Human trafficking conviction upheld: Recidivism applies to continuing offenses spanning pre- and post-final judgment periods, and statutory trafficking elements prevail over reclassification to proxenitus.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galați, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul N.A., astfel:

- din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În această încadrare juridică, inculpatul N.A. a fost condamnat la:

- o pedeapsă principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.;

- o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul N.A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare sporită la 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), h) C. pen. pe o durată de 4 ani.

Conform art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului N.A. prin sentința penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1333 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Galați și s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 4 ani, mai sus stabilită, în total urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului N.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive cu începere de la data de 18 ianuarie 2007 până la data de 29 noiembrie 2007.

S-a luat act că victimele R.F. și D.V. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.A. a echivalentului în RON (la data executării) a sumei totale de 299.550 euro, dobândită prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.A. la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că rechizitoriul nr. 321/D/P/2005 din 11 aprilie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Galați, s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpatului N.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de minori în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus, prin același rechizitoriu, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii M.I. și N.N., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

În fapt, în sarcina inculpatului N.A. s-a reținut că, în perioada 2002-2007, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acțiuni repetate, a racolat în România, transportat, cazat în țară și străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F., D.V., A.J. și O.S., acționând prin inducerea în eroare, dar și prin constrângerea fizică și lipsirea de libertate a acestora, în scopul exploatării lor sexuale, prin practicarea prostituției în Italia și Spania.

S-a reținut, de asemenea, că inculpatul a racolat și a cazat pe victima minoră M.G., respectiv a racolat, transportat și cazat în Spania pe victima minoră M.A., acționând prin inducerea în eroare a victimelor, dar și prin constrângerea fizică a celei din urmă, în scopul exploatării sexuale a acestora, prin practicarea prostituției.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul N.A. locuiește fără forme legale în Comuna Foltești, sat Foltești, județul Galați, fiind fără ocupație. În aceste circumstanțe, inculpatul s-a hotărât să obțină sume de bani prin exploatarea unor tinere pe care le racola pe teritoriul României, transportându-le apoi în Italia și Spania, unde le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției.

Inculpatul s-a preocupat de racolarea unor tinere din satele județului Galați, despre care avea cunoștință că au mari probleme financiare, cărora le înfățișa posibilitatea obținerii unor venituri substanțiale în străinătate.

Astfel, în perioada anilor 2002-2007, în special prin inducerea în eroare, acesta a racolat mai multe tinere pe care le-a traficat, activitatea infracțională desfășurată fiind următoarea:

1. în cursul anului 2002, victima minoră M.G. lucra cu ziua la tatăl inculpatului, care este cioban în comuna F., județul Galați, ocazie cu care a aflat că inculpatul N.A. se afla în Spania. În acea perioadă inculpatul trăia în concubinaj cu făptuitoarea M.I., cu care ulterior s-a căsătorit.

Inculpatul N.A. a călătorit pentru prima dată în străinătate la data de 11 iunie 2002.

Prin intermediul concubinei sale M.I., inculpatul i-a propus victimei să lucreze în străinătate. Aceasta din urmă a acceptat, precizând însă că nu dorește să practice prostituția, intenția sa fiind aceea de a-și găsi un loc de muncă, care să nu presupună întreținerea de relații sexuale.

Concubina inculpatului a asigurat-o că nu se pune problema prostituției, spunându-i că inculpatul se va preocupa de găsirea unui loc de muncă pentru aceasta.

Luând la cunoștință că, la acea dată, victima M.G. nu împlinise vârsta de 18 ani, făptuitoarea M.I. i-a cerut să mai aștepte un timp până va lua legătura cu inculpatul.

La scurt timp, făptuitoarea i-a comunicat martorei că nu există probleme legate de vârsta ei și că poate merge în municipiul Galați pentru a începe demersurile necesare obținerii pașaportului.

Împreună cu făptuitoarea, victima s-a deplasat în municipiul Galați, fiind condusă de aceasta din urmă la imobilul situat în Galați, unde a fost lăsată în grija numitelor O.G. și O.V. Făptuitoarea i-a comunicat victimei că va rămâne în imobilul respectiv până la plecarea în Spania și că cele două fete, respectiv O.G. și O.V. se vor ocupa cu obținerea pașaportului.

Împreună cu numitele O.G. și O.V., martora M.G. s-a deplasat la Serviciul Pașapoarte Galați, unde a depus documentele necesare obținerii pașaportului.

Cu toate că era minoră, victimei nu i s-a solicitat declarație notarială din partea părinților, din care să rezulte că aceștia sunt de acord cu eliberarea pașaportului individual. Referitor la acest aspect, martora M.G. a precizat că numita O.G. a făcut „aranjamentele" necesare cu lucrătorul Serviciului pașapoarte.

Întrucât de la depunerea documentelor și până la ridicarea pașaportului era necesară scurgerea unui interval de 20 de zile, victima a fost condusă din nou în apartamentul numitelor O.G. și O.V., unde aceasta a continuat să locuiască.

În acest interval de timp, inculpatul N.A. a luat în mod repetat legătura cu numitele O.V. și O.G., cerându-le detalii despre victimă. Cu aceste ocazii, inculpatul a discutat și cu victima, întrebând-o dacă este bine tratată.

În lipsa numitelor O.V. și O.G., victima a contactat-o telefonic pe mama sa, martora G.A., camunicându-i unde se afla și numărul postului telefonic instalat în apartamentul respectiv.

Martora G.A. a aflat din zvon public despre faptul că inculpatul N.A. se ocupa de exploatarea unor tinere în străinătate prin obligarea la practicarea prostituției, fapt care a determinat-o să ia legătura cu fiica sa M.G., la postul telefonic al cărui număr aceasta din urmă i-l comunicase, cerându-i să fugă, întrucât urma ca în străinătate să fie exploatată în același mod.

în aceste circumstanțe, profitând de lipsa numitelor O.G. și O.V. din imobil, martora M.G. a fugit, deplasându-se la locuința mamei sale din comuna Foltești, județul Galați.

Ulterior, atât personal, cât și prin intermediul unor cunoștințe, inculpatul N.A. a contactat-o pe martora M.G., ocazie cu care i-a reproșat că fugise din apartamentul în care fusese cazată, cerându-i totodată să-i restituie cheltuielile pe care le făcuse în vederea obținerii pașaportului său. Mai mult, inculpatul a recurs chiar la amenințarea și intimidarea martorei, urmărind-o timp de aproximativ 2 luni, de fiecare dată când aceasta ieșea din curtea locuinței sale.

2. În vara anului 2004, tatăl victimei minore M.A. lucra ca cioban la stâna pe care inculpatul N.A. o avea pe raza comunei F., județul Galați.

Victima M.A., care este sora victimei M.G., îl ajuta pe tatăl său, ocazie cu care l-a cunoscut pe inculpat. Acesta i-a propus victimei să meargă în Spania, unde urma să îi găsească un loc de muncă, putând astfel să obțină câștiguri substanțiale.

Martora M.A. i-a adus la cunoștință inculpatului că este minoră, însă acesta a asigurat-o că nu vor fi probleme în ceea ce privește obținerea pașaportului.

După ce victima și-a luat cartea de identitate de la domiciliul său din comuna M. inculpatul a transportat-o la locuința sa fără forme legale din comuna F., județul G., unde a cazat-o timp de două zile.

Întrucât martora își pierduse certificatul de naștere, inculpatul s-a deplasat împreună cu aceasta la Oficiul Stării Civile din municipiul Galați, unde au obținut un duplicat al documentului susmenționat, după care s-au deplasat la Serviciul pașapoarte Galați, depunând documentele necesare eliberării documentului de călătorie. Toate cheltuielile legate de obținerea pașaportului victimei au fost suportate de inculpat.

Ulterior, acesta a transportat-o pe martoră la locuința sa din comuna F., județul Galați, unde a cazat-o pentru încă aproximativ două săptămâni, respectiv până la eliberarea pașaportului. După eliberarea pașaportului, atât acest document, cât și celelalte documente de identitate ale victimei au rămas în posesia inculpatului N.A.

Inculpatul a condus-o pe martoră la sediul unei firme de transport internațional din municipiul Galați, unde a îmbarcat-o la bordul unui microbuz ce făcea curse pe relația Galați-Madrid, împreună cu martora A.J., o altă victimă a traficului de persoane.

La data de 12 noiembrie 2004 martora a ieșit din România prin P.T.F. N., județul Arad, fiind transportată în capitala Spaniei, Madrid. Aici, inculpatul a cazat-o într-un hotel, iar în a doua zi de la sosire, a condus-o la clubul „C.", spunându-i că acela era locul în care urma să lucreze, respectiv că urma să practice prostituția. Totodată, inculpatul i-a cerut să-i predea toți banii obținuți în această modalitate.

Având în vedere că, anterior, inculpatul o lovise pe martoră sub diferite motive, că se afla într-o țară străină a cărei limbă nu o cunoștea, fără a deține un document de identitate, martora a fost nevoită să practice prostituția.

Programul în acest club se desfășura între orele 1930-0430, martora primind în fiecare seară suma de 42 euro, pentru a atrage clienții să consume băuturi alcoolice. De asemenea, martora acosta clienți cu care întreținea raporturi sexuale contra sumei de 300 euro pentru o oră.

Martora avea în medie 3-4 clienți pe noapte de la care obținea aproximativ 800 - 900 euro. Din acești bani, jumătate erau luați de patronul clubului, cealaltă jumătate fiind predată martorei.

La revenirea în locuința în care era cazată, martora era obligată de inculpat să-i predea toți banii obținuți peste noapte.

Martora a practicat prostituția în clubul „C.", în intervalul cuprins între jumătatea lunii noiembrie 2004 și începutul lunii martie 2005, timp în care a obținut aproximativ 80.000 euro, jumătate din acești bani fiindu-i luați de patronul clubului, iar cealaltă jumătate, respectiv 40.000 euro, de inculpatul N.A., victimei nerevenindu-i nimic, cu excepția sumei de 250 de euro, pe care inculpatul a acceptat într-un târziu să o trimită în țară pe numele fratelui victimei.

În acest interval de timp, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu victima M.A., în contra voinței acesteia și i-a interzis să părăsească clubul sau să-și contacteze telefonic familia în România.

Întrucât martora nu obținea sumele de bani pe care inculpatul și le dorea, la începutul lunii martie, a mutat-o într-un alt club din Madrid, unde a obligat-o să se prostitueze în aceleași condiții. La acest club, tariful pentru o oră de relații sexuale era 200 euro, victima obținând în medie 600 euro pe noapte, și în acest caz, jumătate de bani fiind opriți de către club. În acest club victima a activat circa trei luni, până în iunie 2005, interval în care a obținut din prostituție pentru inculpat aproximativ 25.200 euro.

Abia în această perioadă victima a reușit să-și contacteze telefonic familia, spunându-i mamei sale, martora G.A., că se află în Spania, fiind sechestrată și exploatată de către inculpat. De asemenea, victima i-a comunicat martorei că actele sale de identitate au rămas la concubina inculpatului. În aceste condiții, martora G.A. s-a deplasat la domiciliul făptuitoarei M.I., solicitând restituirea actelor, însă aceasta a negat că ar avea cunoștință despre actele victimei.

Inculpatul N.A. s-a întors în România întrucât îi expira viza turistică, cerându-i victimei care a rămas în Spania să se prostitueze în continuare în folosul său. După plecarea inculpatului însă, martora M.A. a întrerupt legăturile cu acesta și și-a găsit de lucru ca menajeră, întorcându-se în România abia în aprilie 2006.

3. În cursul anului 2004, martora A.J. lucra ca menajeră în casa părinților inculpatului N.A., împrejurare în care inculpatul a ajuns să cunoască faptul că martora are dificultăți materiale. În cursul lunii noiembrie 2004, inculpatul i-a propus martorei să meargă să lucreze în Spania, oferindu-se să-i găsească un loc de muncă și să suporte toate cheltuielile legate de transportul până în Spania.

Având în vedere că avea cunoștință despre faptul că inculpatul călătorește în mod frecvent în străinătate, victima a apreciat că acesta îi poate facilita angajarea în Spania, fapt care a determinat-o să accepte propunerea.

Inculpatul i-a solicitat martorei să-i dea pașaportul, pe motiv că urma să facă rezervare la mijlocul de transport cu care urmau să călătorească în Spania.

După câteva zile, inculpatul a condus-o pe martoră la sediul unei societăți ce are ca obiect de activitate transport internațional. În acest loc martora A.J. s-a întâlnit cu martora M.A. pe care o cunoștea din comuna F., județul Galați.

Astfel, la data de 12 noiembrie 2004, martora A.J. a părăsit România prin P.T.F. Nădlac împreună cu martora M.A., acestea fiind conduse în localitatea Madrid.

La aceeași dată, inculpatul a trecut frontiera de stat a României prin P.T.F. Nădlac, pe jos, pentru a înlătura orice suspiciune care ar fi putut apărea în ceea ce privește legăturile sale cu cele două martore.

Inculpatul le-a cazat pe cele două martore într-un apartament pe care îl avea închiriat în capitala Spaniei, spunându-le că urmau să practice prostituția într-un club. întrucât nu cunoșteau limba spaniolă și nu știau cum pot reveni în România, cele două martore au fost nevoite să accepte condițiile impuse de inculpat.

A doua zi, inculpatul le-a condus pe cele două martore într-un club din Madrid, unde le-a spus că urmau să practice prostituția.

