Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4578/2011 AI generated

Validity of ministerial debt-free eligibility criteria for agricultural subsidies under delegated legislative authority

Case Number Decizia nr. 4578/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the claimant, thereby upholding the decision of the Court of Appeal and ruling that the challenged administrative norm was legally valid. The dispute centered on an exception of illegality raised against Article 2, lit. d) of Order No. 215/2010 issued by the Ministry of Agriculture, which the claimant argued unconstitutionally added new eligibility criteria—specifically, the requirement to have no outstanding debts to the state or local budget—to the National Direct Complementary Payment scheme for bovine producers. The claimant contended that a ministerial order could not supplement or modify an Emergency Governmental Ordinance, but the court held that Order No. 215/2010 was a valid normative act issued strictly within the delegated authority granted by Article 13 of O.U.G. No. 125/2006, which expressly empowers the minister to establish specific implementation conditions, eligibility criteria, and reference terms for agricultural subsidies in accordance with community regulations. Consequently, the court determined that the requirement to be debt-free did not constitute an unlawful addition to the parent legislation but rather a legitimate exercise of delegated power, finding no violation of the Constitution or the principle of legal hierarchy.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 2 din Legea nr. 36/1991, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată; Validity of ministerial debt-free eligibility criteria for agricultural subsidies under delegated legislative authority: The dispute centered on an exception of illegality raised against Article 2, lit. d) of Order No. 215/2010 issued by the Ministry of Agriculture, which the claimant argued unconstitutionally added new eligibility criteria—specifically, the requirement to have no outstanding debts to the state or local budget—to the National Direct Complementary Payment scheme for bovine producers. The claimant contended that a ministerial order could not supplement or modify an Emergency Governmental Ordinance, but the court held that Order No. 215/2010 was a valid normative act issued strictly within the delegated authority granted by Article 13 of O.U.G. No. 125/2006, which expressly empowers the minister to establish specific implementation conditions, eligibility criteria, and reference terms for agricultural subsidies in accordance with community regulations. Consequently, the court determined that the requirement to be debt-free did not constitute an unlawful addition to the parent legislation but rather a legitimate exercise of delegated power, finding no violation of the Constitution or the principle of legal hierarchy.

Keywords

AI generated
subsidy agricultural direct payments rulings determining validity legislative act minister of justice delegated legislation

Cited Legislation

AI generated
art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006
215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările și completările ulterioare, pentru punerea în executare a acestui act normativ.
art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006
Reclamantul a formulat o cerere pentru acordarea subvenției pentru bovine, aferentă anului 2010, el încadrându-se astfel în situația reglementată de art. 9 din O.U.G.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Criticile formulate se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, în raport de aceste prevederi recursul este nefondat.
art. 2 din Legea nr. 36/1991
189 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată
Substantive legal basis cited in the dispositive for rejecting the exception of illegality against the administrative act.
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ
Procedural provision cited in the dispositive to formally dismiss the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

Substantive legal basis cited in the dispositive for rejecting the exception of illegality against the administrative act.

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to formally dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 189 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 215/2010, invocată de M.A., în Dosarul nr. 3012/107/2011 al Tribunalului Alba.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Criticile de nelegalitate nu au fost indicate în mod expres, reclamantul folosind doar afirmația cu caracter de generalitate conform căreia art. 2 lit. d) din ordinul contestat este contrar dispozițiilor O.U.G. nr. 125/2006.

Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul art. 1 și art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, prin el stabilindu-se modul de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu.

Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I.

Reclamantul a formulat o cerere pentru acordarea subvenției pentru bovine, aferentă anului 2010, el încadrându-se astfel în situația reglementată de art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006, text conform căruia: (1) Plățile naționale directe complementare în sectorul zootehnic se acordă în limita resurselor financiare alocate anual prin legea bugetului de stat, pentru speciile de animale prevăzute în legislația în vigoare. (2) Sursa de finanțare a plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare aprobate. (3) Se acordă plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție, identificate și înregistrate în sistemul național.

Nemulțumirea reclamantului este legată de faptul că cererea sa a fost respinsă întrucât s-a constatat că are datorii restante la bugetul de stat. În acest context apreciază că dispozițiile art. 2 lit. d) din Anexa la ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 adaugă în mod nepermis la actul în aplicarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 125/2006.

