Scope of ethnic persecution status under Law 189/2000: recognition of wartime displacement caused by foreign occupation as qualifying refugee status.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta D.R. a formulat contestație împotriva hotărârii din 15 octombrie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău, Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000, solicitând anularea acestei hotărâri și admiterea cererii formulată în temeiul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii, arată că a locuit împreună cu familia în satul M.R., comuna R., județul Botoșani până la data de 18 aprilie 1944, când întreg județul Botoșani a fost sub ocupație militară sovietică, iar din cauza persecuțiilor la care au fost supuși de armata de ocupație, familia sa s-a refugiat în comuna T., plasa Curtea de Argeș, unde a stat până la data de 6 martie 1945. Precizează că această situație rezultă din extrasul eliberat de Arhivele Naționale, Serviciul județean Argeș de pe tabloul cu refugiați, unde figurează înscrisă familia sa, compusă din mama reclamantei, reclamanta și fratele acesteia. Mai arată că, în acea perioadă tatăl său era concentrat în armată.

Curtea de apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 161 din 10 decembrie 2010 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă, reținând că ocuparea unui teritoriu ca urmare a mutării liniei frontului nu are semnificația unui refugiu, iar refugierea din zonele ce reprezentau teatru de război nu are semnificația strămutării ca urmare a unei persecuții din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta D.R.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii ultimele modificări legislative în materie, întrucât în motivare, se vorbește despre art. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 105/1999, în forma inițială, nemodificată.

S-a mai susținut că, reclamanta a făcut dovada calității de refugiat și cu o hotărâre emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț însă acest lucru nu a avut ca scop forțarea instanței în sensul de a pronunța o hotărâre similară ci pentru a demonstra faptul că alte Case Județene de Pensii au o altă optică pentru situații similare.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Prin normele de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație de martori.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în martie 1944 familia reclamantei s-a refugiat din cauza războiului în comuna T. plasa Curtea de Argeș, unde a stat până în martie 1945.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile.

Apropierea frontului reprezenta în mod firesc un pericol pentru populația din acea zonă, atât din punctul de vedere al integrității fizice, cât și a persecuțiilor etnice, dacă teritoriul era ocupat de o armată străină.

Măsura luată de autoritățile române a avut în mod cert la origine evenimente de acest gen care s-au derulat în alte zone ale țării.

Legea nr. 189/2000, nu restrânge obiectul său de reglementare și aplicare, vorbind generic, de „persecuții pe motive etnice”.

Nu are relevanță faptul că teritoriul românesc era ocupat permanent/vremelnic ori măsura a fost luată de autoritățile române sau de însăși persoana fizică în cauză.

De asemenea, nu are relevanță faptul că măsura a avut caracter preventiv sau a intervenit după producerea evenimentului.

Este necesară numai dovedirea persecuției pe motive etnice, iar în speță s-au depus la dosar acte în acest sens.

Astfel, din copia „Extras de pe tabloul nominal de refugiați în comuna Tigveni întocmit conform adresei din 18 aprilie 1944 rezultă că reclamanta figurează ca persoană refugiată, fiind elevă, în vârstă de 9 ani.

În aceeași situație cu reclamanta s-a aflat și numitul C.V. căreia Casa Județeană de Pensii Neamț ia admis cererea, constatându-i calitatea de persoană persecutată etnic.

Așa fiind, restrângerea obiectului de reglementare a Legii nr. 189/2000, cu excluderea situației reclamantei este contrară prevederilor art. 1 din acest act normativ, iar hotărârea prin care instanța de fond a respins acțiunea este nelegală și netemeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.R. împotriva sentinței civile nr. 161 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că admite acțiunea și în consecință anulează hotărârea nr. 1292 din 15 octombrie 2010 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să emită, în favoarea reclamantei o nouă hotărâre în care să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada septembrie 1940-martie 1945.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.