Martora A.J. a început să practice prostituția în acel club, percepând un tarif de 280 de euro pentru o oră de relații sexuale. De asemenea, martora mai primea de la patronul clubului suma de 40 de euro pentru faptul că lucra în acel club și suma de 30 de euro pentru consumația pe care o făceau clienții în compania sa.

Martora avea în medie 2-3 clienți pe seară, obținând în medie suma de 900 euro, care îi era luată dimineața în totalitate de inculpatul N.A.

Martora A.J. a practicat prostituția în folosul inculpatului N.A. în intervalul noiembrie 2004-februarie 2005, timp în care a obținut aproximativ 18.000 euro, bani care au fost luați de inculpat, cu excepția sumei de 450 euro pe care inculpatul a acceptat într-un târziu să o dea victimei, pentru a o trimite în țară familiei. Victima a precizat că inculpatul trimitea toți banii în România soției sale M.I., tot prin intermediul acesteia din urmă ajungând și cei 450 euro la familia sa.

Pe timpul cât a fost cazată în locuința închiriată de inculpat, martora A.J., la fel și martora M.A., a fost amenințată de inculpat, în repetate rânduri cu bătaia, pentru a o determina să nu fugă. De asemenea, inculpatul a abuzat sexual de cele două martore. În același interval de timp, inculpatul i-a povestit martorei despre faptul că victima D.V. din comuna F., județul Galați se prostituase în Spania în folosul lui.

În luna februarie 2005, inculpatul N.A. s-a întors în România, cerându-le celor două victime să continue să se prostitueze în folosul lui. Cu toate acestea, după plecarea inculpatului, victima A.J. a întrerupt orice legătură cu acesta.

4. În cursul anului 2002, inculpatul N.A. a cunoscut-o pe victima D.V. din comuna F., județul Galați. Aceasta era căsătorită, dar despărțită în fapt, avea un copil minor și o situație materială precară.

În cursul lunii noiembrie 2002, inculpatul a mers la locuința acesteia împreună cu numita V.A.D. zisă „L.", propunându-i victimei să-i găsească un loc de muncă în Spania.

Având în vedere că inculpatul era consătean cu victima, aceasta din urmă a avut în vedere susținerile lui referitoare la găsirea unui loc de muncă, fapt ce a determinat-o să accepte să meargă în Spania.

Inculpatul a fost cel care s-a ocupat de obținerea pașaportului victimei, însoțind-o pe aceasta la Serviciul pașapoarte din municipiul Galați și suportând toate taxele necesare pentru obținerea documentului de călătorie.

După obținerea pașaportului, acesta a rămas la inculpat, fapt pe care victima D.V. l-a comunicat mamei sale, martora D.I.

După două săptămâni de la eliberarea documentului de călătorie, inculpatul N.A. și victima D.V. s-au îmbarcat într-un autocar care efectua transport de persoane pe relația România-Spania, cei doi părăsind România la data de 19 decembrie 2002, prin P.T.F. Borș.

La sosirea în Spania, martora a fost cazată în orașul Vigo, moment în care inculpatul i-a comunicat că o adusese în Spania nu pentru a munci, ci pentru a practica prostituția. Inițial, inculpatul a transportat-o pe victima D.V. în clubul „T.", unde aceasta a practicat prostituția timp de aproximativ două luni, interval în care a obținut suma de aproximativ 1.000 euro, bani care i-au fost luați integral de inculpat.

Ulterior, inculpatul N.A. s-a mutat împreună cu victima D.V. în orașul Barcelona, inculpatul plasând-o pe aceasta din urmă să practice prostituția în clubul „L.". În urma practicării prostituției în acest club, victima a obținut aproximativ 1.300 euro, bani care au fost însușiți integral de inculpat.

După aproximativ trei luni, inculpatul a mutat-o din nou pe victimă, de data aceasta în orașul Madrid, plasând-o să practice prostituția în clubul „C.A.". Conform regulamentului clubului, tinerele care practicau prostituția în interiorul acestuia trebuiau să plătească în fiecare seară suma de 45 euro pentru a le fi puse la dispoziție camere. Victima D.V. a obținut ca urmare a practicării prostituției în acest club suma de aproximativ 2.000 euro, luată integral de inculpatul N.A.

Urmărind, pe de o parte, maximizarea profitului, iar pe de altă parte, să nu fie depistat de autoritățile spaniole, inculpatul a mutat-o ulterior pe victima D.V. în clubul „T." din localitatea Vigo și apoi în clubul „S." din localitatea Verin. În timp ce victima practica prostituția în clubul „S.", inculpatul N.A. i-a cerut suma de 1.000 euro pentru a o lăsa liberă. Cu toate că victima a obținut din practicarea prostituției suma solicitată de inculpat, pe care de altfel i-a și dat-o, aceasta nu s-a ținut de cuvânt, continuând să o oblige pe victima D.V. să practice prostituția în folosul său.

În acest interval de timp, inculpatul a mai adus în România alte două tinere cu numele de „L." și „D.", pe care le-a obligat să practice prostituția în folosul său în cluburile spaniole, fapt perceput în mod nemijlocit de victima D.V.

Inculpatul a continuat să o exploateze în folosul său pe victima D.V. până în luna octombrie 2003, când a plecat în România, luând cu împrumut suma de 600 euro de la patronul clubului în care practica prostituția victima. După ce victima D.V. a plătit datoria pe care inculpatul o făcuse la patronul clubului, aceasta a putut părăsi clubul, rupând legăturile cu inculpatul.

Cu ocazia revenirii în țară, victima i-a povestit mamei sale, martora D.I., că inculpatul N.A. a lovit-o în mod repetat pe parcursul șederii în Spania, atunci când aceasta refuza să practice prostituția în folosul acestuia și că pe parcursul timpului cât acesta lipsea era supravegheată de o fată de încredere a inculpatului care, la rândul său, practica prostituția în folosul acestuia.

5. Printre tinerele traficate de către inculpat se numără și victimele R.A., O.L., R.F., surori, din comuna J., sat Z., jud G. și O.S. din aceeași localitate.

La începutul lunii aprilie 2005, victimele R.A. și O.L. au fost vizitate la domiciliu de către inculpatul N.A., pe care îl cunoscuseră prin intermediul unor cunoștințe comune.

Acesta le-a propus celor două să le găsească un loc de muncă în Italia, promițându-le că vor câștiga sume importante de bani, el angajându-se să suporte toate cheltuielile pentru obținerea pașaportului și transportul în Italia. Discuția desfășurându-se în lipsa părinților victimelor, care nu erau cele două au acceptat propunerea și l-au însoțit chiar în aceeași zi pe inculpat în municipiul Galați, luând cu ele, conform cererii acestuia, toate actele lor de identitate.

Inculpatul le-a cazat în aceeași seară la apartamentul situat în G., aparținând martorului V.F. și pe care acesta îl închinase numitului N.N., fratele inculpatului. Cele două victime au fost ținute în respectiva locuință până spre sfârșitul lunii mai 2005, neavând voie să iasă singure din apartament, fiind practic sechestrate. Singura excepție a constituit-o deplasările pe care le-au făcut împreună cu inculpatul până în orașul T.B., județul Galați, în scopul obținerii pașapoartelor turistice, taxele aferente fiind suportate de către inculpat.

La circa 10 zile de la obținerea pașapoartelor, respectiv în data de 20 mai 2005, inculpatul a plecat împreună cu cele două victime spre Italia, cu un microbuz al unei firme de turism din municipiul Galați. Inculpatul a ținut pașapoartele victimelor asupra sa, înmânându-le acestora doar la trecerea frontierelor. Totodată, acesta nu le-a restituit restul documentelor de identitate, spunându-le ca le-a lăsat spre păstrare la concubina lui M.I.

Inculpatul și victimele au ajuns în Italia în data de 23 mai 2005. Aici, inculpatul a închiriat o cameră dintr-un imobil din localitatea Catolica, unde s-a cazat împreuna cu victimele. La circa 2-3 zile de la sosire, inculpatul le-a spus celor două că de fapt urmează „să muncească la stradă", iar din banii obținuți din prostituție trebuie să achite cheltuielile pe care le făcuse pentru ele. Pentru a le determina să accepte, inculpatul le-a amenințat cu bătaia și că „le face colet și le trimite în țară".

Astfel, în zilele ce au urmat, victimele R.A. și O.L. au început să se prostitueze „la stradă", racolând clienți într-o zonă a aceleiași Via Veneția ce le fusese indicată de către inculpat. Victimele percepeau 50 de euro pentru fiecare act sexual, având câte 3-4 clienți pe noapte și predând dimineața toți banii obținuți, inculpatului.

După circa o săptămână, victima R.A. a fost depistată de poliția italiană și reținută. Cu această ocazie, l-a denunțat în fața autorităților italiene pe inculpat pentru traficarea sa, fiind returnată în România cu o cursă aeriană în data de 16 iunie 2005. S-a stabilit că martora R.A. a obținut din practicarea prostituției suma de 1.050 euro, care a fost însușită integral de inculpatul N.A.

Imediat după sosirea în țară, victima l-a contactat pe inculpat pe telefonul mobil, solicitându-i restituirea actelor sale de identitate. Inculpatul a refuzat-o, amenințând-o cu moartea și afirmând că se descurcă el cu poliția italiană.

Victima O.L. a fost și ea depistată de poliția italiană în aceleași împrejurări ca și sora sa, nefiind însă reținută. Realizând ca fusese denunțat de victima R.A., inculpatul N.A. i-a reproșat acest lucru victimei O.L., bătând-o și amenințând-o cu mutilarea. Fiindu-i teamă că va fi prins de poliție, inculpatul a plecat din localitate, mutându-se în orașul Rimini, unde s-a cazat împreună cu victima O.L.

După două zile, cei doi au plecat în Spania, stabilindu-se în orașul Verin. Aici, inculpatul s-a întâlnit cu un cetățean spaniol „C.", un cunoscut de-al său, patron al unui club de noapte „D.", în care se practica prostituția, convenind cu acesta primirea în club a victimei. Cu această ocazie, „C." practic a cumpărat-o pe victimă contra sumei de 3.000 euro, primind în schimb de la inculpat pașaportul acesteia.

Victima O.L. a fost astfel cazată în clubul respectiv, unde a rămas timp de aproximativ 5 săptămâni, continuând să se prostitueze. După cum este practica în „cluburile” de acest gen din Spania, victima racola clienții în localul clubului, întreținând cu aceștia raporturi sexuale contra cost. Victima avea 5-6 clienți pe noapte, de la care obținea în total aproximativ 700 de euro. Pe perioada șederii sale acolo, victima a obținut un total de 21.750 de euro, însușiți în totalitate de „C.".

Între timp, însă, inculpatul, care a păstrat în mod constant legătura telefonică cu victima, s-a întors în România pentru a racola și alte tinere în vederea exploatării prin practicarea prostituției. Astfel, în cursul lunii iulie 2005, inculpatul s-a deplasat la locuința familiei R. din satul Z., comuna J., județul Galați, propunându-i victimei R.A. să se prostitueze din nou în folosul său. Fiind refuzat de aceasta, inculpatul și-a îndreptat atenția asupra celei de a treia surori, victima R.F. Astfel, inculpatul a abordat-o pe aceasta din urmă, propunându-i să o ajute să-și găsească un loc de muncă în Spania. Victima a acceptat propunerea, astfel că în zilele ce au urmat, inculpatul s-a ocupat de obținerea pașaportului turistic al acesteia, procedând la fel ca și în cazul surorilor sale, reținându-i certificatul de naștere și buletinul de identitate.

Inculpatul s-a ocupat de obținerea pașaportului pentru victima R.F., după care, la data de 25 iulie 2005, a luat-o de la locuința sa din comuna J., sat Z., județul Galați, deplasându-se împreună cu aceasta spre Spania într-un autoturism marca F.P., înmatriculat în Franța. La aceeași dată, inculpatul a părăsit România împreună cu victima R.F. prin P.T.F. Nădlac, transportând-o pe aceasta spre localitatea V. din Spania.

Martora O.L. se afla în localitatea Verin, unde practica prostituția în clubul „D.", fiind vândută anterior de către inculpat cetățeanului spaniol cu numele de „C.", astfel cum s-a menționat anterior.

După sosirea în Spania, împreună cu victima R.F., inculpatul a contactat-o pe martora O.L., solicitându-i să fugă din clubul numitului „C.". Pentru a o determina pe martora O.L. să fugă din clubul în care se prostitua, inculpatul a amenințat-o că, în caz contrar, îi va face rău victimei R.F.

Profitând de faptul ca avea pașaportul asupra sa, în cursul lunii august 2005, martora O.L. a fugit din clubul „D.", ulterior inculpatul împreună cu martora și victima R.F., deplasându-se în capitala Spaniei, Madrid. În această localitate, inculpatul N.A. a închiriat un apartament într-un imobil pe strada S.B.

Inculpatul le-a plasat pe cele două victime în clubul „B.", unde pe timpul nopții acestea trebuiau să racoleze clienți cu care să întrețină raporturi sexuale în camerele localului.

Cele două martore au practicat prostituția în clubul „B." timp de aproximativ o săptămână, percepând fiecărui client suma de 120 euro pentru o perioadă de 30 de minute de raporturi sexuale. Din aceasta sumă, cele două plăteau jumătate patronului clubului. în fiecare dimineață, inculpatul N.A. le lua pe martoră și victimă de la club, transportându-le la imobilul închiriat în capitala spaniolă. Totodată, acesta le lua toți banii obținuți peste noapte. în intervalul de timp cât a practicat prostituția în clubul „D.", martora O.L. a obținut suma totală de 1.750 euro, bani care au fost însușiți integral de inculpatul N.A.

