Taxpayer's appeal dismissed; administrative action challenging tax acts inadmissible because only final contestation decision is judicially reviewable.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision that the administrative action was inadmissible; the lower court’s dismissal remains in force. The taxpayer had sought annulment of a tax assessment decision, an inspection measures order, and a tax inspection report, plus a declaration that a fiscal invoice was unlawful, after the tax authority had already issued a decision rejecting her administrative contestation. The Court held that under Articles 205 and 218(2) of the Fiscal Procedure Code, the only act subject to judicial review is the final decision issued in the mandatory administrative appeal procedure, and that failure by the tax authority to meet the 45-day recommendation period does not permit bypassing that procedure; the correct remedy is an action to compel the authority to resolve the contestation. It further held that a fiscal invoice and an inspection measures order are not “administrative fiscal acts” within Article 41 of the Code, as they do not establish or alter tax rights or obligations, and rejected the argument that the court should have severed and referred the invoice claim to a commercial court, since the dispute required unitary resolution.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 41 din O.U.G. nr. 92/2003, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Taxpayer's appeal dismissed; administrative action challenging tax acts inadmissible because only final contestation decision is judicially reviewable: The taxpayer had sought annulment of a tax assessment decision, an inspection measures order, and a tax inspection report, plus a declaration that a fiscal invoice was unlawful, after the tax authority had already issued a decision rejecting her administrative contestation. The Court held that under Articles 205 and 218(2) of the Fiscal Procedure Code, the only act subject to judicial review is the final decision issued in the mandatory administrative appeal procedure, and that failure by the tax authority to meet the 45-day recommendation period does not permit bypassing that procedure; the correct remedy is an action to compel the authority to resolve the contestation. It further held that a fiscal invoice and an inspection measures order are not “administrative fiscal acts” within Article 41 of the Code, as they do not establish or alter tax rights or obligations, and rejected the argument that the court should have severed and referred the invoice claim to a commercial court, since the dispute required unitary resolution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for rejecting the appeal as unfounded.
Procedural provision applied in the dispositive regarding the appeal.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 618 din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și pe cale de consecință a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sălaj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 205 și art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., din interpretarea cărora rezultă că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de, contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc.
Așadar, nu se poate contesta în instanță decizia de impunere sau alt act administrativ fiscal, fără a se ataca și decizia emisă în soluționarea contestației potrivit dispozițiilor art. 218 C. proc. fisc.
S-a mai reținut că termenul de 45 de zile reglementat de dispozițiile art. 70 C. proc. fisc., este un termen de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage nici o sancțiune asupra legalității deciziei., iar nerespectarea termenului de 45 de zile pentru soluționarea contestației depuse în baza dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc. nu dă dreptul contestatorului să evite procedura obligatorie reglementată de dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. fisc. și să solicite direct instanței de contencios anularea titlului de creanță.
Într-un astfel de caz, contestatorul are deschisă calea unei acțiuni în contencios prin care să solicite obligarea organului fiscal competent la soluționarea contestației formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 205 C. proc. fisc.
În speță, reclamanta SC C. SRL a solicitat doar anularea deciziei de impunere din 29 octombrie 2010, a dispoziției din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a raportului de inspecție fiscală din 28 octombrie 2010 și cu toate că, după introducerea cererii de chemare în judecată intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj a depus la dosar decizia nr. 234 din 7 septembrie 2011, prin care contestația reclamantei fusese respinsă ca neîntemeiată, aceasta nu a înțeles să atace și această decizie, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., deși instanța a pus în discuție acest aspect.
Neparcurgând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., cererea reclamantei de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, în lipsa contestării deciziei nr. 234 din 7 septembrie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sălaj apare ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea reclamantei de constatare a nelegalității întocmirii facturii fiscale din 24 mai 2007, s-a reținut că factura fiscală nu reprezintă un act administrativ fiscal, în sensul dispozițiilor art. 41 C. proc. fisc., context în care, nici dispoziția din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nu reprezintă un act administrativ fiscal, în condițiile în care, prin această dispoziție nu s-au stabilit drepturi sau obligații fiscale.
