Deduction of pre-conviction sentence from current penalty: inapplicability of penalty reduction where prior sentence was not fully executed

Asupra recursului de față;

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței de executare, condamnatul H.A., deținut în Penitenciarul Drobeta Tr. Severin în executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr.1753 din 4 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și tâlhărie calificată – în stare de recidivă postcondamnatorie – a solicitat să i se deducă din această

pedeapsă, durata de 6 luni închisoare, pe care a executat-o anterior – pedeapsă ce i-a fost aplicată pentru o infracțiune de furt calificat, în timpul minorității (prin sentința penală nr.1069 din 23 martie 1995 a Judecătoriei Drobeta Tr.Severin).

Tribunalul Mehedinți, prin sentința penală nr.192 din 18 iunie 2003, a admis contestația, iar Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia recurată, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, împotriva hotărârii primei instanțe, în motivarea ambelor hotărâri, reținându-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.40 C.pen.

Executarea pedepsei de 6 luni închisoare, a cărei deducere este solicitată de condamnat, inițial a fost suspendată condiționat prin sentința menționată însă, ca urmare a săvârșirii ulterioare, în termenul de încercare, a unor infracțiuni, după ce a devenit major, suspendarea condiționată a fost revocată – prin sentința penală nr.197 din 11 decembrie 1997 a Tribunalului Mehedinți și sentința penală nr.105 din 4 februarie 1999 a Judecătoriei Vânju Mare.

Ulterior, prin sentința penală nr.82 din 17 martie 1999 a Tribunalului Mehedinți, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnat, prin cele două sentințe menționate anterior, pentru că infracțiunile de tâlhărie și furt calificat pentru săvârșirea cărora a fost condamnat la 5 ani închisoare și respectiv la 1 an și 6 luni închisoare, sunt concurente, dispunându-se executarea celei mai grele de 5 ani închisoare, la această pedeapsă fiind adăugată pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei suspendare a executării fusese revocată – în total condamnatul H.A. – având de executat 5 ani și 6 luni închisoare. Totodată a fost dedusă detenția de la 4 septembrie 1997 și a fost menținută starea de arest.

Din executarea acestei pedepse anterioare ce constituie prim termen al recidivei, prevăzută den art.37 lit.a C.pen., condamnatul a fost liberat condiționat la 9 octombrie 2001 rămânând neexecutat un rest de 510 zile.

În intervalul de liberare condiționată, respectiv la 29 ianuarie 2002, condamnatul H.A. a comis infracțiunile de tentativă de furt calificat și tâlhărie calificată, pentru care a fost condamnat la 7 ani închisoare, pedeapsă din care a solicitat deducerea pedepsei anterioare de 6 luni închisoare.

Mai trebuie reținut și că urmare a săvârșirii acestor infracțiuni – cel de al doilea termen al recidivei – instanțele au menținut liberarea condiționată – astfel că nu s-a făcut aplicația dispozițiilor art.39 alin.2 și art.61 C.pen.

Atât prima instanță, cât și cea de apel, au soluționat cererea condamnatului considerând că ea se întemeiază pe dispozițiile art.40 C.pen., text ce ar constitui o cauză de micșorare a pedepsei.

Împotriva hotărârilor sus-citate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând casarea acestora și în fond respingerea contestației.

Recursul este fondat.

În primul rând instanțele au apreciat greșit că cererea condamnatului H.A., constituie contestație la executare și astfel, prin admiterea ei au modificat decizia penală nr.1753 din 4 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție care intrase în puterea lucrului judecat.

Pentru a fi considerate cazuri de stingere ori modificare a pedepsei, este necesar ca situațiile invocate să se fi produs după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În speță însă, se invocă o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului în anul 1995, pentru o faptă comisă cât era minor. Această situație putea fi analizată numai în cursul judecății, în fond, apel sau recurs, ori prin exercitarea recursului în anulare.

În al doilea rând, hotărârile criticate sunt greșite sub aspectul aplicării dispozițiilor art.40 C.pen., care reglementează alte situații decât cea în speță.

Textul privește împrejurările în care pedepsele anterioare nu pot constitui prin termen al recidivei postcondamnatorii prevăzută de art.37 lit.a C.pen. iar pedepsle au fost executate în întregime până la data săvârșirii infracțiunilor ulterioare.

Or, pedeapsa anterioară de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza sentinței penale nr.197/1977 a Tribunalului Mehedinți (rezultată prin adăugarea pedepsei de 6 ani închisoare la care a fost condamnat cu aplicarea art.81 C.pen., în timpul minoratului) nu a fost executată în întregime, ci parțial, în perioada 4 septembrie 1007 – 9 octombrie 2001, când inculpatul s-a liberat condiționat.

Pentru restul de pedeapsă de 510 zile s-a menținut liberarea condiționată prin decizia penală nr.508/2002 a Curții de Apel Craiova, dispoziție păstrată și de Curtea Supremă de Justiție prin decizia penală nr.324/2003.

Așa fiind, în ambele situații instanțele trebuiau să respingă cererea condamnatului indiferent de caracterul pe care i l-ar fi dat.

Motivele de recurs prevăzute de art.3859 pct.171 C.proc.pen., fiind întemeiate, Curtea urmează ca în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen., să admită recursul parchetului, să caseze hotărârile atacate și rejudecând, să respingă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul H.A.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr.482 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe condamnatul H.A.

Casează hotărârea atacată precum și sentința penală nr.192 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Mehedinți și rejudecând, respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul H.A.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a condamnatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 ianuarie 2004.