După aproximativ o săptămână, inculpatul le-a transferat pe martora O.L. și pe victima R.F. în clubul „V." din Madrid unde acestea trebuiau să acosteze clienți cu care să întrețină raporturi sexuale în camerele localului.

În acest club, regula era ca orice client să plătească taxa de intrare în sumă de 60 euro. Martora și victima percepeau de la fiecare client acostat suma de 60 de euro pentru o perioadă de 30 de minute de raporturi sexuale.

Cele două surori au practicat prostituția în clubul „V." timp de aproximativ două luni de zile. În acest interval, martora O.L. a avut în general câte șase-șapte clienți pe seară, obținând în total suma de 3.600 euro, care a fost însușită integral de inculpatul N.A.

Cu toate că cele două i-au solicitat inculpatului să le dea o parte din banii obținuți, acesta le-a refuzat, spunându-le că ține banii asupra sa și că le va da bani atunci când va considera el.

În cursul lunii octombrie, urmărind maximizarea profitului, inculpatul a mutat-o pe martora O.L. în clubul „D.A." a capitalei spaniole, iar pe victima R.F., în clubul „R." din apropierea pieții Castilia.

Martora O.L. a practicat prostituția în clubul susmenționat în intervalul octombrie 2005-februarie 2006, având în medie câte trei-patru clienți pe noapte. Tarifele practicate în acest club erau 300 euro pentru o oră de relații sexuale.

În intervalul octombrie 2005-februarie 2006, martora a obținut din practicarea prostituției suma de aproximativ 130.000 euro, bani care au fost însușiți integral de inculpatul N.A. În acest interval, martora a discutat în mod repetat cu sora sa, victima R.F., cu care de altfel locuia în afara orelor de program ale clubului, aceasta spunându-i cu aceste ocazii că a obținut din practicarea prostituției aproximativ aceeași sumă de bani ca și martora, banii fîindu-i luați în totalitate de inculpatul N.A.

În acest interval, inculpatul a surprins o discuție dintre martora O.L. și victima R.F., în care cele două plănuiau să scape de sub influența inculpatului, fapt care l-a determinat pe acesta să le despartă. Astfel, în cursul lunii februarie 2006, inculpatul a luat-o pe martora O.L., spunându-i că urmează să meargă în România, în timp ce pe victima R.F. a lăsat-o singură în imobilul închiriat în Madrid, aceasta rămânând doar cu suma de 50 de euro pentru a se întreține în continuare.

Inculpatul a plecat împreună cu martora O.L. în Franța, unde aceasta a lăsat autoturismul marca F.P. la o firmă de vânzări auto. Cu banii obținuți în modalitatea descrisă mai sus, în Spania, inculpatul N.A. și-a cumpărat un autoturism marca V.P., pentru care a plătit suma de 11.500 euro și la bordul căruia cei doi au plecat spre țară.

La data de 25 februarie 2006, inculpatul a intrat în România împreună cu martora O.L. la bordul autoturismului înmatriculat în Franța. La revenirea în România, inculpatul a condus-o pe martoră la locuința părinților săi din Comuna J., sat Z., județul Galați, unde aceasta a locuit pentru aproximativ o săptămână.

După intervalul de timp menționat mai sus, pentru a avea control asupra martorei, inculpatul a luat-o și a condus-o la imobilul situat în municipiul Galați care fusese închiriat de fratele inculpatului, numitul N.N., de la martorul V.F.

Martora a locuit în apartamentul menționat mai sus în intervalul februarie-mai 2006, fiind supravegheată permanent de inculpat, care o amenința că în cazul în care ar fi fugit din apartament, urma să-i facă rău victimei R.F., aflată în Spania. Totodată, inculpatul o amenința pe martoră că, în cazul în care nu îi respecta indicațiile, avea posibilitatea să îi omoare copilul aflat în îngrijirea părinților acesteia.

În această perioadă, inculpatul s-a deplasat împreună cu martora O.L. în comuna B., sat B., județul Galați la locuința martorei O.S.

Inculpatul i-a propus martorei O.S. să meargă în Spania, unde el îi putea asigura un loc de muncă în calitate de menajeră la un bar. Inculpatul a asigurat-o pe martoră că nu sunt probleme și că în mod cert își va câștiga existența muncind cinstit, iar pentru a-i câștiga încrederea i-a spus că și martora O.L. lucra la același bar.

Întrucât martora nu avea pașaport și nici bani pentru a-și plăti călătoria până în Spania, inculpatul s-a oferit să suporte aceste cheltuieli, urmând ca martora să-i returneze banii după angajarea în Spania. Având în vedere asigurările date de inculpat, martora O.S. a acceptat să meargă împreună cu acesta în Spania.

În aceeași zi, inculpatul N.A. a luat-o pe martora O.S. din comuna B., sat B., județul Galați, transportând-o la locuința pe care fratele său, N.N., o avea închiriată de la martorul V.F., unde a cazat-o împreună cu martora O.L. Cele două martore au fost închise de inculpat în imobilul despre care s-a făcut vorbire, acesta ori fratele său trecând periodic pentru a le aduce alimente și haine.

După aproximativ o săptămână, inculpatul a transportat-o pe martora O.S. la Serviciul pașapoarte din municipiul Galați, unde au fost depuse documentele necesare obținerii documentului de călătorie. După eliberarea pașaportului, inculpatul i-a solicitat documentul martorei, cu motivarea că s-ar afla mai în siguranță în posesia sa.

Inculpatul a aflat că o altă victimă a traficului de persoane desfășurat de el, C.P., aflată în Spania, urma să revină în România, unde intenționa să îl denunțe autorităților judiciare. în atare circumstanțe, inculpatul, temându-se ca martora O.L. să nu îl denunțe la rândul său autorităților române, s-a hotărât să o trimită în Spania, unde urma să practice prostituția împreună cu victima R.F.

Astfel, la data de 10 mai 2006, martora O.L. a părăsit România prin P.T.F. Borș la bordul unui autocar cu destinația Spania. în aceeași zi, martorei nu i s-a permis intrarea în spațiul Schengen, fiindu-i întreruptă călătoria la intrarea în Austria, astfel că aceasta a revenit în România prin P.T.F. Borș, la bordul unui autoturism. Martora a fost așteptată pe traseu în localitatea Buzău de inculpatul N.A., care a condus-o în imobilul situat în Galați, în același imobil se afla cazată și martora O.S.

În cursul lunii iunie 2006, inculpatul N.A. le-a îmbarcat pe martorele O.L. și O.S. într-un autocar aparținând SC G.T. SRL Galați, ce efectua transport de persoane pe relația România-Spania.

În aceeași zi, inculpatul a plecat spre Spania la bordul unui microbuz care efectua transport de persoane pe relația România-Spania, mijloc de transport pe care l-a luat din municipiul Satu Mare. Inculpatul N.A., beneficiind de o libertate de mișcare mai mare generată de mijlocul de transport pe care îl folosea, a părăsit România la data de 16 iunie 2006, prin P.T.F. Petea, în timp ce cele două martore au părăsit țara la data de 17 iunie 2006, prin același punct de frontieră.

Inculpatul a călătorit separat de cele două martore pentru a ascunde legăturile sale cu acestea și implicarea sa în traficul de persoane, întrucât cunoștea că la acea dată se implementau în sistemul informatic al I.G.P.F. toate intrările și ieșirile din țară ale cetățenilor români. Inculpatul a procedat în acest mod și ca urmare a faptului că numita C.P. îi comunicase că va denunța autorităților române implicarea sa în traficul de persoane.

Cele două martore au fost așteptate în autogara M.A. din Madrid de inculpatul N.A., care le-a condus la o pensiune, unde le-a asigurat cazarea. A doua zi, inculpatul le-a transportat pe martorele O.L. și O.S. la clubul „R." din capitala spaniolă, unde acestea trebuiau să practice prostituția în camerele localului, prin acostarea clienților.

Martora O.S. nu cunoștea faptul că în acel club se practică prostituția, fapt care i-a fost adus la cunoștință de martora O.L., după plecarea inculpatului. Totodată, aceasta din urmă i-a spus martorei că toți banii obținuți în acest mod urmau să fie predați inculpatului.

Având în vedere aceste aspecte, martora O.S. a refuzat inițial să practice prostituția. Întrucât nu putea rămâne în club fără să acosteze clienți, martora O.L. l-a chemat pe inculpat pentru a o lua pe martora O.S. Inculpatul N.A. a transportat-o pe martora O.S. la locuința pe care o avea închiriată în Madrid, unde i-a aplicat o corecție fizică, solicitându-i să accepte să întrețină raporturi sexuale cu clienții clubului. Totodată, inculpatul a amenințat-o cu faptul că îi va omorî copilul aflat în România și că îi va da foc la casă dacă va continua să refuze să practice prostituția. Aceste aspecte, cât și faptul că se afla într-o țară străină a cărei limbă nu o cunoștea, fără bani, fără posibilitatea de a se întreține și fără acte de identitate, au determinat-o pe martora O.S. să accepte să practice prostituția în clubul „R.".

Începând din a doua seară, martora O.S. a început să meargă împreună cu martora O.L. în clubul „R.", unde acosta clienți cu care întreținea raporturi sexuale în camerele localului, fie la domiciliul acestora.

Martora O.S. a practicat prostituția în Clubul „R." aproximativ 2 săptămâni, respectiv până la reținerea inculpatului N.A. de către autoritățile spaniole, timp în care a obținut aproximativ 43.000 euro, bani care au fost însușiți integral de inculpat. Din declarația martorei O.S. a rezultat că martora O.L. se prostitua în același club și că avea cam același număr de clienți, obținând astfel aceeași sumă de bani.

Ca urmare a declarațiilor date de inculpat în fața autorităților spaniole, s-a efectuat o descindere la locuința închiriată de acesta în Madrid, ocazie cu care a fost reținută și martora O.L. În aceste condiții, martora O.S. a reușit să plece din Spania spre România, aceasta deplasându-se la locuința părinților săi din comuna J., sat Z., județul Galați, unde a povestit despre cele întâmplate.

Pe parcursul intervalului cât a locuit împreună cu martora O.L. și cu inculpatul N.A. în imobilul închiriat de acesta în Madrid, martora O.S. a văzut cum inculpatul i-a aplicat corecții fizice martorei O.L. și cum a abuzat sexual de aceasta. Totodată, inculpatul o amenința în mod repetat pe martoră, menținând astfel un climat de teamă în imobil, în scopul de a le determina pe cele două să practice prostituția și să-i remită toți banii obținuți în această modalitate. Martora O.L. i-a povestit martorei O.S. că inculpatul N.A. o exploatase în Spania prin obligarea la practicarea prostituției și pe sora sa, victima R.F.

În permanență inculpatul N.A. se lăuda cu cunoștințele pe care le are în cadrul lucrătorilor de poliție din România, spunându-le martorelor că nu i se poate întâmpla nimic în cazul unui denunț.

Martora O.L. a fost returnată din Spania cu o cursă aeriană la data de 13 iulie 2006, fiind așteptată la aeroport de numitul N.N., fratele inculpatului N.A. Acesta a condus-o pe martoră în apartamentul pe care îl avea închiriat de la martorul V.F. din Galați. Susnumitul a închis-o pe martoră în acest apartament, aducându-i periodic haine și produse alimentare.

După returnarea inculpatului din Spania, acesta a revenit în România, căutând-o pe martora O.L. la apartamentul în care era ținută de numitul N.N. Inculpatul a luat-o pe martoră, transportând-o în imobilul pe care îl închinase de la numitul S.I., în Galați.

În perioada cât a locuit în apartamentul susmenționat, inculpatul s-a hotărât să-i schimbe numele de familie martorei, pentru ca aceasta să poată călători din nou în Spania, unde îi fusese aplicată interdicție, ca urmare a depistării sale de către autoritățile spaniole.

Sperând că, ajunsă singură în Spania și cu un nume de familie nou, va putea scăpa de sub influența inculpatului, martora a acceptat propunerea inculpatului N.A. de a se căsători cu martorul O.A. Astfel, contra sumei de 100 euro, martorul O.A. a acceptat să se căsătorească cu martora O.L., pentru ca aceasta din urmă să capete numele de familie al martorului.

Imediat după oficierea căsătoriei, martora O.L. i-a comunicat inculpatului că nu mai dorește să practice prostituția în folosul lui, motiv pentru care acesta a condus-o în imobilul închiriat, unde i-a aplicat în mod repetat lovituri.

În aceeași zi, martora O.L. a reușit să fugă din apartamentul în care era ținută de inculpat, ascunzându-se aproximativ o săptămână în apartamentul unei cunoștințe. În acest timp, martora a fost sunată pe telefonul mobil de către inculpat, care a amenințat-o și i-a cerut să se întoarcă la el.

Cu toate acestea, martora a rupt legătura pentru un interval de timp cu inculpatul N.A.

Cunoscând de la sora sa, martora R.A., faptul că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Galați efectuează cercetări față de inculpat, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori, martora O.L. a făcut declarații complete în prezenta cauză, la data de 24 noiembrie 2006.

Ulterior, inculpatul s-a întâlnit întâmplător cu victima R.F., sora martorei O.L., de la care a aflat faptul că martora dăduse declarații în fața organelor de urmărire penală.