Conform art. 2 din Anexa la ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010: Pentru anul 2010, prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1 o singură dată pe an în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor la data de:

- 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei;

- 31 ianuarie 2009, pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2008-31 ianuarie 2009, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009; c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei;

- 31 ianuarie 2010, pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010; c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

Reține prima instanță că, deși nu a indicat în mod expres în care din cele 3 categorii se regăsește, reclamantul a criticat legalitatea cerinței privind inexistența datoriilor la bugetul de stat.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, în condițiile în care O.U.G. nr. 125/2006 nu stabilește în mod expres condițiile necesare, dispoziția art. 9 alin. (3) citată mai sus având caracter de principiu, ci mai mult, în cuprinsul art. 13 face trimitere expresă la modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale instanța apreciază că prin actul atacat nu au fost depășite în nici un fel limitele competenței acordate ministrului de resort.

Ca atare, concluzionează prima instanță, autoritatea emitentă avea competența de a stabili ca și cerință obligația de a nu avea datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei și, deci, critica reclamantului, sub acest aspect, nu este întemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs M.A.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susține că sentința recurată este greșită întrucât O.U.G. nr. 125/2006 nu putea fi completată printr-un ordin al ministrului, întrucât un act normativ poate fi modificat, abrogat ori completat doar printr-un alt act normativ de aceeași natură.

Deci, O.U.G. nr. 125/2006 trebuia „completată” printr-un act normativ de aceeași natură, fiind încălcate dispozițiile Constituției.

Susține recurentul-reclamant și faptul că ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 stabilește criterii noi față de cele prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 125/2006, fapt care excede prevederilor legale.

De asemenea, se arată că „subvenția” reprezintă un ajutor care nu poate fi condiționat de starea materială a persoanei îndreptățită ori de situația referitoare la datoriile față de bugetul de stat/ local, putându-se prevedea că operează o compensare automată a datoriilor cu suma cuvenită drept stimulent pentru creșterea bovinelor.

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Alba a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată și combătând criticile recurentului.

3. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Deși recurentul-reclamant indică ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., în motivarea căii de atac nu se indică motivele de nelegalitate la care se referă art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ.

Criticile formulate se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, în raport de aceste prevederi recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a art. 3 lit. d) din ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 care prevede că pentru anul 2010 prima de exploatație se acordă producătorilor agricoli o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul Național al Exploatațiilor, dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiții printre care și cea referitoare la lipsa datoriilor la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

Susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia ordinul menționat este nelegal întrucât aduce completări la O.U.G. nr. 125/2006, este nefondată.

Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările și completările ulterioare, pentru punerea în executare a acestui act normativ.

Astfel, legalitatea ordinului menționat trebuie analizată în raport de dispozițiile actului normativ în temeiul și pentru executarea căruia a fost emis.

Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, astfel cum a fost modificat, „modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I”.

În condițiile în care în cuprinsul art. 13 se menționează că modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, se vor stabili, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, este evident că actul atacat a fost emis în limitele competenței acordate ministrului de resort menționat prin dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006.

În mod corect instanța de fond a reținut că ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 nu încalcă prevederile O.U.G. nr. 125/2006 întrucât prin articolul a cărui nelegalitate este invocată, nu se aduc completări sau adăugiri la actul normativ, ci doar se stabilesc condițiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea către producătorii agricoli a primei pe exploatație bovine, astfel cum s-a dispus prin art. 13 menționat anterior.

În consecință, dispozițiile din ordinul ce constituie obiectul excepției de nelegalitate nu sunt afectate de viciul de nelegalitate, fiind emise în temeiul și pentru executarea O.U.G. nr. 125/2006.

Criticile potrivit cărora O.U.G. nr. 125/2006 trebuia „completată” printr-un act normativ de aceeași natură, fiind încălcate dispozițiile Constituției, de altfel neindicate, sunt nefondate, întrucât în ceea ce privește dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 de delegare a competenței pentru stabilirea modului de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare nu se constată că a fost invocat sau reținut vreun viciu de neconstituționalitate de instanța de contencios constituțional.

Susținerile recurentului referitoare la modul cum ar fi trebuit stabilite criteriile de eligibilitate, exced cadrului procesual al cărui obiect este excepția de nelegalitate a art. 3 lit. d) din ordinul nr. 215/2010 în raport cu O.U.G. nr. 125/2006.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinței nr. 189 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.