Survivor benefits claim denied for lack of proof of ethnic persecution; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului:

1. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.E. a solicitat anularea hotărârii din 7 iunie 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj prin care i s-a respins cererea din 15 februarie 2010; obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei calitatea de persoană beneficiară a Legii nr. 189/2000 și O.G. nr. 105/1999, în calitate de soție supraviețuitoare a persoanei refugiate; obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2010 și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în urma Dictatului de la Viena și a persecuțiilor etnice, soțul reclamantei a fost nevoit să refugieze împreună cu familia din localitatea V. jud. Cluj în localitatea B. jud. Cluj, motivul refugiului concretizându-se prin diverse acțiuni ale legionarilor și jandarmilor, care presupuneau inclusiv violentă fizică.

Casa Județeană de Pensii Cluj, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

2 Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința nr. 691 din 22 decembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă, prin hotărârea din 7 iunie 2011, a respins cererea reclamantei reținând că actele depuse sunt insuficiente în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și a art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 cu probele administrate în cauză, rezultă că soțul reclamantei N.F. s-a născut în anul 1944, în refugiul părinților săi, însă ambii martori nu au fost în măsură să indice instanței motivele reale ale refugiului părinților soțului reclamantei.

Astfel, martora C.M. a arătat că revoluționarii români au agresat persoanele de etnie maghiară, fără să arate în concret, cum au fost exercitate aceste presiuni, și în plus teritoriul unde își aveau domiciliul părinții soțului reclamantei se afla sub ocupație maghiară, iar etnia acestuia era una maghiară. Dimpotrivă, celălalt martor K.G. a arătat că refugiul persoanelor a constituit un fenomen de masă „toată lumea se refugia" potrivit susținerilor acesteia, iar motivul refugiului îl constituia lipsurile materiale respectiv faptul că familia soțului reclamantei nu avea ce să mănânce, așa încât s-a refugiat în Cluj-Napoca, unde familia acestuia avea rude care le-au ajutat.

Astfel, Curtea a apreciat că din întreaga probațiune, reiese faptul că refugiul părinților soțului reclamantei nu are la bază persecuții de natură etnică, așa cum impun dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, motiv pentru care aceasta nu poate beneficia în calitate de soție supraviețuitoare de aceste dispoziții legale.

3. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta N.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esenț, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea întrucât a depus la dosarul cauzei toate probele doveditoare ale persecuției etnice, respectiv adeverință eliberată de Arhivele Naționale, cupon de pensie, acte de stare civilă, declarație pe proprie răspundere, declarațiile notariale autentice ale martorilor C.M. și K.G.

Raportat puctual la motivele de respingere a cererii de chemare în judecată, recurenta a susținut că prima instanță nu a solicitat expres martorei C.M. detalii cu privire la presiunile exercitate de legionari.

A mai susținut recurenta că împrejurarea că soțul reclamantei s-a refugiat la Cluj-Napoca pentru că acolo existau rude care o puteau ajuta nu este un motiv de respingere a cererii, întrucât refugiul s-a datorat presiunilor amintite, exercitate de către legionari și care au condus la părăsirea domiciliului.

4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea formulată reclamanta N.E. a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei calitatea de persoană beneficiară a Legii nr. 189/2000 și O.G. nr. 105/1999, în calitate de soție supraviețuitoare a persoanei refugiate precum și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2010, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice.

Totodată, în art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 se prevede că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

De asemena, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 118/1990, modificat prin O.G. nr. 105/1999 modificată la rândul ei prin Legea nr. 189/2000 „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".

În cauza de față, în probatiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei declarațiile autentice ale martorilor C.M. și K.G. care au declarat în fața notarului public că soțul reclamantei, N.F. născut la 24 octombrie 1944 în localitatea B. jud. Cluj a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinți săi din localitatea V. în Cluj-Napoca.

Audiate în instanță, în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 martorele au arătat că revoluționarii români au agresat persoanele de etnie maghiară (C.M.) și că refugiul persoanelor a constituit un fenomen de masă „toată lumea se refugia" iar motivul refugiului îl constituia lipsurile materiale respectiv faptul că familia soțului reclamantei nu avea ce să mănânce, așa încât s-a refugiat în Cluj-Napoca, unde familia acestuia avea rude care le-au ajutat (K.G.).

Astfel, Înalta Curte reține că elementul esențial pentru stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 este dovedirea persecuției etnice, ceea ce reclamanta nu a reușit să probeze, din declarațiile martorilor audiați în instanță nereieșind, în concret, cum au fost exercitate presiunile revoluționarilor români asupra etnicilor maghiari, în condițiile în care domiciliul părinților soțului reclamantei se afla sub ocupație maghiară, iar etnia acestuia era una maghiară.

Pe de altă parte Înalta Curte constată că nici unul dintre martorii audiați în instanță și care de altfel au dat și declarațiile autentice nu au făcut dovada în sensul că la rândul lor au beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Rezultă, așadar că prima instanță a reținut corect că refugiul părinților soțului reclamantei nu a avut la bază persecuții de natură etnică, așa cum impun dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, motiv pentru care reclamanta nu poate beneficia în calitate de soție supraviețuitoare de aceste dispoziții legale.

În consecință, pentru considerentele anterior enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.E. împotriva , sentinței nr. 691 din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.