Ca urmare a acestui fapt, inculpatul a căutat-o pe martoră la domiciliul său din comuna J., sat Z., județul G., cerându-i să meargă în fața organelor de urmărire penală, unde să-și retracteze mărturia dată în data de 24 noiembrie 2006 (declarații martor). În prezența inculpatului, martora a scris pe telefonul mobil un mesaj prin care arăta că declarația dată în data de 24 noiembrie 2006 nu corespunde realității pe care l-a expediat pe telefonul mobil de serviciu al ofițerului din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați care efectua acte în cauză în baza delegărilor emise de procuror.

De altfel, și la data de 24 noiembrie 2006, în momentele în care martora dădea declarații în fața organelor de anchetă, inculpatul i-a trimis acesteia un mesaj pe telefonul mobil, în care îi cerea să se întâlnească urgent pentru a discuta cu el în mod confidențial, amenințând-o că, în caz contrar, o va căuta și o va găsi. Fiindu-i teamă de inculpat, martora l-a mințit pe acesta, spunându-i că a mers în fața organelor de urmărire penală și că acestea i-au permis să rupă declarația dată.

Inculpatul i-a spus martorei că și numita C.P. urma să-l denunțe autorităților române pentru același gen de fapte, fapt pentru care i-a cerut să părăsească cât mai urgent teritoriul României, pentru a nu putea fi reaudiată de organele de urmărire penală.

Inculpatul i-a comunicat martorei că făcuse rost de bilete de avion și că urmau să plece împreună în străinătate. Întrucât se temea de inculpat, martora a acceptat să plece din nou în străinătate împreună cu acesta, fapt pentru care, în dimineața zilei de 18 ianuarie 2007, s-a deplasat împreună cu inculpatul N.A. în București, cu intenția de a se îmbarca într-o cursă aeriană cu destinația Paris.

La momentul îmbarcării, inculpatul a fost reținut de organele de urmărire penală, situație în care martora O.L. a refuzat îmbarcarea în cursa aeriană.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că martora O.L. a câștigat din practicarea prostituției suma de 142.000 euro, bani care au fost însușiți integral de inculpatul N.A. Martora O.S. a obținut în aceeași modalitate suma de 43.000 euro, sumă luată integral de inculpat.

Nu s-a reușit audierea victimei R.F. de către organele de urmărire penală, aceasta fiind plecată din țară.

În faza de urmărire penală, inculpatul a refuzat să facă declarații în fața organelor de urmărire penală.

Audiat fiind de instanța de judecată, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, inculpatul a declarat că a trăit în concubinaj cu victima O.L., dar că nu a exploatat-o pe aceasta. A mai declarat inculpatul că victima O.L. nu a practicat niciodată prostituția în Spania și că nu a profitat în vreun mod de aceasta.

Cu aceeași ocazie, inculpatul a mai arătat că le cunoaște pe victimele R.F. și R.A. ca fiind surorile victimei O.L., dar că nu le-a transportat niciodată în străinătate și că nici nu le-a obligat să practice prostituția în folosul său. De asemenea, a precizat că le cunoaște pe victimele M.G. și M.A., întrucât sunt din aceeași comună cu el, fără însă să le fi exploatat pe acestea în vreun mod, arătând totodată că nu le cunoaște pe victimele O.S. și A.J.

În faza cercetării judecătorești, inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații prevăzute de art. 70 C. proc. pen.

Apărările inculpatului au fost înlăturate, deoarece sunt combătute de ansamblul probator administrat în cauză.

Astfel, audiate în calitate de martore, victimele O.L. și R.A. au declarat că inculpatul N.A. a fost cel care le-a racolat, sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă în străinătate. Acesta le-a cazat în apartamentul închiriat de fratele său N.N. de la martorul V.F., după care le-a transportat în Italia, unde le-a obligat să se prostitueze „la stradă". Ulterior, ca urmare a formulării unui denunț împotriva inculpatului, martora R.A. a fost returnată de autoritățile italiene la data de 15 iunie 2005 prin P.T.F. Otopeni.

Susținerile inculpatului, în sensul că nu ar fi transportat-o în străinătate pe martoră, au fost combătute, pe de altă parte, și de rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F., care a stabilit că, la data de 20 mai 2005, inculpatul N.A. a ieșit din România prin P.T.F. Nădlac, la bordul autovehiculului, însoțit de martorele O.L., R.A. și de numita C.P.

Despre numita C.P., cele două martore au susținut în mod constant că a fost traficată de inculpatul N.A., însă nu s-a reușit audierea acesteia, fiind plecată din țară.

Despre prezența martorei O.L. în Spania, unde a fost exploatată de inculpat prin obligarea la practicarea prostituției, a relatat și martora O.S., care a perceput nemijlocit acest lucru, fiind exploatată la rândul său de inculpat.

Referitor la exploatarea victimei R.F., inculpatul a afirmat că nu a avut nici o legătură cu aceasta și că nici măcar nu a călătorit împreună cu aceasta în străinătate. Susținerile inculpatului au fost contrazise, pe de o parte, de declarațiile martorelor O.L. și R.A., iar pe de altă parte, de rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F., din care rezultă că la data de 24 iulie 2005, inculpatul a ieșit din România prin P.T.F. Nădlac, la bordul autoturismului înmatriculat în Franța, pe care îl conducea, însoțit de victima R.F. Mai mult, în Spania, martora O.L. a povestit despre faptul că și sora sa R.F. a fost exploatată de inculpat, martorei O.S., aceasta din urmă relevând acest aspect cu ocazia audierii sale de către organele de anchetă.

Mai mult, cu ocazia percheziției efectuate la locuința numitului N.N., fratele inculpatului, din comuna F., sat F., județul Galați, a fost găsită și ridicată cartea de identitate în original a victimei R.F., fapt ce confirmă susținerile martorei R.A. care a afirmat că inculpatul N.A. i-a reținut toate documentele de identitate ale victimei.

Martorele P.M.V. și P.I. au relevat faptul că în toamna anului 2006 au fost vizitate la locuința lor din comuna J., sat J., județul Galați de către victima R.F. ce era însoțită de o persoană de sex bărbătesc, persoană ce a fost recunoscută de martora P.I. ca fiind inculpatul N.A.

În ceea ce privește exploatarea martorelor M.A. și A.J., instanța de fond a reținut că declarațiile date de acestea se coroborează, în sensul că ambele au declarat că au fost racolate, cazate și transportate de inculpatul N.A., care le-a exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituției.

S-a reținut că declarațiile date de cele două martore se coroborează și cu rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F. referitoare la intrările și ieșirile din țară ale cetățenilor romani, din care rezultă că acestea au ieșit împreună din România, la data de 12 noiembrie 2004, prin P.T.F. Nădlac, la bordul autovehiculului. În urma verificărilor efectuate în aceeași bază de date, a rezultat că, la aceeași dată, inculpatul N.A. a părăsit România prin același punct de frontieră, deplasându-se pe jos, aspect care se coroborează cu cele susținute de cele două martore.

Inculpatul s-a deplasat pe jos, ieșind astfel din țară, tocmai în ideea de a acredita faptul că între el și cele două martore nu există nici o legătură.

Referitor la declarațiile victimei minore M.G., acestea s-au coroborat atât cu declarațiile martorei M.A., cât și cu declarațiile martorei G.A., din care rezultă că victima a fost racolată și cazată de inculpat, prin intermediul soției sale M.I., urmând ca aceasta să fie scoasă din țară în scopul exploatării sale prin obligarea la practicarea prostituției.

În ceea ce privește pe victima D.V., denunțul acesteia s-a coroborat, pe de o parte, cu rezultatul verificărilor în baza de date a I.G.P.F. referitoare la intrările și ieșirile din țară ale cetățenilor români din care rezultă că aceasta a ieșit din România la data de 19 decembrie 2002, prin P.T.F. Borș, însoțită de inculpatul N.A., la bordul autovehiculului înmatriculat, iar pe de altă parte, cu declarațiile martorelor A.J. și D.I.

Cu ocazia percheziției efectuate la locuința fără forme legale a inculpatului N.A. din comuna F., sat F., județul Galați, au fost găsite și ridicate copii ale unor documente emise de autoritățile judiciare din localitatea Verin din Spania. Din conținutul traducerii a rezultat că inculpatul, alături de numita V.A.D., sunt cercetați în Spania de autoritățile judiciare din localitatea Verin, pentru comiterea unor delicte de „amenințări, constrângere și inducere la prostituție", sesizate de victimele C.E. și S.D. Aspectele relevate de actele emise de autoritățile judiciare spaniole s-au coroborat cu susținerile martorei D.I. din care rezultă că inculpatul N.A. a racolat-o pe victima D.V., fiind împreună cu numita V.A.D. Totodată, victima a declarat că în Spania a practicat prostituția în același club cu numita V.A.D., aceasta din urmă supraveghind-o, ca urmare a dispozițiilor date de inculpat. Mai mult, victima D.V. a arătat în denunțul său că inculpatul a adus în Spania alte două fete cu numele „D." și „L.", pe care le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției.

Acest aspect, relevat de victimă pe parcursul denunțului, s-a coroborat cu conținutul înscrisurilor emise de autoritățile judiciare spaniole din localitatea Verin, din care rezultă că denunțul în fața acestora a fost făcut de numitele C.E. și S.D., numele de „D." și „L." fiind diminutive ale numelor celor două tinere care au făcut denunțul împotriva inculpatului și al numitei V.A.D. Mai mult, din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F. a rezultat că numita V.A.D. a părăsit România la data de 27 septembrie 2002 prin P.T.F. Borș, împreună cu inculpatul N.A.

Pe de altă parte, în cursul urmăririi penale, martora D.I. a predat un număr de șase fotografii în care victima D.V. este înfățișată, printre altele, alături de V.A.D.

În faza cercetării judecătorești, au fost audiați martorii M.G., G.A., P.I., D.I., V.F., O.E., O.A., D.G., P.M.V., care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală.

Au fost audiate, în calitate de martori, victimele O.S. și A.J., care și-au modificat declarațiile, susținând că nu au fost racolate de inculpat și nu au practicat prostituția în folosul acestuia. Martorele nu au justificat în nici un fel revenirea asupra declarațiilor anterioare.

Declarațiile date de martorele sus numite în faza cercetării judecătorești au fost înlăturate de instanța de fond, deoarece acestea nu au motivat în mod temeinic motivele pentru care au revenit asupra declarațiilor date inițial și nici nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În privința martorelor R.A., O.L. și M.A., s-a constatat imposibilitatea audierii, întrucât sunt plecate din țară, astfel încât s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. De asemenea, nu s-a putut proceda la audierea părților vătămate R.F. și D.V. întrucât din procesele-verbale de căutare la domiciliu a rezultat că acestea sunt plecate din țară.

În privința martorilor audiați la solicitarea inculpatului, s-a reținut că martorul I.S. nu are cunoștință de fapte și împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei. Cât privește declarația martorului A.L.C., aceasta a fost apreciată ca fiind nesinceră, deoarece martorul a susținut că soția sa A.J. nu a fost plecată din țară în cursul anului 2004, susținere contrazisă de procesul verbal de verificare a intrărilor/ieșirilor din țară.

Din analiza probatoriilor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că victimele infracțiunii au fost racolate de către inculpat, personal sau prin intermediul soției sale M.I. (victima M.G.), transportate în Spania sau Italia de către acesta și cazate în apartamente închiriate de către inculpat, în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, inculpatul acționând de regulă prin inducerea în eroare, privitor la scopul deplasării.

De asemenea, s-a reținut că, odată ajunse în Spania, victimele erau obligate la practicarea prostituției, luându-li-se pașapoartele, banii obținuți în întregime, fiind supravegheate, amenințate și uneori chiar supuse la violențe fizice de către inculpat (ca în cazul victimelor O.L. și O.S.). Criticile formulate de apărătorul inculpatului, vizând nelegala sesizare a instanței de judecată și încălcarea dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală au fost înlăturate, deoarece împrejurarea că inițial s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem", deși era cunoscut numele pretinsului făptuitor, precum și împrejurarea că inculpatului i s-a adus la cunoștință cu întârziere faptul că împotriva sa a fost începută urmărirea penală, nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

Sub acest aspect, s-a avut în vedere că dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancționează cu nulitatea absolută, printre altele, încălcarea dispozițiilor relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, când aceasta este obligatorie, situație care nu este incidență în cauză.

S-a reținut că aspectele invocate pot constitui, eventual, nulități relative, însă inculpatul nu a făcut dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. S-a constatat că, potrivit procesului verbal din 18 ianuarie 2007, inculpatului i s-a adus la cunoștință, în prezența apărătorului ales, la aceeași dată, că împotriva acestuia s-a dispus începerea urmăririi penale; de asemenea, i s-a adus la cunoștință învinuirea. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a beneficiat de asistență juridică din partea mai multor avocați aleși, care aveau posibilitatea să ia cunoștință de actele dosarului, să formuleze apărări și să propună probe.

De asemenea, s-a reținut că inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezența apărătorului ales, ocazie cu care acesta a arătat că nu are probe de propus în apărare și nici cereri de formulat. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate susține că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare.

S-a reținut că nici împrejurarea că adresa de înaintare a dosarului către Tribunalul Galați a fost semnată de procurorul șef al Biroului Teritorial Galați al D.I.I.C.O.T, care a efectuat și urmărirea penală, iar nu de procurorul șef al Serviciului Teritorial Galați, nu este de natură a atrage nelegala sesizare a instanței.

