Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4525/2011 AI generated

Suspension of tax assessment execution based on pending administrative contestation and mandatory recovery of minimum attorney fees

Case Number Decizia nr. 4525/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the administrative authority and granted the appeal of the private company, modifying the first-instance judgment to increase the recoverable litigation costs to 3,720 RON while maintaining the order suspending the execution of the challenged administrative act. The dispute concerned a request under Article 14 of Law No. 554/2001 to suspend the enforcement of a verbal proceeding demanding the return of non-reimbursable rural development funds, initiated by the company based on arguments of illegality, administrative procedure suspension, and imminent financial distress. The court affirmed the suspension on the grounds that the administrative procedure had been suspended and the underlying authority had accepted the company's contestation of the verbal proceeding, thereby removing certainty of contract violation. Regarding the procedural errors in fee calculation, the court applied Article 274 of the Code of Civil Procedure, ruling that the first instance failed to justify the reduction of the attorney's fee against the statutory minimums despite granting the plaintiff's claim in full.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2011, art. 14 din Legea nr. 554/2001, art. 274 C. proc. civ, art. 969 C. civ, art. 304 pct. 6 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Suspension of tax assessment execution based on pending administrative contestation and mandatory recovery of minimum attorney fees: cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut).

Keywords

AI generated
suspension of tax recovery enforcement of tax assessment administrative fee tax litigation attorney fee assessment grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2011
solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării procesului verbal de constatare încheiat de pârâtă la 27 ianuarie 2011 până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2011.
art. 14 din Legea nr. 554/2001
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2001.
art. 274 C. proc. civ
Se arată că instanța de fond nu avea la dosarul cauzei onorariile minimale la care obligă art. 274 C. proc. civ.
art. 969 C. civ
(1) din Statutul profesiei de avocat, care este expresia libertății contractuale prevăzută de art. 969 C. civ.
art. 304 pct. 6 C. proc. civ
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
art. 3041 C. proc. civ
9 art. 3041 C. proc. civ.
art. 312 pct. 1 C. proc. civ
este nefondat și urmează să fie respins în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 1 C. proc. civ.
art. 274 alin. (3) C. proc. civ
Se arată că instanța de fond nu avea la dosarul cauzei onorariile minimale la care obligă art. 274 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Reclamanta SC T. SRL a chemat în judecată A.P.I.A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării procesului verbal de constatare încheiat de pârâtă la 27 ianuarie 2011 până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2011.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal a cărei suspendare o solicită s-a dispus plata sumei de 4,237.503,71 RON cu titlu de debit, reprezentând valoarea integrală a finanțării nerambursabile potrivit contractului din 27 noiembrie 2006, proces-verbal încheiat în urma unui control efectuat în urma comunicării primită de la Comisia Europeană Oficiul European de Luptă Antifraudă din 25 octombrie 2010.

Reclamanta a mai susținut că există elemente care confirmă faptul că, aparent, actul administrativ fiscal contestat este netemeinic și nelegal, având în vedere și Regulamentul 9 (CE) 1073/1999, iar executarea lui ar aduce graf prejudicii soldate cu falimentul firmei și consecința imposibilității de achitare a datoriilor bancare și către bugetul de stat și local, precum și pierderea locului de muncă a celor 132 angajați.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 161 din 20 mai 2011 a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare din 27 ianuarie 2011, până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.210,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2001.

Cazul bine justificat, reține instanța, derivă din faptul că procedura administrativă este suspendată și ca urmare executarea silită se poate face înainte de finalizarea acestei proceduri, respectiv înainte ca instanța sau organul emitent să se pronunțe asupra legalității datoriei reținute prin procesul verbal a cărei suspendare se solicită.

Cât privește îndeplinirea pagubei, raportată la suma în discuție și specificul activității, executarea silită poate determina afectarea activității societății cu referire la continuarea producției și încasarea lichidităților pentru plata salariilor pentru bugetul general și local și restituirea creditelor bancare.

Recursul

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta SC T. SRL cât și pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit .

În motivarea recursului său, reclamanta SC T. SRL a criticat sentința recurată în ceea ce privește cheltuielile de judecată, considerând că instanța de fond avea obligația să motiveze în fapt și în drept motivele pentru care a hotărât micșorarea onorariului avocațial.

Se arată că instanța de fond nu avea la dosarul cauzei onorariile minimale la care obligă art. 274 C. proc. civ. De asemenea se mai arată că onorariul a fost stabilit liber potrivit art. 133 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, care este expresia libertății contractuale prevăzută de art. 969 C. civ.

A arătat recurenta că stabilirea unui onorariu de 3.000 RON, la care s-a adăugat TVA-ul nu conduce la concluzia că această cheltuială nu a fost făcută în mod real, având în vedere munca depusă în promovarea și susținerea cererii precum și noutatea speței.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut).

În motivarea recursului său, pârâta A.P.I.A. a arătat în esență următoarele:

- reclamanta nu a indicat în cuprinsul cererii de suspendare nici o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

Se arată că în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele acestuia, beneficiarul este singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului.

OLAF consideră că în rapoartele întocmite există dovezi clare de nereguli săvârșite în mod deliberat, obligațiile contractuale fiind deci încălcate.

- Se arată de asemenea că din actele existente la dosar nu rezultă proiectul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, apărările reclamantei fiind simple afirmații nesusținute de documente probante.

Executarea unei obligații bugetare care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 art. 3041 C. proc. civ.

Întâmpinarea și procedura în fața Înaltei Curți

Reclamanta SC T. SRL a formulat întâmpinare la cererea de recurs introdusă de pârâta A.P.I.A. solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

Pârâta A.P.I.A. a formulat note de concluzii scrise și a solicitat să se constate că măsura suspendării dispusă prin sentința civilă nr. 161 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia a încetat motivat de admiterea contestației formulată de SC T. SRL împotriva procesului-verbal de constatare din 1 februarie 2011.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul A.P.I.A. este nefondat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, procedura administrativă fiind suspendată a rezultat că nu există certitudine cu privire la încălcarea de către reclamantă a clauzelor contractului.

Această situație a fost confirmată de autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, procesul-verbal de constatare din 27 ianuarie 2011, care a arătat la instanța de recurs, că s-a admis contestația formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de constatare, deci nu există o încălcare a clauzelor contractului de finanțare.

Față de această situație, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtei A.P.I.A. este nefondat și urmează să fie respins în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul reclamantei SC T. SRL acesta este fondat.

Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., fără a prezenta motivele de fapt care au dus la o asemenea concluzie și fără a se raporta la onorariile minimale și de asemenea fără a face analiza muncii prestate de avocat, cu atât mai mult cu cât a admis acțiunea reclamantei.

În consecință, constatând că nu se impune o micșorare a onorariului avocațial, în condițiile admiterii totale a acțiunii reclamantei apreciind că apărătorul și-a îndeplinit mandatul cu diligență și profesionalism, în raport cu specificul speței, se va admite recursul reclamantei în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9, se va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta A.P.I.A. la cheltuieli de judecată în primă instanță în sumă de 3.720 RON. Menține celelalte dispoziții. În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ. față de admiterea recursului reclamantei, va obliga pârâta recurentă A.P.I.A. la 3.720 RON către recurenta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 161 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de SC T. SRL

Modifică în parte sentința atacată în se în sensul că obligă pârâta la cheltuieli de judecată în primă instanță în sumă de 3.720 RON. Menține celelalte dispoziții.

Obligă recurenta-pârâtă la 3.720 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.