Recognition of compensation rights for victims of ethnic persecution: proving refugee status and personal identity through witness declarations and civil records despite naming discrepancies

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea - secția comercială, contencios administrativ și fiscal reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea Hotărârii nr. 15375 din 15 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, contestând temeinicia și legalitatea acesteia în ceea ce privește stabilirea calității de refugiat a numitei S.V.S., soția reclamantului, decedată în prezent.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că are calitatea de urmaș al soției sale decedate în anul 2003 S.V.S., care în perioada ocupației hortyste: 1 aprilie 1941-martie 1945, a fost refugiată din localitatea Sântion, în localitatea Beliu.

A mai arătat că hotărârea atacată este eronată, având în vedere că reclamantul a probat în fața Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 că mama soției sale decedate era recăsătorită cu P.G., iar acesta, profitând de faptul că era notar, printr-un abuz, a trecut în cate și copiii soției sale, proveniți dintr-o căsătorie anterioară tot pe numele de P.

Prin sentința nr. 45/CA din 11 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul S.I., a anulat hotărârea nr. 15375 din 15 noiembrie 2010 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul a dovedit faptul refugierii soției sale decedate, împreună cu părinții, din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst și a apreciat că numita P.S. este aceeași persoană cu M.V.S. - soția reclamantului, astfel cum reiese din Tabelul nominal al refugiaților din anul 1941.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză, având în vedere că informațiile obținute de la Arhivele Naționale contrazic celelalte acte din dosar, precum și declarațiile autentificate ale martorilor în sensul că deși este menționată ca refugiată numita P.S., în actele de stare civilă ca soție a reclamantului este menționată M.V.S., neexistând nici un act document care să ateste că este una și aceeași persoană.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din Tabelul Nominal al Refugiaților din 1941, declarațiile martorilor P.R.E.L. și A.G.C.A., date în fața notarului public (f 9 și 10- dosar fond), precum și în fața instanței de judecată, beneficiare ale Legii nr. 189/2000, precum și din actele de stare civilă ale soției reclamantului și ale surorii acesteia rezultă cu certitudine că P.V. - menționată în tabelul refugiaților este una și aceeași persoană cu M.V.S. (căsătorită S.).

Având în vedere că reclamantul a făcut dovada calității sale de soț supraviețuitor al numitei S.V.S. (decedată în anul 2003) și, până în prezent nu s-a recăsătorit, iar, în cauză, dovada refugiului soției reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect a admis acțiunea și a obligat pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței nr. 45/CA din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.