În condițiile în care rechizitoriul a fost verificat, sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior (procurorul șef al Serviciului Teritorial Galați) și nu a fost infirmat, s-a apreciat că ne aflăm în prezența unei nulități relative, or nici în această situație nu s-a probat existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

În drept, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului N.A. care, în perioada 2002-2007, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acțiuni repetate, a racolat în România, transportat, cazat în țară și străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F., D.V., A.J. și O.S., acționând prin inducerea în eroare, dar și prin constrângerea fizică și lipsirea de libertate a acestora, în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituției în Italia și Spania, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tot astfel, s-a reținut că fapta inculpatului de a o racola și caza pe victima minoră M.G., respectiv de a o racola, transporta și caza în Spania pe victima minoră M.A., acționând prin inducerea în eroare a victimelor, dar și prin constrângerea fizică a celei din urmă, în scopul exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției, în raport de perioada în care au fost săvârșite, 2002-2005, aceasta este prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (nemodificată prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Întrucât, urmare acestei modificări (ce operează de la data de 19 iulie 2005), fapta reținută în sarcina inculpatului este mai aspru sancționată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile și, potrivit art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (nemodificată prin O.U.G. nr. 79/2005).

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, numărul mare de persoane traficate (între care se află și două minore) și perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională, valoarea mare a foloaselor materiale obținute, urmare a săvârșirii infracțiunilor, precum și împrejurarea că inculpatul a acționat atât în România, cât și în Spania și Italia.

Totodată, s-au avut în vedere persoana inculpatului, conduita acestuia anterioară săvârșirii faptelor, precum și atitudinea sa procesuală.

Tribunalul a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunile în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece prin sentința penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor, rămasă definitivă la 28 noiembrie 2003 prin decizia penală nr. 1333 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Galați, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen.

S-a reținut recidiva prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece activitatea infracțională s-a desfășurat și după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor.

Împotriva sentinței penale nr. 84 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galați a declarat apel, în termen legal, inculpatul N.A., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că instanța de fond a fost nelegal sesizată, existând nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece adresa de înaintare a dosarului la instanță nu a fost semnată de procurorul ierarhic superior, respectiv de către procurorul șef al Serviciului Teritorial Galați al D.I.I.C.O.T. Galați, așa cum prevăd dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen.

Sub acest aspect, s-a invocat că rechizitoriul a fost întocmit de Biroul Teritorial Galați al D.I.I.C.O.T., în persoana a doi procurori, dintre care unul era șeful acelui birou, a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei lui, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., de procurorul ierarhic superior, respectiv de către procurorul șef al Serviciului Teritorial Galați al D.I.I.C.O.T., dar adresa de înaintare a dosarului la instanță a fost semnată de șeful Biroului Teritorial D.I.I.C.O.T. Galați, fapt ce implică desesizarea instanței și restituirea dosarului la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, în condițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

S-a susținut că în cursul urmăririi penale au fost încălcate mai multe prevederi legale care garantau aflarea adevărului, că au fost administrate nelegal majoritatea probelor, că a fost nesocotit dreptul la apărare al inculpatului, astfel că rechizitoriul care a validat toate aceste nelegalități nu poate întruni cerințele unui act de sesizare legală a instanței.

S-a arătat că, în concret, conform actului de la dosarul de urmărire penală, în speță, organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, deci nu pe baza vreunei plângeri a uneia sau unora dintre tinerele care au comis infracțiunea de prostituție și care, în mod normal și legal, trebuiau cercetate pentru această infracțiune. S-a precizat că, în mod cert, acestea aveau calitatea de făptuitoare și în nici un caz nu puteau fi audiate ca martore, câtă vreme împotriva lor nu s-au efectuat cercetări și nu s-a stabilit că ar beneficia eventual de impunitatea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 678/2001.

Totodată, s-a susținut că, în mod neîndoios, fiecare dintre așa-zisele „victime" au săvârșit infracțiunea de prostituție și legea le-a prevăzut această impunitate în art. 20, numai în măsura în care se demonstrează că au fost victimele unui trafic, ori acest lucru nu a fost cercetat și nici una dintre aceste persoane nu a făcut vreo plângere. S-a precizat că au fost audiate direct, ca martore și, prin urmare, nici nu au fost cercetate cu privire la săvârșirea infracțiunii respective, ori audierea ca martore în cauză, direct, este o probă nelegal administrată.

S-a invocat și faptul că, deși la data de 7 decembrie 2005, comisarul B.V. din cadrul B.C.C.O.T. Galați s-a sesizat din oficiu și a întocmit procesul-verbal în care s-a consemnat că N.A., în anul 2005 a racolat, transportat și obligat la prostituție în Italia și Spania mai multe tinere, ca „victime" ale traficului fiind identificate surorile R.A., O.L. și R.F., cu toate acestea, la 16 decembrie 2005, deci peste 9 zile, Biroul Teritorial D.I.I.C.O.T Galați a început urmărirea penală „in rem" pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, pentru ca abia la 9 februarie 2006 să înceapă urmărirea penală, de această dată „in personam" , adică împotriva lui N.A., pentru aceeași infracțiune, iar la 8 mai 2006, și pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.

S-a susținut că, contrar prevederilor art. 6 alin. (3) C. proc. pen., organul de urmărire nu l-a încunoștințat deîndată ce a devenit învinuit despre faptele pentru care era cercetat, încadrarea juridică a acestora și, în acest fel, nu i s-a asigurat posibilitatea pregătirii și exercitării apărării, participării la actele de urmărire penală, făcându-se acest lucru abia după mai bine de un an, respectiv la 18 ianuarie 2007, când urmărirea penală realizată fără știința și prezența sa era aproape terminată și când i s-a pus în mișcare acțiunea penală, urmată de arestarea sa. S-a mai arătat că, după arestarea preventivă, prin ordonanțele din 12 februarie 2007 și, respectiv, 5 aprilie 2007, procurorii au extins cercetările împotriva lui, sub pretextul identificării altor „victime": D.V., P.M.V. și R.F., fără să i se fi adus acest lucru la cunoștință, fără ca inculpatul să fie audiat și fără să fi avut posibilitatea de a se apăra față de noile învinuiri, încălcându-se flagrant prevederile art. 6 C. proc. pen.

Totodată, s-a arătat că, deși în speță era obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror, ponderea actelor delegate organului poliției judiciare și efectuate de aceasta a depășit pe cea a actelor efectuate direct de procuror, astfel încât nu se mai poate vorbi cu adevărat de o urmărire efectuată de procuror.

Astfel, s-a apreciat că soluția admiterii apelului, desființării sentinței și restituirii cauzei la Serviciul Teritorial D.I.I.C.O.T. Galați, în condițiile art. 379 pct. 2 și art. 380 C. proc. pen., se impune, cu atât mai mult cu cât dintre cele opt așa-zise „victime" ale activității inculpatului, la instanță s-au prezentat doar trei, iar declarațiile acestora, date la instanță, au fost înlăturate cu motivări nefundamentate, astfel că, practic, soluția a fost adoptată exclusiv pe baza probelor administrate la urmărirea penală, în condiții nelegale.

Al doilea motiv de apel a vizat faptul că soluția pronunțată de instanța de fond se întemeiază în exclusivitate pe actele și probele administrate în cursul urmăririi penale, în acele condiții nelegale, dovadă fiind faptul că, pe de-o parte, contrar prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. pen., motivarea acesteia, care trebuia realizată de judecătorul care a pronunțat-o, a fost înlocuită în întregime cu rechizitoriul întocmit de procurorii Biroului Teritorial D.I.I.C.O.T. Galați.

S-a apreciat că, în mod nejustificat, au fost înlăturate ca necorespunzătoare realității declarațiile date în ședință publică, oral, nemijlocit și contradictoriu de către victimele O.S., A.J. și M.G., care și-au modificat declarațiile, susținând că nu au fost racolate de inculpat și nu au practicat prostituția în folosul acestuia, sub pretext că revenirea asupra declarațiilor date la urmărire nu este temeinic motivată și nici convingător dovedită, în loc să examineze și să rețină modul nelegal în care au fost administrate aceste probe la urmărirea penală.

A fost invocat și faptul că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a reținut că, în cursul anului 2002, inculpatul ar fi racolat și cazat în G. pe victima minoră M.G. și, de asemenea, în vara anului 2004, a racolat, transportat și cazat în Spania pe victima minoră M.A., în vederea exploatării sexuale a acestora, prin practicarea prostituției. Astfel, s-a apreciat că acuzația privind racolarea și cazarea în Galați, în anul 2002, a minorei M.G., reținută ca un prim act material al infracțiunii continuate de trafic de persoane minore, nu este întemeiată și, oricum, nu este demonstrată întrucât de nicăieri nu rezultă că inculpatul ar fi realizat cele două activități, respectiv racolarea și cazarea în Galați a acelei minore, iar în mod obiectiv nici nu putea să le realizeze, din moment ce în acea perioadă era ieșit din țară, așa cum rezultă și din datele privind intrările-ieșirile lui, consemnate în procesul-verbal din 18 ianuarie 2007, dar și din relatările minorei.

S-a susținut că, în fața instanței de fond, martora M.G. a precizat că, lucrând cu ziua la părinții inculpatului N.A., a aflat că acesta este plecat în străinătate și că M.I., pe atunci soția inculpatului, care locuia și ea la părinții acestuia, i-a propus să plece să lucreze în străinătate, lucru acceptat de ea, cu condiția de a nu practica prostituția și, ca urmare, a fost adusă în Galați de M.I. și cazată în apartamentul unui bloc din Galați, la surorile O.G. și O.V., fără a fi în vreun fel lipsită de libertate, una dintre acestea, respectiv O.G., ajutând-o să depună actele și să obțină pașaportul, fără ca părinții ei să cunoască și să-și dea consimțământul, iar în final, minora nu a mai plecat din țară, întorcându-se acasă, în urma amenințărilor mamei ei că o va aduce cu poliția și nu pentru că ar fi fost obligată și silită să stea în casă. S-a mai arătat că martora a precizat în instanță că nu a discutat nimic cu inculpatul, pe care l-a văzut doar după ce a plecat de la apartamentul din G. și a revenit la domiciliu.

În aceste condiții, s-a apreciat că este evident că nu i se poate imputa inculpatului recrutarea și cazarea minorei în apartamentul din G. în vederea eventualei transportări în Spania, mai ales că de nicăieri nu rezultă că racolarea minorei s-ar fi făcut neapărat în vederea exploatării sexuale și nu în alt scop licit, posibil obținerea unui loc de muncă. Nereținerea în sarcina inculpatului a acestui act material s-a considerat că ar fi trebuit să aibă drept primă consecință înlăturarea pentru moment a aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Cât privește al doilea act material, respectiv racolarea, transportarea și cazarea în Spania, în toamna anului 2004, a minorei M.A., sora lui M.G., tot în vederea exploatării sexuale a acesteia, s-a apreciat că nu există probe suficiente și legal administrate, care să conducă la concluzia certă că aceasta a fost constrânsă, singura probă care l-ar putea incrimina fiind declarația dată la urmărirea penală în ziua de 8 mai 2006 de M.A., audiată nelegal în calitate de martor.

Cât privește modalitatea de audiere, s-a susținut că, având în vedere rezoluția de delegare dată de procuror, declarația olografă a minorei a fost dată în prezenta comisarului B.V., din conținutul ei rezultând clar influența acestuia în legătură cu prezentarea faptelor, expresiile folosite, etc. , care în nici un caz nu puteau să aparțină martorei sau victimei, date fiind nivelul de cunoștințe al acesteia, după care, în aceeași zi, apare că a fost audiată și de procuror, numai că antetul formularului a fost completat, în numele D.I.I.C.O.T, tot de lucrătorul de poliție, care a și scris pe fiecare filă cuvântul „procuror", dar declarația a fost tot una olografă a minorei, contrar prevederilor art. 86 cu referire la art. 73 C. proc. pen., cu un conținut identic cu cel din prima declarație, ceea ce înseamnă că și cea de-a doua audiere a fost realizată tot sub îndrumarea lucrătorului de poliție și doar semnată de către procuror, care, practic nu a audiat-o pe M.A., toate aceste încălcări ale unor dispoziții procedurale confirmând administrarea nelegală a acestei probe, care justifică neluarea ei în seamă, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

S-a subliniat că declarațiile de la urmărirea penală prin care martora M.A. arată că, în Spania, i s-ar fi impus de către inculpat să practice prostituția, că toți banii obținuți i-au fost dați acestuia, care ar fi și abuzat sexual de ea, nu sunt confirmate de alte probe, cât de cât obiective și nu pot conduce la condamnarea sa.

S-a susținut că dovadă că martora nu a fost constrânsă este faptul că, la începutul anului 2005, inculpatul a revenit în țară, iar martora a rămas în Spania, unde a continuat să facă ceea ce făcuse și până atunci, fără a putea pretinde că ar fi fost constrânsă de la distanță de către inculpat, revenind în țară abia în luna aprilie 2006.

Ca atare, s-a apreciat că nu există probe suficiente, legal administrate mai ales, care să poată fundamenta o soluție de condamnare și pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr 678/2001 și s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) sau d) C. proc. pen.

