plevnei, cerere de credit nr. 3921 din 19 noiembrie 1999, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, contractul de împrumut bancar nr. 621, contract de împrumut bancar nr. 524, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 661, contract de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178, acte adiționale la contractul de credit nr. 524: nr. I din 19 iunie 1997, nr. 2 din 09 iulie 1997, contractul de împrumut nr. 663, facturi fiscale, convenții de achiziție țuică și produse agricole, contracte de închiriere, prestări servicii și vânzare, contract de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997, ordine de plată, declarațiile martorului C.A., declarațiile martorului B.C.M.N., declarațiile martorului T.B.M:, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, declarațiile martorul B.I., contract de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contractul de credit nr. 661, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 62, contract de vânzare-cumpărare nr. 2649, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997, contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1185 din 30 iunie 1997, contractul de ipotecă nr. 3919 din 10 iulie 1996, declarațiile învinuitului G.E., declarațiile învinuitului M., declarațiile inculpatei A.N., declarațiile inculpatului A.G., raportarea semestrială SC C.C. SRL, înregistrată la administrația financiară a sectorului 4 sub nr. 616725 din 31 iulie 1996, adresa A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996, adresele nr. 104 din 25 septembrie 1998 și nr. 111 din 02 octombrie 1998 ale B.P.I. din cadrul Judecătoriei Buftea, raport de expertiză nr. I 50284 din 19 ianuarie 1999 și nr. 182254 din 08 februarie 1999, raport de constatare tehnico-științifică nr. 256.026 din 10 aprilie 2007, cerere de credit nr. 6727, contract de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997, contract de garanție nr. 1391 din 01 aprilie 1997, contract de garanție imobiliară nr. 1394 din 01 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1393 din 01 aprilie 1997, contract de garanție nr. 1392 din 01 aprilie 1997, adresa A.F.S. 4 București nr. 56061 din 16 aprilie 1998, ordine de plată, declarațiile martorei I.L., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 09 decembrie 1996, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2836 din 29 mai 1997, contract de ipotecă nr. 2837 din 29 mai 1997, declarațiile martorului C.C. contract de ipotecă nr. 7474 din 04 decembrie 1996, declarațiile martorilor L.G.

și L.M., declarațiile martorului B.N., raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 2555.955 din 24 martie 2007, cererea de credit nr. 6032, contract de împrumut 656 din 25 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1621 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1622 din 03 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1620 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, cererea de credit nr. 6216 din 12 mai 1997, contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997, convenții de achiziție și livrare marfa, adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998, contact de asociere nr. 7060 din 12 februarie 1996, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, ordine de plată, cererea de credit nr. 10384 din 06 iunie 1997, contract de credit nr. 66, contract de ipotecă nr. 1118, contract de ipotecă nr. I, contract de ipotecă nr. I 19, constatare tehnico-științifică, raportul nr. 256028 din 13 martie 2000, declarațiile învinuitului M.T., declarațiile învinuitului G.E., declarațiile martorului M.A., adresa nr. 2503 din 25 iunie 1998 a Primăriei Comunei Snagov, fișa postului, declarațiile învinuitului I.L., declarațiile învinuitului G.P.

Pe baza acestor probe administrate instanța a reținut și încadrarea juridică a faptelor, în mod eronat însă, Tribunalul arătând că fapta inculpatei A.N. care, în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada noiembrie 1996 - iunie 1997, a indus în eroare B.I.R., sucursala Plevnei, în scopul obținerii de contracte de credit în numele SC N.C. SRL și SC C.C. SRL, a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a reprezentanților B.C.R., sucursala Sector 4, în scopul obținerii unui contract de împrumut în numele SC G.T.

SRL, și a ajutat pe numitul M.T. să inducă în eroare pe reprezentanții B.I.R., sucursala Plevnei și a B.C.R., sucursala Sector 4, în vederea obținerii unor împrumuturi în numele SC T.P.C. SRL, prezentând sau înmânând autorilor acte falsificate și vânzând sau ipotecând succesiv imobile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținând unicitatea rezoluției infracționale față de tipologia comună tuturor actelor materiale, intervalele reduse de timp dintre actele materiale, condiții în care este evident că inculpata a acționat în baza unui plan infracțional unic, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul A.G. a reținut că fapta acestuia care în calitate de administrator al SC G.T.

SRL a indus în eroare B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obținut un împrumut în sumă de 330.000.000 rol, garantând cu un autoturism ce fusese deja înstrăinat la momentul încheierii creditului, și cu un imobil ce fusese anterior ipotecat și în favoarea altor instituții bancare dar și vândut succesiv în scopul eludării unei eventuale urmăriri, și a ajutat pe inculpata A.N. să obțină în mod fraudulos de la B.I.R. credite pentru societățile SC N.C. SRL și SC C.C. SRL garantând aceste credite cu imobile despre care cunoștea că nu le mai are în proprietate sau respectiv fuseseră anterior ipotecate cu cunoștința sa în favoarea altor instituții bancare, întrunește atât sub aspectul latini obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Tribunalul reținând că și acest inculpat a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, dat fiind modul absolut similar de obținere a sumelor de bani, folosirea acelorași terenuri ca și garanții, perioadele mici de timp între datele creditelor.