În aceste împrejurări, instanța a apreciat că excepția inadmisibilității este întemeiată și cu privire la aceste cereri.
Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SRL.
Invocându-se în drept dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., prin cererea de recurs s-a criticat sentința atacată sub aspectul primului petit al acțiunii care vizează nelegalitatea întocmirii facturii fiscale din 24 mai 2007 și care nu trebuia să intre sub incidența excepției inadmisibilității, existând posibilitatea disjungerii ei și trimiterea la instanța material competentă. Factura menționată stă la baza declanșării întregului litigiu iar legalitatea ei e necesar a fi verificată de instanța competentă, excepția inadmisibilității acțiunii privind doar celelalte petite ale cererii pentru nerespectarea unor proceduri prealabile.
Prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sălaj a arătat că soluția instanței de fond este motivată pe dispozițiile C. proc. fisc. și de aceea se impune menținerea ei ca temeinică și legală.
Examinând cauza sub toate aspectele în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Reclamanta SC C. SRL a solicitat instanței de contencios administrativ și fiscal ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj:
1. să constate nelegalitatea întocmirii facturii fiscale din 24 mai 2002 în ceea ce privește mențiunea „cu taxare inversă de TVA” și consemnarea la rubrica TVA a sumei de 326.800 RON;
2. să desființeze parțial decizia de impunere din 29 octombrie 2010 cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita TVA suplimentar pentru anul 2007 în cuantum de 326.800 RON cu majorări de 303.671 RON;
3. să desființeze dispoziția din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală;
4. să desființeze în parte raportul de inspecție fiscală din 28 octombrie 2010 care a stat la baza emiterii deciziei și dispoziției menționate mai sus;
5. să exonereze reclamanta de plata sumelor reprezentând TVA și majorări aferente menționate la pct. 2 al acțiunii.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care pe parcursul procesului contestația SC C. SRL împotriva deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 28 octombrie 2010 și a dispoziției de măsuri din 28 octombrie 23010 a fost soluționată de autoritatea pârâtă prin decizia din 7 septembrie 2011 iar reclamanta nu a înțeles să-și precizeze acțiunea în sensul de a cere și anularea acestei decizii deși i-a fost comunicată.
În temeiul art. 137 C. proc. civ. instanța a soluționat cu prioritate excepția invocată de pârâtă, iar Înalta Curte constată că dezlegarea dată acesteia este corectă și legală dintr-o dublă perspectivă, întocmai cum reiese și din considerentele sentinței recurate.
Astfel, în mod judicios s-a reținut că prin dispozițiile cuprinse în titlul IX („Soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale”) al O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., legiuitorul a instituit o procedură prealabilă administrativă, în concret din coroborarea art. 205 cu art. 218 alin. (2) actul normativ în discuție rezultând fără echivoc că actul care poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ este decizia finală emisă în procedura administrativă de soluționare a contestației, în speță decizia nr. 234 din 7 septembrie 2011 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Sălaj.
Cum reclamanta nu a înțeles să atace în contencios administrativ și această decizie, referitor la anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală (capetele de acțiune 2 și 4) acțiunea este inadmisibilă.
În același timp în raport de dispozițiile art. 41 din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care definesc noțiunea de act administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, s-a remarcat în mod just că nici factura fiscală din 24 mai 2007, nici dispoziția din 28 octombrie 2010 nu se circumscriu noțiunii mai sus explicate din C. proc. fisc.
Revenind la singura critică adusă de recurentă în sensul că instanța era obligată să disjungă cererea de constatare a nelegalității întocmirii facturii fiscale menționate și să o decline la instanța competentă, precizată a fi instanța de comercial în susținerile orale asupra recursului, nu se justifică tocmai pentru motivul invocat de recurentă că această factură fiscală stă la baza declanșării litigiului, iar acesta trebuie să primească o dezlegare unitară.
Neexistând motive pentru modificarea/casarea sentinței, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C. SRL împotriva sentinței nr. 618 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.