Cu privire la cea de a doua infracțiune, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a arătat că, în sentință, se reține că inculpatul, în perioada 2002-2007, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, „a racolat în România,

transportat, cazat în țară și străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F. -surori , D.V. (fosta Ionașcu), A.J. și O.S., în scopul exploatării sexuale a acestora, acționând, prin inducerea în eroare, dar și prin constrângere fizică și lipsirea de libertate a acestora".

Astfel, s-a apreciat că în cazul lui Doagă (fostă Ionașcu) Viorica, fapta nu poate fi reținută întrucât în dosar nu există probe legal administrate care să susțină acuzațiile aduse inculpatului, aceea de trafic de persoane.

De asemenea, s-a susținut că, în dosar, nu există nici o plângere, nici o declarație oficială dată în fața organului competent român sau străin de către D.V., iar pe de altă parte, deși în cauză era obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror (art. 21 din Legea nr. 678/2001), în lipsa unei ordonanțe de delegare din partea acestuia, organele poliției judiciare au efectuat acte de cercetare care sunt nule, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen. și, prin urmare, nu pot fi luate în seamă, fiind vorba de procesul verbal din 7 februarie 2007 (dosarul de urmărire penală) întocmit de comisarul B.V. și inspectorul principal N.V., dar semnat numai de primul, cel din 8 februarie 2007 întocmit și semnat de același comisar și cel din 12 martie 2007 al aceluiași autor, în ultimul consemnându-se ca lucrătorul de poliție ar fi luat telefonic legătura cu o persoană de sex feminin din Spania, care s-a prezentat ca fiind D.V. și căreia i s-a solicitat să spună dacă a fost exploatată sexual, de către cine și în ce țară, interlocutoarea fiind de acord să trimită prin fax o declarație în acest sens, care s-a trimis la data de 12 martie 2007.

S-a arătat că nici procesele-verbale întocmite la care a făcut referire, fără delegare și nici faxul pretins trimis de D.V., necertificate de nimeni, nu poartă nici o viză sau rezoluție și nu sunt înregistrate, încât nici nu se poate da seama cum au ajuns în dosar și, mai ales, cum de au putut fi folosite în susținerea acuzației împotriva inculpatului.

Prin urmare, s-a considerat că rămân în discuție, ca probe, doar declarația lui D.I., mama lui D.V. și procesele-verbale de verificare a ieșirilor-intrărilor din țară, din care rezultă că, într-adevăr, D.V., deși căsătorită și având un copil de 1 an și 2 luni, fără a avea consimțământul mamei și al soțului, după obținerea pașaportului, a plecat împreună cu inculpatul în Spania la data de 19 decembrie 2002, lăsând copilul în grija mamei, dar luat ulterior de tată, unde a rămas până la 6 martie 2004, fiind de reținut că la doar o lună de la venirea în țară, fără să depună vreo plângere, respectiv la 8 aprilie 2004, D.V. a plecat din nou singură în străinătate, a revenit în februarie 2005, iar la data de 31 august 2006, a plecat din nou, fără a mai reveni, fiind căsătorită cu un italian, potrivit afirmațiilor mamei acesteia.

Astfel, în condițiile în care nu există o plângere sau o declarație oficială din partea așa-zisei „victime" și nici la instanța de fond nu s-a prezentat pentru audiere, iar actele de cercetare întocmite de organul de poliție în lipsa unei delegări din partea procurorului sunt nule, așa cum s-a demonstrat anterior, s-a apreciat că numai pe baza afirmațiilor lui D.I., mama „victimei", care nu cunoaște în mod direct, nemijlocit ce a făcut fiica ei în străinătate, nu s-ar fi putut adopta o soluție de condamnare a inculpatului, doar pentru ca a ajutat-o financiar pe aceasta să obțină pașaport și să ajungă în străinătate, ci una de achitare.

În ceea ce o privește pe victima A.J., s-a arătat că aceasta a mai fost plecată în străinătate, în perioada 17 martie-11 iunie 2004, unde s-a prostituat în folosul unui alt inculpat, Enache Măricel, astfel că declarațiile acesteia nu prezintă credibilitate. Că nu se putea pune temei pe acele declarații s-a susținut că a spus-o chiar martora în declarația dată în fața instanței la termenul din 12 iunie 2008, când a precizat că hotărârea de a pleca pentru a doua oară în Spania pentru a practica prostituția i-a aparținut în exclusivitate, fapt cunoscut și de soțul ei, că la plecare s-a împrumutat de o sumă de bani de la inculpat și i-a restituit la reîntoarcere, că nu-și amintește cât a câștigat din prostituție și că la circa o lună de la revenirea în țară a plecat din nou în străinătate.

În cazul lui O.S., s-a susținut că declarațiile date în faza de urmărire penală nu au putut fi luate în considerare, deoarece au fost scrise și dictate de organul de poliție, iar în declarația dată în fața instanței de fond la 31 ianuarie 2008, martora O.S. a recunoscut că nu l-a cunoscut anterior pe inculpat, ci doar în momentul când a fost vizitată de O.L., cu care se cunoștea mai dinainte, că discuția a purtat-o doar cu O.L., care i-a și făcut propunerea să plece împreună în Spania în vederea practicării prostituției, lucru pe care ea l-a acceptat, că au plecat împreună cu un autocar, după ce fusese ajutată tot de O.L. să obțină pașaport, că după ce s-au cazat, în ziua următoare, s-au dus să cumpere haine, lui O.L. neplăcându-i cum era îmbrăcată, că în zilele următoare urmau să treacă la practicarea prostituției, că într-o zi a venit Poliția spaniolă și ea a fost trimisă în țară și că în această perioadă nu l-a văzut pe inculpat.

S-a arătat că dovadă a faptului că martora nu a fost constrânsă este și faptul că, la două luni de la trimiterea în țară, respectiv la 2 septembrie 2006, O.S. a plecat din nou în străinătate și a revenit în decembrie 2006, iar în prezent nu se știe dacă aceasta este în țară sau tot în străinătate.

În ceea ce o privește pe așa-zisa victimă O.L., s-a susținut că, în realitate, aceasta ar fi intrat cu mulți ani în urmă în posesia unui pașaport turistic cu care, la data de 26 noiembrie 2002, când abia împlinise vârsta de 20 de ani, a părăsit țara fără știrea mamei ei, ajungând în Italia de una singură, comunicându-i mamei, după circa o lună de zile, unde se află și că o duce bine. în Italia, aceasta l-a cunoscut pe G.A. și, în urma relațiilor cu acesta, a născut un copil, tot în Italia. Din declarațiile mamei ei, O.E. , a rezultat că după ce, inițial, fiica ei i-a spus că „este bine", ulterior a sunat-o repetat, spunându-i că o duce rău, că „Aurel" o bate frecvent, obligând-o la prostituție.

S-a invocat că actele materiale privind pe victima O.L. au fost reținute în sarcina sa pentru simplul motiv că prenumele său este identic cu prenumele numitului G.A.

S-a precizat că martora a fost nevoită să se întoarcă în țară, deoarece concubinul ei a fost arestat, dar nu a renunțat la gândul de a pleca afară pentru a se prostitua, luând-o și pe sora sa R.A., deci nu se poate reține că cele două au fost constrânse.

S-a susținut că, între timp, O.L. i-a devenit concubină, aceasta a rămas în Spania, iar el a venit în țară și a adus cadouri pentru copilul acesteia. în ziua de 24 iulie 2005, s-a reîntors în Spania, însoțit și de cea de-a treia soră, R.F.

S-a arătat că nu se poate vorbi nici de inducerea în eroare a lui R.F., din moment ce aceasta aflase deja de ce au plecat anterior cele două surori și față de împrejurarea că, între timp, se reîntorsese sora ei, R.A. care, în mod cert, i-a povestit ce făcuse în Italia, deci nu era în necunoștință de cauză asupra a ceea ce urma să facă, odată ajunsă în Spania.

De altfel, s-a arătat că însăși R.F. a fost cea care a încercat personal să racoleze tinere pentru a pleca în Spania, „să producă bani", aspect ce a rezultat din declarația martorei P.I. care a precizat că, într-o toamnă, s-a prezentat R.F., care a cerut să discute cu fiica ei, aflând apoi de la aceasta că R.F. i-a cerut să meargă în Spania pentru a face bani, lucru pe care ea l-a refuzat.

S-a mai susținut că, la rândul său, P.M.V. a declarat la urmărirea penală că R.F. a insistat pe lângă ea să meargă în Spania să practice prostituția ca să câștige bani, acolo fiind și surorile ei, A. și L.

Astfel, s-a apreciat că declarațiile martorelor O.L. și R.A. nu corespund adevărului și că postarea lor pe poziții de „victime" ale traficului își are în mare parte substratul în necesitatea de a evita tragerea lor la răspundere penală pentru infracțiunea de prostituție.

De asemenea, s-a susținut că nu trebuie omis faptul că, în anul 2006, vara, în urma unei descinderi a polițiștilor spanioli din Madrid, i s-a ridicat pașaportul și a fost trimisă în țară, situație în care, pentru a apărea cu un alt nume și a putea obține alte documente de călătorie, spre a putea pleca din nou, a realizat o căsătorie formală cu martorul O.A., schimbându-și în acest fel numele din R., în O.L.

S-a precizat că împrejurarea că O.L. i-a fost concubină rezultă din declarația acesteia în care a confirmat că, în perioadele în care se aflau în țară, au locuit împreună la blocul S., apoi la un apartament din M., situație în care s-a apreciat că este greu de crezut că de pe poziția de concubin i-ar fi impus martorei să practice prostituția.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a susținut că nu sunt probe din care să rezulte că victimele au fost racolate și s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a apreciat că în mod greșit a fost reținută în sarcina inculpatului infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, deoarece toate victimele au știut pentru ce au plecat din țară, el doar le-a ajutat, situație în care ar putea fi vorba doar de o infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Un alt motiv de apel a vizat greșita reținere a stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu consecința aplicării art. 83 C. pen. Sub acest aspect, s-a susținut că activitatea infracțională a început în anul 2002, deci înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor, situație în care infracțiunile sunt concurente și suspendarea condiționată trebuia anulată, în temeiul art. 85 C. pen.

În subsidiar, s-a susținut că pedepsele aplicate sunt exagerat de mari și că în urma contopirii celor două pedepse nu se justifica aplicarea unui spor, pedeapsa aplicată pentru cea mai gravă dintre infracțiuni fiind suficientă pentru a acoperi întreaga activitate infracțională.

În sfârșit, ultimul motiv de apel a vizat greșita confiscare specială, în baza art. 19 din Legea nr. 678/20001 a sumei de 299.550 euro.

Sub acest aspect, s-a susținut că sumele respective au fost reținute doar pe baza declarațiilor așa-ziselor „victime", care nu au ținut o evidență a sumelor predate inculpatului și sunt bazate pe date absolut relative, precum și că nu au fost avute în vedere sumele cheltuite pe cazare, mâncare, îmbrăcăminte etc. S-a arătat că cea mai aprigă acuzare i se aduce din partea martorei O.L. care a aproximat sumele câștigate la valoarea de 142.000 euro, deși aceasta i-a fost concubină, au cheltuit banii împreună și, mai mult, aceasta ar fi trebuit să aibă calitatea de prostituată.

Prin decizia penală nr. 55/A/2010 din 29.11.2010, Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, a admis apelul declarat de inculpatul N.A. împotriva sentinței penale nr. 84 din 26 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 3176/121/2007 și, în consecință:

A desființat, în parte, sentința penală nr. 84 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:

A înlăturat din sentința penală recurată dispozițiile potrivit cărora:

- în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca inculpatul N.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită la 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani;

- conform art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., urmând ca în total inculpatul să execute 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

A redus de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

A redus de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare și a dispus ca inculpatul N.A. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor și a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, urmând ca în total inculpatul N.A. să execute o pedeapsă principală rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar, instanța de apel a constatat că apelul declarat de inculpatul N.A. este fondat.

Susținerile inculpatului N.A., în sensul că instanța nu a fost legal sesizată, deoarece adresa de înaintare a dosarului la instanță nu a fost semnată de procurorul șef al Serviciului Teritorial al D.I.I.C.O.T. Galați, ci de către procurorul șef al Biroului Teritorial Galați, fiind încălcate dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen., au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., actul de sesizare a instanței este rechizitoriul și nu adresa de înaintare a dosarului la instanță.

În condițiile în care rechizitoriul nr. 321/D /P/2005 din 11 aprilie 2007, întocmit de doi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroului Teritorial Galați, parchet competent să efectueze urmărirea penală, a fost verificat, așa cum prevăd dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, respectiv procuror șef al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați și nu a fost infirmat, s-a apreciat că ne aflăm în prezența unei nulități relative, ori, inculpatul nu a probat existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

S-a reținut că adresa de înaintare a dosarului la instanță este un act administrativ, iar restituirea dosarului la Parchet pentru ca această adresă să fie semnată de procurorul șef al Serviciului Teritorial ar fi fost pur formală.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu, când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens. Conform alin. (2) din același articol, când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

S-a reținut că infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 din aceeași lege nu fac parte din categoria infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de existența unei plângeri, a unei sesizări sau autorizări din partea organului prevăzut de lege, astfel că, atăta timp cât existau date certe că s-a săvârșit o infracțiune, organul de urmărire penală se putea sesiza și din oficiu, fără să fie necesară o plângere prealabilă.