Problemele juridice esențiale vizând încadrarea juridică au fost însă îndreptate de Curtea de Apel care apreciază temeinic că interpretarea dată de Tribunal prejudiciului, analizat ca element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, este greșită, Tribunalul făcând o confuzie între prejudiciu privit ca element în raport de care se stabilește încadrarea juridică a unei infracțiuni și prejudiciu, ca sumă la care trebuie obligat inculpatul, în cazul condamnării sale, și care poate fi mult mai mare decât paguba efectiv suferită, căci încadrarea juridică a unei infracțiuni se face prin raportare la paguba suferită în patrimoniul părții vătămate la momentul săvârșirii infracțiunii, iar nu ulterior, până la achitarea prejudiciului de către inculpat, căci această împrejurare poate interveni mult după ce hotărârea de condamnare rămâne definitivă, iar obligațiile civile ale inculpatului sunt determinate de regulă, la momentul condamnării prin raportare la împrejurări viitoare, ca de exemplu acordarea dobânzilor sau penalităților care se vor calcula până la achitarea integrală a debitelor. Curtea reamintește că răspunderea civilă este un corolar al răspunderii penale dar presupune în general obligații mai mari sub aspectul cuantumului sumelor care trebuie achitate de cei răspunzători de producerea delictului civil, însă aceste sume mai mari nu pot fi stabilite drept prejudiciu, nu au aceeași conotație cu paguba ce ține de încadrarea juridică a faptei care a atras răspunderea penală. Prejudiciul în sens penal, ca element al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune nu poate fi decât ceea ce a însemnat paguba și cuantumul său la acel moment, al săvârșirii faptei care a atras răspunderea penală, momentul putând fi cel al consumării sau al epuizării infracțiunii, astfel încât stabilirea unei obligații civile mai împovărătoare decât cea determinată strict de infracțiunea săvârșită este posibilă, determinată fiind de calcularea penalităților sau dobânzilor sau a oricăror tipuri de majorări de întârziere, dar aceasta nu înseamnă că în funcție de această sumă, care trebuie reparată în integralitatea sa, se face încadrarea juridică a infracțiunii, cele 2 chestiuni fiind absolut diferite ca natură juridică.

Reținând că inculpații au fost condamnați în final pentru încălcarea art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., încadrare juridică însușită și de instanța de recurs, raportat la problemele de competență invocate, pct. 1 al art. 3859 C. proc. pen., este de consemnat că în cauză nu poate fi eludat circuitul procesual derulat, respectiv că, instanța Curtea de Apel București s-a pronunțat ca instanță de apel, ulterior instrumentării și condamnării în condiții de deplină legalitate în competență materială de către Tribunal pentru incriminarea expresă, raportat la inculpata A.N., a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; că pentru motive incorect reținute de Tribunal și apreciate ca atare de Curte, în apel, forma corectă reținută este cea a unei singure infracțiuni săvârșite în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., pentru ambii inculpați; așa încât cu deplină justificare juridică cauza a urmat derularea juridică de față, cu ultima cale ordinară pusă la dispoziția părților constând în recurs ce este de instrumentat astfel la nivelul instanței supreme.

Referitor la motivul de recurs vizând individualizarea pedepselor aplicate, acesta este nefondat, pedepsele aplicate de instanța Curții apărând obiective, Curtea apreciind că față de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., se impune aplicarea unor pedepse mai reduse, în ceea ce o privește pe inculpată aceasta impunându-se și ca urmare a înlăturării alin. (5) al art. 215.

Curtea a arătat astfel că faptele inculpaților sunt grave dar nu se poate face abstracție de perioada mare scursă de la data săvârșirii acestora, reținând că din anul 1997 au trecut 14 ani iar trimiterea în judecată a inculpaților s-a realizat în anul 2008, așadar după 9 ani da la data săvârșirii faptelor, și aceasta nu se datorează în nicio măsură culpei inculpaților, aceștia neavând o conduită prin care să împiedice desfășurarea procesului. Curtea apreciază astfel că față de perioada mare de timp scursă, efectele și ecourile negative ale faptelor inculpaților s-au estompat. Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că după executarea pedepselor aplicate inculpaților pentru fapte concurente, aceștia nu au mai săvârșit alte infracțiuni, fiind eliberați în cursul anilor 2007, respectiv 2008, astfel încât apreciază că rolul pedepselor aplicate a fost înțeles de către inculpați, aceștia dovedind că și-au schimbat atitudinea cu privire la valorile sociale, dobândind o nouă perspectivă asupra acestora după executarea unor pedepse cu închisoarea, astfel încât Curtea constată că scopul pedepsei, privită ca măsură de constrângere dar și ca mijloc de reeducare poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, de 5 ani închisoare în cazul inculpatei și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de ari. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară și respectiv de 4 ani închisoare în cazul inculpatului.

Așadar sunt de constatat depline temeiuri de legalitate și temeinicie în pronunțarea deciziei din apel, în forma descrisă, de asemenea nu sunt de evidențiat cazuri de casare incidente constatabile din oficiu, în aceeași parametri de corectitudine fiind soluționată și latura civilă specifică speței, fără incidența vreunor aspecte de prescripție, astfel încât pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile de față.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.N. și A.G. împotriva deciziei penale nr. 167/ A din 26 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 iei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2012.