De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit art. 20 din Legea nr. 678/2001, persoana supusă traficului de persoane, care a săvârșit ca urmare a exploatării sale infracțiunea de prostituție, nu se pedepsește pentru această infracțiune, iar conform art. 10 lit. i1) C. proc. pen., atunci când există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, astfel că susținerile inculpatului, în sensul că înainte de a fi audiate ca martori, acestea trebuiau cercetate pentru infracțiunea de prostituție, nu sunt fondate.

Nici critica inculpatului, în sensul că în faza de urmărire penală i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, nu a fost apreciată ca fiind fondată, din actele dosarului rezultând că acesta a fost asistat de apărător ales, în persoana d-lui avocat C.R., încă înainte de a i se lua prima declarație, ulterior apărarea fiind asigurată și de către d-nul avocat B.M.

Nu s-a putut reține că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., atâta timp cât din procesul - verbal și din declarația inculpatului (dosar urmărire penală) rezultă că acestuia i s-a adus la cunoștință faptele pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acestora, dreptul de a fi asistat de către un apărător și dreptul de a nu face nici o declarație.

Deși aceste drepturi nu i-au fost aduse la cunoștință imediat ce a dobândit calitatea de învinuit, s-a avut în vedere că din actele dosarului rezultă că acesta era căutat și dat în consemn (ordinul nr. 5451/2006) încă din anul 2006.

Nici critica inculpatului, în sensul că după ce a fost arestat nu i s-a adus la cunoștință că s-a dispus extinderea acțiunii penale pentru alte două acte materiale, nu a fost apreciată ca fiind fondată, atâta timp cât din încheierea de ședință din 15 februarie 2007 a Tribunalului Galați rezultă că unul dintre motivele pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a fost faptul că s-a extins acțiunea penală pentru alte două acte materiale din conținutul infracțiunii continuate de trafic de persoane.

S-a reținut că un alt motiv de critică a vizat faptul că majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate de organele poliției judiciare, deși în speță era obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror. în acest sens, s-a avut în vedere că, potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, însă trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare.

Nu a putut fi reținut că ponderea actelor delegate organului poliției judiciare și efectuate de acesta depășește pe cea a actelor efectuate de procurori, în condițiile în care aceleași probe au fost administrate și de către procuror. Astfel, s-a reținut că martora R.A. a fost audiată de organele poliției judiciare de două ori (19 octombrie 2005 și 6 decembrie 2005) și audiată de procuror de 4 ori (de două ori în data de 9 februarie 2006 și de două ori în data de 5 februarie 2010); martora R.L. a fost audiată de organele poliției judiciare în datele de 17 mai 2006, 24 noiembrie 2006 și 5 februarie 2007 și a fost audiată de procuror în datele de 24 noiembrie 2006, 18 ianuarie 2007 și 5 februarie 2007.

S-a apreciat că nu este fondată nici critica inculpatului în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece toate probele au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale și arestarea sa, caz în care nu a putut propune probe în apărare. În cauză, s-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărători aleși, care au avut posibilitatea să studieze actele dosarului, să formuleze apărări și să propună probe în apărare. Totodată, s-a reținut că, la data de 18 ianuarie 2007, inculpatul s-a prevalat de dreptul prevăzut de art. 70 C. proc. pen., iar la data 11 aprilie 2007, când i s-a prezentat materialul de urmărire penală, a declarat expres că nu are probe de propus în apărare și nici alte cereri de formulat. Oricum, s-a constatat că din actele dosarului rezultă că au fost administrate probe și după punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea inculpatului, cum ar fi audierea de către procuror în data de 7 februarie 2007 a martorei D.I., audierea în data de 27 martie 2007 de către procuror a martorului O.A., reaudierea de către procuror în data de 5 februarie 2007 a martorelor R.A. și O.L., ori dacă inculpatul ar fi apreciat necesar, avea posibilitatea conform art. 172 alin. (2) C. proc. pen., să participe, prin apărătorii aleși, la administrarea acestor probe.

Și susținerile inculpatului în sensul că a fost condamnat pe baza unor probe nule care nu sunt certificate și nu se știe cum au ajuns la dosar, deoarece nu au nici o viză, au fost apreciate ca fiind nefondate. Astfel, s-a reținut că, în ceea ce privește declarația martorei D.V., trimisă prin fax, la dosar există un proces-verbal întocmit de comisarul B.V., în care sunt consemnate data și ora la care declarația a fost comunicată, numărul de fax de la care declarația a fost comunicată și numărul de fax la care declarația a fost comunicată, numere care se găsesc imprimate pe declarația transmisă, precum și datele de identificare ale martorei.

În ceea ce privește critica privind faptul că hotărârea instanței de fond s-a fundamentat doar pe probele administrate în faza de urmărire penală și că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat probele administrate direct, s-a constatat că imposibilitatea efectuării unei cercetări judecătorești efective a fost cauzată în mare măsură de comportamentul inculpatului sau a rudelor acestuia, având în vedere declarația inculpatei R.L. în care aceasta menționează că a fost apelată repetat pe telefonul mobil, primind mesaje de amenințare la adresa sa și a familiei sale, raportul întocmit de Postul de Poliție Jorăști în data de 5 februarie 2007 și declarațiile martorilor D.G. și O.E., din care rezultă că au fost vizitați în repetate rânduri de mama inculpatului, însoțită de o altă tânără și un alt bărbat care i-a amenințat că le dă foc la casă și le omoară toți membrii familiei dacă R.L. nu-și schimbă declarațiile.

De asemenea, s-a avut în vedere că un alt motiv pentru care în timpul cercetării judecătorești audierea martorilor nu a fost posibilă îl constituie faptul că, așa cum rezultă din dovezile de executare ale mandatelor de aducere, după ce au fost audiate în faza de urmărire penală, martorele au plecat de acasă, au plecat din țară sau și-au schimbat domiciliul și nu se cunoaște noua adresă la care locuiesc.

S-a constatat că instanța de fond nu avea cum să rețină ca fiind sinceră declarația martorului A.L.C., în contextul în care acesta a declarat că soția sa, A.J., nu a fost racolată de către inculpat și nu a ieșit din țară în anul 2004, în condițiile în care din procesele-verbale de verificare a intrărilor și ieșirilor din țară rezultă că martora și inculpatul au ieșit din țară la data de 12 noiembrie 2004. Mai mult, sub acest aspect, s-a avut în vedere că atât la urmărirea penală, cât și la judecarea cauzei în fond, martora A.J. a recunoscut că a fost plecată în Spania, că soțul său știa că în Spania urma să se prostitueze.

Nici pe fond, sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției, apărările inculpatului nu au fost apreciate ca fiind fondate.

Astfel, s-a reținut că, în ceea ce o privește pe martora M.G., din declarațiile acesteia rezultă cu prisosință că scopul pentru care a fost recrutată și cazată de către M.I., soția inculpatului, a fost ca aceasta să plece în Spania, unde urma să practice prostituția în favoarea inculpatului. Astfel, a fost avut în vedere că martora a declarat că M.I. a asigurat-o că nu se pune problema să se prostitueze, deoarece concubinul ei, N.A., o să-i găsească un loc de muncă în Spania. Atunci când M.I. a aflat că martora are 17 ani, i-a spus că trebuie să mai aștepte pentru a vorbi la telefon cu concubinul ei N.A., să vadă dacă acesta o acceptă la vârsta de 17 ani.

De asemenea, s-a reținut că martora a arătat faptul că în timpul cât a stat în apartamentul din Galați, inculpatul o suna pe telefonul fix din apartament, pentru a se asigura că este bine tratată, iar M.I. i-a spus că din primul salariu va trebui să-i înapoieze lui N.A. banii pe care acesta îi cheltuise pentru plecarea sa în Spania, precizând totodată că, după ce a plecat din apartamentul din Galați, a fost abordată de prieteni ai inculpatului, care au amenințat-o să se întoarcă.

S-a constatat că declarațiile victimei minore M.G. se coroborează cu declarațiile martorelor M.A. și G.A., din care rezultă că victima a fost racolată și cazată de inculpat prin intermediul soției sale M.I., urmând să fie scoasă din țară în scopul exploatării sale, prin obligarea la practicarea prostituției, martora G.A. declarând că de la fiul său a aflat că, în realitate, fiica sa este sechestrată și urmează să fie dusă în Spania, iar fiica sa i-a povestit că este urmărită de către inculpat și a fost amenințată să-i dea banii cheltuiți pe pașaport și alte cheltuieli.

În ceea ce o privește pe M.A., nu s-a putut reține că aceasta nu a fost indusă în eroare și că nu a fost constrânsă să practice prostituția, având în vedere declarațiile în care aceasta a arătat că inculpatul i-a promis că în Spania îi va găsi un loc de muncă și că a aflat că va practica prostituția doar când a ajuns în Spania, împrejurarea că banii necesari pentru obținerea pașaportului, transport și cazare au fost suportați de inculpat și că actele martorei s-au aflat tot timpul asupra inculpatului, că martora a fost în repetate rânduri lovită și amenințată, că nu avea posibilitatea să ia legătură cu familia și toți banii obținuți erau luați de către inculpat.

S-a mai reținut că declarațiile victimei minore M.A. se coroborează cu declarațiile martorei G.A. care a arătat că a fost sunată din Spania de către fiica sa care era speriată și i-a spus că este închisă într-un apartament, că este bătută și exploatată de către N.A. și că ar vrea să vină acasă, dar nu are acte, martora M.G. declarând că sora sa i-a povestit că, în Spania, N.A. i-a luat actele și telefonul și că a fost exploatată , fiind obligată să se prostitueze în folosul lui.

Susținerile victimei M.A. au fost confirmate și de către martora A.J., ce a arătat că a plecat în Spania împreună cu inculpatul și cu M.A., că au aflat că, de fapt, vor practica prostituția pentru inculpat abia când au ajuns în Spania și că nu au avut cum să plece, deoarece nu aveau acte și bani, nu știau limba și erau supravegheate de către inculpat, martora precizând și faptul că, în perioada cât a lucrat pentru inculpat, acesta a abuzat sexual atât de ea, cât și de M.A.

S-a apreciat că faptul că A.J. mai apare într-un dosar de trafic de persoane nu are relevanță, atâta timp cât inculpatul i-a adus la cunoștință că trebuie să se prostitueze pentru a-și achita datoria, abia când a ajuns în Spania.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că apărările inculpatului vizează faptul că așa zisele „victime" au cunoscut scopul pentru care merg în Spania, că nu au fost constrânse de către inculpat și că au practicat prostituția în interes propriu, susțineri care sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, s-a reținut că martora O.S., audiată în faza de urmărire penală, a declarat că în Spania va lucra ca menajeră la un bar, că O.L. lucra ca barman și că în momentul în care au ajuns la club, O.L. i-a adus la cunoștință că, de fapt, inculpatul a adus-o pentru a practica prostituția, arătând că nu a acceptat și atunci O.L. l-a sunat pe inculpat, care a venit cu o mașină, a dus-o în camera de hotel unde a bătut-o, a amenințat-o că-i dă foc la casă și că nu o să-și mai vadă familia, martora precizând totodată că inculpatul o amenința zilnic, iar pe O.L. o bătea rău chiar și cu picioarele în cap și că a văzut cum inculpatul abuza sexual de ea.

Declarațiile martorei O.S. s-au coroborat cu declarațiile martorei O.F., ce a arătat că, după ce s-a întors din Spania, fiica sa i-a spus că a fost exploatată sexual și că toți banii i-au fost luați de către inculpat.

Faptul că la judecarea cauzei în fond martora și-a schimbat declarația, susținând că nu a fost racolată de către inculpat și nu a practicat prostituția în favoarea acestuia, s-a apreciat că este justificat de presiunile și amenințările ce s-au exercitat de către inculpat și rudele acestuia asupra martorei, sub acest aspect, relevante fiind declarațiile martorelor O.F., O.E. și D.G., precum și procesele-verbale încheiate de Postul de Poliție al cornuna Jorăști în datele de 31 ianuarie 2007, 5 februarie 2007 și 8 februarie 2007.

În ceea ce o privește pe victima D.V., cu privire la care s-a susținut că și-a trimis declarația prin fax, s-a constatat că aspectele menționate în declarație se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Astfel, s-a reținut că denunțul acesteia se coroborează cu rezultatul verificărilor în baza de date a I.G.P.F. referitoare la intrările și ieșirile din țară ale cetățenilor români, din care rezultă că martora D.V. a ieșit din România la data de 19 decembrie 2002 prin P.T.F. Borș, însoțită de inculpatul N.A.

A fost avut în vedere că martora D.I. a declarat că inculpatul i-a promis fiicei sale că în Spania îi va găsi un loc de muncă și că a plătit toate cheltuielile necesare pentru obținerea pașaportului, iar atunci când a întrebat-o unde este pașaportul, aceasta i-a răspuns că a rămas la inculpat, martora precizând că a vorbit la telefon cu fiica sa și aceasta i-a spus că este rău, că lucrează la un club pentru inculpat, care o trimite la clienți, că acesta nu-i dă bani, iar atunci când au nevoie să-și cumpere obiecte personale, inculpatul le însoțește, le pune să fure din magazin și că ar vrea să vină acasă, dar nu poate.

De asemenea, s-a constatat că martora a declarat că aceleași aspecte i-au fost relatate de către fiica sa când a revenit în țară, precizând că, la club, pentru inculpat lucrau încă două fete din Tg, Bujor, pe nume V.A.D. zisă „L." și V.N., „L.A." fiind cea care le supraveghea în lipsa inculpatului, tinere pe care le-a indicat în albumul foto adus în țară de inculpat.

S-a mai reținut că, la percheziția efectuată la locuința fără forme legale a inculpatului N.A. din comuna F., sat F., județul Galați, au fost găsite și ridicate copii ale unor documente emise de autoritățile judiciare din localitatea Verin din Spania, din conținutul traducerii rezultând că inculpatul, alături de numita V.A.D., sunt cercetați în Spania de autoritățile judiciare din localitatea Verin pentru comiterea unor delicte de „amenințări, constrângere și inducere la prostituție" sesizate de victimele C.E. și S.D.

Aspectele relevate de actele emise de autoritățile judiciare spaniole s-au coroborat cu susținerile martorei D.I. din care rezultă că inculpatul N.A. a racolat-o pe victima D.V., fiind împreună cu numita V.A.D. Totodată, s-a avut în vedere că victima a declarat că, în Spania, a practicat prostituția în același club cu numita V.A.D., aceasta din urmă supraveghind-o, ca urmare a dispozițiilor date de inculpat, iar D.V. a arătat în denunțul său că inculpatul a adus în Spania alte două fete cu numele „D." și „L.", pe care le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, acest aspect, relevat de victimă pe parcursul denunțului, coroborându-se cu conținutul înscrisurilor emise de autoritățile judiciare spaniole, din localitatea Verin, din care rezultă că denunțul în fata acestora a fost făcut de numitele C.E. și S.D., numele de „D." și „L." fiind diminutive ale numelor celor două tinere care au făcut denunțul împotriva inculpatului și al numitei V.A.D. Totodată, s-a reținut că, din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F., a rezultat că numita V.A.D. a părăsit România la data de 27 septembrie 2002 prin P.T.F. Borș, împreună cu inculpatul N.A.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că în cursul urmăririi penale martora D.I. a predat un număr de șase fotografii în care victima D.V. este înfățișată, printre altele, alături de V.A.D.

S-a constatat că în mod corect prima instanță a înlăturat apărările prin care inculpatul a susținut că nu le-a exploatat sexual pe victimele R.A., O.L. și R.F. și că acestea au știut pentru ce pleacă din țară și au practicat prostituția în interes propriu. Astfel, s-a reținut că, fiind audiate în calitate de martore, victimele O.L. și R.A. au declarat că inculpatul N.A. a fost cel care le-a. racolat, sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă în străinătate, a suportat toate cheltuielile necesare pentru obținerea pașapoartelor, transport și cazare și că inculpatul a ținut pașapoartele asupra sa, înmânându-le acestora doar la trecerea frontierelor. Acesta le-a cazat în apartamentul închiriat de fratele său, N.N., de la martorul V.F., după care le-a transportat în Italia, unde le-a obligat să se prostitueze „la stradă".

Contrar susținerilor inculpatului, din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F., a rezultat că, la data de 20 mai 2005, inculpatul N.A. a ieșit din România prin P.T.F. Nădlac, însoțit de martorele O.L., R.A. și de numita C.P.

În ceea ce privește susținerile inculpatului că nu avea cum să o oblige pe O.L. la practicarea prostituției, deoarece aceasta i-a fost concubină, au fost avute în vedere declarațiile martorei O.S. care a arătat că inculpatul a continuat să o amenințe zilnic pe ea și pe familia ei, iar pe O.L. o bătea rău, chiar și cu picioarele în cap și că a văzut cum abuza sexual de ea.

Apărarea inculpatului în sensul că nu a avut nici o legătură cu victima R.F. și că nici măcar nu a călătorit împreună cu aceasta în străinătate a fost contrazisă, pe de o parte, de declarațiile martorelor O.L. și R.A., iar pe de altă parte; de rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F., din care rezultă că, la data de 24 iulie 2005, inculpatul a ieșit din România prin P.T.F. Nădlac, la bordul autoturismului înmatriculat în Franța pe care îl conducea, însoțit de victima R.F.

Mai mult, s-a constatat că, la percheziția efectuată la locuința numitului N.N., fratele inculpatului, din comuna F., sat F., județul Galați, a fost găsită și ridicată cartea de identitate în original a victimei R.F., fapt ce confirmă susținerile martorei R.A. care a afirmat că inculpatul N.A. i-a reținut toate documentele de identitate ale victimei.

Nici apărarea inculpatului în sensul că în cazul numitei R.L. a fost acuzat datorită unei confuzii generate de faptul că prenumele său este identic cu al numitului G.A., nu a fost considerată ca fiind fondată, din declarațiile martorei rezultând că relația de concubinaj cu G.A. s-a derulat în perioada 2001-2004, iar racolarea victimei de către inculpat, în vederea practicării prostituției, s-a produs în cursul lunii aprilie 2005.

Referitor la căsătoria numitei O.L. cu martorul O.A., s-a constatat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că aceasta a fost pusă la cale de către inculpat, acesta fiind cel care i-a plătit martorului, inițial suma de 100 euro și, ulterior, suma de 3.500.000 ROL și care, după oficierea căsătoriei, a luat certificatul de căsătorie la el.

S-a apreciat că nu sunt fondate nici apărările inculpatului în sensul că în mod greșit s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. și s-a aplicat art. 83 C. pen., deoarece infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea ce a format obiectul sentinței penale nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor. Astfel, s-a reținut că în cazul infracțiunii continuate, datorită legăturii speciale, de ordin subiectiv și obiectiv ce există între multiplele acțiuni componente, acestea constituie prin voința legii o singură infracțiune, care se consideră comisă în momentul săvârșirii ultimului act material de executare și cum, în cauză, inculpatul a săvârșit acte materiale atât înainte de 28 noiembrie 2003, când sentința penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor a rămas definitivă, dar și după această dată, în cursul termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen., s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că prezentele infracțiuni au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. și a aplicat dispozițiile art. 83 C. pen.

A fost avut în vedere că, a accepta ideea contrară, ar însemna să se creeze unui inculpat cu o activitate infracțională mai redusă, o situație mai grea decât unui inculpat cu o activitate infracțională mai bogată. S-a reținut că inculpatului care ar fi săvârșit acte materiale numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare i s-a aplicat regimul sancționator prevăzut de art. 83 C. pen., ceea ce implică executarea pedepselor prin cumul aritmetic, pe când inculpatul care a săvârșit acte materiale atât înainte, cât și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, ar beneficia de regimul sancționator prevăzut de art. 85 C. pen., aplicându-se dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni.

Nici apărările inculpatului în sensul că suma de 299.550 euro confiscată în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 este exagerat de mare și că a fost stabilită pe baza unor criterii subiective, nu au fost considerate ca fiind fondate. Sub acest aspect, s-a constatat că martorele audiate în cauză au dat relații complete cu privire la perioadele de timp în care au practicat prostituția, tariful practicat, numărul de clienți pe care l-au avut zilnic, suma totală pe care au obținut-o din practicarea prostituției. Astfel, s-a reținut că, dacă se adună sumele de bani pe care martorele au declarat că le-au obținut din practicarea prostituției, se constată că valoarea totală a acestora depășește suma de 299.550 euro, reținută de instanța de fond (105.200 euro - M.A. + 18.000 euro -A.J. + 5.300 euro -D.V. + 1.050 euro - R.A. + 142.000 euro -O.L. + 43.000 euro -O.S. = 314.550 euro.).

Nici susținerile inculpatului în sensul că la luarea măsurii confiscării speciale trebuiau avute în vedere cheltuielile efectuate pentru hrană, transport, chirie, îmbrăcăminte, nu au fost privite ca fiind întemeiate. S-a reținut că, în cazul de față, inculpatul a încasat toți banii obținuți de persoanele traficate, dar a reinvestit o parte din aceștia în transport, cazare, hrană, îmbrăcăminte, pentru a asigura succesul acțiunii ilicite viitoare și a obține noi venituri ilicite, astfel că aceste sume nu pot fi scăzute din sumele obținute de persoanele traficate.

Având în vedere însă modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, circumstanțele personale ale inculpatului, care este căsătorit și are în întreținere un copil minor, ținând cont că acesta beneficiază de dispozițiile art. 13 C. pen. privind legea penală mai favorabilă, iar pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor este aplicabil regimul sancționator prevăzut de art. 83 C. pen., s-a apreciat că pedepsele aplicate pentru fiecare dintre cele două infracțiuni din prezenta cauză, cât și sporul aplicat în urma contopirii pedepselor, sunt prea mari și se impune reducerea acestora.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.A., criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie, criticile fiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 17 și 18 C. proc. pen.

Cu referire la primul caz de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., s-a susținut că instanța nu a fost legal sesizată, solicitându-se în acest sens restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în condițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Cât privește cel de-al doilea caz de casare, s-a susținut că încadrarea juridică dată faptelor este greșită, în realitate fiind vorba despre infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., iar nu despre infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, sens în care s-a solicitat achitarea acestuia în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

În ceea ce privește prima critică, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., se reține că aceasta a fost formulată și anterior în cauză, fiind analizată de curtea de apel, în mod corect reținându-se că instanța a fost legal sesizată, față de împrejurarea că, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul reprezintă actul de sesizare a instanței, iar nu adresa de înaintare a dosarului la instanță, care este un act administrativ, iar pe de altă parte, în prezenta cauză, rechizitoriul a fost verificat, sub aspectul legalității și temeiniciei, de procurorul ierarhic superior (procurorul șef al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați), acesta nefiind infirmat, astfel că împrejurarea potrivit căreia adresa de înaintare a dosarului la instanță nu a fost semnată de procurorul șef al Serviciului Teritorial al D.I.I.C.O.T. Galați, ci de către procurorul șef al Biroului Teritorial Galați constituie o nulitate relativă, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, se reține că și celelalte critici formulate de recurentul inculpat, expuse în cuprinsul motivelor scrise de recurs și fundamentate pe același caz de casare anterior menționat, au fost supuse analizei instanței de prim control judiciar, care a realizat o motivare amplă și efectivă, răspunzând tuturor aspectelor invocate, astfel că nu se mai impune o reluare a argumentelor ce au fundamentat opinia instanței, pe care, însă,

Înalta Curte și le însușește, constatând că decizia atacată este temeinică și legală.

Prin urmare, criticile formulate de inculpat vizând nelegala sesizare a instanței de judecată se privesc ca fiind neîntemeiate, astfel că nu se impune adoptarea unei soluții de casare și restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

În ceea ce privește celelalte două cazuri de casare ce au stat la baza promovării căii de atac, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acestea nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.

Critica formulată de recurentul inculpat, fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., vizând greșita condamnare a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunța o soluție de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rapotat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, întrucât aceasta ar fi în contradicție cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că acesta există numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordanță evidentă între situația de fapt reținută și conținutul real al probelor.

În prezenta cauză, Înalta Curte nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.

Fără a relua raționamentele instanțelor de fond și de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contradicție între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către inculpatul N.A., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat, și anume: trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2002-2007, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acțiuni repetate, a racolat în România, transportat, cazat în țară și străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F., D.V., A.J. și O.S., acționând prin inducerea în eroare, dar și prin constrângerea fizică și lipsirea de libertate a acestora, în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituției în Italia și Spania și, respectiv, trafic de minori informă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2002-2005, a racolat-o și a cazat-o pe victima minoră M.G. și, de asemenea, a racolat-o, a transportat-o și a cazat-o în Spania pe victima minoră M.A., acționând prin inducerea în eroare a victimelor, dar și prin constrângerea fizică a celei din urmă, în scopul exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției.

Toate probele administrate în cauză confirmă situația de fapt reținută de instanțele inferioare, concluziile la care acestea au ajuns prin raționament neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare și reapreciere a probelor, ceea ce ar fi în evidentă contradicție cu dispozițiile procesual penale anterior menționate.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele inculpatului întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.

În mod corect instanțele au reținut că, în cauză, nu se poate adopta o soluție de achitare, astfel cum a solicitat inculpatul întrucât probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească confirmă acuzațiile formulate, respectiv participarea inculpatului la întreaga activitate infracțională pentru care a fost trimis în judecată.

În speță au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.

Se reține astfel că vinovăția în săvârșirea infracțiunilor a fost determinată printr-o evaluare a contribuției cauzale a inculpatului, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv și o analiză a tuturor probelor și argumentarea soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută.

Pentru aceste considerente, critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primită.

În legătură cu încadrarea juridică dată faptelor, inclusiv în ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte reține că aceasta a fost corect stabilită, rezultând din probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic ele persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În prezenta cauză, din analiza probelor administrate, în mod corect s-a reținut că victimele infracțiunii au fost racolate de către inculpat, personal sau prin intermediul soției sale M.I. (victima M.G.), transportate în Spania sau Italia de către acesta și cazate în apartamente închiriate de către inculpat, în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, inculpatul acționând de regulă prin inducerea în eroare, privitor la scopul deplasării, după care, odată ajunse în Spania, victimele erau obligate la practicarea prostituției, luându-li-se pașapoartele, banii obținuți în întregime, fiind supravegheate, amenințate și uneori chiar supuse la violențe fizice de către inculpat (ca în cazul victimelor O.L. și O.S.).

Față de aceste considerente, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. și, pe cale de consecință, critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., se privește ca fiind neîntemeiată.

În lumina acestor considerații, decizia atacată apare ca fiind temeinică și legală, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 55/A/2010 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales și sumele de câte 150 RON cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele părți vătămate, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011.